UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANȚA

COLEGIUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT TERȚIAR NON-UNIVERSITAR

SPECIALIZAREA ANALIST PROGRAMATOR

Laborator 1
Evoluţia microprocesoarelor
1971: primul microprocesor, Intel 4004 pe 4-bit, a fost realizat de Intel, bazat pe un proiect Busicom din 1969.
1972: Intel 8008, primul microprocesor pe 8 biți și adrese pe 14 biți. A fost baza pentru calculatoarele Mark-8. Procesorul a fost produs
în colaborare cu Computer Terminals Corporation (ulterior Datapoint), din San Antonio, Texas.
1973: este produs National Semiconductor IMP-16, primul microprocesor multi-cip de 16 biți. În același an, National a introdus primul
microprocesor cu un singur chip de 16 biți, PACE, care a fost urmat ulterior de o versiune NMOS, INS8900. Primul microprocesor cu
un singur chip de 16 biți a fost TMS 9900 TI, introdus în 1976, care era, de asemenea, compatibil cu linia de minicomputere TI-990.
1974: este introdusă prima generație de microprocesoare Intel 8080 care a oferit performanțe îmbunătățite față de 8008, frecvența de 2 -
4 MHz. A fost integrat în calculatorul Altair 8800
1975: Motorola prezintă M 6800 împreună cu o familie de circuite periferice care implementează funcții bine precizate (interfață
paralelă, interfață serială, ceas-temporizator)
1976: primul microprocesor cu un singur chip de 16 biți a fost TMS 9900 TI, care era compatibil cu linia de minicomputere TI-990. A
urmat Z80 al firmei Zilog și MOS Technology 6502, unitatea centrală a lui Apple 2 și a primelor microcalculatoare Commodore. Intel
aduce procesorul 8085 care adaugă lui 8080 caracteristici noi printre care 75 de instrucțiuni și o singură tensiune de alimentare de 5 V.
1978: Intel dezvoltă prima variantă pe 16 biți, 8086, extensie a arhitecturii clasice 8080. Programul de fabricație al lui 8086 este condus
de un francez stabilit în Statele Unite, Jean - Claud Cornet. Acest procesor este considerat ca fiind începutul erei procesoarelor x86.
Intel 8086 cunoscut și sub numele de iAPX 86, avea 29000 de tranzistori, iar procesul de fabricare era pe 3000nm. Procesorul rula la
frecvențe de 5MHz - 10MHz, avea 40 de pini iar primul PC în care a fost folosit este IBM PS/2. Procesorul a fost clonat de către
Uniunea Sovietică sub numele de KP1810BM86.
1979: Motorola prezintă procesorul de 16 biți, M68000 (cu 68000 de tranzistori); spre deosebire de 8086 avea un set de instrucțiuni
ortogonal: se elimină instrucțiunile speciale, toate registrele, tipurile de date și modurile de adresare sunt disponibile pentru orice
instrucțiune; 68008 este varianta cu interfață externă de 8 biți. 8088 (iAPX88) ce a urmat lui 8086, integrat pentru prima dată în seria de
calculatoare IBM PC, și IBM XT. Intel 8088 avea 29.000 de tranzistoare, tehnologie de 3000 nm, rula la o frecvență între 5MHz și
8MHz, și 8 bit spre deosebire de 8086 care era pe 16 bit.
1980: AT&T Bell Labs produce BELLMAC-32A, primul microprocesor complet pe 32 de biți cu un singur cip, căi de date pe 32 de
biți, magistrale și adrese pe 32 de biți. Producția generală începe în 1982.
1981: lansarea procesorului Intel iPAX 432, primul procesor pe 32-bit. Noua arhitectură pe 32 bit avea integrată funcția de multitasking
și management de memorie. Procesorul a fost destinat calculatoarelor high end, dar nu a avut succes și a fost întrerupt în 1986. În
proiectul original iPAX 432 trebuia să ruleze la o frecvență de 10MHz.
1982: Intel a lansat procesorul 80186, cunoscut sub numele de Intel 186 sau iPAX 186. Acesta era structural identic cu 8086 dar
conținând câteva dispozitive sistem integrate în același circuit. Intel 80186 a fost integrat în calculatorul Tandy 2000, IBM-PC AT și în
clonele de AT. În același an este introdus și microprocesorul 80286 cu 134.000 de tranzistori înglobați într-o capsulă cu 68 de pini.
Acesta are unele facilități în plus cum ar fi mecanismele de memorie virtuală, și de protecție. Procesorul avea la bază modelul 8086, dar
construit folosind un proces de fabricație de 2000nm și putea depăși 4 MIPS (million instructions per second) la o frecvență de 6MHz
pînă la 25MHz (spre deosebire de 8086 care avea 0,75 MIPS la 10MHz). Pe lângă faptul că Intel 80286 era foarte performant, acesta
era eficient și din punct de vedere al costului producției, și a rămas până în anul 2007, când Intel a lansat seria Atom. Acest procesor a
rămas în istorie ca fiind cel mai mare salt de performanță față de generația precedentă.
1985: Intel introduce 80386 (i386DX) model pe 32 bit. Acesta era produs pe 1500nm și integra 275.000 de tranzistori, frecvența de
bază era de 16MHz dar putea ajunge până la 33MHz. La frecvența maximă acesta executa 11,4 milioane instrucțiuni pe secundă,
capacitate multitasking și o unitate de traducere a paginii, ceea ce a făcut mult mai ușor de implementat sisteme de operare care
utilizează memorie virtuală. A fost fabricat până în anul 2007.
1988: apare modelul 386SX, destinat sistemelor desktop low end. Deși era fabricat pe 1000nm,magistrală pe 16 bit pentru a simplifica
circuitul plăcii. Procesorul avea doar 24 de pini, ceeace limita cantitatea de RAM la maxim 16MB. Atât modelul 386DX cât și 386SX
duceau lipsa unui coprocesor matematic. Versiunea 386SL lansată de Intel era un procesor 386 special ce îngloba 855.000 de
tranzistori, fiind proiectat pentru piața calculatoarelor notebook, aflată în creștere. Acest microprocesor dispunea de un sistem de
UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
COLEGIUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT TERȚIAR NON-UNIVERSITAR
SPECIALIZAREA ANALIST PROGRAMATOR

gestionare a consumului (Power Management), de o memorie cache de 8K, de un controeller DRAM și era capabil să funcționeze la 3,3
volți. 386SL a înregistrat un succes limitat, în cele din urmă fiind retras de pe piață.
1989: Intel introduce Intel 80486 primul din familia 80x86 la care unitatea de calcul în virgulă mobilă a fost integrată în același circuit
cu unitatea centrală, înglobând astfel și coprocesorul matematic din 80387 în același circuit. Performanțele erau crescute semnificativ
prin integrarea pe cip a coprocesorului matematic și a unei memorii cache de nivelul 1 de 8K. Tehnologia de fabricație era de tipul
CMOS, înglobând 1,2 milioane de tranzistori pe cip. Procesorul 486 a fost fabricat pe 1000nm și 800nm. Modelul fabricat pe 800nm a
fost numit 486DX, și avea o frecvență minima de 25MHz și una maximă de 50MHz. Procesorul era capabil de 41 milioane de
operațiuni pe secundă. Modelul low end, Intel 486SX avea oprit coprocesorul matematic și rula la o frecvență cuprinsă între 16MHz și
33MHz.
1990: este produs modelul 386SL dedicat laptop-urilor. Procesorul a oferit mai multe opțiuni de gestionare a energiei (de exemplu,
SMM), precum și diferite moduri de stand by pentru a economisi energia bateriei. De asemenea, a conținut suport pentru o memorie
cache externă de 16 până la 64 kB, iar frecvența era de la 20MHz până la 25MHz. Funcțiile suplimentare și tehnicile de implementare a
circuitului au făcut ca această variantă să aibă 855.000 tranzistori (de peste 3 ori mai mult decât i386DX).
1991: AMD introduce procesoare AMx86 compatibile cu cele de la Intel. Numite „clone” Intel, au depășit frecvența de ceas a
procesoarelor Intel și la prețuri semnificativ mai mici. Acestea includ seriilea Am286, Am386, Am486 și Am586.
1992: Intel a lansat două versiuni actualizate de 486 sub numele de 486DX2 la 66MHz și 486SL la maxim 33MHz. Ultima versiune a
lui 486 a fost 486DX4, cu o frecvență de 100MHz, a fost destinat calculatoarelor low end. 486DX4 era fabricat pe 600nm și integra 1,6
milioane de tranzistori care puteau executa 70,7 milioane instrucțiuni pe secundă. Ultima variantă actualizata în anul 1994, a fost
fabricată până în anul 2007.
1993: este creat PowerPC 601, un procesor de tehnologie RISC pe 32 de biți, cu 50 și 66 MHz. PowerPC (prescurtat PPC sau MPC) a
fost dezvoltat de alianța AIM (Apple, IBM și Motorola) al cărui obiectiv a fost să înlăture dominanța pe care Microsoft și Intel o aveau
în sistemele bazate pe 80386 și 80486. Procesoarele acestei familii au fost utilizate mai ales în calculatoarele Macintosh de la Apple
Computer, iar performanțele lor ridicate se datorează arhitecturii RISC.
1993: În același an, Intel lansa P5, primul procesor Pentium. P5 avea o arhitectură superscalară (se puteau executa în anumite condiții
două instrucțiuni simultan în același ciclu de ceas) și memorii cache de nivelul unu separate pentru instrucțiuni și pentru date, de câte
8K. O altă îmbunătățire o reprezenta creșterea dimensiunii magistralei locale la 64 de biți, iar a vitezei de lucru la 60 sau 66 de MHz.
Tehnologia de fabricație era CMOS bipolară, de 800 nm (pentru primele Pentium-uri la 60 și 66 MHz), de 600 nm (la modelele ce
lucrau la frecvențe de 75, 90, 100 MHz) și de 350 nm (la modelele cu frecvențe de 120, 133, 150, 166, 200 MHz) și înglobau de la 3,1
milioane de tranzistoare până la 3,3 milioane la modelele ulterioare. Frecvența a ajuns până la 200MHz, odată cu modelul din 1996.
1994: Intel anunță planurile sale pentru arhitectura IA-64 pe 64 de biți (dezvoltate împreună cu HP), urmând procesoarele pe 32 de biți
(IA-32). Suportul pentru procesorul MIPS R8000 pe 64 de biți a fost adăugat de Silicon Graphics la versiunea 6.0 a sistemului de
operare IRIX.
1995: Intel Pentium Pro (P6) a fost un procesor care ar fi trebuit să înlocuiască seria P5, dar a fost folosit pe servere și stații de lucru,
arhitectura acestuia fiind diferită de seriile Pentium. A fost primul microprocesor ce a schimbat radical modul de execuție al
instrucțiunilor, translatându-le în microinstrucțiuni gen RISC și executându-le apoi mai ușor în unitățile interne. Pentium Pro a fost
fabricat pe 350nm, suporta un maxim de 64GB RAM, încorpora 5,5 milioane de tranzistori, viteza era de 150MHz dar variantele din
1998 ajungeau până la 200MHz, iar dimensiunea memoriei cache de nivel 2 variază de la 256 KB la 1MB.
1996: Sun Microsystems comercializează procesoarele pe 64 de biți, UltraSPARC. Solaris, IRIX și alte variante UNIX continuă să fie
cele mai utilizate sisteme de operare pe 64 de biți. Nintendo a introdus consola de jocuri Nintendo 64, construită pe baza unei versiuni a
procesorului MIPS R4000. HP lansează procesorul PA-8000, versiunea pe 64 de biți a arhitecturii PA-RISC. Suportul pentru procesorul
MIPS R4000 pe 64 de biți a fost adăugat de Silicon Graphics la versiunea 6.2 a sistemului de operare IRIX.
1996: AMD a lansat primul său procesor proprietar, K5, rival cu Pentium. Arhitectura RISC86 a lui AMD K5 a fost mai asemănătoare
cu arhitectura Intel Pentium Pro decât Pentium. K5 este un procesor RISC intern cu o unitate de decodificare x86, ce transformă toate
comenzile x86 în comenzi RISC. În cele mai multe aspecte, K5 a fost superior Pentium, la un preț chiar mai mic.
1997: a fost lansată o versiune actualizată, Intel P55C, primul procesor care recunoștea instruțiunile MMX. P55C avea 4,5 milioane de
tranzistori și o frecvență de 233MHz. Versiunea pentru laptopuri se numea Pentium MMX și rula la 300MHz iar producția sa a durat
până în anul 1999.
UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
COLEGIUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT TERȚIAR NON-UNIVERSITAR
SPECIALIZAREA ANALIST PROGRAMATOR

1997: a fost lansat Pentium II, cu numele de cod "Klamath" pe un proces de fabricație de 250 nm și bazat pe arhitectura lui Pentium
Pro. Acesta avea 7,5 milioane de tranzistori, o frecvență de bază de 233MHz și de maxim 450MHz. Procesorul a fost fabricat până în
anul 1999 când a fost înlocuit de Pentium III.
1998: Pentium 2 Overdrive a fost lansat ca și actualizare la Pentium Pro. Acesta era fabricat pe 250nm și rula la o frecvență maximă de
333MHz.
1998: procesoarele Intel Pentium II Xeon au fost proiectate pentru a răspunde cerințelor de performanță ale computerelor de gamă
mijlocie, servere și stații de lucru. Pentium II Xeon oferă inovații tehnice concepute pentru stații de lucru și servere care utilizează
aplicații solicitante, cum ar fi servicii de internet, stocare de date corporative, creații digitale și altele. Sistemele bazate pe acest
procesor pot fi configurate pentru a integra patru sau opt procesoare care lucrează în paralel.
1998: a fost lansată seria Intel Celeron destinată consumatorilor low end care nu aveau nevoie de o putere de calcul prea mare. Primul
model din serie a fost Celeron Covington fabricat pe 250nm și îngloba 19 milioane de tranzistori și frecvența de 266MHz. Procesoarele
Celeron au oferit utilizatorilor performanțe deosebite la un cost redus pentru utilizări precum jocuri și software educațional.
1999: Intel publică o descriere a setului de instrucțiuni IA-64. AMD dezvăluie o descriere a extinderii pe 64 de biți a arhitecturii IA-32,
numită x86-64 (ulterior redenumită AMD64).
1999: AMD aduce Athlon K7 (Classic și Thunderbird) procesoare compatibile cu arhitectura x86. Primele versiuni Athlon Classic, au
fost pe 250 nm cu frecvențe de 500 la 700 MHz, fiind atunci cel mai rapid procesor x86. Athlon Clasic este o reproiectare a
predecesorului său, iar memoria cache de la primul nivel (L1) a fost crescută la 128 KB (64 Kb pentru date și 64 Kb pentru
instrucțiuni). De asemenea, include 512 Kb de memorie cache de nivelul al doilea (L2). Tranziția la 180 nm (K75) a făcut posibilă
creșterea frecvenței până la 1000 MHz. Procesorul Athlon cu nucleu Thunderbird a apărut ca evoluție a Athlon Classic. Ca și
predecesorul său, se bazează pe arhitectura x86 și folosește magistrala EV6. Fabricat pe 180 nm, frecvența de 650 - 1000 MHz, Athlon
Thunderbird a consolidat poziția AMD ca a doua cea mai mare companie producătoare de microprocesoare, datorită performanțelor
excelente (depășind Pentium III și primele Intel Pentium IV cu aceeași frecvență de ceas) și prețul scăzut.
1999: Intel produce seria Pentium III (Katmai, Coppermine și Tualatin). Prima versiune avea 9,5 milioane de tranzistoare și a fost
foarte asemănătoare cu Pentium II, cu introducerea SSE ca principală diferență. În plus, driverul de cache L1 a fost îmbunătățit, ceea ce
a crescut ușor performanța. Primele modele au avut viteze de 450 și 500 MHz. A urmat un model de 550 MHz, și unul de 600 MHz.
Varianta Coppermine a fost construit cu un proces de 180 nm și o memorie cache L2 de 256 Kb integrați pe plăcuța de siliciu. În
combinație cu noile chipset-uri 810/820/840 oferă suport pentru 4 porturi AGP, 133FSB și memorie RDRAM (Rambus). Procesorul
Coppermine a funcționat la viteze de ceas de 500, 533, 550, 600, 650, 667, 700 și 733 MHz. Ulterior, din decembrie 1999 până în mai
2000, s-au adăugat procesoare cu viteze de 750, 800, 850, 866, 900, 933 și 1000 MHz (1 GHz). A treia versiune, Tualatin, a fost o
versiune pe 130 nm. Primele procesoare Tualatin au avut frecvențe de 1,0, 1,13, 1,2, 1,26, 1,33 și 1,4 GHz, erau destinate serverelor, în
special celor în care consumul de energie a jucat un rol important. Tualatin a fost rivalul AMD Athlon. Procesarele Pentium III oferă 70
de noi instrucțiuni de streaming online, extensii SIMD care îmbunătățesc dramatic performanțele cu imagini 3D avansate, adăugând
audio, video și performanță de calitate mai bună în aplicațiile de recunoaștere a vorbirii. A fost conceput pentru a consolida zona de
performanță de pe Internet, permițând utilizatorilor să navigheze prin pagini încărcate cu multe grafice, magazine virtuale și să
transmită fișiere video de înaltă calitate. Intel Pentium 3 a fost primul procesor care avea alaturi de un ID number si un PSN (Processor
Serial Number).
2000: Intel a lansat Pentium 4 care are câteva avantaje comparativ cu celelalte procesoare x86: o latență mai mică a memoriilor cache
L1 și L2, execuția instrucțiunii de adunare în jumătate de tact și execuția unui număr de 126 de instrucțiuni de tip RISC. Pentium 4
dispune de o magistrală de sistem ce acționează la 800 MHz iar viteza de ceas este cuprinsă între 2,4 și 3,2 GHz. Procesorul Pentium 4
oferă performanțe superioare pentru procesare de imagini digitale, video, audio, jocuri 3D sau procesare DVD și format video MPEG4.
2001: Intel comercializează linia de procesoare pe 64 de biți Itanium care vizează piața de servere de ultimă generație. Linux este
primul sistem de operare care rulează pe procesor Itanium 64 bit în momentul lansării acestuia. Microsoft a introdus versiunea pe 64 de
biți a Windows XP pentru procesoarele Itanium.
2001: AMD produce Athlon XP în patru variante desktop: Palomino, Thoroughbred, Barton și Thorton. O serie de procesoare mobile
au fost, de asemenea, lansate, modelele Corvette și Dublin. Athlon Palomino aduce unele revizuiri față de Athlon Thunderbird:
consumul de energie electrică a scăzut cu 10%, instrucțiuni 3DNow!, asistență profesională și completă SSE, preîncărcarea datelor în
cache, viteza de ceas cuprinsă între 1,3 și 1,7 GHz. Thoroughbred (T-Bred) a fost lansat cu o viteză inițială de 1,80 GHz folosind un
UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
COLEGIUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT TERȚIAR NON-UNIVERSITAR
SPECIALIZAREA ANALIST PROGRAMATOR

procedeu de 130 nm. Frecvența de ceas a ajuns la 2133 MHz, (în realitate ajungea la 2600MHz pe magistrala de 133 MHz și la 2083
MHz pe cea de 166 MHz). Au fost disponibile și versiuni mobile. Principala caracteristică procesorului Athlon Barton este includerea
unei noi memorii cache de 512 KiB L2, frecvența era de 1833 - 2200 MHz (2500+ 3200+).
2004: La începutul lunii februarie 2004, Intel a introdus o nouă versiune a Pentium 4 numită Prescott. Mai întâi a fost utilizat un
procedeu de fabricație de 90 nm, apoi a fost schimbat la 65 nm. Diferența față de versiunile anterioare este că au 1 MiB sau 2 MiB de
cache L2 și 16 Kb de cache L1, prevenirea execuției, SpeedStep, C1E State, HyperThreading îmbunătățit, instrucțiuni SSE3,
instrucțiuni de manipulare AMD64.
2004: AMD produce Athlon 64, un microprocesor x86 din a 8-a generație care implementează setul de instrucțiuni AMD64. Athlon 64
are un controler de memorie pe circuitul integrat al microprocesorului și alte îmbunătățiri arhitecturale care îi conferă performanțe mai
bune decât Athlon XP. Oferă, de asemenea, tehnologie de reducere a vitezei procesorului numită Cool'n'Quiet.
2006: Intel a lansat seria Intel Core Duo pe noua arhitectură Core fabricate mai întâi pe 65nm apoi pe 45 nm. Aceste microprocesoare
implementează 2 MB de memorie cache partajate de ambele nuclee și, în plus, setul de instrucțiuni SSE3. Intel Core Duo a fost primul
microprocesor Intel utilizat în calculatoarele Apple Macintosh.
2007: AMD produce linia de procesoare desktop Phenom bazată pe microarhitectura K10, și pe soclul AM2+. Versiunile cu trei nuclee
aparțin seriei Phenom 8000, iar cele cu patru nuclee seriei Phenom X4 9000. Procesoarele AMD Phenom au fost foarte eficiente
datorită tehnologiei Cool ‘n’ Quiet 2.0 care reduce substanțial nivelul de căldură și zgomot al procesorului, ducând la un consum redus
de energie electrică.
2008: Intel a lansat arhitectura Nehalem, succesorul microarhitecturii Core. Primul procesor lansat cu arhitectura Nehalem a fost Intel
Core i7 pentru desktop. Modelele acestei familii de procesoare sunt alcătuite din 4 nuclee de tip monolitic. Au apărut mai multe modele
cu această arhitectură: Core i3, Core i5, Core i7, respectiv Xeon. Arhitectura era bazată pe 45nm.
2008: AMD produce familia de microprocesoare multicore Phenom II și Athlon II fabricate în 45 nm, utilizând microarhitectura AMD
K10. Inițial s-a lansat pe soclu AM2+, în timp ce versiunile socket AM3 cu suport DDR3, triple și quad-core, au fost lansate un an mai
târziu. Unul dintre avantajele schimbării de la 65 nm la 45 nm este că a permis creșterea cantității de cache L3. Se evidențiază Phenom
II X2 BE 555 și Phenom II X4 635, de asemenea, trei Athlon II sunt lansate doar cu L2 Cache, dar cu un foarte bun raport
preț/performanță. AMD lansează de asemenea Athlon II X3 440, un procesor triplu nucleu și Athlon II X4 630 quad core la 2,8 GHz și
Phenom X4 995, care rulează la mai mult de 3,2 GHz. Acestea sunt urmate de familia Phenom II Thuban cu șase nuclee.
2011: își face apariția a doua generație Intel Core cu procesoarele Sandy Bridge pe 32nm, ce succed Nehalem, atât pentru desktop cât și
pentru platformele mobile. Din noua serie fac parte procesoare Intel Core i3, Intel Core i5, Intel Core i7 și Pentium G. Aceste
procesoare Intel Core nu au modificări substanțiale în arhitectură în comparație cu Nehalem, dar sunt mai eficiente și mai rapide decât
modelele anterioare. Este a doua generație de Intel Core cu noi instrucțiuni de 256 biți, 2,27 miliarde de tranzistori, dublând
performanțele, îmbunătățind performanța 3D și aplicațiile multimedia. Includ de asemenea un nou set de instrucțiuni numit AVX și un
GPU integrat cu până la 12 unități de execuție. Odată cu apariția acestora, Intel a lansat și socketul LGA 1155.
2011: AMD lansează AMD Fusion, produs al fuziunii dintre AMD și ATI, având unitatea GPU încorporată în microprocesor. Noile
cipuri de la AMD sunt cunoscute sub numele de APU (Accelerated Processing Unit). Primele modele Ontaro și Zacate sunt de consum
redus, apoi gama Llano, Brazos și Bulldozer. Frecvențele acestor procesoare variază între 1,9 Ghz și 2,5 Ghz în modul Turbo, care se
activează atunci când sistemul are nevoie de putere de calcul sporită.
2012: Intel produce Ivy Bridge, numele de cod pentru procesoarele Intel Core i3, Core i5, Core i7 de generația a treia. Sunt fabricate pe
22 nm, au consum electric redus atât datorită noului proces tehnologic Tri-gate transistor, cât și dintr-o eficiență superioară.
Procesoarele Ivy Bridge sunt compatibile cu sistemele și platformele Sandy Bridge.
2013: apar procesoare Intel Core de generația a 4-a sub numele de cod Haswell. Sunt punse în aplicare noi tehnologii grafice pentru
gamming și design grafic (DirectX 12, OpenCL 1.2 și OpenGL 4.0), care operează cu un consum redus și având performanțe superioare
la un preț mai scăzut. Procesoarele acestei familii au fost proiectate pentru servere, desktop, laptop, tablete și folosesc arhitectura
Haswell, pe 22 nm. Au fost produse trei variante: Haswell-DT cu soclu LGA 1150 pentru desktop, Haswell-MB cu soclu PGA pentru
tablete și versiuni pentru soclu BGA.
2015: Intel a lansat procesoarele Skylake high-end din a cincea generație. Toate modelele Core i7 desktop folosesc soclul LGA-1151
care este utilizat pentru cea mai mare parte a liniei de desktop Skylake.
UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
COLEGIUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT TERȚIAR NON-UNIVERSITAR
SPECIALIZAREA ANALIST PROGRAMATOR

2017: Intel Core i7-7920HQ, procesor mobil din cea de-a șaptea generație, 64 biți quad-core. Acest procesor, bazat pe micro-
arhitectura Kaby Lake, este fabricat pe un proces îmbunătățit de 14 nm +. Fabricat special pentru utilizatorii high end, I7-7920HQ
funcționează la 3,1 GHz cu un TDP de 45W și cu o frecvență Turbo Boost de 4,1 GHz pentru un singur nucleu activ. Acest MPU
acceptă până la 64 GiB de memorie dual-ECC DDR4-2400 și încorporează Intel Graphics 630 IGP Intel, care funcționează la 350 MHz
cu o frecvență de 1,1 GHz.
2017: Procesoarele Intel Coffee Lake din a 8-a generație sunt primele modele hexa-core pentru platforma mainstream LGA1151.
Compatibile cu chipsetul Z370, acestea necesită achiziționarea unei noi plăci de bază. Procesoarele Coffee Lake sunt disponibile în
versiuni cu consum TDP de 65W și 95W, oferind însă cu 50% mai multe nuclee de procesare. Lista include modelele Core i7-8700K,
i7-8700, i5-8600K, i5-8400, i3-8350K, i3-8300 și i3-8100.
2017: AMD produce trei serii de microprocesoare AMD Ryzen: Ryzen 3, Ryzen 5 și Ryzen 7, procesoare dezvoltate pe
microarhitectura Zen în procesul de fabricație de 14 nm și 4,8 miliarde de tranzistoare. Acestea necesită soclu AM4 și toate plăcile de
bază pentru acest tip de procesoare includ multiplicatori deblocați pentru overclockare, pe lângă faptul că toate produsele acceptă
overclockarea automată. Procesoarele Ryzen sunt capabile să concureze în performanță cu procesoarele Intel i7 Core la prețuri mai
mici.
2019: AMD lansează a treia generație AMD Ryzen fabricate în noul proces de fabricație de arhitectură Zenn 7nm. Cel mai puternic
procesor al acestei generații este AMD Ryzen 9 3950X, un procesor care are 16 nuclee.
2020: Intel a lansat recent procesoarele de desktop din generația a 10-a, de la Core i3-10100 cu 4 nuclee și până la Core i9-10900K și
Core i9-10900KF cu 10 nuclee fizice și 20 virtuale, parte din familia cu nume de cod Comet Lake. Procesoarele Intel Core S din a
zecea generație sunt orientate către computere de jocuri desktop, atingând o frecvență maximă de procesare de 5,3 GHz în modelele de
vârf.
2020: Intel a anunțat pe 5 august 2020 că va lansa seria Tiger Lake pe 2 septembrie, ce va înlocui familia de procesoare mobile Ice
Lake. Tiger Lake este numele de cod pentru procesoarele mobile din a 11-a generație Intel Core bazate pe noua microarhitectură
Willow Cove Core, fabricate pe 10 nm ("10nm SuperFin"). Tiger Lake va include modele TDP cu patru nuclee TDP și 28 W TDP.
2021: în a doua jumătate a anului, Intel se așteaptă să lanseze cea de-a 12-a generație de procesoare Intel Core cu seria Alder Lake.
Alder Lake vor fi bazate pe o arhitectură hibridă folosind nuclee Gracemont și Golden Cove cu suport pentru DDR5 și PCIe 5.0.
Procesul de fabricație este 10nm ++ pe un nou soclu LGA 1700.
2022: Meteor Lake este o viitoare arhitectură de microprocesor Intel pentru stații de lucru, desktop și dispozitive mobile. Seria va folosi
procesul 7nm și va concura cu viitoarele procesoare din seria 5nm de la TSMC și AMD.

Concluzii:

Performanţa microprocesoarelor s-a situat pe o curbă exponenţială în cei treizeci de ani de la crearea lor. Miniaturizarea şi tehnicile de
design contribuie în mod egal la aceste spectaculoase creşteri.

Bibliografie: https://ro.wikipedia.org/wiki/Microprocesor