Impactul conflictelor militare

asupra mediului
Cursant : Manea (Vioiu) Camelia
Efectele antiecologice ale acţiunilor militare
sunt influenţate şi de natura mediului utilizat
ca loc de desfăşurare a conflictelor: regiuni
terestre, mediu maritim sau spaţiu aerian şi
cosmic.
Deşi constituie un dezastru în orice situaţie,
este evident că efectele antiecologice ale
conflictelor armate sunt de amploare, gravitate
şi durată diferită în cazul incendierii
instalaţiilor petroliere într-o zonă deşertică sau
temperată faţă de cazul incendierii
petrolierelor şi platformelor de foraj în mediul
maritim.
Mediul natural ca atare nu constituie obiectiv
militar şi nu ar trebui să fie afectat de
derularea ostilităţilor. Dar în război, mediul
natural – câmpiile, dealurile, podişurile,
masivele muntoase, cursurile de apă,
pădurile, localităţile – capătă o importanţă
majoră pentru organizarea şi ducerea
acţiunilor de luptă, pentru dispunerea şi
pregătirea forţelor armate, pentru executarea
lucrărilor şi amenajărilor cu destinaţie militară.

Pe de altă parte, obiectivele militare sunt

amplasate în mediu, iar acţiunea beligeranţilor
asupra lor produce în mod automat şi efecte
ecologice, uneori adevărate dezastre, ca în
cazul războaielor din Vietnam, Golful Persic şi
Iugoslavia.
 Armele convenţionale

Armele convenţionale reprezintă o ameninţare la adresa

mediului şi după încheierea conflictelor armate, prin aşa-
numitele „resturi materiale de război“; mine şi capcane
neridicate, nedistruse sau care nu au fost neutralizate;
muniţii neexplodate din diverse motive; carcase de
vehicule şi tehnică de luptă; sârmă ghimpată; tranşee;
cratere de bombe etc. Toate acestea constituie un
impediment în exploatarea economică şi turistică a
mediului natural. Utilizând mijloacele şi tehnicile de
război convenţionale, apar efectele importante pe plan
ecologic ale muniţiei explozive şi ale armelor incendiare.
• Funcţie de domeniul de utilizare, substanţele explozive utilizate în
tehnica militară sunt împărţite în: explozivi de iniţiere, explozivi
brizanţi, pulberi balistice şi compoziţii pirotehnice. Majoritatea
explozivilor sunt compuşi organici, formaţi din carbon, hidrogen,
oxigen şi azot. Alături de aceste elemente se mai întâlnesc în
cantităţi mici: mercur, argint, plumb, sulf, aluminiu, magneziu,
azotat de potasiu. Prin descompunerea explozivilor se formează –
în diferite proporţii – produşi stabili gazoşi şi solizi, o parte din
aceşti compuşi fiind foarte toxici.
• În cazul loviturilor de artilerie concentrate sau al
bombardamentelor aeriene masive, muniţiile explozive provoacă
mai puţine pierderi umane sau materiale şi mai multe pagube
mediului natural prin distrugerea şi dislocarea solului, precum şi
prin infectarea acestuia cu substanţe toxice de luptă. Efectul s-a
manifestat încă din primul război mondial, „rănile“ cauzate atunci
mediului fiind vizibile şi astăzi la Verdun.
• Dintre războaiele locale, cu efecte distructive asupra mediului, putem
aminti războaiele din Vietnam, Cambodgia şi Laos, unde există regiuni
întinse ce apar ca adevărate peisaje selenare ca urmare a masivelor
bombardamente executate de către armata americană.
• Se apreciază că întreaga cantitate de muniţie explozibilă utilizată de
către armata americană şi aliaţii lor în războiul din Vietnam au provocat
formarea de cratere pe mai mult de 100.000 de hectare, cratere care
nu vor putea fi înlăturate nici într-o sută de ani. De asemenea, utilizarea
masivă a muniţiei incendiare – cu precădere în zonele rurale şi
forestiere – are un efect anti-ecologic major prin provocarea de incendii
care – în condiţii climatice, atmosferice şi geografice favorabile – se
propagă foarte rapid provocând distrugerea a tot ceea ce există viu în
calea lor.
• Spre exemplu, în Vietnam între anii 1965- 1967, armata americană a
provocat – prin combinarea efectelor defoliantelor chimice cu acelea
ale incendiilor de mare amploare în zonele împădurite – un adevărat
dezastru ecologic.
 Armele climatice
• Prin război climatic (geofizic) se înţelege o formă de purtare a războiului
total în care se folosesc mijloace şi metode de modificare a mediului
natural, considerându-se că acestea pot provoca distrugeri atât de mari,
încât ar obliga adversarul să înceteze acţiunile de luptă .
• În anul 1963 armata S.U.A. a provocat în conflictul din Vietnam prima
ploaie artificială în scopuri militare, iar în anul 1996 aceştia au provocat ploi
torenţiale cu efecte de calamitate pentru provinciile din nordul Laosului.
• Până în prezent, cercetătorii au creat un arsenal de tehnici uimitoare în
ceea ce priveşte războiul geofizic: modificări ale climei, provocarea şi
dirijarea furtunilor, tornadelor şi uraganelor, producerea valurilor mareice
mari, provocarea cutremurelor de pământ şi a valurilor de cutremur,
devierea cursurilor de apă terestre şi subterane, utilizarea ca armă a
diferitelor tipuri de radiaţii.
La diferite niveluri de acţiune se pun la cale modalităţi şi
mijloace „dintre cele mai ingenioase“ de exploatare în scopuri
militare a fenomenelor naturale şi geografice ale perimetrelor
incluse în teatrele de acţiuni militare, ca: schimbarea cursurilor
unor râuri şi fluvii pentru inundarea teritoriilor adverse,
deversarea în spaţiile folositoare omului a unor substanţe
nocive arealului, respectiv pentru crearea unor dezechilibre
biologice, producerea unor fenomene meteorologice – ploi
acide, ceţuri dese, greu mirositoare, nori radioactivi şi
impregnaţi cu substanţe toxice de luptă etc. – în mod artificial
pentru a crea stare de tensiune şi panică, dar şi victime.
Riscurile şi ameninţările militare la adresa mediului sunt
considerate o problemă ce ţine de metodele de război, pentru
că unele arme aduc atingeri condiţiilor de mediu atunci când
sunt folosite într-un anume fel, cum ar fi bombardamentele
realizate în metoda tip „covor“.
 Armele chimice
Armele chimice produc efecte toxice directe asupra
oamenilor, animalelor şi plantelor. Din punct de vedere
militar, cele mai importante caracteristici ale armei chimice
sunt: durata efectului lor este mai redusă comparativ cu
cea a armelor biologice; zona de eficacitate este mai
limitată. Perfecţionarea şi diversificarea tipurilor de arme
chimice s-a realizat pe întreg parcursul primului război
mondial. Au fost perfecţionate şi metodele de folosire: mai
întâi au fost împrăştiate din baloane, apoi s-a trecut la
bombardarea cu proiectile conţinând asemenea substanţe
şi la lansarea manuală sau cu aparate special concepute.
• În perioada interbelică au fost perfecţionate noi substanţe chimice
letale, cum ar fi sarinul şi tabunul, care sunt substanţe toxice de
luptă neuroparalitice. În timpul celui de-al doilea război mondial, cu
excepţia Japoniei care a executat 39 de atacuri chimice în China,
celelalte state participante la conflict nu au folosit arma chimică.
• După cel de-al doilea război mondial au fost perfecţionate
defoliantele, numite şi arme fitotoxice sau erbicide. Acestea sunt
substanţe chimice, care venind în contact cu plantele verzi, provoacă
modificări ireversibile în ţesutul sau metabolismul acestora,
modificări care în cele din urmă duc la distrugerea plantei. În scopuri
militare sunt utilizate erbicidele neselective, cât mai active, care să
asigure distrugerea totală a tuturor plantelor. Acest tip de erbicide
sunt capabile, ca în cazul unor cantităţi foarte mici, să producă
deformarea sau uscarea totală a plantelor. Deşi sunt folosite
împotriva vegetaţiei şi a animalelor, erbicidele au efecte secundare
şi împotriva oamenilor.
• În cazul războiului din Vietnam, conform datelor
oficiale, în perioada 1962-1971, aviaţia militară a
răspândit asupra acestei ţări aproximativ 70
milioane litri de erbicide foarte puternice, în
special de „agent oranj“. Drept consecinţă, la
sfârşitul războiului, o cincime din pădurile
sudvietnameze au fost distruse chimic şi peste o
treime din mlaştini au dispărut. Dacă unele
păduri au putut să se refacă, marea majoritate
au devenit simple mărăcinişuri, fără şansa
refacerii peisajului iniţial.
Războiul din Golf a cauzat şi alte pagube ecologice
deşertului. Astfel, miile de buncăre, tranşee şi
ascunzători de arme au rupt straturile de pietriş care
permiteau oprirea dunelor. Totodată tancurile şi
camioanele au brăzdat solurile fragile distrugând
vegetaţia. Potrivit Institutului de Cercetări Ştiinţifice al
Kuweitului, peste 900 km2 de deşert au fost prejudiciaţi
prin acţiunea vehiculelor militare, în plus, s-a înregistrat
o avansare a dunelor şi o recrudescenţă a eroziunii şi a
furtunilor de nisip. În ceea ce priveşte Războiul din Golf,
prin consecinţele sale asupra mediului, se înscrie între
marile dezastre ecologice ale secolului XX. Înainte de
retragere trupele irakiene au vărsat în apele Golfului
Persic aproximativ 3 milioane de barili de petrol, iar în
deşert mai mult şi apoi au dat foc la mai mult de 500 de
puţuri de petrol. S-a estimat că circa 10 milioane de m3
de petrol s-au răspândit în mediu cu această ocazie.
Întreaga zonă era acoperită de nori denşi de fum, vântul
propagând spre Iran, Pakistan şi Asia Centrală sovietică
dioxidul de sulf rezultat din arderi.
Terenurile petrolifere ale Kuweitului au ars aproape un an,
producând de 10 ori mai multă poluare decât toate combinatele
energetice şi industriale ale Statelor Unite ale Americii luate
împreună, Kuweitul îndreptându-se spre o calamitate
ecologică. „Cea mai gravă poluare cauzată de om, comparabilă
cu accidentul de la Cernobîl“, declara ministrul francez al
mediului, Brice Lalonde, după o vizită efectuată în Kuweitul
eliberat. La 6 luni de la stingerea flăcărilor la puţurile petroliere
incendiate de către irakieni, dimensiunile catastrofei ecologice
provocate erau în continuare imense. Deşi apăruseră semne
de viaţă totuşi zone întregi ale teritoriului erau dominate încă de
imense bălţi de petrol, care era infiltrat până la adâncimea de 5
metri. Majoritatea animalelor, precum şi fragila vegetaţie a
deşertului dispăruseră, fiind afectate de ploile infestate cu
reziduuri chimice şi apa amestecată cu ţiţei. „Aceste ploi –
aprecia vulcanologul Haroun Tazieff – se vor dovedi probabil
cancerigene“.
 Armele bacteriologice

Armele bacteriologice sunt utilizate pe timpul unui conflict

armat cu scopul de a cauza adversarului îmbolnăviri sau
chiar moartea în rândul oamenilor, animalelor şi
plantelor. Ele sunt mult mai uşor de creat decât armele
nucleare, având o largă gamă de aplicaţii strategice, iar
numeroasele tipuri de arme biologice fac ca apărarea
împotriva lor să fie greu de pregătit. Arma bacteriologică
a fost folosită pe scară redusă în timpul celui de-al doilea
război mondial, însă a fost utilizată pe scară largă de
către armata Statelor Unite ale Americii în timpul
războiului din Coreea.
De asemenea şi în timpul războiului din Vietnam a fost
semnalată întrebuinţarea acestui tip de armă. Dacă doza
necesară de agenţi chimici pentru a produce efecte letale
asupra omului este de ordinul unui miligram, în cazul
agenţilor bacteriologici această doză este de
1:1.000.000.000 grame (un picogram).

Deşi agenţii bacteriologici produc efecte nocive mult mai

lent decât agenţii chimici, viteza lor de propagare este
mult mai mare şi se pot răspândi la sute de kilometri de
zona unde au fost lansaţi. Armele biologice dirijate
împotriva mediului natural pot provoca distrugeri ale florei
şi faunei, precum şi infestarea aerului, apei şi a solului cu
diferiţi agenţi patogeni.
• Armele
Armele
elibereze Armele nucleare
nucleare sunt considerate ca fiind orice dispozitiv capabil să
nucleare sunt considerate ca fiind orice
energie
dispozitiv capabil nucleară în mod necontrolat
să elibereze energieşinucleară
al cărui ansamblu
în modde
caracteristici
necontrolat îl fac aptcărui
şi al pentruansamblu
a fi folosit înde
scopuri de război. îlConceptul
caracteristici fac
deapt
„arme nucleare“
pentru înglobează:
a fi folosit în scopuri de război. Conceptul de
„arme nucleare“ înglobează:
• bomba atomică (produce efecte prin fisiunea rapidă a
atomului de uraniu 235 sau de plutoniu);
• bomba cu hidrogen (bomba termonucleară – are la
bază energia eliberată prin fisiunea izotopilor de
hidrogen, obţinută la temperaturi foarte înalte);
• bomba cu neutroni (bombă cu hidrogen de putere
mică atomică
bomba şi cu forţă explozivă
(produce efecteredusă, darrapidă
prin fisiunea cu emisie sporită
a atomului de
de radiaţie
uraniu 235 sau neutronică).
de plutoniu);
bomba cu hidrogen (bomba termonucleară – are la bază energia
eliberată prin fisiunea izotopilor de hidrogen, obţinută la temperaturi
foarte înalte);
bomba cu neutroni (bombă cu hidrogen de putere mică şi cu forţă
explozivă redusă, dar cu emisie sporită de radiaţie neutronică).
Bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki lansate în
august 1945 de către aviaţia S.U.A. au deschis era
armelor nucleare, de distrugere în masă. Nici astăzi nu
se cunoaşte cu exactitate numărul real al victimelor din
cele două oraşe japoneze, unele statistici dând cifra de
peste 240 000, parte din acestea decedând ulterior din
cauza arsurilor, radiaţiilor şi a cancerului.
Evoluţia tehnologică a făcut ca în prezent, puterile
nucleare să deţină arme cu o putere de peste 50 de ori
mai mare decât cele de la Hiroshima şi Nagasaki.
Experimentele nucleare, atât cele de suprafaţă, cât şi
cele subterane afectează în mod evident mediul. Numai
în Pacific, între anii 1975 – 1996, s-au efectuat sute de
teste nucleare ce au dezechilibrat în mod evident
ecosistemul. Tsunami este un astfel de efect negativ,
unele din aceste experimente ducând chiar până la
schimbarea formelor de relief.
Efectele distructive ale armelor nucleare împotriva
mediului natural includ: formarea unor cratere
imense; distrugerea prin incendiu a sute de mii de
hectare de vegetaţie şi pădure; contaminarea
radioactivă a cursurilor de apă, solului, faunei şi florei;
creşterea cantităţii de praf radioactiv din atmosferă;
perturbarea stratului protector de ozon.
După o explozie de 10.000 megatone stratul de ozon
al atmosferei ar putea fi redus cu 30-40 %. Aceasta
ar avea ca efect imediat creşterea bruscă a radiaţiilor
ultraviolete, care ar face să dispară culturile agricole
şi animalele. Tehnicile de modificare a mediului pot fi
utilizate ca mijloc de luptă în scopul perturbării unor
activităţi ale adversarului, cum ar fi: comunicaţiile,
manevrele, posibilităţile de aprovizionare. Acestea au
puternice efecte antiecologice.
 Razboiul din Iugoslavia
Loviturile militare aplicate de NATO împotriva Iugoslaviei au generat, alături
de pierderile materiale şi umane, un dezastru ecologic cu grave consecinţe atât
pentru sănătatea umană, cât şi pentru calitatea mediului, inclusiv pentru unele
ţări limitrofe.
Patru localităţi au fost afectate în mod special de poluare: Pancevo (la 20 km de
Belgrad), Novi Sad (capitala Voivodinei), Kragujevac (în sudul Serbiei) şi Bor
(aproape de frontiera cu Bulgaria). Bombardarea complexului petrochimic
Pancevo a determinat arderea a circa 800 tone de clorură de vinil monomer,
produs cancerigen. În urma arderii s-au degajat în aer, printre alţi compuşi toxici,
acid clorhidric, dioxină, fosgen.
Golirea la timp a rezervoarelor de amoniac a dus la evitarea generării unei grave
poluări în oraş, însă a provocat prin deversare, distrugerea faunei Dunării până
la 30 km în amonte. De asemenea, peste 1.000 tone de hidroxid de sodiu (sodă
caustică) au fost aruncate în fluviu, consecinţa fiind poluarea gravă a acestuia.
La Novi Sad, în urma bombardamentelor succesive
asupra rafinăriei, circa 73.000 tone de petrol brut şi
produse derivate au ars sau au fost deversate în
canalizare infiltrându-se în apa subterană.
La Kragujevac, bombardarea uzinei de autovehicule
„Zastava“ a provocat o poluare de mare amploare
care a afectat solul, apele şi aerul. Bombardarea
minelor de cupru, a centralei electrice şi a
depozitului de hidrocarburi, situate în apropierea
frontierei bulgare, a generat o poluare
transfrontalieră. Efectele războiului asupra mediului
vor fi imense, dar nu spectaculoase şi nici imediate.
Acestea se vor vedea în timp. Riscurile şi
ameninţările militare la adresa mediului reprezintă o
problemă ce ţine atât de mijloacele, cât şi de
metodele de război.
 Războaiele din Irak, Afganistan și Pakistan

Impactul războaielor din Irak, Afganistan și Pakistan

poate fi văzut nu numai în situațiile sociale, economice și
politice ale acestor zone, ci și în mediile în care au fost
organizate aceste războaie. Anii lungi de război au dus
la o distrugere radicală a acoperirii pădurilor și la
creșterea emisiilor de carbon. În plus, alimentarea cu
apă a fost contaminată cu ulei din vehicule militare și
uraniu sărăcit din muniție. Odată cu degradarea
resurselor naturale din aceste țări, populațiile de animale
și de păsări au fost, de asemenea, afectate negativ. În
ultimii ani, medicii irakieni și cercetătorii din domeniul
sănătății au cerut mai multe cercetări privind poluarea
cauzată de război în contextul războiului, ca potențial
contribuabil la condițiile de sănătate slabe din țară și la
rate ridicate de infecții și boli
 Apa și poluarea solului

În timpul campaniei aeriene 1991 asupra Irakului, SUA au utilizat

aproximativ 340 de tone de rachete care conțin uraniu sărăcit (DU).
Apa și solul pot fi contaminate de reziduurile chimice ale acestor
arme, precum și benzenul și tricloretilena din operațiunile bazate
pe aer.
Percloratul, un ingredient toxic în propulsorul de rachetă, este unul
dintre numeroasele contaminanți care se găsesc frecvent în apele
subterane în jurul siturilor de depozitare a munițiilor din întreaga
lume.
Un studiu efectuat în Fallujah, Irak, la începutul anului 2010, a
obținut răspunsuri la un chestionar privind cancerul, defectele la
naștere și mortalitatea infantilă. Ratele semnificativ mai mari de
cancer în 2005-2009 comparativ cu ratele din Egipt și Iordania au
fost găsite. Rata mortalității infantile în Fallujah a fost decese 80 pe
născuți vii 1000, semnificativ mai mari decât ratele 20 din Egipt, 17
în Iordania și 10 din Kuweit. Raportul dintre nașterile masculine și
nașterile feminine în grupul de vârstă 0-4 era de la 860 la 1000 în
comparație cu 1050 estimat pe 1000.
 Praful toxic
• Vehiculele militare grele au deranjat de asemenea pământul, în
special în Irak și Kuweit. În combinație cu seceta, ca urmare a
despăduririi și a schimbărilor climatice globale, praful a devenit
o problemă majoră accentuată de noile mișcări majore ale
vehiculelor militare din peisaj.
• Armata americană s-a concentrat asupra efectelor de sănătate
ale prafului asupra personalului militar care se afla în Irak,
Kuweit și Afganistan. Expunerile americanilor din zona Irakului
față de toxinele inhalatorii au fost corelate cu tulburările
respiratorii care ii împiedică adesea să-și continue slujirea și să
desfășoare activități de zi cu zi, cum ar fi exercițiile fizice.
• Microbiologii americani din domeniul geologiei au descoperit
metale grele, inclusiv arsenic, plumb, cobalt, bariu și aluminiu,
care pot cauza stres respirator și alte probleme de sănătate.
Din moment ce 2001 sa înregistrat o creștere 251% procentuală
a ratei tulburărilor neurologice, o creștere cu 47% a ratei de
probleme respiratorii și o creștere cu 34% a ratelor de boală
cardio-vasculară la membrii serviciului militar, probabil legate
de această problemă.
 Poluarea aerului
• Războiul accelerează utilizarea combustibilului.

• Cu o singură estimare, armata americană a folosit 1.2 milioane de

butoaie de petrol în Irak în doar o lună de la 2008. Această rată
ridicată a consumului de combustibil în condiții non-wartime trebuie
să se facă parțial prin faptul că combustibilul trebuie livrat vehiculele
vehiculate pe teren de alte vehicule, folosind combustibil.

• O estimare militară în 2003 a fost că două treimi din consumul de

combustibil al armatei a avut loc în vehicule care livrau combustibil
pe câmpul de luptă. Vehiculele militare utilizate atât în ​Irak, cât și în
Afganistan au produs multe sute de mii de tone de monoxid de
carbon, azot oxizi, hidrocarburi și dioxid de sulf în plus față de CO2.
În plus, campania de bombardament aliat a unei varietăți de site-uri
de eliberare a toxinelor, cum ar fi depozitele de muniții, și stabilirea
intenționată a incendiilor de petrol de către Saddam Hussein în
timpul invaziei din Irak în 2003 au condus la poluarea puternica
aerului, a solului și a apei
 Distrugerea accelerată și degradarea pădurilor

și a zonelor umede

• Războaiele au afectat, de asemenea, pădurile, zonele

umede și mlaștini în Afganistan, Pakistan și Irak.
Suprafața totală a pădurii a scăzut cu 38 în Afganistan
de la 1990 la 2007. Acesta este un rezultat al exploatării
ilegale a lemnului, care este asociată cu creșterea puterii
războinicilor, care s-au bucurat de sprijinul SUA.
• În plus, în fiecare dintre aceste țări au avut loc defrișări,
deoarece refugiații caută combustibil și materiale de
construcție. Seceta, deșertificarea și pierderea speciilor
care însoțesc pierderea habitatului au fost rezultatul. Mai
mult, întrucât războaiele au dus la distrugerea mediului
înconjurător, mediul degradat în sine contribuie, la rândul
său, la conflicte ulterioare.
Războiul accelerat al distrugerii vieții sălbatice
Bombardarea în Afganistan și despăduririle au amenințat o
importantă arteră migratorie pentru păsările care trec prin
această zonă. Numărul de păsări care zboară acum pe
această rută a scăzut cu 85%.
Bazele americane au devenit o piață profitabilă pentru piei de
leopard de zăpadă, animal pe cale de dispariție, iar afganii
săraci nu au fost dispuși să interzică vânătoarea acestora.
Muncitorii străini care au sosit în oraș în număr mare după
prăbușirea regimului taliban au cumpărat, de asemenea, piei
de leopard de zapada. Numărul celor rămași în Afganistan a
fost estimat între 100 și 200 de exemplare în 2008.
 Bibliografie

• 1. Bonnefous, Edouard, Omul sau natura?, Bucureşti, Editura

Politică, 1976.
• 2. Brown, Lester, Probleme globale ale omenirii. Starea lumii 2001,
Bucureşti, Editura Tehnică, 2001.
• 3. Cpt. Ciobanu, Viorel, Dimensiunea ecologică a acţiunii militare, în
Gândirea militară românească, nr. 4/1991.
• 4. Cloşcă, Ionel, Suceavă, I., Dreptul Internaţional Umanitar,
Bucureşti, Casa de Editură şi Presă „Şansa“, 1992.
• 5. Commoner, Barry, Cercul care se închide, Bucureşti, Editura
Politică, 1980.
• 6. Duţu, Mircea, Protecţia mediului în conflictele armate, în
Economistul, anul IX, serie nouă, nr.644 (1.640), 12 iulie 2000.
• 7. Gore, Al., Pământul în cumpănă. Ecologia şi spiritul uman,
Bucureşti, Editura Tehnică, 1995