RICHARD DAWKINS – “ŞTIINŢA ESTE POEZIA REALITĂŢII”

Manea Camelia
Liceul Teoretic”Brâncoveanu Vodă”Urlaţi

Richard Dawkins (născut 26 martie, 1941, Nairobi, Kenya) este un eminent etolog britanic, biolog

evoluționist și autor. Profesor la Catedra pentru Popularizarea Științei „Charles Simonyi” din cadrul Universității
Oxford, din anul 1995 până în anul 2008, în prezent se află în fruntea Fundației Richard Dawkins pentru Rațiune
și Știință.
Richard Dawkins s-a afirmat pentru prima dată în anul 1976, odată cu publicarea primei sale cărți,” Gena
egoistă”, care promova o concepție despre evoluție centrată pe genă, și a introdus în vocabular termenul
de memă, contribuind astfel la întemeierea domeniului memeticii. În 1982 a adus o importantă contribuție la
dezvoltarea științei evoluției prin teoria sa, prezentată în cartea” Fenotipul extins” (The Extended Phenotype),
conform căreia manifestările fenotipice nu sunt limitate la nivelul organismului, ci se extind în mediu, incluzând
și corpul altor organisme. De atunci pînă în prezent a publicat un număr important de cărți despre evoluție, cu
mare succes la public, luând totodată parte la o serie de talk-show-uri având ca temă biologia
evoluționistă, creaționismul și religia.
Dawkins este ateu, umanist și, în calitate de comentator al științei, religiei și politicului, printre cei mai
renumiți intelectuali vorbitori de limbă engleză. Ca o analogie la celebrul "Buldogul lui Darwin", cum era
supranumit Thomas Huxley, modul înflăcărat cu care apără teoria darwinistă a evoluției i-a conferit lui Richard
Dawkins apelativul de "Rottweiler-ul lui Darwin".
Mema este un termen introdus în anul 1976 de către Richard Dawkins și se referă la o unitate de informație
culturală, capabilă de a se propaga de la o minte la alta.
După Dawkins, memele pot fi fragmente de idei, limbaje, melodii, linii ale modei, abilități, valori morale și
estetice sau orice altceva. Mema se auto-propagă ca o unitate de informație culturală, și se comportă sub multe
aspecte asemenea unei gene (unitate de informație genetică).Dawkins susţine că genele folosesc organismele vii
pentru supravieţuire şi memele, echivalentele culturale ale genelor, se propagă şi suferă mutaţii, în minţile
oamenilor, afectând evoluţia umanităţii. D. Dennett definește mema asemenea unei idei, un tip de idee complexă
care se constituie într-o unitate memorabilă distinctă. Se răspândește prin intermediul unor vehicule ( idei,
concepte, de la modă la muzică) care sunt manifestări fizice ale memei. După H. Plotkin, mema reprezintă o
unitate de moștenire a culturii, analoagă genei din planul biologic. După R. Brodie (2010), mema este o unitate
de informație care se poate transmite prin comunicare și care influențează comportamentul uman.
Termenul de memǎ include o legătură între evoluția culturală și evoluția biologică.
Mema și memetica sunt analoage genei și geneticii. Memetica, noțiune ce utilizează conceptul de memă,
presupune comportamentul unor coduri și scheme informaționale și corespunde, în acest fel, unei științe proprie
memelor, al căror obiect de studiu este tocmai evoluția culturală a fenomenelor în timp. Richard Dawkins ,în
1976,în cartea „The Selfish Gene” a readus în atenţia publicului larg teoria evoluţionistă a lui Darwin şi, în
viziunea multora, a completat-o cu observaţii legate de genetica organismelor, de conservarea genelor, concepte
care nu erau cunoscute în 1859, când a fost publicată „Originea Speciilor” de către Charles Darwin.
Titlul cărţii a stârnit numeroase controverse şi este probabil motivul pentru care „The Selfish Gene” a
devenit un bestseller în rândul populaţiei şi nu a rămas o lucrare citită doar în mediul academic. Dawkins susţine
în cartea sa că oamenii au un comportament altruist faţă de membrii aceleiaşi familii genetice (părinţi, fraţi,
surori) pentru a conserva ADN-ul, acţionând în interesul genelor pe care le au în comun cu rudele lor de sânge.
Spre exemplu, când cineva îşi pune în pericol viaţa pentru a-şi salva sora, fratele sau părinţii dintr-o situaţie
periculoasă, acea persoană acţionează în interesul genelor, ca acestea să supravieţuiscă mai departe. Din teoria
lui Dawkins se înţelege că individul uman este un agent purtător pentru genele sale, adică un vehicul pentru gene
şi că ele sunt, într-un fel, nemuritoare. Dawkins a introdus un nou concept în "The Selfish Gene" şi anume, acela
de „meme”. Termenul se referă la efectul pe care îl are această caracteristică „egoistă” a genelor asupra culturii
umane şi asupra modului în care se comportă indivizii în societate. Din acest concept propus de Dawkins s-a
născut o ştiinţă – memetica.
În acest context, patrimoniul genetic și cel cultural coexistă sub același spectru, având în vedere structura
prin care ele continuă să se transmită. Ele pot evolua prin selecție naturală, într-un mod asemănător evoluției
biologice. Spre deosebire de gene, care pot fi caracterizate ca sisteme discrete, memele creează legături
complexe, fiind imposibilă izolarea lor în ceea ce ar putea fi numit un anumit bagaj cultural și restabilirea unei
legături de cauzalitate.
Cum se transmit memele?
Memele se transmit prin comunicare. Datorită modului lor de răspândire, memele, au fost asemănate cu
virusurile, denumite virusuri ale minții. Memele intră în creier fără să vrem, prin repetiție, prin asociere. Desigur
că memele se pot transmite de multe ori în mod spontan, de la un individ la altul, deși de obicei ele sunt
transmise intenționat, prin mijloacele de comunicare în masă. Astăzi noi trăim într-o societate informațională în
care mijloacele de comunicare în masă s-au dezvoltat într-un ritm extraordinar.
Selecția naturală a memelor
Un adept al lui Dawkins, Daniel C. Dennet propune o ierarhizare a selecției memelor. Primul pas ar fi selecția
naturală a memelor, în acest caz muzicale, exemplificând printr-o situație în care un strămoș al oamenilor a
început să bată pentru prima oară cu niște bețe într-un butuc, fără un motiv, dezvoltând un reflex, care ar putea să
lase martorii indiferenți sau i-ar putea irita cât să îi gonească. Pe de altă parte ar exista posibilitatea să inspire la
nevoia de imitare a aceastei acțiuni. Contribuie astfel la nașterea și răspândirea acestui virus al executării la
„tobe”, a cărei natură pur informațională are darul de a genera un model de comportament. Al doilea ar fi
selecția inconștientă; unul dintre toboșari începe să fredoneze, iscând un cor de fredonări. Această acțiune poate
fi descoperită ca fiind plăcută dând curs unei tranziții graduale a selecției inconștiente. Cel final, anume selecția
metodică este etapa în care structura se dezvoltă căpătând un rol activ în selecție.
Termenul de memetică se referă la modelul evoluționist al transferului de informație bazat pe conceptul de
memă. Memetica a fost folositǎ pentru a oferi explicații noi ale evoluției umane, inclusiv teoriei de altruism,
originile de limbă și de conștiință și evoluția creierului uman. Teoria memeticii, pusă în prim-plan de Richard
Dawkins, este probabil cea mai cunoscută încercare de a aplica gândirea evolutivă a culturii. Aceasta încearcă să
stabilească o analogie foarte puternică între evoluția la nivel cultural și evoluția biologică. Memetica începe cu o
caracterizare abstractă de selecție al unui proces care necesită entități care reproduc. Memetica consideră faptul
că entitățile, care au capacitatea de a face copii fidele ale ei, sunt nevoite să explice această asemănare între
generații. În modelele biologice standard ale evoluției, se presupune că genele sunt replicatori relevanți. Genele
își fac singure copii, acestă abilitate explicând de ce organismele descendente seamănă cu părinții lor. Dacă
cultura este înclinată către evoluție, prin urmare, devine necesar să se găsească o formă culturală reproducătoare
ce explică moștenirea culturală. Memele au acest rol.
Evoluția culturală este un concept care prezintă moștenirea ideilor în cadrul societății, plecând de le teoria
evoluționistă a lui Charles Darwin. Pentru a evolua, cultura are nevoie de un replicator prin care să se explice
transmiterea celor ce se numesc meme, cele ce sunt imitate. Meme-urile ne modelează atitudinile și tiparele
credinței. Ele ne influențează comportamentul, modelează natura umană, creează diversități globale și sunt cele
ce duc la schimbarea evolutivă.
Evoluția culturii depinde de varietatea ideilor, replicabilitatea acestora precum și diferența dintre ele. O idee
mai bună decât alta va avea o șansă mai mare de a fi păstrată, deoarece mintea reacționează plăcutului sau la
ceva ce i se pare important și tinde să rețină mult mai rapid. Putem spune că un meme se comportă ca un parazit,
deorece după instalarea lui, tinde să acapareze un anumit loc și apoi să se transmită în mod repetitiv. Dacă ar fi
să insistăm pe această temă, Dawkins spune că un meme poate reprezenta și un anumit tip de pericol din cauza
transmiterii sale imediate. Altfel spus, să zicem că o idee negativă ar circula îngrijorător de mult, deoarece
posesorul acestuia are o anumită influență asupra oamenilor. Aceasta ar putea stârni panică, furie și multe alte
stări ce duc la conflicte. Existența conflictelor sau cea a unui meme pozitiv reprezintă un amestec de situații
constructive ale unei civilizații menite să lase urmări pentru a se putea realiza evoluția și nu stagnarea.
Darwin s-a concentrat pe ființe vii, plante și animale, când a dezvoltat conceptul de evoluție. Acesta se bazează
pe ideea că ființele vii chiar se schimbă din diferite motive, dar se vor perpetua doar acele modificări care permit
organismului să supraviețuiască și să se reproducă, și doar acele schimbări care aduc un avantaj clar organizației
care îi poate permite să crească numărul membrilor săi. El nu a studiat cum s-au petrecut schimbările dar acestea
pot fi apreciate ca mutații care sunt întâmplătoare și imprevizibile.
Teoreticienii memelor tind sa înceapă cu o caracterizare generală a evoluției fundamentată pe ideea selecției
naturale, văzută ca proces care implică o concurență diferențiată între replicatori, vehicule (oameni). Richard
Dawkins face această presupunere pornind de la ipoteza omului ca subiect al colonizării de către replicatori. Din
acest punct de vedere, memele sunt necesare pentru eliberarea speciei umane de o formă de determinism
biologic,dar nu trebuie să amestecăm biologicul cu culturalul. Dacă vorbim despre evoluție culturală atunci
vorbim despre simboluri și interacțiuni, în vreme ce dacă vorbim despre evoluție biologică atunci vorbim despre
gene.
Cea mai importantă carte a lui Richard Dawkins, The Selfish Gene- Gena egoistă- Ed. Tehnică remarcabilă
ca şi concept, dar şi ca stil accesibil tuturor oamenilor a fost urmată de alte lucrări , o parte din ele fiind traduse
în limba română :
The Extended Phenotype- Fenotipul extins (1982),
The Blind Watchmaker – Ceasornicarul orb(1986),/ ed.Humanitas
River Out of Eden (1995). – Un râu pornit din Eden/ ed.Humanitas
Climbing Mount Improbable (1996)
The Evolution of Life (1996 )/ Lumea ca un mare spectacol-Dovezile evoluţiei/ ed.Humanitas
Unweaving the Rainbow (1998)
The Ancestor’s Tale (2004),
The Evidence for Evolution (2009),
The Magic of Reality: How We Know What’s Really True (2011)
The Making of a Scientist (2013)
Brief Candle in the Dark: My Life in Science (2015)/ Candelă de o clipă-n întuneric/ ed.Humanitas

In 2006 a fondat organizaţia “Foundation for Reason and Science “ şi a realizat dezbateri televizate şi
filme documentare ( care pot fi vizionate pe YouTube) : Break the Science Barrier (1996) ,Growing up in the
Universe(1998), Root of All Evil? (2006) şi The Enemies of Reason (2007) şi cu ocazia celebrării lui Charles
Darwin, The Genius of Charles Darwin (2008).

Bibliografie:
Dawkins ,Richard - Ceasornicarul orb(1986),/ ed.Humanitas
Candelă de o clipă-n întuneric/ ed.Humanitas
Gena egoistă- Ed. Tehnică
Lumea ca un mare spectacol-Dovezile evoluţiei/ ed.Humanitas
Bibliografie electronică:
1. https://www.youtube.com/watch?v=jHoxZF3ZgTo- Growing up in the Universe
2. https://www.youtube.com/watch?v=gjenhporxRY- The Enemies of Reason