TEORIA BIOSTRUCTURALĂ –

ACADEMICIAN EUGEN MACOVSCHI

Eugen Macovschi (4 februarie 1906, Chişinău, Regatul României, azi Republica Moldova - 3
aprilie 1985, Bucureşti) - biochimist şi profesor universitar.
A urmat şcoala primară la Liceul Mihai Eminescu, în oraşul natal, iar studiile superioare le-a
făcut la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Cluj, luându-şi licenţa în chimie, în anul 1928.
Urmare a calităţilor sale deosebite de cercetător, 3 ani mai târziu, în 1931 susţine doctoratul cu o
teză de chimie organică, Reacţii fotochimice în seria orto-nitro-benziliden-poliolor, obţinând
calificativul magna cum laudae. Înzestrat cu o mare sete de cunoaştere şi-a extins, încă de pe
băncile facultăţii, pregătirea ştiinţifică, prin frecventarea, în paralel, a unor cursuri, efectuarea de
lucrări practice şi susţinerea de examene, audiind şi prelegeri la Facultatea de Matematică, încă din
copilărie a dovedit aptitudini şi pentru muzică, având o mare sensibilitate sufletească, cu deosebite
înclinaţii artistice şi preocupări polivalente.
În timpul studiilor universitare la Cluj, a urmat şi absolvit cursurile secţiei de pian a
Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică „Gheorghe Dima”. Ca student cu multiple preocupări,
a avut ca profesori, pe unii dintre marii savanţi şi oameni de cultură români, printre care: Gheorghe
Spacu, Ioan Tănăsescu, Dan Rădulescu, Emil Racoviţă, Alexandru Borza, Emil Pop, Marţian
Negrea şi Ion Bobescu. Calităţile sale deosebite l-au îndreptăţit să obţină prin concurs o bursă a
guvernului francez, elaborând lucrări de specialitate în biochimie (la prof. Gabriel Lapicque) şi în
toxicologie (la prof. Emil Kohn-Abrest), în perioada 1933-1934 la Paris. Are o bogată activitate
didactică, la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Cluj, ca preparator, apoi, ca asistent, pentru că
la puţin timp după obţinerea titlului de doctor în chimie 1934, să devină conferenţiar de chimie
organică, la Institutul Politehnic din Timişoara, iar în 1940 să ocupe, ca profesor titular, Catedra de
Chimie-Biologie a Universităţii din Bucureşti, până în 1971.
În paralel, cu activitatea de la catedră, desfăşoară o activitate susţinută ca director al
Institutului de Biochimie al Academiei Române, pe care l-a condus timp de peste două decenii
(1948-1972). A fost apreciat atât în ţară cât şi în străinătate, prin alegerea sa ca membru titular al
Academiei de Ştiinţe din România (1942), al Academiei de Medicină din România (1945), al
Academiei Române (1948), (în cadrul căreia a condus ca preşedinte, Secţia de Ştiinţe Geologice,
Geografice şi Biologice, Comisia de Biochimie al cărei fondator a fost), precum şi prin conferirea
titlului de membru al mai multor prestigioase organizaţii ştiinţifice internaţionale, fiind cooptat în
conducerea lor (International Society for Research for the Study of the Origine of Life etc.).
Eugen Macovschi, şi-a trăit drama de a nu fi apreciat, într-un subsol al ştiinţei româneşti.
Fiind încă student al universităţii clujene (între 1924-1928),” am observat o nepotrivire între
biologie şi chimie nesesizată de nimeni”, amintea savantul Eugen Macovschi la începutul
cercetărilor sale.
Timp de 25 de ani, Eugen Macovschi a efectuat cercetări care au arătat că valabilitatea
concepţiei moleculare amintite nu poate fi demonstrată. In anul 1958, el a elaborat o noua
concepţie, potrivit căreia în structura materiei vii nu intră numai componentele chimice aflate în
stare moleculară, ci şi o materie biostructurală. Macovschi a intuit că aceasta nouă formă este
specifică viului şi există numai în celulele vii, iar, dupa moartea lor, se destramă. Ea este formată
dintr-un sistem spongios în interstiţiile căreia se găseşte materia moleculară.
Intre anii 1963 şi 1973, cercetările lui Eugen Macovschi au pus indirect în evidenţă teoria sa.
Abia în anul 1981 revista Scientific American publica un articol semnat de Keith Porter de la
Universitatea Boulder din Colorado, care confirma direct teoria biostructurală a lui Macovschi. El a
fotografiat structura spongioasă cu ajutorul unui microscop de înalta tensiune. Cu toate că
descoperirea academicianului Eugen Macovschi a adus elemente noi în studiul originii vieţii pe
Pământ şi a materiei vii în Univers, numele savantului român nu apare în enciclopedia Britannica şi
nici în Encarta.
Opera de o viaţă a profesorului Macovschi, care a revoluţionat gândirea ştiinţifică, o constituie
cercetarea, elaborarea şi fundamentarea unei noi teorii despre natura materiei vii, teoria
biostructurală, postulând că materia vie este constituită din două forme ale materiei şi anume din
combinaţii chimice aflate într-o stare biostructurală specifică viului (materia biostructurală) şi din
combinaţii chimice aflate în stare moleculară (materia moleculară coexistentă), în materia vie se
produc trei feluri de transformări: biostructurale, metabolice şi chimice.
Prin această concepţie, despre care primele publicaţii au apărut în anul 1958, prof. Macovschi
a deschis larg calea conturării unor idei şi cercetări noi în cele mai diferite domenii ale biologiei, ca:
permeabilitatea membranelor, starea apei şi altor numeroase componente în ţesuturile organelor vii,
relaţiile dintre noxe, organism şi medicamente, originea vieţii pe planeta noastră, originea undelor
electroencefalografice, definirea substratului material al gândirii abstracte şi al fenomenelor
psihotronice.
Aceeaşi concepţie a deschis perspective noi şi în domeniul cancerogenezei, în farmacologie, în
ecologie şi în alte domenii ştiinţifice, cum sunt cele legate de teoria câmpurilor (prin teoretizări
despre câmpurile bionice şi cele noesice), de analiza materiei vii, ca sistem cibernetic ierarhizat.
Aspectele cibernetice ale teoriei biostructurale sunt deosebit de interesante atât sub aspectul
dezvăluirii mecanismelor cibernetice existente în structura materiei vii, pe care autorul teoriei le-a
reliefat, încă din 1964, publicându-le în limbile română, franceză, germană, rusă.
Concomitent, dar independent unul de altul, savantul român Macovschi şi profesorul american
Keith R. Porter, de la Universitatea Boulder din California, Statele Unite, au descoperit că, pe lângă
structurile celulare cunoscute ale materiei vii, în celula vie, există un alt nivel, mult mai fin decât
nivelurile ştiute, substanţa fundamentală citoplasmică, având o structură spongioasă numită
microreticulară sau biostructură. Cu ajutorul unui microscop electronic de înaltă tensiune, având o
putere de mărire considerabil superioară aparatelor convenţionale, a putut fi observată în citoplasmă
celulară o structură microreticulară (microtrabeculară) asemănătoare aceleia a oaselor spongioase.
Această structură pare să împartă celula în două zone: una reticulară, bogată în proteine,
cealaltă lichidă, bogată în apă şi care umple interstiţiile celei dintâi. Este tocmai imaginea ipotetică
pe care acad. Macovschi şi-a făcut-o despre configuraţia materiei biostructurale, fiind o adevărată
confirmare experimentală a teoriei sale. În septembrie 1968 într-o convorbire la Simpozionul
Internaţional de Epistemologie, Filosofie şi Istoria Ştiinţei, de la Abbaye de Senanque, Franţa, prof.
J.L. Destouche, adresându-se prof. Macovschi i-a spus: „Aţi depăşit timpul, teoria biostructurală nu
este pentru secolul nostru, ea aparţine secolului următor”.
Calităţile sale deosebite i-au permis să obţină prin concurs o bursă a guvernului francez,
elaborând în anii 1933-1934 la Paris lucrări de specializare în biochimie la prof. Gabriel Bertrand,
în fiziologia sistemului neuro-muscular la prof. Louis Lapique si de toxicologie la prof. Emil Kohn.
Din 1940 pâna în 1974 a fost titularul catedrei de chimie biologică la facultatea de Biologie a
Universităţii Bucureşti. Munca de cercetare a desfăşurat-o nu numai la catedră, ci mai ales ca
directoral Institutului de Biochimie al Academiei Române. În 1942 a fost ales membru titular al
Academiei de Stiinţe din România, apoi membru al Academiei Române (1948), din prezidiul căreia
a făcut parte şi în cadrul căreia a condus, ca preşedinte, secţia de Stiinţe geologice, geografice şi
biologice, Comisia de Biochimie, al cărui fondator a fost, precum şi vicepreşedinte, sau ca membru
al prezidiului International Society for Research of Civilization Disease and Vital Substances,
International Society for the Study of the Origin of Life. În activitatea de cercetare academicianul
Eugen Macovschi a abordat încă din 1929-1936 problema permeabilităţii membranelor vii, apoi a
celor artificiale, iar din 1958 şi-a polarizat activitatea pe elaborarea unei noi concepţii, originale,
privitoare la structura materiei vii, şi anume teoria biostructurală, teorie care prin interesul pe care l-
a trezit în lumea stiinţifică din ţară şi străinătate, ca şi prin noile perspective pe care le deschide în
cercetarea fenomenelor vieţii, se dovedeşte a fi deosebit de fertilă şi reprezintă fără îndoială cea mai
importantă operă, contribuţia sa fundamentală la progresul ştiinţelor biologice.
Concepţia biostructurală şi teoriile moleculare ale materiei vii
- apărută în Editura Stiintifică şi Enciclopedică, este de o extremă importanţă, deoarece a
revoluţionat gândirea ştiinţifică, fiind nu numai o încercare de elucidare a misterului materiei vii, ci
şi a destinului materiei în genere.
“Viaţa, diferenţa dintre neînsufleţit şi însufleţit, spunea academicianul Macovschi, constă în
prezenţa unei materii biostructurate şi materii moleculare coexistente, ambele alcătuite din
combinaţii chimice, dar aflate în stări diferite. Mai exact biostructura apare ca un nivel superior de
organizare a materiei care subordonează, conform propriilor ei necesităţi, materia moleculară,
fizică, neînsufleţită, absorbind-o, eliminând-o, conferindu-i şi suspendându-i calităţi superioare. În
concluzie, viaţa se datorează materiei biostructurate şi nu metabolismului, iar moartea se instalează
în orice sistem viu odată cu destrămarea biostructurii”. Dar ce este materia biostructurată, acest nou
nivel structural al materiei anticipat încă din 1965 de academicianul Macovschi şi pus în evidenţă
din cauza extremei sale fineţi abia câţiva ani mai târziu, 1976-1981, de microscopul
ultraperfecţionat din laboratoarele americanilor Keith R. Porter si J.B. Tucker, de la Universitatea
Boulder din Colorado (SUA)?
Este o conformaţie spongioasă, asemenea unui burete, în ale cărei spatii interstiţiale,
infracapilare, se află sub forma de soluţie materia moleculară coexistentă.Materia moleculară
furnizează energie materiei biostructurate, care prin schimburi cu materia moleculară contribuie la
menţinerea si coordonarea compoziţiei chimice a acesteia. Faţă de materia moleculară nevie
biostructura constituie un stadiu superior al dezvoltării şi organizării materiei ce se prezintă ca un
sistem bioritmic cvasidimensional, datorită fluxului neîntrerupt de destrămare parţială şi
reversibilitate, iar ca structură biologică reticulară are o forma tridimensională. În interstiţii, sub
forma de soluţie apoasă se găsesc combinaţii chimice care nu au intrat în alcătuirea biostructurii.
Apa, aflată în celulele vii în trei stări diferite: liberă, legată si biostructurată, joacă în aceasta
concepţie un rol fundamental.
Elaborată conform metodei gândirii deductiv-inductive şi a procedeului nou folosit numit
procedeul comparării, adaptării, teoria biostructurală constituie un model plauzibil şi viabil de
cunoaştere a universului care s-a bucurat şi în plan naţional şi internaţional de confirmări
spectaculoase. Pentru verificarea valabilităţii teoriei biostructurale autorul a recurs la cinci criterii
de apreciere, şi anume ale previziunii, reevaluării, proliferării, extinderii şi reciprocităţii, dintre care
primele două constituie calea experimentală de verificare a valabilităţii unei ipoteze sau teorii,
următoarele două calea teoretică, iar ultima calea filozofică.Teoria academicianului Eugen
Macovschi nu se opreşte aici. Ea ne vorbeşte de o dezvoltare în continuare a materiei în univers care
merge de la materia fizică (neînsufleţită), la materia biosică (materia vie obişnuită, deosebită
calitativ de materia nevie), la materia noesică (materia vie, superior organizată, viul superior
dezvoltat deosebit calitativ de materia biosică prin natură, structură, grad de dezvoltare).Aceasta
ipoteza a pluralitătii nivelurilor structurale ale materiei în univers nu se opreşte aici. Pe baza
materiei noesice coexistente cu celelalte forme de materie poate apărea în univers al patrulea nivel,
şi anume: nivelul enisic.
“ După cum în cadrul materiei biosice, materia biostructurată este purtătoarea însuşirilor
biologice, iar în cadrul materiei noesice materia noesistructurată este purtătoarea însuşirilor ce
condiţionează gândirea abstractă” spunea academicianul Eugen Macovschi –“ tot aşa şi în cadrul
materiei enisice (enigmatice) materia enisistructurată este purtătoarea unor însuşiri cu totul speciale
care conferă fiinţelor dotate cu materie enisică puteri şi posibilităţi nebănuite ce depăşesc
capacitatea de înţelegere a omului. Omul, neavând materie enisică, nu-şi poate da seama de aceste
puteri şi posibilităţi, după cum animalele cele mai dezvoltate şi mai apropiate filogenetic de om
neavând materie noesică nu-şi pot da seama de gândirea abstracta”.
“În aceasta tulburătoare pluralitate omul ar putea, după părerea savantului român,- preciza într-
un interviu Mirela Roznovenu, -să fie înzestrat, în anumite condiţii, cu materie enisică şi totusi
materia enisică nu este ultimul nivel. Academicianul Macovschi vorbeşte şi de nivelul superior
superenisic. După opinia sa, deşi capacitatea de structurare a materiei în univers este limitată, ea nu
se opreşte la nivelul superenisic, ci prezintă şi alte niveluri structurale superioare, superenisice. Pe
de altă parte, dacă în univers materia trece în dezvoltarea ei prin aceleasi niveluri structurale, viaţa
însa se poate deosebi prin unele particularităţi după planetă, sistemul solar sau galaxia în care îşi
poate face apariţia.Prin teoria biostructurală academicianul Eugen Macovschi a deschis larg calea
conturării unor idei şi cercetări noi în cele mai diferite domenii ale biologiei, ca: permeabilitatea
membranelor, starea apei şi a altor componente în ţesuturile organismelor vii, relaţiile dintre noxe,
organism şi medicamente, originea vieţii pe planeta noastră, originea undelor encefalografice,
definirea substratului mineral al gândirii abstracte şi al fenomenelor psihotronice, pluralitatea
nivelurilor structurale ale materiei în univers. Aceeaşi concepţie a deschis perspective noi şi în
domeniul carcinogenezei, în farmacologie, în ecologie şi a contribuit la dezvoltarea altor domenii
ştiinţifice cum sunt cele legate de teoria câmpurilor (prin teoretizari despre câmpurile bionice si cele
noesice), de analiza materiei vii ca sistem cibernetic ierarhizat”.
Teoria biostructurală a materiei reprezintă poate una dintre cele mai generoase şi tulburătoare
dintre teoriile care au încercat să dea o definiţie vieţii, să-i înţeleagă trecutul şi viitorul.Evoluţionistă
în esenţă, ea rămâne în mod exemplar deschisă cel puţin enigmelor pe care le propune viitorul spre
rezolvare:
- Ce anume declanseaza saltul spre apariţia unui nivel superior structural al materiei?
- În ce măsură omul poate avea acces la aceasta cheie a universului?
- Cât de mult ne putem asuma depăşirea acestor bariere care închid, asemenea unor containere,
nivelurile structurale ale materiei?
- Este omul primul nivel structural al materiei care poate gândi aceste structuri preexistente?
- Nu cumva poate fi gândit de niveluri ale materiei superioare?
Frământarea specialiştilor în domeniul biologiei s-a manifestat astfel pe două direcţii principale: de
ce materia poate să fie vie? Si totuşi, “unde” s-a format această “materie vie”?
Diferenţa dintre materia vie şi cea nevie e de natura energetică
La prima problemă, o contribuţie extrem de interesantă ca pionierat ştiinţific, a adus-o
academicianul Eugen Macovschi . După foarte numeroase experienţe de laborator şi observaţii,
omul de ştiinţă român a ajuns la concluzia că faţă de materia inertă, cauza care face ca să existe
“materia vie” este de natură pur energetică. Aceasta idee se pare că devenise evidentă în urmă cu
câteva decenii, un grup de biofizicieni ruşi dezvoltând-o la scurt timp, în paralel. Dar chiar mai mult
decât atât: îmbinând această concepţie cu aceea a capacităţii intrinsece a materiei de a se
autoorganiza în structuri din ce în ce mai complexe, acad. E. Macovschi consideră că în Univers ar
exista mai multe tipuri de materie; acestea ar diferi între ele prin principii energetice strict specifice.
De altfel, însuşi profesorul francez Alfred Kastler intuia acest aspect atunci când afirma în finalul
cărţii sale că “alte forţe intervin aici”…(Kastler A., Această stranie materie- Ed.Politică )
Ceea ce a tulburat şi continuă să fie deosebit de enigmatic pentru biologi, este faptul că – încă de
la nivelul structurilor mai simple, la materia vie se evidenţiază din plin aceasta diferenţiere
fundamentală a desfăşurării unor procese chimice coordonate (metabolisme pe baza de program), pe
când la materia inertă chimismul este necoordonat, putând fi influenţat doar de factori exteriori.
Plecând de la acest principiu al “deosebirii calitative”, după două decenii de cercetări experimentale
şi teoretice , academicianul E. Macovschi a elaborat “teoria biostructurală”; în cadrul acesteia, omul
de ştiinţă român – nefiind de acord cu teoria moleculară a vieţii – consideră că nu schimburile
chimice (metabolismul) sunt cele care au generat viaţa, ci materia vie a fost aceea care a modelat
fiecare tip de metabolism, această modelare fiind în fapt o manifestare primordială a “viului”.
Cum arată materia biostructurală?
Sintetizând aspectele ştiinţifice ale teoriei respective, sunt de remarcat următoarele concluzii:
materia biostructurată este specifică numai viului, începând de la nivelul celulelor; aceasta este
constituită din combinaţii chimice aflate într-o stare cu totul specială, care derivă dintr-un conţinut
sporit – cantitativ şi calitativ – de energie şi de informaţie, în raport cu aceleaşi commbinaţii
chimice constituite din materia inertă. Biostructura arată ca un sistem spongios, prin ale cărui
interstiţii ar circula materia moleculară obişnuită, aflată în stare lichidă; aceasta din urmă ar fi însăşi
sursa de alimentare şi de întreţinere a nivelului energetic superior, prin integrarea ei în procese
biochimice.
In acest context de idei originale, deosebit de interesante apar consideraţiile acad. E. Macovschi
referitoare la diferenţierile mai multor categorii evolutive ale materiei.
Fenomenele biologice sunt superioare fenomenelor fizico-chimice
Materia biosica din care sunt alcătuite organismele vii este formată din materia biostructurată,
calitativ deosebită de materia nevie obişnuită şi din materia moleculară coexistentă – cu compoziţie
chimică deosebită de aceea a materiei moleculare din afara organismelor. Fenomenele biologice
(deci şi fenomenul gândirii abstracte) sunt fenomene specifice, deosebite calitativ şi superioare
fenomenelor chimice şi fizice, iar legile biologice după care se produc fenomenele gândirii abstracte
sunt legi calitativ deosebite de legile chimiei şi ale fizicii şi sunt superioare acestora; viaţa este
considerată ca o mişcare biologică a materiei calitativ deosebită şi superioară mişcării chimice si
fizice.
Materia gândirii abstracte e superioară materiei biologice
După cum materia nevie ajunsă la un anumit grad de dezvoltare, aflată în condiţii prielnice,
poate genera materia biosică, tot aşa şi materia biosică, ajunsă la un anumit grad de dezvoltare şi
aflată în condiţii prielnice, poate genera o materie vie superioară, distinctă calitativ de materia
biosică, pe care am putea-o numi “materie noesica” (noesis = gândire) şi care ne permite să
gândim abstract. Materia noesica se deosebeşte profund de materia biosică din care provine, prin
aceea că este constituită nu din două, ci din trei forme ale materiei, distincte calitativ şi
independente: materia noesistructurată, materia biostructurată şi materia moleculară, ultimele două
alcătuind materia biosica coexistentă.
Noesistructura este formată din două constituente ale biostructurii, care printr-un schimb de
energie trec într-o stare specială; există numai în anumite părţi ale creierului uman (mai ales în
scoarţa cerebrală), iar în cazul morţii, se destramă înaintea biostructurii. Datorită stării speciale a
componentelor ei, naturii conexiunilor dintre componente şi specificului său calitativ, materia
noesistructurată, împreună cu materia biosică coexistentă, poate fi purtătoarea “noesiplasmei”,
calitativ deosebită de “bioplasmă”. Tot datorită factorilor menţionaţi, materia noesică poate genera
emisii deosebite de emisiile materiei şi respectiv de câmpul biologic descoperit de A.G. Gurvici.
Câmpul gândirii, secretul fenomenelor parapsihologice
Câmpul acesta, datorat materiei noesice, poate fi numit “câmp noesic”, pentru a-l deosebi de
“câmpul biologic” sau “biocâmpul obişnuit”. Forţa lui, nu demult cunoscută empiric numai unor
iniţiaţi, permite omului să acţioneze de la distanţă nu numai asupra semenilor săi, influenţând
comportarea lor, dar şi asupra obiectelor vii şi chiar nevii din lumea exterioară. Deci, aici, la acest
nivel trebuie căutate secretele fenomenelor parapsihologice (telepatia, psihokinezia şi altele) şi
legătura acestor fenomene cu procesele din materia noesică a scoarţei cerebrale umane.
Academicianul Macovschi crede ca omul poate exista şi după moarte
Cum câmpul magnetic al unui solenoid nu dispare instantaneu în clipa întreruperii curentului
electric care l-a generat, ci continuă să mai existe un timp, nu este exclus ca şi câmpul noesic să
continue să persiste câtva timp după destrămarea materiei noesice care l-a generat. Dacă timpul
acesta este relativ lung şi dacă câmpul noesic este specific pentru fiecare om în parte, materia
noesica prezentând o “specificitate personală”, ajungem la o concluzie de-a dreptul fantastică, dar
poate totuşi reală, că după moartea omului câmpul lui noesic continuă să persiste în spaţiu, până se
stinge, capabil în anumite condiţii să acţioneze asupra altor oameni…
O materie superioară materiei gândirii
Dialectica dezvoltării şi analogiile cu materia nevie şi materia biosică ne permit să admitem
că materia noesică specifică omului, ajunsă la un anumit grad de dezvoltare şi aflată în condiţii
prielnice, poate genera o noua formă a materiei, superioară materiei noesice şi dotată cu însuşiri
care depăşesc pe cele care ne conferă capacitatea de a gândi abstract. Această formă a materiei, încă
necunoscută pe Pământ, dar probabil existentă undeva în Univers, am numit-o “materie enisică”
(eni de la enigmatică), fiindcă ea şi existenţa ei constituie pentru noi o enigmă.
Extratereştrii, dotaţi cu materie enisică?
După cum în cadrul materiei biosice, materia biostructurată este purtătoarea însuşirilor
biologice, iar în cadrul materiei noesice aceasta este purtătoarea însuşirilor care condiţionează
gândirea abstractă, tot aşa materia enisi-structurată este purtătoarea unor însuşiri cu totul speciale,
care confera fiinţelor dotate cu materie enisica, puteri şi posibilităţi nebănuite, ce depăşesc
capacitatea de înţelegere a omului… Corpul lor va semăna cu corpul uman, dar va prezenta
particularităţi anatomo-fiziologice corespunzătoare noilor activităţi şi funcţii. Raportul între aceste
fiinţe şi oameni va fi oarecum asemănător celui dintre oamenii actuali şi maimuţe…
Materia enisică nu va fi ultimul nivel al dezvoltării materiei pe planeta noastră. Ea reprezintă
doar prima treaptă din seria de nivele supernoesice, al căror număr este mic, deoarece trecerea
materiei la nivele superioare implică condiţii tot mai numeroase şi tot mai greu de îndeplinit. In
cazul când numărul total al nivelelor dezvoltării materiei ar fi, de exemplu, de şapte – număr
arbitrar – (în sistemul filozofic indian Yoga se prevăd opt nivele de dezvoltare pentru ca fiinţa
omenească să ajungă la desăvârşire, ultimul stadiu fiind aşa-numita trecere în “samyama”), ar
însemna că noi, oamenii, fiinţe de nivel structural noesic, reprezentăm abia treapta a treia a
dezvoltării, din cele şapte posibile.
Interesanta si minunata teorie a academicianului Eugen Macovschi vine să confirme faptul că
se poate ajunge la adevărurile spirituale, pornind de la realităţi şi ipoteze ştiinţifice.

Bibliografie:
1.Kastler A. : Această stranie materie- Ed.Politică, 1982
2.Dubinin N.P.:Mişcarea eternă - Ed.Politică, 1983
Bibliografie electronică:
http://www.crispedia.ro/Eugen_Macovschi
http://www.scribd.com/doc/41307148/Academicianul-Eugen-Macovschi
http://www.almeea.com/teoria-biostructurala-teoria-stiintifica-ce-confirma-existenta-omului-dupa-
moarte/