UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINA SI FARMACIE

“NICOLAE TESTEMITEANU”

CATEDRA DE FIZIOLOGIE A OMULUI SI BIOFIZICA

REFERAT
TEMA:” Tipurile de spectrometrie moleculara si aplicatiile ei in
medicina”

Realizat de: Corciu Vlad

Grupa: M2203, Anul: 1
Facultatea: Medicina 1
Cuprins
1 notiunea de spectroscopie moleculara
2 Modelul anatomic al lui Bohr. Posstulatele lui Bohr.
3 Tipuri de spectroscopie moleculara. Spectre de emisie. Analiza
spectrala
4 Legea lui Kirchhoff. Nivele de energie
5 Tipuri de surse de energie. Dispersia luminii
6 Spectroscopul. Principiul de functionare a spectroscopului
7 Spectroscopia in practica medicala
8 Concluzii
1. Ce reprezinta spectroscopia moleculara?

Spectroscopia moleculara reprezinta una dintre metodele moderne de investigare a

structurii moleculare, avand la baza fenomenul de iradiere a probei fie cu o radiatie
monocromatica, fie cu un spectru continuu de radiatii, proces urmat de imprastierea radiatiei,
sau absorbtia unor radiatii caracteristice naturii fiecarui compus. In urma absorbtiei de energie
au loc tranzitii pe nivele superioare, natura acestor nivele fiind determinata de domeniul
spectral al radiatiilor de exercitare.
Odata ajunse in stari energetice superioare, moleculele se reintorc in starea fundamentala
fie prin pierdere neradiativa de energie, fie prin emisia unor radiatii caracteristice.
Analiza cromatica si inregistrarea radiatiei care paraseste proba conduce la obtinerea unui
spectru molecular
Spectroscopia moleculara este un subiect in fizica cuantica. Excitarea miscarii moleculare
sau a vibratiilor, folosita cu spectroscopie infrarosu (IR) sau excitatia unui electron intr-un
orbital pi mai mare, asa cum este utilizata pentru spectroscopie ultraviolete/ vizibile (UV/VIS),
este posibila intr-un mediu normal. Excitatia, in principiu, necesita doua niveluri de energie
diferite: pentru spectroscopie IR si ,respectiv, aceste conditii sunt date in orice loc fara a fi
nevoie de resurse tehnice. Totusi, acest lucru nu este cazul in specroscopia RMN. Energia
iradiata poate interactiona numai cu starea cuantica a spinului nuclear, daca in camp magnetic
produs artificial afecteaza generarea a doua niveluri de energie diferite.
Un proton este o particula elementara incarcata. Similar cu un filator, miscarea sa are ca
rezulatet genararea unui camp magnetic si prin urmare, protonii pot fi descrisi ca magneti
elementari. Numarul cuantic de spin al unui proton este ½ . Numerele cuantice cu impuls
unghiular ml, prin urmare, restrictioneaza diferitele stari energetice de la 2 ml =1/2. Fara un
camp magnetic (B0=0) ambele stari cuantice sunt echivalente: prin urmare, nu este posibila
nicio excitatie. In cazul in care este instalat un camp magnetic, se genereaza diferite niveluri de
energie A si A*. Diferenta de energie delta E si fregventa de rezonanta v, care este cunoscuta
sub denumirea de valoarea MHz pentru diferite tipuri de spectrometre. Pentru simplificare,
fregventa de rezonanta 1H RMN este utilizata pentru definirea rezistentei campului magnetic in
loc de tesla in unitati SI.

2. Modelul anatomic a lui Bohr.

Fizicianul danez Niels Bohr, folosindu-se de noile teorii referitoare la capacitatea atomului de
a emite radiatii, pornind de la modelul atomic al lui Rutherford, a "redesenat" in 1913 structura
atomicã. Fizicienii secolului al XIX-lea au descoperit cà atunci când un gaz este expus unui câmp
electric, gazul emite luminã, deci radiatii electromagnetice. Dar aceastã emisie are loc numai la
anumite frecvente, iar diferite elemente si compusi chimici emit radiatii de diferite lungimi de
undã.
Asadar, spectrul de emisie al atomilor si al substantelor difer. Astfel, dupã cum usor se poate
intelege, atomii diferitelor elemente ori diferite substante pot fi determinate pe baza lungimii
de undá a radiatiei emise, altfel spus pe baza liniilor spectrale. Chiar si corpuri indepärtate, cum
ar fi stelele, pot fi intelese sub aspectul elementelor constituente, determinand spectrul de
emisie al acestora.
Avand ca punct de plecare atomul lui Rutherford (Bohr si Rutherford au lucrat impreunã
pentru a intelege radiatia atomului), Bohr a dezvoltat o teorie prin care se putea prezice
lungimea de undà a radiatiei atomului. Teoria lui Bohr a fost deosebit de indrazneatã,
fundamentându-se pe câteva ipoteze ce au revolutionat modul de intelegere a atomului, desi
erau privite cu suspiciune de fizicienii vremii:
-atomii emit radiatie numai la anumite frecvente (frecvente discrete);
- electronii pot orbita numai la anumite distante de nucleu, intrând in contradictie cu modelul
atomic al lui Rutherford care lasa libertate de miscare absolutà electronilor;
- radiatia poate fi emisa numai când un electron face un "salt" dintr-o stare stationarà intr-alta
(de pe o orbit superioará pe una inferioará). in 1914 fizicienii James Franck si Gustav Hertz au
dovedit experimental ca atomii absorb si emit radiatie numai atunci când electronii realizeazã
saltul dintre starile stationare (orbite).
Prin stabilirea unor orbite ferme pe care electronii se pot situa in miscarea lor in jurul
nucleului atomic, Bohr a putut explica foarte bine lungimile de undã discrete (cu valori fixe) ale
radiatiei emise de atomul de hidrogen. Radiatia se manifest, a sustinut Bohr, doar când un
electron al hidrogenului face saltul de la o stare stationarà (orbita) superioara, la una mai
aproape de nucleu. Energia pierdutã de electron este exact aceeasi cu energia cuantelor de
luminã.
Atomul lui Bohr are urmätoarele trásâturi definitorii:
Ce a "supravietuit" din modelul atomic al lui Bohr?
- electronii se misc in jurul nucleului in orbite fixe (stri stationare);
- electronul poate absorbi energie si astfel face un salt pe o alt stare stationarã (orbitã) Cu un
nivel superior de energie;
- electronul poate cádea in starea stationará originalã emitānd in acest caz radiatie
electromagnetica (fotoni);
- electronul poate ave numai anumite niveluri de energie.
 Desi ideile lui Niels Bohr privitoare la mecanismele atomului au fost revolutionare, nu toate
s-au dovedit perene, find invalidate de cercetári ulterioare. Douá sunt ins conceptele care au
"supravie tuit" progreselor fizicii secolului al XX-lea:
(1) existenta unor stäri stationare fundamentale ale electronilor (orbite in care electronul nu
radiazã); (2) relatia dintre frecventa radiatiei electronului si diferenta de energie dintre stárile
initiale si finale ale electronului.

3. Tipuri de spectroscopie moleculara.Spectre de emisie.

Clasificarea spectrelor moleculare se poate face dupa mai multe criterii.Astfel, dupa natura
lor spectrele pot fi: spectre de absorbtie si spectre de emisie, iar in lipsa procesului initial de
absorbtie, spectre de imprastiere combinata (Raman).
Atomul este format dintr-un nucleu central in jurul caruia orbiteazã electronii. Acestia ocupã
nivelele energetice din atom conform principiului lui Pauli. Starea fundamentala a atomului este
cea cu energie minima a aranjamentului electronic. Starea excitata se obtine când furnizãm
electronilor energie din exterior printr-un proces oarecare (termic, electromagnetic, etc.) si
acestia trec pe nivele superioare de energie ce corespund orbitelor mai indepártate de nucleu.
Starea excitatã este instabilã, electronul se intoarce pe vechiul nivel de energie emitând un
foton, a cárui frecventà n este legatã de energia AE prin relatia lui Planck: AE = hu. - Energia
fotonului emis este data de diferenta de energie dintre nivelul energetic superior al electronului
in atom si cel inferior:
AE = E2 - Er.
- Fiecárei frecvente ii corespunde o linie spectralã situatã fie in domeniu vizibil (400-700 nm), fie
in cel invizibil (infrarosu, IR, sau ultraviolet UV) .
-Totalitatea liniilor spectrale emise de o substanta formeazã spectrul de emisie.
- Liniile spectrale pot fi vizualizate cu ajutorul unui instrument numit spectroscop compus din:
colimator (C) cu fanta (F); prisma optica (P); luneta (L) pentru observarea spectrelor; tubul (T)
pentru proiectarea scalei micrometrice (M)
La trecerea luminii prin gaze sau vapori aduse in starea de incandescenta, acestea emit
radiatii care analizate cu un spectroscop sunt formate din diferite linii colorate, formând un
spectru. Acelasi lucru se intâmplã si cu un corp solid incandescent.
- Spectrele pot fi: de emisie si absorbtie.
- Spectrele de emisie sunt cele date de vapori, gaze sau corpuri solide aduse in stare de
incandescenta.
- Spectrul de absorbtie al unui corp dat este un ansamblu de linii si benzi întunecoase care apar
pe fondul spectrului continuu de emisie, atunci când lumina trece printr-un mediu absorbant. -
Spectrele de emisie cât si cele de absorbtie se impart in urmátoarele trei tipuri: spectre
continue, de banda si de linii. - Spectrele de lini apartin atomilor si ionilor lor. Spectrele de
bandã apartin moleculelor, iar spectrele continue sunt emise de sistemele cu densitate mare,
cum sunt corpurile solide si lichide.
-Spectrele de linii depind de structura materialului care le emite. Asadar, fiecare substant emite
spectrul sau caracteristic si poate fi identificatã dupã lungimea de undã caracteristicã. Analiza
spectralã poate fi: calitativa si cantitativa.
- In analiza spectralã calitativa se comparã spectrul substantei date cu unul de referint cunoscut
(de obicei, cu spectrul fierului). Se cautã lungimile de undá identificate in tabele cunoscute si se
aflà cárei substante fi apartine spectrul respectiv.
- Analiza spectralã cantitativa se bazeazã pe faptul cá intensitatea liniei spectrale depinde de
concentratia atomilor emittori din substanta de studiat. Cu cât concentratia este mai mare cu
atât intensitate liniilor este mai mare.
- Metodele spectrale de analizã sunt des folosite pentru cã sunt simple si rapide.

4. Legea lui Kirchhoff

Fiecare substanta poate absorbi aceeasi radiatie pe care o poate si emite, in conditii egale
de presiune si temperatura.
Nivele de energie.
Exista 3 tipuri de nivele de energie:
a)Nivele electronice(10^4-10^16 Hz-vizibil,UV)
1.inferioare- mai apropiate de nucleu-tranzitile la acest nivel se fac doar prin interactii cu
radiatii de frecventa foarte mare.(raze Roentgen)
2.periferice- cu energie mai mica- radiatile vizibile si in UV care pot produce exicatii si chiar
ionizari la acest nivel.
b)Nivele de vibratie (10^11-10^14 Hz-Infrarosu) Corespund energiei de vibratie a moleculelor.
c)Nivele de rotatie a moleculelor(10^4-10^7 Hz-Infrarosu indepartat- microunde)
Corespund miscarii de rotatie a moleculelor.
5. Tipuri de surse de energie.
Daca o sursa de energie emite o singura lungime de unda( de exemplu laserul), atunci ea
este considerata monocromatica.
Daca o sursa de energieemite mai multe lungimi de unda, atunci ea este numita policroma.

Dispersia luminii.
Este fenomenul fizic prin care un mediu dispersiv, prin care se propaga un fascicul luminos,
face ca la iesirea din acel mediu lumina sa se comporte diferit ca la intrare. Anume, diferitele
componente ala spectrului sa se propage sub unghiuri diferite. Cu alte cuvinte, un observator
aflat la iesirea din mediul dispersiv va vedea o lumina colorata diferit functie de unghiul din care
priveste, desi la intrare fasciculul luminos era alb. Fenomenul se observa mai cu seama intr-un
mediu dispersiv constituit dintr-o prisma din sticla.
Particulele din care este constituita lumina, fotonii, la ciocnirea cu atomii mediului dispersiv,
sunt imprastiati sub unghiuri diferite. Fiecarui unghi ii corespunde o anumita energie si lungime
de unda, intuitiv un unghi mai mare, deci unui drum optic mai mare ii va corespunde o lungime
de unda mai mare, o deplasare spre rosu mai mare.
Dispersia luminii se poate observa si in aer. Mai exact, in atmosfera terestra. Aflate la
unghiuri diferite pe bolta cereasca stele si Luna, la fel si Soarele, vor aparea in culori diferite.
Insa totdeauna in apropierea orizontului vor aparea mai rosii decat au fost cand erau
pozitionate pe bolta undeva mai sus. Intuitiv, ne putem imagina deplasarea spre rosu in
directiile unde atmosfera se ingroasa, catre orizont. Astfel, drumul parcurs de fasciculul
luminos, sa zicem ca provine de la o stea, este mai mare. lar un drum mai mare va fi parcurs cu
o lungime de unda mai mare.
Fenomenul de dispersie este propriu intregului spectru electromagnetic. El pare mai
pregnant in cazul luminii vizibile pentru ca este mai usor de observat. Dar asta nu inseamna ca
este caracteristic numai luminii vizibile. Fenomenul de imprastiere, de intarziere a radiatiilor
electromagnetice exista si la radiatile gama, la ultraviolete, la radiatiile X. Dar este cu atat mai
pregnant cu cat energia fasciculului electromagnetic este mai mica.
Pentru radiatiile din partea superioara a spectrului, care au energii mari, unghiurile
dispersive sunt foarte mici comparativ cu cele ale radiatiilor electromagnetice din partea
inferioara a spectrului. Din punctul nostru de vedere aceasta reprezinta o mare problema
pentru astronomia in infrarosu si radioastronomie. Sursele detectate pot fi localizate mai
aproape decat sunt in realitate si concluziile trase despre ele sa fie eronate. E suficient un nor
de praf cosmic, nu atat de campact ca sa nu permita propagarea prin el, care sa se interpuna pe
traseul de la sursa la observator, pentru ca acesta din urma sa traga o alta concluzie. Apoi,
microundele si undele radio pot fi imprastiate total, observatorul neprimind nici un semnal de
la sursa.
Dispersia in partea superioara a spectrului electromagnetic se poate pune mai bine in
evidenta folosind drept mediu dispersiv o atmosfera ionizata (in particular poate fi o plasma).
Unghiurile de dispersie sunt mai mari, astfel incat s-ar putea obtine, cel putin la nivel intuitiv, de
ex., ca radiatia ultravioleta sa devina vizibila sau radiatia X sa devina ultravioleta. Mediul ionizat
este un mediu puternic dispersiv. Cu cat este mai ionizat cu atat el devine mai opac, mai
absorbant pentru radiatiile de energie mica, apropiata de energia sa.
In schimb pentru radiatiile de energie mare, mediul ionizat actioneaza ca un obstacol care
poate fi trecut doar cu o "cheltuiala" mare de energie. La iesire radiatia este de nerecunoscut.
Pentru astronomia energilor inalte aceasta dispersie nu poate fi decat malefica, o sursa de
informatii eronate.
Pentru regnul viu, insa, nu poate fi decat benefica. Intalnim o astfel de protectie in jurul
Pamantului, ionosfera, partea superioara a atmosferei, puternic ionizata. Ea ar fi mai eficienta
cu cat ar fi mai densa si mai ionizata. Dar se pare ca natura isi creaza singura echilibrul.
lonosfera este formata de radiatiile cosmice. Cu cat acestea sunt mai intense cu atat ionizarea
este mai mare. Astfel se creaza o bariera cat de intensa este nevoie si de cate ori este nevoie.
Nu ajunge la sol decat o radiatie aflata in niste limite energetice nepericuloase pentru viata.
Asta, bineinteles, dupa ce a mai trecut si prin alte filtre.

6.Spectroscopul si principiul de functionare a spectroscopului.

Spectroscopul este un aparat destinat observarii spectrelor luminoase. Permite studierea
luminii emise de stele si reflectate de planete. Când lumina trece printr-un spectroscop, se
obtine o banda in culorile curcubeului, strabâtutà de dungi strälucitoare numitã spectrul
corpului. De asemenea astronomii folosesc spectrografe pentru a fotografia direct spectrele
astrilor pe care fi tin sub observatie. Spectrometrul se foloseste, de asemenea, in gemologie /
mineralogie Principiul de functionare este urmatorul:
Se ilumineazà cu aiutorul sursei de studiat o fantã ingust; o prismã, lentilà colimatoare fac
paralel fasciculul de luminã care cade pe fata de intrare a prismei sau a retelei de dispersie;
dupá dispersia luminii o a doua lentilá dã pe un ecran o serie de imagini juxtapuse, fiecare
corespunzând unei lungimi de undä. Aceastà serie de imagini, benzi, constituie spectrul sursei
luminoase.
Exemple:
-Lumina alba este descompus in benzi colorate cu culorile curcubeului: este un spectru
continuu.
-Un gaz adus la incondescentà dá linii strálucitoare de lungimi de undã specifice; este un
spectru de emisiune, dispunerea liniilor este caracteristica acestui gaz.
-Acelasi gaz, dar rece, interpus in fata sursei de lumina alba, absoarbe anumite radiatii emise de
aceast sursa; in locul liniilor stralucitoare din spectrul precedent, se observà dungi întunecate;
este un spectru de absorbtie.
-Spectroscopul cu prisme.
-In interiorul tubului se aflá o lentilà cât si o serie de trei sau cinci prisme alâturate si constituite
din doua tipuri diferite de sticlã care alterneazã in asa fel incat raza de lumina care traverseaza
structura sá fie cât mai dreaptã posibil.
-Prismele nu trebuie in niciun caz sá absoarba lumina si nu trebuie sa fie birefringente
-Spectroscopul cu prisme face sã aparã un spectru non linear.
-Spectroscopul cu retea difractanta.
-Acest spectroscop este, si el, constituit dintr-un tub. La o extremitate a sa se aflà focala prin
care priveste observatorul, iar in cealalt extremitate, o fantà.
-In interiorul tubului: placuta inclinata, precum si o lentilà Spectrul generat este linear.
In principiu, si in utilizarea celor douá tipuri de spectroscope, este preferabil sã apará
culoarea rosie la stânga, iar violetul la dreapta. In Statele Unite ale Americii, totusi, este
frecvent, chiar obisnuit, sa observi aceste culori inversate: rosu la dreapta si violet la stânga.
Este preferabil ca observarea spectrelor sá se facã in incâperi intunecoase, cu ajutorul unei
lumini albe neabsorbante (lasând sá treacã un spectru continuu; vezi mai sus).
Gema sau materialul brut trebuie sa fie translucid pâná la transparent. Opacitatea nelásând
sã treaca lumina, niciun spectru nu va fi vizibil.
Materialele pot fi testate in douá moduri diferite: in lumina direct sau in lumina reflectatã.
7.Spectroscopia in practica medicala.
Aparatele de analiza spectrala sunt frecvent utilizate la cercetarea medicobiologica pentru
studiul structurii chimice a diverselor molecule organice.Aminoacizii si acizii nucleici prezinta
benzi caracteristice, in functie de dozarea lor in solutii.
Analiza spectrala cantitativa este larg folosita in domeniul medicinii pentru identificarea
urmelor de sange si stabilirea cauzelor diverselor intoxicati.Aceste analize au la baza faptul ca
hemoglobin si derivatii sai au spectre de absorbtie caracteristice.
O varianta a analizei spectrale cantitative de emisie este metoda de dozare flamfotometrica
a unor ioni alcalini din produsele biologice.Actualmente in laboratoarele clinice sunt de stricta
necesitate spectrofotometrele pentru identificarea unor substante, precum si pentru
constatarea rezultatelor unor reactii de laborator.

Imagistica prin Rezonanta Magnetica (RMN sau IRM).

Terminologia RMN - Rezonanta Magnetica Nucleara - a fost inlocuita cu IRM - Imagistica
prin Rezonanta Magnetica - pentru a elimina confuzia si a nu lasa sa se creada ca acest tip de
investigatie ar fi periculos datorita unor radiatii nucleare.
O scanare IRM - Rezonanta Magnetica Nucleara - este o tehnica a imagisticii medicale care
utilizeaza campul magnetic puternic, undele radio si un computer pentru a produce imagini ale
structurilor corpului. Scanerul pentru Imagistica prin Rezonanta Magnetica(IRM) este un tub
inconjurat de un magnet de dimensiuni apreciabile de forma cilindrica. Pacientul este plasat pe
un pat mobil care se introduce in magnet. Principiile de baza ale explorarii imagistice prin
rezonanta magnetica se bazeaza pe fenomenele studiate de fizica particulelor. In momentul in
care asupra atomilor de hidrogen actioneaza un camp magnetic puternic, acestia se "aliniaza"
spre o anumita directie. Apoi acestia sunt expusi unor impulsuri de unde radio. Acest lucru
produce o reorientare. Timpul de revenire la directia initiala difera de la un tesut la altul,
oferind medicilor o cale de a le deosebi unele de altele, astfel putand sa se deosebeasca
structurile anatomice intre ele. Receptorul scanerului IRM detecteaza toate aceste schimbari,
informatile find procesate de catre un computer pentru a fi elaborata o imagine.
Pentru unele patologii sunt folosite substante de contrast, cum ar fi gadoliniu, pentru a da
detalii suplimentare in legatura cu procesul patologic.
Un IRM poate fi folosit ca o metoda extrem de precisa de detectare a proceselor patologice
in tot corpul.
Cerebral - evalueaza in detaliu anatomia Sistemului Nervos Central (SNC) si detecteaza cele mai
mici modificari. Se utilizeaza pentru evaluarea vaselor sangvine, a parenchimului cerebral,
urechii medii si interne etc.
Coloana vertebrala - se investigheaza forte bine prin IRM, aceasta metoda dand informatii forte
precise despre discurile intervertebrale, nervii spinali, integritatea corpurilor vertebrale, a
ligamentelor si a meningelor. De asemenea, in cazuri patologice, aceasta metoda caracterizeaza
forte bine modificarile produse si extensia lor, find o unealta forte utila pentru neurochirurgi,
neurologi si in recuperarea neuromotorie.
IRM-ul de san - reprezinta o investigatie de mare ajutor in evaluarea si diagnosticul pozitiv al
complexei patologii mamare. Pacientele sunt investigate in anumite conditii, in functie de
perioada ciclului menstrual. De asemenea, IRM-ul de san este o investigatie foarte importanta
pentru depistarea cancerului de san la barbati.
Gatul - contine multe elemente viscerale ce pot fi investigate facil prin RMN.
Cardiac - IRM-ul cardiac evalueaza in amanuntime morfologia si functionalitatea cordului.
IRM-ul articular - este foarte util in caracterizarea mijloacelor de unire, cartilaje de acoperire,
meniscuri, ligamente, tendoane si a segmentelor osase ce participa la alcatuirea articulatiei si
detecteaza modificari cum ar fi rupturi de tendoane, ligamente, menisc, intinderi ligamentare,
acumulare fluida, edem, bursite etc.
Abdomen - tehnica de imagistica prin Rezonanta Magnetica Nucleara ofera informati valoroase
despre organele abdominale, in special cele parenchimatoase, glande, vase sangvine, ganglioni
limfatici abdominali. Este o metoda de caracterizare superioara a structurii organelor, fata de
Tomografia Computerizata (CT) sau Ecografie, dar trebuie mentionat ca aceste metode sunt
pana la urma complementare si fiecare metoda ofera informatii precise, dar specifice.
O scanare IRM (Imagistica prin Rezonanta Magnetica) este o tehnica nedureroasa care are
avantajul de a evita folosirea razelor X, expunerea la radiatii. Nu exista efecte secundare
cunoscute ale unei scanari RMN. Beneficile unei scanari RMN se refera la exactitatea in
detectarea anomalii structurale, de compozitie si de functionare ale corpului si la faptul ca
poate fi repetata de oricate ori este nevoie fara contraindicatii.
Pacientii care au orice materiale metalice in interiorul organismului trebuie sa informeze
medicul lor inainte de examen sau sa informeze personalul de specialitate. Materiale metalice,
sau materiale straine (protezele articulare, placi metalice osoase, dispozitive protetice etc.) pot
denatura in mod semnificativ imaginile obtinute prin scanare IRM. Pacientii care au
stimulatoarele cardiace, implanturi metalice, NU pot fi scanati dearece magnetul deterioreaza
functionalitatea acestor dispozitive. Pacientii cu valve cardiace artificiale vor avea o discutie
preliminara cum medicul specialist in imagistica medicala.
Toate obiectele metalice de pe corp sunt eliminate inainte de investigatia Imagistica prin
Rezonanta Magnetica.
In timpul unei scanari IRM, pacientul se afla in interiorul tubului magnetic. Unii pacienti pot
avea o senzatie de claustrofobie in cursul proceduri. De aceea, pacientii cu antecedente de
claustrofobie trebuie sa specifice acest lucru. Un sedativ usor poate fi administrat inainte de
inceperea procedurii pentru a reduce sentimentul de anxietate si pentru relaxare. Relaxarea
este importanta in cursul procedurii pacientii find rugati sa respire normal. Personalul medical
este intotdeauna in apropiere in timpul manevrei. In plus, exista, de obicei, un mijloc de
comunicare cu personalul (cum ar fi o sonerie detinuta de catre pacient), care poate fi utilizat
pentru contact, in cazul in care pacientul nu poate tolera starea de claustrofobie.
Ocazional, este nevoie de injectare de lichide intravenos pentru a imbunatati imaginile care
sunt obtinute. Durata unei scanari prin rezonanta magnetica depinde de zona corpului care este
studiata si poate dura de la 20 de minute (pentru un segment de coloana) pana la o ora
(investigatie de abdomen).
Dupa ce scanarea IRM este finalizata, computerul genereaza imagini vizuale din zona a
corpului care a fost scanat. O selectie din aceste imagini vor fi printate pe film radiologic. Toate
imaginile achizitionate vor fi scrise pe un CD. Rezultatul investigatiei este eliberat de medicul
radiolog imagist care elaboreaza un rezutat detaliat. Interpretarea este apoi transmisa
medicului care a solicitat investigatia IRM. Acesta poate apoi sa discute rezultatele cu pacientul
si / sau familia.
- Investigatia Imagistica prin Rezonanta Magnetica (IRM) foloseste campul magnetic, undele
radio si un computer pentru a produce imagini ale structurilor corpului
- Scanarea IRM nu este dureroasa si nu implica radiatii cu raze X
-Pacientii cu stimulatoarele cardiace, implant cohlear, nu pot fi scanati cu IRM din cauza
efectului de magnet senzatia de claustrofobie.
- In timpul unei investigatii Imagistica prin Rezonanta Magnetica (IRM) poate sa apara

Concluzii:
Spectroscopia molecular este utilizatã nu doar in medicina, ci si in alte domenii. Ea oferã, de
asemenea, o metoda analiticã precisã pentru gásirea elementelor constitutive ntr-un material
cu compozitie chimicà necunoscutà. Intr-o analizà spectroscopica tipicã, o concentratie de
câteva pârti pe milion de oligoelement într-un material poate fi detectat prin spectrul de emisii.
In astronomie, studiul liniilor de emisie spectrale ale galaxilor indepartate a dus la descoperirea
cà universul se extinde rapid si isotropic (independent de directie). Constatarea s-a bazat pe
observarea unei deplasári Doppler a liniilor spectrale.