RADIATII GAMA

Proiect realizat de Grigorii Teodor si Stoleriu George

Introducere
Radiația gama (simbolizată prin γ) este o radiație
electromagnetică provenită din dezintegrarea
radioactivă a nucleelor atomice. Constă din fotoni de
energie foarte mare. A fost descoperită de Paul
Villard, un chimist și fizician francez, în anul 1900 în
timp ce studia radiația emisă de radiu. În anul
1903, Ernest Rutherford i-a dat denumirea de raze
gama, pe baza penetrării destul de puternice
a materiei; înainte descoperise două tipuri mai puțin
penetrante de radiație din dezintegrări, pe care le-a
numit raze alfa și raze beta, în ordinea crescătoare a
puterii de penetrare.
Interacțiunile cu mediul

Razele gamma interacționează cu materia prin care trec prin

următoarele mecanisme:
"Efect fotoelectric": Un foton γ poate dezlega un electron orbital din
învelișul electronic al unui atom. Electronul, care preia toată energia
fotonului γ, va putea învinge forța electrostatică, eliberându-se de pe
orbita sa; fotonul incident dispare: această interacțiune se numește
"efect fotoelectric" (energia fotonului incident γ trebuie să fie mai
mare decât energia de legătura (Wleg) a electronuluiexpulzat (e-) ).
Efectul fotoelectric este mult mai probabil la elementele grele
(probabilitatea este direct proporțională cu Z5), dacă fotonii incidenți
sunt de joasă energie, sub 0,5 MeV. Elementul emis cu o anumită
viteză (dependentă de energia fotonului incident și de tipul
atomului) produce ionizarea, la fel ca și o particulă beta β (beta),
până când surplusul său energetic este cedat complet.
 “Efect Compton", care devine preponderent
când fotonii incidenți au o energie mai mare
decât 1 MeV. În acest proces numai o parte din
energia fotonului este transferată electronului;
restul de energie apare ca un foton secundar cu
energie mai mică, împrăștiat într-o direcție
oarecare. Interacțiunea continuă până la
dispariția fotonilor împrăștiați prin efect
fotoelectronic.
 "Producerea de perechi": Dacă fotonul γ are o energie mai mare
de 1,02 MeV, el va putea interacționa cu câmpul nucleului,
transformându-se în două particule: una pozitivă și cealaltă
negativă (conversia energiei în masă). Particula pozitivă este
numită pozitron, iar cealaltă electron. Această interacțiune este
cunoscută drept "producere (generare) de perechi". Excesul
energetic este preluat în mod egal, sub formă de energie
cinetică, de către cele două particule electron + pozitron, care
vor produce ionizări până la încetinirea lor completă (la fel ca
în cazul  radiațiilor β). În procesul de încetinire, pozitronii
produc ionizări până la momentul când vor fi capta ți de un
electron. Noua pereche se "anihilează" reciproc, generând 2
fotoni γ de câte 0,51 MeV. Fenomenul de anihilare este opus
fenomenului de generare de perechi. Fotonii rezultați pot fi
împrăștiați prin efect Compton, sau absorbiți prin efect
fotoelectric.
 Radiaţiile ionizante pot fi periculoase pentru om. La fel
cum soarele poate arde pielea, aşa şi radiaţiile ionizante
pot cauza daune corpului. Cum se întâmplă acest lucru?
În drumul lor, radiaţiile ionizante, care eliberează o
cantitate suficientă de energie, pentru a putea îndepărta
unul sau mai mulţi electroni din atomii ţesuturilor
iradiate, dereglând în consecinţă activitatea lor chimică
normală în ţesuturile vii. La un anumit grad de
dereglare a acestor procese chimice, celulele vii nu se
mai pot regenera pe cale naturală şi rămân permanent
dereglate sau mor (în cazul distrugerii ADN-ului).
 Gradul de severitate al efectelor radiaţiei depinde de:
 durata expunerii
 intensitatea radiaţiilor
 tipul radiaţiilor
 Expunerea la o doză foarte mare de radiaţii poate
conduce în scurt timp la arsuri ale pielii, stări de vomă şi
hemoragii interne; organismul nu poate genera celule noi
într-un timp foarte scurt. Expunerea îndelungată la doze
mai mici de radiaţii poate cauza apariţia cu întârziere a
cancerului şi posibil a unor boli ereditare, lucru constatat
în special la supravieţuitorii bombardamentelor de la
Hiroshima şi Nagasaki.
PROTECTIE
 Oamenii se pot proteja împotriva radiaţiilor prin păstrarea distanţei faţă de sursă,
combinată, sau nu, cu ecranarea faţă de aceasta, astfel încât nivelul radiaţiilor să
scadă pe măsură ce ne îndepărtăm de sursă. Ne putem proteja prin limitarea la
maxim a timpului petrecut în apropierea unei surse. Dacă radionuclizii ajung în
organism – de exemplu prin respirarea aerului contaminat sau prin consumul de
apă şi alimentele care conţin radionuclizi – doza nu poate fi redusă prin nici una
din aceste măsuri. În consecinţă, principala modalitate de a controla acest tip de
expunere la radiaţii constă în prevenirea ingerării sau inhalării de radionuclizi.
Prevenirea eliberării radionuclizilor în aer, apă şi alimente, (acestea sunt căile de
pătrundere în organism) acoperă un spectru larg de măsuri, începând cu controlul
şi monitorizarea emisiilor de "rutină" de radionuclizi în mediu şi ajungând
bineînteles până la prevenirea accidentelor din industria nucleară.

Dacă radionuclizii sau sursa de radiaţii se află într-un loc bine definit – de exemplu
în sol sau într-un container – oamenii se pot proteja prin blocarea radiaţiilor.
Această formă de protecţie se numeşte ecranare, iar tipul şi grosimea materialului
de ecranare depind de tipul şi de intensitatea radiaţiei. Pentru radiaţii foarte
intense, provenind dintr-o staţie nucleară sau dintr-un container în care se
transportă combustibil nuclear uzat, ecranarea poate consta în câţiva metri de
ciment sau zeci de centimetri de oţel sau câţiva centimetri de plumb.
Video explicativ:
https://www.youtube.com/watch?v=gy8ZFgr
hMgo&fbclid=IwAR0j_OF8Vy_UyHdimY74rk
OjosG-JTCAjDVse1skACA5tDxKiSK2y-MhpA8
https://www.youtube.com/watch?v=h2FtWoQ4
A7Y
Bibliografie
 http://www.anpm.ro/ro/efectele-radiatiilor-a
supra-sanatatii-oamenilor?fbclid=IwAR2uQ97
MqU4q2hTK2h0RzncUv0F8Ytc-pzX2BbaTgHbl
oBnZyXJ12OELJGs
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Radia%C8%9B
ie_gama?fbclid=IwAR3tmTGvsltfBHgY1Isgl5u
N3pFZwFM6wJGGbqlh1W9JiLsnrwadre4hlOU