Sunteți pe pagina 1din 3

Protecţie şi educaţie pentru copiii cu

părinţi plecaţi în străinătate


5 iulie 2017
Autor Cristi Pătru

Ieri, Filiala Dolj a Organizaţiei „Salvaţi copiii!”, în parteneriat cu Direcţia Generală


de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, a organizat o dezbatere pe tema
„Protecţia copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate – aspecte legale şi bune
practici de intervenţie”. Evenimentul face parte din proiectul „Protecţie şi educaţie
pentru copiii afectaţi de migraţia pentru muncă în străinătate a părinţilor”,
implementat cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor
Copilului şi Adopţie şi a Ministerului Educaţiei Naţionale, cu suportul financiar al
THE VELUX FOUNDATIONS.

Soarta copiilor care sunt lăsaţi singuri acasă,


cu unul sau ambii părinţi plecaţi în străinătate, nu ne este indiferentă. Au fost multe
cazuri în care abandonul şcolar a crescut, în rândul acestor, ba, mai mult, au fost
semnalate şi cazuri la limita infracţionalităţii. Tocmai de aceea, ieri, s-a desfăşurat
seminarul amintit, pentru a putea fi dezbătute problemele care ţin de viaţa acestor tineri.
În Regiunea Sud-Vest Oltenia, peste 6.000 de copii se află în această situaţie, vorbim
numai de statisticile oficiale –1.800 din Dolj, 1.067 din Gorj, 205 din Mehedinţi, 343 din
Olt şi 2.622 din Vâlcea.

„Copiii nevoiţi să crească fără unul sau chiar ambii părinţi alături sunt mult mai
vulnerabili emoţional, oricâtă atenţie le-ar acorda cei în grija cărora rămân. Mai mult,
lipsa părinţilor sau a unui reprezentant legal poate duce la consecinţe dramatice, printre
care limitarea accesului copiilor la servicii de sănătate, la educaţie şi beneficii sociale.
Este esenţial să laşi totul în ordine acasă, să numeşti un reprezentant legal pentru copii,
înainte ca lucruri grave şi iremediabile să se petreacă. Acesta este mesajul nostru”, a
precizat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv „Salvaţi copiii!” România.

Peste 8.700 de persoane, consiliate în Dolj

Amploarea acestui fenomen face necesară dezvoltarea unei reţele specializate destinate
copiilor, ceea ce a realizat „Salvaţi copiii!”, prin servicii adresate atât lor cât şi părinţilor,
începând din anul 2010,prin intermediul a 17 programe locale. „În judeţul Dolj, peste 290
de copii şi reprezentanţii lor au beneficiat de suport psihologic şi educaţional şi mai mult
de 8.700 de persoane au primit informaţii şi servicii de consiliere socială prin intermediul
caravanelor locale. Acţiunea de astăzi (ieri – n.r.) , la care sunt invitaţi reprezentanţi din
toate judeţele Olteniei, atât de la nivelul Direcţiilor de Asistenţă Socială, cât şi de la
instanţe, Inspectorate şcolare, Centre Judeţene de Resurse şi Asistenţă Educaţională
(CJRAE), îşi propune să găsească modalităţi de rezolvare a acestui fenomen”, a declarat
Mihaela Stăncele, coordonator proiect în Dolj.

Este nevoie de schimbare

Legislaţia s-a modificat, în ultimii ani, dar tot


nu poate fi adecvată pentru a stopa sau măcar diminua efectele produse de plecarea
părinţilor în străinătate. Este adevărat că, în prezent, cei care pleacă în alte ţări trebuie să
anunţe autorităţile şi să încredinţeze copilul unei persoane majore, cu toate drepturile şi
obligaţiile care vin de aici, dar nu toţi o fac, astfel că , deocamdată, nu se ştie numărul
exact al minorilor care sunt lăsaţi singuri. Toţi cei prezenţi au fost de acord că ceva
trebuie schimbat.

„Ne bucurăm că suntem invitaţi aici. La noi, în judeţul Olt, sperăm să avem o colaborare
mai bună cu primăriile, pentru a identifica toate aceste cazuri. Situaţia este vulnerabilă şi
ceva trebuie schimbat. Nu ne-am confruntat cu situaţii grave, dar ceva trebuie modificat,
deoarece ar putea să apară cazuri cu adevărat dramatice”–Ioana Ciobanu, consilier în
cadrul DGASPC Olt.

„În judeţul Vâlcea, mai ales în familii defavorizate, cu precădere în etnia romă, sunt
situaţii alarmante. Mulţi copii sunt lăsaţi de-a dreptul singuri, nici măcar în grija
bunicilor, ci în a unui frate mai mare sau a unor vecini, care nu au responsabilităţi. Este
un fapt binecunoscut, cel puţin aşa spun psihologii, că dacă un minor este lăsat şase luni
fără părinţi, crede că este abandonat şi de aici apar foarte multe probleme. Trebuie
impuse măsuri stricte părinţilor care îşi lasă copii în ţară. De asemenea, sunt mulţi
asistenţi sociali care nu ştiu clar ce trebuie să facă, de aici şi creşterea abandonului
şcolar” –Cristina Nicula, director al CJRAE Vâlcea.
„Practic, fenomenul a luat amploare din 2007,
de când am intrat în Uniunea Europeană. Ştim foarte bine că o perioadă de timp, posturile
de asistenţi sociali au fost blocate. Acum, de doi-trei ani, am început să ne revenim, dar
mai este mult de făcut. În 2015, a apărut o lege, cea care reglementează, pe undeva, ceea
ce trebuie să facă părinţii, dar nu este de ajuns. Noi am început să derulăm şi să
dezvoltăm proiecte cu toate comunităţile, în parteneriat cu ONG-urile şi cu Inspectoratul
Şcolar Judeţean. Conform statisticilor, în judeţul nostru avem undeva în jur de 1.800 de
copii în situaţia despre care vorbim, dar, în realitate, numărul este de trei-patru ori mai
mare. În identificarea tuturor, ne ajută foarte mult şcolile. Cred că trebuie create servicii
în raport cu prezentul, începând de la formarea de consilieri până la judecători. Sigur,
legislaţia actuală prevede unele sancţiuni pentru părinţi, dar nu consider că este cea mai
bună soluţie să găsim vinovaţi” – Florin Stancu, director DGASPC Dolj.

„Încercăm să abordăm aspecte atât juridice, cât şi de bune practici în ceea ce înseamnă
consilierea. Nu sunt cunoscute toate datele din primării şi ştim că statistica oficială este
una, cea reală alta. Vrem să discutăm, să facem o serie de recomandări şi, în perioada
următoare, să vedem efectele” –Anca Stamin, manager naţional de proiect la „Salvaţi
copiii!”.

Alte articole din „Slider”

S-ar putea să vă placă și