NOTE DE CURS

MEDICAŢIA SISTEMULUI NERVOS VEGETATIV

Medicamentele influenţează în special sistemele de reglare.

Există 3 mari sisteme de reglare:

1. Sistemul nervos
2. Sistemul endocrin
3. Sistemul substanţelor tisular active.

Medicaţia cu acţiune asupra sistemului nervos

Sistemul nervos este format din:

- Sistem nervos central
- Sistem nervos periferic - Somatic
- Vegetativ - Simpatic
- Parasimpatic

Modificarea funcţiei sistemului nervos vegetativ se datorează, de regulă,

influenţării procesului de transmisie sinaptică a impulsului nervos.

Din punct de vedere farmacologic, sistemul nervos cuprinde 3 sisteme:

1. Sistemul colinergic - utilizând ca neurotransmiţător acetilcolina

2. Sistemul adrenergic - utilizând ca neurotransmiţători adrenalină şi
noradrenalină
3. Sistemul nervos non-adrenergic, non-colinergic.

Neuronul (Fig. nr.1)

- celulă specializată în transmiterea impulsului nervos la

• un alt neuron
• fibrele musculare - prin SINAPSĂ
• celulele secretorii

1
NOTE DE CURS

Fig. nr. 1

Sinapsa (Fig nr.2)

1 sinapse chimice - transmiterea se face prin mediatori;

2. sinapse electrice - transmiterea direct prin intermediul joncţiunilor
(cuplare electrică).

Fig. nr. 2

axonul neuronului
presinaptic

vezicule sinaptice Liganzi

buton presinaptic (glicoproteine)

neurotransmiţător
fanta
sinaptică
receptori pentru
neurotransmiţător

receptori pentru
glicoproteine
membrană postsinaptică

2
NOTE DE CURS

Fig. nr. 3

Tipuri de sinapse :

1 adrenergice - veziculele mari (50 nm) şi cu conţinut dens

3
NOTE DE CURS

2 colinergice - veziculele clare

3 excitatorii - veziculele rotunde
4 inhibitorii - veziculele turtite
5 peptidergice (cu neuropeptide) - veziculele dense şi foarte mari (100
nm).

Substanţele cu acţiune asupra SNV influenţează transmiterea influxului

nervos la nivelul sinapselor ganglionare sau neuro-efectoare, producând efecte
asemănătoare celor ale stimulării sau inhibării nervilor vegetativi.

Ele se clasifică în funcţie de locul de acţiune şi de tipul de efecte produse, în

următoarele grupe:

I – substanţe cu acţiune asupra sinapsei efectoare a sistemului nervos

parasimpatic – parasimpatomimetice şi parasimpatolitice – care produc
activarea, respectiv blocarea receptorilor colinergici muscarinici;

II – substanţe cu acţiune asupra sinapsei sistemului nervos simpatic -

simpatomimetice şi simpatolitice – care produc activarea sau blocarea
receptorilor adrenergici.

III – substanţe care acţionează la nivelul ganglionilor vegetativi

simptomimetici şi parasimptomimetici, stimulându-i sau inhibându-i –
substanţe ganglionare şi ganglioplegice.

Interrelaţii între medicamente cu acţiune asupra Sistemului

Nervos Vegetativ

Simpatomimetice Antagonism Simpatolitice

Parasimpatomimetice Antagonism Parasimpatolitice

Substanţe parasimpatomimetice

4
NOTE DE CURS

Aceste substanţe acţionează la nivelul sinapsei efectoare parasimpatice,

producând efecte asemănătoare stimulării nervilor parasimpatici.

Sistemul parasimpatic părăseşte SNC pe calea nerviilor cranieni III, VII,

IX şi X şi a nervilor spinali sacrali (S2, S3). Fibrele lor preganglionare sunt mult
mai lungi decât cele postganglionare, deoarece sinapsa lor are loc într-un
ganglion situat în vecinătatea organului inervat.

Fixarea acetilcolinei pe receptori poate produce efecte stimulatorii sau

inhibitorii în funcţie de tipul celulei efectoare. După acţionarea receptorului,
acetilcolina, este rapid inactivată prin hidroliza enzimatică, sub acţiunea unei
enzime –colinesteraza - ce se găseşte în sânge şi în diferite organe, mai ales în
cele cu intervenţie colinergică bogată.

Fig. nr. 4
III Muschii circulari si ciliari
ai ochiului
Maduva VII
Glande salivare,
IX lacrimale
Cervical X
Inima

Toracic
Plamini

Tract GI superior
Lombar
Ganglioni
Pelvici Tract GI inferior

Sacral
Vezica, rinichi
Genitale

Multe medicamente acţionează interferând cu funcţia acetilcolinei la nivelul

sinapselor efectoare parasimpatice.

Substanţele parasimpatomimetice produc următoarele efecte:

5
NOTE DE CURS

1. contracţia muşchilor netezi ai tractului gastro-intestinal, căilor

urinare, miometrului, bronhiilor, muşchilor circulari ai irisului şi
cristalinului;
2. relaxarea sfincterelor digestive, a vezicii urinare şi a muşchilor netezi
vasculari;
3. inhibarea activităţii cordului (bradicardie, scăderea forţei de
contracţie, prelungirea conducerii A-V);
4. stimularea secreţiei glandelor exocrine (lacrimale, salivare, sudorale,
bronşice, gastrice, intestinale, pancreatice.

Sistemul nervos colinergic

Sinapsele colinergice folosesc ca mediator chimic acetilcolina şi se găsesc

în: SNC, ganglioni vegetativi, sistem nervos somatic, în medulosuprarenală
(MSR), în sinapse parasimpatice terminale. Acetilcolina este sintetizată în
citoplasma neuronilor colinergici din colină (captată din mediul extracelular) şi
din acetilcoenzima A, sub influenţa colinacetiltransferazei.
CH3
H3C - C - O - CH2 - CH2 - N - CH3

O CH3
Acetilocolina
CH3
Acetil - colinesterza
H3C - C - O - CH2 - CH2 - N - CH3 H3C - COOH +
ACID ACETIC
O CH3
CH3
HO - CH2 - CH2 - N - CH3 COLINA
CH3

Acetilcolina este depozitată sub formă inactivă în vezicule sinaptice, la

nivelul membranei presinaptice. Potenţialul de acţiune, ajuns la capătul axonului
colinergic, provoacă depolarizare, cu influx de ioni de Ca2+, ceea ce determină
eliberarea acetilcolinei în fanta sinaptică.

O sinapsă colinergică este formată din:

1 membrană presinaptică – reprezentată de o terminaţie nervoasă
butonată
2 fanta sinaptică
3 membrană postsinaptică

6
NOTE DE CURS

Fig. nr. 4

Legendă:
1 ○ = noradrenalină
2 ● = acetilcolină
3 M = receptor muscarinic
4 N = receptor nicotinic
5 1 = sinapsă terminală
6 2, 3 = sinapse ganglionare
7 4 = sinapsă neuron - MSR
8 5 = sinapsă neuromusculară
9 6 = sinapsă terminală simpatică

7
NOTE DE CURS

Fig. nr. 5

8
NOTE DE CURS

Transmisia colinergica

1. intratrea colinei in neuron prin intermediul

transportorilor

2. Acetilarea colinei implicand acetilCoA ca sursa de acetil, transferul

facandu-se prin intermediul colin-acetil transferazei

3. acumularea in veziculele presinaptice

Medicamentele cu acţiune asupra SNV parasimpatic se clasifică

în:

Parasimpatomimetice:

1. directe: a) esterii colinei: - Acetilcolina

- Carbacolul
- Metacolina
- Betanecolul
b) alcaloizi: - Pilocarpina

2. indirecte: a) reversibile - lent: - Fizostigmina, Neostigmina

- rapid: - Edrofoniu

b) ireversibile – Compuşi organo-fosforici

Parasimpatolitice

a) naturale: - Atropina
- Scopolamină
9
NOTE DE CURS

b) de sinteză: - midriatice: - Homatropina

- Tropicamida
- Ciclopentola
- antispastice: - Propantelina
- Pirenzepina
- Oxifenoniu
- Metilscopolamina
- Clicopirolat

Există 2 tipuri de receptori colinergici: (Fig. nr. 6)

 receptori muscarinici (notaţi cu M)

 receptori nicotinici (notaţi cu N)

HO
CH3
+N CH3 N
H3C
CH3 N CH3
Muscarina Nicotina
Amanita muscaria Tutun

Receptorii muscarinici
 sunt acţionaţi specific de muscarină (substanţă toxică extrasă din Amanita
muscaria);
 subtipuri de receptori muscarinici: M1, M2, M3, M4, M5;
 sunt situaţi:
- în sinapsele neuroefectoare parasimpatice din muşchii netezi,
miocard, glande exocrine;
- în sinapsele neuroefectoare simpatice din glandele sudoripare şi în
creier.

Receptorii nicotinici:

 sunt acţionaţi specific de nicotină;

 subtipuri de receptori nicotinici:
- receptorii NM = R de tip muscular / R de placă terminală; sunt
situaţi în sinapsele neuroefectoare somatice;
- receptorii NN = R de tip neuronal / R de tip ganglionar; sunt situaţi în
sinapsele interneuronale din toţi ganglionii vegetativi (parasimpatici,
simpatici) şi din medulosuprarenală

10
NOTE DE CURS

Fig. nr. 6
S truc tura re c e pto rului mus c ular

 Pentameric ()
K+ Na+ Ca2+
 Comutator dezvoltare 
 
 2 locuri de legare a ACh
A A
  Subunitati ~ 50 kDa

 Receptor ~ 250 kDa
 ordine  
 2 locuri legare ACh la
interfetele   
 Canale cationice selective

ACETILCOLINA - acetilcolina exogenă are următoarele efecte:

1. muscarinice (consecutive stimulării receptorilor de pe membrana post-

sinaptică a celulelor inervate de P.S.):

Ø efecte cardio-vasculare:
- sunt similare cu efectele stimulării vagale;
- constau în: efect inotrop negativ şi cronotrop negativ, vasodilataţie (dozele
mari i.v. cresc presiunea sanguină datorită eliberării catecolaminelor din
medulosuprarenală şi activării ganglionilor simpatici).

Ø efecte asupra altor sisteme:

- creşterea motilităţii şi activităţii secretorii gastro-intestinale;
- contracţia musculaturii netede în uter, uretere, vezică şi bronhiole, precum
şi a muşchilor constrictori ai irisului;

Ø stimularea glandelor salivare, sudoripare şi lacrimale.

11
NOTE DE CURS

2. nicotinice: stimularea ganglionilor vegetativi, a plăcii terminale motorii

sau a unor structuri receptoare senzitive (ex. chemoreceptorii glomusului
carotidian).

1. Efecte muscarinice

Sunt consecutive stimulării R colinergici de pe membrana postsinaptică a

celulelor efectoare inervate de parasimpatic; se manifestă după doze mici. Sunt
antagonizate de Atropină.

a) aparat cardiovascular:
 deprimarea inimii: scade forţa de contracţie a atriilor (efect inotrop
negativ); bradicardie prin deprimarea nodului sinusal; diminuarea conducerii prin
deprimarea nodului A-V şi fasciculului Hiss.
 vase: vasodilataţie (scade TA) efect datorat eliberării de către
endoteliul vascular a factorului endotelial relaxant: oxidul nitric (NO).

b) aparat respirator:
 bronhoconstricţie;
 hipersecreţia glandelor bronşice;
 declanşarea crizei de dispnee expiratorie (la astmatici).

c) aparat digestiv:
 stimulează musculatura netedă gastro-intestinală;
 creşte secreţia glandelor tubului digestiv; hipersecreţie gastrică acidă;
 relaxează sfincterele;
 stimularea căilor biliare şi a vezicii biliare.

d) aparat excretor renal:

 contractă vezica urinară, relaxează sfincterul.

e) ochi:
 mioză activă (contractă muşchiul neted circular al irisului);
 scade presiunea intraoculară (în aplicare locală).

f) SNC: stimulare
g) glandele exocrine (salivare, sudoripare, lacrimale): stimulare →
hipersecreţie.

2. Efecte nicotinice

12
NOTE DE CURS

1 Sunt consecutive stimulării R nicotinici şi implicit a ganglionilor

vegetativi şi plăcii terminale motorii. Sunt evidente numai după doze mari (şi în
condiţii experimentale).
2 Prezentare: Miochol, sol. oftalmică 1%.
3 Utilizări terapeutice: local în oftalmologie.

Parasimpaticomimetice directe

a) Esterii sintetici ai colinei

- Reprezentanţi: Carbacol, Metacolina, Betanecol

Farmacocinetica:
Esterii colinei hidrolizează:
 foarte rapid: Acetilcolina (puţin utilă ca medicament);
 mult mai lent: Metacolina;
 nu hidrolizează în organism (Carbacol, Betanecol) → efect mai
persistent.

Mecanism de acţiune: asemănător cu Ach.

Carbacol

Acţiune farmacodinamică:
 efecte muscarinice dar şi nicotinice;
 predomină acţiunea pe: tub digestiv, vezica urinară şi ochi (şi este
mai persistentă decât a Ach).

Utilizări terapeutice: limitat; ca miotic în tratamentul glaucomului (aplicat

local); atonie intestinală şi atonie vezicală postoperatorie.

Efecte adverse: hipersecreţie gastrică puternică.

Prezentare: ISOPTO CARBACHOL, sol. oftalmică 3%.

Metacolina

 Are o durată de acţiune mai mare decât Ach (se hidrolizează mai
lent).

 Acţiune farmacodinamică: predomină acţiunea pe aparatul

cardiovascular.

13
NOTE DE CURS

 Utilizări terapeutice: tahicardie paroxistică; arterită; sindrom

Raynaud.

Betanecol

o Acţiune farmacodinamică:
Numai efecte muscarinice, predominant la nivelul aparatului digestiv şi
urinar. Durata de acţiune este relativ prelungită (rezistent la colinesterază).

o Utilizări terapeutice: atonie intestinală şi vezicală (oral sau s.c.).

o Efecte adverse: relativ frecvent (colici abdominale, sudoraţie, dispnee,

HTA).

o CI.: intramuscular şi i.v.; nu se administrează în obstrucţia mecanică a

tractului digestiv sau a căilor urinare.

o Prezentare: URECHOLINE, f., cpr.

b) Alcaloizi : Pilocarpina
-Este un alcaloid din frunze de Pilocarpus jaborandi.

Acţiune farmacodinamică:

Efecte muscarinice cu predominanţă:

 la nivelul ochiului produce mioză activă (contractă muşchiul circular
al irisului şi determină scăderea presiunii intracelulare; contractă muşchiul ciliar
şi favorizează vederea de aproape). Mioza şi contracţia muşchiului ciliar
favorizează creşterea drenării umorii apoase prin canalul Schlemm → scade
presiunea intraoculară.
 hipersecreţia glandelor exocrine (salivare şi sudorale mai ales)

Utilizări terapeutice:
 glaucom (local în sacul conjunctival); efectul durează 4 - 6 ore; irite
şi irido-ciclite;
 intoxicaţia cu Atropină (în administrare i.v.); antagonizează numai
efectele periferice. Se utilizează limitat pe cale sistemică deoarece are I.T. mic;
 sialogog în litiaza glandelor salivare.

Efecte adverse:
 dureri în regiunea sprâncenelor (la începutul tratamentului în
glaucom);
 poate dezvolta toleranţă la efectele oculare.

14
NOTE DE CURS

Prezentare: DROPIL sol. oft. 2%; ISOPTO CARPINE sol. oft. 1%, 2%;
PILOGEL gel oft., Unguent cu pilocarpină nitrică, ung. oft.
OCUSERT PILO-20, OCUSERT PILO-40 insert
oftalmic(sistem terapeutic de tip rezervor cu cedare locală
controlată; efectul durează 7 zile).

Parasimpaticomimetice cu acţiune indirectă

(Anticolinesterazice)

Clasificare
În funcţie de reversibilitatea acţiunii:
a) reversibile: Neostigmina, Fizostigmina, Piridostimina, Edrofoniu;
b) ireversibile: derivaţi organo-fosforici (Ecotiopat, Fluostigmina,
Paraoxon).

Mecanism de acţiune:
= Anticolinesterazicele sunt substanţe care formează un complex cu
acetilcolinesteraza şi astfel îi blochează (inhibă) activitatea de hidroliză a Ach. În
consecinţă se acumulează Ach şi apar efectele Ach mai puternice şi mai
prelungite.

a) Parasimpaticomimetice indirecte reversibile

Neostigmina
Este un compus cuaternar de amoniu.

Farmacocinetica:
 traversează dificil membranele biologice;
 absorbţia intestinală este redusă şi variabilă; doza orală este cu mult
mai mare decât cea injectabilă (x 15).

Mecanism de acţiune: specific grupei (blochează moderat reversibil

colinesterazele).

Acţiune farmacodinamică: asemănătoare cu Ach.

 efecte muscarinice: predomină acţiunea pe tubul digestiv şi vezica
urinară (stimulează motilitatea tractului digestiv şi a vezicii urinare).
 efecte nicotinice: contractă selectiv musculatura striată (doze mici).

Utilizări terapeutice:

15
NOTE DE CURS

 atonie intestinală şi retenţie urinară (postoperatorie);

 miastenia gravă (diagnostic şi tratament);
 antidot în intoxicaţia cu curarizante antidepolarizante (tip d-
tubocurarina)
 glaucom (rar).

Efecte nedorite (în supradozaj): greaţă, vomă, hipersalivaţie, hipersecreţie

bronşică, sudorală, colici abdominale.

Contraindicaţii
 astm, boala Parkinson;
 obstrucţia mecanică a tractului digestiv/căilor urinare;
 de evitat la gravide.
Prezentare: MIOSTIN cpr. 15 mg, f, 0,5‰.

Fizostigmina (Ezerina)

Mecanism de acţiune: specific grupei (blochează moderat reversibil

colinesterazele).

Acţiune farmacodinamică: asemănătoare cu Ach cu predominanţă:

 efecte muscarinice la nivelul ochiului → mioză şi scade presiunea
intraoculară; efectul se menţine 24 - 48 h.
 efecte nicotinice stimulatoare somatice → contractă musculatura
striată.

Utilizări terapeutice:
 aplicată local în glaucom, ulcer cornean;
 administrată i.v. lent antidot în supradozarea medicamentelor cu
proprietăţi anticolinergice (Atropina, fenotiazine, antidepresive
triciclice).

Efecte adverse:
 iritaţie locală după administrare în cură prelungită.

Prezentare: colir 0,5% şi 1% (4 - 6 x 1 pic/zi).

Piridostigmina

Are acţiune asemănătoare cu Fizostigmina, dar mai intensă şi mai prelungită.

Utilizări terapeutice:
 atonie intestinală postoperatorie;
 miastenia gravis.

16
NOTE DE CURS

Edrofoniu

Acţiune farmacodinamică:
 este predominantă pe muşchii striaţi şi de scurtă durată.

Utilizări terapeutice:
 diagnosticul miasteniei gravis;
 antidont anticurarizant (tip d-tubocurarină).

b) Parasimpaticomimetice indirecte ireversibile (compuşi

organofosforici)

În funcţie de compus au efecte muscarinice şi nicotinice cu teritoriu de

acţiune diferit.

Mecanism de acţiune:
Compuşii organofosforici se fixează ireversibil prin legături covalente greu
disociabile pe centrul esterazic al colinesterazelor şi le blochează (fosforilează
hidoxilul serinei din structura acestora); desprinderea din acest complex este
foarte lentă, spontan ireversibilă → anticolinesterazice ireversibile. Eliberarea
enzimei blocate se realizează cu reactivatori ai colinesterazei (Obidoxima).

Farmacotoxicologie:
1 Când nivelul colinesterazelor libere scade sub 30% din valoarea normală
apare intoxicaţia, prin acumulare şi exces de Ach în SNC.
2 Criza colinergică se manifestă prin: mioză; hipersecreţie salivară şi
bronşică; greţuri, vărsături, diaree; bronhospasm cu tulburări respiratorii →
asfixie; contracţii fasciculare ale musculaturii striate, convulsii; bradicardie,
hipertensiune apoi hipotensiune.
3 Dozele mari prin deprimarea respiraţiei produc decesul.

Parasimpaticolitice

Parasimpaticoliticele sunt substanţe care se opun efectelor muscarinice ale

Ach şi efectelor excitării parasimpaticului.

1. Parasimpaticolitice naturale

a) Atropina

[ H3C - N+ O - C - CH2 - OH ]2 SO42-

17
NOTE DE CURS

- Este un alcaloid extras din frunzele şi rădăcina de Atropa belladona şi alte

solanacee.

Farmacocinetica:

 se absoarbe rapid după administrare injectabil sau oral;

 difuzează bine în toate organele şi ţesuturile;
 metabolizare hepatică → metaboliţi inactivi;
 eliminare urinară (60% nemetabolizată)

Mecanism de acţiune:
1 Atropina este un antagonist competitiv al efectelor muscarinice ale Ach.
Se fixează pe receptorii colinergici muscarinici, îi blochează şi împiedică
formarea complexului
2 R-Ach → se opune apariţiei efectelor caracteristice ale substanţelor cu
acţiune de tip parasimpaticomimetic.

Acţiune farmacodinamică:
a) aparat cardiovascular
 doză mică şi tonus vagal normal → bradicardie şi HTA (slabă);
 doza uzuală → tahicardie;
 tonus vagal crescut → tahicardie şi HTA (slabă).

b) aparat digestiv
 diminuă secreţia salivară (acţiunea cea mai intensă) şi hiposecreţie
gastrică slabă;
 relaxează musculatura netedă gastro-intestinală → acţiune
antispastică;
 antispastic moderat la nivelul aparatului biliar.

c) aparatul excretor renal

 diminuă tonusul şi amplitudinea contracţiilor fibrelor netede
ureterale şi vezicale → efect antispastic moderat.

d) aparatul respirator
 diminuă secreţiile bronşice;
 efect bronhodilatator (relaxează musculatura bronşică);
 efect antibronhoconstrictor (prin inhibiţia componentei vagale a
bronhospasmului);
 stimulează respiraţia prin stimularea centrului respirator bulbar.

e) ochiul
18
NOTE DE CURS

Aplicată local în sacul conjunctival, Atropina are efecte puternice şi

produce:
 midriază pasivă prin paralizia fibrelor circulare ale irisului;
 cicloplegie = paralizia acomodării pentru vederea de aproape, prin
relaxarea muşchiului corpului ciliar;
 creşterea presiunii intraoculare;
 scade secreţia lacrimală.

f) SNC
În funcţie de doză:
 în doze mari, stimulează SNC (stare de agitaţie, halucinaţii, delir,
paralizie bulbară şi deces);
 în doze uzuale, Atropina prin blocarea receptorilor colinergici ai
sistemului nigro-striat poate restabili un echilibru între Dopamină şi
Ach (efect favorabil în boală Parkinson).

b) Scopolamina

H 3C - N O O - C - CH2 - CH2 - O * Br- * 3 H2O

O CH
6 5
BROMHIDRAT
Este un alcaloid extras din Datura stramonium.

Acţiune farmacodinamică:

 efecte parasimpaticolitice asemănătoare Atropinei, dar de 2 ori mai

intense şi de durată mai scurtă; predomină acţiunea pe glandele
exocrine şi ochi;
 efecte centrale: inhibă SNC, la doze mici → sedativ psihomotor.

Utilizări terapeutice:

 în preanestezie (în asociere cu Hidromorfon, Morfină);

 în rău de mişcare;
 în Parkinson (mai intensă ca Atropina pe tremor).

Prezentare: BROMHIDRAT DE SCOPOLAMINĂ f.; SCOPODERM TTS

plasture aplicat retroauricular, menţinut max. 3 zile, în rău de mişcare.

2. Parasimpaticolitice de sinteză

Sunt medicamente parasimpaticolitice cu acţiuni selective.

19
NOTE DE CURS

a) Antisecretoare gastrice

Utilizarea parasimpaticoliticelor în tratamentul bolii ulceroase are ca scop

diminuarea influenţelor excitosecretorii vagale.

Propantelina
1 Are acţiune asociată antimuscarinică şi ganglioplegică (la nivelul
plexurilor intramurale) → efectele inhibitoare ale secreţiei gastrice şi motilităţii
intestinale sunt mai selective.
2 Utilizări terapeutice: gastrită hiperacidă; ulcer gastric.
3 Efecte nedorite: de tip atropinic, dar mai reduse.
4 Prezentare: PROPANTELINA, dg.

Pirenzepina
Are acţiune antisecretorie gastrică intensă. Selectivitatea pentru secreţia
gastrică acidă se datorează probabil blocării receptorilor muscarinici M1.
Eficacitatea terapeutică în ulcer este apropiată de a Cimetidinei.
Utlizări terapeutice: ulcer gastro-duodenal, esofagită de reflux; sindrom
Zollinger-Ellison (doze mari).
Efectele nedorite atropinice sunt mai rare faţă de alte anticolinergice.
Prezentare: GASTROZEPIN, cpr. (de 2 x /zi).

Telenzepina
Parasimpaticolitic cu potenţă antisecretoare gastrică de 4 - 10 ori mai mare
decât Pirenzepina.

Oxifenciclimina
Acţiune antisecretoare de tip atropinic cu efect durabil (6 - 8 ore); relativ
bine suportată.

b) Anticolinergice midriatice

Sunt substanţe anticolinergice cu acţiune predominant midriatică.

Acţiune farmacodinamică: produc midriază şi cicloplegie mai scurtă decât
Atropina.

Utilizări terapeutice: în oftalmologie pentru examenul fundului de ochi şi

preoperator pentru catarctă.

Homatropina, colir 1%
Midriaza şi cicloplegia sunt rapide şi durază 1 - 3 zile.

Ciclopentolatul, colir 1%
20
NOTE DE CURS

Midriaza şi cicloplegia durază 24 h.

Tropicamida
Midriaza şi cicloplegia se menţin ~ 6 ore.
Prezentare: MYDRUM, sol. oftalmică

Medicamentele nicotinice

Nicotinicele, în doze obişnuite, stimulează ganglionii vegetativi, iar la doze

mari produc paralizie.
Acţiunea se exercită asupra receptorilor colinergici de pe membrana
postsinaptică la nivelul membranei neuronilor ganglionari. Activarea receptorilor
nicotinici provoacă depolarizare şi excitaţie.
La doze mari, într-o a 2-a etapă, membrana se repolarizează şi devine
inexcitabilă, ceea ce explică paralizia.

Nicotina – este un alcaloid obţinut din frunzele de tutun.

Se prezintă ca un lichid uleios, incolor, inodor şi foarte volatil, solubil în
apă; în contact cu aerul capătă culoare uşor gălbuie.
Este o substanţă foarte toxică → la om doza letală este de 60 mg (o
picătură); într-o ţigaretă, pe lângă nicotină se găsesc şi unele elemente
radioactive (poloniu, stronţiu) şi gudroane (apar în fumul de ţigară), care au
acţiune iritantă şi au potenţial cancerigen.

Intoxicaţia cu nicotină poate fi acută sau cronică.

Intoxicaţia acută apare la persoanele care fumează pentru prima oară, sau la
cele care, după o pauză lungă de abstinenţă, fumează din nou. Intoxicaţia acută
severă survine accidental la muncitorii din industria tutunului.
În forma uşoară apar: greaţă, vomă, diaree, crampe abdominale, salivaţie,
palpitaţii, stare de rău.
În forma severă apar colaps, hipotensiune, convulsii; se poate ajunge la
comă şi chiar moarte prin paralizia respiraţiei.
Intoxicaţia cronică, poartă numele de tabagism. Apare la cei care abuzează
de fumat şi creează dependenţă, mai ales psihică.

Tabagismul se asociază cu o creştere a frecvenţei unor boli:

1 creşterea frecvenţei cancerului pulmonar, şi de vezică urinară.
2 se produce bronşita cronică, tabacică
3 agravează boli cronice: cardiopatia ischemică, angina pectorală, boli
vasculospastice, ulcer gastric sau duodenal.

21
NOTE DE CURS

4 la mamele fumătoare: avortul spontan este mai frecvent, copiii sunt

subponderali, dezvoltarea copiilor este mai lentă.

Efectele nicotinei:

1 stimulează receptorii ganglionari simpatici (S) şi parasimpatici (PS), cu

efecte muscarinice şi efecte adrenergice;
2 pe organele cu inervaţie dominant PS, determină efecte muscarinice;
3 pe organele cu inervaţie dominant S (de ex. majoritatea vaselor),
determină efecte adrenergice;
4 pe organele cu inervaţie echilibrată (S şi PS), la doze mici determină
efecte muscarinice, la doze medii dă efecte adrenergice, iar la doze mari
determină paralizie (deci, ganglionii PS sunt mai sensibili, ei reacţionând la doze
mici). De ex., pe inimă şi tub digestiv, nicotina determină efecte parasimpatice la
doze mici, iar la doze medii dă efecte adrenergice;
5 pe aparatul respirator, fumatul creşte rezistenţa căilor aeriene la fluxul
de aer şi creşte secreţia glandelor bronşice prin iritarea mucoasei bronşice;
6 pe suprarenală, stimulează eliberarea de catecolamine;
7 pe SNC, scade activitatea psihomotorie, capacitatea intelectuală;
stimulează, apoi paralizează centrii bulbari şi suprabulbari;
8 pe muşchi, stimulează şi apoi paralizează placa motorie.

Medicamentele ganglioplegice

Principalele substanţe ganglioplegice sunt:

1. Pentoliniu
2. Trimetafan

Acestea produc paralizia ganglionilor vegetativi simpatici şi parasimpatici.

Asupra aparatului cardiovascular, inervat dominant simpatic: provoacă

scădere marcată a tensiunii arteriale (cele mai puternice antihipertensive
existente). Efectul este evident în ortostatism.
Controlul vasomotor simpatic, tonic şi reflex, este suprimat.
Caracterul ortostatic se explică prin abolirea reflexelor simpatice şi nu se
mai permite redistribuirea sângelui în ortostatism.
Hipotensiunea ortostatică excesivă poate duce la colaps sau lipotimie
(bolnavii trebuie să stea culcaţi câteva ore după administrarea medicamentului).

Asupra aparatului digestiv: scot din funcţie parasimpaticul realizând o

întârziere a tranzitului intestinal, de la constipaţie până la ileus paralitic. Efectele

22
NOTE DE CURS

adverse digestive au mai mică importanţă, pentru că substanţele se administrează

pe o perioadă scurtă de timp.

Pentoliniul şi trimetafanul nu pot fi administrate decât intravenos (în

perfuzii); au latenţă scăzută, 1-2 minute, iar durata efectului este foarte scurtă
(aprox. 10 min.).
Fiind substanţe cu efect foarte controlabil, se administrează în marile
urgenţe hipertensive şi pentru controlarea hemoragiei, prin scăderea tensiunii
arteriale, în intervenţiile chirurgicale sângerânde.

Medicamentele care acţionează asupra sinapselor nicotinice

de la placa motorie

Substanţele curarizante

Sunt blocante neuromusculare care relaxează, apoi paralizează musculatura

striată.

În funcţie de volumul moleculei curarizantele se împart în:

1 Pahicurare – gruparea de amoniu se găseşte pe o moleculă voluminoasă,

care se metabolizează greu: tubocurarina, galamina, pancuroniu.
2 Leptocurare – gruparea de amoniu se găseşte pe o moleculă mică (pe un
lanţ de atomi de carbon): hexametoniu, decametoniu, suxametoniu.

Din punct de vedere al mecanismului de acţiune, curarizantele se împart în:

1. Curarizante depolarizante sau acetilcolinomimetice – se fixează de

receptorii nicotinici de la nivelul plăcii motorii, producând depolarizarea fibrei
musculare, putând apare fasciculaţii musculare.
2. Curarizantele antidepolarizante – se fixează pe receptorii nicotinici din
placa motorie blocând competitiv legarea acetilcolinei.

1. Pahicurarele

Sunt,în general, curarizante antidepolarizante.

Primul medicament cunoscut a fost curara care conţine un alcaloid numit
tubocurarină. Tubocurarina este o pahicurară ce conţine 2 grupări de amoniu,
putând bloca receptorii nicotinici de la nivelul plăcii motorii. Astfel, tubocurarina
determină paralizia flască a musculaturii striate.
Paralizia se instalează într-o anumită ordine, în funcţie de doză:

23
NOTE DE CURS

1. Muşchii degetelor
2. Muşchii gâtului
3. Muşchii trunchiului
4. Muşchii intercostali
5. Muşchiul diafragmei

Această succesiune este importantă pentru stabilirea dozei în terapie: pentru

o intubaţie traheală este nevoie de o doză mică pentru relaxarea musculaturii
gâtului, iar pentru o intervenţie chirurgicală pe abdomen, doza necesară este mai
mare.

Tubocurarina se foloseşte în situaţiile în care este indicată relaxarea

musculaturii: în anestezia generală.
Relaxarea musculaturii este posibilă şi datorită anestezicelor generale, dar
doza trebuie mult crescută, devenind toxică. Astfel, tubocurarina permite
scăderea dozei de anestezic.

Efectele tubocurarinei mai sunt folosite în:

1 reducerea fracturilor vechi – permite relaxarea muşchilor pentru punerea
cap la cap a oaselor.
2 în psihoterapie – în tratamentele electroconvulsivante

Tubocurarina este contraindicată la bolnavii cu miastenie gravis şi trebuie

folosită cu prudenţă la alergici şi la bolnavii cu boli vasculare.

Având în vedere efectele adverse, au apărut 2 substituenţi de sinteză:

galamina şi pancuroniu.

Galamina
- are acelaşi efect cu tubocurarina, dar efectul ganglioplegic şi eliberarea
de histamină sunt slabe.
- produce efecte parasimpatolitice ce au drept urmare: tahicardie şi
creşterea tensiunii arteriale.
Deci, se impune utilizarea cu grijă în cazul bolnavilor cardiaci şi
hipertensivi.

Pancuroniu este un curarizant cu structură de steroid şi cu potenţă

superioară galaminei. Efectul se instalează rapid, cam într-un minut şi se menţine
mai puţin de o oră. Administrat i.v. rapid determină tahicardie şi hipertensiune,
probabil prin stimulare ganglionară simpatică.

Pahicurarele au o perioadă de latenţă lungă şi efect lung. Latenţa este cu

atât mai lungă şi efectul este mai lung, cu cât doza este mai mare. De aceea,

24
NOTE DE CURS

aceste curarizante nu pot fi folosite la relaxarea musculaturii gâtului pentru

intubare.

2) Leptocurarele

Dintre leptocurare amintim:

1. Decametoniu – are 2 grupări de amoniu legate la capetele unui lanţ de
10 atomi. Are efect curarizant depolarizant mai prelungit, greu de controlat. Este
puţin folosit.
2. Suxametoniu (succinil metoniu) – are catena foarte scurtă şi este
avantajoasă folosirea sa în intubaţia traheală. Reprezintă medicaţia de elecţie în
intubaţia traheală.

Suxametoniu nu blochează receptorii nicotinici, ci îi stimulează producând

depolarizare. Dar, stimularea prelungită a receptorilor nicotinici duce la paralizia
acestora.

Din punct de vedere clinic, apar fasciculaţii musculare, urmate de paralizia

muşchilor.

Depolarizarea intensă pe care o produce are însă, şi unele implicaţii:

1 pentru că acţionează prin depolarizare, în cazul unei supradoze, nu mai
pot fi folosiţi drept antidot inhibitorii de colinesterază;
2 fasciculaţiile musculare produse duc la dureri musculare după anestezie,
şi uneori pot apărea pierderi de K+ în muşchi.

Datorită asemănării cu acetilcolina (suxametoniu este formată, practic, din 2

molecule de acetilcolină) suxametoniu este metabolizat rapid de colinesterază,
având astfel un efect de scurtă durată.
Datorită efectului scurt, suxametoniul este indicat în intervenţii de scurtă
durată ce necesită o relaxare musculară: intubaţie traheală, endoscopie, reducere
de fracturi. Poate fi utilizat şi în intervenţii de durată, dacă este administrat în
perfuzie i.v.

Clasificarea medicamentelor cu acţiune asupra SNV Simpatic se face în:

I. Simpatomimetice:

1. Directe – a) neselective – adrenalina (epinefrina)

- noradrenalina (norepinefrina)
- dopamine
- dobutamina

25
NOTE DE CURS

- etilefrina
- b) α-adrenergice - α1 – adrenergice : -fenilefrina
- metaraminol
- metoxamina
- oximetazolina
- xilometazolina
- α2 – adrenergice : - clonidina

- c) β – adrenergice
- nespecifice (β1, β2):izoprenalina ,orciprenalina
- β1 – adrenergice : PRENALTEROL; PIRBUTEROL
- β2 – adrenergice: salbutamol ,terbutalina,fenoterol

2. Indirecte: - Efedrina; Nafazolina

II. Simpatolitice:

1. Adrenolitice:

a ) α – adrenolitice - prezosin (blocant – α1)

- fenoxibenzamina (blocant – α1)
- fentolamina (blocant – α1, α2)
- tolazolin (blocant – α2)
b) β – adrenolitice - β1 blocante : acebutolol , alprenolol , atenolol

- β1, β2 – blocante: propranolol, pindolol, nadolol,

timolol

- β2 – blocant : butoxamina

2. Neurosimpatolitice:
a) Centrale : - α – metildopa
- reserpina
b) Periferice: - guanetidina
- guanadrel
- reserpina
- bretilium

SISTEMUL ADRENERGIC

Reprezintă toate sinapsele care folosec ca neurotransmiţător catecolaminele.

Catecolaminele sunt:

26
NOTE DE CURS

1. Adrenalina
2. Noradrenalina
3. Dopamină

Domeniul adrenergic are 2 componente: nervoasă şi umorală.

Umorală - reprezentat de medulo-suprarenală care secretă în circulaţie un

amestec de adrenalină şi noradrenalină. Sinteza catecolaminelor se face începând
de la tirozină care este transformată în dopamină apoi în noradrenalină care la
rândul ei se transformă în adrenalină.
După sinteză catecolaminele sunt depozitate în vezicule presinaptice de
depozit din care sunt eliberate în fanta sinaptică în momentul depolarizării
membranei presinaptice şi sub influenţa ionilor de Ca+2.

Componenta nervoasă cuprinde neuroni şi sinapse ce folosesc ca

neurotransmiţător următoarele catecolamine:

1 noradrenalina (NA) sau norepinefrina – este neurotransmiţător la nivelul

sinapselor simpatice terminale şi al unor sinapse din SNC.
2 adrenalina sau epinefrina (A) – acţionează la nivelul unor sinapse din
SNC.
3 dopamina – este mediator pe sinapse din creier (sinapse dopaminergice
din sistemul limbic, sistemul extrapiramidal şi hipotalamus) şi sinapse din
periferie (în teritoriul vaselor splanhnice şi renale).

Catecolaminele acţionează pe receptorii adrenergici. Receptorii adrenergici

sunt receptori în serpentină şi sunt de 4 tipuri:
o Rα1
o Rα2
o Rβ1
o Rβ2

1. Receptori α 1
- produc vasoconstricţie
- mitriază prin contracţia musculaturii radiare a irisului
- stimularea tractului genito-urinar, datorită stimulării – fosfatidial-inozitolic
cu creşterea concentraţiei calciului intracelular

2. Receptorii α 2
= sunt de 3 tipuri :
o R α 2 postsinaptici: produc relaxarea tractului digestiv, creşterea secreţei
salivare, scad secreţia de insulină şi renină;

27
NOTE DE CURS

o R α 2 presinaptici: care, când sunt stimulaţi, determină inhibarea

eliberării de catecolamine (au rol într-un mecanism de feed-back negativ (-)
simpatic);
o R α 2 extrasinaptici: sunt descrişi în principal la nivelul trombocitelor şi
produc creşterea agregării trombocitare;
= efectele R α 2 sunt produse prin inhibarea adenilat-ciclazei cu scăderea
consecutivă a cantităţii de AMPc (adenilat monofosfat ciclic)

3. Receptorii β 1
1 produc stimularea tuturor funcţiilor cardiace (frecvenţa, viteza de
conducere, forţa de contracţie, consum de oxigen);
2 mai produc stimularea SNC cu anxietate şi creşterea secreţiei de renină.

4. Receptorii β 2
1 produc vasodilataţie, bronhodilataţie, relaxarea tractului genito-urinar
(relaxarea uterului se numeşte efect tocolitic);
2 mai produc tremor al extremităţilor, cresc secreţia de insulină, glucagon,
cresc gluconeogeneza şi glicogenoliza având efect hiperglicemiant.

Efectele β 1 şi β 2 sunt produse prin activarea adenilat-cilazei cu creşterea

AMPc celular.
Terminarea efectului adrenergic se datorează recaptării în terminaţia
presinaptică prin mecanisme active şi parţial datorită degradării catecolaminelor
prin 2 sisteme enzimatice :
1 MAO (mono-amin-oxidaza) care este predominantă în mitocondrii
2 COMT (catecolo-metil-transferaza) predominantă în citoplasmă
Indiferent de succesiunea în care acţionează cele două sisteme enzimatice,
produsul final de metabolizare este acidul vanil-mandelic care se elimină urinar,
dozarea acestuia din urmă dă informaţii referitoare la tonusul simpatic.

Fig. nr. 7- Synthesis, storage, release and inactivation of norepinephrine.

MAO = monoamineoxidase; COMT = catechol-O-methyltransferase; NE =
norepinephrine. (After Fleming WW. Introduction to the autonomic nervous
system. În: Craig CR, Stitzel RE, eds. Modern Pharmacology.Boston: Little,
Brown, 1994;108).

28
NOTE DE CURS

29
NOTE DE CURS

Biosinteza Noradrenalinei porneşte de la Tirozină şi are loc în citoplasma

axonilor centrali şi periferici până la Dopamină după care se continuă în
vezicule.

Biosinteza Adrenalinei porneşte de la Noradrenalină şi are loc în neuronii

adrenergici centrali şi medulo – suprarenală.

30
NOTE DE CURS

FENILALANINA

HO CH2 - CH - NH2 TIROZIN HO CH2 - CH - CH3 DOPA

HIDROXILAZA DECARBOXILAZA
COOH COOH
TIROZINA OH
DOPA
(4 HIDROXI FENILALANINA)

VEZICULE DOPAMIN
HO CH2 - CH2 - NH2 B - HIDROXILAZA HO CH2 - CH2 - NH2
OH
OH OH
DOPAMINA NORADRENALINA
OH
FENIL ETANOL AMIN OH
N - METIL TRANSFERAZA

HC - CH2 - NH
OH CH3
ADRENALINA

De remarcat la această biosinteză următoarele:

1. Prezenţa fenilalaninei şi a tirozinei, substanţe întâlnite şi în biosinteza

hormonilor tiroidieni ceea ce explică unele efecte comune ale acestora cu
catecolaminelor. Prin urmare, mare atenţie la alimentele şi băuturile conţinând
fenilalanină (hipertensivi).
2. Prezenţa în biosinteză a enzimelor dopa – decarboxilază şi dopamin β
– hidroxilază enzime ce por fi influenţate prin administrare de medicamente.
3. Biosinteza are loc în terminaţiile nervoase simpatice.

ADRENALINA (EPINEFRINA)

31
NOTE DE CURS

OH
OH

HC - CH2 - NH

OH CH3

În mod fiziologic, adrenalina este prezentă în medulosuprarenală, în

paraganglioni -şi într-un număr redus de neuroni din sistemul nervos central.

Proprietăţi fizico-chimice

1 Adrenalina este o substanţă foarte sensibilă la acţiunea factorilor de

mediu.
2 Se păstrează în recipiente sub vacuum, ferite de lumină, la temperaturi
adecvate.
3 Forma levogiră este mult mai activă biologic ca şi cea dextrogiră.
4 Preparatele comerciale utilizează adrenalina racemică, sub formă de
săruri (clorhidrat, bitartrat).
5 Soluţiile apoase se stabilizează (cu metabisulfit de sodiu).
6 În soluţie, stabilitatea maximă este la pH 3.6.

În aceste condiţii, ferită de lumină, la temperaturi adecvate (refrigerator) îşi

păstrează activitatea ani de zile.

ADRENALINA (EPINEFRINA) – are următoarele efecte farmacologice:

 asupra presiunii sanguine:

 Efectele tensionale depind de doză, calea şi viteza de administrare.
- dozele mari (i.v.) cresc presiunea sanguină, mai ales sistolica prin:
o vasoconstricţie (efect α);
o creşterea contracţiei ventriculare (efect β);
o creşterea iniţială a frecvenţei cardiace, care apoi va fi încetinită
printr-un reflex vagal compensator;

- dozele mici scad presiunea sanguină, deoarece receptorii β 2

(vasodilatatori) sunt mult mai sensibili la epinefrină decât receptorii α
(vasoconstrictori).

asupra vaselor (arteriole mici şi sfinctere precapilare):

32
NOTE DE CURS

 Efectele directe depind de variabilitatea distribuţiei receptorilor  şi  şi a

subtipurilor lor;
 Efectul obişnuit pe vase al adrenalinei constă în vasoconstricţia pe toate
segmentele vasculare, dar mai ales pe arteriole şi precapilare arteriale;
 scăderea fluxului sanguin cutanat;
 creşterea fluxului sanguin la muşchii scheletici (la concentraţii mici) şi a
fluxului sanguin hepatic şi coronar - pe coronare efectul direct constrictor este
contrabalansat de coronarodilataţia declanşată metabolic, prin eliberarea de
adenozină. Ar contribui la coronarodilataţie şi lungirea diastolei. Acest efect
vasodilatator se face pe seama creşterii semnificative a consumului de oxigen şi
scăderea eficienţei cardiace, manifestându-se frecvent ca efect advers,
cardioagravant;
 creşterea rezistenţei vasculare renale cu scăderea fluxului sanguin renal;
 creşterea presiunii pulmonare arteriale şi venoase.

 asupra inimii:

 Adrenalina acţionează pe receptorii 1 cardiaci, preponderenţi la acest

nivel, dar şi pe receptorii 2 şi .
 Prin acţiune directă pozitivează toate proprietăţile fundamentale ale
cordului, fiind un stimulent cardiac deosebit de activ, chiar brutal.

Pe miocardul contractil (ventricular):

 electrofiziologic, accelerează panta depolarizării rapide (faza 0) a

potenţialului de acţiune;
 prin aceasta accelerează rata de creştere a tensiunii izometrice;
 accelerează totodată rata relaxării miocardice;
 în acest mod scurtează sistola (în general se acceptă şi lungirea
diastolei);
 creşte forţa de contracţie (efect inotrop pozitiv), creşte debitul bătaie
şi debitul cardiac;
 aceste efecte se însoţesc de un consum crescut de oxigen, cu scăderea
eficienţei miocardului, fenomen relevant la doze mari.

Pe ţesutul excitoconductor, adrenalina:

 produce modificări electrofiziologice, accelerează depolarizarea lentă

diastolică;
 pe nodul sino-atrial creşte frecvenţa descărcărilor (efect cronotrop
pozitiv); totodată poate deplasa localizarea activă a pace-maker-ului activând
unele celule sinusale latente;

33
NOTE DE CURS

 pe nodul A-V, favorizează conducerea stimulului (efect dromotrop

pozitiv);
 pe reţeaua Purkinje poate activa celule cu activitate de pace-maker
latentă;
 prin aceste efecte, adrenalina poate produce aritmii, mai ales ventriculare;
 acestea apar de obicei, la doze mai mari decât cele ce produc efecte
inotrop şi tonotrop pozitive sau în condiţii patologice;
 pe ECG, adrenalina scade amplitudinea undei T. Efectele pe ECG sunt
dependente de doză şi similare celor observate în ischemia acută miocardică;
 administrată în doze mari şi repetate la animale, adrenalina produce
hipertrofie miocardică şi leziuni necrotice miocardice şi arteriale.

 asupra musculaturii netede:

 relaxarea musculaturii netede bronşice şi gastro-intestinale, contracţia
sfincterelor digestive;
 relaxarea muşchiului detrusor vezical, contracţia sfincterului şi a
trigonului;
 contracţia sau relaxarea uterului în funcţie de starea fiziologică.

 asupra metabolismului:
Prin efecte 2 stimulează iar prin efecte 2 inhibă eliberarea de insulină;
- creşterea glucozei şi lactatului prin glicogenoliza hepatică şi musculară
- inhibiţia secreţiei de insulină;
- creşterea AGL,- mediată de AMPc;
- creşterea consumului de O2.

Farmacocinetica epinefrinei

- absorbţie - redusă după administrarea orală;

- lentă subcutan;
- metabolizare hepatică; majoritatea este metabolizată prin COMT şi MAO,
metaboliţii fiind excretaţi urinar.

Utilizări terapeutice:

= şoc anafilactic
= bronhospasm
= asociere cu anestezicele locale (prelungeşte durata anesteziei prin
infiltraţie).
Se administrează subcutanat 0,25-0,5 mg o dată (soluţie 1%0) sau i.v.,
diluată, cu multă prudenţă.

Efecte adverse

34
NOTE DE CURS

§ Reprezintă o exagerare a efectelor farmacologice. Există o relaţie strânsă

doză-efect. Reacţiile adverse cardiovasculare au importanţă deosebită prin
gravitatea lor. Aritmiile ventriculare se pot manifesta de la simple extrasistole
până la fibrilaţie ventriculară. Hipertensiunea arterială poate fi severă şi urmată
de hemoragii cerebrale. Administrată s.c. poate produce prin ischemie tulburări
trofice, până la necroză tisulară, mai ales în teritoriile cu irigaţie terminală.
§ Bolile cardiovasculare, hipertiroidismul, tulburările hidroelectrolitice şi
ale echilibrului acido-bazic sunt factori predispozanţi în apariţia aritmiilor
cardiace.
§ Subiectiv, după administrarea adrenalinei se pot observa: nelinişte,
teamă, senzaţie de ameţeală, slăbiciune. Mai pot apare: cefalee, tremor, paloare,
dispnee.
§ Aplicată timp îndelungat, în sacul conjunctival poate produce congestie
conjunctivală şi favorizează apariţia unor depozite de melanină în cornee şi
conjunctivă.

Contraindicaţii

à Adrenalina are acţiuni brutale. Indicaţiile terapeutice recomandate sunt

restrânse din acest motiv.
à Adrenalina se contraindică în bolile cardiovasculare grave sau se
utilizează cu maximă precauţie.
à Se evită în hipertiroidism.
à Precauţie deosebită se impune în tulburările metabolice,
hidroelectrolitice, ale echilibrului acido-bazic precum şi la vârstnici.

Indicaţii terapeutice

1. Şoc anafilactic. Adrenalina este indispensabilă prin efectele presoare,

bronhodilatatoare şi de stimulare cardiacă. Se administrează subcutan 0.2 – 1.0
mg având efect prompt. În formele grave se injectează i.v. 0.1 –0.5 mg în 10 mL
ser fiziologic cu eventuală repetare, sub supraveghere strictă. Se asociază cu
glucocorticoizi, antihistaminice H1.
Adrenalina se indică şi în edemul angioneurotic şi eventual în
laringotraheitele acute la copil, precum şi în urticariile severe. Deşi deosebit de
eficace în crizele de astm bronşic, la ora actuală, mai ales la vârstnici se preferă
2 adrenomimeticele selective.

2. Resuscitarea cardiacă: În stopul cardiac, adrenalina este un medicament

esenţial. Se injectează preferabil i.v. 0.5 – 1.0g în soluţie diluată 1:10.000. În
imposibilitatea injectării i.v. se recurge chiar la administrare intracardiacă şi în
disperare de cauză chiar pe sondă endotraheală.

35
NOTE DE CURS

3. Hemostatic : Este acceptată utilizarea pe cale orală în soluţie diluată în

hemoragiile digestive superioare mai ales în cele difuze. Există rapoarte asupra
eficacităţii aplicării locale în epistaxis.

4. Asociere cu anestezice locale : Adrenalina prelungeşte durata de acţiune

a anestezicelor locale de sinteză, prin efectul vasoconstrictor. Nu se asociază
niciodată cu cocaina.

5. Glaucom cronic simplu :Adrenalina se aplică local în sacul conjunctival

în glaucomul cu unghi deschis. Este contraindicată în glaucomul cu unghi
închis. Pentru prelungirea acţiunii miolecula de adrenalină a fost esterificată
obţinându-se dipivefrină. Foarte solubilă în apă, dipivefrina este un
promedicament care aplicat local generează adrenalină.

Preparate

1. Adrenalina® sol. 0.1%: f. 1 mg/mL

2. Adrenalina® sol. 0.1 %: flac. 20 mL (pentru uz intern)
3. 3 Xilină cu adrenalină® (sol. inj. 2 % cu 0.5% adrenalină): f 2mL
4. Xylocaine adrenaline®: f 20 mL
a) sol. 0.5% lidocaină; 0.5% adrenalină
b) sol. 1 % lidocaină; 0.5% adrenalină
c) sol. 2% lidocaină; 0.5% adrenalină
5. Ultracain® D.S.: f 1.7 mL (4% articaină, 0.6 % adrenalină)
6. Ultracain® D.S. Forţe (4% articaină; 1.2% adrenalină
7. Alphacaine® - cartuş steril 1.8 mL (articaină + adrenalină)

NORADRENALINA (NOREPINEFRINA)

OH
OH

HC - CH2 - NH2

OH
· acţionează asupra receptorilor α şi β adrenergici (foarte puţin asupra
receptorilor β2 adrenergici);
· injectată i.v. produce contracţia musculaturii netede vasculare cu
creşterea presiunii sistolice şi diastolice;

36
NOTE DE CURS

· creşterea rezistenţei vasculare periferice produce un reflex vagal

compensator, care încetineşte frecvenţa cardiacă. Debitul cardiac poate să scadă,
deşi fluxul sanguin coronar este crescut;
· este utilizată în tratamentul hipotensiunii din timpul anesteziei, dacă
perfuzia tisulară este bună;
· se administrează în perfuzie i.v. (preparatul Norartrinal 4%0), soluţie
diluată, sub controlul presiunii arteriale;
· produce aceleaşi efecte adverse ca şi adrenalina; prezintă, mai ales, risc
de ischemie locală.

DOPAMINA

OH
OH

HC - CH2 - NH2

 este un important neurotransmiţător în SNC, care stimulează atât

receptorii adrenergici (β1, α) cât şi dopaminergici;
 acţiunea sa se manifestă prin:
creşterea forţei de contracţie a inimii;
reducerea rezistenţei arteriale în teritoriul mezenteric şi renal;
vasoconstricţie cu reducerea funcţiei renale - în doze mari;
 utilizată în insuficienţa cardiacă congestivă cronică refractară şi în
şocul cardiogen şi septic.

- efectele adverse includ: activitate simpatomimetică excesivă (în caz de

supradozaj), hipertensiune arterială, aritmii, dureri anginoase (de scurtă durată,
deoarece dopamina este rapid metabolizată).

ALFA ADRENERGICELE

Constituie un grup de medicamente adrenergice care acţionează predominant

asupra receptorilor α -adrenergici.
Au efecte similare norepinefrinei, dar mai prelungite şi de intensitate mai
redusă; produc vasoconstricţie, creşterea presiunii arteriale şi bradicardie reflexă.

Fenilefrina - este utilizată ca agent presor (în şoc), ca decongestionant nazal

sau în tahicardia paroxistică atrială;
37
NOTE DE CURS

- poate produce aritmii cardiace (în doze mari), efecte sistemice în cazul
aplicării locale).

Metoxamina şi Metaraminolul - sunt utilizate în stări hipotensive (datorită

efectului presor puternic, consecutiv creşterii rezistenţei periferice totale).

BETA ADRENERGICELE

Aceste medicamente acţionează direct asupra receptorilor β -adrenergici.

Izoprenalina - acţionează asupra receptorilor β1 şi β2 adrenergici

producând:

 efecte cardio-vasculare:
- efect inotrop şi cronotrop pozitiv;
- creşterea presiunii sanguine sistolice;
- scăderea presiunii diastolice, dar şi creşterea debitului cardiac (datorită
creşterii întoarcerii venoase şi efectelor stimulante cardiace);

 reducerea rezistenţei vasculare periferice în muşchii scheletici şi în patul

vascular renal şi mezenteric;
 relaxarea musculaturii netede bronşice şi gastro-intestinale;
 eliberarea AGL, hiperglicemie.

- utilizată în:
- astmul bronşic (preparatul Bronhodilatin+ administrat inhalator
sau sublingual);
- unele forme de colaps (preparatul Izoprenalin+ iv.);
- poate produce efecte adverse similare adrenalinei; în caz de
supradozaj pe cale inhalatorie poate induce aritmie ventriculară.

BETA-2 ADRENERGICELE SELECTIVE

(Salbutamol, Terbutalina, Bitolterolul)

1 acţionează ca agonişti β2 adrenergici producând relaxarea musculaturii

netede bronşice
2 sunt utilizate în astmul bronşic; se administrează pe cale inhalatorie
(aerosoli), orală sau injectabilă.
3 produc aceleaşi efecte adverse ca şi adrenalina

Salbutamolul (Albuterol) - administrat pe cale inhalatorie este mult mai

bronhoselectiv, decât izoprenalina; acţiunea sa se instalează rapid şi durează 3-4
ore.
38
NOTE DE CURS

Terbutalina (Bricanyl) - are o durată de acţiune mai lungă, dar şi mai multe
efecte adverse.

SIMPATOMIMETICE INDIRECTE

Simpatomimeticele indirecte acţionează prin eliberarea noradrenalinei

depozitate în terminaţiile nervoase simpatice.

EFEDRINA
- este un alcaloid cu acţiune îndeosebi indirectă; dar, în acelaşi timp,
stimulează direct receptorii adrenergici;
- are efecte similare epinefrinei, dar mai persistente (fiind mai rezistentă la
COMT şi MAO):
1. vasoconstricţie periferică, cu creşterea presiunii arteriale stimulare
cardiacă;
2. relaxarea musculaturii netede (mai ales bronşice);
3. stimulare psiho-motorie.

- utilizată în:
1. astm bronşic
2. alergii diverse
3. rahianestezie, ca agent presor
4. decongestionant nazal
5. se administrează oral, subcutanat sau în instilaţii nazale poate produce
tahifilaxie, insomnie, agitaţie; necesită prudenţă la bolnavii cardio-vasculari sau
hipertiroidieni.

II. Simpatolitice:
Sunt substanţe care împiedică efectele stimulării adrenergice

1. Adrenolitice:
a) α – adrenolitice = Sintetice – Antiischemice: - TOLAZOLIN
(pe vase mici) - FENTOLAMINA
- FENOXIBENZAMINA
- AntiHTA –derivatii de Chinazolina
(pe vase mari) - PRAZOSIN
- DOXAZOSIN
- TERAZOSI
= Naturale – Alcaloizi de secară cornută
39
NOTE DE CURS

- ERGOTAMINA
- ERGOTOXINA
- ERGOMETRINA

b) β – adrenolitice - β1 blocante: acebutolol, alprenolol, atenolol, metoprolol

-β1, β2–blocante: propranolol, pindolol, nadolol, timolol
-β2 –blocant: butoxamina

2. Neurosimpatolitice:
a) Centrale: - α – metildopa
- reserpina
b) Periferice: - guanetidina, guanadrel, reserpina, bretilium

a) α – adrenolitice
 împiedică acţiunile α ale adrenalinei prin blocarea electivă a receptorilor
specifici;
 împiedică vasoconstricţia α1 adrenergică, dar nu şi vasodilataţia
vasoadrenergică;
 majoritatea blocantelor α adrenergice provoacă vasodilataţie prin
diminuarea controlului simpatic vasomotor;
 favorizează tahicardia datorită blocării receptorilor α2, cu eliberare
crescută de NA care acţionează asupra receptorilor β adrenergici.

Prazosin:

 blochează selectiv Rα1, producând vasodilataţie, nu determină tahicardie

reflexă deoarece nu blochează Rα2 presinaptici;
 este folosit în tratamentul hipertensiunii arteriale cronice;
 reacţii adverse: produce fenomenul de prima doză caracterizat prin colaps
şi lipotimie, din acest motiv prima doză trebuie administrată sub controlul
medical.

Fentolamina:

 blochează Rα1 şi Rα2;

 are aceleaşi proprietăţi ca şi talazolina, nu are însă efecte parasimpato-
mimetice şi este mai bine suportată.

Talazolina

 blochează Rα1 şi Rα2

 produce (efecte) :
 vasodilataţie;
tahicardie prin mecanism reflex;
40
NOTE DE CURS

creşterea peristaltismului digestiv şi a secreţiilor gastrice

prin efecte parasimpatomimetice şi histamina eliberatoare.

 este folosită în tratamentul :

feocromocitomului (tumoare de suprarenală care secretă în
exces catecolamine)
sindroamelor vasospastice (sindrom RAYNAUD)

 reacţii adverse : hipotensiune, tahi-aritmii, tulburări ischemice în teritorii

cu arteroscleroză, pirozis, ulcer gastric.
 contraindicaţii:
la cei cu arteroscleroză avansată coronariană sau cerebrală şi
la cei cu ulcer
substanţa nu poate fi folosită ca antihipertensiv din cauza
tahicardiei reflexe pe care o produce datorită blocării Rα2
presinaptice.

Alcaloizi de secară cornută

Se folosesc alcaloizi din secară cornută (ergot), o ciupercă ce parazitează

gramineele (secară) şi conţine o serie de substanţe active, dintre care mai
importante sunt: ergotamine, ergotoxina şi ergometrina.

Ergotamina

1 are efecte vasoconstrictoare asupra muşchilor netezi arteriolari, mai laes

din teritoriul cerebral;
2 efectele alfa-adrenolitice cu vasodilataţie consecutive apar doar la doze
mari, superioare celor terapeutice;
3 are de asemeni acţiune ocitocică puternică, mai ales supra uterului
gravid;
4 este indicată în tratamentul crizei de migrenă, unde este cu atât mai
eficientă cu cât se administrează mai precoce;
5 este utilă şi în cefalee care survine după rahianestezie sau după puncţie
rahidiană exploratoare;
6 alte indicaţii sunt: distonii vegetative, metroragii post-partum sau post-
abortum;
7 se administrează ca atare sau asociată cu cofeina în tratamentul
migrenelor (Cofedol), sau cu alte blocante vegetative în preparat.

Ergotoxina

41
NOTE DE CURS

- nu se foloseşte ca atare - se utilizează derivatul semisintetic

dihidroergotoxina (Hydergina, Redergin, DH Ergotoxin) care are acţiuni alfa-
adrenolitice marcate;
- Dihidroergotoxina relaxează muşchii netezi arteriolari, scade rezistenţa
vasculară, creşte fluxul sangvin cerebral şi în extremităţi; nu influenţează sau
scade uşor TA.
- este indicată în tratamentul tulburărilor circulatorii la vârstnici, după
accidente vasculare sau traumatisme cerebrale, în retinopatii, ca şi în tulburări
circulatorii periferice: acrocianoza, degerături, boala Raynaud etc.;
- se administrează sub formă de soluţie pentru uz intern, în picături,
comprimate sublinguale, sau fiole care se injectează s.c., i.m., sau intraarterila în
tulburări grave circulatorii.

b) β – adrenolitice

 împiedică selectiv efectele β ale substanţelor simpatomimetice şi ale

excitării fibrelor simpatice;
 ele acţionează antagonist competitiv şi blochează receptorii β adrenergici
de la nivelul structurilor efectoare inervate de simpatic.

Structură chimică:
- nucleu benzenic, catenă laterală alchil aminică;
- ca şi stimulantele β adrenergice au un substituent voluminos la gruparea
amino care permite fixarea electivă de receptorii β;
- blocantele se deosebesc de stimulentele β adrenergice prin substituenţii la
nucleul aromatic.

Propanololul

 blochează Rβ1 şi Rβ2

 este folosit ca anti-hipertensiv deoarece prin blocarea β1 scade
debitul cardiac şi secreţia de renină, iar prin blocarea unor Rβ în SNC scade
controlul simpatic periferic
 este folosit ca anti-anginos deoarece prin blocarea Rβ1 scade
consumul de oxigen al cordului
 este folosit ca anti-aritmic deoarece împiedică influenţele simpatice
cardio-stimulatoare
 este folosit ca anti-migrenos deoarece prin blocarea Rβ2 împiedică
vasodilataţie cerebrală marcată
 se administrează intern sau injectabil
 reacţii adverse : hipotensiune, bradicardie (scăderea frecvenţei
cardiace), blocuri, bronho-spasm, vaso-spasm
42
NOTE DE CURS

 contraindicaţii :
· la hipotensivi
· la bradicardici
· în insuficienţa cardiacă acută
· la astmatici
· cei cu sindroame vasospastice
· la diabetici în tratamentul cu anti-diabetice

Atenolol, Metoprolol

 blochează selectiv Rβ1, au aceleaşi indicaţii ca şi propanololul, au însă

avantajul că pot fi folosite la astmatici şi la cei cu sindroame vasospastice.

Neurosimpatolitice

 sunt simpatolitice indirecte care blochează terminaţiile

adrenergice periferice;
 împiedică, prin mecanisme diverse, eliberarea NA în fanta
sinaptică;
 scad sau anulează răspunsul la stimularea nervilor simpatici;
 inhibă acţiunea simpatomimeticelor indirecte, deoarece împiedică
eliberarea de NA;
 potenţează acţiunea simpatomimeticelor directe realizând o
denervare sinaptică de natură chimică.

α-metil dopa

 duce la sinteză de α-matil noradrenalină şi α-matil adrenalină, neuro-

transmiţători falşi cu efecte inhibitorii;
 produce vasodilataţie şi scăderea tensiunii arteriale;
 este folosită ca antihipertensiv;
 se administrează intern.

Rezerpina

· este un alcaloid vegetal, împiedică recaptarea catecolaminelor în

veziculele presinaptice de depozit, determinând epuizarea veziculelor
presinaptice.
43
NOTE DE CURS

 Efecte pe SNC
- sedare;
- lipsă de concentrare;
- depresie:
– apare insidios şi gradat (săptămâni sau luni);
– poate duce la suicid;
– necesită întreruperea administrării;
– la 0,25 mg /zi depresia este rară dar nu absentă;
– contraindică utilizarea rezerpinei;
- congestia mucoasei nazale;
- accidente tranzit intestinal (diaree);
- declanşarea, agravarea, complicaţii boală ulceroasă;
- nu este susţinută la ora actuală legătura dintre rezerpină şi
cancerul de sân.

 Utilizări terapeutice
(practic se utilizează foarte puţin sau în unele părţi nu se mai utilizează ca
neuroleptic);
- tratamentul hipertensiunii arteriale deşi la ora actuală există medicamente
mai eficace şi mai bine tolerate. Un avantaj ar fi costul redus;
- studii de lungă durată au arătat că în asociere cu un diuetic rezerpina este
tot atât de bine suportată ca şi asocierile diureticelor cu propranololul sau alfa-
metildopa;
- se administrează p.o. Ar fi suficiente doze zilnice de 0,25 mg; uneori în
asociere cu un diuretic eficace sunt suficiente doze de 0,05 mg.

Se indică în:
- hipertensiune arterială (asocieri);
- sindrom Raynaud;
- sclerodermie;
- leziuni arteriale prin administrarea intempestivă i.a. a unor medicamente
(pentazocină);
- spasm vascular cerebral;
- hipertiroidism;
- coreea Huntington;
- coreea minor (Sydenham);
- diskinezie tardivă;
- psihoze (abandonat); eventual după fenciclidină.

v Reacţii adverse :
- hipotensiune
- scăderea fluxurilor plasmatice tisulare inclusiv în teritoriul renal
- sedare, somnolenţă
44
NOTE DE CURS

 Contraindicaţii :
- în insuficienţa renală
- la pacienţii cu arteroscleroză avansată
- depresii
- electroşoc
- boală ulceroasă
- rectocolită hemoragică

Guanetidina

Guanetidina şi medicamentele asemănătoare deprimă specific activitatea

fibrelor adrenergice (simpatice postganglionare). Conţin o grupare bazică
puternică (grupare guanidiană).

 Mecanism de acţiune
- este transportată activ presinaptic în terminaţia neuronală prin
mecanismul de transport pentru catecolamine;
- se leagă de veziculele adrenergice;
- iniţial inhibă eliberarea de catecolamine, ulterior poate elibera
catecolaminele din vezicule (şi terminaţiile nervoase adrenergice). În final
funcţia adrenergică este inhibată;
- eliberarea catecolaminelor în condiţii clinice apare la administrarea i.v. şi
poate creşte TA (contraindicaţie – feocromocitom). De obicei la administrarea
orală nu se observă hipertensiune, pentru că eliberează catecolaminele
intracelular, le face disponibile MAO (inactivare);
- ca şi alte simpatoplegice – hipersensibilitatea receptorilor adrenergici
postsinaptici.

 Farmacocinetica
Absorbţie orală redusă. Biodisponibilitatea 3 – 50 %.
Este captată rapid intraneural (adrenergic) de unde. Este apoi eliberată cu T
½ de 5 zile. După doze zilnice repetate se acumulează pentru cel puţin 2
săptămâni. Nu pătrunde în SNC. Aproximativ 50% sunt metabolizate. Ca atare se
elimină prin urină.

 Efecte
- blocadă sinaptică;
- hipotensiune (accentuată în ortostatism, efort şi în prezenţa unui volum
sanguin redus);

45
NOTE DE CURS

- scade presarcina; acest efect împreună cu diminuarea activităţii

adrenergice pe cord determină scăderea debitului cardiac (arteriolele nu
reacţionează la această scădere de debit fiind blocat simpatic);
- scad fluxul sanguin renal şi rata filtrării glomerulare (clinic – efect
nerelevant);
- poate creşte volumul plasmatic la administrare repetată cu diminuarea
efectului antihipertensiv (necesitatea asocierii de diuretice);
- nu are acţiune pe SNC;
- nu reduce secreţia de renină.

 Utilizări terapeutice
Ca antihipertensiv se consideră că la ora actuală ar fi cu totul rară categoria
de pacienţi care să beneficieze în mod expres de guanetidină (unele cazuri
selecţionate de hipertensiune arterială esenţială şi hipertensiune produsă de
anticoncepţionale).
În hipertensiune se administrează 5 – 30 mg/zi p.o., o dată sau divizat în
două doze. Doza iniţială este de 10 mg. În condiţii de spitalizare se pot
administra doze de atac 25 – 50 mg. În aceste condiţii un control rapid al
hipertensiunii arteriale se poate realiza cu o doză de atac. Guanetidina se
asociază de obicei cu saluretice.
Guanetidina se mai adminsitrează şi în :
- angină pectorală instabilă;
- sindroame de ischemie arterială periferică;
- sindrom Raynaud;
- leziuni endoarteriale după administrarea intempestivă de medicamente
iritante;
- hiperreflexie simpatică secundară traumatismelor medulare;
- distrofie simpatică reflexă;
- umăr dureros – direct intraarticular;
- utilizări oftalmologice:
- glaucom cronic simplu (soluţie 1% eventual asociată cu adrenalină
soluţie 0,1 %);
- lagoftalmie (soluţie 5%);
- exoftalmie (soluţie 100%);
- hipersensibilitatea dentinei (soluţie 1%).

 Efecte advere
- pot apare anxietate, letargie, senzaţia de slăbiciune, transpiraţii, disfuncţie
renală, vasodilataţie (flushing), congestie nazală, hiperemie conjunctivală.
- la pacienţii cu aritmii cardiace poate creşte frecvenţa aritmiilor şi valorile
tensiunii arteriale.

46