UÎ.1. Sisteme de calcul.

Componenta hardware

CUPRINS

1.1. Introducere

1.2. Unitatea centrală

1.3. Echipamente periferice

Lucrare de verificare nr.1.

Obiective

• Noțiuni generale despre

sistemele de calcul;
• Cunoașterea echipamentelor şi
dispozitivelor ce alcătuiesc un
sistem de calcul;
• Prezentarea principalelor
caracteristici ale
echipamentelor şi
dispozitivelor ce alcătuiesc un
sistem de calcul.

După parcurgerea unității de învățare

nr. 1. cursanții vor fi capabili:

• să cunoască alcătuirea unui

sistem de calcul.

7
 1.1. Introducere
Un sistem de calcul este un ansamblu de echipamente şi dispozitive care
prelucrează informația codificată sub formă numerică, pe baza unui set de
operații matematice şi logice bine determinat, numit program.

Prin urmare un sistem de calcul este format din două componente principale:

• componenta hardware;
• componenta software.

Componenta Hardware (componenta fizică) grupează toate echipamentele şi

dispozitivele din care este alcătuit un sistem de calcul.

Componenta Software (componenta logică) grupează toate programele ce se

execută pe acel sistem de calcul.

John von Neumann publică în 1947 proiectul primului calculator cu program

secvențial format din instrucțiuni memorate împreună cu datele şi accesibile
în același mod (EDVAC- Electronic Discrete Variabile Computer), proiect în
care se specifică structura unui sistem de calcul. Această structură se regăsește
şi la calculatoarele actuale şi de aceea se consideră că aceste calculatoare sunt
cu o arhitectură von Neumann.

Un sistem de calcul cu arhitectură von Neumann este compus din următoarele

componente (vezi figura 1.1):

• Unitate centrală de control (UCC);

• Unitate aritmetică şi logică (UAL);
• Memorie pentru stocarea datelor şi instrucțiunilor (M);
• Unități de intrare (UI);
• Unități de ieșire (UE).

Figura 1.1

Distingem două categorii de componente în structura unui sistem de calcul:

• Unitatea centrală;
• Echipamentele periferice.
8
Unitatea centrală este componenta de bază a unui sistem de calcul. Ea este
alcătuită la rândul ei din unitatea de control, unitatea aritmetică şi logică şi
memoria internă. Unitatea de control este cea care comandă şi controlează
întregul ansamblu al sistemului de calcul (hardware şi software), unitatea
aritmetică şi logică efectuează calculele aritmetice şi logice, memoria internă
păstrează programele şi datele necesare prelucrării.

Echipamentele periferice realizează conexiunea sistemului de calcul cu

exteriorul. Se disting următoarele echipamente periferice:

• Echipamente periferice de intrare, care permit introducerea datelor în

calculator şi codificarea numerică a datelor. De exemplu: tastatura,
mouse;
• Echipamente periferice de ieșire, care permit extragerea rezultatelor
şi prezentarea lor sub o formă accesibilă utilizatorului uman. De
exemplu: ecran, imprimantă;
• Echipamente periferice de stocaj formate din unități de memorie
auxiliară de mare capacitate;
• Echipamente periferice de comunicație ce permit transmiterea datelor
la distanță.

Prin configurația unui sistem de calcul se înțelege totalitatea dispozitivelor ce

fac parte din acel sistem de calcul. În acest sens se poate distinge o
configurație de bază ce reprezintă doar acele componente necesare pentru ca
sistemul de calcul să fie operațional.

1.2. Unitatea centrală

Carcasa
Carcasa conține în interiorul ei toate componentele unității centrale. Carcasele
pot fi desktop, de formă plată pe care se poate așeza ecranul, şi tower sau
mini-tower, sub formă de turn. De asemenea pot exista şi calculatoare
portabile (laptop- uri) ce cântăresc mai puţin de 3 kg şi pot fi deplasate cu
ușurință. Ele sunt autonome, permițând lucrul între 3 şi 4 ore cu alimentarea
pe baterie.

Figura 1.2

9
Placa de bază
Placa de bază este suportul tuturor componentelor interne ale unui calculator.
Ea integrează sau are locașuri în care se fixează microprocesorul, memoria
internă, portul paralel şi serial, placa video, placa de reţea.

Figura 1.3

Microprocesorul
Un microprocesor este un circuit integrat complex a cărui funcţionare este
realizată prin instrucțiuni de programare codificate numeric. Microprocesorul
este elementul de bază („creierul”) unui sistem de calcul. După setul de
instrucțiuni distingem microprocesoare CISC (Complex Instructions Set
Computer) şi microprocesoare RISC (Reduced Instructions Set Computer).

Figura 1.4

Cele mai cunoscute firme care fabrică microprocesoare sunt Intel, Motorola,
AMD (Advanced Micro Devices)

Principalele caracteristici ale unui microprocesor sunt lungimea cuvântului,

lărgimea magistralei, şi frecvența ceasului de tact.

Lungimea cuvântului este numărul de biți pe care microprocesorul îi poate

trata simultan. Primele microprocesoare aveau lungimea cuvântului de 4 biți
(INTEL 4004), apoi au apărut procesoare mai performante pe 8 (Intel 8080,
Intel 8088), 16 (I80286), 32 (I80386), 64 (PENTIUM) de biți.

Lărgimea magistralei interne este numărul de biți ce pot fi transportați

simultan. Lărgimea magistralei este de 8, 16, 32 de biți.

Frecvența ceasului de tact este frecvența semnalelor de sincronizare, necesare

executării instrucțiunilor microprocesorului. Ea determină deci viteza de
10
lucru a microprocesorului. Noile versiuni de microprocesoare Pentium au
frecvența de 1.2-2 GHZ.

Memoria
Memoria este acea parte a unui sistem de calcul ce permite realizarea funcţiei
de memorare. Din punct de vedere funcțional memoriile se împart în memorie
principală şi memorie secundară. Memoria principală este acea parte din
memorie la care microprocesorul are acces direct, memoria auxiliară este acea
parte din memorie la care microprocesorul are acces doar prin intermediul
dispozitivelor de intrare ieșire. În memoria principală fiecare informație este
conținută într-o locație ce se poate identifica printr-o adresă. Unitatea
elementară a memoriei este bitul (BInary Digit), un grup de 8 biți formează
un octet sau un byte. Parametrii care caracterizează memoria sunt lungimea
cuvântului, capacitatea memoriei, timpul de acces.

Lungimea cuvântului este mărimea zonei adresabile. Ea depinde de tipul

calculatorului având valorile de 8, 16, 32, 64 de biți.

Capacitatea memoriei reprezintă volumul maxim de informaţii ce poate fi

păstrat în memorie. Ea se exprimă în multipli de bytes (octeți).

Timpul de acces este timpul scurs de la lansarea unei cereri către memorie
şi sosirea ei la locul prelucrării. Altfel spus de la furnizarea adresei în registrul
de adrese al microprocesorului până la sosirea acesteia în registrul de date al
microprocesorului. Se măsoară în nanosecunde (10- 700) ns. Memoria
principală poate fi memorie ROM şi memorie RAM. Memoria ROM (Read
Only Memory) este o memorie nevolatilă în care se găsește BIOS-ul (Basic
Input Output System), programele constructorului şi încărcătorul sistemului
de operare. Memoria RAM (Random Acces Memory) este o memorie volatilă
şi este memoria de lucru a sistemului de calcul.

Figura 1.5

Memoria auxiliară (externă) este reprezentată de discul flexibil (floppy disk),

discul dur (hard disk), CD-ROM, DVD-ROM.

Floppy-disk-ul este un suport cu suprafețe magnetice sub formă de disc de

diverse dimensiuni ( singurele care s-au impus sunt cele de 5¼ şi 3½ inci), pe
care se poate stoca informația codificată sub formă numerică. Înainte de a fi
folosit acesta trebuie formatat (inițializat, organizat) printr-o operație care

11
pune anumite repere pe suprafața fizică pentru a putea asocia o adresă fiecărui
astfel de amplasament astfel încât informația să fie găsită ușor.

Hard-disk-ul este compus din mai multe discuri magnetice şi este mai fiabil
deoarece este închis ermetic şi umplut cu gaz pentru protecție împotriva
prafului şi a umidității. Are timpul de acces mult mai mic deoarece viteza de
rotație este mai mare şi are capacități foarte mari comparativ cu floppy-discul.

Figura 1.6

Hard-diskurile actuale au capacități de sute de giga octeți.

CD-Rom-ul este un disc de 12 cm diametru de pe care datele se extrag prin

citire optică, având capacități de 650-800 MBytes. Pe CD biții sunt codați
prin inscripționare (realizarea de mici adâncituri) sub formă de spirală pe un
suport de aluminiu ce este protejat de un strat de plastic transparent. O rază
laser parcurge suprafața, detectează golurile datorită indicelui de reflexie
diferit, şi le transmite sistemului electronic ce reconstituie octeții.

Plăci grafice
Placa grafică conține logica de comandă prin care din memoria video se va
crea imaginea finală vizibilă pe ecran. Conține un controler video ce
generează semnalele pentru ecran, generatoare de caractere, memoria video,
registre de deplasare, etc. Memoria video preia şi păstrează date referitoare la
imaginea ce se va afișa pe ecran, fiind accesată ca o memorie obișnuită de
lucru. În decursul timpului au apărut mai multe standarde cum ar fi MDA (
Monochrom Display Adaptor), HCG ( Hercules Graphic Card), CGA ( Color
Graphics Adapter), EGA ( Enhanced Graphics Adapter), MCGA ( Multi color
Graphics Array), VGA ( Video Graphics Array), SuperVGA.

La fel ca la ecrane (display-uri), caracteristicile principale ale unei plăci video

sunt rezoluția, numărul de nuanțe, si capacitatea memoriei video. La
momentul actual plăcile SuperVGA permit afișarea cu o rezoluție de
1024x768, 1024x1024 în 256 de culori sau în 16 milioane de culori.

12
 Figura 1.7

Placa de reţea
Placa de reţea permite conectarea calculatorului la o reţea de calculatoare

Figura 1.8

1.3. Echipamente periferice

Tastatura
Tastatura este un dispozitiv format dintr-un ansamblu de butoane (taste) care
prin apăsare generează codul numeric pentru simbolul desenat pe butonul
respectiv. Codul numeric generat va fi transmis unității centrale care-l va
gestiona. Tastele, de regulă în număr de 105, sunt grupate în blocuri,
distingându-se blocul principal de taste, blocul tastelor funcționale, blocul
tastelor numerice, blocul tastelor poziționale, blocul tastelor speciale.

Figura 1.9

Dintre toate tastele, să reținem câteva taste care sunt importante.

Tasta CapsLock, activează sau dezactivează generarea codului pentru tastele

cu litere majuscule. Simultan cu apăsarea tastei în partea dreaptă sus se va

13
aprinde sau stinge un indicator ce semnalizează activarea sau dezactivarea
literelor majuscule.

Tasta Shift acționează numai apăsată simultan cu o altă tastă şi are ca

acțiune pentru tastele pe care sunt scrise două simboluri generarea codului
pentru simbolul de deasupra iar pentru tastele cu litere generarea codului
pentru majusculă dacă CapsLock este inactiv sau cu literă mică dacă
CapsLock este activ.

Tasta Backspace este tasta prin care se șterge codul ultimului caracter
introdus.

Mouse
Este un dispozitiv atașat sistemului de calcul prin care se pot efectua diverse
operații specifice poziției relative în care se găsește acesta la un moment dat.
Există multe variante, dar uzual aceste dispozitive sunt alcătuite din două
butoane dispuse frontal, şi o bilă dispusă într-un locaș special pe partea
inferioară, pentru înregistrarea deplasării.

Figura 1.10

Acțiunile care pot fi executate prin intermediul mouse-ului sunt următoarele:

• Deplasarea mouse-ului, (move) constă în simpla mișcare a mouse-ului

care pe ecran se traduce prin deplasarea unui indicator de poziție
denumit cursor sau pointer ce are diverse forme;
• Click pe unul din butoanele mouse-ului, constă în apăsarea apoi
eliberarea unuia din butoanele mouse-ului;
• Dublu click, executarea de două ori a unui click pe unul din butoanele
mouse-ului;
• (drag and drop) constă în apăsarea unui buton al mouse-ului ținerea
lui apăsat simultan cu deplasarea mouse-ului până când se eliberează
butonul respectiv.

Ecranul
Ecranul este un periferic de ieșire ce se aseamănă cu un televizor. El se
foloseşte pentru afișarea rezultatelor sub formă de texte sau sub formă grafică.

14
Se pot întâlni mai multe tipuri de ecrane (vezi figura 1.12.), cel mai cunoscut
tip este cel cu tub catodic. Principalele caracteristici ale ecranului sunt
diagonala, rezoluția şi numărul de nuanțe. Diagonala este dimensiunea
ecranului măsurată, în inci, de la un colț al ecranului până la colțul opus.
Ecranele actuale au diagonale de 14, 15, 17, 19, 21 inci. Rezoluția este
numărul maxim de puncte, denumite pixeli, ce pot afișa pe direcție orizontală
sau verticală. Uzual, rezoluția ecranelor este de 640x480, 800x600;
1024x768, 1024x1024.

Figura 1.11

Imprimanta
Imprimanta este perifericul utilizat pentru tipărirea documentelor. Cele mai
răspândite tipuri de imprimante sunt imprimantele cu ace (matriciale),
imprimantele cu jet de cerneală, imprimante laser.

Imprimantele cu ace formează simbolurile ce urmează a fi tipărite prin

orientarea corespunzătoare a unor ace conținute într-un cap de scriere, care
lovesc o bandă tușată ce vine în contact cu hârtia de imprimat.

Imprimantele cu jet de cerneală sunt compuse din matrice de capilare foarte

fine care proiectează cerneala pe hârtie. Au un foarte bun raport calitate preț
în condiţiile în care sunt silențioase şi calitatea imprimării este bună.

Imprimantele laser sunt foarte asemănătoare cu copiatoarele, imprimând

paginile printr-o singură trecere cu ajutorul unui cilindru fotosensibil. Acesta
este încărcat cu electricitate statică datorită unui fascicul luminos, apoi acesta
vine în contact cu un praf cu proprietăți electromagnetice denumit toner, care
este depus apoi pe foaia de hârtie.

Figura 1.12

Principalele caracteristici ale imprimantelor sunt rezoluția măsurată în dpi

(dots per inch), viteza de imprimare măsurată în pagini pe minut.

15
Periferice pentru stocarea datelor
Aceste periferice sunt reprezentate de cititoarele de dischetă şi de unitățile de
citire/scriere CD-ROM. Ele permit restaurarea, respectiv înregistrarea datelor
de pe memoria auxiliară de mare capacitate.

Figura 1.13

16
Lucrare de verificare nr.1.

✓ Identificați componentele hardware ale unui sistem de calcul.

✓ Care sunt principalii parametri ai unei memorii RAM?
✓ Care sunt caracteristicile unei imprimante?

17
18