Lucrețiu Pătrășcanu s-a născut la Bacău într-o familie de intelectuali.
Tatăl său a fost
istoricul Dumitru D. Pătrășcanu, mama sa, Lucreția Pătrășcanu, provenea dintr-o familie boierească. În tinerețe devine adept al marxismului, astfel că în 1919 se înscrie în Partidul Socialist Român din acel timp și lucrează ca editor al ziarului acestuia, Socialismul. În 1922 absolvă Facultatea de Drept a Universității București iar în 1925 obține doctoratul la Universitatea din Leipzig, cu o teză despre reforma agrară din România din 1918-1921. Devine tot mai radical în convingerile sale datorită succesului Revoluției din Octombrie. În 1921 este unul dintre membrii fondatori ai Partidului Comunist din România (PCdR). El și cu Elek Köblős au fost singurii reprezentanți ai PCdR la al 4-lea congres al Cominternului (Moscova, noiembrie- decembrie 1922). La întoarcere e arestat și încarcerat la închisoarea Jilava, în 1924 (an în care PCdR era declarat ilegal). Acolo intră în greva foamei până când este transferat la spitalul penitenciarului. La congresul de la Harkov din 1928, unde a fost prezent cu numele conspirativ Mironov, a susținut, împotriva poziției oficiale, că basarabenii sunt tot români, deoarece în congres se afirmase că România Mare ar fi fost un stat imperialist.
Ion Inculeţ, preşedinte al Sfatului Ţării din Basarabia la momentul Unirii cu România, a rămas în conştiinţa publică prin contribuţia sa la înfăptuirea acestui act istoric, însă destinul a făcut ca el să fie martor