Nicolae Mavrodin

Patru români adevărați

1
2
 Nicolae Mavrodin

Patru români adevărați

3
Coperta – Silviu Cristache
Tehnoredactare - Daniela Trifan
Corectură – Irina - Ionela Cristache

Editura pim
Editură acreditată CNCSIS – 66 / 2010
Șoseaua Ștefan cel Mare și Sfânt – Nr. 4 , Iași- 700497
Tel.: 0730.086.676, 0732.430.407, 0733.004.203
Fax: 0332.440.715
Email: editura@pimcopy.ro
www.pimcopy.ro
DESCRIEREA CIP

4
 Precuvântare

Văzând atâta meschinărie în acest an, care se încheie,

2020, cu fum de praf de pușcă și lipsă de scrupul, cu oameni
care și-ar vinde țara pe nimic, numai să devină unelte ale
Occidentului, m-am hotărât să dedic acest volum unor
oameni, care au fost români cu adevărat.
Ion Luca Caragiale îi numea pe aceștia românii verzi,
fiindcă erau devotați pământului acesta mănos, țării și
tradițiilor. M-am oprit la 4 personalități, din trei perioade
diferite.
Trei s-au format în regimul comunist, dar, și-au iubit
țara, pe care au purtat-o pe tălpile pantofilor, oriunde s-au
aflat, cel de-al treilea în perioada interbelică, îmbrățișând
ideile de extremă dreaptă.
Patru români, care au fost și vor rămâne întotdeauna
străjeri ai românismului adevărat, nu cel de mucava, de astăzi.
Toți patru au avut multe de spus românilor, încercând să
scoată națiunea noastră dintr-o amorțire fie indusă de alții,
care o voiau așa, fie din ignoranță.
I-aș numi, în ordinea vârstei pe care ar fi trebuit s-o
aibe, cavaleri ai dreptății românești, Petre Țuțea, Adrian
Păunescu, Corneliu Vadim Tudor și Nicolae Ceaușescu.

5
 Au trăit cu sentimentul iubirii față de tot ceea ce este
românesc și, care, după cum spun versurile unei melodii
interpretate de Jean Moscopol ”nu piere”, dar au plecat și în
lumea de dincolo, cu același ideal.
În finalul acestei introduceri, spun ca orice român,
Dumnezeu să-i binecuvânteze și să le sădească compatrioților
noștri aceleași sentimente!

Nicolae Mavrodin

6
 Petre Tutea...
Adrian Paunescu...
Corneliu Vadim Tudor...
Nicolae Ceausescu...

7
 Petre Țuțea,
filosoful și românul din Boteni

8
9
 Printre adevărații români, care și-au iubit țara și neamul
se numără și filosoful Petre Țuțea. Fiu al județului Muscel,
născut la Boteni, astăzi localitate din județul Argeș, a
cunoscut din copilărie greutățile întâmpinate de oamenii
acestor plaiuri mirifice.
Petre Țuțea s-a născut la 6 octombrie 1902, în comuna
Boteni, județul Muscel (azi județul Argeș). Familia în care a
văzut lumina zilei era evlavioasă, tatăl său, Petre Bădescu
fiind preot.
Din căsătoria preotului, născut în 1850 și decedat în
1925, cu Paraschiva a rezultat o fiică, botezată Filofteia. Soția
preotului Bădescu va muri la numai 45 de ani, lăsându-l
văduv și cu un copil de crescut.
Greutățile vieții au început să apară, gospădăria trebuia
întreținută, iar preotul a apelat la enoriași să-l ajute. Una
dintre enoriașe, Ana, născută în 1885, fiica lui Simion Oprea
Țuțea îi va organiza și întreține gospodăria, se va ocupa și de
fiica preotului, și îi va deveni concubină.
Preotul n-a putut să se căsătorească legal și în fața lui
Dumnezeu, datorită prevederilor ecumenice. Din
concubinajul cu Ana Țuțea au rezultat șapte copii. Unul dintre
ei a fost Petre Țuțea, care va deveni o personalitate a zonei
Muscelului și a României.
Ca o recunoștință pentru tot ceea ce a făcut pentru
familia sa, preotul Petre Bădescu va trece întreaga sa avere, la
13 noiembrie 1906 pe numele Anei Țuțea. Petre, fiul acestuia
10
va urma clasele primare în satul Boteni până în anul 1913,
apoi se înscrie la gimnaziul ”Dinicu Golescu”, din
Câmpulung Muscel, pe care-l recomandase tatăl său, urmând
cursurile acestuia între 1913 și 1917.
Din anul 1917, când școlile din România vor funcționa
cu întreruperi, datorită războiului, Petre Țuțea va sta trei ani
la Boteni, până în 1920. Aici își va face prieten pe Ion
Chelaru, care-l va povățui să meargă la Cluj și să se înscrie în
clasa a-V-a, pentru a-și continua studiile secundare.
La Liceul ”Gheorghe Bariț” din Cluj, va urma ultimii
patru ani, iar clasele a VII-a și a VIII-a, le va termina într-un
singur an luând apoi bacalaureatul cu rezultate foarte bune.
Ion Chelaru prietenul său din Boteni va ajunge un
reputat etnograf. După absolvirea liceului Petre Țuțea va
urma cursurile Facultății de Drept, la Universitatea ”Babeș
Bolyai” din Cluj.
Va termina facultatea și își va susține și doctoratul în
Drept, cu Magna cum Laude. Tema tezei de doctorat era
legată de contenciosul administrativ. După terminarea
studiilor universitare, în 1929, Petre Țuțea a fost angajat, în
urma unui concurs pe care l-a dat, ca referent la Ministerul
Industriei și Comerțului.
Fiind bun profesionist, va urca pe scară ierarhică,
ajungând director de studii. O perioadă de aproape doi ani,
din martie 1933 până în decembrie 1934 a fost detașat în
Germania la Agenția economică din Berlin.
11
 În Germania a putut să facă studii aprofundate la
Universitatea Humbold, grație unei burse, pe care i-a facilitat-
o Alexandru Vaida Voevod. După abdicarea regelui Carol al-
II-lea, la 6 septembrie 1940, și venirea la conducerea
guvernului a generalului Ion Antonescu, Petre Țuțea , care
aderase la Mișcarea Legionară a fost numit secretar general la
Ministerul Economiei Naționale.
În perioada guvernării antonesciene, Petre Țuțea a făcut
parte din delegațiile, care au avut misiunea să poarte negocieri
cu Berlinul și cu Moscova. Un prim șoc a avut după
înăbușirea Rebeliunii legionară, când a fost arestat și internat
în Lagărul de la Tg. Jiu, o perioadă scurtă de timp.
După eliberare, Petre Țuțea a fost repus în funcție, fiind
un bun specialist în domeniul economiei. Și după actul de la
23 august 1944 va activa în cadrul Ministerului Economiei
Naționale, datorită protecției din partea lui Lucrețiu
Pătrășcanu, coleg de partid cu el, amândoi fiind membrii ai
Partidului Comunist Român.
După arestarea lui Lucrețiu Pătrășcanu, Petre Țuțea va
fi la rândul său ridicat de securitate, în 1948 și întemnițat ,
eliberat în 1953, dar numai pentru 3 ani, după care va fi din
nou în temniță până în 1964, când au fost amnistiați toți
deținuții politici.
Într-un Raport al Securității era etichetat în felul
următor.”numitul Petre Țuțea este învinuit pentru faptul că
din 1956 a început să participe împreună cu alți indivizi la
12
întâlniri clandestine, unde s-au purtat discuții dușmănoase
împotriva regimului de democrație populară din R.P.R.”
La patru ani de la eliberarea sa din detenție, în 1968 i
s-a întocmit o fișă personală, cu caracter de avertizare. Se
spunea, printre altele :”dar, fire de boem, dominat puternic de
eul său, n-a acceptat să intre în câmpul muncii pe lângă faptul
că nu este dispus să se bage slugă la dârloagă
autocaracterizându-se ca om ” inadaptabil la situația politică
și economică actuală.”
De la vârsta de 66 de ani și până la sfârșitul vieții a trăit
în condiții de sărăcie, într-o garsonieră din jurul Parcului
Cișmigiu.
A fost ajutat de prieteni și Casa Scriitorilor i-a asigurat
masa zilnică. Activitatea publicistică a lui Petre Țuțea a fost
laborioasă. A scris articole, pe care le-a publicat în paginile
ziarului editat de tineretul național țărănesc, împreună cu
Bazil Gruia.
A publicat și la revista ”Stânga”, avându-l alături pe
Petre Pandea. A mai publicat și în paginile ziarului
”Cuvântul” și la în revista ”Familia”, precum și la ”Viața
Românească”.
În lunga sa viață, în care a purtat în inimă sentimentul
iubirii de țară și tradițiile românești, Pentru Țuțea n-a publicat
și a editat atât cât și-ar fi dorit. Multe din scrierile sale au fost
găsite în manuscris și au fost publicate postum.

13
 Printre aceste scrieri ale lui Petre Țuțea, amintim
câteva, cu o încărcătură emoțională deosebită.
-”Omul. Tratat de antropologie”.
-”Între Dumnezeu și neamul meu”.
-”322 de vorbe memorabile”
-”Lumea ca teatru. Teatrul seminar”
-”Filosophia perennis”
-”Bătrânețea”.
Iată o varietate de teme, pe care Petre Țuțea le-a abordat
în cărțile sale, unele publicate postum, altele încă în
manuscris. Nu știu unde au rămas manuscrisurile lui, ori în
garsoniera unde a trăit în ultimii ani ai vieții, ori la rudele sale
din Boteni. Poate la nepotul , Ion Bănică?
Toată viața, filosoful, gânditorul și causticul Petre
Țuțea a avut o ciudă pe evrei, cum spunea Dan Alexe, autor
al unei cărți, avându-l în prim plan pe fiul preotului Petre
Bădescu. Tot autorul amintit mai sus afirma că Țuțea ”îl cita
greșit pe Hegel”. Într-o polemică cu fostul ministru al
Sănătății, Vlad Voiculescu, Petru Țuțea afirma: Fostul
ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, mi-a reproșat într-o
postare pe facebook, că aș fi ateu militant.
I-am răspuns că sunt ateu, dar nu militant și că doar
pufnesc la icoane și la adoratorii unor figuri atât de nocive
cum a fost Petre Țuțea. Vlad Voiculescu poate să se
14
liniștească, așadar sunt doar ateu, stare naturală în care ne
naștem și în care el , ca fost ministru al Sănătății ar trebui să
priceapă că prietenul lui imaginar, Cel de Sus, nu joacă niciun
rol. Din această replică , ideea care se desprinde este că deși
era fiu de preot, Petre Țuțea era ateu. De fapt , mulți scriitori
și filosofi s-au declarat atei, dar, în ultimile clipe ale vieții au
recunoscut forța divină.
Goethe a spus ”Licht mehr licht” (Lumină, mai multă
lumină), iar Voltaire a fost și mai direct: ”dacă Dumnezeu nu
există, trebuie să-l inventăm”. Mulți dintre aceia care l-au
cunoscut pe Petre Țuțea nu-l considerau ateu, ci creștin, mai
ales că era un bun român .
Nu poți rupe românismul de creștinism, fiindcă cele
două noțiuni se susțin una pe alta. În tinerețe, filosoful și
specialistul în drept și economie a aderat la partidul de stânga,
creat în mai 1921, Partidul Comunist din România.
Fiind întrebat de jurnaliști, de ce a aderat la acest partid,
a răspuns cu seninătate:
-”Cine la 20 de ani nu este de stânga?”
Discutând cu nepotul lui Petre Țuțea, domnul Ion
Bănică, am aflat lucruri inedite despre celebrul filosof și
român adevărat, născut în satul Boteni, din fostul județ
Muscel.
Domnul Ion Bănică, pe care-l cunosc de la o întâlnire
literară, desfășurată la Câmpulung Mușcel m-a lămurit în
15
legătură cu adolescența lui Petre Țuțea. În anul 1920, după
trei ani petrecuți la Boteni, împreună cu colegul său de clasă,
Ion Chelaru au plecat la Bad, lăngă Brașov, unde exista o
fabrică de zahăr, unde au cunoscut un ofițer, care funcționa la
o unitate militară din Cluj.
Acesta i-a îndemnat să meargă în orașul de pe Someș și
să urmeze liceul ”Gheorghe Barit”, o unitate de învățământ
renumită în acea perioadă. După ce a terminat studiile liceale,
Petre Țuțea s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității
”Babeș Bolyai” din Cluj.
Aceste completări, mi-au fost suficiente pentru a
completa biografia adolescentină a lui Petre Țuțea. Într-o
carte apărută postum, filosoful expunea peste 300 de cuvinte
”memorabile”, cum spunea și titlul acesteia.
Într-adevăr, aceste idei înserate în carte sunt
edificatoare în ceea ce privește filosofia lui Petre Țuțea, care
este una populară, autorul folosind arhaisme, cuvinte de
jargou, regionalisme.
Iată, câteva din aceste vorbe spuse de filosof:
”Acum, mai la bătrânețe, pot să spun, că fără
Dumnezeu și fără nemurire nu există adevăr.”
”Nu am fost și nu sunt antisemit, pentru că ar însemna
să fiu anticreștin. Pentru că, să fim cinstiți, Christos nu e din
Fălticeni.”

16
 ”Există o carte a unui savant american, care încearcă să
motiveze științific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie
de știință, cum am eu nevoie de securitate”.
”Eu m-aș întâlni cu Cioran în neliniștile mele, care
seamănă cu ale lui, iar el s-ar întâlni cu misticismul meu în
lirismul lui. Ceea ce e ciudat la Cioran nu-l neliniștea de-a fi
om, ci neliniștea de a fi român.”
”De creat, doar zeul creează, iar omul imită. Eu când
citez cuvântul ”creație” literară, muzicală, filozofică-leșin de
râs. Omul nu face altceva decât să reflecte în litere, în muzică
sau în filozofie petice de transcendență.”
”A fi creștin înseamnă a coborî Absolutul la nivel
cotidian. Numai sfinții sunt creștini absoluți. Altminteri,
creștinismul gândit real, e inexplicabil tocmai că e absolut”.
„Iisus Christos este eternitatea care penetrează istoria”.
”Eu cât aș fi de aristocrat în gândire, politic trebuie să
fiu democrat. Masa e absolută, fiecare prost luat în parte e un
prost și atât. Dar toți proștii ăștia, luați împreună, sunt un
principiu istoric.”
”În fața lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul”.
”Binele și răul sunt conceptele pedagogice lui
Dumnezeu față de oameni. Dumnezeu e român. Sau dacă nu,
sunt împotriva lui”.

17
 ”Babele evlavioase merg la absolut rugându-se, iar
filozoful trăncănind silogisme.”
”Călinescu față de Nae Ionescu, nici n-a existat, n-avea
vocație filozofică nici cât un măturător. Nae Ionescu nu se
măsura în vremea lui cu nimeni. Era el însuși.”
”Am dorit dintotdeauna să fac o teză de doctorat cu
tema ”Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români.”
”Legionarismul era însăși ideile epocii, dar
legionarismul nu putea să iasă câștigător deoarece avea la
baza lui o eroare-naționalismul absolut, care este
impracticabil. De la excesul de naționalism li s-a tras sfârșitul
legionarilor.”
”Eu am citit ”Critica națiunii pure” a lui Kant, ca
student, și am înlemnit de emoție. Acum am față de ea, ca
mistic biblic, considerația pe care am avut-o față de
”Informația Bucureștiului. Dar, a trebuit să fac 80 de ani”
Aceste cuvinte din cartea lui Petre Țuțea ”322 de vorbe
memorabile”, pe lângă termenii folosiți de omul născut la sat,
unde s-a născut veșnicia, cum spunea un mare gânditor
român, cuprinde și unele antinomii.
Petre Țuțea îi spune lui Vlad Voiculescu, fost ministru
al Sănătății că este ateu, dar nu militant. Totuși, într-una din
aceste vorbe, cum le numește autorul se declară mistic biblic.
Deci, nu poți fi și ateu și mistic biblic. În cugetările sale
Petre Țuțea face și referiri la personalitățile pe care le-a
18
cunoscut descriindu-le în mod plastic, cu ironia specifică
omului crescut la sat.
I-a cunoscut pe Emil Cioran, pe Mircea Eliade, pe
Constantin Brâncuși, care a fost un titan al sculpturii
românești.
Coloana Infinitului care adăpostește intrarea în Parcul
Central din Tg. Jiu, ca și Poarta Sărutului, reprezintă drumul
către Cer, către Infinit. Nu întâmplător, Constantin Brâncuși
îi spunea lui Petre Țuțea, că Poarta Sărutului este intrarea în
Grădina Maicii Domnului, adică în această țară carpatină,
binecuvântată de Domnul.
În misiunile sale în Germania sau în negocierile cu
Uniunea Sovietică, a cunoscut o serie de personalități, pe care
Petre Țuțea i-a uimit cu ușurința de a vorbi limba germană și
de a explica situația economică a României și importanța
petrolului nostru pentru armata germană aliată.
Petre Țuțea l-a cunoscut și pe consăteanul său, mare
personalitate a politicii românești, din perioada regimului
antonescian, Constatin Vișoianu. După spusele filosofului,
într-o convorbire cu un reporter, la Spitalul unde fusese
internat în ultimele clipe de viață, el se mișcă între Dumnezeu
și neamul său.
După Petre Țuțea omul este ”un animal perfectibil”,
spre deosebire de Aristotel, care spune că ”omul este un
animal politic (zoon politikon). Recunoaște că nu se poate

19
considera teolog, dar, este dispus să înțeleagă lumea
dogmelor.
După Petre Țuțea, în societate funcționează două tipuri
de reguli: a dogmelor, care sunt perfecte, venite de la
Dumnezeu și a normelor, care bazate pe inperfecțiunea
omului.
Fiind la început un adept al stângii, aderând la Partidul
Comunist din România, are o impresie destul de bună despre
Nicolae Ceaușescu. În convorbirile pe care le-a avut în
spitalul bucureștean, cu diverși jurnaliști și oameni politici,
care l-au vizitat, afirma, că Nicolae Ceaușescu, a fost și bou,
prin Cultul personalității, dar pe lângă ce a făcut ar trebui să i
se ierte”.
Petre Țuțea recunoaște, că după moartea sa, Nicolae
Ceaușescu rămâne cel mai mare naționalist în care poporul
român va trebui să creadă. Se îndoiește de faptul că a fost
comunist, dar, niciodată, că n-a ținut la națiunea sa.
Îl compară pe Nicolae Ceaușescu prin ceea ce a făcut
pentru România cu Kemal Ataturk, creatorul Turciei moderne
și cu Nasser, președintele Egiptului, care a fost un patriot
desăvârșit.
Tot ceea ce a realizat ultimul conducător comunist al
României, după părerea lui Petre Țuțea, a fost scoaterea țării
noastre din Evul Mediu. A introdus noul în această țară
mănoasă, de la electrificare, sisteme hidro și termo-electrice,

20
până la construirea unor intreprinderi care produceau mașini
și utilaje, exportate în zeci de țări ale lumii.
Mai mult, spune Petre Țuțea, acest om a ”păstrat
demnitatea acestui popor de tâmpiți”. Este adevărat, uneori
filozoful folosea și cuvinte jignitoare la adresa românilor, dar,
nu la cei adevărați, ci , la detractorii și spoliatorii bogățiilor și
prestigiului națiunii noastre.
Suferințele prin care a trecut acest român adevărat, fiu
al Muscelului au fost de neimaginat. În cei 13 ani de
închisoare, Malmaison, Aiud, Jilava și Ocnele Mari, Petre
Țuțea a întâlnit acolo crema intelectualității românești.
În detenție a ținut predici în adevăratul sens al
cuvântului, nefiind preot, cu paralelisme între filozofi ai
Greciei antice și personaje biblice. Una dintre aceste paralele
este între Platon și Hristos, sau între păgânism și creștinism.
Constantin Noica a povestit, că fiind în închisoare, în
timpul unui interogatoriu prelungit, anchetatorul enervat i-a
spus că l-a anchetat și pe Țuțea. Deci, Petre Țuțea devenise
etalon al rezistenței în penitenciar. Vorbele sale, uneori spuse
în răspăr, ironice îi iritau pe cei care-i interogau pe deținuți.
După eliberarea sa, a publicat articole, în marea lor
majoritate sub pseudonim. Evenimentele din decembrie 1989
sunt un prilej de mare popularitate pentru filozof.
În mica sa garsonieră de lângă Parcul Cișmigiu sunt
primiți jurnaliști, oameni politici și așa ziși revoluționari.
21
Marian Munteanu, liderul studenților în decembrie 1989 a
fost încântat de discursurile lui Petre Țuțea, declarându-se
discipol al acestuia.
Tot ceea ce spunea filozoful erau adevărate perle. Iată,
câteva din ultimile sale cugetări. ” Nu mă consolează faptul
că sunt mai român, decât Eminescu, Blaga, Nae și răcoarea
câtorva biserici”. Referitor la Eminescu, Petre Țuțea spunea:
-”Eram un prost, la vârsta la care Eminescu scria
”Luceafărul”, eu jucam țurca marxistă.” Cum avea obiceiul
de a lua tot felul de citate ale unor gânditori străini, una dintre
ele i-a devenit foarte dragă, pe care a repetat-o de mai multe
ori, în prezența unor invitați ai săi ”Eram un prost, declara la
bătrânețe, fiindcă n-am mers pe aceeași linie mereu”.
Cine la 20 de ani e de stânga, nu are suflet. Cine de 40
nu este de stânga, acela e imbecil. Când se afla în Germania,
ca trimis economic din partea Ministerului Economiei din
România l-a întâlnit pe Nae Ionescu, care i-a spus:
-”Te-ai dumirit și tu, Petrache. ” Se referea la trecerea
de la ateism la ortodoxie. În ultima perioadă a vieții, Petre
Țuțea a început să-și reevalueze concepția, în special de a
privi viața în alt mod.
El face referiri la ceea ce aștepta să vină, apropiindu-se
de 90 de ani. Ca și Lucian Blaga, Alexandru Vlahuță și alți
oameni de cultură s-a referit și la viața de apoi.

22
 Petre Țuțea afirmă că nu se teme de moarte, ci, mai
mult de însingurare. Sunt elocvente și cuvintele referitoare la
prezența sa într-o viață, de aproape un secol:
-”Eu, care am fost prezent la toate tragediile, victoriile
acestei țări, mă simt ca un par în mijlocul furtunii. Singura
nădejde este că așa cum sunt Dumnezeu mă iubește și așa.
Într-adevăr, Dumnezeu l-a iertat, că s-a îndoit de
existența sa, fiindcă mai repede își îndreaptă pașii către cei
necredincioși, care apoi îl primesc în sufletul lor, decât pe cei
care sunt farisei.
Petre Țuțea rămâne un simbol la românismului, o viață
care și-a dedicat-o valorilor naționale, spiritualității
românești. Inteligența acestui fiu al Muscelului este
caracteristică țăranului, care știe că iubirea față de glie, de
averea sa reprezintă cel mai de preț lucru.

23
Românism prin cultură
Adrian Păunescu

24
25
 Adevărații români, care au pus umărul la crearea
acestui edificiu național, nu sunt aceia care folosesc lozinci și
țin discursuri demagogice, ci, fac ceva concret în acest sens.
Patriotismul se manifestă și prin promovarea valorilor
culturale naționale. Un exemplu de om care face educație
patriotică prin muzică, poezie și jurnalism este Adrian
Păunescu.
Din păcate, ca și Marin Preda, a dispărut prea devreme
din această viață pământească, scârbit de ceea ce a văzut în
jurul său. Adrian Păunescu s-a născut într-o familie de
intelectuali, la 20 iulie 1943, în comuna Copăceni, raionul
Sângerei din Basarabia (Republica Moldova).
Refugiată din Basarabia ocupată de trupele sovietice,
după Ultimatum din iunie 1940, familia Păunescu se va stabili
la Bârca, în județul Dolj. Acolo va petrece copilăria și
adolescența Adrian Păunescu. Mama sa, învățătoare de
profesie a fost un trimestru cadru didactic, la școala din
Oltenița rurală, după care a primit un post în altă localitate.
După absolvirea claselor primare, la Bârca, a urmat
cursul secundar la Colegiul Național ”Carol I”, din Craiova,
apoi în București, la Liceul ”Zoya Kosmodemyanskaya”(azi
Școala Centrală), unde a avut colegi de marcă, așa cum este
actrița Silvia Năstase.
Tatăl lui Adrian Păunescu a fost membru al Partidului
Național Liberal , de aceea a fost condamnat 15 ani, pentru
activitate anticomunistă. Din acest motiv, Adrian Păunescu a
26
stat trei ani, până a putut să dea examen și să fie admis la
Facultatea de Filologie a Universității București.
A debutat în anul 1960, ca poet. Nu s-a limitat numai
la poezie, ca gen literar, a scris și eseuri, critică literară,
articole în revista ”Flacăra” și proză. Opera sa este bazată pe
latura naționalistă, patriotică.
Nimeni n-a făcut atâta educație patriotică așa cum a
reușit Adrian Păunescu. Dintre operele mai importante ale
poetului amintesc:
”Repetabila povară”(apărută în 1974)
-”Pământul deocamdată”(1976)
-”Iubiți-vă pe tunuri”(1981).
-„De la Bârca la Viena și înapoi”(volum de proză
memorialistică).
Cel mai caustic volum de versuri al lui Adrian
Păunescu este ”Manifest pentru sănătatea pământului”.
Poemele incluse în acest volum, începând cu ”Trimit
testament”, reprezintă un adevărat rechizitoriu la adresa
regimului comunist, care cenzura drepturile și libertățile
cetățenești.
Sunt versuri directe la adresa conducătorilor României,
pe care poetul nu se sfiește să le aștearnă pe hârtie.
”Au pătruns incompetenți în structura bietei țări,

27
 Ca să pierdem în secunde, ce am câștigat cu anii”.
Aceste aluzii la cuplul dictatorial, îi vor aduce lui
Adrian Păunescu dizgrația sistemului social-politic. Cea mai
mare realizare a poetului, considerat un justițiar al regimului
comunist a fost constituirea Cenaclului ”Flacăra” și
activitatea sa între 17 septembrie1973 data înființării și iunie
1985, când a fost desființat.
În cadrul acestui forum de cultură și educație patriotică
au fost prezentate poeme păunesciene, care puse pe muzică
au încântat publicul spectator, adunat de obicei pe stadioane
sau în spații foarte mari, unde să încapă mii de oameni.
Promovarea în Cenaclul ”Flacăra” era făcută de poet,
iar cei intrați în aceste megaspectacole mergeau peste tot pe
diferite coordonate geografice. Adrian Păunescu a vizitat
întotdeauna orașele mari, care-i ofereau mulți spectatori.
Uneori spectacolele țineau până aproape de venirea
zorilor. Printre cei care au trecut prin Cenaclul ”Flacăra” se
numără cântăreți de muzică folk, ca Mircea Vintilă, Valeriu
Penișoară, Victor Socaciu, Ștefan Hrușcă, Vasile Șeicaru, dar,
și soliști de muzică ușoară, ca George Nicolescu, Anda
Călugăreanu, dar și recitatori.
Aceste sosiri ale lui Adrian Păunescu, în orașele
României erau adevărate regaluri artistice și ore de patriotism
autentic. Adrian Păunescu a creat o generație a anilor 70,
numită ”generația în blugi”, care avea în permanență mesaje
cu încărcătură emoțională.
28
 În perioada regimului comunist, a fost cel mai acerb
critic la adresa sistemului totalitar, cu toate că denigratorii săi
l-au făcut ”om de curte” al familiei dictatoriale, care a
închinat poeme conducătorului și s-a înfruptat din plin de pe
urma acestor legături cu oameni ai regimului trecut.
Fiind un om cu coloană vertebrală n-a negat că a slujit
regimul comunist dar, acesta era o poartă către libertatea de
exprimare și de a evita foarfecele cenzurii.
Adrian Păunescu a fost căsătorit cu poeta, Constanța
Buzea, împreună având doi copii, Ioana, care a decedat acum
câțiva ani și pe Andrei. După despărțirea de prima soție ,
Adrian Păunescu se va căsători cu Carmen Antal, medic de
profesie, cu care are o fiică, Ana Maria, actualmente redactor-
șef al revistei ”Flacăra lui Păunescu”.
În toamna anului 1990, Adrian Păunescu a pus bazele
unei noi reviste, care să înlocuiască ”Flacăra”, cu un titlu
sugestiv, ”Totuși iubirea”. În paginile acestei reviste, care-și
avea redacția în locuința poetului, pe strada Dionisie Lupu, au
fost publicate articole de mare interes pentru publicul cititor.
Poemele lui Adrian Păunescu, mai ales cele din
volumul ”Poezii cenzurate”, apărut în 1990, au o mare
încărcătură emoțională. La sfârșitul acestui volum, ediția a-II-
a, autorul atrage atenția cititorilor că poemele incluse , sunt
scrise între un interval de timp de un an și patru luni, mai
precis între august 1988 și decembrie 1989, adică în ultima
perioadă a regimului Ceaușescu.
29
 Autorul precizează și cronologia acestor poeme, primul
fiind ”Soarta”, ultimul ”Corabie-n derivă”. Cât de realiste
sunt aceste poeme, care oglindesc viața românilor în ”Epoca
de Aur”, cum a fost numită perioada celor 25 de ani ai
dictaturii ceaușiste. Eu personal n-aș numi-o dictatură, fiindcă
azi, în anul 2020, este o cruntă teroare de tip fascisto-
globalist.
Iată, cum vedea Adrian Păunescu soarta țăranului
român. Este foarte edificator poemul ”Țăranii vinovați”.
Redau primele două strofe și ultima:
”Țăranii nu au ținere de minte”,
Țăranii n-au pământ și n-au cuvânt”,
Ei au lăsat și case și morminte
Și acum în slujba amneziei sunt”.
Țăranii poartă vina pentru toate, că n-au rămas să
dârdâie de frig, să n-aibă nici lumină, nici bucate, și nici să se
gândească la câștig.
”Dar ultima și groaznică-ntâmplare e că acești scaieți
de bolovani mascați urban acuză-n gura mare țăranii care nu
mai sunt țărani”. Într-adevăr, transformarea unei părți a
țăranilor în muncitori, nu ai gliei, ci ai fabricilor și uzinelor
românești, au întinat această clasă socială.
Adrian Păunescu este indignat de faptul, că autoritățile
comuniste vor să schimbe fața satului tradițional, cu parfumul

30
său de epocă, prin acea sistematizare, pe care poetul o
respinge categoric, în poemul ”Moartea unui sat”. Poemul a
fost scris la 24-25 aprilie 1988:
”Sat de mineri și crescători de vite,
Și munte dar cu aur în carâmb
Ți-s casele atât de obosite
Tu te gătești de moarte, Săcărâmb.

Și totuși în bătrânii fără teamă,

Ce mai aprind lumini sub turla ta,
Încrederea deloc nu se destramă,
Ei cred că tu vei mai reînvia.

Acum într-o poruncă de departe,

Cu toate satele prin ordin strâmb
Nemotivat esti condamnat la moarte,
Dar și la înviere, Săcărâmb.”
Poetul a propagat românismul și prin poezia cu conținut
religios, chiar dacă acesta este învelit într-o haină laică. Multe
colinde au ca autor pe Adrian Păunescu.

31
 Să nu mai vorbim de acel colind, care este mereu cântat
de Crăciun aducând aroma unui fruct al toamnei, pe care
bătrânii noștri îl puneau pe fereastră în zilele și serile de iarnă.
”Galbenă gutuie, dulce amăruie
Lampă la fereastră, toată viața noastră”.
Poetul a știut că poporul nostru fiind creștin, ortodox și
evlavios, respectă tradițiile și rutualurile străbune, cu
sfințenie. Românismul, naționalismul lui Adrian Păunescu, se
manifestă și prin elogiul pe care-l aduce mamei, cea care dă
naștere copiilor și întregește familia.
Ca și Vasile Militaru are o poezie cu același titlu, în
volumul ”Poezii cenzurate”, ediția a -II-a. Acest poem,
intitulat ”A venit aseară mama”, cu versuri care îi aparțin,
păstrând titlul în fiecare strofă, ca un leit-motiv, întregește
viziunea poetului despre familie, ca celulă a societății:
”A venit aseară mama, ca-n romanța populară,
Oare te-a găsit acasă, oare mai știai că-i ea,
N-a venit ca să-ți aducă, a venit ca să îți ceară
A venit aseară mama cu broboada ei cea grea
A venit aseară mama și-i atâta de-nstărită,
Încât nici nu poate spune tot ce are-ntradevăr,
Are astm, contracte, noră, pensie, nepoți, flebită,

32
 Și argint din cel mai strașnic în sprâncene și în păr.
A venit aseară mama a plecat în zori la gară
Cu broboada ca un plânset peste ultimul temei,
Hotărâtă să te uite și în casa ei să moară,
Când or omorî cu fierul, cei ca tine, casa ei.”
Acest poem sfâșietor vine să întregească adevărul
despre soarta mamelor, pe care copiii le uită, iar când vine la
ei, nu este primită așa cum se cuvine. Romanța pe versurile
lui Vasile Militaru prezenta o mamă, care vine la un fecior,
mare domn cu multă carte, în poemul lui Adrian Păunescu,
mama nu-i aduce fiului nici ouă, nici nuci, ci, iubirea ei,
cerându-i s-o trateze așa cum se cuvine. Numai că feciorul
ajuns mare pe linie de partid nu ține cont de cea care i-a dat
viață și execută planul celor pe care-i slujește de demolare a
locuințelor țărănești.
Prin ceea ce a scris, atât în versuri, în proză sau în
articolele din revista ”Flacăra”, Adrian Păunescu se
dovedește un om curajos, care se luptă cu sistemul și cu
injustiția lui.
El își cunoaște potențialul atât intelectual, cât și
sufletesc. Într-un poem se autodefinește spunând:
”jumătate eu sunt spirit, jumătate sunt cuvânt” În
revista pe care a condus-o, până la interzicerea ei, de către
autoritățile comuniste, care se ocupau de cenzura presei, apoi

33
reapariția cu alt redactor șef la conducere, Nicolae Arsenie,
Adrian Păunescu a lansat o serie de oameni valoroși.
Printre aceștia , pe Kozak, care a găsit tratamentul
psoriazisului, o boală de piele foarte gravă, prin metode
naturiste, nu prin medicină tradițională. Deși nu era medic de
profesie, Ministerul Sănătății denumindu-l șarlatan, excroc, în
realitate a avut rezultate bune, ceea ce medicina alopată n-a
reușit.
Un articol al lui Adrian Păunescu, din anii 80, publicat
pe o pagină în revista ”Flacăra” îl descoperea pe medicul
urolog, Leontopol, care a tratat cu rezultate excelente, cazuri
de cancer în faze terminale, cu un preparat, în care a folosit și
hârtia fotografică, numit hidrochinonă.
Deși nu avea un cabinet dotat cu tot ceea ce trebuie,
unui medic, Leontopol dădea consultații și acorda tratamente
la caldarina unui bloc, pe strada Precupeții Vechi, din
București, a reușit să vindece oameni.
A tratat un inginer de la Uzinele ”23 August”, care avea
metastaze la plămâni. A fost trimis în Franța , nu i s-a dat nicio
șansă, dar, doctorul Leontopol l-a făcut bine în câteva luni.
Articolul se intitula ”Ceea ce n-a reușit Institutul Pasteur din
Paris , a reușit doctorul Leontopol”.
Adrian Păunescu a scris și imnuri unor echipe fanion
ale fotbalului românesc, ”Universitatea Craiova”și ”Rapid”.
A comemorat de fiecare dată ziua de 15 ianuarie, când s-a
născut simbolul culturii românești, Mihai Eminescu.
34
 Comemorările marelui poet al neamului au fost
organizate, fie la Ipotești, unde a copilărit Luceafărul poeziei
românești, fie la Botoșani locul nașterii. Adrian Păunescu i-a
dedicat simbolului nostru cultural mai multe poeme, care au
fost puse pe muzică, devenind șlagăre.
Turneele Cenaclului ”Flacăra”, în Ardeal, la Râmeți, la
Alba Iulia, Sibiu, Cluj-Napoca, Țebea, unde se află
mormântul crăișorului Avram Iancu, lângă gorunul altui
simbol al românismului, Horea, au sensibilizat publicul
spectator și au învățat o lecție de patriotism autentic, nu de
paradă, cum este astăzi.
Recitând la Putna poeme, cu tentă istorică, la
aniversarea lui Ștefan cel Mare, poezia lui Mihai Eminescu,
”Doina” a răsunat și dincolo de hotar, fiind ascultată și de
grănicerii ucraineni.
Adrian Păunescu a sensibilizat societatea românească,
aflată în degringolada transformărilor care doreau să schimbe
fața satului românesc tradițional, fără nici-o teamă, că va
suporta consecințe.
Concomitent cu educația patriotică, poetul a apelat și la
spiritul românesc, la obiceiul de împodobire a locuințelor
țărănești cu ștergare de borangic, țesute în casă, la ulcioarele
atârnate pe pereți, și în primul rând la simbolul ortodoxiei,
icoana, nelipsită în camerele acestor case.
Poezia ”Icoana”, din volumul ”Poezii cenzurate”,
ediția a-II-a, este edificatoare în acest sens.
35
 ”Măicuța pune sfinții pe pereți.
Și coasa în pășunea de pe munte
Și împotriva dogmei noastre crunte,
Păstrează creștinismul în Ră......meți.
Măicuță, învierea la Rămeți
M-a retrimis ca pe-un copil acasă.
O vorbă de întoarcere îmi lasă
Și spune-mi ce necazuri mai aveți
.......................................................
Măicuță, adă-mi apa de izvor,
Că altceva nu îndrăznesc a-ți cere,
Toți Apusenii și un pic de miere
Și acolo simt că aș putea să mor”
Ca bun român, poetul suferă odată cu locuitorul acestui
plai mioritic, adresând o rugă pentru poporul său. Această
rugă nu este o vorbă fără însemnătate, ci, este pornită din
inima sa de român adevărat.
Poemul cu acest titlu este edificator în acest sens.
”Acest popor eroic muncește și îndură
Incompetenți pe umăr și un căluș în gură,

36
 El, sărăcit rămâne ființa cea mai pură
Când hoții lui, jignindu-l, spun că românul fură.
Sistemul economic îl trage de picioare
Și-n fiecare iarnă poporul nostru moare
Și înviază iarăși în vara viitoare,
Predestinat să rabde de-aceeași înjugare
...............................................................
Popor născut iubirii și fără nicio ură,
Popor care trudește, popor care îndură,
Ființa lui rămâne istorică și pură
Că de la sine fură românul care fură”
Foarte realist acest poem, parcă e rupt din realitățile
ultimilor treizeci de ani, perioadă în care s-a încurajat hoția,
minciuna, demagogia și trădarea de țară. Adrian Păunescu a
devenit incomod ”după trecerea la noul regim politic, prin
interpelările sale în Parlamentul României, uneori cu accente
de o aciditate ieșită din comun.
După înființarea partidelor politice, după alegerile din
20 mai 1990, de Duminica Orbului, Adrian Păunescu a fost
membru al Partidului Socialist al Muncii, va deveni
vicepreședinte al acestei formațiuni, condusă de fostul prim
ministru comunist, Ilie Verdeț.

37
 Va avea funcții importante în Parlamentul României,
dar, va continua să activeze pe planul jurnalistic și să editeze
noi volume de versuri. Pe Adrian Păunescu l-au interesat și
gravele probleme planetare: sărăcia, robia unor popoare de
către satropii financiari și globaliști.
Nu întâmplător a scris și editat volumul ”Pământul,
deocamdată”, în care sunt incluse poeme cu acest caracter
planetar:
”Voi ce-n lună zburați,
Cu-ale voastre izbânzi
Nu uitați, c-aveți frați,
Pe Planetă, flămânzi.
Pe pământ avem de toate,
Și mai bune, și mai rele
Și-nchisori,și libertate,
Și-am avea și nu se poate
Și noroi, și stele”
Adrian Păunescu se face mesagerul acestor milioane de
osândiți la foame, cum spune și versurile ”Internaționalei”,
încercând să sensibilizeze opinia publică internațională,
asupra gravelor probleme, în primul rând ale alimentației.

38
 Poetul și-a adus aminte de situația copiilor subnutriți
din Biafra , Guineea Bissau și Insulele Capului Verde, ajunși
la nivele scheletice, din punct de vedere fizic.
Adrian Păunescu observă cum s-a degradat condiția
umană, cum a scăzut nivelul de conștiința civică. A observat
că au pătruns în conștiința românilor viciile Occidentului,
falsa democrație și lipsa de respect față de valorile naționale.
Pe toate aceste rocile Occidentale, implementate în
solul și aerul românesc pure, le-a amendat poetul și
parlamentarul patriot. Adrian Păunescu se luptă cu acei călăi,
care au subjugat modul de a gândi al omului, au atentat la
conștiința fiecăruia dintre noi, pentru a subordona populația
intereselor meschine pe care le au.
Unul dintre poemele incluse în volumul ”Poezii
cenzurate” se intitulează ”Către călăi”:
”Acelorași călăi din toată vremea
Le sunteți astăzi victime și voi
Și ni se pare că mereu sunt alții,
Că nu se-ntoarce vremea înapoi.
Dar ei orice ar fi rămân aceiași
Mimând frumos același fapt urât
Și au apucătura curioasă
De-a ne privi nu-n ochi , ci mai spre gât.
39
 .........................................................
Atâta a rămas, nu-i îndoială,
S-au mai schimbat și munți, și bălți și văi
Dar nu putem păstra nealterată,
Încrederea deplină în călăi”
Poziția poetului și patriotului este fermă, el vede răul
din ce în ce mai rău, iar binele departe de noi, de societatea
românească. Fiind un vizionar, ca și Corneliu Vadim Tudor și
alți români adevărați, Adrian Păunescu a întrezărit încă din
primii ani ai sec al -XXI-lea, sumbrul viitor al țării.
Într-un poem, care a fost tipărit și în revista, pe care o
conduc copiii săi,”Flacăra lui Păunescu”, procesul de
carantinare al românilor și mirosul acesta de sclavie, care se
apropie de țară, de popor și de spiritualitate românească a fost
scos în evidență.
Poezia a fost scrisă la 21 ianuarie 2002 și publicată în
ultimul număr al revistei vechi, ”Flacăra”.
Și ce-ar fi dacă,
Într-o zi blestemată
Ne-am îmbolnăvi cu toții
Deodată?
Și medici, și pacienți,

40
 Și părinți, și copii?

Ce-ar fi, ce-ar fi

Dacă, brusc,
Ne-am îmbolnăvi,
Dacă n-ar avea
Cine pe cine să mai trateze,
Bandaje și paranteze?
........................................
Miroase-a carantină peste val,
Bolnavii sunt chemați să se supună,
În încercarea ultimă, comună
Să li se spună: nu mai aveți leac...”
Această premoniție a scos în evidență marea
concentrare a poetului pe problemele grave ale țării sale,
spoliate de bogății, începând cu vânzarea pământului
românesc, și terminând cu închiderea minelor de aur de la
Roșia Montană, Băiuț, Cavnic, Baia Sprie și vânzarea
lemnului românesc, transformând munții noștri în goluri
alpine.

41
 Mi-aduc aminte de versurile unui cântec, interpretat de
Sava Negrean Brudașcu, redând acest exod tragic al României
post-decembriste, ca și în urmă cu secole, când erau sub cizma
ocupației străine:
”A plecat moțul prin țară
Cu doniți și cu ciubară,
Și cu topari de rășină,
Să le deie pe fărină”,
Căci, munții noștri aur poartă,
Noi cerșim din poartă-n poartă.”
Adrian Păunescu, ca bun român n-a rămas nepăsător la
acest jaf național, care a început după martie 1990, când
președintele Ion Iliescu, președintele Senatului, Alexandru
Bârlădeanu, și primul ministru, Petre Roman au semnat un act
oficial, prin care România a devenit stat corporatist.
De atunci, țara noastră a devenit colonie a
Occidentului, a sistemului bancar cămătăresc, reprezentat
prin Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional.
Pe Adrian Păunescu ca patriot și român adevărat, nu
unul care a ”trăit în gazdă” în această țară mănoasă, cum
spune chiar el, îl interesează toate ceea ce se petrece în țara
sa, mai ales în acești ani grei, de cumpănă pentru popor și
națiune.

42
 El consideră că Munții Apuseni, bogați în aur și metale
rare reprezintă un adevărat ”templu sfânt”. Aici a fost centrul
de rezistență românesc împotriva tiranilor, care
transformaseră pe românul creștin ortodox într-un iobag, fără
nici-un drept la supraviețuire.
Nemeșii, autoritățile austriece, care conduceau
Ardealul au deposedat pe români de tot ce aveau. Pe acești
pribegi în propria lor țară, i-a prezentat Adrian Păunescu în
articolele sale și în poeme.
Pentru poetul și omul de cultură, durerile lor sunt și ale
sale. Dacă ar mai fi trăit și acum, când acest virus a produs,
prin slugoii globaliștilor panică generală în rândul populației,
Adrian Păunescu ar fi reacționat așa cum știa s-o facă, ca bun
român și adept al respectării libertăților umane.
Întreaga sa existență pe acest mănos pământ românesc,
a fost o luptă împotriva nedreptăților de orice fel. Adrian
Păunescu a fost ”inchizitorul acestor vremuri nedrepte, cum
spune de altfel într-un poem din volumul ”Poezii cenzurate”,
ediția a II -a, la pagina 659:
Nedrepte vremi, cu toate-n sine-ntoarse
Trăim patetic și murim umil,
Se ține metafizica de farse
Și zace Calboreanu în exil.
Actorul care-a fost Ștefan cel Mare

43
 Absent privește lumea, peste nimic nu simte, și nimic
rău-l doare,
Nu știe c-a murit feciorul său.
Nedrepte vremi, se-aude râs de cinici când pun pe cei
curați să bea noroi,
Vai, se răstoarnă veacul peste noi
Și paturile îngheață brusc în clinici,
În săptămâni de torturi și de sloi
Nu vor mai fi de-a pururi duminici”.
Poetul și românul adevărat a trăit într-o perioadă de
convulsii, de tragedii naționale, dar, și de împliniri și virtuți,
care nu pot fi eliminate, din viața și conștiința lui.
Adrian Păunescu a fost un lampadofor al tinerei
generații, un corăbier printre apele tulburi ale existenței
noastre, de azi și de mâine. Închei prezentarea lui, ca român
adevărat și făchier al țării sale, cu versurile, prin care a
anticipat plecarea dintre noi, călătorind de acum prin
constelații.
Drum bun popor pierdut la un pariu,
Adio mamă, patrie, adio!

44
45
Tribunul și sarcasticul
Corneliu Vadim Tudor

46
47
 În galeria românilor adevărați se înscrie și cel care a
fost denumit de toți cei care l-au cunoscut, ”Tribunul”. Deși a
avut un temperament sanguin, acest om a iubit țara, poporul
său și tradițiile sale creștine.
Vorbesc despre acest mare intelectual și român
adevărat la trecut, fiindcă timpul n-a mai avut răbdare să se
mai afle printre noi. Publicist, scriitor, pamfletar de talent și
om politic, Corneliu Vadim Tudor s-a născut la 28 noiembrie
1949, în București, în cartierul Rahova, într-o familie cu cinci
copii.
Pe tatăl său, Ilie Tudor, care era de meserie croitor l-a
adorat, dar, pe mama sa, Eugenia, o diviniza . În memoria
măicuței sale, Corneliu Vadim Tudor a scris un poem care a
fost pus pe note și cântat de ziua femeii și a celei care dă viață.
A fost cel mai mic copil al familiei Tudor. După
terminarea școlii primare și a celei gimnaziale, Corneliu
Vadim Tudor a urmat cursurile Colegiului Național ”Sf.
Sava” din București, pe care le-a absolvit în 1967.
S-a înscris la Facultatea de Filozofie a Universității
București. În anul 1971 a absolvit și a luat licența cu o teză
interesantă, unică în România, după al II-lea război mondial
”Sociologia religiei”. În anul 1975, Corneliu Vadim Tudor și-
a satisfăcut stagiul militar, urmând și școala de ofițeri de
rezervă.
A terminat stagiul militar, cu gradul de sublocotenent.
Începând cu anul 1972 a lucrat în mass media. A fost alături
48
de scriitorul Eugen Barbu, care l-a luat sub aripa sa
ocrotitoare, la ”Săptămâna Culturală a Capitalei”.
Rezultatul acestei prietenii cu marele scriitor a fost
obținerea unei burse la Viena, pe baza premiului ”Gottfried
von Herder”, obținut de Eugen Barbu. În capitala Austriei a
studiat istoria.
Corneliu Vadim Tudor a fost și un editor de presă, fiind
fondatorul celor două reviste ”România Mare” și
”Tricolorul”. În anul 1992 participă la alegerile parlamentare
din partea partidului România Mare, devenind senator de
București. A avut patru mandate de senator, din 1992 până în
2008. În acest interval, de aproape două decenii, Corneliu
Vadim Tudor a inițiat 33 de propuneri legislative și 9 moțiuni.
Din punct de vedere umanitar, Corneliu Vadim Tudor
a avut inițiative, pe care le-a finalizat, dovedindu-se un om cu
suflet mare. A inițiat și a finanțat în fiecare săptămână ”Cina
Creștină”, pentru un număr de oameni nevoiași.
N-a uitat nici lăcașurile de cult, cărora le-a acordat
ajutoare financiare. A sprijinit școli, muzee și situri
arheologice. Corneliu Vadim Tudor nu i-a uitat nici pe copii,
nici pe studenți, oferindu-le premii și donații.
Pentru atitudinea sa autoritară în cadrul Partidului
România Mare, mai multe organizații județene (24 la număr)
au organizat o ședință extraordinară a Consiliului Național,
pentru revocarea lui din funcția de președinte a Partidului
România Mare.
49
 Au fost 116 voturi pentru revocare și 9 împotrivă.
Corneliu Vadim Tudor a dat în judecată această acțiune a
celor 24 de organizații, considerând ședința lor ilegală, iar
magistrații Tribunalului București au decis repunerea în
funcția de președinte al Partidului România Mare, a celui care
a fondat această formațiune politică.
Chiar dacă această ședință extraordinară alesese un alt
președinte, pe domnul profesor universitar, Gheorghe Funar,
hotărârea judecătorească a anulat această numire.
În ziua de 27 iulie 2013, Corneliu Vadim Tudor afirma
că ”singurul președinte al P.R.M. sunt eu ” Tribunul a canditat
la alegerile prezidențiale din anul 2000, ajungând în turul doi
de scrutin, alături de Ion Iliescu.
A insistat pe lângă moderatorii de la Televiziunea
Română, să aibă o confruntare finală cu Ion Iliescu, înainte de
terminarea campaniei electorale, dar, adversarul său a refuzat
oferta.
A obținut 33,17% din voturile românilor. Partidul
România Mare a obținut la 6 noiembrie 2009 numai 540 380
de voturi, adică 5,56%, începând degringolada politică a
acestei formațiuni Corneliu Vadim Tudor a reușit însă, cu
câteva luni înainte, la 7 iunie 2009 să fie ales europarlamentar,
pe lista Partidului România Mare.
Va participa până în martie 2010 la 15 ședințe, din cele
37, în plenul Uniunii Europene, ca europarlamentar, adică a
avut o prestație foarte bună. Și în cadrul Parlamentului
50
European a avut intervenție pe probleme complexe ale vieții
politice din România.
A avut mai multe polemici cu Laszlo Tokeș, și el
europarlamentar U.D.M.R. Corneliu Vadim Tudor a fost un
român adevărat, de fiecare dată criticând pozițiile iredentiste
ale Uniunii Democrate a Maghiarilor din România.
A fost denumit de colegii săi din Parlament, ”vânător
de unguri”. Polemicile sale cu fruntașii acestei formațiuni a
maghiarilor sunt arhicunoscute. A avut confruntări aprinse și
în Senat, dar, și la televiziune cu Marko Bella, dar, și cu alți
lideri maghiari, pe probleme naționale.
Concomitent cu activitatea politică, Vadim a continuat
să editeze cele două reviste ”România Mare” și ”Tricolorul”.
Foarte multe articole, publicate în aceste săptămânale, erau
atacuri dure la adresa politicienilor corupți.
Între 1970 și 1980 a primit unele informații din arhivele
Securității, care au fost publicate în revista ”Săptămâna”,
pentru a putea contracara transmisiunile postului ”Europa
Liberă”.
Securitatea avea un proiect de a șantaja pe cei din
redacția ”Europei Libere”, numit ”Melița și eterul”. Corneliu
Vadim Tudor a fost și autor al mai multor scenarii pentru
emisiunea ”Teatru radiofonic”.

51
 Debutul pe scena spectacolelor teatrale s-a produs la 5
decembrie 1989, la ”Constantin Tănase”, cu o comedie
savuroasă, ”Toată lumea se pricepe la fotbal.
Pentru polemicile din săptămânal ”România Mare” de
la rubrica semnată de Alcibiade a fost dat în judecată, de cei
care s-au simțit calomniați sau insultați. Cel mai mare scandal
de presă și de editură a fost stârnit de o poezie pamflet a lui
Corneliu Vadim Tudor, ”În apărarea lui Eminescu” la
începutul anilor 1981.
A fost o replică la articolul rabinului Moses Rosen, care
amintea de Eminescu, părerea sa despre evrei și revenirea la
antisemitism în cultura română.
Au fost reacții și în tabloidele străine, ”Washington
Post” și ”Paris Match”. Acestea au criticat volumul
”Saturnalii”, al lui Corneliu Vadim Tudor, în care era inclusă
acestă poezie pamflet.
Volumul a fost retras de pe piața de carte, cu toată
reacția autorului. Pentru ultranaționalismul său, scandalurile
și războaiele mediatice, lui Corneliu Vadim Tudor i s-a retras
Ordinul Național ”Steaua României” în grad de cavaler. Cele
mai mari polemici, Tribunul le-a avut cu Traian Băsescu, pe
care l-a etichetat într-un interviu la un post de televiziune, ca
fiind agent american, racolat încă din 1998.
Corneliu Vadim Tudor l-a încondeiat pe fostul
președinte al României, în fel și fel de moduri, scoțând în

52
evidență antiromânismul său și legăturile cu agențiile străine
de spionaj.
O dispută acerbă, a avut cu Vladimir Tismăneanu, care
n-a suportat ceea ce i-a spus Vadim și l-a jignit pe Tribun,
spunând: ”Vadim are comportament de macho turbat, specific
militarismului falocratic.”
Tată a două fete, Lidia și Eugenia, alintată Jeni, a
căutat să le apere de viciile acestei societăți, care luase din
Occident după 1989 mai mult lucruri nocive din punct de
vedere moral și creștinesc.
Lidia Vadim Tudor a terminat Facultatea de Psihologie,
din cadrul Universității ”Spiru Haret”, având și specializare
în ”Științele educației”. Naționalistul și bunul român a avut
conflicte destul de mari, ajungându-se la atacuri violente și
de-o parte și de alta, cu Cristian Tudor Popescu, de la
cotidianul ”Adevărul”.
Se știe, că acesta a fost secundul lui Dumitru Tinu la
conducerea acestui jurnal. Cristian Tudor Popescu
recunoaște, că în campania electorală pentru alegerile
prezidențiale din anul 2000 a luptat din răsputeri cu Vadim să
nu iasă conducător al statului.
Spunea într-un interviu de la postul de televiziune
”Digi 24”, că nu dorea ca Vadim să fie președinte ”nici măcar
cinci minute”. Antipatia dintre cei doi a mers până-n pânzele
albe.

53
 Cristian Tudor Popescu în considera pe Corneliu
Vadim Tudor un rezultat al bolii digestive a românilor,
intestinele lor zămislindu-l pe acest om. Ura viscerală a
jurnalistului de la ”Adevărul” a devenit din ce în ce mai
puternică.
S-a legat și de religia lui Vadim spunând că nu este
creștin ortodox, ci Evanghelic, adică un sectant, o religie
desprinsă din trunchiul creștin. A făcut aluzie și la felul cum
este văzut Tribunul, cu ochelarii săi negri, în jurnalele
occidentale.
În ziarul socialiștilor francezi, ”L'Humanite”, era
fotografiat, cu acei ochelari, iar sub portretul său era scris
”fascistul din Carpați”. A-l face pe Corneliu Vadim Tudor
fascist este o minciună sfruntată. În primul rând, el poate fi
etichetat ca un făclier al suveranității naționale, un dușman al
spoliatorilor bogățiilor noastre românești.
Fasciștii au acaparat din țările invadate, colecții de artă,
bijuterii din aur și argint, Vadim apără aceste valori naționale.
De fapt, a fost o campanie orchestrată de P.S.D. și P.U.R.
împotriva lui Corneliu Vadim Tudor.
Aceștia l-au susținut pe Ion Iliescu, ”el lider maximo”,
ca să-i parafrazăm pe cubanezi, în cultul lor pentru Fidel
Castro. Artizanii acestei campanii au fost Adrian Năstase,
Octav Cozmâncă și liderul Partidului Umanist Român, Dan
Voiculescu.

54
 Ei au lansat ideea, că Vadim este un pericol pentru țară.
De fapt, adevărul era altul, era un pericol pentru afacerile și
interesele lor, mai puțin legale. Corneliu Vadim Tudor a
rămas un om cinstit, nu s-a înfruptat din ”ciolanul” patriei.
Într-adevăr, devenise incomod pentru acei investitori
străini, pe care Tribunul îi afurisea de fiecare dată, în
interviurile sale televizate, spunând că au venit ”cu pantalonii
rupți în fund” și au făcut averi, luând pe nimica bunuri
românești, adică unități economice dezafectate, teren arabil,
mai întâi în arendă, apoi l-au cumpărat devenind proprietari,
unități culturale și imobile, unele de patrimoniu, care nu
trebuiau înstrăinate, conform legislației în vigoare.
Dacă ar fi ajuns președinte al României, Vadim ar fi
fost un pericol pentru politicienii corupți, pentru investitorii
evazioniști și pentru alți spoliatori ai bogățiilor perene ale
Țării.
Poate, că unii cititori mă vor contesta spunând că
președintele n-are aceste atribuții. Ba, are, fiindcă în calitate
de conducător al statului poate informa aceste racile din
societate organismele abilitate în acest sens.
Mai mult, poate verifica dacă aceste organisme și-au
făcut datoria, punându-le să prezinte rapoarte asupra
activității lor. A spune că acest justițiar este un ”pericol
național”, înseamnă a minimaliza iredentismul maghiar,
amestecul liderilor de la Budapesta în problemele interne ale

55
României sau manevrele oculte ale lui George Soroș, pe care
Vadim nu-l putea suporta.
La Bruxelles, ca europarlamentar, a fost comparat de
unii colegi, reprezentanți ai Popularilor cu Vladimir
Jirinovski, din Rusia, sau cu Le Pen, din Franța.
Declarațiile pe care Vadim Tudor le-a făcut, unor
agenți de presă, interpelările sale în Parlamentul European
erau incendiare, lucru acesta scoțându-i din sărite pe unii
reprezentanți ai statelor occidentale.
A fost denumit naționalist, populist, deși nu i se
potrivea decât primul cuvânt al acestei sintagme, fiindcă nu
avea ce căuta populismul în cele spuse de Tribun.
Aceste adevăruri, uneori spuse și cu voce ridicată vor
îngrijora pe cei care conduceau ședințele în plen. Numai
replicile tăioase pe care i le dădea lui Laszlo Tokeș, lui Victor
Orban și altor oficialități maghiare îi speriau pe liderii
europeni, care de-abia așteptau să scape de Vadim.
Și securiștii deveniți după 1989, membrii ai Serviciului
Român de Informații au căutat să se folosească de Corneliu
Vadim Tudor, în lupta lor pentru acapararea unor poziții
importante în statul paralel: creat de Traian Băsescu și apoi,
de urmașul său etnic.
Este adevărat, că în Partidul România Mare au existat
mulți colonei și generali atât de armată, cât și de securitate.
Corneliu Vadim Tudor i-a primit în partid, dar, cu timpul,
56
văzându-le adevăratele scopuri i-a eliminat din formațiunea
sa politică.
Un lucru este cert, acela că ceea ce s-a afirmat despre
Vadim s-a dovedit că nu este adevărat. Tribunul și-a iubit țara,
a căutat s-o popularizeze peste tot, în delegațiile organizate de
Senatul României.
Corneliu Vadim Tudor a fost și un poet de talent,
folosind atât pamfletul și satira, cât și poezia care făcea apel
la sensibilitatea românilor. A închinat poeme mamei,
creatorului de valori materiale, dar, și vietăților pe care le
ocrotea și le hrănea.
Dintre poemele scrise până în ziua dispariției sale
fizice, septembrie 2015, amintesc:
-”Câini ai nimănui”.
-”Ultima cafea”.
-”Memento”.
-”Păsări în lan de grâu”.
-”Noi nu înțelegem viața”.
-”Eu voi muri definitiv odată”.
-”Felinare aprinse pe rând”.
-”Lumea se naște, trăiește și moare”.
-”Rugăciune”.

57
 -”Elegie pentru părinți”.
Una din poeziile sale, cu tentă satirică, este
”Zeflemeaua”, având ca motto ”Românii e deștepți”, luând
aceste trei cuvinte de la Camil Petrescu:
”Când va fi sfârșitul lumii
Românii nu vor fi atenți
Iisus a spus:Talita Kumi”
Dar nu pentru inconștienți.

Iar ziua Domnului, ca litul

În miez de noapte va sosi
Femeia va dormi, iar soțul
Reviste porno va citi.

N-avem conștiința tragediei

Și totul luăm” a la legere”
Noi, campionii bășcăliei
Am compromis orice mister.

Avem o scuză de fațadă,

58
 ”Lasă, că merge și așa”.
Trădăm la primul colț de stradă.
Tribunul devenise incomod, de aceea trebuia eliminat
din viața politică, din cea publică și nu s-a găsit decât soluția
uciderii acestuia. Nu întâmplător, în ultima sa poezie,
Corneliu Vadim Tudor, spune : ”mi-a pus șoricioaică în
cafea”.
Dispariția fizică a acestui bun român, naționalist și
justițiar a lăsat un gol imens în societatea românească. Au
rămas însă, detractorii săi, care îl blamează în continuare,
fiindcă din Cerul mândriei naționale Tribunul îi privește și-i
judecă așa cum știe el!

59
Omul care a scos România
din Evul Mediu
Nicolae Ceaușescu

60
61
 Deși a făcut treisprezece ani de închisoare, în perioada
de început a regimului comunist, filosoful Petre Țuțea spunea,
că Nicolae Ceaușescu a scos România din Evul Mediu.
Este un adevăr de necontestat că cei trei români
adevărați, pe care i-am prezentat în paginile anterioare au fost
teoreticieni ai românismului, au făcut lobby pentru țara
natală, prin cultură, în timp ce Nicolae Ceaușescu a aplicat
naționalismul și l-a transformat în realitate.
Nu pot spune, că regimul Ceaușescu a fost ideal, s-au
făcut și greșeli, pe care populația le-a simțit, dar, pe lângă
lucrurile bune, aceste erori sunt minore. Știu, că voi avea și
contestatari scriind această carte, dar, sunt obișnuit cu aceste
critici, mai ales că lupta contrariilor generează progres social.
Este cunoscută zicala, care spune că ”cei care n-au
dușmani nu sunt oameni adevărați”. Nicolae Ceaușescu s-a
născut la începutul anului Marii Uniri, adică 26 ianuarie 1918,
în comuna Scornicești, județul Olt (fost Romanați).
Din actele de stare civilă, rezultă că s-a născut cu trei
zile mai devreme, adică pe 23 ianuarie. Un exemplar din
certificatul de naștere, o copie legalizată se află și în casa
devenită muzeu, de la Scornicești.
Această localitate este formată din trei sate: Jitaru,
Tătărăi și Scornicești. Familia în care s-a născut Nicolae
Ceaușescu era numeroasă, formată din 12 membrii, tatăl,
Andruță, mama Alexandrina( născută Lixandra) și 10 copii.

62
 Tatăl său deținea 3 hectare de teren arabil, sursa de
întreținere a familiei și mai practica și meseria de croitor,
care-i mai rotunja puțin veniturile personale.
În familia Ceaușescu erau patru fete și șase băieți. Cel
mai mare dintre băieți era Marin Ceaușescu, născut în 1916.
Iată, care au fost frații lui Nicolae, al doilea băiat ca vârstă al
familiei: Elena Bărbulescu, Ilie, Nicolae Andruță, Niculina,
Florea, Maria, Elena și Ion.
Mama lui Nicolae Ceaușescu era o femeie muncitoare
și supusă, mai ales că Andruță era un om impulsiv și cu cearta
în nas în permanență.
Casa în care s-a născut conducătorul României avea
două camere, iar mâncarea de bază, fiertura, cu nelipsita
mămăligă. Nicolae a urmat cele patru clase primare, la școala
din sat, unde învățătorul său preda simultan la mai multe
clase.
Sărăcia în care se zbătea familia s-a reflectat și în
modul în care se ducea la școală, adică fără cărți și de multe
ori desculț. A fost un copil, care nu avea prieteni, datorită
temperamentului său.
Era un copil nervos și de multe ori imprevizibil în ceea
ce făcea. După terminarea claselor primare, Nicolae
Ceaușescu a plecat la București, ca să devină ucenic la un
meșter cizmar. În casa acestuia veneau mulți membri ai
Partidului Comunist din România.

63
 Alexandru Săndulescu, meșterul lui, era membru al
acestui partid și i-a încredințat lui Nicolae misiuni
conspirative, știind că se poate baza pe el. Pentru activitatea
sa ilegală, partidul fiind scos în 1924, prin legea elaborată de
deputatul Ioan Mârzescu în afara legii, a fost primit în
Uniunea Tineretului Comunist, ca membru, în noiembrie
1933.
De fapt, în acest an, Nicolae Ceaușescu va fi și arestat
prima dată pentru agitație comunistă. Se întâmpla acest lucru,
în timpul desfășurării unei greve. În anul următor, 1934 a
activat în cadrul Comitetului raional din Sectorul Negru. Aici
a activat până în august, când i s-a dat ca sarcină de partid să
activeze în mișcarea antifascistă.
Va face parte din Comitetul Național antifascist și din
Comitetul Central al tineretului antifascist. Nicolae
Ceaușescu va fi arestat de trei ori, pentru că a strâns semnături
în vederea eliberării din închisoare a muncitorilor ceferiști,
care declanșaseră grevă generală în 15-16 februarie 1933, la
Uzinele ”Grivița Roșie”.
A stat puțin lipsit de libertate. Autoritățile au văzut în
acest tânăr încă neajuns la vârsta maturității, un ”agitator
comunist periculos”. Nicolae Ceaușescu a ajuns prin mai
multe închisori, chiar și la Doftana, unde erau încarcerați
mulți agitatori comuniști, dar, și membri marcanți ai P.C.D.R.
(Partidului Comunist din România).

64
 A trecut și prin Lagărul de muncă de la Tg. Jiu, unde a
lucrat la un atelier de tâmplărie. Până la venirea comuniștilor
la putere și abdicarea regelui a lucrat în rețele comuniste din
Oltenița și regionala Prahova, care cuprinde județele actuale
Dâmbovița și Zona industrială a Ploieștiului. Anul 1936 îi va
aduce satisfacții pe linie politică, devenind secretar regional
U.T.C. încercând împreună cu un agitator polonez, pe nume
Tarnovski să coaguleze celulele comuniste.
În luna ianuarie, același an a fost depistat la Ulmi,
aproape de Târgoviște, într-o celulă comunistă, datorită unui
denunț făcut de un informator al Siguranței, Ion Olteanu.
A fost din nou arestat și în procesul de la Brașov a fost
închis din nou, dându-i-se ani grei de detenție. Eliberarea
deținuților comuniști a avut loc după înțelegerea dintre
fruntașii Partidului Comunist din România, în frunte cu
Gheorghe Gheorghiu-Dej și Emil Botnăraș și cercurile dela
Palatul Regal.
În lotul celor eliberați se aflau Chivu Stoica, și alți
agitatori, condamnați în urma procesului de la Craiova din
1934. Printre ei se afla și tânărul Nicolae Ceaușescu.
Sora mai mare a viitorului președinte al României
Niculina Rusu, în ”Amintiri”, o carte autobiografică ( nu știu
dacă este scrisă de dânsa, ori de altcineva, căreia i-a povestit
anumite întâmplări), spune: ”la una dintre acestea(clăci), ne-
am dus și noi, copiii mai mari, adică eu, Marin și Nicolae.

65
 Cel care ne însoțea, văzându-l mai dezghețat și mai isteț
pe fratele meu Nicolae, îi spune :
-”măi Nicolae, ia treci și ordonații aici și spune-le la
fiecare cum să meargă cu secerișul ...La sfârșitul întrecerii
care a fost, Nicolae a ieșit primul.” Din relatarea Niculinei
Rusu, sora cea mare a președintelui ne dăm seama, că Nicolae
Ceaușescu a avut încă din copilărie tendința de lider.
Această trăsătură de caracter se va amplifica în
perioada tinereții sale revoluționare, când a avansat în ierarhie
de partid și a dorit să devină primul om în stat.
Putem să-l caracterizăm din acest punct de vedere, ca
pe un om perseverent, tenace, care și-a urmărit scopul în viață.
Cu toate că n-a avut decât patru clase primare, a moștenit acea
inteligență nativă, specifică țăranului român.
În cartea sa ”Ceaușescu un fanatic al puterii”, Ion Petcu
îl prezintă pe Nicolae Ceaușescu ca pe un revoluționar de
profesie, adică un om ahtiat după schimbări de putere, care
dorește să fie conducător, dar, care nu e bun de nimic.
Cartea a apărut în 1994, la Editura ”Românul” din
București. Eu nu sunt de acord, cu ceea ce spune autorul cărții
mai sus menționate, că Ceaușescu nu se pricepea în niciun
domeniu.
Este adevărat, că nu avea studii, nu se pricepea la
economie sau la probleme inginerești, dar, s-a documentat așa

66
cum a crezut de cuviință, s-a înconjurat de oameni de
specialitate și a devenit un autodidact.
Ascensiunea lui Nicolae Ceaușescu a început între
1947-1950, când a îndeplinit funcții pe linie de partid, secretar
al Regionalei Craiova, organizator și activist în munca de
colectivizare a agriculturii.
După cun spune și Ion Petcu, în cartea sa, ”Ceaușescu
un fanatic al puterii, ”a stat lângă Dej, Max Auschnitt și
Arghezi”. În închisorile sale, Văcărești, Jilava, Caransebeș,
unde i-a cunoscut pe Gheorghe Gheorghiu Dej, Chivu Stoica,
Gheorghe Apostol, Emil Bodnăraș, a avut multe de învățat.
La Tg. Jiu, unde a fost trimis în lagăr, l-a întâlnit și pe
Tudor Arghezi, care a fost și el trimis acolo pentru pamfletul
”Baroane”, publicat în revista ”Bilete de papagal”. În acest
pamflet făcea referire la baronul Manfred von Killinger,
trimisul militar al Germaniei la București.
Ceea ce frapează în cazul lui Nicolae Ceaușescu este
faptul că din Lagărul de deținuți de la Tg.Jiu, a ajuns în toiul
unei lupte pentru putere. Mulți istorici români, dar, și străini
se întreabă, de ce a urmat Nicolae Ceaușescu la conducerea
României, după moartea lui Gheorghe Gheorghiu -Dej, în
martie 1965?
Printre cei care erau siguri urmași ai defunctului erau:
Ion Gheorghe Maurer, Gheorghe Apostol. Cariera lui Nicolae
Ceaușescu va fi cimentată în anul 1952, când va deveni

67
membru al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc
Român.
Doi ani mai târziu în 1954 va deveni secretar al
Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român. Cu
acest prilej, al avansării în ierarhia politică, Nicolae
Ceaușescu va face prima vizită în Uniunea Sovietică.
Nicolae Ceaușescu a ajuns la conducerea țării, în
momentul acutizării relațiilor dintre China și Uniunea
Sovietică, a polemicii publice dintre cei doi conducători ai
marilor puteri comuniste.
România începuse procesul de delimitare față de
poziția Moscovei. Defunctul, Gheorghe Gheorghiu -Dej a fost
primul, care a arătat că nu există partide comuniste hegemon
și altele subordonate. Liderul din România, după publicarea
”Declarației din aprilie ” 1964, a văzut în persoana tânărului
Nicolae Ceaușescu un naționalist declarat și-a căutat să și-l
apropie, dar, nu s-a gândit să-l lase la șefia partidului și a țării.
A fost în echipa lui de oameni devotați național-
comunismului. Ion Gheorghe Maurer a afirmat într-un
interviu publicat la 28 mai 1992, așa cum scrie și Ion Petcu în
cartea ”Ceaușescu un fanatic al puterii”, la pagina 154, că
Gheorghe Gheorghiu-Dej i-a propus, cu câteva zile înainte de
a muri să vină la conducerea partidului și statului.
Sunt mai multe întrebări, care se pun, în legătură cu
alegerea lui Nicolae Ceaușescu, în martie 1965. Nu cumva,
cei trei desemnați a-i urma lui Gheorghe-Dej la conducerea
68
partidului și statului, Maurer, Apostol și Trofin s-au eschivat
și au acceptat un tânăr, ca un fel de paravan, sau ca o
neimplicare directă?
A doua întrebare, ar fi aceea, legată de cine l-a sprijinit
pe Nicolae Ceaușescu să vină în fruntea partidului și statului?
A existat un grup în cadrul Comitetului Central, care l-au
sprijinit pe acest tânăr, care împlinise 47 de ani, în ianuarie
1965.
Sunt informații , care susțin că pentru alegerea lui
Nicolae Ceaușescu a fost nevoie de excluderea din Comitetul
Central a unor elemente, din vechea gardă a lui Gheorghe
Gheorghiu-Dej.
Aceștia deveniseră elemente conservatoare, sectare,
care nu mai corespundeau cerințelor de înnoire a partidului și
crearea unei noi linii ideologice în cadrul acestuia.
Ion Gheorghe Maurer se temea de Alexandru Drăghici,
fost ministru de interne, care era omul rușilor. Dacă acesta ar
fi pus mâna pe frâiele puterii comuniste, ar fi revenit la vechea
politică de reântoarcere la dependența față de Moscova.
Nicolae Ceaușescu a fost ales secretar general al
Partidului Comunist Român la Congresul al-IX-lea , care și-a
desfășurat lucrările între 19-21 iulie 1965.
Atunci s-a schimbat denumirea țării noastre din
Republica Populară în Republica Socialistă România. Până în

69
1971, Nicolae Ceaușescu a înfăptuit, din prevederile
Congresului al IX-lea mai multe obiective.
În primul rând s-a făcut o nouă împărțire teritorial-
administrativă, desființându-se cele 16 regiuni și raioanele și
s-au creat județele, așa cum existau înainte de preluarea
puterii de către comuniști.
În același an , cu reforma administrativă, a avut loc și
un eveniment grav, pentru stabilitatea politică a sistemului
socialist european. Este vorba de invadarea Cehoslovaciei de
către trupele Tratatului de la Varșovia.
România a fost singura țară, care n-a participat la
această mascaradă a Moscovei, mai mult, Nicolae Ceaușescu
a organizat un miting, prin care a înfierat această intervenție
într-un stat independent.
Anii 70 și 80 sunt destul de complecși, dar și grei pentru
statele europene. Nicolae Ceaușescu adoptase deja, unele
măsuri de întărire a puterii sale. În 1974 fusese investit în
funcția de președinte al Republicii Socialiste România.
A fost primul președinte din istoria țării noastre. A
făcut o schimbare substanțială, de la secretar general al P.C.R.
și președinte al Consiliului de Stat la cea de șef al statului și
Comandant Suprem al forțelor armate.
În 1975, o delegație a României, condusă de președinte
a participat la Conferința Europeană pentru Securitate pe
continent, care a avut loc la Helsinki. Cu acest prilej Nicolae
70
Ceaușescu a semnat documentul acestei Conferințe, ca toți
ceilalți șefi de state.
Chiar dacă a fost numit după 1989 dictator, tiran, de
către cei care l-au arestat și apoi l-au executat totuși a avut
multe merite în conducerea României și chiar în
democratizarea politicii românești.
Când încheia un document, cu un stat, fie economic sau
politic, lua întotdeauna pe primul ministru și pe ministrul de
externe. Documentul era semnat de președinte, premier și
ministru de externe.
Astăzi, președintele ia în delegație, când pleacă într-o
țară, fie oficial, fie la invitația conducătorului acesteia, pe cine
vrea el, ceea ce nu este o dovadă de respectare a ierarhiilor în
stat.
Curajul pe care l-a avut Nicolae Ceaușescu, nu s-a
observat la niciun conducător comunist din anii 70 și până la
înlăturarea sa, din decembrie 1989.
Adulat de Occident, pentru că a întors spatele
Moscovei, lui Leonid Ilici Brejnev și apoi celor care au urmat
la conducerea Uniunii Sovietice, apoi hulit de conducătorii
statelor vestice, Nicolae Ceaușescu și-a continuat măsurile de
înaintare a României către societatea socialistă multilateral
dezvoltată.
Chiar dacă, aceste măsuri au fost de mare austeritate,
ele au dus la achitarea întregii datorii externe, fiind singura
71
țară din lume, care era independentă total din punct de vedere
economic. Acest lucru a iritat cancelariile occidentale, în
special pe Licuriciul cel mare de la Washington D.C.
Disputa dintre Ceaușescu și președintele american,
Ronald Reagen, după ridicarea clauzei națiunii celei mai
favorizate României, a produs o mare tensiune în sistemul
politic occidental.
Ridicarea clauzei națiunii celei mai favorizate de către
S.U.A, a stârnit un val de nemulțumiri în România. Nicolae
Ceaușescu știa că această clauză are conotații pur economice,
nu politice, sau de altă natură. S-a invocat de către
președintele Reagen, Amendamentul Jackson-Vannik, care se
referă la nerespectarea drepturilor omului în România, lucru
care n-avea nicio legătură cu economicul.
La rândul său, Nicolae Ceaușescu i-a retras și Statelor
Unite clauza națiunii celei mai favorizate, lucru care îl va irita
pe conducătorul marilor puteri. S-au făcut pregătiri pentru
eliminarea președintelui României, prăbușirea comunismului
în țara noastră.
Înainte de decembrie 1989, în mod pașnic s-au înlocuit
regimurile totalitare în Europa, sfătuitor fiind ultimul
președinte sovietic, Mihail Gorbaciov.
Nu întâmplător, acest așa numit ”părinte” al perestroicii
și al glastnost-ului, adică a reformării sistemului politic
sovietic și al deschiderii către relațiile cu Occidentul,

72
înghețate pe timpul lui Brejnev și a urmașilor săi direcți,
Andropov si Cernenko au fost declanșate.
Vizitele lui Gorbaciov la București, în special ultima a
dat de înțeles că politica României, a lui Nicolae Ceaușescu
nu este pe placul lui, dar, nici a statelor din vestul Europei.
În finalul vizitei, pe scara avionului, Mihail Gorbaciov
a rostit niște cuvinte, care au fost considerate prevestitoare:-
”Nu-l văd bine, pe Nicolae”. Într-adevăr, la puțin timp după
acea întâlnire, Ceaușescu va pregăti ultimul său Congres, al-
XIV-lea, în care va fi reales, așa cum s-a întâmplat de fiecare
dată.
La acest Congres, cuvântarea lui Nicolae Ceaușescu a
fost foarte critică la adresa marii puteri comuniste si a
conducătorului ei. La nici măcar o lună, de la încheierea
lucrărilor Congresului, al-XIV-lea, s-a pregătit răsturnarea
regimului si a ”Epocii de Aur”, din România.
Întâlnirea, pe un cuirasat, la Malta, dintre Mihail
Gorbaciov și președintele american, George Bush, cu numai
o săptămână înainte de declanșarea acțiunilor de la Timișoara
a demonstrat că se pregătise intervenția pentru îndepărtarea
lui Nicolae Ceaușescu din fruntea României.
Este adevărat, că pe fundalul unor nemulțumiri
populare, s-au infiltrat în România și agenți străini, care
pregăteau lovitura de stat.

73
 Ceaușescu, la acel simulacru de proces, o adevărată
,mascaradă judiciară, a spus că agenturile străine vor plăti
pentru ceea ce au făcut și istoria îl va evalua așa cum trebuie.
Au trecut treizeci si unu de ani de atunci, cuvintele lui s-au
dovedit logice, fiindcă s-a aflat încă din primii zece ani de
după 1989, amestecul agențiilor străine de spionaj în
problemele interne ale României.
Iată, un principiu al politicii externe în regimul politic
comunist era neamestecul în problemele interne ale unor
state, rezolvarea unor probleme de către acestea, fără
intervenția din afară. Acest principiu sănătos pentru o națiune
independentă și suverană nu se mai potrivește astăzi, când
primim directive, toți se amestecă în problemele interne ale
României.
Nu mai vorbim de indicațiile pe care ni le dau o serie
de ambasadori, în frunte cu Zuckerman, cel american, în
problemele de democratism, de respectare a legilor si chiar de
aplicarea a unor sancțiuni celor care se opun președintelui și
guvernului. Orice om, care are habar de prevederile
Constituției și legislației românești, știu că acești oameni pot
fi trimiși înapoi în țările lor, ca persena non-grata , adică
indezirabile pentru statul nostru.
În timpul lui Nicolae Ceaușescu, în cei douăzeci si cinci
de ani de conducere, niciun ambasador n-a încercat să se
amestece în problemele interne ale României. Pentru acest

74
motiv, îl consider pe Nicolae Ceușescu, un român adevărat,
care și-a iubit țara.
Un moment important in politica internă și externă a
României în anii 1976-1980, a fost fuga generalului de
securitate Ioan Pacepa , în Statele Unite. Din acest moment,
Nicolae Ceaușescu și-a dat seama , că toate secretele de stat
ale României vor fi descoperite de Statele Unite și de celelalte
state occidentale.
A fost un șoc, atât pentru președintele României, cât și
pentru membrii Comitetului Central al P.C.R. Din acest
moment, Nicolae Ceaușescu a știut că Statele Unite și
celelalte state din Europa Occidentală își vor schimba politica
față de România.
Deja, un grup de generali școliți în Uniunea Sovietică
vor forma un grup de dizidență, care vor pregăti terenul pentru
îndepărtarea lui Nicolae Ceaușescu de la conducerea țării.
Pe unii dintre aceștia, ca generalii Șerb Ioan și Kostyal
i-a degradat și le-a pregătit pedepse grave, dar, sub presiunea
Uniunii Sovietice, a lui Mihail Gorbaciov le-a anulat
pedeapsa, trimițându-i la ”munca de jos”. Pe generalul Șerb
Ioan l-a trimis ca director la o întreprindere din Craiova.
Au fost si persoane civile implicate în acest puci
militar, ca Silviu Brucan, Dumitru Mazilu, fost ministru de
externe, Ion Iliescu, în ultimii ani, până în decembrie 1989,
director al Editurii Tehnice, Doina Cornea, Radu Petrescu,
Gelu Voican Voiculescu.
75
 Acest grup, sprijinit de Moscova , va reuși până la urmă
să preia puterea, în decembrie 1989, cu ajutorul agențiilor
străine de spionaj. După 1989, în fruntea României, au
venit cu eșalonul doi al Comitetului Central, foști securiști
informatori și falși dizidenți.
Culmea, cei care au profitat de pe urma regimului
comunist, au devenit critici acerbi ai acestuia, dând dovadă
de fariseism, lașitate si rea-credință.
Aș putea să-i dau ca exemplu pe Mircea Dinescu, pe
Ana Blandiana, și pe alți profitori ai regimului comunist.
Aceștia critică vechiul regim, arătând ce greutăți au
întâmpinat în activitatea lor literară și faptul că le-a cenzurat
anumite creații. Toți oamenii care i-au cunoscut , își dau
seama că sunt simple speculații.
În timpul regimului Ceaușescu, Ana Blandiana
împreună cu soțul ei, Romulus Rusan, au fost în Statele Unite,
cu o delegație a Uniunii Scriitorilor. Romulus Rusan, în urma
acestei vizite, a scris ”America ogarului cenușiu”.
Comunismul acestor oameni este evident, el nu poate fi
trecut cu vederea. Ultimii patru ani ai ”Epocii de Aur”, cum a
fost numită această perioadă de sfârșit a comunismului
românesc s-a caracterizat prin opoziții față de regimul
totalitar, începând cu evenimentele din 1987 de la Brașov, în
care s-au implicat muncitorii de la uzinele ”Steagul Roșu”,
constructori de autocamioane, dar și de la alte unități
industriale din municipiu.
76
 Urmările au fost cunoscute, din relatările făcute de
participanți, după 1990. Unii au fost mutați din întreprindere,
anchetați de organele Securității.
Nicolae Ceaușescu a achitat datoria externă a
României, chiar dacă a trebuit ca populația să fie într-o
austeritate de aproape opt ani. Lipsa produselor alimentare,
care erau exportate în mare măsură și-a spus cuvântul. Dacă
Nicolae Ceaușescu ar fi dat drumul la bunăstarea materială,
pe care poporul român o dorea, nu s-ar fi întâmplat nimic, n-
ar mai fi avut loc evenimentele din decembrie 1989, deși eu
mă îndoiesc de acest lucru.
Agenturile străine doreau debarcarea ultimului
conducător comunist, indiferent de situația României.
Nicolae Ceaușescu ar fi putut să fugă când au izbucnit
evenimentele de la Timișoara, atunci când a lăsat-o pe soția
sa în țară si a plecat în Iran , ca să discute cu Ayatolahul
Komeyni. Ar fi putut să o ia și pe Elena, dacă ar fi fost un laș,
lăsând să conducă pe cei din anturajul său, pe Silviu
Curticeanu, pe Ilie Verdeț, ori pe oricare din membrii
Biroului Politic Executiv al Comitetului Central.
Încrederea mare în popor, pe care Nicolae Ceaușescu a
avut-o, faptul că el credea că populația României îl iubește,
deși adevărul era altul, l-a dus la moarte. Există și acum
câteva enigme, după treizeci si unu de ani trecuți de la
tragicele evenimente din decembrie 1989.

77
 Una dintre ele ar fi legată de plecarea precipitală în
Iran, deși țara începuse să-i fie ostilă. Ce a discutat cu
Ayatolahul Komeyni, ceva legat de schimburi comerciale, să
încheie un tratat cu această țară, mai cu seamă că șahinșahul
Iranului, Mohamad Pahlavi Ariamer fusese prieten al său.
A doua enigmă de referă la organizarea acelui miting
din ziua de 22 decembrie 1989, care-i va pregăti sfârșitul
tragic.
Cei care l-au povățuit, vorba lui Ion Creangă, rău l-au
îndrumat, iar dacă au făcut-o din proprie inițiativă, rău a
gândit.
Dacă facem un bilanț al realizărilor din perioada celor
douăzeci și cinci de ani ai conducerii României de către
Nicolae Ceaușescu și treizeci si unu ai așa-zisei democrații,
observăm că totul este diferit. În loc să facem un salt uriaș să
avem o economie performantă, care să ridice nivelul de viață
al românilor, au dat înapoi cu o jumătate de secol.
Pariurile cu industria și agricultura făcute de Petre
Roman și alți premieri post-decembriști au fost pierdute. Cum
a putut să spună Petre Roman, că industria românească este
un morman de fiare vechi, când în 1989, înaite de căderea
regimului comunist, era, pe locul opt în Europa, din acest
punct de vedere. Chiar așa, peste câteva luni, un an sau doi,
industria românească a ajuns în faliment?

78
 Interesul Occidentului, în care România se va integra,
era de a nega tot ceea ce era în țara noastră să fie declarat
demodat, falimentar, neperformant.
Agricultura, chiar dacă era cooperatistă în timpul lui
Nicolae Ceaușescu și datorită unor activiști slugarnici se
raportau cifre umflate, totuși era performantă. Nu s-au mai
făcut munci agricole cu sapa, plugul tras de cai sau de boi, ci,
cu mașini agricole, care nu existau înainte de 1947, decât la
marii proprietari.
Nu întâmplător, filozoful Petre Țuțea a spus că
”Nicolae Ceaușescu a scos România din Evul Mediu”. Mai
mult decât atât, țăranul care pleca la câmp, de cum se crăpa
de ziuă, cu copiii mai mari, la câmp, terenul său arabil
aflându-se uneori la 15-20 de kilometri distanță, cu o traistă
plină cu pâine, ouă și câteva bucăți de brânză și se întorcea
istovit a doua zi dimineață, plecând în anotimpul cald, după
ce a ațipit lângă o tufă, pe o rogojină adusă de acasă, a avut o
altă situație.
E mai bine acum, că țăranul a primit pământul, prin
lege, dar neavând cu ce să-l lucreze l-a vândut, ori l-a dat la o
Asociație, făcându-i pe patroni milionari, unii chiar
miliardari? În schimbul terenului arabil dat la aceste
Asociații, primește ori o sumă de bani, ori câțiva saci de grâu.
Nicolae Ceausescu a avut vile de protocol , făcute tot
din inițiativa slugarnicilor, pentru a avea beneficii, dar ,

79
aproape în niciuna din ele n-a locuit , cu excepția unor imobile
de pe malul mării, în sezonul estival.
Toate aceste vile, unele somptuoase, au rămas poporului
român, multe dintre ele fiind in posesia unor miliardari de
carton, care se lăfăie în ele. Cum se explică aceste locuiri ale
demnitarilor din ultimii treizeci si unu de ani în vilele Lac I,
Lac II și altele, care mai de care arătoase, cu piscine , spații
verzi si arbori umbroși?
Unde Ceaușescu n-a vrut să aibă acces, au venit
emanații lui decembrie 1989 și le-au înhățat din primul
moment.
Chiar dacă țara are statut de colonie, guvernanții,
parlamentarii și politicienii de azi, spun că totul decurge bine,
e numai belșug și bunăstare în România.
Este adevărat, România în momentul acesta este raiul
hoțomanilor, al denigratorilor de țară, al Antichriștilor, care
fac totul pentru globaliști si pentru Oculta Mondială, care
pulsează în această țară mulți bani pentru lacheii săi.
Sub deviza ”nu ne vindem țara”, pe care Nicolae
Ceaușescu nici nu și-a închipuit vreodată s-o rostească, s-a
produs jaful național sistematic si bine organizat.
Nicolae Ceaușescu s-ar răsuci în mormânt, dacă ar
vedea jaful la care a fost supusă România de către emanații
așa-zisei puteri democratice.

80
 Ar fi permis el defrișarea pădurilor românești în stilul
acesta sălbatic? Niciodată! El vindea partenerilor din
Occident produs finit, adică mobilă de bună calitate, materiale
de construcție, nu lemnul tăiat si fasonat din pădurile munților
noștri.
Când se făceau defrișări, în special de arbori bătrâni,
împăduririle mergeau si ele odată cu tăierile pentru a nu
deteriora echilibrul ecologic.
Nicolae Ceaușescu, fiu de țăran din Scornicești, știa că
tăind arborii din pădure, îi seci acesteia si izvoarele.
Pe planul relațiilor externe, în timpul regimului
Ceaușescu, au fost semnate tratate cu diferite țări, de pe toate
continentele, care vor face cunoscută România. În vizitele pe
care le-a făcut pe întreg Mapamondul, lua cu el o serie de
experți, în diferite domenii.
Astăzi, când pleacă la un summit sau o altă reuniune
internațională, primul ministru, președintele sau alți demnitari
au o suită redusă, în care nu se observă specialiști, ci, mai mult
turiști, pe banii țării.
România nu mai joacă azi rolul de mediator în
aplanarea unor conflicte regionale.
Nicolae Ceaușescu s-a implicat în stingerea conflictului
dintre palestinieni si evrei, care a produs mai multe războaie
în Orientul Mijlociu, punând în pericol pacea si securitatea în
regiune.
81
 În acel moment, secretar de stat american era Henry
Kissenger, de origine evreiască. Acesta a văzut în Nicolae
Ceaușescu un apărător al păcii si stabilității în zonele
conflictuale.
Pentru acest lucru, pe care nu l-a făcut Organizația
Națiunilor Unite, nici Consiliul de Securitate, ar fi trebuit să
fie propus pentru Premiul Nobel pentru Pace. Au primit acest
premiu, acordat de Academia Regală din Stockholm, Nelson
Mandela, Maica Tereza și alții, care au făcut multe pentru
popoarele lor, mai puțin pentru alte națiuni. Fără să se
amestece în problemele interne ale popoarelor, și națiunilor,
Nicolae Ceaușescu a militat pentru pace si stabilitate în lume.
Un jurnalist si scriitor italian, Giancarlo Salinari, într-o
carte apărută în anii 70, intitulată ”Per cambiare del
mondo” (Străbătând lumea), îi aducea elogii lui Nicolae
Ceaușescu, pentru turneele sale pe mapamond, nu numai să
încheie tratate bilaterale, ci, și ca un mesager al păcii si
colaborării între popoare.
Unul dintre conducătorii de state europene, care l-a
admirat pe Nicolae Ceaușescu a fost generalul Charles de
Gaulle, președinte al Franței, până în anul 1968.
Vizita acestui erou al celui de-al doilea război mondial
în România, a fost bine organizată de Nicolae Ceaușescu,
știind că Charles de Gaulle stimează România, realizările sale
pe plan economic si politic.

82
 O altă vizită așteptată cu interes a fost cea a
președintelui american Richard Nixon. Nicolae Ceaușescu nu
s-a apropiat prea mult de conducătorii de state care îi erau
ostili, vedeau în România o țară care îngrădește drepturile și
libertățile cetățenești.
Legăturile comerciale și de natură economică au fost
strânse în special cu țările arabe, mari producătoare de petrol.
Ceaușescu a cooperat foarte mult cu Irakul, cu Libia, dar și cu
state mai mici, din estul Mării Mediterane , ca Siria, Liban,
Iordania. În aceste țări arabe, specialiștii din România au
construit rafinării, drumuri si poduri, au forat țiței cu ajutorul
schelelor petroliere. Românii erau vestiți în întreaga lume
pentru realizările în domeniul extracției si prelucrării
petrolului.
După 1989 au proliferat in România ideile revizioniste,
iredentismul maghiar a cunoscut o proliferare fără precedent.
Ne amintim cu tristețe de ceea ce s-a întâmplat la Tg. Mureș,
la 15 martie 1990, când Mihăilă Cofariu a fost bătut în mod
bestial de tineri maghiari înfierbântați de o băutură
otrăvitoare, șovinismul și ura viscerală. În timpul lui Nicolae
Ceaușescu, niciun maghiar n-avea curajul să facă așa ceva.
În timpul așa numitelor cursuri de vară de la Sfântu
Gheorghe sau Covasna, în loc să se discute probleme privind
conviețuirea dintre români si maghiari, se discută probleme
iredentiste, care ațâță spiritele în ținutul secuiesc, dar și în
întregul Ardeal.

83
 Alimentarea acestor planuri iredentiste, șovine, este
pregătită la Budapesta, de către oficialitățile țării vecine. În
nicio țară din lume, etnicii maghiari nu au atâtea drepturi ca
în România. Să nu mai vorbim de partide create pe criterii
etnice, așa cum există la noi, U.D.M.R.
În perioada conducerii României de către Gheorghiu
Dej, exista o regiune, din cele 16 existente, Mureș Autonomă
Maghiară, care cuprindea patru județe de astăzi din Ardeal.
Deci, acestor locuitori li se atribuia autonomie, într-un stat
românesc. Regiunea Mureș Automonă Maghiară era o
enclavă ca Nagorno Karabah sau Kossovo.
În timpul lui Nicolae Ceușescu, în acești douăzeci si
cinci de ani, nu s-a întâmplat așa ceva. Maghiarii nu mișcau
în front, dacă mă pot exprima așa. Să nu mai vorbim de
înscripționarea localităților în limba maghiară, care nu era
permisă în timpul conducerii României de către Nicolae
Ceaușescu.
De asemenea, necinstirea însemnelor naționale, limba,
drapelul, imnul de stat si tradițiile sunt încălcări flagrante ale
Constituției României si reprezintă un act de trădare a țării.
După 1989, Imnul României a fost batjocorit în timpul
meciurilor de fotbal, spectatorii în loc să ia o poziție marțială,
cu mâna la inimă, huiduie sau fluieră. Să nu mai vorbim de
hulirea limbii române, nu numai de etnicii maghiari, dar și de
așa- ziși intelectuali din elita României.

84
 Cazul lui Horia Roman Patapievici, care în cartea
”Politice”, aruncă cu noroi în cel mai important simbol
național, limba română, pe care părintele Alexe Mateevici o
numește ”sfântă, limba vechilor cazanii”, iar marele nostru
poet, Mihai Eminescu, în poemul ”Epigonii”, o numește
”dulce, ca un fagure de miere”.
Cum poate un etnic, primit în România cu pâine albă și
sare să jignească o întreagă Națiune, spunând lucruri care
transforma limba noastră în otreapă de șters parchetul unui
imobil.
Pe timpul lui Nicolae Ceaușescu, acest specimen uman
n-ar fi avut îndrăzneala nici în somn, să rostească asemenea
cuvinte. Ce ne poate spune maghiarul din Ardeal, care a
înlocuit steagul românesc cu cel al Ungariei, deși mănâncă
pâine românească?
Ar fi făcut așa ceva în timpul regimului Ceaușescu? În
niciun caz, fiindcă ar fi zburat ca o pasăre, dar, nu în colivie,
ci, în pușcărie. Cei care îl denigrează pe Nicolae Ceaușescu,
vorba lui Victor Rebenciuc, la 22 decembrie 1989, în studioul
Televiziunii Române, să aducă un sul de hârtie igienică și să
se șteargă la gură, știe toată lumea de ce.
Fiindcă a fost vorba de Victor Rebenciuc, de fapt un
actor de succes, care a jucat în multe piese de teatru și în filme
cu diverse tematici, el se referea atunci la cei care-l înjură pe
Nicolae Ceaușescu, deși, în timpul lui, îi pupau mâna și-l
aclamau.
85
 De fapt, în societatea românească de după 1989,
cameleonismul de orice fel, cultural, politic, social, a ieșit
pregnant în evidență. În 1990 era plină țara de revoluționari,
de lingăi, profitori și de iubitori de înavuțire pe orice căi.
Dictonul machiavelic, ”scopul scuză mijloacele”, era
pe buzele tuturor acestor emanați ai lui decembrie 1989.
Apăruse și un nou cult al personalității, mai voalat, cel al lui
Ion Iliescu. Dan Iosif, unul dintre cei mai înfocați susținători
ai lui Ion Iliescu, afirma că atunci când ”președintele apare,
soarele răsare”.
Nu știu cât de însorită a fost societatea românească, în
cei zece ani de mandat ai lui Ion Iliescu, care n-a făcut nimic
pentru orașul lui natal ”Oltenița”, așa cum a făcut Ceaușescu
pentru Scornicești.
Mai mult, a sistat lucrările la Canalul Dunăre-
București, considerând că acest proiect a fost aberant, o
prostie a lui Nicolae Ceaușescu, lucru neadevărat. Invidia l-a
ros în permanență pe Ion Iliescu, fiindcă Nicolae Ceaușescu a
lăsat atâtea lucruri benefice pentru români, în timp ce el și-a
atras ura națiunii române”.
Dacă ar fi continuat lucrările de amenajare a Canalului
Dunăre-București, Ion Iliescu ar fi dat de lucru la cel puțin
2000-3000 de oameni, și ar fi rezolvat o parte din marea
problemă a locurilor de muncă.

86
 Toți locuitorii de pe cursul Argeșului, din actualele
județe Giurgiu și Călărași ar fi avut posibilitatea să mănânce
o pâine și să nu mai facă naveta la București, pe bani puțini.
Ion Iliescu a invocat problema sedimentării puternice a
râului Argeș, fiind al doilea după Cerna, ca putere de
colmatare, adică având 4 metri pe secundă. Este adevărat, dar,
existau acele drăgi, destule pe cursul Canalului Dunăre-
București, care ar fi rezolvat această problemă.
Nicolae Ceaușescu s-a gândit și la legătura dintre orașul
și municipiul Oltenița și Capitală, pe râul Argeș, până la
Buda-Cornetu, unde se termina Canalul. Nu întâmplător, s-a
născut și acel lac de acumulare de la Buda-Cornetu.
Aceste piese agabaritice, tot mai dese, nu mai
aglomerau drumul național București-Oltenița, cu întreruperi
de trafic, întreruperi de energie electrică, pe o anumită
perioadă, totul făcându-se pe barje, prin Canalul Dunăre-
București.
Execuția cuplului Ceaușescu, în ziua sfântă a nașterii
Domnului, în acel sfârșit de an 1989 va reprezenta o crimă
națională, care va afecta creștinătatea românească pentru
totdeauna.
Viața va merge înainte, dar, nu așa cum ar trebui să fie.
Vom trăi clipe de coșmar, de neliniști sufletești. Ultimul om
care și-a iubit țara, și-a văzut moartea cu ochii și s-a dovedit
demn în ultimele clipe ale vieții, înainte de execuție, a
dispărut.
87
 Din acest moment, vorba lui Hamlet, prințul trist al
Danemarcei, pentru noi totul e tăcere, panică și sentiment de
pierdere a ceea ce este mai de preț omului, sufletul.
Să dea bunul Dumnezeu, ca măcar acest lucru suprem
al omului, să fie neîntinat și orientat spre iubire!

88
 Epilog

Am terminat și acest volum, care se dorește un gând

pios față de acești români adevărați, care au făcut în perioada
vieții, totul pentru apărarea demnității naționale, a tot ceea ce
este peren.
Ei au iubit tot ceea ce este românesc, și așa cum spun
versurile unui cântec interpretat de Jean Moscopol ”nu piere”.
Din păcate, acești adevărați români n-au mai apucat
această perioadă fatidică, a anului 2020, cu pandemie, panică
națională și mondială.
Pentru ei a fost bine, că n-a văzut atâta răutate, egoism
și divizare a românilor, dar, pentru noi de-abia încep marile
nenorociri ce ni se pregătesc, de către cei care n-au inimă,
suflet și credință.
Dar, încrederea în forțele noastre și credința, pe care
trebuie s-o păstrăm neîntinată ne vor salva și nu numai pe noi,
ci pe toți locuitorii Planetei Albastre.
Cei patru români adevărați, prezentați de mine în acest
volum au intrat în eternitate. Ei vor deveni istorie și vor
rămâne în conștiința noastră.

Nicolae Mavrodin

89
 Bibliografie consultată

-Petre Țuțea-”322 de vorbe memorabile”

-Petre Țuțea- ”Filosofia nuanțelor”.
-Petre Țuțea- ”Bătrânețea”.
-Ion Bănică- ”Petre Țuțea” (biografie).
-Adrian Păunescu- ”Poezii cenzurate”.
-Adrian Păunescu- ”Iubiți-vă pe tunuri”.
-Adrian Păunescu- ”Pământul deocamdată”.
-Corneliu Vadim Tudor – ”Saturnalii”.
-Colecția revistă ”România Mare” (2000-2015).
-Videoclipuri cu Corneliu Vadim Tudor-luate de pe Internet.
-Ion Petcu- ”Nicolae Ceaușescu-”un fanatic al
puterii”, Ed.Românul, 1944.
-Emil Bărbulescu- ”Am fost nepotul lui Nicolae
Ceaușescu”.

90
Anexe

91
92
93
94
95
96
97
98
99
100
101
102
103
104
105
106
107
108
109
110
111
112
113
114
115
116
117
118
Palatul Parlamentului
(Casa Poporului)

119
Casa natală din Scornicești a lui Nicolae Ceaușescu

120
Elena, soția lui Nicolae Ceaușescu

121
Mormântul soților Ceaușescu din Cimitirul Ghencea

122
Nicu Ceaușescu, fiul cel mic

123
Procesul de la Târgoviște – condamnarea la moarte

124
 Cuprins

Precuvântare......................................................................5
Petre Țutea.............................................................................8
Adrian Păunescu..................................................................24
Corneliu Vadim Tudor......................................................46
Nicolae Ceaușescu...........................................................60
Epilog..................................................................................89
Bibliografie.........................................................................90
Anexe foto...........................................................................91

125