1.

Arhitectura calculatoarelor
1.1 Ce este un calculator?

Un computer (în limbajul uzual actual un calculator, sau un sistem de calcul) poate fi definit
ca un echipament electronic de prelucrare automată a datelor, pe baza unui program. Ştiinţa
prelucrării informaţiilor cu ajutorul computerelor se numeşte informatică. Dacă la început
computerele erau folosite pentru a prelua informaţii de la utilizator (date de intrare), a le
prelucra pe baza unor instrucţiuni prestabilite şi a oferi rezultatele înapoi utilizatorului (date
de ieşire), computerele actuale nu mai sunt doar maşini de prelucrat informaţii, ci şi
dispozitive care facilitează comunicarea respectivelor informaţii între doi sau mai mulţi
utilizatori, de exemplu sub formă de numere, text, imagini, sunet sau video.
Termenul „computer” (căm-'piu-tăr), este un sinonim pentru calculator electronic, preluat
identic ca formă şi ca sens din limba engleză. El a intrat în limba română mai târziu decât
ordinator, un alt sinonim pentru calculator electronic preluat din limba franceză.
În engleză, substantivul computer s-a format din verbul englez to compute, preluat în 1631 din
franceză (verbul computer), preluat la rândul său din latină (verbul computare) care are
înţelesul a calcula, a socoti.
Computerele de astăzi vin în forme şi prezentări diverse. Probabil cel mai familiar este
computerul personal şi varianta sa portabilă, numită laptop sau notebook. Mai nou se folosesc
din ce în mai mult dispozitive Netbook şi PDA (Personal Digital Assistant), printre avantaje
fiind greutatea scăzută şi automia mărită, datorată consumului energetic redus. Însă cea mai
răspândită formă este aceea a computerului integrat (embedded) - înglobat complet în
dispozitivul pe care îl conduce. Majoritatea maşinilor şi pornind de la avioanele militare până
la aparatele foto digitale, au computere integrate.

1.2 Istoria calculatorului

Abia în anul 1946 începe istoria computerului, când Eckert/Mauchl realizează ENIAC I,
primul computer modern. În anul 1961 firma IBM crează computerul 1401, care devine în
scurt timp cel mai popular computer de mică dimensiune. Tot firma IBM lansează în anul
1981 IBM PC, care a reprezentat punctul de început a erei computerului personal.

1.3 Arhitectura von Neumann

Designul şi performanţele calculatoarelor anilor 2000 s-au îmbunătăţit dramatic în comparaţie

cu anii 1940, chiar dacă principiile arhitecturii von Neumann sunt în continuare la baza
aproape tuturor maşinilor de calcul contemporane.
Această arhitectură descrie un calculator cu patru module importante: unitatea aritmetică-
logică (UAL, arithmetic logic unit sau ALU), unitatea de control, memoria centrală (care
bineînţeles se deosebeşte aproape total de memoria omului) şi dispozitivele de intrare/ieşire

1
I/E (sau I/O , de la input/output). Acestea sunt interconectate cu un mănunchi de fire numit
magistrală (bus ) şi sunt conduse în tactul unui ceas (clock).
Conceptual, memoria unui calculator poate fi văzută ca o mulţime de “celule” numerotate.
Fiecare celulă primeşte drept “adresă” un număr unic propriu; ele pot înmagazina o cantitate
mică, prestabilită de informaţie. Informaţia poate fi ori instrucţiuni, ori date propriu-zise.
Instrucţiunile “spun” calculatorului ce să facă, iar datele sunt acele informaţii care trebuie
prelucrate conform cu instrucţiunile. În principiu orice celulă poate stoca atât instrucţiuni cât
şi date, la momente diferite de timp. Interesant este şi cazul cînd una sau mai multe
instrucţiuni, deja stocate în memorie, sunt privite de către alte instrucţiuni drept date de
prelucrat/modificat şi sunt deci ele însele modificate dinamic (“în mers”), după necesitate.

Memorie de Regiştri

Memorie Cache

Preţ Viteză

Memorie principală

Memorie externă

UAL (Unitatea Aritmetico-Logică) este din multe puncte de vedere “inima” sau “miezul”
calculatorului. Aceasta este capabilă să efectueze mai multe tipuri de operaţii, de exemplu
operaţii aritmetice (adunare, înmulţire etc.), operaţii de comparaţie, operaţii de manevrare a
datelor (duplicare, mutare, trunchiere etc.).
Unitatea de control este un modul central care comandă şi leagă toate celelalte module între
ele. Rolul ei este să culeagă (“citească”) instrucţiunile şi datele din memorie sau de la
dispozitivele I/E, să decodeze instrucţiunile, să ofere UAL date de intrare corecte conform cu
instrucţiunile, să “instruiască” UAL ce anume operaţie să efectueze asupra intrărilor, precum
şi să trimită rezultatele înapoi (să “scrie”) în memorie sau către dispozitivele I/E. O
componentă cheie a unităţii de control este un contor (contorul de instrucţiuni). El conţine la
orice moment adresa instrucţiunii curente, în permanentă schimbare. Fizic, începînd din anii
1980, UAL şi unitatea de control se plasează pe acelaşi circuit integrat numit unitate centrală
de procesare, (CPU - Central Processing Unit), sau microprocesor. Pentru arhitectura
calculatoarelor s-au adoptat /standarde. Un prim standard de acest fel, care mai este utilizat şi
în prezent, este ISA (Industry Standard Architecture) care a fost elaborat de IBM odată cu
primul IBM PC, apărut la începutul anilor '80. Sistemele de calcul mari pot avea inglobate
mai multe procesoare, vezi şi articolul supercomputer.
Sistemele de I/E (I/O) sunt dispozitive prin care computerul preia informaţii din lumea
exterioară şi raportează înapoi rezultatele. Într-un calculator personal obişnuit (PC sau Apple
Macintosh), dispozitive uzuale de intrare sunt de exemplu tastatura, mouse-ul, scanner-ul, iar
dispozitive de ieşire sunt monitorul, imprimanta, etc. Există şi dispozitive I/E combinate, atât
pentru intrare cât şi pentru ieşire, de ex. modemul, placa de reţea, hard discul magnetic.

2
 Magistrala de date
Procesor Memoria
(CPU) Principală

Magistrala de control Magistrala de adrese

Dispozitive
de
Intrare/Ieşire
(I/O)

2. Structura calculatorului

Configuraţia unui sistem este lista componentelor acelui sistem, pe când arhitectura unui
sistem este configuraţia împreună cu relaţiile dintre elemente. Un sistem de calcul este un
ansamblu format din două componente:
HARDWARE – este un termen care acoperă totalitatea componentelor electronice şi
mecanice ale sistemului de calcul (partea fizică);
SOFTWARE – este un termen care acoperă totalitatea programelor utilizate într-un sistem de
calcul. În cadrul componentei software se distinge un element care asigură interconectarea
tuturor componentelor sistemului de calcul, transformându-le într-o entitate – calculatorul şi
care asigură şi interconectarea acestuia cu mediul exterior.

2.1 Structura ierarhică a unui calculator

Sursa de curent

Reprezintă dispozitivul ce alimenteaza componentele interne ale computerului. Printre

caracteristicile esenţiale se numără tipul (ex. ATX 2.0) şi puterea.

Placa de bază

3
Pincipala componenta hardware ce asigură interconectarea fizică şi o parte din cea funcţională
a tuturor celorlalte componente (hardware și software) ale unui sistem de calcul este
reprezentată de placa de bază.

Printre caracteristicile esenţiale ce trebuie luate în calcul la achiziţionarea unei plăci de bază
se numără: Socket-ul (Soclu procesor; ex. 775 şi 1366 pt procesoarele INTEL şi AM2, AM2+,
AM3 pt procesoarele AMD), formatul (ex. ATX, ATX 2.0 etc), chipset, tip memorie RAM
(DDR2 sau DDR3) si FSB (Front Side Bus), numărul şi tipul sloturilor PCI (x dau multiplii
de viteză), numărul şi tipul conectorilor.

4
Exită următoarele tipuri de conectori:
 Socket-ul – asigură conectarea procesorului la MB;
 Slot conector pentru plăci (PCI, AGP, PCI Express);
 Conectori de extensie;
 Conectori electrici (mufe) care furnizează diferite tensiuni componentelor.
Ceasul este componenta hardware ce generază un număr de impulsuri electrice într-o
perioadă de timp. Un impuls generat de ceas se numeşte tact, iar frecvenţa ceasului MB se
măsoară în multiplii unui hertz. Fiecare tact este un semnal de efectuare a unei operaţii
elementare.
Un aspect important la alegerea plăcii de bază îl reprezintă panoul de conectori din spatele
calculatorului. Conectorii fac legătura dintre dispozitivele de intrare/ieşire, ca de exemplu
monitorul, tastatura, mouse-ul, şi placa de bază.

Microprocesorul

5
Microprocesorul este componenta hardware a calculatorului, care identifică şi execută
instrucţiunile aritmetice şi logice din programele sistemului de calcul.

Caracteristicile microprocesorului sunt date de:

 Tipul de procesor si producătorul (ex. INTEL, AMD);
 Tipul socket-ului (ex. 775 şi 1366 pt procesoarele INTEL şi AM2, AM2+, AM3 pt
procesoarele AMD);
 Frecvenţa (ex. 2800 MHz = 2,8 GHz);
 Mărimea memoriilor cache (uzual 3 niveluri: Level 1, 2, 3);
 Tehnologie de fabricaţie (65 nm, 45 nm);
 Capacitatea de memorie pe care o poate aloca la un moment dat;
 Setul propriu de instrucţiuni pe care le poate recunoaşte şi executa.
Viteza de lucru este dată de caracteristicile registrelor de lucru, frecvenţa ceasului intern şi
tipul microprocesorului.

Atenţie! La achiziţia unui microprocesor este importantă alegerea unui sistem de răcire
corespunzător (menţiunea BOX presupune livrarea procesorului împreună cu sistemul de
răcire, iar BULK necesită achiziţionarea separată a unui cooler).

Memoria internă

Memoria este o componentă hardware care preia, stochează şi redă date, atât cele folosite în
mod curent la rularea unor aplicaţii cât şi cele de care vom avea nevoie mai târziu peste câteva
zile, luni sau ani.
Într-un calculator există două tipuri de memorie: internă și externă, fiecare având un rol bine
determinat. În funcţie de persistenţa datelor la întreruperea alimentării cu curent electric,
memoria se împarte în două tipuri: volatilă şi nevolatilă.
Memoria este o succesiune de locaţii (de memorie) care au asociat câte un număr numit
adresă (de memorie).
Tipuri de memorie internă:
 Memoria RAM CMOS îşi menţine conţinutul după oprirea sistemului, fiind alimentată
cu ajutorul unei baterii. Această memorie foloseşte pentru memorarea unor parametrii
de sistem cum ar fi data şi ora curentă, configuraţia sistemului, configuraţia memoriei
etc.
 Memoria ROM: Este numită şi memoria internă permanentă deoarece programele care
au fost scrise în ea sunt fixate definitiv. Această memorie este ideală pentru păstrarea
BIOS-ului (Basic Input Output System) sau a informaţiilor primare despre
configuraţia sistemului. În cadrul acestei categorii găsim PROM (Programmable

6
 ROM), EPROM (Eraseble Programmable ROM), EEPROM ( Electrically Erasable
PROM) etc. În prezent, pentru BIOS sunt folosite memorii EEPROM, care pot fi
şterse şi rescrise, ceea ce permite actualizarea foarte uşoară a informaţiilor.
 Memoria RAM este memoria la care accesul este permis atât pentru citire cât şi pentru
scriere. Acest tip de memorie are următoarele caracteristici:
 Frecvenţa de lucru şi timpul de acces;
 Capacitatea de memorare;
 Tipul de memorie. Această memorie lucrează împreună cu procesorul si are
rolul de a stoca date şi programe care pot fi accesate rapid de către procesor sau de
alte dispozitive ale sistemului.

Discul dur - Hard Disk Drive (HDD)

Hard disk-ul este o componentă harware, un dispozitiv utilizat la stocarea cantităţilor mare de
informaţii oferind un acces relativ rapid la acestea. Printre caracteristicile importante se pot
menţiona:

 Interfaţa (paralel-ATA sau serial – SATA)

 Capacitate (de ordinul GB).
 Viteza de rotaţie (RPM): 5400, 7200 și 10000 RPM.
 Buffer (de ordinul MB).

Placă video

Placa video este ansamblul de circuite care realizează prelucrările finale ale informaţiei care
va fi afişată pe ecranul monitorului, generând totodată comenzile de afişare necesare spre
monitor. La alegerea unei plăci video, sunt importante o serie de aspecte tehnice:
 Producător (ATI sau NVIDIA) şi model chipset;

7
  Tip şi frecvenţă GPU (Graphics Processing Unit);
 Tip, dimensiune şi frecvenţă memorie;
 Conectori video: D-Sub, DVI, HDMI, Display Port
 Bus memorie (se măsoară în biţi).

Unitatea optică

CD-ROM-UL a apărut ca o extensie a HDD-ului în 1984. Este un disc de plastic cu diametrul

de 4.7”. Diferenţa constă în organizarea datelor. Pe CD-ROM informaţiile sunt structurate în
sectoare, care pot fi citite independent, aşa cum se procedează şi în cazul unui hard disk. Spre
deosebire de hard disk-uri şi floppy disk-uri, CD-ROM-ul are o singură pistă, o spirală care
porneşte din centru spre marginea exterioară. Pe fiecare CD-ROM se pot stoca până la 700
MB de date sau 74 minute de muzică.
Pe piaţă se găsesc şi unităţi CD-R (recordable) şi CD-RW (re-writeable). Scrierea CD-R se
bazează pe faptul că aceste discuri au un strat sensibil la temperatura care îşi poate modifica
starea o singură dată. Suportul CD-R este numit şi WORM (Write Once Read Many). O bună
soluţie pentru crearea CD-urilor o reprezintă unităţile CD-RW care permit scrierea discurilor
de mai multe ori.
Date tehnice care trebuie urmărite la achiziţionarea unui CD-ROM:
 Viteza de transfer a datelor – Această caracteristică influenţează direct durata de
transfer a datelor, atât la scriere, cât şi la citire. Trebuie acordată însă atenţie şi faptului
că inscripţionarea unui CD la viteze mari creşte riscul să apară erori, chiar
imposibilitatea de a fi citite în alte dispozitive.
 Timpul de acces – Reprezintă întârzierea dintre primirea comenzii de citire şi citirea
primului bit al datelor; exprimat în milisecunde cu valoare tipică de 350 ms;
 Memoria internă – Unele unităţi CD-ROM sunt livrate cu cipuri de memorie pe placa
logică. Aceste cipuri joacă rolul de buffere ( stocarea datelor citite înainte de a fi
trimise calculatorului);
Unităţile DVD (Digital Versatile Disk) au fost dezvoltate de câteva mari companii în
domeniul mediilor de stocare optice, precum Sony şi Philips. Citirea discurilor DVD se
realizează prin intermediul unei raze laser cu o lungime de undă mai scurtă decât în cazul
CD-ROM-ului. Sunt posibile astfel densităţi de stocare mai mari. Stratul pe care se păstrează
informaţia este de două ori mai subţire decât în cazul CD-urilor. Există astfel posibilitatea
scrierii datelor în două straturi. Nivelul exterior, aurit, este semitransparent, permiţând citirea
stratului inferior, argintat. Raza laser are două intensităţi, cea mai puternică fiind folosită
pentru citirea celui de-al doilea strat.

8
Carcasa

Este importantă alegerea unei carcase compatibile cu modelul de placă de bază şi care să
asigure un spaţiu suficient pentru aerisire (există tipuri precum: Small Tower, Middle Tower
etc).

Monitorul

Reprezinta acea componentă a calculatorului care se ocupă cu prezentarea sub formă de

imagini și text (afișarea), a informației generate de calculator. Ca orice altă componentă a
calculatorului el primește informații de la o sursă de date. În cazul acesta, el primește
informația de la placa video care, la unele calculatoare, este inclusă în placa de bază, dar în
general este o placă de extensie.

9
Caracteristicile principale ale unui monitor sunt:
 Tip şi dimensiunea ecranului (diagonala);
 Rezoluţia – capacitatea unui monitor de a afişa detalii fine.
 Timp de răspuns (LCD).
 Unghi de vizibilitate (orizontal şi vertical).
 Luminozitate.
 Contrast.

Tastatura și mouse-ul

Tastatura (keyboard) reprezintă cel mai răspândit dispozitiv de introducere a textului pe

calculator, iar mouse-ul este componenta hardware a cărui mişcare pe o suprafaţă plană este
corelată cu deplasarea pe ecran a unui cursor cu o formă deosebită, de obicei de săgeată, ce
constituie cursorul de mouse.

Placa de reţea

Facând parte din categoria plăcilor de extensie, placa de reţea este echipamentul instalat pe un
PC pentru a realiza conectarea acestuia la o reţea. Calculatoarele personale şi staţiile de lucru
dintr-o reţea locală sunt echipate de obicei cu plăci de reţea ce realizează transmisia datelor
folosind tehnologie Ethernet sau Token Ring. Conexiunea realizată prin intermediul unei plăci
de reţea este permanentă spre deosebire de conexiunea oferită de modem care se limitează
doar la timpul cât linia telefonică este deschisă. Tehnologia Ethernet este cea mai răspândită
în cadrul reţelelor locale. Dezvoltată iniţial de Xerox, această tehnologie a fost îmbunătăţită
mai departe de Xerox, DEC şi Intel. De obicei, sistemele sunt echipate cu plăci Ethernet de tip
100BASE-TX sau 1000BASE-TX.
10
Imprimanta

Imprimanta este un dispozitiv ataşat unui calculator ce permite tipărirea imaginilor şi textelor
aflate în calculator pe diferite formate standard de suport.
Imprimantele pot fi:
 Imprimante orientate pe caracter – memorează şi tipăresc un caracter dintr-o dată:
 Imprimante cu impact – caractere metalice + panglică tuşată
 Imprimante cu ace (matriciale) – principiul matricii de puncte pentru afişare
 Imprimante chimice – presiune (ardere) hârtie tratată chimic
 Imprimante cu jet de cerneală – picături microscopice încărcate electric
 Imprimante orientate pe linie – imprimante de impact la nivel de linie
 Imprimante orientate pe pagină – numite imprimante laser asociază tehnologia laser cu
tehnologia copiatoarelor
Imprimanta matricială cu 9, 18 sau 24 de ace – realizează imprimarea prin impactul acelor
din metal preţios, acţionate de electromagneţi peste o bandă tuşată, asupra hârtiei. Se
caracterizează printr-o viteză de tipărire redusă, rezoluţie mică şi un zgomot pronunţat.
Avantajul acestor imprimante este preţul foarte redus al consumabilelor.
Imprimanta cu jet de cerneală – funcţionează prin pulverizarea fină a unor picături de
cerneală pe hârtia de imprimat. Există mai multe tehnologii de imprimare cu cerneală, cum ar
fi inkjet, bubblejet, cu sublimare etc, care variază în funcţie de modul de impregnare a cernelii
pe foaie. În principiu, imprimarea cu cerneală constă în pulverizarea picăturilor de cerneală
prin intermediul unor duze foarte fine. Avantajele oferite de aceste imprimante constau în
rezoluţia bună şi viteza relativ mare de imprimare. Dezavantajul îl constituie costul ridicat al
consumabilelor.
Imprimanta laser – după cum arată numele, foloseşte raze de laser sau mici diode
luminiscente care încarcă electrostatic un tambur de imprimare, corespunzător caracterului
care urmează a fi imprimat. Prin facilităţile oferite, ele sunt dedicate îndeosebi utilizatorilor
care au nevoie de performanţă şi viteză de tipărire. În plus, costul consumabilelor raportat la
numărul de pagini tipărite este mult mai redus decât la imprimantele cu cerneală. Procedeul de
imprimare constă în folosirea unei raze laser pentru a atrage cerneala pe un tambur care apoi
imprimă cerneala pe foaie. Această tehnologie asigură o viteză de imprimare, care poate varia
între câteva pagini şi câteva zeci de pagini pe minut, alături de o rezoluţie foarte bună.

Scanner-ul

Scannerul este un dispozitiv care transformă informaţia analogică în format digital. El se

bazează pe fenomenul de modificare a intensităţii unui fascicul luminos în momentul în care
acesta întâlneşte o suprafaţă de culoare oarecare.
Caracteristici tehnice:
 Rezoluţia
 Adâncimea culorii
 Suprafaţa şi viteza
 Tehnologia folosită

2.2 Elemente de conectare la calculator

Portul PS2

11
Printre cele mai folosite periferice din calculator se afla tastatura si mouse-ul. Acestea exista
in mai multe forme, au diferite functii, si folosesc metode de comunicatie diverse dar de cele
mai multe ori ele folosesc un port de comunicare de tipul PS2.

Cele doua porturi de tip PS2 sunt similare din punct de vedere electric, si folosesc acelasi
protocol de comunicare dar cele doua nu pot fi schimbate intre ele, deoarece folosesc seturi de
comenzi diferite.
Connectorii originali PS2 aveau aceeasi culoare (alba), mai tarziu a fost introdus codul de
culori PC 97 care impune culoare mov pentru tastatura si verde pentru mouse.

Portul Parallel (LPT)

Portul paralel este o interfaţă simplă de comunicare cu dispozitivele de intrare/ieşire. Este

simplu de programat şi este folosit în controlul microcontroller-elor sau a dispozitivelor cu
complexitate redusă. Principalul sa utilizare este (sau, mai degrabă, era) conectarea
imprimantelor. Portul paralel se găseşte în spatele unităţii centrale a calculatorului.

Acest port nu a fost multă vreme reglementat prin norme stabilite de un organism de
standardizare (aproximativ jumătate din viata sa). Începând din 1994 transferul pe la portul
paralel este reglementat de standardul IEEE-1284.
Spre deosebire de portul serial (COM), portul paralel LPT (Line Printer Port) transmite şi
recepţionează datele în mod paralel, adică mai multe date în același timp. După definirea unui
standard au apărut şi altfel de dispozitive care să-l folosească, de obicei de uz industrial, cu
atât mai mult cu cât rata de transfer este destul de mică, în jur de 12 kB/s, fiind deci mai lent
decât portul serial modern.

Portul Serial - RS 232

12
RS-232 (Recommended Standard 232) este un standard pentru transmiterea de date dintre un
DTE (Data Terminal Equipment) și un DCE (Data Circuit-terminating Equipment). Acest
standard este foarte folosit în sistemele de comunicare ale portului serial al unui calculator.

Astăzi RS-232 este înlocuit ușor în calculatoarele personale cu porturile USB. În contrast cu
RS-232, USB-ul este mult mai rapid, folosește tensiuni mai mici și este mai ușor de conectat
și folosit.
Cu toate acestea, portul serial încă mai este folosit de un număr foarte mare de persoane,
pentru simplitatea prin care aceasta operează.

Portul USB

USB - Bus-ul serial universal (Universal Serial Bus) este un ansamblu de magistrală şi tip de
conector utilizat pentru transmiterea de date. USB este folosit în general pentru conectarea
unor periferice la un calculator sau pentru interconectarea a două dispozitive electronice.
Există două feluri de a trimite informaţii printr-un cablu sau chiar de la aplicaţie la aplicaţie:
serial şi paralel - serial înseamnă bit cu bit pe un singur canal de comunicaţie şi paralel
înseamnă tot bit cu bit dar în paralel pe mai multe canale de comunicaţie.
Magistrala USB reprezintă soluţia oferită comunicaţiilor seriale de noua generaţie de
calculatoare PC. Este o interfaţă serială rapidă, bidirecţională, ieftină şi uşor de folosit. USB a
fost creată ca un standard industrial, o extensie a arhitecturii PC orientată spre armonizarea cu
standardele de comunicaţie din telefonie, ceea ce este numit CTI (Computer Telephony
Integration). Acest aspect este considerat fundamental din punct de vedere al aplicaţiilor
generaţiei următoare.

Avantajele acestei soluţii faţă de bătrâna interfaţă serială RS-232 transformată sunt:
 rata de transfer - poate atinge 12 Mbps faţă de 115 000 bps;
 conectează pâna la 127 de dispozitive la PC, (ceea ce înseamnă că operează ca o
magistrală) faţă de numai 2 dispozitive;
 uşor de utilizat de către utilizatorul final (end user) - adăugarea/eliminarea de
dispozitive în/din sistem este foarte comodă;
 are un protocol flexibil;

13
  este o soluţie ieftină de interconectare.
 USB este o magistrală pe cablu care permite schimb de date între un calculator gazdă
şi o gamă largă de periferice accesibile simultan.
Magistrala permite ca perifericul să fie ataşat, configurat, folosit şi deconectat în timp ce
gazda şi celelalte periferice operează. USB a fost proiectată în primul rând pentru utilizatorii
care nu doresc să intre în detalii de instalare hardware, astfel sistemul complicat de cablare a
fost înlocuit cu un control software. Toate problemele presupuse de interconectarea mai
multor dispozitive cu performanţe şi rate de transfer diferite sunt tratate prin software.

Portul Ethernet RJ-45 (8P8C)

Ethernet este denumirea unei familii de tehnologii de reţele de calculatoare, bazate pe

transmisia frame-urilor (cadrelor) şi utilizate la implementarea reţelelor locale de tip LAN.
Numele provine de la “eter”, care multă vreme s-a crezut că este mediul în care acţionau şi
comunicau zeităţile. Ethernetul se defineşte printr-un şir de standarde pentru cablare şi
semnalizare aparţinând primelor două nivele din Modelul de Referinţă OSI.

Connectorul 8P8C este probabil cunoscut pentru utilitatea lui in retelele de tip Ethernet. Din
anul 2000 și până în present acest tip de connector a fost tot mai întâlnit, înlocuind alte tipuri
de conectoare cum ar fi cele de tipul BNC.

Porturile Video

VGA este un conector (mai este numit și conector RGB) format din 15 pini dispuși pe trei
rânduri. Este un conector foarte des întâlnit pe majoritatea plăcilor video și la monitoarele
calculatoarelor, folosit în special pentru a transmite semnale video analogice de tipul RGBHV
(red - green - blue - horizontal sync - vertical sync) între calculator și monitor.

DVI (Digital Visual Interface) este o interfata video folosita pentru a transmite o calitate
vizuala ridicata pe monitoarele digitale (ex: ecranele LCD, proiectoare, etc).

14
 Adaptor DVI – VGA: Adaptor DVI – HDMI:

HDMI (High-Definition Multimedia Interface) este un port de transmitere de date atât video
cât și audio către dispozitive speciale (monitoare și televizoare compatibile HD sau HD
Ready)

Porturile Audio

Înainte de apariţia plăcii de sunet, calculatoarele personale erau limitate la beep-uri printr-un
mic difuzor de pe placa de bază. Spre sfârşitul anilor ’80, plăcile de sunet au început să

15
lucreze în calculatorul multimedia şi au dus experienta folosirii unui calculator la un nivel
total diferit.

La ora actuală plăcile de sunet au ajuns la un punct unde un singur conector audio nu mai este
suficient. În imaginea de mai sus se regăsesc cei 6 conectori de tip jack prezenți acum pe
majoritatea plăcilor de sunet. Culorile care identifică fiecare connector sunt conform
standardului ISO 9001 și sunt separate astfel.
 albastru – Line-in (intrare auxiliara)
 rosu – intrare microfon
 verde – line out/ieșire căști/difuzoare frontale
 portocaliu – difuzor central/subwoofer (doar pentru sisteme 5.1)
 negru – difuzoare din spate (doar pentru sisteme 5.1)
 gri – difuzoare mediene (doar pentru sisteme 7.1)

16