Obiectivele

1. Noţiuni despre hormoni. Proprietăţile generale şi rolul hormonilor în organism.

2. Clasificarea hormonilor.
3. Sinteza, transportul, stocarea şi metabolizarea hormonilor:
a) polipeptidici;
b) steroizi;
c) catecolaminelor;
d) tiroidieni.
4. Mecanismele de reglare a sintezei, excreţiei şi acţiunii hormonilor:
a) conceputul sistemelor de reglare prin feed-back;
b) bioritmuri hormonale.
5. Structura receptorilor membranari şi nucleari. Interacţiunile dintre hormon şi receptor.
6. Mecanismele de acţiune ale hormonilor:
a) mecanismul membrano-intracelular. Rolul mesagerilor secunzi: AMPciclic, GMPciclic, ionii de calciu,
diacilglicerolul şi inozitoltrifosfatul, oxidul de azot.
b) mecanismul citozolic.
7. Hormonii hipotalamusului: liberinele şi statinele. Reglarea secreţiei lor.
8. Hormonii adenohipofizari:
a) peptide derivate din pro-opiomelanocortină;
b) grupa hormonilor somatomamotropi;
c) grupa hormonilor glicoproteici.
Natura chimică, mecanismul de acţiune, efectul biologic, reglarea secreţiei şi dereglarea ei. Folosirea în
practică.
9. Hormonii neurohipofizari: vazopresina (hormonul antidiuretic) şi oxitocina. Mecanismul de acţiune,
efecte biologice. Diabetul insipid.
10.Hormonii glandei paratiroide: structura, reglarea şi efectele biologice. Rolul 1,25(OH)2D3. Dereglările
funcţiilor glandelor paratiroide.

1
 Sistemul endocrin
• este alcătuit din:
• a. glande endocrine, celule
specializate
• b. hormonii circulanţi
• c. ţesuturile ţintă

2
 Hormonii
sunt substanţe biologic active,
sintetizate şi secretate de
glandele endocrine, care
reglează funcţiile biologice şi
procesele biochimice în
organism.

3
 Caracteristica generală:
• sunt activi (în concentraţii foarte mici de
ordinul 10-6 – 10-9 M/l au efecte puternice);
• acţiune la distanţă – sunt sintetizați în
glandele endocrine, dar acţionează asupra
ţesuturilor ţintă;
• posedă specificitate înaltă de acţiune;
• sunt supuse controlului din partea
sistemului nervos.

4
 Principiile de clasificare
1. După sediul de sinteză
2. După natura chimică
3. După mecanismul de acțiune
4. După efect

5
Șase glande evidențiat endocrine

6
 SNC

MSR

Adrenalina
Noradrenalina
7
 2. După natura chimică hormonii se clasifică în:

• 1. hormoni de natura proteică;

peptide;
proteine simple;
proteine conjugate;
• 2. derivaţi ai aminoacizilor;
• 3. hormoni de natura steroidă
• 4. derivaţi ai acidului arahidonic

8
 Natura
Hormonilor Hormonii Sediul de sinteză
Hormonii
Peptidici  Oxitocina Hipotalamus
  Vasopresina "
  CRH sau Corticoliberina "
  GnRH sau Gonadoliberina "
  GRH sau Somatoliberina "
   GHIH sau Somatostatina "
TRH sau Tiroliberina "
PIH hormonul inhibitor al
  Prolactinei "
ACTH sau hormonul
  corticotrop Adenohipofiza
  FSH sau Folliculostimulina "
  LH sau hormonul luteinizant "
  TSH sau hormon tireotrop "
  GH sau hormon de creştere "
MSH sau hormon
  melanotrop "
9
  Prolactina "
 Pancreas (insulele
  Insulina Langerhans)
  Glucagonul  "
  Parathormon Paratiroïda
  Calcitonina  Tiroïda

  Colecistokinina Duodenul
  Seretina "
  Gastrina Stomac
  NAF sau factorul natriuretic atrial Inima

  EPO sau Eritropoïetina Ficat şi Rinichi

  Angiotenzina (Angiotenzinogen) Ficat

  Factor de creştere Multiple tipuride celule

10
 Hormonii Mineralocorticoïzii
Steroizi (aldosteron) Cortico-surprarenala
  Glucocorticoïzii "
 Androgenii
  (androstenediona) "
   Progesterona Ovare
  Estrogenii "
  Testosterona Testicule

Hormonii derivaţi
din AA T3 sa triiodotironina Tiroïda
  T4 sau tiroxina "
  Dopamina Hipotalamus
  Adrenalina  Medulo-suprarenala
  Noradrenalina "
 

11
 Hormonii
și substanțele cu acțiune
reglatoare

12
 Sinteza hormonilor:
- are loc în celulele specializate concentrate în glandele
endocrine sau răspândite printre alte celule.
- din precursorii respectivi:
cei de natură proteică din AA sau în forma lor activă sau sub
formă de precursori de prepro- şi pro- hormoni, care apoi în
urma modificărilor posttraducere se activează.
cei derivaţi de la AA (tir);
cei de natură steroidă din colesterol
Cei derivaţi din a. arahidonic
După sinteză h. Sunt secretaţi în sînge cu care sunt transportaţi.

13
 TRANSPORTUL HORMONILOR.

• H.peptidici, hidrosolubili, circulă în sînge în stare liberă.

Somatomedina circulă asociată cu o proteină specifică
• Hormonii steroidici, tiroidieni, vit D – liposolubile şi în plasmă
sunt transportaţi de proteine mai mult sau mai puţin specifice
(hormon- binnding protein) -
• TBG (thyroxine-binding globulin)
• CBG (Cortisol-binding globulin)
• SHBG (sex hormon- binding globulin).
• Serumalbumina are o afinitate mai mică şi participă la
transportul mai multor hormoni liposolubili.

14
 Celula ţintă:
• Este celula ce conţine receptor specific pentri
Hormon:
• Receptorii pot fi situaţi pe membrană sau
intracelular

15
 Mecanismele de reglare a sintezei, excreţiei şi
acţiunii hormonilor:
a) conceptul sistemelor
de reglare prin feed-
back;
b) bioritmuri
hormonale.

16
 b) bioritmuri hormonale.

• Ex:Reglarea secreţiei de ACTH:

– Ritm circadian maxim dimineaţa (ora 8) şi minim
seara (ora 24)
– secreţia GlucoCorticoizilor urmează acelaşi
pattern concentraţia lor maximă dimineaţa.
– Modificarea ritmului veghe somn duce la
modificarea ciclului CG.

17
 6. Mecanismele de acţiune ale hormonilor:

• Mecanismul membrano-citosolic; (hormonii

hidrosolubili)
• Mecanismul citosolic-nuclear; (h. Tiroidieni,
h.steroizi)

18
Mecanismul de acţiune membrano-citozolic specific pentru
hormonii de natură proteică

Hormonii proteici nu pot

traversa membrana celulară,
găsesc R pe membrană şi
influenţează metabolismul
prin intermediul unor
mesageri chimici intracelulari
(mesageri secunzi),
Funcţia de mesageri secunzi o
pot îndeplini următorii
compuşi:
AMPc, GMPc;
calciul-calmodulina;
inozitol-trifosfatul;
Diacilglicerolii,

19
Fosfolipaza AII

20
 Structura receptorilor membranari şi nucleari. Interacţiunile
dintre hormon şi receptor.

• Receptorii membranari sunt proteine integrale cu dimensiuni mai mari

decât ale hormonilor.
• Interacţiunea H-R este stabilizată de forţe necovalente, slabe.
• Specificitatea R pentru H este foarte înaltă şi totuşi este posibilă fixare
altor substanţe asemănătoare:
• Agonist (un alt hormon) cu alt răspuns.
• Antagonist care se fixează neproductiv.
• Afinitatea R pentru H este foarte mare, fapt ce asigura fixarea H în
concentraţii foarte mici.
• Numărul de Receptori este variabil:
• Creşte - la o concentraţie joasă de Hormon (up regulation)
• Se micşorează - la o concentraţie mare de Hormon (desensibilizarea
celulei sau dawn regulation)

21
Receptorii membranari sunt grupaţi în
patru clase principale

a. R. cuplaţi cu proteina G
b. R canale de ioni

22
 c. R cu activitate cuplată cu
tirozin kinazele
d. R cu activitate enzimatică
Intrinsecă

Figure 20-3c,d 23
 RECEPTORII CUPLAŢI
CU PROTEINELE G
- reprezintă o clasă importantă de glicoproteine
transmembranare (200 receptori), care fixează liganzii
extracelulari
- Reprezintă proteine transmembranare organizate în
7 domenii ce penetrează membrana formând 3 bucle
intracelular și 3 ectracelular:
Helixul alpha situat transmembranar
- Extremitatea NH2 cu situl extracelular glicosilat
- Extremitatea COOH-terminală intracelulară cu
sit de fosforilare
- Bucla citoplasmatică V-VI este implicată în fixrea cu o
Proteina G

24
 Lipsa congenitală a receptorilor
Duce la apariţia diferitor patologii:
• Sindromul Laron (formă de nanism) – pt. STH
• Sindrom de rezistenţă ovariană – pt. GnRH
• Diabetul insipid nefrogenic familial – pt. ADH
• Psudohipoparatiroidism – pt. PTH
• Rahitism calcitriol-rezistent – pt. calcitriol
• Obezitatea – pt. leptină
• Hipertensiunea – pt. dopamină

25
 PROTEINELE G
• Asigură legătura dintre R şi un efector;
• Este primul component în cascada de
amplificare a semnalului celular;
• Fixează şi hidrolizează GTP în cursul
funcţionării sale;
• Este localizată pe suprafaţa citoplasmatică a
membranei;
• Este constituită de 3 subunităţi (α, β, γ) –
heterotrimer;
• Tipul protrinei G diferă după subunitatea
alpha: Gs, Gi, Gt, Go, Gq. 26
27
 PROTEINA G – ciclul de funcţionare
• Ciclul de activare/ inactivare a proteinei
• GDP fixat de proteina αs este forma inactivă
• GTP- αs forma activă (disociaţia de la dimerul
β−γ)
• Toxina holerică activează permanent
efectorul (Gs)
• Toxina pertusică împiedică cuplarea proteinei
G -receptor (Gi,o)

28
29
30
 Efectorii sunt:
• Adenilat ciclaza
• Guanilat ciclaza
• Fosfolipaza A2
• Fosfolipaza C
• Canalele de K
• Canalele de Ca

31
 RECEPTORII CE ACTIVEAZĂ
GUANILAT-CICLAZA

• GUANILAT-CICLAZA sintetizează GMP ciclic

din GTP
• Receptorii membranari
• - receptorii pentru peptidele natriuretice
• (ANP, BNP, CNP): NPR-A, -B, -C
• Receptorii citozolici
• -monoxidul de azot (NO)

32
 RECEPTORII CE ACTIVEAZĂ
TIROSIN-KINAZA
• Posedă activitate enzimatică intrinsecă
• Agoniştii induc:
- dimerizarea receptorului cu autofosforilarea lui
-o fosforilare a altei proteine celulare
• Domenul extracelular = sit de fixare a mediatorului
• Extremitatea citoplasmatică = activitate enzimatică
• Exemple:
Factorul de creştere celular (EGF, PDGF, TGF, CSF)
Receptorul insulinei

33
 RECEPTORII CE ACTIVEAZĂ TIROZIN-
FOSFATAZELE

• Defosforilează proteinele fosforilate

• sunt 2 forme:
membranare
solubile

34
Mesegerii secunzi

-Nucleotidele ciclice (cAMP, cGMP)

-Diacilglicerol
-Inositol trifosfat
-Ca2+

35
 PROTEIN-KINAZELE (2)
• Protein-kinaza A (PKA) – activată de AMPc (posedă specificitate de
substrat foarte largă
• Protein-kinaza B (PKB) ) este o protein kinază fosfatidil inositol 3,4,5
trifosfat (PIP3) dependentă, implicată în transducția signalului de la
insulină. PIP3 este un fosfolipid fixat de plasmalemă: (a nu confunda
cu(IP3) solublil în apă (mesanger secund).
• Protein-kinaza G (PKG) – activată de GMPc – cu specificitate de substrat
mai relativă) – este mai puţin răspândită decât PKA (inimă, retină,
muşchii netezi pulmonari, vasculairi şi intestinali)
• Protein-kinaza C (PKC) este o protein kinază – Ca-dependentă, fixată la
partea internă a membranei celulare și duce la generare de DAG. Face
parte din cascada IP3 de signalizare. Deosebim - două grupe:
A = PKCα, PKCβ, PKCγ
B = PKCδ, PKCε…
• Protein-kinazele activate de complexul calcium calmodulină (glicogen-
fosfataz kinaze, kinazele lanţului uşor al miozinei, etc.)

36
38
39
40
Proteinkinaza C

41
• Model for the regulation of protein kinase C by 1) phosphorylation and 2) membrane binding and
pseudosubstrate release. Newly synthesized protein kinase C (PKC) associates with the detergent-
insoluble fraction of cells (72) (bottom left). It is processed to the mature, cytosolic form by three
functionally distinct phosphorylations: transphosphorylation at the activation loop to render the kinase
catalytically competent (Thr-500 in βII); an autophosphorylation at the C terminus (Thr-641 in βII) that
stabilizes the catalytically competent conformation(73); and a second autophosphorylation at the C
terminus (Ser-660 in βII) that releases protein kinase C into the cytosol(73). This triple phosphorylated
mature form is inactive because the pseudosubstrate occupies the substrate-binding cavity (middle).
Generation of diacylglycerol (DG) causes the affinity of protein kinase C for membranes to increase
dramatically. Membrane translocation is mediated by diacylglycerol binding to the C1 domain and
phosphatidylserine (PS) binding to the C2 domain (top right). The affinity for acidic lipids is increased by
CaGraphic for conventional protein kinase Cs, likely by structuring the lipid-binding surface, but not for
novel protein kinase Cs, whose lipid-binding surface may already be structured. Protein kinase C can bind
to membranes with low affinity with either C1 domain ligands (not shown) or with C2 domain ligands (top
middle). However, it is the high affinity binding (top left) mediated by both domains that results in
pseudosubstrate release and maximal activation. Asterisks indicate the exposed hinge, which becomes
proteolytically labile upon membrane binding (independently of pseudosubstrate release(67)), and the
exposed pseudosubstrate, which becomes proteolytically labile upon activation (independently of
membrane binding(20)).

42
Mecanismul citosolic-nuclear
Specific pentru (h.
Tiroidieni, h.steroizi)
Receptorul pentru H
steroizi se află în citoplasmă
 Complexul HR exercită
influenţă asupra sintezei
proteinei modificînd viteza
transcrierii genelor specifice
a proteinelor
corespunzătoare;

43
Receptorii intracelulari

44
45
 Metabolizarea hormonilor
• a) polipeptidici pînă la aa respectivi;
• b) steroizi pănă la 17 cetosteroizi;
• c) catecolaminele pînă la metanefrină,
normetanefrină şi a.vanilic.
• d) tiroidieni metabolizează prin deiodarea progresivă
a moleculei. Prima deiodare are ca efect apariţia
hormonului T3 (20% din acesta fiind secretat ca atare
de tiroidă, 80% provenind prin metabolizarea în
ţesuturile periferice a T4. Deiodarea continuă la
aceste nivele şi apoi produsele de metabolism sunt
excretate.
48
 Hormonii Hipotalamusului
• Tiroliberina (TRH)
• Corticoliberina(CRH)
• Gonadoliberina (GnRH) Toţi sunt peptide de la 3 la 41
• Somatoliberina (GHRH) AA şi stimulează(liberinele) sau
• Somatostatina inhibă (statinele) secteţia de
• Prolactostatina hormoni de către hipofiză
• Oxitocin
• Vasopresin (VP, AVP)

49
 Oxitocina (9 AA)
- Contracţia musculaturii uterului în
timpul travaliului
- Contracţia celulelor mioepiteliale,
în cursul alaptării.
- Inhibă secreţia de Progesteron

50
 Vasopresina (9AA)
• Activează prin mecanismul membrano-citozolic cu
ajutorul AMP-ului ciclic.
• Posedă acţiune selectivă asupra reabsorbţiei apei în
tubii distali şi tubii colectori ai rinichilor.
• Provoacă contracţia vaselor de tip muscular, mărind
tensiunea arterială.
• Reabsorbţia apei scade diureza, creşte concentraţia de
sodiu şi vazopresina.
• În insuficienţa de vasopresină se dezvoltă afecţiunea
diabetul insipid. Se elimină de la 4 pînă 10 litre de urină
în 24 ore.
• Preparatele de vasopresină lichidează simptoamele
afecţiunii.

51
 Reglarea secreției de ADH
• Stimularea secreţiei este determinată de:
• a) creşterea osmolarităţii plasmatice (o creştere de 1% a acesteia este
suficientă),
b) reducerea volumului plasmatic,
c) sub acţiunea acetilcolinei,
d)angiotensinei II
e) creşterii temperaturii mediului ambiant.

Efect inhibitor asupra secreţiei îl au:

a) creşterea TA şi volumului sangvin,
b) scăderea osmolarităţii plasmatice,
c) noradrenalina,
d) beta-endorfinele şi
e) scăderea temperaturii externe.

52
 Reglarea osmolarităţii şi respectiv a
presiunii de către ADH se ralizează la nivelul
receptorilor organelor ţintă:
•  Receptorii V1
de la nivelul vaselor sanguine mediază vasoconstricţia răspunzătoare de
creşterea presiunii arteriale;
•  Receptorii V2
de la nivelul tubilor colectori renali sunt implicaţi în retenţia de apă, prin
creşterea fluxului de apă liberă, dinspre lumenul tubular spre interstiţiu.
Aceasta va determina creşterea concentraţiei şi scăderea volumului urinar.
•  Receptorii V3
de la nivelul hipofizei anterioare, prin care ADH este implicat în reglarea
centrală a secreţiei de ACTH, potenţând efectul CRH de eliberare a ACTH.

53
• Efectul principal antidiuretic se realizează prin intermediul aquaporinelor, ce
funcţionează ca şi canale de apă ce mediază transportul rapid al apei
prin membranele celulelor tubilor colectori conform gradientului osmotic.

• Procesul prin care aquaporina-2 situată intracitoplasmatic ajunge la

nivelul membranei apicale a celulelor tubilor colectori, permiţând astfel
apei să pătrundă în interiorul celulelor este reglat direct de
• vasopresină

54
 HORMONII HIPOFIZARI
• Hipofiza(glanda pituitară) este alcătuită din trei lobi.
• Anterior (adenohipofiza) – care sintetizează şi secretă
hormonii ce reglează dezvoltarea şi funcţiile altor glande
endocrine (hormonii tropi) sau au rol în reglarea proceselor
metabolice fundamentale din ţesuturile periferice.
• Adenohipofiza cuprinde 5 tipuri de celule secretorii
specializate în secreţia unor hormoni specifici:
• 1.- celulele corticotrope – sintetizează POMC
• -// -// somatotrope – -// -// Hormonul de creştere
• 3-// -// lactotrope – -// -// Prolactina
• 4-// -// gonadotrope – -// -// Gonadotropinele
• 5-// -// tireotrope – -// -// Tireotropina

55
 Toţi hormonii adenohipofizei
• sunt de natură proteică şi după înrudirea
strcturală şi evolutivă se reunesc în 3 grupe:
• grupa corticotropinei (1)
• grupa hormonilor somatomamotropi(2,3)
• grupa hormonilor glicoproteici(4,5)

56
 Grupa corticotropinei
• cuprinde peptidele derivate
din POMC – un polipeptid de
circa 250 AA din care în urma
prelucrării posttranslaţionale
se obţin mai multe fragmente
cu funcţie hormonală:

Principalul hormon al acestei

grupe este ACTH care:
• controlează dezvoltarea
cortexului suprarenalelor
• amplifică etapa iniţială a
steroidogenezei
• -// -// transformarea
colesterolului în
pregnenolonă cu stimularea
respectivă a biosintezei de
glucocorticoizi şi de
androgeni corticali

57
 ACTH
• acţionează şi asupra ţesuturilor extrasuprarenale:
• - activează lipoliza în ţesutul adipos
• - facilitează captarea de glucoză şi AA în muşchi
• stimulează secreţia de insulină de celulele B
pancratice.
• Aceste efecte devin vădite în hiperproducţie de
ACTH
•

58
 Grupul hormonilor somatomamotropi
cuprinde:
• Hormonul de creştere (GH, somatotropina)
• Prolactina (hormon lactogen)

59
 Hormonul de creştere (191) exercită
două serii de acţiuni:
• - controlează creşterea postnatală, dezvoltarea
scheletului, a ţesuturilor moi;
• Acţiunea GH este indirectă, adică prin
intermediul IGF (insulinlike growth factor) sinteza şi
eliberarea căruia o reglează.
• IGF este secretat de celulele ficatului şi a altor
ţesuturi.
• reglează metabolismul general - glucidic, proteic,
mineral la nivel de ţesuturi periferice.

60
 Hormonul de creştere
• La nivelul metabolismului glucidic:
• scade utilizarea periferică a glucozei
• inhibă glicoliza
• stimulează gluconeogeneza
• La nivelul metabolismului proteic:
• a) stimulează sinteza proteinelor prin: facilitarea
transportului membranar pentru AA, amplificarea
transcripţiei ARNm şi a incorporării AA în proteine
• b) scade catabolismul proteinelor şi al AA
• La nivelul metabolismului lipidic:
• activează mobilizarea lipidelor de rezervă
• stimulează -oxidarea
• GH creşte retenţia de Ca, fosfat, Magneziu.

61
• Pe parcursul vieţii
Rata GH este duferită.

62
• GH.

• Tiroxină

• Hormonii Sexuali

63
Gigantism

64
65
Prior

Early
Onset

Full
Development

66
 Prolactina (199AA)

• Acţionează asupra glandei mamare

controlînd iniţierea şi întreţinerea lactaţiei

67
 Hormonii glicoproteici întrunesc:

• Gonadotropinele (FSH şi LH)

• Tiriotropina

68
 FSH la femei:

• promovează dezvoltarea foliculilor ovarieni,

• pregăteşte foliculul pentru ovulaţie
• mediază eliberarea de estrogeni

69
 FSH la bărbaţi:
• induce sinteza proteinei transportoare de
testosteronă de celulele Sertoli
• promovează spermatogeneza

70
 LH
• la femei:
• promovează sinteza de estrogeni şi de
progesteronă
• iniţiază ovulaţia
• la bărbaţi:
• a) stimulează producţia de testosteronă de
către celulele interstiţiale.

71
 TSH
• acţionează asupra celulelor glandei tiroide
• stimulează secreţia hormonilorT3 şi T4,
intervenind la toate fazele acestui proces:
caprarea şi activarea Iodului, iodurarea
tireoglobulinei, cuplarea tirozinelor iodurate,
hidroliza tireoglobulinei şi secreţia
hormonilor.

72
 Hormonii glandelor paratiroide şi tiroide ce reglază calcemia

• În glandele paratiroide se formează paratirina (parathormonul 84 AA) şi

în glandele tiroide – calcitonina 32AA.
• Ambii sunt proteine, se sintetizează sub formă de preprohormoni, care
posedă masă moleculară mare. Proteinazele scindează fragmentele
peptidice, transformîndu-i în prohormon, şi apoi în hormon activ, care
se acumulează în vezicule secretoare ale aparatului Goldji.
• Paratirina şi calcitonina reglează în organism echilibrul ionilor de calciu
şi fosfatului anorganic. La rîndul său secreţia calcitoninei şi paratirinei
este reglată de ionii de calciu.
• Creşterea conţinutului de Ca2+ ionizat în plasmă este un stimul pentru
secreţia calcitoninei şi din contra micşorarea conţinutului de Ca2+
stimulează eliberarea paratirinei.
• Exemplu:

73
 Homeostazia Calciului
Paratiroida “C” Celulele
tiroidei

PTH Calcitonină

Inhibă
Inhibă

Oase ază Oase

Rinichi Rinichi

S ti
ule

mu
Intestin
m

l ea
Sti

ză
[Ca++] [Ca++]
În plasmă În plasmă
74
 Mecanismul de acţiune
(membrano citozolic)
• Paratirina ridică nivelul de calciu şi scade nivelul fosfaţilor anorganici, iar
calcitonina micşorează în sînge conţinutul şi de Ca2+ şi de fosfaţi.
• Paratirina exercită acţiune asupra metabolismului fosfo-calcic prin
intermediul vitaminei D.
În rinichi paratirina activează adenilatciclaza. AMP ciclic rezultat stimulează
activitatea hidroxilazei 25-hidroxicalciferolului.
Ultimul:
- sporeşte în intestin absorbţia ionilor de Ca2+ şi a fosfaţilor,
- Intensifică mobilizarea Ca2+ şi fosfaţilor din ţesutul osos
- şi măreşte reabsorbţia Ca2+ şi inhibă reasborbţia fosfaţilor în tubii renali.
Ca rezultat creşte calciemia şi scade fosfatemia.
• Calcitonina acţionează la nivelul ţesutului osos şi are efect contrar
paratirinei – provoacă depozitarea sărurilor de fosfat şi calciu în
matricea de colagen a oaselor. Aceasta duce la scăderea nivelului de
fosfaţi şi calciu în sînge.

75
 Mecanizmul transportului de Ca 2+
• Transportul Ca2+ din lumen spre sânge se realizează :
1. Paracelular: Ca2+ pasiv, paracelular trece printre juncțiunile dintre celule
conform gradientului electrocimic al Ca2+ (blue arrow).
2. Transcelular: Forma activă a vitaminei D (1,25-(OH)2D3) stimulează
trecerea transcelulară a Ca2+ prin stimularea expresiei canalului luminal de
Ca2+, a proteinelor Ca2+ fixatoare calbindins), și a sistemelor de
extrudere.
Transportul Ca2+ transcelular se realizează în 3 etape:
1. Ca2+ trece prin canalele epitheliale (hetero)tetrame, TRPV5 și TRPV6
2. Apoi Ca2+ se fixează la o calbindin și difuzează spre membrana
bazolaterală.
3. La membrana bazolaterală, Ca2+ iste extrudat cu ajutorul -Ca2+ ATPase
ATP-dependente (PMCA1b) și a Na+/Ca2+ exchanger (NCX1).

76
77
 Calcitonina

• acţionează la nivelul ţesutului osos şi are

efect contrar paratirinei
– provoacă depozitarea sărurilor de fosfat şi
calciu în matricea de colagen a oaselor.
Aceasta duce la scăderea nivelului de fosfaţi şi
calciu în sînge.

78
Homeostazia Calciului

79
 Tulburările funcţiei glandelor
paratiroide Hipofuncţia
(hipoparatiroidismul)
• se manifestă prin excitabilitate crescută a
sistemului neuromuscular (convulsii musculare).
• Cauza  Ca2+ în sînge şi lichidul intercelular.
Conţinutul scăzut de Ca2+ în mediul extracelular
facilitează depolarizarea membranelor, provocată
de curentul de Na+ îndreptat spre interiorul celulei
şi măreşte excitabilitatea celulelor nervoase şi
musculare.
• Aceste efecte pot fi înlăturate prin administrarea
Ca2+, paratirinei şi vitaminei D.

80
 Tulburările funcţiei glandelor
paratiroide Hiperfuncţia
(hiperparatiroidismul)
• apare în cazul sintezei ridicate de paratirină sau în
cazul utilizării îndelungate incorecte a preparatului
de paratirină.
• În hiperparatiroidism are loc mobilizarea masivă a
depozitelor endogene de calciu din oase pînă la
resorbţia unor zone osoase; uşor apar fracturi
spontane ale oaselor.
• În sînge creşte nivelul Ca2+ şi fosfaţilor. Calciu
începe să se depună în organele interne şi ţesuturi
ceea ce duce la calcifierea vaselor, rinichilor,
tractului gastro-intestinal, ficatului.

81
 Obiectivele
• Hormonii glandei tiroide. Biosinteza şi secreţia hormonilor tiroidieni.
• Transportul şi metabolismul hormonilor glandei tiroide.
• Reglarea funcţiei tiroidiene. Acţiunea hormonilor tiroidieni.
Consecinţele metabolice ale acţiunilor celulareale ale hormonilor
tiroidieni.
• Dereglările funcţiei glandei tiroide şi metodele de tratament (hiper- şi
hipotiroidia).
• Hormonii pancreasului. Structura, biosinteza şi reglarea secreţiei
hormonilor pancreatici.
• Transportul şi inactivarea insulinei. Formele de insulină în sînge.
• Mecanismele de acţiune şi efectele metabolice ale insulinei şi
glucagonului.
• Sinteza în laborator a insulinei. Preparatele farmaceutice şi folosirea lor.

82
 Hormonii glandei tiroide
• Tiroxina (T4) şi 3,5,3-triiodotironina (T3)
• Derivă de la condensareaa 2 molecule iodate de
tirozină.
• Lipid solubili

83
Reglarea funcţiei tiroidiene

adenohipofiza

84
 Biosinteza şi secreţia hormonilor
tiroidieni.
Se realizează în câteva etape:
1.Sinteza Tireoglobulinei
2. Caprtarea Ionilor de
Membrana bazală
iodură din plasmă
3.Organificarea Iodului
4. Iodurarea resturilor de Tir
5.Condensarea cu
formarea Iodtironinelor
6.Secreţia prin endocitoză

7.Hidroliza
tireoglobulinei

2900AA-110 Tir

85
 Transportul hormonilor glandei tiroide.

• Circa 99% din T4 şi T3 circulant prin sînge este

fixat de proteinele transportoare
– Thyroxine-binding globulin (TBG) 75%
– thyroxine-binding prealbumin (TBPA), 10%-15%
– Albumin 7%
– High-density lipoproteins (HDL) 3%
• Proteinele transportoare pot fi afectate.

86
 Mecanismul T3 şi T4
• Celulele ţintă se află
În toate organele – prioritar în

• Receptorii pentru T3 şi T4 se
găsesc în nucleu
• Deci mecanismul este cirozolic
nuclear- facilitează transcripţia
ARNm pentru un şir de enzime:
Na+K+ATP azei, (utilizează 45% de
E), GlicerolfosfatDH, malic enzima,

87
Acţiunea hormonilor tiroidieni.

88
 asupra dezvoltării fetale
• în mod special asupra sistemului nervos şi a
scheletului, de aceea, hipotiroidismul
intrauterin duce la retardare mentală şi
nanism.
• Hormonii materni nu traversează placenta în
cantităţi suficiente ca să menţină eutiroidismul
fetal, aşa încât acesta depinde de hormonii
proprii sintetizaţi de tiroida fetală aproximativ
de la 11 săptămâni de gestaţie.
89
 asupra consumului de oxigen şi
producţia de căldură
• Metabolismul bazal creşte în hipertiroidism şi scade
în hipotiroidism, mergând până la extreme, respectiv
la febră în hipertiroidismul sever şi hipotermii în
mixedem.
• Postnatal, hormonii tiroidieni cresc consumul de
oxigen în toate ţesuturile, cu excepţia creierului,
splinei şi gonadelor. Acţiunea hormonilor asupra
ţesuturilor este progresivă şi lentă – în ore sau zile –
de exemplu administrarea de T4 la hipotiroidieni
creşte consumul de oxigen la 24-48 de ore de la
administrare (acţiunea T3 este mai rapidă – de
câteva ore).

90
 Efectele cardiovasculare
• cronotrope şi inotrope.

91
 Efecte simpatice
• majorează sensibilitatea faţă de catecolamine,
crescând numărul receptorilor
catecolaminelor în muşchiul cardiac.

92
 Efecte pulmonare
• stimulează centrele respiratori.

93
 Efecte hematopoietice
• Prin creşterea producţiei de eritropoietină;
• creşte 2,3 difosfogliceratul din eritrocite, ce
permite o bună disociere a oxigenului din
hemoglobină, și conduce la o disponibilitate
crescută a oxigenului pentru ţesuturi.

94
 Efecte endocrine.
• În general, hormonii tiroidieni cresc metabolismul şi clearence-ul multor
hormoni şi agenţi farmacologici.
• De exemplu:
• clearence-ul hormonilor steroizi este crescut, ducând la creşterea
compensatorie a ratelor de producţie;
• nivelul prolactinei este crescut la 40% din pacienţii cu hipotiroidism
primar;
• nevoia de insulină la diabetici creşte în hipertiroidism;
• răspunsul hormonilor de creştere (GH) la stimuli, cum ar fi hipoglicemia,
este redus la hipotiroidieni;
• hipotiroidismul induce cicluri menstruale anovulatorii şi menoragii – prin
dereglarea ritmului de secreţie al FSH şi LH;
• clearence-ul apei libere în hipotiroidism este secundar creşterii activităţii
vasopresinei;
• PTH (hormon paratiroidian) poate avea o acţiune diminuată în
hipotiroidism.

95
 Efecte musculo-scheletice
• stimulează turn-over-ului osos, crescând atât
formarea, cât şi resorbţia osoasă. Acest efect
este reflectat în creşterea excreţiei de
hidroxiprolină.

96
 Efecte metabolice
• Intervin în metabolismul intermediar al
carbohidraţilor, grăsimilor şi proteinelor:
• glicogenoliza şi gluconeogeneza sunt crescute
de către hormonii tiroidieni;
• lipoliza este accelerată – probabil prin
creşterea răspunsului la catecolamine;

97
 Dereglările funcţiei glandei tiroide şi
metodele de tratament
• Se desting :

TSH T4 T3
Hipotiroidism High Low  Low

Hipertiroidism  Low High High

98
• - scădere ponderală cu apetit prezent;
• - palpitaţii, tahicardie;
• - nervozitate;
• - hiperkinezie, tremor;
• - căldură;
• - transpiraţii;
• - rezistenţă scăzută la efort;
• - insomnie;
• - scaune frecvente;
• - creştere în volum a glandei tiroide;
• - ochi lucioşi, fanta palpebrală deschisă,
clipire rară;
• - +/- exoftalmie.

99
• Cea mai folosită clasificare a etiologiei
hipotiroidismului este aceea în funcţie de „etajul”
afectat din axul hipotalamo-hipofizo-tiroidian,
anume:
• - hipotiroidism primar în afecţiuni ale tiroidei;
• - hipotiroidismul secundar în afecţiuni ale hipofizei;
• - hipotiroidism terţiar în afecţiuni ale
hipotalamusului;
• - hipotiroidism prin rezistenţă periferică la acţiunea
hormonilor tiroidieni.

100
Hipotiroidismul la copii
este caracterizat prin
întârzierea creşterii şi
retardare mentală. Uneori
poate fi însoţit de pubertate
precoce şi o lărgire a şeii
turceşti, datorate nu unei
tumori hipofizare, ci unei
hipertrofii a zonei care secretă
TSH (secundară “sărăciei”
periferice în hormoni
tiroidieni).

101
 Hipotiroidismul la adulţi
• - faţă infiltrată;
• - piele rece, uscată, uneori cu tentă galbenă prin
acumularea de caroten;
• - voce răguşită;
• - hiporeflectivitate;
• - constipaţie;
• - creştere ponderală;
• - oboseală, somnolenţă;
• - tulburări menstruale.
• Semne cardio-vasculare:
• bradicardie cu hipovoltaj al complexelor QRS, al
undelor P şi T pe EKG;
• hipertrofie cardiacă care în parte se datorează
edemului interstiţial cu dilataţia ventriculului stâng
sau mai des, revărsatului pericardic care poate fi
uşor diagnosticat prin ecografie;
• debit cardiac scăzut;
102
• ischemie coronariană.
• 1- Insulina
• 2- Glucagon
• 3- Somatostatina
• 4- Polipeptidul pancreatic
• 5- Amilina ori IAPP

103
 Pancreasul (Histologic)

10%
(somatostatina)

25%
(glucagon)

60% Alte celule secretă peptidul PP

(insulină) 104
 1- ARNm este tradus pe ribosomii

Biosinteza RE într-un precursor proteic:

preprohormon, care cu capătul (N-
term) se fixează de RE iar lanţul
este îndreptat spre lumenul RE.

2- În RE peptidazele clivează
preprohormonul pînă la
prohormonul inactiv.

3- Prohormonul este transferat spre

aparatul Golgi.

4- Apoi este transportat în

veziculele secretante ce conţin
proteaze.

5- La stimularea celulei endocrine,

veziculele secretorii eliberează
conţinutul lor în spaţiul extracelular
prin mecanismul de exocitoză.

6- Hormonii difuzează spre lumenul

vaselor sanguine pentru a fi
transportate spre celulele ţintă.

105
 Proinsulina
endopeptidaza C peptide
Ca2+-
dependentă

PC2
(PC3)
A catenă

B catenă
PC3

106
Structura

107
Reglarea secreţiei
Stimulare/ inhibiţie de secreţie
hormonilor pancreatici.
Adrenalina plasmatică  Activitate simpatică

 Amino acizii –  Activitate parasimpatică

–


 Glicemia Celulele
  secreţia de insulină
beta –

GIP
 –
Somatostatina
Celulele delta
Glucagon
Celulele alfa  glicemia
GIP:peptidul gastro-intestinal/ acţiune anticipată 108
 Reglarea secreţiei de insulină

GLUT2 Na+
K+

Na+ KIR K+
K+
Vm
K
+

Ca2+ -
ß celulele Ca2+
Ca2+ Canale de
pancreatice Ca2+ Voltaj-
Ca2+ dependente

Granule de Insulină 109

 Secreţia bazală de insulină
Pace maker
ß cells
GLUT2 Na+
K+
Signal
Na
+ KIR K +

K+
Vm
K
+

Ca2+
Ca2+
Pancreatic
Ca2+ Voltage-gated
ß cell Ca2+ channel
Ca2+

Insulin granules 110

 Secreţia de insulină stimulată de Glucosă
Glucoza
GLUT2 Na+
K+

Glucokinaza Na+ KIR K+

K+
Km= 7-9 mM
- K
+
Vm
ATP Ca2+
ß celulele Ca2+
Ca2+ canalele de
pancreatice IP3
Ca2+ Voltaj-
cAMP Ca2+ dependente

Granule de Insulină 111

 Nivelul normal de Insulină

• Unităţi: 1 U = 36 µg, i.e. 28 U/mg

• Secreţia zilnică la oameni: 40 - 50 U
• Insulina Bazală în plasmă : 12 µU/ml
• Insulina Postprandială : urcă la 90µU/ml
120
Masa
Glucosa, mg/dl

U/ml
100

Insulina,
80

60
80
40

Basal 20

Minutes 0 30 60 90 120 112

 Transportul. Formele de insulină în
sînge.
• Timpul de înjumătăţire a Insulinei este:
3 - 5 min.
– Circulă liber prin sînge

113
 Insulina: mecanismul de acţiune

Receptorul: suprafaţa extracelulară :

 subunitatea conţine sit

de fixare pentru insulină

Membran plasmatică

subunitate cu activitate
Tirozin kinazică

114
 Signalul transmis de receptorul Insulinic

Insulina se fixeazăla  subunitatea, Insulin

care reglează activitatea 
subunităţii
GLUT4

autofosforilarea PO4
subunităţii IRS-1
+ ATP IRS-1PO4 GLUT4

 activitatea tyr kinazică

Fosforilarea altor Translocarea transportorului de

substrate Glucoză spre membrana
citoplasmatică

activarea fosfo- inositol

3-kinazelor

115
 Signalul transmis de receptorul Insulinic

Insulina se fixeazăla a Insulin

subunitatea, care reglează
activitatea b subunităţii
GLUT4
PO4
autofosforilarea
subunităţii IRS-1 e.g. GLUT
+ ATP IRS-1PO4 expresia

 activitatea tyr kinazelor MAPK MAPKPO4

+
ATP
Fosforilarea altor Reglarea
substrate Transcripţiei

Sinteza proteinelor,
fosforilarea MAP proliferarea şi
kinazelor diferenţierea

116
 Signalul transmis de receptorul Insulinic

Insulina se fixează la Insulin

subunitatea, care reglează
activitatea b subunităţii
GLUT4
PO4
autofosforilarea
subunităţii IRS-1
+ ATP IRS-1PO4 Depositul de

+
Glicogen

 activitatea tyr kinazelor

protein
protein
fosfatazei-1
 +  -
glycogen fosforilaza
fosforilarea altor sintazei
kinazelor
-
substrate

fosforilaze
117
 Effectele insulinei: molecular şi celular
Metabolic şi mitogenic
 Reglarea transportului şi metabolismului
de glucoză
 Reglarea metabolismului de lipide
 Reglarea transcripţiei de alte gene

118
 Efectele insulinei:
Stimulare Inhibiţie
 Ficat
sinteza de glicogen glicogenoliza
siinteza de trigliceride ketogeneza
gluconeogeneza
 Muşchii Schiletali
captarea de glucoză
sinteza de proteine degradarea de proteine
sinteza de glicogen glicogenoliza
 Ţesutul Adipos

captarea de glucoză
depozitarede trigliceride lipoliză

Promovează
Inhibă procesele
procesele
catabolice
anabolice 119
 Degradarea de insulină

Ficat Muşchi şi alte ţesuturi

Rinichi
Adipocite, limfocite
50% 50%
din insulina de insulină Nu se degradează
portală periferică extracelular
50% de la proinsulină
70% de peptida C

Enzima ce degradează Insulina (IDE):Insulinaza 120

 Deficienţa de Insulină duce la:
• Hiperglicemia
– Subutilizare de glucoză
– Supraproducţie de glucoză
• Se activează lipoliza
• Se instalează acidoză - Creşte conversia AG la corpi
cetonici (acetonă, a.acetoacetic şi -hidroxibutiric)
• Creşte nivelul trigliceridelor plasmatice şi a LDL; scade
nivelul HDL
• Diureza osmotică, hiperosmolaritate plasmatică,
dehidratare, hipovolemia, polidipsia
• Depleţia de K+ intracelular şi circular

121
 2- Glucagonul : hormon hiperglicemiant

Peptidă liniară de 29 AA (M= 3450 D)

50% din glucagon este degradat la pasajul prin ficat.

Demi-viaţa (t1/2) = 3 min

122
 Gena glucagonului codează pre-proglucagon
Superfamilia genelor:
-VIP (« peptidul   intestinal vazoactiv»)
- GIP (peptidul gastrointestinal inhibitor)
- Secretina
- GHRH (growth hormon-releasing hormone)

PREPROGLUCAGON (160 a.a)

HN- Signal GRPP Glucagon

Glucagon IP GLP-I IP GLP-II COOH
2
Peptide

GRPP : glicentin-related pancreatic peptide

Se găsesc aceste gene şi în celulele intestinale, dar expresia lor conduce
la formare de alţi hormoni (glicentină şi GLP: glucagon like peptide).
IP=intervening peptide

123
 PROCESINGUL în PANCREAS
Celulele 

PREPROGLUCAGON (160 aa)

HN- Signal GRPP Glucagon IP GLP-I IP GLP-II COOH

2
Peptide

Passage dans le REG

HN- Signal GRPP

2
Peptide + Glucagon
Glucagon IP GLP-I
IP GLP-I IP
IP GLP-II
GLP-II COOH
COOH

fragment major
GRPP
de proglucagon
Glucagon

124
 PROCESINGUL în INTESTIN
Enterocite
PREPROGLUCAGON (160 aa)

HN- Signal GRPP Glucagon IP GLP-I IP GLP-II COOH

2
Peptide

Passage dans le REG

HN- Signal GRPP

2
Peptide + Glucagon
Glucagon IP GLP-I
IP GLP-I IP
IP GLP-II
GLP-II COOH
COOH

Celulele +
GRPP Glucagon + GLP-II
duodenale GLP-I

Glycentine Stimulează secreţie insulinei

GRPP Oxintomodulin 125

 D- Reglarea secreţiei de glucagon

Amino Acizii  Activitatea SN simpatic

  Activitatea SN parasimpatic

 Glicemie
–

Celule
 secreţia de glucagon
 Glicemie  alfa – 0,1 ng/ml
 –

Somatostatina
CCK Celulele delta
Insulina
Celulele beta

CCK : colecistochinina 126

 Interacţiuni la nivel de pancreas
Mecanisme paracrine

Cellules

amilina

insulina
(-)
(-)
(+)
Celulele

(+)
glucagon
somastostatina
(-)
Celulele

127
Mecanismul de acţiune al glucagonului- membrano citozolic AMPc

R
G
AC Adenilat ciclaza

ATP
AMPc

Protein kinazele AMPc dependente 128

 Glucagon Insulină

–

Glicogen sintaza

Forma
de
Glucozo 1-P Glicogen stocare
Eliberare a glucozei
de
glucoză Fosforilaza
–


Glucagon Insulină
129
 Glucagon Insulină

–

Glucokinaza/hexokinaza

Glucose Glucose 6-P

Eliberare utilizare
de de
glucoză Glucozo-6-fosfataza glucoză
–


Glucagon Insulină
130
Compararea efectelor insulinei şi a glucagonului
la nivel de ficat

131
 B- Efectele glucagonului

Mobilizarea glucozei hepatice

Contrar efectelor insulinei

Ficat
 Glicogenoliza
Neoglucogeneza (stimulînd enzimele:
Piruvatkinaza, Fructozo1,6-bifosfat şi Glucozo-6-
fosfatazele)
Sinteza şi eliberarea de corpi cetonici

Sînge
 Gliicemie
 Corpi cetonici

132
 3- Somatostatina : hormon hiperglicemiant

- peptidă de 14 aa

- Posedă acţiune paracrină inhibitorie asupra secreţiei de

hormoni hipofizari, pancreatici şi a sistemului gastro-intestinal

133
 4- Polipeptidul pancreatic

- Produs de celule PP mai abundente la capul pancreasului

-Secreţia creşte după masă, dar nu seamănă a fi implicat
în metabolismul glucidelor.

Controlează funcţionarea sistemului gastro-intestinal, ca

secreţia exocrină a pancreasului şi elimenarea veziculei
biliare.

134
 5- Amilina sau IAPP

Polipeptidă de 37 AA.
Sintetizat de celulele B a pancreasului, sete secretat cu
insulina.

Depuneri amiloide destrug arhitectura normală a însulelor

hiperglicemia favorizează formarea IAPP

Rolul fiziologic normal puţin cunoscut

135
 Obiectivele
1. Hormonii medulosuprarenali (adrenalina şi noradrenalina). Biosinteza, secreţia şi metabolizarea lor.
2. Mecanismul de acţiune şi efectele fiziologice ale catecolaminelor. Feocromocitomul.
3. Hormonii corticosuprarenali: cortizolul şi aldosteronul. Structura şi etapele biosintezei de glucocorticoizi şi
mineralocorticoizi.
4. Transportul în plasmă, metabolismul şi excreţia hormonilor steroizi corticosuprarenali.
5. Reglarea secreţiei de glucocorticoizi şi mineralocorticoizi.
6. Mecanismul general de acţiune al steroizilor corticosuprarenali.
7. Acţiunile biologice ale glucocorticoizilor. Rolul adaptiv în stres.
• Efectele hormonilor mineralocorticoizi.
• Tulburările secreţiei hormonilor corticosuprarenali (boala Addison; sindromul suprarenometabolic;
boala Conn).
• Hormonii sexuali masculini. Structura, transportul plasmatic şi metabolismul testosteronului.
• Mecanismul de acţiune şi efectele fiziologice ale androgenilor.
• Controlul hipotalamo - hipofizar al secreţiei de androgeni testiculari.
• Hormonii sexuali femenini. Secreţia hormonală a ovarului, transportul plasmatic şi metabolismul
estrogenilor şi progesteronului.
• Controlul hormonal al funcţiei ovariene.
• Acţiunile estrogenilor şi progesteronului.
• Steroizii anabolizanţi ca preparate farmaceutice active.

136
• Medula Suprarenala
• Cortico Suprarenala
Zona Glomerulară
Zona Fasciculară
Zona Reticulară
Cortex
Medulla

137
138
 Hormonii medulosuprarenali (adrenalina şi noradrenalina).

1.

139
Biosinteza

140
Mecanismul de acţiune
Mecanismul de acţiune
Membrano citozolic

141
 α1-receptorii adrenergici
• Efecte: -contracţia musculaturii netede: vase, uter, pupilă
(muşchi radiari), muşchi fir de păr
• - celule hepatice ↑Glicemia
• Mecanism de acţiune: α1receptorii sunt cuplaţi cu Proteina
Gq activarea fosfolipazei C (PLC) care transformă IP2 în:
inozitol-1,4,5-trisfosfat(IP3)
• creşterea Ca++ citosolic prin mobilizarea lui din RE
• diacilglicerol(DAG) stimulează protein kinazaC (PKC)
determină fosforilarea proteinlor ţintă
• au afinitate pentru ambele catecolamine NA şi A
• α1-blocant: PRAZOSIN

142
 α2-receptorii adrenergici
• Efecte:
– Contracţia musculaturii netede: vase, intestin
– pe glandele sudoripare ↑transudaţia
• Mecanism de acţiune: α2 receptorii sunt cuplaţi cu
Proteina Gi inhibă adenilciclaza ↓AMPc intracelular
• efecte opuse β receptorilor (↑AMPc intracelular).
• au afinitate pentru ambele catecolamine NA şi A
• α2-blocant: YOHIMBIN

143
 β1-receptorii adrenergici

• Efecte:
– predomină în miocard + pe proprietăţile inimii
– Hepatocit glicogenoliza+ neoglucogeneza ↑Glicemia
– ţesut adipos ↑lipoliza
• Mecanism de acţiune: β1receptoriisunt cuplaţi cu
Proteina Gs stimulează adenilatciclaza ↑AMPc.
• au afinitate pentru ambele catecolamine NA + A
• β1-blocant: METOPROLOL
• β-blocant neselectiv: PROPRANOLOL
144
 β2-receptorii adrenergici

• Efecte: predomină în musculatura netedă -relaxare

– vase coronare, din muşchi scheletici, cerebrale VD
– Bronşii -BD
– uter
– intestin
• Mecanism de acţiune: β2receptoriisunt cuplaţi cu Proteina Gs
stimulează adenil ciclaza ↑AMPc.
• au afinitate mare pentru A, în timp ce NA se leagă foarte slab
• β2-blocant: BUTOXAMINA

145
 β3-receptorii adrenergici

• recent caracterizaţi, localizaţi în ţesutul adipos

(în special în ţesutul adipos brun)
Efecte:termogenic, anti-obezitate,
antidiabetic.
• au afinitate mare pentru NA, în timp ce A se
leagă foarte slab (opus β2-receptorilor).

146
 Feocromocitomul.

• este o tumoare benignă secretantă de CA,

care se manifestă prin HTA paroxistică sau
permanentă, însoţită de hiperhidroză
(transpiraţii intense), tahicardie, paloare,
poliurie, aritmii cardiace.

147
 Metabolizarea are loc

• de 2 sisteme enzimatice:
– COMT -duc la formare de: metenefrina şi
normetenefrina
– MAO ---- la acid vanilmandelic care se elimină
renal (VAL = 1-7 mg/ml)
– Dozarea lui ne oferă informaţii despre funcţia
MSR

148
 Glucocorticoizii
• Sunt produsi în zona fasciculată (major) și cea
reticulată (minor) grație prezenței E 17-α-
hidroxilaza.

149
150
151
152
153
 Glucocorticoizii Mecanism de acţiune

• Citozolic nuclear
• Principalele acţiuni:
– -Adaptarea la stresul cronic–asigură suportul endocrin.
– -Controlul metabolismului celular
• Efectele GC:
– 1. Metabolice
– 2. Pe organe şi sisteme
– 3. Farmacologice

154
 1) Efecte metabolice ale GC
a)Metabolismul proteic:
– ↑catabolismul proteic
– ↓anabolismul proteic
Bilanţ azotat negativ
– ↑mobilizarea AA din ţesuturile extrahepatice
– Excepţie: ficatul unde ↑ captarea AA folosiţi
pentru:
• Neoglucogeneză
• Sinteza de proteine plasmatice

155
 1) Efecte metabolice ale GC
• b) Metabolismul glucidic: GC cresc glicemia prin:
• - ↑ absorbţia intestinală a glucozei,
• - ↑ neoglucogeneza hepatică - ↑ cantitatea de glucoză
• - ↑ depozitele de glicogen
• - ↑ glicogenoliza produsă de adrenalină şi glucagon
• -↓ utilizarea întracelulară a glucozei (↓ afinitatea
receptorilor pentru insulină) de unde secundar ↑glicemia
• -↑ insulinei
• - ↓sensibilităţii ţesuturilor la insulină (în special muşchi şi
adipocit) de unde DZ secundar (adrenal)

156
 c)Metabolismul lipidic:

– - GC cresc lipoliza:
• Lipide →AGL→corpi cetonici →Energie
– ↑cetogeneza hepatică
– Lipoliza însoţită de ↑depunerilor de lipide în alte zone:
• lipoliză pe membre
• depunere pe faţă(“faţă de lună plină”), torace, abdomen
– important: în inaniţie sau stres, GC schimbă metabo-lismul
energetic de pe utilizarea glucidelor→pe utilizarea
lipidelor - rezervarea glucozei.

157
 d)Metabolismul hidromineral:

• GC cresc retenţia de NaCl şi apă (funcţie

mineralo-corticoidă)
• ↑volemia producerea edemului în
corticoterapie (efect advers)
• ↑demineralizarea osoasă (efect advers)

158
 Mineralocorticoizii
• Este produs exclusiv în zona glomerulară unde
este prezentă enzima mitocondrilală
aldoseron sintaza.

159
 Efectele hormonilor mineralocorticoizi

• Acţiuni principale:
• -menţinerea echilibrului hidro-electrolitic,
• - controlul volemiei, TA, echilibrului Na+-K+
• rol în menţinerea funcţiilor vitale (life-saving
hormone).
• lipsa ALDO duce la moarte prin şoc în 3 zile -2
săptămâni.
• Efecte:1. la nivel renal2. extrarenal3. muşchi şi nervi

160
 Efecte renale:

• acţiune pe ultima parte a tubului renal (1/3 terminală

TCD şi TC):
– ↑Reabsorbţia de Na+ şi secreţia de K+:
• la polul apical: ↑permeabilitatea pentru Na+şi K+
• la polul bazal: ↑activitatea pompei Na+/K+
– ↑Reabsorbţia pasivă de Cl-şi HCO3-
– Secundar ↑reabsorbţia de apă
– ↑secreţia de H+,NH4+, Ca2+, Mg2+
• Astfel ALDO intervine în menţinerea :
• TA, volemiei, echilibrului hidro-electrolitic
• echilibrul acido-bazic

161
162
 2. Efecte extrarenale:
↑Reabsorbţia de Na+ şi secreţia de K+ la nivelul:
• Glandelor sudoripare: economisirea NaCl pentru
menţinerea volemiei - sudaţie ↑cu NaCl↓
• rol în adaptarea la cald.
• Glandelor digestive
• 3. Efecte pe muşchi şi nervi: ↑activitatea
pompei Na+/K+
• ↓Na+IC şi ↑K+IC

163
164
 Reglarea secreţiei de ALDO

• 1) ↑[K+]plasmatic  ↑secreţia ALDO ↑excreţia K+

• 2) ↓[Na+] plasmatic↑secreţia ALDO↑reabsorbţiaNa+
– ex.: diareea severă, transpiraţii intense, aport ↓Na+
• 3) Sistemul renină-angiotensină-aldosteron
– ↑eliberării RENINEI la nivelul AJG este stimulată de:
• ↓TA, ↓Volemiei, ↓[Na+]pl, ↓[Na+]urinarla MD
• activarea SNVS
– ↑eliberării de ALDOeste stimulatăAg. II şi Ag. III
– inhibarea SRAA: ALDO + ANP feedback negativ
• 4) ACTH - efect minor

165
166
 6. Androgenii CSR
• Secreţie: zona reticulată a CSR, sub acţiunea ACTH
• debutul secreţiei: la pubertate, ↑la băieţi (adrenarha)
• Rol: anabolic şi trofic: -↑sinteza Pr.-↑osteogeneza şi masa
musculară
• determină caracterele sexuale secundare masculine (nu-mai
în prezenţa hormonilor gonadici) + acneea juvenilă
• ↑ lor excesivă determină:
• la sexul masculin: accentuarea caracterelor sexuale secundare
• -prepuberal: apariţia precoce a caracterelor sexuale
• la sexul feminin: masculinizare - sindr. adreno-genital

167
• Sintetizaţi de Gonade şi Adrenale
• Estrogenii
• Progesterona
• Dihidrotestosterona
• Testosterona

168
 Hormonii sexuali feminini
• Ciclul ovarian este constituit din 3 faze: foliculară; luteală; involuţia corpului
galben. Follitropina provoacă dezvoltarea foliculilor ovarieni. Celulele folicului la o
anumă etapă de dezvoltare încep să secrete estrogenii. Estrogenul principal este
estradiolul şi estridiolul.
• Excreţia estrogenilor inhibă secreţia folitropinei şi stimulează secreţa lutropinei.
Lutropina împreuna cu folitropina provoacă ovulaţia. Ovulul este condus spre
mucoasa ulterului, iar în locul folicului rupt se formează corpul galben.
• Lutropina stimulează dezvoltarea corpului galben şi la secreţia progesteronului.
• Mecanismul de acţiune şi funcţiile biologice ale hormonilor sexuali feminini este
direct sau citozolic. Estrogenii asigură decurgerea următoarelor pocese:
• dezvoltarea organelor sferei genitale.
• dezvoltarea caracterilor secundare (dezvoltarea cartilajelor laringenului, formarea
timbrului vocii, dezvoltarea glandelor mamare).
• apariţia instinctul sexual.
• desfăşurarea sarcinii şi procesului de naştere.

169
• Folliclii
• Estrogen
• Progesterona

170
 involuţia
foliculară luteală corpului galben

171
 Androgenii C19
• Biosinteza: ca toţi steroizii derivă de la
colesterol

172
Reglarea sintezei şi secreţiei

LH & FSH

173
 Sterozii Androgenici
Structura şi Nomenclatura

CH3 OH CH3 O

CH3 CH3

O O

Testosterona Androstendiona
(Andro)
(17-hydroxy-androst-4-en-3-one)
(androst-4-en-3,17-dione)
3D-structure
CH3 OH

CH3

O
H
5a-Dihidro-testosterona
(17-hydroxy-5-androstan-3-one)
3D-structure

174
 Transportul:
• Necesită proteine:
• SHBG (sex hormon- binding globulin).

175
Hormonii Steroizi Mechanism de acţiune

(intranuclear)
(extracellular)

dimerizaţia

A
DN
(intracellular)

transcripţie
translaţie
efecte Intracelulare proteine

extracellular effects

176
 Steroizii androgeni – Activitate fiziologică

Posedă două activităţi – Androgenice şi Anabolice

Activitate Androgenică
• Creşterea şi dezvoltarea organelor sexuale
• Dezvoltatea caracterilor sexuale secundare
• Joacă un rol important în spermatogeneză

Activitate Anabolică
• Dezvoltarea masei musculare

177