Liceul tehnologic „1MAI” PLOIESTI

La Disciplina: M3

Referat
Tema: Microprocesorul

Elev:
COCONEA Alexandru
Profesor: Buzea Genina

Anul,2023
CUPRINS:

MEMORIU JUSTIFICATIV
Arhitectura internă
Caracteristicile procesorului
Procesorul – Funcţionare
Familii de procesoare
 MEMORIU JUSTIFICATIV
Microprocesorul: este o componentă electronică ce poate
procesa două tipuri de informaţie: date şi comenzi; el primeşte şi trimite
aceste informaţii, codate în limbaj binar, prin impulsuri electrice.
     În ciuda complexităţii sale, microprocesorul este alcătuit în principal
dintr-un singur element de bază: tranzistorul (inventat în 1947). Asamblând
milioane de tranzistori, se pot crea comenzi ce analizează starea unor
curenţi electrici, rezultând în execuţia pe plan logic a unei adunări, a unei
comparaţii între două date etc. Mărimea unui astfel de tranzistor este foarte
redusă, de ordinul miilor de atomi. Toate componentele calculatorului,
inclusiv procesorul si memoria, sunt sincronizate de impulsurile unui
generator de tact.
     Când vorbim despre procesoare, ne gândim automat la CPU (Central
Processing Unit), însă majoritatea componentelor dintr-un PC sunt dotate
cu microprocesoare, acestea controlând placa de sunet, de reţea sau placa
grafică (unde este folosită denumirea de GPU - Graphic Processing Unit,
procesor ce rivalizează în număr de tranzistori cu un CPU). Circuitele
procesoare ale componentelor şi perifericelor sunt atât de specializate
încât nu pot comunica direct între ele; în schimb, ele depun informaţiile utile
în zone specifice ale memoriei, de unde procesorul le poate extrage,
prelucrând şi coordonând activitatea acestora. Deoarece toate informaţiile
tranzitează obligatoriu CPU-ul, puterea globală de calcul a calculatorului va
depinde de acesta. În contrast, CPU-ul este un procesor cu un grad mai
redus de specializare şi, prin urmare, cu o arie foarte largă de utilizare.
Arhitectura internă
      Arhitectura internă se împarte schematic în trei mari blocuri de
tranzistori, numite şi unităţi:
1) Unităţile de calcul:

- unitatea aritmetică (ALU - Aritmetic Logical Unit), este cea mai

importantă, fiind utilizată de toate programele; se ocupă numai de calculele
simple, cu numere întregi;
     - unitatea de calcul în virgulă mobilă (FPU - Floating Point Unit), era la
origine un procesor independent (seria 8087, 80287, 80387) dar a fost
integrată în procesorul principal în 1989, odată cu apariţia lui 80486;
aceasta este capabilă de operaţii matematice cu virgulă mobilă, precum şi
de altele mai avansate, cum ar fi funcţiile trigonometrice;
     - unitatea multimedia, nestandardizată; prima astfel de unitate a fost
MMX, în 1997, urmată apoi de 3DNow, SSE, 3DNow+, SSE2 şi SSE3;
funcţia lor este aceea de a optimiza programele multimedia (sunet,
grafică 3D, efecte audio-video).
     2) Unităţile de control, care se ocupă cu decodarea instrucţiunilor,
accesul la memoria RAM, stabilirea priorităţilor de calcul etc.
2) Unitatea de memorie cache, împărţită în două subunităţi: una

pentru comenzi, cealaltă pentru date; memoria cache stochează

comenzile şi datele cele mai des utilizate.

Caracteristicile procesorului
a) Frecvenţa
     Cea mai comună proprietate a unui procesor este frecvenţa de tact,
aflată în relaţie directă cu puterea sa de calcul. Unitatea de măsură a
frecvenţei este ciclul pe secundă sau Hertz-ul. O viteză de 400 MHz face
ca microprocesorul să poată prelucra 400 de milioane de semnale binare
(0, 1) pe secundă. Creşterea frecvenţei microprocesorului este o metodă
importantă de a creşte performanţele.
     În ultimii ani, din cauza creşterii masive a consumului de putere (fapt
care ducea atât la supraîncălzirea componentelor, cât şi la creşterea
facturilor la energia electrică), s-a pus accentul pe crearea altor metode de
creştere a vitezei, astfel încât bariera de 4 GHz nu a fost atinsă.
     Datorită diferenţei de arhitectură dintre diferitele generaţii de
procesoare, puterea de calcul poate varia în cazul a două procesoare cu
aceeaşi frecvenţă dar aparţinând unor generaţii diferite. De aceea,
capacitatea de calcul a unui Pentium 100 MHz ar fi apropiată de cea a unui
ipotetic 486 la 200 MHz. Un exemplu recent îl constituie procesoarele
bazate pe arhitectura Intel Core, ce rulează la frecvenţe de ordinul a 2
GHz, dar depăşesc în performanţă vechile Pentium 4 ce aveau un tact de
peste 3 GHz.
     Frecvenţa unui procesor este direct legată de mărimea circuitelor
interne. Fabricantul trebuie să găsească un echilibru în reducerea
dimensiunii circuitelor; scăderea acestora provoacă reducerea căldurii
disipate şi, dacă tehnologia este bine stăpânită, permite creşterea
frecvenţei de lucru; pe de altă parte, frecvenţa mare determină automat şi o
temperatură ridicată.

b) Memoria cache
  Memoria cache este o memorie de mare viteză, inclusă în totalitate în
procesor (la modelele actuale) sau pe placa de bază (la cele mai vechi),
care păstrează informaţiile şi datele cele mai recent utilizate. Aceasta este
împărţită pe mai multe nivele (levels), în funcţie de „distanţa” faţă de
unitatea de calcul. Astfel, memoria cache level 1 poate fi accesată imediat,
cu stadii minime de aşteptare, deoarece lucrează la viteza procesorului,
fiind strâns legată de nucleul acestuia. Memoria cache level 2 este de
obicei mai mare şi a cunoscut o evoluţie marcantă; iniţial, ea a fost
încorporată pe placa de bază şi oferea o viteză mică; apoi a fost alăturată
procesorului, funcţionând la o viteză fracţionată dar comparabilă cu acesta;
în final, ea a fost integrată în pastila de siliciu a acestuia, având astfel o
viteză egală cu cea a CPU-ului. Avantajul memoriei cache constă în
reducerea timpilor de aşteptare, deci în creşterea vitezei de lucru,
deoarece memoria RAM a sistemului este mult mai lentă decât procesorul.
     Avantajul memoriei cache (level 1 sau level 2) se poate observa uşor,
dezactivând-o din BIOS (dacă el permite acest lucru). Ca fapt divers,
eliminarea L1 cache-ului din orice procesor, oricât de modern ar fi, chiar
dacă rulează la 1 sau 2 GHz, chiar dacă deţine memorie L2 cache
integrată şi de dimensiune mare, va produce scăderea performanţelor până
aproape de nivelul unui 486.
     Există mai multe tipuri de memorie cache, diferind în funcţie de
arhitectura procesorului.
c) Arhitecturile RISC şi CISC
 Aceste arhitecturi definesc felul în care comenzile sunt executate în
microprocesor. Arhitectura CISC (Complex Instruction Set Computer) a stat
la baza primelor modele. Cu timpul, cercetătorii au constatat faptul că o
suită de instrucţiuni simple se poate executa mai rapid decât o singură
instrucţiune complexă, iar diminuarea numărului de comenzi şi a
complexităţii lor permite
reducerea spaţiului utilizat de acestea în procesor, având ca şi consecinţă
creşterea vitezei de lucru, astfel apărând arhitectura RISC (Reduced
Instruction Set Computer). Procesoarele uzuale din ziua de azi au la bază
o combinaţie a celor două arhitecturi.
d) Execuţia super-scalară, procesoare multi-core
     Super-scalar înseamnă posibilitatea de a executa mai multe instrucţiuni
simultan prin integrarea mai multor unităţi de calcul. Primul procesor super-
scalar din lumea PC-urilor a fost Pentium; acesta integra două ALU
(Arithmetical Logic Unit).
     O extensie a acestui concept o reprezintă includerea mai multor nuclee
într-un singur procesor; practic, avem două procesoare ce prelucrează
instrucţiunile şi datele în paralel (aproape dublând performanţa în aplicaţiile
optimizate pentru acest mod de lucru) dar care sunt încapsulate într-un
singur element pe care îl numim generic „procesor”.
     e) Unelte de dezvoltare (software)
Puterea unui procesor este inutilă dacă nu există programe care să-l
exploateze la maxim. Programele sunt scrise cu ajutorul limbajelor de
programare, dar progresul lor este relativ lent faţă de evoluţia
procesoarelor, ceea ce atrage un decalaj cvasi-permanent între hardware
şi software. De exemplu, primul compilator care exploata eficient
procesoarele Pentium şi Pentium II, o versiune a lui Visual C++, a apărut în
1999, abia după doi ani de la lansarea lui Pentium II şi la şase ani după
apariţia lui Pentium.
     Chiar dacă puterea de calcul a procesoarelor a crescut de mii de ori în
ultimii 20 de ani, nu înseamnă că un program de editare de text este de mii
de ori mai rapid. O mare parte din această putere de calcul a fost transmisă
către funcţii din ce în ce mai numeroase şi mai complexe, utile de exemplu
în aplicaţii multimedia.

PROCESORUL - FUNCTIONARE

Componenta ce are rolul de a dirija celelalte dispozitive , de a împarti

sarcini fiecareia , de a coordona si verifica executia sarcinilor primite . Un
calculator nu poate functiona fara procesor . Deloc . Procesoarele au avut
evolutie rapida de la 8088,8086…80486 , productia fiind asigrata în
principal de firma Intel , printre primii producatori de procesoare destinate
utilizatorilor privati . Alte firme producatoare sunt AMD , Cyrix , ITD .
Procesoarele produse de AMD si Cyrix sunt mai ieftine decât cele produse
de Intel si au o arhitectura compatibila cu cele produse de Intel , însa se
dezvolta separat .
 Procesorul i386 a fost primul processor care a inclus 6 faze de
executie paralela , la procesorul 80486 s-a dezvoltat mai mult paralelismul
executiei prin expandarea unitatilor de decodificare a instructiunii si de
executie într-o banda de asmblare (pieline) cu cinci nivele , astfel
ajungându-se la 11 faze paralele . În plus , procesorul 486 are un cache
intern de date si instructiuni de nivel L1 de 8Ko pentru a mari procentul
instructiunilor ce pot fi executate la viteza de o instructiune pe impuls de
tact . La acest processor a fost pentru prima data integrata unitatea de
calcul în virgula flotanta (coprocesorul) în acelasi cip cu CPU-ul .
Amd a lansat în aceeasi perioada procesorul 486 DX5 cu frecvente
pîna la 133 , fara prea mult success. Surprinzator , dupa 486 nu a urmat
586 , decât pentru Cyrix si AMD . Intel a decis sa schimbe formatul numelui
trecând la Pentium .
Procesorul Pentium a adaugat o a doua banda de asamblare pentru
a obtine performante superioare (cele doua benzi de asmblare (U,V) pot
executa doua instructiuni pe un impuls de tact); memoria cache s-a dublat ,
existând un cache de 8 Ko pentru cod si unul similar pentru date . Pentru
segment folosit in mod implicit (CS – cod, DS - date, SS- stiva), sau
specificat in mod explicit. In regimul de lucru “real” adresa fizica se
calculeaza in felul urmator: adresa de segment (continuta intr-un registru
segment) se
îmbunatatirea executiei ramificatiilor din programe s-a implementat
conceptul de predictie a salturilor, introducându-se un tabel pentru
memorarea adreselor cele mai probabile la care se fac salturile . Registrele
principale au ramas pe 32 de biti , caile interne fiind pe 128 sau 256 de
biti , magistrala de date externa – 64 biti . Procesorul Pentium are integrat
un controller de întreruperi avansat (APIC) folosit în sistemele
multiprocessor .
Amd a lansat într-o perioada intermediara procesorul 586 , apoi K5 .
dupa 586 pentru Cyrix urmând 6x86 .
 Amd si Cyrix au ramas multa vreme într-un con de umbra al lui Intel ,
mai ales ca procesoarele intel Pentium (lansate la frecvente de 75Mhz) s-
au dezvoltat rapid , de la frecventa de 166 Mhz fiind adaugate instructiunile
MMX (-un set de 57 noi instructiuni , patru tipuri noi de date si un nou dst
de registrii pentru a accelera performantele aplicatiilor multimedia si de
comunicatii ; MMX se bazeaza pe o arhitectura SIMD (Single
Instruction,Multiple Data) , permitând imbunatatirea performantelor
aplicatiilor ce folosesc algoritmi de calcul intensivi asupra unor mari siruri
de date simple (procesoare de imagini 2D/3D) . Dupa Pentium urmeaza
Pentium Pro care are o arhitectura superscalara pe trei cai- poate executa
trei instructiuni într-un impuls de tact având un cache L2 de 256 Kb strâns
legat de CPU printr-o magistrala dedicata pe 64 de biti. Procesoarele
Pentium si Pentium Pro au fost dezvoltate pâna la frecvente de 233 Mhz ,
urmatorul pas fiind Pentium II (este un PentiumPro cu MMX) si Pentium III.
Revenind la AMD , a lansat procesorul Amd K6 ce avea în plus 32kb
cache level 1 fata de K5 . Urmatorul pas a fost AMD K6-2 , care a dat o
replica MMX-ului de la Intel cu un set de instructiuni numite !3D NOW ;
trebuie amintit ca si procesoarele K6 au înglobat instructiuni MMX
frecventa maxima atinsa fiind de 500Mhz . AMD K6-3 înglobeaza 256kb
level 1 cache ceea cea aduce un spor de viteza substantial
Pentium la 150Mhz , pe când la AMD seria K6 –K62 a fost extrem de
reusita , depasind pe alocuri procesoarele Intel la frecvente echivalente .
Fiecare processor din seria x86 este compatibil fizic cu placa de baza
, astfel procesoarele se introduc într-un soclu de pe placa de baza , ce are
un numar standard de pini (321) . Pentru a descuraja concurenta , Intel a
schimbat modul de conectare a procesoarelor Pentium II-III , conectarea la
mainboard facându
Cyrix a ramas în urma , unui 6x86 la 200Mhz corespunzându-i un
-se printr-un nou tip de soclu – Sec – Slot 1 ; Intel nu a dat drept de
productie (licenta) a acestui soclu firmelor AMD si Cyrix. Ca replica , AMD
a conceput procesorul AMD K7 , ce concureaza direct Pentium II prin
frecvente de pana la 900Mhz si cache level 2 –512Ko,pentru un nou tip de
soclu – Slot A .
Succesul pe piata al procesoarelor Intel a fost datorat faptului ca
fiecare nou procesor îngloba functiile precedentului (astfel un Pentium II
este capabil de executa cod scris pentr 386) , caracteristicî intalnitî rar la
început (1980) . Procesoarele Sparc , Alpha , Dec , Risc sunt extrem de
scumpe , incompatile cu codul x86 , ele fiind în proiectate pentru aplicatii
paralele , volum mare de calcul, sisteme multiprocessor . Firma SPARC a
lansat de curînd procesorul pe 64 biti UltraSparc la 1,5 Ghz .
Trebuie amintit ca un calculator poate avea unul sau mai multe
procesoare . Placile de baza ‘normale’ permit prezenta unui singur
procesor , însa sunt producatori ce ofera optiunea de ‘dual processor’ .
Astfel în sistemele produse de Digital , HP se pot întâlni între 2-8
procesoare . Problema este ca numai anumite sisteme de operare stiu sa
foloseasca multiprocesarea (Linux , SunOs , Unix , WindowsNT) . Astfel în
Windows 9x prezenta unui processor suplimentar nu va influenta cu nimic
performanta sistemului . Sistemele multiprocessor sunt folosite în servere
sau în statii de lucru cu flux mare de date (CAD , GIS , etc) . Un alt motiv
de a folosi un sistem multiprocessor este securitatea oferita . Astfel în cazul
unei defectiuni produse la unul din procesoare conducerea va fi luata de
celalalt .
FAMILII DE PROCESOARE
IV. 1. Familia de procesoare Intel
Familia Intel x86 cuprinde mai multe tipuri de procesoare lansate de
firma Intel incepind din 1978 si pina in prezent (1999). In tabelul de mai jos
sunt prezentate procesoarele familiei impreuna cu principalele caracteristici
de performanta.
 Tip Anul Latim Latime Spatiu Alte caracteristici
lansar e mag. de de
ii regist date/adr adresa
re ese re
(biti) fizic/vir
t.
8086 1978 16 16/20 1Mo primul procesor pe 16 biti

8088 1980 16 8/20 1Mo procesorul folosit pentru

primul IBM –PC
80186 1982 16 16/20 1Mo 8086 cu suport I/O pe cip
80286 1982 16 16/24 16Mo procesor pentru IBM-
PC,varianta AT
80386 1985 32 32/32 4Go/ primul procesor pe 32 de
64To biti
80486 1989 32 32/32 4Go/ incorporeaza coprocesorul
64To matematic si unitatea de
management a memoriei
Pentium 1992 32 64/32 4Go/ arhitectura pipeline
64T superscalara
Pentium 1995 32 64/32 4Go/ primul reprezentant al
Pro 64T familiei P6 – realizeaza
executia dinamica a
instructiunilor
Pentium 1997, 32 64/32 4Go/ facilitati suplimentare de
II, si III 1999 64T control al consumului

Ceea ce face din aceste procesoare o familie este compatibilitatea

arhitecturala de jos in sus, adica un program scris pentru o versiune mai
veche de procesor se poate executa pe orice versiune ulterioara fara
modificari. Aceasta compatibilitate este necesara din mai multe
considerente:
- programele scrise pentru o anumita versiune de procesor pot fi
reutilizate pentru versiunile mai noi; firmele de software pot sa investeasca
mai mult pentru dezvoltarea unui program, bazindu-se pe pastrarea
compatibilitatii
- programatorii sunt familiarizati cu o structura hardware relativ
stabila; modificarile hardware se mentin pe cit posibil transparente pentru
programatori si vizeaza mai ales aspecte de performanta (ex: executia mai
rapida a instructiunilor)
Mentinerea compatibilitatii, insa, impune anumite restrictii care uneori
pot sa limiteze performantele noilor versiuni (ex: numarul de registre
interne, spatiul de adresare maxim, dimensiunea registrelor, etc.). In
aceasta lucrare se prezinta cu precadere acele aspecte arhitecturale care
s-au pastrat in decursul timpului la versiunile familiei Intel x86.

Componentele de baza
Procesorul I8086 (primul lansat din familie) contine doua unitati
functionale autonome: unitatea de executie (EU – Execution Unit) si
unitatea de interfatare a magistralei (BIU – Bus Interface Unit); ulterior
functionalitatea acestor unitati a fost divizata pe mai multe unitati si s-au
adaugat altele ca de exemplu: unitatea de decodificare a instructiunilor,
unitatea de segmentare si de paginare, unitatea de management a
memoriei cache si procesorul de virgula flotanta. In figura urmatoare s-au
reprezentat aceste componente in structura procesorului I8086.