Dara-Dăncilă Anamaria

Clasa: a XI-a A

Adolescența

Adolescența reprezintă o periodă inițiatică în care fiecare începe să cunoască mai bine
lumea, să-i descopere secretele, sa pornească pe cărările neumblate ale vieții, sa se inițieze în
toate domeniile, începe să se cunoască pe sine, descoperă laturile personalității lui și
realizează schimbările esențiale ce ăi marcheaza existența.

În primul rând, adolescenții sunt diferiți prin caracter, fizic, comportament, gâdire etc.
Fiecare este unic și trăiește într-o lume a sa. În cadrul acestei etape te maturizezi, începi să
privești lucrurile dintr-o altă perspectivă, devii alt om, diferit de ceea ce ai fost până acum.
Adolescența este cuprinsa între 14-20 de ani, urmată de postadolescența până la 25 de ani, se
caracterizează prin foarte multe schimbări și transformări și de aceea a fost considerată o a
doua naștere sau un moment esențial în dezvoltarea psihică umană.

De asemenea, dupa împlinirea vârstei de 14 ani are loc resimțirea de către adolescenți a
propriilor forte; unele realizări stimulează impulsuri de tatonare a gradelor de permisivitate a
conduitei noncomformiste. În acest sens, unii tineri organizează scenarii comice în mod
deliberat, demonstrații de solidaritate pe probleme minore, pentru a „sâcâi” unii profesori.
Toate acestea sunt generate de necesități discrete de a provoca adulții și de a manifesta
propria lor independență.

Adolescența și în mare masură postadolescența sunt vârste ale învățării. M. Debesse spune
ca: “situația de școlar sau licean rămâne comună tuturor adolescenților” în toate țările
civilizate. Acest fapt favorizează pe de o parte o dezvoltare cognitivă remarcabilă, iar pe de
altă parte formarea culturii generale.

În ceea ce privește schimbările în sistemul relațiilor adolescentului cele mai importante

aspecte sunt: nu mai este considerat copil de către cei din familie și dobandeste o autonomie
și o independență crescută; i se respectă dorințele și preferințele; în cadrul școlii, profesorii
au atitudini noi, le respectă punctele de vedere, li se adresează altfel în comparație cu stadiile
anterioare. Cu profesorii încep să fie discutate și probleme de viață; adolescentul poate să
relaționeze și cu alte persoane și instituții decât cele școlare fără a mai fii nevoie de mediere
din partea părinților.

În al doilea rând, pe planul dezvoltării biologice, adolescentul tinde spre echilibru și spre
adaptarea unei conformații apropiată de cea a adultului, în schimb în plan psihologic
transformările sunt extrem de rapide, spectaculoase și de maximă complexitate cu salturi la

1
nivelul unor funcții cu evoluții mai lente la nivelul altora. Diversitatea dezvoltării psihice
generează noi conduite și noi modalități de relaționare cu cei din jur, forme originale de

înțelegere și adaptare. Traversarea acestei perioade ce nu se face în mod lent, dimpotrivă

tensionat, adeseori cu existența unor conflicte și trăiri dramatice cu frământări intense pentru
găsirea surselor de satisfacere a elanurilor, a aspirațiilor și cu tendința de a evita teama față
de piedicile ce se pot ivi în realizarea proiectelor sale de viitor.

Perioada adolescenţei şi preadolescenţei este perioada de maxim a creşterii capacităţilor

perceptive şi de reprezentare. Creşte activitatea senzorială şi se modifică pragul minimal şi
maximal al diverşilor analizatori şi pragurile diferenţiale. Creşte acuitatea vizuală,
capacitatea de acomodare, vederea la distanţă (gradul de distanţă), se lărgeşte câmpul vizual.
Sensibilitatea auditivă se dezvoltă foarte mult pe linia reproducerii, înţelegerii nuanţelor din
vorbire, a identificării obiectelor sau fiinţelor după însuşiri perceptive auditiv. Interesul
pentru muzică şi pictură frecvent în preadolescenţă şi adolescenţă susţine creşterea şi
antrenarea sensibilităţii vizuale şi auditive. Se dezvoltă gustul, mirosul, sensibilitatea
cutanată. Se dezvoltă atenţia voluntară, atenţia involuntară şi cea post-voluntară îşi modifică
mult aspectul, devin mai eficiente. Sunt structurate noi particularităţi ale atenţiei datorită
sporirii cunoştinţelor, datorită lărgirii intereselor de cunoaştere şi datorită creşterii spiritului
de observaţie.

Nevoia de independenţă este în fapt cea care conduce la dezvoltarea adolescentului şi

implicit care conduce la cel de-al doilea stadiu al socializării. Acest al doilea stadiu este
caracterizat de o stare conflictuală atât pentru familie, cât şi pentru adolescent. Aşadar de la o
stare de totală dependenţă faţă de părinţi adolescenţii progresează printr-un stadiu
intermediar de conflict către achiziţiile unui al treilea stadiu de relativ independenţă faţă de
aceştia. Independenţa nou câştigată nu înseamnă ruperea tuturor legăturilor cu părinţii şi
legarea totală a adolescentului de grupul de prieteni, ci funcţionarea adolescentului ca individ
în cercul de prieteni – independenţă care duce deseori la conflicte în interiorul familiei

În concluzie  adolescența pare a fi un univers misterios ce se lasă greu descoperit, un

univers tulburator datorită situațiilor pe care trebuie să le înfrunte adolescentul de unul
singur, pe propriile picioare, reușind probabil într-un final să răzbeasca victorios toate
încercările și dobăndind o amplă cunoaștere de sine.