Visan Matei Cristian π 13th of March 2020

Interactia Radiatiilor Gamma( γ )

1 Introducere
1.1 Radiatie Gamma
1.2 Originea Radiatiei Gamma
2 Mecanismul Dezintegrarii Gamma
3 Interactiunile cu Mediul
3.1 Efectul Fotoelectric
3.2 Imprastierea Compton
3.3 Producerea de perechi
4 Coeficientii de atenuarea radiatiei Gamma

 1.Introducere
 1.1Radiatie Gamma

Radiația gama (simbolizată prin γ sauγ  ) este o radiație electromagnetică provenită

din dezintegrarea radioactivă a nucleelor atomice. Constă din fotoni de energie foarte mare. A
fost descoperită de Paul Villard, un chimist și fizician francez, în anul 1900 în timp ce
studia radiația emisă de radiu. În anul 1903, Ernest Rutherford i-a dat denumirea de raze gama,
pe baza penetrării destul de puternice a materiei; înainte descoperise două tipuri mai puțin
penetrante de radiație din dezintegrări, pe care le-a numit raze alfa și raze beta, în ordinea
crescătoare a puterii de penetrare.

Aplicatiile medicale a radiatiilor gamma includ tehnici imagistice precum tomografia cu emisie
de pozitroni (PET) precum si radioterapii (utilizarea radiatiilor pentru a trata tumori maligne
inoperabile). In scannerul PET, pozitronul emis de substanta marker se anihileaza rapid cu
electroni din imediata vecinatate rezultand doi fotoni gamma de 511-KeV in directii opuse. Dupa
detectarea razelor gamma, un computer genereaza o reconstruire a locatiei de emisie, producand
o imagine care indica locatia procesului biologic examinat. Razele gamma provoaca schimbari
biochimice semnificative celulelor vii. Terapia cu radiatii foloseste aceasta proprietate pentru a
distruge celulele cancerigene si micile tumori localizate. Raze gamma colimate, emise de catre
izotopi radioactivi (ex: Cs137, Co60) bombardeaza zona afectata si opresc dezvoltarea celulelor
bolnave. Cercetarea emisiei razelor gamma la suprafata Pamantului detecteaza minerale care

1
Visan Matei Cristian π 13th of March 2020

contin urme ale elementelor radioactive precum Uraniu sau Thoriu. Spectroscopia gamma
terestra si aeriana se ocupa cu suportul pentru maparea geologica, explorarea minerala si
identificarea contaminarii mediului. Razele gamma au fost pentru prima data detectate din sursa
astronomica in anii 60, iar in momentul de fata astronomia gamma este un bine stabilit domeniu
de cercetare. Impreuna cu studiul razelor X astronomice, observatiile razelor gamma trebuie sa
tina cont de puternica absorbtie in atmosfera Pamantului – se folosesc de asemenea sateliti sau
baloanele de inalta altitudine. Sunt multe surse astronomice de raze gamma al caror mecanism nu
este bine inteles, incluzand surse punctuale puternice, quasari, resturi din supernove.

 1.2 Originea Radiatiei Gamma

Atunci cand un atom radioactiv se dezintegreaza el elibereaza energie din nucleu, fie sub forma
de unda electromagnetica, fie sub forma de particula. Cand energia este sub forma de unda
electromagnetica aceasta se numeste radiatie gamma si se noteaza prescurtat γ. De asemenea,
radiatii X electromagnetice la energii asemanatoare mai pot fi emise de catre un atom, dar
acestea sunt eliberate datorita interactiilor de pe nivele electronice ale atomului. Diferenta dintre
cele doua radiatii este originea lor, fotonii γ provin din nucleu, iar fotonii X din nivelele
electronice. Fotonii nu au masa de repaus si sarcina electrica si circula cu viteza luminii (3*108
m/s). Energia asociata electronului este exprimata in kilo-electroni-volti (KeV) sau mega-
electroni-volti (MeV). In general energia electronilor emisi prin radioactivitate este cuprinsa intre
1 si 2000 KeV, dar exista si exceptii.

 2.Mecanismul Dezintegrarii Gamma

Dezintegrarea gamma este emiterea spontana de catre nuclee a unei sau mai multe cuante a
radiatiei electromagnetice. Prin acest proces de dezintegrare nucleul trece dintr-o stare excitata
intr-o stare fundamentala. Tranzitia poate fi simpla; anume cand nucleul emite o singura cuanta,
trece intr-o stare fundamentala sau in cascada cand dezexcitarea are loc prin emiterea mai multor
cuante ca si in cazul figurii 1:

2
Visan Matei Cristian π 13th of March 2020

Energia cuantelor gamma este intre 10KeV~5MeV (lungimea de unda intre 10-8 ~2*10-11) si este
determinata de diferenta de energie E a nivelelor energeticee a nucleului intre care are loc
tranzitia. Scriind legea conservarii energie si a impulsului:

E=Eγ+T nucl (1)

0=pγ+p nucl (2)

obtinem pentru energia cinetica de recul a nucleului:

pentru E~0,1 ↔ 1MeV si A~102 (elementele de la mijlocul tabelului periodic) obtinem

Tnucl~0,1 ↔ 10 eV, adica 10-6 ↔ 10-5 E. Se observa ca cuanta gamma preia majoritatatea
energiei nucleului excitat. Din rationamentul de mai sus rezulta evident ca spectrul radiatiei
gamma este discret. Excitarea nucleului poate sa apara in mai multe cazuri. La elementele
radioactive naturale, de exemplu nucleul poate sa ramana in stare excitata in urma unei
dezintegrari α sau β. Dupa dezintegrarea α de obicei apar cuante gamma de energie mica (sub 0,5
MeV) datorita faptului ca aparitia unei excitari puternice γ E 0 E1 E2 0 γ1 γ2 a b 7 de potential
pentru particule α de enrgie mica. Dupa dezintegrarea β pot aparea cuante de energie mai mare,

3
Visan Matei Cristian π 13th of March 2020

pana la 2,5 MeV, datorita faptului ca probabilitatea dezintegrarii β este determinata de o functie
mai slaba de energie (~Eβ 5 ) decat cea a dezintegrarii α. De obicei, energia cuantelor gamma
este mai mica decat energia de separare a nucleonilor. Daca energia de excitatie este mai mare
decat cea necesara pentru separarea nucleonilor, emiterea unei cuante γ este mai probabila pentru
ca emiterea unui nucleon este ingreunata de alte cauze (repartizarea energiei pe toti nucleonii din
nucleu, reguli de selectie etc.). Cuantele gamma emise de nucleu pot purta diferite momente
cinetice (l=1,2,…) fiecare avand un caracter bine determinat al distributiei unghiulare.

3.Interactiunile cu Mediul
La trecerea printr-un mediu mai mult sau mai puțin absorbant, radiațiile gama suferă o atenuare
datorită proceselor de împrăștiere și a celor de absorbție conform legii:

I ( x )=I 0 ⋅ⅇ−ux

I0 = intensitatea radiației γ înainte de a pătrunde în mediul absorbant;

I = intensitatea radiației gama după trecerea prin mediul absorbant;
μ = coeficient de atenuare, dependent de energia radiației γ și de natura mediului
absorbant;
ρ = grosimea mediului absorbant.

Principalele procese prin care fotonii din domeniul radiatiilor X si gamma transfera energie
mediilor materiale sunt :
3.1 Efectul fotoelectric
3.2 Imprastierea Compton (incluzand ımprastierile Thomson si
Rayleigh)
3.3 Producerea de perechi

Sunt de asemenea posibile reactii nucleare induse de fotoni, procese care au ınsa sectiunea
eficace de producere cu multe ordine de marime mai mica. In cele ce urmeaza le vom neglija.

4
Visan Matei Cristian π 13th of March 2020

3.1Efectul fotoelectric

Efectul fotoelectric consta ın interactia dintre foton si un electron legat ın atom, interactie ın
urma la care fotonul dispare iar electronul respectiv este eliberat din atom cu energia
K = Eγ – Be,
unde Eγ reprezinta energia fotonului incident iar Be energia de legatura a electronului ın atom.
Deoarece un electron liber nu poate absorbi complet energia unui foton conservand ın acelasi
timp impulsul, efectul fotoelectric apare ıntotdeauna ın interact¸ia cu electronii legati, nucleul
preluand o parte din impuls, pentru a putea fi satisfacuta simultan conservarea energiei ¸si
impulsului. Dependenta probabilitatii de producere a efectului fotoelectric (sectiunea eficace de
producere) de energia fotonului γ este prezentata ın Figura 1.4. Se poate observa din aceasta
figura ca sectiunea eficace de producere creste pe masura ce energia fotonului se apropie de
energia de legatura electronului ın patura atomica K. Dupa acest punct sectiunea eficace scade
drastic deoarece electronii K sunt prea puternic legati pentru a putea fi dislocati din atom. Situatii
similare se ıntalnesc atunci cand fotonii au energii apropiate de energia de legatura a electronilor
ın celelalte paturi atomice (L, M, ...). In afara fotoelectronului, ın urma interactiei fotoelectrice
rezulta o vacanta ın paturile atomice, vacanta care poate conduce la emisia razelor X
caracteristice sau a electronilor Auger. Efectul fotoelectric constituie modul dominant de
interactie pentru radiatiile gamma (sau X) de energie relativ joasa. Procesul are sectiune eficace
de producere mai ridicata pentru materiale cu numar atomic Z ridicat. Tratarea teoretic riguroasa
a fotoefectului se face ın cadrul electrodinamicii cuantice. Fenomenologic, se poate estima
urmatoare dependent¸a simpla a probabilitatii de producere a efectului fotoelectric (τ ) de energia
fotonului gamma (Eγ) ¸si de numarul atomic al atomului tinta Z

ın care parametrul numeric n variaza ıntre 4 si 5 ın functie de domeniul energetic al radiatiei

incidente . Aceasta dependenta primara pentru care ecranele de protectie ımpotriva radiatiilor
gamma se construiesc din materiale grele cum sunt Plumbul sau Uraniul.

5
Visan Matei Cristian π 13th of March 2020

3.2 Imprastierea Compton (incluzand ımprastierile Thomson si Rayleigh)

Efectul Compton consta ın ımprastierea fotonilor pe electronii liberi. In conditii normale,

electronii din solid nu sunt liberi ci sunt legati, cu energii de legatura de ordinul electronvoltului
(eV ). Daca fotonii incidenti au energii de ordinul keV atunci electronii pot fi considerati liberi.
Fotonul nu dispare dupa ımprastierea Compton, ısi modifica doar energia ¸si directia de miscare.
Energia fotonilor incidenti se modifica cu o cantitate care este preluata de catre electron. In una
dintre cele mai recente aplicatii este de mare interes utilizarea efectului Compton invers ın care o
parte din energia electronilor dintr-un inel de stocare este transferata prin efect Compton unor
fotoni de energie joasa emisi de un laser. Daca θ este unghiul de ımprastiere a fotonului iar hν ¸si
hν sunt energiile fotonului initial ¸si respectiv final, atunci legile conservarii energiei ¸si
impulsului conduc la urmatoarele relatii binecunoscute

in care

γ = hν/mec2

Energia minima a fotonului ımprastiat se obtine pentru θ = π ¸si corespunde unei energii maxime
transferate electronului

Energia maxima a fotonului ımprastiat se obtine pentru θ = 0◦ cand ın esenta ınseamna ca nu are
loc ciocnirea. In acest caz transferarea ıntregii energii a fotonului incident electronului liber.
Energia transferata electronului este disipata ın materialul atenuator prin ımprastieri multiple.
Fotonul ımprastiat Compton poate parasi materialul fara a-si depozita energiaın el. Calculul

6
Visan Matei Cristian π 13th of March 2020

sectiunii eficace pentru acest proces a constituit una din primele aplicatii ale electrodinamicii
cuantice si a condus la formula Klein-Nishina.

ın care re este raza clasica a electronului. Reprezentarea grafica a acestei relatii arata o puternica
directionare la unghiuri ınainte a energiilor mari, ceea ce era de asteptat din discutia anterioara
asupra valorilor extreme ale energiei transferate de catre fotonul incident electronilor. Din acelasi
grup de procese cu imprastierea Compton fac parte imprastierile Thomson si Rayleigh.
Impra¸stierea Thomson este ımprastierea fotonilor pe electronii liberi (Compton) in limita
clasica. Formula Klein-Nishina se reduce ın limita clasica la sectiunea eficace Thomson.

Imprastierea Rayleigh consta ın ımprastierea fotonilor pe ıntreg atomul. In acest proces toti
electronii atomici participa ıntr-o maniera coerenta, din acest motiv se mai numeste si
ımprastiere coerenta. In ambele procese nu se transfera energie mediului, are loc doar
schimbarea directiei fotonului incident. Imprastierile Thomson si Rayleigh sunt de intensitate
slaba la energiile uzuale ale radiatiilor gamma emise de sursele de laborator si de aceea pot fi
neglijate.

7
Visan Matei Cristian π 13th of March 2020

3.3 Producerea de perechi

Procesul de generare de perechi este un proces de interactie a unui foton cu un nucleu sau cu un
electron urmat de disparitia fotonului si de aparitia unei perechi electron-pozitron. Daca fotonul
generare de perechi prin interactia cu un electron este de Z ori mai mica decat generarea de
perechi prin interactia cu nucleul. Conservarea energiei conduce la urmatoarea relatie.

unde K reprezinta energia cinetica. Din aceasta relatie se observa ca generarea de perechi este un
proces cu prag - fotonul trebuie sa aiba cel putin energia de 1.022 MeV pentru a putea avea loc.
Probabilitatea generarii de perechi κ este o functie complexa de energia cuantei gamma Eγ ¸si de
numarul atomic Z al mediului . Ea poate fi exprimata sub forma

κ este probabilitatea producerii unei perechi pe unitatea de lungime, N reprezinta numarul de

atomi pe unitatea de volum, iar f(Eγ, Z) este o functie care variaza slab cu Z ¸si creste
semnificativ cu Eγ. Daca pobabilitatea generarii de perechi κ1 este cunoscuta pentru un anumit
element (Z1, A1) atunci ea poate fi calculata ın baza relatiei (1.35) pentru orice alt elemen
(Z2, A2).

4. Coeficientii de atenuarea radiatiei Gamma

Atunci cand un foton traverseaza un anumit material, el poate interactiona ın cele 3 moduri
descrise ın sectiunile precedente (pentru generarea de perechi el trebuie sa aiba energia de cel
putin 1.022 MeV). In Figura 1.4 se arata important¸a relativa a celor 3 interactii ın functie de
energia fotonilor. Pentru aplicatii, este importanta ıntelegerea dependentei probabilitatii de
interactie atat de energia fotonilor incidenti cat si de natura mediului cu care interactioneaza.
Spre exemplu, un foton gamma cu energia de 0.1 MeV va interactiona predominant prin

8
Visan Matei Cristian π 13th of March 2020

efect Compton daca parcurge un atenuator de carbon (Z=6) dar va interactiona predominant
prin efect fotoelectric daca atenuatorul este alcatuit din va domina indiferent de natura
mediului atenuator. In schimb un foton cu energia de 10 MeV va interactiona predominant
prin imprastiere Compton cu un atenuator de carbon si va genera perechi ın mod dominant
ıntr-un atenuator de iod. Daca notam cu τ ,σ,κ probabilitatile de interactie pe unitatea de
lungime prin efecte fotoelectrice, Compton si respectiv generare de perechi, atunci
coeficientul total de atenuare liniara μ este definit prin relatia

si are semnificatia fizica de probabilitate de interactie cu mediul pe unitatea de lungime.

Alternativ, se defineste coeficientul masic de atenuare prin relatia

unde ρ reprezinta densitatea mediului atenuator. Tabelarea coeficientului de atenuare masica

prezinta avantajul ca nu mai este necesara specificarea densitatii mediului atenuator. Daca I0
este intensitatea unui fascicul monoenergetic de fotoni care cade pe un absorbant uniform de
grosime x atunci definitia anterioara a lui μ ne permite sa scriem pentru intensitatea fotonilor
transmi¸si I(x) expresia

Probabilitatea ca un foton incident sa traverseze mediul atenuator fara sa sufere nici o

interactie va fi

O alta marime utilizata ın cuantificarea interactiei fotonilor cu substanta este drumul liber
mediu (λ) definit prin

9
Visan Matei Cristian π 13th of March 2020

10