Lucrețiu Pătrășcanu s-a născut la Bacău într-o familie de intelectuali.

Tatăl său a fost

istoricul Dumitru D. Pătrășcanu, mama sa, Lucreția Pătrășcanu, provenea dintr-o familie boierească.
În tinerețe devine adept al marxismului, astfel că în 1919 se înscrie în Partidul Socialist Român din
acel timp și lucrează ca editor al ziarului acestuia, Socialismul. În 1922 absolvă Facultatea de Drept
a Universității București iar în 1925 obține doctoratul la Universitatea din Leipzig, cu o teză despre
reforma agrară din România din 1918-1921.
Devine tot mai radical în convingerile sale datorită succesului Revoluției din Octombrie. În 1921 este
unul dintre membrii fondatori ai Partidului Comunist din România (PCdR). El și cu Elek Köblős au
fost singurii reprezentanți ai PCdR la al 4-lea congres al Cominternului (Moscova, noiembrie-
decembrie 1922). La întoarcere e arestat și încarcerat la închisoarea Jilava, în 1924 (an în care
PCdR era declarat ilegal). Acolo intră în greva foamei până când este transferat la spitalul
penitenciarului.
La congresul de la Harkov din 1928, unde a fost prezent cu numele conspirativ Mironov, a susținut,
împotriva poziției oficiale, că basarabenii sunt tot români, deoarece în congres se afirmase
că România Mare ar fi fost un stat imperialist.