Mişcarea

1. DEFINIŢIE ŞI IMPORTANŢA MIŞCĂRII

Tenisul este un joc de mişcare şi ar trebui să fie predat ca atare. Este un joc care în mod continuu este neprevăzut.
Fiecare lovitură poate avea o viteză, rotaţie şi plasament diferite.

Modul în care un jucător se mişcă pe teren determină cât de bun poate fi ca jucător de tenis. Performanţa în tenis
se bazează pe explozii rapide de viteză presărate cu variaţii de mişcări laterale rapide şi dintr-o margine în alta.

Menţinerea echilibrului este un important element al mişcării pe măsură ce un jucător anticipează lovitura
adversarului, aleargă după minge şi iniţiază
lovitura. Tenisul este foarte mult un sport de Recuperare Viteză
alergare pentru că toate loviturile din tenis, explozivă
exceptând serviciul, sunt influenţate de mişcarea
picioarelor. Fundamentele de bază ale mişcării în tenis Echilibru
sunt indicate în diagrama sectorială.

Sunt câţiva factori care afectează mişcarea în tenis

(Groppel, 1989; Smythe, 1992):

 Percepţie: cât de repede sau cât de bine vede

jucătorul mingea plecând din racheta
adversarului, percepându-i direcţia şi viteza.
 Decizie: cât de repede procesează jucătorul
această informaţie şi decide ce să facă. Agilitate Timp de răspuns

 Viteză de reacţie: cât de repede trece semnalul nervos de la creier la muşchi.

 Viteză de acţiune: cât de repede jucătorul face primii paşi.
 Aşezare la minge: abilitatea jucătorului de a se aşeza pe măsură ce ajunge la minge astfel încât să-şi menţină
echilibrul pe parcursul loviturii.

2. AGILITATE, VITEZĂ ŞI ACCELERARE

Agilitate şi viteză înseamnă abilitatea jucătorului de a se mişca pe teren repede şi uşor pentru a obţine poziţia de a executa
lovitura.

Agilitatea permite jucătorului să fie în poziţie corectă şi să aibă o bază solidă din care să lovească mingea. Viteza este
importantă pentru a ajunge la minge, poate fi îmbunătăţită doar în anumite limite pentru că este în principal înnăscută.

În tenisul la nivel de elită, un schimb de mingi de 10 lovituri va dura uneori doar 15 secunde şi va necesita o medie de
patru schimbări de direcţie pe parcursul unui punct. Majoritatea sprinturilor de pe terenul de tenis sunt
pe distanţe între 2,5 şi 6 metri (maxim 14 metri, iar media este de 4 metri). Asta înseamnă că puterea de
desprindere (pornire) şi viteza în forţă (alergare în sprint scurt) sunt foarte importante pentru un jucător de tenis.

Accelerarea este abilitatea ta de a reuşi să ajungă la o anume viteză.

3. VITEZĂ EXPLOZIVĂ ŞI RECUPERARE

Viteza explozivă este necesară pe parcursul primilor 2-3 paşi efectuaţi în vederea ajungerii la o minge laterală sau
scurtă. Recuperarea vitezei este abilitatea de a te opri, a recâştiga echilibrul, a recâştiga o poziţie de start în teren şi de a
fi gata să te mişti (explodezi) din nou.

Tenisul este în principal un sport al părţii inferioare a corpului, iar picioarele puternice sunt necesare pentru a dezvolta
o bună tehnică a jocului de picioare (abilităţi explozive şi de recuperare).
4. ECHILIBRU

Echilibrul este abilitatea de a menţine stabilitatea (echilibrul) corpului. Sunt două tipuri de bază ale echilibrului, static
(abilitatea de a obţine poziţia staţionară) şi dinamic (abilitatea de a menţine echilibrul în timpul mişcării). Cel dinamic
este cel mai important pentru tenis. Un jucător care este echilibrat între lovituri necesită mai puţin efort pentru a
demonstra o tehnică bună.

Cum judecăm echilibrul? De la poziţia călcâiului de dinapoi (într-o situaţie statică) şi până la poziţia capului şi umerilor
jucătorului (capul mereu „deasupra" umerilor în echilibru). Un bun test pentru echilibrul dinamic al unui jucător este
dacă jucătorul poate să se mişte înainte pe direcţia loviturii după efectuare (ex. dacă jucătorul are umerii peste degetele de
la picioare).

5. TIMP DE RĂSPUNS

Timpul de răspuns este abilitatea de a efectua un răspuns real la un stimul (ex. o minge care se apropie cu repeziciune).
Un timp de răspuns rapid este vital, în special la returul de serviciu sau la fileu. Deşi diferenţele de timp de răspuns sunt
înnăscute, acesta poate fi dramatic îmbunătăţit prin antrenament.

Factorii care influenţează timpul de răspuns includ:

 identificarea a ceea ce se vede,

 selectarea răspunsului pe care să-l efectueze şi
 organizarea mesajelor care să fie trimise la muşchi.

Jucătorii ar trebui să se antreneze pentru reducerea timpului de răspuns prin lucrul cu stimuli proveniţi de la minge
(traiectorie), de la adversar (mişcări, prize, etc.) şi situaţii de joc (preferinţele şi slăbiciunilor adversarului).

Mişcarea ciclică în tenis

Mişcarea ciclică în tenis este prezentată sumar în următoarea schemă (adaptată după LTA, 1995):

1. POZIŢIONARE
- Poziţia/condiţia de start
- Poziţia tradiţională
- Poziţia neutră
- Gradul de îndoire

2. MIŞCAREA SPRE MINGE

- Desprinderea
4. RECUPERARE - Pasul de rupere
- Echilibrul şi explozia - Întoarcerea unitară: primul pas
ultimului pas exploziv
- Tehnicile de recuperare - Direcţia mişcării -
- Când să recuperezi Distanţa mişcării
- Unde să recuperezi - Corp, rachetă, minte

3. AŞEZAREA LA MINGE
ŞI POZIŢIA DE LOVIRE
- Poziţionarea la minge
- Poziţia de lovire
- Ajustarea paşilor şi
echilibrului
1. POZIŢIONARE (Elliot şi Kilderry, 1983; Groppel, 1984)

i. Poziţia/condiţia de start:

Un bun echilibru este foarte important. Jucătorul trebuie să încerce să

menţină mişcarea picioarelor în timp ce aşteaptă mingea şi are nevoie doar de
o stabilitate momentană care să-i permită mişcarea subită în orice direcţie, ca
răspuns la lovitura adversarului.

Mişcarea în tenis porneşte din pământ şi urcă prin toate părţile înlănţuite ale
corpului. Asta înseamnă că jucătorii au nevoie de o bună poziţie de start
pentru a coordona adecvat toate secvenţele.

Sunt două poziţii de bază: tradiţională şi neutră.

ii. Poziţia tradiţională:

Poziţia tradiţională are următoarele caracteristici:

 Centru de greutate în interiorul bazei de suport.

 Poziţie pre-dinamică pentru o mai bună explozie către minge (pas de rupere când adversarul loveşte).
 Capul drept şi aliniat cu umerii.
 Bărbia sus.
 Coatele apropiate de corp pentru mişcare şi reacţie mai rapide (ex. retur).
 Trunchiul uşor îndoit din talie spre înainte.
 Genunchii uşor îndoiţi.
 Picioarele depărtate aproximativ la o distanţă cât lăţimea
umerilor.
 Greutatea corpului adusă în faţă, pe pingelele tălpilor.
 Centrul de greutate adus în faţă şi mai jos decât normal.

iii. Poziţia neutră:

Poziţia neutră are următoarele caracteristici:

 Este o poziţie naturală adaptată caracteristicilor personale ale

jucătorilor.
 Jucătorul trebuie să stea detaşat aşteptând lovitura adversarului.
 Nu este nevoie să aibă genunchii îndoiţi.

iv. Gradul de îndoire:

 Se evită îndoirea prea mult în faţă (unghi de 90o) deoarece deşi

din această poziţie poţi să te mişti în faţă mai repede, este mai dificil să te
mişti rapid în părţile laterale sau în spate.
 Dintr-o poziţie în care îndoirea este moderată, jucătorul ar trebui
să se întindă în sus şi să facă pasul de rupere când servantul îşi aruncă
mingea, astfel încât jucătorul să reacţioneze repede.

2. MIŞCAREA SPRE MINGE (Groppel, 1984; 1989; Roetert, 1996)

Pentru a-ţi mişca corpul mai eficient jucătorul trebuie să se mişte mai întâi din centrul de greutate, nu de la cap sau
umeri. Mişcarea este iniţiată de partea superioară a corpului. Jucătorul ar trebui să încerce să menţină
echilibrul dinamic. Procesul este după cum urmează:
i. Desprinderea:

 În momentul impactului adversarului, sau exact înainte de acest impact jucătorul ar trebui să se desprindă
(genunchii flexaţi rapid şi imediat extinşi) - ceea ce va face ca greutatea corpului său să scadă pentru o fracţiune de
secundă.
 Centrul de greutate va comuta în jos datorită flexiei genunchilor. Apoi jucătorul împinge în sus.
 Această desprindere măreşte forţa împotriva pământului şi astfel facilitează mişcarea explozivă către minge.

ii. Pasul de rupere:

 Se face o săritură uşoară în faţă când adversarul loveşte mingea.

 Această săritură aliniază umerii, coboară centrul de greutate şi permite jucătorului să reacţioneze rapid la
lovitura adversarului.

iii. Întoarcerea unitară: primul pas exploziv:

 Întoarcerea unitară poate începe când se termină pasul de rupere.

 Se apasă cu piciorul mai apropiat de minge.
 Primul pas ar trebui să fie în faţă şi pe un unghi diagonal către mingea care vine.
 Făcând asta se va crea de asemenea un uşor echilibru instabil şi se va facilita o mişcare laterală rapidă.
 De asemenea această mişcare întoarce uşor şoldurile şi umerii şi porneşte acţiunea în spate a rachetei.
 La întoarcerea unitară braţul care poartă racheta este folosit într-o acţiune de „pompare".
 Nu veni în faţă cu capul ori cu umerii, nici nu păşi înapoi cu piciorul din faţă.
 Reţineţi: jucătorul este doar la fel de rapid ca la pasul iniţial.

iv. Direcţia mişcării: păşeşte şi aleargă:

 După întoarcerea unitară, jucătorul ar trebui să facă un pas în diagonală care să-i asigure o bună mişcare
laterală şi apoi să înceapă alergarea.
 Ţine corpul îndreptat când alergi (doar uşor aplecat înainte) şi apoi lasă-te jos când ajungi la minge.
 Paşii mari sunt eficace până când jucătorul se apropie de minge. Cu cât te apropii mai mult de minge cu atât
paşii ar trebui să fie mai mici.
 Jucătorul trebuie să-şi scurteze paşii în timp ce umerii se rotesc pentru a avea mai multă coordonare.
 În alergare umerii ar trebui să fie mereu în faţa tălpilor.
 Sunt diferite tipuri de paşi: paşi în linie, paşi laterali, paşi în diagonală, paşi de ajustare şi paşi în sprint.
 Tipuri de mişcări: laterale, înainte şi înapoi.

Mişcare laterală Mişcare înainte Mişcare înapoi

 Porneşte cu întoarcerea unitară.  Ţine tot timpul racheta în faţă. Picioare rapizi, mâini moi.

 Fă un pas în diagonală pentru a  Foloseşte un prim pas exploziv: Încearcă să menţii greutatea
începe să alergi către minge. „simte explozia" şi foloseşte corpului înainte, ceea ce face ca
cuvinte cheie pentru ea (Pleacă!). momentul liniar şi momentul
 Combină paşii laterali (târşâiţi) unghiular să ajute în timpul
cu paşii în diagonală dacă  Când sprintezi începe cu un pas impactului.
mingea nu este prea departe. scurt în direcţia opusă mişcării.

 Când vii în faţă, diagonala este

mai eficientă.

 Bineînţeles, nu lăsa niciodată mingea să sară de două ori!

v. Distanţa mişcării: mişcarea spre o minge apropiată sau depărtată:

Mişcarea spre o minge apropiată Mişcarea spre o minge depărtată

 Jucătorul trebuie doar să târşâie talpa piciorului
dintr-o parte în alta foarte repede.
 Această manevră este cel mai rapid mod de a te
mişca în laterale pe o distanţă scurtă şi ţine jucătorul tot
timpul în poziţie pregătită.
 Foloseşte paşi scurţi când te mişti către o minge
apropiată.
 Prim pas exploziv. Jucătorul trebuie să sprinteze.
 Porneşte cu paşi mari şi puternici pentru a ajunge la
minge.
 Pentru a alerga mai repede braţele trebuie să lucreze
cu picioarele, împingând la fel de tare şi mişcându- se
ca un întreg. Trebuie să ştii cum să alergi cu racheta.
 Poate să fie necesar să loveşti din alergare pentru a
reuşi să loveşti mingea din urcare. Mişcă-te diagonal
oricând este posibil.

vi. Relaţia dintre corp şi rachetă şi dintre mişcare şi mentalitate:

Corp şi rachetă Mişcare şi mentalitate

 Foloseşte racheta pentru a menţine echilibrul şi
viteza.
 Foloseşte braţele în aşa fel încât să fie coordonate cu
mişcările trunchiului şi picioarelor.
 Fii sigur de direcţia mişcării, apoi „du-te hotărât".
 Să ai un joc de picioare agresiv: du-te în faţă, mişcă-
te în diagonală, păşeşte, foloseşte momentul
liniar/înainte.

 Pregăteşte lovitura când mingea este în aer.  Jucătorul ar trebui mai întâi să se concentreze pentru
a ajunge repede la minge - apoi să se concentreze
asupra aşezării pentru lovitură.

 Nu ezita niciodată. Dacă-ţi pui întrebarea „O voi

face?", atunci nu o vei face.

3. AŞEZAREA LA MINGE ŞI POZIŢIA DE LOVIRE

(Etcheberry, 1996; Groppel & Zeitchick, 1989; Saviano, 1992)

i. Poziţionarea la minge

 Fă paşi mici de ajustare pentru a ajunge la minge echilibrat.

 La loviturile de bază, cu cât sunt efectuate mai aproape de fileu,
cu atât mai mici sunt paşii de ajustare necesari.
 Încearcă să aliniezi piciorul din spate cu traiectoria mingii. Apoi
păşeşte către minge.
 Greutatea ar trebui să fie pe piciorul din spate pentru a păşi în
lovitură.
 „Simţind" astfel, ai timp pe deplin să execuţi lovitura.
 Jucătorul trebuie să menţină corpul şi racheta sub control în timp
ce se mişcă pentru a ajunge la minge (echilibru dinamic).
 Ţine-ţi corpul (umerii) în faţa tălpilor.
 Nu te îndoi din talie pentru a ajunge la punctul de contact cu
mingea pentru că poate cauza o pierdere a echilibrului.
 Încearcă să obţii poziţia ideală la penultimul pas (ex. cu piciorul
drept pentru rever şi cu piciorul stâng pentru lovitura de dreapta.
ii. Poziţia de lovire:

Diferite tipuri de poziţii în această fază:

 Poziţia laterală (semideschisă / într-o parte) este cea mai bună dacă este posibilă, poziţia deschisă este bună,
poziţia închisă este foarte rea.
 Cu cât mai sus este punctul de impact, cu atât mai apropiate ar trebui să fie tălpile una de cealaltă.

Lovirea din poziţie semideschisă Lovirea din poziţie deschisă

 Este recomandată pentru reverul cu o mână.  Îţi dă mai mult timp.

 Această metodă ajută la îmbunătăţirea jocului de  Jucătorul trebuie să ajungă uşor mai aproape de
picioare şi pentru a lovi cu mai mult control (ţine minge şi să se mişte repede pentru a ajunge în poziţie
finalul!). pentru balans.

 Bună pentru dreapta cu o mână şi reverul cu două

mâini.

iii. Ajustarea paşilor / echilibrului:

 Păşeşte către minge pe cât posibil cu talpa opusă pentru a pune în mişcare înainte greutatea corpului. Păşeşte
 înainte pe o traiectorie pe cât posibil abrupt diagonală, în loc să fie în laterala corpului.
 Dacă jucătorul păşeşte cu piciorul din faţă prea devreme, atunci nu-şi poate ajusta paşii către minge.
 Lovirea mingii fără să cadă nu e o idee rea, dar echilibrul dinamic ar trebui menţinut pe parcursul loviturii
(capul şi partea superioară a corpului).
 Pentru a avea o bază stabilă de suport, tălpile picioarelor ar trebui să fie menţinute la o distanţă aproximativ
egală cu lăţimea umerilor.
 Uneori nu este posibil să se menţină o bază stabilă, în special când jucătorul este scos în lateral de o lovitură.
Subterfugiul este să se ţină sub control centrul de greutate.
 Ţinând centrul de greutate în linie cu baza de suport se obţine un echilibru optim, iar coborând centrul de
greutate face ca jucătorul să fie mai stabil reducându-şi viteza.
 Nu sta în spate la loviturile de bază. Acest lucru produce lovituri rigide şi ineficiente, fără ritm şi viteză.
 Jucătorul ar trebui să coboare pe genunchi şi apoi să conducă cu picioarele la momentul potrivit. Această
acţiune creează mişcare verticală care transferă energia de la picioare la şolduri şi umeri (lanţ cinetic).

4. RECUPERARE
i. Echilibru şi explozia ultimului pas

 Menţine echilibrul corpului: „capul centrat deasupra umerilor".

 Fă o explozie la ultimul pas: piciorul vine pe o traiectorie apropiată în timpul încheierii loviturii şi se fixează
în laterala corpului. Împinge cu acest picior pentru a reveni în poziţie. Notează că pasul de recuperare nu este necesar
la toate loviturile.
 Priveşte traiectoria mingii şi foloseşte această informaţie pentru a tăia unghiul posibililor lovituri ale
adversarului.

ii. Tehnici de recuperare:

 Mişcare laterală: combină paşii laterali cu paşii diagonali (talpa din spate vine diagonal peste talpa din faţă).
 Folosind tehnica încrucişării jucătorul acoperă de două ori distanţa într-un număr înjumătăţit de paşi ţinându-
şi şoldurile paralele cu fileul.
 Paşii laterali sunt mai limitaţi deoarece un picior poate să gliseze doar la fel de mult cât îi permite celălalt.
 În final pasul de rupere, o uşoară săritură care face ca jucătorul să coboare cu greutatea distribuită uniform pe
pingelele tălpilor.
iii. Când să recuperezi:

 Loveşte mingea mai întâi şi apoi recuperează. Nu recupera mai devreme pentru că aceasta va cauza o lovire
slabă la impact.
 Încearcă să recuperezi înainte ca adversarul să lovească mingea.
 Recuperează tot timpul. Nu lovi şi aştepta să vezi ce se întâmplă.

iv. Unde să recuperezi:

 Recuperează într-o poziţie specifică a terenului care depinde de locul unde loveşti, poziţia adversarului şi
opţiunile posibile ale adversarului pentru următoarea sa lovitură.