1

Teorie Examen institutul inimii

Teorie 11-16

Faze de administrare irm/ct

Faza arteriala – 15-20 secunde – ct/irm

Faza venoasa – 40-60 secunde

Vena cava inferioara – 60-70 secunde

Pancreas : faza parenchimatoasă este de 40-60s

Ficatul : faza parenchimatoasă este la 40-90 s

Rinchii parenvhimatoasa:80-100 s
 2

- Cortico medulara – 25-75 s

- Excretorie – 3-5 minute

Urografia intravenoasa – RINICHI –

Faze

Nefrografica – 3-5 minute – functia renala secretorie / evacuatorie

Morfologica – la 15 minute – Se vad bine cupele caliceale , bazinet unter si vezica

Scinti Renala Dinamica – Tc 99 - DMSA

Priza de contrast arteriala este invers proportionala cu:

A. debitul cardiac
B. volumul sangelui circulant
C. greutatea pacientului.

Vena porta PEAK – 40-45 s

Vene supra hepatice – 50-80 s

Splina – 40-60 s

Faza excretorie – 4 – 5 minute

Faza venos portala – 40-45 sec

IRM - ABDOMINAL

Faza arteriala: 20-30 sec ->lez hipervascularizate

Faza portala: 60-90 sec -> lez hipovascularizate

Faza de echilibru: 2-10 min: hemangiom, CCC, lez inflam.

Contraindicatii absolute IRM

 Absolute:

- pacemaker cardiaci

- corpi străini feromagnetici

-clipuri anevrismale

-clipuri vasculare

-corpi străini intraoculari

-valve cardiace metalice,

-filtre cave,

-implante cohleare,
 3

- obezii (peste 130 Kg)

 Relative:

 - femeile însărcinate în I-ul trimestru

 - claustrofobii

 - pacienţii intubaţi, ventilaţi

1 gray – 1 joul / kg corp – doza absorbita

Doza efectiva – 1 silvert - penetranta pe organe

Radio Abdomen gol – Rc – 3-4 cm desupra crestelor iliace

Apnee inspiratorie Saua turceasca

 Cap LL Sinusuri
anterioare
 4

 AP: cordul apare cu dimensiuni mai mari

 Datorită efectului de mărire al radiaţiilor asupra structurilor situate

anterior de film

Utilă pentru leziuni posterioare

1.1.Natura radiatiilor X

Radiatiile X fac parte din spectrul electromagnetic și sunt forma de radiații ionizante. Acestea sunt
generate prin procese de conversie ale energiei electronilor dintr-un tub radiogen în energie
electromagnetică de frecvență înaltă. Electromagnetică, natura undelor X se manifestă prin natura
lor duală, având atât caracteristici de particule (fotoni) cât și caracteristici de unde.

Radiatiile X sunt produse prin îndepărtarea electronilor din atomii țintei atunci când electronii
accelerati (din tubul radiogen) interacționează cu acești atomi. Prin această interacțiune, se creează
o stare excitată a atomilor care revine la starea inițială, emițând radiații X în proces.

Radiatiile X au o lungime de undă scurtă și o energie mare, ceea ce le conferă capacitatea de a

penetra substanțe solide și de a produce imagini detaliate ale structurilor interne ale organismelor,
făcându-le extrem de utile în domeniul medical.

RADIAȚIILE X

1. Principiul de bază

 Radiațiile X sunt un tip de radiație electromagnetică cu lungimi de undă scurte,

situându-se între radiațiile ultraviolete și radiațiile gamma.

2. Formarea radiațiilor X
 5

 Radiațiile X sunt generate atunci când electronii sunt accelerati rapid și se ciocnesc
cu un material solid.

 Tubul cu catod (-) și anod (+) este utilizat pentru generarea acestor radiații.

 Electronii sunt emiși de catod și sunt atrași de anod, unde produc radiații X în
momentul impactului.

3. Accelerarea electronilor

 Electronii sunt accelerați prin aplicarea unei diferențe de potențial între catod și
anod în tubul cu raze X.

4. Coliziunea electronilor

 Electronii accelerați câștigă energie cinetică și, la impactul cu anodul, această

energie este transferată în jur, generând radiații X.

-Sunt unde electromagnetice.

-Fotonul este cantitatea elementară de energie radiant

. -Un fascicul de radiații X este compus din fotoni care au o energie invers proporțională cu lungimea
de undă.

-Lungimea de undă a radiațiilor X este între 0,1 și 150 λ și se propagă în vid cu viteza c = 3x10.8 m/s.

Proprietăți fizice

b) se propagă în linie dreaptă, cu viteza luminii

c) intensitatea scade cu pătratul distanțeiv

f) au energii cuprinse între 1 KeV si 50 MeV

g) sunt produse ca urmare a interacțiunii electronilor de energie înaltă sau a ionilor cu materia

Proprietățile radiațiilor X

i) stimulează fluorescența și fosforescența în anumite materiale

k) pot penetra substanțe lichide, solide sau gazoase, gradul de penetrare depinzând de calitatea,
intensitatea și de lungimea de undă a fasciculului de raze X
 6

l) sunt absorbite de materie, absorbția depinzând de structura atomică a materiei și de lungimea de

undă a fasciculului de raze X (Legea Bragg-Pierce)

m) interacționează cu materia, penetrând-o și putând produce ionizări

n) pot fi atenuate, absorbite sau împrăștiate

o) pot produce încălzirea materialului țintă

Proprietăți biologice

a) excită atomii materialului țintă, fiind folosite la tratamentul leziunilor maligne

b) au un efect germicid sau bactericid (pot distruge bacterii)

c) pot produce efecte somatice: de la simple arsuri până la dermatite severe sau modificarea
volumului de sânge

d) pot produce efecte genetice

RADIAȚIILE X – Interacțiunea cu materia

-1. Efectul Compton

-2. Efectul fotoelectric

-3. Formarea de perechi de electroni

 7

1. Fotonul incident: Radiația electromagnetică, cum ar fi razele X este formată din fotoni.
Atunci când acești fotoni interacționează cu atomii unei substanțe, ei pot să intre în contact
cu electronii aflați în câmpul electric al atomului.

2. Absorbția de către electron: Un foton care are suficientă energie poate fi absorbit de un
electron al atomului. Energia fotonului este transferată complet la acest electron.

3. Extracția fotoelectronului: Energia transferată fotonului este utilizată pentru a extrage

electronul din atom. Această energie trebuie să fie suficientă pentru a depăși forța de
legătură a electronului în interiorul atomului. Când această condiție este îndeplinită,
electronul este expulzat din atom și devine un fotoelectron.

4. Efecte ionizante: Fotoelectronii astfel creați pot avea energii suficient de mari pentru a
ioniza alte atomi prin ciocnire.Aceasta înseamnă că ei pot extrage electroni din alți atomi,
generând astfel perechi de ioni pozitivi și electroni liberi în mediu.

5. Absorbția energiei în mediul străbătut: Fotoelectronii și energia lor cinetică sunt absorbiți
de mediul în care se deplasează. Acest lucru poate avea consecințe asupra materiei, în
funcție de natura mediului și de cantitatea de energie transferată.

Efectul compton

 Fotonul incident: O particulă de lumină, numită foton, intră în contact cu un electron

în câmpul electric al unui atom. Fotonul poate avea o energie variabilă, în funcție de
sursa radiației.
 Interacțiunea cu electronul: Fotonul interacționează cu electronul și îi transferă o
parte din energia sa. În procesul de transfer, fotonul este dispersat, iar electronul își
modifică traiectoria.
 Modificarea direcției fotonului: După interacțiunea cu electronul, fotonul dispersat
își schimbă direcția de propagare. Acest fenomen, cunoscut sub numele de dispersie
Compton, a fost esențial în demonstrarea naturii duale a luminii (cuantice și
particule).
 8

 Modificarea energiei fotonului: După interacțiune, fotonul dispersat are o energie

mai mică decât fotonul incident. Diferența de energie a fost transferată electronului,
care acum poate avea și el o energie cinetică în plus
 Determinarea unghiului de dispersie: Unghiul sub care este dispersat fotonul (numit
unghi Compton) depinde de energia inițială a fotonului și de masa electronului.
Această dependență unghiulară a dispersiei a fost una dintre concluziile
experimentale importante ale efectului Compton.

Efectul Compton apare la ciocnirea dintre un foton şi un electron (considerat

liber sau slab legat). Rezultă un electron de recul, care primeşte energia fotonului
incident şi un foton difuzat, cu energie mai mică decât a celui incident. Acest efect
este semnificativ ca importanţă când energiile de legătură a electronilor în atom pot
fi considerate neglijabile faţă de energiile fotonilor incidenţi. În urma ciocnirii,
energia
fotonului incident se regăseşte în energia transferată electronului de recul şi energia
fotonului difuzat. Electronii de recul au energii suficiente pentru a produce ionizări
similare radiaţiilor β, iar fotonii difuzaţi, în funcţie de energia pe care o mai au, pot
produce fie alte efecte Compton, fie efecte fotoelectrice.

Dacă în cazul efectului fotoelectric aproape toată energia fotonului incident este
transferată substanţei absorbante, în cazul efectului Compton o parte este emisă de
substanţa traversată sub formă de radiaţie împrăştiată sub unghiuri mari faţă de
unghiul de incidenţă.

Penetranta radiatiilor X:

1. Definiția penetrantei radiatiilor X

 Penetranta radiatiilor X se referă la capacitatea acestora de a pătrunde prin

materiale și țesuturi, ajungând la straturi mai adânci în organism.

2. Dependența de energia radiațiilor X

 Penetranta este strâns legată de energia radiațiilor X. Cu cât energia este mai mare,
cu atât radiațiile X au o capacitate mai mare de a pătrunde prin materiale.

3. Variabilitatea densității materialelor

 9

 Diferitele materiale și țesuturi au densități diferite. Materialele cu densitate mai

mare, precum oasele, absorb mai multe radiații X și reduc astfel penetrarea acest.

4. Penetrarea în țesuturile moi

 Radiațiile X pătrund mai ușor prin țesuturile moi, care au o densitate mai mică,
facilitând vizualizarea organelor și țesuturilor moi în imagini radiografice.

5. Importanța pentru diagnosticul medical

 Penetranta este esențială în diagnosticul medical, deoarece influențează calitatea

imaginilor radiologice. O penetrare corespunzătoare este crucială pentru obținerea
unor imagini clare ale structurilor interne ale organismului.

6. Controlul penetrantei în radiologie

 Operatorii medicali pot ajusta setările aparatelor radiologice pentru a controla

penetranta în funcție de tipul de examinare și de caracteristicile pacientului.

7. Impactul asupra dozei de radiații

 Penetrarea influențează doza de radiații necesară pentru a obține o imagine de

calitate. O penetrare mai slabă poate necesita o doză mai mare pentru a obține o
imagine clară.

8. Radiografiile contrastante

 În unele proceduri medicale, se utilizează substanțe de contrast pentru a evidenția

anumite zone și pentru a optimiza vizualizarea, compensând efectele penetrante
diferite în diverse țesuturi.

9. Sisteme de imagistică avansată

 Tehnologii precum tomografia computerizată (CT) utilizează diferite niveluri de

penetrare pentru a obține imagini tridimensionale detaliate ale structurilor
anatomice.

10. Penetrare și terapia cu radiații

 În terapia cu radiații, penetrarea radiațiilor X este controlată pentru a livra doze

precise de radiații în zonele țintă, minimizând impactul asupra țesuturilor sănătoase.

Penetrarea radiațiilor X într-un material poate fi influențată de doi factori principali: energia
radiațiilor X exprimată în kiloelectronvolți (keV) și intensitatea curentului electric al fasciculului de
radiații exprimată în miliamperi (mA).

1. Energia radiațiilor X (keV):

 10

 Cu cât energia radiațiilor X este mai mare, cu atât acestea au o capacitate mai mare
de penetrare.

 Radiațiile X cu energii mai mari tind să pătrundă mai adânc în materiale și țesuturi.

2. Intensitatea curentului electric (mA):

 Intensitatea curentului electric reprezintă cantitatea de electroni care trec prin tubul
cu raze X în unitatea de timp.

 O intensitate mai mare a curentului poate influența penetrarea, putând să ofere mai
multe radiații X și, astfel, să producă imagini radiografice mai luminoase.

3. Interacțiunea dintre energie și intensitate:

 În practică, se ajustează atât energia radiațiilor X (KVA)cât și intensitatea curentului

(mA) electric pentru a obține imagini radiografice optime, adaptate tipului de
examinare și caracteristicilor pacientului.

 Pentru diferite tipuri de examinări, precum cele pentru imagistica osoasă sau
examinări abdominale, pot fi necesare setări diferite de energie și intensitate.

Doza Energetică Absorbită (D)

Mărimi şi unităţi dozimetrice

 Reprezintă raportul dintre energia absorbită (W) și masa substanței care a absorbit această
energie.

 Unitatea de măsură: Gray (Gy) în sistemul internațional (SI)

 1 Gy transferă o energie de 1 joule unei mase de 1 kilogram.

2. Doza Debit (Dd)

 Este doza absorbită în unitatea de timp.

 Unitatea de măsură: Gy/s (Gray pe secundă) în SI.

3. Unități de Măsură

 Unitatea de măsură în SI pentru doza energetică absorbită (D) este Gray (Gy):

 Particulele α (Nuclee de Helium)

Origine: Rezultă din dezintegrarea radioactivă de tip alfa.

Caracteristici: Două sarcini elementare pozitive, masă echivalentă cu patru unități atomice
de masă.

Comportament: Datorită sarcinii pozitive, sunt deviate în câmp electric și magnetic.

 Particulele β- (Electroni)
 11

Origine: Particulele β- rezultă din dezintegrarea radioactivă de tip β minus. Acest proces are loc
atunci când un neutron se transformă într-un proton în nucleul unui atom, emițând un electron și un
antineutrino.

Caracteristici:

Sarcină: Particulele β- au o sarcină elementară negativă, echivalentă cu sarcina unui electron.

Comportament:

Datorită sarcinii lor negative, particulele β- sunt sensibile la câmpurile electrice și magnetice. Într-un
câmp electric, vor fi atrase spre partea pozitivă, iar într-un câmp magnetic vor experimenta o deviere
în direcție perpendiculară față de direcția câmpului.

Aplicații Medicale:

Imagistica Medicală: Particulele β- sunt utilizate în tehnici de imagistică medicală, cum ar fi

tomografia cu emisie de pozitroni (PET), unde se utilizează radioizotopi care emit pozitroni în
procesul de dezintegrare β+.

Terapie cu Radiații: În radioterapie, particulele β- pot fi utilizate pentru tratamentul tumorilor.

Acestea pot fi introduse în țesutul țintă pentru a administra doze de radiații localizate, distrugând
celulele canceroase.

Radioizotopi Emițători de β-:

Iod-131: Utilizat în tratamentul cancerului tiroidian, iod-131 emite particule β- care distrug celulele
canceroase.

Fluor-18: Folosit în PET, fluor-18 dezintegrează emițând un pozitron (în procesul de dezintegrare β+).

Cercetare Științifică:

 Particulele β+ (Pozițroni)

Origine: Rezultă din dezintegrarea radioactivă de tip beta plus sau prin generare de perechi.

Caracteristici: Sarcină pozitivă.

1. Tomografia cu Emisie de Pozitroni (PET):

 Particulele β+ sunt esențiale în PET pentru imagistica medicală funcțională.

 Radioizotopii emițători de pozitroni sunt utilizați pentru diagnosticarea bolilor și

evaluarea activității biologice în țesuturi.

2. Terapie cu Radiații:

 Se explorează utilizarea particulelor β+ în terapia cu radiații pentru tratamentul

anumitor tipuri de cancer.

 Radioizotopii emițători de pozitroni pot fi utilizați pentru a livra doze precise de

radiații către țintele tumorale.

 Protonii (Nuclee de Hidrogen)

 12

Origine: Emisi de atomi radioactivi.

Caracteristici: Sarcină pozitivă.

Scopul Medical al Particulelor Radioactive:

 Utilizare în Radiologie (RX) și Tomografie Computerizată (CT): Radiațiile emise de

particulele radioactive (precum razele X) sunt utilizate în imagistica medicală pentru
diagnosticarea afecțiunilor interne ale pacienților.

 Terapia cu Protoni: Utilizarea energiei protonilor în terapia cancerului pentru a oferi o doză
precisă și controlată asupra tumorilor, minimizând daunele asupra țesuturilor sănătoase
înconjurătoare.

INTENSITATEA (mA)

- dată de numărul de fotoni emiși pe unitatea de suprafață într-o unitate de timp.

PENETRABILITATEA

Depinde de lungimea de undă a radiației:

-mare: energie slabă, raze moi (puțin penetrante)

-mică: energie mare, raze dure (penetrante)

APARAT RADIOLOGIC
-Tub de radiaţii X:

- Tub de sticlă etanș, vidat, rezistent la temperaturi înalte și la presiunea atmosferică

- Catod: bloc metalic care conține filamentul catodic din tungsten, care este adus la incandescență
prin curentul de la generator, provocându-se emisie de electroni. Catodul este încărcat electric
negativ.

- Anod: bloc de cupru (elimină căldura) cu o pastilă de tungsten în care se formează RX. Anodul
este rotativ și încărcat electric pozitiv. Focarul tubului: suprafața anodei unde se produce
bombardamentul electronic și iau naștere RX

- Radiațiile X iau naștere prin interacțiunea electronilor emiși de catod cu atomii anodei:

Tub de radiaţii X: caracteristici:

- Dimensiunile focarului: 0,3 – 2 mm; cât mai mici pentru evitarea flow-ului geometric

- Puterea tubului: exprimată în kW,mA

- Randamentul tubului: raportul între puterea radiațiilor emise și puterea electrică a tubului
 13

- Utilizarea și uzura tubului: depinde de sarcina electrică aplicată; survine prin: uzura filamentului
catodic, fisurarea anodei, metalizarea pereților tubului

-Tub de radiaţii X: piese atașate:

- Cupola: protejează tubul; absoarbe radiațiile inutile (are grosime echivalentă cu 3mm Pb) permite
răcirea tubului

- Diafragmele: lame de Pb care limitează fasciculul RX

- Dispozitive de centrare: sisteme optice care reflectă lumina și permit centrarea fasciculului RX

- Filtre: la ieșirea din tub, absorb RX cu lungime de undă mare, omogenizând fasciculul RX

APARAT RADIOLOGIC

Tubul radiogen si anexele sale.

Tubul Radiogen:

 Descriere:

 Tubul principal care generează raze X prin interacțiunea dintre un filament și un

anod.

 Principala sursă de radiații X în sistemul radiologic.

2. Filament:

 Funcție:

 Emite electroni prin încălzirea acestuia.

 Electromii emiși sunt direcționați către anod, generând radiații X.

3. Anod:

 Rol:

 Este loial de electronii emiși de filament.

 Creațiile de radiații X au loc în punctul de impact între electroni și anod.

4. Cupola de Protecție:

 Funcții:

 Absorbția radiațiilor inutile și dispersate.

 Limitarea fasciculului de raze X.

 Asigurarea protecției împotriva radiațiilor pentru utilizatori și mediu.

 14

5. Diafragme:

 Rol:

 Lame de plumb care limitează fasciculul de radiații X emis.

 Contribuie la formarea și direcționarea fasciculului pentru a evita expunerea

necorespunzătoare.

6. Filtru:

 Scop:

 Absorbe razele X cu lungime de undă mare.

 Contribuie la omogenizarea fasciculului, îmbunătățind calitatea imaginilor

radiografice.

-Tub de radiaţii X: piese atașate:

- Cabluri de înaltă tensiune: leagă tubul de transformator (generator)

- Ecran radioscopic: stă la baza radioscopiei

- Film radiografic: folosite împreună cu ecrane întăritoare/folii pentru obținerea imaginii

APARAT RADIOLOGIC

- Dispozitiv Bucky (grila antidifuzoare) - filtrează şi colimează fasciculul de radiaţii X; înlătură

radiațiile secundare

- Cuplu ecran – film/mecanism de detecţie digitală - asigură producerea și calitatea imaginii

- Developare/staţie de postprocesare

- asigură calitatea imaginii

Tehnică imagistică utilizând raze X pentru obținerea imaginilor în timp real ale structurilor interne.

 Componente Principale:

 Tub radiogen: emite raze X.

 Detector: înregistrează radiațiile trecute prin obiect.

 Aspecte Fizice:

 Generarea și focalizarea fasciculului de raze X.

 Absorbția diferită în funcție de densitatea obiectului.

 Utilizarea unui detector pentru formarea imaginii în timp real.

 15

4.2 Instalația de Radioscopie:

 Componente:

 Tub radiogen, masa de examinare, ecran de intensificare a imaginii, detector de

imagine.

 Proces:

 Tubul radiogen emite raze X către obiect.

 Ecranul de intensificare transformă radiațiile X în lumină.

 Detectorul convertește lumina în semnale electronice pentru formarea imaginii.

 Control Parametri:

 Tensiunea și curentul tubului radiogen.

 Distanța sursă-obiect și sursă-detector.

4.3 Radioscopia cu Amplificator de Luminiscență:

 Îmbunătățiri:

 Sensibilitate crescută și calitate îmbunătățită a imaginilor.

 Ecran intensificator convertește razele X în lumină, apoi focalizată pe un vidicon sau

CCD.

4.4 Lanțul de Televiziune în Radioscopie:

 Definiție: Componentele care convertesc imaginea radioscopică în semnale electrice pentru

a fi afișată pe un monitor.

 Proces:

 Ecranul intensificator emite lumină.

 Tubul vidicon sau CCD transformă lumină în semnale video.

 Semnalele sunt procesate și transmise la un monitor de televiziune.

4.5 Fluoroscopia Digitală:

 Evoluție: Înlocuirea ecranelor de intensificare și a tuburilor vidicon cu detectoare de imagine

digitali.

 Avantaje:

 Imagini de înaltă calitate.

 Gama dinamică mai mare.

 Ajustare în timp real a contrastului și luminozității.

 Stocare și transmitere digitală a imaginilor.

 16

IMAGINEA RADIOGRAFICA

Procesul de formare a imaginilor radiografice implică utilizarea radiațiilor X pentru a

crea o reprezentare a structurilor interne ale unui obiect sau organism. În acest
context, emulsia fotografică joacă un rol crucial în captarea și evidențierea acestor
imagini.

1. Expoziție la Fotoni X:

 Emulsia fotografică este expusă la radiații X emise din tubul radiogen. Aceste radiații
X pătrund în obiectul sau organismul subiect al radiografiei.

2. Impresionarea Emulsiei:

 Emulsia fotografică reacționează la impactul radiațiilor X, formând o imagine latentă.

Fotonii X interacționează cu emulsia, generând excitări electronice care vor fi
evidențiate în etapele ulterioare.

3. Developarea Emulsiei:

 Prin procesul de developare, emulsia fotografică devine vizibilă sub formă de

imagine radiografică. Zonele în care radiațiile X au fost absorbite într-o măsură mai
mare devin mai întunecate, în timp ce zonele mai radiotransparente rămân mai
luminoase.

4. Contrastul în Imagini:

 Materialele cu densitate diferită absorb diferit radiațiile X, generând contrast în

imaginea radiografică. Elementele opace pentru razele X apar ca imagini luminoase
(albe), în timp ce elementele radiotransparente dau o imagine întunecată.

5. Imagini Radiografice și Radioscopice:

 Diferența între imaginea radiografică și cea radioscopică constă în faptul că

radiografia oferă o reprezentare statică, în timp ce radioscopia furnizează o imagine
în timp real a proceselor interne.

6. Exemplu în Radiografie Toracică:

 În radiografia toracică, plămânii, datorită conținutului lor aerian, apar ca zone mai
întunecate datorită coeficientului lor de atenuare redus pentru radiațiile X. În
contrast, structurile mai dense, cum ar fi mediastinul, apar ca imagini luminoase.

Procesul de formare a imaginilor implică atât interacțiunile directe cât și cele indirecte ale radiatiilor
X cu țesuturile. Zonele opace, cum ar fi oasele, absorb mai multe radiatii X, apărând albe pe imagine,
în timp ce țesuturile moi, care permit trecerea radiatiilor, apar în nuanțe mai închise.

Instalația de Radiografie:
1. Tubul Radiogen:

 Principalul dispozitiv care emite radiații X.

 17

 Dimensiuni ale focarului între 0,3 și 2 mm pentru a evita distorsionarea geometrică.

 Puterea tubului este exprimată în kilowați (kW).

 vRandamentul tubului reprezintă raportul dintre puterea radiațiilor emise și puterea

electrică a tubului.

2. Masa de Examinare:

3. Ecranul de Intensificare a Imaginii:

 Dispozitiv care transformă radiațiile X în lumină.

 Plasat în spatele materialului examinat pentru a îmbunătăți sensibilitatea

detectorului.

4. Detectorul de Imagine:

 Dispozitiv care convertește lumina produsă de ecranul de intensificare în semnale

electronice.

 Aceste semnale sunt utilizate pentru a forma imaginea radiografică.

5. Controlul Parametrilor:

 Setările esențiale pentru calitatea imaginilor, cum ar fi tensiunea și curentul tubului

radiogen.

 Distanta sursă-obiect și distanta sursă-detector sunt cruciale pentru obținerea

imaginilor clare.

6. Radioscopia cu Amplificator de Luminiscență:

 Sistem care îmbunătățește sensibilitatea și calitatea imaginilor.

 Folosește un ecran intensificator pentru a produce imagini video mai luminoase și

detaliate.

7. Lanțul de Televiziune:

 Componente care transformă imaginea radioscopică în semnale electrice pentru a fi

afișată pe un monitor.

 Includ ecranul intensificator de imagine, tub vidicon sau CCD, și monitorul de

televiziune.

8. Fluoroscopia Digitală:

 Evoluție a radiografiei tradiționale, cu detectori digitali înlocuind ecranele de

intensificare și tuburile vidicon.

 Oferă imagini de înaltă calitate, cu o gamă dinamică mai mare și posibilitatea

ajustării contrastului și luminozității în timp real.
18
 19

Dispozitiv Bucky (grila antidifuzoare) - filtrează şi colimează fasciculul de radiaţii X; înlătură

radiațiile secundare
 20

Developarea:

Procesul de developare constă în tratarea filmului radiografic expus pentru a obține imaginea finală.
Filmul este expus la substanțe chimice care dezvoltă imaginea latentă formată în timpul expunerii la
radiatii X. Această etapă este crucială pentru obținerea unei imagini clare și detaliate.

5.6 Radiografia digitala:

Radiografia digitală înlocuiește filmul radiografic tradițional cu detectori de imagine digitali. Acești
detectori convertesc radiatiile X în semnale digitale, eliminând necesitatea filmului și a procesului de
developare.

Această tehnologie permite stocarea și transferul rapid al imaginilor digitale, contribuind la

îmbunătățirea eficienței și gestionării informațiilor medicale.

5.7 Modul de utilizare a imaginilor medicale:

Imaginile radiografice sunt esențiale pentru diagnosticul medical și planificarea tratamentelor.

Modul de utilizare a acestor imagini implică interpretarea și analiza atentă a detaliilor anatomice și a
eventualelor anomalii. Medicii utilizează radiografiile pentru a diagnostica fracturi, leziuni, boli
pulmonare, afecțiuni dentare și multe altele.

Substante de contrast
sulfatul de bariu

– Administrat oral sau prin rect

– Vizualizarea structurilor tubulare

gastrointestinale

Contraindicatii:

– Perforatii gastrointestinale

– Obstructii colon

– Fistule largi eso-bronhice

– Perforatii esofagiene

Injectare intravenoasa

– Urografie

– Angiografie cu substractie digitala

– Flebografie

– Contrast visceral pentru CT, etc.

– Evidentiere/caracterizare leziuni IRM

– Caracterizare leziuni eco

 21

-Agenti de contrast iodati:

monomerici si dimerici

Hidrosolubile / Liposolubile

 Hiperosmolare / izoosmolare / hipoosmolare

 Ionice / non-ionice (Ultravist, Iopamiro)

Complicatii ale utilizarii SC iodate

Extravazarea produsului de contrast

Locul abordului venos - mai frecvent pe dosul miinii, radiocarp, picior

Nu se administreaza SC la pacientii cu tireotoxicoza

Nu este recomandata oprirea alaptarii dupa administrare de sc

Reactii alergice

 Usoare

• Stare de rau

• Greata

• Transpiratii

• Inrosirea tegumentelor

• Eruptii (urticarie)

• Tahicardie (usoara)

Reactii alergice

 Grave

• Alterarea starii generale

• Varsaturi

• Diaree

• Hipotensiune

• Colaps

• Pierderea constientei

• Edem glotic (dispnee)

• Spasm bronsic

Contraindicatii

Absolute

– Insuficienta hepato-renala
 22

– Intoleranta la iod +

– Insuficienta renala

– Insuficienta hepatica

– Stari septice

– Unele urgente medico-chirurgicale (soc,Arsi)

Tratament  Accidente severe

Resuscitare cardio-respiratorie

Intubare

Asigurare branula

Administrare de dopamina/adrenalina/efedrina

SC IRM

Complicatii

-Fibroza nefrogena

Determina RDFG / Creatinina

<30 ml creatinina – INTERZIS

VN : 80-100 ml

Nefropatia interstitiala si IRA

1. Mediu de Contrast pe Bază de Iod:

 Compoziție Chimică: Derivate de triiodobenzen.

 Indicații: Vizualizarea vaselor de sânge, organelor interne și leziunilor.

 Contraindicații: Alergie la iod sau substanțe de contrast iodate, insuficiență renală

severă.

 Alergie cunoscută la Iod.

 Hipertiroidism necontrolat.

 Insuficiență renală severă.

 Femeile Însărcinate sau care Alăptează:

 CT cu contrast: Evidențiază structuri și boli vasculare.

 Angiografie: Vizualizează vasele, diagnostichează boli vasculare

 Urografie IV: Evidențiază sistemul urinar, diagnostichează afecțiuni renale.

 23

 Arteriografie cerebrală: Diagnostichează afecțiuni cerebrale cu contrast.

2. Substanțe de Contrast pe Bază de Bariu:

 Compoziție Chimică: Sulfat de bariu sau carbonat de bariu.

 Indicații: Utilizat în radiografia tractului gastrointestinal pentru vizualizarea

contururilor organelor și a lumenului intestinal.

 Contraindicații: Perforație intestinală sau altă condiție care ar putea permite

intrarea substanței de contrast în afara tractului gastrointestinal.

 + Tehnici Imagistice:

 Radiografia cu contrast gastrointestinal.

 Fluoroscopia gastrointestinală.

 Contraindicații:

 Alergie cunoscută la bariu.

 Perforație intestinală suspectată sau confirmată.

 Obstrucție intestinală sau subocluzie.

 Ileus paralitic.

 Diverticulită acută.

 Boala Crohn în faza acută.

 Colita ulcerativă severă.

 Sarcină în primul trimestru (prudență în trimestrele ulterioare).

 Insuficiență renală severă (pentru substanțele solubile în apă).

3. Substanțe de Contrast pe Bază de Gadoliniu:

 Compoziție Chimică: Compuși de gadoliniu-chelat.

 Indicații: Utilizate în rezonanța magnetică (RM) pentru vizualizarea detaliată a

țesuturilor moi, vaselor de sânge și leziunilor cerebrale.

 Contraindicații: Riscul de fibroză sistemică nefrogenă la pacienții cu insuficiență

renală cronică.

Tehnici Imagistice:

Imagistică prin Rezonanță Magnetică (IRM).

Angiografie prin Rezonanță Magnetică (MRA).

Contraindicații:

Alergie cunoscută la gadoliniu sau componente ale substanței.

 24

Insuficiență renală severă.

Sarcină (prudență și evaluare individuală).

Alăptare (se recomandă oprirea temporară a alăptării după administrare).

Administrare simultană cu alți agenți de contrast.

Administrare la copiii mici (se evaluează beneficiile vs. riscurile).

4. Substanțe de Contrast pe Bază de Gaze:

 Compoziție Chimică: Microbule de gaze cum ar fi dioxidul de sulf sau

perfluorocarburile.

 Indicații: Folosite în ecografie pentru a îmbunătăți vizualizarea unor structuri

specifice, cum ar fi inima sau vasele de sânge.

 Contraindicații: Rare, deoarece aceste substanțe de contrast au un profil de

siguranță ridicat în ecografie.

5. Medii de Contrast Oral:

 Compoziție Chimică: Suspensii de substanțe de contrast, de obicei, cu bază de bariu.

 Indicații: Utilizate pentru a evidenția organele digestive în radiografii sau CT ale

abdomenului.

 Contraindicații: Dificultăți de înghițire sau riscuri de aspirație.

+ CURS

Partea 2 CT
Tomografia Computerizată (CT):
Colimarea fasciculului X (beam collimation)

Se refera la latimea fasciculului de raze X

numarul de canale de informatie x latimea efectiva a randului de detectori

Ex :16 canale x 1,25mm latime a randului = 20 mm,

Pitch-ul fasciculului (beam pitch)

= viteza mesei in mm per revolutie/ colimarea fasciculului in mm

 25

Pinch mic - <1 – ficat

Pinch mare >1 – colografie

Ct monoslice 4 randuri – acopera de 8 ori mai mult spatiu decat cel monoslice

7.1 Principiul metodei:

Tomografia computerizată (CT) utilizează raze X pentru a obține imagini transversale detaliate ale
structurilor interne ale corpului. Principiul metodei constă în detectarea diferențelor de absorbție a
radiațiilor X în diverse țesuturi, transformând aceste informații în imagini tridimensionale. Un tub
radiogen rotește în jurul pacientului, generând multiple fascicule de raze X care sunt detectate și
transformate în semnale digitale.

Prin analizarea acestor semnale, computerul creează secțiuni transversale ale corpului, oferind o
imagine detaliată a structurilor anatomice și a eventualelor patologii.

7.2 Achiziție:

Procesul de achiziție în tomografia computerizată implică rotația tubului radiogen și detectorului în

jurul pacientului. În timpul acestei rotații, fasciculele de raze X sunt emise și traversează corpul
pacientului. Detectorii măsoară intensitatea radiațiilor X care ajung la aceștia, generând datele
necesare pentru a reconstrui imaginile CT.

+CURS

Sistemele moderne de CT pot realiza achiziții rapide, capturând multiple secvențe de imagini într-un
timp foarte scurt, minimizând expunerea la radiații.

7.3 Reconstructie:

Procesul de reconstrucție în CT transformă datele colectate în timpul achiziției în imagini 2D și 3D ale

structurilor interne ale corpului. Algoritmul de reconstrucție utilizează informațiile de absorbție a
radiațiilor X pentru a calcula intensitățile pixelilor și pentru a corela aceste date cu pozițiile
țesuturilor în cadrul secțiunilor transversale.

Rezultatul este o imagine detaliată și precisă a anatomiei pacientului, care poate fi folosită pentru
diagnostic și planificarea tratamentului.

7.4 Postprocesare:

Postprocesarea în CT se referă la manipularea și optimizarea imaginilor după ce au fost reconstruite.

Aceasta include eliminarea artefactelor, segmentarea regiunilor de interes, și crearea de imagini
tridimensionale. Tehnici avansate de postprocesare permit vizualizarea mai detaliată a vaselor de
sânge, organelor și țesuturilor.
 26

Această etapă este esențială pentru a oferi informații suplimentare și pentru a facilita interpretarea
și analiza imagistică.

7.5 Parametri tehnici utilizați în CT:

Parametrii tehnici în tomografia computerizată includ:

 Kilovoltaj (kV): Reprezintă tensiunea aplicată tubului radiogen și influențează energia

fasciculului de raze X. Valoarea kV este aleasă în funcție de densitatea țesuturilor și
structurilor ce urmează a fi imaginate.

 Miliamperi (mA): Reprezintă intensitatea curentului electric aplicat tubului radiogen și

afectează cantitatea de raze X produsă. O valoare mai mare de mA poate îmbunătăți
contrastul și rezoluția imaginilor.

 Timp de rotație: Este timpul necesar pentru ca tubul radiogen să completeze o rotație
completă în jurul pacientului. Un timp de rotație mai scurt permite achiziții mai rapide,
esențiale în CT-ul modern.

 Slice Thickness (grosimea secțiunii): Reprezintă grosimea secțiunilor transversale ale

corpului. O grosime mai mică oferă imagini mai detaliate, dar poate crește timpul de
achiziție/doza.

 Pitch: Raportul dintre avansul mesei și grosimea secțiunii. Un pitch mai mare poate reduce
timpul de scanare, dar poate afecta rezoluția.

 Algoritm de reconstrucție: Algoritmul folosit pentru transformarea datelor în imagini.

Algoritmii avansați pot îmbunătăți calitatea și claritatea imaginilor.

 Dose Length Product (DLP): Măsoară doza totală de radiații X utilizată în timpul unei
proceduri CT. Este esențial pentru evaluarea expunerii pacientului la radiații.

 Filtru de raze X: Utilizat pentru a ajusta spectrul de radiații X și a reduce radiațiile de joasă
energie.

+CURS

Ecografia – Part 3
 27

Caracteristicile undelor sonore sunt: amplitudinea, perioada, lungimea de unda, frecventa, viteza
de propagare. Amplitudinea = deplasarea maxima a particulei intr-un sens sau altul

transductoarele liniare – 5-15 Mhz, cele convexe: 2- 5 Mhz, cele endocavitare: 8-13 Mhz, iar cele
“phased-array” – 1-5 MHz.

Transductorul convex se utilizeaza pentru explorarea abdomino-pelvina.

Transductorul liniar se utilizeaza pentru explorarea tesuturilor moi superificiale (san, tiroida,
testicul, ganglioni, apparat locomotor).

Transductorul phased-array se utilizeaza pentru explorarea cordului (ecocardiografie).

Transductorul endocavitar se utilizeaza pentru explorarea rectului, uter, ovare, prostata, etc .

Ultrasunetele sunt generate de efectul piezoelectric

Principiul Metodei de Ecografie:

Ecografia este o tehnică de imagistică medicală care utilizează ultrasunete pentru a vizualiza
structurile interne ale corpului. Principiul de bază al ecografiei se bazează pe fenomenul de undă
sonoră și difracție a acestora. Iată o explicație mai detaliată:

1. Generarea Ultrasunetelor:

 Un transductor special emite unde sonore cu frecvență înaltă (ultrasunete) către

regiunea de interes în corpul pacientului.

2. Interacțiunea cu Țesuturile:
 28

 Ultrasunetele se propagă prin țesuturile corpului și întâmpină interfete între

structurile cu caracteristici acustice diferite, cum ar fi între țesut și lichide, țesuturi
moi și țesuturi dure (oase).

3. Receptorul Ultrasunetelor Reflectate:

 După ce ultrasunetele lovesc o interfată, ele sunt reflectate înapoi către transductor.
Acesta acționează acum ca un receptor și detectează ultrasunetele reflectate.

4. Formarea Imaginii:

 Durata și intensitatea ultrasunetelor reflectate sunt utilizate pentru a forma o

imagine a structurilor interne. Zonele unde undele sunt reflectate mai puternic apar
mai luminoase pe imaginea ecografică, în timp ce zonele cu mai puțină reflexie apar
întunecate.

5. Determinarea Adâncimii și Poziției:

 Prin măsurarea timpului necesar pentru ca ultrasunetele să parcurgă o anumită

distanță și să revină, sistemul de ecografie determină adâncimea la care se află
structurile reflectante. Acest proces este esențial pentru a poziționa corect
informațiile pe ecran.

Medii de propagare a ultrasunetelor

1. Țesuturile Biologice: Include mușchii, grăsimea și alte structuri anatomice; ultrasunetele se

propagă bine în țesuturile moi.

2. Apă: Molecula de apă constituie un mediu eficient pentru propagarea ultrasunetelor, cu

aplicații precum ecografia obstetricală.

3. Metale: Materialele metalice nu permit propagarea eficientă a ultrasunetelor din cauza

densității lor mari.

4. Gaze: Ultrasunetele întâmpină dificultăți în propagarea prin gaze, iar acestea reflectă
semnificativ undele.

5. Lichide cu Densitate Variabilă: Substanțe de contrast permit vizualizarea structurilor

interne, având densități diferite.

6. Materiale Anechoice: Gelul de cuplare elimină aerul între transductor și piele, favorizând
trecerea ultrasunetelor.

7. Fluide în Corpul Uman: Sângele și alte fluide din corp permit propagarea eficientă a
ultrasunetelor.
 29

8. Structuri Anatomice Diferențiate: Mediile de propagare a ultrasunetelor permit vizualizarea

detaliată a organelor și țesuturilor în aplicațiile de diagnostic medical.

Transductor liniar

 Avantaje:

o Rezoluție bună în câmp apropiat

o Informație anatomică uniformă pe toată suprafața

o Ușor de utilizat pentru examinarea organelor superficiale

 Dezavantaje

o Necesită o tehnică avansată pentru examinarea abdomenului

Transductor convex

 Avantaje:

o Rezoluție bună în profunzime

o Informație anatomică uniformă, fără limitări

o Ușor de utilizat pentru examinarea cordului și abdomenului

 Dezavantaje:

o Nu este potrivit pentru examinarea unor structuri mici, situate în profunzime

 30

Transductor sectorial electronic

 Avantaje:

o Rezoluție foarte bună în câmp apropiat și profunzime

o Poate fi utilizat pentru examinarea unei game largi de structuri

 Dezavantaje:

o Scump

o Necesită o întreținere atentă

Transductor sectorial mecanic

 Avantaje:

o Rezoluție foarte bună în câmp apropiat și profunzime

o Mai puțin scump decât transductoarele sectoriale electronice

 Dezavantaje:

o Mai susceptibil la uzură mecanică

o Nu este la fel de versatil ca transductoarele sectoriale electronice

Tipuri de ecografie si cu ce transductor

Ecografie Abdominală:

 Tip de Transductor: Convex.

 Descriere: Folosit pentru examinarea organelor abdominale, precum ficatul, rinichii,

pancreasul.

 Ecografie Pelvină (Ginecologică sau Urologică):

 Tip de Transductor: Endocavitar (Vaginal/Rectal).

 Descriere: Transductorul este introdus în vagin sau rect pentru vizualizarea organelor
pelvine, cum ar fi uterul sau vezica.
 31

 Ecografie Transvaginală:

 Tip de Transductor: Endocavitar (Vaginal).

 Descriere: Transductorul este introdus în vagin pentru imagistica detaliată a organelor

reproducătoare feminine.

 Ecografie Transrectală:

 Tip de Transductor: Endocavitar (Rectal).

 Descriere: Utilizat pentru vizualizarea prostatei și a altor structuri pelvine, fiind introdus în
rect.

 Ecografie Cardiacă:

 Tip de Transductor: Sectorial (Fuziform).

 Descriere: Folosit pentru examinarea inimii, oferind imagini în timp real ale structurilor
cardiace.

 Ecografie Vasculară:

 Tip de Transductor: Linear sau Convex, în funcție de zona examinată.

 Descriere: Utilizată pentru evaluarea vaselor de sânge, detectarea anomaliilor și evaluarea

fluxului sanguin.

 Ecografie Musculo-Scheletală:

 Tip de Transductor: Linear.

 Descriere: Pentru vizualizarea mușchilor, tendoanelor, articulațiilor și evaluarea leziunilor

sau afecțiunilor musculo-scheletale.

 Ecografie Mamografică:

 Tip de Transductor: Linear sau Convex.

 Descriere: Utilizată pentru evaluarea țesutului mamar și detecția leziunilor sau a altor
modificări.

 Ecografie Obstetricală:

 Tip de Transductor: Convex sau Linear, în funcție de stadiul sarcinii.

 Descriere: Pentru vizualizarea și monitorizarea fătului și a structurilor uterine în timpul

sarcinii.

 Ecografie 3D/4D:

 Tip de Transductor: Convex sau Linear.

 32

 Descriere: Oferă imagini tridimensionale sau în timp real ale fătului sau a altor structuri,
utilizată în obstetrică sau în proceduri chirurgicale.

Notiuni generale, sort of:

- Transductor convex - img. în forma de trapez

- Liniar - dreptunghi
- Sectorial - pentru cord sau copil

- Grosimea materialului/profunzimea este invers proporțională cu frecvența transductorului

- structuri în profunzime - scade frecvența)

-
- Frecvența undei este D.P. cu timpul și I.P. cu lungimea de undă (cât timp îi ia să străbată o
anumită distanță)
- Rezoluția axială = cât de mică e distanța astfel încât să vedem distinct 2 puncte
- RA - I.P. frecvență
- D.P penetrarea
- Rezoluția longitudinală - grosimea fasciculului US

- Interfața = zonă de trecere dintre 2 structuri care au densități diferite

Eco Dudea curs 2:

Definiții - Doppler = descrie comportamentul frecvenței sunetului recepționat de receptor atunci

când sursa și receptorul sunetului se află în mișcare relativă.

- Ecografia Doppler studiază frecvența ecoului

FD - frecvența diferențială = Frecvența receptionată (FR) - Frecvența emisă (FE)

- hematie statica FD=0

- apropie de transductor FD>0

- îndepărtează de transductor FD<0

FD se măsoară în kHz și este D.P. cu viteza fluxului și variabilă în funcție de timp.

Unghiul de insonare - unghiul care descrie unghiul fasciculului US cu fluxul sangvin

Unghi mai mic pe flux - măsurare mai bună a vitezei, a fluxului

Partea 3 – Rezonanta magnetica

+CURS DIN CARTE

Secventa T1 – Hipo – Apa /lichid,Ligamente

Hiper- grasime melanina contrast

Scventa T2 – hipo – calcifieri ,tesut fibros,melanina

 33

Hiper-Grasime,LICHID

1. Principiul de Funcționare al Rezonanței Magnetice:

 Se bazează pe proprietățile magnetice ale protonilor, în special a celor din

moleculele de apă și grăsime din corpul uman.

 Pacientul este plasat într-un câmp magnetic static (B0) cu regiunea de interes în
izocentru (centrul magnetului).

 Protonii din țesuturi se aliniază cu direcția câmpului magnetic.

 Se emite un impuls de radiofrecvență (RF) pentru a excita protonii.

 Protonii absorb energia RF și apoi emit semnale în timpul relaxării la starea inițială.

 Semnalele sunt recepționate, convertite în imagini și afișate pe un monitor.

2. Pașii Examinării IRM: a. Pacientul în câmpul magnetic static, regiunea de interes în

izocentru.

3. b. Protonii din țesuturi se aliniază cu câmpul magnetic B0.

4. c. Emiterea unui impuls de RF și absorbția energiei de către protoni.

5. .d Oprirea impulsului de RF și eliberarea de energie de către protoni în formă de semnale.

6. e. Semnalele sunt recepționate și convertite în imagini de către un computer.

7. f. Imaginile rezultate sunt afișate pentru diagnosticare.

Relaxarea în Rezonanța Magnetică (IRM):

1. Relaxarea T1 (Longitudinală)

 Ce face: Procesul de revenire a protonilor excitați la starea inițială.

 34

 Cum se întâmplă: Protonii își transferă energie mediului înconjurător și se realiniază

cu câmpul magnetic.

 Cum o măsurăm: Folosim constanta T1 (300-2000 ms).

 De exemplu: Grăsimea se întoarce rapid la starea inițială.

2. Relaxarea T2 (Transversală)

 Ce face: Procesul în care protonii își pierd coerența de fază și revin la starea inițială.

 Cum se întâmplă: Variații în câmpul magnetic duc la pierderea coerenței de fază.

 Cum o măsurăm: Folosim constanta T2 (30-150 ms).

 De exemplu: Lichidele păstrează coerența pentru o perioadă mai lungă.

3. Recuperarea Magnetizării:

 Cum se întâmplă: Magnetizarea longitudinală revine lent, în timp ce magnetizarea

transversală scade rapid.

 Importanța: Valorile T1 și T2 ajută la obținerea imaginilor clare în IRM.

Rezoluția Spațială și Temporală în Rezonanța Magnetică (IRM):

1. Rezoluția Spațială:

 Definiție: Măsoară nivelul de detaliu vizibil într-o imagine IRM, indicând cât de bine pot fi
diferențiate structurile mici.

 Determinanți:

 Dimensiunea Pixelului: Cu cât pixelul este mai mic, cu atât detaliile vor fi mai clare.

 **Câmpul Magnet: ** Rezoluția spațială crește odată cu câmpul magnetic mai

puternic. – 1.5 , 2, 3 ,7 Tesla

 Capacitatea Bobinei: Performanța bobinei de detecție influențează claritatea

imaginii.

 Importanță Clinică: O rezoluție spațială ridicată este esențială pentru identificarea detaliilor
anatomice în diverse aplicații medicale.

2. Rezoluția Temporală:

 Definiție: Măsoară timpul necesar pentru achiziția unei serii de imagini succesive, relevante
pentru studiul dinamic al unui proces.

 Determinanți:

 Timpul de Reținere a Semnalului (TR): Perioada dintre impulsurile de

radiofrecvență.
 35

 Timpul de Echo (TE): Durata dintre aplicarea impulsului de radiofrecvență și

detectarea semnalului.

 Importanță Clinică: Rezoluția temporală influențează abilitatea de a monitoriza schimbările

în timp, fiind crucială în examinările dinamice precum angiografia.

3. Grosimea de Secțiune:

 Definiție: Reprezintă grosimea secțiunilor imagistice și influențează claritatea detaliilor într-o

anumită direcție.

 Determinanți:

 Selectivitatea de Secțiune: Se referă la capacitatea sistemului de a selecta o anumită

grosime de secțiune.

 Importanță Clinică: Este esențială în diagnosticarea unor afecțiuni în care detaliile într-o
anumită direcție sunt critice.

4. Frecvența de Repetiție și Timpul de Echo:

 Definiție: Parametri care afectează calitatea imaginilor și durata scanării.

 Frecvența de Repetiție (TR): Timpul dintre impulsurile de RF succesive.

 Timpul de Echo (TE): Timpul de la impulsul de RF până la detecția semnalului.

 Importanță Clinică: Optimizarea acestor parametri contribuie la obținerea imaginilor de cea

mai bună calitate într-un interval de timp rezonabil.

Concluzie: În IRM, rezoluția spațială și temporală, grosimea de secțiune și parametrii de

scanare (TR și TE) sunt critice pentru obținerea de imagini precise și informatii relevante
în domeniul medical

Ponderații în Imagistica prin Rezonanță Magnetică (IRM):

1. Contrastul în IRM depinde de două categorii principale de parametri:

 Parametri intrinseci.

 Parametri extrinseci dependenți de timp.

2. Parametri Intrinseci:

 Relaxarea T1:

 Raportul vitezei de revenire a protonilor la starea inițială după un impuls.

 Dă informații despre densitatea și structura țesuturilor.

 Hiper-semnal T1: Grăsimea, Melanina, Substanța de contrast paramagnetic.

 Hipo-semnal T1: Aerul, Curgerea rapidă a sângelui, Tendoanele, Scleroza

osoasă.

 Relaxarea T2:
 36

 Viteza de pierdere a coerenței de fază a protonilor după un impuls.

 Accentuează lichidele și țesuturile moi.

 Hiper-semnal T2: Lichidul cefalo-rahidian, Grăsimea, Inflamațiile.

 Hipo-semnal T2: Aerul, Curgerea rapidă a sângelui, Tendoanele, Calcificările.

 Densitatea Protonică (DP):

 Numărul total de protoni într-un țesut.

 Contrastul depinde de densitatea protonică relativă a țesuturilor.

 Este responsabil pentru contrastul general al imaginii.

3. Parametri Exrinseci Dependenți de Timp:

 Timpul de Repetiție (TR):

 Timpul dintre două impulsuri succesive.

 Afectează recuperarea magnetizării longitudinale.

 Timpul de Echo (TE):

 Timpul rezultat între aplicarea impulsului și timpul de amplitudine al ecoului.

 Afectează pierderea de coerență de fază și relaxarea transversală.

 Timpul de Inversie (TI):

 Timpul de la aplicarea unui impuls de 180° până la aplicarea impulsului de

sincronizare.

 Afectează contrastul țesuturilor cu diferite constante T1.

4. Caracterizarea Aspectelor Tisulare și Patologice:

 Hiper-semnal T1:

 Grăsimea, Melanina, Hemangiomul.

 Hipo-semnal T1:

 Aerul, Curgerea rapidă a sângelui, Scleroza osoasă.

 Hiper-semnal T2:

 Lichidul cefalo-rahidian, Grăsimea, Hemangiomul.

 Hipo-semnal T2:

 Aerul, Curgerea rapidă a sângelui, Calcificările.

 Ponderația în DP:

 Contrastul depinde de densitatea protonică relativă a țesuturilor.

 Responsabil pentru contrastul general al imaginii.

 37

Secvențe de Imagistică în Rezonanță Magnetică (IRM):

1. Secvența Ecou de Spin (SE):

 Aplicare impuls de 90° pentru sincronizarea spinilor într-un țesut.

 După impuls, spinii se defazează, generând semnalul de Inducție Liberă (FID).

 Aplicare impuls de 180° pentru refazarea spinilor și obținerea ecourilor.

2. Secvența Inversie-Recuperare (IR):

 Aplicare impuls de 180° pentru inversarea vectorului de magnetizare.

 După impuls, vectorul tinde să revină pe axa pozitivă.

 Aplicare impuls de 90° pentru sincronizare și 180° pentru refazare.

 Contrast mai pregnant între țesuturi comparativ cu SE.

 Variante:

 STIR (Short TI Inversion Recovery): Suprimare selectivă a semnalului dat de

grăsime.

 FLAIR (Fluid Attenuated Inversion Recovery): Suprimare selectivă a

semnalului dat de țesuturile cu T2 lung (lichide).

3. Secvența Ecou de Gradient (GRE):

 Aplicare impuls sub unghiuri mai mici de 90° și utilizare a gradienților pentru
defazare și refazare rapidă.

 Gradienți pe direcții de selecție a secțiunii, codaj de fază și codaj de frecvență.

4. Secvența de Difuzie (DWI):

 Sensibilă la mișcarea moleculelor de apă la nivel tisular.

 Aplicare gradienți bipolari cu amplitudini mari.

 Protonii staționari generează semnal puternic, iar cei care difuzează prezintă
pierdere netă de fază.

Concluzie:

 SE utilizează impulsuri de 90° și 180° pentru generarea ecourilor.

 IR folosește impulsuri de 180° și 90° pentru un contrast mai pronunțat între țesuturi.

 GRE utilizează gradienți pentru defazare și refazare rapidă.

 DWI este sensibilă la mișcarea moleculelor de apă, evidențiind restricția de apă în țesuturi.

Particularități de examinare

Examinarea prin MRI necesită ca pacientul să fie poziționat în interiorul unui tunel magnetic.
Pentru confort și reducerea anxietății, pot fi utilizate perne sau suporturi. Este important ca
 38

pacientul să fie cât mai imobil pe durata examinării pentru a evita mișcările care pot distorsiona
imaginile.

Contrastul în imagini poate fi îmbunătățit prin utilizarea agenților de contrast pe bază de

gadoliniu, care sunt adesea injectați înainte de examinare.

Staționarea îndelungată în câmpul magnetic static poate induce pacientului o serie de efecte

biologice, în general reversibile, mai evidente în câmpuri magnetice cu o valoare a lui B0

crescută:

 creșterea amplitudinii undei T pe monitorul ECG (efect magnetic hemodinamic).

 senzație de oboseală.
 cefalee.
 stare de iritabilitate.

Contraindicații Absolute pentru Examinarea prin Rezonanță Magnetică (IRM):

Pacemaker cardiac: Dispozitiv electronic care emite impulsuri electrice miocardului,

interacționând periculos cu câmpul magnetic static al IRM.

Defibrilator/Cardioverter: Dispozitiv medical care poate emite impulsuri puternice

pentru a corecta ritmul cardiac, interferând cu funcționarea IRM.

Implanturi cohleare: Dispozitive auditive implantate care pot fi afectate de câmpul

magnetic al IRM.

Neurostimulatori/Stimulatori medulari: Dispozitive care stimulează nervii sau măduva

spinării și pot fi afectate de câmpul magnetic al IRM.

Pompe de insulină sau de medicamente: Dispozitive medicale care pot fi influențate în

funcționare de către IRM, afectând administrarea corectă a medicamentelor.

Contraindicații Relative pentru Examinarea prin Rezonanță Magnetică (IRM):

1. Implanturi ortopedice: Deși pot genera căldură locală și artefacte, multe dintre aceste
implanturi sunt, în general, considerate compatibile cu IRM.

2. Implanturi dentare: Pot produce artefacte și căldură locală, însă riscul este adesea
gestionabil, și examinarea IRM poate fi realizată cu precauții.

3. Clipuri anevrismale intracerebrale: Pot produce artefacte de susceptibilitate magnetică, dar,

în general, sunt compatibile cu IRM.

4. Protezele valvulare cardiace: Sunt, în general, compatibile cu IRM și sunt construite pentru a
rezista unor forțe de tracțiune considerabile în câmpul magnetic.

5. Corpurile străine intraoculare metalice: Necesită o evaluare radiologică prealabilă, dar pot fi
compatibile cu IRM după confirmarea stabilității lor.

6. Implanturi metalice și proteze: Necesită evaluare individuală; unele pot fi compatibile, în

timp ce altele pot genera artefacte semnificative sau disconfort pentru pacient.
 39

Claustrofobia:Pacienții cu claustrofobie pot experimenta anxietate crescută în timpul examinării în

tunelul magnetic.

Abordări pentru gestionarea anxietății pot include administrarea de sedative ușoare sau utilizarea
sistemelor de deschidere largă în cazul anumitor tipuri de MRI.

2.2. Graviditate în primul trimestru:

Radioprotectie

+ Cursuri

MAMO

 Medio-lateral oblic (MLO)

 Tubul inclinat la 45 grade

 Caseta in lateral

 Axila si umarul bine sprijinite de caseta

 Raza – dinspre medial spre lateral

 Cranio-caudal (CC)
 40

Tubul vertical

Caseta sub sin, in santul submamar

Raza cranio-caudal

Sinul tras si etalat in totalitate pe caseta

 Mamelonul pe mijlocul casetei, proiectat in afara

 Intern – m. sternal

 Posterior – m. pectoral (40-50%)

In ambele incidente (MLO si CC) – umarul si barbia sa nu se proiecteze pe film

LL

Tubul la 90 grade

Caseta in lateral si raza dinspre medial spre lateral

Caseta spre medial si raza din lateral spre medial

Utilizata frecvent:

- incidenta suplimentara

- localizari / biopsii stereotaxice

- controlul pozitiei cirligului de localizare

 Muschiul pectoral – in mai mica masura ca pe MLO

 Santul submamar

 Mamelonul proiectat in afara

 Leziunile foarte externe pot sa nu apara pe cliseu

INCIDENTE SUPLIMENTARE

 Pentru localizarea exacta a leziunilor

 Pentru desfasurarea tesutului glandular cu eliminarea superpoziilor

 Pentru analizarea mamografica a leziunilor care nu pot fi prinse pe incidentele standard

+ curs artefacte
 41

Interacțiunea Radiațiilor cu Materia și Dozimetria Clinică

1. Conceptul de Radiatie Ionizanta:

 Radiatiile ionizante sunt particule sau unde electromagnetice cu suficientă energie pentru a
îndepărta electroni din atomi, creând ioni. Acestea pot fi sub formă de particule alfa, beta,
neutroni sau radiații electromagnetice precum razele X și radiația gamma.

2. Fascicule de Radiatii:

 Fasciculele de radiații sunt fluxuri direcționate de particule sau unde. În contextul medical,
fasciculele de raze X sunt utilizate pentru diagnostic și tratament.

3. Absorbtia și Difuziunea, Efectul Fotoelectric, Efectul Compton, Generarea de Perechi:

 Absorbtia și Difuziunea: Radiatiile pot fi absorbite sau difuzate în funcție de proprietățile

materialului prin care trec.

 Efectul Fotoelectric: Un foton este absorbit complet de un electron, iar acesta este expulzat
din atom.

 Efectul Compton: Fotonul transferă parțial energia electronului, schimbându-și direcția.

 Generarea de Perechi: Radiația de mare energie poate crea perechi electron-pozitron în

interacțiunile cu atomii.

4. Unități de Măsură (Rad, Gray, Rem):

 Rad (Radiation Absorbed Dose): Unitatea de doză absorbită, echivalentă cu absorbția a 100
ergi de energie într-un gram de material.

 Gray (Gy): Unitatea internațională de măsură a dozei absorbite, echivalentă cu 1 joule/kg.

 42

 Rem (Roentgen Equivalent Man): Unitatea care măsoară doza echivalentă, ajustată pentru
efectele biologice, 1 rem fiind echivalent cu 0.01 sievert.

5. Parametri Utilizați în Calculul Dozimetric:

 Distanta Sursa-Piele: Distanța dintre sursa de radiație și suprafața pielii pacientului.

 Distanta Sursa-Ax: Distanța dintre sursa de radiație și axa centrală a fasciculului.

 Câmpul de Radiatii: Dimensiunea spațiului prin care trece fasciculul de radiații.

 Profunditatea Dozei Maxime: Adâncimea la care doza de radiații este maximă în țesut.

 Debitul Dozei: Cantitatea de radiații absorbită per unitate de timp.

Curbele Izodoze:

Curbele izodoze reprezintă o componentă esențială a planificării și administrării tratamentelor cu

radiații în domeniul oncologic. Aceste curbe reprezintă liniile care conectează punctele în spațiul
tridimensional ale țintei de tratament, unde aceeași doză de radiații este administrată. Principalele
aspecte legate de curbele izodoze includ:

1. Planificarea Dozei:

 Curbele izodoze sunt utilizate pentru a planifica distribuția dozei de radiații în

țesuturile țintă, astfel încât să asigure acoperirea adecvată a zonei afectate de boală.

2. Gradul de Precizie:

 Cu cât curbele izodoze sunt mai precise, cu atât se obține o administrație mai
eficientă și mai sigură a dozei de radiații. Precizia este crucială pentru evitarea
subdozării sau supradozării în zone critice.

3. Optimizarea Terapiei:

 Utilizarea eficientă a curbelor izodoze permite optimizarea terapiei, asigurând un

echilibru între distrugerea celulelor maligne și protejarea țesuturilor sănătoase.

4. Adaptabilitate în Timp Real:

 Tehnologii avansate permit ajustarea curbelor izodoze în timp real, luând în

considerare modificări ale anatomiei pacientului sau ale tumorii pe parcursul
tratamentului.

5. Evaluarea Riscului:

 Analiza și interpretarea curbelor izodoze contribuie la evaluarea riscului de toxicitate

și a efectelor secundare ale tratamentului.

Combinări de Fascicule:

Combinarea de fascicule (beam's-eye view) reprezintă o strategie utilizată în planificarea

tratamentelor cu radiații, implicând utilizarea simultană a mai multor fascicule de radiații pentru a
optimiza acoperirea țintei și pentru a minimiza doza în țesuturile sănătoase. Aspectele semnificative
includ:

1. Acoperirea Optimală a Țintei:

 43

 Combinarea de fascicule permite proiectarea unei distribuții de doză care să acopere

ținta în mod optim, asigurând distrugerea maximă a celulelor maligne.

2. Reducerea Dozei în Țesuturile Sănătoase:

 Prin utilizarea unghiurilor și intensităților corecte ale fasciculelor, se poate minimiza

expunerea țesuturilor sănătoase în apropierea zonei tratate.

3. Personalizarea Tratamentului:

 Tehnicile avansate de combinație a fasciculelor permit personalizarea tratamentului

pentru fiecare pacient în funcție de anatomia și specificitățile tumorii.

4. Evitarea Organelor Critice:

 Planificarea precisă a combinației de fascicule este crucială pentru a evita organele

critice și a reduce riscul de toxicitate.

5. Monitorizare în Timp Real:

 Sistemele moderne permit monitorizarea în timp real a combinației de fascicule,

asigurând corectitudinea administrării dozei și adaptarea rapidă la schimbările
anatomice.

+ citeste cursul de radioterapie/oncologie

Acţiunea radiaţiilor asupra tumorilor

Tumorile sunt populaţii celulare neechilibrate, proliferative, în care proliferarea

depăşeşte pierderile celulare.

Ele respectă structura generală de organizare a ţesuturilor normale şi sunt

formate din celule tumorale propriu-zise.

Celulele tumorale la rândul lor sunt clonogenice, aranjate în diviziune sau în

afara ciclului celular, incapabile de reproducere sau sterile şi sunt eliminate sau

mor rezultând pierderea celulară.

Tumorile răspund la iradiere prin reducerea progresivă a volumului lor, care în

funcţie de doză poate fi mai mult sau mai puţin completă.

-4-

Intervalul de timp în care are loc această regresiune diferă foarte mult în funcţie

de histologie; limfovanulele regresează progresiv, în câteva ore; carcimvanulele

 44

nediferenţiate regresează în zile, în timp ce sarcvanulele sau

adenocarcinvanulele necesită săptămâni sau luni.

Ritmul de regresiune depinde de natura constituenţilor tumorali care trebuie

resorbiţi şi de timpul în care are loc moartea celulară.

Când proliferarea celulară este oprită prin iradiere, tumorile cu pierderi celulare

mari vor regresa rapid, în timp ce tumorile cu pierderi celulare reduse vor avea o

regresiune lentă, răspunsul la iradiere fiind determinat şi în cazul tumorilor de

caracteristicile lor cinetice. Iradierea tumorilor induce leziuni identice cu cele ale

ţesuturilor normale, dar intervenţia promptă şi mai eficace a mecanismelor de

apărare, în al doilea caz, explică diferenţele care fac posibilă aplicarea cu succes

a radioterapiei în tratamentul cancerului.