Nicolae Mavrodin

Vintilă Napoleon Purnichi.

O viață dedicată muscelenilor

Editura Pim

1
2
Vintilă Napoleon Purnichi (1942 - 2017)

3
 Tehnoredactare / corectură: Silviu Cristache

Editura Pim
Editură acreditată CNCSIS – 66 / 2010
Șoseaua Ștefan cel Mare și Sfânt, Nr.109, Iași – 700497
Tel: 0730.086.676 ; Fax: 0332.440.730
ISBN

4
 Argument pro
Dintre toți colegii mei de facultate, poate
niciunul n-a fost asa de atașat de mine, ca Vintilă
Napoleon Purnichi. Poate că locul nașterii sale,
apropiat de cel al mamei mele, a dus la aceasta
prietenie între noi.
În perioada studiilor universitare, fiind în
același an, pregăteam împreună examenele, ieșeam la
câte o halbă de bere, după ce mâncam tradiționala
plăcintă cu brânză. Prietenia noastră s-a accentuat
mai ales după întrevederea de la scoala gimnazială
Mânăstirea, când s–a ținut la Călărași, sesiunea de
comunicări a Societății de Științe Istorice. Cu acest
prilej, colegul Vintilă, mi-a dat câteva documente și
apoi mi-a trimis prin poștă revista ”Mușcelul”. De
câte ori ne întâlneam, fie la Câmpulung Muscel, ori
la un alt coleg, mult mai în vârstă, Ilie Popescu,
discuțile erau aprinse, ele ieșind de multe ori din sfera
istoriei, deși toți trei eram profesori, care predam
acest obiect.
Timpul n-a mai avut răbdare, ca blândul,
elegantul și manieratul Vintilă Napoleon Purnichi, să
mai trăiască pe acest pământ, pe care l-a iubit foarte
5
mult. A părăsit această lume discret, așa cum a și
trăit, lăsând în urma sa articole, documente, activități
culturale de mare încărcătură emoțională și o familie
îndurerată.
De acolo, de sus, Vintilă îi veghează pe ai săi,
cu lacrimi și cu speranță.
Prof Nicolae Mavrodin

6
 Drumul in viață al lui Vintilă Purnichi

În comuna Cetățeni, din fostul județ Muscel

(azi Argeș), se năstea la 30 mai 1942, un copil de sex
bărbătesc, fiu al lui Napoleon Purnichi.
Tatăl micuțului Vintilă era din familia preotului
Purnichi. Acesta se la stabili la Cetățeni, împreună cu
copilul său, după ce aromânii, deveniseră periculoși
pentru noul regim politic, impus de armata sovietică.
Mama, care se numea Lucreția, era originară din satul
Slobozia, apartinător al comunei Stoenești.
În urma căsătoriei cu Napoleon Purnichi se va
stabili la Cetățeni, unde va veni pe lume Vintilă.
Această familie va da societății românești șapte copii,
doi dintre aceștia vor muri la o vârstă fragedă.
Primele noțiuni școlare, Vintilă Purnichi le va
primi de la învățătorul său, de la scoala gimnazială
din comuna Cetățeni. Încă din copilărie a simțit că are
vocație pentru istorie si tradițiile românești.
Setos de lectură, o pasiune pe care nu o va
abandona nici după pensionare, Vintilă a devorat pur
și simplu tomuri întregi, a făcut adnotări pe marginea
7
celor lecturate. Deși a fost un împătimit al lecturii, un
copil studios, a trebuit să cedeze la rugămintea
familiei și să se înscrie la Scoala Profesionala de
Cărbune din Câmpulung Muscel.
Bineînțeles, contrar vointei sale, a urmat
această scoala, dar s-a înscris și la cursurile de seral,
pentru a urma liceul. Se înscrie, după absolvirea
liceului și a susținerii examenului de maturitate (azi
bacalaureat), la Facultatea de Istorie, a Universității
din București.
Va sustine și lucrarea de Licență, având
coordonator științific pe profesorul universitar
doctor, Gheorghe Focșa. Tema lucrării: ”Monografia
comunei Cetățeni”, demonstrează că tânărul
absolvent a iubit enorm localitatea natală. După
câțiva ani de apostolat se căsătorește în anul 1970, cu
Petruța Manea, originară din comuna Rucăr, județul
Argeș, născută la 29 iunie 1949. Absolventă a
Facultății de Filologie, secția Engleză – Franceză, a
fost repartizata, ca și Vintilă, soțul ei în județul Sălaj.
Dorul de obârșii, de meleagurile muscelene l-a
adus în final la Scoala Gimnazială Laicăi, în anul
1975.
8
 De atunci, Vintilă Purnichi a rămas fidel
meleagurilor natale. Mai predă ore de istorie la
scolile gimnaziale Bădeni, Nr. 3 Cotenești Nr. 7
Câmpulung. Încet-încet, Vintilă Napoleon Purnichi
va ajunge si la liceu, predând la licee din Câmpulung
Muscel, Chimic, Minier și Pedagogic.
N-a lipsit de la cursurile de vară ale Societății
de Științe Istorice, colindând an de an țara,
întâlnindu-se cu colegii și cu formatorii profesorilor
de istorie.
Alături de partenera sa de viață, Petruța
Purnichi, a petrecut cei mai frumoși ani de viață.
Împreună au avut patru fete, Patricia, născută la 17
ianuarie 1971, care va absolvi Facultatea de
Medicină din București în anul 1996; Liliana – Laura,
născută în 1972, absolventă a cursurilor de
contabilitate și gestiune în Corsica; Carina, născută
în 1974 și absolventă a facultății de Limbi și
Literaturi Străine, specialitatea franceză-spaniolă și
Lucreția Ramona, născută în 1977, medic, specialist
în psihopedriatie.
Familia Purnichi este una dintre cele mai ilustre
din zona Muscelului. Unii reprezentanti ai acesteia
9
și-au schimbat numele, adăugând sufixul ”-escu”,
devenind Purnichescu.
În comuna Cetățeni, la granița cu județul
Dâmbovița, există chiar și o zonă numită ”La
Purnichești”.
Comuna Cetățeni, este cunoscută în țară, nu
numai prin pitorescul ei, ci, și prin schitul Cetățuia,
monument de cult și istoric.

10
 Prietenii lui Vintilă Napoleon Purnichi

Fiind un om comunicativ, Vintilă Purnichi și-a

făcut mulți prieteni. Aceștia pot fi clasificați în mai
multe categorii:
- prieteni ocazionali
- statornici
- din copilărie
Locuind în Câmpulung Muscel, a doua capitală
a Țării Românești, numit azi capitala voievodală a
României, unde au trăit și au văzut lumina zilei o
serie de personalități ale culturii a avut ocazia să-l
cunoască pe Mihai Moșandrei, cu care a legat o
prietenie statornică. În paginile revistei ”Mușcelul”,
pe care a condus-o, au apărut articole semnate de
Vintilă Purnichi, referitoare la poetul și omul de
cultură Mihai Moșandrei.
Referindu-se la activitatea acestui fiu ilustru al
Câmpulungului, în revista ”Argessis”, editată de
Muzeul Judetean Arges, îi apare un articol
comemorativ, intitulat ”Mihai Moșandrei (1896-
11
1994)”. Iată, ce spune Vintilă Purnichi în acest
articol, despre prietenul și concitadinul său:”Poetul
prin casa căruia au trecut Mihai Sadoveanu și Ion
Barbu, Serban Cioculescu și Constatin Noica, care
și-au plimbat pașii pe străzile orașului nostru și prin
colinele Muscelului, nu mai este printre noi. Cine l-a
cunoscut nu se poate să nu fi remarcat bunătatea
care-i juca în privirea blândă și-i lumina chipul de
om distins. Îl vedem pe străzile din centrul orașului
nostru, mereu elegant, cu nelipsita-i pălărie, batista
albă de la piept și manșetele ieșindu-i strălucitoare
din mânecile hainei”.
În acel articol menționat, Vintilă Purnichi
prezintă și opera lui Moșandrei. Printre scrierile pe
care poetul și publicistul Mihai Moșandrei le-a
publicat se numără ”Găleata ploilor” – versuri;
”Prezența Pegasului” – eseu; ”Lisimac” – proză
lirică; ”Depăratată amintire” – versuri.
Despre Mihai Moșandrei a scris și fiica lui
Vintilă Purnichi, Carina, cadru universitar și o mare
admiratoare a eruditului concitadin.
Nu întâmplător, Carina Purnichi, care a avut un
destin implacabil, și-a intitulat această carte, ultima a
12
puținei sale vieți, ”Mihai Moșandrei – evocări pentru
eternitate”. Cartea a apărut în anul 2014, fiind tipărită
la editura ”Larisa”. Ilustra fiică a lui Vintilă
Napoleon Purnichi va începe această carte
omaginală, apărută la 10 ani, după dispariția
genialului poet și jurnalist câmpulungean, cu un
poem dedicat celui mediatizat:
Copilărie

Copilărie, vino, să-ți mângâi părul ud!

Să mă cufund în noapte, deasupra cerului crud,
Să mă primești din nou în brațele de foc
Să uit tăcerea-ți aspră, să mă cuprinzi pe loc”

S-alerg în rătăcire, o pasăre să fiu,

Să întregesc chemarea de a te rosti târziu
Să fiu din nou copil, atâta îmi doresc
Încât zilnic chemarea fierbinte o-nnoiesc.

Din apă și din foc, tu, naște-te acum!

Picioarele desculțe pe lezpezi reci să-mi pun
Cutreierând pădurea ce –odinioară cânta
Ajungă azi răceala și dă-mi privirea ta

13
 Copacii micșorați eu îi privesc gemând
E o durere aspră ce azi o cânt plângând
Și-acel regret amarnic mă-năbușă nebun,
Căci te-am pierdut copile, nu te mai am acum!

Acest înduioșător poem a fost închinat celui

care a înnobilat cultura Câmpulungului, străbătând
în aproape un secol de viață toate meridianele
frumosului cotidian.
Carina Purnichi l-a cunoscut pe Mihai
Moșandrei, i-a aflat virtuțile creatoare.
Un alt prieten, dar, în același timp și fiu al
aceluiași Muscel pitoresc, a fost regretatul profesor
doctor în istorie Mihai Cotenescu. Amândoi au făcut
liceul în Câmpulung, Cotenescu fiind originar din
comuna Dragoslavele și cu cinci ani mai tânăr decât
Vintilă.
Din păcate și acesta a devenit o ”umbră pe
pânza vremii” pentru a-l parafraza pe poetul național,
Mihai Eminescu.
Prietenia intre cei doi a început atunci când și
unul si celălalt vor obține președenția celor două
14
Filiale ale Societății de Istorie din România, cea de la
Câmpulung și cea de al Călărași. Spre deosebire de
Vintilă Purnichi, om al locului, care n-a părăsit
judetul și plaiul de obârsie, Mihai Cotenescu s-a
înstrăinat, devenind om al Bărăganului ialomițean și
călărășean.
Între cei doi a existat o prietenie sinceră, chiar
dacă, existau mari diferente de temperament.
Blajinului și rafinatului Vintilă Purnichi, i se opunea
omul cu un timbru al vocii strident, cu un surâs foarte
scump la vedere.
Două fizionomii diferite, dar, cu aceleasi
preocupări intelectuale, cercetarea trecutului istoric
și prezentarea lui, cu ocazia unor manifestări
organizate de foruri științifice.
Mihai Cotenescu a aflat târziu de disparitia
colegului și musceleanului său, Vintilă Purnichi.
Suferind de o boală cardiacă, și Mihai Cotenescu va
părăsi această lume, în vara aceluiasi an, 2017, când
se împlineau cei 100 de ani de la marile bătălii din
sudul Moldovei, pentru eliberarea pământului sfânt,
de sub ocupația germană.

15
 În acel an fatidic pentru Câmpulung Muscel, s-
au stins două stele ale acestui oraș istoric, Vintilă
Napoleon Purnichi și Mihai Cotenescu.
Un prieten al lui Vintilă, cu un deceniu mai în
vârstă, care a făcut scoala normală, apoi a urmat și
Facultatea de Istorie din Bucuresti, a fost Ilie
Popescu. Originar din comuna Malu cu Flori, pe care
Ion Dolănescu o prezenta într-o melodie de-a sa, ca
un loc pitoresc, unde se îmbină dealurile
pericarpatice cu muntele semeț, care este în
apropiere, Ilie Popescu, l-a primit de nenumărate ori
pe prietenul său, Vintilă Purnichi în locuinta sa,
prevăzută cu un scuar, unde vara era umbră și aer
curat.
Acolo, cei doi prieteni și colegi de breaslă,
depănau amintiri, făceau schimburi de idei și în final
se cinsteau cu o țuică de prună sau cu o afinată.
M-am aflat și eu la Malu cu Flori, de două ori,
venind de la Voinești, comuna unde s-a născut mama.
Le aduceam cărți care –mi aparțineau, unele tipărite
cu puțin timp înainte de a ne întâlni. Dicutam ore în
șir, la umbra acelui scuar, prevăzut cu o băncuță, care
înconjura interiorul locului unde avea loc întâlnirea
16
dintre noi. Nici nu știam când a trecut timpul și ne
întorceam fiecare la domiciliu, cu o urmă de regret,
că nu puteam să mai prelungim discuțiile pe teme
istorice, ori de altă natură. Amabil, cum era din fire,
Vintilă mă repezea cu masina personală până la
Voinești.
Un om de valoare, un intelectual notoriu,
prieten si cel care l-a ajutat în tipărirea revistei
”Muscelul” a fost profesorul doctor Bogdan
Teodorescu. Iată, ce spune profesorul Vintilă
Napoleon Purnichi, într-o scrisoare pe care mi-a
trimis-o, pe data de 19 martie 2012:
”Stimate coleg, dragă Prietene,
Mulțumesc pentru cărțile trimise. Așa cum am
promis îți trimit revista de istorie ”Muscelul” Nr 2 /
2010, revistă care a fost premiată de S.S.I.R
(Societatea de Stiinte Istorice din România) și care
nu mai apărea dacă domnul profesor Bogdan
Teodorescu nu mă îndemna să nu renunț”.
Din aceste câteva rânduri se poate trage o
concluzie, aceea că domnul Bogdan Teodorescu,
inspector în Ministerul Educatiei l-a îndrumat, l-a
ajutat si l-a rugat să nu renunte la publicarea în
17
continuare a revistei ”Muscelul”. I-a fost un prieten
statornic, văzând în persoana profesorului Vintilă
Napoleon Purnichi un om serios și devotat carierei
didactice și științifice.
Pe lângă faptul că era un bun educator și coleg,
în acelasi timp făcea și o muncă asiduă de cercetare
în domeniul istoriei locale și naționale.
Mulți intelectuali din Câmpulung, Curtea de
Argeș și Rucăr i-au fost prieteni, l-au sprijinit în
activitatea sa. Printe aceștia, profesoara de limbă și
literatura română, Maria Chirtoacă, vecină de bloc,
locuind pe strada Lt. Lazea, profesorul George Baciu,
economistul Cornel Stoian, directorul Casei de
Cultură din orașul Câmpulung Muscel, Liviu Cioacă.
Vintilă Napoleon Purnichi a fost iubit de
oameni, apreciat pentru munca sa, pentru spiritul său
altruist. În ceea ce întreprindea, punea mult suflet, de
aceea toate activitățile sale erau reușite și pline de
încărcătură emoțională.
Vom urmări pe parcursul paginilor următoare și
alte fațete ale activității acestui neobosit căutător de
documente istorice și coordonator al acțiunilor pe
linie didactico-metodice din zona Muscelului.
18
 Vintilă Purnichi și activitatea sa
de cercetător și editor

Nu pot să încep acest capitol al cărții, fără să

redau un text, apărut în cartea domnului general de
brigadă, în retragere, Ioan A. Dobrescu, intitulat ”Un
profesor pensionar activ”. Cartea a apărut în anul
2009 și s-a intitulat ”Pro – Patria- oameni si locuri”.
Iată, ce scrie domnul general în retragere despre
Vintilă Napoleon Purnichi: ”Pentru că se încheie
acest capitol al personalităților, fac precizarea că nu
cred, că cineva ar fi trebuit să fi fost presedinte al
SUA, ONU, impărat sau rege, pentru a fi numit
personalitate. În practica cotidiană denumirea de
personalitate se acordă parlamentarilor,
guvernanților, academicienilor. În accepțiune mai
largă, poate fi numit personalitate orice om care a
făcut sau face ceva în viață, lăsând o urmă trainică
după plecarea sa din această lume. Asa îl consider și
pe profesorul pensionar Purnichi Vintilă, președinte
al Societății de Istorie din Câmpulung, care
organizează alături de Muzeul Municipal sesiuni de
istorie. Este membru al Societății Nationale de
19
Istorie a României și vicepreședinte al filialei zonale
”Cultul Eroilor”. Este și un fecund cercetător în
arheologie și publicist prin care valoroasa zestre a
Muscelului, parte integrantă a istoriei generale a
patriei este cunoscută de tot mai mulți cititori (...)
Îi dorim profesorului Purnichi, sănătate
deplină putere de muncă, în calitate de ambasador al
istoriei patriei, satisfactii și împliniri pe toate
planurile vieții, alături de cei dragi! În munca de
cercetare științifică Vintilă Napoleon Purnichi s-a
axat pe probleme de istorie locală. A scris o carte
interesantă despre ”Așezarea de la Cetățeni –
Muscel în epoca veche și Medie”. ”
În această carte sunt pagini dedicate Schitului
de la Cetățeni, pe care îl numește o adevărată
”Meteoră” românească, comparându-l cu cele de la
Muntele Athos, aflate la înălțime.
Pentru a scrie această carte, Vintilă Napoleon
Purnichi a mers la Cetățeni, a realizat profile cu
aparatul de fotografiat, a adunat informații de la
intelectualii comunei, s-a documentat din arhivele
județene și cele naționale.

20
 Începutul acestei monografii, scrisă în anul
2008, edificator pentru cititori, prezintă o vedere
generală a comunei Cetățeni și un document
(Decretul Regal) prin care Schitul Negru Vodă este
situat în perimetrul acestei localități.
Riguros în cercetarea sa științifică, Vintilă
Purnichi nu omite nici data atestării documentare a
comunei Cetățeni, la 25 aprilie 1548, în perioada
domniei lui Mircea Ciobanul. Domnitorul Țării
Românești a hotărât să dăruiască pârcălabului
Mihnea și fratelui acestuia Vlaicu, satul Cetățeni.
Se obișnuiau, în perioada Evului Mediu
românesc, aceste danii ale domnitorilor, mai ales
celor devotați conducătorilor – iubitori de țară și
popor.
Chiar dacă nu este arheolog de profesie,
absolvind Facultatea de Istorie, și specializându-se
în istoria modernă, iată, că a reușit în această lucrare
monografică să dovedească și abilități în domeniul
acestei științe auxiliare a istoriei.
Pentru a întregi conținutul acestei cărți, a
inserat și o serie de documente cartografice, foarte

21
bine alese și a consultat un material bibliografic
destul de riguros.
În afară de această monografie a comunei
natale, Vintilă Napoleon Purnichi a publicat
numeroase articole în reviste și ziare, devenind un
cronicar modern al locurilor și împrejurimilor
Câmpulungului.
În numărul 8 al revistei ”Mușcelul”, alături de
generalul de brigadă în rezervă, Florian Tucă, va
publica la rubrica ”Mari aniversări”, un articol
referitor la întregitorii României, regele Ferdinand și
regina Maria.
Materialul bine conceput și documentat vine să
scoată în evidență rolul acestor monarhi ai României
întregite, în perioada primului război mondial.
Referitor la regele Ferdinand, în acest articol se
prezintă meritele militare ale monarhului: ”În ceea
ce-l privește pe regele Ferdinand, acesta s-a urcat pe
tronul României în ziua de 27 septembrie 1914 , după
decesul lui Carol I. În privința experienței sale
militare, care va fi pusă în valoare în mod
excepțional, în anii participării României la Primul
Război Mondial (1915-1919) considerăm potrivit că
22
el se afirmase, ca un comandant de certă valoare, pe
frontul din Bulgaria, în timpul celui de-al doilea
război balcanic (1913) pe când avea gradul de
general de corp de armată și deținea funcția
onorantă de ”generalisim”, adică de comandant
suprem al Armatei Române”.
Patriotismul local pe care îl avea impregnat în
conștiința sa, este reflectat în multitudinea de articole
referitoare la localitatea natală sau a unora
învecinate.
Tot în numărul opt din anul 2016, al revistei
”Mușcelul”, Vintilă Napoleon Purnichi publică un
articol edificator în acest sens, intitulat ”O străveche
vatră a continuității istorice românești, care trebuie
salvată redescoperită și repusă în circuitul turistic
național”. Înainte de a reda conținutul articolului,
autorul introduce un citat aparținând marelui istoric
Nicolae Iorga ”Suntem un popor care prin strămoșii
săi, își are rădăcini de patru ori milenare. Aceasta
este mândria și aceasta este puterea noastră. (...).
Unde a fost satul trac de pe vremuri, dăinuiește satul
românesc acum...”

23
 Înconjurându-se de o pleiadă de oameni de
cultură, Napoleon Purnichi a reușit să transforme
Câmpulungul într-un centru de spiritualitate
românească. Sesiunile de comunicări, pe care le-a
organizat în decursul anilor, în special din anul 2000
încoace, au fost ”oaze” de documentare științifică.
Dintre membrii activi ai Filialei Muscelul a
Societății de Științe Istorice din România îi amintim
pe generalul în retragere Florian Tucă, colonelul în
retragere Gheorghe Cristache, profesorul Ion
Nițescu, colegul și prietenul meu, care scrie și
versuri, profesorul dr. George Baciu, fiu al comunei
Domnești, inginerul Constantin Agricola – Miu,
profesorul Ion Hiru, profesorul Romulus Popa Bran.
Cu acest nucleu de scormonitori ai trecutului istoric,
Vintilă Napoleon Purnichi a făcut din revista
”Mușcelul” o tribună a istoriei locale și a celei
naționale.
În munca sa de cercetare, Vintilă Napoleon
Purnichi s-a axat și pe unele biografii ale unor iluștri
fii ai Mușcelului. Un exemplu elocvent îl avem în
numărul patru al revistei ”Mușcelul” din anul 2016,
când publică la rubrica ”Personalități” două
asemenea articole cu caracter biografic. Primul se
24
referă la activitatea lui Dimitrie Brătianu și Vasile
Boerescu, luptători ”pentru libertate și unitate
națională”, cum spune însuși autorul articolului și al
doilea referitor la istoricul Alexandru Bărcăcilă.
Despre Dimitrie Brătianu, luptător în revoluția
de la 1848 în Țara Românească, Vintilă Napoleon
Purnichi spune că este născut la Pitești, în anul 1818
însă și-a petrecut copilăria în locuința stolnicului
Constantin Brătianu, în zona Muscelului.
Ceea ce vrea să scoată în evidență autorul
articolului este faptul, că atât Dimitrie Brătianu, cât
și Vasile Boerescu au studiat la Colegiul Național
”Sf. Sava” din București, unde a predat cursuri de
inginerie și Gheorghe Lazăr, dar, a studiat și Nicolae
Bălcescu.
Tot în legătură cu cele două personalități ale
județului Muscel, Vintilă Napoleon Purnichi,
relatează în acest articol și faptul că amândoi au făcut
studii universitare la Paris, unde au militat, împreună
cu alți studenți din Principate, pentru unitate
națională și dreptate socială.
Dimitrie Brătianu a fost cunoscut de cei doi
mari istorici francezi, Jules Michelet și Edgar Quinet.
25
 Iată ce spunea Vintilă Napoelon Purnichi
despre Vasile Boerescu, în articolul menționat: ”anul
revoluționar 1848, a fost și pentru Vasile Boerescu
(aflat la vârsta majoratului) un prim prilej de
afirmare în viața politică românească. Devenind
colaborator al gazetei ”Pruncul român”, V.
Boerescu face un apel către toți românii pentru
realizarea păcii sociale și a unității naționale.
Reunirea tuturor românilor într-un singur corp
unitar ”inviolabil, sfânt, pe care nicio putere
omenească să nu-l poată sparge”.
Pe lângă cercetarea științifică, Vintilă
Napoleon Purnichi va face și o activitate de
coordonare a activităților în cadrul Filialei Muscel a
Societății de Stiințe Istorice din România. În fiecare
număr al revistei face bilanțul activității Filialei în
anul ce s-a încheiat, atât a realizărilor, cât și a
neîmplinirilor.
Neobosit cercetător, scormonitor de arhive, nu
uită nici de prezente milenare în zona Muscelului său
natal.
În anul 2006, în revista ”Mușcelul”, Vintilă
Napoleon Purnichi publică un articol – document
26
istoric la împlinirea a 1900 de ani de la cucerirea
Daciei de către romani. În articolul său, bine
documentat, aduce la cunoștința cititorilor, faptul că
în Dacia Romană s-au introdus alte forme
organizatorice de organizare. Un element definitoriu
al ocupației romane în Dacia a fost introducerea
limbii latine, ca oficială în provincia nou cucerită.
Problema originii noastre îl preocupă în mod
deosebit pe acest diriguitor al istoriei muscelene.
Pentru a întregi valoarea științifică a articolului
său, va insera vestigiile romane din regiunea
Muscelului:
- partea de nord a Limesului Transalutanus
- castrul Jidava, situat la circa 6 km de
Câmpulung Muscel
- castellum-ul roman de la Rucăr – Scărisoara la
25 km de Câmpulung Muscel
- fortificatia romană de pe dealul numit Vârful
Morii.

De asemenea, în articolul din revista

”Muscelul” sunt amintite cele 14 castre, apoi si al 15-
lea, pe care l-a semnalat profesorul M. Bădescu. Le
27
semnalăm: Flămânda, Băneasa, Putinei, Rosiori de
Vede, Gresia, Ghioca, Urluieni, Fâlfuru, Izbășești,
Săpata de Jos, Albota, Purcăreni, Jidova
(Câmpulung), si Rucăr – Scărișoara.
Vintilă Napoleon Purnichi nu s-a preocupat în
cercetările sale științifice numai de prelucrarea
documentelor istorice, el a aprofundat și cunoștințe
geografice, asa cum se poate constata din articolul ”O
străveche vatră a continuității istorice românești”,
unde comuna sa natală, Cetățeni este delimitată
geografic de alte localități și de munții și de dealurile
învecinate. Din punct de vedere al împărțirii
administrativ teritoriale ne spune autorul articolului,
comuna Cetățeni este formată din trei sate: Cetățeni
Deal, Cetățeni Vale și Laicăi. Satul Laicăi se află la
granița cu județul Dâmbovița, delimitând partea
târgovișteană de cea musceleană. De asemenea,
localitățile învecinate sunt Cotenesti, Bădeni, care
sunt incluse în comuna Stoenești, localitate unde a
văzut lumina zilei realizatoarea ”Tezaurului
folcloric”, regretata Marioara Murărescu.
În partea de sud, comuna Malu cu Flori, în est
Pucheni, iar în vest, Văleni de Dâmbovița.

28
 Mai aflăm din acest interesant articol, că județul
Muscel a fost desființat în anul 1950, de atunci
localitățile sale au trecut la Dâmbovița și la Argeș.
Localitatea Cetățeni, aflată la poalele masivului
Leaota, mai face legătura, prin Valea lui Coman, cu
frumoasa și pitoreasca localitate dâmbovițeană,
Runcu.
În cuprinsul acestui interesant articol Vintilă
Napoleon Purnichi, ne conduce și spre anumite
probleme de spiritualitate, spunând că ”poporul
român (un popor de țărani) este unul dintre cele mai
vechi popoare ale Europei. El, poporul român, s-a
născut creștin, si nu a fost creștinat, ca ceilalți vecini
ai săi. Românii s-au știut creștini și mult mai vechi,
(pe pământul dintotdeauna al lor) decât bulgarii,
sârbii, ucrainienii, și rusii creștinați la ordin, sau,
decât papistașii (maghiarii) veniți cu săbiile în mâini
contra noastră, la Posada, în 1330”
Vintilă Napoleon Purnichi a cercetat și
filozofia, mai ales cea românească. A avut în vedere
pe Constatin Noica, cel care s-a ocupat de rostirea
românească, dar și de Emil Cioran.
Într-un articol, pe care mi le-a trimis xeroxat,
purtând și stampila Flialei Muscelul a Societății de
29
Științe Istorice se ocupă de filozofia lui Emil Cioran.
În articolul menționat cu titlul ”Emil Cioran –
mirarea filosofică”. Vintilă Napoleon Purnichi ne dă
câteva date biografice despre filozoful din Rășinarii
Sibiului, dar, și despre un prieten al său, Constantin
Noica, născut la Vitănești, în județul Teleorman.
Amândoi au fost studenții profesorului Nae
Ionescu, unul dintre cei mai mari metafizicieni.
Autorul articolului face precizarea că Emil
Cioran este unicul filozof din țara noastră, care este
trecut într-o enciclopedie de Filozofie, dar și într-un
”Antimanuel de Philosophie”
Vintilă Napoleon Purnichi arată în acest
interesant articol, interesul pentru personalitățile
românesti, aflate peste hotarele țării, din diferite
motive.
În opera lui Emil Cioran, spune autorul
articolului sunt multe aprecieri mai putin favorabile
la adresa conaționalilor săi. Este o aversiune a
folosofului ardelean, stabilit la Paris, față de români.
Oare, aderarea lui Emil Cioran, ca și a lui
Mircea Eliade, la mișcarea legionară, să fie cauza
acestei aversiuni?

30
 După 1941, această mișcare, care se considera
naționalista și creștina a fost dezavuata, de societatea
românească.
Mai este și o altă explicație a acestor aprecieri
defavorabile față de români, pe care Emil Cioran le
face în ”Caiete”, volumul II, la pagina 31, cum ne
precizează Vintilă Napoleon Purnichi, în articolul
menționat. În primul rând influența profesorului Nae
Ionescu, el însuși un aderent la mișcarea legionară.
Prietenia dintre Emil Cioran și Constantin
Noica este prezentată de Vintilă Napoleon Purnichi,
în finalul articolului, în mod magistral, prin
aprecierile făcute filosofului ardelean la adresa
colegului său: ”2 septembrie 1972. Am ascultat o
înregistrare: Dinu Noica citind Iov și Psalmii. Totul
e posibil cu un om dat naibii cum e el. Ce spirit
derutant, extraordinar vreau să spun”.
Vintilă Napoleon Purnichi este și un cronicar al
evenimentelor culturale din Câmpulung Muscel sau
din zona fostului judet, desființat în anul 1950. Iată,
ce consemnează în revista de cultură ”Carte de la
Curtea Veche”, Nr. 6, din 2014: ”În 15 octombrie, l-
am condus la Rucăr, pe ultimul drum, pe regretatul
nostru coleg, Gheorghe Nicolae Podisor. Mulți
31
musceleni, dar și oameni veniți din alte zone, au
participat la slujba de înhumare, oficiată în Biserica
din Mijloc, după care i-au fost aduse omagii, din
partea prietenilor, colegilor și familiei”
Tot în această revistă de cultură, Vintilă
Napoleon Purnichi, în calitatea sa de cronicar al
evenimentelor, consemnează: ”Joi, 31 octombrie a
început festivalul de Umor ”Tudor Mușatescu”, în
organizarea Primăriei Câmpulung. În Holul Mare a
fost vernisată o expoziție de caricatură unde au
expus, printre alții, Gheorghe Mitroiu și Sergiu
Cucu. Una dintre caricaturi este semnată de Tudor
Mușatescu”
Iată, o activitate febrilă, pe care Vintilă
Napoleon Purnichi a desfășurată-o, atât pe linie
științifică, inserând în paginile revistei ”Mușcelul” ,
dar, și în alte articole de mare vibratie românească,
amintind de oameni, locuri și izvodiri din bătrâni, cât
și pe linie editorială.

32
 Familia lui Vintilă Napoleon Purnichi

Căsătorit in anul 1970 cu Petruța Manea,

originară din comuna Rucăr, aflată la mică distanță
de Câmpulung, Vintilă Napoleon Purnichi, a avut o
căsnicie fericită. Partenera sa de viață, născută în anul
1949, absolventă a Facultății de Limbi Străine,
specialitate engleză, secundar franceză (deci dublă
specialitate), și-a cunoscut soțul în judetul Sălaj, unde
amândoi au fost repartizați, după absolvirea
facultății.
Dragostea față de locurile natale i-au făcut pe
amândoi să lupte pentru obținerea negației și să poată
veni în județul Argeș, pentru a fi aproape pe familie,
de cei apropiați și dragi inimii.
Cei doi tineri profesori, care și-au întemeiat
familia pe afecțiune, pe dragoste reciprocă, au avut
împreună patru fete. Ele au reprezentat bucuria
familiei, echilibrul conjugal și sensul în viață al celor
doi părinți. Provenind dintr-o familie de intelectuali,
cele patru fiice ale familiei Purnichi, au urmat studii
secundare și apoi universitare.
33
 Fiica cea mare, prima născută a familiei, Patricia,
a urmat Facultatea de Medicină ”Carol Davilla” din
București. A avut încă din liceu pasiunea pentru
această profesie, care este pusă în slujba sănătății și
vieții omului.
În familia lui Vintilă Napoleon Purnichi mai
există o persoană atașată de această profesie. Este
vorba de fiica cea mică, Lucreția - Ramona, medic,
care s-a profilat pe o carieră interesantă, aceea de
psihopediatru. Și-a ales această specializare, fiindcă
dorește să cerceteze psihicul copilului,
particularitățile acestuia în raport de vârstă, ereditate
și alte componente ale acestor mlădițe ale societății.
În afară de cei doi părinți, cadre didactice în
învățământul secundar, poate cea mai titrată dintre
fiice, a fost Carina, care a fost absolventă a Facultății
de Limbi și Literaturi Străine, din cadrul Universității
Bucureștene. Specialitatea sa a fost franceză
spaniolă. Ca și mama sa, a avut dublă specializare,
cu o singură diferență, în loc de engleză și-a ales
spaniola.
A fost o fiică a Muscelului, în adevăratul sens
al cuvântului, scriind despre personalitățile acestei
zone încărcate de istorie și de românism. Lucrarea pe
34
care a publicat-o, înainte de dispariția sa prematură,
în care-l evocă pe poetul, jurnalistul și omul de
cultură Mihai Moșandrei este presăsată și cu
documente, fotografii de epocă, o adevărată frescă a
Muscelului cultural. Nu întâmplător, această carte,
are un titlu semnificativ: ”Evocări pentru eternitate”.
Carina Purnichi, născută în anul 1974 a urmat
cursurile scolii primare, gimnaziale și liceul la
Câmpulung Muscel. Înainte de a urma Facultatea de
Limbi și Literaturi Străine a făcut între 1993 și 1994
cursuri la Facultatea de Limbi Moderne a
Universității ”Sophia Antipolis” din orasul Nice.
După terminarea facultății în Bucuresti, Carina
Purnichi va urma și un masterat de ”Comunicare
interculturală și traduceri profesionale”.
Din momentul absolvirii cursurilor acestui
masterat a devenit traducător de franceză și spaniolă,
cu drepturi depline și a putut să ia legătura cu edituri
de prestigiu, pentru traduceri din aceste două limbi
romanice. A tradus, printre altele, cartea Iulianei
Preduț Constantinescu și a lui Constantin Miu,
”Espoirs enchaînés” (Sperante încătușate) si
”Provincial in Provence” (Un Provencial en
Provence).
35
 În cartea dedicată acestui ilustru fiu al
Câmpulungului, Mihai Moșandrei, Carina Purnichi,
a adunat și materiale scrise de alți oameni ai urbei, și
chiar străinii de oraș, care l-au cunoscut pe acest mare
poet și jurnalist. Printre cei care au scris despre Mihai
Moșandrei, prezenți în această carte, o amintim pe
profesoara Maria Chirtoacă, care a lăsat în amintirea
poetului un frumos poem, intitulat ”Vânătorul”:
Albi păuni de flori de soc,
Vara iau prin ramuri foc.
Popasul, casa, toate sunt
Nemișcate fără vânt
Și pădurea a rămas
Mult în urmă fără glas
Totuși domnul Moșandrei
Parc-aude șoapta ei,
Simte ciuta prin frunzare
Cum ascută și tresare
Și de dragul ei își lasă
Pușca-ntr-un ungher acasă”
În afară de Maria Chirtoacă, au mai scris în
această carte a Carinei Purnichi, gânduri despre
Moșandrei, Carol Dobrescu, unul dintre aceia care au
copilărit cu poetul, Mihai Dumitru, Vintilă Purnichi,
36
Dorin Durudun, cu o evocare deosebită intitulată
”Mihai Moșandrei, un nobil printre comuniști”care
ce aminteste despre Petru Groza, numit la începutul
regimului abolit în 1989, ”un burghez printre
comuniști”
Din păcate, ilustra fiică a lui Vintilă Napoleon
Purnichi și a Petruței nu mai este printre noi. De fapt,
parafrazându-l pe un critic și istoric literar, care a
scris despre moartea lui Marin Preda, timpul n-a mai
avut răbdare cu această tânără, cu mare potențial
intelectual.
Această familie, care a pierdut doi membri în
decurs de câțiva ani, a fost puternică, a avut tăria să
treacă peste acest șoc, regrupându-și rândurile în
jurul celor care au rămas în viață. Doamna Petruța
Purnichi, a devenit sprijinul moral al celor două fiice,
al nepoților de la acestea și în același timp –
coordonatorul familiei sale.
Cu simțul său matern a reusit să le inspire
fiicelor sale dragostea de viață, iubirea față de semeni
și in primul rând față de locul unde te-ai născut.
Doamna Laura Grimaldi Purnichi, a doua fiică
în ordinea nașterii, de profesie economist, de câte ori
37
vorbeam la telefon cu domnia sa, îmi spune că tot
ceea ce plănuisem împreună cu regretatul său părinte,
cu scrierile despre acesta, trebuie să fie aduse la
cunoștința mamei sale.

38
 Vintilă Napoleon Purnichi și Corsica

Nu întâmplător, profesorul Purnichi și-a luat și

un al doilea prenume, acela de Napoleon. De câte ori
discutam cu el despre istoria românească, tradiții
naționale și locuri din vecinătatea localității natale,
suspina, îi vedeam o lacrimă în colțul ochilor.
Își scotea batista, își ștergea lacrima și apoi îmi
povestea cum a ajuns prima dată în Corsica primul
împărat al francezilor. Îmi vorbea cu înflăcărare de
acest geniu militar, de calitățile sale, în special de
locurile unde s-a născut și și-a petrecut copilăria și
adolescența. Corsica, era a doua sa țară, după cea
românească.
Aici, trăia una dintre fiicele sale, Laura
Grimaldi Purnichi. Tot aici, stătea multe zile din an
și tovarășa sa de viață, Petruța Purnichi.
Îmi spunea, cu multă mândrie, că această insulă
din apropierea țărmului vestic al Italiei, care aparține
Franței, este fascinantă. La solicitarea unui mare
iubitor de cultură, George Nicolae Podișor, membru
39
fondator al cenaclului ”Mihail Lungianu” din Rucăr,
și redactor al revistei ”Piatra Craiului”, care l-a rugat
să scrie un Jurnal Corsican, s-a apucat de treabă și a
scris despre călătoriile sale în frumoasa insulă din
Marea Tireniană. I-a fost greu la început, deoarece nu
mai scrisese memorial de călătorie, ci, articole de
istorie.
Vintilă Napoleon Purnichi își amintea, că
atunci când își satisfăcea stagiul militar la Târgu
Mureș, Cluj și Turda, a scris și a publicat în reviste
ale Armatei, încercări literare.
În acest Jurnal Corsican, înserează date
referitoare la suprafata insulei, fiind a patra de pe
suprafața Mării Mediterane. Fiind profesor de istorie,
Vintilă Purnichi ne introduce și în trecutul acestei
insule, care a fost preluată de Imperiul Roman în
perioada sa de maximă înflorire.
În centrul Corsicii, se află capitala acestei
frumoase și interesante insule, Corte, după cum ne
relatează Vintilă Napoleon Purnichi în acest Jurnal,
singura urbe care posedă o universitate.
Despre Ajaccio, unde s-a născut Napoleon
Bonaparte, și pentru care autorul Jurnalului are un
40
adevărat cult, ni se spune că este o capitală imperială.
Așezată în partea de vest a Corsicii, adică în regiunea
de Sud a insulei, această urbe a fost locuită încă din
mileniul al –III-lea î.Hr.
Aflăm din Jurnalul Corsican că primul mare
filozof stoic din Antichiate, Seneca, a fost exilat în
această insulă. Relieful muntos, cu vârfuri de peste
2700 de metri, cum este Monte Cinto, l-a fascinat pe
Vintilă Purnichi. El a mers de multe ori în această
pitorească insulă scăldată de apele Mării Tireniene,
nu numai să-și vadă fiicele și nepoții ci, în primul
rând, să vadă locurile acestea istorice unde a văzut
lumina zilei primul împărat al Franței și pe unde au
trecut legiunile romane, care vor cuceri cele trei
insule din apropierea Italiei: Sicilia, Sardinia și
Corsica.
Nu intâmplător, Vintilă Purnichi a scris despre
filozoful român Emil Cioran, stabilit în Franta, ci,
pentru că, acesta a iubit Corsica și a admirat peisajele
încântătoare ale acestei țări, devenită teritoriu
francez, în timpul lui Ludovic al-XVI-lea.
În acelasi timp, autorul Jurnalului corsican, a
admirat pe locuitorii acestei insule pentru dârzenia și
41
patriotismul de care au dat dovadă în decursul
secolelor. Ei, nu s-au considerat niciodată francezi,
ci, corsicani. Și în timpul Revoluției franceze din
1789, și în perioda Restaurației, după exilarea lui
Napoleon Bonaparte în insula Sf, Elena, corsicanii au
luptat pentru independență.
Insula a intrat sub stăpânirea Franței, nu pentru
că așa au dorit locuitorii săi, ci, pentru că ea a fost
cumpărată de regele Ludovic al-XVI-lea, grație unor
mașinațiuni politice, de la sfârsitul secolului al-
XVIII-lea. Corsicanii, ca și sicilienii, au mândria
națională și sentimentul că apartin unei națiuni
demne și cu o istorie milenară.
Emil Cioran, spune Vintilă Purnichi a fost
fascinat de unul dintre cele mai încântătoare locuri.
Este vorba de Girolata.
În Jurnalul Corsican, admirând scrierile lui
Emil Cioran, Vintilă Napoleon Purnichi inserează și
o scrisoare adresată unui prieten. Redau textul
acesteia:
”Stimate coleg și prieten, vă anunț că zilnic mă bucur
de soare și de apa mării (fără alge, meduze și
diverse) ca la noi. Binecuvântez soarele dimineața,
42
iar seara, la apus, mă rog ca mâine să apară iar tot
mai strălucitor și dădător de viață. Încerc în fiecare
zi să meditez asupra miracolului vieții, să prind
momentul magic, să mă eliberez de tristețe și de
angoase, să înlătur obisnuința și banalitatea.
Si pentru că bunul Dumnezeu știe că noi
oamenii suntem artiști ai vieții, într-o zi ne dă ciocan
și daltă pentru sculptură, în altă zi ne dă pensule și
culori pentru tablouri sau de nă hârtie și stilou ca să
scriem. Dar, de ce oare, am înțeles acestea tocmai
acum: de ce am înțeles așa de târziu că pentru a
înălța edificiul virtutii trebuie să sapi la temelia
smereniei? (E. Cioran).
Am inteles aici că adevărul este insuportabil și
că omul nu este făcut să-l suporte, de aceea fuge de
adevăr ca de ciumă. Doresc să scriu o carte. Aceasta
trebuie să fie ca un vampir, care să sugă sângele din
noi, să ne facă să plângem. Ziua în care nu ai râs sau
nu ai plâns este o zi pierdută. Orgoliile ne întunecă
mințile, iar dușmanul este mai prețios decât
prietenul, pentru că te ajută să nu greșești. Prietenul,
te va înșela.

43
 Cu stimă, prof. Vintilă Napoleon Purnichi ,
Haute – Corse, France”.
Jurnalul Corsican a fost un mijloc de a-și
aminti de familia sa plecată acolo, în insula dintre
Italia și Franța, cu țărmurile scăldate de apele Mării
Tireniene.
De câte ori mergea în Corsica, Vintilă
Napoleon Purnichi își ”încărca bateriile” inimii și
revedea copilăria fiicelor sale.

44
 Gânduri ale unor oameni care l-au cunoscut pe
Vintilă Napoleon Purnichi

Fiind un om jovial, deschis la dialog, colegul și

prietenul Vintilă Napoleon Purnichi a fost primit în
sânul comunității cu brio. Și-a făcut un număr mare
de simpatizanți, care l-au apreciat, atât ca om, cât și
ca organizator de manifestări culturale.
Profesorul Ion Dorobanțu, fost inspector de
istorie în cadrul Inspectoratului Școlar al județului
Călărași l-a cunoscut pe Vintilă Napoleon Purnichi, a
participat la simpozioane, mese rotunde, colocvii pe
teme de istorie alături de cel mediatizat în această
carte.
În anul 2010 când s-a ținut la Călărasi o sesiune
de comunicări, organizată de Societatea de Științe
Istorice din România, la această manifestare au
participat și presedinți de filiale orășenești și
județene. Printre aceștia s-a aflat și Vintilă Napoleon
Purnichi.
45
 A prezentat la Călărasi o frumoasă expunere cu
privire la arealul istoric al fostului judet Muscel,
axându-se mai mult pe vestigiile de la Cetățeni, pe
care le-a cercetat in decursul decenilor.
Membrii Societății de Științe Istorice au fost
conduși de către cei doi reprezentanți ai acestui for
științific, prof universitar Ion Scurtu și Bogdan
Teodorescu.
După terminarea Sesiunii de Comunicări au
făcut o vizită la Odaia Vlădichii, centru arheologic,
apoi în comuna Mânăstirea, unde membrii Societății
de Științe Istorice au vizitat scoala gimnazială,
Biserica (monument istoric) și s-au îndreptat apoi
spre Oltenița. Acest periplu istoric a avut ca punct
terminus vizitarea unor locuri importante din țara
vecină, Bulgaria. Vintilă Napoleon Purnichi era
încântat de această călătorie de documentare istorică,
rămânând cu o impresie extraordinară în cele câteva
zile petrecute cu prietenii, colegii și mentorii săi.
Aflând ceea ce s-a întâmplat, în noaptea Învierii
Domnului, a anului 2017, profesorul Ion Dorobantu
și-a exprimat compasiunea și a evocat personalitatea
celui dispărut.
46
 Îmi spunea, că activitățile ștințifice organizate
de Vintilă Napoleon Purnichi erau deosebite,
pregătite cu minuțiozitate și cu finalizări concrete.
Punea multă pasiunea în ceea ce făcea pentru că
iubea istoria, se dedica cercetării și era un
scormonitor de arhive, mai ales din zona Muscelului.
Era prieten cu unul dintre cei mai longevivi
directori ai Muzeului din Câmpulung Muscel,
arheologul Flaminiu Mârțu. De la acesta a cules
multe date, a procurat documente și a putut să
cerceteze trecutul istoric al zonei Muscelului.
Despre Vintilă Napoleon Purnichi au scris
gânduri frumoase și alti oameni de cultură. Printre
aceștia îl amintim și pe preotul Gheorghe Cîrstina,
din comuna Dragoslavele.
În numărul omagial al revistei ”Muscelul” (Nr.
9 / 2017) la pagina 53, preotul Gheorghe Cîrstina îl
elogiază pe regretatul cercetător, editor și președinte
al Filialei Muscel a Societății de Științe Istorice,
Vintilă Napoleon Purnichi.
Autorul articolului spunea că după pensionarea
domnului profesor Lunescu, cel care-i va lua locul va

47
fi Vintilă Napoleon Purnichi. Preotul Cîrstina a fost
pur și simplu impresionat de aparitia acestui
intelectual din Câmpulung, care a poposit împreună
cu George Nicolae Podișor în curtea sa, cu reviste și
documente din zona Muscelului. Iată, gândurile
preotului, față de Vintilă Napoleon Purnichi:
”Locul bătrânului profesor (domnul Lunescu) a fost
ocupat de un frate mai tânăr, profesorul Vintilă
Napoleon Purnichi, ”cetățean” de fel, care era
opusul celui dintâi. Era un om aparte. La început, am
fost fascinat de motocicleta lui. Apoi, după un timp,
am început să-l îndrăgim, pentru aerul tineresc și
felul cum aborda, predarea orelor la clasă. Pe
atunci, doream să devin profesor de istorie”
În articolul său, din revista ”Mușcelul” Nr 9 /
2017, preotul Gheorghe Cîrstina se referă și la
momentul când l-a sunat doamna Petruța Purnichi,
spunându-i să sotul ei este internat la Clinica Speciala
de la Mărăcineni. Venind într-un suflet din Corsica
și-a găsit sotul internat aici, unde împreuna cu preotul
Gheorghe Cîrstina a intrat în vorbă cu el, dar, se
exprima destul de greu, însă în mod cât se poate de
corect.

48
 Gândurile preotului, apărute după dispariția
profesorului Vintilă Napoleon Purnichi au apărut în
revista ”Mușcelul”, care a avut un număr special,
dedicat în exclusivitate celui care a devenit vorba lui
Mihai Eminescu ”o umbră pe pânza vremii”.
Gânduri despre regretatul profesor, conducător
al Filialei Muscel a Societății de Știinte Istorice au
fost exprimate și de alți oameni de cultură. Unul
dintre acestia este profesorul Constantin Vărășcanu.
În ziua de 18 aprilie 2017, va închina, la înhumarea
profesorului Vintilă Napoleon Purnichi un
”Recviem”:

Plânge-n Corsica un deal,

Plânge-n Făgăraș o vale
S-a oprit un ideal,
Pe o infinită cale.

Bradul țării majestos

Urcă munții de zăpadă
Ca un astru luminos
Pe potecile de zadă.

Lumina împărății
Din istoria străveche
49
 Închinând în Bărății,
Carte sfântă, nepereche.

Străbătea în lung și-n lat,

Din colină în colină
Din colibă în palat
Adunând vorba latină.

Mult, în taină, returna,

Litera multseculară
Și-n tipare noi turna
O gândire legendară

Fiu al Muscelului drag

A domnit dâmbovițește,
Descălecătorul mag
Înstelat impărătește.

Plânge-n Corsica un deal,

Plânge-n Făăgraș o vale
S-a oprit un ideal
Pe o infinită cale”
Gânduri frumoase au mai rostit și altii, care l-
au cunoscut pe profesorul Vintilă Napoleon Purnichi.
Un impresionant și dureros gând a fost publicat în
revista ”Mușcelul” în numărul omagial, de către
partenera sa de viață, Petruța Purnichi. Articolul a
50
fost preluat din ”Evenimentul Mușcelean”. Nici nu se
putea intitula altfel, articolul doamnei Petruța
Purnichi, decât ”O flacără vie s-a stins”.
Într-adevăr, sotul său a fost o flacără care a ars
continuu pentru cultura musceleană, pentru tradițiile
acestui popor destul de încercat în decursul istoriei.
Articolul începe cu câteva versuri, care se doresc un
motto:
”O flacără vie s-a stins,
Multe lacrimi s-au aprins...
Flori și omagii ți s-au adus
Copleșiti de durere, am plâns...”

Redau câteva fragmente din acest sfâșietor

material, pe care soția celui dispărut l-a scris cu
lacrimi și oftat:
”Inima celui care era sufletul Filialei Muscel a
Societății de Științe Istorice a încetat să mai bată în
noaptea de Înviere. Neobositul profesor VINTILĂ
PURNICHI s-a stins din viață cu zece minute înainte
de miezul noptii de 15 spre 16 aprilie 2017. Preotul
Nicusor Popa din Târgoviște, originar din Cetățeni,
prieten de suflet și pasionat de istorie, afirmă că cei
care trec în această noapte de la existența materială

51
la cea non-materială se duc direct în rândul celor
drepți (...).
În ziua de 1 martie, când, de obicei, oferea cu
tandrețe un mărțisor fetelor sau femeilor dragi din
viața sa, a căzut din picioare fără a se mai ridica (...)
Reușise să se redreseze după greaua pierdere a
fiicei noastre, Patricia, survenită la 23 martie 2002,
prin rugăciune, prin muncă și dăruire pentru studiul
istoriei locale (...)
Anul trecut, Laura, fiica noastră, l-a întrebat
dacă mai are proiecte. I-a răspuns: ”Nici la 90 de
ani nu voi termina ceea ce am de scris!” dar iată că
noi suntem ”sub vremuri, nu vremurile sub noi”, așa
cum spunea cronicarul ”dorințe, proiecte, visuri
care rămân neîmplinite!”
Într-adevăr, strădaniile profesorului Vintilă
Napoleon Purnichi n-au fost în zadar, chiar dacă el
nu și-a împlinit toate visurile. A fost un neobosit
scormonitor de arhive, de documente vechi, asa cum
îl prezintă și directorul Casei de Cultură ”Tudor
Mușatescu” din Câmpulung Muscel, Liviu Florian
Cioacă. În gândurile sale despre omul și profesorul
Vintilă Napoleon Purnichi spune despre cel dispărut,
52
că pentru a trece prin viață și a rămâne după tine ceva,
neapărat trebuie să fii un om neobosit.
Și consăteanul doamnei Petruța Purnichi,
rucăreanul Cornel Stoian, în gândurile sale despre
oamenii locului, despre Vintilă în special, după ce
face o mică incursiune în biografia neobositului
profesor, amintind data nașterii acestuia, 30 mai
1942, și pe părintii săi, Lucreția și Napoleon
Purnichi, spune că a cunoscut, la Nicolae George
Podișor, un scriitor și istoric din localitatea natala.
În continuare, gândurile sale se opresc la
publicistul și editorul Vintilă Napoleon Purnichi, la
acela care a ridicat prestigiul cultural al orasului
Câmpulung Muscel și al județului Argeș.
Redau un fragment de o încărcătură emoțională
deosebită, din articolul său, publicat în revista
”Muscelul” Nr 9 / 2017:
”A plecat acolo, pe drumul fără întoarcere,
unde se va întâlni cu colegii și cu prietenii săi,
profesor universitar doctor Pârnuță Gh, prof scriitor
Nicolae George Podișor, Moșandrei, Gheorghe
Chiță, Maria Ion, Jinga Maria, etc,...si va constitui o

53
nouă societate de istorie pe care o va patrona și o va
concura pe cea lăsată de el pe pământ”
Un gând de prietenie și de recunoștință pentru
ceea ce a făcut în domeniul cercetării trecutului
istoric a adus în revista ”Mușcelul” și profesorul Ilie
Popescu, de la Malu cu Flori. Coleg de Facultate,
promoție 1968 – 1973, cu Vintilă, ca și mine de altfel,
Ilie Popescu ne prezintă în paginile revistei
menționate mai sus, împrejurările în care l-a cunoscut
pe Vintilă Napoleon Purnichi, colaborările celor doi
la diverse activități.
Ilie Popescu se intâlnea cu prietenul și cu
colegul său destul de des, mai cu seamă datorită
distanței mici dintre Malu cu Flori, Cetățeni și
Câmpulung Muscel.
Foarte frumos, patetic, vorbeste despre ceea ce
a investit Vintilă Purnichi, adică în ”cărți, reviste,
lectorate de vară, simpozioane, colocvii, comunicări
științifice”
Referitor la necazurile pe care le-a avut atât
Vintilă, cât și soția sa, Petruța, Ilie Popescu spune în
articolul publicat în numărul omagial al revistei
”Mușcelul”:
54
”Am fost consternat, profund îndurerat cu mare
strângere de inimă că familia sa a fost asa de cumplit
lovită prin moartea stupidă a celor două fiice Patrica
și Carina, ceea ce i-a trumatizat toată familia pentru
toată viața! Am suferit și i-am compătimit profund!”
În finalul materialului omagial, profesorul Ilie
Popescu îl citează pe Octavian Paler, scriitorul
filozof:
”Ce este viața pe acest pământ?
Un fulg de nea purtat de vânt!
Trăim cu sperante și murim cu regretul!
Nimic nu egalează gloria de a trăi!

Și profesorul Ion C. Hiru din Domnești, scrie.

Gândurile sale despre cel dispărut sunt cât se poate
de patetice. Profesorul de limba și literatura română,
dincolo de compasiunea față de familia Purnichi,
pentru pierderea celor două fiice, la un interval de 12
ani, aduce un elogiu lui Vintilă, cu care era leat,
(amândoi născuți în același an), recunoscând puterea
de muncă a prietenului său, spune printre altele:
”De o politețe ieșită din comun, caracteristică
omului de stiință cobora treptele apartamentului,
pentru a ne conduce în modestul său cuibușor, în
55
camera de lucru unde, pe birou, brațul unei veioze se
înălța, luminând vrafurile de cărți, mai ales de istorie
locală, de unde-și trăgeau seva scrierile sale istorice,
publicate în ziare și reviste, scrieri de un real interes
pentru cititori”
Domnul profesor Ion Hiru, se referă în articolul
publicat în numărul omagial din 2017, al revistei
”Mușcelul” și la studierea în paralel cu istoria
românească și a Corsicii, tara ”adoptivă” a fiicelor
sale, Laura și Ramona. Iată, ce spune colegul și
prietenul său, în finalul acestui emoționant articol:
”Mare cunoscător al istoriei noastre și nu numai, el
studia istoria Frantei, a Corsicii, scria articole,
eseuri, organiza simpozioane, colocvii și sesiuni de
comunicări știintifice. Dar...argintul viu al
Muscelului, istoricul, eseistul, publicistul, Vintilă
Purnichi, într-o zi mare, prima din Mărțisor și prima
din tradiționalele zile ale Babelor, a fost răpus.
Tetrapareză. Operația programata n-a mai avut loc.
Muscelul a pierdut un mare om de cultură, un mare
istoric și, mai ales, un MARE DASCĂL”
Profesorul doctor George Baciu îi dedică și o
epigramă marelui dispărut, referitoare la pasiunea
pentru istorie a acestuia:
56
 ”Cu Purnichi treaba-i clară
E bărbatul ideal
Muza Clio îl iubeste
Tot la Cetățeni...în deal”

Și mai tinerii condeieri care au publicat în revista

”Mușcelul” pe care Vintilă Napoleon Purnichi a
condus-o și s-a străduit s-o tipărească în condiții
destul de grele, îi aduc un omagiu. Este cazul poetei
Ana Podaru, care îi dedica un poem, prevăzut cu un
acrostih, din care rezultă numele și cele două
prenume ale profesorului plecat dintre noi:

”Pe malul Argeșului unde doinesc arinii

Un om se-adăpostește sub piatră de mormânt,
Român, ce-a smuls din juru-i când spinii, când ciulinii,
Nemuritorul dascăl născut pentru cuvânt.
Ioane...și tu Petre, ce-ai dat noroc cu el
Când mergi pe la mormânt, să pui o lumânare
Hodina lui ascult-o din glas de menestrel
Istoria o spune: acest nume nu moare!

N-a fost pe-acest pământ un om mai brav ca tine

Acest tinut ce leagăn privirilor din urmă
Poienile vorbesc, ți-e pasul pe coline...
O harpă care plânge ce-n inimi veșnic scurmă,
Legende despre tine, ne spun pe rând stejarii,
57
 E goală azi revista ce-o frunzăream odată
Omagiul vieții tale, martirului...spun marii
Ne-ai vitregit de tine, te plângem lângă piatră.

Vin vremuri grele, taică, tu, dascălul iubirii,

Iubeai Muscelul nostru, scriai despre istorii
Nu știi că azi te plângem, din lacrima privirii,
Trăim un timp cu lipsuri, un timp lipsit de glorii!
Izvoarele vorbesc, despre un om, de tine,
La poale de pădure, se-adună lupii-n cete,
Avem o rugă frate, ne scoate din ruine...
Purnichi, prim dascăl de cetate...un nume pe-un perete!

Un poem, care vine să întregească o viață

închinată trecutului istoric, un omagiu adus pomului,
jurnalistului și celui care fost Vintilă Napoleon
Purnichi.

58
 Gândurile mele despre Vintilă Napoleon
Purnichi

Pentru mine, Vintilă Purnichi a fost un prieten

adevărat, un om de cuvânt, fiindcă tot ceea ce
promitea se și realiza. A fost omul faptelor, nu al
vorbelor fără rost.
S-a străduit să editeze o revistă, care să poarte
un nume drag inimii și sufltului său, ”Mușcelul”.
Deși provenea dintr-o familie de aromâni, totuși,
fiind născut în frumosul județ muntenesc, s-a atașat
mult de aceste plaiuri mioritice. Blajin, cu vorba-i
dulce, vorba părintelui Mateevici, ”ca un fagure de
miere”, Vintilă se făcea plăcut oriunde, în orice
comunitate. Era manierat, uneori chiar exagerat, mai
ales cu doamnele, cărora le oferea flori și le adresa
cuvinte pline de tandrețe.
După chip, părea un om fragil, totuși, avea o
putere de muncă extraodinară și o voință de fier. Nu
s-a lăsat pradă deznădejdii, poate de două ori în viață,
atunci când a pierdut pe cele considerate lumina
ochilor săi, fiicele Patricia și Carina. Munca
neobosită, pasinea pentru istorie și pentru apariția

59
revistei ”Mușcelul”, i-au dat forța necesară să reziste
acestor grele încercări ale vieții.
Vintilă Napoleon Purnichi a fost un luptător,
dar, nu pe un front în care obuzele spulberau vieți și
distrugeau clădiri, ci, pe cel al scrisului și cercetării.
Fiind în ton cu originea familiei sale, pot spune
că macedoneanul Alexandru cel Mare a cucerit o
parte însemnată, a lumii antice cu sabia, Vintilă ne-a
cucerit cu scrisul său, cu noblețea spiritului.
L-am mediatizat în câteva cărti ale mele. În
”Amintiri culturale din epoca de aur”, spuneam
despre Vintilă că este un câmpulungean torid. Redau
acest text în întregime pentru cititorii acestei cărți:
”Drumețule, dacă ai să treci de Târgoviște, de
Voinești, să te oprești la Cetățeni, apoi să mergi mai
departe, trecând peste panta abruptă care desparte
dealurile Jugurului și Mătăului și să poposești la
Câmpulung Muscel.
Iată, un îndemn pe care toate indicatoarele
turistice ar trebui ca să-l continue, pentru a–i orienta
pe iubitorii de drumeții, către arii mioritice.

60
 În facultate am avut mai multi colegi, din
diferite zone ale țării, dar, cel mai apropiat inimii
mele, a fost Vintilă.
Era un tânăr slăbuț, cu umerii obrajilor
proeminenți, blajin la vorbă și statornic la faptă. Se
pregătea pentru examenele universitare, cu multă
râvnă, consultându-se cu noi în mai multe privințe.
Se întreba mereu ce ar putea să-i cadă la examenele
susținute, ce bibliografie să mai consulte, pe lângă
cursul universitar? Uneori era emotiv, și cu vocea
tremurândă, cerea ajutor Domnului, pentru reușita
la examen.
Vintilă, ca orice român, bun creștin, crescut în
spiritul tradițiilor ortodoxe, nu se abătea de la
drumul său moștenit din vechime.
Ca orice muscelean, păstra accentul
muntenesc. Uneori lungea rezonanța cuvântului,
folosea regionalisme și recomanda tuturor colegilor
și prietenilor vestita țuică de prune, pregătită în butoi
de dud, cu aromă și parfum muscelean. A devenit
dascăl de istorie în orasul unde-și va întemeia o
familie și se va statornici definitiv.
Domnul i-a dăruit patru fete, realizate
profesional. Două dintre ele au luat drumul
61
străinătății, două au rămas în țară. Din păcate, două
dintre ele, cele rămase în tară au părăsit prematur
această lume, pe care au iubit-o foarte mult.
Îmi povestea că la Ajaccio, orașul de referință
al corsicanilor a văzut casa unde s-a născut
Napoleon Bonaparte, lucru deosebit pentru el, ca
profesor de istorie.
Vintilă a scris o carte interesantă despre
Schitul Cetățeni, venind cu o documentație bogată și
semnificativă. Vine deseori la București, fie pentru a
se documenta, ori a-și întâlni prietenii și colegii. O
prietenie trainică s-a înfiripat între el și profesorul
universitar Doru Dumitrescu. De câte ori îi dau un
telefon, îi aud glasul cristalin și blajin în același
timp, mă simt încărcat cu o energie telurică”
Gânduri despre un om, care a înobilat ținutul
muscelean, prin forța sa creativă, prin inițiative
proprii, și nu în ultimul rând prin puritatea sa
sufletească.

62
 Postfață

Am încheiat această carte dedicată celui care a

fost ”argintul viu” al Muscelului, care a ars ca o
flacără în fiecare moment al existentei sale.
Cunoscându-l în anii tineretii, am putut să-mi
dau seama de caracterul său de capacitatile sale
intelectuale, de profilul moral. La prima vedere, îl
puteai considera ca un om pe care viața îl poate
invinge usor, dar, urmărindu-i activitatea, te
convingeai de contrariul acestei imagini aparente. M-
am convins, că este un om puternic, în momentul
când am urmărit realizările sale pe linie publicistică,
organizatorică si stiințifică în general.
Vintilă in cei 75 de ani ai vietii sale pământesti
a făcut ceea ce alții n-au reusit în două vieți. În primul
rând a dat familiei patru fiice, toate realizate din
punct de vedere profesional. În al doilea rând, a avut
o parteneră de viață, care l-a înțeles, mai cu seamă în
momente grele prin care a trecut. A lăsat o zestre
culturală importantă, atât pentru familie, dar, mai ales
pentru zona musceleană.
În finalul acestui epilog, pot spune că Vintilă
Napoleon Purnichi a fost un luptător, nu numai pe
63
”ogorul pedagogic”, pentru a-l parafraza pe Marius
Chicoș Rostogan, personajul lui Caragiale, ci, și pe
acela al jurnalisticii și cercetării istorice.
Binecuvântat fie omul și faptele sale!

64
 Bibliografie consultata

- Vintilă Napoleon Purnichi - ”Așezarea de la

Cetățeni – Muscel” - Editura ”Larisa”
- Carina Purnichi - ”Mihai Moșandrei – evocări
pentru eternitate” –– Editura ”Larisa” 2014
- colectia revistei ”Mușcelul” din 2015, 2016,
2017, 2018
- revista ”Pietrele Doamnei” din 2017 si 2018
- revista ”Piatra Craiului” din 2017

- diverse materiale trimise de Vintila Napoleon

Purnichi in anii 2004, 2011, 2016

65
Anexe

66
Cartea de semnal a lui V. N. Purnichi despre așezarea de la
Cetățeni – Muscel, apărută în 2008, la Ed. Larisa

67
Carina Purnichi, fiica lui Vintilă N. Purnichi

68
04-10-2014 – La Cetățuia ”Negru Vodă” Cetățeni, la a –X-a editie
a sesiunii de Comunicări Istorice
(revista Mușcelul Nr. 9 / 2017 – coperta 3)

69
Carina Purnichi în fața hotelului ”Negresco” –
revista Mușcelul Nr 9 / 2017 – pag 38

70
De la stânga la dreapta: V. N. Purnichi, George Nicolae Podisor,
preot Gheorghe Cîrstina – acasă la Rucăr
revista Mușcelul Nr 9 / 2017 – pag 55

71
Revista Mușcelul Nr 9 / 2017 – pag 41

72
 Valea Cetățuii foto din 1974
Preluata din Vintila N. Purnichi ”Asezarea de la Cetățeni –
Muscel in epoca veche si medie. ”Meteora” românească de la
Cetățeni” – pag 79

73
74
Pag 74 – 75 – scrisoare semnata V. N. Purnichi

75
 Coperta ”Muscelul” nr 8 / 2016
Membrii de onoare ai filialei de Stinte Istorice ”Mușcelul”

76
Revista Mușcelul Nr 9 / 2017 – pag 41

77
Mânăstirea Negru Vodă la Cetățeni –(sus) Primăria Câmpulung
Muscel – jos ; revista Mușcelul Nr 9 / 2017 – coperta

78
Revista Mușcelul Nr 9 / 2017 – pag 41

79
 Rudari din Valea Cetățuii – 1974 –
foto preluata din Vintila N. Purnichi ”Asezarea de la Cetățeni –
Muscel in epoca veche si medie. ”Meteora” românească de la
Cetățeni” – pag 79

80
 Comuna Cetățeni – râul Dâmbovița
revista Mușcelul Nr 9 / 2017 – coperta

81
Coperta cărtii Carinei Purnichi despre scriitorul Moșandrei
82
 Harta insulei Corsica –
revista Mușcelul Nr 9 / 2017 – pag 38
83
Revista omagiala Nr 9 / 2017

84
Numarul omagial al revistei ”Muscel” – cuprinsul

85
Pagina din numarul omagial al revistei Muscelul Nr / 2017

86
87
Articol al subsemnatului din ” Muscelul” omagial Nr 9 / 2017
(pag. 61 – 62)

88
89
Pag 89 – 90 – articol semnat V. Napoleon Purnichi

90
 Cuprins

Argume nt pro ..................................................5

Drumul în viață al lui Vintilă Napoleon Purnichi..................7
Prietenii lui Vintilă Napoleon Purnichi............................11
Vintilă Napoleon Purnichi și activitatea sa de cercetător....16
Familia lui Vintilă Napoleon Purnichi.............................33
Vintilă Napoleon Purnichi și Corsica...........................39
Gânduri ale unor oameni care l-au cunoscut .......................45
Gânduri ale mele despre Vintilă Purnichi........................59
Postfață .................................................................64
Bibliografie.........................................................................66
Anexe foto ........................................................................ 67

91