Lt.

CONSTANTIN STURDZA
JURNAL DE FRONT
(26 IULIE – 8 SEPTEMBRIE 1917)
(EDIȚIE TIPĂRITĂ, 2018)
Pitești, 2018
ISBN 978-973-0-28393-8
CZU 92-94
 Lt. CONSTANTIN STURDZA
JURNAL DE FRONT
(26 iulie – 8 septembrie 1917)

Text stabilit de Nicolae DOBRE

Cuvânt înainte de Ion STURDZA
Notă asupra ediției de Aurel RADU

Coperta I: Crochiu în tuș negru și pastel în culori, lucrări realizate

de Constantin Sturdza, prin care a ilustrat luptele de la Robănești
din 1916 la care a fost participant direct.
Coperta IV: Constantin Sturdza în tinerețe. Fotografie furnizată de
Ion C.C. Sturdza, nepot al autorului.

2
 La centenar,
închinăm acest volum,
în memoria celor care
s-au jertfit pe câmpul de luptă,
pentru idealul de întregire națională.
Cinste lor,
Eroilor Neamului!

3
 Cuvânt înainte

Îmi revine onoarea, dar și plăcerea de a scrie

câteva cuvinte despre bunicul meu Constantin R.
Sturdza și despre jurnalul lui ținut în timpul Primului
Război Mondial. Bunicul era cunoscut în familie și
între prieteni cu numele de Costache sau Costăchel. În
afară de asta nepoții i-am spus totdeauna tata-mare,
numele de bunic era rezervat eventual pentru celălalt
bunic.
S-a născut la Roman la 1 mai 1882 și a murit la
București la 7 octombrie 1952. Era fiul lui Radu
Sturdza (în acte Rudolf, în amintirea familiei Rodolphe)
și a Mariei născuta Jora. Tatăl său a fost diplomat
(consul la Constantinopol). A fost voluntar în războiul
din 1877-78. Familia Sturdza este o veche familie
boierească din Moldova.
Costache Sturdza s-a înrolat imediat ce România
a intrat în război, a fost desconcentrat după semnarea
Păcii de la București în 1918 când s-a întors la
București. Nu și-a ținut gura și a fost arestat de
autoritățile de ocupație fiind condamnat la închisoare și
la deportare în Germania. S-a considerat că acest caz
poate servi ca un exemplu pentru intimidarea populației
și au fost lipite afișe pe zidurile capitalei. A fost totuși
eliberat în noiembrie 1918.
A făcut liceul în Elveția și a urmat studii juridice
la Iași. A fost magistrat, și-a început cariera ca
judecător la Constanța, mutat apoi la București. A ajuns

4
președinte (cred că numai de secție) la Tribunalul
București. La un moment, după Primul Război Mondial
și-a dat demisia din magistratură devenind avocat. A
fost de mai multe ori deputat, fiind un apropiat a lui
Grigore Filipescu în încercarea acestuia de a reînvia
partidul conservator.
Către 1940 s-a ocupat direct de administrarea
moșiei Slobozia (Argeș) a soției. Maria Irina Sturdza a
continuat tradiția mamei sale, a activând la Crucea
Roșie Română unde a ajuns președintă de onoare.
Era un om foarte hotărât, ținea mult la părerile lui
și era gata să lupte ca să le apere.
Se căsătorește la 15 februarie 1910 în București
cu Maria Irina Câmpineanu (n. 9 iulie 1883, București
– d. 4 mai 1967, București). Au avut cinci copii: trei
băieți Radu (n.1911 - d.1915), Constantin (Dinu, n. 13
mai 1912 – d. 28 februarie 1988, căsătorit cu Ioana
Rosetti) și Ion (n. 29 septembrie 1913 – d. 19 februarie
2008), născuți înainte de război și două fete: Maria
Irina (Fof, născută la începutul războiului, n. 3
septembrie 1916 – d. 3 iulie 2000, căsătorită cu
profesorul Mihai Pop) și Ileana (născută după război, n.
20 aprilie 1919 – d. 6 septembrie 2007, căsătorită cu
Radu Cerkez).
Maria Irina Sturdza era fiica lui Ion I.
Câmpineanu (om politic liberal, fost ministru, fost
primar al capitalei, fost prim guvernator al Băncii
Naționale, decedat în 1888) și a Irinei Câmpineanu,
născută Bellu, Președintă a Crucii Roșii a doamnelor

5
din România, iar după unirea celor două societăți de
Cruce Roșie în 1915 Președintă de Onoare a noii
societăți, decedată în 1920. Bunica mea a continuat
tradiția mamei sale fiind foarte activă în cadrul Crucii
Roșii Române.
Începând cu anii ‘930, s-a ocupat de
administrarea averii soției sale – în special moșia
Slobozia din Argeș. Soții Sturdza au avut foarte bune
relații cu locuitorii satului, prin atitudinea lor, prin
ajutorarea celor bolnavi sau a celor nevoiași, prin
intervențiile lor pentru a salva populația romă de
deportare în Transnistria, arătând că romii din Slobozia
sunt oameni așezați și care trăiau din munca lor. A
ajutat și faptul că bunica mea era în acel moment
președinta de onoare a Crucii Roșii Române. Cred că
Slobozia a fost un caz excepțional nefiind nici un rom
deportat în Transnistria. După 1990, am avut prilejul să
constat și direct, buna amintire lăsată în sat, de bunicii
mei.
În 1949 când s-au expropriat și ultimele 50 ha
rămase după Reforma agrară din 1945, la Slobozia se
afla mătușa mea Ileana împreună cu soțul ei Radu
Cerkez și trei copii din care doi gemeni în vârstă de
cinci luni. Familia Cerkez a fost ridicată noaptea și i s-a
fixat domiciliu obligatoriu.
Am insistat pe cele întâmplate în 1949 la
Slobozia, deoarece, precum se va vedea, se leagă și de
soarta manuscrisului publicat acum.

6
 Alte amănunte biografice le veți putea găsi în
notele datorate domnului arhivist Aurel Radu și în parte
și mie, Ion Sturdza, nepot a lui C.R. Sturdza.
C.R. Sturdza era ofițer de rezervă și a fost
concentrat din primul moment la intrarea României în
război în august 1916. A fost demobilizat în martie
1918 după care s-a reîntors la București. În tot acest
interval a ținut un jurnal cu însemnări zilnice. Este o
mărturie directă a vieții de zi cu zi de pe front, a
evenimentelor la care a participat, a reacției lui și a
colegilor lui la aceste evenimente.
Însemnările de zi cu zi au fost scrise în franceză.
După primul război, bunicul a tradus aceste însemnări,
le-a transcris ordonat și le-a completat cu hărți și schițe
lămuritoare. Sunt convins că nu a modificat sau adaptat
textul, ținea la părerile lui și chiar dacă și-a mai
schimbat unele păreri, astea erau părerile lui din
momentul pe care le-a trăit și le-a scris. A făcut unele
note unde a considerat necesar. Bunicul meu avea
foarte mult talent la desen. Dovadă și desenele puse pe
coperta cărții de față. Hărțile, care sunt reproduse și în
materialul pregătit pentru tipărire sunt făcute de mâna
lui. Dacă textul nu l-a modificat față de însemnările
inițiale, în schimb cred că pentru hărți a făcut o
documentație serioasă.
Din însemnările lui C.R. Sturdza s-au păstrat trei
caiete la familie în București, care acoperă perioada
august 1916 – iunie 1917. Familia era convinsă că
restul de caiete originale și traducerea/transcrierea

7
rămăseseră la Slobozia. În 1949 familia mătușii mele
Cerkez a fost ridicată de la Slobozia și deportată,
fixându-i-se domiciliu obligatoriu. Nu au putut lua
nimic cu ei. Probabil că după aceea a venit o comisie
care a sortat toate actele, însemnările, cărțile care se
găseau acolo. O mare parte din actele de la Slobozia au
ajuns la Arhivele Statului Pitești, unde sunt bine sortate
și aranjate. Totuși, însemnările bunicului, nici cele în
franceză, nici cele în română, nu se găsesc în fondul
Sturdza de la Arhive.
Și totuși, minuni se mai întâmplă. Grație
domnilor Nicolae Dobre și Aurel Radu a mai fost găsit
un fragment din textul românesc care acoperă perioada
iulie – august 1917. Prin entuziasmul lor, acești domni
au pregătit acest text pentru editare. Au mai fost ajutați
și de alte persoane, citate la sfârșit, ba chiar sunt
convins că mai sunt persoane care au ajutat și nu sunt
citate.
Tuturor le mulțumesc.
Sper să fie un îndemn și pentru noi familia,
nepoții și strănepoții lui C.R. Sturdza să publicăm un
jurnal bazat pe toate sursele avute la dispoziție, atât la
București, cât și cele de la Pitești.
Fragmentul de text publicat aici reproduce textul
găsit la Pitești. El descrie luptele de pe Valea
Trotușului, în perioada cea mai înfierbântată. Această
zonă este și regiunea unde a copilărit și și-a petrecut
tinerețile Constantin Sturdza. În text se simte emoția lui
C.R. Sturdza când revede aceste locuri, acum în

8
condiții mult mai tragice și când se întâlnește cu
diverse rude sau cu prieteni de la fața locului sau din
București.
În text mai este menționat cu emoție și moșia
Blânzi (în fostul județ Tecuci, acum în județul Galați).
Este amintit cu emoție deși nu este o amintire directă ci
numai pe bază de povești de familie. Moșia Blânzi a
aparținut Zulniei Negri căsătorită cu Vasile Sturdza,
părinții lui Rodolphe Sturdza și deci bunicii lui
Costache Sturdza. Ea fusese vândută demult.

Ion Sturdza

9
 Notă asupra ediției

Jurnalul de război ținut în limba franceză de

Constantin Sturdza a fost consultat mai întâi de
generalul și istoricul Radu R. Rosetti1, prieten cu
autorul încă din copilăria petrecută împreună în
Moldova, la Tg. Ocna2, despre care afirma într-o
epistolă:
„După părerea mea manuscrisul tău constituie
unul din cele mai prețioase documente pentru toți acei
care se vor ocupa de istoria războiului de întregire, căci
redă starea sufletească a luptătorilor, fără de care nu se
pot înțelege faptele. Dacă aș fi în locul tău nu aș
schimba nicio iotă din textul tău, așa cum este azi, cel
mult aș mai adăuga, ici, colea, câte o notă arătând că
aprecierea ta din momentul scrierii era eronată. Acest
manuscris este, după părerea mea, un document atât de
prețios încât trebuie publicat, odată, așa cum a fost
așternut pe hârtie. Zic că trebuie publicat odată, și nu
zic imediat, pentru că adevărul ce-l așterne ar răni pe
mulți care sunt azi în viață”3.

1
Radu R. Rosetti (n. 20.03.1877, Căiuți, jud. Bacău – d.
02.06.1949, Închisoarea Văcărești), general, istoric, membru titular
al Academiei Române, fiu al Radu Rosetti (n. 1853-d. 1926), om
politic și istoric.
2
Ulterior cei doi au devenit cuscri prin căsătoria copiilor lor:
Constantin (Dinu) C. Sturdza cu Ioana R. Rosetti.
3
Ion C.C. Sturdza, Gh.R. Stănculescu, Șarja de la Robănești
(10/23 noiembrie 1916), descrisă de un participant nemijlocit. Din
notele zilnice inedite ale sublocotenentului (r.) Constantin R.

10
 Volumul de față cuprinde notele zilnice de pe
frontul din Moldova din perioada 26 iulie – 8
septembrie 1917, timp de 44 de zile care au fost
decisive pentru soarta războiului4. Jurnalul se încheie
brusc, ultima mențiunea fiind din 8 septembrie 1917,
chiar înainte de marea luptă de la Cireșoaia din ziua
următoare.
Manuscrisul acestui jurnal, transcris mai târziu de
autor în limba română, se păstrează la Arhivele
Naționale unde a fost identificat de curând5.
Proveniența acestui manuscris este incertă, însă este
posibil să fi ajuns în posesia Arhivelor Naționale în
urma confiscării averii mobile și imobile a familiei
Sturza din comuna Slobozia (Argeș) din martie 19496.
Manuscrisul are propria numerotare realizată de
autor pe fiecare pagină și începe de la 446 și se termină
la 552, în total 106 pagini de jurnal cu scris mărunt dar
lizibil. Conține și un număr de cinci schițe ale frontului
Diviziei I de Cavalerie, schițe de format mic, realizate

Sturdza, în „Buletinul Muzeului Militar Național Regele Ferdinand

I”, serie nouă, nr. 9/2011, Editura Alpha MDN, București, 2011, p.
100.
4
Autorul nu a făcut consemnări pentru zilele de 23 și 24 august
1917.
5
Serviciul Județean Argeș al Arhivelor Naționale, Colecția de
Documente Istorice, pachet CXXXIV/2.
6
Serviciul Județean Argeș al Arhivelor Naționale păstrează
documente referitoare la administrarea moșiei Slobozia și
corespondența familiei Sturdza-Câmpineanu în Fondul familial
Sturdza, inventar nr. 2.865 (1910-1949).

11
cu multă migală. Aceste schițe au fost inserate de autor
între filele manuscrisului și au fost publicate ca atare.
Notele autorului așa cum apar în manuscrisul
original au fost publicate în subsolul fiecărei pagini și
au mențiunea (n.a.), notele informative ale editorului au
mențiunea (n.ed.), iar notele informative ale nepotului
autorului, inginer Ion C.C. Sturdza au mențiunea (n.n.).
Volumul de față nu ar fi văzut lumina tiparului
fără sprijinul mai multor persoane inimoase cărora țin
să le mulțumesc și pe această cale. Daniel Cain și Mihai
Dim. Sturdza au ajutat la identificarea autorului
jurnalului. Nicolae Dobre s-a implicat cu mult
entuziasm în prima culegere a textului și finanțarea
tiparului. Inginerul Ion C.C. Sturdza, nepot al autorului
jurnalului care locuiește în prezent în București a
contribuit cu multă generozitate și bunăvoință cu
materiale fotografice și informații prețioase pentru
completarea biografiei lui Constantin Sturdza, fără de
care acest volum ar fi fost incomplet. Subsemnatul s-a
implicat în punerea în circuitul public a acestui
manuscris, în corectarea textului și stabilirea formei
finale pentru ediția de față.
Avem speranța că nepotul autorului, inginer Ion
C.C. Sturdza, aflat la o vârstă venerabilă, va reuși ca
într-un viitor apropiat să completeze această ediție și cu
alte părți de jurnal aflate în arhiva personală.

Arhivist,
drd. Aurel Radu

12
 Miercuri, 26 Iulie
Deși trebuia să vie cu noi secția de automitraliere
a lui Lucă7, văd, spre marea mea mirare, că secția este
comandată de Lică Racovitză8. Ce s-o fi petrecut oare și
pentru ce ne-a părăsit Lucă a cărui dorință de a lupta cu
Divizia I-a era atât de mare?
Plec călare împreună cu tânărul sublocotenent
Popescu zis „Piccolo”, probabil pentru că-i cu un cap
mai înalt decât mine. Treceam prin Buciumeni,
Plocușteni sub un soare arzător, străbatem Siretul peste
un pod rusesc de lemn, în fața Adjudului nou, lăsăm în
urmă Adjudul vechi și ajungem la Șișcani unde e foarte
ușor de făcut cartiruirea căci nu e absolut nimic! Nici ca
mâncare, nici ca locuințe. Tot satul a fost pustiit de ruși.
Au cantonat în el trei regimente, zilele trecute, în
retragerea lor spre Rusia. Au furat tot: perne, scoarțe,
rufe, haine, vite și au șterpelit tot ce se mănâncă și se
bea. Spuneau oamenilor îngroziți că vin nemții în urma
lor și vor nărui tot prin foc și sabie. Acum înțeleg de ce
erau toți sătenii adunați la intrarea satului cu mutre atât
de înspăimântate la sosirea noastră.
Îmi așez cortul, căci de astă dată am luat cu mine
pe Burcică cu căruța. Umblăm după ale mâncării dar nu

7
Mihai R. Sturdza (n.27.08.1887, Roman – d.1980), alintat Lucă,
fratele lui C.R. Sturdza, a fost diplomat, ministru de externe în
septembrie-decembrie 1940 (n.n.)
8
Alexandru Racoviță, alintat Lică, n. 05.02.1884, la Golești,
căsătorit în 1909 cu Alexandrina Cesianu, este fiul lui Alexandru
Racoviță și al Elenei Bengescu (n.ed.)

13
găsim nimic. Găzduiesc în cortul meu pe colonel
Marinescu, căpitan Moisescu și pe Piccolo, care nu au
găsit locuință. Nevenindu-ne somnul, stăm de vorbă.
Șeful nostru de Stat Major, colonelul Alexandrescu
face, el singur, obiectul convorbirii. Nimeni nu-l poate
suferi: lipsit de orice cultură, îngâmfat, grosolan și
necinstit, a pus Divizia în exploatare ca o moșie și
nimeni nu pricepe de ce-l tolerează Schina9?
Cinci trăsuri ale Cartierului cu caii lor sunt luate
la el la țară, zece oameni lucrează în permanență la
moșia lui deși sunt trecuți în controalele și în
subzistența Diviziei. Fânul, ovăzul, vinul și tot soiul de
alimente și de materiale ale Diviziei se îndreaptă la
moșia lui pentru a hrăni: vitele, personalul, nevasta și
fetele lui. Pentru a putea jefui mai ușor și a scăpa de
orice control, a împărțit Cartierul în două eșaloane, ceea
ce nu ar avea rost decât în preajma frontului. Dar
generalul Schina fiind în eșalonul întâi, iar intendența
cu pungașul de Stanciovici, celelalte birouri și
aprovizionarea în eșalonul al doilea, lucrurile vor merge
strună, fără știrea generalului. Suntem sfâșiați de purici
toată noaptea.

Joi, 27 Iulie
Primim următorul ordin: „Trimiteți imediat pe
sublocotenentul Constantinescu C. la Corpul de
Cavalerie unde i se va încredința însărcinări speciale”.
9
Mihail Schina (n.1867, București – d.1945, București), general al
Armatei Române (n.ed.)

14
Ne bucurăm căci e cea mai vădită dovadă că intrăm în
curând în horă. Șobolanii, ca să nu zicem porcii, încep
să părăsească corabia. Ar fi și mare păcat să se
prăpădească o atât de duioasă progenitură și să piardă
țara un viitor ministru! După masă plec din nou cu
Popescu să facem cartiruirea la Răcăciuni, urmați de
căruța mea căci nu mai îmi vine să las singur pe
drumuri pe bietul Burcică.
Săscut, Răcăciuni, ținuturi iubite, priveliști
duioase care-mi reamintesc atâtea zile fericite din
copilărie, pe care războiul a pus acum hâda lui pecete și
pe care azi se ridică spurcatele barăci ale unei tabere de
prizonieri.
Cantonăm la Olărești în casa lui Buzdugan unde
mai este așezat și personalul unei ambulanțe rusești.
Mă duc să iau masa și să petrec noaptea la
comandantul Furnaraki10. Fiul său, Robert, se bate
voinicește de un an de zile într-un regiment de artilerie.
El a fost prins de mobilizare la Viena. Îmi spune că
atât nemții cât și austriecii erau deja pe vremea aceea
sătui de război și așteptau din zi în zi încheierea păcii.
Viena era încă de pe atunci lipsită de alimente. Îmi
povestește ce i s-a întâmplat în castelul în care fuseseră
internați o bucată de vreme și care era proprietatea nu
știu cărei contese bosă. Aceasta, primindu-i în castel
pentru că au cerut să-l viziteze – era un vechi castel

10
Leon Furnaraki, soțul unei nepoate de verișoară primară a tatălui
autorului (n.n.)

15
istoric – le-a oferit o gustare și a băut cu dânșii, noii săi
dușmani, pentru o pace onorabilă și cât mai grabnică!
Stăm până seara târziu pe ceardac, copleșiți de
gânduri amărâte, de amintiri duioase, cufundați într-o
tăcere pe care nici unuia din noi nu-i vine să o curme.
Privesc, cu inima strânsă, valea aceasta a Siretului atât
de frumoasă, sub razele lunii, scăldată într-o ceață
luminoasă și străvezie, dincolo de care se află Giosenii.
Giosenii în care anul trecut, pe vremea asta, am fost atât
de fericiți cu Irina11 și copiii.

Vineri, 28 Iulie
Mă întorc la Divizie dimineață târziu, putându-mă
cu greu smulge dintr-un pat adevărat, cu cearșafuri de
olandă și plapumă de mătase, de atâta vreme nevăzut.
Aflu că rușii au mai dat înapoi în Bucovina. Câmpulung
și Rădăuți sunt evacuate și frontul trece acum de-a
lungul vechii granițe. Azi dimineață un avion a zburat
peste Răcăciuni și a aruncat un mesaj lestat alături de
tabăra de prizonieri. Tubul de metal purta o banderolă
albă în locul banderolei tricolore reglementare, cu toate
că avionul avea pe aripi cercurile tricolore românești. În
tub se afla o carte poștală în românește adresată unei
domnișoare din Răcăciuni și al cărei conținut era:
„Sosim în curând! O escadrilă de aeroplane va cantona
în Răcăciuni. Pregătiți cartiruirea!”. Să fie oare o
fanfaronadă nemțească sau o glumă de prost gust a
11
Maria Irina Sturdza născută Câmpineanu, soția lui C.R. Sturdza
(n.n.)

16
vreunuia din aviatorii noștri? S-a tras asupra avionului
fără a-l atinge. Din fericire cred, căci e mai mult ca
probabil că este unul de-ai noștri.
Nemții nu îndrăznesc să-și mascheze avioanele
căci nu pot ști dinainte prin ce parte a frontului vor avea
posibilitatea să se reîntoarcă în liniile lor și neputându-
le deci preveni, ar risca să fie doborâți de propriile lor
tunuri. După amiază cer să mă duc la Bacău spre a
încerca să telefonez lui Constantin Rosetti12. Mă duce
Lică Racovitză cu camioneta grupului. Văd pe coana
Alice și pe Petruș13 cu bucurie mare, toate gândurile și
vorbele noaste se îndreaptă spre amintirile din anul
trecut, când eram toți împreună la Gioseni, în care
cantonează azi cele două brigăzi ale noastre. Ne poftesc
la masă pe astă seară și ne lăsăm ademeniți cu ușurință.
La comenduirea pieței reușesc să telefonez la Tescani
de unde mi se răspunde că Constantin a plecat de două
zile în căutarea regimentului și totuși nu l-a ajuns.
Dumnezeu știe pe unde o fi orbecăind, pe când noi ne
aflăm la câțiva kilometri de Tescani. Când ne
reîntoarcem la Petruș, ne spune că o mare bătălie s-a
încins la Mărășești. Asta e explicația
12
Constantin Rosetti sau Costache) Rosetti Tețcani, văr primar a
lui C.R. Sturdza, în 1916 au luptat împreună în același regiment, la
început chiar în același escadron (n.n.)
13
Coana Alice și Petruș (Jurgea Negrilești), prieteni de familie,
Alice mai fusese căsătorită Lecca. Aveau moșie la Gioseni (peste
Siret în fața Răciunilor). Una din fetele Lecca a fost vecină cu
familia noastră și a rămas în relații strânse până la decesul dânsei
prin anii 1970 (n.n.)

17
bombardamentului ce se aude de câteva zile. Situația ar
fi deosebit de critică. Nemții au atacat cu putere și la
Slănic și pe Oituz de unde rușii se retrag, lăsând pe
români singuri, atât de puțini la număr încât pot cu greu
să țină frontul. Se spune că nemții ar fi la Cerdac și la
Grozești. Parlamentarii, ne-o spune căpitan Nicu
Crupenschi în casa căruia ne aflăm, au fost chemați
telegrafic la Iași în astă seară spre a fi trimiși în Rusia.
Este de neînchipuit această trăsnaie a Guvernului
de a fugi în Rusia cu purcei și căței la cea mai mică
alarmă, înainte chiar de a se ști dacă situația este în
adevăr desperată.
Temându-ne de o plecare bruscă a Diviziei cu o
schimbare de direcție – nu ar fi pentru prima oară –
renunțăm la masa de seară cu Petruș și ne întoarcem
fără întârziere la Olărești, încărcați cu un borcan mare
de dulceață pe care ni l-a băgat în brațe, la plecare
coana Alice. Și bine am făcut, căci după cum am
prevăzut, plecăm chiar în noaptea asta la Onești unde
vom fi băgați în tranșee și vom fi chemați a salva o
situație din cale afară de încurcată. Câteva clipe după
noi, se întoarce și generalul de la Bacău unde fusese
chemat la Armata a 2-a. Pare gânditor și îngrijorat dar
nu ne spune nimic. Cât ne bucurasem de ziua de odihnă
ce ni se făgăduise pe mâine, aici! La 12 noaptea,
Popescu și cu mine, plecăm cu caii Cartierului, cu
porunca de a ne afla la 6 dimineața în Onești. Cer
acoperit, noapte întunecoasă, mărșăluire tăcută și
îngrijorată în beznă prin Răcăciuni, Parava, Gropi,

18
Râpi, drum făcut în vremuri, în sens contrar, când eram
copii și când veneam veseli și zglobii cu tata14,
întovărășiți de Ion vierul și de căruța lui să petrecem
zile atât de plăcute la Răcăciuni în bătrâna și
primitoarea casă a lui tante Maricel Sturdza15. La
Parava ajungem pe al 9-lea. Las pe Popescu să meargă
înainte cu Cartierul Diviziei și rămân cu camarazii
regimentului până la Râpi unde se opresc și de unde îi
părăsesc pentru a-mi ajunge în trap întins caii.

Sâmbătă, 29 Iulie
Exact la ora 6 suntem la Onești, la locul întâlnirii.
Generalul și Statul Major al Diviziei au sosit și ei. Au
intrat la Comandamentul Corpului 4 unde se
consfătuiesc cu generalul Gogu Văleanu16 care-l
comandă și care nu e deloc la largul lui. Dă impresia
netă, impresie pe care pare a o avea și el, că nu e la
înălțimea situației. Groaznică situație de altfel, după
cum aflăm de la nenumăratele inutilități – învârtiți,
spilcuiți și pomădați – care mișună pe lângă Cartierul
Corpului IV.

14
Rudolf V. Sturdza, tatăl autorului (n.n.)
15
Maria Sturdza, mătușa autorului, soră vitregă a tatălui. A
moștenit împreună cu frații ei buni (șapte frați și surori) moșia
Răcăciuni. Ea a fost cea mai atașată de această moșie și s-a ocupat
de partea ei de moștenire. Grație ei Răcăciunii au rămas un loc de
strângere a familiei (n.n.)
16
Gheorghe Văleanu (n.1864, Slatina – d.1948), general al
Armatei Române (n.ed.)

19
 Îl văd, printre alții, pe Tăslăuanu17, faimosul
Tăslăuanu, autorul celor „Trei luni de campanie cu
armata austro-ungară”, instalat la biroul de informații
al Corpului. Dar nu-i prea disprețuim de data asta și le
suntem chiar recunoscători căci ne poftesc la un ceai
cald la popota lor, ceea ce ne mai ridică moralul.
Alerg la Spitalul Regina Maria, nădăjduind să o
vad pe Coleta Plagino18. Mi se spune că e la Căiuți.
Dau în sfârșit de un serviciu sanitar bine înzestrat și
bine făcut. Un du-te-vino neîntrerupt de automobile,
micile camionete Ford, aduc răniții de pe front unde
sunt ridicați aproape de pe linia de foc. Cei mai ușor
răniți sosesc în căruțe și chiar pe jos. Cei grav răniți
sunt internați de îndată, spălați, căutați, operați. Răniții
mai ușor sunt spălați, pansați pe loc și transportați cu
mașinile la gară unde sunt îmbarcați în trenuri sanitare
și trimiși la spitalele de zonă interioară.

17
Octavian C. Tăslăuanu (n. 1876, Bilbor – d. 1942, București),
scriitor și om politic. A scris volumul Trei luni pe câmpul de
răsboi. Ziarul unui român, ofițer în armata austro-ungară, ce a
luat parte, cu glotașii români din Ardeal, la luptele din Galiția,
apărut la București în anul 1915 (n.ed.). Tăslăuanu s-a căsătorit cu
Fatma Sturdza (n.24 mai 1893 la Constantinopol). Deși Tăslăuanu
și C.R. Sturdza au devenit cumnați, relațiile între ei nu au fost prea
bune (n.n.)
18
Maria-Nicola (Colette) Lahovary, căsătorită Plagino, ulterior
divorțată, fără copii. Activă la Crucea Roșie, apreciată pentru
buna organizare a unui spital al Crucii Roșii, verișoară de gradul II
cu Maria Irina Sturdza (n.n.)

20
 La Comandamentul Corpului 4 unde mă întorc și
sub ordinele căruia suntem puși, aflu că generalul
Văleanu vrea să ne trimită în foc chiar acum. Cu greu îl
convinge generalul Schina că este un lucru imposibil,
că oamenii au făcut 50 km în noaptea asta, că nu au
dormit și sunt pe drumuri de patru nopți, că în sfârșit
sunt cu totul istoviți. După multe discuții, Văleanu se
îndură să ne lase să ne odihnim până după amiază.
După aceea pe poziții! Căci un contraatac imediat se
impune dacă nu vrem să vedem nemții la Onești dintr-
un moment în altul. Situația trebuie să fie în adevăr
disperată dacă pentru a da acest contraatac se așteptă
sosirea celor 1.500 de oameni pe care poate să-i pună în
linie Divizia noastră descălecata. Se așteaptă și brigada
de grăniceri a lui Zizi Cantacuzino19 care trebuie să
sosească cu autocamioane de la Mărășești unde fusese
mai întâi oprită. Trebuie să vie curând și Regimentul
nostru 1 pe Jos. Generalul Schina primește comanda
sectorului de la nord de Grozești și va avea sub ordinele
sale, în afară de trupele diviziei sale, brigada lui Zizi,
un regiment de vânători și artilerie. Se pare că Averescu
ar fi susținut ieri la Bacău lui Schina, la Birourile
Armatei a II-a că divizia descălecată trebuie să pună în
linie 6.000 de oameni! Această necunoștință a
lucrurilor este cu atât mai de neconceput cu cât
Averescu știe că nu mai avem decât 4 regimente și, ca

19
Gheorghe/Zizi Cantacuzino supranumit Grănicerul (n.1869,
Paris – d.1937, București), a fost moșier, general și
politician român de extremă dreaptă (n.ed.)

21
fost ofițer de cavalerie, trebuie să-și dea seama că un
regiment nu poate descăleca mai mult de 500 de
oameni. Brigada lui Zizi nu mai vine – a fost angajată
la Mărășești. Regimentul 1 pe Jos nu vine nici el, încât
ne urcăm pe poziție singuri cu un batalion din
Regimentul 22 Infanterie. E foarte frumos, dar e și
foarte puțin!
Îndată după prânz, regimentele noastre defilează
în fața Statului Major al Corpului IV. Surprind în
treacăt lacrimi în ochii lui conu’ Gogu care mă oprește,
mă cheamă lângă el și-mi strânge prietenos mâna. Îi
pricep emoția căci spectacolul ce trece în fața lui e în
adevăr impunător.
Oamenii trec greoi, îndoiți din șale sub
încărcătura efectelor, armamentului și munițiilor ce nu
sunt obișnuiți să poarte ca infanteriștii. Par însă cuprinși
de un sentiment de mândrie care le ridică capul, fețele
lor sunt voioase, privirea chiar zâmbitoare și nimic nu
destăinuiește în ținuta lor că nu au dormit de mai multe
nopți și că au făcut fără oprire aproape 200 km. Și știu
totuși că mai au de făcut 15 km până ce vor da piept cu
nemții și că odată ajunși, vor trebui să-i atace pe
dealurile râpoase unde ei s-au întărit, să-i atace și să-i
alunge, de pe Vârful Petrei și pe Coșna, de pe
Tarapanu, de pe Leșcuțul și de pe câte altele unde s-au
cuibărit ca ploșnițele, fără luptă, datorită rușinoasei
retrageri a rușilor.
Și-ți vine să plângi și-ți vine și să râzi când știi la
ce se duc și când îi vezi abia o mână de oameni,

22
istovită de patru nopți de marș, nedormită, cu un mers
totuși atât de mândru, cu o privire atât de dârză, încât ți
se umple inima de nădejde și de încredere.
Brigada Olteanu – 5 și 10 Roșiori – va da atacul,
susținută de Brigada Mircescu – 4 și 9 Roșiori – și va
trebui să redobândească cu orice preț pozițiile pierdute
de ruși.
Artileria călăreață, cele trei baterii ale maiorului
Erbiceanu, defilează și ele la pas, tăcute și încruntate.
Chiar secția noastră de automitraliere – două trăsuri –
se duc să facă treaba, dacă vor putea, pe șoseaua
Bogdănești-Grozești. Un zvon îmbucurător circulă care
ne ridică moralul. La Mărășești, nemții care atacau în
mese compacte ca la Verdun, au mâncat o papară
grozavă. S-ar fi făcut peste 5.000 de prizonieri.
De ieri se zvonise lucrul dar nu prea îl crezusem.
Azi știrea pare a se confirma serios. Pe frontul nostru,
în schimb, treburile merg prost. Diviziile 6 și 7 istovite,
luptând fără zăgaz și fără întăriri de la 3 Iulie, cedează
încetul cu încetul și dau înapoi. Nemții sunt lângă
Grozești și au luat Slănicul (Cerdac), împing cu putere
căci știu că rușii au plecat și că ai noștri sunt puțini și
istoviți, știu că am fost siliți să ne întindem pe un front
prea lung pentru a înlocui pe ruși, că nu aveam rezerve
și că dacă reușesc să străpungă linia noastră în orice
punct, suntem pierduți deoarece nu puteam astupa
gaura cu nimic.
Rușii încep să fraternizeze cu nemții, se duc in
tranșeele nemțești cu care beau și joacă cărți și de unde

23
au trebuit să fie smulși cu sila când au hotărât
retragerea. Am avut, adineauri, explicația faptului că nu
a venit Lucă cu secția de automitraliere, cu toată dorința
ce o manifestase și cu toate că însuși Dorel Davila20
voia să îl trimită pe Lucă în care avea mai mulă
încredere decât în vărul său Lică Racovitză21.
Este consecința unei discuții asupra întrebuințării
automitralierelor, cu un oarecare maior Corvin, discuție
în care Lucă și-a permis să fie de altă părere decât acea
a acestui sinistru cretin al cărui cap roșcovan și
obraznic, a cărui mutră umflată și patibulară îmi
displăcuse atât de mult la Blânzi. Aceasta dihanie,
invidios și plin de ură, ca toți semenii săi, contra tuturor
acelor ce au un nume și un trecut și furios de a se fi
simțit în inferioritate într-o discuțiune în care
superioritatea inteligenței, logicii și inimii lui Lucă l-au
umilit desigur, a intrigat pe lângă Sinescu22, bețiv,
moale, chefliu și jouisseur și l-a convins să ia comanda
secției lui Lucă pe care l-a arătat ca o nulitate
incapabilă de a-și duce secția la foc și de a o da lui Lică
Racovitză.
Comparația între purtarea, în acest război, a lui
Lucă și a lui Racovitză nu mai e de făcut și acei care i-

20
Toader (Dorel) Davila, fiul dramaturgului Alexandru Davila și al
Hortensiei Keminger (n.ed.); A murit la Odessa în 1941 (n.n.)
21
Alexandru Racovitză, fiul lui Alexandru Racovitză (cumnatul lui
Carol Davila), deci văr primar cu tatăl lui Dorel Davila (n.n.)
22
Nicolae Sinescu (n.1865, Chișinău – d.1934), comandant de
divizie de cavalerie în campaniile anilor 1916 și 1917 (n.ed.)

24
au văzut pe amândoi la treabă sunt lămuriți. De aceea,
Davila care-și cunoaște vărul, nu a îndrăznit să-l lase
singur și l-a dublat cu lt. Olănescu care mi-a povestit
cele de mai sus. Și a ieșit chiar o dandana întreagă la
divizie, căci generalul, care nu pricepea rostul lui
Olănescu pe lângă secția de automitraliere al cărei
comandant oficial era Lică Racovitză, a vrut să-l
trimeată pe Olănescu înapoi la grup și nu s-a îndurat să-
l țină la divizie decât după ce Davila personal a venit
sa-i explice motivul prezenței lui pe lângă secție.
După prânz, tunul care nu se mai auzea de o
bucată de vreme a reînceput să latre cu furie. Astă seară
începe să tragă și artileria noastră călăreață divizionară
(grupul de 75 mm) contra Vârfului Petrei și se pare că
mâine vor ataca trupele noastre. 7½ seara. Ai noștri au
atacat. Legătura între Divizia a 6-a și a 7-a fusese ruptă,
nemții înaintaseră la nord de Grozești la cota 532,
ajungând aproape de satul Nicorești, după ce au dat
înapoi trupele noastre de infanterie, obosite, istovite și
ale căror batalioane nu mai numărau decât 400-500 de
oameni. Dar a intrat în joc călărimea noastră care a dat
pe nemți peste cap și a refăcut legătura între cele două
Divizii. Am avut câțiva răniți care sunt aduși la Onești.
Se pare ca autoblindatele noastre au făcut și ele treabă
bună înaintând dincolo de Grozești și trăgând pe
povârnișurile cotei 532 de pe care nemții au fugit.
Se zvonește că Tg. Ocna ar fi căzut. Luptele au
fost foarte grele în ultimele zile și diviziile noastre de
infanterie sunt istovite și îngrozitor de măcinate.

25
Divizia a 8-a ar fi pierdut aproape 6.000 de oameni
morți și răniți. Răniții continuă să se îngrămădească și
Spitalul de evacuare și Spitalul Regina Maria au foarte
multă treabă.
Adevărul este că ne batem în condiții grozave. Nu
știu a cui e vina și ce răspundere are în această situație
comandantul nostru, dar nemții sunt totdeauna sus și
noi totdeauna jos, în vale, pradă loviturilor omorâtoare
ale grenadelor dușmane și datorită acestui fapt sunt atât
de mari pierderile ce le avem.
Ceea ce face atât de groaznică situația noastră
este și complecta lipsă de rezerve. Tot ce a putut fi pus
pe picioare a fost băgat în foc și nu mai putem trimite
niciun om ca susținere și întărire în locurile unde
trupele din prima linie șovăiesc.
Burcică a sosit cu căruța la Onești. Dormim în
primăria goală. Postul de comandă al diviziei se așază
în satul Bogdănești. Lt.-colonelul Marinescu merge în
noaptea aceasta pe linia regimentelor.

26
27
 Duminică, 30 Iulie
Deșteptarea la 6. Călăreții noștri au alungat aseară
pe nemți de la Nicorești și Satul Nou până sub cotele
703 și 789 (Coșna) și împreună cu vânătorii de la aripa
stângă până sub cota 695 (Vârful Petrei). Avântul
oamenilor era atât de mare încât ofițerii se căzneau să-i
potolească și să le încetineze înaintarea.
La ora zece merg călare cu Gică Fălcoianu și
Popescu la brigăzile noastre care se află: a III-a la vest
de Nicorești sub cota 789 și a II-a lângă cota 532 sub
cota 703.
Ni se spune că brigada a III-a, a avut 60 de morți
și 120 de răniți. Căpitanul Brăileanu din 10 Roșiori a
fost ucis în capul companiei sale și locotenent
Vasilescu tot din 10 e rănit. S-au luat cinci mitraliere și
câțiva prizonieri.
La nord de Bogdănești ne striga cineva. Pe
marginea înaltă a drumului, la umbra unui copac, trei
ofițeri de infanterie se odihnesc. Unul dintre ei se
scoală și se repede la mine. Îmbrățișări călduroase. E
Mircea Eliade Rădulescu, fratele sărmanei Steluța, cu
profilul lui frumos de Vercingetorix, mai pronunțat încă
sub cască.
Îmi spune că e cu colonelul Gheorghiu
comandantul Regimentului 22 Infanterie al cărui ofițer
de ordonanță este și care a sosit cu 2 batalioane, foarte
reduse de altfel, ale regimentului său spre a ne întări.
La postul de comandă al colonelului Olteanu
unde sosisem după ce ne-am lăsat caii la Nicorești, nu

28
găsim pe nimeni, afară de trei morți, rămășițe ale
luptelor de ieri.
Olteanu e în linia întâi unde, ne spune cu mândrie
un soldat, „dl. colonel se află tot timpul și chiar înaintea
liniei de trăgători”.
Vine și el în sfârșit și primește ordinele ce i le
aducem. Ne povestește cu ochii înlăcrimați luptele de
aseară și năprasnicul avânt al oamenilor pe cari nu-i
mai putea opri și nici sili să se culce sub ploaia de
gloanțe a mitralierelor nemțești.
Trecem în urmă la cota 532 unde găsim pe
coloneii Mircescu și Moruzi sub un tufiș cu câte un
picior de pui în mână.
Câteva gloanțe răzlețe fluieră în împrejurimi,
încolo e liniște.
Lipsa de prevedere și de organizare nu-și pierde
totuși drepturile. Nici unul din posturile de comandă ale
brigăzilor nu e încă legat prin telefon, nici cu linia întâi,
nici între ele și nici cu divizia. Spun că nu au fire.
Regimentele totuși aveau din belșug, dar au uitat să-l
ia...
Ne întoarcem la Divizie al cărei P.C.23 este
instalat în fundul unei râpe la nord de Bogdănești. E
încântător de răcoroasă râpa aceasta în taluzul căreia
săpăm o platformă pe care așezăm două mese, o bancă,
câteva scaune și telefonul. Zi liniștită.
Zizi sosește în Onești cu brigada lui de grăniceri.
Două din batalioanele sale sub comanda colonelului
23
P.C. - Post de Comandă, abreviere uzitată de autor (n.ed.)

29
Dimitriu – un viteaz care și-a arătat însușirile în
Transilvania și la Câineni – intră în grupul Generalului
Schina. Celelalte 4 batalioane, cu Zizi, se duc spre
Fabrica de Sticlărie de unde vor ataca mâine dimineață
dealul Chioșurile.
Se spune că nemții ar fi pus mâna pe o bucată din
șoseaua națională și din calea ferată la vest de Tg.
Ocna. Din această pricină s-a zvonit ieri că ar fi căzut
Tg. Ocna.
Câteva obuze trec peste capul nostru, dar nici
dracul nu ne poate descoperi în fundul vizuinii noastre,
se sparg la câteva sute de metri înapoi pe stânga noastră
pe șoseaua Bogdănesti-Filipești.
Azi dimineață au bombardat Gara Onești cu un
tun lung de marină. Spre seară un grup de nemți se
infiltrează la vest de Grozești spre Castelul Negroponte.
Şaptezeci și cinci-urile noastre îi împroșcă și îi pun pe
fugă. La ora 8 seara, generalul și Statul său Major se
înapoiază la Onești. Rămân de serviciu, singur cu
telefonistul. Se face în sfârșit legătura cu Brigada a III-a
și se lucrează la legătura brigăzilor între ele. Spre
miazănoapte, pe când telefonam colonelului
Alexandrescu la Onești, firul e tăiat de un obuz. După
puțin timp altul taie firul cu Brigada a III-a. Mai târziu
niște cai de la coloana de muniții, păscând, au rupt
firele dintre Grupul de Artilerie Călăreață și Brigada a
II-a. Sunt deci cu totul tăiat și de divizie și la ambele
brigăzi. Trimit telefoniștii să repare firele și
nemaiputând face nimic mă întind pe pământul gol,

30
învelit în pătură și adorm. Numai spre dimineață au
reușit nenorociții de telefoniști să restabilească
legăturile.

Luni, 31 Iulie
Azi e ziua cea mare! Trebuie să atacăm la ora 6
cotele 695 (Vârful Pietrei), 703 (Parapanu) și 789
(Coșna). La ora 4½ sosește generalul cu tot Statul
Major. Începe o pregătire serioasă de artilerie. Câteva
obuze prea scurte cad în liniile noastre dar înălțătorul e
repede îndreptat și totul merge bine. Faimosul Coșofleț,
vestitul observator pe care-l cunoaște Divizia a II-a
Cavalerie întreagă pentru isprăvile lui din Transilvania,
e observator la Bateria a 6-a a Grupului de Artilerie
Călăreață și face minuni îndrumând tragerea cu o
precizie neînchipuită. Ne sosesc vești bune. La vest de
Tg. Ocna împreună cu rușii s-a reluat bucata de linie
ferată pierdută ieri, făcând 1.800 prizonieri din care
1.000 sunt ai noștri. Averescu, sosit ieri pe front și
rămas și azi pentru a vedea cum se desfășoară treaba,
vrea cu orice chip să reia cu cele 4 regimente
descălecate și cu cele câteva batalioane de infanterie
care lucrează cu noi, tot terenul ce a fost pierdut zilele
trecute înainte de sosirea noastră. Ne făgăduiește că
după această sforțare ne va permite să ne reluăm rolul
de călăreți.

31
 Două batalioane din 22 Infanterie și două din 1
Grăniceri luptă alături de noi încadrându-se pe dreapta
și pe stânga.
Pe lângă cele trei baterii ale grupului nostru de
artilerie călăreață avem cu noi bateriile Regimentelor 4
și 11 Artilerie și o baterie de 120 lungime comandată de
căpitanul Gabi Drăghici, instalată pe lângă satul
Filipești.
La 8½ avioane nemțești apar pe cer dar sunt
alungate de tunurile noastre antiaeriene. Artileria
nemțească păstrează o tăcere stranie și abia trec peste
capul nostru, în direcția Şoselei Grozești-Bogdănești,
câteva obuze răzlețe.
Ora 9½. Stânga Diviziei a 7-a și mai cu seamă
Batalionul de Vânători de Munte a înaintat până
aproape de Slănic (nu am putut încă desluși dacă e
vorba de Slănic Băi sau de Cerdac pe care harta Statului
Major îl botează tot Slănic). S-a înaintat și la vest de
Tg. Ocna și la sud de Grozești, aripa dreaptă a Diviziei
a 6-a a luat Dealul Muncelu, P.T. Runcu și cota 704, iar
noi am respins pe nemți de la vest de Grozești unde
reușise să se infiltreze.
Totul merge bine afară de Regimentul 16
Infanterie care se află la dreapta cavaleriei, dincolo de
Coșna și care nu vrea să intre în horă pe motiv că e
obosit din cale afară.
Călăreții noștri au luat cota 703 (Brigada a II-a) și
înconjoară la nord cota 789.

32
 După apariția avioanelor lor, nemții au început un
tir de baraj serios asupra povârnișurilor peste care ne
sosesc rezervele și întăriturile (Brigada a II-a), dar
artileria noastră răspunde viguros.
Ora 12. Cota 789 ( P.T. Coșna) e luată de brigada
Olteanu care trece chiar dincolo de vârful ei spre cota
710 de o parte și de alta a drumului ce duce spre ea. Dar
artileria nemțească trage în ea cu furie din dosul
Dealului Muncel. Trebuie cu orice chip să-i amuțim!
Drăghici încearcă cu ale lui 120 lungi, dar e prea
departe. Cerem Corpului 4 să tragă el cu artileria lui
grea. El ne comunică că Slănicul e reluat de trupele
noastre.
Pe la ora 10½ Regimentul 16 s-a hotărât și el să
intre în horă sub scutul călăreților care, pe stânga lui,
sunt mult înaintea lui.
Vânătorii Regimentului 1 n-au ocupat încă Vârful
Petrei (cota 693) care pare solid apărat. Călăreții, în
ciuda lor de a lupta ca simpli infanteriști și fiind de astă
dată cuprinși de ura neamțului sunt atât de agitați și de
îndârjiți că nu vor să facă prizonieri. Colonelul Olteanu
răspunde la telefon generalului care-l întreabă dacă a
făcut prizonieri: „Nu, că-i achită!” Generalul cere să se
facă totuși cât mai mulți, atât pentru a-i îndemna să se
predea, cât mai cu seamă pentru a căpăta informații
asupra lor. Sectorul diviziei noastre merge la pârâul
Oituz (Grozești) până la nord de cota 789 (P.T. Coșna)
și trupele sub ordinele generalului Schina, care țin acest
sector, sunt de la stânga spre dreapta: 1-ul Vânători,

33
Brigada a II-a Cavalerie (colonel Mircescu cu un
batalion din 22 Infanterie), Brigada a 3-a Cavalerie
(colonel Olteanu) cu alt batalion din 22 Infanterie și
amândouă batalioanele din Regimentul 2 Grăniceri
întocmind extrema noastră dreaptă. Regimentul nostru
1 pe Jos (colonel Popea comandant și Teodor Sturdza24
ajutor) trebuie să sosească azi în autocamioane.
Avem pierderi mari: numai din călăreți aproape
200, afară de cei 180 de alaltăieri. Mai cu seamă al 9-
lea a suferit mult. Căpitanul Demetriad, lt. Anghelescu
și sub-locotenent de rezervă Ştefan Ioaniu morți, lt.
Peretz și lt. Nedelcovici răniți. Al 4-lea nu are decât doi
ofițeri răniți: locotenenții Stănescu și Elefterescu.
Nemții ne iau în anfiladă de pe Dealul Leșunțul de
unde trag în noi ca la fasole. De pe cota 695 (Vârful
Petrei) pe care vânătorii noștri nu reușesc să o ia, un
cuib de mitraliere seceră. Colonelul Vișeanu,
comandantul artileriei detașamentului Schina dă ordin
lui Drăgici să binecuvânteze cu câteva obuze de 120
afurisitele acelea de mitraliere, dar e luat la zor de
generalul Arghirescu, comandantul Diviziei a 6-a, care
a prins convorbirea la telefon și care pretinde că nu se
strică obuze de 120 pentru 2-3 mitraliere. E posibil? Și
totuși, câteva obuze pierdute – și se poate prea bine să
nu fie – sunt puțin lucru față de efectul moral produs
asupra trupei de faptul că se simte susținută de artileria
ei și față de atâtea vieți omenești, fie chiar numai una,
scăpată prin distrugerea posibilă a cuibului secerător.
24
Văr mai îndepărtat a lui C.R. Sturdza (n.n.)

34
Cred că colonelul Vișeanu avea dreptate. Pare de altfel
a fi un om foarte bine și care-și cunoaște meseria. Se
spune că nemții au luat Panciu? Seara mă duc la Onești
și-l las pe Popescu la postul de comandă. În treacăt prin
Filipești îl întâlnesc pe Lică Racovitză care cantonează
în sat cu secția lui de automitraliere. Îmi spune că în
seara de 29 au cam dat de furcă nemților. La Onești aflu
că Costache Rosetti a sosit la Râpile unde cantonează
caii la mână ai regimentelor brigăzii noastre.

35
36
 Marți, 1 August
Trimit pe Vlăsceanu să spuie lui Costache Rosetti
să vie să mă vadă. La ora 10 sunt la postul de comandă.
Nimic nou. Trupele se întăresc pe pozițiile cucerite. Tot
frontul e relativ liniștit. Generalul Arghirescu îmi
comunică la telefon. Sunt singur la postul de comandă.
Că trupele sale, aripa dreaptă, au alungat pe nemți din
Grozești din care ocupase ieri partea de vest până la
castelul Negroponte și că patrulele sale îi urmăresc
până în trecători. Mai spune că ar fi aflat printr-un
prizonier că au primit ordin să se retragă pe vechile lor
poziții dinainte de retragerea din zilele trecute (înainte
de sosirea Diviziei de cavalerie la Onești) și îmi dă
ordin să comunic acest lucru în sectoarele noastre
pentru ca să trimeată și brigăzile noastre patrule care să
cerceteze dacă se retrage dușmanul din fața noastră.
După amiază, colonelul Mircescu (Brigada a II-a)
a cărui aripă dreaptă e pe cota 703 și aripa stângă în fața
cotei 695 în legătură cu Batalionul 1 de Vânători
comunică tăcerea mitralierelor nemțești de pe cota 695
și trimiterea, din partea lui, de patrule spre a se vedea
dacă această cota mai este sau nu ocupată de nemți. Un
ofițer trimis de col. Olteanu ar fi ajuns nesupărat pe
creasta cotei 695. Brigada a II-a o va ocupa după
control. Pe la 5½ seara nemții reîncep o tragere
puternică de artilerie asupra trupelor noastre. Ține cam
un ceas, după care totul se liniștește și nu se mai aud
decât rare focuri de pușcă de o parte și de alta.

37
 Regimentul 9 a avut ieri patru mitraliere din șase
scoase din serviciu. Regimentul 5 nu a pierdut niciun
ofițer. Costache Rosetti vine să mă vadă la postul de
comandă și stă cu mine câteva ceasuri. Îmi povestește
odiseea lui în căutarea Regimentului pe care l-a urmărit
până la Blânzi. În trecerea lui pe lângă Mărășești,
îngrozitoarea bătălie ce se desfășura acolo era în toi și-
mi spune că mintea omenească nu poate concepe un
asemenea iad. Mircea Heliade Rădulescu vine și el să
mă vadă în treacăt. Ni se transmite ordinul de a rămâne
pe loc în defensivă din pricina situației generale!
Ce se petrece? Ni se subțiază foarte mult frontul
deși mi se lasă același sector. Ni se retrag amândouă
batalioanele de grăniceri care sunt îndreptate spre
Fabrica de Sticlărie, precum și cele două batalioane din
22 Infanterie care se duc în repaus la Râpile, lăsându-ne
numai două companii. Ordinul spune să ne întărim pe
poziție și să săpăm tranșee.
Cam subțire mi se pare rețeaua dacă cumva le
vine nemților în cap să contraatace? E drept că sectorul
e puțin scurtat, dar prea puțin: de la cota 789 inclusiv,
prin cota 703 până la cota 532 inclusiv aproape doi
kilometri numai cu călăreții noștri și cu cele două
companii ale Regimentului 22! Trebuie să ne
reconstituim în 8 companii, câte patru de fiecare sub-
sector, cu trei în linia întâi și una la rezerva generală.
Fiecare sub-sector va fi comandat de un colonel
comandant de regiment, iar sectorul de unul din
comandanții de brigadă ieșit la sorți.

38
 Ce se face generalul Schina în asemenea
împrejurare? Căci nu se poate să rămână comandant al
comandantului de sector! I se va încredința oare o
comandă mai importantă? Care? La 10 seara mă întorc
iară singur la postul de comandă fiind de serviciu toată
noaptea. Generalul Văleanu, comandantul Corpului 4
telefonează să nu se facă, astă noapte, schimbarea
grănicerilor cu trupele noastre căci schimbarea se va
face numai mâine.

Miercuri, 2 August
La ora 5 dimineață generalul Schina vine în
automobil și pleacă îndată să inspecteze prima linie. Se
aud focuri dinspre Brigada a II-a. Plec la Onești și de
acolo la Râpile ca să-l văd pe Costache. Îmi spune că
un ofițer englez care urmărea operațiunile lui Averescu
la Soveja și Câmpurile și se minuna de avântul și vitejia
soldaților noștri, ar fi spus că dacă ar fi 300.000 de
români mai mult s-ar putea lipsi de ruși. Cred și eu!
Dacă i-am avut acești 300.000 de români mai mult și
dacă nu-i mai avem vina este a dumneavoastră,
„Domnilor Aliați”! Care nu ați vrut să ne armați și să
ne trimiteți munițiile trebuincioase! Vă pare rău acum
că nu mai avem armata de atunci: înarmată, instruită și
pregătită cum suntem azi și cum am fi putut să fim de
la început dacă nu erați proști! Ați vrea să ne strigați și
nouă: „Debout les morts!”25. Dar prea târziu. Morții
degeaba, morții de foame, morții de tifos nu mai învie.
25
Ridicați-vă morți! (fr.)

39
Toți ofițerii străini, chiar rușii, admiră vitejia soldaților
noștri. La Mărășești, unde lupta e încă în toi, au fost și
sunt minunați și resping cu o îndârjire crâncenă
atacurile sălbatice aruncate de nemți în mase compacte,
tot atât de violente, după părerea tuturor, ca și
neghioabele atacuri de la Verdun.
Se spune că au pierderi îngrozitoare: peste 50%!
Dacă nu am avea de gât piatra de moară rusească am fi
departe! Dar porcii aceștia, nu numai că refuză să se
lupte dar dau și înapoi de câte ori noi înaintăm. Și totuși
Statul nostru Major a avut tâmpita idee să-l pună pe
Grigorescu26, comandantul Armatei I-a, sub ordinele
generalului Ragoza27, comandantul Armatei a IV-a
Rusească, după ce a luat comanda lui Cristescu28 în
urma intrigilor acestui individ29.
După părerea tuturor situația critică pe Oituz a
fost salvată de cavaleria noastră, atât prin sosirea ei la
26
Eremia Grigorescu (n.1863, Golășei, azi Târgu Bujor – d.1919,
București), general al Armatei Române (n.ed.)
27
Alexandr Ragoza (n.1858 – d.1919), general țarist, comandant
al Armatei a 4-a Rusă în campania acesteia din România, având
gradul de general de infanterie, a fost capturat și executat de
bolșevici în 1919 pentru că a refuzat să se alăture Armatei Roșii
(n.ed.)
28
Constantin Christescu (n.1866, Pădureți, Argeș – d.1923,
București), general al Armatei Române (n.ed.)
29
S-a constatat de altfel în curând greșeala făcută când Ragoza a
dat ordin lui Grigorescu să se retragă la nord de Mărășești, tocmai
în momentul când trupele noastre victorioase respingeau pe nemți
și înaintau. I s-a luat comanda lui Ragoza și s-a dat lui Grigorescu
și comanda Armatei a IV-a Rusească (n.a.)

40
timp cât și prin avântul și vitejia cu care s-a năpustit
asupra dușmanului. Și Averescu și Gogu Văleanu ne-au
felicitat și se spune că Averescu ar fi făgăduit să
decoreze cu Mihai Viteazul drapelele regimentelor
noastre. Un prizonier neamț, interogat de căpitan Niță
Plăviceanu, șeful biroului nostru de informații, declară
că nu au văzut atâta îndârjire în luptă decât la soldații
sârbi. Spune că a văzut soldați a căror pușcă sau
baionetă s-a rupt, apucând lopata lor Lineman și
luptându-se cu ea ca cu un buzdugan. A fost făcut
prizonier în fața vânătorilor noștri de munte. Da, dar o
plătim cam scump! 6 ofițeri morți, 7 răniți și 400 de
oameni scoși din luptă, în două zile, din 1.589 de
oameni descălecați din divizia noastră. Generalul Gogu
Văleanu e înlocuit la comanda Corpului IV de către
generalul Arthur Văitoianu30 și ia comanda Corpului II
pe care îl comandă acesta.
Întorcându-mă de la Râpile, întâlnesc o turmă de
vreo mie de prizonieri luați ieri și alaltăieri de
infanteria noastră. Călăreții nu au luat niciunul: „Îi
achită!’’, cum spune colonelul Olteanu.
Zizi se întoarce în Onești cu cele 4 batalioane ale
lui decimate la Fabrica de Sticlărie. E furios că i-a
măcelărit brigada în mod cu totul inutil. Spune că
vinovat este generalul Arghirescu31.

30
Arthur Văitoianu (n.1864, Ismail – d.1956, București), general al
Armatei Române (n.ed.)
31
Nicolae Arghirescu (n.1864 – d.1919), general al Armatei
Române (n.ed.)

41
 Sosiți în Onești la 30 seara, trebuiau să atace a
doua zi dimineață Dealul Chioșurile. La Divizia a 6-a
unde s-a prezentat să primească ordinele și informațiile
trebuincioase e îndreptat spre colonelul Botea32,
comandantul uneia din brigăzile de infanterie care
opera la vest de Mânăstirea Cașinului. Acesta care,
zice-se, nu pusese niciodată piciorul în linia întâia, îi dă
informații atât de greșite asupra drumului de urmat,
asupra sectorului de front ce trebuie să ocupe și asupra
pozițiilor dușmane, încât, în loc să ajungă la locul din
care trebuia să pornească atacul la ora 3 dimineață,
sosește abia la 6 și încă cu linia neformată!
Ce e și mai grav este că în toate asigurările lui
Botea că i se va face o îngrijită pregătire de artilerie,
nicio lovitură de tun nu a fost trasă asupra liniilor
nemțești din fața sectorului meu!
În așteptarea pregătirii de artilerie, trimit în
recunoașteri spre a-și da seama de pozițiile dușmane se
așteaptă întoarcerea lor precum și începerea tragerii de
artilerie. La ora 8, Arghirescu îl întrebă la telefon dacă
a atacat? „- Încă nu, răspunde Zizi, căci nu mi s-au
întors încă recunoașterile și artileria nu mi-a pregătit
încă terenul”. „- Dacă nu ataci îndată îți ridic
comanda!”, îi strigă Arghirescu. Zizi atunci, înfuriindu-
se, le ține la telefon, unul din acele îngrijite discursuri,
care sunt specialitatea lui și în care nu cruță nici
cuvintele cele mai mojice și nici înjurăturile specific
32
Nicolae Botea (n.1862 – d.?), comandant de brigadă și de divizie
în campania 1916-1917 (n.ed.)

42
românești. E lăsat în pace iar după câtva timp Averescu
în persoană îi telefonează să atace de îndată sau să se
constituie prizonier la Filipești transmițând comandă
colonelului Rădulescu, comandantul Regimentului al 2-
lea. Zizi atunci, după ce-i blesteamă și le aruncă
răspunderea asupra capului lor, atacă.
Oamenii, cu un avânt minunat, se cațără pe
povârnișurile râpoase ale Dealului Chioșurile, dar sunt
opriți la câțiva metri de creastă de un foc ucigător de
mitralieră de minenwerfers și flammenwerfer. Zizi își
are telefonistul ucis lângă el și ordonanța căpitanului
francez Strecher care e cu dânsul, zboară în bucăți lovit
în plin de un obuz. Zizi ia liniștit telefonul în mână și
ordonă oamenilor să se adăpostească într-o râpă unde-i
odihnește și îi reorganizează. De acolo mai încearcă,
dar fără succes, opt asalturi și se împotrivește fără a
ceda nicio palmă de teren la 12 contraatacuri, date cu
furie de batalioane de asalt, trupe speciale purtând în
cap căști mari cafenii și înarmate exclusiv cu puști-
mitraliere, mitraliere și aruncătoare de mine. Această
glumă a ținut 22 de ceasuri după care a primit ordinul
să se retragă și să se refacă la Onești cu batalionul lui
de marș. Și așa se jertfește de prisos, din neghiobia
unora, cea mai bună trupă ce o avem: un maior mort și
doi răniți, patru căpitani morți și nenumărați răniți, 60%
pierdere printre ofițeri, 400 oameni morți, 800 răniți,
200 dispăruți! Un căpitan avea 34 de gloanțe în trupul
lui ciuruit! Și acest măcel de prisos, fără niciun scop,

43
fără niciun rezultat. De ce au atacat? De ce s-au retras?
Nimeni nu știe!
M-am dus, astă seară, la înmormântarea
maiorului Caracaș, din II Grăniceri pe care-l
cunoșteam. A fost înaintat abia in aprilie. În 1915, fiind
căpitan, îmi cumpărase pe Alunița, iapă cam îndrăcită
pe care m-a rugat după două săptămâni să o iau înapoi
căci își riscă viața cu ea. A murit ca un erou, în capul
batalionului, nemaifiindu-i frică de astă dată să-și riște
viața! Curtea bisericii din Onești transformată în cimitir
e plină de cruci al căror număr crește în fiecare zi. Sunt
morții de pe urma rănilor din Spitalul Regina Maria. Îi
îngroapă câte 10-15 în aceeași groapă, în pielea goală,
acoperiți numai de pansamentele lor însângerate, toți
flăcăi tineri, frumoși și bine legați și e atât de sfâșietor
să vezi atâta tinerețe jertfită, atât de des degeaba, din
nepriceperea și neghioaba trufie a unor șefi. Cele 2
batalioane de grăniceri care erau cu noi au avut și ele
pierderi simțitoare: un ofițer mort și șase răniți, 43
oameni morți, 215 răniți și vreo sută de dispăruți.

Joi, 3 August
Se împlinește un an azi de când am plecat din
București și mi-am lăsat nevastă și copii și de când nu
mai știu nimic de ei. Îndreptându-mă spre postul de
comandă azi dimineață am întâlnit la Filipești pe
Grigore Greceanu33. S-a săturat de intrigile și de
33
Grigore Greceanu, soțul Elisei Câmpineanu, cumnata autorului
(n.n.)

44
murdăriile de la Iași unde era nu știu ce la spitale și a
cerut să fie trimis la batalionul lui de pionieri cu care se
află aici împreună cu grasul căpitan Ifet, comandantul
batalionului. Îmi spune că a primit știri despre Irina34 și
Lison35 prin Pick Pherekide36 care a primit o scrisoare
de la Tușcheta37. Prin cine și cum? Mister! Toată lumea
și copiii sunt sănătoși. Slavă Domnului! Este totuși o
stranie coincidență să primesc știri din București,
primele știri pozitive de la ai mei, tocmai la un an de
zile după plecarea mea din București.
Batalioanele de grăniceri au fost schimbate și
pleacă azi dimineață spre sud-vest de Grozești, tot în
direcția Fabricii de Sticlărie. Cum se poate să se facă
această schimbare și această deplasare ziua? Atunci
când au de făcut o bună parte a drumului cu totul
descoperiți în plină vedere a dușmanului!
De altfel, efectul nu întârzie! Obuzele încep să
urle deasupra capetelor noastre și se sparg la sud de
Bogdănești pe șoseaua pe care se scurg nenorocitele
batalioane! Mă reped să văd dacă s-a întâmplat vreo
stricăciune. Din fericire grănicerii au trecut și nemții au
avut bunătatea să tragă cam scurt.
34
Irina Sturdza născută Câmpineanu, soția autorului. Se referă la
băieți și la prima fată, pe care nu o văzuse încă, a doua s-a născut
după război (n.n.)
35
Lison – Elisa Câmpineanu căsătorită cu Grigore Greceanu
(1870-1966), ulterior divorțata, (d.1949), nu a avut copii (n.n.)
36
Mihai Pherekyde (1878-1952).
37
Ecaterina Jurașcu (1887-1954) a doua soție a lui Mihai
Pherekyde (n.n.)

45
 Una din bateriile grupului de artilerie călăreață a
primit câteva obuze care i-au rănit trei oameni și doi
ofițeri: căpitanul Dobrotescu și locotenent Vidrașcu.
Comunicatul oficial arată lupte grozave pe frontul
Mărășeștilor la cota 334 la 2 km nord de Panciu. Unul
din regimentele noastre de vânători a contraatacat
vitejește și a reluat tot teritoriul părăsit mișelește de
ruși. Porcii aceștia o șterg de pretutindeni și de cele
mai multe ori fără să prevină pe cei din flancurile lor,
lăsând astfel în vânt trupele hotărâte să reziste.
Înțelegerea cu nemții e vădită. De altfel, țăranii de aici
povestesc că rușii când țineau ei frontul Oituzului,
îmbrăcau în haine rusești ofițeri nemți și unguri care
circulau astfel nesupărați de nimeni în toată Valea
Trotușului și până la Bacău și Roman. Chefuiau
împreună cu ofițerii ruși în satele noastre locuite de
ceangăi și multe femei spun că mulți din ei le vorbeau
pe ungurește. Aseară nemții au atacat la sud de Grozești
cu fuzee luminoase, mitraliere, aruncătoare de mine, tot
dichisul, dar un tir de baraj bine îndreptat i-a oprit.
Ocupaseră din nou partea de vest a satului și
castelul lui Negroponte, dar au fost dați afară de
tunurile noastre care au dat foc castelului. S-au găsit în
el azi dimineață peste 300 de leșuri de huni.
Generalul vrea să mute postul nostru de comandă
la Tuta, unde ar urma să se instaleze tot Cartierul (1-ul

46
eșalon). Ne trimite cu Romalo38 la 3½ ca să pregătim
cartiruirea.
Pe frontul Mărășeștilor luptele se desfășoară la
sudul satului care e deci încă în mâna noastră, cu toate
zvonurile contrarii care au circulat. Rușii în schimb s-
au retras la nord de Mărășești. Ei vor, lucrul e vădit, să
predea nemților toată Moldova. Un prizonier a declarat
de altfel ieri că au ordin să înainteze cu orice preț până
la Prut și să se oprească pe malul lui.
Dar socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din
târg și nu vor trece sălbaticii căci ai noștri cu tot
numărul lor redus și cu toată mărimea frontului se
împotrivesc cu îndârjire și disperare.
La Mărășești, ne spune comunicatul oficial, un
Regiment, al 32-lea Mircea, a contraatacat la baionetă
în izmene și cămașă. Din cauza căldurii îngrozitoare,
oamenii lepădase hainele și căștile. În fața diavolilor
aceștia albi nemții au fugit de au rupt pământul. La
Soveja, când cu ofensiva lui Averescu, Regimentul 2 de
Vânători, se legase ofițeri și soldați să dea pe nemți
peste cap cu baioneta, fără a lua cartușe cu ei și să li se
decoreze drapelul în Soveja. Ei au făcut așa cum au

38
Au existat doi membri ai familiei Romalo, care ar corespunde ca
vârstă. Însemnările lui Grigore Romalo au fost publicate de
curând (Grigore Romalo, Carnete de război 1916-1917, Editura
Corint, 2017), însă nu pare sa fie cel menționat de C.R. Sturdza
(n.n.)

47
hotărât și două zile mai târziu Regele le-a decorat
drapelul39.
Pe când sunt în Tuta, se dezlănțuiește o furtună
îngrozitoare și potrivit obiceiului, neamțul profita de ea
pentru a ne ataca pe mai multe puncte ale frontului
deodată, dar tiruri de baraj îi oprește. A fost timp de o
jumătate de ceas un concert asurzitor de tunete, de
lovituri de tun, de spargeri și de urlete în cer și pe
pământ de te credeai în iad.
Bătălia de la Mărășești continuă cu îndârjire și de
o parte și de alta. Nemții atacă tot timpul în mase
compacte, ca în Flandra, ca la Verdun, lăsând pe teren,
fără a se sătura, mormane de leșuri. Au în linie 10
divizii pe când noi nu le putem opune decât cinci! Când
și cum se va isprăvi acest măcel?
Hier40, la Onești, o ambulanță automobilă
transporta unul din răniții noștri atins la fese, rană care
în zilele noastre nu mai are nimic rușinos, dat fiind
nevoia tactică de a te târî pe burtă ca șarpele.
În aceeași ambulanță se bagă, pe deasupra
rănitului nostru, o targă cu un rănit austriac. Românul
însă când îl vede începe să strige, să răcnească și să se
agite cerând o armă pentru a omorî câinele de neamț și
vociferând că e o rușine să fie tratați acești câini la fel
ca românii. Ţipa și înjura atât de tare, se agita și se

39
Am văzut, mai târziu, în Spitalul francez de la Iași, pe Maiorul
Bereșteanu din Regimentul 2 Vânători, grav rănit și el mi-a
confirmat această ispravă (n.a.)
40
Ieri (fr.)

48
excita atât de mult, că de teamă să nu moară, l-au scos
pe neamț și l-au băgat în altă ambulanță. S-a dus
nepăsarea blajină cu care se băteau anul trecut. Azi
luptă cu o ciudă și o ură grozavă și îndârjirea lor e atât
de mare încât, abia pansați vor să se întoarcă la luptă.
Am vorbit cu răniții din regimentele noastre, răniți ușor
și pansați la postul de prim ajutor. Toți vor să se
întoarcă pe poziție. Ca să se isprăvească odată cu
păgânii ăștia!
Un vânător, făcut prizonier sâmbătă s-a reîntors
azi în liniile noastre. La interogator declară că nemții
întrebuințează prizonierii chiar în dosul frontului, la
transportul de materiale și munițiuni, la îngropatul
morților și chiar la căratul hranei pentru trupa din linia
întâi. Aducea, aseară, pâine într-un sac și era aproape să
intre pe linie când a început un foc zdravăn al artileriei
noastre. S-a culcat la pământ ca ceilalți, însă a profitat
de zăpăceală pentru a se rostogoli cu sac cu tot până în
fundul râpei care desparte liniile noastre de ale lor, s-a
pitulat în fund și când s-a întunecat bine, s-a urcat de
partea noastră și a intrat în sectorul lui 9 Roșiori. Doi
bosniaci dezertori, făcuți prizonieri, unul înalt de doi
metri și celălalt scurt și îndesat, caraghioasă
împerechere, râd fără întrerupere cu gura până la urechi
de mulțumirea de a fi scăpat din iad. Cel înalt, care
vorbește românește spune că ar vrea toți să se predea
căci sunt sârbi și nu au nicio tragere de inimă față de
nemți, nu pot însă să o facă fiind încadrați cu bosniaci

49
musulmani care au ordin să tragă în toți acei ce încearcă
să dezerteze.
Stăm noaptea la postul de comandă din
Bogdănești. Se zice că Averescu vrea să se retragă din
Soveja, Câmpurile etc. „Din burta lui Averescu”, cum i
se zicea terenului cucerit în iulie pentru a-și scurta
frontul și a-și putea construi ceva rezerve de care avem
absolută nevoie.
Regimentul nostru 1-ul pe Jos a sosit ailaltă
seară la Pârgărești și urmează să intre mâine pe poziție
pe dreapta noastră. Locotenentul Moscu din
Regimentul 4 Roșiori, fratele doamnei Căpităneanu,
ofițer de legătură între divizie și brigăzi, petrece
noaptea cu mine la P.C.

Vineri, 4 August
Colonelul Alexandrescu nu mai vrea să meargă la
Tuta și se duce la Pârgărești unde are de gând să
instaleze P.C.-ul în casa colonelului Brown. Arion
Popescu pleacă la Pârgărești să facă cartiruirea. Mă
întorc de amiază la Onești și după masă plec în
automobil cu căpitanul Moisescu la Căiuți ca s-o văd pe
Coletta Plagino. Mă dau jos la spital, iar automobilul
merge înainte la Bâlea de unde trebuia sa ia fuzee
luminoase. Mă va culege la întoarcere. Nu am însă
noroc. Coletta e plecată la Coțofenești de unde urmează
să-și reia conducerea trenului ei sanitar. Pentru a-mi
trece de urât până la sosirea automobilului plec pe jos
în întâmpinarea lui. După ce trec de drumul care se

50
coboară din Pralea, întâlnesc un lung convoi de
nenorociți zdrențuiți și flămânzi care-mi spun că sunt
refugiați din Câmpurile, de unde au plecat pentru a nu
recădea în mâna nemților, când au auzit că trupele
noastre se retrag. Din Soveja ele s-au și retras. Îi întreb
cum au dus-o timp de 7 luni sub cizma nemțească și le
spun că sunt mulți care susțin că au fost bine îngrijiți,
că n-au dus nicio lipsă și că atât casele lor cât și
grădinile lor erau gospodărite ca niciodată și devenise
adevărate raiuri îmbelșugate. „Apoi dacă ar fi așa, am fi
noi azi pe drumuri? îmi răspund ei cu un surâs jalnic pe
buzele lor amărâte. Am fugi noi de binele de acolo și
am veni aici unde știm că o duceți atât de greu? Să nu
le dea Dumnezeu să îndure pe jumătate cât am îndurat
noi acelora care spun ca am dus-o bine cu nemții! Ne-
au luat tot: vite, căruță, boarfele din casă, rufele,
hainele, nu ne-au lăsat decât ce avem pe spate și chiar
astea numai zdrențurile! Au rechiziționat până la
ultimul bob, toate grânele și nu ne dădeau decât 1 kg
de porumb la patru inși, cu plata de 1,20 lei kg în bani
sau în munci. Ne-au luat băieții și fetele de la 12 ani în
sus în stare să muncească și le-au dus în Ungaria la
munca câmpului. Ultima serie deportată a rămas în
Ungaria când au fost recucerite satele de trupele
noastre”.
Sunt slabi, prăpădiți, zdrențuroși, dureroși și nu
au pentru a le duce puținele lucruri ce le-au mai rămas
și copii mici ce nu pot umbla decât câteva căruțe

51
prăpădite și câteva gloabe apocaliptice părăsite de
unguri în fuga lor grăbită din fața trupelor lui Averescu.
Buletinul de informație primit azi dimineață de la
Corpul de Armată, spune că nemții atacă cu putere la
nord de Slănic și la Fabrica de Sticlărie la sud-vest de
Grozești. Vor cu tot dinadinsul să pună mâna pe Tg.
Ocna și pe Valea Trotușului.
Le ținem piept cu îndârjire aproape peste tot dar
au ajuns totuși să ocupe câteva înălțimi: cota 652 la vest
de Valea Rea, vest de Tg. Ocna la o jumătate de
kilometru de cota 789 (Coșna) unde sunt trupele
noastre; cota 1.114 a Muntelui Războiului etc. Au însă
pierderi foarte mari: al 18-lea Regiment Bavarez nu mai
are decât 157 de oameni în 4 companii și al 33-lea
Croat nu mai are decât o singură companie,
transformată în companie de asalt. M-am dus la Zizi
astă seară pentru a-l vesti că la corpul de armată se
formează o clică contra lui care încearcă să-i arunce în
spinare toată nenorocirea de la Chioșurile.
Găsesc împrejurul lui pe Papanel, sublocotenent
care s-a purtat vitejește, pe Dorat și pe Stréchere41, doi
căpitani francezi detașați pe lângă brigada lui. Zizi
făcea tocmai un raport asupra afacerii de la Chioșurile
lui Averescu și lui Văitoianu, comandantul Corpului
IV. Ofițerii francezi au raportat și ei lui Berthelot
trimițându-i și o traducere a raportului lui Zizi.

41
Stréchere a murit câteva zile mai târziu în timpul unui atac
nemțesc pe sectorul nostru, în întărirea căruia fusese trimisă
brigada de grăniceri, adică ce mai rămăsese din ea (n.a.)

52
 Zizi îmi povestește toată afacerea de la Chioșurile
exact la fel cum mi-o povestise aghiotantul lui,
căpitanul Zamfirol și Dorat. Au avut 9 ofițeri morți,
peste 20 răniți, 400 oameni morți, 800 răniți, 200
dispăruți. Dorat îmi spune: „Nu a fost o bătălie, a fost
un asasinat!” E plin de admirație pentru soldații și
ofițerii brigăzii care au atacat în mod minunat și au
ținut piept la 14 contraatacuri nemțești. „Niciun soldat
pe lume, nici francez, nici englez nu ar fi plecat la atac
așa cum au plecat ai voștri, cu ranița în spinare, pe
povârnișurile repezi și alunecânde ale Dealului
Chioșurile”.
La divizie nu s-au hotărât încă dacă vor transporta
postul de comandă la Tuta sau la Pârgărești!

53
54
 Sâmbătă, 5 August
Mă duc la Bogdănești la P.C. pe care s-au hotărât
în sfârșit să-l mute la Pârgărești unde ne vom duce
diseară sau mâine dimineață. La ora 4, aripa noastră
dreapta trebuie să atace Dealul Candea luat de nemți
ieri, și călăreții noștri trebuie să susțină atacul pe stânga
la nord-vest de cota 789. Averescu a venit ieri pe
frontul nostru. La P.C. găsesc pe Jean Miclescu cu
câțiva soldați din 4 Roșiori trimiși ca agenți de legătură.
Constantin Rosetti vine și el cu 50 de oameni din 9
Roșiori cu aceeași menire. Atacul proiectat contra
Dealului Candrea nu se mai face, nu știu de ce. Pe
înserate și sub o ploaie subțire și deasă ne mutăm la
Pârgărești. Constantin Rosetti și cu mine, rămași la
Bogdănești cu telefoanele, nu plecăm decât la 10 seara,
călări.
Cum sosim constatăm amândoi, cu mirare, ca
proprietatea colonelului Arion Brown în care se
instalează divizia, nu este altceva decât bătrâneasca
casă a coanei Angelica Rosetti42, mătușa lui Constantin
de la Tisești. Dar în ce stare! Dumnezeule! Murdară,
destencuită, leproasă, cu geamurile sparte, cu ușile
rupte, cu zidurile crăpate, transformată în grajd de către
ruși.

42
Soră vitregă cu Dumitru Rosetti Tețcani, deci cumnată cu Alice
Rosetti Tețcani, fiică și mătușă a lui Constantin Rosetti Tețcani
(n.n.)

55
 A fost spălată și reparată la iuțeală dar nu i s-au
putut scoate nici puricii, nici îngrozitoarea putoare
lăsată de ruși. Îmi petrec noaptea la telefon.

Duminică, 6 August
Pe la ora 11, bombardament din ce în ce mai
intens. La 1½ mi se telefonează că atacuri puternice
nemțești au silit pe ai noștri să se retragă puțin pe cotele
703 și 789. E pusă pe tragere toată artileria și începe un
zgomot îngrozitor. Două avioane ne conduc tragerea.
Ordin este dat să se reia cu orice preț crestele pierdute
azi dimineață. Situația este critică căci noi am subțiat
frontul pe când nemții, din contră, și-au adus întăriri de
la Mărășești. Se dă ordin Regimentului 22 trimis în
repaos la Râpile să vie in ajutor până deseară. Ni s-a
trimis de asemenea în ajutor Brigada a 2-a Călărași (7 și
8) a colonelului Scărișoreanu43 care este deja la
Bogdănești. Ea primește ordinul să se puie imediat la
dispoziția colonelului Mircescu la Nicorești.
Ora 4:20. Primesc ordinul să mă duc să comunic
căpitanului Drăghici (bateria de 120 lungi) ordinul de a
trage de îndată pe cota 703 unde se adună nemți. Îl
găsesc la bateria lui la sud de Pârgărești la încrucișarea
șoselei Tg.Ocna–Grozești și a drumului Tg.Trotuș–
Pârgărești. Îmi spune că ai noștri au dat înapoi pe cotele
730, 734 și 682 și că, pe stânga, merge și mai rău și s-a

43
Romulus Scărișoreanu (n.1870, Rucăr – d.1950, București),
comandant de regiment și brigadă în campaniile anilor 1916-1918
(n.ed.)

56
dat înapoi mai mult, că bateria a 6-a din Regimentul 4
Artilerie așezată la nord de Nicorești între cotele 487-
324 e bătută de focurile mitralierelor nemțești.
Îmi mai spunea, Dumnezeu știe ce-o mai fi și
asta, că are ordin de la Corpul IV să nu execute niciun
ordin venit direct de la Divizia de Cavalerie, ci numai
dacă ele sunt transmise prin Corpul de Armată!
Să dai un asemenea ordin când sectoarele tale
sunt atacate este de neînțeles, dar să nu previi pe
subordonatul tău, că nu are a da ordine decât trecând
prin tine este, cred, criminal în împrejurările de azi. Ce
ușor o să fie cu maimuțăriile astea să se tragă la timpul
prielnic asupra obiectivelor mișcătoare și mai ales să se
corecteze tragerea după cererile observatorilor din linia
întâi! Ce adunătură de dobitoci! Și când te gândești că
toate aceste tâmpenii mărunte care compromit situații
covârșitoare nu sunt decât rezultatul unor ambiții
personale sau a unor meschine rivalități de
comandament!
Noroc că Drăghici, băiat deștept, execută totuși
ordinul direct și deschide un foc serios asupra nemților,
acoperindu-se printr-un raport telefonic la Corpul de
Armată. Scoborându-mă înapoi la P.C.-ul diviziei
întâlnesc zeci de răniți care sau pe jos sau în căruțe se
duc la postul de prim ajutor din Tg. Trotușului.
Recunosc câțiva din oamenii noștri, între care pe unul
Ion Ion pe care l-am avut ca recrut astă iarnă, vărsat
apoi la Regimentul 1 pe Jos și care are obrazul plin de
sânge, capul legat și un braț rupt.

57
 Ora 6. Sunt trimes la Onești în automobil pentru
a-l lua pe colonelul Dimitriu, comandantul celor două
batalioane de grăniceri ce ne sunt trimese în ajutor. Îl
găsesc la Onești în capul detașamentului său, plecat
deja spre front. Îl iau cu mine în automobil și-l aduc
generalului Schina cu care rămâne într-o lungă
conferință.
Ora 6:40. Întors la Pârgărești, aflu că Regimentul
1 pe Jos care se luptă la stânga brigăzilor noastre s-a
retras în dezordine, moralmente distrus și redus la un
efectiv ridicol și că ar fi numai la vreo 500 metri de
Pârgărești. Se aude lămurit tocatul mitralierelor pe
înălțimile care ne domină. Se hotărăște cu greu pe
căpitanul Pomponiu care fugea cu escadronul său să se
întoarcă de pe poziție.
Teodor Sturdza e rănit grav, de asemenea și
căpitanul Raicovici din 10 Roșiori și căpitanul Pastia44
din 4 Roșiori. Aveau pierderi grele, provenite mai cu
seamă din tragerea precisă a artileriei nemțești. Trupele
noastre sunt lipsite de muniții. Li se trimit. Sosi-vor
însă la timp și putea-vor ele recuceri terenul pierdut?
Colonelul Popea care abia luase comanda Regimentului
1 pe Jos e rănit și zice-se, prizonier45.
Ora 8:30. Căpitanul Varodin Dobre și lt.
Georgescu de la Regimentul 1 pe Jos sosesc, răniți
amândoi. Ei spun că regimentul a rămas izolat prin
retragerea Regimentului 10 Roșiori, respins, pe stânga,
44
Pentru căpitan Pastia nu era adevărat (n.a.)
45
Nu a fost făcut prizonier, ci ucis și dispărut fără urmă (n.a.)

58
de forțe covârșitoare nemțești și prin retragerea
Regimentului 16 Infanterie, pe dreapta, că a fost
oarecare dezordine printre oameni.
Varodin zice că izolat și înconjurat și neputându-
se retrage decât spre miazănoapte, a pus două plutoane
în fața lui și două la spate și s-a retras astfel spre
infanteria noastră sub un foc foarte violent, că nu știe ce
s-au făcut cele două plutoane din spatele lui, dar că a
adus cu el pe cei ce-i avea în față. Îmi face impresia
penibilă a unuia care a fugit și nu cred nici în rana lui
pe care o localizează la picior deși nu se vede nimic și
umblă ca toată lumea. De altfel, își acuză cu atâta
generozitate camarazii: pe căpitanii lt. Georgescu și
Boerescu în special, că mă scârbește.
Hotărât lucru, acest regiment pe jos, întocmit cu
toate ciurucurile celorlalte regimente, insuficient de
instruit, slab încadrat și lipsit de coeziune, nu face două
parale.
Sublocotenentul Gheorghe Ioniu, fratele
sublocotenentului Ştefan Ioniu din Escadronul III,
omorât la 31 iulie, a fost ucis. Locotenentul de rezervă
M. Romniceanu care fusese în Regimentul 9 până acum
câteva zile, a dispărut mort sau prizonier46.
Nemții înaintează. Sunt foarte aproape de
Nicorești în care Brigada Mircescu (centru) rezistă cât
poate. I se trimit în grabă amândouă batalioanele de
grăniceri sosite chiar acum, Brigada a II-a Călărași

46
Prizonier (n.a.)

59
(Scărișorenu) și mai târziu, noaptea, Regimentul 17
Mehedinți.
Costache Rosetti și cu mine ne culcăm spre
miezul nopții foarte îngrijorați, el pe patul meu de
campanie, eu într-o căruță sub cerul liber. Îmi spune,
înainte să adoarmă, urâta și scârboasa impresie ce a
avut-o când a văzut fugind escadronul lui Pomponiu și
când acesta i-a spus că nemții îl urmăresc și că între ei
și escadronul lui nu mai există nicio linie de apărare. Se
afla atunci abia la câteva sute de metri de Pârgărești și
Costache, trimis de divizie în recunoaștere spre a
desluși cum stau lucrurile și mergând mai departe de
Pomponiu spre linia de luptă, a găsit elemente de trupă
luptând și ținând piept nemților.

60
61
 Luni, 7 August
La ora 5 începe pregătirea noastră de artilerie, la
ora 7 atacăm. La ora 9 se telefonează la Poiana lui
Boboc și cotele 730 și 734 sunt recucerite. Artileria își
lungește tragerea, merge deci mai bine decât ieri.
Se spune că Divizia a 7-a (general Rujinski47)
înaintează spre Slănic. Înaintăm și noi spre cotele 703 și
789 dar nu le putem lua. Se încearcă o mișcare
înconjurătoare care nu reușește. Poiana lui Boboc nu e
încă toată în mâinile noastre. A rămas în ea un cuib de
mitraliere pe care nu-l putem scoate. Până seara situația
rămâne nedeslușită. Nu mai putem înainta. În clipa
când încercăm un contraatac, tot nemții atacă cu putere.
Căpitan Toma Anastasiu din Regimentul 4 și
sublocotenentul Ion Slătineanu din Regimentul 9, fiul
lui Costică Slătineanu, vecinii noști din București, au
fost uciși ieri, ultimul bătându-se cu o voinicie și o
îndrăzneală care a uimit pe toți care l-au văzut.
Căpitanul Mora48 e rănit din nou la mână de o
spărtură de obuz. Lt. Cantuniari de asemenea și
căpitanul Manafu, comandantul grupului de mitraliere
și locotenent Peretz de la mitraliere, Radu Miclescu,
ofițer de legătură la brigadă, care trebuia sa vie azi să-l

47
Nicolae Rujinschi (n.1864 – d.1946, București), general al
Armatei Române (n.ed.)
48
Coleg de regiment cu C.R. Sturdza, deși ofițer de intendență a
participat alături de colegii lui la Șarja de la Robănești din
noiembrie 1916. A rămas ofițer combatant. (n.n.)

62
înlocuiască pe Costache Rosetti la divizie nu a putut
veni fiind rănit și el la coapsă de două gloanțe de
mitralieră.
În frontul Mărășeștilor e relativ liniște de două
zile. Nemții au retras trupe de acolo spre a le aduce aici
contra noastră atacând în mase strânse sub ocrotirea
unei îngrozitoare trageri de artilerie de toate calibrele:
77, 150 și chiar 210.
Pierderile în ofițeri ale cavaleriei noastre (cu
Regimentul I pe Jos) numai în aceste ultime două zile
sunt: 1 colonel (Popea), un maior (Teodor Sturdza), 5
căpitani, 5 locotenenți și 16 sublocotenenți morți, răniți
sau dispăruți.
Se vorbește din nou de schimbarea noastră de pe
front. Petrec însă noaptea la telefon. Regimentul I
Vânători de la aripa noastră stângă, înlocuit de Brigada
a 2-a Călărași, trece astă noapte, ca susținere la aripa
dreaptă asupra căreia nemții se năpustesc mai energic.
Tot spre aripa dreaptă e trimis și Batalionul de Vânători
de Munte care era la Tg. Ocna.
La ora 2½ nemții încearcă un atac cu grenadele
asupra cotei 730. Vestiți însă din timp de către
observatorii noștri îi împroșcăm cu obuze trase de toate
piesele noastre și se retrag în grabă. La ora 4:30
încearcă iar un atac la aripa noastră dreaptă, dar un foc
neîntârziat și puternic de artilerie îi liniștește definitiv.

63
 Marți, 8 August
La ora 6 nemții atacă din nou tot pe aripa noastră
dreaptă. Ordinul de operații sosit astă noapte de la
Corpul de Armată ne ordonă să ocupăm puternic
pozițiile pe care ne aflăm și să ne întărim în ele săpând
tranșee. Trupele noastre sunt așezate pe o linie ce trece
la est de cota 532 și la vest de cotele 730 și 734.
Pe la ora 9:30, bombardamentul reîncepe
zgomotos, două avioane nemțești zboară deasupra
noastră.
Comunicatul de aseară spune că Panciu a fost
reluat de trupele noastre al căror avânt nu a putut fi
oprit decât pe vechile poziții de pe malul drept al
Putnei. S-au făcut peste 500 prizonieri și nu trebuie
uitat că soldații noștri, scoși din fire când atacă cu
baioneta, nu prea le vine să mai facă prizonieri. Nemții
au atacat în zilele de 6 și 7 august de-a lungul întregului
front de la Siret până la Slănic, dar au fost respinși
aproape peste tot și nu am dat înapoi decât în sectorul
nostru. Cred că îi vom respinge și din pozițiile pierdute
în ziua de 6 august. Locotenent Bibi Baranga,
aghiotantul regimentului a murit de febră tifoidă la
Bârlad. Era un băiat de inimă și bun, subțire și bine
crescut pe care-l iubeam mult și-l regret din toată inima.
Câți se duc, care ar fi atât de folositori României de
mâine!
Pierderile noastre în zilele de la 29 la 31 iulie
sunt:

64
 - 9 Roșiori: 30 ofițeri și 14 oameni morți, 4 ofițeri
și 59 oameni răniți, 76 dispăruți;
- 10 Roșiori: 1 ofițer și 11 oameni morți, 3 ofițeri
și 61 oameni răniți, 54 dispăruți;
- 22 Infanterie: 28 morți, 126 răniți și 44
dispăruți;
- 2 Grăniceri: 43 morți, 215 răniți și 90 dispăruți;
- Brigada a III-a Roșiori, colonelul Olteanu nu
mai are decât 314 oameni și 12 ofițeri din 776 oameni
și 22 ofițeri pe care-i avea la sosirea pe front.
La ora 9 seara, colonelul Olteanu raportează că nu
mai are decât vreo 50 de călăreți și 70 cicliști așezați
între grăniceri și Regimentul 17 Infanterie.
Trupele sunt astfel așezate de la stânga la dreapta:
la stânga în legătură cu Divizia a 6-a a cărei dreaptă o
ține Regimentul 14 Infanterie; Brigada a 2-a Călărași;
Brigada a 2-a Roșiori, pe cota 468, o companie din 22
Infanterie și Batalionul 2 din 1 Grăniceri de la cota 468
la cota 532, cu un escadron și două secții de mitraliere
din Regimentele 5 și 10 Roșiori ca rezervă la Nicorești;
Batalionul 1 din Regimentul 1 Grăniceri; Brigada a 3-a
Roșiori, Regimentul 17 Infanterie, Regimentul 8
Vânători și Batalionul de Vânători de Munte la extrema
dreaptă la nord de cota 730 și mai pe dreapta Divizia a
7-a Infanterie.
Primim ordin să luăm și să trimitem la front toți
oamenii ce se vor mai putea lua de la cai, lăsând pentru
a vedea de ei numai 45 de oameni de regiment. Prin

65
această comprimare Regimentul 9 recuperează 44 de
oameni și Regimentul 4, 15 oameni!
Sunt trimis în automobil, noaptea, la Râpi, pentru
a comunica acest ordin care fusese trimis și executat!
Când am plecat din Pârgărești, oamenii recuperați
erau deja sosiți și divizia încunoștințată de sosirea lor.
Dar ce-i pasă domnului Alexandrescu de ce se
petrece în jurul lui. Se vede că a avut un interes
personal să meargă automobilul la Râpi!
De ieri la miezul nopții și până astă seară am
respins 14 atacuri nemțești și numai în sectorul nostru.
Un prizonier spune că ei au de gând să atace puternic
mâine.
Corpul IV ne ordonă să fim foarte cu băgare de
seamă și să ne aprovizionăm cu grenade. Ne liniștește
spunându-ne că dușmanul nu mai poate pune forțe mari
în linie căci a mutat trupe multe pe frontul francez și
italian unde e atacat violent pe un front de peste 60 km,
că ieri nemții au suferit o înfrângere serioasă și pierderi
grele pe Șusița și că oricum ar fi trebuie să rezistăm cu
orice preț căci întreaga situație a frontului depinde de
rezistența noastră în acest sector (ordin nr. 04317 din 8-
VIII-1917).

Miercuri, 9 August
Brigada a 2-a și-a montat P.C.-ul la nord-vest de
Bahna. Colonelul Dimitriu, comandantul Regimentului
1 Grăniceri căruia i s-a cerut să scoată din linia întâi
rămășițele Regimentului 5 Roșiori și a companiei de

66
cicliști care au suferit foarte mult, răspunde că nu poate
deoarece ar lăsa un gol tocmai în locul cel mai atacat de
nemți.
Comunicatul oficial ne aduce știri bune. Pe
frontul francez o ofensivă puternică: pe Meusa s-a
înaintat cu 2 km și s-a luat mulți prizonieri și 17
avioane nemțești doborâte.
Italienii au luat și ei ofensiva cu 208 avioane
susținând înaintarea trupelor. Ar fi făcut 7.500
prizonieri din care 100 ofițeri și o mai mare cantitate de
material.
Iată pierderile noastre exacte (și oficiale) de la 29
iulie la 8 august:
- La Batalionul 4/9 Roșiori rămân 517 oameni și
14 ofițeri din 813 oameni și 34 ofițeri;
- La Batalionul 5/10 Roșiori rămân 317 oameni și
12 ofițeri din 776 oameni și 26 ofițeri;
- La Regimentul 1 pe Jos rămân 310 oameni și 8
ofițeri din 976 oameni și 24 ofițeri;
- La Regimentul 22 Infanterie rămân 693 oameni
și 12 ofițeri din 1.122 oameni și 24 ofițeri;
- La Compania de Cicliști rămân 100 oameni și 3
ofițeri din 195 oameni și 4 ofițeri;
- La Brigada a II-a Călărași rămân 516 oameni și
25 ofițeri din 531 oameni și 27 ofițeri.
În total 2.453 oameni și 74 ofițeri din 4.411
oameni și 139 ofițeri.
Brigada a II-a Călărași are pierderi puține căci nu
a intrat pe front decât după atacul nemțesc de la 6

67
august. Celelalte trupe au pierdut peste 50% din efectiv
în 9 zile! Ce ne va rămâne oare dacă merge tot așa și
dacă ne mai lasă multă vreme aici? Am răcit noaptea
trecută în automobil când am fost trimis atât de
nefolositor și de nesocotit la Râpi și au început a mă
scutura friguri grele.

Joi, 10 August
Îmi administrez 24 de ventuze și două muștare
fără efect simțitor. Nemții atacă mereu dar sunt respinși
de artileria noastră. Atacurile sunt de altfel foarte moi și
nu par serioase. Pregătesc desigur o lovitură importantă
în altă parte și ne poartă cu zăhărelul aicea în nădejdea
de a ne înșela.

Vineri, 11 August
Îmi e din ce în ce mai rău. Nu mă pot ține pe
picioare. Se aduc trupe și artilerie din Corpul I Armată
și se zice că vin și două divizii rusești. E vorba de o
puternică ofensivă asupra Slănicului pentru a întoarce
aripa stângă nemțească și a-i sili astfel să se retragă
până la graniță spre a scăpa odată de neîncetata
amenințare asupra Târgului Ocna și a Văii Trotușului.
Cu toate făgăduielile de a fi retrași de pe front suntem
tot aici! Oamenii sunt cu totul istoviți!
De la 29 iulie nu am avut un ceas de odihnă și
nicio noapte de somn, tot timpul în linia întâia, în măști
individuale sau în mici tranșee abia săpate de dânșii cu
lopata Lineman, fără a se putea mișca, fără a risca un

68
glonte în cap, fără a-și putea face nevoile, putând
mânca numai noaptea, mereu în alarmă, sub un foc
neîncetat de artilerie și trebuind să sape, acum, în
asemenea condițiuni, un sistem bine aranjat de tranșee,
de adăposturi și de rețele de sârmă. Nu știu dacă face să
se distrugă o divizie întreagă de cavalerie pentru a avea
pe front cei 800 de oameni care ne mai rămân și care nu
reprezintă niciun batalion de infanterie!
Când nu va mai fi niciun călăreț, cine ne va
încăleca caii?

Sâmbătă, 12 August
Ne-a sosit artileria Corpului I de la Panciu,
înlocuită acolo de artileria rusească. Avem acum 3
baterii pe kilometru. Unde sunt vremurile anului trecut
când aveam 2-3 tunuri pe sectoare de câțiva kilometri?
Ieri coloana noastră de muniții s-a dus la Gara Rădeana
să se aprovizioneze cu muniții sosite acolo în 4
vagoane, dar locotenentul însărcinat cu distribuirea a
refuzat să ne dea obuze de 75 la ai noștri că: „Am
consumat peste alocația reglementară?!” Comandantul
coloanei, locotenentul Muller49 văzând că niciun
argument nu poate învinge încăpățânarea acelui tâmpit
e silit să refacă drumul până la Pârgărești spre a raporta
și cere Diviziei să obțină de la Corpul de Armată un
ordin către neisprăvitul de la Rădeana, bineînțeles dacă

49
Fiul lui Muller cu prăvălia de pe Calea Victoriei lângă Biserica
Crețulescu, zis Muller Pieptănaru, foarte drăguț și foarte de treabă
băiat, s-a purtat foarte bine tot războiul (n.a.)

69
nu cumva se va socoti și la Corpul de Armată că nu
avem dreptul de a face un tir de baraj atacurilor
nemțești decât cu un număr „reglementar” de obuze.
Rămânem însă azi fără obuze de 75 pentru grupul
nostru de artilerie călăreață. Dacă le vine nemților în
gând să ne atace, artileria noastră va rămâne mută și
vom fi poate dați peste cap din cauza unui dobitoc –
poate un trădător – care refuză să ne dea muniții nu
pentru că nu sunt, ci pentru că consumăm prea multe!
Și la corpul de armată i s-a dat dreptate locotenentului!
De necrezut, dar totuși adevărat!
Colonelul Pașalega, comandantul Artileriei
Corpului IV căruia i se raportase cazul, ne-a răspuns
textual: „Dă! Ce să vă fac, dacă consumați așa de mult
pe când alții consumă mai puțin și unii chiar deloc!”
Nu aș fi crezut posibil așa ceva dacă nu aș fi primit eu
însumi cu urechile mele, la telefon, această
senzațională comunicare-mustrare a colonelului
Pașalega! Stranie concepție a egalitarismului care face
pe un comandant de artilerie să distribuie munițiile
diferitelor sale unități nu după nevoile tactice ci după o
egală măsură dinainte stabilită, trimițând muniții la cei
care nu au consumat nimic, pentru că li se mai cuvine o
cotă de care nu au nevoie și refuzând să dea muniții la
cei care au nevoie de ele sub falaciosul motiv că au
întrecut cota stabilită.
Un obuz se sparge la câțiva metri de cortul meu și
câteva schije îmi găuresc acoperișul.

70
 Duminică, 13 August
Iancu50 și Şerban51 vin în automobil de la Tecuci
unde au văzut pe Lucă. Iancu a fost cu Divizia a 10-a a
de Cavalerie Rusească la Tarnopol în Galiția unde au
fost destul de scuturați, mai ales, zice-se, de propria lor
infanterie pe care voiau să o silească să lupte. Sunt
acum „în refacere” la Hotin. Au petrecut noaptea la
Tg.Ocna, în casa noastră. Tg. Ocna a fost și este încă
rău bombardat de nemți care-și varsă astfel necazul de a
nu fi putut pune mâna pe el. Casa noastră are acoperișul
găurit de un obuz și grădina e plină de găuri de obuz cu
mulți brazi dezrădăcinați.
Iancu susține că rușii nu se vor mai lupta, că nu
mai pot lupta, că nu mai vor să lupte și că trebuie să ne
scoatem din cap orice iluzie în această privință. Cazacii
singuri mai luptă, dar nu atât contra nemților cât contra
infanteriei revoluționare ale căror principii nu le admit
căci aplicarea comunismului republican le-ar face să
piardă privilegiile și bunurile de care ei s-au bucurat
totdeauna în Rusia țaristă. Cealaltă cavalerie mai
păstrează un crâmpei de disciplină fiind compusă mai
cu seamă din veterani bătrâni, dar nu au chef de luptă.
Cât despre trupele de infanterie, ele sunt în plină
50
Iancu (Sturdza) = Ion (Iancu/Jean) Sturdza, frate al autorului (n.
28 iunie 1885 la Tg. Ocna – d. 5 sau 6 martie 1918 în Ucraina la
circa 20 km est de Soroca), voluntar în armata rusă din 1915. A
făcut parte din trupele rusești care au luptat în Moldova pe Valea
Trotușului (n.n.)
51
Serban (Tassian), cumnat al autorului căsătorit cu Zulnia
Sturdza, (n. 14 noiembrie 1888 la Tg. Ocna), divorțați.

71
debandadă și într-o stare de anarhie desăvârșită. Ne
confirmă pierderea tunurilor grele englezești la
Tarnopol, predate nemților de către soldații ruși. La ora
5 au plecat. Pe la ora 5 simțindu-mă rău de tot cer să fiu
evacuat la Brătila unde se afla de câteva zile eșalonul al
doilea al diviziei. Starea aceasta de febră cu dureri de
cap îngrozitoare și o stare generală de slăbiciune,
începe a mă plictisi de 5 zile de când mă ține. La
Brătila găsesc o odaie și mă bag în pat. Dr. Petrescu,
medicul cartierului, diagnostichează o febră gastrică
infecțioasă. În clipa în care am plecat cu automobilul la
Pârgărești s-a ivit spre Tg.Ocna un mare foc și se
spunea că nemții l-au bombardat cu obuze incendiare și
arde tot.

Luni, 14 August
Stau în pat. Spre seară temperatura scade în
sfârșit. Incendierea Tg. Ocna dovedește că nemții au
renunțat să pună mâna pe el.

Marți, 15 August
Mă simt mai bine dar durerile de cap continuă.
Costache Rosetti vine să mă vadă de la Caraclău unde
s-au mutat caii noștri la mână și unde e silit să rămână
vrând nevrând deoarece colonelul refuză să-l trimită pe
front cu toate cererile lui repetate.
E un an azi de când suntem în război. Cât va mai
ține oare? S-ar părea că Divizia a 2-a vine și ea în
meleagurile noastre și că alte trupe vor fi încă aduse.

72
Avem de gând, zice-se, să împingem pe nemți până la
graniță printr-o manevră „á la Averescu” profitând de
faptul că ei sunt fixați pe celelalte fronturi de unde nu
mai pot să-și ridice nicio trupă spre a o trimite contra
noastră. S-ar părea chiar că au scos câteva divizii de pe
frontul nostru pentru a le trimite în Italia. Mâine, dacă
merg mai bine, mă întorc la Pârgărești căci e greu de
trăit aici departe de orice mișcare și de orice știre.

Miercuri, 16 August
Profit de automobilul care se întoarce de la
Roman cu colonelul de intendență Stanciovici pentru a
ne reîntoarce la Pârgărești unde aflu știri rele. Am
pierdut cota 383 la nord de Grozești. Ieri nemții au
pornit un atac contra aripii noastre stângi, tocmai în
momentul când făceam legătura cu Divizia a 6-a. La
aripa dreaptă a acesteia se află Regimentul 11 Siret, iar
la aripa noastră stângă Brigada a 2-a Călărași.
Amândouă aceste unități au dat înapoi aruncându-și
una-alteia onoarea de a se împotrivi atacului nemțesc.
Un batalion din 11 Siret s-ar fi predat în întregime! Ca
rezultat: pierderea cotei 383, de o mare importanță căci
domină Grozeștii și palatul lui Negroponte și ia în
anfiladă întregul nostru front.
Tot ieri un bombardament puternic asupra
rezervelor noastre din Valea Beiului a omorât pe bietul
Nini Vulturescu cu un șrapnel în creștetul capului. Își
scosese casca cu toate observațiile camarazilor săi.
Căpitanul Stoenescu din 10 Roșiori a murit și el ieri

73
într-un contra-atac. Am citit azi în jurnale că Nicușor
Miclescu52 a fost rănit în capul batalionului său, la
bătălia de la Răzoare, una din ultimele lupte ale bătăliei
de la Mărășești și că s-a purtat ca un erou.
Radu Rosetti53 care comanda Regimentul 47-72 a
fost și el rănit în aceeași zi și în același angajament. Era
vorba să se contra-atace cota 383 azi la ora 4, apoi la
ora 5. Dar nu se mișcă nimeni. De ce? Efectivele
noastre sunt atât de reduse că ni se reduce sectorul la
abia un kilometru: de la sudul cotei 532 până la nord de
cota 383. Așezarea trupelor e următoarea: la stânga,
nord de cota 383, Brigada a 2-a Călărași (358 oameni
cu 12 ofițeri) cu un batalion din 7 Vânători în rezervă,
apoi Brigada a 2-a Roșiori cu 3 companii în linia întâi
și 2 în rezervă; Brigada a 3-a Roșiori compusă dintr-o
companie de 110 oameni a căpitanului Budu cu 2
ofițeri, o companie de 64 oameni a căpitanului
Iacovache cu 1 ofițer și o secție de mitraliere a
locotenentului Solacolu. Restul trupelor: o companie și
ce a mai rămas din cicliști sunt amestecate cu Brigada a
2-a Călărași, Regimentul 7 Vânători care are un
batalion în rezervă Brigăzii a 2-a Călărași prelungește
aripa noastră stângă la 250 metri est de cota 383 pe care
52
Nicușor (Niculae/Nae) Miclescu, a participat și la Al Doilea
Război Mondial fiind rănit la Stalingrad (n.n.)
53
Prieten din copilărie al autorului, de la Tg. Ocna, viitor general,
istoric militar, rol important în înființarea Muzeului Militar,
academician, ministru al Educației Naționale și Cultelor (februarie
– noiembrie 1941), decedat în iunie 1949 la Închisoarea Jilava
(n.n.)

74
a încercat fără succes să o recucerească ieri. Ca culme
de ironie și de nedreptate pentru generalul Schina care
nu o merită, divizia noastră e pusă sub ordinele Diviziei
a 6-a Infanterie, general Arghirescu care a dat mai
multe dovezi de o vădită incapacitate.
Stau iar noaptea întreagă la telefon.

Joi, 17 August
Dimineață liniștită. După prânz, pe la două,
nemții atacă destul de puternic spre Poiana lui Boboc.
Sunt întâmpinați însă de un baraj generos tras de toată
artileria noastră și o șterg. Se nasc contestații între
Brigada a 2-a Călărași și Regimentul 1 Vânători cu
privire la sectorul predat de acesta celelalte. Vânătorii
pretind că au predat Brigăzii de Călărași alte tranșee
decât acelea pe care le ocupă azi brigada, tranșee cu
mult mai înaintate. Ar reieși că brigada s-ar fi retras
fără a face cunoscut diviziei această retragere.
Lt.-colonelul Marinescu este însărcinat să
ancheteze astă seară acest litigiu. Îi cer voie de al însoți
ceea ce-mi acordă bucuros. Încălecăm la 8:20. Luna e
plină și e o noapte fermecătoare. Aceeași lună lega
acum 8 ani, tot în noaptea de 17 august, cu razele ei
misterioase, două ființe care o priveau, în tăcere. Lucea
același cer senin, aceeași lumină străvezie pe Piatra
Morarului și pe Țara Bârsei ca astă seară pe Coșna și
pe Valea Trotușului. Dar ce deosebire între clipele
liniștite și duioase de atunci și zbuciumul chinuitor al
grozavei tragedii de azi! Ne oprim la Bahna unde

75
lăsarăm caii, căci de aici înainte drumul e în vederea
dușmanului.
Facem în treacăt o vizită la postul de comandă a
lui Olteanu și a lui Mircescu cari s-au apropiat aici unul
de altul. Bordeie modeste făcute din crăci, din scânduri
și din frunze, acoperite cu puțin pământ, cu pretenții de
adăposturi contra schijelor.
Un soldat ne îndrumează spre ieșirea de apus a
satului Marginea unde și-a instalat colonelul
Scărișorenu, comandantul Brigăzii a 2-a Călărași,
postul de comandă într-o pivniță.
Vine cu noi în linia întâi. Timpul s-a schimbat,
cerul s-a acoperit și o ploaie măruntă ne udă și ne
îngreunează mult urcarea povârnișurilor care duc la
tranșee. La postul de comandă al colonelului Răzvan,
comandantul Regimentului 9 Călărași, grupul nostru
crește cu acesta și cu câțiva ofițeri.
Un miros îngrozitor ne izbește și ne împiedicăm
de tot soiul de frânturi de echipament: răniți, cutii de
conserve, bidoane, arme rupte, zdrențe, cadavre și
călcăm mereu în găuri de obuze care ciuruiesc
pământul.
Sosim în sfârșit în linia întâi pe care o luăm de-a
lungul până la miazăzi de cota 468 unde se face
legătura Călărașilor cu Roșiorii. Aripa stângă a acestora
e ținută de campania căpitanului Saegiu din 9 Roșiori.
Stau de vorbă cu el câteva clipe. Frontul e liniștit în astă
seară, abia câte o pocnitură de armă din când în când și
un glonț care bâzâie pe undeva. Mai spre miazănoapte,

76
spre Poiana lui Boboc, mitraliere intermitente toacă
înăbușit în depărtare.
Trecem de sârmele ghimpate pentru a cerceta
terenul și a ne da seama dacă a existat o altă linie de
tranșee. Câteva fuzee luminoase ne culcă la pământ.
Câteva gloanțe șuieră viclean. Ne-au zărit, dar nu ne
pot nimeri în întuneric. Am văzut doi ofițeri de călărași
din care maiorul Pascu, trântindu-se la pământ la auzul
bâzâitului, a fiecărui bâzâit. Cu ce avânt trebuie să
urmeze trupa asemenea ofițeri? Colonelul Marinescu e
lămurit. Nu a fost nicio retragere. Călărașii ocupa
tranșeea pe care a ocupat-o Vânătorii. De alt fel,
căpitanul Saegiu, care făcuse legătura și cu Vânătorii,
ne-o spune răspicat: „Nu a existat altă tranșee mai
înaintată”.
Ne întoarcem încet, pe o cărare mai de-a dreptul,
în partea întunecoasă, pe povârnișuri alunecoase, pe
care alunecăm și cădem întruna. S-a făcut ora trei când
ajungem în sfârșit la Bahna și încălecăm pe caii noștri.
Începe să plouă cu găleata și ajungem pe la patru și
jumătate la Pârgărești uzi leoarcă.
Mă bucuram de mult la gândul patului cald după
ce mă voi fi frecat și uscat, dar nu mi-a fost dată această
bucurie, căci îmi găsesc patul și mai ud decât mine,
cergile și cearceafurile înotând într-o baltă de apă care
se adunase în patul meu de campanie ca într-o cadă.
Burcică, specialist în pozne și nenorociri, lăsase
deschisă fereastra cortului, sub care se afla patul și prin
care a intrat ploaia șiroaie. Mă culc amărât în odaia lui

77
Popescu care e de serviciu, mâncat de ploșnițe și scârbit
de mirosul greu.

Vineri, 18 August
Frontul nostru e tot liniștit. Costache Rosetti vine
să mă vadă. Nemții atacă din nou serios înspre Irești și
Mănăstioara, dar sunt respinși. Rușii au părăsit Boian și
Mamorința. Aliații înaintează încet dar conștiincios.
Italienii dau înainte cu ofensiva lor de operetă
spectaculoasă și zgomotoasă și umple comunicatele cu
fraze sforăitoare și goale disproporționate față de
neînsemnata micime a rezultatelor dobândite. Mi-e
grozav de frică să nu se trezească într-o bună zi și să ne
ție acest nenorocit război încă un an de zile până vor fi
în stare americanii să intre serios pe scenă. Numai de
nu ar fi și cu ei o vastă mistificare! Îmi iau visător
serviciul de noapte cu capul plin de gânduri pesimiste
de care nu mă pot lepăda.

Sâmbătă, 19 August
Liniștea dăinuiește. Mă duc la Caraclău să-i
întorc vizita lui Costache Rosetti. Discuție înfocată
referitoare la un personaj pe care nu vrea nici să-l
denunțe și nici măcar să mi-l numească și care
însărcinat de Armata a 2-a cu aprovizionarea ei cu
petrol, a cerut lui Costache un șperț de 50 lei de vagon
pentru a-i cumpăra stocul ce avea în rezervoare.
Costache a refuzat și a rămas cu petrolul în rezervoare,
silit chiar să oprească pomparea pentru că rezervoarele

78
sale erau pline, iar Armata a 2-a a rămas fără petrol sau
s-a furnizat de la alt producător mai puțin riguros pe
principii. Și cu toată lipsa mare de petrol, cu toată
nevoia grozavă a întregii Moldove bântuită de tifos
exantematic, Costache a rămas până la sfârșitul
războiului cu sondele oprite și cu rezervoarele pline
pentru că toți, absolut toți intendenții cereau șperț
pentru a face cumpărătura. Nopțile au început să fie
friguroase, nu-mi părăsesc totuși cortul. La ora 11 un
bombardament puternic umple deodată văzduhul. Iarăși
un atac nemțesc oprit.

Duminică, 20 August
Tot liniște! Costache Rosetti a izbutit în sfârșit să
fie trimis pe front. Trece pe la postul de comandă și se
duce să înlocuiască pe sublocotenentul Petala care a
cerut să fie evacuat fiind obosit cu toate că nu e pe front
decât de câteva zile și tocmai de când e liniște.
Căpitanul Bică Fălcoianu pleacă cu automobilul la: Iași,
Bacău, Bârlad etc. dar nu pot afla țelul acestei călătorii.
Iară e rândul meu să mă tâmpesc la telefon în noaptea
asta.

Luni, 21 August
Nemții sunt, hotărât, prea cuminți! Liniștea
aceasta e neliniștitoare. Oare pregătesc vreo lovitură de-
a lor sau au scos din fața noastră tot ce au putut scoate
pentru a se întări la apus?

79
 Marți, 22 August
Fălcoianu se întoarce cu știri proaste. Rușii sunt
pe cale să facă o pace separată. Guvernul nostru s-a
zăpăcit și se pregătește iară să o șteargă în Rusia. De
astă dată însă e vorba să treacă și armata în Rusia!
Pentru a face ce? Dacă rușii fac pace separată devin
neutri și prin urmare vor interna orice armată
beligerantă care intră pe teritoriul lor, după ce o vor
dezarma. Pentru asta am jertfit atâția oameni și atâția
bani! Mai bine să fim zdrobiți în luptă cu nemții decât
să ne cerșim pâinea în țara aceea de mișei!
Suntem siliți, de altfel, să ne salvăm cinstea cu
orice preț și să rezistăm până la capăt, chiar dacă știm
că vom fi zdrobiți pentru că nu putem renunța, nici făr’
ca să renunțăm la revendicările noastre dacă vrem să
păstrăm nădejdea că vom căpăta ceva, mai târziu, la
încheierea păcii generale.
Korniloff, generalisimul armatelor rusești, a cerut
să i se dea putere dictatorială și dreptul de a suprima
comitetele soldățești. Kerensky a refuzat iar Korniloff a
demisionat. Cazacii au declarat că vor depune și ei
armele dacă se retrage Korniloff. E un cerc vicios, din
care nu văd cum se va ieși. Toată armata rusească, afară
de cazaci, refuză să se mai lupte și vrea pacea cu orice
preț.
Ieri a venit la Armata a II-a la Bacău pentru a cere
să i se dea mitraliere un căpitan rus ce se pretinde
comandantul unui batalion „al morții”. Nu doară a
morții nemților cum s-ar putea crede, ci al morții

80
celorlalți soldați ruși care ar refuza să lupte împinși de
la spate de către batalionul morții. Ceea ce e și mai
caraghios este că i s-au dat mitralierele!

Vineri, 25 August
Două zile fără niciun incident. Se pregătește o
ofensivă pentru ziua de 27. Se iau oarecare dispoziții în
vederea ei. Trupele Diviziei I-a Infanterie cantonate la
Bârsănești și împrejurimi primesc ordinul să se pună în
mișcare deseară spre a-și ocupa pozițiile de luptă. De
asemenea și Regimentele de Vânători 1, 4 și 8 care erau
în repaos în jurul nostru. Regimentul 4 se așază noaptea
aceasta cu noi la Marginea. Artileria își reglează
tragerea. Aviația e foarte activă de ambele părți.
Buletinul de informații de azi spune că frontul nemțesc
e foarte subțiat, deoarece au trimis multe trupe în Italia.
Așa se înțelege de ce nu ne atacă cu toate pozițiile lor
dominante pretutindeni, dacă ar avea cât de puține trupe
serioase le-ar fi ușor, pare-se, să ne dea peste cap în
Trotuș. Ofensiva se va lua cu trei divizii românești: 1-a,
a 6-a și a 7-a și două divizii rusești. Numai de ar vrea să
se bată!

Sâmbătă, 26 August
Pregătirile pentru ofensiva de mâine continuă. O
divizie de cazaci descălecați „Zamuskaia” – 2000 de
oameni – vine în noaptea asta la Bogdănești. Grupul
lor de artilerie călăreață a sosit și el la Tg. Trotuș și doi
din ofițerii lor vin la noi să ceară a intra sub ordinele

81
comandamentului Corpului II Armată care în vederea
ofensivei și-a mutat postul de comandă lângă Tg. Ocna.
Îi îndreptăm spre P.C.-ul Corpului.
Se prelungește aripa noastră stângă în fața cotei
383 și până în satul Grozești cu 4 batalioane de
infanterie (2 batalioane din Regimentul 7 Vânători și
câte un batalion din Regimentul 11 și 22 Infanterie),
puse sub ordinele colonelului Lupașcu, comandantul
Regimentului 5 Roșiori.
Ofensiva va începe mâine dimineață la ora 6
printr-o pregătire solidă de artilerie. Primesc o scrisoare
de la Petruș Jurgea care-mi trimite acte doveditoare că
regimentele noastre au luat la 28 iulie la Gioseni peste
30.000 kg fân pe care nu l-am plătit și mă roagă să
intervin pe lângă generalul Schina să-i dea cel puțin un
bon.
Îmi reiau serviciul la telefon. La ora 10 colonelul
Lupașcu îmi telefonează că nu a primit încă ordinul de
operație pentru mâine. Colonelul Alexandrescu căruia îi
raportez, îmi declară că i l-a trimis. Lupașcu disperat
revine de mai multe ori cerând să i se trimită ordinul și
de fiecare dată Alexandrescu răspunde că-l va primi și-
și vâră capul în pernă. Pe la ora unu dimineața,
exasperat de telefoanele neîncetate ale lui Lupașcu
trezesc furierii și cercetez dacă în adevăr ordinul i-a
fost trimis și constat că ordinul a plecat în adevăr, dar
Alexandrescu în loc să-l trimeată la Grozești la postul
de comandă a lui Lupașcu, l-a trimis la Giorta la caii la
mână ai Regimentului 5 Roșiori.

82
 Îl trezesc pe Alexandrescu și-i cer să-mi dea un
nou ordin de operație pe care-l voi trimete de îndată lui
Lupașcu. Îmi răspunde că nu e nevoie și că va telefona
el mai târziu! Peste o jumătate de ceas se răzgândește
și-mi dă ordinul spunându-mi să trimit imediat o
ștafetă. Dezordinea, inconștiența și inerția lui sunt de
necrezut! Stau treaz toată noaptea căci telefonul nu
încetează un moment să sune și ordinele să se
încrucișeze.

Duminică, 27 August
Generalul cu Statul său Major au plecat de la 5
dimineața la Bahna unde și-au instalat P.C.-ul. Biroul
de informații: Niță Plesniceanu54 și Ștețu55, Popescu și
cu mine ofițeri de legătură, rămânem aici. De ce această
ruptură? Ce legătură putem face de aici între divizie și
trupe? O să facă un talmeș-balmeș îngrozitor, cu
telefoanele, cu rapoartele informative și operative și cu
comunicarea ordinelor deoarece, oficial, pentru
comandamentul superior, postul de comandă al diviziei
este aici la Pârgărești! În sfârșit! E ideea generalului,
vrea să fie mai aproape de trupele sale. La urma urmei,
îl privește. La ora 6 toate tunurile încep pregătirea
terenului: e un bombardament asurzitor. Rare știri de la
aripa dreaptă. S-a cucerit Cireșioaia, s-au făcut
prizonieri și capturat material.

54
Ofițer de legătură (n.n.)
55
Ofițer de legătură (n.n.)

83
 În sectorul nostru nicio mișcare încă, numai
tragerea artileriei amenință să răscolească tranșeele
nemțești și să deschidă treceri în rețelele lor de sârmă.
Iată poziția trupelor noastre de la stânga la dreapta.
Începând de la șoseaua ce trece chiar în Grozești și
până la 100 metri nord de cota 383, ocolind-o spre
răsărit: un batalion din 11 Siret, un batalion din
Regimentul 22 Infanterie și un batalion din 7 Vânători,
cu un alt batalion din 7 Vânători în rezervă, totul sub
comanda colonelului Lupașcu, comandant al 5 Roșiori.
De la 100 metri nord de cota 383 la 200 metri sud de
cota 468 brigada a II-a Călărași (al 7-lea și al 9-lea) sub
comanda colonelului Scărișoreanu cu un escadron din 9
Călărași în rezervă. De la 200 metri sud de cota 468 și
până la cota 532 o companie din 9 Roșiori și o
companie din Regimentul 1 pe Jos, cu 2 companii din 9
Roșiori și o companie din 1 pe Jos, în rezervă, sub
comanda colonelului Mircescu. Rezerva generală a
sectorului sub ordinele colonelului Olteanu se află la
Marginea și se compune din 2 companii: din 5 și 10
Roșiori și o companie din 7 Vânători. La nord de cota
532 se întinde brigada de grăniceri a lui Zizi
Cantacuzino până la cota 730 după care vine Divizia a
7-a întărită cu Divizia 1-a. La sud de Grozești se întinde
Divizia a 6-a sub ordinele căreia ne aflăm.
Tragerea artileriei noastre ține aproape fără
întrerupere până la ora 8, dar fără mare efect căci
rapoarte din linia întâi ne vestesc că tragerea este sau
prea scurtă sau prea lungă și nu a stricat tranșeele și

84
rețelele de sârmă nemțești decât în foarte puține locuri.
O baterie din Regimentul 1 a nimerit chiar pe la 7
dimineața în liniile noastre cu câteva obuze. Divizionul
nostru de artilerie călăreață56, ale cărui baterii sunt
așezate împreună la apus de drumul Bogdănești-
Nicorești, la ieșirea de nord al satului Bogdănești în
dosul cotei 42657, trag destul de bine și fac mai multe
deschizături, mai strâmte sau mai largi în rețeaua
nemțească.
La ora 13¼, pe stânga noastră, în fața unui post al
Regimentului 11 Siret, apare un grup de țărani care
strigă către ai noștri și le spune să nu tragă asupra lor
căci vor să se refugieze în dosul nostru. Să fie oare
nemți camuflați sau nenorociți împinși de la spate drept
scut al hunilor. Lucrul se lămurește repede căci soldații
noștri au un nas de copoi și nu-i prinzi cu una cu două.
O patrulă s-a strecurat spre grupul suspect spre a-l
recunoaște. E primită cu focuri. Ai noștri răspund
printr-o salvă sănătoasă și pretinșii țărani români se fac
nevăzuți.
La ora 17:45, generalul Arghirescu, cu toate
obiecțiunile generalului Schina că se abate din planul
general de operație, ordonă să se tragă cu 6 baterii, de
la 18:15 și până la 19:15 asupra cotei 383 și castelului
Negroponte și să se atace pe urmă potrivit ordinelor nr.
102 și 103(?) Ordinul e executat.

56
P.C.-ul maiorului Ebiceanu se află la cota 436, Vârful
Cicerea/Cicorea (n.a.)
57
Dealul Botea (n.a.)

85
 La ora 19:50, colonelul Lupașcu raportează că
trupele lui au ajuns lângă cota 383, dar nu o pot ajunge
din cauza focului violent de mitraliere îndreptat asupra
lor. Cere întăriri. I se trimite batalionul din 7 Vânători
care era în rezervă și care e de îndată înlocuit ca rezervă
de sub-sector compania din 7 Vânători de la rezerva
generală de la Marginea.
La ora 20:55 nu s-a ajuns la niciun rezultat și
coloneii Lupașcu și Scărișoreanu primesc ordin să
reintre în tranșeele lor și să se întărească în ele
înlocuind compania căpitanului Ionaș din 7 Călărași
care a avut pierderi grele, cu una din companiile de la
rezervă a lui 7 Vânători.
Astfel lua sfârșit, pentru noi, această primă zi de
ofensivă, fără niciun rezultat simțitor, afară de pierderi
destul de mari. Dar-ar Domnul ca urmarea să fie mai
bună!

86
87
 Luni, 28 August
Primim la 4 dimineața următorul ordin de
operație. „Se va continua acțiunea începută de Divizia
1-a și a 7-a. Divizia a 6-a va acționa ca și la 27 august.
Bombardamentul de artilerie se va face după același
program, deschizându-se focul la 6:30 până la 8.
Repaos de la 8 la 8:30. Bateriile 2 și 6 vor trage
conform programului și nu vor fi întrebuințate la
contra-batere decât la ordine. Inamicul va fi ținut pe tot
frontul strâns de aproape de patrule și recunoașteri de
ofițeri cu caracter ofensiv. Tranșeele părăsite de inamic
se vor ocupa de îndată”.
Bombardamentul începe la 6:30 potrivit ordinului
primit. La ora 10 un avion românesc aterizează lângă
Pârgărești rupându-și o roată. Pilotul vrând să decoleze
cu toată roata stricată capotează să-și rupe avionul. Din
fericire și el și observatorul scapă cu contuziuni ușoare.
Regele a venit la Corpul IV Armată vrând să
urmeze de aproape operațiunile. La ora 16 începe să
plouă. Bombardamentul de artilerie începe din nou.
Patrulele noastre au raportat azi dimineață că nemții au
dres în timpul nopții stricăciunile făcute ieri în rețelele
lor de sârmă. La ora 11 au fost văzute grupuri de nemți
cu cutii în spinare strecurându-se din Valea Giugieșului
spre cota 383 și pe la ora 13 au transportat cu caii(!!!)
trei mitraliere pe care le-au așezat și acoperit cu crăci la
răsărit de cota 383.
Artileria noastră a nimicit complet ceea ce mai
rămăsese din castelul lui Negroponte și a pus pe fugă

88
din parcul castelului, unde se adunau coloane de
infanterie și mitraliere. Artileria grea nemțească a
aruncat, fără succes de altfel, câteva obuze asupra uneia
din bateriile noastre de pe Dealul Tișa (cota 393 la vreo
2½ km sud de Bahna). Se aude o luptă violentă de
mitraliere și un bombardament destul de tare spre
miazănoapte de Poiana lui Boboc.
La ora 3 tunurile noastre au pus pe fugă servanții
celor trei mitraliere instalate pe cota 383 care au fost
văzuți fugind în pârâul Giugieșului. Am mai făcut și
două largi deschizături în rețeaua de sârmă din fața
Brigăzii a II-a Călărași.
Artileria dușmană bombardează slab trașeele
noastre. Divizia a 6-a ne trimite ordinul (nr. 2.178) să
se supravegheze deschizăturile făcute în rețelele
dușmane de către o secție de artilerie care va trage din
când în când pentru a împiedica repararea lor.
Rețelele vor fi cercetate de posturi de infanterie
însărcinate să anunțe artileria de îndată ce nemții s-ar
apropia pentru a le repara. Această tragere intermitentă
va continua și zi și noapte.
Artileria diviziei rusești „Zamuskaia” compusă
din 3 baterii a sosit la Târgu Trotuș cu partea încălecată
a diviziei. Cei 2.000 de oameni sosiți în ziua de 26 la
Bogdănești nu erau decât batalioanele descălecate (cum
ar fi Regimentul nostru 1 pe Jos). Se pun sub ordinile
Corpului nostru IV de Armată.
Divizia 1-a a cucerit cota 707 la sud de
Cireșioaia.

89
 Marți, 29 August
Astă noapte ne-a fost transmis următorul ordin de
operație. Divizia 1-a va continua atacul început în ziua
de 27. Pe restul frontului Corpului IV Armată se va sta
pe poziție. Artileria nu va mai executa bombardamente.
Divizia a 6-a va continua, pe frontul său, să facă
recunoașteri pentru a supraveghea pe dușman și a-și
întări pozițiile.
Mișcarea se face deci tot de Divizia 1-a asupra
Cerdacului pentru a lua din flanc toate pozițiile inamice
care domină sectorul nostru și va sili astfel pe nemți să
le părăsească.
Dacă mișcarea reușește, ceea ce ar fi minunat,
trupele sectorului nostru printr-o ofensivă dârză îi va
sili să se retragă în dezordine, prinși între 2 focuri.
La această ofensivă vreau să iau și eu parte în
capul plutonului meu. M-am săturat să stau de pomană
aici pe când ceilalți se bat. Demult mă gândeam să
părăsesc Cartierul Diviziei, căci rolul acesta de învârtit
fără voie îmi stă în gât și altfel visam menirea ofițerului
de legătură.
Dar nu îndrăzneam să-mi cer retrimiterea la
unități deoarece ni se anunță la fiecare 3-4 zile că vom
fi schimbați.
Și-mi era teamă să nu mi se mai întâmple ceea ce
mi s-a mai întâmplat la 22 iulie, la Corodu, când am
fost ridicați de pe front, tocmai în ziua când obținusem
aprobarea să mă întorc la Regiment.

90
 Două asemenea coincidențe ar fi făcut desigur din
mine în ochii tuturor, pe Domnul care face gesturi
frumoase când știa că primejdia a trecut. Dar de astă
dată nu mă mai pot teme de așa ceva. Nu numai că nu
vom fi schimbați așa curând, dar încă vom ataca dintr-o
zi pe alta.
Colonelul Călinescu, sosit azi la Divizie, îmi dă
prilejul să plec, căci se plânge că nu mai are ofițeri la
Regiment și fără zăbavă trântesc un raport prin care arăt
că lipsa de ofițeri la regimentul meu, pe de o parte,
inactivitatea și inutilitatea mea la divizie, pe de altă
parte, mă îndrituiesc a cere retrimiterea mea la
regimentul din care fac parte și de acolo trimiterea mea
grabnică în tranșee.

Miercuri, 30 August
Generalul Schina mi-a îndeplinit dorința și m-a
întrebat care sunt motivele plecării mele? L-am convins
că e o simplă chestiune de conștiință și că niciun fel de
nemulțumire nu mi-a provocat hotărârea.
„Da, văd, îmi spune el, vrei cu orice preț să-ți dau
Mihai Viteazul!” Îl asigur că nici prin gând nu mi-ar
trece să râvnesc la așa ceva când nu fac decât să-mi
împac conștiința și că de altfel nu am niciun fel de
atracție pentru niciun fel de tinichele.
Sosesc chiar astă seară la regiment la Caraclău și
cer de îndată colonelului să mă trimeată în tranșee. El
îmi spune însă să am răbdare și să aștept să i se ceară
un ofițer. Şi aștept. Ofensiva merge înainte dura-vura.

91
Se înaintează totuși dar foarte încet. Rușii se bat bine
zice-se afară de două regimente care ar fi refuzat să se
lupte. În schimb, brigada care a luptat a ajuns în cu
totul altă parte decât acolo unde trebuia să ajungă. Și a
greșit obiectivul împingând spre dreapta în loc să o ia
spre Slănic în așa fel încât, cu toate că a respins pe
nemți și a luat câteva tranșee, a dat cu totul chix din
punct de vedere al planului general de ofensivă.
Regele e tot aici. Își petrece zilele la postul de
comandă al Corpului IV, lângă Târgu Ocna și nopțile la
Rădiana unde doarme în vagonul său!
Korniloff s-ar fi declarat dictator susținut de vreo
400.000 sau 500.000 de cazaci devotați. Dacă ar fi
adevărat, ar fi poate mai bine decât cu Kerensky.
Deocamdată, însă, la sud de Riga și de-a lungul Balticii
fug de rup pământul și deschid drumul Petrograd-ului
nemților.
Se zice totuși că în Bucovina ar fi revenit în fire și
ar fi respins pe nemți pe o adâncime de 14 km. Un
prizonier bosniac prins azi dimineață mănâncă 2 pâini
și mai multe cești de ceai pe nerăsuflate. Spune că mor
de foame și că nu li se dă decât o jumătate de pâine pe
zi, pâinea fiind pe jumătate cât a noastră.
Când am plecat de la Divizie pe la 5 P.M. am
trecut prin Târgu Ocna unde voiam să revăd casa
părintească. Toată partea „de peste vale” a orașului,
înainte de podul de la Răducanu e pustiită, toate casele
dărâmate, ușile și ferestrele sparte, multe incendiate și
toate acestea miroasă a rus, mult mai mult decât a

92
bombardament nemțesc. Zidurile spitalului (fosta casă a
lui moș Costache Negri58) sunt împroșcate de schije. În
oraș nicio ființă, totul e mort, năruit, tăcut, casele goale,
unele arse, altele jefuite, cele mai multe totuși întregi,
dar părăsite. Nu întâlnești un câine, nicio pisică, un oraș
mort.
La noi: poarta spartă, unul din stâlpii de piatră e
la pământ, fărâmițat în gaura obuzului care l-a dărâmat.
Grădina pustiită, brazii rupți și culcați la pământ,
jalnici în mijloc a vreo zece, douăsprezece găuri de
obuz. Două obuze au găurit acoperișul dar nu au
explodat. Nu se mai găsește niciun geam întreg în toată
casa. Hambarele sunt deschise, cu ușile smulse, afară
de cel din mijloc.
Nu pot să-mi părăsesc calul care nu stă legat încât
nu pot intra în casă. E poate mai bine. Fug, întristat,
prin dosul gării. Multe case sunt arse aici de incendiul
de la 13 august.
Ajung la Caraclău prin Gioseni și Șoseaua
Gălianului. La Regiment nu găsesc decât câțiva
sublocotenenți din ultima promoție de iulie care au
reușit toți să fie evacuați de la front pentru diferite
58
Costache Negri, cunoscut om politic de la mijlocul secolului al
XIX-lea, luptător pentru Unirea Principatelor, diplomat,
reprezentant a lui Cuza Vodă la Constantinopol. Două din surorile
lui sunt strămoașele lui C.R. Sturdza: Zulnia căsătorită cu Vasile
Sturdza (a doua căsătorie, întrucât Vasile Sturdza rămăsese văduv
în 1848) și mamă a lui Rodolphe Sturdza, deci bunică a lui C.R.
Sturdza; Catinca (soră mai mare), bunică a Mariei Jora, soția lui R.
Sturdza și deci străbunică a lui C.R. Sturdza (n.n.)

93
motive sau pretexte. Colonelul m-a îmbrățișat, bucuros
că am cerut să mă întorc la regimentul lui.
Pe când luam masa de seară, afară, Regina trecea
în automobil, întorcându-se de la Regimentul 4 Roșiori
unde fusese să împartă diferite bunătăți și țigări
ofițerilor. Se oprește și la noi, dar nu se dă jos din
automobil. Prezentări, salamalecuri, surâsuri și
strâmbături reglementare, ne distribuie câteva cărți
poștale cu fotografia ei, câteva exemplare ale ultimului
său produs literar: „De la inima lor, la inima mea” sau
„De la inima mea, la inima lor”, nu mai știu, și câteva
țigări, vreo două-trei de cap de ofițer și pe urmă pleacă,
cum a venit, într-o fâlfâire de văl alb, de praf și de
surâsuri fermecătoare.

Joi, 31 August
Mă plictisesc îngrozitor. Societatea tinerilor mei
camarazi nu are nimic atrăgător. Cu una sau două
excepțiuni sunt toți juni bădărani. Călinescu nu vrea să
mă trimeată pe front. Mă duc la Brătila la eșalonul al 2-
lea al Diviziei pentru a-mi primi solda pe august și
trimit prin căruțele de subzistență o scrisoare
căpitanului Șendrea, aghiotantul brigăzii, rugându-l să
spună lui Mircescu să mă cheme la tranșee. Cer și obțin
de la Călinescu voie să mă duc mâine la Tescani.

94
 Vineri, 1 Septembrie
Plec la 6:30 pe Corbu, peste deal până la Gura
Văii și de acolo pe șoseaua mare, vechea șosea de
atâtea ori străbătută și atât de plină de amintiri: Helegiu,
Orășa, Sănduleni, Enăchești, Lunca. Peste tot regăsesc
puțin din eul meu de altădată, din eul meu din copilărie
și din tinerețe. Lunca nu mai are decât câțiva plopi căci
rușii au tăiat-o cu nemiluita. E încă plină de convoaie,
de trăsuri de subzistență, de dezordinea etapelor rusești.
La fabrică, conu’ Mitică, neschimbat și
nemuritor, își arată bătrânul și simpaticul lui obraz,
nasul gros și falca lui știrbă. Stau de vorbă cu el câteva
clipe. Tante Alice59 și grand-maman Smaranda60
locuiesc casa mică, de jos, în fața fabricii. Olga St.
John61 e și ea cu ele. Vorbim lung, de front, de
nenorocirile noastre, de nădejdile noastre, de
nemărginita vitejie a soldaților noștri, ne alinăm
gândurile întristate cu nădejdi, cu visuri de fericirea de
mâine născută din ruinele de azi, dar inima ne e prea
strânsă și suntem prea conștienți de catastrofa ce vine și
vorbele noastre sună fals.

59
Alice Jora, căsătorită cu Dumitru Rosetti Tețcani, mamă a lui
Constantin, Maria (căsătorită cu Mihai Cantacuzino și apoi cu
George Enescu) și Nellie (n.n.)
60
Smaranda Rosetti Pribești, căsătorită Jora, divorțată. A avut doi
băieți și două fete: Alice căsătorită Rosetti Tețcani și Maria (mama
autorului) căsătorită cu Radu Sturdza (n.n.)
61
Olga Jora, verișoară primară a Mariei Jora, mama autorului. St.
John, soțul Olgăi, era doctor (n.n.)

95
 În casa mare s-a făcut un spital rusesc. Nellie62
locuiește în vila lui Costache cu copiii. Are o trăsnaie
nouă. S-a amorezat de ruși, singurele ființe cuminți și
conștiente din lume, singurele viteze, singurele care știu
ce vor. Cât despre noi, suntem niște nebuni și soldații
noștri niște lași. E convinsă că a trecut prin primejdii
înfiorătoare prin care nu a trecut nimeni pentru că o
bombă de aeroplan a căzut la Sănduleni. Nici nu încerc
să discut cu ea căci îmi dau seama că e de prisos. Și
totuși, e afectuoasă și drăguță cu mine și plină de atenții
și de îngrijiri mișcătoare.
La ora 6 am plecat, fără să fi avut curajul să fac
ceva pentru care venisem mai cu seamă și nu am fost în
grădinița bisericii unde știam că se vor trezi dureri
vechi și altele atât de apropiate încă. Pe întunecate, la 9
seara am ajuns la Caraclău. Pe front nimic nou. În
sectorul nostru nemții au trimis un ofițer bosniac ca
parlamentar spre a cere un armistițiu de câteva ceasuri
pentru a-și îngropa morții.
Văitoianu a refuzat cu toate că am avea și noi
mulți de îngropat și ca mirosul leșurilor dintre tranșee e
îngrozitor. S-a gargarizat cu vorbe grele: „Că
osemintele barbarilor să albească pământul scump al
Țării” și nu s-a gândit la nevoia ce o aveam și noi să ne
descotorosim de acel focar de infecție. Nu mai știu
nimic de ofensiva de la Slănic. Se zice că am fi ocupat
cota 772 și împins frontul nemțesc destul de mult
înapoi pentru a împiedica bombardarea Târgului Ocna.
62
Elena Rosetti Tețcani, căsătorită cu Max Costin, divorțată (n.n.)

96
 Sâmbătă, 2 Septembrie
Nu mai pot sta aici. Mor de urât! Sunt repartizat
la escadronul IV a cărui comandă o preiau fiind cel mai
vechi locotenent.
Se zice că Korniloff și Kerensky duc un război în
toată regula și că armatele lor respective înaintează una
contra alteia, una din Petrograd și cealaltă din Moscova.
Vor să se bage la închisoare unul pe altul. Tot felul de
versiuni mișună. Unii spun că Korniloff e învingător,
alții că e mai tare Kerensky. De fapt, e o harababură
completă. Să nădăjduim că va câștiga Korniloff căci e
singura perspectivă a unei Rusii care va continua lupta.
Kerensky mi se pare un farsor, poate chiar un trădător,
în orice caz nu se gândește decât la o pace separată.

Duminică, 3 Septembrie
Îmi petrec ziua cosând o căptușeală la tunica mea,
căci e prea subțire pentru toamnă. La 6 seara primesc
câteva rânduri de la căpitan Șendrea care mă cheamă în
tranșee. Mircescu mi-a împlinit dorința. Îmi fac repede
bagajele și plec la ora 7 însoțit de bravul meu
Vlăsceanu. Mă opresc în treacăt la Pârgărești la Divizie
unde iau masa și unde sosirea mea îl umple pe
Alexandrescu de o veselie inexplicabilă. Râde ca
prostul dar nu știe nimeni de ce, probabil că nici el.
Aflăm că Korniloff a fost arestat și Kerensky
numit generalisim. Nu se poate întâmpla decât în Rusia
ca un avocățel, un jidănaș vorbăreț, să fie bombardat
deodată comandant suprem al armatelor. Se vede că

97
aceste armate sunt bine hotărâte să nu se bată. Nu mai e
nicio îndoială că merg spre pacea separată.
Merg călare până la Bahna de unde-l trimit înapoi
pe Vlăsceanu cu caii și continui pe jos însoțit de un om
de legătură spre Valea Beiului unde compania
Regimentului 9 Roșiori e în repaos de 2 zile.
Omul meu de legătură nu știe legătura, se
rătăcește. Ne urcăm până în linia întâi, scoborâm iară,
alunecăm, cădem în râpi și în găuri de obuze și în
sfârșit, ajungem la P.C.-ul colonelului Mircescu,
îndreptați de o patrulă întâlnită din fericire. Ajuns în
linia a doua, în fundul Văii Beiului, descopăr bordeiul
lui Costache Rosetti, săpat în pământ pe panta râpei.
Mă primește cu înjurături și cu ocări, supărat că
am cerut să vin pe front și că am părăsit divizia. Dar
știu bine că în fond îi face plăcere și mă aprobă și de
aceea nu discut cu el ci mă întind pur și simplu lângă el
ca să dorm, foarte lângă el căci bordeiul lui nu are mai
mult de 80 cm lărgime.

Luni, 4 Septembrie
Adăposturile oamenilor și ale noastre sunt săpate
în malul de apus al râpei, la vreo doi-trei metri de
fundul ei în care curge un mic pârâiaș murdar. Acest
mal e foarte drept și e înalt de câteva zecimi de metri,
de partea cealaltă, foarte aproape, căci râpa nu are decât
câțiva metri lărgime, se întinde la o înălțime de numai
5-6 metri o podișcă cu ceva ridicături pe ici pe colo ce
se scoboară încet până la Marginea și care este ciuruită

98
de găuri de obuz de 77 și de 150 până chiar lângă
creasta râpei știrbită pe alocuri, căci porcii au reperat
bine poziția și trag în fiecare zi vreo douăzeci de obuze
asupra rezervelor. Una din aceste găuri ce se află la
vreo 6 metri de bordeiul nostru măsoară peste 3 metri
adâncime și cel puțin 4 metri lărgime.
Câteva gloanțe pierdute bâzâie din când în când
sus, deasupra capetelor noastre, dar de fapt e liniștea
desăvârșită. Oamenii, istoviți de peste o lună petrecută
în linia întâi, se odihnesc, se spală și-și spală rufăria și
mai ales își gătesc tot felul de mâncăruri ca adaos
mâncării de la cazan.
Colonelul Călinescu a luat comanda batalionului
nostru înlocuind alaltăieri pe colonelul Izescu și pe
colonelul Alexandrescu de la Regimentul 4.
E pentru mine o nemărginită bucurie de a mă afla
din nou în mijlocul oamenilor mei, cu Costache Rosetti
lângă mine și de a retrăi atât de strânsa prietenie ce ne-a
legat toată partea întâi a campaniei. Se impune tuturor
prin hotărâta lui bărbăție, prin blânda lui bună-voință,
prin minunata lui jertfire de sine și prin patriotismul lui,
liniștit, judecat, tăcut și atât de adânc încât îl
împărtășește tuturor oamenilor săi care-l respectă și-l
iubesc.
Nu vrea să ne lase în pace! Nu știu care din
granguri și-a închipuit că nu suntem bine așezați pe
fundul râpei și a scornit să ne mute sus de tot sub
coama râpei și trebuie din nou să muncim, să săpăm și
să scobim adăposturi și bordeie!

99
 Pe la 3:30 se vestește inspecția generalului
Schina. Imediat ne vine și ordinul să trimitem toți
oamenii sus, căci Călinescu ține să-și arate activitatea și
graba de a executa ordinele primite.
Margaritopol, comandantul companiei, execută
ordinul prea repede și prea nesocotit și trimite oamenii,
grămadă, pe o cărare care șerpuiește pe un teren
deschis, în plină vedere a dușmanului. Rezultatul e
fulgerător. Nici nu am văzut bine forfoteala și nemții ne
și împroașcă, minunat de precis, cu 77 care bat ambele
părți ale râpei noastre.
O schijă cade la câțiva centimetri de mine, pe
mantaua pe care ședeam și care se aprinde. O sting și
socotind cu totul de prisos să mă expun degeaba, mă
bag cu toată rușinea într-un adăpost până ce se
isprăvește furtuna.
Colonelul Călinescu care însoțea pe generalul
Schina primește o schijă in pantaloni, la sfârșitul
traiectoriei, pe semne, și nemaiavând putere, schija îi
rupe stofa pantalonului și se oprește în pielea
genunchiului pe care nici măcar nu-l zgârie. Foarte
emoționat, dar și foarte mândru, Călinescu arată tuturor
schija lui și vorbește cu volubilitate de „rana” lui.
Colonelul Mircescu îi spune foarte serios că de acum
înainte are dreptul să poarte șevronul de rănit. Nu
împiedică să fie o mare prostie să expui atât de prisos
viața oamenilor, cu atât mai mult cu cât era și un drum
defilat, la adăpost de vederea nemților. Și Margaritopol

100
și-a meritat desigur bruftuiala ce i-o dă colonelul cu atât
mai înfocat cu cât s-a aflat și el în primejdie.
Mâine Divizia a 6-a trebuie să atace la sud de
Grozești. În sectorul nostru se va simula o ofensivă
după o pregătire de artilerie în toată regula pentru a
înșela pe nemți și a-i face să creadă că adevărata
ofensivă e în sectorul nostru.
Spre seară se cere brigăzii un ofițer pentru
Regimentul 1 pe Jos – Mircescu – pentru a-mi mulțumi,
pe semne, că am cerut să mă întorc la regimentul meu,
vrea să mă trimeată pe mine. Din fericire, Margaritopol
protestează vehement și dispune să se trimeată
sublocotenent Caluda din Regimentul 4 Roșiori.

Marți, 5 Septembrie
Artileria începe tragerea. Obuzele trec voios peste
capetele noastre și urmărim cu bucurie traiectoria lor
sforăitoare până la explozia finală pe care ne-o
închipuim însoțită de o îmbelșugată împroșcătură de
creiere și de mațe teutone!
La 8:30 răspund și ei și iarăși au drept țintă
rezervele. Întâi un șrapnel drept deasupra noastră, prea
sus, pentru a măsura tragerea și pe urmă o ploaie de 150
împrejurul nostru. Toți oamenii în adăposturi, nicio
stricăciune. Nu ține de altfel decât câteva minute.
Foarte frumos răspuns al lui Wilson la nota Papei
pentru pace (Independența României din 3/16
Septembrie 1917, nr. 12.770). Amănunte interesante
asupra evenimentelor din Rusia și luptele între

101
Korniloff și Kerensky în „Acțiunea Română”, nr. 203
din 3.IX.1917.
Artileria noastră trage mereu asurzitor toată ziua.
O ducem bine, fără altă grijă decât a dormi și a mânca.
Aflăm că ofensiva noastră la sud de Grozești se
desfășoară în continuare bine. S-a înaintat cu 500 de
metri și s-a luat cota 547, P.T. Runcu și o parte din cota
408, P.T. Albert.
Pe la 7 seara mai mulți oameni s-au urcat pe
creastă pentru a urmări cele ce se petreceau în vale
unde Divizia a 6-a atacă. Au fost zăriți de nemți care au
reînceput de îndată joaca lor de ieri cu 150-urile. Vreo
10 pâlnii găuresc platoul din fața noastră fără altă
pagubă decât o împroșcătură de pietre și de pământ
peste capetele noastre.
În momentul rafalei, Margaritopol și cu mine
jucam un pichet în fața bordeiului nostru. Explozia unui
obuz la vreo 7-8 metri, pe creasta vecină, ne acoperă,
pe noi, masa noastră și cărțile de joc cu pământ. Ne
pipăim, nicio zgârietură, ne scuturăm, curățim masa și
scaunele, scoatem cărțile de sub pământ și cu o liniște
cam prefăcută din cauza oamenilor care ne privesc, ne
continuăm partida neplăcut întreruptă.
Popota își bate joc de noi și ne trimete prea puțin
de mâncare. Noroc că ciorba trupei e foarte gustoasă și
din belșug. Ne culcăm cu găinile neavând lumină și
nimic de făcut.

102
 Miercuri, 6 Septembrie
Tăcere ciudată și totuși ofensiva începută ieri
trebuia să continui azi. Se spune că o patrulă din
Regimentul 1 pe Jos, din compania lui Dobre Varodin,
6 oameni și un sergent, trimisă în recunoaștere nu s-a
întors. Prinsă? Sau predată? Cu domnii din Regimentul
1 pe Jos nu poți să știi niciodată. Ieri la cota 547
(Runcu) s-au capturat 100 de oameni, 2 ofițeri și 11
mitraliere. Artileria noastră tace, a lor ne bombardează
aproape toată după-masa cu șrapnele care explodează
prea sus și nu ne fac niciun rău. „Azi e ziua lor”, spun
oamenii noștri cu filozofie. Colonelul, hotărât
ghinionist săracul și-a sclintit un picior în graba lui de a
se trânti la pământ la trecerea unui obuz.

Joi, 7 Septembrie
Artileria noastră tace întruna. S-o fi renunțat oare
la ofensivă? Ne urcăm diseară în linia întâi. Ziua e
liniștită. Discuții asupra sectorului ce urmează să
ocupăm. Ni se dă întâi ordin să luăm sectorul din
dreapta, pe urmă cel din stânga în legătură cu batalionul
5/10 Roșiori care e luat în vale, în fața cotei 383, locul
călărașilor.
Circulă zvonul că Divizia de Cavalerie va fi
ridicată de pe front înainte de 15 septembrie.
Margaritopol pleacă la ora 6 să-și ia sectorul în primire
și să inspecteze tranșeele. La ora 8 plec și eu cu
compania după mine. Oamenii sunt veseli și nu le pare
rău că părăsesc Valea Beiului. Nu e încă ora 9 când

103
intrăm în tranșee și ne luăm locurile. Înlocuim
compania din Regimentul 1 pe Jos a căpitanului Dobre
Varodin. Starea de dezorganizare și de nedisciplină a
acestui regiment e de neînchipuit. Au evacuat tranșeele
și au șters-o înainte de a ne preda sectorul, post cu post,
crenel cu crenel, așa cum scrie la carte. Intrăm într-o
tranșee goală! Noroc că nemții nu se gândesc să ne
atace că ar fi putut intra foarte ușor în locul nostru,
înainte să venim. În afară de asta nu au făcut nimic în
timpul cât au stat în tranșee păcătoșii ăștia de la
Regimentul 1 pe Jos!
Tranșeele sunt în starea în care le-am părăsit noi,
neisprăvite, neinstalate, cu câmpurile de tragere pe
alocuri insuficient deschise, cu șanțurile sau prea adânci
sau prea puțin și fără legături cu tranșeele de la aripa
stângă ale sectorului Batalionului 5/10 Roșiori care e
retras cu peste 50 de metri mai înapoi de linia noastră.
Nu sunt legat cu plutonul 1 al companiei noastre decât
printr-un șanț de comunicație prea puțin adânc și expus
tragerii dușmanilor.
Trupa nu are adăposturi și trebuie să doarmă chiar
în tranșee încurcând circulația. Toate acestea trebuie
făcute și o să avem de lucru multe zile încă. Împart
sectorul între cele 4 grupuri ale mele, îmi așez
mitraliera și cele două puști-mitralieră Notchkiss,
posturile de observație, schimb posturile de ascultare
înaintate și la urmă mă culc și eu, ca toți oamenii, în
fundul tranșeei, înfășurat în pătură și adorm cu tot
zgomotul pocniturilor de armă și de grenade și a

104
șuierăturilor de gloanțe ce trec peste parapetul tranșeei
sau care explodează în el când sunt dum-dum.

Vineri, 8 Septembrie
Sectorul plutonului lui Costache Rosetti se află la
stânga mea, ultimul pluton al companiei. Suntem abia
110 oameni pentru paza unui sector de 500 de metri și
nu avem alte rezerve decât acelea ce ne-au luat locul în
Valea Beiului de unde e nevoie de peste trei sferturi de
oră pentru a ajunge în linia întâi. Suntem, în schimb,
bine armați și avem o mitralieră și două puști mitraliere
de fiecare pluton.
Întrebuințăm toată ziua la răscolitul pământului,
adâncind șanțurile de comunicație și tranșeele, săpând
bancheta de tragere, ocolind adăposturi pentru trupă în
dosul tranșeelor, câte unul de fiecare grupă. Nemții nu
ne lasă în pace. Pun să se dea jos parapetul care e
aproape peste tot prea ridicat și să se niveleze în fața
tranșeelor grămezile de pământ care astupă câmpul de
tragere. Îmi scobesc chiar în tranșee, sub parapet, o
firidă, în care cu puțin fân, o foaie de cort și pătură voi
avea un pat foarte confortabil, fiind în același timp la
postul meu în caz de alarmă.
„Pe front liniște”, cum spunea comunicatele.
Câteva pocnituri de pușcă din când în când și rare
bombardamente de o parte și de alta.
Din tranșeele noastre vedem castelul lui
Negroponte, dărâmat de tot și cota 383, ceva mai jos de
noi, dar pe aceeași linie cu tranșeea noastră, răscolită de

105
găuri de obuz și cu copacii rupți, arși, smulși din care
au mai rămas decât trunchiurile.
Și nemții lucrează intens acolo, săpând șanțuri și
tranșee și adăposturi blindate. Santinela noastră nu se
poate opri de a trimite câteva gloanțe celor care se arată
descoperiți, dar opresc această joacă căci sunt prea
departe pentru a fi nimeriți. Ei aveau până mai deunăzi
în tranșeea din fața noastră un trăgător bun, așezat într-
un post de observație înaintat care trăgea, probabil cu
ochean, și nimerea pe toți aceia care scoteau capul din
tranșee – erau atunci puțin adânci – sau pe acei care
trebuiau să iasă din adăposturi pentru diferite nevoi.
Gogomanul ne-a ucis sau rănit mai mulți oameni.
Soldații îl botezase „Costică” pentru a-l putea
individualiza în blestemele și înjurăturile lor. Devenise
un sport de a încerca nimicirea lui „Costică” și de a-i
trimite și puțină din marfa noastră și într-o bună zi
„Costică” a dispărut, mort sau rănit, nu se va ști
niciodată.
Altul i-a luat locul dar mult mai puțin dibaci și
soldații noștri râd de el, îl apostrofează cu dispreț și l-au
botezat „Ianoș” încredințați că un atât de prost trăgător
nu poate fi decât boanghen.
În fața noastră, pe stânga, se ridică Vârful Pietrei
și Leșunțul, acoperiți cu păduri care ne domină. Dacă
am fi putut pune stăpânire pe aceste două poziții
covârșitoare nu am fi pierdut cotele 703 și 789 și nu
mai aveam a ne teme de nemți în Oituz.

106
 Pe la ora 10:30, o măreață luptă aeriană deasupra
capetelor noaste. Un farman63 de observație e atacat de
trei avioane nemțești, greoi și nearmat pentru luptă, se
ferește și dă să se scoboare în spirale. Nemții îl strâng
însă de aproape, când apar în zare și vin grabnic în
ajutor două bebe-uri Nieuport64 care se năpustesc ca
șoimii asupra nemților și-i alungă. Unul cade chiar în
liniile lor cu aripa stricată. Nieuporturile se retrag și
dispar, iar farmanul se urcă iar maiestos și mândru ca și
cum ar fi câștigat el bătălia.
La ora două, un avion nemțesc zboară jos de tot
de-a lungul tranșeelor trăgând cu mitraliera.
Mitralierele noastre îl urmăresc și ele și dispare fără să
ne fi făcut vreun rău. Pare sigur că vom fi ridicați în
curând de pe acest sector.
Căpitanul Șendrea, aghiotantul brigăzii vine să
ridice planul tranșeelor în vederea procesului verbal de
predare al sectorului trupelor ce ne vor înlocui. Dacă e
adevărat va fi desigur peste vreo 3-4 zile, dar suntem
neîncrezători căci de o lună ni se tot spune că vom fi
schimbați în curând.

63
Avion militar construit de Fabrica de avioane Maurice Farman
din Franța (n.ed.)
64
Nieuport 11, poreclit Bébé, a fost un avion de
vânătoare biplan francez proiectat de Gustave Delage care a fost
produs în serie de Société Anonyme des Établissements Nieuport.
A fost principalul avion care a adus la restabilirea echilibrului
tactic în cursa pentru câștigarea supremației aeriene față de
monoplanele de vânătoare nemțești Fokker Eindecker (n.ed.)

107
 Colonelul Mircescu a făcut un raport prin care
cere să se trimită un ofițer superior de geniu care să
inspecteze lucrările noastre și să constate starea
tranșeelor pentru ca trupele ce ne vor înlocui să nu se
laude cu munca noastră. Aceasta pentru că se vorbește
pretutindeni, ne-a spus-o Balif deunăzi la Caraclău când
a venit cu Regina, că cu toate că se luptă ca leii,
călăreții noștri refuză să sape la tranșee: „Trebuie să se
isprăvească odată cu minciunile”, își încheie Mircescu
raportul.

***

108