Florica Bagdasar- prima femeie ministru din România

Una dintre femeile faimoase din Romania, care deschide drumul reprezentantelor
sexului frumos catre politica este Florica Bagdasar, nascuta in anul 1901, in satul Bitolia-
Monastiu, din Macedonia. Este fiica inginerului macedoroman Sterie Ciumetti, care avea
sa devina o femeie ce va face istorie in Romania. Scoala primara a urmat-o in Bitolia, iar
in anul 1925 este absolventa Facultatii de Medicina din Bucuresti. In anul in care a
absolvit facultatea se si angajeaza ca medic intern si extern la asezamintele
Brancovenesti.
Din timpul facultatii Florica Bagdasar il cunoaste pe Dumitru Bagdasar, fondatorul scolii
de neurochirurgie romaneasca, care ii va deveni un foarte bun prieten si sot. Fermecata de
rasul lui la inceput, cei doi se cunosc, se indragostesc, iar in anul 1927 devin sot si sotie,
formand unul dintre cele mai celebre si mai faimoase cupluri din Romania. Dupa
casatorie, cei doi parasesc Romania, pentru a merge in America la specializare, iar acolo
ea lucreaza in clinica de neurochirurgie din Boston. Dupa o perioada de studii intense se
intoarce in tara, unde lucreaza ca medic secundar la Cernauti si Jimbolia.
Incepand cu anul 1934, Florica Bagdasar devine cea mai apropiata colaboratoare a
sotului, la inceput la Spitalul de Urgenta, apoi, in anul 1935, la Spitalul Central din
capitala. In anul 1940 se ocupa de consultarea copiilor bolnavi ce sufereau de afectiuni
grave si este interesata de psihiatrie, motiv pentru care se inscrie la concurs, pentru a
ocupa pozitia de medic primar de psihiatrie. Alaturi de sotul ei, mai mare cu 8 ani decat
ea, formeaza unul dintre cele mai celebre cupluri din tara si devine mama unei fetite,
Alexandra, care va profesa ca matematician si se va casatori cu matematicianul L.
Ionescu Tulcea si apoi cu scriitorul american Saul Bellow.
La 23 august 1944 Florica Bagdasar devine membra a Partidului Comunist Roman,
facand parte in perioada cuprinsa intre 1944- 1948 in numeroase organizatii, precum
„Uniunea Patriotilor”, „Uniunea Femeilor Antifasciste din Romania”, Apararea
patriotica”, sau „Uniunea Femeilor Democrate din Romania”. Intre anii 1946- 1951 este
deputat in „Marea Adunare Nationala”, cariera ei politica aflandu-se in plina ascensiune.
In anul 1946 devine prima femeie, printre cei 73 de membri, care fac eparte din
Conferinta de Pace de la Paris, insa acesta este si anul in care isi pierde sotul, cel alaturi
de care a impartasit pasiunea pentru medicina si o frumoasa poveste de dragoste.
Anul 1946 este dureros datorita pierderii celui care i-a fost aproape pe parcursul casniciei,
dar este si anul in care Florica Bagdasar devine prima femeie ministru din tara, fiind
numita Ministrul Sanatatii, pozitie ocupata pana in anul 1948. Implicarea ei in sanatate
este tot mai mare, fiind coordonatoarea serviciului de consultatii al Centrului de Igiena
Mentala din capitala si conferentiar la catedra de Psihologia Copilului Normal şi
Patologic din Institutul Medico-Farmaceutic.
Rolul pe care Florica Bagdasar l-a detinut pentru sanatatea din Romania a fost deosebit
de semnificativ, fiind cea care a pus bazele Centrului de Igiena Mentala, foarte important
pentru ajutorarea copiilor retardati, care aveau atat de mare nevoie de ajutor. Primeste, in
anul 1948 Ordinul Steaua Republicii Populare Romane si este una dintre figurile
reprezentative ale medicinii din Romania. Din nefericire, in ciuda realizarilor si
interesului cu care a tratat probleme de medicina, este indepartata, incepand cu anul 1953,
de la conducerea Centrului de Igiena Mentala si nu numai. Este inlaturata si din alte
pozitii care aveau legatura cu cariera sa pedagogica, in ciuda implicarii sale si a
realizarilor obtinute.

Ca justificare pentru lipsirea din drepturile de a practica medicina, desi Florica Bagdasar
si-a dedicat o buna parte din viata studiului si practicilor medicale, se sustine ca
activitatea pedagogica i-a afecat serios sanatatea si ca este grav bolnava. Aceasta este o
modalitate total nedreapta de a trata o femeie a caror actiuni nu au adus decat beneficii
tarii, fiind inca una dintre victimele sistemului comunist, care, in loc sa fie tratata cu
respect, i se denigreaza numele si ii este luat dreptul sa profeseze.
Incepand cu anul 1957, Florica Bagdasar primeste functia de vicepresedinte al Crucii
Rosii din Romania, functie pe care o detine pentru o perioada de cativa ani. Catre
sfarsitul vietii nu se bucura de recunoasterea pe care o merita, cu toate ca, dupa cum scrie
academicianul Mihai Ciuca, joaca un rol foarte important in eliminarea malariei. Fara sa
se numere printre preferatele, din puct de vedere politic ale vremii, este tolerata de
regimul comunist, fiind in totalitate marginilizata, cu toate ca nu merita acest lucru.
In anul 1978, Florica Bagdasar se stinge din viata, la varsta de 77 de ani si a fost
incinerata, asa cum si-a dorit. In ciuda implicarii la nivel politic si social, a murit fara sa
se bucure de recunoastere si fara o buna stare materiala, locuind, in ultimile luni din viata
alaturi de sora ei, intr-un apartament de pe Strada Galati. Daca in alte tari, o persoana de
talia ei s-ar fi bucurat de toata atentia cuvenita, in Romania comunista, aceasta si-a
petrecut ultimii ani din viata precum un om care nu a facut nimic pentru tara.
Cu toate acestea, Florica Bagdasar a fost un stralucit om de stiinta si medic, care a facut
onoare stiintei medicale, functiei de Ministru al Sanatatii, fiind o importanta figura
politica, care a luptat pentru ca neuropsihiatria sa evolueze in Romania.
Născută 24 ianuarie 1901, Florica şi-a dedicat întreaga viaţă asistenţei neuropsihiatrice şi
educaţionale a copiilor. După ce a terminat studiile despre sănătate publică, din cadrul
Universităţii Harvard, Florica şi soţul acesteia, Dimitrie Bagdasar, au deschis prima
clinică de neurochirurgie din România, unde au avut loc primele intervenţii pe creier în
condiţii improvizate, scrie Mediafax.
După ce soțul ei a murit, ministru al Sănătăţii din Guvernul Petru Groza, Florica
Bagdasar a fost numită succesoarea acestuia. Mandatul acesteia ținut aproape 2 ani. În
acele vremuri, ţara se confrunta cu foametea şi sărăcia, Moldova luptându-se cu epidemia
de tifos exantematic, iar Dobrogea cu epidemia de malarie.

Florica Bagdasar: malaria din Dobrogea şi comunismul. Prima femeie ministru din
România a fost deputat de Tulcea
18 IANUARIE 2018

Florica Bagdasar (foto: www.adevarul.ro)

Saul Bellow a scris romanul „December’s Dean” în 1982 (tradus în românește – „Iarna
Decanului” – în 2005) şi descrie lugubra sa vizită într-un Bucureşti îngheţat, în iarna
după devastatorul cutremur din 1977. Alexandra, soţia laureatului Nobel, venise să
vegheze agonia mamei sale, Florica Bagdasar. Femeia aceasta, care la 19 decembrie 1978
înceta din viaţă, este prima din istoria României care a intrat în Guvernul României.
Cariera politică şi-a început-o în primii ani după al Doilea Război Mondial, ca deputat de
Tulcea.
Florica Bagdasar s-a născut în 1901, la Bitolia, în Macedonia otomană, ca fiică a lui
Sterie Ciumetti, viitor inspector general de poduri şi şosele al judeţului Constanţa între
cele Două Războaie Mondiale, şi a Anastasiei Papahagi, sora lingvistului Pericle
Papahagi. Este primul român care a studiat la Harvard, în S.U.A., între 1927 şi 1929, ea şi
soţul ei, Dumitru Bagdasar, alegând neurochirurgia pentru a completa Facultatea de
Medicină şi doctoratul obţinut la Universitatea din Bucureşti. Tot în experienţa
americană, Florica Bagdasar a beneficiat de o bursă Rockefeller la Universitatea din
Boston, primul român în această listă extrem de scurtă. Când au revenit în ţară, ca singuri
specialişti în acest domeniu, desigur că nu au găsit un loc la vreunul din marile spitale ale
ţării şi au ales oraşul Jimbolia, la frontiera cu Serbia, pentru a-şi începe cariera. Abia în
1933, după obţinerea unei notorieţăţi naţionale, ca primii chirurgi pe creier, la spitalul
municipal din Cernăuţi, soţii Bagdasar au reuşit să se stabilească la Bucureşti.
Nu este foarte clar de ce Dumitru şi Florica Bagdasar au ales să fie comunişti. Cel mai
probabil, poate fi vorba despre simpli exponenţi ai stângii naive, aşa cum au mai fost şi
alţii în perioada interbelică. Aduceţi-vă aminte de brăileanul Panait Istrati, fost portar la
hotelul „Regina” din Constanţa şi cu lucrări tipărite în Europa. În orice caz, în timpul
celui de-al Doilea Război Mondial, în vila conjugală din Cotroceni, de pe strada Djuvara
30, soţii Bagdasar au făcut servicii politice Partidului Comunist din România şi
activiştilor săi antrenaţi şi plătiţi de Uniunea Sovietică. Drept recompensă, după
instaurarea, la 6 martie 1945, a guvernului condus de Petru Groza, doctorul Dumitru
Bagdasar a primit portofoliul Ministerului Sănătăţii.
Florica Bagdasar a primit şi ea recompense politice rapide şi consistente: în 1946 a
înfiinţat Centrul de Igienă Mintală din Bucureşti şi a devenit primul lui director, apoi, în
vara anului 1946 a plecat la Paris, ca membru al Delegaţiei oficiale a României la
Conferinţa de Pace. Singura femeie de acolo.
Acolo, la Paris, a aflat că este văduvă, soţul său, ministrul Bagdasar suferind de un cancer
galopant şi murind înainte de a pleca la Washington, spre noul său post de şef al Legaţiei
Regale a României în S.U.A.
Cum a devenit ministru? Povesteşte chiar ea, ani mai târziu: „spre finele lunii iulie 1946
am primit vizita câtorva personalităţi din lumea politică: Ana Pauker, Teohari Georgescu,
Vasile Luca, care au venit să-mi comunice ca eu să-i succed soţului meu ca ministru al
Sănătăţii. Luată prin surprindere, prima mea reacţie a fost să refuz propunerea”. De ce?
Motivele par la fel de actuale ca astăzi: „spitalele erau dezorganizate, bolnavii lipsiţi de
hrana necesară, de medicamente şi de asistenţa medicală adecvată”.
Refuzul nu a mers mai departe pentru că angajamentul politic al soţilor Bagdasar era clar
în sensul comunismului. La mijlocul lunii ianuarie 1946, într-o sală de cinema de pe
Bulevardul Elisabeta din Bucureşti, lua fiinţă un aşa numit Partid Naţional Popular,
condus de economistul Mitiţă Constantinescu, apoi de Gheorghe Vlădescu-Răcoasa, ca
anexă electorală a Partidului Comunist. La aceşti naţional-populari s-au înscris
intelectualii care nu acceptau să fie etichetaţi de-a dreptul comunişti deşi pactizau cu
ocupaţia sovietică şi cu regimul totalitar: soţii Dumitru şi Florica Bagdasar, istoricii Petre
Constantinescu-Iaşi, Dumitru Almaş şi Andrei Oţetea, scriitorul şi criticul George
Călinescu.
Şi, cum obligaţiile sunt obligaţii, Florica Bagdasar a fost învestită ca ministru al Sănătăţii
la 27 septembrie 1946, depunând jurământul la Palatul Elisabeta, în faţa Regelui Mihai.
Pentru prima dată în istoria României o femeie ocupa un fotoliu ministerial.
Alegerile parlamentare din 19 noiembrie 1946 au condus, prin fraudă şi lipsa oricărei
transparenţe organizatorice, la victoria unei coaliţii conduse de Partidul Comunist, din
care mai făceau parte Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Popular, Frontul
Plugarilor (al prim-ministrului în funcţie, Petru Groza), grupări disidente din Partidul
Naţional Liberal şi Partidul Naţional Ţărănesc. Acest Bloc al Partidelor Democratice
(conceput la Moscova), împreună cu aliaţii din Uniunea Populară Maghiară (MADOSZ),
au obţinut oficial 378 de mandate de deputaţi din cele 414 ale Parlamentului unicameral.
Din ele, Partidul Naţional Popular a obţinut 26 de locuri.
Florica Bagdasar a devenit deputat de Tulcea, prima femeie deputat din istoria ţării care
reprezenta judeţul dobrogean.
Mandatul ei parlamentar a continuat şi după abolirea monarhiei şi alungarea Regelui
Mihai I (30 decembrie 1947) şi proclamarea Republicii Populare. În regim totalitar şi sub
ocupaţie sovietică, la alegerile din martie 1948, Partidul Naţional Popular (parte a alianţei
electorale comuniste) a obţinut fără efort 43 de mandate din cele 414.
Florica Bagdasar şi-a menţinut locul de deputat de Tulcea.
Ca ministru al Sănătăţii, dar mai ales ca specialist, deputatul de Tulcea a declanşat o
amplă campanie în judeţ menită să combată malaria, într-un proiect unic la nivel naţional
şi european. Satele de la marginea lacurilor vecine Mării Negre, litoralul Dunării în aval
de Tulcea, localităţile izolate din Delta Dunării dar şi stabilimentele sanitare din oraşul
capitală de judeţ au fost bătute la pas, s-au stabilit proceduri de igienă primară, de
tratament de bază şi, prin intermediul a diferite fundaţii şi asociaţii din Suedia, au început
să sosească primele echipamente medicale şi medicamente destinate spitalelor din
Tulcea, Babadag şi Sulina.
Pentru asistenţa medicală din judeţul Tulcea, ministrul Florica Bagdasar s-a străduit să
facă tot ceea ce omeneşte era posibil într-o ţară ocupată şi jefuită de trupele sovietice, cu
resurse materiale insignifiante, într-o parte a ţării unde, nici înainte de 1940, nu existase o
infrastructură rezonabilă. Judeţul avea patru mici spitale de stat (Tulcea, Babadag,
Isaccea şi Horia) şi unul la Sulina, aflat în administrarea Comisiei Europene a Dunării
până la război, apoi, după 1944, distrus şi jefuit de Armata Roşie. Lor li se adăugau,
pentru o populaţie puţin peste 200.000 de locuitori, încă 14 dispensare urbane şi rurale de
stat (Tulcea, Măcin, Sulina, Sf. Gheorghe, Topolog, Cataloi, Casimcea, Cerna, Jurilovca,
Nicolae Bălcescu, Mahmudia, Luncaviţa, Nufăru, Chilia Veche). Inutil de semnalat
precaritatea resurselor medicale, a personalului sanitar şi a unora dintre clădiri, jefuite sau
distruse de sovietici (precum cele din Sulina, de pildă).
Nimic nu a fost, deci, simplu.
În august 1948, pe când se afla pe drumurile care leagă localităţile dintre Babadag,
Tulcea şi Deltă, Florica Bagdasar a aflat că este destituită din funcţia de ministru (la 28
august 1948). Desigur, educaţia americană, notorietatea mondială, relaţiile excelente cu
lumea diplomatică britanică şi americană, rezervor de informaţii deloc plăcute despre
liderii comunişti proptiţi în funcţii prin decizia Moscovei au contat enorm în eliminarea
ei. Apoi, în 1951, şi-a pierdut şi locul de deputat de Tulcea din Marea Adunare Naţională,
în urma unei demisii forţate. După ce Stalin a declanşat, la începutul anului 1953,
campania de lichidare fizică a medicilor cu notorietate din U.R.S.S., la Bucureşti începea
mimetic „vânătoarea de vrăjitoare”.
La 18 ianuarie 1953 cotidianul Partidului Muncitoresc român, „Scânteia”, publica în
interiorul său (pe paginile 2-3) un amplu act acuzator intitulat „Pentru lichidarea
deformărilor antiştiinţifice în domeniul pedagogiei”, în care Florica Bagdasar era
inculpată pentru activitatea ei ştiinţifică şi politică, ca ministru şi deputat de Tulcea.
„Cosmopolitismul” şi „ploconirea în faţa ideologiei şi ştiinţei burgheze”, aşa cum sună
acuzarea din ziar, în mod normal i-ar fi adus fie detenţia pe viaţă, fie execuţia.
Doar moartea lui Stalin, la începutul lunii martie 1953, a salvat-o de la moarte. Dar nu şi
de la excluderea din viaţa publică.
Deşi reabilitată în 1956, Florica Bagdasar nu a mai dorit să reintre în Partidul Comunist
şi, cu excepţia unei scurte experienţe la conducerea Crucii Roşii (1957- 1961), nu a mai
ocupat nicio funcţie publică.
Acţiunea ei energică, vreme de doi ani (1946-1948), în calitate de ministru al Sănătăţii şi
de deputat a lăsat un rezultat valabil şi astăzi: eliminarea malariei în judeţul Tulcea.