Sunteți pe pagina 1din 63

LUCRARE DE DIPLOMĂ

CUPRINS

CAPITOLUL I
Consideraţii generale privind incendii pag.5
1. Definiţie pag.6
2. Clasificare pag.6
A. Incendii provocate de cauze naturale pag.6
B. Incendii provocate accidental pag.13
C. Incendii premeditate pag.16

CAPITOLUL II
Cercetarea la faţa locului. Generalităţi pag.18
1. Noţiuni generale pag.18 2.
Sarcinile cercetării la faţa locului pag.19 3. Importanţa cercetării
la faţa locului pag.21 4. Trăsături caracteristice ale cercetării la faţa
locului pag.25
CAPITOLUL III
Cerinţe privind cercetarea cauzelor incendiilor
Activităţi desfăşurate, procedee şi mijloace folosite pag.27
1. Unele cerinţe puse în faţa cercetării cauzelor incendiilor pag.27
2. Activităţi desfăşurate în cadrul cercetării
cauzelor incendiilor pag.34
3. Metode şi procedee folosite în cercetarea incendiilor pag.35
CAPITOLUL IV
Particularităţile cercetării la faţa locului pag.39
1. Cercetarea locului incendiului pag.39
A. Noţiuni generale pag.39
B. Reguli generale şi specifice aplicate
la cercetarea locului incendiului pag.43
C. Reguli de privind procedura desfăşurării
lucrărilor de cercetare pag.50
2. Căutarea, descoperirea urmelor de incendii pag.55
3. Ridicarea urmelor de incendii la faţa locului pag.60

CAPITOLUL V
Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului pag.62
1. Procesul Verbal pag.62
2. Schiţa locului faptei pag.64
3. Fotografia şi filmul judiciar executate la faţa locului pag.66

CAPITOLUL VI
Expertiza urmelor de incendiu pag.70

3
LUCRARE DE DIPLOMĂ

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND INCENDIILE

Cercetarea urmelor de incendiu se face în condiţii deosebite faţă de restul cercetării


urmelor infracţiunii, datorită naturii foarte variate a cauzelor care pot determina aprinderea,
precum şi datorită acţiunii specifice a focului care în timp ce îşi formează urmele le şi
distruge în parte, prin consumarea suportului acestora.
Un alt proces de distrugere a urmelor incendiului are loc în cadrul acţiunii de
stingere a focului, pentru care motiv, cercetarea urmelor trebuie să înceapă cât mai rapid şi
în strânsă colaborare cu organele de pompieri.
Focul poate înceta singur sau poate fi stins înainte de a fi distrus prea mult locul
incendiului, sau poate să ardă în întregime acest loc, cu toate intervenţiile de stingere. Şi într-
un caz şi în celălalt, lucrările de curăţire sau de înlăturare a dărâmăturilor şi a obiectelor arse
nu pot începe înainte de terminarea cercetărilor. Numai victimele în viaţă ale incendiului vor
fi ridicate în vederea acordării ajutoarelor medicale.1

1. Definiţia incendiului
Pentru a defini incendiul sunt necesare trei elemente:
─ existenţa unei arderi scăpate de sub control;
─ producerea de pagube materiale în urma arderii;
─ necesitatea intervenţiei printr-o acţiune de stingere pentru întreruperea şi lichidarea
arderii.
Lipsind unul dintre aceste elemente arderea respectivă nu poate fi considerată un
incendiu.
Incendiul este deci o ardere declanşată cu sau fără voia omului, scăpată de sub
control, în urma căreia se produc pagube materiale şi pentru a cărei întrerupere şi lichidare
este necesară intervenţia printr-o acţiune de stingere.

2. Clasificare
A. Incendii provocate de cauze naturale
În această categorie intră incendiile întâmplătoare, izbucnite indiferent de voinţa
omului, cum sunt: incendiile provocate de electricitatea atomsferică (trăznetul), de razele
solare, autoaprinderile datorate fie descompunerilor anumitor substanţe, fie fixării oxigenului
din aer. Incendiile întâmplătoare se mai pot datora cutremurelor de pământ, furtunilor
puternice, meteoriţilor care distrugând anumite instalaţii, pot determina declanşarea
incendiului.

a. Incendii determinate de descărcările electricităţii atmosferice (trăznetul)


Aceste incendii presupun împrejurări atmosferice speciale, a căror legătură cu
izbucnirea focului trebuie însă dovedită prin descoperirea urmelor caracteristice ale acestuia,
căci în timpul descărcărilor electricităţii atmosferice se pot provoca incendii premeditate.
1
Camil Suciu “Criminalistica ” Bucureşti 1972 pg. 322

4
LUCRARE DE DIPLOMĂ

Pentru a deosebi un incendiu accidental sau provocat de incendiile determinate de


descărcările electricităţii atmosferice, se cercetează din primul moment obiectele care pot să
poarte aceste urme şi care se prezintă fie ca urme mecanice de rupere sau zdrobire, fie ca
urme de ardere, topire sau volatilizare1.
În cazul incendiilor determinate de descărcările electricităţii atmosferice se vor
descoperi, pe lângă urmele de aprindere, şi o serie de urme mecanice, de sfărâmare, rupere,
dislocare sau zdrobire, pe ziduri, cărămizi, duşumele, pe obiectele conducătoare de curent
electric. Cărămizile în locurile de lovire a trăznetului vor deveni sticloase, datorită
temperaturii înalte.
Asupra obiectelor de metal, electricitatea atmosferică acţionează prin magnetizarea
sau demagnetizarea fierului şi a oţelului sau prin acoperirea cu un strat de oxid a metalelor
atinse, care la obiectele de bronz sau din alamă primesc o culoare violacee. Unele metale
sunt topite iar altele volatilizate, fiind depuse pe diferite obiecte din jur, cum ar fi ţiglele de
pe acoperiş, vasele de porţelan, dinţi si unghiile persoanelor electrocutate etc. Îndeosebi
instalaţiile electrice, antenele de radio sau televiziune sunt adeseori sunt complet volatizate.
Cablurile electrice de cupru sau aluminiu sunt volatilizate fără ca învelişul izolant să fie
înlăturat. Volatilizarea metalelor nu se produce în toate cazurile de incendiu prin trăznet,
decât în cazurile descărcărilor electrice extrem de puternice.
Uneori trăznetul provoacă aprinderi simultane în mai multe locuri putând trezi
bănuiala unui incendiu premeditat. În aceste cazuri, locurile aprinderilor simultane trebuie
examinate din punctul de vedere al inflamabilităţii lor, descărcările electrice atmosferice
necăutâdu-le anume ca o mână criminală.
În mod obişnuit descărcările electricităţii atmosferice ce ating locurile înalte,
vârfurile metalice, conductele electrice sau locurile care sunt aşezate alături de o întindere de
apă.
Când se presupune că un incendiu a luat naştere în cursul unei descărcări a electricităţii
atmosferice concomitent cu stingerea probelor la locul faptei, se vor lua informaţii asupra
condiţiilor atmosferice, la locul şi în timpul incendiului, atât de la martorii oculari ai acestuia
cât şi de la institutele meteorologice.

b. Incendii determinate de razele solare


Aceste incendii sunt mai puţin frecvente decât cele provocate de trăznet, dar le
întâlnim totuşi în locuri deschise, cum sunt pădurile cu multe uscături, miriştile etc. Un ciob
de sticlă cu proprietăţi optice de a concentra razele solare ce-l străbat, un obiect sferic şi
lucios de aluminiu, iar în încăperi ţiglele de sticlă pentru a asigura luminarea podurilor,
glasvândurile sau sticlele defecte cu umflături au rol de lentilă. O pereche de ochelari, un vas
de sticlă plin cu apă, o oglindă de bărbierit etc. pot determina în unele condiţii favorabile
aprinderea obiectelor inflamabile din apropierea lor. Aprinderile datorate razelor solare sunt
foarte rare deoarece soarele trecând la meridianul unui punct, razele sale vor fi concentrate
numai în timp foarte scurt pentru a putea determina o aprindere, presupunând că toate
celelalte condiţii sunt favorabile.
c. Electricitatea statică
Electricitatea statică, acumulată în principal prin frecarea a două corpuri izolate
electric, prin scurgerea unor lichide rele conducătoare de electricitate pe conducte sau
diverse recipiente, poate determina apariţia unei scântei de descărcare electrică destul de
slabă, însă suficientă pentru declanşarea aprinderii, într-un mediu de gaze uşor inflamabile1.

1
Jellinek, Spuren Kunde der Elektrizität, Viena 1977
1
J. Gayet “ABC de Police Scentifique” ap. cit., pg. 161-162

5
LUCRARE DE DIPLOMĂ

d. Autoaprinderile
Autoaprinderea este, de asemenea, un fenomen de natură fizico-chimică sau
biologică.
Autoaprinderile determinate de descompunerile chimice:
Autoaprinderile pot lua naştere în urma unor procese chimice de descompunere sau
în urma fixării oxigenului din aer.
În această categorie de incendii intră cele provocate de substanţe în descompunere
spontană. Datorită reacţiilor chimice interioare, substanţele în descompunere dacă sunt
înmagazinate în condiţii lipsite de aerisire, pot determina aprinderea în urma exploziei sau a
unei aprinderi bruşce. S-au întâlnit cazuri când unele materiale ca: focuri de artificii, focuri
bengale etc, păstrate într-o unitate comercială fără a fi vândute, au determinat aprinderea
magazinului.
Substanţele care se pot aprinde spontan, în urma unei oxidării lente, sunt foarte
numeroase şi pot fi grupate în mai multe categorii: cărbuni, uleiurile animale şi vegetale,
furajele etc.

Cărbunii.
Întocmai ca şi alte corpuri cărbunii absorb oxigenul din aer şi-l depozitează în pori cu
cât suprafaţa cărbunelui în contact cu aerul este mai mare cu atât acest proces de absorbire a
oxigenului se face mai intens. Astfel cărbunii în depozitele uscate prin pierderea apei se
fisurează, mărind suprafaţa de contact cu aerul, iar când sunt în stare de pulbere acest contact
este maxim. Dacă depozitarea de cărbune este prost făcută fără aerisirile regulamentare, iar
cantitatea de cărbune este destul de mare pentru ca procesul de compresiune continuă a
gazelor să ridice temperatura depozitării, autoaprinderea este posibilă. Aprinderea se
produce prin oxidarea cărbunelui de către oxigenul pe care l-a absorbit. Aceste aprinderi pot
avea loc în calele vaselor, în depozitele din gări sau ale fabricilor de gaz din cărbune. Pentru
a evita incendiul, depozitările se fac cu numeroase aerisiri şi se controlează cu tije cu
termometru. Depozitările de negru de fum sunt şi mai inflamabile, ele fiind un regim special,
trebuind lopătate tot la opt zile.
Uleiurile vegetale şi animale.
Uleiurile prin absorbirea oxigenului din aer se transformă în răşini (uleiuri sicative),
absorbind până la 5-15% oxigen faţă de greutatea lor, în 48 ore. Uleiurile nesicative absorb
în mod lent o cantitate mult mai mică, dar şi acestea pot da naştere la autoaprinderi dacă sunt
puse pe suprafeţe poroase, cum sunt hârtia, materialele textile etc1.
Aparatul lui Maskey dă posibilitatea unei verificări experimentale dacă o substanţă se
poate oxida prin absorbirea oxigenului din aer şi dacă poate da naştere la autoaprindere.
Uleiurile vegetale se pot aprinde şi sub formă de seminţe, ca cele de bumbac, de in,
turte de floarea-soarelui sau bumbacul comprimat în baloturi, firele de lână ca deşeuri în
războaiele de ţesut, datorită uleiurilor cu care se acoperă pentru a pute fi mai uşor prelucrate
etc.
Unele substanţe se aprind datorită stării de pulverulente formând în locurile de
producţie aerosoli inflamabili ca: făina, tutunul, firele sintetice, zincul, azotul de potasiu etc.
Autoaprinderile de natură biologică:
Substanţele vegetale dacă nu sunt înmagazinate uscate şi acest lucru nu se poate
respecta întotdeauna, vor intra într-un proces de fermentaţie datorită dezvoltării vertiginoase

1
T. de Gransaignes, “Etute scientifique et juridique sur les combustions spontanees”, Paris

6
LUCRARE DE DIPLOMĂ

a bacteriilor, profitând de umiditate, de lipsa unor curenţi de aer şi de o temperatură


constantă.
Bacteriile descompun materia vegetală umedă degajând căldură, dar incendiul este
provocat de fermentaţiile bacteriene, care sunt foarte oxidante şi care trecând prin diferite
procese chimice ajung până la autoaprindere. Masa vegetală a depozitării lipsită de aerisire
se transformă în cărbune piroferic.
Depozitările de fân şi de lucernă sunt cele mai sensibile la aceste autoaprinderi, dar
ele pot avea loc şi în cazul de tutun, frunze moarte, paie şi chiar hârtie, în cazul hârtiilor
vechi, autoapriderea este ajutată de substanţele cu care sunt acoperite(oxidanţi).
Agricultorii presară sare la centrul depozitărilor pentru a preîntâmpina fermentarea
sau creează culoarea de paie uscate.
Aceste incendii pot fi uşor prevenite prin măsurarea cu regularitate a temperaturii
centrale a depozitărilor; cu puţin timp înainte de autoaprindere depozitul de materii vegetale
degajă vapori de apă şi un miros intens de ars.
Aprinderile spontane în contact cu aerul sau apa:
Din categoria acestor substanţe fac parte: fosforul alb şi pilitura de aluminiu,
magneziu şi zinc precum şi varul nestins. Fosforul alb se aprinde uscat sau umed, când vine
în contact cu aerul; piliturile metalice menţionate mai sus, în anumite condiţii de umiditate
atmosferică, iar varul nestins când vine în contact cu apa fără a fi într-o cantitate destul de
mare pentru a-l dilua. Temperatura varului nestins aprinde butoiul în care este păstrat, iar
scânteile şi aşchiile aprinse ale acestuia aprind obiectele inflamabile aflate în jur.
Studierea autoaprinderii prin fixarea oxigenului din aer este legată de numele lui
Dennstaedt din Hamburg care pe lângă constatările valoroase publicate a construit un cuptor
special cu ţeavă care poate fi menţinut la o anumită temperatură (100-105ºC). Ţeava centrală
este împărţită în două camere, una pentru încălzire, iar cealaltă pentru substanţa examinată.
Camerele comunică între ele printr-o ferestruică. Aparatul este prevăzut cu trei termometre
unul pentru indicarea temperaturii generale, unul pentru indicarea temperaturii camerei de
încălzire şi unul pentru indicarea temperaturii substanţei de cercetat.
Întregul aparat va fi încălzit la 100ºC sau la 150ºC şi în acest timp în camera
substanţei de cercetat se introduce carbonic. În momentul când termometrele indică
temperatura specifică a unor anumite depozitări în fermentare se înlocuieşte gazul carbonic
cu curent de aer proaspăt conţinând oxigen. Dacă din acest moment termometrul înfipt în
materialul de cercetat indică o rapidă creştere a temperaturii pe când celelalte termometre
rămân staţionare , acesta se găseşte în stare de autoaprindere, datorită fixării rapide a
oxigenului. Aşa se explică de ce unele materiale greşit depozitate se aprind în momentul
când umblându-se la ele straturile interioare – aproape carbonizate – primesc un curent de
aer proaspăt.

B. Incendii accidentale
Cauzele acestor incendii sunt extrem de variate, pornind de la imprudenţă, neglijenţă,
nepricepere sau de la unele defecte de construcţii. Aceste incendii se datoresc, în mare parte
nerespectării regulilor de prevenire a incendiilor. Ele pot fi provocate de: aruncarea
neglijentă a unui chibrit aprins sau a unei ţigări, manipularea greşită a aparatelor de iluminat
cu petrol sau de încălzit electric, instalaţii de încălzire cu lemne sau cu cărbune sau
improvizaţii etc.
Unele incendii se datoresc aprinderii focului în sobe de încălzit cu petrol sau cu
benzină. Explozia lămpilor cu petrol sau benzină este provocată în urma golirii rezervorului
în timpul arderii care apoi se supraîncălzeşte, formând un amestec de gaze de petrol şi aer, şi
care intr-o anumită proporţie venind în contact cu flacăra fitilului provoacă explozia lămpii
şi aprinderea obiectelor din apropiere.

7
LUCRARE DE DIPLOMĂ

Spălarea neatentă cu benzină sau neofalină a materialelor textile poate provoca


aprinderea obiectelor din jur, datorită electricităţii statice formate prin frecare sau a vaporilor
de benzină care, fiind mai grei decât aerul, se întind la suprafaţa pardoselii şi pot să ia
contact cu focarul sobei. Vaporii de benzină se pot aprinde de la scânteile provocate de o
priză electrică sau de nişte potcoave.
Sarcinile electrostatice se formează la orice separare bruscă între corpurile solide şi
lichide aflate în imersie în benzină. Ele se formează atât la vărsarea benzinei cât şi în timpul
spălării manuale, datorită frecării obiectului, dar mai ales scoaterii şi introducerii bruşte a
obiectului în timpul spălării, cu cât lichidul inflamabil este mai agitat cu atât barbotajul
acestuia este mai mare şi intensitatea sarcinii electrostatice este mai crescută. Dintre
ţesăturile textile, cele care se electrizează mai lut sunt cele de mătase artificială (nylon, relon,
rolan etc), apoi urmează bumbacul şi lâna. Impurităţile trecute prin lichidul spălare măresc
şi mai mult creşterea sarcinilor electrice şi dau pericolul de aprindere.
Dispozitivele de încălzire, ca sobele de teracotă sau tuci, pot determina aprinderea
locuinţei prin manipularea neglijentă sau supraîncărcarea sobei cu combustibil fără
închiderea uşilor în mod regulamentar, sau prin astuparea coşurilor.
Utilajele electrice ca: radiatoare, ventilatoare, maşini de călcat , lăsate sub tensiune şi
nesupravegheate pot determina aprinderea obiectelor din apropiere şi declanşarea unui
incendiu.

Incendii determinate de scurtcircuite electrice


Scurtcircuitul electric este un fenomen foarte frecvent dar numai în unele cazuri
excepţionale da naştere la un incendiu. Scurtcircuitele se datoresc venirii în contact a doi
conductori cu diferenţă de potenţial şi deci determinării unei creşteri a intensităţii electrice,
creând aşa numitele „suprasarcini de şoc”. Aceste suprasarcini de şoc deşi de foarte scurtă
durată produc o serie de efecte de natură mecanică şi termică.
Efectele mecanice se datoresc forţelor electromagnetice ce se formează între doi
conductori apropiaţi tensionaţi electric, şi care pot provoca spargerea izolatorilor, ruperea
dispozitivelor de fixare a cablurilor conductorilor.
Efectele termice se datoresc încălzirii excesive a conductorilor scurtcircuitaţi
determinând aprinderea învelişurilor de izolare sau a altor materiale. Scurtcircuitările de-a
lungul conductorilor iau forme de perlare prin topirea metalului sau de afumări pronunţate în
jurul dozelor.
Forma de topire a metalului, aspectul structural al suprafeţei conductorilor la locul
scurcircuitului, forma şi mărimea sferelor de fuziune ne indică cu o oarecare aproximaţie
intensitatea încălzirii conductorului. Identificarea locului scurcircuitului se face prin
stabilirea zonei unde conductorii au fost supraîncălziţi iar supraîncălzirea se evidenţiază prin
absorbirea masivă de oxigen. Absorbirea de oxigen se stabileşte prin metoda metalografică
prin diagramele Debye-Scherer şi prin măsurarea unghiului de rupere. Primele două metode
indică prin figurile geometrice în formă de fagure ale oxidaţiilor de cupru sau de aluminiu
transformările din structura metalului în urma procesului de oxidare. A treia metodă se
aplică prin îndoirea în unghia conductorului. De exemplu o sârmă de cupru netensionată
electric se poate îndoi până la 10-15 ori sub un unghi de 18ºC fără a se rupe pe când aceeaşi
sârmă supusă unei supratensionări în scurcircuit şi implicit absorbirii de oxigen la 3-4
îndoituri se rupe.
Incendiile accidentale pot să aibă cauze nenumărate, de natură foarte variate ca:
cenuşa aruncată în locurile de depozitare a gunoaielor, conţinând încă bucăţi de jăratec ce
vin în contact cu hârtii şi alte materiale uşor inflamabile, scânteile scăpate pe ţeava de
eşapament al unor motoare sau pe coşul locomotivelor, dacă sunt ajutate de vânt, pot

8
LUCRARE DE DIPLOMĂ

provoca aprinderi. Lămpile de sudat folosite de tinichigii pot aprinde grinzile de susţinere ale
acoperişurilor.
Nerespectarea unor norme de tehnică a securităţii muncii şi de P.C.I. în
întreprinderile industriale şi minere pot determina izbucnirea unor incendii sau a unor
explozii urmate de incendii.

C. Incendii premeditate
Acest incendiu este una dintre infracţiunile grave întâlnite în practică şi în ultima
perioadă de timp, au o gravitate deosebită datorită pagubelor materiale pe care le aduc
avutului public şi personal, dar mai ales pericolului pe care-l prezintă pentru viaţa şi
sănătatea oamenilor. Mobilul unui asemenea act poate fi răzbunarea, ura, ascunderea sau
favorizarea altei infracţiuni1. Incendiile mai sunt provocate şi de persoane cu dizarmonii
psihice, de genul piromaniei.
După modul în care sunt declanşate, aceste incendii pot fi clasificate în două categorii:
─ incendii cu aprindere imediată
─ incendii cu aprindere întârziată provocate, în mod obişnuit, cu mijloace tehnice
speciale.
Incendiile cu aprindere întârziată presupune o organizare mai mult sau mai puţin
minuţioasă a puterii focului.
Ca mijloace folosite în aprinderile cu întârziere menţionăm următoarele:
─ fitiluri de bumbac impregnate cu lubrifianţi sau alte materiale de întreţinere a
focului, care aprinse la un capăt transportă flacăra spre punctul inflamabil principal, într-o
anumită perioadă de timp, dând posibilitatea incendiatorului să se îndepărteze de locul faptei
─ acoperirea unui bec sub tensiune cu o cârpă şi mai multe straturi de hârtie. Becul la
un anumit grad de temperatură va face explozie împrăştiind hârtia aprinsă în jurul său.
─ scoaterea sârmei de nichelină dintr-un reşou şi întinderea ei sub tensiune printre mai
multe obiecte uşor inflamabile.
─ baloane din plastic pline cu neofalină prinse de o sârmă de nichelină pusă sub
tensiune.
─ dispozitive cronometrate prin ceasuri electronice sau cu arc pentru programarea unei
explozii sau aprinderi directe pentru o anumită oră sau dispozitive cronometrate pentru
lovirea anumitor substanţe de genul acelora folosite în capsele cartuşelor etc.
Incendiile cu aprindere imediată lasă urme mai puţine la locul faptei, dar nici
infractorul nu dispune de timp suficient pentru a se îndepărta prea mult de la locul
incendiului. Aceste incendii le întâlnim în locurile mai puţin umblate şi nepăzite, ce asigură
îndepărtarea incendiatorului fără a fi văzut, sau în actele de răzbunare sub impulsul
momentului, când infractorul nu şi-a organizat în mod temeinic activitatea.

1
În acest sens C. Suciu, op. cit., pg. 320; C.E. O’Mara, op. cit., pg. 237 şi urm. J. Gayet op. cit., pg 185-187;
autorul menţionează următoarele mobiluri: anomaliile psihice, ura şi răzbunarea, intimidarea, interesul,
favorizarea sau ascunderea altei crime.

9
LUCRARE DE DIPLOMĂ

CAPITOLUL II

CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI. GENERALITĂŢI

1. Noţiuni generale:
Cercetarea la faţa locului face parte din activităţile iniţiale de
urmărire penală şi constă în cunoaşterea nemijlocită a locului unde s-a
săvârşit infracţiunea sau a locului unde au fost descoperite urmele
acesteia, în vederea descoperirii, fixării şi ridicării urmelor şi stabilirea
împrejurărilor în care infracţiunea a avut loc.
Organul de urmărire penală efectuează cercetarea locului săvârşirii
faptei în prezenţa obligatorie a martorilor asistenţi, afară de cazul când
aceasta nu este posibilă1.
Cu privire la înţelesul termenului de faţa locului sau de loc la
săvârşirii faptei aşa cum este folosit uneori în practică ori în literatura de
specialitate mai veche, trebuie făcută o precizare: prin această expresie se
are în vedere nu numai locul propriu-zis al săvârşirii infracţiunii ci şi
zonele mai apropiate sau alte locuri din care se pot desprinde date

1
Camil Suciu “Criminalistica” Bucureşti 1972

10
LUCRARE DE DIPLOMĂ

referitoare la pregătirile, comiterea şi urmăririle faptei inclusiv căile de


acces şi de retragere ale autorului din câmpul infracţional2. Astfel în
noţiunea „de loc al săvârşirii faptei” vor intra :
─ porţiunile de teren învecinate în care au avut loc diferite acţiuni
infracţionale premergătoare;
─ porţiune de teren sau încăperea în care s-a săvârşit în mod concret
infracţiunea;
─ porţiunea de teren sau încăperea în care s-au descoperit rezultatele
infracţiunii cercetate;
─ căile de acces şi de îndepărtare de la locul săvârşirii faptei.
Cercetarea la faţa locului este o acţiune imediată şi de neînlocuit a
urmăririi penale, trebuind să se efectueze fără nici o întârziere şi cât mai
complet, căci repetarea ei deşi este posibilă nu dă întotdeauna rezultate
satisfăcătoare1.
În marea majoritate a cazurilor de cercetarea locurilor săvârşirii
faptei este o activitate obligatorie şi nu poate, îndeosebi, să lipsească în
cazul incendiilor.

2. Sarcinile cercetării la faţa locului


Împrejurările care pot fi lămurite în cadrul cercetării locului
faptei sunt atât de numeroase şi de variate încât este imposibil să se facă o
enumerare completă a acestora. Dificultatea enumerării complete a cestor
împrejurări este accentuată şi de faptul că în cadrul fiecărui gen de
infracţiune cercetarea locului faptei prezintă particularităţile sale,

2
Emilian Stancu “Criminalistică” Volumul II 1993

1
Camil Suciu “Criminalistica ” Bcucureşti 1972

11
LUCRARE DE DIPLOMĂ

particularităţi ce sunt examinate în cadrul metodicii anchetării diferitelor


genuri de infracţiuni.
Sarcinile generale care pot fi rezolvate în cadrul cercetării locului
faptei sunt:
1. Cunoaşterea şi investigarea directă de către organul de urmărire
penală sau de către instanţa de judecată a locului în care a fost săvârşită
fapta, în vederea stabilirii şi fixării particularităţilor sale1. Contactul direct
nemijlocit al organului judiciar ce ceea ce este denumită „scenă ” sau
„ambianţa” locului serveşte la formarea unei imagini exacte a cadrului în
care s-a comis fapta la determinarea poziţiei şi distanţei dintre obiectele
principale;
2. Căutarea, relevarea, fixarea, ridicarea şi interpretarea urmelor şi
mijloacelor materiale de probă, precum şi fixarea procesuală a acestora.
Descoperirea urmelor urmată de interpretarea lor imediată la faţa locului
este de natură să ofere indicii el puţin cu caracter general cu privire la
natura faptei şi chiar la persona autorului;
3. Obţinerea de date cu privire la modul de operare al făptaşului la
numărul de persoane care au luat parte la comiterea infracţiunii. Din
cercetarea locului faptei se poate deduce modul în care s-a desfăşurat
activitatea infracţională începând din momentul pătrunderii autorului în
câmpul cercetat şi terminând cu retragerea sa;
4. Identificarea eventualilor martori, întrucât în funcţie de condiţiile
concrete ale locului şi momentului săvârşirii faptei se poate stabili dacă şi
în ce măsură activitatea infractorului putea fi percepută de cineva. Această
precizare se impune deoarece sunt puţine cazurile în care sunt găsiţi
imediat martori ai evenimentului.
1
René Lechat, La tehnique de l’anquette criminelle, Bruxelles 1959.

12
LUCRARE DE DIPLOMĂ

Un rol important al cercetării directe a locului faptei este acela de a


permite elaborarea unor versiuni generale privind fapta penală şi
participanţii la săvârşirea acesteia.
Cercetarea la faţa locului oferă posibilitatea să se răspundă în primul
rând la întrebările ce caracterizează obiectul infracţiunii (care este obiectul
infracţiunii, care este obiectul prejudiciat) şi latura obiectivă a acesteia
(unde s-a săvârşit infracţiunea când în ce împrejurări, cu ce unealtă şi prin
ce procedee care sunt consecinţele), să se răspundă la întrebări privitoare
la subiectul infracţiunii (bărbat sau femeie, persoană majoră sa minoră,
înălţime, forţă fizică, profesia) şi la latura subiectivă a infracţiunii (cine a
săvârşit infracţiunea dacă a săvârşit-o din culpă sau cu intenţie, care sunt
motivele şi scopul urmărit prin săvârşirea informaţii).
De asemenea, prin cercetarea locului faptei se poate răspunde la
întrebări referitoare la diferitele amănunte ale faptei, deosebit de
importante pentru descoperirea infracţiunii. Astfel cercetarea locului
faptei poate avea ca urmare descoperirea urmelor care indică drumul
parcurs de infractor către şi de la locul faptei cât timp au stat aceştia la
locul săvârşirii infracţiunii (după resturile alimentare şi ţigări),
succesiunea infracţiunilor săvârşite de infractori, poziţia infractorului şi a
victimei unul faţă de altul în momentul agresiunii.
Datele obţinute cu ocazia cercetării la faţa locului trebuie privite
critic şi în colaborare cu alte probe ce se vor administra în cauză.

3. Importanţa cercetării la faţa locului


Importanţa cercetării la faţa locului este subliniată de literatura de
specialitate atât procesual-penală, cât şi criminalistică, marea majoritate a
autorilor fiind de acord că ne aflăm în faţa unui procedeu probator cu

13
LUCRARE DE DIPLOMĂ

adâncă semnificaţie în aflarea adevărului1. Altfel spus, deplasarea


organului judiciar la faţa locului este una din dintre cele mai eficace
măsuri procedurale2.
Importanţa acestei activităţi este rezidă în faptul că organul de
urmărire penală percepe nemijlocit împrejurările în care acţionat
făptuitorul, obiectele folosite sau atinse de către acesta, putându-se obţine
probe deosebit de preţioase în cauză. Ea reprezintă condiţia de bază pentru
soluţionarea cu succes a cauzelor penale, întrucât în marea majoritate a
infracţiunilor , rezultatele obţinute cu acest prilej constituie punctul de
plecare determină direcţiile în care se vor desfăşura ulterior cercetările.
Alteori cercetarea la faţa locului reprezintă singura modalitate de obţinere
a probelor în prima fază a cercetărilor1.
Efectuarea la timp atent şi calificat, cercetarea la faţa locului poate
duce la lămurirea numeroaselor probleme ce apar pe parcursul
instrumentării unei cauze penale, cum ar fi:
─ existenţa unor crime ca să demonstreze că s-au săvârşit o
infracţiune;
─ căile folosite de făptuitori pentru a pătrunde în locul faptei.
─ activităţile desfăşurate de făptuitori la locul faptei;
─ instrumentele folosite la comiterea infracţiunii;
─ locurile pe unde s-au deplasat făptuitorii;
─ numărul făptuitorilor;
─ bunurile şi valorile care lipsesc de la locul faptei
─ existenţa aşa numitelor împrejurări negative;

1
Nicolaie Volonciu, Drept procesual penal, Bucureşti 1988
2
P. Chabon, Le juge d’instruction. Theorie et practique de la procedure, Editura Dallaz, Paris, 1985
1
C. Aioaniţoaiei, Tactica cercetării la faţa locului, Academia de Poliţie A.I.Cuza , Bucureşti, 1985

14
LUCRARE DE DIPLOMĂ

─ persoanele care au perceput în tot sau în parte sau puteau să


perceapă fapta şi împrejurările săvârşirile acesteia;
─ cauzele, condiţiile şi împrejurările care au determinat, favorizat
sau facilitat săvârşirea infracţiunii şi măsurile de prevenire ce trebuie luate
în viitor.
Pe bună dreptate se afirmă, despre cercetarea la faţa locului că
aceasta nu este un simplu act iniţial de urmărire penală, ci o „activitate
de maximă importanţă cu caracter imediat şi de neînlocuit” în aceleaşi
condiţii şi cu aceleaşi rezultate. De altfel, la infracţiuni de genul celor
enumerate mai jos, examinarea locului faptei este „partea cea mai
importantă a cercetării cauzei penale”.
Importanţa cercetării se explică prin aceea că locul săvârşirii unei
fapte este ,,cel mai bogat în urme sau date” referitoare la infracţiune şi la
autorul acesteia.
Cu alte cuvinte cercetarea locului faptei se face cu dublu scop: pe de
o parte de a se cunoaşte nemijlocit „ambianţa generală” a infracţiunii
cercetate sau în curs de judecată, iar fie de altă parte pentru a se descoperi,
ridica şi fixa urmele infracţiunii pentru a cunoaşte împrejurările acesteia şi
a demasca pe infractor.
Privită prin prisma celor arătate cercetarea la faţa locului se
dovedeşte a fi una dintre cele mai complexe activităţi desfăşurate de
organele de urmărire penală. Importanţa ei este dată şi de faptul că
rezultatele nu numai că direcţionează cercetările de cele mai multe ori,
condiţionează însăşi finalitatea investigaţiilor efectuate în cauză.
Atât practica cât şi literatura de specialitate sunt unanime în a
aprecia că locul unde s-a săvârşit infracţiunea, unde s-au produs
consecinţele activităţii ilicite ori care în orice mod conservă urmele

15
LUCRARE DE DIPLOMĂ

acesteia, constituie sursa celor mai fidele informaţii ce pot fi valorificate


în scopul aflării adevărului1.
Pe de altă parte, asigurând identificarea urmelor şi a mijloacelor
materiale de probă şi pe această bază, tragerea la răspundere penală a
celor vinovaţi cercetarea la faţa locului prezintă importanţă şi sub aspectul
prevenirii şi descoperirii operative a infracţiunilor şi a făptuitorului
implicit împiedicarea acestora de a comite alte fapte antisociale.
Trebuie relevat că însă că în numeroase cazuri această activitate nu
se desfăşoară corespunzător, cele mai frecvente greşeli constând în:
raportarea cu întârziere a faptelor care necesită cercetare la faţa locului;
lipsa de operativitate în deplasarea la cercetări sau deplasarea fără ca în
prealabil să se pregătească mijloacele tehnico - ştiinţifice necesare;
insuficienta solicitare a lucrătorilor criminalişti sau al specialiştilor din
alte ramuri de activitate care pot sprijini organul de cercetare în lămurirea
unor situaţii importante; superficialitatea unor cercetări, necunoaşterea
procedurilor de cercetare, relevare şi fixare a urmelor şi a altor mijloace
materiale de probă; nevalorificarea corespunzătoare a acestora; deficienţa
de ordin procedural tactic şi metodic.
Asemenea neajunsuri au efecte dăunătoare asupra muncii de
cercetare penală, ajungându-se uneori la înregistrarea unor cauze cu
autori neidentificaţi sau la restituirea dosarelor de către organele
procuraturii pentru completarea ori refacerea cercetării penale.

4. Trăsăturile caracteristice ale cercetării la faţa locului


1
Charles O’Hara, Fundamentals of Criminals investigation, SUA 1973

16
LUCRARE DE DIPLOMĂ

Cercetarea la faţa locului prezintă o serie de trăsături caracteristice


care o diferenţiază şi o particularizează de celelalte activităţi desfăşurate
de organele de urmărire penală.
Aceasta este o activitate iniţială, în sensul ce de câte ori natura
faptei săvârşite impune efectuarea de constatări cu privire la situaţia
locului săvârşirii infracţiunii, descoperirii şi fixării urmelor acesteia
stabilirii poziţiei şi stării mijloacelor materiale de probă, ori a
împrejurărilor în care a fost săvârşită infracţiunea1, cercetarea la faţa
locului precede în timp toate celelalte activităţi. Infracţiuni ca: omor,
distrugere, tâlhărie sau furt, accidente de circulaţie, catastrofe aeriene,
feroviare sau fluviale, accidente grave de muncă şi altele sunt fapte a
căror soluţionare este de neconceput fără cercetarea la faţa locului2.
Cercetarea la faţa locului nu este numai un simplu act iniţial de
urmărire penală, ci o activitate cu caracter imediat. Urgenţa efectuării
cercetării la faţa locului este cerută, în primul rând, de faptul că orice
întârziere duce la modificarea „ambianţei” locului faptei, la pierderea sau
distrugerea urmelor şi a mijloacelor materiale de probă, cu urmări dintre
cele mai dăunătoare pentru desfăşurarea ulterioară a cercetărilor în cauză.
Cercetarea la faţa locului este om activitate obligatorie, deoarece
perceperea nemijlocită a situaţiei de la locul faptei nu poate fi înlocuită
prin nici o altă activitate. Ascultarea martorilor, a persoanei vătămate ori a
învinuiţilor (inculpaţilor), efectuarea reconstituirii sau orice altă activitate
de urmărire penală pot oferi celui ce instrumentează cauza o imagine mai

1
Codul de Procedură Penală al României, art. 129
2
C. Suciu, Criminalistica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972

17
LUCRARE DE DIPLOMĂ

mult sau mai puţin precisă despre situaţia de la faţa locului, însă nu în
măsura în care o realizează perceperea acesteia1.
Cercetarea la faţa locului este o activitate care, de regulă, nu se
poate repeta. Efectuarea necorespunzătoare a acestei activităţi, minusurile
în materializarea rezultatelor obţinute nu mai pot fi înlăturate. Odată
efectuată cercetarea la faţa locului, aceasta suferă modificări, fiind puţin
probabil ca la repetarea ei să se obţină rezultatele scontate. Totuşi, în
anumite situaţii şi în mod cu totul excepţional cercetarea la faţa locului
poate fi repetată.
Astfel de situaţii de excepţie pot apărea în următoarele cazuri:
─ cercetarea iniţială s-a desfăşurat în condiţii atmosferice şi de
vizibilitate improprii;
─ nu a fost cunoscută întreaga întindere a locului faptei şi acesta nu a
putut fi corect delimitat;
─ nu au fost cunoscute toate porţiunile de teren şi itinerariile ce intră
în noţiunea de loc „loc al faptei”, examinarea impunându-se pentru
descoperirea şi în aceste locuri a urmelor şi mijloacelor materiale de
probă.
Faptul că cercetarea la faţa locului este, în principiu, o activitate
irepetabilă, obligă organele de urmărire penală să acorde cea mai mare
atenţie pregătirii şi desfăşurării ei, să o considere „partea cea mai
importantă a instrumentării cauzei penale”.

1
C. Aioaniţoaie, op. cit., pg 4-5.

18
LUCRARE DE DIPLOMĂ

CAPITOLUL III

CERINŢE PRIVIND CERCETAREA CAUZELOR


INCENDIILOR. ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE, PROCEDEE
ŞI MIJLOACE FOLOSITE

1. Unele cerinţe puse în faţa cercetării cauzelor incendiilor


Cercetarea cauzelor incendiilor este caracterizată printr-un înalt grad
de complexitate, determinat atât de faptul că aceasta trebuie să găsească
răspunsul la numeroase probleme care interesează mai mult domenii bine
diferenţiate între ele (tehnico-ştiinţific, organizatoric, juridic etc.), cât şi
de necesitatea soluţionării acestei sarcini printr-un volum apreciabil de
activităţi, desfăşurate în direcţii diferite, cu folosirea unor procedee şi
tehnici de o avansată specializare.
În prezenţa unora dintre cerinţele puse în faţa activităţii de cercetare
a incendiilor trebuie pornit de la dublul obiectiv pe care acesta îl vizează,
respectiv:
─ de a constitui prin datele pe care le furnizează un instrument
eficient pentru preîntâmpinarea repetării evenimentului.
─ de a contribui la perfecţionarea activităţilor de prevenire a
mijloacelor şi metodelor de stingere(caracter preventiv).
În acest scop:
1. Cercetarea incendiilor trebuie să determine nu numai sursa de
aprindere, ci toate elementele componente ale cauzei care a favorizat
producerea şi evoluţia lor, analizând şi motivaţiile de natură subiectivă sau
obiectivă ale persoanelor implicate.

19
LUCRARE DE DIPLOMĂ

2. Pentru a furniza toate datele necesare perfecţionării măsurilor de


stabilite prin diferitele reglementări în vigoare sau confirmării eficienţei
măsurilor înscrise cercetarea cauzelor incendiilor trebuie să analizeze în
totalitate complexul de factori care au influenţat (accelerând sau inhibând)
desfăşurarea proceselor de ardere şi/sau au determinat propagarea
incendiului, pierderi de vieţi omeneşti sau valori mari ale pagubelor. Este
evident că investigatorii nu trebuie să neglijeze nici unul din aceşti
factori, cunoscându-se faptul că precizarea poziţiei focarului iniţial şi
stabilirea in continuare a cauzei, nu sunt de cele mai multe ori posibile,
fără descifrarea mecanismului proceselor de ardere şi fenomenelor ce le
însoţesc, fără reconstituirea căilor şi a ordinii, în care s-a propagat
incendiul. Toate acestea strâns corelate cu acţiunea a diferiţi factori
capabili să accelereze sau să restrângă tendinţa de dezvoltare a
incendiului. Investigatorul trebuie să înţeleagă în esenţă şi modul în care
„arde incendiul”, ca şi faptul că nu toate incendiile ard în acelaşi fel ,
diferenţele care apar trebuind să fie corelate cu cauzele care le-au generat
de regulă natura combustibilului implicat, influenţe de natură fizică,
mediul în care se desfăşoară incendiul1.
Specialiştii în domeniu insistă asupra faptului că pentru a ajunge la
Rezultatul dorit, cercetarea incendiilor nu se preocupă numai de
„ştiri”(aspecte statice), ci şi de procese, incendiu fiind un fenomen
dinamic. În acest sens din stările evidenţiate mai pe parcursul cercetării,
prin deducţie şi reconstituire se pot trage concluzii privind procese,
deplasări de acţiuni etc. Esenţialul pentru a determina cauza incendiului
este să analizăm desfăşurarea în timp a procesului arderii, ceea ce permite

1
Paul L. Kirk “Cercetarea incendiului”

20
LUCRARE DE DIPLOMĂ

o mai bună înţelegere a procesului arderii, ceea ce permite o mai bună


înţelegere a acestuia şi sesizarea circumstanţelor favorizate sau inhibante.
Realizarea celui de-al doilea obiectiv de bază vizat de activitatea de
cercetare a incendiilor, legat de măsurile coercitive ce trebuie luate, în
frunte de vinovăţia celor implicaţi, pune în faţa investigatorilor cerinţa
constituirii materialului probatoriu care să permită organelor judiciare să
se pronunţe în termenul unei depline cunoaşteri a tuturor circumstanţelor
care au condus la izbucnirea incendiului şi care s-au desfăşurat
evenimentele.
Acesta presupune, în primul rând executarea tuturor activităţilor
desfăşurate pe parcursul cercetării numai cu respectarea strictă a normelor
de procedură penală şi de drept procesual, astfel încât să se evite orice
posibilitate de anulare a valorii probatorii a unei dovezi (asigurarea
prezenţei martorilor asistenţi la întreaga activitate de cercetare a locului
incendiului şi în special, la constatarea şi prelevarea urmelor;
consemnarea cu respectarea normelor de stabilite, a tuturor acţiunilor
întreprinse şi a modificărilor aduse poziţiei iniţiale a unor obiecte;
ridicarea numai cu aprobarea organelor de urmărire penală şi în prezenţa
acestora a oricăror urme, obiecte sau materiale etc.). De aici decurge
necesitatea atât a unei temeinice pregătiri în domeniul respectiv a
specialiştilor criminalişti, cât şi a unei strânse legături pe parcursul
lucrărilor cu specialiştii pompieri.
Este necesar ca pe tot parcursul cercetării să fie căutat atât
materialul capabil să se probeze cert în faţa instanţei concluziile
investigatorilor privind modul în care s-au desfăşurat unele fapte sau faze
ale iniţierii ori dezvoltării arderii. Un aspect care nu trebuie pierdut din
vedere este cel al ridicării probelor martor necesare pentru efectuarea

21
LUCRARE DE DIPLOMĂ

comparaţiilor pe baza cărora să poată fi certificată provenienţa sau natura


anumitor materiale prezente la locul incendiului.
Stabilirea cauzei incendiului trebuie făcută fie pe baza administrării
de probe certe privind elementele susţinute cu privire la acţiunea cauzei,
fie prin excluderea, temeinic motivată, a tuturor celorlalte cauze.
În legătură cu acestea literatura de specialitate atrage atenţia asupra
necesităţii de a se folosi cu discernământ concluziile altor
experţi(concluziile care pot fi luate în consideraţie, utilizarea concluziilor,
posibile nu este recomandabilă, iar dacă este totuşi strict necesară
concluziile proprii trebuie să fie condiţionate). Se mai menţionează, de
asemenea eroarea comisă uneori de investigatorii care au căutat să
fundamenteze unele aspecte susţinându-le pe baza unor
versiunii(incomplet verificate), omiţând că acestea nu pot fi considerate
probe.
Cercetarea cauzelor producerii incendiilor trebuie efectuată – ca şi
alte categorii de cercetări criminalistice - cu respectarea unor principii
generale, cum sunt:
A. Individualitatea fiecărui eveniment cercetat- în sensul că
cercetarea trebuie să parcurgă un drum propriu, în funcţie de elementele
specifice fiecărui incendiu sau eveniment cercetat (natura evenimentului,
locul producerii condiţiile în care a avut loc, persoane implicate etc.).
Acest principiu nu exclude însă aplicarea unor metode de cercetare
utilizate la investigarea al tor cazuri.
B. Caracterul organizat- cercetarea desfăşurându-se după o schemă
logică, în mod planificat , astfel încât să se obţină o eficienţă maximă şi o
operabilitate necesară;

22
LUCRARE DE DIPLOMĂ

C. Mobilitatea operativă a cercetării – planul de cercetare nu trebuie


să fie considerat o schemă rigidă, el putând fi adaptat pe parcursul
lucrărilor prin întinderea unor activităţi ce nu au fost avute în vedere de la
început, revederea altora şi eliminarea altora care devin inutile (în lumina
apariţiei unor ipoteze noi sau a unor versiuni secundare în legătură cu
aspectele analizate).
Asigurarea credibilităţii rezultatelor – astfel încât aplicarea măsurilor
necesare să nu întâmpine obiecţiuni şi să atingă eficienţa scontată impune
ca efectuarea tuturor lucrărilor aferente cercetării incendiului să fie făcută
într-un înalt spirit de obiectivitate. Totodată pentru a se evita apariţia unor
erori în aprecierea unor fenomene sau a unor concluzii greşite, se cere ca
experţii să nu execute decât lucrări şi analize legate de domeniul
cunoştinţelor lor de specialitate (trebuie avut în vedere la solicitarea
participării acestora şi la formularea listei de întrebări) şi pe cale de
consecinţă, să nu emit concluzii sau aprecieri ce ies din acest cadru.
O consecinţă esenţială ce se pune în faţa tuturor celor ce concură la
efectuarea cercetării constă în asigurarea păstrării secretului asupra
lucrărilor executate, a direcţiilor de acţiune şi a rezultatelor obţinute, astfel
încât să nu permită persoanelor implicate în producerea evenimentului
(care de regulă, urmăresc cu mare atenţie desfăşurarea anchetei) să ia
cunoştinţă despre acestea şi să-şi creeze alibiuri să ia măsuri pentru
înlăturarea unor probe materiale sau să întreprindă alte acţiuni destinate să
ascundă adevărul1.
Cercetarea cauzelor incendiilor trebuie să soluţioneze în
principal, probleme privind:
─ determinarea locului în care a fost iniţiat incendiul (focarul iniţial);
1
S. Mitricev, Rasledovanie Podjogov “Saţialisticescaia Zaconnosti”, an 1937 Nr. 4.

23
LUCRARE DE DIPLOMĂ

─ stabilirea sursei de aprindere care a declanşat incendiul, a


mijlocului care l-a generat, a materialului combustibil aprins şi a
împrejurărilor în care s-a iniţiat arderea, precum şi a timpului (orei) la care
acesta s-a declanşat;
─ determinarea condiţiilor în care incendiul s-a dezvoltat,
propagându-se în afara focarului iniţial şi a factorilor care au favorizat
progresia acestuia;
─ precizarea încălcărilor normelor de prevenire şi a altor
reglementări, a eventualelor manifestări de neglijenţă sau greşeli comise,
motivele producerii lor, precum şi legăturile dintre ele şi apariţia sau
dezvoltarea incendiului.

Rezolvarea corespunzătoare a cestor probleme impune ca, pe


procesul cercetării, după caz, să se precizeze:
1. Situaţia existentă în obiectivul afectat şi la locul incendiului
înaintea producerii evenimentului conţinând următoarele elemente:
a) date tehnice privind dispunerea în plan şi alcătuirea constructivă a
clădirii, încăperii sau instalaţiei tehnologice în care s-a declanşat şi
propagat incendiul precum şi a instalaţiilor de utilizare aferente (electrice,
de încălzire, de ventilare etc.).
b) procesele tehnologice sau activităţile ce se desfăşurau în obiectivul
afectat (scheme de desfăşurare şi caracteristici din punctul de vedere al
incendiului), amplasarea şi starea utilajelor, parametrii de funcţionare a
acestora.
c) diferite obiecte ce se aflau înaintea incendiului în zona afectată şi
caracteristicile acestora, cantitatea, distribuţia în plan, starea în care se

24
LUCRARE DE DIPLOMĂ

aflau şi modul cum erau ambalate materialele combustibile din această


zonă.
d) atribuţiile şi sarcinile stabilite pentru diferitele categorii de
personal muncitor, în legătură cu desfăşurarea activităţilor ce aveau loc în
obiectivul incendiat.
e) faza de activitate în care se aflau secţiile din obiectivul incendiat
(în timpul orelor de lucru sau în afara programului).
f) activităţi diferite de cele specifice, executate în obiectivul afectat în
perioada premergătoare incendiului lucrări susceptibile să producă
iniţierea incendiului efectuate în acest timp în vecinătatea obiectivului.
2. Situaţia în care a fost observat incendiul, aspecte reţinute de
martor, mobilul şi ora la care s-a făcut alarmarea personalului pe locul de
muncă, anunţarea pompierilor şi a experţilor criminalişti.
3. Evoluţia în timp şi spaţiu a incendiului, modul în care acesta s-a
manifestat şi fenomenele caracteristice ce l-au însoţit (proporţiile atinse în
diferite faze, viteza de propagare, intensitatea şi durata arderii, focarul
principal, aspectul flăcărilor şi fumul, mirosuri, zgomote, răbufniri sau
explozii etc.).
4. Situaţia meteorologică în orele ce au premers incendiul şi pe durata
acestuia.
5. Modul în care s-a desfăşurat intervenţia de stingere a incendiului
începând din momentul observării şi până la lichidarea lui şi operaţiunile
de salvare a persoanelor.
6. Situaţia obiectivului aferent după lichidarea incendiului şi efectele
acestuia :
a) amprenta incendiului (urme de carbonizare, afumare, topire etc.),
care:

25
LUCRARE DE DIPLOMĂ

─ localizează zonele unde s-au desfăşurat procesele de ardere şi cele


unde efectul acestora s-a făcut simţit prin acţiunea proceselor secundare
de ardere (fum, gaze fierbinţi, gaze corosive etc.);
─ marchează poziţia bunurilor materiale din zona ajutată şi proporţia
în care au ars ori s-au deformat;
b) efectele incendiului asupra persoanelor şi a continuităţii proceselor
de producţie sau funcţionare (victime, persoane salvate, utilaje şi bunuri
afectate şi/sau salvate etc.);
c) diferitele urme, obiecte, instrumente şi alte indicii existente la faţa
locului (urmând ca pe baza studierii lor şi a interpretării altor informaţii să
se stabilească eventualele legături cauzale între acestea şi evenimentul
cercetat); prezenţa de urme marcând pătrunderea unor persoane străine;
d) poziţia focarului de iniţiere şi existenţă în zona acestuia a unor
urme, materiale, obiecte sau alte indicii susceptibile să producă iniţierea
proceselor de ardere şi să permită transmiterea acesteia în alte spaţii.
e) alte date necesare soluţionării unor aspecte specifice cazului
cercetat.

3. Activităţi desfăşurate în cadrul cercetării cauzelor


incendiilor
Printre cele mai importante activităţi executate în cazul cercetării
cauzelor incendiilor, se numără:
a) cercetarea locului incendiului;
b) descoperirea şi ridicarea urmelor incendiului;
c) audierea tuturor martorilor oculari şi altor persoane care deţin date
privind situaţia din obiectivul afectat de incendiu în perioada

26
LUCRARE DE DIPLOMĂ

premergătoare acestuia şi late informaţii privind diferitele aspecte legate


de evenimentul cercetat;
d) solicitarea spijinului celorlalte organe cu care se cooperează pentru
obţinerea unor date şi informaţii necesare elucidării cazului;
e) elaborarea pachetului de ipoteze şi versiuni privind locul, cauza şi
împrejurările declanşării incendiului;
f) verificarea versiunilor şi ipotezelor.

3. Metode şi procedee folosite în cercetarea incendiilor


În scopul soluţionării problemelor ce se ridică în legătură cercetarea
cauzei incendiului, specialiştii folosesc, pentru precizarea şi examinarea
faptelor, urmelor sau obiectelor găsite la faţa locului şi a informaţiilor
obţinute, amplă de metode, procedee şi tehnici din domenii diferite.
Pentru fixarea constatărilor referitoare la amprenta incendiului şi a
urmelor, obiectelor şi altor aspecte prezente la faţa locului se recurge la:
─ descrierea amănunţită a acestora (elemente componente, poziţie,
stare, alte elemente caracteristice) în procesul verbal, de cercetare la faţa
locului, în rapoartele de constatare tehnico - ştiinţifică, de constatare
medico-legală.
─ reprezentarea situaţiei la faţa locului prin metode grafice(schiţa
locului incendiului) precum şi înregistrarea acesteia prin mijloace tehnice
audiovizuale.
Pe parcursul examinării situaţiei la faţa locului, pentru precizarea
provenienţei urmelor sau a obiectelor, a caracteristicilor şi a
transformărilor suferite de acestea precum şi pentru reconstituirea situaţiei
iniţiale sau a fenomenelor ce s-au produs în timpul incendiului se
folosesc:

27
LUCRARE DE DIPLOMĂ

1. Metode logice de raţionament, cum sunt: identificarea, deducţia, şi


inducţia, analiza şi sinteza, comparaţia, presupunerea şi excluderea etc.
2. Măsurarea urmelor sau a obiectelor, determinarea formelor optice
(lupă, microscop etc.)
3. Procedee şi mijloace tehnico – ştiinţifice (fizico-chimice) de
cercetare şi expertizare, care permit, în principal:
a) determinarea parametrilor de ardere a materialelor utilizând
bomba calorimetrică, cuptorul de determinare a incompatibilităţii, blocul
incandescent şi alte aparate pentru stabilirea temperaturii de inflamare şi
aprindere a materialelor solide şi a lichidelor combustibile, panoul
radiant, analiza termodiferenţială cu ajutorul termoderivatografului,
determinarea indicelui de oxigen, aparatura pentru studierea densităţii
fumului emis etc.
b) stabilirea prin calcul a bilanţului energetic al materialelor şi
substanţelor aflate la locul incendiului.
c) identificarea prezenţei în cenuşă, zgura funinginea topiturile sau
materialele prelevate de la locul incendiului a unor substanţe (mai des a
iniţiatorilor sau acceleratorilor de ardere) dau a unor componenţi din
structura lor. Acesta se poate realiza aplicând procedeele: luminiscenţei
emise sub acţiunea radiaţiei ultraviolete (pentru urme de hidrocarburi) a
radiaţiei X sau altor tipuri de radiaţii excitante; analizei spectrale;
cromatografiei; activării radioactive; polarimetriei, electroforezei etc.
d) analizarea şi compararea suprafeţelor şi a contururilor
obiectelor(metoda deplasării suprafeţelor).
4. Experimentări pentru determinarea mediului în care ard unele
substanţe aflate la locul incendiului şi a fenomenelor ce însoţesc procesele
de combustie.

28
LUCRARE DE DIPLOMĂ

5. Reconstituirea la obiectivul incendiat, în alte obiective sau în


laborator a unor aspecte privind situaţia anterioară incendiului în secţiile
afectate sau a posibilităţii ca unele reacţii, fenomene, activităţi, etc. să se
fi desfăşurat conform acelor declarate de martori ori în modul presupus de
investigatori.
Reconstituirea se realizează prin deducţii şi raţionamente, prin
refacerea (reconstituirea materială sau simularea), situaţiei luate în
considerare sau prin experimentare (experimente probatorii) şi confirmă
sau infirmă versiunea analizată, iar adeseori permite stabilirea unor
corelaţii ori obţinerea unor date care au un rezultat din cercetările
întreprinse până atunci.
Literatura de specialitate subliniază limitele utilizării experimentelor
probatorii, care dau rezultate pozitive în numai în unele cazuri, ţinând
seama de greutăţile întâmpinate în reproducerea integrală a condiţiilor ce
existau în momentul iniţierii incendiului(caracteristicile energetice ale
sursei de iniţiere, starea şi dispunerea substanţelor şi a materialelor,
condiţiile schimbului de aer etc.), ce nu pot fi întotdeauna cunoscute în
totalitate.
Practica a demonstrat că rezultatele analizelor şi experienţelor
tehnico-ştiinţifice trebuie întotdeauna interpretate într-o strânsă corelare
cu toate elementele rezultate din cercetarea la faţa locului şi cu celelalte
activităţi operative ale organelor care participă la soluţionarea cazului.
Absolutizarea rezultatului unei analize, fără a ţine seama de condiţiile
reale în care s-a desfăşurat evenimentul, poate conduce cercetarea la
concluzii greşite.
Astfel, unii autorii critică aplicarea fără discernământ a rezultatului
pozitiv al analizei metalografice a perlărilor specifice scurcircuitelor

29
LUCRARE DE DIPLOMĂ

produse la conductoare sau piese din cupru. Metoda se bazează pe faptul


că scurtcircuitul care iniţiază incendiul are loc într-o atmosferă care
bogată în oxigen, condiţii în care structura materialului apare oxidul
cupric, spre deosebire de scurtcircuitul apărut după izbucnirea incendiului,
intr-un mediu cu un conţinut redus de oxigen, care produce apariţia în
structura metalului a oxidului cupros.
Se consideră că prezenţa oxidului cupric, specific scurtcircuitelor de
iniţiere a incendiului este posibilă şi în cazul când acestea se produc fără
declanşarea proceselor de ardere, în spaţii în care, din diferite motive
(ventilaţie în funcţiune, geamuri sparte etc.) există u aport de puternic de
aer proaspăt. Se impune, deci, ca acest aspect să fie analizat la prelevarea
probelor şi interpretat în consecinţă1.

CAPITOLUL IV

1
Ministerul de Interne, Comandamentul Pompierilor, “Metodologia cercetării cauzelor incendiilor” 1987

30
LUCRARE DE DIPLOMĂ

PARTICULARITĂŢILE CERCETĂRII LA FAŢA


LOCULUI

1. Cercetarea locului incendiului

A . Noţiuni generale
Una din activităţile de bază în vederea elucidării cauzei incendiului şi
a circumstanţelor legate de apariţia şi dezvoltarea sa este cercetarea
locului incendiului, care are un dublu scop:
a) de a asigura cunoaşterea directă de către specialiştii care
investighează cazul a situaţiei din locul unde s-a produs incendiul;
b) de a realiza descoperirea, fixarea (precizarea poziţiei şi a
aspectului), ridicarea şi examinarea urmelor şi a altor mijloace materiale
de probă aflate în spaţiul cercetat.
Prin cunoaşterea nemijlocită a situaţiei concrete din locul în care s-a
produs evenimentul şu prin analizarea şi aprecierea ansamblului de urme,
obiecte şi materiale prezente în zonă- în contextul dispunerii lor în spaţiul
şi a diferitelor legături de altă natură ce există între ele - cercetarea la faţa
locului constituie o verigă esenţială pentru formularea corectă şi
verificarea corespunzătoare a ipotezelor, în vederea desprinderii unor
concluzii juste privind cauza care a generat incendiul, modul în care
acesta s-a dezvoltat şi identitatea persoanelor implicate.1
Relevând importanţa acestei activităţi, literatura de specialitate
subliniază, pe de o parte, că nici cele mai amănunţite declaraţii ale
martorilor sau piese ale dosarului nu pot suplini contactul direct al

1
Megliţchii G.N. “Osobenosti rasledovania podjogov” Moscva 1991

31
LUCRARE DE DIPLOMĂ

experţilor anchetatori cu aspectele concrete de la locul faptei, iar pe de


altă parte, că executarea cu întârziere sau în defectuos a cercetării la faţa
locului poate conduce la situaţii în care aflarea adevărului nu mai este
posibilă.
Prin noţiunea de loc la incendiului se înţelege nu numai locul
propriu-zis unde s-au manifestat procesele de ardere ci spaţiile în care s-au
extins urmările incendiului ori care pot fi observate urme ale acestuia.
În acest sens, se vor include în noţiunea de „loc al incendiului”:
a) spaţiile sau părţile de clădire în care s-a dezvoltat incendiul ori care
au fost afectate de solicitările termice, de fumul şi gazele degajate în
timpul acestuia;
b) zona de teren în care se găsesc urme de tăciuni sau alte materiale
aprinse ori carbonizate, transportate de vânt sau curenţi de convenţie
formaţi în timpul incendiului;
c) porţiunile de teren învecinate în care s-ar fi putut observa
desfăşurarea incendiului sau late activităţi legate de eveniment;
d) căile de acces şi de retragere spre şi de la locul săvârşirii faptei.
În caz că incendiul s-a declanşat ca urmare a unei explozii (ori în
timpul incendiului s-au produs explozii), locul ce urmează să facă
obiectul cercetării se extinde, înglobând zona cuprinsă între locul unde s-a
produs explozia şi cele în care s-a manifestat suflul, precum şi spaţiile din
împrejurimi afectate de că pot fi depozitare de urme(bucăţi de material
aruncate, schije etc.), inclusiv apele, puţurile, mlaştinile, stufărişul şi
altele.
În cadrul cercetării locului incendiului se execută de regulă,
următoarele activităţi1:
1
V.I. Popv, “Osmotr mesta proişestfia” Moscva 1959

32
LUCRARE DE DIPLOMĂ

a) asigurarea locului în care s-a produs evenimentul;


b) cercetarea terenului învecinat şi organizarea unor eventuale
urmăriri ale făptuitorilor;
c) cercetarea propriu-zisă, în amănunţime, a locului în care s-a
manifestat incendiul;
d) reconstituirea la faţa locului- pe baza urmelor existente şi a
informaţiilor culese- a unor stări de fapt anterioare incendiului sau a
modului cum s-au desfăşurat unele activităţi sau evenimente;
e) eventualele verificări experimentale, la faţa locului privind
corectitudinea unor versiuni;
f) în unele cazuri cercetarea repetată (de control) a locului incendiului
şi a zonelor învecinate;
g) dacă este necesar, organizarea unor eventuale capcane şi
ambuscade, înainte de părăsirea definitivă a locului incendiului.
În cazul incendiilor, cercetarea la faţa locului prezintă două
particularităţi, care o deosebesc de investigarea criminalistică a altor
categorii de evenimente2 şi anume:
a) cercetarea locului incendiului trebuie executată (în afara unor
situaţii cu totul deosebite, când acest lucru nu este posibil) în toate
cazurile în care s-a produs un incendiu, întrucât stabilirea progresiei
incendiului şi determinarea pe această bază a focarului iniţial presupune
examinarea întregului ansamblu al amprentei incendiului, concomitent cu
o permanentă confruntare între ele a urmelor ce marchează intensitatea
arderii (afumării, carbonizării, calcinării etc).
b) începerea – în toate cazurile – activităţii de cercetare încă din
timpul desfăşurării incendiului (deci, chiar pe parcursul consumării

2
Ministerul de Interne, Comandamentul pompierilor “Metodologia cercetării cauzlelor incendiilor ” 1987

33
LUCRARE DE DIPLOMĂ

faptei), o dată cu sosirea primelor forţe care acţionează pentru stingerea


incendiului ori a altor organe care au atribuţii legate de stabilizarea cauzei
incendiului.
Această cerinţă este impusă de durata scurtă de menţinere a unora
dintre urmele specifice incendiilor care au importanţă deosebită pentru
desfăşurarea ulterioară a investigaţiilor, cum sunt:
─ aspectele arderii materialelor (culoarea, intensitatea şi locul de
manifestare a flăcărilor);
─ mirosuri;
─ zgomote;
─ explozii;
─ prăbuşiri ale unor părţi din construcţie etc.
De asemenea trebuie remarcat că aplicarea regulilor privind luarea cu
prioritate a măsurilor de acordare a primului ajutor victimelor şi de
înlăturare a unor pericole iminente nu mai constituie o preocupare
principală a echipei de cercetare a incendiului. Aceste sarcini constituie
obiective bine precizate ale intervenţiei de stingere, stabilirea măsurilor
necesare revenind conducătorilor operaţiunilor de localizare şi lichidare a
incendiului. Bineînţeles că echipa de cercetare trebuie ca, atunci când este
necesar să colaboreze la luarea hotărârilor şi dacă este nevoie să participe
direct la îndeplinirea lor. Uneori, pătrunderea locul faptei poate fi
condiţionată de rezolvarea unor situaţii care prezintă pericol iminent.
Totodată personalul pompierilor şi specialiştii care acţionează pentru
acordarea primului ajutor şi îndepărtarea stărilor de pericol iminent
trebuie să acţioneze astfel încât să evite, pe cât posibil, distrugerea
urmelor sau modificarea aspectului de ansamblu al acestora.

34
LUCRARE DE DIPLOMĂ

În rest cercetarea locului incendiului se execută cu respectarea


principiilor de bază şi a regulilor generale de tactică criminalistică, care se
aplică în toate cazurile de investigaţie penală adaptate la condiţiile
specifice ce decurg din particularităţile modului cum se manifestă
incendiul.

B. Reguli generale şi specifice aplicate la cercetarea locului


incendiului
Nelimitarea anticipată în timp a duratei cercetării la faţa locului,
pentru a se evita, datorită probei, desprinderea unor concluzii insuficient
fundamentate sau dispariţia unor urme a căror valoare probatorie devine
importantă ulterior în urma corelării cu alte date a căror obţinere a
presupus un anumit timp.
Legat de această regulă trebuie menţionată necesitatea combaterii
tendinţei unei conducători de obiective de a trece în foarte scurt timp (de
multe ori imediat după stingerea incendiului) la degajarea locului
incendiului sub pretextul urgentării punerii în funcţiune a secţiilor
afectate, tendinţă, care uneori a ascuns intenţia înlăturării unor urme.
Totodată, însă, se impune ca organele care efectuează cercetarea să
asigure desfăşurarea cu maximă operativitate a activităţii de descoperire,
fixare şi analizare a urmelor, astfel încât să se evite prelungirea în mod
inutil a perioadei de menţinere neschimbată a situaţiei găsite la faţa
locului după incendiu.

Efectuarea cercetării complete la locul incendiului indiferent de unele


ipoteze care se conturează sau de alte anticipări, asigurându-se
examinarea obiectivă, integrală şi minuţioasă a întregii zone implicate

35
LUCRARE DE DIPLOMĂ

chiar dacă, pe parcurs apar indicii de natură a credita o anumită ipoteză.


Cercetarea nu trebuie să neglijeze unele detalii care par a fi lipsite de
importanţă în fază iniţială a investigaţiei, deoarece de multe ori ele pot
contribui – corelate au alte informaţii obţinute ulterior – la precizarea
înlănţuirii cauzale a faptelor.
În lumina acestei reguli tactice, este necesar ca specialiştii pompieri
să coopereze strâns cu organele de urmărire penală, contribuind prin
observaţiile specifice domeniului lor de activitate la descoperirea şi
fixarea-în mod detaliat şi în totalitate – prin consemnarea în procesul-
verbal de cercetare la faţa locului, marcare în schiţe, fotografiere şi alte
mijloace, a următoarelor:
─ amprentei incendiului;
─ stării elementelor de construcţie şi a instalaţiilor;
─ oricăror alte constatări privind urmele şi indiciile găsite în zona
cercetată (nu numai a celor ce vor că vor putea fi folosite pentru
precizarea cauzei sau a evoluţiei incendiului, ci şi a celor care aparent nu
au legătură cu cazul cercetat);
─ tuturor acţiunilor ca au avut ca urmare modificări ale situaţiei
existente la locul incendiului.
Cercetarea minuţioasă şi totală a locului incendiului presupune ca
după fixarea ansamblului general, a urmelor, obiectelor şi diferitelor
componente ale instalaţiilor vizibile în spaţiul respectiv la începerea
acţiunii, fără a se aduce modificări situaţiei existente, să se treacă la
degajarea treptată a materialelor şi fixarea urmelor blocate sau ascunse
datorită depozitării unor obiecte, prăbuşirii unor părţi de construcţie sau
acoperiri cu materiale carbonizate, astfel încât până la sfârşit să se asigure

36
LUCRARE DE DIPLOMĂ

descrierea stării în care se găseau toate urmele şi materialele probatorii din


locul faptei1.
Practica a arătat în mai multe cazuri că ipotezele stabilite în fază
iniţială a cercetării incendiului nu s-au confirmat, iar atunci când
cercetarea la faţa locului nu a fost completă şi temeinică s-au întâmpinat
mari greutăţi în elucidarea cazului. În unele situaţii, aceasta nu a mai fost
posibilă în lipsa unor date complete şi neechivoce care să permită
elaborarea şi verificarea altor ipoteze.
Pentru a se evita scăparea din vedere a unor indicii mai greu vizibile,
regulile tehnice impun ca lucrările de cercetare a locului incendiului,
efectuate în timpul nopţii, să fie refăcute a doua zi (la lumina zilei), chiar
dacă la locul faptei s-a dispus de o iluminare artificială corespunzătoare2.

Consemnarea de către toţi membrii echipei , a tuturor constatărilor


făcute în cursul cercetării la faţa locului, atât pentru a se evita reţinerea
eronată a unor aspecte, datorită posibilelor deficienţe ale memoriei, cât şi
pentru a se permite autocontrolul activităţii desfăşurate. Pentru a fi uitată,
consemnarea datelor trebuie să fie executată în amănunţime şi fără
omisiuni.

Caracterul organizat al executării activităţilor de cercetare la locul


incendiului, astfel încât să se asigure, printr-o repartizare judicioasă a
sarcinilor, executarea în totalitate a activităţilor necesare, fără omisiuni şi
fără ca membrii echipei să se stânjenească reciproc.
1
P. Bădulescu “Cauzele tehnice ale incendiilor şi prevenirea lor ” Bucureşti, 1971
2
I. Crăciun, V.Lencu, S.Calotă “Stabilirea şi prevenirea cauzelor de incendii ” Editura Thenica, Bucureşti
1993

37
LUCRARE DE DIPLOMĂ

Planul primar de desfăşurare a cercetării se întocmeşte ţinându-se


seama de mărimea locului faptei, de primele versiuni rezultate din
audierea martorilor de specificul urmelor şi altele. În cazul când spaţiul ce
urmează a fi cercetat este împărţit în mai multe sectoare, sarcinile se
repartizează astfel încât toţi membrii echipei să acţioneze în comun pentru
investigarea pe rând a fiecărui sector. Practica de a se încredinţa fiecărui
membru efectuarea, în paralel a cercetării în câte un sector s-a dovedit
greşită îngreunând considerabil interpretarea unitară a datelor şi corelarea
diferitelor constatări făcute.

Utilizarea metodelor, procedeelor aparaturii şi tehnicii adecvate în


raport cu particularităţile locului cercetat (lucrul în condiţii normale sau în
prezenţa unor degajări de gaze cu pericol de explozie ori toxicitate
ridicată, fotografierea pe un fond întunecat datorită afumării şi
carbonizării din spaţiile efectuate de incendiu, tehnici de prelevare a
urmelor specifice incendiilor şi altele).

Deplasarea cu maximă operativitate la faţa locului este o regulă care


trebuie respectată cu stricteţe de ea depinzând în mare măsură reuşita
acţiunii. De aceea, se impune ca organele ce vor participa la cercetare să
fie sesizate şi să se deplaseze la cât mai rapid la faţa locului, în acest fel
ele putând beneficia de posibilitatea perceperii directe a aspectelor
criminalistice ale evoluţiei incendiului în cauză , alături de pompieri care
acţionează pentru a-l stinge.

38
LUCRARE DE DIPLOMĂ

Asigurarea pazei şi conservarea urmelor existente la locul incendiului


se realizează prin limitarea accesului şi pază ce trebuie organizate în cel
mai scurt timp de la declanşarea incendiului.
Aplicarea acestei reguli presupune o strânsă cooperare a
criminaliştilor cu unitatea de pompieri care acţionează pentru stingerea
incendiului, cooperare ce începe cu alocarea deopotrivă a acestora, pentru
a se putea deplasa în timp util la faţa locului, şi este continuată pe
parcursul organizării dispozitivelor de pază, prin informarea lor asupra
punctelor (cunoscute de pompieri din timpul controalelor executate la
obiectiv) ce trebuie asigurate împotriva pătrunderii persoanelor care ar
intenţiona să întreprindă acţiuni duşmănoase sau să modifice situaţia
existentă.
Până la sosirea forţelor ce au atribuţii privind paza, ar trebui să se
urmărească asigurarea după posibilităţi, a sectorului de intervenţie şi a
punctelor vitale.
Este deosebit de importantă păstrarea neschimbată a situaţiei
existente în momentul producerii incendiilor la:
─ tablourile electrice care alimentează consumatorii din sectorul
cuprins de incendiu;
─ tablourile şi staţiile de comandă ale instalaţiilor tehnologice;
─ tablourile şi staţiile de comandă ale instalaţiilor utilizate, în
primul rând la cele ale instalaţiilor de ventilaţie şi climatizare;
La stabilirea punctelor în care urmează să se asigure paza, o atenţie
deosebită trebuie acordată tablourilor electrice, staţiilor de comandă,
dispozitivelor de acţionare etc. situate în afara zonei în care se desfăşoară
operaţiunii de stingere, acestea fiind mai expuse unor tentative de

39
LUCRARE DE DIPLOMĂ

pătrundere în momentul când atenţia tuturor persoanelor se concentrează


asupra locului unde se manifestă incendiul.
Conservarea urmelor prezintă, în cazul incendiilor , un specific
deosebit, având în vedere că stingerea lor necesită pătrunderea
personalului de intervenţie în spaţiul afectat, debitarea substanţelor de
stingere asupra focarelor de ardere, executarea altor operaţiuni (salvări,
deblocări, desfaceri etc.) care ar putea modifica situaţia e faţa locului. În
acest sens, pe întreaga durată de stingere se va urmări cu personalul e
pompieri să acţioneze cu maximă atenţie – şi numai în limitele strict
necesare – astfel ca pe cât posibil, să nu se modifice poziţia obiectelor sau
altor urme, să nu fie distruse (prin deplasarea personalului de intervenţie,
udare, efectul mecanic al jeturilor de apă) indicii care pot contribui la
elaborarea cauzei sau a altor aspecte neclare legate de incendiu.
Dacă totuşi situaţia a impus asemenea modificări ele trebuie să fie în
cât mai mare măsură reţinute şi eventual notate pentru a fi puse în ulterior
la dispoziţia comisiei de cercetare a incendiului.
Pentru conservarea urmelor în etapa ce urmează stingerii incendiului
este inferior necesar ca cercetarea de la locul incendiului să se efectueze
cu respectarea strictă a regulilor de procedură criminalistică, cum sunt :
a) limitarea la strictul necesar a numărului de persoane care au acces
în zonă la regula generală, la locul faptei nu trebuie să pătrundă decât
persoanele care au sarcini concrete privind cercetarea spaţiului respectiv.
Dintre acestea literatura de specialitate recomandă ca ,într-o primă
etapă(fază statică), să aibă acces numai şeful echipei de cercetare, însoţit
de specialişti criminalişti (care execută fotografiile necesare), împreună cu
martorii asistenţi. În funcţie de problemele ridicate de natura cazului
investigat se poate proceda cu un al doilea specialist.

40
LUCRARE DE DIPLOMĂ

Pentru cercetarea incendiilor în principiu, acest al doilea specialist


trebuie să fie pompier, care poate contribui într-o măsură însemnată la
căutarea, descoperirea şi aprecierea urmelor specifice generate de
incendiu, a indiciilor ce marchează modul în care acesta s-a propagat în
spaţiul afectat şi a altor aspecte care prezintă o foarte mare însemnătate
pentru determinarea cauzei propagării incendiului.
În fază dinamică, la locul faptei pătrund şi desfăşoară activităţi toţi
membrii echipei şi persoanele a căror prezenţă este strict necesară pentru
elucidarea problemelor;
b) stabilirea – după un studiu prealabil – a spaţiului ce va fi cercetat şi
marcarea traseului de pătrundere în interiorul acestuia (prin jaloane, sfori,
benzi etc.). Traseul de pătrundere se alege astfel încât, de regulă, să se
utilizeze porţiunile care, în mod evident, nu conţi urme, să fie uşor
accesibil şi să permită apropierea de urme obiecte sau alte probe materiale
fără a se altera situaţia existentă. Deplasarea persoanelor se face atât la
ducere cât şi la întoarcere, numai pe acest traseu;
c) luarea măsurilor necesare pentru a se evita ca în şocul cercetat să
fie aduse unele obiecte sau materiale care nu existau momentul lichidării
incendiului.
Totodată, se impune interzicerea fumatului în spaţiul respectiv şi
organizarea unui loc special destinat acestui scop, situat în afara zonei
cercetate.
Dacă desfăşurarea cercetării impune aducerea unor mijloace de lucru
sau mutarea din alte sectoare a unor obiecte este bine ca aceste să fie
consemnate în scris (obiectul şi locul în care a fost pus).

41
LUCRARE DE DIPLOMĂ

Identificarea cu operativitate a martorilor şi a altor persoane care se


găsesc la faţa locului şi obţinerea de la aceştia a primelor date impune, de
asemenea o cooperare strânsă a organelor de urmărire penală cu
pompierii militari, în sprijinul cunoaşterii identităţii tuturor persoanelor ce
s-au aflat la locul incendiului în momentul declanşării acestuia ori a sosit
ulterior pentru a asista la desfăşurarea evenimentului, precum şi a celor
care, din locul unde se aflau, puteau observa unele aspecte.
Informaţiile obţinute prin audierea martorilor oculari conţin de obicei
indicii importante pentru desfăşurarea cercetării şi stabilirea versiunilor
privind cauza şi modul de iniţiere a incendiului cum sunt: datele
referitoare la succesiunea unor evenimente, ora când acestea s-au produs,
locul şi modul în care s-au manifestat flăcările, alte fenomene conexe
sesizate, persoane prezente sau întâlnite în vecinătatea locului incendiului,
eventualele schimbări survenite în situaţia de la faţa locului incendiului şi
altele.
Realizarea cât mai rapidă a activităţilor de identificare şi audiere a
acestor persoane permite obţinerea în timp util a indiciilor necesare şi
asigură totodată o mare acurateţe a informaţiilor obţinute evitând
posibilitatea ca, odată cu trecerea timpului imaginile să se şteargă sau să
se suprapună cu alte impresii ulterioare, ori ca martorul să fie influenţat,
cu sau fără intenţie, de relatările altor persoane.
Se recomandă, în unele cazuri observarea sau prelevarea
impresiunilor de încălţăminte sau papilare ale unor persoane prezente la
faţa locului(pentru a putea fi comparate ulterior cu urmele ridicate),
verificarea obiectelor pe care le au asupra lor şi alte măsuri similare.

C. Reguli privind procedura desfăşurării lucrărilor de cercetare

42
LUCRARE DE DIPLOMĂ

Activităţile de cercetare la faţa locului trebuie să fie organizate şi


executate ţinând seama de condiţiile impuse de specificul funcţional al
obiectului în cauză. În acest sens, printre altele se impune că:
─ în întreprinderile productive, să se evite întreruperea proceselor
tehnologice sau funcţionale iar atunci când acest lucru nu este posibil ori
şi durata întreruperilor să fie cât mai redusă şi limitate la strictul necesar
pentru efectuarea cercetărilor(fără însă a se afecta calitatea cercetării);
─ în clădirile deteriorate parţial de incendii reluarea activităţilor
productive sau a funcţionării normale a porţiunilor care la prima vedere nu
par a fi afectate de incendiu se va face numai după ce echipa de cercetare
s-a convins că în aceste zone nu există urme produse de incendiu sau de
eventualii făptuitori.
Dacă incendiul s-a produs în obiective supuse unor condiţii speciale
privind accesul şi circulaţia persoanelor (unităţi destinate protejării unor
valori deosebite sau obiecte de artă, instituţii medicale, zone de frontieră
etc.), cercetarea se execută cu respectarea reglementărilor respective şi a
măsurilor stabilite împreună cu conducerea acestor unităţi.
Tot astfel la obiectivele aflate sub incidenţa unor reglementări
speciale de protecţie contra incendiilor sau exploziilor (lucrări în subteran
din sectorul minier, unităţi de fabricaţie care utilizează explozivi etc.),
personalul care efectuează cercetarea la faţa locului să respecte în
totalitate normele specifice de tehnica securităţii şi indicaţiile
specialiştilor obiectului, iar îmbrăcămintea, echipamentul şi aparatura
utilizate trebuie să corespundă cerinţelor impuse de mediul respectiv. În
cazul incendiilor produse la nave şi aeronave străine aflate pe teritoriul
ţării noastre, efectuarea cercetării se execută după îndeplinirea

43
LUCRARE DE DIPLOMĂ

formalităţilor prevăzute de lege aplicându-de normele speciale de acces la


bordul şi numai în prezenţa comandanţilor acestora.
Dacă la locul incendiului există o situaţie ce prezintă pericol potenţial
pentru personalul echipei de cercetare (existenţa ori posibilitatea apariţiei
unor scăpări de gaze sau vapori cu pericolul de explozie, degajări de gaze
toxice, scurgeri de substanţe corosive etc., pericol de prăbuşire a unor
elemente de construcţie ori de cedare a unor recipiente sub presiune şi
altele similare), lucrările de cercetare pot fi începute numai după
înlăturarea stării de pericol şi /sau cu respectarea măsurilor de siguranţă
adecvate.
Majoritatea specialiştilor recomandă ca efectuarea cercetării locului
incendiului să se desfăşoare pornind de la general către particular astfel:
a) Într-o primă etapă, în timpul incendiului sau imediat după
stingerea lui echipa de cercetare va deplasa de-a lungul perimetrului
exterior al locului incendiului urmărind:
─ întinderea şi caracteristicile acestuia;
─ eventualele posibilităţi ca incendiul să fi fost iniţiat în exteriorul
sau la limita incintei obiectivului afectat(existenţa de linii electrice aeriene
limitrofe, căi ferate sau drumuri învecinate, puncte prin care se putea
pătrunde )
─ eventualele urme ale pătrunderii în spaţiul respectiv a unor
persoane care să fi provocat incendiul;
b) se trece apoi la parcurgerea tuturor încăperilor şi spaţiilor pentru
formarea unei imagini complete asupra amprentei incendiului şi pentru a
se stabili, pe baza urmelor de afumare, carbonizare, etc., modul de
propagare a focului din zonele în care arderea s-a manifestat cu intensitate
mai către spaţiile mai puţin afectate.

44
LUCRARE DE DIPLOMĂ

c) în continuare, se procedează la examinarea pe rând a fiecărui sector


de cercetare. De regulă, cercetarea urnelor se face în sens invers
propagării incendiului (pornindu-se de la porţiunile mai puţin afectate
către cele în care efectele termice ale incendiului s-au manifestat cu
maximă intensitate), respectiv de la periferie spre focar. Unii specialişti
recomandă ca echipa să se deplaseze pe un traseu tip spirală astfel încât să
se asigure parcurgerea întregii suprafeţe a sectorului, analizându-se cu
atenţie egală toate urmele descoperite.
d) înainte de a se trece la fixarea situaţiei existente într-un sector, prin
descrierea ei în proces verbal de cercetare la faţa locului, în schiţe,
fotografii etc., urmele şi celelalte materiale probatorii se marchează
(folosindu-se plăcuţe numerotate sau alte materiale disponibile), astfel
încât ele să poată fi diferenţiate ulterior iar referirile la una dintre ele în
diferite documente întocmite şi imaginile foto-film luate la faţa locului să
fie unitare.
În cazul în care la parcurgerea iniţială a ansamblului locului
incendiului se constată prezenţa unor urme susceptibile ca în timp scurt să
dispară, să se modifice sau să se distrugă (urme de miros specific al unor
lichide acceleratoare de ardere sau altor substanţe volatile, acesta vor fi
fixate examinate sau prelevate cu prioritate faţă de celelalte activităţi), în
asemenea situaţii, faza dinamică a cercetării suprapunându-se peste faza
statică.
Regulile de procedură penală interzic mişcarea sau atingerea urmelor
sau a altor materiale probatorii, de către persoane ce acţionează
independent de restul colectivului pentru acesta fiind obligatorie prezenţa
mai multor participanţi. Ridicarea (culegerea) urmelor în vederea
examinării revine conform legii, organelor de urmărire penală (în cazul

45
LUCRARE DE DIPLOMĂ

expertizelor, celor care au ordonat expertiza) şi nu diferiţilor specialişti


sau experţilor.
Nerespectarea acestor reguli poate conduce la pierderea caracterului
probatoriu al materialelor respective. În prima fază a cercetării locului
incendiului participanţii trebuie să analizeze, pe măsura descoperirii unor
urme, cauza şi modul cum acestea au fost formate încercând să găsească
legături cauzale să releve existenţa în zona investigaţiilor şi a altor urme
produse de acelaşi fenomene şi să treacă la căutarea lor.
Prezenţa şi semnificaţia urmelor găsite la faţa locului trebuie
permanent coroborate cu alte probe materiale şi informaţii obţinute, astfel
încât prin interpretarea critică a întregului volum de date să fie dispuse
concluzii juste, reale evitându-se elaborarea unor ipoteze greşite.
O atenţie deosebită trebuie acordată pe parcursul cercetării la faţa
locului clarificării contradicţiilor – respectiv neconcordanţelor - ce apar
între prezenţa sau aspectul unor urme ori obiecte descoperite şi cauza care
ar fi trebuit să le producă sau cu situaţia generală ori alte indicii,
descoperite la faţa locului. De multe ori, aceste elemente contradictorii
apar ca urmare a activităţii desfăşurate de făptuitori sau a acţiunilor
întreprinse de acestea pentru a-şi masca faptele ori pentru a orienta
investigaţiile pe o pistă greşită, clarificarea lor furniza elemente în
sprijinul identificării persoanelor vinovate. Totodată eliminarea aspectelor
contradictorii permite în unele situaţii, confirmarea sau infirmarea unor
versiuni.
Astfel de neconcordanţe pot fi de exemplu:
a) prezenţa unor urme care indică manifestarea unei arderi puternice
într-o zonă unde, din alte date rezultă ă a existat o mică cantitate de
material combustibile, insuficientă pentru a genera o asemenea intensitate

46
LUCRARE DE DIPLOMĂ

a arderii şi de aici concluzia introducerii premeditate a unor acceleratoare


de ardere ori depozitării unor stocuri de materiale combustibile mai mari
decât cele care se aflau în mod normal în spaţiul respectiv etc.;
b) situaţii opusă când în încăperi unde conform datelor
(documentelor) furnizate trebuie să se afle cantităţi importante de
materiale combustibile, deci se afirmă că acestea au fost în cea mai mare
parte consumate prin ardere, urmele indică o solicitare termică redusă a
construcţiei (carbonizări superficiale la uşi şi ferestre sau alte elemente
din lemn, calcinare, neînsemnată a tencuielilor şi betonului etc.). În
situaţia în care gazele fierbinţi rezultate din ardere nu puteau fi degajate
(ventilate) în aer liber, o asemenea neconcordanţă poate fi rezultatul
faptului că materialele combustibile erau în cantităţi mai mice decât cele
ce trebuiau să se afle în încăpere, fiind sustrase sau înlocuite.
Pentru formarea unei imagini mai clare asupra situaţiei generale, a
poziţiei şi desfăşurarea evenimentelor, se recomandă ca ori de câte ori este
posibil – după consumarea fazei statice a cercetării – să se reconstituie
situaţia existentă la reasamblarea fragmentelor de obiecte de mobilier este
şi amplasarea lor în poziţia pe care, conform datelor obţinute se presupune
că au avut-o. Vizualizarea concretă a situaţiei premergătoare incendiului
permite de regulă desprinderea mai clară a unor aspecte importante legate
de caza cercetată.
Pe întregul parcurs al cercetării la faţa locului, se vor evita cu
stricteţe orice comentarii sau discuţii privind urme alte indicii descoperite
în faţa martorilor asistenţi şi în general a oricăror persoane care nu au
sarcini privind cercetarea cazului respectiv.

47
LUCRARE DE DIPLOMĂ

2. Căutarea, descoperirea urmelor de incendii

După lichidarea incendiului echipa de cercetare pătrunde şi în


spaţiile în care s-au desfăşurat procesele de ardere, trecând de la
executarea activităţilor specifice de căutare, fixare şi examinare a urmelor
şi altor indicii existente în spaţiul respectiv1. Se parcurge perimetrul
focului unde s-a produs incendiul căutându-se eventualele urme care ar
marca accesul ori ieşirea unor posibili făptuitori în sau din spaţiul afectat.
Se caută pe teren eventualele urme de afumare, de carbonizare a
vegetaţiei, de calcinare a solului, tăciuni stinşi etc.
Activitatea de căutare se efectuează astfel încât să nu se producă
nici o distrugere şi să nu se aducă nici o modificare poziţiei sau stării
iniţiale a urmelor
O atenţie deosebită trebuie acordată căutării:
• urmelor de mirosuri neobişnuite;
• urmelor unor scurgeri de lichide combustibile, unor cârpe sau altor
materiale îmbibate în asemenea lichide ce puteau fi folosite la iniţierea sau
accelerarea combustiei ori în uleiuri susceptibile de autoaprindere;
• Obiectelor ce pot orienta pe investigatori asupra diferitelor
activităţi desfăşurate în spaţiul cercetat în perioada premergătoare
incendiului;
• Unor corpuri sau obiecte care au, în acel moment, o temperatură
anormal de ridicată;

1
Ministerul De Interne, Comandamentul pompierilor,”metodologia cercetării cazelor incendiilor” 1987

48
LUCRARE DE DIPLOMĂ

• Unor obiecte şi utilaje capabile să iniţieze arderea materialelor


combustibile în jur (reşouri, fiare de călcat, letconuri, aparate de sudură
etc.) sau a unor mijloace incendiare;
• Obiectele asupra cărora făptuitorii au acţionat, mijloacelor şi
instrumentelor aduse sau uitate de ei la locul incendiului;
• Urmelor vizibile şi latente de mâini şi picioare, ale folosirii unor
instrumente de spargere , urmelor mijloacelor de transport utilizatori ale
unor mijloace incendiare (de iniţiere sau accelerare a incendiului);
• Goluri neprotejate (deschise) în pereţi şi planşeele sectorului
cercetat, prin care puteau fi aruncate din neglijenţă sau cu intenţie, din
exterior, scântei, ţigări blocuri de sudură sau alte surse similare de iniţiere;
• Eventualele posibilităţi de transmitere a incendiului din încăperi
vecine, prin conducte (piese metalice încălzite puternic);
• Căutarea pe pereţi şi tavane, pe obiecte şi instalaţiile din spaţiul
cercetat a unor pete şi depuneri de funingine groasă (care de regulă se
formează deasupra locului de arderea a lichidelor combustibile), a poziţiei
şi dimensiunilor acestora (urmărind ca ulterior, să se verifice existenţa,
sub zonele respective, a urmelor ardere a lichidelor în cauză, provenienţa
şi justificarea prezenţei lor);
• Căutarea urmelor de vitrificări ale elementelor de oţel intens
solicitate termic (pentru analiza la microscop a raportului fier-carbon) în
scopul obţinerii de informaţii privind temperaturile atinse în timpul
incendiului în spaţiul cercetat;
• Căutarea unor urme ce pot pune în evidenţă eventualele defecţiuni
apărute în funcţionarea instalaţiilor sau efectele unor solicitări la care

49
LUCRARE DE DIPLOMĂ

acestea au fost supuse în perioada premergătoare, ori în timpul incendiului


cum sunt:
─ Fisuri;
─ Urme de frecare a unor piese sau ale loviturilor unor corpuri tari;
─ Topirea lagărelor sau altor piese supraîncălzite;
─ Topiri ale izolaţiei conductoarelor electrice (suprasolicitate,
încălzite în urma unui contact slab sau expuse la căldura incendiului );
─ Perlări;
─ Deteriorări ale stratului de vopsea (ars) etc.
Totodată se precizează când este cazul, dacă urmele apar pe suprafaţa
interioară a aparatelor sau a tubulaturilor (fenomene produse în interiorul
carcaselor), ori la faţa lor exterioară (solicitări prevenind din exterior).
În stabilirea focarului incendiului, contribuie şi descoperirea la locul
faptei, a obiectelor care au putut constitui instrumente de incendiere ca de
exemplu: sticle sau borcane cu benzină ori petrol lampant, talaş, aşchii,
cârpe îmbibate în ulei şi petele de petrol descoperite sub podea, unde
petrolul s-a putu îmbiba prin fisurile acesteia precum şi mirosul de
substanţe inflamabile constat în diferite lucruri1.
Într-o serie de cazuri descoperirea unei cantităţi mari de funingine la
locul incendiului constituie o dovadă că s-a utilizat terebentina ca mijloc
de incendiere2.
Se vor căuta urmele produse de incendiu pe obiecte, pentru a se putea
stabili natura incendiului. Obiectele se vor trata cu rodoctrit pentru a
depista eventuala folosire a lubrifianţilor la pornirea sau întreţinerea
focului.
1
S.A. Golunski , “Criminalistica ” Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1961
2
Pompilu Bălulescu, “Cauzele tehnice ale incendiilor şi prevenirea lor”, Editura tehnică, Bucureşti 1971

50
LUCRARE DE DIPLOMĂ

În caz pozitiv materialele arse se vor colora în roşu1.


Căutarea urmelor se extinde în continuare, cu atenţie, la alte zone
care prezintă pericol de incendiu ori care îl pot întreţine: tablourile şi
circuitele electrice, instalaţiile şi conductele de combustibil, intrările şi
ferestrele, acestea putând prezenta şi urme de foc tare2.
Continuarea activităţii de căutare şi examinare a urmelor, a diferitelor
obiecte şi altor indicii în interiorul stratului de moloz şi de materiale arse,
prăbuşite, dedesubtul acestora , precum şi în spatele sau interiorul
diferitelor stive de materiale, utilaje, instalaţii, pardoseli duble, tavane
false, piese de mobilier şi late spaţii ascunse din sectorul cercetat.
Căutarea se efectuează decopertarea succesivă, „strat după strat”,
până la atingerea pardoselii (dacă este cazul, desfăcându-se şi aceasta). Nu
se va omite degajarea porţiunilor aflate sub planşeu sau tavan prăbuşite,
unde de regulă, pot fi găsite urme protejate de acţiunea distructivă a
temperaturii.
Efectuarea săpăturilor şi căutarea urmelor în straturi de dărâmături ce
acoperă pardoseala precum şi sub faţa acesteia trebuie considerate acţiuni
obligatorii în zonele cu urme profunde de ardere (intensă şi/sau
îndelungată), precum şi în cele unde, din alte considerente, se presupune
că s-ar afla focarul iniţial.
Se cuvine a fi scoasă în evidenţă evocarea gravă comisă uneori de
unii investigatori care consideră inutil să caute indicii, considerând că
acestea au fost oricum distruse sub acţiunea temperaturilor înalte degajate
de incendiu sau a substanţelor de stingere. Se subliniază în acest sens că
deşi incendiul distruge în mare parte urmele „clasice”, el creează, în
1
Camil Suciu , “Criminalistica ” Bcureşti 1972
2
Emilian Stancu”Tratat de criminalistică” Editura Actami, 2001

51
LUCRARE DE DIPLOMĂ

procesul de evoluţie urme noi care analizate cu competenţă pot avea o


mare importanţă pentru probarea anumitor aspecte.
Locul incendiului constituie un preţios depozit de indicii : de la
obiecte distruse numai în parte, până la urmele sub formă de topituri,
cenuşă, depuneri de zgură sau funingine etc., marcând – într-o formă
transformată – prezenţa în câmpul afectat a unor substanţe sau materiale
ce apoi vor fi identificate prin analize fizico-chimice efectuate în
laboratoarele de specialitate.

3. Ridicarea urmelor de incendiu

Ridicarea urmelor de incendiu se efectuează în faza dinamică a


cercetării la faţa locului. În ridicarea urmelor este indicat să participe
expertul criminalist, ca şi specialistul formaţiunii de pompieri. Urmele
care sunt ridicate de la locul faptei sunt fixate prin fotografiere şi proces –
verbal. Se execută în cantităţi suficiente următoarele urme găsite la faţa
locului:
─ resturi carbonizate de lemn;
─ metal;
─ ţesături;
─ conductori electrici;
─ mostre de cenuşă din focar şi din alte zone;
─ urme pulverulente de sol, praf;
─ vase cu resturi de carburanţi;
─ aşchii;
─ cârpe îmbibate cu ulei sau diferiţi combustibili;
─ fitile;

52
LUCRARE DE DIPLOMĂ

─ chibrituri;
─ resturile de ţigări ş.a., fiecare ambalându-se separat în vase etanşe
de sticlă, care se închid ermetic.
Ridicarea obiectelor, îmbibate cu lichid inflamabil se face de către
expertul chemat la locul incendiului. Trebuie să nu se piardă din vedere
faptul că mirosul de petrol lampant este persistent şi că el se simte chiar şi
după scurgerea a 1-2 luni de la producerea incendiului. Mirosul de
benzină şi gazolină dispare foarte repede.
Obiectele umede cu miros de petrol lampant, spirt sau alte substanţe
inflamabile, trebuie ambalate în flacoane astupate ermetic, pentru a se
înlătura orice fel de acces al aerului, după care capacul trebuie acoperit cu
ceară sau cu parafină.1
Pentru ridicarea materialelor din hârtie sau textile carbonizate se
pulverizează un strat subţire de polivinil – pirolidon. Pulverizarea se face
de la o anumită distanţă pentru a nu cădea şi picături de soluţie, iar stratul
nu trebuie să fie prea gros.
În laborator pulverizarea cu polivinil - pirolidon se aplică pentru
desprinderea stratului de hârtie, sau materiale textile din masa carbonizată.
Se pulverizează doar stratul de deasupra care se va desprinde rotunjindu-
se la uscarea materialului plastic2.
Urmele ridicate de la faţa locului şi felul în care au fost ridicate,
menţin aceste urme intacte crescând posibilitatea de efectuare a unor
expertize calitative fizico-chimice.

1
Emilian Stancu, op. cit., pg. 329; S.A Golunski , op.cit., pag. 526-528
2
Camil Suciu “Criminalistica ”, Bucureşti 1972

53
LUCRARE DE DIPLOMĂ

CAPITOLUL V

FIXAREA REZULTATELOR LA FAŢA LOCULUI

Rezultatele cercetării la faţa locului sunt fixate prin proces-verbal de


cercetare cu mijloc principal şi prin fotografiere şi schiţa locului faptei ca
mijloace secundare.

1. Procesul verbal

Procesul – verbal este format din trei părţi: partea introductivă,


partea descriptivă şi partea finală.
În partea introductivă se trec:
• locul şi data (anul, luna, ziua), când s-a efectuat cercetarea locului
faptei şi s-a încheiat procesul-verbal;
• numele, prenumele şi calitatea celui care îl încheie;
• numele, prenumele şi calitatea experţilor care au luat parte;
• numele, prenumele, ocupaţia şi adresa martorilor asistenţi, dacă
există;
• a celor constatate, precum şi măsurile luate;
• descrierea amănunţită a celor constatate, precum şi măsurile luate;
• ora la care a început şi s-a sfârşit cercetarea locului faptei;
• condiţiile atmosferice în care s-a efectuat cercetarea;

În partea descriptivă se trece:

54
LUCRARE DE DIPLOMĂ

• descrierea detaliată a situaţiei locului faptei, insistându-se asupra


tabloului de ansamblu a locului faptei delimitarea acestui loc,
dimensiunile şi amplasarea faţă de punctele cardinale;
• descrierea amănunţită a obiectelor, urmelor şi altor probe materiale
descoperite la locul săvârşirii faptei.
Obiectele se vor descrie: ca formă, dimensiune, culoare,
particularităţi de construcţie, destinaţia lor naturală şi destinaţia lor
concretă în care au fost folosite etc.;
• se va descrie locul unde obiectele au fost descoperite, distanţa
dintre diferitele obiecte sau urme, natura urmelor din punctul de vedere al
mecanismului de formare şi al perceptibilităţii lor, dimensiunile lor,
procedeele tehnico - ştiinţifice folosite pentru descoperirea, ridicarea şi
fixarea urmelor;
• diferitele particularităţi ale cercetării la faţa locului care se
socotesc că trebuie să fie menţionate;
• observaţiile celor prezenţi la cercetări ca: experţi, martori,
asistenţi, etc.;
• menţionarea „împrejurărilor negative” întâlnite în cursul
cercetărilor şi explicarea acestora.

Reguli după care se face descrierea în procesul-verbal de cercetare


sunt următoarele:

55
LUCRARE DE DIPLOMĂ

─ descrierea locului faptei şi a obiectelor descoperite se face în


ordinea în care s-a efectuat cercetarea, în ordinea descoperirii lor;
─ în descriere se porneşte întotdeauna de la general la particular, de
la aspectele de ansamblu la aspectele de detalii;
─ descrierea trebuie să fie clară, completă şi obiectivă adică să redea
numai lucrurile descoperite şi constatate de organul de urmărire penală, şi
nu părerile acestuia despre natura lucrurilor la care ar fi ajuns dar pe bază
de deducţie, pornind de la faptele descoperite;
─ obiectele de acelaşi gen sunt numite cu aceeaşi termeni şi se indică
prin cifre, dacă sunt mai multe;
─ descrierea fiecărui obiect să se facă în mod complet, pentru a evita
revenirile şi repetările;
─ să nu se aglomereze procesul-verbal cu descrieri prea amănunţite
ale unor obiecte care nu au importanţă prea mare în caza cercetată;
─ să se evite termeni prea tehnici sau neologismele atunci când se pot
folosi termeni adecvaţi, de largă circulaţie;
În partea finală sunt trecute:
• obiectele şi urmele descoperite ridicate de la locul faptei, în ce scop
şi ce metode s-au folosit;
• ce s-a fotografiat la locul faptei, în ce scop cu aplicarea unor
metode fotografice, din ce puncte ale locului faptei s-au executat
fotografiile;
• ce măsurători fotografice s-au executat;
• dacă s-a întocmit schiţa plan, la ce scară şi în ce fel;

2. Schiţa locului faptei

56
LUCRARE DE DIPLOMĂ

Schiţa locului faptei, denumită şi plan schiţă sau desen schiţă este
destinată fixării şi prezentării, în ansamblu al locului faptei, a modului în
care sunt dispuse în plan, obiectele şi urmele infracţiunii, precum şi a
distanţelor sau a raportului de poziţie dintre acestea1.
Principalul rol al schiţei locului faptei este acela de a facilita
formarea unei imagini cât mai aproape de realitate asupra scenei
incendiului astfel încât constatările cuprinse în procesul-verbal să fie clar
înţelese;
Referitor la terminologia folosită în practică-schiţă, plan-schiţă
considerăm că se impune o mai mare unitate de vederi, pentru a se
diferenţia schiţa executată la scară de desenul simplu.
* Planul - schiţă executat la scară în care sunt respectate riguros
proporţiile dintre dimensiunile reale ale suprafeţelor, distanţelor, etc. şi
reprezentările acestora din plan, scara la care se ridică planul este în
funcţie de suprafaţa şi de natura locului faptei. În cazul încăperilor, în
general al locurilor închise, scara poate fi de 1/50 sau 1/100, spre
deosebire de locurile deschise, în care scara poate depăşi 1/500.
* Desenul – schiţă se realizează, de regulă printr-o simplă desenare a
locului faptei, fără să se respecte cu rigurozitate proporţiile dintre
dimensiunile reale şi reprezentările grafice, însă tot pe baza măsurilor
executate la faţa locului şi prezentate în schiţă.
La efectuarea schiţei, mai ales a locurilor deschise, trebuie să se
respecte, în primul rând, orientarea acesteia (stabilită cu ajutorul busolei
aflate în trusa criminalistică), după punctele cardinale, latura din dreapta
planului fiind dispusă pe direcţia nord-sud. Totodată, în mod firesc, este
1
C. Suciu, op.cit., pg 521; O. Năstase, I. Cora , op.cit., pg 37 A.N. Vasilieu , op.cit., pg 287

57
LUCRARE DE DIPLOMĂ

necesară măsurarea cât mai exactă a dimensiunilor, a distanţelor, ca şi a


unghiurilor sub care sunt dispuse diversele obiecte sau urme.
* Pentru fixarea poziţiei unui obiect în plan, se recurge la mai multe
metode, metode stabilite în funcţie de întinderea şi de complexitatea
locului faptei. Astfel sunt:
a. Vizarea încrucişată sau metoda punctului de întretăiere, executată
din două puncte diferite, denumite şi puncte de staţie. Punctele sunt
indicate la baza planului, din ele trăgându-se câte o linie spre obiectul
vizat, locul de întretăiere a celor două linii reprezentând punctul în care se
află dispus obiectul vizat.
b. Metoda triangulaţiei, folosită în geodezie, în care punctele de
dispunere a obiectelor aflate la faţa locului sunt determinate pe baza
distanţei faţă de o axă de referinţă şi a unor puncte fixe de reper, după care
se formează o reţea de triunghiuri, aproximativ echilaterale, ce vor indica
coordonatele punctelor din teren.
În ceea ce priveşte schiţa locurilor închise, a încăperilor, acesta poate
consta fie numai din reprezentarea suprafeţelor orizontale şi a obiectelor
aflate pe suprafeţele respective, fie, din reprezentarea şi a suprafeţelor
dispuse în plan vertical, apelându-se în acest caz, la metoda planului de
rabatare, metodă constând în desfăşurarea pe orizontală a pereţilor şi a
tavanului unei camere.
De mare importanţă pentru claritatea şi exactitatea unei schiţe
efectuate la faţa locului este şi folosirea unor semne convenţionale unitare,
aşa cum s-a impus în practica de specialitate.

3. Fotografia şi filmul judiciar executate la faţa locului

58
LUCRARE DE DIPLOMĂ

* Fotografia judiciară executată la faţa locului se numără printre cele


mai importante mijloace de fixare a rezultatelor cercetării, deşi este
considerată drept o modalitate auxiliară procesului-verbal.
Fotografia la faţa locului include, aşa cum s-a văzut, fotografia de
orientare, fotografiile schiţă, fotografia obiectelor principale, fotografiile
de detaliu şi măsurătorile fotografice1.
Imediat după încheierea acţiunii de stingere, în scopul fixării
aspectelor de ansamblu ale locului incendiului şi ale vecinătăţilor se
execută fotografii şi filmări panoramice.
Imaginea de ansamblu a sectorului cercetat va fi fixată prin
fotografiere (filmare) panoramică şi prin fotografii – schiţă executate din
exteriorul acestuia2.
a) Fotografia de orientare este destinată fixării întregului loc al faptei,
raportat la anumite puncte de reper de natură să servească la identificarea
zonei în care s-a săvârşit infracţiunea;
b) Fotografiile schiţă servesc la redarea, în primul rând, a locului
faptei, cu tot ce are el mai caracteristic, redarea în întregime sau în parte a
locului respectiv în funcţie de voinţa în care este executată. De pildă,
fotografia schiţă unitară, fotografia schiţă panoramică, în variantele liniară
şi circulară, fotografia schiţă pe sectoare, fotografia schiţă încrucişată;
c) Fotografia obiectelor principale, cum sunt, obiectele sau
instrumentele folosite de autor în săvârşirea incendiului, obiectele
purtătoare de urme ş.a.
d) Fotografiile de detaliu, necesare punerii în evidenţă a urmelor, a
detaliilor caracteristicile ale acestora, a modului în care sunt dispuse pe
1
E. Stancu ,,Criminalistica”, Bucureşti, 1997.
2
E. Stancu ,,Criminalistica”, Bucureşti, 1997.

59
LUCRARE DE DIPLOMĂ

suprafaţa obiectului purtător, a modificărilor, degradărilor etc. produse în


urma incendiului.
* Filmul şi videofonograma judiciară se înscriu printre modelele
moderne de fixare a rezultatelor cercetate la faţa locului, metode devenite,
în prezent, indispensabile în cazurile deosebite, distrugeri provocate de
explozii şi incendieri.
Înregistrarea pe bandă videomagnetică, spre deosebire de filmare,
prezintă mai multe avantaje ce nu pot fi neglijate. Astfel, ea este mai uşor
de executat, deci nu necesită o pregătire deosebită din partea celui care o
execută. Totodată permite verificarea imediată a calităţii şi eventuala
refacere a acesteia, în măsura în care situaţia o impune.
În acest context, remarcăm faptul că o bună parte dintre laboratoarele
de criminalistică sunt dotate cu videomagnetofoane, folosite cu mult
succes, atât în fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului, cât şi fixarea
altor acte de urmărire penală.
Sub raport tehnico-tactic criminalistic, fixarea pe bandă
videomagnetică sau pe film presupune, ca şi în cazul fotografiei judiciare,
înregistrării video sau filmări de orientare, schiţă, în toate variantele
acesteia, anume înregistrarea obiectelor principale, a urmelor şi a
detaliilor, inclusiv înregistrări la scară.
În ipoteza utilizării acestor mijloace de fixare, realizarea filmării sau
înregistrării videomagnetice presupune respectarea unor reguli tehnice
specifice filmului clasic. De pildă, este necesară o iluminare adecvată
(mai ales în ipoteza filmării), prin folosirea de surse naturale sau
artificiale, surse aflate în dotarea laboratoarelor criminalistice mobile.

60
LUCRARE DE DIPLOMĂ

Spre deosebire de filmare, înregistrarea videomagnetică este mai


puţin pretenţioasă din acest punct de vedere şi deci, mult mai uşor de
executat, din această cauză fiind şi mai mult folosită în practică.

61
LUCRARE DE DIPLOMĂ

CAPITOLUL VI

EXPERTIZA URMELOR DE INCENDIU

Pentru efectuarea expertizei criminalistice a urmelor de incendiu se


apelează la metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice complexe, un loc
important ocupându-l analizele spectrale şi gazomatografice, ultimele
deosebit de utile în identificarea produselor petroliere.
Specialistul criminalist poate să dea răspunsuri la întrebări cu privire
la natura şi proprietăţile substanţele substanţelor incendiare. La
posibilităţile de autoaprindere sau de declanşare prin alte mijloace a
incendiului etc. Totodată, se poate stabili dacă materialul incendiar se
găsea în mod normal la locul faptei (depozitat, folosit în procesul de
producţie ori la treburile casnice) sau a fost adus special la locul
incendiului. În ipoteza în care incendiul a fost provocat de dispozitive
destinate acestui scop, se determină natura instalaţiei, modul său de
funcţionare, elementele care oferă indicii referitoare la profesiunea sau
pregătirea de specialitate a autorului, cunoaşterea de către acesta a locului
faptei, participarea mai multor persoane la provocarea incendiului1.
Laboratoarelor de criminalistică li se vor trimite eşantioane de
funingine, zgură, obiecte arse, cenuşă etc., pentru stabilirea materialelor
care au ars.
Pentru identificarea materialelor arse şi semiarse, după o primă
examinare pentru a stabili detaliile de structură, se vor arde în continuare
pentru a fi examinate în formă de cenuşă.

1
E. Stancu ,,Criminalistica” 1994.

62
LUCRARE DE DIPLOMĂ

Cenuşa materialelor arse va fi examinată din punctul de vedere al


culorii, proprietăţilor mecanice, structurii, gradului de umectare, al
gazelor emanate în ardere şi al resturilor metalice.
Diferite substanţe din compoziţia cenuşii sunt diferenţiate prin analiză
spectrală, bombardării nucleare şi reactivi chimici1.
Într-o serie de cazuri, expertiza tehnică poate rezolva următoarele
probleme:
a) dacă cenuşa, zgura sau rezidurile carbonizate conţin adaosuri de
carburanţi;
b) dacă obiectele luate de la locul incendiului conţin urme de
substanţe inflamabile;
c) ce reprezintă substanţa obiectului ars (pe baza examinării
rezidurilor arderii, ridicate de la loculo incendiului);
d) ce reprezintă conţinutul focarului incendiului (pe baza rezidurilor
de cenuşă ori de zgură, prezentate);
e) ce substanţe au ars (pe baza culorii specifice a flăcării, a
particularităţilor fumului sau a mirosurilor specifice);
f) dacă se putea produce autoaprinderea unei anumite substanţe şi în
ce condiţii;
g) să se stabilească apartenenţa de grup a diferitelor substanţe
incendiare (calitatea frânghiilor, fitilelor, sforilor, cârpelor, ţesăturilor,
hârtiei, zdrenţelor ş.a.).
Expertiza criminalistică se poate ordona în vederea stabilirii unei
persoane după urmele digitale descoperite de pe diferitele obiecte (de
exemplu, după impresiunile digitale de pe o sticlă cu resturi de petrol
lampant).

1
C. Suciu ,,Criminalistica” 1972.

63
LUCRARE DE DIPLOMĂ

Deosebit de variate pot fi expertizele în vederea rezolvării problemei


posibilităţii şi a cauzelor autoaprinderii diferitelor substanţe. În funcţie de
natura substanţei care a ars, pot fi chemaţi, în calitate de experţi, chimişti,
biochimişti biologici, ingineri specialişti în exploatarea turbei, specialişti
în domeniul păstrării cerealelor şi alţi specialişti care cunosc proprietăţile
substanţei ce a ars1.

BIBLIOGRAFIE

1. Camil Suciu ,,Criminalistica”, Bucureşti 1972

1
S. A. Goluschii ,,Crim,inalistica” 1961

64
LUCRARE DE DIPLOMĂ

2. Nicolae Volonciu ,,Drept procesual penal”, Bucureşti 1988


3. C. Aioniţoaiei ,,Tactica cercetării la faţa locului”, Academia de
Poliţie Al. I. Cuza, Bucureşti 1985
4. Codul de Procedură Penală al româniei
5. Paul L. Kirk ,,Cercetarea incendiului”
6. S. Mitricev ,,Rasledovanie podjogov” Soţialisticescaia zaconnosti
an. 1937 Nr. 4
7. Ministerul de Interne, comandamentul pompierilor ,,Metodologia
cercetării cauzelor incendiilor” 1987
8. Megliţchii G. N. ,,Osobenosti rasledovania podjogov” Moscova
1991
9. V. I. Popov ,,Osmatr meste proişestfia” Mascva 1959
10. Pompiliu Bălulescu ,,Cauzele tehnice ale incendiilor şi
prevenirea lor” Bucureşti 1971
11. I. Crăciun, V. Lencu, S. Calota ,,Stabilirea şi prevenirea
cauzelor de incendii”, Editura tehnică, Bucureşti 1993
12. S. A. Golunski ,,Criminalistica”, Editura ştiinţifică Bucureşti
1961
13. Emilian Stancu ,,Criminalistica” Vol. II 1993
14. Emilian Stancu ,,Tratat de criminalistică”, Editura Actami an.
2001
15. Vladimir Stoica ,,Cercetarea evenimentelor deosebite (incendii şi
explozii)”, în ,,P. C. C.”, 1985
16. Criminalistica Mileniului III (Lucrările simpozionului din 19
aprilie 2000) Editura LITTES STAR” imber SRL, Bucureşti 2001

65