Ipoteza

Opera literara “Morometii” a fost scrisa de Marin Preda si publicata in perioada postbelica a
literaturii romane in doua volume, primul volum in anul 1955, iar al doilea in anul 1967. Opera
este bazata pe viata scriitorului.

“Morometii” apartine genului epic si este un roman social obiectiv postbelic.Reprezinta portretul
satului romanesc surprinde numeroase personaje reprezentative pentru diferite categorii
sociale, tipuri umane sau teme infatisate si impune o tipologie noua.

Ca si curent literar, opera apartine realismului. Realismul este un curent artistic si literar,
manifestat pe plan european la mijlocul secolului al 19-lea, a carui estetica reprezenta
reflectarea veridica a realitatii in arta. Personajele sunt tipice pentru o categorie sociala in
situatii tipice, ori exponentiale (invinsi sau invingatori). Stilul este impersonal, obiectiv.

Tipologizare
Personajul “Ilie Moromete” este personajul principal al primului volum si secundar celui de-al
doilea. Volumul 1 il contureaza pe Ilie Moromete in mod complex, cap de familie, dominand
copiii din prima si a doua casnicie cu autoritate, cu o pozitie centrala in lumea satului, fiindca era
cel mai inteligent si abil dintre tarani. Spre deosebire de alte personaje, isi ascundea gesturile
prin puterea disimularii. Volumul 2 il gaseste pe Ilie Moromete ca personaj secundar si un om
dominat de timpul schimbarilor. Isi pierde cele doua valori, familia si pamantul, ca urmare
moartea personajului reprezinta o stingere a lumii satului arhaic.

Moduri de caracterizare
El este caracterizat direct de catre narator si alte personaje sau autocaracterizare ori indirect
prin limbaj, gesturi, fapte, atitudini fata de alte personaje sau prin nume.

Caracterizarea directa
Caracterizarea directa facuta de narator arata ca Ilie Moromete “era cu zece ani mai mare decat
Catrina” si acum avea acea varsta intre tinerete si batranete cand numai nenorociri sau bucurii
mari mai pot schimba firea cuiva. Chiar la inceutul romanului, in scena cinei “Moromete statea
parca deasupra tuturor”. In alt loc, naratorul spune ca “Moromete avea uneori obiceiul (semn de
batranete sau poate nevoia de a se convinge ca si cele mai intortocheate ganduri pot capata
glas) de a se retrage pe undeva prin gradina si de a vorbi singur.

Caracterizarea directa facuta de alte personaje sugereaza perceptia diferita asupra

personajului. Sotia sa, Catrina ii reproseaza lenea si placerea vorbei “Toata ziua stai la drum si
bei tutun”, sora sa Guica ii poarta pica deoarece recasatorindu-se, ea a fost obligata sa se mute
din casa, ramanand singura, in timp ce Cocosila, prietenul sau ii zice mereu “Esti prost!”,
calificativ ce ascunde, insa pe de o parte simpatia, iar pe de alta parte invidia fata de inteligenta
si spontaneitatea personajului.

Autocaracterizare
Procedeul autocaracterizarii ramane definitoriu prin marturisirea facuta de Moromete doctorului,
cu o sublima trufie a omului ce si-a respectat conditia si menirea “Domnule, eu intotdeauna am
dus o viata independenta!”.

Caracterizarea indirecta
Caracterizarea indirecta prin limbaj arata schimbarile majore si dramatice prin care trece
personajul: la inceput are placerea de a povesti cu lumea, raspunzand in multe cuvinte la salutul
oamenilor, ulterior este poreclit “Mutul”, “nu se mai putea vorbi cu el, spuneai una si el asculta si
ai fi zis ca intelegea, ca sa te pomenesti pe urma ca raspunsurile pe care le dadea veneau din
alta parte”. El este un disimulat, care vorbeste singur, fiindca nu considera ca merita cineva sa-i
asculte gandurile. Disimularea este o reactie defensiva, ulterior devine o a doua natura a
personajului, aratand instrainarea tragica “Lui Moromete parca ii zburase mintea din cap si cu
buna stiinta facuse scimb cu a altui taran care vorbea cu tine asa cum vorbesti cu un cal sau cu
o vaca”. In gura lui, cuvantul capata fascinatie magica, cele mai obisnuite intamplari devin
aventuri. Nedumerirea prefacuta a lui Ilie, pauzele in rostire, interjectiil si lacomitatea cu care
vrea sa afle detaliile picante in situatia despre cei care isi “amendeaza copiii”, vanzandu-le
pamantul.

Caracterizarea indirecta prin ganduri, idei arata ca este indragostit de viata, o vede ca pe un
spectacol, o contempla, crede ca timpul e rabdator, iar cand vede ca s-a inselat tot nu se teme
de trecerea sa “Moromete nu gasea in el nicio frica fata de trecerea anilor”.

Caracterizarea indirecta prin atitudini fata de oameni sugereaza ca isi iubeste copiii, dar e mai
bine sa-i tina din scurt. Incearca sa-si indrepte greselile facute fata de ei, recunoaste ca marea
lui greseala a fost ca nu l-a lasat sa faca mai departe scoala pe Niculae, fiul sau cel mic. Nu
intelegea lumea fiilor cei mari, dar e convins ca se vor schimba mai tarziu. El se simte mandru si
dispretuitor fata de Balosu pe care il injura intotdeauna (in gand) pentru dorinta de imbogatire,
iar acesta simtind superioritatea vecinului sau, nu-si doreste decat sa-l vada umilit. Se simte
superior si nu-si poate stapani pornirea de a fi ironic cu ce care nu-l inteleg. Atitudinea de sef
absolut al familiei este subliniata in timpul cinei.

Caracterizarea indirecta prin gesturi sau chiar mersul sau tradeaza starile sale de meditatie “Isi
lasa fruntea in pamant si mersul i se incetini. Era mersul lui cand se gandea si cand nu mai
vedea nimic in jur. ” Supararea, linistea, nedumerirea, veselia fortata, neputinta sunt prezente in
comportamentul omului, subliniate de gesturi si de o mimica expresiva. La fel de elocventa este
scena pranzului la camp, desi se frige cu fasolea fierbinte, nu se exteriorizeaza in niciun fel,
asteptand curios si amuzat ca Paraschiv, fiul sau, sa pateasca acelasi lucru, lasandu-l sa se
friga, demonstrand astfel lacomia, apoi prevenitor ii ofera apa rece si se intereseaza grijuliu
daca s-a fript rau “Na, Paraschive, bea apa, se precipita Moromete, apucand bota in brate si
intinzandui-o grijului. Te-ai ars rau? Eu credeam ca e rece, marturisind el naiv.”

Caracterizarea indirecta prin idealuri si valori arata ca personajul are o conceptie de viata parte,
centrata pe ideea libertatii spirituale si considera ca omul este dator sa tina la rostul si menirea
lui, chiar daca este bun sau rau. Personajul este considerat “cel din urma taran adevarat”.

Caracterizarea indirecta prin fapte a personajului spune ca el continua sa fie preocupat de

politica si dupa ce se instaleaza comunistii la putere. Fiind inteligent, prevede marile schimbari
dramatice si le impartaseste prietenilor sai. El prinde viata (ca personaj prinicpal) nu doar din
faptele pe care le face cat si din comportamentul sau. Faptele savarsite de Moromete sunt cele
ale unui taran obisnuit cu familie si griji. El merge la camp, dar nu se omoara cu munca,
vorbeste cu vecinii, il viziteaza pe altul si isi bate copiii cand acestia intrec masura. Important
pentru acest taran nu este ceea ce face, cu cum face sau cum le prezinta intamplarile celor
care-l asculta. Ceea ce face, in mare parte, se modifica in functie de ceea ce simte, de starea
lui, de aceea devine o nedumerire pentru cei din jurul sau. Niciuna din faptele sale nu
dovedeste graba, caci timpul are rabdare cu oamenii. El ii interzice fiului sau cel mic, Niculae,
sa mai mearga la scoala, considerand ca nu-i aduce niciun “beneficiu”, iar acesta se
instraineaza de familie. In al doilea volum, cei doi raman certati, Moromete moare, iar Niculae
viseaza ca s-au impacat.

Concluzie
Avand in vedere aceste caracteristici, caracterizarea lui Ilie Moromete demonstreaza ca
personajul are o complexitate care il aseamana cu un intelectual veritabil, fiind considerat un
taran filosof.