Surse de radiații cu plasmă

Petcu George-Denis
Fizică Tehnologică, Anul III
 Introducere
 Particulele accelerate în câmpuri electrice sau magnetice radiază cu
caracteristici distincte. Micro-câmpurile electrice prezente în plasmă au ca
rezultat emisia de bremsstrahlung de către electronii din plasmă. Câmpurile de
radiație externă care interacționează cu plasma dau naștere la radiații
împrăștiate. Particulele încărcate care se mișcă în câmpuri magnetice emit
radiații ciclotron sau sincrotron, în funcție de domeniul de energie al
particulelor.
 Interacțiunea radiațiilor cu plasmele în toate aspectele sale – emisie, absorbție,
împrăștiere și transport – reprezintă o cheie pentru înțelegerea multor efecte
atât în ​plasmele de laborator, cât și în cele naturale. Plasmele de laborator, în
special, nu radiază precum corpurile negre, astfel încât este de obicei necesar
un tratament integrat al emisiei, absorbției și transportului radiațiilor.
Parametrii de bază ale plasmei, cum ar fi temperaturile și densitățile
electronilor și ionilor, precum și câmpurile electrice și magnetice ale plasmei,
pot fi determinați cu toții spectroscopic.
 Plasma Bremsstrahlung
 Gama spectrală a bremsstrahlung-ului este foarte largă, extinzându-se de la
imediat deasupra frecvenței plasmei în continuumul de raze X pentru
temperaturi tipice ale plasmei. Bremsstrahlung rezultă din electroni care
trec prin tranziții între două stări ale continuumului în câmpul unui ion (sau
atom). Oppenheimer (1970) a descris grafic bremsstrahlung ca fiind
scuturarea cuantelor din câmpul unui electron care suferă o smucitură
bruscă. În locul unui tratament mecanic cuantic complet, optăm în schimb
pentru un model semi-clasic de bremsstrahlung care se dovedește a fi
adecvat pentru majoritatea plasmelor. În mod clasic, ne putem gândi la
bremsstrahlung în termeni de emisie de radiație de către un electron care
suferă o accelerare în câmpul unui ion pozitiv.
 În linii mari, bremsstrahlung se referă la orice radiație produsă din cauza
accelerației negative al unei particule încărcate, care include radiația
sincrotronă (adică emisia de fotoni de către o particulă relativistă), radiația
ciclotronă (adică emisia de fotoni de către o particulă non-relativista).
particule) și emisia de electroni și pozitroni în timpul dezintegrarii beta.
Fig. 1: Linii de câmp și modulul
câmpului electric generat de o
sarcină (negativă) care se
deplasează mai întâi cu o viteză
constantă și apoi se oprește rapid
pentru a arăta radiațiile
Bremsstrahlung generate.
Fig. 2: Bremsstrahlung
produs de un electron cu
energie mare deviat de
câmpul electric al unui
nucleu atomic.
 Radiația ciclotronă
 Radiația ciclotron este radiația electromagnetică emisă de particule
accelerate deviate de un câmp magnetic.
 Numele acestei radiații derivă din ciclotron, un tip de accelerator de
particule utilizat din anii 1930 pentru a crea particule extrem de
energice pentru studiu. Ciclotronul folosește orbitele circulare pe care
particulele încărcate le prezintă într -un câmp magnetic uniform. Mai
mult, perioada orbitei este independentă de energia particulelor,
permițând ciclotronului să funcționeze la o frecvență stabilită. Radiația
de ciclotron este emisă de toate particulele încărcate care călătoresc
prin câmpuri magnetice, nu doar de cele din ciclotroni. Radiația de
ciclotron din plasmă în mediul interstelar sau în jurul găurilor negre și
alte fenomene astronomice este o sursă importantă de informații
despre câmpurile magnetice îndepărtate.
Fig. 3: Procesul prin care radiația ciclotronului este produsă sub
formă de electroni liberi în jurul liniilor de câmp magnetic
generate de punctele albe. Radiația din acest proces este emisă
în partea infraroșu a spectrului.
 Radiația sincrotronă
Radiația sincrotronă (lumina
sincrotronului) este o radiație
electromagnetică generată de
particulele încărcate, de obicei
electroni sau pozitroni , care se
deplasează cu viteze apropiate de
viteza luminii și sunt forțați de un câmp
magnetic să se deplaseze de-a lungul
unei traiectorii curbate: cu cât este mai
mare viteza particulei , cu atât
lungimea de undă a radiației emise
este mai mică și, în general, vârful
emisiei are loc la lungimile razelor X.
Se numește așa deoarece este produs
de obicei prin intermediul unui Fig. 4
sincrotron , dar este generat și de
obiecte astronomice sau evenimente.
 Radiația sincrotronă în acceleratoarele de
particule
Atunci când o particulă încărcată electric este accelerată, atât liniar, cât și transversal, aceasta emite radiații
electromagnetice, în conformitate cu legile electromagnetismului.
Un sincrotron poate genera o gamă largă de radiații cu caracteristici bine definite. De obicei, emisia are loc în câmpul
de raze X.
Producerea și utilizarea radiației sincrotronului are loc într-un singur complex, în care un accelerator de particule , de
obicei un sincrotron, generează un fascicul de particule care este circulat într-un inel de acumulare. Radiația scapă
tangențial față de inel și este transportată în ghidaje speciale sub formă de raze. Aceste linii pot începe în apropierea
magneților de îndoire de la colțuri sau de la dispozitive speciale de inserție prezente în secțiunile drepte ale
poligonului care constituie inelul de acumulare. Spectrul și energia razelor X obținute în cele două moduri sunt
diferite.
Liniile de transport ale fasciculului constau din dispozitive optice care controlează banda de trecere , fluxul de fotoni ,
secțiunea, focalizarea și colimarea fasciculului.
Pot exista dispozitive precum fante, atenuatoare, cristale monocromatice și oglinzi. Oglinzile pot fi curbate sau
modelate într-o formă toroidală pentru a focaliza fasciculul.
Stația experimentală este situată la capătul liniei de conducție, unde, de exemplu, probele care urmează să fie
analizate sunt expuse fasciculului și unele detectoare măsoară difracția , împrăștierea sau emisia secundară.
În anii în care s-au realizat primele acceleratoare de particule, radiația sincrotronă a fost considerată o problemă,
deoarece scădea energia din fasciculul de particule. Caracteristicile radiației, totuși, i-au determinat pe fizicieni să
reconsidere importanța acesteia, până la producerea de mașini „dedicate” emisiei de lumină sincrotronă.
Caracteristicile care fac lumina sincrotronului interesantă sunt banda largă de emisie spectrală (până la razele X și γ),
tunabilitatea frecvenței, intensitatea ridicată și polarizarea ridicată.
 Decăderea beta
 Particulele beta au uneori o radiație de spectru continuu slabă datorită
bremsstrahlung; totuși, în acest caz este o radiație secundară, în sensul că este
produsă ca urmare a încetinirii (sau opririi) radiației primareAcest lucru este
similar cu razele X produse prin bombardarea țintelor metalice cu electroni în
generatoarele de raze X, cu excepția faptului că aici radiația este produsă de
electroni de mare viteză din radiația beta.
 „Bremsstrahlungul intern” apare din crearea unui electron și pierderea acestuia
de energie, datorită câmpului electric puternic din regiunea de descompunere,
atunci când acesta părăsește nucleul.
 În emisia de electroni și pozitroni prin dezintegrarea beta, energia fotonului
provine din perechea electron-nucleon, spectrul bremsstrahlung scăzând pe
măsură ce energia particulei beta crește.
 În captarea electronilor, energia merge în detrimentul neutrino-ului , iar
spectrul este maxim la aproximativ o treime din energia normală, reducând
energia electromagnetică la energia neutrino normală.
 În această situație, bremsstrahlung este emis chiar dacă nu sunt emise
particule încărcate; o astfel de radiație poate fi la o frecvență similară cu
radiația gamma , deși nu prezintă nicio gamă de descompunere a liniei
spectrale ascuțite.
 Bremsstrahlungul „intern” este în contrast cu bremsstrahlungul „extern”,
cauzat de impactul electronilor asupra nucleului, care provin din exterior,
adică emis de un alt nucleu.
 În unele cazuri, de exemplu pentru fosfor, radiația bremsstrahlung produsă
prin protejarea radiației beta cu materiale dense, cum ar fi plumbul, este în
sine periculoasă: în aceste situații, ecranarea trebuie realizată cu materiale
cu densitate redusă, cum ar fi plexiglas, plastic, lemn sau apă; deoarece
numărul atomic este mai mic, rezultă că intensitatea bremsstrahlung este
considerabil redusă, chiar dacă este necesară o grosime mai mare de
ecranare pentru a opri electronii (radiații beta).
 Bibliografie
T. J. M. Boyd, J. J. Sanderson, ,,The Physics of
Plasmas”, ,, Cambridge University Press “, 2003.
https://en.wikipedia.org/wiki/Bremsstrahlung
https://en.wikipedia.org/wiki/Cyclotron_radiation
http://hyperphysics.phy-astr.gsu.edu/hbase/
Particles/synchrotron.html