În romanul lui George Calinescu apar, de fapt, mai multe Otilii, fiecare ipostază fiind

veridică şi pe deplin justificată comportamental, fără a se produce dizarmonii în relaţie cu

cei din jur: pentru Felix este copilăroasă, tandră, jucăuşă, dar şi maternă, responsabilă în
legătură cu viitorul lui, cu spirit de camaraderie; în relaţie cu Pascalopol se arată răsfăţată şi
capricioasă, atrasă de lux şi dornică de protecţia unui bărbat matur.
Caracterizarea indirectă reiese din fapte, gesturi, vorbe, din relaţiile Otiliei cu
celelalte personaje, dar şi din mediul în care trăieşte. O secvenţă descriptivă relevantă din
acest punct de vedere este cea în care apare camera Otiliei, de la finalul capitolului I, atunci
când Felix este invitat să doarmă acolo, pentru că nu i se pregătise o odaie. Percepută de
tânăr ca un original „ascunziş feminin”, camera pare iniţial o aglomerare haotică de obiecte,
a căror logică practică şi, mai ales, simbolistică, se dezvăluie treptat. Mobila veche, de lemn
masiv, îi asigură „un aer bătrânesc şi elegant”, atenuat de lucirea pereţilor tapetaţi. Masa de
toaletă prevăzută „cu trei oglinzi mobile” mărturiseşte plăcerea locatarei de a se studia
îndelung, în vreme ce dezordinea de pe ea, ca şi mulţimea fardurilor, îi evocă lui Felix „o
cabină de actriţă”. Firea artistică a Otiliei e vizibilă în existenţa unui taburet rotativ de pian,
pe când cărţile – „cele mai multe nemţeşti, dar şi romane franţuzeşti”- se constituie în indici
ale preocupărilor ei culturale. Cu alte cuvinte, toate obiectele „vorbesc” despre
personalitatea fetei, configurând un tablou anticipativ al evoluţiei acesteia de-a lungul
romanului.
Originalitatea personajului Otilia vine din asimilarea originală a dimensiunii sociale a
feminităţii – la începutul secolului al XX-lea femeia începe a-şi consolida independeţa şi
puterea de decizie – cu dimensiunea estetică vădit experimentală în construcţia sa.
Contextul în care evoluează eroina – intrigi, prejudecăţi, invidii, percepţii vădit deformate
ale realităţi -, îi asigură un mediu de dezvoltare constrângător şi chiar nociv, care o obligă la
o permanentă rezervă în relaţiile cu cei din jur, situaţie căreia i se adaugă statutul ei de
orfană, care a făcut-o, de mică, să se adapteze la cele mai neaşteptate împrejurări ale
vieţii..