COMPETENTE IN UTILIZARE A NOILOR

TEHNOLOGII INFORMATIONALE

PENTRU DOBANDIREA DE
COMPENTENTE
PREPROFESIONALE SPECIFICE

1
1. CALCULATORUL, (HARDWARE, SOFTWARE)

2. COMPONENTELE INTERNE ALE CALCULATORULUI, PERIFERICE

3. SISTEME DE OPERARE, PROGRAME UTILITARE

4. RETELE (DEFINITIE, CLASIFICARE), INTERNETUL

5. PROGRAME EDITARE TEXT: MICROSOFT WORD

2
 1. CALCULATORUL, (HARDWARE, SOFTWARE)

Charles Babbage - matematician britanic care a inventat primul dispozitiv ce poate fi

considerat un computer în sensul modern al cuvântului
 4000 componente
 Cântărea 3 tone, aprox. 3 metri lăţime, 2 ½ lungime
 Echipamentul a efectuat prima secvenţă de calcule la începutul anilor 1990
obţinându-se rezultate cu o precizie de 31 de cifre zecimale

 Bill Gates şi Paul Allen fondează

Microsoft (1975)
 BASIC 2.0
 Primul limbaj de nivel înalt disponibil pe un calculator personal
 S. Wozniak şi S. Jobs:
 Apple 1 - 1976
 Apple II - 1977
 16k ROM, 4k de RAM, tastatură şi display color
 TRS-80 (bazat pe Z80) de la Radio Shack - 1977
 4k ROM, 4k RAM, tastatură şi drive de tip casetă
 Primul PC (Personal Computer) de la IBM - 1981
 Microprocesor pe 16-biţi 8088, ROM BASIC, floppy-disc 360K, DOS 1.0

 1983 IBM XT are hard-disc (10Mb costa 3000$)

 1985 Intel introduce 80386
 Primul membru pe 32-biţi din familia 80x86
 1986 Compaq introduce primul sistem bazat pe 80386
 1989 Intel introduce 80486, ce includea coprocesor matematic
 1992 Intel Pentium (64-biţi) magistrala de memorie
 AMD, Cyrix 486 procesoare compatibile (clonă)
 1996 Intel Pentium Pro
 1998 Intel Pentium II
 2000 Intel Pentium IV la 1.5 GHz
 Etc…

Orice societate nu poate exista fără informaţie şi comunicarea ei.

Cantitatea de informaţie este în continuă creştere şi aceasta este caracteristica
evoluţiei societăţii umane care se află în faza societăţii informaţionale.
Zona informaţională este constituită din mai multe niveluri indivizibile, şi anume:
1. informaţia ca atare, în format electronic (baze de date, baze de documente, baze
de imagini ş.a.);
2. componentele hardware şi software disponibile utilizatorilor pentru a prelucra
aceste informaţii;
3. infrastructura fizică (cablu, reţele de comunicaţii radio şi prin satelit);
4. serviciile de bază ale telecomunicaţiilor: e-mail, transfer electronic de date, acces
interactiv la baze de date şi transmiterea interactivă a imaginii digitale;
5. aplicaţiile care oferă utilizatorilor serviciile specifice de care au nevoie pentru a
utiliza nivelurile anterior menţionate.

3
 Componentele unui sistem de calcul sunt:
Hardware-ul
Software-ul

Hardware-ul reprezintă componenta fizică a unui sistem

de calcul, adică ansamblul de echipamente care alcătuiesc sistemul de calcul. Ele sunt
formate din calculatorul propriu-zis şi echipamentele periferice şi sunt folosite pentru
culegerea, stocarea, prelucrarea, redarea şi transmiterea rezultatelor. Comunicarea
perfecta dintre ele duce si mentine buna functionare a calculatorului.
Componentele hardware de baza ale unui calculator sunt:
- carcasa, sursa de alimentare, placa de baza, procesorul, memoria RAM, placa video,
placa de sunet, unitatea de stocare magnetica (hard diskul), unitatea de stocare optica
(cd-rom, dvd-rom, floppy disk)
Componentele optionale sunt: modem, placa de retea, placa de captura, tv-tuner
Tot echipamente hardware sunt si perifericele: tastatura, mouse, imprimanta, scanner,
joystick, etc.

2. COMPONENTELE INTERNE ALE CALCULATORULUI, PERIFERICE

Procesorul poate fi considerat creierul unui calculator, deoarece el executa ―gandirea‖.
De fapt, el nu face altceva decat sa ―proceseze‖ bitii de 1 si 0 primiti de la memoria RAM a
sistemului.
Placile de baza reprezinta elementul de legatura dintre toate componentele sistemului. Pe
o placa de baza exista 2 chipset-uri (un northbridge si un southbridge). Northbridge-ul se
ocupa cu comunicatiile dintre procesor, magistrala de date si memoria sistemului iar
southbridge-ul se ocupa cu managementul controllerilor IDE, SCSI si cu perifericele (placa
video, placa de sunet etc.)
Placile de baza contin mai multe tipuri de conectori si interfete. Interfetele cele mai
cunoscute sunt:
ISA (Industry Standard Arhitecture)– Pe cale de disparitie, ce functioneaza la 16
MHz si este folosita de placi grafice, placi de sunet si modemuri mai vechi;
PCI (Peripheral Connection Interface) – Interfata cea mai cunoscuta, functioneaza
la 33 MHz si este folosita de placi grafice, placi de sunet, modemuri, convertoare,
controllere etc. relativ noi;
AGP (Accelerated Graphics Port) 1x/2x/4x/8x – Interfata pentru placi grafice
moderne, functioneaza la 66 MHz in mod 1x, 133 MHz in mod 2x, 266 MHz in mod 4x si
533 MHz in mod 8x (faza de proiect); Mai nou aceasta este inlocuita cu interfata PCI-
express.
4
 CNR – Interfata pentru realizarea de retele de tip LAN;
AMR (Audio – Modem Riser) – pentru conectarea de modemuri speciale;

De asemenea, fiecare placa de baza are conectori IDE, la care se conecteaza

hard-diskuri, CD-ROM-uri/ CD-Writere etc.
Placa de baza mai contine si interfete pentru memoria RAM (tip SIMM, DIMM, sau RIMM)
si de asemenea memoria nevolatila de tip ROM (Read-Only Memory) ce contine
informatiile elementare ale sistemului numita BIOS (Basic Input-Output System). Memoria
BIOS conetine la randul ei memoria CMOS care este modificabila.
Incorporate pe placa de baza mai sunt si porturile seriale (denumite COM (de la
communication) 1 (cu 9 pini) si 2 (cu 24 de pini)) – pentru mouse/fax modem extern, portul
LPT (line printer) – pentru imprimante/scannere/plottere, porturile USB (Universal Serial
Bus) 1.0 sau 2.0 pentru camere video/ scannere/ aparate foto digitale, porturile Fire-Wire,
pentru conectarea de dispozitive prin infrarosu (denumite de IEEE (Institute of Electrical
and Electronics Engineers) IEEE 1394). De asemenea porturile COM, LPT, USB si Fire-
Wire permit realizarea de retele prin intermediul lor.
Placa de baza gazduieste procesorul pe ceea ce se cheama ori SLOT, ori Socket.
Exista o multitudine de SLOT-uri/Socket-e in functie de procesorul dorit (Ex: slotul pentru
procesor Intel Core2Duo este socket 775).

Memoria RAM - Random Acces Memory

RAM este prescurtarea de la Random Acces Memory - adică memorie cu acces aleator.
Accesul aleator nu se referă la faptul că datele conţinute de acest tip de memorie sunt
accesate la întâmplare… Caracteristica de acces aleator face referire la posibilitea de
stocare şi accesare a datelor în mod non-secvenţial. Altfel spus, nu este necesar ca
spaţiul de stocare să fie umplut în ordine de la început până la sfârşit si datele pot fi
accesate direct indeferent de localizarea acestora.

Memoria internă este zona de memorie care poate fi accesată în mod direct de către
microprocesor . Orice cantitate de date înainte de a putea fi prelucrată de microprocesor
trebuie să treacă mai întâi prin memoria internă a calculatorului. Pentru că totul trebuie să
ajungă mai întâi în memoria internă, dimensiunea şi viteza de lucru a acesteia influenţează
în mod direct performanţele unui calculator. Acesta este unul şi din motivele pentru care
memoria internă este adusă de fiecare dată în discuţie atunci când trebuie evalute
perfomaneţele unui calculator.

5
 Pentru că totul trece prin memoria RAM, capacitatea de stocare a memoriei RAM şi
rapiditatea acesteia influenţează în mod direct performanţele calculatorului.

Orice software este conceput să funcţioneze în prezenţa unei anumite cantităţi minime
de memorie RAM. Dacă într-un calculator nu se găseşte minimul de memorie RAM cerut
de un program - acesta va refuza să pornească sau va funcţiona necorespunzător.

O cantitate insuficientă de memorie RAM poate afecta serios performanţele

calculatorului pe ansamblu.

Mai multă memorie RAM înseamnă performanţe mai bune ale calculatorului, sau cel
puţin, aşa văd lucrurile o bună parte dintre utilizatorii de calculatoare personale. Nu
încercaţi să vă opuneţi acestei păreri generale chiar in unele cazuri dubland cantitatea de
memeorie nu se va observa practic nicio diferenta.

• Memoria RAM are o viteză de lucru foarte mare în comparaţie cu restul dispozitivelor de
stocare

Acordaţi-vă un punct dacă aţi ales a treia variantă, într-adevăr, memoria RAM este
mult mai rapidă decât alte dispozitive de stocare.

Memoria RAM poate furniza date cu rapiditate microrprocesorului datorită faptului că este
o componentă 100% electronică şi nu „beneficiază‖ de părţi în miscare precum majoritatea
dispozitivelor de stocare obişnuite.
Dacă în prezent un hard disk obişnuit poate funiza microprocesorului aproximativ 100 de
MB/s de date pe secundă, memoria RAM poate furniza date şi la viteze de peste 9000
MB/s în cazul tehnologiei DDR3.

tipurile de memorie RAM:

SDR-SDRAM - Single Data Rate SDRAM - acest tip de memorie a facut cariera
începând cu mijlocul anilor ‗90 şi până în anii 2002-2003 când încă se mai puteau
achiziţiona calculatoare personale noi echipate cu sloturi de memorie SD-RAM.

DDR SDRAM - Double Data Rate SDRAM sau DDR1 - primele memorii DDR au făcut
echipă cu generaţia calculatoarelor de peste 1Ghz, acest prag fiind atins pentru
calculatoarele de acasă în anul 1999. Prima placa de bază cu suport DDR a fost
disponibilă în toamna anului 2000. Pe piaţa calculatoarelor personale memoriile DDR au
coexistat cu cele SDR, tranziţia către acest standard fiind încheiată abia când pe piaţa
calculatoarelor personale nu sau mai găsit plăci de bază compatibile cu memoriile SD-
RAM.

DDR2 SDRAM - Acest standard a devenit disponibil pentru utilizatori la jumătatea

anului 2003. Momentan sunt cele mai comune tipuri de memorie în rândul calculatoarelor
personale noi.

DDR3 SDRAM- deşi anunţate încă din 2005 primele plăci de bază cu suport pentru
acest tip de memorie au apărut în vara anului 2007. În prezent reprezintă cea mai
performantă soluţie dar nu şi ce-a mai convenbilă având în vedere costurile per megabait.

Trebuie stiut ca fiecare generaţie de memorie RAM se deosebeste electric şi fizic faţă de
generaţia anterioară. În practică aceasta înseamnă că nu putem folosi simultan doua tipuri
de memorii RAM din generatii diferite, de exemplu SD-RAM împreuna cu DDR-RAM sau
6
DDR2 împreuna cu DDR3. De asemenea, nu vom putea întroduce un modul de memorie
DDR2 într-un slot de memorie DDR datorită existenţei unui element de protecţie cunoscut
şi sub denumirea de ―cheie‖.

Placile video sunt (foarte pe scurt), perifericele ce afiseaza imaginile pe monitor.

Desigur, acestea au evoluat foarte mult si sunt printre perifericele ce afecteaza cel mai
mult performantele unui calculator.
Hard discurile sunt unitati de stocare magnetice. In ziua de azi ele au capacitati variabile
de la 160 GB si pana la 1 TB. Ele pot fi conectate pe 2 tipuri de porturi: IDE (viteza de
pana la 166MB/s) sau SATA (viteza de pana la 300MB/s la SATA II).
Un factor determinant in performanta unui HDD este si viteza de rotatie a platanelor sale.
Ea variaza de la 5400 rpm (de obicei la hdd de laptop) si pana la 15000 de rpm (la discuri
pt. servere). La calculatoarele personale viteza standard este de 7200 rpm. Un alt factor
este si memoria cache (variaza de la 2 MB la 32 MB).

Pentru a putea fi folosit, un hard-disc trebuie să fie formatat, adică trebuie definită o
structură recunoscută de sistemul de operare. Formatarea unui hard-disc presupune trei
etape:
formatarea la nivel inferior sau formatarea fizică;
formatarea la nivel superior sau formatarea logică
partiţionarea.
Formatarea fizică constă în crearea sectoarelor fizice pe disc. Sectoarele sunt
create şi completate cu marcajele de adrese folosite pentru identificare, respectiv cu
porţiuni de date.
Formatarea logică reprezintă adaptarea discului la cerinţele sistemului de operare. În
timpul formatării logice, pistele discului sunt împărţite în sectoare, numărul acestora
depinzând de tipul unităţii.

Principalii producatori de hard diskuri in ziua de azi sunt Maxtor, Western Digital, Seagate,
Hitachi, IBM, Samsung si altii.
Cd-rom-ul este o unitate optica de stocare a datelor. Ea foloseste laserul pentru a citi
mediile CD. Un CD poate avea capacitatea de 650 sau 700 MB (in format muzical 74 sau
80 de minute).
Ca tot vorbisem de scriere, unitatile CD-ROM nu pot scrie CD-uri (tocmai de aceea se
numesc CD-ROM-uri (Compact Disk – Read Only Memory), pentru ca ele nu pot scrie CD-
uri). Rolul scrierii de CD-uri ii revine unei alte unitati, denumite CD-R/RW (CD-
Writer/ReWriter), care poate atat scrie, cat si citi CD-uri.
DVD-urile sunt unitati de mare capacitate, (uzual 4,7 GB), ce sunt construite pentru a
stoca filme de lunga durata la o calitate deosebita.Unitatile DVD-ROM, ca si in cazul celor
CD-ROM, pot doar sa citeasca mediile DVD, iar cele DVD-RW sunt echivalente
omoloagelor lor de la CD-uri, si anume CD-RW-lor.

7
 Tabelul nr. 1.3. Formate pentru discurile DVD
Format Descriere Capacitate
DVD-ROM Disc read-only ce poate stoca între 4.7 GB; 8.5 GB;
4.7 şi 17 Gb de informaţie, 9.4 GB; 17 GB
asemănător CD-ului. Aprobat de
DVD Forum.
DVD-R Disc inscriptibil similar CD-R. 3.95 GB (1 faţă);
Aprobat de DVD Forum 7.9 GB (2 feţe)
DVD-RAM Mediu reinscriptibil apărut după 2.6 GB (1 faţă);
CD-RW, folosit pentru stocare de 5.2 GB (2 feţe)
date. Incompatibil cu unităţile
DVD-ROM. Aprobat de DVD
Forum
DVD-RW Înlocuitorul discurilor DVD-RAM. 3.95 GB (1 faţă);
Asemănător cu CD-RW ca 7.9 GB (2 feţe)
tehnologie. Aprobat de DVD
Forum
DVD+R Format inscriptibil similar CD-R. 4.7 GB; 9.4 GB
După inscripţionare datele devin
permanente
DVD+RW Format reinscriptibil dezvoltat de 4.7 GB; 9.4 GB
DVD+RW Alliance, cu facilităţi
pentru domeniul video. Permite
oprirea şi pornirea înregistrării
video fără compromiterea discului.
DVD-Audio Disc read only. Stochează 8 ore 4.7 GB
de muzică la calitate CD. Aprobat
de DVD Forum
DVD-Video Format read only implementat 4.7 GB; 8.5 GB;
pentru proiecţia filmelor. 9.4 GB; 17 GB
Compatibil atât cu unităţile DVD-
ROM, cât şi cu cele DVD-Player.
Aprobat de DVD Forum

Monitoarele sunt parti deosebit de importante in componenta unui calculator, dar si

deosebit de complexe. Monitoarele obisnuite sunt in general cele de tip LCD (Liquid
Crystal Display). Pana nu demult existau pe piata si cele CRT (Cathode Ray Tube). Mai
rar, inca se gasesc si acestea.

Placile de sunet sunt cele care genereaza si redau sunetul catre boxe. Ele sunt in
general pe 16/32 de biti si au accelerare direct sound. Ele mai pot sa aiba efecte speciale
de tipul Dobly System, Dolby Sorround, Aureal 3D etc.

Modemurile sunt de două tipuri: interne şi externe. Modemul intern este o placă de
calculator montată în interior şi conectată la linia telefonică. Modemul extern se
conectează în exteriorul calculatorului printr-un cablu ce face legătura cu portul serial al
calculatorului.
Modemurile telefonice sunt cel mai comun şi mai des utilizat mijloc de conectare la
Internet. În prezent se fabrică modemuri cu rate de transfer 56 Kbps sau 128 Kbps.

8
 Modemul are ca avantaj costurile reduse de achiziţionare şi instalare pe o linie
existentă, dar intervine problema notei telefonice.
Pe lângă modemul telefonic mai sunt utilizate şi modemurile de cablu şi
modemurile radio.
Modemul de cablu utilizează cablul TV pentru realizarea conexiunii. Ratele de
transfer atinse de o astfel de reţea se situează în jurul valorii de 4 Mbps, existând însă şi
variante de 10-30 Mbps sau chiar mai mult. Această rată de transfer este însă împărţită cu
vecinii, deoarece este un singur fir prin care circulă semnalele. Legătura dintre modemul
de cablu şi calculator este asigurată în general de o placă de reţea de 10 Mbps care
limitează automat rata maximă de transfer. Modemul de cablu are avantajul unui cost de
instalare destul de redus şi al unei rate de transfer destul de bune, iar ca dezavantaj costul
destul de mare al modemului.

Scannerele sunt niste dispozitive ce permit ―scanarea‖ documentelor si salvarea lor in

format digital in calculator, sub diferite extensii (JPG,GIF,BMP,PDF etc.).
Ele au diferite rezolutii de scanare (ce afecteaza calitatea imaginii scanate) si
pot include adaptoare de transparenta (pentru scanarea filmelor de aparat foto developate
si diapozitivelor). Ele pot si conectate atat pe interfata LPT (1) a calculatorului, existand
posibilitatea conectarii in cascada a unei imprimante), cat si pe porturile USB.

Imprimantele sunt dispozitivele opuse scannerelor, care pot tipari imaginile/textul din
formatul digital al calculatorului pe hartie. Exista mai multe tipuri de imprimante, in functie
de metoda de tiparire:
- Imprimantele cu jet de cerneala, ce au un cartus (sau chiar mai multe de diferite culori)
cu cerneala cu care improsca hartia si realizeaza imprimarea;Acestea pot fi atat color, cat
si alb-negru;

- Imprimantele cu laser, care folosesc laserul pentru a imprima cu ajutorul unui cartus de
praf special, numit ―toner‖;

- Imprimantele matriceale, cu ―ace‖ si ―panglica‖, ce sunt folosite pentru imprimare;

9
- Imprimantele termice, ce folosesc o hartie speciala sensibila la caldura pentru a realiza
imprimarea.

3. sisteme de operare, programe utilitare

Sistemul de operare asigură exploatarea echipamentelor şi diferă în funcţie de
tipul şi mărimea calculatoarelor. De obicei, un sistem de operare cuprinde mai multe
programe utilitare ce ne ajuta sa utilizam calculatorul fara intalarea unor programe
suplimentare.
Sistemul de operare reprezintă ansamblul de programe care asigură utilizarea optimă a
resurselor fizice şi logice ale unui sistem de calcul. El are rolul de a gestiona funcţionarea
componentelor hardware ale sistemului de calcul, de a coordona şi controla execuţia
programelor şi de a permite comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul. Folosirea
hardware-ului unui sistem de calcul ar fi dificilă şi ineficientă în lipsa unui sistem de
operare. Sistemul de operare este componenta software care coordonează şi
supraveghează întreaga activitate a sistemului de calcul şi asigură comunicarea
utilizatorului cu sistemul de calcul, trebuind să fie capabil să realizeze o interfaţă între
calculatorul propriu-zis şi utilizator El este interpretul cerinţelor utilizatorului, exprimate într-
un limbaj de comandă, executând aceste cerinţe prin intermediul instrucţiunilor maşină.
Sistemele de operare au apărut şi evoluat în directă legătură cu arhitectura
sistemelor electronice de calcul: apariţia de noi dispozitive hardware a provocat
dezvoltarea sistemelor de operare, după cum şi creşterea performanţelor sistemelor de
operare a determinat îmbunătăţirea parametrilor hardware.
Un sistem de operare performant trebuie să posede următoarele atribute:
Timp de răspuns: exprimă durata intervalului delimitat de lansarea unei cereri de
serviciu şi achitarea acesteia de sistem.
Simultaneitatea utilizării: exprimă gradul în care un sistem poate lucra în acelaşi
timp pentru mai mulţi utilizatori sau să execute mai multe lucrări ale aceluiaşi utilizator.
Utilitate: să satisfacă toate cerinţele utilizatorului asigurând o interfaţă facilă cu
programele de aplicaţii.
Generalitate: să poată răspunde corect la toate cerinţele formulate şi deci să
permită rezolvarea unor probleme cât mai variate ale utilizatorului.
Eficienţă: să asigure utilizarea optimă a resurselor fizice şi logice ale sistemului de
calcul.
Transparenţă şi vizibilitate: capacitatea de a permite utilizatorilor să obţină anumite
informaţii despre modul cum operează sistemul, informaţii suplimentare care pot duce la
obţinerea unei utilizări mai eficiente.
Flexibilitate: posibilitatea modificării sistemului de operare în funcţie de cerinţele
utilizatorului.

10
 Opacitate: din punct de vedere al utilizatorului trebuie să existe numai necesitatea
de cunoaştere la nivel de interfaţă, fără a pătrunde la structurile inferioare, care pentru
utilizator reprezintă ―cutia neagră‖ a sistemului de operare.
Securitate: sistemul de operare trebuie protejat împotriva unor încercări voluntare
sau involuntare de distrugere prin programele utilizatorilor.
Integritate: sistemul de operare împreună cu aplicaţiile concepute pentru el trebuie
să poată comunica cu alte sisteme de operare sau cu programe concepute sub alte
sisteme de operare. Această calitate este cu adevărat pusă în valoare în cazul lucrului în
reţelele de calculatoare.
Capacitate: posibilitatea sistemului de operare de a suplini unele facilităţi necesare,
dar care nu pot fi realizate fizic datorită unor restricţii hardware.
Fiabilitate şi disponibilitate: capacitatea sistemului de operare de a cădea foarte rar
în pană, de a izola eventualele erori ce pot apare şi de a continua activitatea în condiţii de
capacitate şi eficienţă redusă.
Serviabilitatea: posibilitatea sistemului de operare de a furniza utilizatorului
informaţiile necesare pentru o depanare cât mai rapidă a programelor.
Extensibilitate: adăugarea de noi facilităţi care să ţină pasul cu cerinţele
utilizatorilor.
Interoperabilitatea: sistemul de operare trebuie să admită accesul la structurile de
date care au fost construite sub un alt sistem de operare. Pentru a permite integrarea şi
interoperabilitatea au fost definite standarde internaţionale privind specificaţiile unui sistem
de operare.
Pentru a fi acceptat de utilizator un sistem de operare trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
să fie uşor de utilizat;
să necesite resurse hardware minimale;
să existe un număr cât mai mare de aplicaţii care să ruleze sub acel sistem de
operare;
să aibă un cost de achiziţie şi de întreţinere cât mai scăzut.

Clasificarea sistemelor de operare

În practică sunt utilizate numeroase sisteme de operare, fiind acceptate mai multe
criterii de grupare a acestora. Cel mai adesea clasificările au în vedere: configuraţiile
calculatoarelor pe care sunt instalate, gradul de partajabilitate a resurselor, tipurile de
interacţiuni permise şi organizarea internă a programelor componente, numărul
prelucrărilor executate.
1. După configuraţiile hardware pe care le deservesc, sistemele de operare pot fi:
a. Sisteme de operare pentru calculatoare medii/mari (mainframe-uri);
b. Sisteme de operare pentru minicalculatoare;
c. Sisteme de operare pentru microcalculatoare.
Sistemele de operare pentru mainframe-uri se caracterizează prin posibilităţi de
lucru seriale şi/sau interactive, multitasking, sunt sisteme de operare puternice care pot
gestiona lucrul cu un număr mare de periferice, orientate pentru prelucrări complexe şi
pentru volume mari de date şi dispun de un limbaj de comandă pentru utilizatori
specializaţi.
Sistemele de operare pentru minicalculatoare folosesc cu prioritate tehnicile time-
sharing şi multiprogramare, permiţând partajarea resurselor pentru lucrul interactiv
multiutilizator şi planificarea unităţii centrale pentru servirea tuturor utilizatorilor. Ele sunt
interactive, multiuser şi multitasking; folosesc un limbaj de comandă pentru utilizatori

11
avizaţi; procedurile de încărcare la conectarea sistemului şi de instalare a sistemului de
operare sunt mai laborioase; sunt mai rigide, în cazul modificării configuraţiei hardware;

asigură un sistem de priorităţi de execuţie dezvoltat; sunt orientate pentru lucrul cu mai
mulţi utilizatori, oferind un sistem complex de protecţie a informaţiei; sunt orientate pentru
lucrul cu multe terminale, putând îndeplini funcţia de concentrator de date.
Sistemele de operare pentru microcalculatoare sunt cele mai folosite la ora actuală,
deoarece pot fi achiziţionate într-o configuraţie minimă, la un preţ accesibil utilizatorilor şi
sunt uşor de exploatat. Pot fi instalate atât pe sisteme de calcul individuale, cât şi pe
sisteme de calcul cuplate în reţea. Ele sunt puternic interactive, cu un limbaj de comandă
accesibil sau cu interfaţă grafică utilizator; unele sunt monouser şi monotasking (MS-
DOS), altele multitasking (Windows), eventual şi multiuser (Unix); sunt uşor configurabile,
oferind proceduri automate pentru încărcarea sau pentru instalarea sistemului de operare;
ocupă un spaţiu redus în memoria internă;

Un echipament foarte performant, dar cu un sistem de operare slab, va avea

performanţe de utilizare mediocre.

Programele utilitare sunt programe specializate, livrate odată cu sistemul de operare sau
separat de acesta, care extind o serie de facilităţi ale sistemului de operare. Ele corespund
unor funcţii bine definite ce se întâlnesc frecvent. Numărul utilitarelor este azi impresionant
şi nu se poate face a clasificare riguroasă a lor. Dintre ele amintim următoarele tipuri:
utilitarele care extind suprafaţa cu utilizatorul (Windows Explorer, Windows
Commander, Dos Navigator);
utilitare care vin în sprijinul utilizatorului avansat, cum este, de exemplu,
inginerul de sistem (Norton Disk Doktor, PC Tools, Norton Utilities etc.);
utilitare de arhivare-dezarhivare a datelor, utilizate pentru micşorarea
dimensiunilor fişierelor fără pierderi de informaţii (ARJ, PKZIP şi PKUNZIP, WinRAR,
WinZIP etc.);
utilitare de depistare şi înlăturare a viruşilor (numărul şi varietatea acestora sunt
impresionante – Norton Antivirus, Doctor Web, AVP, Virus Scan, Doctor Panda);
utilitare de optimizare a discurilor care optimizează amplasarea datelor pe disc
în vederea reducerii duratei de acces la informaţii (Disc Defragmenter, SpeedDisk);
utilitare de diagnosticare pentru determinarea configuraţiei şi testarea
funcţionării calculatorului (Check-It, Ndigs).

12
 4. retele, internetul
Conceptul de reţea de calculatoare
O reţea de calculatoare reprezintă ansamblul calculatoarelor interconectate prin
intermediul mediilor de comunicaţii în scopul utilizării în comun de către utilizatori a
resurselor disponibile.
O altă definiţie prezintă reţeaua de calculatoare ca fiind un ansamblu de
calculatoare legate între ele în vederea comunicării de mesaje şi partajării resurselor.
Astfel este posibilă transmiterea informaţiei între utilizatori situaţi în puncte diferite,
folosirea simultană a informaţiilor din bazele, băncile şi depozitele de date de către diferite
categorii de utilizatori, precum şi exploatarea în comun a mai multor resurse, programe şi
echipamente.
Calculatoarele reprezintă sistemele de calcul şi trebuie să fie echipate cu
dispozitive de reţea, dispozitive care să confere conectivitatea necesară mediilor de
comunicaţii.
Calculatoarele unei reţele pot fi atât servere care prestează servicii mai multor
utilizatori ai reţelei, cât şi staţii de lucru utilizate în scopuri individuale de fiecare utilizator în
parte.
Serverul supervizează comunicaţiile în cadrul reţelei şi conţine programe care îi permit să
se comporte ca un dispozitiv central de stocare pentru calculatoarele conectate la reţea.
Serverele pot fi dedicate sau nededicate. Serverul dedicat este un calculator care
funcţionează doar ca server, nefiind folosit ca staţie de lucru sau drept client, având rolul
de a asigura securitatea fişierelor şi a directoarelor şi de a deservi rapid cererile clienţilor
din reţea.
În aprecierea performanţelor unui server trebuie luaţi în considerare doi parametri:
1. Scalabilitatea unui server se referă la posibilitatea de creştere a capacităţii
serverului. Este ineficient să se construiască un sistem în jurul unui server care este
configurat la capacitatea maximă. Pe măsură ce se adaugă noi utilizatori la sistem,
volumul tranzacţiilor creşte şi se acumulează din ce în ce mai multe date, iar cererile
adresate serverului vor spori. Mai devreme sau mai târziu, cererile vor depăşi capacitatea
serverului de a servi. Consideraţiile privind scalabilitatea includ:
 adăugarea de noi module de memorie internă pentru a gestiona utilizatori
suplimentari;
 adăugarea de procesoare suplimentare pentru a putea control creşterea
încărcăturii sistemului;
 instalarea de discuri suplimentare;
 respectarea limitelor sistemului de operare (numărul de utilizatori, spaţiul disc
total).

Cele mai des utilizate medii ce comunicaţii sunt:

Linia telefonică – permite conectarea calculatoarelor prin intermediul

infrastructurii companiilor de telefonie fixă. Având în vedere extinderea în teritoriu a
acestor reţele de telefonie, se poate realiza conectarea unui calculator la o reţea din orice
locaţie care are la dispoziţie un post telefonic. Datorită tehnologiei, dar mai ales a
compoziţie cablurilor liniilor telefonice (cupru), acest mediu de comunicaţii are o viteză de
transfer redusă şi este supus interferenţelor cu diverse surse de bruiaj.

13
 Cablul de reţea (coaxial, utp etc.) – prin intermediul lui se realizează conexiuni
cu viteză şi calitate mult mai bună decât a liniilor telefonice, în schimb

necesită instalarea unei reţele de cabluri la toate calculatoarele care urmează a

se interconecta.
Fibra optică – aceasta a adus performanţa tehnologică a comunicaţiilor la
nivelul cel mai ridicat. Utilizând lumina ca suport de transfer a datelor (spre deosebire de
liniile telefonice sau cablurile de reţea care utilizează ca suport de transfer curentul
electric), fibra optică permite transferuri la viteze foarte mari, a unor cantităţi de informaţii
impresionant. Principalul dezavantaj al utilizării acestui mediu de comunicaţii îl constituie
costul implementării, care este forate ridicat.

Undele radio – reprezintă mediul comunicaţiilor mobile, datorită faptului că nu

necesită existenţa fizică a unui suport de comunicaţie, informaţiile propagându-se de la un
emiţător la un receptor prin intermediul undelor hertz-iene. Tehnologiile actuale permit un
transfer de date foarte bun (viteză mare) în orice colţ al lumii.

O reţea de calculatoare este susţinută de un software de reţea, absolut indispensabil,

capabil să rezolve probleme de comunicare complexe. (de exemplu, Novell Netware şi
Windows NT pentru reţelele locale şi sistemele de tip UNIX -Linux mai ales pentru
conectarea subreţelelor în reţele de arie mai largă).
Sistemele de operare în reţea controlează funcţionarea componentelor hardware şi
software ale sistemului de calcul, în condiţiile specifice lucrului într-o reţea de calculatoare,
precum şi accesul utilizatorilor la resursele reţelei, permiţând partajarea acestor resurse.

Sistemele de operare proiectate pentru gestionarea lucrului în reţea trebuie să asigure

câteva funcţii suplimentare, faţă de celelalte funcţii ale unui sistem de operare. Aceste
funcţii se referă la:
1. Comunicarea între nodurile reţelei (nodurile reţelei sunt sistemele de calcul din
reţea). Această funcţie trebuie să asigure transferul de date între sistemele de calcul din
reţea, utilizând un set de reguli care reglementează comunicarea în reţea, set de reguli
numit protocol de reţea; problema transferului de date este complexă şi implică:
o realizarea legăturii punctuale între două sisteme de calcul: un sistem transmite
date şi celălalt le recepţionează
o asigurarea transferului de date între două noduri, prin intermediul altor noduri
o operaţii de selecţie a traseului pe care să se facă transferul de date între două
sisteme de calcul din reţea (funcţii de rutare)
o operaţii de conversie a datelor în şi din formatul specific transmiterii datelor în
reţea, codificarea sau împachetarea datelor, conform anumitor reguli, numite protocoale
de comunicaţie, etc.
o mecanisme de detectare şi tratare a erorilor de transmisie
o autentificarea proceselor implicate în transfer, cu verificarea drepturilor de
acces în reţea, etc.
2. Partajarea resurselor unui sistem de calcul între nodurile reţelei. Se numeşte host un
nod al reţelei care permite partajarea resurselor sale de către celelalte noduri din reţea.
Partajarea propriilor resurse de către un nod presupune gestionarea cererilor multiple
şi simultane de acces la resursele partajate, care pot să apară de la celelalte noduri din
reţea. Aceasta înseamnă că sistemul host trebuie să fie un sistem multitasking şi
multiuser.

De exemplu opţiunea Sharing (utilizare în comun) din meniul de context al unor obiecte
Windows permite definirea modului de partajare a resursei respective în cadrul reţelei
14
3. Accesarea resurselor partajate din reţea se referă la capacitatea unui nod de a avea
acces la resursele partajate de un alt nod din reţea.

Clasificarea reţelelor de calculatoare

Datorită diversităţii reţelelor de calculatoare, în procesul de clasificare a acestora se

regăsesc mai multe criterii, şi anume:
1. Răspândirea geografică a sistemelor de calcul
2. Arhitectură
3. Topologie
4. Modelul de comunicare (standardul de comunicare)

Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de răspândirea geografică a

sistemelor de calcul

În funcţie de răspândirea geografică a sistemelor de calcul din cadrul unei reţele de

calculatoare se disting patru categorii de reţele:
Reţelele LAN – au o extindere relativ redusă (de la câţiva centimetri
până la 1 kilometru distanţă între calculatoare). Se regăsesc în general la nivelul unei
camere sau a unei clădiri şi sunt implementate adesea în cadrul organizaţiilor.

Fig. nr. 4.1. Model de reţea locală LAN

Reţelele MAN – sunt extinse la nivelul unui oraş, suprafaţa lor variind
între 1 şi 10 kilometri pătraţi. Adesea sunt constituite de către furnizorii de Internet şi sunt
utilizate de către clienţii acestora.

Fig. nr. 4.2. Model de reţea metropolitană MAN

Reţelele WAN – sunt extinse la nivelul unei regiuni, chiar la nivel

naţional şi continental.

Fig. nr. 4.3. Model de reţea cu acoperire vastă WAN

Reţelele GAN – se extind la nivel global, acoperind întreaga suprafaţă a

planetei. În această categorie de reţele intră şi Internet-ul, alături de reţelele companiilor
multinaţionale sau a organizaţiilor mondiale.
15
 Fig. nr. 4.4. Model de reţea cu acoperire globală GAN

Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de arhitectură

În funcţie de arhitectura lor, reţele de calculatoare se clasifică în:

Reţele peer to peer – reprezintă acele reţele de calculatoare în care fiecare
nod (sistem de calcul) este investit cu capabilităţi şi responsabilităţi similare. Astfel, fiecare
utilizator al reţelei are drepturi egale cu ale celorlalţi. Adesea, această categorie de reţea
este implementată la nivelul unei organizaţii mici, are o extindere locală (LAN) şi un număr
mic de utilizatori. Principalul dezavantaj îl constituie lipsa securităţii informaţiilor, dar
datorită numărului mic de utilizatori, efectele acestuia sunt limitate.

Fig. nr. 4.5. Model de reţea peer to peer

Reţele client/server – utilizează două tipuri de calculatoare, respectiv:

o Server – reprezintă acel nod din reţea care oferă servicii celorlalte
noduri ale reţelei;
o Client – reprezintă acel nod din reţea care utilizează serviciile oferite de
un server.

Fig. nr. 4.6. Model de reţea client-server

În cadrul unei reţele care are implementată arhitectura client/server, orice sistem de calcul
poate îndeplini funcţiunea de server sau de client, după cum sunt solicitate şi/sau oferite
serviciile. Serviciile oferite de un server pot fi:
Servicii de transfer al fişierelor – server ftp;
Servicii de poştă electronică – server POP3, IMAP, SMTP etc.;
Servicii de conectare la Internet – server PROXY;
Servicii web – server web (IIS, APACHE etc);
alte servicii.
Serviciile în cadrul acestei reţele sunt oferite de către aplicaţii specializate, aplicaţii
care poartă denumirea generică server. Acestea sunt instalate pe sistemele de calcul din
reţea şi sunt folosite de către toţi utilizatorii autorizaţi ai reţelei respective. Datorită faptului
16
 că o aplicaţie de tip server necesită resurse hardware considerabile, acestea se instalează
de obicei pe un calculator care dispune de aceste resurse şi care primeşte denumirea de
server.
Celelalte sisteme de calcul, care utilizează serviciile oferite de un server, necesită
instalarea unor aplicaţii care să poată prelucra serviciile, numite aplicaţii client. Acestea, în
general, nu necesită resurse hardware deosebite.

După cum se poate observa, prin arhitectura client/server se realizează o bună

distribuţie a resurselor în reţea, fiind necesare puţine noduri care să dispună de resurse
hardware mai performante (server-ele), restul sistemelor de calcul putând dispune de un
minim de astfel de resurse. Acest lucru conduce la minimizarea costurilor de implementare
şi maximizarea randamentului de prelucrare a datelor.

Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de topologie

Prin topologia unei reţele de calculatoare se înţelege modul de amplasare a

acestora în spaţiu. În funcţie de acest criteriu se disting următoarele categorii de reţele:
reţele de tip magistrală (bus) – conectarea tuturor sistemelor de calcul şi a
tuturor echipamentelor se face liniar prin intermediul unui cablu numit trunchi. Toate datele
sunt transmise în toată reţeaua, dar sunt recepţionate doar de calculatorul sau dispozitivul
căruia îi sunt destinate. La capetele trunchiului de reţea se montează câte un dispozitiv
numit terminator, cu scopul de capta semnalele libere, respectiv semnalele care nu au fost
recepţionate de nici un nod din reţea.

Fig. nr. 4.8. Model de reţea cu topologia magistrală (bus)

o Avantaje:
necesită o infrastructură simplă şi puţin costisitoare;
conferă independenţă funcţională fiecărui calculator sau
echipament conectat în reţea;
o Dezavantaje:
funcţionarea reţelei presupune neapărat şi funcţionarea
trunchiului sau magistralei. Dacă apare o defecţiune la magistrală, calculatoarele şi
echipamentele din cadrul acesteia nu mai pot comunica între ele.
Datorită faptului că semnalul se difuzează în toată reţeaua, există
pericolul interceptării acestuia de către utilizatori neautorizaţi, deci nu conferă o securitate
fizică a comunicaţiei.
reţele de tip stea (star) – conectarea tuturor sistemelor de calcul, precum şi a
echipamentelor periferice se face prin intermediul unui dispozitiv special numit
concentrator sau hub. Astfel fiecare nod din reţea are legătură directă cu hub-ul,
realizându-se astfel o legătură permanentă între nodurile reţelei.

Reţeaua funcţionează atât timp cât nodul central este în funcţiune, fiecare nod al
reţelei fiind independent de celelalte noduri.
17
 Fig. nr. 4.9. Model de reţea cu topologia stea (star)
o Avantaje:
Oferă un control centralizat al traficului prin reţea;
Oferă independenţă nodurilor reţelei.
o Dezavantaje
Necesită o infrastructură de comunicaţii costisitoare (se utilizează
cablaje pe distanţe mari, plus concentratorul care reprezintă un echipament utilizat doar la
centralizarea traficului);
Funcţionarea reţelei este dependentă de funcţionarea
concentratorului.
reţele de tip inel (ring) – toate sistemele de calcul sunt interconectate între ele
în stilul conectării în topologia magistrală, doar că primul şi ultimul sunt unite formându-se
astfel o buclă (inel). Informaţia se transmite de la un nod la următorul, într-un singur sens.
Avantajele şi dezavantajele sunt aceleaşi ca la reţelele de tip magistrală, cu o completare,
şi anume că reţele de tip inel oferă un grad ridicat de securitate privind transferul
informaţiilor în şi din exterior, prin simplu fapt că acest transfer nu se poate realiza.

Fig. nr. 4.10. Model de reţea cu topologia inel (ring)

reţele de tip arbore (tree) – această categorie de reţele combină topologia

reţelelor de tip magistrală cu cea de tip stea. Specific acestei topologii este magistrala
centrală, respectiv un cablu denumit backbone1. Pornind de la acest cablu, se dezvoltă
strucuturi de reţele de tip stea şi/sau de tip magistrală, formându-se astfel reţeaua de tip
arbore. Această topologie este cel mai des întâlnită la reţelele metropolitane, mai ales în
cadrul companiilor furnizoare de servicii Internet. Aceste companii dezvoltă propriile reţele
de cablaje, aşa-numitele backbone-uri, la care se conectează clienţii serviciilor de Internet.
Aceştia dispun de reţele locale proprii, cu arhitectură şi topologie proprie, astfel constituind
împreună o reţea metropolitană de tip arbore. Principalul dezavantaj al acestui tip de reţele
îl constituie dependenţa de elementul structural central (backbone), fără de care nici un
nod al reţelei nu poate beneficia de conectivitate totală.

Fig. nr. 4.11. Model de reţea cu topologia arbore (tree)

Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de modelul de comunicare

(standardul de comunicare)

1 backbone – este un termen provenit din limba engleză, care în traducere reprezintă coloana vertebrală având înţelesul unui
stâlp de susţinere sau a unui schelet pe care începe o construcţie, o dezvoltare a unei infrastructuri.
18
 O reţea de calculatoare este alcătuită dintr-un ansamblu de mijloace de transmisie
şi de sisteme de calcul utilizate pentru a realiza atât funcţii de transport a informaţiei, cât şi
funcţii de prelucrare a acesteia. Dar fiecare sistem de calcul prezintă un mod specific de
stocare a informaţiei şi de interfaţare cu exteriorul. Astfel, o reţea de calculatoare care
interconectează diferite sisteme de calcul poate funcţiona în bune condiţii numai dacă
există o convenţie care stabileşte modul în care se transmite şi se interpretează
informaţia. Această convenţie poartă numele de protocol.
Un protocol este un set de reguli şi convenţii ce se stabilesc între participanţii la o
comunicaţie în vederea asigurării bunei desfăşurări a comunicaţiei respective; sau
protocolul este o înţelegere între părţile care comunică asupra modului de realizare a
comunicării.
Pe parcursul evoluţiei comunicaţiei între calculatoare au fost elaborate mai multe
familii de protocoale. Cele mai importante sunt modelul de referinţă ISO / OSI şi modelul
de referinţă TCP / IP.

Administrarea şi securitatea reţelelor de calculatoare

Administrarea reţelei constă în planificarea, configurarea şi gestionarea tuturor

elementelor reţelei: resurse locale şi aflate la distanţă, conturi de utilizator, dispozive
pentru conectivitate. Scopul administrării reţelei este de a creşte produtivitatea prin
asigurarea accesului la resursele necesare.
Administrarea reţelei trebuie să înceapă cu planificarea acesteia, cu documentarea
ciclului de viaţă al reţelei. În acest sens trebuie să se înceapă cu configuraţia curentă,
răspunzându-se la următoarele întrebări:
Ce hardware şi ce software - ce versiuni - sunt utilizate în prezent?
Acestea sunt adecvate nevoilor utilizatorilor?
Cum este văzută dezvoltarea reţelei în viitor?
Înainte de a avea o reţea funcţională, administratorul de reţea trebuie să decidă cum
gestionează accesul. Accesul include nu numai conectarea la o anumită staţie de lucru, ci
şi accesarea resurselor. Înainte de a lua această decizie, administratorul trebuie să
definescă metoda care va fi utilizată pentru a stabili cerinţe privind numele de utilizator şi
parolele.

Ce este Internetul?
Internetul ,istorie si cum functioneaza.
Numit si reteua retelelor,Internetul isi are originea in ARPANET si in NSFNET.Internetul
este mai mult decit o suma de conecsiuni, desigur nimeni nu a prevazut cum aceasta
trecere de la o retea militara la una publica si comerciala ne va afecta felul in care gindim
despre informatie si comunicara.
•Care este originea Internetului si a World Wide Web ?
•Cum functioneaza?
•Cum ma pot conecta la Internet?

O scurta istorie...
In perioada anilor 60 Departamentul de Aparare a Statelor Unite avea nevoie de o retea
de comunicare in cazul unui atac nuclear. RAND o corporatie militara a propus
centralizarea comunicatiilor intr-o retea.Aceasta retea continea noduri capabile sa
transmita si sa primeasca mesaje.Fiecare nod isi avea propria adresa astfel incit mesajul
putea transmis un anumit nod. Departamentul apararii pentru proiecte avansate (The
Defense Department's Advanced Research Projects Agency ) cunoscut sub numele de
ARPA sau DARPA a decis sa extinda aceasta retea .In 1969 primul "Interface Message
19
Processor",predecesorul router-ului de azi a fost instalat la UCLA (University of California
in Los Angeles) incit ARPANET-ul a inceput sa se extinda.ARPANETUL include citeva
servicii care sint si azi foarte importante in Internetul de azi,cum ar fi FTP-ul (File Transfer
Protocol),remote login (TELNET) si E-mail (electronic mail).In timp ce ARPANET-ul incepe
sa creasca,companii ca Xerox dezvolta tehnologia retelelor locale (LAN).Reteaua cu cel
mai mult impact a fost Ethernet-ul,retea ce permitea conectarea mai multor calculatoare
impreuna.Prima versiune avea teoretic o rata de transfer de 3 Mbps si mai tirziu 10
Mbps.Cercetatorii de la ARPANET au inceput sa creada ca ar fi folositor sa conecteze
LAN-urile la ARPANET.Pentru a putea realiza acest lucru a fost dezvoltat un protocol
pentru a putea conecta tipuri diferite de echipamente.Astfel TCP-ul (Transmission Control
Protocol) si Internet Protocol (IP).In 1983 cresterea Internetului a fost impulsionata de
aparitia versiunii 4.2 BSD de UNIX care continea si protocolul TCP/IP.

Cum functioneaza Internetul

Pentru a intelege cum functioneaza Internetul ,trebuie sa intelegeti ca Internetul nu este o
entitate omogena. Intradevar este un mare miracol ca totusi functioneaza. Internetul are o
structura,astfel incit daca vrei sa trimiti un E-mail la calculatorul vecinului mesajul trebuie
sa strabata sute de mile. Mai mult chiar, masinile care sint conectate nu au fost construite
sa comunice direct intre ele. Si totusi Internetul functioneaza.

Despre cele mai cunoscute protocoale de retea

Structura Internetului
Puntul de inceput pentru toti pe Internet este ISP-ul (Internet Service Provider ). Un ISP
poate fi comercial sau o scoala sau un colegiu,universitate,etc.Unii utilizatori pot fi
conectati in LAN ,altii pot avea acces la Internet folosind un modem si o conexiune PPP
sau SLIP..Toate ISP-urile sint conectate la Internet prin alte ISP-uri.La cel mai de jos nivel
un ISP local este conectat cu un alt ISP local.Urmatorul nivel este reprezentat de ISP-urile
care fac legatura cu alte ISP-uri din exterior.

Routere si TCP/IP
Cum cererea dvs isi gaseste calea catre un site si cum informatia isi gaseste calea,este
determinat de doua lucruri :routerele si protocoalele TCP/IP.Routerele (uneori numite si
gateway) sint asemanatoare cu operatorii telefonici.Ei conecteaza retelele intre ele si au
tabele de rutari pentru a determina cum circula informatia din si spre Internet.Routerele au
un IP pentru fiecare legatura,de exemplu un router care are o conexiune PPP si doua
conexiuni ETHERNET ar trebui sa aiba 3 IP-uri. Secretul care face Internetul sa mearga
este protocolul TCP/IP.IP este componenta care muta pachetele de date catre un nod al
retelei catre altul.TCP este componenta care verifica daca datele au ajuns unde trebuie.IP
este un numar unic pentru fiecare calculator. Exista trei clase de IP-uri.Clasa A foloseste
primul numar pentru a identifica reteaua si ultimile 3 numere pentru a identifica
calculatorul.Clasa B foloseste primele doua numere pentru a identifica reteaua si ultimile
doua numere pentru a identifica calculatorul.Clasa C (cele mai des folosit) foloseste
primele 3 numere pentru a identifica reteaua si doar ultimul numar pentru a identifica
calculatorul.Clasa IP-ului este strins legata de numarul de calculatoare din retea.Dar
pentru ca este mai usor de tinut minte un nume decit un numar Internetul foloseste si un
Domain Name.Daca routerul este operatorul pe Internet ,atunci Domain Name Service
(DNS) este cartea de telefon.Astfel puteti sa-mi trimiteti un e-mail folosind numele si IP-ul
popesculauragrupa54@192.34.55.34 sau mai simplu popesculauragrupa54@yahoo.com

SLIP and PPP

Cele mai folosite metode de a te conecta la Internet folosind un modem sint Serial Line
Interface Protocol (SLIP) si Poit to Point Protocol (PPP).Daca ISP-ul permite folosirea
SLIP si PPP alegeti PPP pentru ca este mai rapid si ma sigur.SLIP nu face corectie dar
20
este mai usor de configurat decit conexiunea PPP.Pentru a folosi una din aceste metode
de acces ,ISP trebuie sa va ofere acest serviciu.De asemenea trebuie sa aveti un software
care suporta SPLIP/PPP.

Cum sa ma conectez
Modemuri, Legaturi Directe, si conectare la Internet
Pentru a te conecta la Internet sint necesare doua lucruri:un ISP si un mod de a te conecta
la acest provider.Cea mai comuna metoda de a te concta este folosind un modem cuplat
la linia telefonica ori sa ai acces direct la Internet.

Conectarea la Internet folosind un modem

Cea mai comuna metoda de a te conecta la Internet este folosirea unui modem legat la o
linie telefonica.Modemul (MOdulator/DEModulator) este necesar pentru a converti
semnalele digitale din calculator in semnale analogice pentru a putea fi transmise pe o
linie telefonica obisnuita,si invers.Modemurile sint disponibile in versiune externa si in
versiune interna.Modemurile externe au propria carcasa,sursa de tensiune separata si se
conecteaza cu calculatorul prin cablu serial.Modemurile interne se conecteaza la un slot in
calculator si folosesc sursa calculatorului.Alegrea modemului tine mai mult de gust decit
de performanta.Modemurile interne sint mai ieftine decit cele externe.Modemurile externe
au un display care furnizeaza diverse informatii si pot fi miscate usor la alt calculator

HS High Speed. This light means that your modem is ready to use its highest speed.
AA Auto Answer. If this light is on, it means that your modem is ready to answer the
phone.
CD Carrier Detect. This means that your modem is connected to another modem.

OH Off Hook. This light comes on when your modem connects to your phone line to dial
out.
RD Receive Data. This means that your modem is receiving data from the other modem.

SD or TD Send Data or Transmit Data. This light indicates that your modem is sending
data.
TR Data Transmission Ready. This light comes on when your modem is ready to transmit
data.
MR Modem Ready/Test Mode. This light comes on when you turn on your modem, or
when it drops its speed to a lower setting.

Despre WWW
World Wide Web (cunoscut si sub numele de WWW,W3,sau simplu Web) a facut ca
accesul pe Internet la o informatie pentru o persoana obisnuita sa fie mult mai usor.WWW-
ul este serviciul Internet care s-a dezvoltat cel mai mult in ultimii ani(si care este si cel mai
utilizat,vezi tabelul).Pe Web poti gasi informatii privitoare la o reteta culinara sau cum sa-ti
faci o bomba termonucleara,practic toate cunostintele omenirii sint adunate acolo.

Service Name Port Packet Count % Pkts Byte Count % Bytes

WWW 80 12694282100 21.443 3518742182400 26.250

Other 999 11702491800 19.767 2441774711050

18.216TCP/UDP ports
FTP 20 8301694400 14.023 2886742144950 21.535
21
NNTP 119 480677470 8.119 1160496874800 8.657

Dar de fapt ce este WWW-ul?

Strict vorbind WWW-ul este un sistem pentru accesul la hypertext pe Internet .Este facut
din documente,imagine,sunete si link-uri catre alte documente sau servere .Un document
Web poate contine si linkuri catre alte servicii cum ar fi FTP,Gopher,Archie,Telnet,etc.un
mod mai bun de a privi Internetul este sa-l vezi interactiv,sa aiba o interfata grafica,sa fie
usor de folosit.Poti cauta informatii despre orice subiect,de la gatitul prajiturilor pina la
....Poti afla informatii despre ultimile cercetari in domeniul inteligentei artificiale sau sa
citesti ziarul preferat.Mai mult chiar,pentru a accesa aceste informatii nu trebuie sa stii
comenzi sau coduri speciale,doar un simplu click pentru a accessa informatia respectiva.
Cum a aparut WWW-ul a aparut in 1989 ca initiativa a CERN (European Laboratory for
Particle Physics).Tim Berners-Lee a propus un protocol care sa fie folosit pentru
distribuirea informatiilor in domeniul fizicii pe Internet,protocol ce va fi adoptat si de alte
organizatii.

HTTP
Cel mai important motiv pentru care WWW poate functiona pe diferite tipuri de
calculatoare este HyperText Transfer Protocol (HTTP).HTTP-ul este setul standard de
comenzi ce permite comunicarea pe Internet.Fara HTTP browserul pe care il folosesti nu
ar sti daca informatia care a venit este HTML sau un document,un program sau un mediu
VRML.

5. programe editare text: Microsoft Word

-este un procesor de texte si are facilitati incorporate care permit crearea si

salvarea documentelor cu usurinta.

MICROSOFT WORD este unul dintre cele mai puternice si folosite editore de texte.
Acesta asigura functiunile elementare ale unui editor de texte, si anume :introducerea
textului, stabilirea diferitelor tipuri de caractere, alinierea automata a textului, aranjarea
textului in pagina, tiparirea textului.

FONTURI

Corp de literã înseamnã un anumit stil şi o anumitã dimensiune a literei. Corpurile de

literã sunt grupate în familii, care se numesc, de exemplu, Times Roman sau Courier şi
fiecare familie are un set propriu de dimensiuni mãsurate în numãr de puncte pe ecran
care, în general, sunt cuprinse între 6 … 72, uneori chiar mai mari. (În cazul în care vrem
sã aflãm care este corespondenţa, un inch are 72 de puncte).

Corpurile de literã, la fel ca şi dimensiunile disponibile din calculator depind de modul în

care am instalat interfaţa Windows şi de imprimantã. Bara cu instrumente de lucru aratã ce
corp de literã utilizãm în momentul prelucrãrii şi dimensiunea lui. Putem schimba corpul de
literã sau dimensiunea lui, executând clic pe sãgeata îndreptatã în jos de lângã numele
corpului de literã sau a dimensiunii de pa bara cu instrumente de lucru. Meniurile derulante
care apar afişeazã corpurile de literã sau dimensiunile disponibile. Selectãm ceea ce
dorim din listã pentru ca aceste atribute sã poatã fi utilizate.
Putem schimba corpul de literã înainte de a începe sã tastãm textul sau dupã
aceea. Pentru a schimba corpul de literã al textului existent, selectãm textul respectiv şi
utilizãm bara cu instrumente de lucru pentru aranjare în paginã pentru a-l schimba. O altã
variantã ar fi sã selectãm comanda Font (Corp de Literã) din meniul Format pentru a
22
deschide caseta de dialog Font, în care putem face aceleaşi tipuri de modificãri. Un alt
atribut al caracterelor este si culoarea.Pentru a schimba culoarea textului selectat se
utilizeaza butonul FONT COLOR sau meniul FORMAT, FONT, FONT COLOR .

IMAGINI

O imagine graficã este un fel de pozã, iar graficele realizate pe calculator sunt de fapt
fişiere grafice speciale. Programul Word ne dã posibilitatea sã utilizãm fişiere grafice
create cu alte programe cum ar fi: Lotus, AutoCAD, Windows Metafiles, Micrografx
Designer şi altele. Dar şi programul Word are propriul set de lucrãri grafice, numite ilustraţii
(clipart).

Pentru a include realizãri grafice într-un document Word poziţionãm reperul de inserare
acolo unde vrem sã inserãm ilustraţia. Deschidem meniul Insert şi selectãm comanda
Picture (Imagine). Va apãrea caseta de dialog Insert Picture (Insereazã Imagine).
Executãm clic pe caseta de validare Preview Picture (Vizualizare Imagine) pentru a pune
un X în casetã, ceea ce ne dã posibilitatea de a vedea imaginea înainte de a o insera.
Dacã vrem sã folosim ilustraţiile programului Word, le gãsim în catalogul Winword -
Clipart. Dacã dorim sã inserãm o imagine dintr-un fişier salvat de noi în altã parte pe disc
sau pe dischetã, localizãm fişierul şi îl inserãm. (O lucrare graficã dintr-un alt program
trebuie sã fie salvatã într-un format cu care poate lucra programul Word). În caseta de liste
numitã File Name apare o lista de realizãri grafice. Executãm clic pe fişierul pe care îl
vrem şi poza din el va apãrea în caseta Preview. Acest lucru ne dã posibilitatea de a
parcurge toate ilustraţiile pentru a gãsi pe aceea care corespunde dorinţelor noastre.
Atunci când executãm clic pe butonul OK, caseta de dialog se închide şi ilustraţia va
apãrea în document.
Odatã ce am inserat o ilustraţie în document, putem sã o selectãm pentru a o
redimensiona sau decupa. Executãm clic pe ea şi vor apãrea în jurul ei opt pãtrate mici
numite puncte de control pentru selecţie. Indicãm cu mousul spre unul din aceste puncte
de control şi indicatorul mousului se va transforma într-o sãgeatã bidirecţionalã. Tragem
de punctul de control pentru a redimensiona ilustraţia. Pentru a decupa ilustraţia (ceea ce
înseamnã a arãta numai o anumitã porţiune din ea), ţinem apãsatã tasta Shift şi tragem de
punctul de control spre interiorul pozei.

Pentru a şterge o ilustraţie, o selectãm şi apãsãm tasta Del. Pentru a muta sau copia
o ilustraţie, o selectãm şi folosim comenzile Cut şi Copy din meniul Edit sau butoanele Cut
şi Copy de pe bara cu instrumente de lucru.
Programul Word are trei moduri de vizualizare în care poate fi afişat un document.
Pânã acum am fost în modul de vizualizare Normal, condiţie prestabilitã. În modul de
vizualizare Normal, putem vedea pe ecran toate atributele speciale pe care le-am aplicat
textului. Însã, unele aspecte din modul de aranjare în paginã sunt simplificate pentru a
mãri viteza de prelucrare (de exemplu antetele şi notele de subsol nu sunt afişate în modul
de vizualizare Normal). Pentru a vedea pagina exact aşa cum va fi tipãritã, va trebui sã
comutãm în modul de vizualizare Page Layout (Aranjare în Paginã).
Modul de vizualizare Page Layout este ideal pentru retuşurile fine ale detaliilor sin
compoziţia paginii. Putem prelucra exact ca şi cum am prelucra în modul de vizualizare
Normal,

dar în plus putem vedea antetele şi notele de subsol şi toate celelalte detalii pe care le-am
încorporat în paginã. Pentru a vedea documentul în modul de vizualizare Page Layout,
deschidem mai întâi meniul View. Vom observa cã printre diferitele moduri de vizualizare
afişate aici, unul are un semn în faţa lui; semnul identificã modul de vizualizare curent.
Pentru a schimba modul de vizualizare, selectãm altul din listã. În acest caz selectãm
23
Page Layout.
Modul de vizualizare Page Layout poate sã încetineascã modul de lucru al
calculatorului datoritã muncii în plus depusã de calculator necesarã pentru a putea sã ne
afişeze fiecare detaliu din paginã. Din acest motiv, ar fi bine ar fi bine sã comutãm înapoi
în modul de vizualizare Normal de îndatã ce am terminat.
Putem schimba corpul de literã înainte de a începe sã tastãm textul sau dupã aceea.
Pentru a schimba corpul de literã al textului existent, selectãm textul respectiv şi utilizãm
bara cu instrumente de lucru pentru aranjare în paginã pentru a-l schimba. O altã variantã
ar fi sã selectãm comanda Font (Corp de Literã) din meniul Format pentru a deschide
caseta de dialog Font, în care putem face aceleaşi tipuri de modificãri.

TABELE

Tabelele din programul Word ne permit sã ne organizãm textul în formã de linii şi

coloane. Intersecţia dintre o linie şi o coloanã se numeşte celulã. Fiecare celulã dintr-un
tabel poate conţine orice fel de text sau aranjare. De fapt, o celulã dintr-un tabel poate
conţine orice în afara unui alt tabel.
Pentru a crea un tabel într-un document, executãm clic pe cursor acolo unde dorim sã
aşezãm tabelul. Apoi, deschidem meniul Table (Tabel) şi selectãm comanda Insert Table
(Insereazã Tabel). În caseta de dialog Insert Table, stabilim câte linii şi coloane sã conţinã
tabelul (putem ajusta aceste numere mai târziu, din nou). În caseta Column Width
(Lãţimea Coloanei), selectãm o lãţime pentru coloanele tabelului. Selectãm Auto dacã
dorim ca lãţimea paginii sã împãrţitã în mod egal în numãrul de coloane ales. Executãm
clic pe butonul OK şi în documentul nostru va fi inserat un tabel gol.
Pentru a scrie într-o celulã executãm clic în interiorul celulei. Apoi putem prelucra
un text în ea ca şi cum am face prelucrãri în orice altã parte din document. Dacã avem de
introdus un text mai lung, acesta va fi scris pe mai multe linii în interiorul aceleiaşi celule
astfel încât sã încapã în lãţimea celulei.

Putem şterge foarte simplu conţinutul unei celule selectând-o şi apãsând tasta Del.
Putem şterge, de asemenea, toate coloanele şi liniile. Pentru aceasta selectãm orice
celulã şi coloanã pe care vrem sã o ştergem. Deschidem meniul Table şi selectãm Delete
Cells (Şterge Celule). În caseta de dialog, selectãm Delete Entire Row (Şterge Linie
Întreagã) sau Delete Entire Column (Şterge Coloanã Întreagã). Executãm clic pe butonul
OK şi linia sau coloana va dispãrea. Celelalte linii şi coloane se vor deplasa pentru a le
ocupa locul.
Pentru a insera o linie sau o coloanã în tabel, ne deplasãm pânã la celula în dreapta
cãreia vrem sã adãugãm o coloanã sau sub care vrem sã adãugãm o linie. Apoi
deschidem meniul Table şi selectãm Table Select Row (Selecteazã Linie Tabel) sau Table
Select Column (Selecteazã Coloanã Tabel). Atunci când este selectat totul, deschidem
meniul Table din nou şi selectãm Insert Columns (Insereazã Coloane) sau Insert Rows
(Insereazã Linii) pentru a insera instantaneu o linie sau o coloanã nouã. (Putem insera o
linie nouã la sfârşitul unui tabel apãsând doar tasta Tab din ultima celulã).
Dacã dorim sã mãrim lãţimea coloanei, putem utiliza cursorul mousului pentru a trage
de marginea coloanei pânã la noua ei dimensiune. Aşezãm cursorul mousului pe
marginea din dreapta a coloanei şi tragem de ea pânã la lãţimea pe care o dorim. Dacã
preferãm o metodã mai riguroasã, selectãm întreaga coloanã executând clic pe capãtul de
sus al primei celule din coloanã, deschidem meniul Table şi selectãm Cell Height and
Width (Înãlţimea şi Lãţimea Celulei). În caseta de dialog care apare, executãm clic pe
eticheta Column (Coloanã) pentru a o aduce în faţa casetei. Tastãm lãţimea doritã în
caseta de text Width of Column (Lãţimea Coloanei) sau utilizãm sãgeţile în sus sau în jos
pentru a stabili lãţimea. Executãm clic pe butonul OK sau apãsãm tasta Enter atunci când
am terminat.
24
ADAUGAREA CHENARELOR LA TABELE

Putem chiar sã adãugãm şi chenare tabelelor. Pe ecran, programul Word ne prezintã

celulele din tabele separate de linii de grilã, dar aceste linii de grilã nu apar atunci când
tipãrim documentul. Putem adãuga propriile linii sau alte tipuri de chenare. Pentru aceasta,
plasãm reperul de inserare oriunde în interiorul tabelului. Deschidem meniul Table şi
selectãm comanda Select Table (Selecteazã Tabel). Deschidem meniul Format şi
selectãm comanda Borders and Shading

(Chenare şi Haşuri). În caseta de dialog Borders and Shading executãm clic pe eticheta
Borders pentru a aduce în faţa casetei opţiunile respective.

Tehnoredactarea la nivel de caractere

Dintre caracteristicele specifice nivelului caracter fac parte:

- tipul de caractere (Fontul), care determină mulţimea de caractere şi aspectul lor grafic;
- dimensiunea caracterului (Size) care se măsoară de obicei în puncte;
- stilul pentru caracter (Font Style), adică modul în care va fi scris caracterul:
- scriere normală (Regular);
- stilul îngroşat (aldin) de afişare (Bold);
- stilul înclinat (Italic); .
- efectul pentru caractere (Effects), adică prelucrări, transformări şi adăugări ale textului.

Dintre ele, mai importante sunt:

• tăierea printr-o linie (Strike through). Ex: caracter ;
• scrierea ca exponent (Superscript). Ex: exponent;
• scrierea ca indice (Subscript). Ex: indice;
• scrierea cu caractere majuscule de dimensiunea minusculelor (Small Caps). Ex: CARACTER;
- spaţieri între caractere (Character Spacing), adică modul de scriere normală (Normal),
scriere expandată (Expanded) sau scriere condensată (Condensed).
Tehnoredactarea la nivel de caracter în Word se efectuează cu ajutorul meniului Format,
opţiunea Font. Alegerea fontului, a dimensiunii, a raodului de scriere: bold, italic sau
subliniat, sau a poziţiei caracterului se pot face şi cu ajutorul pictogramelor corespunzătoare
din bara de aspect.

Inserarea unui simbol

Pentru a insera un simbol, se face clic în pozitia unde se doreste inserarea

simbolului. Apoi, in mediul Inserare se face clic pe Simbol si apoi se face clic pe fila
Simboluri. In caseta FONT se face clic pe fontul dorit Apoi, se face dublu clic pe simbolul
care se doreste a fi instalat.

Inserare caracter special

Pentru o ajustare de fineţe a aspectului textului, este posibilă inserarea caracterelor

speciale ca linia de dialog (—), punctele de suspensie (…) sau spaţiul neseparator.

Introducerea de caractere speciale în text.

Un set de caractere reprezintă un grup de 256 de caractere.În Windows există o

aplicaţie numită CharacterMap prin intermediul căreia pot fi vizualizate toate caracterele
seturilor instalate în sistem, împreună cu codurile asociate lor.Folosind această aplicaţie
pot fi copiate în document orice caractere, din orice set instalat în sistem, folosindu-se ca
25
intermediar Clipboard-ul.Word posedă propria sa metodă de introducere în text a unor
caracter speciale, simboluri, punînd la dispoziţie meniul Insert►Symbol. Secţiunea
Symbols a acestei ferestre este folosită pentru introducerea în text a unor caractere din
seturile: Normal, Symbol, Wingdings.Realizîndu-se un clic simplu pe un caracter, acesta
este selectat, urmînd ca la acţionarea butonului Insert să fie introdus în text la poziţia
cursorului.
Fereastra Symbol este închisă la acţionarea butonului Close.

Deschiderea şi închiderea unui document.

Deschiderea unui document creat anterior se realizează cu opţiunea File►Open sau

cu pictograma corespunzătoare din bara pictogramelor.Apare o casetă de dialog unde se
execută clic pe numele fişierului pentru al selecta din catalogul respectiv sau în cîmpul de
editare FileName, se introduce de la tastatură numele fişierului şi se execută clic pe
butonul Open pentru a confirma deschiderea fişierului dorit.Închiderea unui document,
ceea ce anulează şi apariţia lui pe ecran, se realizează cu opţiunea File►Close.

Editarea unui document

Scrierea manuală a textului se face conform regulilor uzuale,folosind tastatura ca

dispozitiv periferic de intrare. Tasta Enter va fi apăsată numai la sfîrşit de paragraf,
programul Word va trece automat la rîndul următor.
Pentru a scrie cu majuscule se pot folosi tastele CapsLock sau Shift. Ştergerea unui
caracter sau mai multor caractere succesive se poate face prin poziţionarea cursorului
imediat după ultimul caracter de şters şi apăsarea tastei Backspace pînă se şterg toate
caracterle dorite.
Aceaşi operaţie poate fi efectuată şi cu tasta Delete, care şterge din poziţia
cursorului.

Salvarea unui document

Pentru salvarea documentului curent în editare se alege opţiunea File►Save sau

se execută clic pe butonul Save de pe bara de pictograme.La prima salvare a
documentului nou, programul Word va deschide o casetă de dialog SaveAs, cerînd
informaţii despre discul şi catalogul în care să salveze fişierul şi sub ce nume(Drives,
Directories, FileName).
Deplasare în documentul scris se poate face cu mouse-ul în zona de lucru, sau acţionînd
cu mous-ul săgeţile pe bara verticală sau orizontalî de derulare.Poziţionînd cursorul
mouse-ului într-o anumită poziţie în cadrul textului şi realizînd un clic simplu, cursorul de
editare ( punctul de inserţie) se mută în punctul rspectiv.

Tipărirea unui document

Tipărirea unui document la imprimantă se poate realiza direct din programul Microsoft
Word .Pentru tipărire se pune imprimanta în funcţie (ON LINE), apoi se alege opţiunea
File/Print.
Ieşirea din programul Word Ieşirea din programul Word se face fie executând clic pe File în
bara de meniu şi apoi executând clic pe Exit (ieşire), fie închizând fereastra executând dublu
clic pe butonul W din colţul din stânga sus al ferestrei Word, sau apăsând tastele Alt + F4,
sau executăm clic pe butonul X din colţul din dreapta sus. Acum programul Word întreabă
dacă se doreşte salvarea documentului. Se execută clic pe butonul Yes dacă se doreşte acest
26
lucru.

TERMENI
Tab = aliniat
Enter = trece pe randul urmator; da un paragraph mai jos;
Capslock =scrie cu majuscule fiind apasat o data, daca vrei sa-l dezactivezi trebuie
sa-l mai apesi o data.
Bara jos(space) = lasa spatiu
Shift = fiind apasat si scriind ceva scrie cu litere mari; si daca sunt doua caractere pe o
singura tasta scrie caracterul mai mie(de mai sus)
Backspace = sterge o litera grasita; da un paragraph mai sus
Home = daca esti pe un rand aproape plin nu mai dai pe sageata stanga, ci dai direct
Home
End = daca esti la inceput pe un rand scris si dai end te duce la sfarsitul randului.
Page Up = da pagina sus; rotita mausului
Page Down = da pagina jos; rotita mausului
Insert = scrie in continuare pe un rand fara sa dea mai departe scrisul
Delete = sterge de la stanga la dereapta;

27