Cuprins

Argument ........................................................................................................ 2

Capitolul 1......................................................................................................... 3

Memoria ............................................................................................................ 3

1.1 MEMORIA FIZICĂ ..................................................................................... 3

1.2 Cipurile RAM ........................................................................................... 4

1.3 TIPURI DE CIPURI DE MEMORIE RAM ................................................. 5

1.4 Bancuri de memorie ................................................................................ 6

Capitolul 2......................................................................................................... 8

Verificarea parităţii ........................................................................................... 8

2.1 Modulele SIMM ..................................................................................... 11

Norme de protecţia muncii ............................................................................ 17

BIBLIOGRAFIE ............................................................................................... 19

1
 Argument

Calculatorul este un ansamblu de sisteme mecanice, electromagnetice şi electronice

destinate prelucrării informaţiei.

În 1945 apare primul calculator care a fost numit ENIAC, acesta funcţiona cu tub
electronic iar memoria era pe un tambur magnetic. În 1955 apare generaţia a doua de
calculatoare. Acestea erau construite cu tranzistoare şi memorii diferite sau peliculare. În
anul 1959 inginerii de la TEXAS INSTRUMENTS, au inventat circuitul integrat, un circuit
semiconductor care conţinea mai multe tranzistoare pe acelaşi suport de bază şi realiza
legătura între tranzistoare fără ajutorul conductoarelor. Primul circuit integrat conţinea numai
6 tranzistoare. Prin comparaţie microprocesorul INTEL Pentium folosit în multe din sistemele
de azi conţine peste 3,1 milioane de tranzistoare. Între 1964 şi 1968 apare generaţia a treia
de calculatoare cu componente microminiaturizate sau integrate.

Calculatoarele se împart în doua categorii:

- calculatoare analogice

- calculatoare numerice

Calculatoarele personale PC IBM sau compatibile pot fi împărţite din punct de vedere
HARD în doua tipuri fundamentale:

A) clasa sistemului PC XT ( XT- extins )

B) clasa sistemului PC AT ( AT- tehnologie avansată )

Calculatorul PC/XT include un hard-disc fix, numit şi hard-disc WÎNCHESTER

şi o unitate de floppy-disc. Acestea aveau procesoare 8086 şi 8088 pe 8 biţi şi o magistrala
ISA pe 8 biţi de date. Datele într-o magistrala ISA sunt transmise pe 8 cai simultan . Numele
magistralei este dat şi conectorilor de extensie în care se pot instala plăci adiţionale.

Calculatorul PC/AT , prescurtarea vine de la Advanced Tehnology. Aceasta denumire

a fost data iniţial de IBM sistemelor cu conectori de extensie pe 16, 32, 64

2
 Capitolul 1
Memoria

1.1 MEMORIA FIZICĂ

Arhitectura unităţii centrale de prelucrare şi a plăcii de bază determină capacitatea

memoriei fizice a sistemului. Procesoarele 8088 şi 8086, cu cele, 20 de linii de adrese, pot
utiliza o memorie RAM de cel mult 1M (1024K). Procesoarele 286 si 386 SX, cu 24 de linii de
adrese, pot utiliza o memorie de 16M. Procesoarele 386 DX , 486 si Pentium, cu 32 de linii
de adrese, poate lucra cu o memorie de 64 G.
Când procesoarele 286, 386, 486, Pentium si P6 emulează procesorul 8088 (ceea ce
se întâmplă când se executa un singur program DOS), ele implementează un mod de lucru
hardware, cunoscut sub numele de modul real. Acest mod este singurul mod de lucru
disponibil in cazul procesoarelor 8086 si 8088, utilizate la sistemele PX si XT. In modul real
toate procesoarele Intel- inclusiv puternicul procesor Pentium- sunt restrânse la utilizarea
unui spaţiu de memorie de 1M,la fel ca stramosii’’, procesoarele 8086 si 8088, iar din acest
Spaţiu, sistemul îşi rezerva 38K, (aşa cum s-a arătat la începutul acestui capitol). Numai în
modul de lucru protejat procesoarele 286 şi cele superioare îşi pot utiliza întregul potenţial de
adresare a memoriei.
Sistemele bazate pe procesorul Pentium pot adresa 4G de memorie. Pentru a avea o
imagine clară, aflaţi că 4G (4096M) de memorie RAM rapidă, la preţul de 30 dolari pe
megaoctet, costă 122.880 dolari! Desigur, dacă doriţi să cumpăraţi dintr-o dată 4G de
memorii SIMM veţi obţine probabil un preţ mult mai bun. Chiar dacă, din punct de vedere
financiar, vă puteţi permite să cumpăraţi 4G memorie, trebuie să ştiţi că modulele SIMM cele
mai performante existente pe piaţă în acest moment au capacitatea de 64M pentru un modul
cu 72 de pini. Cele mai multe plăci de bază din sistemele cu procesoare Pentium sunt
prevăzute cu 4 până la 8 socluri pentru module SIMM, ceea ce înseamnă că puteţi instala
maximum 256M până la 512M memorie SIMM. În plus, nu toate calculatoarele acceptă
atâtea module SIMM, astfel încât la multe sisteme 486 sau Pentium nu puteţi instala toată
memoria pe care soclurile v-ar permite să o instalaţi.
La multe sisteme, accesul la cipurile RAM instalate direct pe placa de bază este mai
rapid decât accesul la memoria montată în sloturile de extensie. Chiar fără să luaţi în
considerare acest avantaj de viteză, aveţi avantajul de a economisi sloturi. Cu cât aveţi mai

3
multe cipuri de memorie pe placa de bază, cu atât aveţi nevoie să utilizaţi mai puţine sloturi.
Un sistem care nu este prevăzut cu sloturi pentru extensii de memorie isi reduce foarte mult
viteza de lucru daca utilizati o placa de extensie de memorie fabricata pentru un slot standard
(cu 16 pini).Unele placi de baza din sistemele 386 si 486 au dificultati la adresarea memoriei
aflata dupa primii 16 M datorita problemelor existente la controllerul DMA (Direct Memory
Acces). Daca instalati in sistem un adaptor ISA care utilizeaza un canal DMA si sistemul
dumneavoastra are o memorie mai mare de 16M, este posibil sa aveti probleme, deoarece
magistrala ISA permite acces direct la memorie numai pentru 16M. Incercarile de transfer
dincolo de primii 16 M cauzeaza blocarea sistemului. Majuritatea placilor de baza din
sistemele 486 moderne permit instalarea pe placa de baza a maximum 64M, utilizand 4
module SIMM de cate 16M. Deoarece sistemul isi rezerva ultimii 384k din primul megaoctet
al memoriei de sistem, raman 640 k pentru programele si datele dumneavoastra. Utilizarea
de catre sistem a celor 384k a condus la limita de 640k pentru memoria conventionala.
Cantitatea totala de memorie conventionala pe care o puteti folosi in realitate depinde de
memoria utilizata de driverele de dispozitive (cum ar fi ANSI. SYS) si programele rezidente in
memorie (cum ar fi MOUSE. COM) incarcate in fisierele CONFIG.SYS si AUTOEXEC.BAT.
In mod normal, driverele de dispozitive si programele rezidente in memorie utilizeaza
memorie conventionala.

1.2 Cipurile RAM

Un cip RAM memoreaza temporar programele in curs de executie si datele utilizate de

aceste programe. Cipurilre RAM sunt denumite uneori memorie volatila, deoarece atunci
cand inchideti calculatorul sau cand apar fluctuatii puternice ale tensiunii in retea, continutul
memoriei RAM se pierde daca nu a fost salvat in prealabil pe hard-disk. Datorita caracterului
volatil al memoriei RAM, foarte multi utilizaori de calculatoare efectueaza salvari repetate pe
disk ale programelor si datelor, cu care lucreaza la un moment dat. (Unele aplicatii software
efectueaza automat astfel de salvari pe hard-disk, la intervale de timp prestabilite.)
Lansarea în execuţie a unui program determină sistemul de operare DOS să aducă în
memoria RAM fisierul corespunzator de pe disk (avand extensia EXE sau COM) si aceasta
ramane in memoria RAM pe toata durata executiei. Unitatea centrala de prelucrare executa
instructiuniile memorate in memoria RAM. Memoria RAM stochează valorile numerice
utilizate la efectuarea calculelor. Rezultatele instrucţiunilor executate de unitatea centrală de
prelucrare sunt de asemenea depozitate în memoria RAM. Când utilizaţi într-un program
opţiunea de salvare a datelor, programul copiază conţinutul memoriei RAM într-un fişier pe
disc.
4
 Dacă decideţi să instalaţi în sistemul dumneavoastră mai multă memorie de tip RAM,
trebuie să consultaţi paragrafele care urmează pentru a vă asigura că instalaţi cipuri
corespunzătoare, care nu vor conduce la scăderea vitezei de lucru a sistemului.

1.3 TIPURI DE CIPURI DE MEMORIE RAM

Cipurile de memorie RAM pot fi încorporate, din punct de vedere fizic, pe placa de bază
sau pe plăcile adaptoare în diverse feluri. Vechile sisteme utilizau cipuri de memorie
individuale, numite cipuri DIP (Dual In-Line Pin), care erau montate în socluri sau lipite direct
pe placă. Majoritatea sistemelor moderne utilizează module SIMM (Single In-Line Memory
Module). Aceste module conţin cipuri de memorie pe o placă cu circuit imprimat, de
dimensiuni reduse, montată într-un soclu cu autoblocare.
Un modul SIPP (Single In-Line Pin Package) este similar unui modul SIMM, cu
deosebirea că el se conectează la placa de bază prin intermediul unor pini (spre deosebire
de modulul SIMM, care se conectează la placa de bază prin intermediul unui conector de
margine). Este posibilă transformarea unui modul SIPP într-un modul SIMM prin tăierea
pinilor sau transformarea unui modul SIMM într-un modul SIPP prin lipirea unor pini. De
asemenea, unele firme oferă convertoare SIPP/SIMM, care vă permit să utilizaţi module
SIPP în soclurile de 30 de pini ale modulelor SIMM.
Multe dintre noile sisteme Pentium şi Pentium Pro utilizează module DIMM (Dual In-
Line Memory Module), care au 168 de pini şi sunt mai potrivite sistemele pe 64 de biţi.
Pe plăcile de bază ale calculatoarelor personale au fost utilizate mai multe tipuri de
cipuri de memorie RAM. Majoritatea acestor cipuri sunt cipuri pe un bit, disponibile la diverse
capacităţi. În continuare, sunt prezente cipurile RAM disponibile actualmente pe piaţă şi
capacitatea lor:
Marcajul –10 de pe cip corespunde vitezei cipului în nanosecunde (este vorba de un
cip cu timp de acces de 100 nanosecunde). MBB 1256 reprezintă codul de produs al cipului
şi conţine, de obicei, o indicaţie privind capacitatea de memorare a cipului. Cifrele 1256
indică o capacitate de 1 bit x 256 K. Pentru a avea un octet complet (inclusiv paritatea)
trebuie utilizate 9 astfel de cipuri. Un cip cu codul KM 164B-10 este un cip 64B -10 este un
cip 64 K x 1 bit cu timp de acces de 100 ns. Tabelul de mai jos prezintă codul cipurilor
uzuale:
Cipurile pe mai mult de 1 bit sunt utilizate pentru construirea unor bancuri cu mai puţin
de 9,18 sau 36 cipuri (în funcţie de arhitectura sistemului). De exemplu, în sistemul IBM XT
286, care este un sistem AT pe 16 biţi, ultimii 128K de memorie de pe placa de bază constau

5
dintr-un banc cu numai 6 cipuri: 4 cipuri 64K x 4 biţi şi două cipuri de paritate pe câte 1 bit, în
care sunt stocaţi 18 biţi.

1.4 Bancuri de memorie

Cipurile de memorie (DIP, SIMM, SIPP şi DIMM) sunt organizate sub formă de bancuri
de memorie, pe placa de bază sau pe plăcile de memorie. Este necesar să cunoaşteţi
organizarea şi amplasarea bancurilor de memo5rie pe placa de bază şi pe plăcile de
memorie.
Avem nevoie de aceste informaţii atunci când instalăm în sistem memorie
suplimentară. De asemenea, informaţiile se dovedesc utile atunci când testele de memorie
raportează erori la anumite locaţii indicate prin adresele lor şi dorim să identificăm bancul de
memorie care conţine locaţiile defecte.
De obicei, bancurile corespund capacităţii magistralei de date a procesorului
sistemului. Tabelul 3 indică dimensiunea bancurilor de memorie în funcţie de tipul
procesorului.
Numărul de biţi necesar fiecărui banc poate fi realizat utilizând cipuri individuale sau
module SIMM. De exemplu, într-un sistem 286 care utilizează bancuri de 18 biţi, un banc
poate fi realizat din 18 cipuri de 1 bit sau din 4 cipuri de 4 biţi pentru date şi două cipuri de 1
bit pentru paritate. Majoritatea sistemelor moderne nu utilizează cipuri separate, ci module
SIMM. Dacă sistemul de bancuri are 18 biţi, acestea sunt realizate de obicei cu ajutorul unor
module SIMM de 30 pini (două module SIMM pentru fiecare banc). Toate modulele SIMM
care compun un banc de memorie trebuie să aibă aceeaşi dimensiune şi acelaşi tip. După
cum se pateu vedea, modulele SIMM cu 30 de pini nu sunt potrivite pentru sistemele de 32
de biţi, pentru că sunt necesare 4 sau 8 astfel de module pentru a realiza un banc. Deoarece
în zilele noastre sunt disponibile module SIMM cu capacitatea de 1 M sau 4 M, un singur
banc trebuie să aibă capacitate de 4 M sau 16 M (fără valori intermediare). Utilizarea
modulelor SIMM cu 30 de pini în sistemele de 32 de biţi restrânge în mod artificial
configuraţiile de memorie posibile şi, prin urmare, nu este recomandată. Dacă un sistem de
32 de biţi utilizează module SIMM cu 72 de puni, fiecare astfel de modul reprezintă un banc
de memorie şi modulele SIMM pot fi adăugate unul câte unul (şi nu în grupuri de patru).
Aceasta ne permite o configurare mai uşoară şi deopotrivă mai flexibilă a memoriei.
* În aceste cazuri, un singur modul SIMM sau DIMM constituie mai multe bancuri de
memorie.

6
 Multe dintre noile sisteme utilizează acum modul DIMM cu 168 de pini. Acestea au 64
de biţi fără paritate şi 72 de biţi cu paritate. Aceste module sunt utilizate doar în sistemele
Pentium şi Pentium Pro, în care funcţionează ca un singur banc.
Sistemele mai vechi utilizau de obicei cipuri individuale. De exemplu, sistemele IBM
PC cu placă de bază de tipul 2 şi sisteme IBM XT cu placă de bază de tipul 1 conţin 4
bancuri de memorie numerotate de la 0 la 3. Fiecare banc utilizează 9 cipuri de 64K x 1 bit.
Numărul total de cipuri este 4 x 9, sau 36, organizate aşa cum se arată în figura 2.
Această organizare este utilizată de multe din plăcile de bază mai vechi (din sistemele
de 8 biţi), inclusiv de plăcile de bază de tipul 1 şi 2 din sistemele PC şi XT. Majoritatea
clonelor PC şi XT utilizează de asemenea organizarea plăcii de bază din figura 2. Observăm
că fiecare cip de paritate se află în extremitatea din stânga a fiecărui banc.
Amplasarea fizică a cipurilor de memorie pe placa de bază sau pe plăcile de memorie
este arbitrară, fiind hotărâtă de proiectanţii plăcii. Pentru informaţii privind amplasarea
cipurilor, putem consulta documentaţia tehnică a sistemului nostru. Aceste informaţii se pot
obţine şi prin testare, dar aceasta poate dura mult şi poate fi dificilă, în special atunci când
avem probleme cu sistemul.

Figura 2 . Vedere de sus a plăcii sistem.

Un banc de memorie pe placa de bază tip 2 a unui sistem PĂC sau pe placa de bază
tip 1 a unui sistem XT.

7
 Capitolul 2
Verificarea parităţii

Unul dintre standardele stabilite de firma IBM pentru industria calculatoarelor este
acela că fiecare cip de memorie dintr-un banc de 9 cipuri conţine un bit de date: opt biţi
pentru fiecare caracter şi unul suplimentar, numit bitul de paritate. Bitul de paritate permite
circuitelor de control al memoriei să ţină o evidenţă a celor 8 biţi de date – o facilitate care
permite verificarea internă a integrităţii celor opt biţi ce compun octetul de paritate. Dacă
aceste circuite de control detectează o eroare, calculatorul se opreşte şi afişează un mesaj
prin care anunţă funcţionarea necorespunzătoare. Unele module SIMM moderne au numai 3
cipuri, câte unul pentru fiecare grup de 3 biţi.
IBM a stabilit standardul de paritate impară pentru verificarea apariţiei erorilor.
Explicaţiile de mai jos ne pot ajuta să înţelegem ce înseamnă paritatea impară. Cei opt biţi
care compun un octet de date sunt stocaţi în memorie, iar cipul 74LS280, numit
generator/verificator de paritate, aflat pe placa de bază sau pe placa de memorie, evaluează
octetul de date numărând biţi care au valoarea 1. Dacă octetul de date conţine un număr par
de biţi având valoarea 1, cipul generator/verificator de paritate generează valoarea 1 şi o
stochează în cipul de memorie pentru paritate. În acest fel, suma celor nouă biţi (biţii de date
şi bitul de paritate) este un număr impar. Dacă octetul de date conţine un număr impar de biţi
având valoarea 1, cipul generator/verificator de paritate stochează valoarea 0 în cipul de
paritate. În acest fel, suma celor nouă biţi (biţii de date şi bitul de paritate) este un număr
impar. Prin urmare, valoarea bitului de paritate este aleasă astfel încât suma celor nouă biţi
să fie un număr impar. Următoarele exemple ne vor ajuta să înţelegem mai uşor cele expuse
mai sus (reamintim că, biţii de date ai unui octet se numerotează de la 0 la 7).
Extensia de şasiu a fost o opţiune oferită de firma IBM posesorilor de sisteme originale
PC şi XT în scopul adăugării mai multor sloturi de extensie. Acest dispozitiv consta dintr-un
fund de sertar cu opt conectori, unul din aceştia conţinând o placă de extensie conectată prin
intermediul unui cablu cu o placă de extensie similară, instalată în sistem. Datorită celor două
plăci de extensie (din sistem şi de pe extensia de şasiu), sistemul beneficia de încă şase
sloturi libere.
Când este detectată o eroare de paritate, circuitele de verificare a parităţii de pe placa
de bază generează o întrerupere nemascabilă (Non-Mascable Interrupt – NMI) care opreşte
prelucrarea şi îndreaptă atenţia sistemului asupra erorii. Întreruperea nemascabilă lansează
în execuţie o rutină aflată în memoria ROM. Această rutină şterge imaginea de pe ecran şi
apoi afişează un mesaj de eroare în colţul din stânga-sus al ecranului. Conţinutul mesajului
8
diferă de la sistem la sistem. La unele sisteme IBM mai vechi, rutina din memoria ROM
opreşte unitatea centrală de prelucrare. În această situaţie, sistemul se blochează şi pentru
a-l reporni este necesară reiniţializarea hardware sau oprirea şi repornirea sistemului. Din
păcate, toată munca noastră nesalvată pe disc se pierde după efectuarea acestor operaţii.
(O întrerupere nemascabilă reprezintă un avertisment al sistemului care nu poate fi ignorat
de către sistemul de operare).
Majoritatea sistemelor nu opresc unitatea centrală de prelucrare la detectarea unei
erori de paritate, ci ne oferă opţiunea alegerii între reîncărcarea sistemului şi ignorarea erorii
(continuarea lucrului ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat). În plus, aceste sisteme afişează
mesaje de eroare al căror conţinut nu este prezentat în acelaşi format ca la sistemele IBM
(chiar dacă informaţiile oferite utilizatorului sunt în principiu aceleaşi). De exemplu, multe
sisteme prevăzute cu o componentă Phoenix BIOS afişează următoarele mesaje:

Memory parity interrupt at xxxx : xxxx

Type (S) hut off NMI, Type ( R ) eboot, other keys to continue

sau

I/O card parity interrupt at xxxx : xxxx

Type ( S ) hut off NMI, Type ( R ) eboot, other keys to continue

Primul mesaj indică o eroare de paritate la placa de bază (Parity Check 1), iar al
doilea mesaj indică o eroare de paritate la un conector de extensie (Parity Check 2).
Remarcăm că adresa eronată este afişată sub forma xxxx : xxxx (adică forma
segment:deplasament), spre deosebire de sistemele IBM, care afişează adresa eronată sub
formă de adresă liniară.
Exprimarea adresei sub forma segment : deplasament ne ajută să identificăm locaţia
eronată cu o precizie de un octet.
După ce vedem pe ecran acest mesaj de eroare, avem la dispoziţie trei modalităţi de
acţiune. Putem apăra tasta S, ceea ce opreşte verificarea parităţii şi reia funcţionarea
sistemului din punctul în care a apărut eroarea de paritate. Putem apăsa tasta R, acţiune ce
reporneşte sistemul (cu pierderea întregii munci nesalvate pe disc); sau putem tasta orice
altceva, ceea ce duce la reluarea funcţionării sistemului, cu opţiunea de verificare a parităţii
rămasă activă. Dacă problema reapare, este mai mult decât probabilă generarea unei alte
întreruperi nemascabile semnalizând eroarea de paritate. În majoritatea cazurilor, este
preferabil să tastăm S, ceea ce dezactivează verificarea parităţii, astfel încât să putem salva

9
ce am lucrat până atunci. Cel mai bine ar fi efectuarea salvării pe dischetă, pentru a preveni
posibila alterare a conţinutului hard-discului. Trebuie evitată salvarea prin suprascrierea
versiunilor vechi ale fişierului (versiuni care sunt corecte), deoarece ceea ce am salvat după
apariţia erorii de paritate poate fi un fişier alterat. Deoarece verificarea parităţii este în acest
moment dezactivată, procesul de salvare nu va fi întrerupt. După ce am efectuat salvarea,
oprim sistemul, apoi îl punem din nou sub tensiune şi rulăm programele de testare a
memoriei pe care le avem la dispoziţie pentru a depista eroarea. În unele cazuri programul
de autotestare la punerea sub tensiune poate depista eroarea imediat după punerea
calculatorului sub tensiune, dar de cele mai multe ori este necesară execuţia unui program
de testare mai performant (poate chiar o execuţie în mod continuu), pentru localizarea erorii.
Componenta BIOS produsă de firma AMI afişează următoarele mesaje de eroare pe
paritate:

ON BOARD PARITY ERROR ADDR (HEX) = ( XXXXX)

sau
OFF BOARD PARITY ERROR ADDR (HEX) = ( XXXXX )

Aceste mesaje indică apariţia unei erori de paritate pe durata autotestării la punerea
sub tensiune, eroare localizată la adresa indicată în mesaj. Primul mesaj indică o eroare
apărută la placa de bază, iar cel de-al doilea mesaj indică o eroare apărută la o placă
adaptoare montată într-unul din conectorii de extensie. Componenta AMI BIOS poate afişa
mesajele de eroare de paritate şi sub una din următoarele forme:

Memory Paritiy Error at XXXXX

Sau
I/0 Card Parity Error at XXXXX

Aceste mesaje informează utilizatorul despre apariţia unei erori de memorie (la adresa
indicată în mesrj (în timpul funcţionării obişnuite a sistemului. Primul mesaj indică o eroare la
memoria de pe placa de bază, iar cel de-al doilea mesaj indică o eroare la memoria de pe o
placă adaptoare montată într-un slot de extensie.
Deşi multe sisteme permit continuarea lucrului după apariţia unei erori de paritate (şi
permit chiar şi dezactivarea verificării în continuare a parităţii), nu se recomandă continuarea
utilizării calculatorului în astfel de situaţii. Atunci când a fost prevăzută opţiunea de
continuare a lucrului cu sistemul, intenţia a fost aceea de a da posibilitatea salvării a ceea ce
s-a lucrat până atunci şi apoi se testează şi se repară calculatorul. Se va avea grijă cum se
procedează în astfel de situaţii.

10
 Atunci când suntem informaţi despre apariţia erorii de paritate la memorie, ne vom
aminti că aceasta înseamnă alterarea conţinutului memoriei. Dorim să salvăm date potenţial
eronate peste datele bune salvate ultima oară? Categoric nu! Ne asigurăm că efectuăm
salvarea utilizând un nume de fişier diferit. În plus, după semnalizarea unei erori de paritate,
e bine să efectuăm salvarea pe dischetă şi nu pe hard-disc; există riscul alterării informaţiilor
de pe hard-disc dacă salvaţi pe el conţinutul alterat al memoriei.
După ce am salvat munca, determinăm cauza apariţiei erorii de paritate şi reparăm
sistemul. Desigur, am putea fi tentaţi să dezactivăm opţiunea de verificare a parităţii şi să
continuăm să utilizăm sistemul ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. A proceda aşa este
echivalent cu a demonta indicatorul de presiune a uleiului la o maşină care prezintă scurgeri
de ulei, pentru a nu mai fi deranjat de semnalizările acestui indicator!
Sistemele IBM PS/2 comunică utilizatorului erorile de paritate într-un mod uşor diferit
faţă de vechile sisteme IBM. Mesajul care indică eroare de paritate la placa de bază arată
astfrel:

110
xxxxx
În cazul acestor mesaje, numărul XXXXX indică adresa locaţiei unde a fost detectată
eroarea de paritate. La fel ca majoritatea sistemelor IBM, sistemele PS/2 se blochează după
afişarea acestor mesaje, eliminând astfel orice posibilitate a utilizatorului de a salva ceea ce
a lucrat până atunci.

2.1 Modulele SIMM

Pentru implementarea memoriei, majoritatea sistemelor moderne au adoptat modulele

SIMM (Single In-line Memory Modules) ca o alternativă la cipurile de memorie individuale.
Aceste plăci de dimensiuni reduse se introduc în conectorii speciali de pa placa de bază sau
de pe o placă de memorie. Cipurile de memorie individuale sunt lipite pe placa modului
SIMM, astfel încât nu pot fi scoase şi înlocuite. Dacă un cip de memorie dintr-un modul SIMM
se defectează, trebuie înlocuit întregul modul. Modulul SIMM este tratat ca un cip de
memorie de capacitate foarte mare.
Calculatoarele personale compatibile IBM au două tipuri principale de module SIMM –
pe 9 biţi (cu 30 de pini) şi pe 36 de biţi (cu 72 de pini) – de diferite capacităţi. Modulele cu 30
de pini sunt mai mici decât modulele cu 72 de pini şi pot avea cipuri pe oricare din feţele
plăcii sau pe amândouă. Există atât module SIMM cu biţi de paritate, cât şi fără. Până de
curând, toate sistemele compatibile IBM au utilizat funcţia de verificare a parităţii ca un mijloc

11
de asigurare a acurateţii. Alte calculatoare, necompatibile IBM, cum ar fi de exemplu
calculatoarele Macintosh produse de firma Apple, nu au utilizat niciodată opţiunea de
verificare a parităţii. De exemplu, calculatoarele Apple utilizează aceleaşi module SIMM cu
30 de pini şi 72 de pini pe care le utilizează sistemele IBM, dar nu sunt prevăzute cu circuite
de generare/verificare a parităţii. Prin urmare, calculatoarele Apple pot utiliza module SIMM
cu 30 de pini pe 8 biţi, care sunt puţin mai ieftine decât modulele SIMM cu 30 de pini pe 9 biţi
(8 biţi de date şi un bit de paritate) utilizate de majoritatea calculatoarelor personale
personale compatibile IBM. De asemenea, calculatoarele Apple pot utiliza modulele SIMM cu
72 de pini pe 32 de biţi, care sunt puţin mai ieftine decât modulele SIMM cu 72 de pini pe 36
de biţi (32 de biţi de date şi 4 biţi de paritate) utilizate de majoritatea calculatoarelor
personale compatibile IBM. În calculatoarele Apple putem utiliza şi module SIMM prevăzute
cu biţi de paritate; aceşti biţi vor fi pur şi simplu ignoraţi de calculator. Dacă într-un sistem
compatibil IBM care necesită controlul parităţii utilizăm module SIMM fără biţi de paritate, vor
apărea imediat erori de paritate, iar sistemul nu va putea funcţiona. Dacă efectuăm service
atât la sistemele IBM cât şi la sistemele Apple, putem păstra în stoc numai module SIMM
prevăzute cu biţi de paritate, deoarece aceste module pot fi utilizate la ambele tipuri de
sisteme.
Recent, pe piaţa sistemelor compatibile IBM a luat naştere o tendinţă perturbatoare.
Câţiva dintre cei mai importanţi furnizori au început să livreze sisteme cu opţiunea de
verificare a parităţii dezactivată. Aceste sisteme pot utiliza modulele SIMM fără biţi de
paritate, care sunt puţin mai ieftine, aşa cum o fac şi sistemele Apple. Ceea ce este uimitor
este faptul că procesoarele 386 de cele superioare au încorporate circuitele de
generare/verificare a parităţii, astfel încât pe placa de bază nu sunt necesare circuite
suplimentare. Este economisit doar costul cipurilor de paritate de pe modulele SIMM.
Cum se realizează aceasta? Majoritatea plăcilor au posibilitate de dezactivare a
verificării parităţii, ceea ce face ca ele să poată accepta şi module SIMM fără biţi de paritate.
Majoritatea plăcilor de bază mai vechi nu acceptau decât module SIMM cu biţi de paritate,
deoarece nu erau prevăzute cu posibilitatea de dezactivare a verificării parităţii. Unele plăci
de bază de fabricaţie recentă au un jumper care activează sau dezactivează circuitele de
generare/verificare a parităţii. Altele includ această facilitate ca o opţiune a programului de
configurare (SETUP), iar alte sisteme testează memoria pentru a detecta existenţa biţilor de
paritate şi în cazul în care aceştia lipsesc în toate bancurile de memorie, dezactivează în
mod automat verificarea parităţii. La aceste din urmă sisteme, instalarea unui singur modul
SIMM fără biţi de paritate cauzează dezactivarea verificării parităţii pentru toată memoria.
Adeseori s-a constatat că verificarea parităţii este primul mod de a detecta problemele
sistemului, astfel încât, practic, toate sistemele de fabricaţie recentă sunt prevăzute cu

12
module SIMM fără biţi de paritate. Din fericire, această situaţie neplăcută poate fi evitată
specificând că dorim module SIMM cu biţi de paritate atunci când comandaţi un sistem nou.
Dacă nu specificăm explicit acest lucru, mai mult ca sigur vom primi un sistem mai ieftin, fără
paritate. De asemenea, ne vor asigura că placa de bază din sistemul nostru are activată
verificarea parităţii, deoarece majoritatea plăcilor de bază vin cu verificarea parităţii
dezactivată.
Din nefericire, acum există multe sisteme care nici nu mai sunt prevăzute cu funcţia de
verificare a parităţii . De exemplu, toate sistemele Pentium care utilizează setul de cipuri Intel
Triton sunt lipsite de circuitele de verificare a parităţii. Aceasta le face inapte pentru utilizarea
în aplicaţii speciale, în care verificarea parităţii este necesară. Intel lucrează la un nou set de
cipuri, Triton II, care nu va avea funcţia de verificare a parităţii, dar va beneficia, în schimb,
de o caracteristică şi mai puternică: utilizarea codului de eroare ECC (Error Correcting
Code), care permite corectarea erorii.
Figurile 3 şi 4 prezintă modulele SIMM tipice cu 30 de pini (pe 9 biţi) respectiv cu 72
de pini (pe 36 de biţi). Aceşti pini se numără de la stânga la dreapta şi sunt conectaţi pe
ambele feţe ale modulului. Toate dimensiunile sunt indicate atât în inci, cât şi în milimetri (în
paranteze).
Un modul SIMM este extrem de compact, dacă ţinem seama de capacitatea sa de
memorare. În funcţie de versiune, sunt disponibile module SIMM de diverse capacităţi.
Tabelul ….. prezintă capacităţile modulelor SIMM (atât cu 30 de pini, cât şi cu 72 de pini)
existente pe piaţă.
Figura 3. Un modul SIMM cu 30 de pini (pe 9 biţi) tipic.

Figura 4. Un modul SIMM cu 72 de pini (pe 36 de biţi) tipic.

13
 Modulul SIMM, indiferent de tipul lor şi de capacitatea lor de memorare, sunt fabricate
în mai multe variante constructive care se deosebesc prin timpii de acces. Timpii de acces
sunt exprimaţi în nanosecunde (prescurtat ns). Timpii de acces caracteristici unui modul
SIMM variază de la 120 ns (cele mai lente module SIMM) la 50 ns (ce mai rapide). Multe
dintre primele sisteme care au utilizat module SIMM au folosit versiunile constructive lente
(cu timpi de acces de 120 ns). Aceste module au fost înlocuite rapid de modulele cu timpi de
acces de 100 ns şi chiar mai mici. În prezent, sunt disponibile pe piaţă module SIMM cu timpi
de acces de 80 ns, 70 ns sau 60 ns. Sunt disponibile şi module mai lente sau mai rapide, dar
ele nu sunt prea căutate şi se găsesc mai greu. Dacă un sistem necesită module SIMM de o
anumită viteză şi nu le găsiţi pe piaţă, putem înlocui (aproape întotdeauna) aceste module cu
unele mai rapide. La amestecarea (combinarea) modulelor SIMM de viteze diferite nu se
ivesc nici un fel de probleme atât timp cât utilizăm module SIMM de viteza cerută de sistem
sau de viteze mai mari. Deoarece diferenţele de preţuri între modulele SIMM de acelaşi tip şi
aceeaşi capacitate, dar de viteze diferite, sunt în general nesemnificative, e bine să
cumpărăm module SIMM mai rapide decât cele necesare unor anumite aplicaţii, deoarece
aceste module vor putea fi utilizate pe viitor într-un sistem mai performant care ar necesita o
viteză sporită.
Existenţa mai multor variante ale modulelor SIMM cu 30 de pini poate afecta modul lor
de lucru într-un anumit sistem. Mai întâi, trebuie precizat că există două variante ale
configuraţiei pinilor. Majoritatea sistemelor utilizează module SIMM a căror configuraţie de
pini este conformă standardului industrial. Multe sisteme IBM mai vechi au utilizat un tip de
modul SIMM cu 30 de pini uşor modificat (este vorba de sistemele IBM începând cu
calculatorul XT – 286 lansat în anul 1986 până la calculatorul PS/2 Model 25, 30, 50 şi 60).
Aceste sisteme necesită un tip de modul SIMM având la cinci dintre cei 30 de pini semnale
diferite faţă de modulul SIMM standard. Aceste module sunt cunoscute sub numele de
module SIMM cu 30 de pini de tip IBM. Putem transforma un modul SIMM generic într-un
modul SIMM de tip IBM şi viceversa, dar este mai uşor să achiziţionăm de la început modulul
SIMM potrivit pentru sistemul dumneavoastră.
O altă problemă în legătură cu modulele SIMM cu 30 de pini se referă la numărul de
cipuri. Modulul SIMM în întregul lui se comportă ca un singur cip pe 9 biţi (inclusiv bitul de
paritate) şi contează cum este obţinut acest total de 9 biţi. Vechile module SIMM erau
realizate cu câte 9 cipuri separate, pe câte 1 bit, în timp ce multe din noile module SIMM
utilizează două cipuri pe 4 biţi şi un cip pe 1 bit pentru paritate: în ambele cazuri rezultă un
total de 9 biţi. Accesarea modulelor SIMM cu trei cipuri poate necesita reglarea circuitelor

14
pentru controlul operaţiei de reîmprospătare (circuite aflate pe placa de bază) şi multe plăci
de bază mai vechi nu pot satisface această cerinţă. Majoritatea plăcilor de bază moderne
rezolvă automat problemele timpilor de reîmprospătare (puţin diferiţi pentru modulele SIMM
cu 3 şi respectiv 9 cipuri) şi în acest caz se recomandă să fie utilizate modulele SIMM cu 3
cipuri, care sunt mai fiabile, consumă mai puţină energie şi costă mai puţin. Dacă avem un
calculator mai vechi, el va funcţiona mai mult ca sigur şi cu module SIMM cu 3 cipuri, dar
acest lucru nu este valabil pentru toate sistemele. Din păcate, singurul mod de a afla dacă
sistemul nostru funcţionează cu module SIMM cu 3 cipuri este instalarea în sistem a acestor
module şi testarea lor. Pentru a preveni pierderea de timp care apare în cazul în care trebuie
înlocuite cu module SIMM cu 9 cipuri, modulele SIMM cu 3 cipuri ce nu funcţionează corect
în sistemul nostru, se recomandă utilizarea de la început a modulelor SIMM cu cipuri în toate
sistemele mai vechi.
Modulele SIMM cu 72 de pini nu prezintă deosebiri din punct de vedere al configuraţiei
pinilor şi se diferenţiază numai prin capacitate şi viteză. Aceste module SIMM nu sunt
afectate, în ceea ce priveşte funcţionarea, de numărul de cipuri pe care îl prezintă. Modulele
SIMM cu 72 de pini sunt ideale pentru sistemele pe 32 de biţi (cum ar fi sistemele cu
procesor 486) deoarece ele conţin un întreg banc de memorie (32 de biţi de date şi 4 biţi de
paritate). Când configurăm un sistem care utilizează module SIMM cu 72 de pini, putem de
obicei să adăugăm sau să scoatem câte un singur modul SIMM (cu excepţia sistemelor care
utilizează memorie intercalată pentru a reduce numărul de stări de aşteptare). Modulele
SIMM cu 30 de pini sunt incomod de folosit în sistemele pe 32 de biţi, deoarece pentru a
adăuga sau scoate un banc de memorie trebuie adăugate, respectiv scoase patru astfel de
module. Un sistem 386SX sau 286 necesită numai două module SIMM pe 9 biţi pentru a
realiza un banc de memorie, astfel încât la aceste sisteme, modulele SIMM cu 30 de pini
reprezintă o soluţie mai bună.
Unele sisteme cu procesor 486 (prin care sistemele PS/2, modelele 90 şi 95)
utilizează memoria intercalată pentru a reduce numărul stărilor de aşteptare. Aceasta
necesită folosirea unui număr par de module SIMM pe 36 de biţi, deoarece accesele la
memoria intercalată se fac alternativ la două module SIMM pentru îmbunătăţirea
performanţelor.
Un banc de memorie reprezintă cea mai mică porţiune de memorie care poate fi
accesată de către procesor la un moment dat şi corespunde de obicei numărului de biţi ai
magistralei de date a procesorului. Dacă memoria este intercalată, bancul virtual de memorie
poate avea un număr de biţi de două ori mai mare decât magistrala de date a procesorului.
Un modul SIMM nu poate fi înlocuit întotdeauna cu un modul de capacitate mai mare.
De exemplu, sistemele IBM PS/2 Model 70-Axx şi Bxx acceptă module SIMM cu 72 de pini,

15
capacitatea de1M sau 2M şi timp de acces de 80ns (sau chiar mai puţin). Deşi există module
SIMM cu 72 de pini având capacitatea de 4M şi timp de acces de 80ns,ele nu pot fi montate
sistemele menţionate mai sus. Sistemele PS/2 Model 55SX şi 60SX acceptă însă module
SIMM cu 72 de pini având capacitatea de 1M, 2M sau 4M. Un modul SIMM cu capacitatea
de memorare mai mare funcţionează în sistem doar dacă placa de bază este proiectată
astfel încât să accepte acest modul pe prima poziţie. Pentru a determina viteza şi capacitatea
de memorare a modulelor SIMM necesare sistemului dumneavoastră, consultăm
documentaţia tehnică aferentă sistemului.
Modulele SIMM au fost proiectate cu scopul de a elimina penele de contact apărute la
sistemele prevăzute cu cipuri de memorie montate în socluri.

16
 Norme de protecţia muncii

În cursul şi din cauza proceselor de muncă, omul nu este supus numai unor
solicitări fizice şi psihice care se pot compensa prin odihna zilnică şi alte acţiuni similare de
refacere a forţei sale de munca. Uneori, el devine subiectul unor evenimente nedorite, care-i
diminuează până la indisponibilizarea temporară sau permanentă sau anihilează capacitatea
de muncă: accidentele şi îmbolnăvirile profesionale.
Actuala era industrială a fost însoţită, printre altele, de amplificare fără precedent a
dimensiunii şi gravităţii acestui fenomen. În consecinţă, în ansamblul practicilor şi cercetărilor
vizând relaţia omului cu munca s-a conturat, în decursul timpului ca obiectiv distinct
protejarea lucratorului împotriva accidentelor de munca şi bolilor profesionale, sub denumirea
convenţionala de protecţia muncii.
În accepţia cea mai generală, de protecţia muncii este un ansamblu de acţiuni şi
masuri care are ca obiectiv cunoaşterea şi înlăturarea tuturor elementelor care pot apărea în
procesul de munca succeptibile sa provoace accidente şi îmbolnăviri profesionale.
Instalaţiile şi echipamentele electrice şi electronice comportă în exploatarea riscurilor
de electrocutare a proceselor care le deservesc, întreţin sau repară atunci când nu se
respectă măsurile de electrosecuritate.
Majoritatea aparatelor electrice, inclusiv calculatoarele sunt alimentate prin reţelele de
joasa tensiune ce nu depăşesc 220V curent alternativ. Această tensiune întră în categoria
tensiunilor periculoase la atingere, putând provoca moartea prin electrocutare.
Riscurile de electrocutare sunt determinate de:
- defecte de izolaţie, a cablurilor de alimentare( a unităţii centrale sau a monitorului);
- nedecuplarea de la reţeaua de ca.~220V în cazul intervenţiei( dezasamblării
sursei de alimentare
- întreruperea firului de legare la pământ în cazul unui defect de izolaţie
- lucrările de întreţinere şi reparare a echipamentelor electrice se vor face numai de
persoane calificate
- daca echipamentele electrice nu sunt prevăzute în construcţie cu dispozitive de
protecţie adecvate sau daca acestea sunt îndepărtate sau defecte
- înainte de punerea în funcţiune a echipamentelor electrice trebuie măsurată:
1. Rezistenţa fiecărei prize locale:
Rezistenta totala de legare la pământ a carcaselor, echipamentelor electrice

17
 Instalaţiile de protecţie prin legare la pământ servesc pentru protejarea împotriva
electrocutării în cazul atingerii părţilor metalice aflate accidental sub tensiunea dorită
deteriorării izolaţiei conductoarelor.
La interval de max. 12 luni trebuie măsurata :
- rezistenta prizelor principale
- rezistenta prizelor locale aferente posturilor de transformare
Daca la măsurătorile executate, mărimea rezistentelor electrice depăşeşte limitele
admise, se va proceda la revizia, respectiv la înlocuirea electrozilor şi refacerea circuitelor
prizelor de pământ, astfel ca valoarea măsurată a rezistenţelor să se încadreze în limitele
normale.

18
 BIBLIOGRAFIE

 Scott Mueller, PC Depanare şi modernizare, Editura Teora, Bucureşti 1999

 Rudu Mârşanu, Calculatoare personale, elemente arhitecturale, Editura

All,Bucureşti 2001

19