Hormonii An 1-79809

HORMONII:
structura chimică, clasificare,

sinteză, reglare, mecanism de
acțiune
Silvia Stratulat,
dr. șt. med., conf. univ.
Catedra de biochimie și biochimie clinică

OBIECTIVE:
• Noţiuni despre hormoni. Proprietăţile generale şi rolul hormonilor în

organism.
• Clasificarea hormonilor.
• Mecanismele de reglare a sintezei, secreţiei şi acţiunii hormonilor:
• conceptul sistemelor de reglare prin feed-back;
• bioritmuri hormonale.
• Structura receptorilor membranari şi nucleari. Interacţiunile dintre
hormon şi receptor.
• Mecanismele de acţiune a hormonilor:
• mecanismul membrano-intracelular mediat de AMPciclic,
GMPciclic, ionii de calciu, diacilgliceroli, inozitolfosfaţi;
• mecanismul citozolic-nuclear.

HORMONII
•Hormonii endocrini– sintetizate de glandele endocrine

secretate direct în sânge şi limfă, transportate
la ţesuturile ţintă
•H paracrini– sunt secretaţi de o celulă , iar ulterior
acţionează asupra celulelor învecinate fără a ajunge în
torentul circulator (somatostatina produsă de celulele D ale
pancreasului)
•H autocrini- sunt secretaţi de o celulă în spaţiul extracelular
şi acţionează reglator asupra celulei care i-a produs (ex.
tromboxanul produs de trombocit acţionează chiar asupra
trombocitului; mulți factori de creștere acționează autocrin).

HORMONII

SISTEMUL ENDOCRIN
• Glande endocrine
• Hormoni
• Celule (ţesuturi
ţintă)

SISTEMUL ENDOCRIN SNC
MSR
Adrenalina
Noradrenalina

CARACTERISTICI GENERALE ALE HORMONILOR:
1. Activitate biologică mare: în concentraţii

foarte mici au efecte puternice;
2. acţiune la distanţă – sunt sintetizate în
glandele endocrine, dar acţionează asupra
ţesuturilor ţintă;
3. posedă specificitate înaltă de acţiune

CLASIFICAREA HORMONILOR
• A. După natura chimică:

• 1. Proteinopeptidici
 proteine simple (insulina, prolactina, etc.)
 proteine conjugate – glicoproteine (tireotropina,
folitropina, lutropina, etc.)
 peptide (glucagonul, adenocorticotropina,
vasopresina, oxitocina, etc.)
• 2. derivaţi ai AA: catecolaminele, T3, T4
• 3. steroizi – derivaţi ai Col: hormonii
corticosuprarenali, hormonii sexuali
CLASIFICAREA HORMONILOR
• B. După mecanismul de acţiune

• 1. membrano-intracelular (hormonii
proteino-peptidici şi catecolaminele);
• 2. mecanism citosolic-nuclear (steroizi şi
tiroidieni).

CLASIFICAREA HORMONILOR.
• C. după efectele biologice deosebim hormoni ce
reglează:
• 1. metabolismul bazal (insulina, glucagonul,
glucocorticoizii, adrenalina, iodtironinele);
• 2. metabolismul hidrosalin (mineralocorticoizii,
vasopresina);
• 3. metabolismul calciului şi fosfaţilor (paratirina,
calcitonina, calcitriolul);
• 4. funcţiile reproductive (hormonii sexuali,
oxitocina);
• 5. funcţiile altor glande endocrine (hormonii
hipotalamusului şi ai adenohipofizei).

SINTEZA HORMONILOR
PROTEINOPEPTIDICI
Ribosomi Pre-prohormon
proteine inactive
Clivarea secvenţei pre- în Pre-prohormonul---

Reticulul Endoplasmatic Prohormon
În aparatul Golji Prohormonul – hormon activ

Vezicule secretorii +fragment inactiv
Încorporarea hormonului
eliberarea în sânge a H
în granule secretorii

SINTEZA HORMONILOR DERIVAŢI DIN
AA

SINTEZA HORMONILOR STEROIZI



TRANSPORTUL HORMONILOR
• H proteinopeptidici şi catecolaminele
(hidrosolubile) – circulă în plasmă în stare liberă.
• Excepţie fac: somatomedinele, corticoliberina şi
hormonul de creştere.

TRANSPORTUL HORMONILOR
• Hormonii liposolubili (tiroidieni, steroizi) circulă

preponderent legaţi de proteine specifice numite
proteine de legare (hormone-binding-protein), în
special sunt globuline:
• TBG (thyroxine- binding globulin);
• CBG sau transcortina – leagă cortizolul;
• SHBG (sex-hormone- binding globulin).
• Albumina – are afinitate mai mică de legare.
• Activitate biologică posedă H liber.

REGLAREA SINTEZEI ŞI SECREŢIEI
• Se execută la nivel de producere (secreţie)

prin:
1. Retrocontrol (feedback)
2. Bioritm
3. Influienţă neurogenă

RETROCONTROL (FEEDBACK)

CONTROLUL PRIN FEED BACK POZITIV
• Creşterea peste anumite limite a estradiolului,

determină o creştere de 4-6 ori a FSH şi LH,
declanşând ovulaţia (feed back pozitiv).

BIORITMURILE HORMONALE
• sunt înăscute, dar suferă o sincronizare sub

acţiunea factorilor de mediu
• Deosebim:
1. Ultradiene – secreţie pulsatilă de ordinul
minutelor sau orelor (gonadotropinele)
2. Circadiene (24 ore) – cortizol
3. Circatrigintane – repetate la 28-30 zile
(ovulaţia)

REGLAREA NEUROGENĂ
• Este asigurată de “ traductori neuroendocrini” –

hipotalamus, medulosuprarenală, pineală şi
pancreas
• Se asigură o reglare în cascadă ce se face prin

modificarea sensibilităţii receptorilor în sens
negativ (reductiv) sau pozitiv (amplificativ)

RECEPTORII HORMONALI
• R – sunt proteine oligomerice,multidomeniale

• R - glicoproteine (GP).
• Specificitatea e asigurată de componentul glucidic
al GP.
• Au dimensiuni mai mari ca H

• Cuprind cel puţin 2 zone (domenii) active:

A.Domeniu de recunoaştere (la care se fixează H)
B. Domeniu care prelucrează şi transferă semnalul
extern şi îl transformă în răspuns biologic
• Receptorii pot fi localizaţi:

1. intracelular – pentru H liposolubili
2. extracelular – pentru H hidrosolubili

• H se leagă de R prin interacţiuni slabe,

necovalente, legarea este reversibilă
• Specificitatea interacţiunii H-R e asigurată

de complimentaritatea sterică a H şi a
situsului de legare de pe R
• Interacţiunea HR – fenomen de saturaţie

Receptorii membranari sunt grupaţi în
patru clase principale
a. R. cuplaţi cu proteina G
b.R canale de ioni

c. R cu activitate tirozin
kinazică
d. R cu activitate
enzimatică intrinsecă
Figure 20-3c,d
Receptorii cu activitate tirozin
kinazică intrinsecă
• 4 clase de receptori cu activitate tirozin

kinazică intrinsecă
• Agoniştii în acest caz sunt: insulina şi
factorii de creştere.

MECANISMUL DE ACŢIUNE A
HORMONILOR
• Membrano-intracelular
(hidrosolubili)
• Citozolic – nuclear (liposolubili)

MECANISMUL MEMBRANO
INTRACELULAR
• H nu pătrund în celule, dar acţionează prin

intermediul mesagerilor secunzi
• grupe de mesageri secunzi:

1. Nucleotidele ciclice: AMPc şi GMPc
2. Са2+- calmodulină
3. Diacilglicerolul şi inozitol fosfaţii
4. NO

MECANISMUL MEMBRANO
INTRACELULAR
Medierea acţiunii H prin MS implică existenţa unor

sisteme transductoare a mesajelor externe în
semnale intracelulare
Aceste sisteme cuprind:
a. R membranari
b. G proteinele – cuplează HR cu sistemul
efector
c. Sistemul efector – care generează mesagerul
secund:
Adenilatciclaza –AMPc
Guanilatciclaza –GMPc
Fosfolipaza C – diacilglicerolul şi inozitol fosfaţii
PROTEINELE "G"
• membranare;
• heterotrimeri
• – α-GDP-β-γ-;
• forma trimerică –
neactivă,

PROTEINELE "G"
• Se cunosc mai multe tipuri de proteina G:

1. Gs – stimulatoare
2. Gi – inhibitoare (sunt cuplate cu adenilatciclaza)
3. Gp sau Gq – fosforilitică ( cuplată cu Fosfolipaza
C)
4. Gt – transducina (în celulele retiniene şi cuplează
rodopsina (R pentru lumină) cu o GMPc
fosfodiesterază, micşorînd c% GMPc)

PROTEINELE "G"

ACTIVAREA PROTEINELOR "G"
G (α -GDP- -β-γ) + GTP

H-R→↓
α-GTP + β-γ

ACȚIUNEA TOXINELOR
• Toxina holerică activează permanent

efectorul (Gs)
• Toxina pertusică împiedică cuplarea
proteinei G -receptor (Gi,)

H ECF
R
Gs Protein Adenyl
Cyclase
ICF
Cell’s
ATP c AMP Response
Inactive c AMP dependant Active c AMP dependant

Protein Kinase Protein Kinase
Protein + ATP ADP + Protein PO4

Terminarea acţiunii hormonilor
1.Micşorarea R pe membrană
2.Inactivarea proteinei Gs
• α-GTP + Н2О → α-GDP + Н3РО4
• α-GDP + γ → α –GDP- γ
3. fosfoproteinfosfotaza (defosforilează proteinele)
4. Activarea fosfodiesterazei
FOSFODIESTERAZA
• Fosfodiesteraza descompune AMP ciclic:

• AMPc + H2O -------------- AMP
• Activitatea E este stimulată de ionii de calciu,

prostaglandine, insulină.
• steroizii , hormonii tiroidieni şi metilxantinele
(cafeina, teofilina ) inhibă fosfodiesteraza
prelungind durata de acţiune a AMP - ciclic.

Hormonii cuplaţi cu proteine Gs
activează adenilatciclaza
• Glucagon
• Adrenalina (-receptori)
• Parathormonul
• Calcitonina
• Vasopresina (V2-receptorii)
• ACTH Catedra de biochimie și biochimie clinică

HORMONII CUPLAŢI CU PROTEINE Gi
inhibă adenilatciclaza
• Adrenalina (α2-receptori)
• Аngiotensina II

EXEMPLE DE ENZIME ACTIVITATEA CĂRORA SE
REGLEAZĂ PRIN FOSFORILARE_DEFOSFORILARE
• Glicogen fosforilaza
• Trigliceridlipaza
(activă în forma fosforilată)

• Glicogen sintaza
(activă în forma defosforilată)

Hormoni care utilizează AMPc ca mesager secund

Sistemul guanilat ciclazei
• guanilat ciclaza,
• GMPc = mesager secund
• protein kinaze GMPc dependente.
• H se leagă de R,
• Activarea guanilatciclazei şi sinteza GMPc din
GTP
• GMPc:
• activează PK G care fosforilează proteinele ce
induc răspunsul celular

MECANISMUL MEMBRANO-INTRACELULAR
PRIN INTERMEDIUL GMPc
• Guanilatciclaza este de 2 tipuri:
• Membranară (rol de receptor cât şi funcţie de

efector, care generează GMPc)
• Citoplasmatică – sistem efector pentru oxidul de
azot (NO)

HORMONI CE AU CA MESAGER SECUND GMPc
• Factorul atrial natriuretic (ANF)
• Rodopsină (GMPc este mediatorul semnalelor

luminoase în celulele retiniene, conuri şi
bastonaţe – acţionează asupra unor canale
pentru Na)

Factorul atrial natriuretic (ANF)
• 1. Factorul atrial natriuretic (ANF)

• Este un peptid cu 28 AA
• Secretat de celulele cardiace atriale la mărirea
TA
• Ţesuturi ţintă:
• Rinichii
• Arteriile periferice – dilatarea arteriolelor

Factorul atrial natriuretic (ANF)
• Acţiunile ANF:
• 1. La nivelul rinichiului şi medulosuprarenalelor
(zona glomerulară): creşte volumul urinar, creşte
eliminarea de Na, scăderea secreţiei de renină,
aldosteron
• La nivel molecular ANF stimulează
guanilatciclaza membranară, creşte GMPc şi
relaxarea muşchilor netezi.

Mecanismul membrano intracelular prin
intermediul NO
• NO se sintetizează din Arg sub acţiunea NO-

sintazei (prezent în endoteliul vaselor, ţesut
nervos, trombocite).
• NO reprezintă sistemul de cuplare al
complexului H-R cu sistemul efector reprezentat
de guanilatciclaza citoplasmatică
• Activează guanilatciclaza – formează GMPc
• GMPc activează kinazele ce mediază relaxarea
muşchilor netezi şi dilatarea vaselor.

NO ACȚIUNI
NO – hormon paracrin, factor reglator al presiunii
sanguine, mediază citotoxicitatea, este implicat în
neorotransmisie.
GTP
. Guanilat
NO
ciclaza Mediazã relaxarea
GMPc muschilor netezi
-Hemoglobina are un rol important în transportul

oxidului de azot.

MECANISMUL MEMBRANO-INTRACELULAR
PRIN INTERMEDIUL DAG şi IP3
1. H+R –HR
2. HR –Gp
3. Gp activează Fosfolipaza C
4. Fosfolipaza C – acţionează asupra FL
membranare (fosfatidil inozitol 4,5 difosfat) şi
generează DAG şi inozitol 1,4,5-tri fosfat
• DAG – activează PK C
• Inozitol 3 fosfaţii – acţionează prin mobilizarea
Ca din reticulul endoplasmatic- crescând c% Ca
citozolic - mediază alte efecte
Fosfolipaza C
catalizează formarea din fosfatidilinozitoli a 2 mesageri:
H2C O CO R1 H2 C O CO R1
Fosfolipaza C OPO 3 H 2
HC O CO
O
R2
OPO 3 H 2
HC O CO R2
+ PO3 H 2 O
OH
OH
OH
H2C O P O H2 C OH OPO 3 H 2
OH
OH OH OH Inozitol 1,4, 5-trisfosfat (IP3)
Diacilglicerol (DAG)
OPO 3 H 2
Fosfatidilinozitol 4,5-bisfosfat (PIP2)

H ECF
R
Phospholipase C
G Protein
PIP2 DAG + IP3
ICF
Active Inactive
Protein Kinase C Protein Kinase C
ER Ca++
Protein PO4 Protein
Cell’s Response Cell’s Response

HORMONII CE ACŢIONEAZĂ CUPLAŢI
CU PROTEINA Gp
• Adrenalina (α1-receptorii)
• Vasopresina (V1-receptorii)
• Oxitocina
• Angiotensina II
• Acetilcolina
• Serotonina
• Histamina (Н1-receptorii)
• Gastrina
• gonadoliberinele
b. Prin intermediul ionilor de Ca
• Influxul de Ca din exterior şi creşterea c% lui în

interior poate fi realizat fie prin:
• Stimularea electrică a unei celule
• Prin molecule semnal extracelulareCa
extracelulare 2+
funcţionează ca mesager secund împreună cu
AMPc, GMPc, DAG sau IP3 sau independent de
aceştia.
• –H
• Rolurile reglatoare ale Ca2+ sunt mediate de
proteine specifice de legare a cationului.
b. Prin intermediul ionilor de Ca
1. H+R—HR
2. HR – determină influxul de Ca din exterior şi creşterea
Ca interior
3. Ca + calmodulina – CaKM (reacţie reversibilă)
• CaKM:
1. Reglează contracţia muşchilor netezi şi a
microfilamentelor din celule nemusculare prin activarea
PK lanţului uşor al miozinei
2. Activează pompa de Ca din membrană, reglându-şi
propria c%
3. Reglează activitatea mai multor PK
KM – din 148 AA (multe resturi de Asp, Glu, nu are Cys)
Cuprinde 4 domenii de fixare a Ca (4 ioni de Ca)
EFECTELE MESAGERIALE ALE Ca2+

MECANISMUL CITOZOLIC-NUCLEAR
• Steroizii şi iodtironinele au moleculă mică şi

polaritate redusă şi sunt liposolubili.
• Ei străbat liber membrana celulară şi în citozol
interacţionează cu R citozolic (receptori
intracelulari) sau R nucleari
• Complexul hormon - receptor pătrunde în nucleu
şi este fixat la situsuri acceptoare din cromatina
nucleară.
• Rezultă transcrierea ADN -lui şi sinteza de ARN
mesager care are ca efect sinteza unor proteine
specifice ce vor da răspunsul celular la mesajul
hormonului. Catedra de biochimie și biochimie clinică
MECANISMUL CITOSOLIC-NUCLEAR DE ACŢIUNE A HORMONILOR
(varianta specifică horm. steroizi)

MECANISMUL
CITOSOLIC-
NUCLEAR DE
ACŢIUNE A
HORMONILOR
(varianta
specifică
horm. tiroizi)

Activation of genes
Binding to Enhancer like

Segment in DNA DNA
Transformation of
Receptor to expose Pre mRNA
DNA binding Domain
mRNA
R
mRNA
Response Protein

METABOLIZAREA HORMONILOR
• a) polipeptidici pînă la aa respectivi;

• b) steroizii (cu excepţia aldosteronului)
pănă la 17 cetosteroizi;
• c) catecolaminele pînă la metanefrină,
normetanefrină şi a.vanilic.
• d) tiroidieni metabolizează prin deiodarea
progresivă a moleculei.

• HORMONII HIPOTALAMO-
HIPOFIZARI

Sistemul neuroendocrin hipotalamo-
hipofizar
• Hipotalamusul este “placa turnantă”

dintre SNC şi sistemul endocrin hipofizar
Hormonii hipotalamici – neurohormonii – sunt sintetizaţi
prioritar în neuronii hipotalamici
1. neuronii magnocelulari – produc hormonii
neurohipofizari: vasopresină şi oxitocină;
2. neuronii parvicelulari - produc neurohormonii
hipofizotropi: liberine şi statine
3. neuronii dopaminergici – produc dopamina.

Neurohormonii hipofizotropi
• Hipotalamusul controlează activitatea

hipofizară prin intermediul a 2 tipuri
de H:
• H activatori – liberinele (liberine-
releasing)
• H inhibitori – statinele sau inhibinele
(inhibiting).

Hormoni Hipotalamici Hormonul adenohipofizar Hormonul eliberat de
reglat glanda ţintă
Hormonul eliberator al TSH (tireotropina sau hormonul T3 şi T4

tireotropinei (TRH) stimulator al tiroidei)
Hormonul eliberator al ACTH (hormonul Glucocorticoizi şi

corticotropinei (CRH) adrenocorticotrop) androgeni corticali
Hormonul eliberator al LH (hormonul luteinizant) Androgeni, Estrogeni,

gonadotropinelor (Gn FSH (hormonul stimulator al Progestine.
RH) foliculului)
Hormonul eliberator al GH (somatotropina sau hormonul IGF-1 (somatomedine -

hormonului de creştere de creştere). factor de creştere
(GH-RH sau GRH). asemănător
insulinei).
Hormonul care inhibă GH (TSH, FSH, ACTH) IGF-1, T3 şi T4

eliberarea hormonului
de creştere (GH-RIH).
Hormonul care inhibă PRL (prolactina sau hormonul Neurohormoni

eliberarea prolactinei lactogen)
(PRIH) Catedra de biochimie și biochimie clinică
LIBERINE ŞI STATINE
• Hormonii Hormonii tropi
• hipotalamici hipofizari
somatoliberina + somatotropina
corticoliberina + corticotropina
tireoliberina + tireotropina
gonadoliberine + gonadotropine
prolactoliberina + prolactina
6. prolactostatina
HORMONII ADENOHIPOFIZARI
• sunt secretaţi de lobul anterior al hipofizei

(adenohipofiza) şi se referă la hormonii tropi.
• Rolul: stimulează secreţia hormonilor periferici.
• Structura: sunt proteinopeptidici
• Reglarea:
• H hipotalamusului
• - prin retrocontrol de către hormonii gl periferice
Mecanismul de acţiune: membrano - intracelular

HORMONII ADENOHIPOFIZARI
• Clasificare:
• Famila corticotropinei: peptide derivate din
pro-opiomelanocortină: ACTH, β lipotropina,
MSH, un fragment N terminal, peptid de
legătură
• Familia H somatomamotropi: STH,
prolactina, lactogenul placentar
• H glicoproteici: gonadotropinele (LH, FSH),
şi TSH
FAMILIA CORTICOTROPINEI
• ACTH
• STRUCTURA – 34 AA
• sintetizat dintr-un precursor comun,
POMC (241 aminoacizi) împreună cu alte
peptide.
• ACTH poate fi clivat în peptidul CLIP
(corticotropin-like intermediate lobe
peptide) şi α MSH (melanocyte-stimulating
hormone).
PEPTIDE ACTIVE obţinute prin procesarea POMC

ACTH
• prin intermediul AMPc.

• Timpul de ½ al ACTH este foarte scurt,
sub 10 minute,
• Reglarea:
1. corticoliberină +
2. c% mare de cortizol – negativ
3. bioritm circadian ce începe aproximativ la
ora 4.00 AM şi atinge un vârf la ora 7.00
AM, cu un minim nocturn
ACTH
• Rolul:
1. controlează dezvoltarea cortexului adrenalelor şi
sinteza de steroizi (stimulează secreţia de
cortizol, androgeni şi într-o măsură mai redusă
şi cea a mineralocorticoizilor la nivelul CSR)
2. Activează transformarea Col în pregnenalonă
În ţesuturile extrasuprarenaliene
1. activează lipoliza în ţesutul adipos
2. Facilitează captarea Gl şi AA în muschi
3. Stimulează secreţia de insulină

FAMILIA HORMONILOR
SOMATOMAMOTROPI
• STH (GH)
• Structura – 191 AA
• ROLUL: de a promova creşterea, funcţie care
se realizează în mare parte prin intermediul
IGF-1 (Insulin Growth Factor 1) – cunoscută
şi sub numele de somatomedina C.
• Transport: circulă în sânge legat de proteine
cu afinitate crescută, IGFBP (IGF binding
protein) care influenţează şi bioactivitatea IGF-1 .
• Secreţia GH este pulsatilă cu un maxim
secretor noaptea, imediat după adormire.
STH (GH)
ROLUL:
• Controlează creşterea postnatală, dezvoltarea
scheletului şi ţesuturilor moi
Reglează metabolismul glucidic, lipidic şi proteic
• Metabolismul proteic: stimulează sinteza P şi
încetineşte degradarea lor
• Metabolismul glucidic: măreşte c% Gl prin: micşorarea
utilizării periferice a ei, inhibă glicoliza şi creşte
gluconeogeneza
• Metabolismul lipidic – este deplasat spre mobilizarea Tg
de rezervă, creşte lipoliza şi nivelul AG din sânge.
• Metabolismul mineral: creşte retenţia ionilor de Ca, P,
Mg
• PATOLOGIA
• Nanism
• Gigantism
• Acromegalie

• GIGANTISM
• Creşterea excesivă
dar armonioasă în
înălţime (peste 2 m)
– gigantism
• Fără disproporţii
scheletice cu
dezvoltare
corespunzătoare a
ţesuturilor moi

Nanism hipofizar
• hiposecreţie de STH în perioada

copilăriei
• Clinic:
• vîrsta taliei < vîrsta cronologică
• înălţime < 3DS faţă de medie
• ritm de creştere < 3 cm pe an
• antropometric armonios,
proporţional
• dezvoltare pshică normală

• ACROMEGALIE
• Se dezvoltă după închiderea cartilajelor de

creştere
• Creşterea disproporţională a oaselor (în lăţime şi
grosime), a ţesuturilor moi, a organelor interne, cu
mâini şi picioare late, arcade sprâncenoase
proeminente, piramida nazală masivă, mandibula
proiectată anterior, toracele cu aspect de dublă
cocoaşă, cifoză toracică şi ştergerea lordozei
lombare.
• Proliferarea ţesutului conjunctiv, proliferarea
cartilajului articular
• Creşterea c% de P, Ca, sintezei de proteină; AGL,
cetogenezei, glicemiei

FAMILIA HORMONILOR
SOMATOMAMOTROPI
• Prolactina
• Structura - 199 AA
• Reglarea: hipotalamus
• Stimulatori: estrogenii, contraceptivele
perorale, hipoglicemia, starea de stres,
efort fizic, graviditatea
• Inhibitori – dopamina

PROLACTINA
• Rolul:
1.Acţionează asupra glandei mamare
controlând iniţierea şi întreţinerea lactaţiei
2.în timpul gestaţiei – (estrogenii,
progesteronul, h placentar
somatomamotrop) – dezvoltarea sînilor şi
a aparatului secretor
3.După naştere – acţiune lactogenă

III: HORMONII GLICOPROTEICI
• Structură: au structură dimerică αβ
• Subunitatea α – 96 AA (este identică la toţi),
cuprinde 2 unităţi oligozaharidice legate de
Arg
• Subunitatea β - diferă de la un H la altul:
pentru LH şi FSH – 115AA; TSH – 110 AA;
cuprinde 2 unităţi oligozaharidice
• Subunitatea β – posedă activitate biologică,
dar capacitatea de fixare cu R – aparţine
dimerului αβ
HORMONII GLICOPROTEICI
• TSH
• Rolul: acţionează asupra glandei tiroide –
stimulează secreţia T3 şi T4
• Reglarea:
• hipotalamus
• T3 şi T4
• secreţia e inhibată de somatostatină

• Gonadotropinele: FSH şi LH
• FSH la femeie: promovează dezvoltarea
foliculelor ovarieni, prepară foliculul pentru
ovulaţie şi mediază eliberarea de estrogeni
• FSH la bărbaţi: acţionează asupra celulelor

Sertoli din testicul şi induce sinteza proteinei
transportoare de testosteronă, promovează
spermatogeneza

• LH – la femei: promovează sinteza de

estrogeni şi de progesteronă, iniţiază
ovulaţia
• LH la bărbaţi: stimulează producţia de
testosteronă de către celulele intersteţiale

HORMONII NEUROHIPOFIZARI
1. Vasopresina
2. Oxitocina
• Structura: 9 AA şi diferă între ei prin 2 AA
(peptide bazice)
• Sinteza: se sintetizează în hipotalamus (V- în
nucleul supraoptic, O – în nucleul
paraventricular) sub forma unor precursori
• Transport: cu neurofizina specifică sunt
transportaţi în lungul axonilor şi depozitaţi în
terminaţiile nervoase din neurohipofiză
VASOPRESINA
• Acţiuonează asupra epiteliului tubilor contorţi
distali şi colectori ai rinichilor - crescînd fluxul
transcelular de H2O din lumen în fluidul
extracelular.
• - măresc permeabilitatea pentru apă determinînd
conservarea apei şi eliminarea unei urini
hiperosmolare.
• Efectul principal antidiuretic se realizează prin
intermediul aquaporinelor, reglate direct de
vasopresină.

RECEPTORII VP
• Receptorii V1 - de la nivelul vaselor sanguine

mediază vasoconstricţia răspunzătoare de creşterea
presiunii arteriale;
•  Receptorii V2 - de la nivelul tubilor colectori renali
sunt implicaţi în retenţia de apă, prin creşterea
fluxului de apă liberă, dinspre lumenul tubular spre
interstiţiu. Aceasta va determina creşterea concentraţiei
şi scăderea volumului urinar.
•  Receptorii V3 - de la nivelul hipofizei anterioare,
prin care ADH este implicat în reglarea centrală a
secreţiei de ACTH, potenţând efectul CRH de eliberare a
ACTH.
VASOPRESINA
• provoacă contracţia vaselor de tip

muscular, mărind tensiunea arterială.
• În insuficienţa de vasopresină se dezvoltă
afecţiunea diabetul insipid.

DIABETUL INSIPID
• Cauze: lezarea sistemului supraoptic (traumatisme

craniene, tumori, infecţii ) - scăderea secreţiei de
vasopresină sau hormon antidiuretic ( ADH )
• Diabetul insipid se manifestă clinic prin:
• poliurie hipoosmolară ( densitate < 1005, osmolaritate <
280 mOsm/l ) Se elimină de la 4 pînă 10 litre de urină în
24 ore.
• polidipsie compensatoare ( prin stimularea centrului
setei).
• deshidratare
• Preparatele de vasopresină lichidează simptoamele
afecţiunii.
OXITOCINA
• Stimulează secreţia, contracţia celulelor

mioepiteliale, ce înconjoară alveolele mamare
• Acţiune contractilă asupra musculaturii netede
din uter
• Stimulată de estrogeni
• Progesterona – inhibă receptivitatea uterului la
oxitocină

• HORMONII CE REGLEAZĂ
METABOLISMUL Ca si
FOSFAȚILOR

HORMONII CE REGLEAZĂ Ca şi fosfaţi
• Cantitatea de calciu în organism - 1 kg

• 99% - oase şi dinţi
• 1% - plasmă
• În oase 99% - cristale de hidroxiapatită
• [Са10(РО4)6(ОН)2Н2О],
• 1% - fosfat de calciu

FORMELE DE Ca
• Concentraţia de calciu în plasmă – 2,12-

2,6 mmol/l
• Fracţiile:
1. Ca ionizat (50%) – fracţia biologic activă
(nu este legat de proteine)
2. Legat de proteine, în special de albumină
(45%)
3. Complexe nedisociabile cu citrat, sulfat,
fosfat, carbonat (săruri solubile de calciu)

HORMONII CE REGLEAZĂ Ca şi fosfaţi
• PARATHORMONUL
• CALCITONINA
• CALCITRIOLUL

PARATHORMONUL –PTH
(paratiroidian)
• Structura: polipeptid unicatenar- 84 AA
• Biosinteză:
1. În ribosomi: pre-pro-PTH (115 AA)
2. În cisternele RE: pre-pro-PTH – 25AA
proPTH (90AA)
3. În aparatul Golgi: proPTH – 6 AA PTH
(84AA)
PTH- sintetizat incontinuu şi într-un ritm constant,
independent de c% Ca extracelular

• Reglarea: se reglează la nivelul degradării

intraglandulare, dependentă de c% Ca:
1. Creşterea Ca în sânge – accelerează
degradarea PTH
2. micşorarea calciemiei – diminuează
degradarea PTH şi stimulează eliberarea
lui

• Metabolism: T1/2 scurt. Degradarea PTH

are loc în ficat.
• Mecanismul de acţiune: membrano-
intracelular (AMPc)

PARATHORMONUL- ACŢIUNI
• creşterea c% de Ca şi micşorarea c% de P
• Paratirina exercită acţiune asupra
metabolismului fosfo-calcic prin
intermediul vitaminei D.
• Ţesuturi ţintă:
1. Ţesutul osos
2. Rinichiul
3. intestinul

• În os: Receptorii sunt localizaţi la nivelul

osteoblaştilor şi osteocitelor. Legaţi de R,
osteoblastele încep a secreta IRF 1 şi citokine,
ce stimulează activitatea osteoclaştilor (se
măreşte sinteza fosfotazei alcaline, colagenazei)
care ca rezultat:
1. resorbţia osului,
2. degradarea matricei organice
3. solubilizarea substanţei minerale
eliberarea Ca şi P în fluidul extracelular
• La nivel renal:
1.creşte reabsorbţia Ca (100%), Mg
2.inhibă reabsorbţia ionilor fosfat; K, HCO3
3.Micşorează excreţia H; NH4
hipercalciemie, hipofosfatemie,
hiperfosfaturie

– În intestin:
promovează
absorbţia Ca
indirect:
prin stimularea
1α-hidroxilazei renale
care transformă
25-hidroxi D3
inactiv în 1,25
dihidroxi D3 activ

Reglarea metabolismului Ca2+
• Parathormonul
• Controlat de Δ calcemiei (±10%)
• Inhibat de hipercalcemie, hipomagnezieimie,
↑ calcitriol
• 3 mecanisme-tinte de interventie:
1. Mobilizarea calciului din oase
(demineralizare)
2. Cresterea sintezei de calcitriol (activare alfa
1- hidroxilaza) renala →↑absorbtiei Ca la
nivel intestinal
3. Cresterea reabsorbtiei Ca la nivel renal

Tulburările funcţiei glandelor paratiroide.
• Hipofuncţia (hipoparatiroidismul) se manifestă prin:

• 1. excitabilitate crescută a sistemului neuromuscular
(convulsii musculare). Cauza este conţinutul scăzut de
Ca2+ în sânge şi lichidul intercelular.
• 2. Conţinutul scăzut de Ca2+ în mediul extracelular

facilitează depolarizarea membranelor şi măreşte
excitabilitatea celulelor nervoase şi musculare.
• 3. Aceste efecte pot fi înlăturate prin administrarea Ca2+,

paratirinei şi vitaminei D.

HIPERPARATIROIDISMUL
• apare în cazul sintezei ridicate de paratirină sau în

cazul utilizării îndelungate incorecte a preparatului
de paratirină.
• Primară –determinată de adenom sau hiperplazie
• Secundară – sd malabsorbţiei – ca o reacţie
compensatoare în hipocalcemia de lungă durată,
provocată de tulburarea proceselor de absorbţie – c
% de Ca –normală sau scăzută, pe cînd a P –
crescut (forma renală) sau scăzut în forma
intestinală

HIPERPARATIROIDISMUL
• are loc mobilizarea masivă a depozitelor

endogene de Ca din oase pînă la resorbţia unor
zone osoase - uşor apar fracturi spontane ale
oaselor (dureri, fracturi, deformări osoase).
• În sînge creşte C% Ca2+ şi fosfaţilor.
• Calciu se depune în organele interne şi ţesuturi
ceea ce duce la calcifierea vaselor, rinichilor -
nefrolitiază şi mai rar nefrocalcinoză

CALCITRIOLUL
• Derivatul vitaminei D3 (colecalciferol)

• Sinteză:
• 1. în ficat vitamina D3 se xidroxilează în
poziţia 25 şi formează 25-hidroxi-D3
• 2 În rinichi se hidroxilează în poziţia 1 şi se
formează 1,25-dihidroxi-D3 sub acţiunea
1α-hidroxilazei.

CALCITRIOLUL
• Mecanismul de acţiune: citozolic-nuclear

• Calcitriolul induce sinteza proteinei de legare a
calciului din intestin – astfel creşte absorbţia
intestinală de calciu
• La nivelul osului- favorizează depunerea
sărurilor de calciu
• La nivel renal – favorizează reabsorbţia fosfaţilor
• ARE EFECT HIPERCALCEMIANT;
HIPERFOSFATEMIANT

CALCITONINA
• Produsă de celulele C adiacente celulelor

foliculare ale tiroidei
• Structura: polipeptid din 32 AA
• T1/2- 5 minute
• Reglarea - stimulatori ai secreţiei de calcitonină:
1. creşterea c% de Ca în sânge mai mult de
2,5mmol/l
2. Catecolaminele (R – β adrenergici)
3. Gastrina
4. Colecistochinina
5. glucagonul Catedra de biochimie și biochimie clinică
CALCITONINA
• Efectul biologic: micşorarea nivelului de Ca şi P în

sînge
• La nivelul osului:
1. inhibă resorbţia osoasă
2. favorizează translocarea fosfatului din lichidul
extracelular în fluidul periosteal şi în celulele
osoase
CT stimulează formarea de os prin:
• creşterea absorbţiei de calciu
• depunere de calciu în os
• reducerea mobilizării calciului
• Efectele renale:
• 1.efect nul sau redus
• 2. în doze farmacologice, creşte eliminarea de
Ca, P, Na, K, uraţi
• 3. În doze fiziologice, scade excreţia de Ca şi
oxiprolină
• Efectele asupra tractului gastrointestinal :
• în doze mari creşte absorbţia de Ca
• în doze mici, scade absorbţia de Ca

Tulburările secreţiei de CT
• Hipercalcitoninemii:
• fiziologică: creşteri moderate şi tranzitorii în
sarcină, lactaţie.
• patologică: creşterea excesivă a CT în
carcinomul medular tiroidian
• Hipocalcitoninemiile: osteoporozele
postmenopauzale.

Manifestari de laborator in suferintele asociate
hipocalcemiei
Dereglarea Fosfat PTH Vitamina D Calcitriol

HipoMg ↑,N ↓ N ↓,N
Vit D deficit ↓ ↑ ↓ ↑,↓,N
Hipoparatir. ↑ ↓ N ↓
Phipoparatir. ↑ ↑ N ↓
Insuf Hep. ↓ ↑ ↓ ↓,N
Insuf Ren. ↑ ↑ N ↓
Sdr.Nefrotic ↓
↑ ↓ ↓,N
Rahitism vDI ↓ ↑ ↑,N ↓
Rahitism vDII ↓ ↑ ↑,N ↑,N
HORMONII TIROIDIENI
• Sunt derivaţi
ai AA:
1. T3-
triiodtironina
2. T4- tiroxina,
tetraiodtironina

STRUTURA
3` 2` 3 2 I I
4` 1` 4 1
HO O CH2 CH COOH HO O CH2 CH COOH
5` 6` 5 6 NH2 NH2
I I
Tironina
3, 5, 3`, 5` - Tetraiodotironinã (Tiroxinã) T4
I I I I
HO O CH2 CH COOH HO O CH2 CH COOH

NH2 NH2
I I
3, 5, 3` - Triiodotironinã (T3) 3, 3`, 5` - Triiodotironina (revers T 3) (rT3)

NUMIȚI STRUCTURILE CHIMICE:

HORMONII TIROIDIENI- BIOSINTEZA
Etapele sintezei
Biosinteza tireoglobulinei – glicoproteină (10%-
glucide +5900 AA – 110 Tyr)
La toate etapele sintezei, pînă la secreţie –are loc
glicozilarea TG – necesară pentru formarea
structurii terţiale şi cuaternare a tireoglobulinei.
• După sinteză catenele se împachetează şi
secretate în coloid.

1. captarea ionilor de iodură din plasmă

Captarea iodului din plasmă, (I-) - pătrunde în
organism sub formă de ioni de iodură
-exogen, din apa potabilă, alimente, sare iodată;
-endogen, rezultat din catabolismul hormonilor
tiroidieni
Captarea iodului în tiroidă
-prin difuzie simplă
-prin transport activ, dependent de ATP (pompa
de iod)
2. Organificarea iodului: constă în oxidarea

iodului
Catalizată de tireoperoxidaza localizată pe
suprafaţa apicală a celulelor tiroidiene, de
către H2O2 formată intracelular sub acţiunea
unei oxidaze NADPH dependente:
+
tireoperoxidazã
NADPH + H + O2 NADP + + H2O2
2 I- + H2O2 + 2 H+ 2 I + + 2 H2O

BIOSINTEZA
3. iodurarea unor resturi I

tirozil din tireoglobulină NH
CH H2C OH
NH
CH H2C OH
Prin iodurarea resturilor CO

+ n I+
CO (MIT)
de tirozil se obţin NH NH I
mono- sau diiod-

CH H2C OH CH H2C OH
CO CO (DIT)
I
tirozine (MIT sau DIT) Tireoglobulinã Tireoglobulinã ioduratã
are loc sub acţiunea

tireoperoxidazei

4. Condensarea resturilor de MIT şi DIT cu

formarea de T3 şi T4 (părţi componente a
tireoglobulinei) NH I NH
CH H2C OH CH H3C
MIT+DIT=T3 CO (MIT) CO
I NH I I
DIT+DIT=T4
NH
CH H2C OH CH H2C O OH
CO CO
I (DIT) I T3
NH I NH
CH H2C OH CH H3C
CO (MIT) CO
I NH I I
NH
CH H2C OH CH H2C O OH
CO CO
I (DIT) I I
T4

5. Secreţia lui T3 şi T4 în sânge:

Are loc prin endocitoza picăturilor de coloid în
membrana apicală (internalizarea TG),
fuziunea picăturilor cu lisosomii şi hidroliza
TG – cu eliminarea T3 şi T4 în sânge.
Timp de 24 ore se secretă în sânge: 5 μg Т3 и
80-100 μg Т4.
22-25 μg Т3 se formează în sânge din Т4.

Biosinteza şi secreţia hormonilor tiroidieni.
Se realizează în cîteva etape:

1.Sinteza Tireoglobulinei
2. Caprtarea Ionilor de
Membrana bazală iodură din plasmă
3.Organificarea Iodului
4. Iodurarea resturilor de Tir
5.Condensarea cu
formarea Iodtironinelor
6.Secreţia prin endocitoză
2900AA-110 Tir
7.Hidroliza
tireoglobulinei
HORMONII TIROIDIENI
• Transportul:
• A. Legaţi de proteine:
1.Globulina tiroxinoliantă – 75%. Sinteza acestei
proteine este stimulată de estrogeni şi micşorată de androgeni şi glucocorticoizi.
2.Prealbumina -15%
3.Albumina – 10%
• B. liberi: FT3 – 0,3%; FT4- 0,03%
• T1/2 T3= 2 zile
• T1/2 T4 = 6-7 zile
HORMONII TIROIDIENI
• Reglarea secreţiei
• Axul hipotalamo-hipofizar – TSH
• mecanism de autoreglare (autocontrol) –
la deficit de I, creşte captarea I din plasmă
şi secretă mai mult T3
• Mecanism intratiroidic:
Surplusul de iodură inhibă sinteza şi secreţia
H tiroidieni (efectul Wolff-Chaikoff)

Reglarea secreţiei !!!
Somatostatina (“antihormonul“ de creştere) inhibă secreţia

de TSH. Secreţia de somatostatină este stimulată de
concentraţiile mari de T3.
Reglarea nivelului hormonilor tiroidieni circulanţi se face şi prin
transformarea T4 în T3 activ biologic şi rT3 inactiv biologic.
Conversia T4 —> rT3 este favorizată în inaniţie pentru a

diminua arderile şi consumul de materiale energogene.
HORMONII TIROIDIENI

CATABOLISMUL
• Deiodurarea Т4 cu formarea rТ3 (nu

are activitate biologică).
• Conjugarea în ficat cu acidul
glucuronic sau sulfuric.

Metabolismul hormonilor tiroidieni
• Deiodurarea se produce la nivelul ţesuturilor periferice: ficat,
rinichi, muşchi.
Prin monodeiodurare:
-30-40% din T4 se transformă în T3 sub acţiunea 5-deiodurazei,
-40% din T4 se transformă sub acţiunea 5`-deiodurazei, în
forma biologic inactivă, rT3.
-T3 şi rT3 sunt deioduraţi la diiodotironine şi monoiodotironine
inactive.
• Conjugarea cu acidul glucuronic sau sulfuric şi eliminarea
prin bilă a produşilor de conjugare.
• Transaminare şi decarboxilare oxidativă a lui T4 şi T3 cu
formarea cataboliţilor solubili, excretabili prin urină.

HORMONII TIROIDIENI
• Celulele ţintă se află

În toate organele – prioritar în
• Receptorii pentru T3 şi T4
se găsesc în nucleu
• Deci mecanismul este
cirozolic nuclear- facilitează
transcripţia ARNm pentru
un şir de enzime:
Na+K+ATP azei,
• GlicerolfosfatDH,
• malic enzima,
HORMONII TIROIDIENI - ACŢIUNI
• La nivel nuclear – produc creşterea

sintezei de ARN m – sinteza de proteine -
stimulează creşterea şi diferenţierea
celulară
• La nivelul membranei plasmatice –
stimulează Na-K-ATP-aza

HORMONII TIROIDIENI - ACŢIUNI
• Activează enzimele de O/R din mitocondrii,

cresc numărul de mitocondrii, cresc în
dimensiuni cristele
• Controlul metabolismului oxidativ, proceselor de
ardere prin care se obţin ATP şi căldură –
acţiune calorigenă
• Creşte viteza metabolismului bazal:
• Efect catabolic:
• Măresc catabolismul proteinelor – BA negativ.
• Mobilizarea lipidelor în ţesutul adipos
• Glicogenoliza în ficat

La concentraţii normale sau mici
manifestă efecte anabolizante
• .
– stimulează sinteza hormonului de creştere.
– controlează metabolismul oxidativ.
– stimulează oxigenarea ţesuturilor.
– creşte sinteza Na+/K + -ATP azei (pompă
consumatoare de ATP), prin acţiune la nivel
nuclear.
– Au roluri esenţiale în dezvoltarea fetală şi
postnatală.

• La concentraţii mari manifestă efecte
catabolizante.
-creşte viteza metabolismului bazal;
-micşorează rezervele energetice glucidice
şi lipidice;
-intensifică catabolismul proteic.
-nivelul colesterolului scade în
hipertiroidism.

HORMONII TIROIDIENI – VARIAŢII
PATOLOGICE
• Producerea hormonilor tiroidieni în exces -

hipertiroidie

HORMONII TIROIDIENI – VARIAŢII PATOLOGICE
• Deficitul secreţiei
hormonilor tiroidieni –
hipotiroidie
• Deficitul congenital de
HT - cretinism
• Deficitul secreţiei HT la
adulţi - mixidem

HIPERTIROIDIA
• HT în exces determină:
• Metabolismul proteic: intensifică catabolismul proteinelor
(BA negativ)
• Metabolismul lipidic: intensifică lipoliza – mobilizarea
depozitelor adipoase – creşte c% de AGL şi scade
nivelul Col ( creşte metabolizarea şi eliminarea lui
biliară).
• Metabolismul glucidic:
1.se accelerează răspunsul glicogenolitic la catecolamine –
creşte glicogenoliza şi gluconeogeneza – scăderea
toleranţei la glucoză – hiperglicemia
2. Accelerează metabolizarea insulinei
3. Scade sensibilitatea tisulară la insulina exogenă
HIPERTIROIDIA
• Clinic se manifestă:
• scăderea în greutate - intensifică lipoliza –
mobilizarea depozitelor adipoase
• atrofia musculară - intensificarea
catabolismului proteinelor (BA negativ) –
apare incapacitatea muşchiului de a fosforila
creatina, eliberarea E lisosomale musculare.
Defectul de fosforilare explică slăbiciunea şi
oboseala musculară

HIPERTIROIDIA
• Modificările tegumentelor, pielii: pielea –

catifelată, caldă, transpirată (datorată
vasodilataţiei cutanate şi termogenezei
indusă de HT).
• creşte t corpului - decuplarea FO
• Exoftalm – hipertrofia şi deformarea
muşchilor extraoculari

HIPERTIROIDIA
• Modificări la nivelul cordului: tahicardia,
creşte debitul cardiac ( dar cu eficienţă
scăzură faţă de necesarul de O al
ţesuturilor), scăderea forţei de contracţie a
miocardului - în exces HT au acţiune
cardiostimulatoare directă:cresc AMPc în
miocard, cresc nr R cardiaci β adrenergici,
inhibă MOA ţ cardiac – în rezultat creşte
sensibilitatea ţesutului la catecolamine

HIPERTIROIDIA
• Modificările digestive: mărirea apetitului

(creşterea consumului de O2 şi decuplării
FO) şi hipermotilitatea gastrointestinală
(creşterii tonusului sistemic vegetativ
parasimpatic)
• Modificări ale SNC: labilitate emoţională,
nervozitate, hiperchinezie, tremor fin al
extremităţilor - determinate de creşterea
sensibilităţii ţesutului nervos la
catecolamine Catedra de biochimie și biochimie clinică
HIPERTIROIDIA
• Modificările sistemului hematopoetic: cresc

masa de hematii (accelerează disocierea O
din HbO2 prin creşterea c% de 2,3
difosfoglicerat şi scade activitatea pompei
de sodiu din eritrocite). Scad numărul
leucocitelor prin scăderea neutrofilelor

HIPERTIROIDIA
• Funcţia de reproducere: HT determină creşterea

c% plasmatice a globulinelor ce transportă H
sexuali (testosteronul şi estrogenilor) – creşte
nivelul seric al estrogenilor legaţi, dar creşte şi c
% estrogenilor liberi ca urmare a măririi
conversiei testosteronului în estradiol şi a
androstendionului în estronă
• Se observă şi răspuns crescut al
gonadotropinelor la stimularea cu
gonadoliberină - creşte LH şi FSH plasmatic. În
consecinţă: cicluri anovulatorii şi creşterea
infertilităţii

HIPERTIROIDIA
LABORATOR:
– T3, T4 – măriţi;
– TSH- micşorat

HIPOTIROIDIA
• Cea mai folosită clasificare a etiologiei

hipotiroidismului este aceea în funcţie de „etajul”
afectat din axul hipotalamo-hipofizo-tiroidian,
anume:
• - hipotiroidism primar în afecţiuni ale tiroidei;
• - hipotiroidismul secundar în afecţiuni ale
hipofizei;
• - hipotiroidism terţiar în afecţiuni ale
hipotalamusului;
• - hipotiroidism prin rezistenţă periferică la
acţiunea hormonilor tiroidieni.

CRETINISM
• Deficitul congenital de HT determină:

• Întîrzierea apariţiei nucleelor epifizare de
osificare, nediferenţierea osoasă –
creşterea liniară încetinită, membrele
disproporţionat de scurte faţă de trunchi şi
capul mare.
•

CRETINISM
• reţinerea dezvoltării psihice - caracter

infantil al creierului, hipoplazia neuronilor,
întîrzierea mielinizării şi reducerea
vascularizaţiei.
• În normă timp de 48 ore după naştere
TSH scade până la normă; în cretinism –
rămîne în c% mari

HIPOTIROIDIA -mixidem
• Edem mucinos cu infiltraţia tegumentelor –
acumularea mucopolizaharidelor, acidului
hialuronic şi condroitinsulfatului B în derm
• Creştere în greutate- infiltratul cu
mucopolizaharide din ţesut determină
retenţie de lichide şi aspectul infiltrat al
bolnavului

HIPOTIROIDIA
• Tegumente reci (vasoconstricţia cutanată,

scăderea fluxului sanguin şi consumului
de O2), uscate, descuamarea accelerată a
pielii şi hipercheratoză (reducerea
secreţiei glandelor sudoripare şi sebacee),
de o culoare palid-carotenică (lipsa
transformării carotenului în vitamina A).

HIPOTIROIDIA
• Bradicardie – deficitul de HT determină şi

micşorarea numărului de R β ai
miocardului – secundar scade debitul
cardiac şi a alurii ventriculare
• Din partea SNC: scade capacitatea
intelectuală, diminuă memoria recentă,
apar defecte de vorbire, predomină
somnolenţa şi letargia.

HIPOTIROIDIA
• Aparatul reproducător: suferă o involuţie a

caracterelor sexuale primare şi secundare:
atrofie testiculară, atrofie utero-ovariană,
mucoasă vaginală uscată – scăderea
libidoului, impotenţă, oligospermie,
tulburări menstruale, avorturi frecvente.

HIPOTIROIDIA
• Metabolismul lipidic: creşte nivelul seric al Tg,

Col, LDL; pe cînd c% AGL nu se modifică sau
puţin scăzută.
• Metabolismul proteic: sinteza şi metabolizarea
proteinelor sunt încetinite
• Metabolismul glucidic: scade rata absorbţiei
glucozei din intestin şi e împedicată intrarea Gl
în ţesuturi; degradarea insulinei este încetinită

HIPOTIROIDIA
LABORATOR:
– T3, T4 – micşoraţi;
– TSH- mărit

HORMONII PANCREASULUI

HORMONII PANCREASULUI
Numele Product % of islet cells Function

celulelor
Celule beta Insulina si 50-80% Scad c% Gl

amilina
Celule alfa Glucagon 15-25% cresc c% Gl
Celule delta Somatostatina 3-10% Inhiba secreţia de

I,G, STH, HCL,
gastrină
Celule PP Polipeptidul 1% Cresc secreţia de

pancreatic I, pepsină, HCL

INSULINA
• Structura:
51 AA
• Lanţul A-
21 AA
• Lanţul B –
30 AA

1- ARNm este tradus pe ribosomii
INSULINA - RE într-un precursor proteic:
preprohormon.
BIOSINTEZĂ
2- În RE «signalele peptidazelor»
clivează preprohormonul pînă la
prohormonul inactiv.
3- Prohormonul este transferat spre

aparatul Golgi.
4- Apoi este transportat în

veziculele secretante ce conţin
proteaze.
5- La stimularea celulei endocrine,

veziculele secretorii eliberează
conţinutul lor în spaţiul extracelular
prin mecanismul de exocitoză.
6- Hormonii difuzează spre lumenul

vaselor sanguine pentru a fi
transportate spre celulele ţintă.
Reglarea secreţiei Stimulare/ inhibiţie de secreţie
hormonilor
Adrenalina plasmatică  Activitate simpatică
 AA (Arg, Liz) –  Activitate parasimpatică

–


 Glicemia Celulele
  secreţia de insulină
beta –

Gastrina
 –
Somatostatina
GIP
Secretina Celulele delta
Glucagon
Celulele alfa  glicemia
GIP:peptidul gastro-intestinal/ acţiune anticipată
REGLAREA SECREŢIEI DE INSULINĂ
GLUT2 Na+
K+
Na+ KIR K+
K+
Vm
K +
Ca2+ -
Celule Ca2+
ß pancreatice Ca2+ Canale de Ca2+
Voltag-depend
Ca2+
Granule de Insulină
SECREŢIA BAZALĂ DE INSULINĂ
Inervaţia ß
celullor
GLUT2 Na+
K+
Signal
Na
+ KIR K +
K+
Vm
K +
Ca2+
Ca2+
Celulele ß
Ca2+ Voltage-gated
pancreatice Ca2+ channel
Ca2+
Glucoza-stimulează secreţia de insulină
Glucose ß cell integrates input from
various metabolites, hormones
GLUT2 Na +
K+ and neurotransmitters
Glucokinase Na+ KIR K+

K+
Km= 7-9 mM
- K +
Vm
ATP
Ca2+
Ca2+
Celulele ß
Ca2+ Canale de Ca2+
pancreatice IP3
Voltage-depend
cAMP Ca2+
METABOLISMUL INSULINEI
 50% se degradează în ficat

 50% se degradază în alte ţesuturi şi rinichi
 Pătrunde în celulele pentru degradarea
enzimatică prin endocitoză mediată de
receptori
 T1/2: 3 - 5 min.
 Circulă ca monomer liber

MECANISMUL DE ACŢIUNE AL
INSULINEI:
R a– suprafaţa externă:
 subunitatea conţine situsul

de fixare pentru insulină
membrana
citoplasmatică
subunitatea posedă
activitate tirozin kinazică

SEMNALUL TRANSMIS DE CĂTRE R
INSULINIC
Insulina se fixează la 
subunitate şi activează Insulin
domeniul protein kinazic al
subunităţii  GLUT4
PO4
autofosforilarea
subunităţii IRS-1
+ ATP IRS-1PO4 GLUT4
 activitatea Tyr kinazică
Cascadă de fosforilări Translocarea transportorului de

ale altor substrate Glucoză spre membrana
citoplasmatică
Răspunsul biologic –
a.activarea inositol 3-P; b.↓c
% AMPc (activează PDE)
c.Activarea unor factori de
transcriere Catedra de biochimie și biochimie clinică
• R fosforilat fosforilează şi activează IRS-1 şi îl
transformă în IRS-1-P (insulin-receptor-
substrate-1)
• IRS_1-P fosforilează o PK care declanşează o
cascadă de fosforilări asupra altor PK
citoplasmatice
• Ultima fosforilare activează protein fosfotazele
• Proteinele defosforilate sunt: glicogen-sintaza;
piruvat kinaza; PDH; acetil Co A carboxilaza;
HMG CoA reductaza:

Signalul transmis de receptorul Insulinic
Insulina se fixează la a Insulin
subunitate, care reglează
activitatea b subunităţii
GLUT4
PO4
autofosforilarea
+ ATP IRS-1PO4 Depositul de
Glicogen
 activitatea tyr kinazelor +
protein fosfatazei-
fosforilarea altor 1
substrate  +
glycogen
-
fosforilaza
sintazei
kinazelor
-
Activarea fosforilazelor→
Protein fosfotaze
fosforilaze→
fosfotaze
Effectele insulinei: molecular şi celular
 Efectele insulinei în interiorul nucleului

constau în activarea unor factori de
transcriere care induc exprimarea genelor
pentru transportori sau enzime cheie în
reglarea metabolismului
 Genele induse de acţiunea I codifică
următoarele proteine:
 transportorii de glucoză – GLUT 4
 glucokinaza
 piruvat-kinaza şi fosfo-fructo-kinaza
 LPL Catedra de biochimie și biochimie clinică
SEMNALUL TRANSMIS DE CĂTRE R INSULINIC
Insulina se fixează la  subunitate
reglînd activitatea subunităţii Insulin
GLUT4
PO4
autofosforilarea
+ ATP IRS-1PO4 GLUT4
 activitatea tyr kinazică
fosforilarea altor Translocarea transportorului de

substrate Glucoză spre membrana
citoplasmatică
activarea fosfo- inositol

3-kinazelor

TRANSMITEREA SEMNALULUI DE CĂTRE
INSULINĂ
Insulin se fixează la  subunitate Insulin
reglînd activitatea subunităţii 
GLUT4
PO4
autofosforilarea
subunităţii IRS-1 e.g. expresia
+ ATP IRS-1PO4
GLUT
proteinei
 activitatea tyr kinazelor MAPK MAPKPO4
+
ATP
fosforilarea altor Reglarea
substrate transcripţiei
Sunteza proteinei,
fosforilarea MAP proliferarea şi
kinazelor (Trh, Tyr) diferenţierea

INSULINA - ACŢIUNI
• metabolismului glucidic
1. Activează transportul glucozei în celule
(muscular şi adipos). Insulina stimulează
translocarea GLUT 4 pe membrana plasmatică .
2. activează sinteza glicogenului (la nivelul
glicogen-sintazei)
3. inhibă glicogenoliza;
4. activează glicoliza
5. inhibă gluconeogeneza.
6. Activează E şuntului pentozofosfat
EFECT HIPOGLICEMIC
ACŢIUNEA INSULINEI ASUPRA
METABOLISMULUI LIPIDIC
Stimulează sinteza lipidelor:

• Activarea acil-CoAcarboxilazei
• Induce acid gras sintaza
• Activează lipoproteidlipaza
Inhibă lipoliza:
• Inhibă trigliceridlipaza
ARE LOC MICŞORAREA C% AGL ŞI CORPILOR
CETONICI ÎN SÂNGE

ACŢIUNEA INSULINEI ASUPRA METABOLISMULUI
PROTEIC
1. Activează transportul AA în ţesuturi

2. Stimulează sinteza proteinelor
3. Inhibă degradarea lor
• Insulina este un hormon anabolic

DIABETUL ZAHARAT
Definiţie
Diabetul zaharat este un sindrom metabolic

caracterizat prin hiperglicemie cronică
determinată de scăderea absolută sau relativă
(insulinorezistenţă) a secreţiei de insulină .
În paralel cu tulburările metabolismului glucidic

apar şi perturbări ale metabolismului protidic, lipidic
şi hidroelectrolitic.

Clasificarea diabetului zaharat
1. Diabet zaharat tip 1

-mecanism: distrucţie de celule beta pancreatice==>
deficit absolut de insulină
A. Autoimun
B. Idiopatic
2. Diabet zaharat tip 2

-mecanisme:
• insulinorezistenţă predominantă, cu deficit relativ
de insulină
• deficit predominant de secreţie de insulină, cu
insulinorezistenţă moderată

Diabetul zaharat tip 2 Diabetul zaharat tip
1
• 80-90% din persoanele cu • Distrugerea celulelor

diabet beta printr-un
• Insulinorezistenţă- o lipsa mecanism autoimun
de efect la actiunea insulinei • Factori iniţiatori:
asupra celulelor organismului • 1.virali (rubeola;
• 1. prereceptor coxsakie B)
• 2.receptor • 2. Substanţe toxice
• 3.postreceptor (streptozocina)
• Insulinodeficienţă • Factorii autoimuni:
• 1. Prezenţa de
autoanticorpi anticelule
insulare (85% la debut)
• 2. Prezenţi anticorpi
antiinsulari (înainte de
tratament!)
Insulinorezistenţa:
• Prereceptor:
a. Moleculă anormală de insulină
b. Conversia incompletă a proinsulinei în insulină
c. Antagoniştii insulinici circulanţi (nivele crescute de
STH, cortizol, glucagon,catecolamine); anticorpi
antiinsulinici
• Receptor:
a. defecte de receptor în sinteză
b. micşorarea nr de receptori
c. micşorarea afinităţii R la insulină
• Postreceptor:
a. Micşorarea activităţii Tyr kinazică
b. Micşorarea nr de GLUT
c. Micşorarea activităţii PDH
d. glucotoxicitatea Catedra de biochimie și biochimie clinică
Caracteristici generale ale DZ tip I
şi DZ tip 2
DZ tip 1 DZ tip 2
Vîrsta Pînă la 40 ani După 40 ani
Frecvenţa max 12-14 ani După 60 ani

instalarea Acută, bruscă treptată
greutatea Scădere obezitate
ponderală
insulina ↓ ↑, normă sau↓
Corpi cetonici prezenţi absenţi

tratament insulină Antidiabetice
orale
Alterările metabolismului
glucidic
• hiperglicemia:
a. Micşorarea transportului de glucoză în ţesuturi
b. Mărirea gluconeogenezei
c. Activarea glicogenolizei
d. inhibarea glicogenogenezei
• Glucozuria – micşorarea reabsorbţiei Gl

Alterările metabolismului proteic:
• Scăderea pătrunderii AA în ţesutul muscular şi

creşterea captării lor în ficat
• Micşorarea sintezei de proteine
• Creşterea catabolismului protreic
• Metabolizarea AA prin DO –cu formarea de
cetoacizi (piruvat) – gluconeogenezei
• Creşterea ureogenezei – mărirea c% de uree
• Glicarea proteinelor (Hb, albuminei,
colagenului)
ALTERĂRILE METABOLISMULUI LIPIDIC:
• Lipogeneza inhibată (lipsa NADPH+H)

• Lipoliza activată
• cetogeneză

GLUCAGONUL
hormon
hiperglicemiant
Peptid din 29 AA
50% din glucagon este degradat în ficat.

T1/2 = 3 min

Gena glucagonului codează pre-proglucagon
Superfamilia genelor:
-VIP (« peptidul intestinal vazoactiv»)
- GIP (peptidul gastrointestinal inhibitor)
- Secretina
- GHRH (growth hormon-releasing hormone)
PREPROGLUCAGON (160 AA)

HN- Signal GRPP Glucagon
Glucagon IP GLP-I IP GLP-II COOH
2
Peptide
GRPP : glicentin-related pancreatic peptide
Se găsesc aceste gene şi în celulele intestinale, dar

expresia lor conduce la formare de alţi hormoni
(glicentină şi GLP(glucagon like peptide).
IP=intervening peptide

REGLAREA SECREŢIEI DE GLUCAGON
Amino Acizii  Activitatea SN simpatic
  Activitatea SN parasimpatic
 Glicemie

–

Celule
 Glicemie  secreţia de glucagon
 alfa – 0,1 ng/ml
 –
Somatostatina
CCK Celulele delta
Insulina
Celulele beta
CCK : colecistochinina Catedra de biochimie și biochimie clinică

MECANISMUL DE ACŢIUNE AL GLUCAGONULUI- MEMBRANO
CITOZOLIC
R
G
AC Adenilat ciclaza
ATP
AMPc
Protein kinazele AMPc dependente

ACŢIUNEA GLUCAGONULUI ASUPRA
METABOLISMULUI GLUCIDIC
• Activează glicogenoliza
• Inhibă glicogenogeneza
• Activează gluconeogeneza
• Inhibă glicoliza
• MĂREŞTE C% GL ÎN SÂNGE

ACŢIUNEA GLUCAGONULUI ASUPRA
METABOLISMULUI LIPIDIC
• Activează trigliceridlipaza (măreşte lipoliza)

• Măreşte c% AGL ce conduce la creşterea
sintezei corpilor cetonici
• MĂREŞTE C% AG ŞI CORPILOR CETONICI ÎN
SÂNGE

HORMONII SUPRARENALIENI

Hormonii medulosuprarenalieni
• Adrenalina
• Noradrenalina
• Structura:
Derivaţi ai Tyr

Biosinteza

Biosinteza

Biosinteza

NUMIȚI STRUCTURILE CHIMICE:

DEPOZITAREA ŞI REGLAREA
• Depozitate în granule- cromafine (în complexul

ce include CA, cromogranina A, Mg, Ca şi ATP)
• Reglarea: semnal pentru eliberare – acetilcolina
(prin intermediul ionilor de Ca) prin stimulare
nervoasă a medularei conţinutul granulelor
cromafine este eliberat în sânge – în c% mai
mari A, mai mici NA
• Amplifică sinteza CA – ACTH,glucocorticoizii
• Hipoglicemia şi nicotina – cresc eliberarea
adrenalinei
• Obturarea arterei carotide – creşte eliberarea
noradrenalinei
METABOLIZMUL ŞI INACTIVAREA CA
• Are loc în:

1. interiorul neuronului
2. celulele efectoare, după efectul biologic
3. ficat şi rinichi (T1/2=30 secunde)
• Catabolismul are loc sub acţiunea a 2 E:
– Catecol-orto-metil-transferazei (COMT)
– MAO (E a membranei interne a MC)- Cu++
sub influienţa ambelor E se formează - acidul
vanilmandelic eliminat renal şi unii intermediari:
metanefrina şi normetanefrina (cu urina)

Mecanismul de acţiune

α1-receptorii adrenergici
• sunt cuplaţi cu Gq - activarea fosfolipazei
C (PLC):
a. IP3 - creşterea Ca++ citosolic prin
mobilizarea lui din RE
b. DAG stimulează protein kinazaC (PKC)
determină fosforilarea proteinlor
c. Efecte:
d. -contracţia musculaturii netede: vase,
uter, pupilă (muşchi radiari)
e. celule hepatice - ↑ Glicemia

α2-receptorii adrenergici
• sunt cuplaţi cu proteina Gi - inhibă
adenilciclaza - ↓AMPc intracelular
• Efecte:
– Contracţia musculaturii netede: vase,
intestin
– pe glandele sudoripare ↑transudaţia
– Inhibă eliminarea de renină şi insulină

β1-receptorii adrenergici
• sunt cuplaţi cu proteina Gs stimulează

adenilatciclaza - ↑ AMPc.
• Efecte:
– predomină în miocard (creşte v şi forţei de
contracţie,dilatare)
– Hepatocit - ↑ glicogenoliza, gluconeogeneza -

↑ glicemia
– ţesut adipos - ↑ lipoliza

• sunt cuplaţi cu proteina Gs stimulează

adenilatciclaza - ↑ AMPc.
• Efecte:
• predomină în musculatura netedă -relaxare
– vase coronare, din muşchi scheletici, cerebrale VD
– Bronşii -BD
– uter
– intestin

• localizaţi în ţesutul adipos (în special în ţesutul

adipos brun)
• Efecte: termogenic, anti-obezitate, antidiabetic.
• au afinitate mare pentru NA, în timp ce A se
leagă foarte slab (opus β2-receptorilor).

ACŢIUNI
• Adrenalina – adaptarea organismului la agresiuni
interene, externe, fizice sau psihice (frig,
stres,emoţii, hipoglicemie)
• dilatarea vaselor
• Creşterea consumului de O şi a producţiei de
căldură
• în muşchii scheletici – activează glicogenoliza; în
ficat – creşte glicogenoliza şi glucogeoneza ; în
ţesut adipos – cresc lipoliza
• Creează o situaţie pasivă de tensionare
• Noradrenalina- provoacă constricţia vaselor
• Generează agresie
Hormonii medulosuprarenali (adrenalina şi noradrenalina).
1.

Feocromocitomul.
• este o tumoare benignă secretantă de

CA, care se manifestă prin:
1. HTA paroxistică sau permanentă,
însoţită de hiperhidroză (transpiraţii
intense),
2. tahicardie, aritmii cardiace
3. paloare,
4. poliurie.

H CORTICOSUPRARENALI

Structura

BIOSINTEZA HORMONILOR SUPRARENALI



REGLAREA SECREŢIEI GC
1. axul hipotalamo-
hipofizar- ACTH
2. Stresul, emoţiile
3. Ritm circadian

Reglarea secreţiei Aldo
1. Variaţiile ionilor de Na şi K:
↑[K+]plasmatic  ↑secreţia ALDO  ↑excreţia
K+
↓[Na+] plasmatic  ↑secreţia ALDO 
↑reabsorbţiaNa+
2. Sistemul renină-angiotensină-aldosteron
↑eliberării de ALDO este stimulată Ag. II şi
Ag. III
3) ACTH - efect minor

CORTICOSTEROIZII
• Mecanism de acţiune - citozolic nuclear
• Transport: în sânge circulă predominant legaţi

de proteine:
• GC:
• 75% - transcortina
• 15% - serumalbumina
• Aldo – se leagă de serumalbumină (40%)

CATABOLISMUL GC
• Cortizolul se metabolizează hepatic

(prin: hidrogenarea dublei legături de la C4;
a grupării cetonice de la C3 şi conjugaţi cu
acid glucuronic), iar eliminarea este
renală.
Se elimină prin urină sub formă de 17
hidroxicorticosteroizi şi 17-cetosteroizi
(10%).

CATABOLISMUL
• Aldo – se catabolizează hepatic sub

formă de tetrahidroaldosteron (THA). Se
elimină prin urină (aldosteron 7-10μg/zi;
THA 40-60 μg/zi)
• Dehidro-epiandrosteronul şi
androstendiolul se metabolizează la nivel
hepatic, rezultând 17-ceto steroizii,
eliminaţi prin urină.

Principalele acţiuni GC:
– 1. Metabolice
– 2. Pe organe şi sisteme
– 3. Farmacologice
– Au efecte anabolice la nivelul ficatului şi
efecte catabolice – asupra altor ţesuturi (se
realizează prin acţiunea altor H –adrenalina)

1) Efecte metabolice ale GC
• a) Metabolismul glucidic:
• GC cresc glicemia prin:
• - ↑ absorbţia intestinală a glucozei,
• - ↑ gluconeogeneza hepatică - ↑ cantitatea de glucoză
• - ↑ glicogenoliza produsă de adrenalină şi glucagon
• -↓ utilizarea întracelulară a glucozei (↓ afinitatea
receptorilor pentru insulină, în special muşchi şi
adipocit) de unde secundar ↑glicemia – diabet steroid

b)Metabolismul proteic:
În muşchii scheletici: ↑catabolismul proteic,
bilanţ azotat negativ.
AA eliberaţi sunt substratul principal al
gluconeogenezei hepatice.

• c)Metabolismul lipidic:
• GC cresc lipoliza la nivelul ţesutului adipos:
• Lipide →AGL→corpi cetonici →Energie
– Lipoliza însoţită de ↑depunerii lipidelor în alte
zone:
• lipoliză pe membre
• depunere de grăsimi pe faţă(“faţă de lună
plină”), torace, abdomen – obezitate
centripetă

1) Efecte metabolice ale GC :
• d)Metabolismul hidromineral
• GC cresc retenţia de NaCl şi apă (funcţie
mineralo-corticoidă)
• ↑volemia producerea edemului în corticoterapie
(efect advers)
• ↑demineralizarea osoasă (efect advers)

EFECTELE GC:
• Favorizează pierderile de Ca şi P din oase – prin

inhibarea creşterii matricei colagenice a osului,
inhibarea osteoblastelor – osteoporoza şi
calciuria
• Efect permisiv - facilitează acţiunea altor H: CA,
glucagonul, adrenalina, insulina

EFECTELE GC:
• Rol antiinflamator – reduce numărul de

leucocite, inhibă proliferarea fibroblaştilor, inhibă
fosfolipaza A2, întrerupând astfel sinteza de Pg
şi LT
• Rol în răspunsul imun- provoacă liza ţesutului
limfatic, modificând imunitatea celulară şi scad
producţia de anticorpi
• Acţiune antiproliferativă - inhibă procesele de
formare a substanţelor de tip histaminic şi
serotoninic – prin scăderea numărului de mitoze
celulare

Efectele hormonilor
mineralocorticoizi
ROL: Menţinerea homeostaziei hidrice şi

electrolitice
Ţesutul ţintă: rinichiul (tubul contor distal şi
colector) la nivelul căruia determină creşterea
reabsorbţiei ionilor de Na şi eliminarea celor de
H, K, Mg NH4
• ↑Reabsorbţia pasivă de Cl-şi HCO3-
• Retenţia sodiului – antrenează şi retenţia de
apă.

Efecte extrarenale:
↑Reabsorbţia de Na+ şi secreţia de K+ la nivelul:

• Glandelor sudoripare: economisirea NaCl pentru
menţinerea volemiei - sudaţie ↑cu NaCl↓
• rol în adaptarea la cald.
Efecte pe muşchi şi nervi: ↑activitatea pompei

Na+/K+

PATOLOGIA
• A. tulburări congenitale - datorate unor

perturbări enzimatice la nivelul biosintezei
• B. Tulburări dobândite – se manifestă prin hipo-
sau hiperfuncţia corticosuprarenalei

Tulburări congenitale
• 1. Lipsa 3 beta DH (pregnenalonei în
progesteron) – disfuncţia corticosuprarenalei şi a
gonadelor, având consecinţă tulburări
psihosomatice grave, nedezvoltarea glandelor
sexuale.
• Lipsa 21-hidroxilazei – secreţie excesivă de
androgeni, cu apariţia fenomenelor de virilizare
la bărbaţi şi masculinizare la femei
• Lipsa 11-hidroxilazei – hipersecreţie de
aldosteron şi HTA
• Lipsa 18-hidroxilazei – scăderea sintezei de
Aldo, concomitent cu creşterea celorlalţi H
• Deficitul de 17-hidroxilază – sinteza crescută de
Aldo cu apariţia aldosteronismului primar.
Tulburări dobândite
• Boala Addison – insuficienţă
corticosuprarenală cronică primară
• Sindromul Cuşhing – hiperfincţia
corticosuprarenală
• Hiperaldosteronism (primar sau secundar)

Boala Addison
• Sindrom realizat de deficitul secretor cronic al

glucocorticoizilor, mineralocorticoizilor,
androgenilor, datorat distrugerii glandei
corticosuprarenale
• Cauze:
• suprarenalita TBC;
• atrofie corticală autoimună

Boala Addison
• Clinic:
1. Astenie, cefalee, slăbirea forţei musculare
2. hiperpigmentare tegumentelor şi
mucoaselor, mai evidentă la plici şi pe cicatrici
3. hipotensiune arterială
4. Tulburări digestive (diminuarea apetitului şi
scăderea ponderală, vomă, diaree)
5. Tendinţă la hipoglicemie (transpiraţii,
tremurături, senzaţie de foame)
6. Pierderi excesive de Na, Cl- dehidratare

SINDROMUL CUSHING
• caracterizată prin hipersecreţie de glucocorticoizi

(cortizol)
• Clasificare
• A. Sindroame Cushing independente de ACTH:
- Tumori benigne (adenoame) sau maligne (carcinoame) ale CSR
- Iatrogen (prin corticoterapie)
• B. Sindroame Cushing dependente de ACTH:
- Boala Cushing (adenom hipofizar hipersecretant de ACTH) - 80% din cazuri
- Sindrom de ACTH ectopic(determinat de tumori maligne secretante de
substanţe “ACTH-like”: cancere pulmonare, bronşice, gastrice, pancreatice)
- 20 % din cazuri.

DEREGLAREA METABOLISMULUI:
• proteic
1. activată proteoliză,
2. inhibatăă sinteza proteică
astenie musculară, pierderea matricei osoase
(osteoporoză)
• lipidic
1. Activată lipoliza,
2. mobilizarea lipidelor din depozite cu redistribuţia
specifică a lor
Obezitatea centripetă
• • glucidic
1. creşte gluconeogeneza din aminoacizi
2. scade utilzarea perifericăa glucozei,
3. insulinorezistenţă;
hiperglicemie - diabet steroid
SEMNE CLINICE:
• - obezitate de tip „cushingoid” – predominant la nivelul

faciesului, toracelui şi abdomenului ( se explică prin
densitatea mare a receptorilor pentru glucocorticoizi la
nivelul ţesutului adipos intra-abdominal);
• membrele superioare şi inferioare sunt lipsite de ţesut
adipos, sunt subţiri şi cu amiotrofie (pierderea
progresivă a ţesutului muscular: miopatie proximală);
• faciesul este rotund, cu aspect de „lună plină”, roşu.
• Buffalo hump: „cocoaşă” alcătuită din ţesut adipos,
prezentă în regiunea cervicală posterioară, datorată
excesului de cortizol

Semne clinice:
• modificări cutanate: - piele subţire, cu vergeturi

roşii- violacee, acnee, hirsutism, vindecarea
dificilă a plăgilor şi infecţii cutanate frecvente
(excesul de glucocorticoizi inhibă fibroblaştii,

determinând pierderea de colagen şi ţesut
conjunctiv)

Semne clinice:
• HTA secundară: prin retenţie hidrosalină,
creşterea reactivităţii vasculare la catecolamine
• Amiotrofia – în special musculatura proximală a
membrelor
• Sd de hetero-sexualizare:
- Semne de virilizare la femei (hirsutism,
modificarea tonalităţii vocii,amenoree)
- Sd de demasculinizare la bărbaţi (scăderea
libidoului, atrofie testiculară)

Semne clinice:
• Osteoporoză (excesul de GC inhibă

activitatea osteobalastică, determină
lizarea matricei proteice a osului, scade
mineralizarea osului prin diminuarea
absorbţiei intestinale de calciu şi fosfaţi)

Diagnostic paraclinic:
hipercortizolemie
mărirea de 17-cetosteroizi
mărirea Na, Cl şi micşorarea K
hiperglicemie
glucozurie
hipercolesterolemie şi hipertrigliceridemie

HIPERALDOSTERONISMUL
• Primar (sd Conn)- adenom

corticosuprarenal secretant de aldosteron
• Secundar (sd edematoase, tratament
medicamentos)

Sd Conn
• - hipertensiune arterială
• Hipopotasemie
• Hiperexcitabilitate neuro musculară
• Alcaloză metabolică

HORMONII SEXUALI
• Masculini: C19, se sintetizează în
celulele Leydig din testicule:
1. testosteronul
2. Dihidrotestosteronul

HORMONII SEXUALI
• Feminini: C18 steroizi:

• ciclul A – aromatic; lipseşte CH3 din
poziţia 10; în poziţia 3 – gr. OH:
• Estrogeni: estrona, estradiolul, estriolul
• Reglarea secreţiei
-prin intermediul hormonului eliberator al gonadotropinelor (Gn RH)
-LH stimulează secreţia de estrogeni şi progesteronă de către ovar
şi controlează ciclul ovarian.
-FSH stimulează secreţia de estrogeni şi dezvoltarea foliculilor

ovarieni.
• Reglarea prin feed back negativ.
HORMONII SEXUALI
• Progestageni- progesterona (C 21)
– este secretată de corpul luteal, placentă, corticosuprarenală,
testicul.
– Se secretă în cantităţi mari în perioada luteală a ciclului
menstrual şi în timpul gestaţiei de către unitatea feto-
placentară
– Biosinteza sa se află doar sub controlul LH (nu şi FSH)
– circulă în sânge legată de aceeaşi proteină care fixează
şi cortisolul.
– Rol - intervine în menţinerea gestaţiei şi în dezvoltarea
glandelor mamare
– în ficat, se transformă în pregnandiol care este eliminat pe
cale renală sub formă de glucuronoconjugat.
HORMONII SEXUALI

NUMIȚI STRUCTURILE:

BIOSINTEZĂ

Mecanismul de acţiune
(intranuclear)
(extracellular)
dimerizaţia
A
DN
(intracellular)
transcripţie
translaţie
efecte Intracelulare proteine
extracellular effects

Rolul H sexuali masculini:
• Rol în diferenţierea celulară

• Rol în spermatogeneză
• Contribuie la dezvoltarea caracterelor
sexuale secundare şi a comportamentului
la bărbaţi
• Rol anabolizant, concretizat în dezvoltarea
scheletului şi a muşchilor

ROLUL ESTROGENILOR
1. dezvoltarea caracterilor secundare

(dezvoltarea cartilajelor laringenului, formarea
timbrului vocii, dezvoltarea glandelor mamare).
2. favorizează dezvoltarea primelor stadii ale
ciclului ovarian;
3. desfăşurarea sarcinii şi procesului de naştere
4. Rol anabolizant (slab) asupra oaselor şi
cartilagiilor
5. Efect vasodilatator periferic şi de disipare a
energiei calorice
Progesterona – efecte:
1. Reduce acţiunea estrogenilor în proliferarea

epiteliului vaginal şi uterin
2. Măresc funcţia secretorie a epiteliului uterin în
vederea implantării ovulului fecundat
3. Reduc motilitatea uterului
4. Stimulează dezvoltarea glandelor mamare în
vederea lactaţiei
5. Micşorează fluxul sanguin periferic
6. Scad disiparea căldurii

MULȚUMESC PENTRU
ATENȚIE

Hormonii An 1-79809

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Hormonii An 1-79809

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

HORMONII:

structura chimică, clasificare,

Catedra de biochimie și biochimie clinică

• Noţiuni despre hormoni. Proprietăţile generale şi rolul hormonilor în

Catedra de biochimie și biochimie clinică

•Hormonii endocrini– sintetizate de glandele endocrine

Catedra de biochimie și biochimie clinică

Catedra de biochimie și biochimie clinică

Catedra de biochimie și biochimie clinică

Catedra de biochimie și biochimie clinică

1. Activitate biologică mare: în concentraţii

Catedra de biochimie și biochimie clinică

• A. După natura chimică:

• B. După mecanismul de acţiune

Catedra de biochimie și biochimie clinică

Catedra de biochimie și biochimie clinică

Clivarea secvenţei pre- în Pre-prohormonul---

În aparatul Golji Prohormonul – hormon activ

Catedra de biochimie și biochimie clinică

Catedra de biochimie și biochimie clinică

Catedra de biochimie și biochimie clinică

Catedra de biochimie și biochimie clinică

Catedra de biochimie și biochimie clinică

Catedra de biochimie și biochimie clinică

• Hormonii liposolubili (tiroidieni, steroizi) circulă

Catedra de biochimie și biochimie clinică

• Se execută la nivel de producere (secreţie)

Catedra de biochimie și biochimie clinică

Catedra de biochimie și biochimie clinică

• Creşterea peste anumite limite a estradiolului,

Catedra de biochimie și biochimie clinică

• sunt înăscute, dar suferă o sincronizare sub

Catedra de biochimie și biochimie clinică

• Este asigurată de “ traductori neuroendocrini” –

• Se asigură o reglare în cascadă ce se face prin

Catedra de biochimie și biochimie clinică

• R – sunt proteine oligomerice,multidomeniale

Catedra de biochimie și biochimie clinică

• Cuprind cel puţin 2 zone (domenii) active:

• Receptorii pot fi localizaţi:

Catedra de biochimie și biochimie clinică

• H se leagă de R prin interacţiuni slabe,

• Specificitatea interacţiunii H-R e asigurată

• Interacţiunea HR – fenomen de saturaţie

Catedra de biochimie și biochimie clinică

Catedra de biochimie și biochimie clinică

• 4 clase de receptori cu activitate tirozin

Catedra de biochimie și biochimie clinică

Catedra de biochimie și biochimie clinică

• H nu pătrund în celule, dar acţionează prin

• grupe de mesageri secunzi:

Catedra de biochimie și biochimie clinică

Medierea acţiunii H prin MS implică existenţa unor

Catedra de biochimie și biochimie clinică

• Se cunosc mai multe tipuri de proteina G:

Catedra de biochimie și biochimie clinică

Catedra de biochimie și biochimie clinică

G (α -GDP- -β-γ) + GTP

Catedra de biochimie și biochimie clinică

• Toxina holerică activează permanent

Catedra de biochimie și biochimie clinică

Inactive c AMP dependant Active c AMP dependant

Protein + ATP ADP + Protein PO4