MANEA (VIOIU) CAMELIA TINUTA

Liceul Teoretic “Brâncoveanu Vodă” Urlaţi, judeţul Prahova

Profesor de biologie

SERII SPECTRALE
 Atomul este format dintr-un nucleu central în jurul căruia orbitează electronii.
Starea fundamentală a atomului este cea cu energie minimă a aranjamentului electronic.
Starea excitată se obţine când furnizăm electronilor energie din exterior printr-un proces
oarecare (termic, electromagnetic, etc.) şi aceştia trec pe nivele superioare de energie ce
corespund orbitelor mai îndepărtate de nucleu. Starea excitată este instabilă, electronul se
întoarce pe vechiul nivel de energie emiţând un foton, a cărui frecvenţă υ este legată de
energia ΔE prin relaţia lui Planck:

ΔE = hυ = E2 – E1
 STĂRI EXCITATE ALE ATOMILOR (NIVELURI ENERGETICE)
Electronii care ocupă aceleaşi straturi energetice în cadrul unui atom iau forma unui "nor
electronic" ce înconjoară nucleul de dimensiuni mult mai mici. Din moment ce doar 2 electroni
pot ocupa un orbital electronic, este interesant de studiat care sunt caracteristicile diverşilor
orbitali, respectiv straturi şi niveluri energetice ale atomului.
Aceste stări sunt definite în principal prin intermediul numărului cuantic principal “n” şi, de
asemenea, de către numărul cuantic secundar “l”. Iar pentru fiecare stare electronul posedă
energii diferite care rezultă din forma norului electronic. Pentru n=1, starea fundamentală,
orbitalul are o formă simetrică, aceeaşi în toate direcţiile. Pentru n=2, orbitalul asociat poate
avea două forme, în funcţie de valoarea lui "l", ambele cu aceeaşi energie asociată. Una este
de nor sferic dublu - o sferă în interiorul alteia. Cealaltă formă a orbitalului corespunzător
lui n=2 seamănă cu o halteră. Pentru alte valori ale lui "n" şi "l", formele orbitalilor pot fi foarte
stranii, ca de exemplu o combinaţie între o figură toroidală şi o halteră.
Un electron aflat pe cel mai de jos nivel energetic într-un atom poate sa intre în contact cu
un foton şi să absoarbă energia acestuia, primind astfel energie suficientă pentru a sări
pe următorul nivel energetic. Iar în cadrul procesului invers, electronul revine pe nivelul
energetic anterior, proces însoţit de eliberarea unui foton. Culoarea fotonului depinde de
diferenţa de energie dintre cei doi orbitali. Astfel se explică apariţia liniilor
spectrale asociate fiecărui element chimic.
Din moment ce lumina albă are în componenţă toate culorile spectrului, atunci când un
fascicul de lumină albă acţionează asupra unei mostre dintr-un element chimic în condiţii
corespunzătoare, atomii acestuia absorb toţi fotonii care le permit electronilor lor să
efectueze salturi între orbitali. Astfel că spectrul de absorbţie este dat de toate culorile din
componenţa luminii albe, minus acelea care corespund diferenţelor de energie dintre
orbitalii atomilor acelui element chimic. 
Iar când acei electroni revin în mod spontan pe nivelurile energetice de bază, apar liniile
spectrale ale spectrului de emisie, linii corespunzătoare diferenţelor energetice între
orbitalii caracteristici acelui element.
Iată un exemplul care evidenţiază spectrul atomului de hidrogen. Numărul cuantic principal "n"este
afişat în partea dreaptă alături de linia care reprezintă nivelul energetic. 
Atunci când un electron sare de pe nivelul corespunzător lui n=3 pe cel asociat lui n=2, este emis
un foton cu frecvenţa corespunzătoare culorii roşu. 
Când un electron sare de pe stratul corespunzător lui n=4 pe cel corespunzător lui n=2, este emisă
lumină de nuanţa "cyan". 
Când un electron sare de pe stratul n=5 pe cel corespunzător lui n=2, este emisă lumină albastră. 
La saltul de pe stratul asociat cu n=6 spre cel corespunzător lui n=2, lumina emisă este violetă. 
Dacă saltul are loc între straturile energetice corespunzătoare lui n=7, respectiv n=2, este emisă
lumină în zona ultravioletă a spectrului. 
Nu sunt puse în evidenţă salturi către nivelul energetic corespunzător lui n=1 deoarece toate sunt
însoţite de emiterea unor fotoni din zona ultravioletă extremă.
 La trecerea luminii prin gaze sau vapori aduse în starea de incandescenţă, acestea emit
radiaţii care, analizate cu un spectroscop, sunt formate din diferite linii colorate, formând
un spectru. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu un corp solid adus la incandescenţă.
Fiecărei lungimi de undă îi corespunde o linie spectrală situată fie în domeniul vizibil (400-
700 nm), fie în domeniul invizibil (infraroşu, IR, sau ultraviolet, UV).
 CLASIFICAREA SPECTRELOR

Spectrele reprezintă, de fapt, o succesiune de imagini colorate ale fantei colimatorului.

Spectrele pot fi: de emisie şi de absorbţie.

a. Spectrele de emisie sunt cele date de vapori, gaze sau corpuri solide aduse în stare
de incandescenţă.

b. Spectrul de absorbţie al unui corp dat este un ansamblu de linii şi benzi întunecoase
care apar pe fondul spectrului continuu de emisie, atunci când lumina trece printr-un
mediu absorbant.

Atât spectrele de emisie cât şi cele de absorbţie se împart în trei tipuri:

spectre continue, de linii şi de bandă.

- Spectrele de linii aparţin atomilor şi ionilor lor.

- Spectrele de bandă aparţin moleculelor.

- Spectrele continue sunt emise de sistemele cu densitate mare, cum sunt corpurile
solide şi lichidele.

Spectrele de linii depind de structura materialului care le emite.

Fiecare substanţă emite spectrul său caracteristic şi poate fi identi-ficată după lungimea
de undă caracteristică.
Spectrul de emisie, de linii Spectrul de absorbţie, de linii

Spectru continuu
 Liniile de absorbție pentru aer

Liniile de absorbție pentru aer, sub iluminare indirectă, cu sursa directă de

lumină care nu este vizibilă, astfel că gazul nu se găsește direct între sursă
și detector. Aici, liniile Fraunhofer în lumina soarelui și împrăștierea
Rayleigh a acestei lumini solare este „sursa”. Acesta este spectrul unui cer
albastru oarecum apropiat de orizont, indicând spre est, la o oră în jurul
valorii de 3 sau 4 pm (ie, Soarele la vest) într-o zi senină.
 Seriile spectrale ale atomului de hidrogen

S-a dovedit experimental că atomul de hidrogen emite radiaţii şi în ultraviolet, precum şi în

infraroşu, liniile spectrale formând de asemenea serii spectrale.
Pe baza formulei generalizate dată de Rydberg se obţin următoarele serii spectrale:
n1 = 1, n2 = 2,3,4,…seria Lyman, în UV;
n1 = 2, n2 = 3,4,5,…seria Balmer, în VIZ;
n1 = 3, n2 = 4,5,6,…seria Paschen, în IR apropiat;
n1 = 4, n2 = 5,6,7,…seria Brackett;
n1 = 5, n2 = 6,7,8,…seria Pfundt;
n1 = 6, n2 = 7,8,9,…seria Humphrey
ultimele trei fiind toate în IR îndepărtat.

Exemple de serii spectrale

 SPECTROSCOPUL
Totalitatea liniilor spectrale emise de o substanţă formează spectrul de emisie.
Liniile spectrale pot fi vizualizate cu ajutorul unui instrument denumit
spectroscop a cărui construcţie şi folosire se bazează pe fenomenul de dispersie a luminii.
Spectroscopul cuprinde următoarele componente:
1. colimator (C) cu fanta (F)
2. prisma optică (P)
3. luneta (L) pentru observarea spectrelor
4. tubul (T) pentru proiectarea scalei micrometrice (M)
 Studiile spectroscopice au fost esențiale pentru dezvoltarea mecanicii cuantice și au
inclus explicația lui Max Planck despre radiația corpului negru, explicația lui Albert
Einstein despre efectul fotoelectric și explicația lui Niels Bohr despre structura și
spectrul atomic. Spectroscopia este utilizată în chimia fizică și analitică, deoarece
atomii și moleculele au spectre unice. Ca rezultat, aceste spectre pot fi folosite pentru a
detecta, identifica și cuantifica informații despre atomi și molecule.
 Spectroscopia este folosită și în astronomie și teledetecție pe Pământ. Cele mai multe
telescoape de cercetare au spectrografe. Spectrele măsurate sunt utilizate pentru a
determina compoziția chimică și proprietățile fizice ale obiectelor astronomice (cum ar fi
temperatura și viteza lor).
 Sursa:

https://www.youtube.com/watch?time_continue=190&v=jj4k2MKVZik

https://en.wikipedia.org/wiki/File:Spectrum_of_blue_sky.svg

https://sites.google.com/site/clasaaxiia/home/spectre-atomice

https://docs.google.com/viewer?
a=v&pid=sites&srcid=ZGVmYXVsdGRvbWFpbnxjbGFzYWF4aWlhfGd4OmE3O
DI2MGY2MDEzMjBmZQ