TEHNOLOGII INFORMAȚIONALE ȘI COMUNICAȚIONALE

ÎN ACTIVITATEA JUDICIARĂ

1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare
1.3.1. Principalele componente funcţionale ale unui calculator.
1.3.1.1. Unitatea sistem
1.3.1.2. Echipamente periferice
1.3.2. Modelul conceptual de funcţionare al calculatorului.

1.1. Introducere

Tehnologiile informaționale și comunicaționale joacă un rol

important și în continuă expansiune pentru toate tipurile de
organizații, fie că acestea sunt instituții publice, unități
administrative, entități economice sau inițiative antreprenoriale.
Cunoaşterea și utilizarea acelor tehnologii informaţionale care
sprijină procese, activități, fluxuri de date și informații ale unei
organizații devine obligatoriu de cunoscut pentru că ele devin astfel
instrumente care pot sporii eficiența și eficacitatea, performanțele în
luarea deciziilor și nu în ultimul rând colaborarea în grupurile mari de
lucru, dispersate teritorial.

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

 înţelegerea specificului domeniului tehnologiiilor
înformaționale și comunicaționale în general și în particular pentru
activitatea judiciară;
 cunoaşterea terminologiei specifice domeniului
tehnologiiilor înformaționale și comunicaționale;
 recunoaşterea principalelor componente funcţionale şi
înţelegerea modului de funcţionare al unui calculator.
9
 Competenţele unităţii de învăţare:
 studenţii se vor familiariza cu conceptele fundamentale ale
tehnologiiilor înformaționale și comunicaționale;
 dezvoltarea unor abilitaţi de a operaţionaliza concepte
specifice principiilor de funcționare ale unui calculator, sistemelor de
operare;

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

1.3.1. Principalele componente funcţionale ale unui calculator

Calculatorul este, în esenţă, un ansamblu de componente cu

funcţionare specifică având ca scop prelucrarea datelor.
Componentele ansamblului reunesc din punct de vedere fizic şi
funcţional:
 Hardware-ul (aparatura propriu-zisă);
 Software-ul (totalitatea programelor prin care se asigură
funcţionarea şi exploatarea unui calculator).
Aşadar, putem privi calculatorul ca pe un ansamblu de
componente electronice, circuite, subsisteme şi periferice (hardware),
care devine capabil să realizeze anumite sarcini dacă este susţinut de
o colecţie de programe şi aplicaţii (software).
De reţinut, că: un sistem electronic de calcul (calculator) este o
maşină programabilă, cu două caracteristici:
 răspunde într-un mod bine definit la un set de instrucţiuni clar
precizate;
 execută o secvenţă de instrucţiuni înregistrată (program).
O modalitate de a concepe un calculator este să-l vedem ca o
cutie care acceptă la un capăt un material (input), îl prelucrează
(processing) într-un anume fel, apoi produce rezultate la celălalt
capăt (output).
Sub denumirea generică de hardware se regăsesc ansamblul
elementelor fizice care compun calculatorul: circuite electrice,
componente electronice, dispozitive mecanice şi alte materiale
prezente în structura sa fizică. Majoritatea calculatoarelor de azi,
printr-un comportament binevenit, prezintă la pornire un display

10
sumar al componentelor interne, ceea ce este util atât pentru a şti
efectiv ce resurse fizice folosim, cât şi pentru situaţiile în care apar
probleme (disfuncţionalităţi fizice).
1.3.1.1. Unitatea sistem
Principalele componente funcţionale ale unui calculator sunt
definite astfel:
 unitatea sistem este calculatorul propriu-zis, respectiv carcasa care
conţine:
- placa de bază;
- unități de stocare: hard discul și unitățile de
disc compact (CD – Compact Disc, Digital Versatile Disc, BD
- Blu-ray Disc etc.);
- memoria internă (ROM, RAM).
 echipamentele periferice de intrare şi/sau ieşire,
de comunicare și conectare: tastatură, monitor, mouse, imprimanta,
scanner, modem, microfon, webcam (cameră digitală).
Placa de bază reprezintă suportul fizic pe care se află
implementate cele mai importante componente arhitecturale ale unui
calculator: memoria internă şi microprocesorul. Pe lângă aceste două
elemente importante pe o placă de bază sunt montate şi alte plăci
(placa video, de sunet, modemul) dar şi elemente ca: slot-uri de
expansiune, basic input/output system (BIOS), circuite de
interconectare.
Memoria calculatorului desemnează modul fizic de stocare
internă a datelor pe cipuri electronice.
Unitatea elementară de memorie poartă denumirea de octet sau
byte (B) şi reprezintă o succesiune de 8 biţi (bits). Capacitatea
memoriei reprezintă numărul maxim de locaţii de memorie
adresabile, de care dispune echipamentul de calcul şi se exprimă în
Kiloocteţi/ Kilobytes (Ko/Kb) şi megaocteţi/ megabytes (Mo/Mb).
Aceste unităţi de măsură au următoarea semnificaţie:
- 1 Kb = 210 bytes = 1024 bytes;
- 1 Mb = 1024 Kb = 220 bytes = 1.048.576 bytes;
- 1 Gb = 1024 Mb = 230 bytes = 1.073.741.824 bytes;
- 1 Tb = 1024 Gb = 240 bytes – circa 1000 miliarde de
bytes.
11
 Memoria calculatorului este de 2 tipuri:
 memoria cu acces aleator RAM (Random Access Memory) –
este memoria de lucru, curentă, care permite atât citirea cât şi
scrierea de date. La închiderea calculatorului datele din memoria
RAM care nu au fost salvate se pierd. Din punct de vedere al
principiului de stocare a datelor memoria RAM poate fi de tip:
- DRAM (Dynamic Random Access Memory) mai ieftină şi mai
lentă; constă în recitirea la intervale prestabilite a datelor din
memorie şi reînscrierea lor la aceleaşi adrese (reîmprospătare);
- SRAM (Static Random Access Memory) mai rapidă şi mai scumpă;
păstrează conţinutul celulelor binare fără prezenţa impulsurilor de
reîmprospătare;
- CMOS este o mică zonă din memoria RAM în care se introduc o
serie de parametrii şi informaţii de control: parole, data curentă şi
ora, informaţii despre setări ale echipamentelor din configuraţie etc.
 Memoria ROM (Read Only
Memory) are rolul de a stoca programe cu grad mare de generalitate
şi o frecvenţă sporită de utilizare. Informaţiile din memoria ROM
sunt destinate numai citirii, deci nu pot fi modificate sau şterse.
Dintre variantele de memorii ROM realizate cu elemente
semiconductoare integrate se menţionează:
- PROM (Programmable ROM) – memoria ROM programabilă, în
care se poate stoca un program, datele înscrise în ea nu se pot
modifica sau şterge;
- EPROM (Erasable PROM) – memorii PROM ce pot fi şterse, prin
expunerea la ultraviolete;
- EEPROM este un tip special de PROM care se poate şterge prin
expunerea la sarcină electrică;
- ROM-BIOS conţine cea mai importantă parte a programelor de
sistem care coordonează activitatea PC-ului. Această memorie
furnizează servicii esenţiale pentru programele de aplicaţii, scopul
său fiind încărcarea sistemului de operare de pe dispozitivul de
iniţializare (Hard disc, porturi de reţea) şi autotestarea
componentelor în momentul pornirii calculatorului.
Harta memoriei categorisește primii 640 de Kb în memoria
standard (de bază), următorii Kb până la 1 Mb în memorie extinsă iar
ceea ce depășește 1 Mb în memorie expandată.
12
 Microprocesorul este un circuit integrat programabil care
conţine la rândul său alte circuite sofisticate ce îi permit să efectueze
operaţii aritmetice şi logice, să decodifice instrucţiuni speciale, să
execute o serie de comenzi incluse în programe, să transmită
celorlalte părţi componente ce să facă, coordonând astfel funcţionarea
întregului sistem.
Din punct de vedere funcţional microprocesorul are 4
componente tipice:
1. unitatea aritmetico-logică - efectuează operaţiile aritmetice
şi logice;
2. unitatea de comandă şi control - extrage instrucţiuni din
memorie, le decodifică şi apelează unitatea aritmetică şi logică
atunci când este necesar;
3. unitatea multimedia realizează optimizarea prelucrărilor
grafice, a efectelor audio-video şi imaginilor în mişcare, prin
extensiile de instrucţiuni MMX1 (la familia de procesoare Intel) şi
3Dnow (la familia de procesoare AMD);
4. unitatea de memorie cache cu cele două componente cache
date şi cache instrucţiuni, optimizează traficul de informaţii dintre
memoria RAM şi microprocesor.
Pentru stocarea temporară a informaţiilor, microprocesorul
conţine celule, denumite regiştrii care sunt similare cu celulele
memoriei interne a calculatorului. Aceşti regiştri pot fi clasificaţi ca
fiind: - regiştri de uz general – servesc la stocarea temporară a
datelor care sunt manipulate de microprocesor. Ei memorează
intrările circuitelor unităţii aritmetico-logice şi furnizează spaţiu
pentru memorarea rezultatelor produse de aceasta.
- regiştri speciali (contorul programului, registrul de
instrucţiuni) au destinaţie specială, sarcina acestora fiind de a executa
programe. Registrul contorul programului conţine adresa următoarei
instrucţiuni care trebuie executată, permiţând astfel calculatorului să
urmărească locul în care se află în program. Registrul de instrucţiuni
este utilizat pentru stocarea instrucţiunii în curs de execuţie.
Totalitatea instrucţiunilor pe care le înţelege un microprocesor
reprezintă setul de instrucţiuni.

1
MMX – MultiMedia eXecution – tehnologie multimedia
13
 Logica de definire şi implementare a setului de instrucţiuni pe
care-l recunoaşte şi-l poate executa un calculator, implică luarea
multor decizii, una dintre ele fiind dacă folosim o structură complexă,
care să poată decodifica şi executa o largă varietate de instrucţiuni,
sau o structură mai simplă, care să dispună de un set limitat de
instrucţiuni.
Ceea ce se utilizează în primul caz sunt microprocesoare
platformă CISC (Complex Instruction Set Computer) iar a doua
opţiune conduce la folosirea unei platforme RISC (Reduced
Instruction Set Computer). În cazul procesoarelor RISC, unitatea de
control este capabilă să manipuleze 20% dintre cele mai frecvente
instrucțiuni, restul de 80% sunt obținute prin combinarea a două sau
mai multe instrucțiuni disponibile. Procesoarele cu arhitectură RISC
permit executarea rapidă a instrucțiunilor cele mai frecvente, prețul
sistemelor echipate cu procesoare RISC este ridicat dar există
tendința de coborâre a prețurilor.
Caracteristicile tehnice ale unui microprocesor sunt următoarele:
- viteza de lucru, care la rândul ei depinde de următoarele
elemente: frecvenţa ceasului intern, frecvenţa de lucru a plăcii de
bază, numărul mediu de cicluri necesare pentru executarea unei
instrucțiuni. Scopul ceasului intern constă în asigurarea acționării la
unison a tuturor perifericelor, lucru realizat prin transmiterea
pulsurilor electronice în sistem.
- mărimea memoriei RAM adresate;
- setul de instrucţiuni.
Unitățile de stocare a datelor se împart în dispozitive de stocare
permanentă și de stocare temporală a datelor. Stocarea permanenta a
datelor, a aplicatiilor software și a fișierelor sistemului de operare se
face pe discuri. In timp ce in "antichitate" (la inceputul erei
calculatoarelor) forma principala de stocare era banda magnetică în
prezent sunt utilizate medii ce folosesc discuri magnetice.
Hard discul este principalul dispozitiv de stocare a datelor
pentru calculatoarele de astăzi. Hard discul stochează fişierele şi
extinde capacitatea RAM a PC-ului cu memoria virtuală. Un fişier
este denumit simplu ca o colecţie de biţi. Biţii pot fi reprezentarea în
codul ASCII pentru caracterele unui text, pot fi instrucţiunile unei
aplicaţii software pe care calculatorul trebuie să le execute,
14
înregistrările unei baze de date sau pixelii de culoare pentru o
imagine. Indiferent de conţinutul fişierului, el este alcătuit dintr-o
„înşiruire” de biţi. Când un program ce rulează pe calculator apelează
un fişier, hard-discul preia biţii de pe disc şi îi trimite la unitatea
centrală de prelucrare (UCP) unul câte unul. El are o capacitate de
stocare a datelor de ordinul gigabytes-ilor şi o viteză de accesare a
datelor pe măsură.
Datele sunt stocate pe suprafaţa platanului în sectoare şi în piste.
Pistele sunt cercuri concentrice, iar sectoarele sunt arcuri de cerc
(subdiviziuni ale pistelor). Un sector conţine un număr fix de bytes,
de exemplu 256 sau 512.
Caracteristicile hard discurilor sunt:
- capacitatea de stocare (a crescut în scurt timp de la
câţiva MB la 1 TB);
- interfaţa de transfer;
- viteza de rotaţie (pe piaţă există discuri care lucrează la
turaţii de până la chiar 15.000 rotaţii pe minut - rpm);
- viteza de transfer a datelor (cantitatea de date transferată
într-o secundă; o valoare orientativă: 6,5 MBps);
- timpul de acces (timp de accesare a informațiilor; o
valoare orientativă: 12,5 milisecunde);
- memoria tampon (cache), cu rolul de a eficientiza
transferul de date, cu valori care pot merge până la 512Kb.
Unitățile de disc compact permit utilizarea discurilor compacte
de diferite tipuri dar care folosesc tehnologia razei laser pentru a
stoca date. Tehnologia laser permite o focalizare cu o mai mare
precizie, fapt pentru care pistele acestor discuri pot fi mult mai
apropiate, rezultând astfel capacități de stocare mult mai mari, viteză
de scriere/citire de 150 Kb/s și o siguranță sporită de stocare.
Compact discurile (CD-urile) pot fi:
- CD-ROM, inscriptibile (read-only), de pe care o dată
înregistrată, informaţia nu va mai putea fi ştearsă. Scrierea unui
CD-ROM aduce modificări permanente suprafeţei suport. Datele
sunt inscripţionate folosind o rază laser mai puternică decât cea
utilizată pentru a citi un disc;
- CD-RW (CD-ReWritable), care permit înregistrări/
scrierea în mod repetat. Acestea stochează informaţia folosind o
15
 tehnologie cu totul diferită, numită schimbare de fază. Prin
folosirea unei raze laser de scriere cu două nivele de putere,
suprafaţa stratului suport poate fi modificată în mod repetat.
Inițial scrierea CD-urilor necesita existența unui program special dar
sistemul de operare Windows XP a rezolvat problema înglobînd o
aplicație.
Discurile versatile digitale (DVD) sunt un tip nou de CD de
aceleași dimensiuni dar cu o capacitate de stocare mult mai mare de
la 4,7 GB până la 17 GB și o viteză de scriere/citire de 10.8 Mb/s.
Unităţile DVD citesc orice tip de CD şi DVD. Există unităţi
inscriptibile şi reinscriptibile DVD (-R, -RW, -RAM, -RW). Există şi
unităţi combo, capabile să citească atât CD-uri cât şi DVD-uri şi să
scrie/rescrie CD-uri.
Discurile care folosesc tehnologia blu-ray (BD) au apărut
urmare a necesității unei capacități mai mare de stocare, superioară
DVDurilor care să permită stocarea filmelor in format HD (high
definition), jocurilor sau datelor în alt format. Un disc blu-ray cu
două straturi (dual layer) are o capacitate de stocare de până la 50 GB
iar viteza de scriere/citire de 36 Mb/s.

1.3.1.2. Echipamente periferice

Echipamentele periferice au rolul de a asigura comunicarea
dintre unitatea centrală şi mediul exterior prin intermediul unor
unităţi de interfaţă. Potrivit acestor funcţii, echipamentele periferice
se pot grupa astfel:
- echipamente periferice de intrare, prin intermediul
cărora se asigură introducerea datelor, a programelor, transmiterea
unor comenzi manuale, citirea unor imagini etc. (tastatură, scanner,
camera video, cititorul de coduri de bare, joystick-ul, creionul
luminos, unitățile de disc magnetic sau compact, trackball-ul,
microfonul);
- echipamente periferice de ieşire, care servesc la
redarea rezultatelor prelucrărilor, a mesajelor, a programelor şi a
altor informaţii (monitoare, imprimante, plotter-ele, unități);
- echipamente cu funcţii mixte: de intrare, ieșire, stocare
(fax-modemul, unități de disc magnetic și compact, memoria flash:

16
 carduri, stick-uri de memorie);
- echipamente pentru dirijare a cursorului (mouse-ul).
- echipamente periferice de comunicare și de conectare
pentru transmiterea datelor la distanțe mari (modem, fax, etc).
TASTATURA, face parte din configuraţia minimă a oricărui
calculator, servind la introducerea datelor de orice natură (date,
programe, comenzi).
Tastatura se comportă în timpul lucrului, ca un mic calculator,
în sensul că are capacitatea de a memora temporar o linie de date, o
linie de comandă sau de instrucţiuni de program şi permite efectuarea
corecturilor necesare, înainte de transmiterea acestora în memoria
internă a calculatorului (înainte de acţionarea tastei Enter). Acest
lucru este posibil pentru că tastatura are un microprocesor propriu şi
un buffer de memorie RAM.
Fiecare tastă are asociat un cod numeric, care este un cod
ASCII, numit cod de scanare. Microprocesorul este capabil să
sesizeze momentul apăsării unei taste şi momentul eliberării sale
putând genera repetitiv codul de scanare al tastei menţinute în poziţia
apăsat.
După modul cum sunt dispuse tastele alfabetice, tastaturile
sunt standardizate în două tipuri:
- tastatura de tip anglo-saxon la care tastele alfabetice
încep cu Q W E R T Y ….;
- tastatura de tip francez la care tastele alfabetice încep
cu A Z E R T Y …
Tastaturile au un cod intern propriu care poate fi schimbat prin
comenzi de configurare, în funcţie de particularităţile ţării în care se
utilizează tastatura respectivă (regional settings).
Poziţionarea acestor taste este prezentată în Figura de mai jos.

17
 Fig.nr.2.1. – Poziţionarea tastelor în cazul unei tastaturi de tip anglo-
saxon
Conectarea tastaturii la unitatea centrală se realizează, de
regulă, prin porturi COM. În ultimul timp au apărut modele care nu
folosesc nici unul din tipurile de porturi amintite de conectare,
folosind undele radio (wireless).
MOUSE-ul dispozitiv periferic ce permite realizarea anumitor
operaţiuni de indicare, selectare, lansare a comenzilor sau desenare în
programe special concepute în acest sens. El este astfel conceput
încât, utilizatorul să nu fie obligat să ţină minte toate comenzile de
care are nevoie, pe parcursul unei sesiuni de lucru. Utilizarea mouse-
ului simplifică modul de operare prin tastatură, acesta putând cumula
funcţiile mai multor taste: tastele de deplasare a cursorului, tasta
Enter, tasta ESC, tastele PageDown şi PageUp precum şi orice tastă
funcţională (F1-F12) sau alte taste sau opţiuni afişate pe ecran.
Ultimele modele de mouse dispun şi de o rotiţă între cele două
butoane (scroller), pentru derularea rapidă a informaţiilor dintr-o
fereastră ca şi când s-ar acţiona bara de derulare verticală. Modelele
noi au renunţat la porturile COM de conectare la unitatea centrală,
folosind porturile USB. Au apărut modele care transmit comenzile
prin intermediul undelor radio (wireless), nefiind conectate la unitatea
centrală.
Prin tehnologia wireless, tastatura şi mouse-ul trimit informaţii
către un receptor instalat în calculator. Majoritatea dispozitivelor
periferice care apelează la această tehnologie (tastatura şi mouse-ul în
principal) folosesc frecvenţa radio de 27 MHz ISM (Industrial,
Ştiinţific şi Medical), care este disponibilă pe patru canale în toată
lumea. Aceste echipamente care folosesc frecvenţa de 27 MHz
transmit fără cabluri informaţii pe o distanţă de aproximativ 2 metri.
Pentru că această frecvenţă nu este folosită în mod obişnuit de alte
tipuri de dispozitive wireless - cum ar fi telefoane fără fir - există
foarte puţine şanse de apariţie a unor interferenţe cu tastaturile sau
mouse-ii aflaţi în apropiere.
Microsoft oferă în plus şi tehnologie wireless Bluetooth®
pentru mouse şi tastatură. Bluetooth este una din cele mai avansate
tehnologii wireless disponibile astăzi, oferind maximum de încredere,

18
securitate şi posibilităţi. Emiţătorul wireless Microsoft® Bluetooth
poate comunica cu până la 7 dispozitive compatibile cu Bluetooth în
acelaşi timp - de la distanţe de aproximativ 9 metri. Dispozitivele
Microsoft Bluetooth oferă opţiuni de securitate ce nu sunt disponibile
în tehnologia obişnuită care utilizează frecvenţa de 27 MHz, cum ar fi
autentificarea.

SCANNER –ul reprezintă un echipament opţional în cadrul

unui sistem de calcul, care se utilizează pentru captarea imaginilor în
vederea prelucrării acestora cu calculatorul. Cu ajutorul unui sistem
de senzori, scanner-ul preia imagini, desene şi texte, pe care le
scanează şi le transmite calculatorului care le memorează, sub forma
unor fişiere, după care acestea pot fi supuse prelucrării. Senzorii
scanner-ului se numesc celule CCD (Charge Coupled Device), care
sunt de fapt condensatori încărcaţi electric şi sensibili la lumină.
Operaţia de scanare constă în împărţirea imaginii în puncte
individuale numite pixeli, prin luminarea imaginilor, care sunt apoi
percepute prin intermediul senzorilor, în funcţie de intensitatea
luminii.
Cu ajutorul unui software adecvat imaginile digitalizate sunt
transmise calculatorului pentru prelucrare. Prelucrarea ulterioară
poate consta în finisarea contururilor, redimensionare, mutare, rotire,
colorare, umbrire, suprapunere. Principalele caracteristici care
definesc performanţele unui scanner şi calitatea imaginilor scanate
sunt:
- rezoluţia (densitatea punctelor) – se măsoară în „dots
per inch” prescurtat dpi. Cu cât aceasta este mai mare, cu atât
imaginea este mai fidelă. Valorile uzuale sunt între 200 şi 600 dpi,
dar pentru scanarea unor imagini color s-a ajuns până la rezoluţii de
4800 sau 9600dpi.
- viteza de scanare – depinde de o serie de factori dintre
care mai semnificativi sunt: viteza de reîncărcare a celulelor CCD în
timpul scanării care depinde la rândul ei de tehnologia de fabricaţie
a acestor condensatori, tipul şi mărimea imaginilor scanate, ştiut
fiind faptul că o imagine cu multe detalii şi nuanţe va încetini viteza
întrucât sesizarea fiecărui detaliu necesită timp suplimentar.
- calitatea software-ului utilizat.
19
 MONITORUL este dispozitivul perifieric de ieșire care are ca
destinaţie afişarea pe ecran a informaţiilor alfanumerice şi grafice. Ca
orice altă componentă a calculatorului el primește informații de la
placa video care poate fi inclusă în placa de bază, dar poate fi și o
placă de extensie.Exista mai multe tipuri de monitoare: cu tub (CRT),
cu cristale lichide (LCD), cu plasma.
Monitoarele CRT sunt alcatuite dintr-un tub care are la un
capat un tun cu electroni iat la celălalt capăt un ecran cu un înveliș de
fosfor. In momentul în care pelicula de fosfor este bombardata de
electroni ea emite lumina, dar aceasta lumina dureaza foarte putin si
deci ecranul trebuie bombardat in continuare acest proces numindu-se
reafisare. O proprietate a monitoarelor este rata de reafisare care se
mai numeste si frecventa. Majoritatea monitoarelor au o rata de
reafisare de aproximativ 70Hz adica el afiseaza 70 de imagini pe
secunda. Monitoarele CRT sunt de doua tipuri: unele bombate care
deformeaza usor imaginea si unele cu tehnologie Trinitron care sunt
curbate pe orizontala dar plate pe verticala. Cele Trinitron ofera o
calitate a imaginii mult mai buna, dar din pacate realizarea lor costa
mai mult si astfel ele devin mai scumpe.
Monitoarele LCD au in general o rezolutie mai slaba decat cele
CRT, dar nu emit radiatii si consuma mult mai putin (aproximativ 5
watt fata de 100 watt la cele cu tub) ceea ce le face mai scumpe.
Acestea au o tehnologie diferita de functionare: un fascicul de lumina
trece prin filtre speciale care o transforma in culorile rosu, verde sau
albastru, iar electricitatea le directioneaza la fiecare celulă. Aceste
celule conțin cate 3 pixeli care au valorile culorilor rosu, verde si
albastru (RGB). In general monitoarele cu ecran plat sunt folosite la
laptopuri pentru ca ocupa mult mai putin spatiu, dar producatorii de
monitoare au preluat tehnologia si au realizat monitoare LCD si
pentru desktop-uri. Diagonala ecranului la monitoarele LCD poate
ajunge pana la 42 inch in timp ce la monitoarele CRT ajunge pana la
21 inch. In general rezolutia la ambele monitoare poate ajunge pana
la 1280x1024 de pixeli, dar sunt si monitoare performante care pot
ajunge pana la rezolutia de 1600x1280 de pixeli.
Fie ca sunt CRT, LCD sau cu plasma, toate au ceva în comun:
sunt bidimensionale. Totusi englezii în colaborare cu mari companii
dezvolta o noua tehnologie HAD (holographic autostereoscopic
20
display) care aduce adevaratele ecrane tridimensionate pe piata in
anul 2005. HAD este o simpla conversie a tehnologiei LCD care
inlocuieste fasciculul de lumina cu HOE (holographic optical
element) care este format din doua seturi de benzi orizontale fiecare
apartinandui unui ochi. Fiecare ochi vede cate o imagine diferita, fapt
ce determină apariția efectului 3D. Deoarece aceasta tehnologie va fi
destinata jocurilor 3D producatorii au hotarat sa creeze si un
comutator pentru a trece de la 3D la 2D.
Criteriul de alegere al monitoarelor constă în alegerea unui
monitor care să fie compatibil cu placa video și să poată suporta
modurile grafice de care este capabilă placa: rezoluție, rata de
reafisare. Pentru a alege un monitor trebuie să luâm în considerare și
alte informații despre celelalte proprietăți: rezoluția, consumul de
energie, nivelul de radiații pe care îl emite, diagonala tubului, rata de
reafisare, tipul ecranului si pretul.
IMPRIMANTA reprezintă o componentă periferică opţională
utilizată pentru obţinerea datelor tipărite. Cea mai frecventă
clasificare a imprimantelor se face după mecanismul de tipărire şi
principiul de funcţionare, existând următoarele tipuri de imprimante:
Imprimante matriciale al căror mecanism de tipărire este
format dintr-un set de ace montate în capul de imprimare, care în
momentul primirii impulsurilor percutează o bandă tuşată numită
ribbon. Viteza de tipărire este de 150-400 caractere/secundă, existând
şi imprimante matriciale cu o viteză de până la 800 caractere-
secundă. Calitatea imprimării este slabă. Prezintă avantajul unei
durabilităţi sporite şi a unui preţ scăzut pentru consumabil.
Imprimante cu jet de cerneală utilizează circuite electronice şi
mecanisme electromecanice foarte sofisticate care permit preluarea
cernelei dintr-un cartuş şi pulverizarea sa printr-un sistem de duze.
Calitatea listării este net superioară variantei cu ribbon, dar prezintă
dezavantajul unui consum ridicat de cerneală. În cazul neutilizării un
timp mai îndelungat, sistemul de duze se poate înfunda cu cerneală,
necesitând schimbarea cartuşului.
Imprimante laser asigură cea mai înaltă calitate a tipăririi
având la bază principiul copiatoarelor. Cu ajutorul unor raze laser se
obţine o polarizare electrostatică a unui cilindru special, care la
rândul lui atrage şi se încarcă pe suprafaţa sa cu o pulbere de grafit
21
 fin numită toner, pulbere care este depusă apoi pe hârtie. În
continuare hârtia este supusă unui tratament termic într-un cuptor
pentru fixare.
Viteza de tipărire este diferită de la un tip de imprimantă la
altul în funcţie de modelul folosit şi în funcţie de principiul de
tipărire. O imprimantă laser asigură o viteză de tipărire între 5-20
pagini/minut în funcţie de gradul de umplere şi de calitatea
imprimantei, în timp ce o imprimantă matricială obişnuită imprimă cu
o viteză medie sub 5 pagini/min.
Calitatea grafică a tipăririi (rezoluţia) depinde, ca şi la
monitor, de rezoluţia imprimantei care se exprimă la fel prin numărul
de pixelli/inches. Cea mai bună rezoluţie este asigurată de
imprimanta laser (în medie de 600 dpi), urmată de imprimanta cu jet
de cerneală.
Memoria proprie serveşte pentru stocarea informaţiilor aflate
în aşteptarea tipăririi. Când se generează o comandă de tipărire,
programul de aplicaţie transmite şi informaţiile către imprimantă iar
aceasta le stochează în propria memorie după care începe tipărirea.
Dacă volumul informaţiilor de tipărit depăşeşte capacitatea memoriei
proprii, transferul acestora către imprimantă se face treptat, astfel că
programul de aplicaţii ţine sistemul ocupat până la terminarea
tipăririi.
În mod curent imprimantele sunt conectate la porturile paralele
(LPT), întrucât se asigură transferul mai rapid al datelor, dar există
posibilitatea conectării şi la porturi seriale dacă se utilizează
periferice mai lente. Modelele noi folosesc porturi USB.
MODEM-ul (Modulator/DEModulator) reprezintă un
dispozitiv hard serial care facilitează comunicarea între două
calculatoare în vederea schimbului de informaţii. Scopul unui modem
este de a transmite informaţii în format digital prin intermediul
liniilor telefonice. Prin intermediul modemului semnalele sunt
preluate de la calculatorul sursă, sunt mai întâi modulate şi
transformate din semnale digitale în semnale analogice şi apoi
transmise pe linia telefonică. La recepţia semnalelor, modemul de pe
calculatorul destinaţie le modelează şi le reconverteşte din semnale
analogice în discrete, făcându-le apte de a fi recepţionate şi
înregistrate de către calculatorul destinaţie. Se pot astfel transmite şi
22
recepţiona orice document, fişiere de date sau comenzi, mesaje de
poştă electronică etc.
Principalele caracteristici ale dispozitivelor de fax-modem se
referă la viteza de transmisie şi acurateţea mesajului recepţionat.
Viteza de transmisie se exprimă în biţi/secundă (bps) şi variază în
funcţie de performanţele plăcii şi caracteristicile reţelei (2400, 4800,
9600, 14400, 28800, 56000 bps, sau chiar mai mult).
1.3.2. Modelul conceptual de funcţionare al calculatorului.
Prezentarea componentei hardware a calculatorului, ne-a făcut
să înţelegem că este o structură foarte ordonată de circuite ce
funcţionează după reguli stricte şi care poate face ce i se cere, dacă i
se cere corect. Vom încerca simplificat, punctual şi schematic, să
indicăm modul în care se derulează secvenţa obişnuită de utilizare a
calculatorului, definind modelul conceptual de funcţionare a sa.
Când ordonăm pornirea unui program, se emite o comandă de
căutare pe hard-disc a fişierului executabil al acelui program. O dată
găsit, dinspre hard disc spre memoria de lucru RAM încep să curgă
prin magistralele de date coduri numerice pe care apoi
microprocesorul le preia serial şi le interpretează. El va traduce aceste
instrucţiuni şi emite comenzi care fie activează perifericele implicate
de logica operaţională a programului, fie determină citirea unor
pachete de date din memorie.
Punctual, principalele procese derulate în timpul execuţiei
unei instrucţiuni:
1. instrucţiunea în curs de execuţie este extrasă din memorie şi
încărcată în unitatea de comandă;
2. unitatea de comandă decodează instrucţiunea recunoscând
funcţia acesteia, şi trimite un ordin de pregătire a unităţii
aritmetice logice;
3. unitatea de calcul declanşează transferul de date ce urmează
a fi prelucrate către unitatea specializată în tratarea lor;
4. unitatea de calcul aritmetic şi logic execută prelucrarea
potrivit funcţiei instrucţiunii în curs de execuţie;
5. rezultatul prelucrării fie că este stocat în memorie pentru
procesări viitoare, fie că este trimis către un echipament de ieşire.
În memoria internă pot coabita programul memorat, datele de
23
 prelucrat şi rezultatele prelucrării.
Schematic acest proces este prezentat în continuare, cu ajutorul
Figurii nr.2.2.

24
 1.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 1

- Calculatorul un ansamblu de componente electronice, circuite,
subsisteme şi periferice (hardware), care devine capabil să realizeze
anumite sarcini dacă este susţinut de o colecţie de programe şi aplicaţii
(software).
- Sub denumirea generică de hardware se regăsesc: unitatea
sistem, calculatorul propriu-zis, respectiv carcasa care conţine: placa de
bază, unități de stocare: hard discul și unitățile de disc compact (CD –
Compact Disc, Digital Versatile Disc, BD - Blu-ray Disc etc.), memoria
internă (ROM, RAM) și ansamblul echipamentelor periferice de intrare
şi/sau ieşire, de comunicare și conectare.
- Placa de bază reprezintă suportul fizic pe care se află
implementate cele mai importante componente arhitecturale ale unui
calculator: memoria internă şi microprocesorul. Pe lângă aceste două
elemente importante pe o placă de bază sunt montate şi alte plăci (placa
video, de sunet, modemul) dar şi elemente ca: slot-uri de expansiune,
basic input/output system (BIOS), circuite de interconectare.
- Memoria calculatorului desemnează modul fizic de stocare
internă a datelor pe cipuri electronice și sunt considerate 2 categorii
principale: memoria volatilă RAM și nevolatilă ROM. De asemenea,
harta memoriei categorisește primii 640 de Kb în: memorie standard (de
bază), următorii Kb până la 1 Mb în memorie extinsă iar ceea ce
depășește 1 Mb în memorie expandată.
- Microprocesorul este un circuit integrat programabil care conţine
la rândul său alte circuite sofisticate ce îi permit să efectueze operaţii
aritmetice şi logice, să decodifice instrucţiuni speciale, să execute o serie
de comenzi incluse în programe, să transmită celorlalte părţi componente
ce să facă, coordonând astfel funcţionarea întregului sistem. Din punct de
vedere funcţional microprocesorul are 4 componente tipice: unitatea
aritmetico-logică - efectuează operaţiile aritmetice şi logice; unitatea de
comandă şi control - extrage instrucţiuni din memorie, le decodifică şi
25
apelează unitatea aritmetică şi logică atunci când este necesar; unitatea
multimedia realizează optimizarea prelucrărilor grafice 3D, a efectelor
audio-video şi imaginilor în mişcare; unitatea de memorie cache ce
optimizează traficul de informaţii dintre memoria RAM şi microprocesor.
- Hard discul este principalul dispozitiv de stocare a datelor pentru
calculatoarele de astăzi. Hard discul stochează fişierele şi extinde
capacitatea RAM a PC-ului cu memoria virtuală. Caracteristicile hard
discurilor sunt: capacitatea de stocare, interfaţa de transfer, viteza de
rotaţie; viteza de transfer a datelor; timpul de acces; memoria tampon
(cache), cu rolul de a eficientiza transferul de date.
- Echipamentele periferice au rolul de a asigura comunicarea
dintre unitatea centrală şi mediul exterior prin intermediul unor unităţi de
interfaţă. Potrivit acestor funcţii, echipamentele periferice se pot grupa
astfel: echipamente periferice de intrare, echipamente periferice de
ieşire, echipamente cu funcţii mixte: de intrare, ieșire, stocare,
echipamente pentru dirijare a cursorului (mouse-ul), echipamente
periferice de comunicare și de conectare pentru transmiterea datelor la
distanțe mari.
- Tastatura, face parte din configuraţia minimă a oricărui
calculator, servind la introducerea datelor de orice natură (date,
programe, comenzi). După modul cum sunt dispuse tastele alfabetice,
tastaturile sunt standardizate în două tipuri: tastatura de tip anglo-saxon la
care tastele alfabetice încep cu Q W E R T Y …. și tastatura de tip
francez la care tastele alfabetice încep cu A Z E R T Y …
- Mouse-ul dispozitiv periferic ce permite realizarea anumitor
operaţiuni de indicare, selectare, lansare a comenzilor sau desenare în
programe special concepute în acest sens.
- Scanner –ul reprezintă un echipament opţional în cadrul unui
sistem de calcul, care se utilizează pentru captarea imaginilor în vederea
prelucrării acestora cu calculatorul. Cu ajutorul unui sistem de senzori,
scanner-ul preia imagini, desene şi texte, pe care le scanează şi le
transmite calculatorului care le memorează, sub forma unor fişiere, după
care acestea pot fi supuse prelucrării. Principalele caracteristici care
definesc performanţele unui scanner şi calitatea imaginilor scanate sunt:
rezoluţia (densitatea punctelor), viteza de scanare, calitatea software-ului
utilizat.

26
 - Monitorul este dispozitivul perifieric de ieșire care are ca
destinaţie afişarea pe ecran a informaţiilor alfanumerice şi grafice. Ca
orice altă componentă a calculatorului el primește informații de la placa
video care poate fi inclusă în placa de bază, dar poate fi și o placă de
extensie.Exista mai multe tipuri de monitoare: cu tub (CRT), cu cristale
lichide (LCD), cu plasma.
- Imprimanta reprezintă o componentă periferică opţională
utilizată pentru obţinerea datelor tipărite. Cea mai frecventă clasificare a
imprimantelor se face după mecanismul de tipărire şi principiul de
funcţionare, existând următoarele tipuri de imprimante: imprimante
matriciale, cu jet de cerneală, laser.
- Modem-ul (Modulator/DEModulator) reprezintă un dispozitiv
hard serial care facilitează comunicarea între două calculatoare în vederea
schimbului de informaţii. Scopul unui modem este de a transmite
informaţii în format digital prin intermediul liniilor telefonice.

27