ȘCOALA TEHNICA POSTLICEALA „HENRI COANDA”, CLUJ-NAPOCA

DOMENIUL/SPECIALIZARE: ASISTENT MEDICAL GENERALIST

FORMA DE ÎNVAȚĂMÂNT: ZI

CAPITOLUL I ....................................................................................................................... 3
MEMORIU EXPLICATIV ................................................................................................... 3
CAPITOLUL II ..................................................................................................................... 4
NOŢIUNI DESPRE BOALĂ ................................................................................................ 4
2 . 1. DEFINŢIE, ETIOLOGIE ........................................................................................ 4
2 . 2 . C L A S 1 F I C A R E A .............................................................................................. 5
2 . 3 . T A B L O U L C L I N I C .......................................................................................... 7
2 . 4 . D I A G N O S T I C , C O M P L I C A Ț I I .................................................................. 8
2.4.1. Diagnostic pozitiv ............................................................................................ 8
2.4.2. Explorări paraclinice........................................................................................ 8
2.4.3. Diagnosticul diferenţiat ................................................................................... 9
2.4.4. Evoluţie şi prognostic .................................................................................... 10
2.4.5. Complicaţiile diabetului zaharat .................................................................... 10
2.5. TRATAMENTUL DIABETULUI Z A H A R A T ............................... 11
2.5.1. Tratamentul dietetic (alimentar) şi cultura fizică .............................................. 11
2.5.2. Tratametul medicamentos.................................................................................. 13
2.5.3. Tratamentul complicaţiilor ................................................................................ 20
2.6. METODE ŞI MIJLOACE DE LUCRU ................................................................... 22
2.6.1. Supravegherea tratamentului ............................................................................. 22
2.6.2. Acordarea îngrijirilor ........................................................................................ 24
2.7. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU DIABET
ZAHARAT ...................................................................................................................... 26
2.7.1. Prevenirea îmbolnăvirilor .................................................................................. 26
2.7.2. Dispensarizarea şi educarea bolnavilor nou depistaţi .................................... 27
2.7.3. Dispensarizarea bolnavilor cu diabet zaharat ................................................ 27
2.7.4. Dieta................................................................................................................... 28
2.7.5. Igiena bolnavului ........................................................................................... 29
2.7.6. Autocontrolul ................................................................................................. 29
2.7.7. Aspecte psiho-emoţionale şi socio-profesionale ............................................... 30
2.7.8. Rolurile specifice ale asistentei medicale .......................................................... 30
CAPITOLUL III ................................................................................................................ 32
STUDIU DE CAZ ............................................................................................................... 32
CAZUL I.......................................................................................................................... 32

1
 CAZUL II ........................................................................................................................ 44
CAPITOLUL IV. ................................................................................................................. 55
CONCLUZII........................................................................................................................ 55
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................. 56

2
 CAPITOLUL I

MEMORIU EXPLICATIV

Păstrarea sănătăţii şi lupta împotriva bolilor se înscriu printre cele mai vechi
preocupări ale omului.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a dat o definiţie oficială a sănătăţii:
„ Sănătatea este acea stare de complet bine fizic, mintal şi social, şi nu consta numai
în absenta bolii sau a infirmităţii".
Am ales ca temă Diabetul Zaharat, deoarece este o boală care afectează tot mai mulţi
oameni. Pacienţii trebuie să participe şi ei la prevenirea sau tratarea corectă a acestei boli.
Ţelul acestei lucrări este de a expune câteva dintre cele mai importante date ştiinţifice
referitoare la diabetul zaharat. Sper ca prin activitatea mea viitoare voi putea interveni util în
îngrijirea acestor suferinzi.

3
 CAPITOLUL II

NOŢIUNI DESPRE BOALĂ

2 . 1. DEFINŢIE, ETIOLOGIE

Diabetul zaharat este o boală metabolică cu evoluţie cronică şi stadială, transmisă

genetic sau câştigată în timpul vieţii, în care absenţa sau insuficienţa cantitativă sau calitativă
de insulina antrenează iniţial perturbarea metabolismului glucidic, apoi protidic şi lipidic
cuprinzând întreg organismul.
Etiopatogenie
Desi boala este cunoscută de peste 3000 de ani, cauza ei rămâne neprecizată. Se cunosc , în
prezent, o serie de circumstanţe, care favorizează apariţia diabetului zaharat.
Acestea sunt cunoscute sub denumirea de „factori de risc diabetogeni". Unii dintre
aceştia se întâlnesc în mediul înconjurător, iar alţii fac parte din însuşi structura organismului
persoanelor la care se va dezvolta în timp, diabetul zaharat.
Boala se datorează în esenţă unei carenţe a hormonului denumit „insulina" şi
determina numeroase complicaţii acute şi cronice.
Cauzele care duc la deficitul de insulina sunt multiple, pe de o parte e vorba de factori
ereditari sau genetici (cu cât o persoană are mai multe rude, mai apropiate, diabetice, cu atât
persoana respectiva este expusă unui risc mai ridicat să facă ea însăşi boala).
Pe acest fond de predispoziţie genetică acţionează factori din mediul ambiant:

• Infecţii cu o serie de virusuri

• Traume psihice
• Unele medicamente: citostatice, ACTH, diuretice, substanţe chimice.
• Alimentaţia, abuzul de glucide şi în special de dulciuri, pot duce la diabet, mai ales la
persoanele predispuse sau în convalescenţă, unor boli care fragilizează pancreasul, cum ar fi:
hepatita epidemică, scarlatina, pneumonia.
Obezitatea este cauza a peste 80% din cazurile de diabet tip 2 care apar după 4 0 - 5 0
de ani. Cei care se îngraşă peste măsură, îşi „obosesc" şi în cele din urmă epuizează
pancreasul endocrin, ceea ce explică apariţia diabetului.

4
 Unele intoxicaţii comune pot de asemena, favoriza apariţia diabetului zaharat:
alcoolul, tutunul, intoxicaţii de oxid de carbon. Alcoolul provocând pancreatite hepatice
cronice şi ciroze, poate duce la apariţia diabetului zaharat.
Ateroscleroza poate să joace un rol deosebit de important. Este admis că poate să
participe la apariţia diabetului zaharat la vârstnici. Prin îngroşarea peretelui arterelor care
irigă pancreasul, îl poate lipsi de materialul necesar formării insulinei, iar îngroşarea
membranei bazale a capilarelor insulelor Langherhans împiedică trecerea insulinei formate,
din pancreas, în circulaţia sanguină.
Pentru unele cazuri de diabet, pot fi luate în considerare şi traumele psihice. Stresul
sau şocul psihic, chiar moderat, dar repetat, poate favoriza îmbolnăvirea prin diabet la
persoanele predispuse ereditar sau atunci când se adaugă la alţi factori de risc diabetogeni.
In afara cazurilor de diabet zaharat, care pot fi atribuite eredităţii, există şi alte cazuri
în care în mod sigur ereditatea nu joaca nici un rol, este vorba în aceste cazuri de diabet
câştigat. Chistele sau pseudo-chistele pancreasului pot produce diabetul prin distrugerea
ţesuturilor pancreatice.
Operaţiile chirurgicale, prin scoaterea unor părţi a pancreasului pot duce, de
asemenea, la apaiţia diabetului.

2.2. CLAS1FICAREA
In clasificarea diabetului zaharat s-au adaptat mai multe criterii:
- clinic;
- fiziopatologic;
- etiologic;
- tipul de secreţie de insulina.
1. Din punct de vedere clinic avem:
a)tipul clinic:
- diabetul zaharat de tip juvenile;
- diabetul zaharat de tip adult,
b). criteriu terapeutic:
- diabetul zaharat insulino-dependent;
- diabetul zaharat non insulino-dependent.
c). din punct de vedere al vârstei la care debutează boala:
- diabetul zaharat juvenil - debut până la 20 ani;

5
 - diabetul zaharat al adultului tânăr - debut între 21-40 ani;
- diabetul zaharat al maturului - debut între 41 -65 ani;
- diabetul zaharat al vârstnicului - debut după 65 ani.
2. Din punct de vedere etiopatogenic avem:
a) diabetul zaharat primar:
- familial - prediabet;
- ereditar - diabetul zaharat latent;
- nonfamilial - diabetul zaharat chimic;
- câştigat - diabetul zaharat clinic manifest,
b) diabetul zaharat secundar:
- pancreatic;
- endocrine;
- stress acut sau cronic;
- para sau postterapeutic; ,
- alte cauze.
c). forme speciale de diabet zaharat:
-diabetul zaharat hipoatroflc;
-diabetul zaharat renal - glicozurie - datorită tulburărilor reabsorţiei glucozei.
Se consideră că un bolnav are diabet zaharat primar când nu se constată nici una din
cauzele care ar fi putut să determine un diabet zaharat secundar şi când printre consangvinii
diabeticului există cel puţin un diabetic cunoscut, sau când o femeie a dat naştere unui copil
macrosom, a născut feţi morţi sau a avut avorturi repetate.

Diabetul zaharat primar cuprinde următoarele faze:

1. Prediabet - se încadrează personale cu risc diabetogen crescut, investigaţiile sunt
negative, inclusiv testul de toleranţă la glucoza şi cortizon.
2. Diabetul zaharat lent - T.T.G.O. sensibilizat cu corticoizi este pozitiv.
3. Diabetul zaharat biochimic - se manifestă prin exisenţa unei hiperglicemii pe
nemâncate, putând fi însoţită sau nu de glicozurie, de asemenea pot apare semne ca: poliuria,
polidipsia, polifogia (triada simptomatică a diabetului zaharat), scăderea în greutate,
angiopatii, neuropatii.

6
 Diabetul zaharat secundar - boala apare în urma unui factor patogen şi poate fi
clasificat în :
1. Diabetul zaharat pancreatic determinat de:
-pancreatita acută şi/sau cronică;
-pancreatectomia parţială sau totală;
-neoplasm de pancreas;
-chist de pancreas.
2. Diabetul zaharat endocrin determinat de:
-acromegalia 30-40% din cazuri,boala Cushing;
-hipertiroidism - mai rar, boala Addison.
3.Diabetul zaharat iatrogen - în urma tratamentului cu :
- geneocorticoizi;
- saluretice;
- anticoncepţionale orale;
- diazoxid.

2.3. TABLOUL CLINIC

Cuprinde doua categorii de semne clinice:
a). Semne evocatoare - aceste semne pot sugera ideea de diabet zaharat chiar în
absenţa oricărei decompensări şi complicaţii, care de regulă sunt semne discrete, nespecfice,
sesizate mai ales de pesonalul avizat, neceitând astfel determinarea metabolismului glucid ie
din metode active.
Aceste semne sunt:
- tipul constituţional: robust, hiperhipofizar, cu tendinţa la obezitate;
- tegumetele uscate de obicei;
- facies caracteristic: tegumente congestionate fără alt motiv patologic, cu nuanţa violacee,
buzele sunt roşu-aprinse realizând impresia de „rubeolă".
Există o categorie de bolnavi cu date anamnezice evocatoare:
- antecedente heredocolaterale cu diabet zaharat;
- profesii sedentare;
- activitate intensă cu mod de viaţă stresant.
b). Semne funcţionale: - tabloul clinic major este prezentat cu triada simptomatică:
- polidipsie - sete exagerată;

7
 - polifagie - foame exagerată;
- poliurie - urina de culoare deschisă în cantitate mare şi frecvenţa 3-41/24h.
De asemenea apar: - scădere în greutate;
- hiperglicemie pe nemâncate;
- glicozurie.
Alte semne care pot să apară în cursul unui diabet zaharat:
- astenie fizică şi psihică;
- nevralgii;

- eczema, piodermite;
- impotenţă sexuala la bărbaţi şi frigiditate la femei, tulburări menstruale;
- căderea dinţilor, carii multiple;
- cataracta precoce şi retinopatii;
- plăgi cu cicatrizare dificilă;

- simptome ale cardiopatiei ischemice.

2.4. DIAGNOSTIC, COMPLICAȚII

2.4.1. Diagnostic pozitiv

Se bazează pe manifestările clinice şi explorările paraclinice. Glicemia şi glicozuria
crescute, asigură diagnosticul pozitiv al diabetului zaharat.

2.4.2. Explorări paraclinice

Se investighează metabolismul glucidic pentru a evidenţia toleranţa crecută ia
glucoza şi stadiul evolutiv al bolii prin:
- Explorarea glicemiei bazale: în prezenţa semnelor clinice evidente, depistarea unei
glicemii ,,a jeun" mai mare sau egală cu 140 mg% sau a unei gliemii oricând în cursul zilei
mai mare sau egală cu 200 mg%, confirmă diagnosticul. Glicemia normală este cuprinsă
între 80-100 mg%.
- Explorarea glicozuriei totale pe 24h sau pe diferite fracţiuni. Normal glicozuria este
absentă.
-Testul toleranţei la glucoza se face oral sau intravenos, în cazul în care cifrele nu sunt
elocvente.

8
De obicei se efectuează testul toleranţei la glucoza oral (T.T.G.O.). Testul se efectuează
astfel: timp de trei zile anterioare efectuării T.T.G.O., pacientul urmează un regim alimentar,
care conţine 150 g glucide, inclusiv alimente bogate în glucide (zahăr, dulceţuri, miere,
prăjituri), în plus lipidele şi proteinele necesare.
- dupa 10-14 h de post, în dimineaţa probei se efectuează glicozuria şi dacă este prezentă se
recoltează sânge pentru determinarea glicemiei; dacă glicozuria este negativă, se efectuează
T.T.G.O. După recoltarea sângelui pentru determinarea glicemiei ,,a jeun", pacientul ingeră
în 5-15 minute 75g glucoza pulbere dizolvată în 250-300 ml apă în care se adaugă suc de
lămâie. La 60 şi 120 minute după ingerarea glucozei, se determină glicemia şi glicozuria.
- daca glicemia este mai mare de 180 mg% diagnosticul se confirma.
-Testul toleranţei la glucide după stabilizarea la cortizon, acest test are ca scop stabilirea
dozei de insulina ce urmează a fi administrată. Se administrează bolnavului timp de trei zile
în alimentaţie o cantitate fixă de glucide (de exemplu: 200g). Se recoltează zilnic urina pe
24h pentru glicozurie şi sânge pentru determinarea glicemiei, fâcându-se apoi media şi se v-a
calcula cantitatea de glucide netolerate scăzând media glicozuriei pe cele trei zile în
cantitatea de glucide administrate pe 24h.
Ştiind canitatea de glucide netolerate vom putea doza cantitatea de insulina
administrându-se o unitate pentru 2g glucoza în urină.
Testul Tollentamid se utilizează pentru determinarea vitezei de secreţie a insulinei,
constând în injectarea intravenoasă a Tollentamidului şi urmărind ulterior variaţiile
glicemiei.
Consultul interdisciplinar
Este util pentru diagnosticul complicaţiilor şi bolilor asociate diabetului zaharat. în
acest sens se v-a apela la: neurolog, dermatolog, oftalmolog, endocrinolog.
Colaborarea cu pediatrul este obligatorie în cazul diabetului juvenil sau cu un
obstetrician în cazul unei eventuale sarcini la o pacientă diabetică.
Ancheta genetică
După stabilirea diagnosticului de diabet zaharat este obligatoriu investigarea
elinico-biologică a celorlalţi membrii ai familiei. Aceasta se referă la: HTA, DZ, gută,
organopatii ateroscleroze, patologii perinatale, macrosomie fetală.

2.4.3. Diagnosticul diferenţiat

Diagnosticul diferenţiat al diabetului zaharat se face cu:

9
-diabetul insipid unde este prezentă poiiuria (10-20 l/24h), glicemia este normală, dar
glicozuria este absentă
-diabetul renal este prezentă glicozuria datorită tulburărilor reabsorţiei glucozei la nivelul
tubului renal proximal. Glicemia este normală, la fel şi T.T.G.O. lactozuria din ultima
perioadă a sarcinii şi din perioada alăptării nu trebuie confundată cu glicozuria. Laboratorul
va preciza dacă este vorba de latoză în urină; glicemia şi T.T.G.O. sunt normale.
-falsele gliozurii apar după anumite medicamente ca: acidul nalidixic; vitamina C;
tetraciclină; aminofenazona şi preparate care conţin în formula lor (Alindor, Codamin,
Lidazon, Antimigrin).

2.4.4. Evoluţie şi prognostic

înainte de era insul in ică majoritatea diabeticilor mureau prin coma diabetică. Prognosticul
funcţional şi capacitatea de muncă sunt de asemenea subordonate numărului şi gravităţii
complicaţiilor.

2.4.5. Complicaţiile diabetului zaharat

Starea generala a bolnavilor cu diabet zaharat este influenţată de apariţia
complicaţiilor, care sunt destul de frecvente şi pot transforma diabeticul într-un mare
invalid, acesta putând suferi de cecitate, tulburări renale până la insuficienţă renala cronică
cu uremia, amputaţii.
Complicaţiile diabetului zaharat se împart în două mari grupe:
a). Complicaţii acute: - sunt de fapt „accidente" sau „stări" cauzate de perturbarea severă a
principalelor homeostazii: glicemia acido-bazică, hidroelectrolitică şi osmolară. In felul
acesta se descrie:
1). Accidente hipoglicemice;
2). Accidente predominant acidozice:
- acidocetoza diabetică +/- comă;
- aidoza hiperlatacidemică +/- comă;
3). Accidente predominant hiperosmolare:
- coma hiperosmolară.
b)Complicaţii cronice degenerative:
1. angiopatia diabetică;
2. cardiopatia diabetică;
3. angiopatia membrelor inferioare;
4. ateroscleroza cerebală;
10
5. hiper şi hipotensiunea arterială;
6. complicaţii oculare - retinopatia diabetică;
7. complicaţii nervoase -neuropatia diabetică;
8. alte complicaţii: - manifestări cutanate şi mucoase (prurit, infecţii);
- tulburări osteoarticulare;
- tulburări digestive;
-modificări pulmonare;
-tulburări hematologice.

2.5. TRATAMENTUL DIABETULUI ZAHARAT

Tratamentul diabetului zaharat, precum şi a unei serii lungi de boli cu o evoluţie
lungă (obezitatea, HTA), necesită o atenţie deosebităa. Colaborarea bolnavului, dacă este
necorespunzatoare, poate atrage după sine o serie de probleme, de aceea este foarte
important educaţia sanitară a diabeticilor, tratamentul fiind strict individualizat.
Tratamentul diabetului zaharat este format dintr-un complex de măsuri
igieno-dietetice şi medicamentoase ce trebuiesc urmate cu rigurozitate toată viaţa, sub
supravegherea periodică clinico-biologică a medicului. Bolnavul trebuie să fie conştient de
importanţa pe care o are regimul alimentar, de faptul că tratamentul cu insulina sau
antidiabetice orale este o terapie de substituţie, care nu se întreupe niciodată. De asemenea,
bolnavul tebuie avizat asupra posibilelor accidente, incidente reacţii adverse şi complicaţii
ce pot surveni chiar în timpul unei terapii corecte şi riguros administrate. Metodele
terapeutice folosite în diabetul zaharat sunt:
tratament dietetic;
cultură fizică;
insulinoterapia;
mediacaţie hipoglicemiantă orală;
asociaţia medicamentoasa.

2.5.1. Tratamentul dietetic (alimentar) şi cultura fizică

Scopul dietei în diabetul zaharat este asigurarea unui raport raţional de principii
alimentare atât cantitativ cât şi calitativ.

11
 Cantitatea de glucide la bolnavul diabetic va fi de 2 - 3,5 g/kilocorp/zi respectiv 40%
din raţia calorică faţă de subiectul normal la care este de 4 - 6 g/kilocorp/zi respectiv 55 -
60% din raţia calorică normală.
Proteinele - necesarul zilnic este variabil în general, este între 1 -1,5 g/kilocorp/zi,
reprezentând 20-30% din cantitatea zilnică de kilocalorii şi minimum 50% trebuie să fie de
origine animală.
Lipidele - necesarul va fi cuprins între 1-1,5 g/kilocorp/zi, reprezentând 25-35% din
cantitatea zilnică de kilocalorii şi cel puţin 50% trebuie să fie de origine vegetală (ulei de
floarea soarelui, ulei de germene de porumb, margarina) pentru conţinutul lor crescut de
acizi graşi esenţiali. La un diabetic obez cantitatea de lipide zilnică poate fi scăzut la 20-30
g/zi sau chiar suspendat pe o perioadă.
Principiile generale ale alimentaţiei dietetice sunt:
a). obţinerea şi menţinerea greutăţii corporale ideale;
b). proporţia de glucide 50-60% din necesaul caloric;
c). ingestia unei cantităţi mari de fibre alimentare (40 g/zi);
d). restriţtia consumului de zaharoză, admisă uneori în cantităţi şi numai în cantităţi
mici şi numai în cursul prânzurilor mixte;
e). acceptarea utilizării altor educolaterale (zaharina, xylitol);
f). limitarea cantităţii de lipide la mai puţin de 30% din total caloric cantitiv proporţia
de acizi graşi saturaţi, mononesaturaţi şi polinesaturaţi să fie (10%), iar cantitatea de
colesterol ingerată să fie mai mică de 30 mg/zi;
g). limitarea aportului de proteine la 0.80 g/kilocorp/zi;
h). restricţia sodică la aproximativ 1 g/lOOOcal.
Numărul meselor are o importanţă deosebită, mai ales la bolnavii
insulino-dependenţi, la care sunt necesare 5-7 prânzuri la ore fixe şi cu acelaşi conţinut la o
anumită oră pentru prevenirea hipoglicemiilor.
Cultura fizică
Cultura fizică joacă un rol important. Efectele favorabile sunt atât pe plan metabolic
(scade glicernia şi lipidele serice) cât şi pe plan psihic. Totodată efortul fizic îmbunătăţeşte
funcţia altor organe (aparat respirator, cardio-vascuîar, secreţia internă, aparat locomotor).
Se recomandă: mersul pe jos (1-2 ore/zi), înot, alergare, mersul cu bicicleta, patinaj,
jocuri cu mingea, dar sunt contrainducate eforturile mari ca înot în apă adâncă, alpinismul.

12
2.5.2. Tratametul medicamentos

A. Antidiabetice orale
Se încadrează în două mari grupe: - sulfamide antidiabetice;
- derivate de biguanidă.
Au indicaţii numai în cazul diabeticului zaharat neinsulinodependent al adultului şi
vârstnicului la care regimul alimentar singur nu asigura normalizarea glicemiei nictemerale.
1. Sulfamidele antidiabetice hipoglicemiante sunt clasificate în:
- derivaţi de sulfatiazol: gilbutazol (Glipazol);
- derivaţi de sul fonii uree: carbutamida (Bucarbon), tolbutamina (Tolbutamid),
clorpropamida (Diabinese), fenobutamida, gliciciamida (Cicloral), glibenclamida (Daonil);
- derivaţi de sulfadiazine: glicodiazina (Redul).
2. Derivaţi de biguanidă: - aparţin uncia din următoarele trei clase:
- fenletibibuanida: fenformina (Dibophen, Di bot in, Insoral)
- dimetilbiguanida: metroformina (Meguan, LAG023, Glucophage);
- butilbiguanida: buformina. Indicaţia majoră a derivaţilor de biguanidă o constituie cazurile
de diabet zaharat asociate cu obezitatea.

B. Insulinoterapia
Insulina este principalul hormon secretat de pancreas. Se secretă aproximativ 60 u.i.
pe zi. Acţionează prin favorizarea pătrunderii în celulele organismului a glucozei din sânge,
participă la complexele procese metabolice. Insulina a fost descoperită în 1921 de profesorul
N. Paulescu, Profesor de fiziologie la Faultatea de Medicină din Bucureşti.
înainte de a fi descoperită şi folosită în tratamentul diabeticilor aproximaiv 80% din
diabetici mureau în comă diabetică, mai ales copii şi tinerii. Insulina rămâne în continuare
unul din mijloacele cele mai bune de echilibrare a metabolismlui intermediar perturbat la
30-40% din diabetici.
Insulina este un hormon de natură proteică secretat de celulele beta ale pancreasului
endorin, aceste celule fiind cuprinse în insulele Langherhans, care sunt în număr de I milion
într-un pancreas normal.
Insulina se prezintă ca o pudră albă, este solubilă în apă, alcool, cloroform, eter,
acetone, benzine, piridina. Este foate sensibiăa la acţiunea unor enzime proteolitice ca:
pepsina, tripsina, care o inactivează. De aceea nu poate fi administrată pe cale orală.

13
 Stimulul fiziologic esenţial al celulelor beta este reprezentat de glicemie care ţine sub
dependenţa ei nu numai secreţia dar şi sinteza insulinei. Insulinemia creşte la oameni
sănătoşi după administrarea glucozei de 3 ori în 30-60 minute.
Insulinemia este duferită la un diabetic în raport cu formele clinice ale diabetului
zaharat şi cu stadiile lui evolutive astfel:
-la diabeticii care au avut debutul bolii în copilărie după un oarecare timp nu se constată
insulina detectabilă în plasmă;
-carenţa absolută de insulina nu este constatată la începutul diabetului, atât în diabetul tardiv
al obezilor, cât şi în diabetul apărut în copilărie şi în tinereţe;
-cantitatea de inulină extract ibilă din pancreas variază în funcţie de formele clinice ale
diabetului.
Obiectivele insulinoterapiei
Datorită doversităţii diabetului zaharat, nivelul normal al glicemiei se obţine rareori
din păcate, chiar în condiţiile respactării mijloacelor de tratament. De aceea, se impune
individualzarea tratamentului cu insulina în funcţie de:
-existenţa complicaţiilor;
-vârstă;
- posibiltăţi intelectuale şi nivelul de educaţie al pacientului şi a familiei acestuia.
Medicul şi bolnavii vor alege nivelul terapeutic care se potriveşte fiecăruia,
individualizarea tratamentului nu este statică, scopul terapeutic putând fi modificat în timp,
în funcţie de schimbările survenite în starea bolii, în modul de viaţă, în stabilitatea
metabolică. Definirea nivelului terapiei se face prin determinarea glicemiei medii. Insulina
va fi introdusă în tratamentul unui diabetic în următoarele cazuri:
a) La un diabetic cunoscut:
- în orice formă a bolii în care prin regim sau hipoglicemiante orale nu se reuşeşte
compensarea;
- în toate complicaţiile acute;
- în formele de diabet juvenil;
- în starea de graviditate la o diabetică;
- în decompensarea diabeticului datorită infecţiilor şi traumatismelor;
- cu ocazia intervenţilor chirurgicale,
b) La un diabetic nou depistat:
- dacă de la început se încadrează în circumstanţele descriese în cazul diabetului cunoscut;

14
- dacă la debut diabeticul se prezintă cu o formă severă cu manifestări clinice, hiperglicemie
marcată (mai mare de 300-400 mg/lOOml.) şi glicozurie importantă;
În astfel de cazuri medicul va explica bolnavului că în funcţie de răspunsul terapeutic
obţinut este posibilă renunţarea la insulina şi aplicarea în continuare a hipoglicemiantelor
orale. începerea tratamentului insulinic se face numai în spital.
Preparatele de insulina diferă între ele prin modul lor de acţiune şi se clasifică în trei

grupe mari:
1.insuline cu acţiune rapidă;
2.insuline cu acţiune intrmediară;
3.insuline cu acţiune prelungită (retard).
Insulina din punct de vedere al originii se împarte în următoarele categorii:
a)porcină;
b)bovină;
c)porcină + bovină;
d)umană.
Insulinele animale de porc şi bovine sunt cele mai folosite în lume. Cea mai aropiată
ca structură de insulina umană este cea porcină (diferită printr-un aminoacid), dar nu există
posibilităţi ca ea să satisfacă necesităţile comerciale. Din acest motiv majoritatea insulineior
provin din panceasul bovinelor, ele sunt cele mai antigene şi se deosebesc de insulina umană
prin 3 aminoacizi. în SUA insulinele standard sunt amestecuri de 70% bovină şi 30%

porcina.
Insulina umană a reprezentat o speranţă de rezolvare a problemelor legate de
antigenitatea insulinei animale.
S-a crezut că acţiunea hipoglicemiantă va fi mai mare şi nu implică deloc dezvoltarea
de anticorpi. Acum se consideră că beneficiile insulinei umane sunt reduse deoarece:
- capacitatea hipoglicemiantă este egală cu cea a insulinei animale (mai ales la porc), astfel
că şi dozele sunt egale;
- exista o antigenitate la unii diabetici care se dezvoltă în câteva zile, dar nu are importanţă
clinică. încă în 1983 Sonnenberg şi Bergan concluzionau că insulinele umane nu aduc
beneficii comparabile în practica clinică. Mai mult Egger şi colaboratorii săi consideră că
dezavantajele (printe care şi costul) sunt mai mari decât avantajele.
Indicaţiile insulinei umane sunt deci limitate la următoarele categorii de pacienţi: DID nou
diagnosticat, încă netratat cu insulina animală;

15
 - alergie loalizată sau generalizată la insulina animală;
insulinorezistenţa marcată (peste 200 u.i. /zi);
insulinoterapia tranzitorie (sarcină, intervenţii chirurgicale, infecţii).
în concluzie insulinele animale purificate rămân în continuare baza tratamentului cu
insulnă.
Stabilirea dozelor şi a ritmului de administrare se face în funcţie de următoarele
criterii: - cantitatea de glucide administrate;
sensibilitatea la insulina a bolnavului;
cantitatea de insulină/24ore se va stabili în aşa fel încât bolnavul să nu prezinte
glicozurie
dacă bolnavul are vreo nefropatie datorită pragului renal crescut la glucoza,
glicozuria nu reflectă fidel hiperglicemie. în aceste cazuri dozarea de insulina se
face în funcţie de glicemie;
dacă doza de insulină/24h depăşeşte 60u.i. se va folosi un preparat cu acţiune
întârziată (lentă sau semilentă) iar cantitatea administrată va fi 2/3 din insulina
obişnuită;
la un diabetic nou depistat la care sensibilitatea la insulina este necunoscută se va
administra la început o cantitate mai mică decât cea teoretică pentru revenirea
hipoglicemiei;
Ritmul de administrare a insulinei se stabileşte în funcţie de cantitatea de glucide
ingerate, tipul insulinei folosite, repartizarea cantităţii de glucoza pe mese, ritmul de viaţă şi
efortul fizic al bolnavului.
În general dozele maxime vor fi administrate dimineaţa şi la prânz, iar seara se va
administra doza mai mică.
De exemplu unui diabetic cu o necesitate de 60 u.i. insuiină/24h, repartizarea se poate face
în modul următor:
-dimineaţa - ora 6.30 - 7.30 - 24 u.i.;
- la prânz-ora 13.00-14.00 -20u.i.;
-seara-ora 19.30-20.30 -16 u.i..
Uneori în cazul unui diabet greu echilibrat se recomandă administrarea unei doze de
insulina (doza minimă) în cursul nopţii în jurul orei 1-2 fiind o situaţie mai rară, fiind
permisă numai în spital, temporar, înaintea stabilirii atitudinii terapeuticii definitive.

16
 Tehnica injecţiilor cu insulina, reguli de administrare
-înainte de a fi trasă insulina în serigă flaconul va fi încălzit în mână deoarece injectarea unei
soluţii reci poate provoca durerea;
- insulina trasă în seringă se injectează imediat pentru a nu precipita cristalele;
- va fi injectat strict subcutanat, acul fiind introdus perpendicular pe pliu;
- insulinele care pot fi injectate i.v. sunt insulinele ordinare (Actraoid MC, Humulin R), dar
vor fi administrate numai în stări de comă diabetică;
- când se administrează 2 feluri de insulina, întâi se va injecta un tip, după care se schimba
direcţia acului şi cu o a doua seringă se introduce celalalt tip de insulina;
- seringa şi acul vor fi de unică folosinţă, dezinfectarea pielii se face foarte lent cu alcool
deoarece alcoolul inactivează insulina, injectarea se face după evaporarea alcoolului;
- când bolnavul exercită autoterapie trebuie să fie atent la tipul de seringă folosită şi orarul
tratamentului. La o seringă de volum de 1 ml fiecare diviziune corespunde la 4 unităţi,
seringa fiind în total de 80 u.i.
- locul injectării trebuie schimbat de la o injecţie la alta, distanţa fiind de 3-4 cm. repetarea
injecţiei ăn acelaşi loc se face numai dupa 7-10 zile;
- regiunile de injectare sunt: faţa anterioară a coapselor, jumătatea inferioară a abdomenului,
feţele anterioare şi laterale ale braţelor, regiunile fesiere;
- persoana care va face injecţia se va spăla foarte bine pe mâini cu apă şi săpun timp de 2
minute, se va şterge cu un prosop curat sau mai bine va aştepta până se uscă pe mâini;
- se va dezinfecta cu vată îmbibată în alcool sanitar dopul de cauciuc de la flaconul de
insulina şi se va aştepta să se usuce dopul;
- dacă insulina este o suspensie se va agita flaconul înainte de a se extrage doza necesară;
- se va extrage cantitatea de insulina necesară pentru injecţie, după dezinfecţie se va face un
pliu şi se va introduce acul oblic în ţesutul celular subcutanat după care se va da drumul
pliului cutanat;
- se va controla prin aspiraţie, trăgând de piston, dacă vârful acului nu este într-un vas cu
sânge, dacă vine sânge în seringă se va extrage acul cu câţiva milimetri şi se va schimba
poziţia acului. Este strict interzis ca injecţia să se facă într-un vas de sânge, deoarece după
5-10 minte poate să apară hipoglicemia, înainte ca bolnavul să aibă timp să se alimenteze;
- la terminarea injecţiei acul va fi extras rapid şi se va tampona locui injecţiei prin mişcări
circulare şi nu într-un sens sau altul ceea ce poate produce ieşirea unei cantităţi de insulina
prin orificiul produs de pătrunderea acului.

17
 Reacţii adverse
Insulina, la fel ca alte medicamente, poate antrena reacţii adverse sau efecte
secundare, printre care unele pot fi foarte grave, chiar mortale. Din această cauză este foarte
important ca aceste efecte secundare să fie prevenite, ceea ce este posibil de cele mai multe
ori, dacă au apărut să fie şi tratate.
a). Reacţii alergice: apar relative rar, la aproximativ 1% din bolnavi. Cele mai multe
sunt reacţiile locale moderate sub formă de rash, purpură. Foarte rar apare o reacţie severă,
imbâacând forma de urticarie generalizată, cu greţuri, vărsături, diaree, febră. în cazuri
excepţionale apar astm cardiac sau edemul pulmonar, colaps circulator.
Alergia la insulina poate fi dovedită prin intradermoreacţie, iar în fenomenele
alergice grave este necesar desensibilizarea atentă, care impune o măsură de urgenţă în caz
de acidoza diabetică.
b). Reacţii locale:
- lipodistrofia - se poate prezenta fie ca o atrofie a ţesutului celular subcutanat, fie ca o
hipertrofie. Pot fi locuri unde absorbţia insulinei se face în mod neuniform, ceea ce poate
antrena hiper- sau hipoglicemia. Se va recomanda bolnavilor evitarea traumatismului local
prin folosirea unor ace ascuţite, injectarea se va face foarte lent, la fel şi tamponarea după
injecţie.
- abcesele la locul injecţiei apar când există o lipsă elementară de asepsie şi antisepsie;
-dureri la locul injecţiei.
c).Tulburări de vedere: se datoresc unei alterări fizice a refracţiei cristaline. Sunt
reversibile într-un timp relaiv scurt, de 1-2 săptămâni.
d). Hipoglicemia este cel mai frecvent accident, poate îmbrăca aspecte de la cele mai
minore, chiar subclinice, până la coma hipoglicemică.
Cauze:
- administrarea unei doze prea mari de insulina;
- schimbarea preparatului de insulina;
- greşeli de alimentaţie;
-instalarea unei gastroenterocolite acute sau a unei afecţiuni intermitente care provoacă
vărsături, diaree;
-consumul de alcool;
-tentative de suicid;
- apariţia unei afecţiuni care alterează funcţia normală a uneia din glandele endocrine;
- instalarea unui grad de insuficienţă renală;
18
- efort fizic crescut;
-asocierea unui preparat antidiabetic oral. fără să se facă doza de insulina.
Tabloul clinic este foarte polimorf şi se traduce prin: senzaţia de oboseală,
vertij,foame dureroasă, transpiraţii, dizartrie, tulburări de vedere (chiar diplopie), vedere
crispată, parestezii faciale sau peribucale, cu gol psihic caracteristic, cefalee frontală
preprandială. Uneori pot apare greţuri, vărsături.
De cele mai multe ori bolnavii cunosc semnele hipoglicemiei şi ingeră sirop sau
zahăr. în prezenţa semnelor clinee de hipoglicemie este o greşeală să se administreze pâine
sau fructe deoarece până când acestea vor suferi procesul de digestie pentru ca să fie
absorbite trece un timp prea lung şi există riscul să se instaleze coma hipoghcemică.
e). Coma hipogliemică reprezintă expresia clinică extremă a scăderii marcate a
glicemici. Este mai mult sau mai puţin profundă, bolnavul este în general neliniştit, face
mişcări dezordonate, geme, respiraţia este normală şi nu are miros de corpi cetonici,
bolnavul prezintă transpiraţie abundentă, lipicioasă, faciesul este vulturos, palid sau normal,
limba este umedă, globii oculari sunt hipertonici. Pulsul este normal sau uşor crescut. T A
este normală. Bolnavul prezintă hipotermie, pupilele pot fi normale sau midriază şi nu
reacţionează la lumină, iar într-un stadiu mai avansat reflexele corneelor sunt abolite.
Glicozuria lipseşte, iar glicemia este sub 50 mg%. Rareori coma hipoghcemică poate
îmbrăca aspecte particulare cu convulsii tonico-clonice.
Coma hipoghcemică este o mare urgenţă medicală şi trebuie tratată precoce cu doze
suficiente de glucoza 33%, iar în nici un caz bolnavul n u trebuie părăsit de medic până n u
şi-a recăpătat complet conştienta, mai ales atunci când coma hipoghcemică a fost provocată
de insulina retard, deoarce există pericolul recăderii.
f). Insulino-rezistenţa poate fi clasificată în:
- insulinorezistenţa primară (imunologică):
- insuinorezistenţa secundară (neimunologică)
Cea primară este definită ca situaţia în care necesarul zilnic de insulina este mai mare
de 200 u.i. pentru o perioadă mai lungă de 48 ore. Se întâlnesc foarte rar 1%.
Insulinorezistenţa secundară este definită ca situaţia în care cantitatea de insulina necesară
penru echilibrarea diabetului creşte semnificativ.
Principalele cauze sunt:acidoza; infecţiile;intervenţii chirurgicale;
neuropatie digestive; influenţa ciclului menstrual; factorii psihici; erori în alimentaţie.

19
 Se susţine că tratamentul cu ACTH și corticosteroizi este cel mai eficient, dând
rezultate favorabile în mod constant. Se administrează Prednison până la 100 mg/zi cu
supravegherea atentă a echilibrului metabolic. După 8-10 zile sau chiar mai curând se pot
reduce dozele de insulin şi paralel cele de Prednison, cu mare atenţie pentru a preveni
eventual instalarea hipoglicemiei.

2.5.3. Tratamentul complicaţiilor

1. Infecţiile
Infecţiile care apar la un diabetic se pot manifesta sub tablouri clinice foarte diferite:
infecţii cutanate şi mucoase, infecţii urinare, tuberculoza pulmonară.
Tratamentul în general urmăreşte echilibrarea rapidă şi corectă a diabetului zaharat,
deseori fiind necesară insulinoterapia. Tratamentul local constă în igiena atentă (spălări cu
ceai de muşeţel, acid boric 1%, hipermanganat de potasiu, urmate prin uscarea regiunii prin
tamponare cu un prosop moale, nu prin frecare). Se aplică dimineaţa şi seara o pomadă.
2. Angiopatia diabetică
Angiopatia diabetică include modificările vasculare întâlnite în diabetul zaharat şi poate fi: -
mîcroangiopatie (interesarea arteriolelor capilarelor şi venelor); - macroangiopatie
(interesarea vaselor mijlocii şi mari).
A. Microangiopatie diabetică - are ca element morfologic predominant îngroşarea
membranei bazale a capilarului la care se adaugă şi o hiperplazie a celulelor endoteliale ale
arteriolelor şi ale capilarelor, ducând la modificarea morfologică.
Cea mai improtantă complicaţie a angiopatiei diabetice este retinopatia diabetică,
complicaţia oculară cel mai frecvent observată în diabet zaharat şi reprezintă o cauză
importantă a cecităţii, mai ales la persoanele între 40-60 ani. Tratamentul este din nefericire
încă nesatisfăcător. Se recomandă să se trateze cu grijă HTA. Se mai administrează:
- protectori vasculari: Tarosid, Rutosid;
- agenţi agreganţi placentari: acid acetil salicilic:
- agenţi normolipelianţi: Clofibrat; Heparina;Anabolizante; Vitamina B12;
Tratamentul chirurgical constă în hipofizectomie.
B. Macroangiopatie diabetică - include leziunea vasculară, localizată la nivelul
arterelor de calibru mijlociu şi mare: artere coronare, cerebrale, artere ale membrelor
inferioare. Complicaţiile ei constituie astăzi prima cauză de moarte a diabeticilor.
Tratamentul este în primul rând profilactic:

20
- tratament corect şi continuu a diabetului zaharat;
interzicerea definitivă a fumatului;
- baie zilnică la picioare cu apă călduţă;
- se masează călcâiele cu cremă pentru a evita apariţia fisurilor (loc de pătrundere a
microbilor)
- în caz de transpiraţie după spălare şi uscare se face pudrajul cu talc al picioarelor;
încălţăminte comodă, călduroasă şi mai largă;
- evitarea traumatismelor la nivelul picioarelor.
Tratamentul medicamentos constă în administrarea de:
anticoagulante corect utilizate pe o perioadă îndelungată;
vasodilatatoare: Fosfobion, Xilină, Heparină.
A u efect bun tratamentele balneare, iar uneori este necesar tratamentul chirurgical.
3. Neuropatia diabetică
Se manifestă prin parestezii, hipertensiune ortostatică, manifestări digestive
(diskinezie esofagiană, gastropareza, gastroplegie, atonia vezicii biliare), manifestări
genitourinare (atonia vezicii urinare, ejacularea retrogradă, tulburări genitale, impotenţa),
anhidroza, amiotrofie, osteoartropatie.
Tratamentul constă în echilibrarea cât mai bună a diabetului zaharat. Se recomandă
băi calde, masaj cu lanolină, vitamine din grupul B, carpamazepina, lipolipemiante. în cazul
diareelor se administrează un antibiotic cu spectru larg.
4. Gangrena diabetică
Este una din complicaţiile cele mai grave ale diabetului zaharat, deoarece uneori
necesită chiar amputaţii.
Tratamentul este în primul rând profilactic:
echilibrarea corectă a diabetului zaharat;
antibiotrapia în funcţie de antibiogramă;
vasodilatatoare administrate intrarterial;
tratament local (făcut chirurgical) care constă într-o incizie suficient de largă,
debridare, lavaj, pansament.
5. Nefropatia diabetică
Diabetul zaharat favorizează apariţia unor leziuni renale cum ar fi glomeruloscleroza
diabetică, ateroscleroza renală şi pielonefrita acută şi cronică.

21
 Evoluţia este progresivă către insuficienţă renală cronică cu uremia. Tratamentul este
în primul rând profilactic:
regim alimentar adecvat cu cantitate fixă de clorura de sodiu, hipoprotidic; -
tratamentul diabetului zaharat se va adapta la noua situaţie; se tratează HTA
hemodializă; transplant renal.
Infecţiile urinare sunt mai frecvente la diabetici. Ele se caracterizează prin gravitatea
şi tendinţa la recidivă, rezistenţa la tratament. Tratamentul necesită în primul rând un
tratament corect al diabetului zaharat urmat de tratament etiologic cu antibiotice în funcţie de
antibiogramă şi tratament simptomatică cu analgezice, antipiretice şi antiinflamatoare.

2.6. METODE ŞI MIJLOACE DE LUCRU

2.6.1. Supravegherea tratamentului

Apariţia diabetului reprezintă un moment greu, şocant în viaţă.

Sfatul competent al medicului. încrederea în capacitatea sa profesională pot reduce
echilibrul în gândurile răvăşite, în momentul descoperiri bolii.
Internarea în spital, întâlnirea cu alţi diabetici, observaţiile personale, sfaturile
medicului şi rezultatele bune al tratamentului sunt în măsură să transforme teama de moment
în curaj şi convingere personală că greutăţile datorate bolii pot fi învinse, ba mai mult, că
viaţa îşi poate continua cursul normal.
Noul mod de viaţă are în vedere reducerea glucidelor rafinate din alimentaţie,
limitarea efortului fizic în raport cu forma de boală şi în special acordarea unei mai mari
atenţii sănătăţii.
Perioada de spitalizare, recomandată nu numai în formele severe şi mediu, ci şi în
cele uşoare, trebuie comparată cu un curs de şcolarizare de scurtă durată şi în care toţi
pacienţii trebuie să depună eforturi maxime pentru însuşirea a cât mai multor şi mai
temeinice cunoştinţe privitoare la îngrijirea bolii.
Cunoştinţele însuşite în spital şi îmbogăţite pe baza lecturii şi experienţei personale,
vor convinge diabeticul la importanţa capitală a supravegherii permanente a bolii, mai ales
după părăsirea spitalului. Aceasta constă în legătura permanentă cu medicul, care va aprecia
periodic mersul bolii, pe baza următoarelor examene.
Controlul este lunar al glicemiei la diabeticii disciplinaţi, dar se face de căte ori este
nevoie în cazul celor nedisciplinaţi.

22
 Determinarea glicemiei la domiciliu este mai precisă, însă este posibilă mult mai rar.
Dozarea se face tot cu ajutorul unor bandelete, valoarea glicemiei putând fi apreciată,
fie aproximativ, prin compararea culorii benzii cu o scară de culori aflate pe cutie, fie foarte
exact, dacă bolnavii au la dispoziţie un aparat electronic, care în scurt timp afişează cifra.
Pentru o supraveghere mai atentă a bolii se poate controla şi glicemia la două ore
după masă.
Se face controlul lunar al glicemiei în cazul evoluţiei bune şi ori de câte ori este
nevoie când evoluţia este rea.
Tratamentul poate fi considerat bun când glicozuria este absentă, mediocru când este
prezentă fără să depăşească 5-10 g/24h şi rău când glicozuria depăşeşte 10 g în 24 ore.
Controlul glucozei în urină se poate face atât la laboratorul policlinicii cât şi la domiciliul
bolnavilor care dispun de reactivul Benediat, casete sau bandeleteie reactivi: Cilinistix,
Glucotest.
Controlul corpilor cetonici în urină lunar, odată cu controlul gluco/ci în urină, devine
obligatoriu ori de câte ori creşte cantitatea de urină ne justificat de mult, survin infecţii, răni,
operaţii sau când regimul este neglijat. Prezenţa corpilor cetonici în urină este un semn de
alarmă, care trebuie să îndrume diabetul de urgenţă la un control medical.
Examenul clinic lunar făcut de medicul curant trebuie să prevadă corectarea
tulburărilor semnalate de diabetic, controlul tensiunii arteriale şi palparea pulsului la
picioare pentru descoperirea din vreme a arteriopatiei diabetice.
Controlul greutăţii corporale cu prilejul examenului clinic este obligatoriu. Fiecare
kilogram de greutate în plus este un obstacol în calea acţiunii tratamentului. Se vor face
eforturi şi se va adapta regimului astfel că toţi diabeticii, fără excepţie, să-şî atingă greutatea
corporală normală.
La trei luni se va face, în plus, controlul stomatologic, pentru prevenirea căderii
dinţilor, examenul lunar de urină şi urocultura pentru cercetarea infecţiei tractului urinar.
Controlul la şase luni va trebui să adauge la cele anterioare examenul de fund de ochi,
electrocardiograma, radioscopia pulmonară. Rezultatele controlului vor fi comunicate
bolnavului odată cu sfaturile de urmat pe viitor.
Dacă la depistarea diabetului poate fi încadrat în forme uşoare, medii sau severe. în
funcţie de toleranţa de glucide şi tratamentul pe care îl necesită, în raport cu evoluţia în timp,
situaţia nu rămâne aceeaşi.
Formele severe pot devenii uşoare, prin lipsa de complicaţii, răsplătind din plin
strădaniile depuse în îngrijirea bolii, în timp ce formele uşoare pot duce la complicaţii
23
deosebit de grave, bolnavii respective plătind un tribut greu lipsei de consecvenţa în
îngrijirea bolii.
În măsura în care numărul diabeticilor trataţi corect va creşte, paralel cu realizările
privind tratamentul diabetului zaharat, în aceeaşi măsura se vor reduce şi urmările nefaste ale
bolii şi odată cu ele teama de diabet.

2.6.2. Acordarea îngrijirilor

Bolnavul diabetic rămâne şi în epoca modernă un bolnav particular, care necesită o
Prelegere deosebită din partea societăţii, a familiei şi a medicului.
Spitalizarea este, de obicei, un episod în evoluţia lungă a bolii şi are scopul de a
stabili diagnosticul, de a institui tratamentul, pe care apoi bolnavul îl va continua la
domiciliu ~. de a controla periodic starea bolii sau eficacitatea tratamentului.
Diabetul zaharat necesită îngrijiri speciale, susţinute şi foarte atente, care trebuie să
:'e cunoscute şi de asistentă. Internarea bolnavilor trebuie făcută în saloane mici, liniştite,
unde se asigură repausul lor psihic şi posibilităţile de contagiozitate interspitaiicească sunt
-ai reduse. Se vor evita neapărat saloanele cu bolnavi cu gripă, angină, pneumonii acute,
supuraţii pulmonare sau piodermii, capacitatea de apărare a acestor bolnavi faţă de infecţii
fiind mai slabă.
Asigurarea condiţiilor de mediu: temperatura salonului trebuie adaptată la natura
rulburărilor şi starea subiectivă a bolnavului. Repausul la pat trebuie respectat în stările acute
şi tulburări, însă nu există poziţii preferenţiale pentru anumite stări, bolnavul ocupând în pat
o poziţie activă.
Condiţiile de igienă individuală trebuie asigurate şi la nevoie controlate de asistenta
medicală, modul de efectuare a acestora, fără să jignească pacientul.
Alimentaţia trebuie să fie echilibrată energic şi calitativ. în diabetul zaharat, regimul
se va stabili pe baza toleranţei faţă de hidrati de carbon. Dacă bolnavul este obez, se va evita
surplusul de calorii. în caz ca toleranţa de hidrati de carbon nu acoperă necesităţile minimale
ale organismului, atunci se vor ridica cantităţile de glucide la 200-250 g/zi, îmbunătăţind
toleranţa organismului cu insulina sau cu medicamente antidiabetice.
Stabilirea regimului echilibrat la bolnavii diabetici durează mai multe zile, ea are
scopul de a sigura aportul alimentar adecvat greutăţii corporale, profesiunii şi preferinţelor
personale.
în perioada de stabilire a regimului alimentar este important ca bolnavul să consume
toată cantitatea alimentelor servite şi să nu mănânce nimic în afara elementelor primate.

24
 Dacă bolnavul a reuşit să consume toată cantitatea, asistenta va scădea cantităţile de
hidrati de carbon, rămase din raţia zilnică, pentru a nu obţine date greşite de toleranţă la
glucide. Dieta strânsă a bolnavilor de diabet zaharat face ca ei să se abată de la alimentaţia
prescrisă.
De aceea, asistenta medicală, din când în când, trebuie să controleze noptiera
roinavului fără să-1 jignească, unde va găsi hidrati de carbon nepermişi.
Supravegherea bolnavilor cuprinde obiective care variază de la boală la boală,
simptomatologia lor fiind diferită. Ea primeşte o importanţă deosebită în cursul stărilor acute
şi al complicaţiilor cum sunt: coma diabetică, coma hipoglicemică.
Asistenta trebuie să recunoască manifestările prodromale al acestor stări, anunţând
imediat medicul şi luând măsuri de pregătire până la sosirea acestuia, în funcţie de starea
bolnavului.
Administrarea medicamentelor trebuie executată sub supraveghere deosebită,
deoarece poate să prezinte multe efecte secundare, nedorite. Asistenta trebuie să cunoască
modul de administrare a medicaţiei, care este foarte variată.
Consecinţele psihice necesită o susţinută psihoterapie.
Bolnavii trebuie eliberaţi de complexele lor de inferioritate şi ajutaţi la alcătuirea
planului lor de viitor privind alegerea unei profesii sau încadrarea în societate.
Educaţia sanitară trebuie să urmărească dezvoltarea încrederii bolnavului în
ameliorarea bolii, el trebuie să părpsească spitalul cu convingerea necesităţii respectării
tratamentului extra-spitalicesc.
Educaţia sanitară primeşte o pondere mai importantă la bolnavii de diabet zaharat,
care trebuie învăţaţi asupra mediului de alcătuire a meniului zilnic în cadrul regimului
dietetic, cantitativ şi calitativ admis şi la nevoie vor fi învăţaţi asupra modului de
administrare a injecţiilor de insulina.
În această muncă de educaţie adesea trebuie antrenată o persoană din familie de
preferinţă aceea care pregăteşte alimentele pentru bolnav.
Educaţia sanitară trebuie să fie însoţită de exerciţii practice.
Bolnavul poate părăsi spitalul numai după ce şi-a însuşit cunoştinţele necesare pentru
alcătuirea meniului zilnic.
Datele cele mai importante, bolnavul trebuie să le primeasca şi în scris.

25
 Un diabetic trebuie să ştie de la început că lupta împotriva diabetului zaharat este de
lungă durată, că aceasta poate îmbrăca aspecte diferite, pe care are datoria să le cunoască
pentru a le preveni sau îndepărta.
Are cu alte cuvinte, în mâinile sale propria-i soartă.

2.7. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU

DIABET ZAHARAT
Asistenta medicală are o importanţă deosebită şi un ioc aparte în prevenirea şi
tratarea bolilor metabolice şi de nutriţie deoarece numărul bolnavilor depistaţi este în
continuă creştere. Prevenirea, depistarea precoce şi tratamentul corect al diabetului zaharat
este principalul obiectiv în întregul complex de acţiuni privitor la scăderea morbidităţii şi
mortalităţii date de această boală.
Bolile de nutriţie în marea lor majoritate pot fi prevenite printr-un mediu adecvat de
viaţă, cultură fizică corespunzătoare, alimentaţie raţională.

2.7.1. Prevenirea îmbolnăvirilor

Pentru a preveni apariţia diabetului zaharat este necesar ca asistenta medicală să
efectueze o educaţie pentru sănătate a populaţiei accentuând în deosebi următoarele aspecte:
- descrierea cât mai vastă a bolii, a modului de apariţie, simptomatologiei caracteristice, a
complicaţiilor care pot surveni în cursul bolii;
- instruirea populaţiei asupra unei vieţi mai sănătoase ce vizează o alimentaţie cât mai
corectă atât din punct de vedere calitativ cât şi cantitativ, educaţia fizică, odihna,
prevenirea stresului, eforturilor fizice sporite şi îndelungate:
- dispensarizarea persoanelor cu factori genetici potenţiali diabetogeni (în
antecedentele familiei, diabet zaharat la rude de gradul I);
-dispensarizarea bolnavilor cu infecţii pancreatotrope;
- educarea femeilor care au născut, feţi cu o geutate de peste 5 kg, să reducă cantitatea
de glucide din alimentaţie;
- educarea tinerilor diabetici care vor să aibă copii sănătoşi, să evite căsătoriile dintre doi
parteneri diabetici (posibilitatea ca şi copilul să aibă diabet este de 60-100%);
- îndrumarea persoanelor suspecte de diabet zaharat la medic şi investigaţii specifice.

26
2.7.2. Dispensarizarea şi educarea bolnavilor nou depistaţi
Rolul asistentei medicale în acest caz este de neînlocuit. Ea este persoana care i-a
contact cu bolnavul, ea va pătrunde şi va cunoaşte viaţa de zi cu zi a bolnavului (va cunoaşte
mediul de muncă, viaţa de familie, reacţiile bolnavului specifice bolii). În momente critice,
prin susţinerea psihică a bolnavului, asistenta medicală poate orienta bolnavul spre
recăpătarea echilibrului psihic. Bolnavul trebuie educat şi instruit spre autoterapie şi
autocontrol, trebuie să cunoască propriul organism, aspectele bolii, schimbările ce pot să
survină şi conştientizarea că dacă va umări principiile tratamentului, viaţa lui nu va fi diferită
cu mult de cea a unui om sănătos. Cunoscându-şi boala va fi mai puţin dependent de
personalul medical şi va putea regăsi „ libertatea" sa.
În cadrul educaţiei sanitare asistenta va atrage atenţia asupra necesităţii unor măsuri
referitoare la viaţa lui intimă:
a) igiena corporală - deşi este valabil pentru orice individ, diabeticul trebuie să o aibă
mereu în vedere. Curăţenia corporală are o importanţă deosebită pentru diabetic având în
vedere susceptibilitatea crescută a acestuia la infecţii, deoarece orice plagă, chiar minimă va
necesita tratare locală sau chiar generală foarte conştiincioasă.
b). diabeticul va avea nevoie de un repaus postprandial de 30-60 minute;
c). evitarea stărilor sau momentelor conflictuale, a stresurilor psihice;
d). asigurarea unui regim fizic crescut;
e). evitarea sau abandonarea obiceiului de a fuma;
f). precauţii în conducerea autoturismelor, deoarece datorită emanaţiilor există
pericolul hipoglicemiei;
g). orice boală care survine la un diabetic trebuie anunţată medicului;
h). alegerea unei profesii corespunzătoare, cu riscul cel mai scăzut asupra
diabeticului in privinţa apariţiei hipoglicemiilor.

2.7.3. Dispensarizarea bolnavilor cu diabet zaharat

Diabetul zaharat fiind o boală cronică, deocamdată nevindecabilă, are nevoie de o .
supraveghere medicală şi calificată de-a lungul vieţii. Această supraveghere trebuie făcută în
primul rând de medicul de familie de la cabinetul medical care vine cel mai des şi cel mai
ușor in legătură cu bolnavul. De asemenea, bolnavul va fi supravegheat în mod periodic de
către medicul specialist în nutriţie şi boli metabolice de la Centrul Judeţean de Nutriţie şi
Boli Metabolice.

27
 Supravegherea medicală trebuie neapărat completată de autosupraveghere de zi cu zi
din partea bolnavului diabetic care trebuie să aibă toate cunoştinţe necesare despre boala sa.
Dispensarizarea este activă deoarece bolnavul este invitat să se prezinte la cabinetul medical
şi de laborator la data fixată în raport cu forma sa de boală. Cu ocazia controlului periodic se
face un examen clinic complet urmărind:
- greutate;
-prezenţa pulsului la arterele piciorului; -tensiunea arterială;
-se recoltează sânge pentru determinarea glicemiei şi urina pentru determinarea
glicozuriei;
-se fac eventuale alte analize fixate de medic.
Determinarea glicemiei se face fie pe nemâncate, fie la 2 ore după masă de dimineaţă,
aceasta din urmă metodă este preferată întrucât arată mai exact starea de echilibru metabolic.
L a p e r s o a n a care n u are diabet zaharat, glicemia pe nemâncate este de 70 -110 mg%, iar
la 2 ore după masă creşte la 140 - 150 mg%. La un diabetic care se tratează corect, valorile
glicemiei sunt cam aceleaşi ca ale omului sănătos, în timp ce la un bolnav cu un diabet
zaharat dezechilibrat, glicemia poate fi de exemplu 200 mg%, iar glicemia la 2 ore după
masă poate să atingă valori de 300 - 350 mg%.
Pentru determinarea glicozuriei este obligatoriu să se aducă 200 -250 ml din urina
care a fost strânsă în 24 de ore şi s-a măsurat cantitatea. Pe eşantionul de urină se va lipi o
eticheta pe care se va scrie numele şi prenumele pacientului precum şi cantitatea de urină pe
24h. Glicozuria este un examen mai orientativ pentru gradul de echilibru metabolic al
diabetului zaharat, pentru că este vorba de un examen dinamic, oglindind mai bine situaţia
d e c â t glicemia.
Î n raport cu rezultatele obţinute se vor face modificările care sunt necesare în
tratament. Tot în cadrul controlului periodic se va face la intervale fixe de către medic o
radioscopie toracică, u n examen de fund de ochi şi eventual alte examene.

2.7.4. Dieta
Diabeticul va fi invitat să respecte toate regulile de alimentaţie necesare menţinerii
bolii într-un stadiu cât mai bun:
-alimentaţie la ora fixă de 6-7 ori pe zi;
-meniul va cuprinde alimente permise din toate grupele principale în aşa fel încât sa aibă o
alimetaţie variată şi plăcută;
-bolnavul ca fi instruit să evite alimentele dulci (prăjitură, zahăr, îngheţată, dulciuri);

28
-va fi învăţat cum sa calculeze necesarul zilnic de glucide şi repartizarea pe cele 6-7 mese
zilnice.

2.7.5. Igiena bolnavului

Igiena corporală trebuie să fie ireproşabilă (dantura, picioare, organele genitale)
deoarece o igienă carenţiată poate duce la complicaţii ca: apariţia cariilor multiple şi căderea
danturii, igiena incorectă a picioarelor favorizează apariţia tromboflebitei, apariţia plăgilor,
care pot antrena apariţia gangrenei diabetice, necesitând chiar amputaţii. De asemenea igiena
incorectă a zonei genitale poate duce la infecţii (vulvovaginite), cunoscut fiind faptul că
diabeticii au o imunitate scăzută, fiind susceptibili la boli infecţioase.
Ori de câte ori diabeticul prezintă o plagă sau numai o escoraţie a tegumentului va
trebui să aplice cu toată conştiinciozitatea tratamentul local iar la nevoie general.
Igiena corporală va consta din toaleta zilnică cu apă şi săpun, toatela gurii. Bolnavul
se va spăla zilnic pe picioare, va folosi încălţăminte comodă, călduroasă, va schimba zilnic
ciorapii iar în cazul transpiraţiei se va pudra cu talc. In cazul în care va prezenta bătături va
aplica un tratament corect. Va tăia unghiile atent prevenind plăgile.

2.7.6. Autocontrolul
Asistenta medicala va instrui bolnavul să înveţe autocontrolul prin:
-observarea evoluţiei stării sale generale prin determinarea săptămânală a
greutăţii corporale, determinarea glicozuriei şi cetonuriei;
-este necesar ca fiecare bolnav să aibă un caiet personal în care să treacă regimul
alimentar pe care-1 urmează, date de control periodic şi unele date ale autocontrolului;
-autocontrolul glicozuriei – există mai multe metode. Cea mai folosită de bolnav
este aceea cu ajutorul reactivului Nylander, producând în modul următor; din urina de
examinat se pun într-o eprubetă aproximativ 2-3ml urină peste care se adaugă cu pipeta 10
12 picaturi de reactiv. Se ţine eprubetă cu un cleşte de lemn şi se încălzeşte la o flacără până
la fierbere. Dacă glicozuria este prezentă apare o coloraţie neagră, dacă este o cantitate de
glucoza mai mică se obţine o culoare maro, iar când glucoza este absentă rămâne culoarea
normală a urinei sau se îngălbeneşte. Există de asemenea aşa zisele „benzi test” cum sunt
Cilistix, Glucotest, Test Tape. Se introduce extremitatea indicată a hârtiei test în urină şi se
va produce o schimbare a culorii în raport cu concentraţia de glucoza.
-ritmul autocontrolului este în raport cu gravitatea diabetului, diabeticii care se
tratează numai cu regim alimentar vor face controlul săptămânal sau ori de câte ori a apărut o
agravare a stării bolnavului. La diabeticii care se tratează cu antidiabetice orale, controlul va
29
fi zilnic, iar la diabeticii care se tratează cu insulina, glicozuria se va determina din urina
eliminată în perioada care precede injecţia cu insulina.
-autocontrolul corpilor cetonici se face cu preparatul aceto-test sub formă de
microcomprimat, care se aşează pe o bucată de hârtie albă, pe care se pun cu o pipetă 1-2
picături din urina de examinat. Apariţia după 30 secunde a unei coloraţii purpuriu-violacee
spre violet indică prezenţa corpilor cetonici în urină. Este necesar ca bolnavul să se prezente
imediat la medic, care va indica măsurile ce trebuie luate pentru a evita agravarea bolii. Şi
pentru corpi cetonici există hârtii test: Ketostix, Labostix, Diastix.

2.7.7. Aspecte psiho-emoţionale şi socio-profesionale

Bolnavul diabetic este pus deseori (uneori chiar brutal) în faţa unor modificări pe care
trebuie să le introducă în viaţa sa obişnuită: regim alimentar restrictiv, medicaţie pe care
trebuie să şi-o administreze zilnic şi singur, odată sau de mai multe ori pe zi, mod de viaţă
disciplinat. Diagnosticul de diabet provoacă o stare de anxietate, bolnavul este speriat, îl
deranjează atitudinea persoanelor din jur, încercând să ascundă boala, fiindu-i frică de
compătimirea celorlalţi din jur. Deseori aceşti bolnavi au o revoltă interioară împotriva
vieţii, a soartei, abandonând tratamentul prescris, ajungând chiar la tentative de suicid.
Tânărul „uita" boala şi indicaţiile medicale, întrerupe tratamentul sau se retrage în
sine, devine pesimist şi singuratic. în acest caz asistenta va fi cea care intră în viaţa de zi cu zi
a bolnavului cunoscând mediul de muncă, viaţa de familie a bolnavului. Educaţia sanitară
continua are rol pozitiv în evoluţia bolii, bolnavul începe să se deprindă cu boala, îţi dă
seama că viaţa lui poate fi foarte asemănătoare cu cea a unui individ sănătos.
In cazul în care un mediu de muncă inadecvat cere un suport fizic şi psihic crescut,
bolnavul va fi îndrumat să-şi schimbe locul de muncă.

2.7.8. Rolurile specifice ale asistentei medicale

Să ajute bolnavul în: -respectarea regimului;
-mişcare, realizarea unei culturi fizice adecvate, sport;
-administrarea corectă a medicaţiei;
-să conducă corect foaia de diabet;
-să înveţe să-şi cântărească singur alimentele;
-să-l înveţe să-şi facă singur injecţia cu insulina;
-să-1 vegheze şi să-1 îndrume ca să-şi menţină o riguroasă igienă corporală;
-să-1 înveţe să se prezinte la medic pentru controlul periodic glicemic şi
glicozurie sau când simte o indispoziţie, greţuri, vărsături, slăbire neaşteptată;
30
-să-i facă vizite la domiciliu pentru a observa şi corecta eventualele greşeli.

31
 CAPITOLUL III

STUDIU DE CAZ

CAZUL I
Numele şi prenumele: C.S.
Data naşterii: 18.08.1950
Religia: ortodoxă
Ocupaţia: pensionară
Sex: feminin
Naţionalitatea: română
Starea civilă: văduvă
Înălţinmea: 1.65 m
Greutatea: 85 kg
Data internării: 20.11.2012
Data externării:27.11.2012
Condiţii de viaţă:
-nu consumă alcool nu fumează
-pacienta locuieşte singură, fiind văduvă de 5 ani.
Antecedente heredo-colaterale:
-neagă
Antecedente personale:
Fiziologice: menarhă la 13 ani
menopauză la 54 ani.
Patoligice: apendicectomie la vârsta de 20 ani.
Motivele internării:
Pacienta este adusă de către Ambulanţa de Serviciu de urgenţă în stare de comă.
Aparţinătorii pecientei susţin că în ziua precedentă aceasta acuză dureri abdominale
şi vărsături.

Examen clinic:
Pacienta prezintă tegumentele uscate.

32
 TA = 90/60 mmHg
Puls tahicardie , 100 puls/minut
Prezintă tahipnee, 25 respiraţii/minut
Se recoltează de la pacientă sânge şi urină de urgenţă, descoperindu-i-se o infecţie
urinară nelratatâ şi prezenţa în urină a glucozei şi a corpilor cetonici.
Diagnostic:
Comă diabetică acido-eetozică apărută în urma unei infdecţii urinare netratate pe
fondul unui diabet nedescoperit.

Bilanţul nevoilor fundamentale:

1. Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie
-pacienta prezintă tahipnee, 25 respiraţii/minut,
-tahicardie, 100 puls/minut,
-TA = 90/60 mmHg,
-prezenţă respiratorie cu miros de acetonă
2. Nevoia de a bea şi mânca:
-avea un orar al meselor dezorganizat ajungând chiar la 8-9 mese pe zi, consuma dulciuri şi
grăsimi în exces,
-prezenta o sete imensă şi continuă
-prezintă proteză dentară.
3. Nevoia de a elimina:
-prezintă oligurie,
-micţiuni cu o frecvenţă de 2-3 micţiuni pe zi,
-prezenţa acido-cetozei în urină,
-tranzitul intestinal păstrat,
-scaunul - 1 pe zi,
-pacienta prezintă vărsături incoercibile,
-urina are miros de fructe coapte sau cloroform din cauza prezenţei acidocetozei.
4. Nevoia de a se mişca şi a avea o postură bună:
-sistemul osteo-aritcular al pacientei este integru, însă datorită comei diabetice
acidocetozică, mobilitatea voluntară este greoaie,
-i se face masaj muscular, mobilizare pasivă, pentru prevenirea atrofiei musculare,
5. Nevoia de a dormi şi a se odihni:

33
-doarme 4-5 ore pe noapte,
-somnul prezintă treziri frecvente,
-prezintă insomnii,ziua.
-pacienta se simte obosită şi doarme în timpul zilei aproximativ 3-4 ore,
6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca:
-se îmbracă şi se dezbracă singură dar cu dificultate,
-în condiţiile intra-spitaliceşti este ajutată de către personalul medical.
7. Nevoia de amenţine temperatura corpului în limite normale:
-pacienta este afebrilă, 36,5 C,
-preferă o temperatură a mediului ambiant de 21-22 de grade.
8. Nevoia de a-şi menţine tegumentele curate şi integre:
-tegumentele sunt uscat, curate,
-nu prezintă leziuni ale tegumentelor şi mucoaselor.
9. Nevoia de a evita pericolele:
-este orientată temporo-spaţial,
-prezintă percepţii senzoriale conform vârstei sale,
-respectă cu stricteţe medicaţia prescrisă.
10. Nevoia de a comunica:
-este o pacientă conştientă de afecţiunea de care suferă, colaborând cu cadrele spitaliceşti,
-este receptivă la indicaţiile personalului medical.
11.Nevoia de a practica religia:
-pacienta este o persoană credincioasă şi trăieşte după convingerile bisericii ortodoxe,
-doreşte să participe la serviciile religioase care se efectuează în incinta spitalului, dar la care
însă nu poate participa datorită stării sale,
12.Nevoia de a fi preocupat în vederea realizării:
-este pensionară, văduvă,
-se implică în creşterea nepoţilor şi treburilor casnice.
13.Nevoia de a se recrea:
-este nerăbdătoare de a se deplasa în afara salonului,
-vizitele copiilor şi a nepoţilor o ajută în lupta împotriva acestei boli.
14.Nevoia de a învăţa cum să-şi păstreze sănătatea:
-este receptivă la tot ceea ce este în interesul însănătoşirii cât mai grabnică a sa
-îşi face tratamentul cu conştiinciozitate în vederea vindecării cât mai rapide.

34
 În urma bilanţului independenţă-dependenţă am remarcat următoarele probleme ale
pacientei:
1. Comă diabetică acidocetozică,
2. Dezhidratare cauzată de vărsături incoercibile,
3. Oligurie,
4. Tahipnee,
5. Tahicardie,
6. Hipotensiune arteriala,
7. Insomnie.

35
Problema Obiective Intervenţii Evaluarea
Autonome Delegate
1. Stare de Pacienta va avea 20.11.2005
inconştienţă o stare de - ora 12,00 - ora l2,00
datorită comei conştientă în - am creat un -am administrat
diabetice decurs de 4 ore climat liniştit, insulina 20-30
cald, calm u.i., i.v.
-ora 14,00 -insulina 20 u.i.,
- am subcutan,
supravegheat -ora 14,00
bolnava, -am administrat
- am şters insulina 20-30
fruntea bolnavei u.i., i.v.
de transpiraţie -insulina 20 u.i.,
-ora 16:00 subcutan -ora 16:00
- am -pacienta îşi
supravegheat recapătă starea
bolnava de
conştientă

36
2. Deshidratare Pacienta nu va 20.11.2012 20.11.2012 20.11.2012
din cauza prezenta vărsături -am captat -am instituit
vărsăturilor în următoarele 24 vărsăturile perfuzie cu ser
incoercibile de ore. pacientei fiziologic -glicemia
Pacienta va fi -am oferit un 1000ml/6h. 300g%
echilibrata pahar cu apă -am recoltat
hidroelectrolitic aromată pentru sânge pentru
în următoarele 48 a-și clăti gura determinarea
de ore. după vărsătură glicemiei
-am aerisit -am administrat
salonul metoclopamid
-am asigurat un 2ml/i.m. 21.11.2012
climat cald, -starea pacientei
linistit se imbunătățește
-glicemia
21.11.2012 21.11.2012 280g%
-am -am recoltat
supravegheat sânge pentru
pacienta determinarea
-am inceput sa glicemiei
alimentez pe
cale orala
pacienta, regim
hipoglucidic,
hipocaloric

37
3. Dispnee Pacienta va avea 20.11.2012
o respirație în -am așezat pacienta
limitele în poziție
fiziologice in confortabilă care să
decurs de 4 zile favorizeze
respirația.
-am sugerat
bolnavei să
efectueze efort
gradat sub
supravegherea mea.
-am măsurat
respirația.
21.11.2012
-am supravegheat 21.11.2012
bolnava în timpul R=22 resp/minut
efectuării efortului
gradat
-am măsurat
respiratia
22.11.2012
-am sfătuit bolnava 22.11.2012
să meargă pe jos R=21 resp/minut
60-90 minute/zi și
să practice sporturi
23.11.2012
-am supravegheat 23.11.2012
bolnava în timpul -starea pacientei se
efectuării efortului îmbunătățește, nu
fizic. mai prezintă
-am măsurat dispnee la
respirația efectuarea efortului
fizic

38
4.Alimentaţia Pacienta va 20.11.2012 20.11.2012
inadecvată prin respecta şi - am recomandat G = 85 kg
surplus va cunoşte un regim alimentar
regimul hipoglucidic,
alimentar în hipocaloric,
următoarele 4 hipolipidi,
zile hiposodat,
- am exclus din
alimentaţie,
alimentele
naturale(ciocolată,
cacao, carne grasă)
- am măsurat
greutatea,
21.11.2012
- am prezentat 21.11.2012
pliantele cu
diferite regimuri G = 85 kg

alimentare indicate
în obezitate,
- am măsurat
greutatea,
- am supravegheat 22.11.2012
regimul alimentar
G = 84,6 kg
22.11.2012
-am
supravegheat
pacienta.
- am măsurat
greutatea, pulsul
23.11.2012
respiraţia, TA
G=84 kg
23.11.2005
- am pus pacienta

39
în legătură cu alte
paciente care au
reuşit să slăbească
respectând regimul
alimentar şi cel
medicamentos
- am măsurat
greutatea, pulsul
respiraţia, TA

40
5. Insomnia Pacienta va avea 20.11.2012 20.11.2012
un somn -am creat un -diazepam 1
cantitativ şi climat cald şi tb/seară
calitativ liniştit în
corespunzător în incăpere,
următorele 2 -am aerisit
zile. încăperea,
-am sfătuit
pacienta să bea
o cană cu lapte
cald înainte de a
dormi
21.11.2012 21.11.2012 21.11.2012
- am sfătuit - diazepam 1 - pacienta
bolnava să tb/seară doarme
citească înainte 7 ore pe noapte
de culcare şi să şi se
bea o cană cu trezeşte
lapte cald. odihnită.

41
6. Anxietate Pacienta va avea 21.11.2012
o stare de bine - am informat
psihică şi va bolnavul despre
deţine boală şi
cunoştinţele consecinţele sale,
suficiente despre - am dat bolnavei
boală în pliante cu date
următoarele 3 despre boală
zile.
22.11.2012
- am adus
bolnava în contact
cu alte paciente
care aveau aceeaşi
boală şi care au
avut o evoluţie
favorabilă
23.11.2012 23.11.2012
- am informat Pacienta are
bolnavul asupra o stare psihică mai
regimului bună
alimentar deoarece cunoşte
hipoglucidic, simptomele bolii
hipocaloric, şi complicaţiile ei.
hipolipidic pe care Pacienta cunoaşte
trebuie să-1 impotanţa
urmeze atât pe respectării
perioada internării regimului

42
 cât şi după alimentar şi după
externare. externare.

Epicriza

Pacienta a fost internată în data de 20.11.2012 cu diagnosticul de comă diabetică

acidocetozică.

Pe parcursul internării pacienta a fost supusă unui control medical amănunţit, i s-au
recoltat probe biologice pentru examinări de laborator şi i se administrează insulină.

Pacienta a fost externată în data de 27.11.2012 cu următoarele recomandări:

-să urmeze tratamentul cu insulină şi după externare;

-să respecte regimul alimentar hipoglucidic, hipocaloric;

-să prevină apariţia complicaţiilor prin respectarea recomandărilor;

-întoarcerea la control peste 1 lună.

43
CAZUL II
Numele şi prenumele: P. E.

Data naşterii: 21.06.1990

Religia: ortodoxă

Ocupaţia: studentă

Sex: feminin

Naţionalitatea: română

Starea civilă: necăsătorită

Înălţinmea: 1.70 m

Greutatea: 70 kg

Data internării: 10.02.2013

Data externării:14.02.2013
Condiţii de viaţă:

-nu consumă alcool

-nu fumează

-pacienta are o locuinţă stabilă, locuieşte cu părinţii.

Antecedente heredo-colaterale:

-mama a avut ulcer gastric;

-tata a avut diabet zaharat.

Antecedente personale:

44
 Fiziologice: -menarhă la 14 ani

-menstruaţie regulată

Patoligice: nu a suferit nici o intervenţie chirurgicală.

Motivele internării:

Pacienta se internează în spital în urma unei traume psihice fiind diagnosticată cu

diabet zaharat, fiind predispusă şi ereditar acestei boli.

Istoricul bolii:

Bolnavă afirmativ fără antecedente patologice, cu viaţă organizată, nefumătoare.

Examen clinic:

Pacienta de statură medie, înălţime 1,70m.

Aparat respirator: torace simetric, normal comformat.

Aparat cardiovascular: zgomote cardiace ritmice, frecvenţă cardiacă 75puls/min

TA = 140/80 mmHg

Aparat digestiv: abdomen elastic, participă la mişcările respiratorii, cavitate bucală

fără leziuni, dentiţie totală, nu prezintă proteze.

Bilanţul nevoilor fundamentale:

1. Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie

-frecvenţa este de 25 respiraţii/minut,

-ritm respirator normal, pacienta oboseşte repede, respiră greu

-torace normal comformat, mişcări respiratorii simetrice, cu respiraţie costal superioară,

coloraţia tegumentelor normală

-TA = 140/80 mmHg,

45
-puls=75 puls/minut

2. Nevoia de a bea şi mânca:

-pacinta preyintă cavitate bucală integră cu dentiţie totală

-masticaţia şi deglutiţia sunt prezente

-alimentaţia a fost deficintă calitativ şi cantitativ iar mesele neregulate

-prezenta o sete pronunţată, consumă circa

3-3,5l/24h

-are un apetit crescut în special pentru dulciuri.

3. Nevoia de a elimina:

-nu prezintă acuze urologice

-micţiuni spontane cu o frecvenţă de 7-8micţiuni pe zi

-diureza 3500ml/24h, prezintă oligurie

-culoarea urinii este normală, galben deschis

-diaforeză fiziologică, fără miros

-tranzit intestinal păstrat

-scaun 1 pe zi

-menstră regulată-dureaza de regulă 5 zile şi este în cantitate fiziologică

-nu prezintă vărsături sau expectoraţii

4. Nevoia de a se mişca şi a avea o postură bună:

-sistemul osteo-aritcular al pacientei este integru, cu mobilitate spontană şi pasivă prezentă

-tonus muscular păstrat, contracţii musculare bune, normo-kinetic

-postura este fiziologică, mobilitatea nu este afectată

-se deplasează singură, face plimbări în aer liber

46
-dimineaţa face câteva exerciţii de gimnastică pentru înviorare

5. Nevoia de a dormi şi a se odihni:

-doarme 4-5 ore pe noapte,

-somnul prezintă tulburării

-pacienta se simte obosită

6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca:

-se îmbracă şi se dezbracă singură

-are ţinută adecvată, curată si îngrijită.

7. Nevoia de amenţine temperatura corpului în limite normale:

-pacienta este afebrilă, 36,7 grade Celssius,

-la temperaturi mai scăzute pacienta se îmbracă bine sau se refugiază în mediu mai cald

-la temperaturi mai ridicate pacienta bea lichide reci sau face duşuri cu apă rece

8. Nevoia de a-şi menţine tegumentele curate şi integre:

-tegumentele şi mucoasele sunt normal colorate, nu prezintă leziuni, edeme sau prurit

-are o ţinută îngrijită, tegummente curate

-face duşuri şi foloseşte creme pentru faţă, corp şi mâini

-cavitate bucală fără leziuni, prezintă o dentiţie curată pe care o îngrijeşte riguros

-părul este curat, aranjat.

9. Nevoia de a evita pericolele:

-este orientată temporo-spaţial,

-este liniştită şi prezintă un spirit echilibrat

-s-a adaptat repede la condiţiile intra-spitaliceşti

-este conştientă de boala pe care o are şi colaborează în vederea vindecării

47
-nu fumează, nu consumă alcool

-ştie să evite pericolele şi nu are obiceiuri

care să.i dăuneze.

10. Nevoia de a comunica:

-este integră social urmează cursurile facultăţii.

-organele de simţ sunt integre.

-comunica atât cu colegele de salon cât şi cu personalul medical.

-are o fire introvertită, însă îşi exprimă cu uşurinţă nevoile, dorinţele, gândurile, emoţiile.

-chiar şi în condiţiile spitaliceşti citeşte se pregăteşte pentru examenele care le are de dat.

11.Nevoia de a practica religia:

-pacienta este o persoană credincioasă şi trăieşte după convingerile bisericii ortodoxe,

-doreşte să participe la serviciile religioase care se efectuează în incinta spitalului,

-este ataşată colegilor de facultate are mulţi prieteni cu care menţine legătura permanent

-îşi respectă familia.

12.Nevoia de a fi preocupat în vederea realizării:

-este studentă la facultatea de informatică şi îi place ce face.

-este apreciată de colegii de facultate şi de către profesori.

-se pregateste în mod serios pentru viitoarea meserie.

13.Nevoia de a se recrea:

-în timpul liber îi place să citească

-are mulţi vizitatori cu care discută timp îndelungat iar aceste discuţii o relaxează

-face plimbări in parcul spitalului.

14.Nevoia de a învăţa cum să-şi păstreze sănătatea:

48
-nu prezintă destule cunoştinţe în ceea ce priveşte starea ei de sănătate

-nu ştie despre complicaţiile bolii sale dar este interesată de starea ei.

-pune întrebări personalului medical despre modul de administrare a insulinei, despre

alcătuirea unui regim alimentar şi despre posibile complicaţii ale bolii sale.

În urma bilanţului independenţă-dependenţă am remarcat următoarele probleme ale

pacientei:

1.Alimentaţia şi hidratarea inadecvată, prin surplus;

2.Poliurie;

3.Lipsa de cunoştinţe legate de boală.

49
Problema Obiective Interventii Evaluare
autonome delegate
1. Pacienta va 10.02.2013 10.02.2013
Alimentaţie cunoaşte şi -am convins pacienta - insulina 3x tb/zi insulina 3x tb/zi
şi hidratare va respecta asupra importanţei
inadecvată regimul în regimului alimentar am lămurit pacienta asupra imp
prin surplus următorele 5 11.02.2013 11.02.2013
zile -am prezentat - insulina 3x tb/zi insulina 3x tb/zi
pacientei pliante cu
alimentele interzise,
cele permise şi cele
care trebuie cântarite am prezentat pacientei pliante cu alim
12.02.2013 12.02.2013 12.02.2013
- am explicat - insulina 3x tb/zi -pacienta
pacientei că aportul respectă
caloric zilnic regimul
trebuie împărţit alimentar
în 5-6 mese, trebuie
să consume alimente
bogate în fibre,
13.02.2013 13.02.2013
- am supravegheat - insulina 3x tb/zi
bolnava pentru a
vedea dacă respectă
regimul alimentar,
14.02.2013 14.02.2013
- am câtărit pacienta - insulina 3x tb/zi

50
2. Insomnia Pacienta va avea 10.02.2013 10.02.2013
un somn - am sfătuit - diazepam 1
odihnitor, în pacientaca tb/seară
medie 7-8 ore pe inainte de
noapte în culcare să
următoarele 2 efectueze tehnici
zile de relaxare şi să
bea o cană de
lapte cald înainte
de culcare,

11.02.2013 11.02.2013 11.02.2013

- am asigurat - diazepam 1
- pacienta
confortul tb/seară doarme
pacientei prin
7 ore pe noapte
aranjarea
şi
lenjeriei,
se trezeşte
aerisirea
odihnită.
salonlui,

51
3. Dispnee Pacienta va avea o 10.02.2013 10.02.2013
respiraţie în -am asigurat o P=86 p/min
limitele poziţie cât mai R=22 resp/min
fiziologice, în confortabilă care să TA=145/85
următoarele 3 zile favorizeze mmHG
respireţia (poziţie
semişezândă).
-am măsurat
pulsul, respiraţie,
TA
11.02.2013 11.02.2013
-am sfătuit bolnava P=84 p/min
să efectueze efort R=21 resp/min
fizic adecvat TA=145/85
-am supravegheat mmHG
bolnava în timpul
efectuării efortului
fizic
-am măsurat
pulsul, respiraţia,
TA
12.02.2013
-am măsurat
pulsul, respiraţia, 12.02.2013
TA P=80 p/min
-am supravegheat R=19 resp/min
bolnava în timpul TA=135/75
efectuării efortului mmHG
fizic.

52
4. Lipsa de Pacienta va avea Îi ofer pacientei
cunoaştere legate cunoştinţe date despre starea
de boală suficiente despre sa de sănătate, îi
boală în explic concluziile
următoarele zile necesare care va
trebui respectate
pentru o preveni
complicaţiile,
-am învăţat
pacienta modul de
administrare a
insulinei,
administrare
sunbcutanată
înainte de servirea
mesei cu 10-20
minute,20
u.i./zi/doză
- am pus la
dispoziţie pacientei
pliante despre
diabet.

53
Epicriza
Pacienta P.E. de 23 de ani se internează în 10.02.2013 cu diagnosticul de diabet
zaharat insulino-dependent. Este externată în data de 17.02.2013.
Pe parcursul internării pacientei i se fac numeroase analize, i se indica regim
alimentar şi se învaţă pacienta să-şi administreze insulina. La externare se face educaţia
pacientei privind respectarea regimului alimentar, a tratamentului.

54
 CAPITOLUL IV.

CONCLUZII
Prin continua sa extindere şi prin invaliditatea pe care le produce diabetul zaharat a
devenit o importantă boală socială.
Profilaxia sau prevenirea bolii este singura metodă la ora actuală în măsură să
oprească extinderea bolii şi să evite complicaţiile sale.
Măsurile de prevenire sau preîntâmpinare a bolii au loc şi rostul numai înaite de
apariţia bolii. După declanşarea diabetului măsurile de prevenire urmăresc ait obiectiv
-evitarea complicaţiilor bolii.
Cauza diabetului zaharat, nefiind precis cunoscută, prevenirea bolii este dificilă.
Deşi cauza este necunoscută au fost precizaţi factorii, care ajută la declanşarea sa,
aceştia sunt cunoscuţi sub denumirea de „factori de risc diabetogeni".
Conbaterea supraalimentaţiei şi obezităţii reprezintă o măsură profilactică de prim
ordin pentru diabetul de maturitate.
Profilaxia complicaţiilor se poate face printr-un tratament corect şi permanent,
printr-o urmărire periodică.

55
 BIBLIOGRAFIE

1. Harrison- „Manual de Medicina”- Editia 15, Ed. Stiitelor medicale, 2002

2. Georgeta Balta, Antoneta Metyaxatos, Aglia Kyovski- „Tehnici de ingrijire generala
a bolnavilor”- Ed.Diabetica si pedagogica, Bucuresti 1983
3. C. Borundel- „Manual de medicina interna pemtru asistenti medicali”- Ed. Medicala,
Bucuresti, 2002
4. Virginia Handerson- „Principii fundamentale ale ingrijirilor bolnavilor”-
Copenhaga-Danemarca, 1991
5. I. Mincu- „Diabetul zaharat-ce trebuie sa stim”- Ed. Medicala, Bucuresti, 1991
6. Lucretia Titirca- „Urgente medico-chirurgicale”- Ed. Medicala, Bucuresti, 2000
7. L. Gherasim- „Medicina Interna”- Ed. Medicala, Bucuresti, 1996

56