Cuprins

Introducere…………………………………………………………………………3
I.Evoluţia procesoarelor……………………………………………………………4
1.Primele procesoare şi evolutia lor.............................………………………….4
2.Structura procesoarelor INTEL şi AMD……………………………………….6
3.Dezvoltarea procesoarelor şi diferenţa dintre INTEL si AMD………………...8
4.Principiile de bază la cumpararea procesorului……………………………….11
II.Calculatorul electronic …………………………………………………………14
1.Istoria calculatorului electronic……………………………………………….14
2.Funcţionarea arhitecturii von Neumann………………………………………16
3.Structura şi funcţionarea unui calculator……………………………………...17
4.Periferice de intrare/ieşire a unuicalculator…………………………………...19
5. Reţele de calculatoare şi Internetul…………………………………………..20
6. Clasificarea generaţiilor de calculatoare……………………………………...21
Concluzie………………………………………………………………………….23
Bibliografie………………………………………………………………………..24
Rezumatul…………………………………………………………………………25
 Introducere

Nivelul de dezvoltare a tehnologiei creşte pe zi ce trece. În fiecare zi apare cîte un

calculator mai performant cîte un procesor mai puternic, o placă de baza mai
performantă, o placă video, una operativă, o placă de retea, un HDD cu o
capacitate de memorie mai mare ş.a. Tehnologia merge în pas cu timpu şi nu se
ştie pîna la ce nivel de dezvoltare a ei vom ajunge, dar nu trebue să fie stopată
evoluţia sa. Una din tehnologii este calculatorul personal.
Un calculator este o maşină de prelucrat date şi informaţii conform unei liste de
instrucţiuni numită program. În zilele noastre calculatoarele se construiesc în mare
majoritate din componente electronice, şi de aceea cuvântul „calculator” înseamnă
de obicei un calculator electronic. Calculatoarele actuale nu sunt doar maşini de
prelucrat informaţii, ci şi dispozitive care facilitează comunicaţia între doi sau mai
mulţi utilizatori, de exemplu sub formă de numere, text, imagini, sunet sau video,
sau chiar toate deodată. O piesă importantă a calculatorului este procesorul.
Procesorul este o piesa importantă a unui calculator, fiind cel care stabileşte cine,
ce şi când sa facă şi de aceea nu trebuie facută nici o economie atunci cînd o
cumparăm. Un procesor este alcătuit dintr-o multitudine de microcircuite integrate.
Acestea sînt alcătuite la rîndul lor din tranzistori, rezistori, condensatori şi diode.
Toate aceste componente servesc la alcătuirea unor circuite care formează porti
logice care stau la baza principiului de funcţionare a microprocesorului. De
exemplu, un amator al jocurilor va pune un accent mai mare pe placa video decît
pe procesor. Totul depinde de destinaţia calculatorului, acest lucru nu însemnă că
nu avem mereu nevoie de cel mai performant procesor. Procesorul mai este numit
şi CPU (Central Processing Unit), sau UCP, acesta fiind traducerea în limba
romînă (Unitate Centrală de Prelucrare).

3
 I.Evolutia procesoarelor
1.Primele procesoare
Aparitia procesoarelor desktop începe în 1993, odatã cu apariţia primului
Pentium.
Primul model disponibil rula la o frecvenţă de 60 MHz, avea 3,3 milioane de
tranzistori şi era capabil de a efectua pînă la 100 de milioane de operaţii pe secundă
(Million Instructions Per Second - MIPS).
Odată ce tehnologia folosită în primul Pentium a devenit depăşită, pe piaţă
a fost lansat Pentium II. Pornind de la 233 MHz, a fost construit pentru a
ajunge la maximum 450 MHz. Aproximativ în acelaşi timp şi-a fãcut apariţia
şi primul procesor Celeron. Acesta era identic cu Pentium II, cu singurele
diferenţe că avea un cache mai mic şi o frecvenţă scăzută a FSB-ului. În timp ce
Pentium II folosea FSB la 100 MHz, iar Celeron-ul putea lucra la doar 66 MHz.
Nu după mult timp, Pentium III a venit să înlocuiască Pentium II, primul model
rulînd la 450 Mhz, ajungînd mai tîrziu să fie primul procesor care a depăşit
bariera celor 1000 de MHz. Intel a continuat linia Celeron bazat pe nucleu
PIII, însă cu caracteristici voit reduse. Cel mai popular procesor Intel se
numeşte Pentium 4, fiind principala armă Intel în lupta actuală pentru supremaţie.
Primul nucleu de Pentium 4, cunoscut şi sub numele de Willamette, a fost
folosit în procesoarele cu frecvenţe de lucru între 1,3 şi 2 GHz, folosind un FSB
la 400 MHz. Cel de-al doilea nucleu, Northwood, a adus un cache crescut la 512
kB şi FSB la 533 MHz, apoi 800 MHz, alături de trecerea la tehnologia de 0,13
microni. Nucleul Prescott are 1 MB cache L2 şi FSB de 800 Mhz.Cel mai
nou membru al familiei Pentium 4 rulează la 3,6 GHz şi are Hyper-Threading.
Folosită iniţial de procesoarele Xeon, tehnologia Hyper-Threading permite unui
procesor P4 să fie văzut de către sistemul de operare şi aplicaţii ca o combinaţie de
două procesoare, dar performanţa nici nu se aproprie de cea a unui sistem cu
două procesoare, deoarece procesoarele logice impart resursele cu cel real.
Există aplicaţii adaptate pentru un system multiprocesor, care vor rula mai bine
pe un sistem cu processor cu HT.
4
 Sporul de performanţă este de maxim 30%, existînd situaţii în care HT-ul
încetineşte sistemul. Pentru HT aveţi nevoie de o placă de bază şi un sistem
de operare optimizat pentru această tehnologie.. Vârful de gamă al lui INTEL
este Pentium 4, cu 3,4 GHz EE (nucleu Gallatin), cu 2MB cache L3 (lucru nou
introdus), fiind alături de cel de 3,2 Ghz singurele care pot face concurenţă serioasă
la performanţe procesoarelor Athlon64 FX.
Chiar dacă AMD se află pe piaţã de o perioadă însemnată de timp, popularitatea
procesoarelor sale a cunoscut o creştere substanţială abia după apariţia
procesoarelor Athlon, în trecut mai fiind şi procesoarele K5,K6,K6-II şi K6 III.
Astfel, cam în acelaşi moment în care Intel oferea Pentium III la 600 MHz, AMD
lansa pe piaţă primul Athlon. Adevărata competiţie între Intel şi AMD s–a
înteţit odată cu apariţia procesoarelor din familia Duron. Ca şi Celeronul, Duron
reprezenta soluţia pentru piaţa procesoarelor ieftine, fiind dotat cu mai puţin
cache decît fratele mai mare Athlon (păstrând tradiţia, aceste procesoare aveau
numele de cod K7).
Răspunsul AMD faţă de Pentium 4 s-a numit Athlon XP (eXtreme Performance).
Nucleul Palomino a fost utilizat pînă la frecvenţe de 1733 MHz (Athlon XP
2100+), după această frecvenţă fiind introdus nucleul Thoroughbred în tehnologie
de 0,13 microni. Începînd cu procesoarele 2600+, frecvenţa de lucru a
magistralei a fost crescută la 333 MHz. Ultimul nucleu AMD XP, Barton,
aduce cîteva îmbunătăţiri minimale nucleului XP Thoroughbred. Pornind de
la 1,83 GHz, Barton foloseşte aceiaşi tehnologie pe 0,13 microni, dar duce nivelul
memoriei cache la 512 kB.
Diferenţa principală faţă de clasicul Athlon constă în faptul cã linia XP nu
mai foloseşte clasificarea convenţională. Apoi, AMD a venit cu o replică şi
mai serioasă pe măsură ce frecvenţa, cache-ul şi FSB-ul lui Pentium 4 a
crescut, numită Athlon64 (şi astfel seria procesoarelor K8).
Acesta este singurul procesor din lume care poate lucra simultan şi cu
instrucţiuni pe 64 de biţi, dar şi cu instrucţiuni pe 32 de biţi. De asemenea, este şi
singurul procesor x86 pe 64 de biţi. Acesta a avut iniţial FSB-ul de 800 MHz şi

5
512KB cache L2 (nucleu Clawhammer), dar a ajuns acum la FSB de 1600 MHz şi
1 MB cache.
Ultimele noutaţi sunt procesoarele Sempron, venite să înlocuiască Duron-ul,
avînd FSB de 333 MHz şi 256KB cache L2, şi procesoarele Athlon64 FX, avînd
aceleaşi caracteristici ca şi Athlon64, dar un nucleu mult mai performant, fiind
ajutat şi de avantajele socket-ului 939, cu chipset-urile superioare oferite de
nVIDIA în special pentru acest socket. Aceste procesoare au ajuns imediat după
lansare în topul celor mai bune din lume.
Procesoarele AMD au încorporată tehnologia 3DNow, ajunsă la varianta
professional, care permite procesorului sa lucreze direct cu placa video şi
chiar sa-i preia din sarcini, oferind performanţă superioară în aplicaţii 3D. O
altă tehnologie importantă este Hypertransport, care permite un protocol de
legătură între CPU şi periferice, şi între mai multe procesoare în cazul
sistemelor multiprocesor.

2.Structura procesoarelor INTEL şi AMD

INTEL Pentium 4 Northwood AMD Athlon XP T-bred

6
INTEL
1.Tehnologia Hyperpipelined. Având un pipeline în 20 de trepte, Pentium 4
lucrează foarte bine operaţiile secvenţiale, precum cele din domeniul multimedia.
2.Motorul de execuţie rapidă poate executa instrucţiunile într-o jumătate de
ciclu de ceas, dublînd efectiv frecvenţa nucleului şi reducînd latenţa.
3.Magistrala de sistem de 533 MHz. Pipeline-ul mai rapid asigurat de
Northwood permite o rată de transfer de 4,2 GB pe secundă.
4.Execution trace cache (cache de urmărire a execuţiei). Un sistem de caching
eficient stochează micro-operaţiunile decodate în ordinea executării de către
program, ceea ce duce la o utilizare mai eficace a memoriei cache, reducînd
totodată latenţa.
5.Advanced dinamic execution (execuţia dinamică avansată) procesează
datele mai eficient alegînd dintr-un număr de 126 de instrucţiuni aflate în buffer-
ul de execuţie şi prezicînd mai precis evoluţia programului.
6.Advanced transfer cache (cache de transfer avansat-în locul cache-ului de
nivel 1 normal) optimizează transferul de date către nucleul procesorului.
7.Enhanced floating-point and multimedia unit (unitate îmbunătăţită pentru
calculele în virgulă mobilă şi multimedia) accelerează sarcinile care solicită
intensiv procesorul, cum ar fi codarea audio şi video, prelucrarea imaginilor şi
streaming-ul video. Această unitate cuprinde extensiile MMX, SSE şi SSE2.
8.Hyperthreading. Adăugarea acestor buffere pentru cache şi a altor
componente constituie nucleul tehnologiei hyperthreading a lui Pentium 4.

AMD

1.Tehnologia superpipelined superscalar QuantiSpeed în zece trepte.

Pipeline-ul mai scurt al Athlon-ului XP este mai adecvat pentru procesare unor
operaţii disparate, precum cele caracteristice pentru aplicaţiile Microsoft Office,
acolo unde datele mai ramificate provoacă “împrospătarea” mai deasă a
pipeline-urilor mai lungi. Cu cât este mai scurt pipeline-ul, cu atît
performanţele sunt mai ridicate.

7
 2.Advanced dynamic branch prediction. Cipurile din zilele noastre execută
procesele într-o ordine incorectă. Predictorul ramificat ajută procesorul să vadă
mai bine în viitor, evitînd astfel efectuarea unor procese caracterizate de o
mare probabilitate de a fi anulate şi eliminate, sporind astfel eficienţa.
3.Magistrala de sistem de 333 MHz. nucleul Thoroughbred B reprezintă un pas
înainte faţă de predecesorii săi, avînd o rată de transfer cu memoria de
2,7GB/s. Precedentul, la un FSB de 266 MHz, avea o rat de transfer de
2.1GB/s.
4. Cache de nivel 1 şi 2. Thoroughbred B are un cache de nivel 1 de 128 k şi un
cache de nivel 2 de 256 k. Barton prezintă un cache de nivel 2 de 512 k.
5.Unitatea de execuţie în virgulă mobilă. După ce Microsoft a oferit suport
şi pentru instrucţiunile 3DNow Professional şi SSE, operaţiile multimedia sunt
mai eficiente.

3. Dezvoltarea procesoarelor şi diferenta dintre INTEL si AMD

Avînd în vedere performanţa procesorului, s-a creat falsa impresie procesorul cu
cel mai mare număr de megahertzi este şi cel mai performant. Acest lucru
este greşit (un exemplu concret ar fi faptul ca cel mai performant procesor din
lume de la ora actuală rulează la 2400 MHz, el fiind AMD Athlon64 FX 53,
chiar dacă există şi procesoare care rulează la 3600 MHz, INTEL Pentium 4
Prescott), deoarece trebuie să ţinem cont de mai multe lucruri când vorbim de
performanţă:
-Frecvenţă (care se măsoară in megahertzi sau gigahertzi) şi numărul de
instrucţiuni pe ciclul de tact, care înmulţite între ele dau un prim factor de
performanţă, astfel explicându-se cum un procesor de 1833 de MHz de la AMD
(Athlon XP Barton 2500+) poate echivala cu unul de 2500 de Mhz de la INTEL
(Pentium 4 Northwood 2,5 GHz)-deoarece Athlon XP realizează mai multe
instrucţiuni pe ciclul de tact;
-FSB (Front Side Bus), care cu cât este mai mare, cu atât este mai bine (s-a ajuns
şi la valori de 1600 MHz ale FSB-ului, pe procesoarele Athlon64 de la AMD, iar

8
cei de la INTEL vor lansa în curând procesoare cu FSB de 1066 MHz), şi este
recomandat ca frecvenţa FSB-ului să fie egală cu cea a RAM-ului pentru
performanţe optime;
-Memoria cache, aceasta fiind o memorie tampon foarte rapidă ataşată
procesorului (un fel de RAM al procesorului, făcându-l sa nu mai depindă de
RAM-ul sistemului, ea servind la stocarea datelor utilizate frecvent de procesor,
cu o importanţă deosebită în aplicaţiile care solicită la maxim procesorul). Există
trei tipuri de memorie cache:Level 1 (L1), Level 2 (L2) şi Level 3 (L3).
Frecvenţa de funcţionare a unui procesor este dată de produsul dintre FSB
şi factorul de multiplicare al acestuia (multiplier). De exemplu, frecvenţa unui
procesor de 1400 de MHz rezultă din frecvenţa magistralei principale de date
(FSB) de 133 MHz (ea în realitate fiind 266 Mhz, deoarece este de tip DDR
Double data rate), inmulţită cu un factor de multiplicare de 10,5x.
Să nu uităm de modelul (Ex: Athlon XP, Pentium 4) şi nucleul (Ex: Barton
pentru Athlon XP, Prescott pentru Pentium 4) procesorului când vorbim de
performanţă (de exemplu, dacă ar exista un Pentium 1 la 5 GHz, acesta ar fi
inferior multor procesoare de ultimă generaţie care ar rula şi la viteze de 3 ori mai
mici, poate şi mai mult ). Modelul şi nucleul desemnează arhitectura procesorului.
Pentru a scoate puterea maximă de calcul din procesorul de care dispunem,
trebuie să avem o configuraţie echilibrată (de exemplu, degeaba punem un
procesor de 3 GHz pe un sistem cu 128 MB de RAM, pentru că va rezulta o
creştere de performanţă de doar câteva procente faţă de un procesor de 1,5 GHz ).

De exemplu, un procesor Pentium 4 Prescott la 3,4 Ghz este construit in procesul

tehologic de 0,09 microni şi are 125 de milioane de tranzistori, pe când un AMD
Sempron 2200+ este construit in procesul tehologic de 0,13 microni şi are 37,5
milioane de tranzistori. Procesoarele sunt construite pe baza siliciului, iar în curând
mărimea tranzistorilor se va apropia de distanţa dintre atomii de siliciu şi va trebui
să se treacă la un alt material semiconductor, care va trebui “inventat”, deoarece
siliciul este cel mai bun momentan disponibil. INTEL deja a investit sume

9
importante de bani pentru dezvoltarea unui nou material semiconductor mai bun ca
siliciul.
In funcţie de procesorul ales, pentru a fi compatibil cu placa de bază, trebuie să
cumpărăm o placa de bază cu socket-ul folosit de procesor. Socket-ul reprezintă
porţiunea de pe placa de bază în care se “înfige” procesorul. Un anumit tip de
procesor foloseşte un anumit număr de pini, care fac legătura dintre procesor
şi placa de bază, dând şi numele socket-ului (Ex: Socket-ul 478 are 478 de
găuri în care se vor înfige cei 478 de pini de pe procesor). Astfel, alegerea
unei placi de bază incompatibile ne va pune în situatia în care nu avem
unde să montăm procesorul pentru că el nu încape în Socket.
INTEL a înlocuit de curând socket-ul cu LGA (land grid array), mai
precis LGA 775. Acest lucru se referă la faptul că pinii nu mai sunt pe procesor,
ci pe placa de bază, în acelaşi timp ei fiind şi şerpuiţi, procesoarele având doar
contacte. Serpuirea pinilor este un dezavantaj deoarece, conform celor de la
INTEL, procesorul poate fi înlocuit de maxim 20 de ori până să avem probleme cu
pinii.
Referindu-ne la temperature procesoarelor, putem spune ca fiecare procesor are o
temperatură maximă pe care o suportă (unele procesoare, cum ar fi Athlon XP,
conţin un sensor de temperatură încorporat care le face să se oprească la atingerea
temperaturii maxime de 90 de grade în cazul acestui model), şi că este bine să
avem un cooler cât mai puternic pe procesor, deoarece cu cât stă mai rece, cu atât
durata sa de viaţă este mai mare.
AMD foloseşte de ceva timp, mai exact de la lansarea procesorului Athlon
XP, un sistem de rating. Astfel, conform AMD, un procesor Athlon XP 2500+
(care rulează la 1.83 GHz) este cel puţin egal cu un Pentium 4 de 2,5 Ghz. Acest
lucru a fost benefic pentru cei de la AMD, deoarece a reuşit să dezvăluie
cumpărătorilor adevărata performanţă a procesoarelor sale.

10
4.Principiile de baza la cumpararea procesorului
Este recomandată cumpararea unui procesor cît mai puternic. O listă cu
specificatiile tehnice este (frecvenţa de funcţionare pentru procesoarele Athlon XP,
factorii de multiplicare, tensiunea de alimentare, etc).

Pentru cei care au un buget generos este recomandată cumpararea unui procesor
Pentium 4 cu nucleu din generaţia Northwood şi cu viteza de peste 2000 MHz (2
GHz). Cei care au un buget mai restrins pot cumpara un procesor Athlon XP
(2000+sau mai bun) cu nucleu Thoroughbred B sau Barton sau un procesor
Celeron cu viteza de 2Ghz (sau mai mult). În funcţie de buget pot fi cumparate
procesoare Pentium 4 cu viteze mai mici de 2 GHz, Athlon XP cu viteze mai mici
de 1667 MHz sau Celeron cu viteze mai mici de 2 GHz dar acest lucru nu este
recomandat daca dorim sa avem un calculator pe care sa-l folosim pentru aplicatii
intensive şi in urmatorii 2 ani de la cumparare. În sfirşit, cei care folosesc
calculatorul pentru aplicaţii care nu necesită multă putere de calcul au cel mai bun
raport performanţa-preţ dacă aleg un procesor Duron, Celeron (sub 2 GHz) sau
eventual VIA C3.

Răcitorul (Coolerul)
Procesoarele moderne se incalzesc foarte mult atunci cînd funcţionează, iar
temperatura lor trebuie menţinuta sub o anumită limită pentru a asigura o
funcţionare optimă. Pentru aceasta peste procesor se fixeaza un răcitor ("cooler")
compus dintr-un rădiator pe care se afla fixat un ventilator.Radiatorul este format
dintr-un postament care se compară cu o structură lamelară şi este construit de
obicei din aluminiu dar poate avea şi parţi din cupru, care este un mai bun
conductor de caldură. Postamentul vine în contact cu suprafata procesorului, de la
care preia caldură degajată de acesta şi o risipeşte cu ajutorul structurii lamelare in
mediul inconjurător. Acest tip de racire se numeste racire pasiva.
Ventilatorul asigura transferul aerului încalzit care se afla în apropierea suprafeţei
radiatorului, permiţind astfel schimbul mai eficient de căldura între radiator şi

11
mediul înconjurător. Acest tip de răcire se numeşte răcire activa. Ventilatorul este
de obicei acoperit cu un mic grilaj metalic al carui rol este de a împiedica contactul
dintre palele ventilatorului şi cablurile care traversează spaţiul interior al carcasei
calculatorului.

Procurarea unui răcitor (cooler)

Există multe tipuri de răcitoare însă este recomandată cumpararea unuia care sa fie
eficient şi în acelasi timp care sa nu aibă un ventilator foarte zgomotos.
La cumpararea răcitorului trebuie să ţinem cont de faptul că racitoarele pentru
procesoare Pentium sau Celeron sînt diferite de cele pentru procesoare Athlon sau
Duron. Este recomandată cumpararea unui răcitor care are o pastila de cupru în
locul în care radiatorul vine în contact cu procesorul.

12
Cum am menţionat şi mai sus procurarea procesorului depinde mult de bugetul
personal. Cei mai mari producători de procesoare, AMD şi INTEL au oferta
împărţită pe trei sectoare:
1.Procesoare HIGH-END (cele mai puternice)-pentru cei care doresc
performanţă maximă în toate aplicaţiile (în special editare 3D profesională) şi care
doresc să joace jocurile de ultimă generaţie la maxim, dar care nu se uită la bani.
Aici sunt incluse procesoarele Athlon64 FX (socket 939 şi 940) de la AMD şi
Pentium 4 EE (socket 478 şi LGA 775).
2.Procesoare MID-RANGE (medii)-pentru cei care folosesc calculatorul
pentru jocuri de ultimă generaţie şi pentru aplicaţii comune (Internet, editare
audiovideo etc.). Aici sunt incluse procesoarele Athlon XP (socket 462),
Athlon64 (socket 754) şi Pentium 4 (socket 478 şi LGA 775).
3.Procesoare LOW-END (performanţe destul de scăzute şi mai ieftine)-pentru cei
care folosesc calculatorul în special pentru aplicaţii mai puţin intensive, dar şi
pentru jocuri de ultimă generaţie, cu sacrificii la setările de calitate. Aici sunt
incluse procesoarele Duron (socket 462 sau A), Sempron (socket 462 sau A şi
socket 754) de la AMD şi Celeron (socket 478 şi LGA 775) de la INTEL.

13
 II.Calculatorul electronic
1.Istoria calculatorului electronic

În prima jumătate a secolului al XX-lea, nevoile de calcul ale comunităţii

ştiinţifice erau satisfăcute de calculatoare analoage, foarte specializate şi din ce în
ce mai sofisticate. Perfecţionarea electronicii digitale (datorată lui Claude Shannon
în anii 1930) a condus la abandonarea calculatoarelor analogice în favoarea celor
digitale (numerice), care modelează problemele în numere (biţi) în loc de semnale
electrice sau mecanice. Este greu de precizat care a fost primul calculator digital;
realizări notabile au fost: calculatorul Atanasoff-Berry, maşinile Z ale germanlui
Konrad Zuse - de exemplu calculatorul electromecanic Z3, care, deşi foarte
nepractic, a fost probabil cel dintîi calculator universal, apoi calculatorul ENIAC
cu o arhitectură relativ inflexibilă care cerea modificări ale cablajelor la fiecare
reprogramare, precum şi calculatorul secret britanic Colossus, construit pe bază de
lămpi şi programabil electronic.

Primul calculator electronic digital cu tuburi electronice a constituit un important

pas înainte. Rezultatul a fost concretizat în calculatorul ENIAC ( Electronic
Numerical Integrator And Computer ). Echipa de proiectare a ENIAC-ului,

14
recunoscând neajunsurile acestuia, a elaborat o altă arhitectură, mult mai flexibilă,
care a ajuns cunoscută sub numele de arhitectura von Neumann sau „arhitectură cu
program memorat“. Aceasta stă la baza aproape tuturor maşinilor de calcul actuale.
Primul sistem construit pe arhitectura von Neumann a fost EDSAC.

În anii 1960 lămpile (tuburile electronice) au fost înlocuite de tranzistori, mult mai
eficienţi, mai mici, mai ieftini şi mai fiabili, ceea ce a dus la miniaturizarea şi
ieftinirea calculatoarelor. Din anii 1970, adoptarea circuitelor integrate a coborît şi
mai mult preţul şi dimensiunea calculatoarelor, permiţînd printre altele şi apariţia
calculatoarelor personale de acum.

Ţin sa remarc că la realizarea primelor calculatoare, în calitate de consultant al

echipei, a lucrat şi matematicianul John von Neumann, unul dintre matematicienii
importanţi ai secolului XX. De altfel, la realizarea calculatorului EDVAC ( primul
calculator cu circuite electronice ) el a stabilit 5 caracteristii principale ale
calculatorului cu program memorat :

1. Trebuie să posede un mediu de intrare, prin intermediul căruia să se poată

introduce un număr nelimitat de operanzi şi instrucţiuni .
2. Trebuie să posede o memorie, din care să se citească instrucţiunile şi
operanzii şi în care să se poată memora rezultatele.
3. Trebuie să posede o secţiune de calcul, capabilă să efectueze operaţii
aritmetice şi logice, asupra operanzilor din memorie.
4. Trebuie de asemenea să posede un mediu de ieşire, prin intermediul căruia
un număr nelimitat de rezultate să poată fi obţinute de către utilizator.
5. Trebuie să aibă o unitate de comandă , capabilă să interpreteze
instrucţiunile obţinute din memorie şi capabilă să selecteze diferite moduri
de desfăşurare a activităţii calculatorului pe baza rezultatelor calculelor .

Date Unitate Date Rezultate Unitate Rezultate

şi instrucţiuni de intrare şi instrucţiuni Memorie de ieşire

Stări
Comenzi Stări

15
 Stări Instrucţiuni
Unitate
Adrese
de calcul

Comenzi Rezultate/Comparaţii
Comenzi

Unitate de Comandă

Figura dată reprezintă organizarea unui calculator numeric

2.Funcţionarea arhitecturii von Neumann

Deşi design-ul şi performanţele calculatoarelor s-au îmbunătăţit dramatic în

comparaţie cu anii 1940, principiile arhitecturii von Neumann sunt în continuare la
baza aproape tuturor maşinilor de calcul contemporane. Ea este denumită aşa după
renumitul matematician austro-ungar John von Neumann.

Această arhitectură descrie un calculator cu patru module importante: unitatea

aritmetică-logică (UAL), unitatea de control (UC), memoria centrală şi
dispozitivele de intrare/ieşire (prescurtat I/E). Acestea sunt interconectate cu un
mănunchi de fire numit magistrală pe care circulă datele de calcul şi datele de
program (instrucţiuni) şi sunt conduse în tactul unui ceas (şir de impulsuri
continuu).

UAL (unitatea aritmetico-logică) este din multe puncte de vedere „inima“

calculatorului. Aceasta este capabilă să efectueze mai multe tipuri de operaţii, de
exemplu operaţii aritmetice (adunare, înmulţire ş.a.), operaţii de comparaţie,
operaţii de manevrare a datelor (duplicare, mutare ş.a).

UC (unitatea de control) este un modul central care comandă şi leagă toate celelalte
module între ele. Rolul ei este să culeagă („citească“) instrucţiunile şi datele din

16
memorie sau de la dispozitivele I/E (intrare/ieşire), să decodeze instrucţiunile, să
ofere UAL (unităţii aritmetico-logice) date de intrare corecte conform cu
instrucţiunea, să comande UAL ce anume operaţie să efectueze asupra intrărilor,
precum şi să trimită (scoată afară) rezultatele, adică să "scrie" în memorie sau către
dispozitivele de ieşire

Sistemele de I/E sunt dispozitive prin care calculatorul preia informaţii din lumea
exterioară şi raportează înapoi rezultatele. Într-un calculator personal obişnuit,
dispozitive de intrare sunt de exemplu tastatura şi mausul, iar dispozitive de ieşire
sunt monitorul şi imprimanta. Există şi dispozitive I/E combinate, atât pentru
intrare cât şi pentru ieşire, de exemplu modemul, placa de reţea şi discul dur
magnetic.

Pentru arhitectura calculatoarelor s-au adoptat numeroase standarde. Un prim

standard de acest fel, care mai este utilizat şi în prezent, este ISA (Industry
Standard Architecture), care a fost elaborat de IBM odată cu primul IBM PC,
apărut la începutul anilor '80.

3.Structura şi fincţionarea unui calculator

În baza oricărui calculator stau două componente fundamentale: Hardware şi

Software.
Software este numită partea logică, programele care ne asigură lucrul cu
calculatorul. La rîndul său, software este format din sistemul de operare şi
programele de aplicaţie.
Cauza principală de apariţie a sistemului de operare este necesitatea de executare a
operaţiilor elementare pentru gestionarea resurselor calculatorului. Aceste operaţii
se numesc de nivel jos. Pentru utilizator practic este imposibil de a indeplini sute
de mii de operatii elementare pentru a primi un rezultat scontat. Atfel, se poate

17
afirma că un sistem de operare poate fi asociat cu un translator-asistent între
componenta hardware a unui sistem de calcul şi utilizator.
Un sistem de operare constă dintr-un ansamblu de programe de sistem, care
administrează resursele sistemului de calcul, asigură utilizarea eficientă în comun a
acestor resurse, asigură legatura între componentele logice şi fizice ale sistemului.
Aceste programe conduc întreaga activitate din interiorul calculatorului, asistă
utilizatorul, pune în lucru şi coordonează cu programele de aplicaţie.
Sistemele menţionate mai sus sunt destinate pentru utilizatori simpli numiţi USER
şi utilizatori administratori numiţi ADMIN, care sunt utilizatori mai experimentaţi,
iar sistemul lor de operare are un nivel de securitate mai ridicat. Cele mai
răspîndite tipuri de sisteme de operare pentru utilizatori de tip USER sunt: MS-
DOS, Windows 95, Windows 98, Windows 2000, Windows ME, Windows XP.
Pentru utilizatori de tip ADMIN avem sisteme de operare mai performante:
Windows NT (New Technology), Windows 2003 Server, Zinux, Free BSD.

Hardware sunt componente tari, solide care pot fi pipăite. Din componentele
hardware fac parte următoarele dispozitive: vizualizatorul, tastatura, mouse-ul,
imprimanta, scanerul, boxe audio şi altele. Toate acestea sunt conectate la unitatea
centrală (blocul de sistem). Blocul de sistem, la rândul său, este compus din mai
multe blocuri: blocul de alimentare, CD-ROM, DVD-RW, dischieră, memoria
hard.
Toate componentele sunt conectate la placa de bază. Pe placa de bază, de
asemenea, sunt asamblate mai multe elemente, cum ar fi: procesorul, memoria
operativă, placa de sunet, placa video, placa de reţea, modemul. Aceste
componente pot fi divizate în următoarele grupuri: unităţi de intrare, unităţi de
ieşire, unitatea de procesare. Unităţile de intrare şi ieşire pot fi atribuite unei grupe
deoarece componentele care fac parte din aceste grupe au posibilitatea atît de a
recepţiona informaţia, cît şi de a o distribui.
Unitatea de procesare este un sistem de componente, de care depind celelalte
componente asamblate, anume el determină caracteristicile principale ale

18
calculatorului printre care enumerăm: Viteza de procesare, care depinde de clasa
procesorului şi determină numărul de operaţii pe secundă se măsoară în Hertz,
(Hz).
Memoria operativă (memorie de tip RAM). De capacitatea ei depinde volumul de
informaţie memorizat de calculator în formă binară pentru prelucrarea datelor
curente şi datelor intermediare din această memorie informaţia este disponibilă atît
timp cît calculatorul este conectat la reţeaua de alimentare. În memoria operativă
este de asemenea inscris sistemul de operare care nu poate fi sters intîmplător.
Pentru un sistem de operare mai performant avem nevoie de o memorie mai mare.
Memoria permanentă (memorie de tip ROM). Capacitatea ei ne permite păstrarea
informaţiei de un volum mai considerabil atît timp cît este necesar, fară restricţii,
deconectarea calculatorului de la reţea nu duce la pierderea informaţiei.
Capacitatea memoriei se masoară în octeţi (byte), Kilobyte, Megabyte, Gigabyte.

4.Dispozitive de intrare/ieşire

„I/E” ("intrare-ieşire"), sau în engleză I/O (input/output), este termenul general

pentru acele dispozitive prin care un calculator primeşte informaţii din lumea
exterioară, inclusiv instrucţiuni despre ce să facă, sau trimite înapoi (în afară)
rezultatele calculelor pe care le-a efectuat. Rezultatele pot fi destinate oamenilor,
sau pot fi folosite în dirijarea altor maşini; de exemplu în cazul unui robot
industrial, cel mai important dispozitiv de ieşire al calculatorului înglobat în el
creează comenzile detailate necesare pentru toate operaţiile (mişcările) mecanice
ale robotului propriu-zis.
19
Prima generaţie de calculatoare era echipată cu o gamă de dispozitive I/E destul de
limitată şi cu viteză de execuţie redusă; de exemplu, pentru introducerea datelor de
calcul şi a instrucţiunilor de program se folosea în principal un cititor de cartele
performante sau un dispozitiv asemănător, iar pentru afişarea rezultatelor se
folosea o imprimantă, de obicei un teleimprimator modificat de tip "telex". De-a
lungul timpului însă au apărut o imensă diversitate de dispozitive I/E. Pentru
calculatorul personal de azi, cele mai comune modalităţi de introducere directă a
datelor sînt tastaturile şi mausurile, iar principalul mijloc prin care calculatorul
prezintă informaţii către utilizator sînt monitoarele, deşi imprimantele sau
dispozitivele de generat sunet sînt folosite şi ele în mod obişnuit. Alte dispozitive
sînt specializate pentru numai anumite tipuri de intrări sau ieşiri, de exemplu
aparatul foto digital şi scanerul.

Două categorii principale de dispozitive sunt:

 dispozitivele secundare de stocare: dischetele, unităţile CD, DVD, discurile

dure şi altele; capacităţile de stocare a datelor pot diferi foarte mult între ele.
 precum şi dispozitivele pentru conectarea la reţele de calculatoare.
Posibilitatea de a interconecta calculatoarele pentru a transfera date şi
informaţii între ele a deschis calea unei mulţimi de noi aplicaţii. Internetul, şi
aici în special World Wide Web, permit miliardelor de calculatoare de pe
glob să se lege unele cu altele pentru a transfera între ele informaţii de toate
tipurile.

5.Reţele de calculatoare şi Internetul

În anii 1970 inginerii de la institutele de cercetare militare din SUA au început să
îşi interconecteze în reţele calculatoarele folosind tehnologia telecomunicaţiilor. O
reţea de calculatoare are de regulă un caracter coordonator-subordonator, adică
structura respectivă are calculatoare „egale în drepturi” dar care sunt supuse
controlului unui calculator principal, „dirijor”. Proiectul a fost sprijinit de către

20
agenţia DARPA a ministerului apărării, iar reţeaua de calculatoare care a luat astfel
naştere s-a numit Arpanet.

În timp, reţeaua s-a extins enorm, dincolo de scopul ei iniţial academic şi militar şi
a devenit cunoscută sub numele de Internet. Evoluţia reţelelor a adus cu sine o
redefinire a naturii şi limitelor unui calculator. În cuvintele lui John Gage şi Bill
Joy (de la firma Sun Microsystems). Sistemele de operare şi aplicaţiile
computerelor s-au modificat, incluzînd acum capacitatea de a defini şi accesa
resurse de pe alte calculatoare din reţea (fie informaţii, fie dispozitive conectate la
ele), ca extensii ale resurselor locale. Iniţial aceste facilităţi erau disponibile numai
celor care lucrau în medii de înaltă tehnologie, însă din anii 1990, odată cu
răspîndirea aplicaţiilor ca de exemplu e-mail sau World Wide Web, şi cu
dezvoltarea tehnologiilor de conectare în reţea ieftine şi rapide precum Ethernet
sau ADSL, reţelele de calculatoare au pătruns peste tot, în toate domeniile vieţii.

6.Clasificarea generatiilor de calculatoare

Începind de la primele calculatoare intervenia cîte o schimbare care a fost

interpretată drept apariţia unei noi generaţii de calculatoare. Aceste generaţii pot fii
clasificate astfel :
Generatia I (1946-1956) caracterizata prin :
" Hardware: relee, tuburi electronice ;
" Software: programe cablate, cod masina, limbaj de asamblare ;
" Capacitate de memorie : 2 Kocteti ;
" Viteza de operare : 10.000 de operatii/sec. ;
" Calulatoare : ENIAC, UNIVAC, IBM ;
Generatia a II-a (1957-1963) marcata de aparitia tranzistorului
" Hardware: tranzistoare, memorii cu ferite, cablaj imprimat ;
" Software : limbaj de nivel înalt ( Algol, Fortan)
" Memorie : 32 Kocteti ;

21
" Viteza : 200.000 de instructiuni/sec
" Calculatoare : IBM 7040, NCR501 ;
Generatia a III-a (1964- 1981) caracterizata prin :
Hardware: circuite integrate ( la început pe scară redusă, apoi pe scară medie si
largă; scara de integrare se referă la numarul de componente electronice pe unitatea
de suprafaţă ), cablaje imprimate multistrat, discuri magnetice, apariţia primelor
microprocesoare;
Software : limbaje de nivel foarte înalt, programare orientata pe obiecte B.Pascal,
programare structurată LISP, primele programe pentru grafică si baze de date.
" Memorie : 1÷2 Mocteti ;
" Viteza : 5.000.000 de operatii/sec ;
" Calculatoare : IBM 370 , FELIX
" Comunicatii : Primele comunicatii prin satelit, transmisia de date prin fibra
optica.

Generatia a IV-a (1982-1989) caracterizata prin :

Hardware: circuite integrate pe scară foarte mare ( VLSI ) , sisteme distribuite de
calcul, apar microprocesoarele de 16/32 biti, primele elemente optice (discurile
optice);
Software: Pachete de programe de largă utilizare, sisteme expert, sisteme de
operare, se perfecţionează limbajele de programare orientate pe obiect, baze de
date relationale;
" Memorie : 8÷10 Mocteti ;
" Viteza : 30 de milioane de instructiuni/sec ;
" Caculatoare : INDEPENDENT, CORAL, IBM (apar mai multe versiuni)
Generatia a V-a ( 1991- 2002 ) în curs de dezvolatare
Hardware: circuite integrate pe scara ultralarga ULSI ( proiectare circuite integrate
3D ), arhitecturi paralele, alte solutii arhitecturale noi ( retele neurale etc. ),
proiectele galiu-arsen .

22
Software: limbaje concurente,programare functionala, prelucrare simbolica , baze
de cunostiinte, sisteme expert evoluate,programe de realitate virtuala, acum apar si
sistemele de operare windows. Aceasta perioada este marcata de aparitia
internetului si extinderea rapida a acestei retele mondiale.
"Memorie : de la zeci,sute de Mocteti pâna la Gocteti ;

"Viteza : 1G de instructiuni /sec -3 G de instructiuni/sec

Comunicatiile: au atins un nivel nemaiintâlnit.. emisiile radio de ordinul GHz,

retele globale pe fibra optica, retele de comunicare prin satelit.
Generatia a VI-a apare deocamdată doar în literatură, sub forma conceptului
ipotetic de “calculator viu”, despre care se filozofează şi despre care oamenii se
întreabă dacă va putea fi obţinut în viitor prin ataşarea unei structuri de tip ADN la
un calculator neuronal.

Concluzie
Dupa cum am menţionat şi în introducere nivelul de dezvoltare a tehnologiei creşte
pe zi ce trece. În fiecare zi apare ceva nou ceva mai performant cu o capacitate de
memorie mult mai dezvoltată decît precedentele sale. Chiar ca exemplu este primul
model de processor care rula la o frecvenţă de 60 MHz, avea 3,3 milioane de
tranzistori şi era capabil de a efectua pînă la 100 de milioane de operaţii pe
secundă, şi pîna la procesoarele Sempron, avînd FSB de 333 MHz şi 256KB cache
L2, şi procesoarele Athlon64 FX, avînd aceleaşi caracteristici, şi chiar
procesoarele AMD care au încorporată tehnologia 3DNow, ajunsă la varianta
professional, care permite procesorului să lucreze direct cu placa video şi
chiar să-i preia din sarcini, oferind performanţă superioară în aplicaţii 3D.
Sau să luăm ca exemplu primele calculatoare care lucrau doar ca masini analogice,
erau foarte slab dezvoltate faţă de calculatoarele actuale care au ajuns la o
performanţă foarte bună în diferite domenii. Cine sa gîndit vreodată că nivelu de
dezvoltare a calculatoarelor va ajunge aşa de sus şi cine sa gindit că ne vor fi
deschise toate uşile cu această maşină care în prezent nu putem trăi fără ea. Şi
totuşi dezvoltarea acestei maşini nu sa oprit aici şi poate ca peste cîţiva ani ne vom

23
folosi şi de acel calculator de Generaţia a VI-a care apare deocamdată doar în
literatură, sub forma conceptului de calculator viu despre care se filozofează. De
aceia nu trebue stopată dezvoltarea calculatorului.

Bibliografie :

Programarea în limbaj de asamblare - Vasile Lungu, Editura Teora, 2001

Courter Gini „Ghidul dumneavoastră în lumea calculatoarelor” Bucureşti, Editura
All.
Vari Ştefan„Microprocesoare şi microcalculatoare”Oradea, Editura Universitaţii
din Oradea, 2002.
Walnum Clayton „Utilizare calculator personal” Bucureşti, Editura Teora, 1996
Www.e-Referate.ro Realizator-Daniel Petcu.

24
 Rezumat
Dupa cum se ştie calculatorul este o maşină de prelucrat date şi informaţii conform
unei liste de instrucţiuni. În baza oricărui calculator stau două componente
fundamentale: Hardware şi Software.
Software este numită partea logică, programele care ne asigură lucrul cu
calculatorul. La rîndul său, software este format din sistemul de operare şi
programele de aplicaţie.
Hardware sunt componente tari, solide care pot fi pipăite. Din componentele
hardware fac parte următoarele dispozitive: vizualizatorul, tastatura, mouse-ul,
imprimanta, scanerul, boxe audio şi altele. Toate acestea sunt conectate la blocul
central. El la rândul său, este compus din: blocul de alimentare, memoria hard,
placa de bază, memoria operativă, placa video, procesor CD-ROM, DVD-RW,
toate aceste componentele sunt conectate la placa de bază.
Actualele calculatoare au un design şi o performanţă mult mai mare decît cele din
anii 40 însa lucrează ca şi cele vechi după principiul matematicianului John von
Neumann.

25
Această arhitectură descrie un calculator cu patru module importante: unitatea
aritmetică-logică (UAL), unitatea de control (UC), memoria centrală şi
dispozitivele de intrare/ieşire (prescurtat I/E).
UAL (unitatea aritmetico-logică) este din multe puncte de vedere „inima“
calculatorului. Aceasta este capabilă să efectueze mai multe tipuri de operaţii
UC (unitatea de control) este un modul central care comandă şi leagă toate celelalte
module între ele. Rolul ei este să citească instrucţiunile şi datele din memorie sau
de la dispozitivele I/E, să ofere UAL (unităţii aritmetico-logice) date de intrare
corecte conform cu instrucţiunea, să comande UAL ce anume operaţie să efectueze
asupra intrărilor, precum şi să trimită rezultatele către dispozitivele de ieşire.
Dispozitivele de intrare-ieşire sunt acele dispozitive prin care un calculator
primeşte informaţii din lumea exterioară, inclusiv instrucţiuni despre ce să facă,
sau trimite înapoi (în afară) rezultatele calculelor pe care le-a efectuat.
La rîndul sau fiecare dispozitiv de I/E are denumire, ele sunt: tastatura, mouse,
camera web, microfonul, scanerul, monitorul, printerul, boxele, etc.

Tot cu ajutorul calculatorului ne putem conecta la o reţea de calculatoare sau la

internet. Acest lucru este posibil începind din anii 1990, odată cu răspîndirea
aplicaţiilor ca de exemplu e-mail sau World Wide Web, şi cu dezvoltarea
tehnologiilor de conectare în reţea ieftine şi rapide precum Ethernet sau ADSL,
reţelele de calculatoare au pătruns peste tot, în toate domeniile vieţii.

Calculatorul la rîndul sau a avut mai multe etape de dezvoltare numite şi generaţii:
Generatia I începe cu anii (1946-1956), Generatia a II-a caracterizează (1957-
1963), Generatia a III-a (1964- 1981), Generatia a IV-a (1982-1989),
Generatia a V-a ( 1991- 2002 ), însa mai apare deocamdată şi a VI-a generaţie
doar în literatură, sub forma conceptului ipotetic de “calculator viu” despre care
oamenii se întreabă dacă va putea fi obţinut în viitor acest calculator.

Orce calculator are o pesă foarte importantă numită processor care este amplasat pe
placa de bază. Dea lungul anilor o mare competiţie sa dat între marii producatori

26
INTE şi AMD. Şi pîna în zilele de azi se dă o mare competiţie între aceşti
producatori. Trebue să ţinem cont de faptul că dacă nu era competiţia aceasta intre
aceşti producători posibil ca nu era să ajungă procesoarele la aşa un nivel de
dezvoltare

27