Dacii din Danemarca.

Un arheolog danez vorbește despre

„strămoșii noștri comuni” și ne arată COMORILE DACICE
din Danemarca

Așa cum ne-a obișnuit an de an, echipa minunată și entuziastă de la Formula As a făcut
și în această toamnă o călătorie în nordul Europei, în căutarea urmelor dacice. Ceea ce
au descoperit și în acest an, aruncă în aer încă o dată istoria, așa cum o cunoaștem noi.

De aceea, vă recoamnd cu căldură acest interviu luat de jurnalistul Cătălin Manole

arheologului danez Prof. Flemming Kaul – Arheolog la Muzeul de Istorie din
Copenhaga, specialist în perioada fierului din epoca pre-romană.

„Este doar o chestiune de timp până când vom cunoaşte adevăratul trecut
al strămoşilor noştri comuni”

Mă aflu pe holurile Muzeului de Istorie din Copenhaga, alături de un mare specialist,

bucuros să îmi arate vestigii lăsate în Danemarca de strămoşii românilor. Cu un aer
rebel, de căutător de comori, profesorul Flemming mă conduce printre vitrine pline de
minuni descoperite de arheologii danezi. Prima oprire este în faţa unui vas din argint
aurit, decorat minunat cu figuri ce par regi, preoţi şi zeităţi, înconjurate de fiinţe şi
animale fantastice. Întinde mâna spre el şi mă priveşte zâmbind.
– Vas dacic!
– Dacic?, repet uluit.
Comoara dacică de la Muzeul din Copenhaga: Vasul Gundestrup. Secvenţă cu şarpele
dacic şi capetele de lup

– Da, acesta este un vas dacic sau tracic. Se numeşte Cazanul Gundestrup, după locul
mlăştinos unde a fost descoperit în Danemarca, în nordul Jutlandei. Făcut din argint
aurit, este una dintre cele mai frumoase şi importante descoperiri de pe teritoriul danez.
Aşa ceva numai pe malurile Dunării, în Dacia, se putea face. Cu siguranţă că vi pare
familiar: tehnica de lucru şi chiar şi unele reprezentări, războinici sau animale
fantastice, sunt foarte asemănătoare cu cele de pe coifurile descoperite în România, la
Agighiol, Peretu, Coţofeneşti sau Cucuteni. Vasul are o tehnică de realizare unică şi
câteva detalii strict dacice, pe care nu le găsim în altă parte. Dacă vă uitaţi la colierul
acestei zeităţi, de exemplu, el are anumite particularităţi care ne spun clar că sunt
tracice sau dacice. Este o discuţie foarte tehnică, dar eu cu asta mă ocup, cu astfel de
obiecte. Colierul acesta are un sistem particular de prindere în capete, o altă piesă… Am
urmărit semnalarea unor astfel de coliere şi în alte părţi ale Europei şi este destul de
curios ce am descoperit. Ele apar în Danemarca – în nordul Jutlandei, în Suedia – pe
insula Gotland, în Ucraina şi la Marea Neagră, de parcă o mână uriaşă le-a presărat pe
toată această întindere. Un alt obiect interesant de pe acest vas este coiful ce poartă pe
creştet o pasăre, care aminteşte de superbul coif descoperit în România la Ciumeşti.
Probabil cel mai convingător argument rămâne însă stilul şi tehnica de realizare a
acestui vas, întâlnite numai în sud-estul Europei, în zona Dunării. Numai în acea zonă
întâlnim blana animalelor realizată din puncte sau linii bătute în argint sau argint aurit.
Combinaţia de stil şi tehnica folosită pe vasul Gundestrup ne trimit clar la partea de
mijloc sau de jos a Dunării, pe ambele maluri ale fluviului, fie în sud, fie în nord, la
Peretu sau Agighiol, în România. Asemănare izbitoare este şi cu pandantivul găsit la
Surcea, tot din România. Istoricul Drexel a fost unul dintre primii cercetători care a
studiat acest vas ritualic şi l-a pus de la început în legătură directă cu descoperirile de la
Săliştea, din România, unde apare reprezentată şi o femeie înveşmântată în haine tradi-
ţionale, cum se întâlnesc şi astăzi în satele româneşti. Mai sunt şi alţi cercetători de
aceeaşi părere – Berciu, Horedt, Powell sau Marazov. Ce înseamnă, efectiv, aceste
reprezentări, cine sunt aceste personaje, dacă sunt zeităţi sau doar preoţi, este greu de
spus. Acest vas este înconjurat de mister şi, din păcate, multe lucruri deocamdată nu
ştim să le explicăm.

„Între Dacia şi Danemarca au existat legături clare”

– Aşa cum v-am spus, noi suntem în Danemarca pe urmele dacilor. Există dovezi care
să susţină ideea, de necrezut, că ei au ajuns până aici?
 Cătălin Manole și arheologul danez

– Veniţi, să mergem în sala următoare. Aici avem două cupe de argint, care sunt cu
siguranţă dacice! Felul în care sunt decorate şi apoi forma lor vorbeşte de la sine pentru
un specialist. Sunt două cupe identice, din argint, nu mai mari de 10 cm fiecare. Cupele
stau pe un picior ce are la jumătate un nod proeminent. Aceste pocaluri au sus o parte
îngustă, aurită, şi sunt decorate cu semicercuri ce reprezintă cel mai probabil flori de
lotus şi frunze. Datorită altor descoperiri din România, acum ştim că aceste pocaluri
provin din zona central-vestică a Daciei. Modelele încrustate sunt o copie a artei gre-
ceşti, însă într-un stil regional dacic. Cea mai mare asemănare există între aceste vase şi
cele descoperite în tezaurul de la Sâncrăieni, în Transilvania şi, cel mai probabil, au
ajuns în Danemarca cu 100 de ani î.e.n.

– Pentru istoria noastră, ce spuneţi este cu adevărat extraordinar. Cum credeţi că au

ajuns dacii în Danemarca? Este vorba de o migraţie, de vizite la rudele îndepărtate?

– Se ştie că au existat contacte între lumea aceea şi cea de aici, mai ales prin partea sud-
estică. Mărturii ale acestor contacte au fost descoperite încă din epoca bronzului, aşa că
o vizită la rudele din nord nu este exclusă! E clar că dacii mai fuseseră aici cândva, cu-
noşteau drumurile şi aveau contacte. Dacă ne referim strict la legătura dintre Dacia şi
zona scandinavică, aceste cupe cred că sunt unul dintre cele mai elocvente exemple ale
legăturilor. Nu ştiu dacă putem vorbi de o migraţie, dar cu siguranţă ele atestă nişte
relaţii clare între Dacia şi Danemarca. Cam în aceeaşi perioadă avem multe similitudini
şi în ceramica descoperită la noi, foarte asemănătoare cu cea din cultura Poieneşti. Este
greu de spus dacă a fost o migraţie masivă, pentru că nu avem evidenţe clare. Se pare că
dacii au venit fie prin Polonia şi au mers mai departe către Skatiski, peste Marea Baltică,
fie au venit pe la graniţa Serbiei de astăzi cu România, prin Timişoara. Au fost poate
războinici sau comercianţi. Ce este important, însă, este că aceste urme există, deci, cu
siguranţă au trecut pe aici.

– Mai există obiecte ce atestă prezenţa dacilor în Scandinavia?

Vasul Gundestrup

– Dacă tehnica vasului Gundestrup ne trimite către sudul Daciei, către Dunăre, există o
serie de alte descoperiri ce ne trimit către nordul Daciei, Moldova de astăzi din
România, şi anume, colierele în formă de coroană. Datorită formei lor speciale, aceste
coliere au atras atenţia încă de la început. Cu mici diferenţe de fabricaţie, prezenţa lor a
fost semnalată în multe locuri, şi nimeni nu avea o explicaţie clară de unde provin. În
timp, datorită descoperirilor arheologice, s-a ajuns la concluzia că prezenţa acestui co-
lier indică faptul că oamenii plecaţi din zona vechii culturi Cucuteni au traversat Europa,
ajungând până în nord. S-a mai descoperit la Hjortspring, o sabie ciudată, datată pe la
350 î.e.n. care are doar un tăiş şi o formă curbată. Seamănă cu „machaira”, o sabie
grecească devenită populară în Tracia, aşa numitul „cuţit tracic”. O sabie asemănătoare
găsită la Silivaş, în Transilvania, este un reper foarte bun. Astfel de vestigii din epoca de
fier pre-romană sunt destul de multe, dacă ar fi să le enumerăm. Printre ele sunt şi
câteva pandantive de aur, găsite pe insula Gotland, în Suedia, un altul a fost găsit în Da-
nemarca, la Bredballe Mark, în estul Jutlandei, şi este similar celui găsit la Peretu, într-
un mormânt, unde şi mărgelele aflate par identice. Dar cred că cele mai importante
descoperiri care vorbesc despre legătura cu Dacia sunt cele două cupe de argint dacice,
descoperite la Mollerup, tot în estul Jutlandei.

– După decenii întregi în care prezenţa dacilor în nordul Europei a fost contestată sau
pusă la îndoială, ce schimbă descoperirile despre care vorbiţi, prezente şi în muzeele
Scandinaviei?

– Ele demonstrează, în primul rând, legături clare între Scandinavia şi Dacia, încă din
epoca de fier pre-romană. Ies în evidenţă nişte coridoare clare prin care se comunica, fie
prin partea de nord, prin Polonia de azi şi Germania de nord, fie prin sud, pe cursul
Dunării. Dar aceste legături, confirmate în mod evident pentru acea perioadă, sunt, de
fapt, mult mai vechi, încă din epoca bronzului, când nordul Europei şi Transilvania erau
cu siguranţă legate prin adevărate reţele de comunicare.

Ceramica din acea perioadă, prea puţin studiată, ar putea să aducă noi răspunsuri în
acest sens. Descoperirile despre care vorbim nu sunt neapărat noi. Nouă este însă
posibilitatea de a le pune în relaţie foarte rapid cu alte descoperiri şi alte studii, ceea ce
dă o precizie şi o acurateţe mult mai mare în interpretarea lor corectă. În funcţie de
săpăturile arheologice şi pe baza noilor tehnologii, cred că este doar o chestiune de timp,
până când vom avea în faţă, adevăratul trecut al strămoşilor noştri comuni.

Cătălin Manole