ŞCOALA GIMNAZIALĂ “MIHAIL KOGĂLNICEANU”

BRĂILA

SUPORT DE CURS
CLASA a V-a
CLASA a VI-a
CLASA a VII-a
CLASA a VIII-a

PROFESOR:
UNTARU MĂDĂLINA

NOTIUNI GENERALE ŞI PĂRŢI COMPONENTE ALE CALCULATORULUI

A. PREZENTARE GENERALĂ
La dezvoltarea echipamentului cunoscut azi sub numaile de calculator au contribuit multe
descoperiri şi invenţii.
Cele mai importante tipuri de calculatoare sunt: calculatorul personal (PC) şi notebook-ul sau
laptopul.
 Calculatorul personal (PC-ul) este folosit acasă, la birou, în laborator, etc.
Laptop-ul este de dimensiuni mult mai mici, mai usor, seamană cu o geantă diplomat, este
mai usor de transportat şi prezintă avantajul că poate fi alimentat de la baterii.
PC – de la Personal Computer
De ce unele calculatoare sunt personale?
Iniţial PC-urile purtau denumirea de IBM PC, fiind calculatoare dezvoltate şi create de către
compania americană IBM. (International Bussines Machines Corporation).
Astăzi, termenul de PC se referă la orice calculator personal, indiferent de producător. O bună
vreme a fost folosită sintagma “Compatibil IBM PC” pentru a desemna calculatoarele create de către
alţi producători decât IBM dar care funcţionau exact ca şi un PC original.
Această distincţie original şi compatibil este lipsită de importanţă în momentul de faţă,
deoarece mai bine de 95% dintre calculatoarele personale sunt create de către diverşi producători şi nu de
către compania IBM.
Compania IBM nu a uitat cine a creat de fapt calculatorul personal, “De ce să cumperi un
compatibil, când poţi avea originalul?” – fiind una dintre lozincile folosite de IBM pentru promovarea
propriilor calculatoare personale.
Pentru majoritatea utilizatorilor contează mai puţin cine a creat primul calculatorul personal,
preţul calculatorului şi specficaţiile componentelor hardware fiind mult mai importante.
La o prima vedere, se observă cele mai importante componente ale unui calculator personal si
anume se disting:
Unitatea centrală;
Monitorul;
Tastatura;
Mouse-ul.

B. PARTI COMPONENTE ALE ALCULATORULUI

Din punct de vedere structural, un calculator se caracterizează prin hardware şi software.
Hardware-ul reprezintă totalitatea componentelor fizice ale unui calculator. Acestea sunt
inutile fară existenţa software - ului.
Software-ul reprezintă totalitatea programailor care facilitează accesul utilizatorului şi efectuează
operaţiile de prelucrare a datelor. Pentru a introduce date în calculator în vederea prelucrării, cât şi pentru
a intra în posesia rezulatatelor, calculatorul se conectează la diferite echipamente periferice de intrare (
tastatură, scaner, mouse, etc ) respectiv, echipamente periferice de ieşire ( monitor, imprimantă, etc ).
Unitatea Centrală (UC) - carcasa, alcătuită din:
Unitatea de memorie internă (UM);
 memorie ROM;
 memorie RAM;
Unitatea Centrală de Prelucrare (UCP) ce este compusă din:
 Unitatea de Comandă şi Control (UCC):
 Unitatea Aritmetică şi Logică (UAL);
Dispozitive periferice, alcătuite din:
Dispozitive periferice de intrare - in (DP II); Dispozitive periferice de ieşire - out- (DP 10);
Dispozitive periferice de intrare/ieşire - in/out- (DP 110);
Interfeţe
Medii de stocare
Fiecare calculator defineşte un număr de operaţii care pot fi executate de unitatea sa
centrală. Aceste operaţii sunt în principal destinate memorării sau recuperării informatiilor din
memoria internă, calculelor aritmetice sau logice şi controlului dispozitivelor periferice. În plus, există
un număr de instrucţiuni pentru controlul ordinii în care sunt executate operaţiile. O instrucţiune
reprezintă o operaţie elementară executabilă de către unitatea centrală a unui calculator. O secvenţă de
mai multe instrucţiuni executate una după cealaltă se numeşte program. Execuţia unui program de
către calculator presupune încărcarea instrucţiunilor în memoria internă şi execuţia acestora una câte una
în unitatea centrală. Unitatea centrală citeşte din memorie câte o instrucţiune, o execută, după care trece la
următoarea instrucţiune.
Succint, despre fiecare componentă se poate preciza:
1) Unitatea Centrală (UC) este alcătuită din Unitatea de memorie internă şi
Unitatea Centrală de Prelucrare.
  Unitatea de Memorie (UM) sau memoria internă (principală) este componenta
sistemului de calcul destinată păstrării datelor şi instrucţiunilor programailor
în locaţii bine definite prin adrese. Este formată, în general, dintr-un sistem de
circuite integrate alcătuite, în principal, dintr-un număr mare de celule de
memorie, fiecare celulă fiind un circuit care poate stoca un bit de informaţie.
(Bit de la binary digit - cea mai mică unitatea de informaţie reprezentabilă
într-un calculator; poate lua doar valorile 0 şi 1).
Din punct de vedere al "volatilităţii", memoria este de două tipuri:
ROM (Read Only Memory) - este o memorie nevolatilă (nu îşi pierde conţinutul la oprirea
calculatorului), nu poate fi "scrisă" de către utilizator (este inscripţionată de către producător cu
ajutorul unei aparaturi speciale), este de capacitate redusă (până la 2MB) şi este folosită pentru
stocarea informaţiilor despre hardware, mici programe ce configurează diverse dispozitive. La pornirea
calculatorului, din memoria ROM se verifică informaţiile referitoare la componentele tehnice, adică
tipul plăcii de bază, dimensiunea memoriei RAM, tipul hard disk-ului, precum şi existenţa
dispozitivelor periferice (ex.: monitor, tastatură, mouse);
RAM (Random Access Memory) - este o memorie volatilă (se pierde la oprirea calculatorului),
poate fi atât citită cât şi modificată şi este folosită pentru stocarea programailor şi datelor, fiind
considerată principala memorie de lucru a calculatorului. Memoria RAM beneficiază în plus faţă de
alte medii de stocare a informatiilor de o viteză extrem de mare;
 Unitatea Centrală de Prelucrare (UCP) este implementată cu ajutorul
microprocesorului, elementul de bază al sistemului de calcul. (la PC este
numită procesor). Cele două componente ale UCP sunt:
- Unitatea de Comandă şi Control (UCC) primeşte
instrucţiunile de la memorie, le interpretează şi,
corespunzător, emite comenzi către UAL şi UM, respectiv comenzi de
transfer către dispozitivele periferice şi memoria externă.
- Unitatea Aritmetică şi Logică (UAL) are rolul de a executa operaţii
aritmetice şi logice cu date furnizate de memorie şi de a depune în
memorie rezultatul obţinut.
2) Dispozitivele periferice reprezintă totalitatea dispozitivelor cu ajutorul cărora este posibilă
introducerea datelor în vederea prelucrarării, precum şi furnizarea rezultatelor obţinute. Pot fi de
intrare sau de ieşire, în funcţie de direcţia în care se mişcă datele:
 Dispozitive periferice de intrare (DP II) - permit introducerea datelor în
calculator - tastatură , mouse, joystick, microfon, scanner, cameră video;
 Dispozitive periferice de ieşire (DP 10) - permit extragerea datelor din calculator
- monitor, imprimantă , boxe.
 Dispozitive periferice de intrare-ieşire (DP 110) - permit atât introducerea, cât şi
extragerea datelor din calculator - modem, touch screen.
3) Interfeţe - componente ce asigură o conexiune între unitatea centrală şi dispozitivele
periferice. Aceste interfeţe sunt cunoscute sub denumirea de porturi. Interfeţele pot fi de mai
multe tipuri:
 paralele - transmit simultan 8 biţi (un byte); folosită în special pentru conectarea
imprimantei;
 seriale - interfeţe universale, în care biţii unui byte se transmit pe rând , unul câte
unul; la aceasta se pot conecta modemul sau un alt calculator.
 USB (Universal Serial Bus) - permit conectarea oricăror periferice.
 FireWire (IEEE 1394) - interfaţă ce permite rate mari de transfer al datelor de
pâna la 400 Mbps; se pot conecta diferite periferice.
 portul de retea (RJ45) - face posibilă conectarea calculatorului cu alte
calculatoare din reteaua locală sau internet.
4) M ediile de stocare - reprezintă suportul fizic pe care se stochează informaţia: hard disk,
CD, DVD, floppy disk, disc ZIP, memory stick. Constituie o memorie suplimentară. Pentru
accesarea mediilor de stocare se folosesc unitatea floppy, unitatea CD-Rom, unitatea DVD-Rom,
unitatea ZIP.
1.2 HARDWARE
Hardware reprezintă totalitatea componentelor fizice ale unui calculator. Un calculator reprezintă
(într-un sens restrâns) un sistem de componente fizice care pe baza unor programe rulează acţiunile dorite
 de utilizatori. Se face distincţie între 2 noţiuni pe piaţa hardware: aceea de calculator şi sistem PC. Un
calculator reprezintă unitatea centrală cu toate componentele sale din interiorul carcasei, pe când
sistemul PC reprezintă unitatea centrală + monitor + tastatură + mouse.
1) Unitatea centrală – cuprinde, aşadar, toate componentele fizice necesare prelucrării
informaţiilor şi interacţiunii cu utilizatorul, precum şi afişarea rezultatelor.
Cele mai importante componente ale unităţii centrale menţionăm:
Memoria internă – denumită RAM (Random Access Memory), reprezintă
memoria necesară rulării aplicaţiilor. Există o strânsă legătură între viteza procesorului
şi memoria RAM, deoarece ambele au ca scop rularea mai rapidă a aplicaţiilor. De
aceea, un procesor prea puternic şi o memorie RAM slabă nu sunt suficiente pentru a
creşte efectiv rapiditatea rulării aplicaţiilor. Aşadar, cele 2 componente sunt direct
proporţionale. Unitatea de măsură pentru această componentă este bit- ul, precum şi
multiplii săi (byte, kilobyte, megabyte, gigabyte, terabyte).
 Procesorul – Unitatea Centrală de Prelucrare - reprezintă componenta
fizică care permite rularea aplicaţiilor, prelucrarea datelor şi transmiterea lor către
componenta de afişare. Perioada de timp necesară rulării aplicaţiilor se numeşte
viteză de lucru (sau frecvenţă), iar unitatea de măsură este hertzi. Multiplii acestei
unităţi de măsură sunt: Khz (Kilo), Mhz (Mega), Ghz (Giga), Thz (Tera).
Dintre funcţiile procesorului pot fi amintite:
- execută instrucţiuni individuale pentru programe şi controlează operaţiile efectuate de alte
componente ale computerului;
- realizează calculele şi operaţiile logice;
Fiecare microprocesor este alcătuit din mai multe micromodule interconectate prin intermediul
unor căi de comunicaţie numite magistrale interne, pe care circulă date sau instrucţiuni, a căror
viteză de deplasare depinde de doi factori:
- lăţimea - numărul benzilor de circulaţie; deoarece pe fiecare bandă circulă un bit, se poate
vorbi despre Iăţimi convenabile (de 8, 16, 32, 64 sau 128 de biţi transmişi în paralel);
- frecvenţa de tact - numărul de paşi de lucru (tacturi) pe care poate să îi facă procesorul în fiecare
secundă; se măsoară în megahertzi (MHz), iar mai nou, în gigahertzi (GHz) .

SISTEME DE NUMERATIE SI CONVERSIA UMERELOR DINTR-UN SISTEM IN ALTUL

Bit-ul reprezintă cea mai mică unitate de informaţie dintr-un calculator. Denumirea de bit provine
de la „binary digit” adică număr binar. Sistemul binar este un sistem de numeraţie unde totul se
reprezintă doar cu 1 şi 0. Aceste două valori sunt suficiente pentru a reprezenta oricare două stări care se
exclud reciproc:
Deschis Închis Adevărat Fals Cald Rece
1 0 1 0 1 0
Valorile sistemului binar pot fi asociate foarte bine cu realităţile din circuitele unui
calculator fie există un curent electric (1), fie nu există un curent electric (0).
Cu cât numărul de biţi folosit este mai mare cu atât numărul de valori reprezentabile creşte. Dacă un bit
poate reprezenta două valori (1 sau 0), 2 biţi pot reprezenta 4 valori diferite, iar 8 biţi pot reprezenta deja
256 de valori particulare.
Biţii nu prezintă prea mare utilitate folosiţi de unii singuri. Pentru a putea fi cu adevărat folositori
biţii sunt grupaţi în unităţi denumite baiţi. Un bait, aşa cum este el utilizat de majoritatea calculatoarelor,
este format dintr-un grupă de 8 biţi.
Valorile care se pot reprezenta cu un bait au făcut obiectul unor diverse codificări: literele
alfabetului, cifrele, semnele de punctuaţie dar şi multe alte simboluri au fost asociate cu una din
combinaţiile posibile. În acest fel s-a creat o modalitate simplă de manipula tot felul de date folosind
diverse combinaţii de biţi.
Baiti sau octeti?
Octeţii şi baiţii se referă practic la acelaşi lucru. Teoretic vorbind, un octet exprimă clar că este
vorba despre opt biţi, pe când baiţii pot însemna şi o oarecare adunătură de biţi, nu neaparat opt.
Baiţii mai au darul de a pune în încurcătură multe lume, deoarece confuzia între biţi şi baiţi este
foarte uşor de făcut pentru necunoscători.
Cu toate acestea, sunt puţine persoanele care folosesc termenul de octet atunci când vine vorba de
memorie.
 Bait, baiţi, s.m. (Inform.) – Ansamblu de biţi (de obicei opt) folosit pentru exprimarea capacităţii de
memorie. – Din engl. byte
Octet, octeţi s.n. (Inform.) – Grup de opt biţi folosit pentru exprimarea capacităţii de memorie. – Din
fr. octet
Mii, milioane si miliard de baiti
Odată ce aţi aflat rostul baiţilor nu ar trebui să vă mire faptul că memoria se măsoară în baiţi şi nu în
altceva. Exprimarea în baiţi nu este tocmai convenabilă din moment ce informaţiile de zi cu zi necesită
cantităţi mari de baiţi pentru a putea fi stocate. Astfel, miile, milioanele sau miliardele de baiţi ce iau parte
la stocarea datelor sunt exprimaţi prin utilizarea unor prefixe, foarte uşor de reţinut.
Kilo pentru 1000
Mega pentru 1.000.000
Giga pentru 1.000.000.000
Un kilobait are de fat 1024 de baiti. Atenţie la abrevieri!

Pentru a se face referire la o anumită cantitate de biţi sau de baiţi de cele mai multe ori se folosesc
abrevieri. Trebuie să fiţi atenţi dacă este vorba despre biţi sau de baiţi.
Kilobaiţi, megabaiţii, sau gigabaiţii sunt folosiţi în general pentru exprimarea capacităţiii de
memorie.
Kilobiţii, megabiţii, sau gigabiţii sunt utilizaţi în general pentru a exprima viteza de transfer a
datelor. Nu trebuie să scăpaţi din vedere că trebuie 8 biţi pentru a se forma un bait. De exemplu: o
conexiune la Internet poate fi de 1 megabit (Mb) insemna de fapt 128 kilobati pe secunda.
Explicatie simpla si de tinut minte toata viata:
bit- notatie ‘b’ mic
Byte- notatie ‘B’ mare
Byte se mai numeste si octeti. Puteti intalni de pilda MB sau MO, care inseamana acelasi lucru. 1 Byte=
8 biti, deci 1 MB= 8 Mb.
multiplii:
1024biti= 1 Mb 1024Bytes= 1 MB
1024Mb= 1 Gb 1024MB= 1 GB
1024Gb= 1 Tb 1024GB= 1 TB
Concluzie, bytes si biti nu sunt acelasi lucru. bytes de 8 ori mai mari ca bitii

PLACA DE BAZA
Aceasta reprezinta cea mai importanta componenta aflata in carcasa; mai este denumita si
placa principala (motherboard )
Pe ea se afla aplicate urmatoarele componente: micropocesorul, memoria, alte placi necesare
functionarii unor echipamente inserate in locase speciale, numite Sloturi.
Mai exista pe placa de baza sloturile in care se pot introduce placi de extensie (modemuri , placi
video, placi de retea, placi de sunet ,etc). Sloturile pot fi diferentiate in functie de diferentele constructive:
VL-BUS , ISA , EISA , PCI ,PCMCIA, AGP. Pe langa acestea, porturile seriale si paralele servesc
la conectarea unor dispozitive periferice, cum ar fi: mouse - ul, imprimanta, modem - ul .
Interacţiunea tuturor componentelor fizice dintr-o unitate centrală asigurata de catre placa de
baza se realizează prin intermediul:
 magistralelor – care asigură transferul de date dintre componentele care stochează astfel de date
(hdd, fdd, cdrom, cdrw, combo, dvdrom, dvdrw);
 USB-urilor – apărute în generaţia Pentium-urilor III, ca o alternativă la modalităţile “clasice” de
transfer a informaţiilor. Ultima generaţie de porturi USB permite un transfer de informaţii aproape
la fel de rapid ca şi între 2 harddisk-uri. Pe astfel de componente se pot conecta imprimante,
harddisk- uri, cdrom-uri, camere digitale, scannere, plăci de reţea tip wireless, etc.
  sloturilor – reprezintă acele componente fizice dintr-o unitate centrală pe care se ataşează diferite
componente care asigură conectarea unor componente exterioare cum ar fi plăcile video, de sunet,
reţea, sim-urile de memorie, etc.
Aceste sloturi sunt de mai multe feluri, cele mai cunoscute şi folosite fiind:
a) sloturi ISA – lungi şi negre, cele mai utilizate până la sistemaile 486, cu o viteză de lucru redusă;
b) sloturi PCI – apărute în generaţia pentium-urilor, mai scurte decât ISA şi de culoare albă, cu o viteză
de lucru medie;
c) sloturi AGP – apărute în generaţia a II-a de Pentium-uri, acestea sunt dedicate exclusiv plăcilor
grafice cu performanţe ridicate, situate mai în interiorul plăcii de bază şi de mărime identică cu cele PCI, de
culoare maro; viteza de lucru este mult mai ridicată decât în cazul celorlalte sloturi.
2) Dispozitivele perferice
 Dispozitive periferice de intrare - Prin intermediul dispozitivelor de intrare, utilizatorul introduce
informaţii în calculator.
Printre cele mai cunoscute sunt:
Tastatura
Tastatura reprezinta dispozitivul principal de intrare si permite introducerea de informatii sub
forma de caractere, similar cu masina de scris. Prin succesiunea/combinatia de caractere introduse se pot
furniza sistemului de calcul atât date, cât si comenzi sau programe. Pe lânga tastele care reprezinta cifre si
litere, tastatura contine si o serie de taste „functionale”, carora le sunt atasate diferite functii (prelucrari).
Aceste functii sunt specifice sistemailor de operare în care este utilizata tastatura.
Tastaturile se deosebesc prin design, numarul de taste (101-104), tip, functii auxiliare. Cele
aparute recent adauga butoane speciale pentru functii specifice domeniului multimedia sau pentru
navigarea pe Internet (play/pause/next/prev, control volum, WWW, e-mail), pentru oprirea, pornirea,
intrarea în "stand-by" a sistemului etc.
Mouse-ul
Un mouse este obligatoriu pentru majoritatea aplicatiilor actuale. Mouse-ul este un echipament
periferic de intrare utilizat pentru selectarea rapida a unor optiuni din meniuri sau manipularea unor obiecte
de pe ecran (texte sau grafice), în vederea executarii unor operatii. El a fost realizat prima data în
1963 de catre Douglas Engelbart de la Institutul de Cercetare din Stanford. Prima firma care a utilizat
mouse- ul, pentru IBM-PC, a fost Mouse System, în 1980; ea a utilizat mouse-ul cu 3 butoane. Firma care a
devenit cea mai cunoscuta pe piata, în acest domeniu, este Microsoft, care a utilizat, începând din 1983,
mouse-ul cu doua butoane la calculatoarele IBM. Tehnica mouse-ul a fost preluata si extinsa mai ales de
firma Apple pentru calculatoarele Macintosh.
Dispozitivul consta dintr-o carcasa si o bila (de cauciuc sau alt material cu aderenta buna) care
semnaleaza sistemului, printr-un mecanism electro-optic (format din doi cilindri perpendiculari înzestrati
cu câte o fanta), miscarile facute, prin deplasare, pe o suprafata plana, care de obicei este dintr-un
material special. Utilizarea butoanelor mouse-ului depinde de produsul informatic.
Daca este instalat driver-ul (programul care asigura interfata cu sistemul de operare) de mouse,
odata cu miscarea mouse-ului se misca pe ecran o sageata sau un dreptunghi, numit cursorul mouse-ului,
care indica diverse obiecte. Mouse-urile se pot conecta prin cablu la un port (o interfata) special pentru
mouse. Variantele moderne de mouse comunica cu calculatorul prin raze infrarosii, cablul de legatura
lipsind în acest caz.
Dupa tehnologia utilizata, mouse-urile pot fi mecanice si optice. Mouse-ul mecanic foloseste o bila
care se deplaseaza pe o suprafata si care antreneaza doua potentiometre ce traduc miscarile în semnale de
control. Mouse-ul optic foloseste un fascicul de lumina pentru a detecta miscarea pe o suprafata si contine
doua perechi de led-uri si fotodetectoare. Mouse-ul se deplaseaza pe un suport a carui suprafata este
acoperita cu o folie de plastic pe care sunt desenate doua grile suprapuse. Tehnologia radio este din ce în ce
mai mult folosita si implementata în dauna clasicelor cabluri.
Mouse-ul poate avea de la doua la sase butoane, putând fi dotat si cu rotita de scroll. El se
conecteaza de obicei la unul din porturile seriale ale calculatorului, iar în cazul mouse-ului USB, la un
port USB al calculatorului.
Joystick-ul
Mouse-urile nu sunt foarte potrivite pentru jocuri si alte aplicatii, acestea necesitând o viteza de
reactie mare. Joystick-ul este un dispozitiv de indicare care suporta reactiile instantanee si care
interpreteaza rapunsurile independent, nu pe baza miscarilor anterioare, asa cum se întâmpla la mouse. El
este un senzor bidimensional care indica pozitia absoluta, raportata la un punct de referinta de pe ecran,
adica identifica pozitia într-un plan (stânga-dreapta si înainte-înapoi).
 În schema de conectare a calculatoarelor personale, joystickul este legat la PC printr-un adaptor
special, numit port pentru jocuri (game port).
Spre deosebire de joystick care indica pozitia în doua dimensiuni, paleta (paddle) specifica
pozitia într-o singura dimensiune, pe o linie.
Pentru pasionatii de jocuri auto pe calculator exista volane cu pedale si cu force feedback (dotate
cu motoare electrice care produc diverse efecte: blocarea volanului pe o directie în momentul spargerii
unei roti, socuri la impact, salturi rapide etc.).
Cititorul de bare de cod se utilizeaza în registratoarele de casa ale marilor magazine sau în
biblioteci, fiind format dintr-un ansamblu de citire, emisie/detectie a intensitatii luminoase. Preturile (în
cazul caselor de marcat) sunt marcate prin niste bare de diverse dimensiuni si nuante de la alb la gri si apoi
la negru. Avantajul acestor sisteme este simplitatea utilizarii lor si faptul ca în sistemaile tranzactionale
intense, cum ar fi casieriile marilor magazine nu mai trebuie tastat pretul. Pentru siguranta, aceste
sisteme sunt legate de tastaturi, ca în caz de indecizie, sa se poata tasta datele.
Scanerul este un dispozitiv care permite introducerea în sistem a textelor si imaginilor grafice
prin simpla scanare a documentului original, evitându-se astfel introducerea textului cu ajutorul tastaturii.
Scanerul detecteaza diferentele de stralucire a unei imagini sau a unui obiect, folosind o matrice de senzori.
În majoritatea cazurilor, scanerul foloseste o matrice liniara de asemenea senzori, de obicei dispozitive cu
cuplaj de sarcina (CCD – Change Coupled Devices, dispozitive care transforma un semnal luminos în
semnal electric), de ordinul sutelor pe fiecare inci, întinse pe o banda îngusta pe toata latimea celei
mai mari imagini care poate fi scanata.
 Dispozitive periferice de ieşire. Extragerea datelor se face prin utilizarea unor dispozitive de ieşire,
specializate, care pot prezenta rezultatele pe suport de hârtie sau acustic într-o formă inteligibilă, agreată
de beneficiar.
Monitorul (numit şi VDU - Video Display Unit) - este dispozitivul standard de ieşire.
Constructiv, există monitor:
- cu tub catodic - cel mai folosit tip de monitor, deşi ocupă mult spaţiu. Imaginea se formează similar cu
aceea de pe ecranul televizorului, şi anume pe suprafaţa unui tub cu raze catodice.
- cu cristale lichide (LeD - Liquid Crystal Display) - are un ecran ce utilizează două straturi de
material polarizat, cu o soluţie de cristale lichide între ele care, la trecerea unui curent electric, se
aşează astfel încât să oprească trecerea luminii.
Calitatea unui monitor este determinată de:
- rezoluţie - măsurată în pixeli (puncte de imagine); cu cât rezoluţia este mai mare, cu atât creşte calitatea;
- mărime - dimensiunea diagonalei, măsurată În inch (1 inch = 2,54 cm);
- frecvenţa - măsurată În Hertz, arată de câte ori pe secundă se generează pe ecran o nouă imagine, deci
o rezoluţie crescută înseamnă o calitate crescută;
- aspectul ergonomic - se referă la calitatea de radiaţii emise de către calculator, cunoscându-se faptul că
lucrul timp îndelungat la calculator provoacă disconfort ocular.
Placa video necesită o atenţie aparte, deoarece ea comunică cu altă componentă a
sistemului PC cu rol în afişarea imaginii pe monitor. Placa video are rolul de a afişa ceea ce prelucrează
procesorul la cerinţa utilizatorului cu o anumită calitate, iar această calitate (claritate) a imaginii este
denumită rezoluţie. Numărul de pixeli pe ecran şi numărul de culori pe care le suportă sunt cele 2
caracteristici care dau calitate imaginii pe ecran. La plăcile video de ultimă generaţie, acest număr de
culori este de ordinul milioanelor şi de aceea s-a trecut la stocarea acestui număr sub formă de byte,
respectiv KB şi MB.
Imprimanta - dispozitiv care afişează pe hârtie texte sau ilustraţii. În funcţie de tehnologia de
tipărire utilizată, imprimantele pot fi:
- cu pini sau matriciale - crearea caracterelor se face din alăturarea unor puncte separate, obţinute prin
lovirea pinilor (ace mici) cu o bandă tuşată. Necesită o hârtie specială, este o imprimantă ieftină, deosebit
de zgomotoasă şi pe cale de dispariţie.
- cu jet de cerneală - caracterele sunt formate din puncte obţinute prin stropire cu cerneală prin
duze speciale. Se foloseşte hârtie de scris normală, are cost mediu şi este mai puţin zgomotoasă. Calitatea
imaginii depinde, în afară de calitatea hârtiei, de rezoluţie (număr de puncte pe inch, măsurată în dpi = dots
per inch), viteza de lucru (În pagini/minut) şi de capacitatea de colorare;
- laser - foloseşte aceeaşi tehnologie ca şi copiatoarele: pentru imprimare utilizează toner şi hârtie normală.
Execută cele mai bune lucrări, dar datorită preţului destul de ridicat (mai ales cele color), sunt mai puţin
folosite.
Există diferite caracteristici ale imprimantelor. Cele mai importante sunt:
- Calitatea imprimării sau rezoluţia imprimantei, exprimată prin numărul de puncte tipărite pe un inch
(dpi);
- Viteza - exprimată prin numărul de caractere tipărite pe secundă sau numărul de pagini tipărite pe
minut;
- Modalitatea de alimentare cu hârtie;
- Zgomotul din momentul tipăririi, se măsoară în decibeli.
Plotter-ul (trasator) - dispozitiv special pentru trasarea pe hârtie a unor planuri şi desene
tehnice, în funcţie de comenzile unui calculator, folosind o peniţă. Este folosit în domeniul ingineriei,
arhitecturii sau proiectării.
Boxe (difuzoare) - sunt folosite ca dispozitive de ieşire pentru sunet. Sunt legate la placa de
sunet.
Placile de sunet sunt dispozitive ce au rolul de a reda informatia binara sub forma de sunet, sau de
a converti sunetele in format binary. Astfel o placa de sunet se conecteaza la slotul ISA/PCI, apoi
la CD-ROM printr-un cablu separat sau mai nou placile de sunet sunt integrate direct pe placile de baza
moderne.
 Dispozitive periferice de intrare-ieşire
Modem-ul - dispozitiv care permite calculatorului să transmită date prin liniile telefonice.
Informaţiile prelucrate de calculator sunt stocate digital, În timp ce informaţiile transmise prin liniile
telefonice sunt transmise sub formă de unde analogice. Modem-ul face conversia datelor dintr-o formă în
alta.
Modem-urile sunt de două feluri: externe - sunt plasate în afara unităţii centrale
interne - se găsesc în interiorul unităţii centrale.
Viteza unui modem se măsoară în biţi pe secundă (bps), aceasta variind de la 9,6 Kbps pana la 56
de Kbps şi, mai nou, de peste 56 Kbps.
Touch screen - tip de ecran de afişare, acoperit de o folie transparentă sensibilă la atingere,
punctarea elementelor de pe ecran făcându-se cu degetele. Acest aspect poate fi considerat ca un
avantaj (interfaţă naturală), dar şi dezavantaj, punctarea cu acurateţe fiind imposibilă.
3) Medii de stocare
Dispozitivele care păstreză informaţia pentru o utilizare ulterioară alcătuiesc memoria externă a
calculatorului. Este ceva cu totul banal, ca memoria externă să folosească medii de stocare care pot păstra
informaţia şi mai bine de cincizeci de ani.
Mediul de stocare sau suportul de stocare, este componenta fizică a unui dispozitiv de stocare pe
care ajung informaţiile să fie efectiv înmagazinate.
Mediile de stocare pot fi fixe, adică sunt parte integrantă a unui dispozitiv de stocare, sau pot fi
detaşabile. Mediile de stocare detaşabile pot fi separate de dispozitivul de stocare şi folosite împreună cu
un alt dispozitiv de stocare compatibil. Discheta şi compact discul sunt două exemple de medii de stocare
detaşbile.
Orice calculator personal foloseşte un dispozitiv principal de stocare a informaţiei, care permite atât
adăugarea de noi informaţii, cât şi modificarea sau ştergerea informaţiilor deja existente. Pe lângă acest
dispozitiv de memorie principal, denumit hard disk, pot exista (şi există mai întotdeauna) şi alte
dispozitive care permit citirea şi scrierea datelor.
Există medii de stocare precum discheta care pot fi atât scrise cât şi rescrise, dar există şi medii de stocare
precum compact discul obişnuit care nu pot fi decât citite. Pentru scrierea informaţiei este necesar ca atât
dispozitivul de stocare cât şi mediul de stocare să permită acest lucru.
HARD DISK-UL (HDD) Reprezinta cea mai importanta unitate de stocare a datelor.
Acestea sunt inmagazinate permanent, indiferent daca calculatorul este deschis sau inchis. Pe hard-disc
sunt stocate toate fisierele de date ale utilizatorului.. El nu se vede deoarece se afla in interiorul
echipamentului ,de calcul si este o componenta deosebit de sensibila.
Hard Disk-ul - Seiful datelor
Hard disk-ul sau discul dur este principalul dispozitiv de stocare al unui calculator personal. Cea
mai mare şi mai important parte a software-ului cu care lucrează un calculator zi de zi se află stocată pe
hard disk. Sistemul de operare se află stocat pe hard disk, majoritatea programailor pe care le folosiţi se
află stocate pe hard disk, probabil şi ultimul document pe care l-aţi creat se află stocat tot pe hard disk. Un
calculator personal fără hard disk nu prezintă prea mare utilitate, având în vedere că majoritatea software-
ul ui este conceput să funcţioneze în prezenţa unui hard disk.
Componentele de stocare externă sunt: FDD (floppy disk) cu o capacitate de 1,44 MB şi o
viteză de lucru redusă, CDROM-ul cu o capacitate de stocare mult mai mare (650-700 MB) şi versiunile
sale mai noi : CDRW – care permite şi scrierea de CD- uri, DVDROM – care permite doar citirea de CD-
uri şi DVD-uri (4,7 GB), COMBO – care reprezintă o combinaţie între scrierea de CD-uri şi citirea de
DVD-uri, DVDRW – care permite şi scrierea de CD-uri şi DVD-uri. Caracteristica lor principală este
viteza de transfer a datelor stocate şi viteza de accesare, eventual inscripţionare, a acestora. Acestea se
notează astfel în cazul unui CDRW – 52x / 24x / 52x, care reprezintă viteza de inscripţionare a unui CD
inscriptibil / viteza de re-inscripţionare a unui CD reinscriptibil / viteza de citire a unui CD
(re)inscriptibil.
MEMORII FLASH - Sunt memorii speciale, portabile, de capacitate mare, folosilte pentru
stocarea datelor. Aceste memorii sunt indispensabile pentru memorarea si transportul imaginilor in cazul
camarelor digitale. Au forme si denumiri diferite (Memory Stick, Compact Flash, Smart media, etc.) in
functie de producatorul camerei digitale.
Dispozitivul de stocare care poate fi conectat la calculator prin interfata USB poartea denumirea de
Flash Pen Drive USB (Stick). Dimensiunile reduse, viteza mare de transfer si protectia datelor fac din
acesta memorie o alegere ideala acolo unde portabilitatea este primordială.

1.3 SOFTWARE

1) Diferite tipuri de software

 Aşa cum aminteam în primul capitol, prin termenul de software se înţelege ansamblul programailor,
procedurilor şi rutinelor care controlează funcţionarea eficientă a elementelor hard. Un sistem de calcul
nu poate să prelucreze date fără să fie programat. Un program constă dintr-o succesiune de
instrucţiuni ce converg către soluţia problemei ce trebuie să fie rezolvată.
Există două categorii de programe:
programe de sistem - coordonează modul în care lucrează componentele sistemului şi oferă asistenţă în
funcţionarea programailor de aplicaţii. Se spune că ele alcătuiesc software de bază.
Programaile de sistem sunt proiectate astfel încât să faciliteze utilizarea eficientă a resurselor
sistemului de calcul şi să ofere instrumente pentru dezvoltarea şi execuţia programailor de aplicaţii.
Aceste programe sunt elaborate pentru anumite tipuri de sisteme de calcul şi nu se pot folosi pe alte
tipuri. Ele sunt furnizate de către producătorii sistemailor de calcul sau de către firme specializate.
Programaile de sistem se referă în principal la sistemul de operare.
programe de aplicaţii - destinate rezolvării unor probleme specifice unei aplicaţii. Se spune că alcătuiesc
software de aplicaţii. Aceste programe efectuează prelucrări ale datelor, în concordanţă cu cerinţele
informaţionale necesare, fiind realizate în principal de către firme specializate de software.
Sistemul de operare (SO) - ansamblu de proceduri manuale şi module de program de sistem prin
care se administrează resursele sistemului de calcul (procesoare, memorie, periferice, informaţii) ce
asigură utilizarea eficientă, în comun, a acestor resurse şi oferă utilizatorului o interfaţă cât mai comodă
pentru utilizarea sistemului de calcul.
Aşadar, sistemul de operare poate fi considerat ca reprezentând interfaţa dintre componentele hard
şi utilizator.
Pentru a răspunde rolului de interfaţă hardware - utilizator, majoritatea sistemailor de operare sunt
organizate pe două nivele:
fizic - mai apropiat de hardware cu care interferează printr-un sistem de întreruperi. Întreruperea
presupune suspendarea execuţiei programului în curs printr-un semnal, ca urmare a unui
eveniment, deservirea întreruperii şi apoi reluarea execuţiei programului în curs.
logic - mai apropiat de utilizator, interferând printr-un sistem de comenzi, limbaje de programare,
utilitare.
2) Principalele funcţii ale unui sistem de operare
Principalele funcţii ale unui sistem de operare sunt:
Gestiunea prelucrărilor - oferă posibilităţi de pregătire şi lansare în execuţie a programailor de aplicaţie.
Pentru aceasta, sistemul de operare trebuie să dispună de:
o un editor de texte, pentru introducerea şi modificarea unui program sursă (program scris într-
un limbaj de programare);
o un translator pentru limbajul de programare folosit (asamblor, compilator, interpretor), pentru
traducerea instrucţiunilor din programul sursă într-un limbaj recunoscut de sistemul de calcul (program
obiect);
o un editor de legături pentru realizarea de legături între modulele obiect în vederea construirii
structurii pe segmente, necesare execuţiei programailor (program direct executabil). Acesta se încarcă în
memorie de către componenta sistemului de operare numită încărcător, şi din acel moment execu ţia poate
avea loc.
Gestiunea resurselor - identificarea programailor ce se execută, a necesarului de memorie, a
dispozitivelor periferice şi a cerinţelor privind protecţia datelor.
Gestiunea fişierelor - realizează separarea fişierelor încărcate în memorie şi grupează fişierele pe
diferiţi utilizatori.
Facilităţi puse la dispoziţia utilizatorului referitor la compresia datelor, sortarea, interclasarea, catalogarea
şi întreţinerea bibliotecilor prin programaile utilizator disponibile. Aceste facilităţi se referă la
programaile utilitare care pun la dispoziţia utilizatorilor o serie de programe pentru defragmentare,
comprimare sau devirusare.
Planificarea execuţiei lucrărilor după anumite criterii (timp de execuţie, priorităţi, etc.) astfel Încât
unitatea centrală să fie utilizată eficient.
Coordonarea execuţiei simultane a mai multor programe, prin urmărirea modului de executare a
instrucţiunilor, depistarea şi tratarea erorilor, lansarea în execuţie a operaţiilor de intrare/ieşire.
Asistarea execuţiei programailor de către utilizator, printr-o interfaţă prietenoasă , atât la nivel
hardware, cât şi la nivel software.
Dintre cele mai cunoscute sisteme de operare se pot aminti: Windows, Mac Operating System,
Linux, Unix, Novell. Acestea conţin mai multe versiuni. Prin versiunea unui program software se
înţelege stadiul la care s-a ajuns în dezvoltarea soft-ului respectiv în momentul difuzării lui publice.
De exemplu, compania Microsoft şi- a etichetat versiunile întâi prin numere (Windows 1.0 până la
 Windows 3.11), apoi prin ani (Windows 95, Windows 98, Windows 2000) şi apoi prin coduri
alfanumerice (Windows Me, Windows XP). Astfel, un simplu utilizator poate compara două versiuni
diferite ale aceluiaşi program pentru a constata evoluţia programului şi facilităţile suplimentare oferite.
3) Aplicaţii software
Aplicaţiile informatice sunt reprezentate de acele programe ce sunt realizate pentru utilizatori
cu scopul de a folosi calculatorul într-o problemă specifică şi pentru a îndeplini o anumită sarcină
(procesare de text, facturare, aplicaţii grafice).
Există diferite programe fiecare având o funcţie specifică , de exemplu:
Programe de comunicaţii - Yahoo Messenger, Outlook Express (cu ajutorul acestor programe se pot
trimite mesaje şi comunica cu diferite persoane indiferent de localizarea geografică a acestora).
Programe de manipulare şi gestiune a fişierelor - MS-DOS, Linux, Windows Explorer (cu ajutorul
acestor programe se pot crea, şterge sau redenumi fişierele).
Programe de navigare pe WEB - Mozilla Firefox, Internet Explorer (cu ajutorul acestor programe puteţi
accesa diferite pagini de Internet).
Programaile de procesare de text - WordPro, StarOffice Document, Microsoft Word (cu
aceste programe se pot accesa informaţiile sub formă de text, având posibilitatea de editare, salvare şi
imprimare a documentului). Programaile de calcul tabelar - Microsoft Excel, Lotus 1-2-3,
StarOffice Spreadsheet (aceste programe permit manipularea datelor numerice existente în tabelele de
calcul).
Programaile de gestiune a bazelor de date - Visual FoxPro, Microsoft Access, Oracle (acest
program organizează colecţii mari de date, pentru ca informaţia să fie disponibilă utilizatorului prin
realizarea interogărilor şi a extragerilor de date).
Programe pentru creşterea accesibilităţii:
O Programe de recunoaştere a vocii (voice recognition) - Sonic Extractor, eSpeaking (aceste
programe pot recunoaşte cuvinte rostite transformându-Ie În diferite comenzi).
O Programe de recunoaştere a caracterelor existente pe ecran (screen reader) - Microsoft Narrator,
VoiceOver (programe ce identifică, interpretează şi converteşte În voce conţinutul afişat pe ecran).
O Programaile ce permit mărirea caracterelor pe ecran (screen magnifier) şi programe ce afişează o
tastatură virtuală (on-screen keyboard).
O Altele, folosite În domenii diverse, specializate - Adobe JIIustrator, Quark Express.

5) Interfaţa grafică cu utilizatorul (GUI - Graphical User Interface)

Interfaţa grafică este un termen cu înţeles larg care se referă la toate tipurile de comunicare vizuală
între un program şi utilizatorii săi. Aşadar, GUI se referă nu numai la ceea ce utilizatorul vede pe ecran, ci
la toate mecanismaile de comunicare între acesta şi program.
Un program ce utilizează o interfaţă grafică foloseşte de obicei un sistem de operare bazat pe
ferestre. Acest program afişează în ferestrele de pe ecran meniuri, simboluri, suprafeţe de lucru şi ferestre
pentru aplicaţii, dispozitive grafice folosite în interacţiunea cu un computer, pictograme, butoane,
casete de dialog, etc., iar utilizatorul controlează aceste ferestre cu ajutorul mouse-ului.
Concis, avantajele folosirii GUI sunt:
Interacţiune cu computerul mai uşoară şi mai eficientă pentru utilizator; Simplificare a instrucţiunilor
complexe, realizată cu ajutorul pictogramailor şi meniurilor. De exemplu, furnizarea unui meniu al
comenzilor disponibile a înlocuit vechea interfaţă Iinie-de-comandă, unde trebuia să memorezi
comenzile care doreai să le foloseşti;
Iniţiere intuitivă a comenzilor către computer (de exemplu, dacă doriţi să scrieţi într-un document Word
cuvântul Ianuarie, este suficient să tastaţi primaile caractere, după care vă va apărea o casetă în care
programul vă sugerează deja cuvântul ianuarie);
Programaile şi fişierele sunt mai uşor de mânuit şi organizat;
Componentele de bază ale interfeţei grafice cu utilizatorul, sunt:
indicator sau cursor (în general arată ca o săgeată sau ca un 1);
dispozitiv de punctare, un mouse sau un trackball, care permite selectarea obiectelor de pe ecran;
pictograme (icons), mici desene care reprezintă comenzi, fişiere sau ferestre, ce pot fi activate cu ajutorul
mouse-ului;
desktop - zona de pe ecran unde se află pictogramaile;
ferestre (windows) - zone ale ecranului în care se pot executa activităţi diferite;
meniuri (menus) - conţin comenzile care se pot selecta pentru a fi executate.
1.5 Utilizarea tehnologiei informaţiei În viaţa de zi cu zi
Calculatoarele la serviciu
Utilizarea calculatoarelor În diferite domenii de activitate
Calculatoarele sunt folosite în numeroase domenii: la nivel guvernamental, în afaceri, în
medicină, în învăţământ, etc.
Există diferite aplicaţii construite pentru:
domeniul administrativ (inclusiv cel guvernamental) - calculatoarele sunt folosite în numeroasele actiuni
decizionale, precum şi pentru colectarea taxelor, fără a mai fi nevoie să se aştepte în faţa unui ghişeu ,
pentru a plăti aceste taxe. Într-un sens mai larg, există dezbateri dacă, datorită calculatorului, vom
ajunge de la democraţia reprezentativă la democraţia participativă. A apărut astfel conceptul de vot
electronic, prin care oamenii pot vota cu ajutorul calculatoarelor, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la
centrele de votare;
mediul de afaceri - reprezintă un domeniu în care calculatoarele capătă o tot mai largă aplicabilitate
datorită rapidităţii cu care trebuie luate deciziile, a cantităţii mari de informaţii ce pot influenţa aceste
decizii, precum şi a volumului de date ce se vehiculează.
domeniul bancar - calculatoarele au o foarte mare utilizare, fiind folosite pentru calculul dobânzi lor,
înregistrarea depozitelor sau a creditelor acordate, crearea şi gestionarea bazei de date a clienţilor, etc.;
domeniul medical - pe lângă întocmirea unei baze de date a pacienţilor, calculatoarele au întrebuinţări
complexe fiind utilizate cu mare precizie în urmărirea anesteziilor şi în laboratoarele de analize. Cu
ajutorul calculatoarelor se pot observa mai uşor diferite anomalii, pe care un doctor nu le-ar putea
descoperi cu ochiul liber.
domeniul educaţional - cu ajutorul calculatorului se poate învăţa de acasă fără a mai fi nevoie de deplasarea
către o instituţie de învăţământ şi fără a depinde de un anumit program. Cu ajutorul unei conexiuni la
Internet se pot căuta mai multe cursuri dintr-un anumit domeniu având astfel acces la mai multe opinii
(spre deosebire de modalitatea clasică de predare în care aveam prezentată doar opinia profesorului
de curs). Educaţia cu ajutorul calculatorului se numeşte CeT (Computer eased Training).
Câteva dintre cele mai folosite aplicaţii în acest domeniu sunt:
- Programe de procesare de text şi calcul tabelar;
- Programe de prezentare sau desen;
- Aplicaţii de pregătire pe computer;
- Baze de date;
- Organizarea orarului;
- Aplicaţii de E-mail, Navigare pe web etc.
CeT are avantaje şi dezavantaje.
Avantaje:
- Se Învaţă În ritmul propriu, autoimpus;
- CeT poate fi făcută pe Internet acasă sau la serviciu;
- Materialul CeT poate fi accesat în orice moment;
- Nu este necesară participarea la nici un curs. Dezavantaje:
- Nu se interactioneză cu alti studenti;
- Se comunică mai greu cu profesorul;
- Motivarea se face mai greu.

LUMEA ELECTRONICĂ
Termenul de poştă electronică (E-mail)
Poşta electronică a devenit o modalitate foarte folosită de comunicare şi trimitere a mesajelor.
Acestea pot fi trimise în format electronic de la un computer la altul, folosind o reţea de conectare a
computerelor sau prin sisteme pe linie telefonică.
Poşta electronică este utilizată foarte mult datorită:
- Costului redus - este mult mai ieftină trimiterea unui mesaj cu ajutorul poştei electronice, decât
modalitatea clasică de corespondenţă;
- Vitezei - transmiterea şi primirea mesajelor se realizează aproape instantaneu, variază În funcţie
de viteza de conectare şi de dimensiunea mesajului;
- Accesibilităţii - se pot trimite şi primi mesaje, oriunde şi de oriunde, dacă există un calculator
cu o conexiune la Internet.
Folosirea poştei electronice prezintă şi avantaje şi dezavantaje faţă de poşta obişnuită. Astfel se pot
enumera:
Avantaje:
- Transmitere rapidă către orice loc din lume;
 - Un mijloc ieftin şi eficient de comunicare;
- Permite folosirea de liste de distribuire a mesajelor;
- Foloseşte instrumente de gestiune a mesajelor. Dezavantaje:
- Un fişier ataşat poate conţine un virus de computer;
- Poate avea loc o superÎncarcare a cutiei poştale;
- Se pot produce erori şi neglijenţe În folosirea Email-ului;
- Probabilitatea mare de primire a mesajelor nefolositoare (Junk Mail).
Termenul de comerţ electronic (E-commerce)
Comerţul Electronic oferă posibilitatea realizării de tranzacţii comerciale, cumpărării şi
vânzării de bunuri şi servicii, folosind Internetul sau alte reţele.
Pentru a comanda anumite produse prin intermediul calculatorului, va trebui completat un formular
Se vor completa datele personale (nume, prenume, numărul de telefon pentru a vă putea contacta,
adresa de acasă, adresa de mail, etc), precum şi alte detalii legate de sistemul de plată. Trimiteti
comanda prin e- mail.
Dacă după primirea produselor, acestea nu corespund cu cele dorite, există posibilitatea de a le
returna folosind un procedeu asemănător.
Sistemaile de plată acceptate şi folosite depind de legislatia fiecărei ţări. Pentru mai multe
informaţii privind legislaţia referitoare la comerţul electronic consultaţi legea comerţului electronic nr 365
din 7 iunie 2002.
Avantaje şi dezavantaje ale comerţului electronic
Dezvoltarea sistemailor de plată non-cash, a comerţului electronic, a telefoniei mobile şi, în
general, a tuturor mijloacelor de transmisie de date, care necesită criptare sau autentificare, a condus la
crearea unei noi situaţii juridice. Aceasta, a fost rezolvată, într-o serie de state, fie printr-o lege-cadru
a semnăturii electronice, fie prin legi specifice, în care este reglementată semnătura electronică într-un
anumit domeniu.
Şi în cazul acestui concept, sunt diferite avantaje şi dezavantaje. Avantajele sunt:
- Se pot comanda produsele dorite la orice oră din zi sau din noapte;
- Se pot căuta produse din toate domeniile fără a mai fi nevoie să se facă deplasarea dintr-un
magazin în altul;
- Puteţi primi produsele acasă fără a mai fi nevoie să vă deplasaţi pentru a achiziţiona
aceste produse;
Dezavantajele sunt:
- Desocializarea oamenilor;
- Sisteme de plată nesigure;
- Cumpărarea produselor din magazine virtuale (cu consecinţe asupra determinării calităţilor reale
ale produselor).
Termenul de comunicare instantanee ("chat")
Mesageria instantanee este serviciul ce permite schimbul instant de mesaje de tip text între mai
multe calculatoare conectate la Internet. Este necesară utilizarea unui program numit client IM care se
conectează la un server de mesagerie instantanee.
Spre deosebire de poşta electronică , conversatiile au loc instantaneu (în timp real). În ziua de
azi se pot transmite pe lângă text şi date de tip audio-video folosind un microfon şi un webcam. Cele mai
populare programe de "chat" sunt: Yahoo Messanger, Skype, Google Talk, Windows Live Messenger,
AIM, Ica etc.
Weblog (blog) se referă la o publicaţie web (un text web) ce conţine articole periodice, cu
actualizare continuă, care are de obicei un caracter personal (web log = jurnal pe internet). Ca regulă,
actualizarea blogurilor constă în adăugări de texte noi, asemenea unui jurnal de bord, toate
contribuţiile fiind afi şate în ordine invers cronologică în partea de sus, la vedere.
Acest gen de publicaţii sunt în principiu accesibile publicului larg, ce poate să scrie comentarii,
creându-se astfel o comunitate de cititori în jurul blog-ului. Actualizările şi comentariile se fac uşor
folosind interfaţa unui browser web.
Scopul lor variază foarte mult, de la jurnalele personale şi până la "armaile" publicitare ale
campaniilor publicitare ale campaniilor politice, ale programailor media sau ale diferitelor companii
comerciale. De asemenea, variază şi în funcţie de autor - de la unul singur la o comunitate întreagă.
Comunităţi on-line
O reţea socială virtuală reprezintă un servicIu disponibil pe internet, creat cu principalul
scop de a conecta utilizatori cu aceleaşi interese, activităţi, hobby-uri. Pe baza unui cont creat pe
aceste site-uri aceştia pot completa profiluri cu informaţii personale, despre domeniile de interes,
educaţie, locul de muncă , date de contact. Au la dispoziţie instrumente de mesagerie (chat), de
adăugare şi comentarii a fotografiilor şi conţinutului video, diferite jocuri online şi sisteme de votare şi
recomandări.
Există şi câteva dezavantaje:
- informaţiile personale pot deveni publice dacă nu se optează pentru un profil privat;
- există riscul de dependenţă faţă de aceste reţele;
- puteţi fi urmăriţi, hărţuiţi si păcăliţi de utilizatori ai acestor reţele;
Puteţi folosi aceste servicii - blog, podcast, reţele sociale virtuale - pentru a partaja şi distribui
mesaje text, poze, fişiere audio-video.

1.6 Ergonomie, sănătate, siguranţă, securitate

1) Ergonomie
În această categorie sunt cuprinse acele elemente care duc la crearea unui mediu sănătos de lucru, şi
anume:
- Păstrarea unei distanţe optime faţă de monitor (recomandat 60 de cm), pentru a evita afectarea
ochilor;
- Utilizarea ecranelor de protecţie ;
- Poziţionarea adecvată a monitorului, mouse-ului şi tastaturii;
- Utilizarea unor scaune reglabile;
- Distanţă adecvată pentru genunchi şi coapse de la birou sau terminal;
- Tastatură ergonomică cu un design ce permite o poziţionare corectă a mâinilor;
- Luminozitate şi aerisire bună a încăperii ;
- Pauze de 10 minute după fiecare 50 de minute în faţa calculatorului.
2) Probleme de sănătate
Folosirea calculatorului necesită realizarea unor mişcări stereotipe (mişcări dese ale gâtului,
coatelor, etc.), ce pot duce la anumite afecţiuni ale gâtului, umeri lor, coloanei vertebrale, etc.
Aceste afecţiuni se datorează mişcărilor repetate, concept ce se numeşte RSI (Repetitive Strain Injury
- Accidentare cauzată de mişcări repetate).
Se pot enumera câteva dintre problemaile de sănătate cauzate de lucrul cu calculatorul:
- Răniri ale ochilor şi slăbirea vederii ;
- Oboseală;
- Probleme cu spatele;
- Dureri de umeri;
- Dureri de cap, etc.
Câteva norme de protecţie, care ajută la crearea unui mediu de lucru sănătos pentru utilizatorii de
computere sunt:
- Folosirea unei tastaturi detaşa bile pentru a evita durerile În mâini şi braţe , etc.;
- Scaunul utilizat să fie reglabil, confortabil , cu un spătar comod;
- Folosirea unui suport pentru cabluri;
- Cablurile de alimentare să fie bine legate şi protejate;
- Genunchii trebuie să fie la o înăltime de max. 70 cm de sol;
- Aşezarea monitorului la distanţă potrivită, pentru a împiedica afecţiuni ale ochilor;
- Asigurarea existenţei unei surse de lumină pentru a evita oboseala ochilor;
- Dotarea ferestrelor cu jaluzele ajustabile pentru a evita strălucirea sau reflexia luminii;
- Întreruperi frecvente ale lucrului la computer.
3) Probleme de siguranţă
Termenul de siguranţă se referă atât la persoana care foloseşte computerul, cât şi la datele care se
prelucrează .
Astfel, lucrul la computer presupune respectarea tuturor regulilor ce trebuie luate în considerare
ori de câte ori se lucrează cu aparate şi dispozitive electrice şi electronice: evitarea atingerii
surselor de curent, evitarea folosirii de cabluri neizolate, etc.
Este posibil să se întrerupă curentul sau să aibă loc creşteri bruşte de tensiune.
În cazul unor căderi de tensiune, este posibil ca datele prelucrate şi nesalvate să se piardă. Pentru
a preveni aceste situaţii se recomandă folosirea unor sisteme de alimentare UPS (Uninterruptible Power
Supply), ce asigură în cazul acestor căderi de tensiune, o continuitate de aproximativ 5-30 de minute,
timp în care se pot salva datele şi închide corect calculatorul.
Pentru a avea totuşi o mai mare siguranţă a acestor date, se efectuează copii
(back-up) ale datelor importante.
 Termenul de backup al sistemului semnifică copierea fişierelor pe un dispozitiv auxiliar de stocare
a datelor, pentru a avea disponibile copii ale fişierelor de pe computerîÎn cazul defectării sistemului.
Copierea poate fi făcută zilnic sau de mai multe ori pe zi, în funcţie de importanţa şi valoarea datelor
procesate.
4) Mediul de lucru- Protejarea mediului prin utilizarea monitoarelor ce consumă
puţină energie şi prin activităţi de reciclare
Calculatoarele afectează foarte mult mediul înconjurător deoarece utilizează foarte multă energie şi
emit radiaţii. De aceea se recomandă utilizarea acelor monitoare şi imprimante ce consumă cât mai puţin
curent. Totodată, pentru a economisi energie se poate seta ca monitorul să se închidă automat după un
anumit timp iar calculatorul să treacă Într-o stare de stand by (de aşteptare) în cazul în care nu-I folosim.
Este bine să se încerce, pe cât posibil, reciclarea hârtiei utilizată la imprimarea diferitelor documente şi a
cartuşe lor folosite la imprimarea hârtiei, prin reîncărcarea acestora.
5) Securitate
Securitatea informaţiei
Avantajele securizării datelor
Securitatea datelor devine un element cheie atunci când se lucrează cu date importante. Pentru ca
acestea să nu devină publice, se recomandă existenţa unor proceduri de raportare. Un lucru important
este să li se explice angajaţilor firmei că trebuie să cunoască atât importanţa datelor cu care lucrează, cât şi
responsabilităţile pe care le au În legătură cu aceste date."
Diferite politici de securitate
Există diferite modalităţi de protejare a datelor. Câteva dintre acestea sunt:
- Restrictionarea accesului fizic la calculator;
- Adopta~ea unei politici de parolare corespunzătoare;
- Stabilirea drepturilor pe care le are fiecare utilizator;
- Realizarea de back-up în mod regulat;
- Criptarea fişierelor la care se lucreaz ;
- Folosirea programailor anti-virus;
- Folosirea programailor de securitate tip firewall (sistem de securitate format dintr- o combinaţie
de hardware şi software, destinat protejării unei reţele Împotriva accesului neautorizat)
O modalitate foarte bună de protejare a datelor este crearea utilizatorilor cu diferite drepturi în
funcţie de locul pe care îl ocupă aceştia în structura organizatorică a firmei.
Astfel, se recomandă accesul restrictiv la date al angajaţilor de pe o treaptă inferioară şi un
acces mai puţin restrictiv utilizatorilor de pe un nivel superior.
Parolele stabilite trebuie concepute astfel încât să fie foarte greu de descoperit de persoanele
neautorizate. Pentru aceasta se recomandă ca aceste parole să nu conţină date personale ale utilizatorului
sau să nu fie parole generate automat de către calculator. Trebuie avut in vedere şi faptul că parolele sunt
"key-sensitive", în sensul că se face deosebire între caracterele majuscule şi cele minuscule folosite la
scrierea parolei. De asemenea, este recomandat ca parolele să fie modificate la un anumit interval de timp.
Criptarea sau codificarea datelor este procesul prin care informaţia devine greu de citit sau
descifrat. Scopul criptării este acela de a nu permite persoanelor neautorizate accesul la anumite date în
timpul transmiterii lor sau atunci când sunt păstrate pe diverse suporturi magnetice. Pentru
decodificarea datelor, este necesară o cheie de decodificare.
6) Copyright
Termenul de copyright pentru software, dar şi pentru fişiere de tip text, audio,
video.Copyright-ul este modalitatea legală de protejare a lucrărilor literare, ştiinţifice, artistice sau de
orice alt fel, publicate sau nepublicate, cu condiţia ca aceste lucrări să aibă o formă tangibilă (adică se pot
vedea, auzi sau atinge).
Dacă este vorba de o simfonie, un poem sau o pagină de cod HTML, o aplicaţie software proprie,
tipărite pe hârtie, înregistrate pe casetă audio sau pe hard disk, atunci pot fi protejate de copyright.
Deschizând un fişier de tip text, audio, video, etc., creat de o anume persoană, acesta conţine în
Properties data la care a fost creat acel document. Orice copier ulterioară sau descărcare de pe Internet a
documentelor reprezintă o încălcare a drepturilor de copyright, pentru că data la care se realizează aceste
operaţii este ulterioara datei creării documentelor. Dacă nu se consideră suficientă această modalitate
de datare a momentului creării documentelor proprii, se poate trimite o scrisoare prin poştă la
propria adresă , conţinând documentele în forma lor tangibilă, scrisoare care nu va mai fi deschisă. Astfel,
se stabileşte în timp, în mod indubitabil, momentul creării propriilor documente.
Copyrightul folosit la distribuirea materialelor pe CD, dischetă. Termenii
licenţă, shareware, freeware.
 Licenţele - sunt programaile achiziţionate de la persoanele care le produc şi pentru care se plăteşte
un drept de folosire. Acest drept este valabil doar pentru un singur calculator, dar dacă se doreşte
instalarea programului pe mai multe calculatoare, va trebui achiziţionată o licenţă specială ce va permite
instalarea programului pe mai multe calculatoare.
Majoritatea programailor de calculator necesită înregistrarea acestora pe serverul producătorului
(autorului) pentru a putea fi utilizate. Acest lucru presupune o conexiune la internet şi completarea unui
formular cu numaile de utilizator/ client, id-ul (codul) programului, adresa email şi eventual alte
informaţii.
Pentru a vizualiza informaţii despre licenţa şi utilizatorul programului consultaţi opţiunea de Help
(Ajutor) a aplicaţiei software.
Licenţa acordă dreptul de folosire a programului respectiv şi nu drept de comercializare sau
distribuţie.
Shareware - reprezintă acel tip de licenţă a unui program pentru calculator caracterizat prin
următoarele:
- deţinătorul dreptului de autor acordă utilizatorului dreptul de folosire gratuită a programului
pentru calculator, pentru o anumită perioadă de timp În scop de probe şi/sau evaluare;
- la expirarea perioadei, utilizatorul trebuie să opteze între a cumpăra licenţa (drepturile) de
folosire nelimitată a programului sau returnarea şi/sau "ştergerea" copiei acestuia.
Freeware - programe protejate de dreptul de autor (copyright) care pot fi totuşi difuzate gratis de
către autor, care îşi păstrează drepturile de autor. Aşadar, programaile pot fi folosite, dar nu pot fi
vândute fără acordul autorului. Un exemplu de program freeware este Adobe Reader, un program ce
permite accesarea fişierelor în format pdf, care poate fi descărcat gratuit de pe Internet şi folosit pentru o
perioadă nelimitată de timp.
Open source (sursă deschisă) - este tipul de licenţă care face codul de programare
disponibil pentru oricine doreşte să consolideze sau să dezvolte programul de calculator. Este important să
nu se confunde software-ul open source cu software-ul gratuit.
NOTIUNI GENERALE DESPRE CALCULATOR

SISTEMUL DE OPERA RE WI ND OWS XP

Sistemele de operare din familia Windows sunt sisteme de operare bazate pe o interfaţă grafică în
care fiecare aplicaţie (program) care este deschisă primeşte drept zonă de lucru numită fereastră. Dintre
toate ferestrele deschise la un moment dat, doar una poate fi activă şi ea corespunde aplicaţiei care
primeşte date de la tastatură.
Fiecărui tip se fişier şi se asociază un program şi fişierul poate fi deschis doar o dată cu acest
program.
Caracteristic familiei Windows este faptul că permite utilizarea mai multor aplicaţii simultan
proprietate numită multiprogamare (multitasking). O altă caracteristică este faptul că se permite transferul
de date intre diferite aplicaţii folosind ca intermediar o zonă de memorie numită Clipboard.
Spre deosebire de celelalte variante ale Windows care sunt mai „rigide”, Windows XP se
caracterizează printr-o gamă mai variată de posibilităţi de vizualizare a ferestrelor, pictogramailor,
meniului Start, a barei de aplicaţii, etc. De aceea prezentarea acestor noţiuni este puţin mai greoaie şi
în practică diversele variante pot pune probleme utilizatorului nefamiliarizat cu Windows XP. De
aceea, pe parcursul cursului pot să apară comparări cu ediţiile anterioare ale sistemului de operare.
După încărcarea în memorie a sistemului de operare Windows XP acesta afişează pe ecran o
casetă de dialog în care ne cere introducerea unui nume de utilizator sau a unei parole pentru a
putea utiliza sistemul şi pentru a ne putea conecta la reţea. Dacă pe calculator există doar un utilizator
înregistrat şi nu a fost indicată nici o parolă pentru acesta, atunci această etapă este omisă de Windows.
Apoi Windows afişează interfaţa Explorer numită şi Desktop. Aceasta este formată din
pictograme, bara de aplicaţii (Taskbar) şi fundal (Background).
1. Pictogramaile
Pictogramaile sunt reprezentări grafice sugestive ale conceptelor folosite de sistemul de operare
Windows. Acestea pot să apară pe Desktop sau în diferite ferestre ale programailor.
Cele mai importante pictograme de pe Desktop sunt:
a) My Computer – reprezintă întregul calculator şi conţine toate componentele acestuia grupate
astfel:
unităţi de disc – A:, C:, D:, etc
Control Panel (panoul de control) – conţine celelalte componente ale calculatorului cu setările
acestora (mouse, tastatură, etc) şi proprietăţile diferitelor elemente ale Windows-ului (data şi ora, setările
reţelei, sunetele, etc).
 b) Recycle Bin – este un container pentru fişierele şterse. Atunci când ştergem un fişier, acesta
nu este şters definitiv de pe disc, ci doar mutat în Recycle Bin de unde poate fi şters definitiv sau
restaurat pentru refolosire. Aceasta este o măsură de protecţie a fişierelor la ştergere.
c) My Documents – conţine în principal documente ale programailor firmei Microsoft
(Word, Excel, etc). De asemenea mai conţine două directoare (foldere) pentru muzică şi imagini (My
Music şi My Pictures). În cazul în care există mai mulţi utilizatori ai aceluiaşi calculator cu conturi
diferite, My Documents va fi diferit de la un utilizator la altul.
d) My Network Places – conţine directoarele partajate în reţeaua de calculatoare.
Există posibilitatea vizualizării întregii reţele cu View Workgroup Computers sau cu Microsoft
Windows Network. În variantele mai vechi de Windows My Network Places era înlocuit cu Network
Neighborhood.
e) Pictograme scurtături pentru programaile sau fişierele mai des utilizate
(Winamp, Word, Media Player, etc).
2. Bara de aplicaţii (Taskbar)
Bara de aplicaţii este sitiată în partea de jos a ecranului şi conţine următoarele : Butonul Start
care deschide meniul Start.
Butoane de lansare rapidă (Quick Launch) cu scurtături pentru programe des accesate.
Butoane de aplicaţie pentru fiecare aplicaţie lansată în execuţie. Cu ajutorul acestor butoane
aplicaţiile pot fi comutate, iar ferestrele acestora pot fi manipulate.
Zona de configurare – se află în partea dreaptă şi conţine setări ale calculatorului (ora
sistemului, tastatura, volumul sunetului) şi ale unor programe (antiviruşi).
3. Fundalul (Background)
Poate fi o imagine aleasă de noi sau un fond de o anumită culoare. Cu ajutorul lui, cu click
dreapta deschidem proprietăţile fundalului , ale monitorului şi plăcii video şi ale modului de vizualizare a
ferestrelor. Tot aici putem alege şi configura Screen Saver-ul (programul de protecţie a ecranului). Caseta
de dialog deschisă se numeşte Display Properties.
Toate acestea pot fi modificare după dorinţă, dar cu mare atenţie la setările video (Settings)
pentru că nu toate rezoluţiile, numărul de culori sau rata de refresh pot fi afişate monitor şi se poate ajunge
la dispariţia imaginii dau chiar defectarea monitorului.
Folosirea mouse-ului în windows XP
Mouse-ul este folosit pentru deplasarea cursorului pe ecran, introducerea de comenzi, alegerea
opţiunilor din meniuri şi pentru lansarea în execuţie a programailor.
Deplasarea mouse-ului pe pad conduce la deplasarea pe ecran a cursorul săgeată (cursorul
de mouse). Cu butonul stâng se deschid pictograme (cu dublu click) se selectează obiecte, se explorează
meniuri şi se aleg opţiuni din ele sau se face „drag and drop” cu pictograme sau ferestre. Cu butonul drept
de deschide meniul de context sau se face „drag and drop” cu meniu.
Pe scurt, butonul stâng este pentru acţiuni, iar cel drept pentru meniul de context sau
„drag and drop” cu meniu.
Meniul Start
Numim meniu o listă de operaţii (comenzi, acţiuni) numite opţiuni de meniu posibil de efectuat într-o
fereastră sau într-o zonă de lucru.
Meniul Start se deschide cu click stânga pe butonul Start din bara de aplicaţii sau cu combinaţia de taste
Ctrl+Esc.
Principalele opţiuni din meniul Start sunt
Turn Off Computer (Shut Down în variantele mai vechi) care permite oprirea sau repornirea
calculatorului.
Run – permite introducerea unei comenzi de la tastatură.
Help and Support – deschide manualul de ajutor la Windows
Search – este un submeniu (conţine opţiuni) care permit căutarea unui fişier pe disc sau a unui calculator
într-o reţea de calculatoare.
Settings – submeniu cu scurtături către Control Panel, Printers and Faxes, Network Connections şi
Taskbar and Start Menu.
Documents – este un submeniu cu scurtături către ultimaile 15 documente accesate şi către My Documents.
Programs – este un submeniu cu scurtături şi grupuri de scurtături către programaile instalate pe
calculator (pachetul Office, Games, etc) şi accesorii (Paint, Calculator, Notebook, System Tools, etc).
Pornirea şi oprirea calculatorului
Punerea în funcţiune a calculatorului se face acţionând un buton de pe carcasa calculatorului (de
multe ori este însoţit de cuvântul Power).
 Oprirea calculatorului se face din caseta de dialog deschisă cu opţiunea Turn Off Computer
din meniul Start. Dacă întreruperea alimentării cu curent electric nu se face automat, atunci trebuie
acţionat acelaşi buton ca şi la pornire, dar numai după afişarea unui mesaj ce spune că oprirea
calculatorului poate fi făcută.

FERESTRE ŞI OPERAŢII CU FERESTRE

Fereastra este o zonă de lucru de formă dreptunghiulară proprie fiecărei aplicaţii.
Ea este una dintre cele mai importante tehnici folosite de Windows şi îi dă şi numaile.
Ferestrele pot fi de aplicaţii sau de documente, caz în care ele sunt conţinute în ferestre de aplicaţie
(Ex: ferestrele document din Word).
Dintre toate ferestrele deschise la un moment dat, doar una poate fi activă şi ea corespunde
aplicaţiei care primeşte date de la tastatură. Ea este ieşită în faţa celorlalte şi are bara de titlu colorată
diferit de barele de titlu ale celorlalte ferestre.
În general ferestrele din Windows sunt formate din:
Bara de titlu
Bara de titlu se află în partea de sus a ferestrei şi are culoare diferită de restul ferestrei (în
general albastră, dar poate fi schimbată din secţiunea Appearance a casetei de dialog Display
Properties).
Bara de titlu conţine:
butonul meniului de control care deschide meniul de control
titlul ferestrei care cuprinde numaile aplicaţiei din fereastră
butonul de minimizare, care minimizează fereastra, adică o reduce la butonul corespunzător din bara de
aplicaţii
butonul de maximizare / restaurare care are două forme:
butonul de maximizare – maximizează fereastra, adică o măreşte cât tot ecranul, după care se transformă
în buton de restaurare.
butonul de restaurare – reface fereastra la dimensiunile anterioare maximizării şi apoi se transformă în
buton de maximizare.
butonul de închidere, care termină execuţia aplicaţiei şi închide fereastra
Bara de meniuri – conţine o serie de meniuri cu opţiuni de meniu în care se regăsesc toate
operaţiile posibile în fereastră.
Bara de instrumente – conţine o serie de butoane pentru cele mai utilizare operaţii din
fereastră pentru a creşte viteza de lucru (nu se mai intră aşa de des în meniuri). În cazul aplicaţiilor
complexe, cu multe operaţii por fi mai multe bare de instrumente şi e permisă selectarea acestora
precum şi adăugarea / eliminarea de butoane.
Bara de stare – afişează informaţii privitoare la operaţiile şi obiectele din fereastră (ce
efectuează opţiunea pe care ne aflăm cu cursorul mouse-ului, cât s-a efectuat dintr-o operaţie,
dimensiunea fişierului selectat, spaţiul liber de pe disc, pagina şi numărul de pagini, poziţia cursorului,
etc ).
Barele de derulare – orizontală şi verticală apar atunci când conţinutul ferestrei nu încape în
zona de lucru şi e necesară derularea acesteia. Ele conţin butoane săgeţi la capete şi cursoare mobile,
care acţionate cu mouse-ul (click stânga) derulează conţinutul ferestrei.
Zona de lucru – conţine obiecte reprezentate prin pictograme sau conţinutul unor
documente. Zona de lucru poate fi împărţită în mai multe secţiuni.
Colţurile şi marginile (bordurile) – sunt folosite pentru redimensionarea ferestrei folosind
metoda „drag and drop” cu butonul stâng. Când trece peste colţurile sau marginile ferestrei cursorul
săgeată se transformă în cursor de redimensionare.

Meniul de control
Meniul de control conţine comenzi pentru manipularea ferestrelor.
Meniul de control poate fi deschis cu click stânga pe butonul meniului de context din bara de
titlu a ferestrei sau cu clic dreapta pe bara de titlu sau pe butonul de aplicaţie corespunzător din bara de
aplicaţii.
Opţiunile din meniul de control sunt:
Restore – reface fereastra la dimensiunile anterioare maximizării sau minimizării
Move – permite deplasarea ferestrei pe ecran folosind tastele săgeţi şi acceptând poziţia dorită prin
apăsarea tastei Enter.
Size – permite redimensionarea ferestrei folosind tastele săgeţi şi acceptând dimensiunile dorite prin
apăsarea tastei Enter.
 Minimize – minimizează fereastra, adică o reduce la butonul corespunzător din bara de aplicaţii.
Maximize – maximizează fereastra, adică o măreşte cât tot ecranul.
Close – închide fereastra şi termină execuţia aplicaţiei.

Operaţii cu ferestre – manipularea ferestrelor

1. Deschiderea unei ferestre
Lansarea în execuţie a oricărei aplicaţii conduce la deschiderea unei ferestre. Acest lucru este posibil în
unul dintre următoarele moduri:
dublu chick pe o pictogramă
selectăm o pictogramă cu chick stânga şi apoi apăsăm tasta Enter click dreapta pe o pictogramă şi apoi
alegem opţiunea Open alegerea unei opţiuni dintr-un meniu (de exemplu din meniul Start)
2…Închiderea unei ferestre
Se poate face în unul dintre următoarele moduri: click pe butonul de închidere din bara de titlu alegând
opţiune Close din meniul de control alegând opţiunea Exit din meniul File cu combinaţia de taste Alt+F4
(fereastra trebuie să fie activă)
3. Deplasarea ferestrelor pe ecran
Deplasarea ferestrelor pe ecran se face cel mai simplu cu „drag and drop” pe bara de titlu a acesteia. O
altă metodă este folosind opţiunea Move din meniul de control. Se deplasează fereastra folosind tastele
săgeţi şi apoi se apasă tasta Enter.
4. Redimensionarea ferestrelor
Există mai multe tipuri de redimensionare:
a) Minimizarea
click pe butonul de minimizare din bara de titlu opţiunea Minimize din meniul de control
b) Maximizarea
click pe butonul de maximizare din bara de titlu opţiunea Maximize din meniul de control
c) Restaurarea
click pe butonul de restaurare din bara de titlu opţiunea Restore din meniul de control
d) „Drag and drop” cu butonul stâng pe marginile sau colţurile ferestrei.
e) Cu opţiunea Size din meniul de control şi apoi cu săgeţile de pe tastatură şi cu tasta enter pentru
acceptarea poziţiei.
5. Aranjarea ferestrelor pe ecran
Aranjarea ferestrelor pe ecran se poate face după dorinţă folosind redimensionarea şi deplasarea
acestora pe ecran.
Alte moduri de aranjare pot fi alese din meniul deschis cu click dreapta pe bara de aplicaţii
alegând una din opţiunile:
Cascade Windows => aranjarea în cascadă, adică ferestrele se aşează una peste cealaltă ca nişte foi de
hârtie, astfel încât din fiecare să se vadă cel puţin bara de titlu.
Tile Windows Horizontally – aranjarea în mozaic orizontal.
Tile Windows Vertically – aranjarea în mozaic vertical.
În cazul aranjării în mozaic ferestrele se aranjează una lângă alta astfel încât să nu de suprapună şi să
acopere tot ecranul.
În funcţie de operaţiile pe care le avem de făcut putem alege una din modalităţile de aranjare de
mai sus.
6. Activarea unei ferestre
Fereastra activă este cea în care introducem date de la tastatură. O fereastră se poate activa astfel:
click pe butonul corespunzător din bara de aplicaţii
click într-o zonă a ei, dacă nu e complet acoperită de celelalte ferestre sau dacă nu e minimizată
ţinând tasta Alt apăsată şi cu tasta Tab parcurgând aplicaţiile până la cea dorită.

OPERAŢII CU FIŞIERE ŞI DIRECTOARE (FOLDERE)

1. Crearea
Crearea unui director (folder) se poate face cu opţiunea Folder din submeniul New al meniului
deschis cu click dreapta pe o zonă liberă a unei ferestre sau cu opţiunea Folder din submeniul New
al meniului File dintr-o fereastră de explorare.
O scurtătură se creează cel mai simplu cu „drag and drop” cu butonul drept cu pictograma la care
vrem să creăm scurtătura şi alegând opţiunea Create Shortcut(s) Here din meniul ce se deschide în
momentul eliberării butonului drept al mouse-ului.
Aproape toate programaile care lucrează cu fişiere pot crea fişiere noi se tipul asociat lor cu
opţiunea New din meniul File.
 Pe lângă acestea, din submeniul New al meniului de context se pot crea fişiere de diferite tipuri,
cum se poate vedea din imaginea de mai sus.
Imediat după crearea unei pictograme (fişier, director, scurtătură) se tastează numaile dorit
pentru ea şi apoi se apasă tasta Enter.
2. Ştergerea
Ştergerea unei pictograme (fişier, folder, scurtătură, etc) se poate face în unul dintre următoarele
moduri:
selectăm pictograma cu click stânga după care apăsăm taste Delete
alegem opţiunea Delete din meniul contextual deschis cu click dreapta pe pictogramă
selectăm pictograma cu click stânga după care acţionăm cu click stânga butonul
3. Redenumirea
Schimbarea numailui unui fişier se face imediat cupă crearea acestuia.
Mai târziu, această operaţie poate şi făcută cu opţiunea Rename din meniul de context sau cu două click-uri
stânga lente pe numaile lui (nu pe pictogramă).
După introducerea noului nume se apasă tasta Enter.
4. Copierea şi mutarea
Copierea sau mutarea unui fişier sau director se poate face cu „drag and drop” sau cu o succesiune de
comenzi Copy / Cut şi Paste. Aceste operaţii se fac printr-o zonă de memorie numită Clipboard.
Altfel, copierea se poate face parcurgând următorii 4 paşi:
– selectăm pictograma dorită
– alegem opţiunea Copy din meniul Edit sau din meniul de context, sau utilizăm combinaţia de taste Ctrl+C
– selectăm cu click stânga locul unde vrem să copiem obiectul
– alegem opţiunea Paste din meniul Edit sau din meniul de context, sau utilizăm combinaţia de taste Ctrl+V
Pentru mutare pacul 2 se modifică astfel:
– alegem opţiunea Cut din meniul Edit sau din meniul de context, sau utilizăm combinaţia de taste Ctrl+X
Există astfel multe combinaţii pentru copiere şi mutare, ele putând fi alese după dorinţă sau după context.
5. Afişarea de informaţii despre fişiere şi directoare
Informaţiile privitoare la fişiere şi directoare se găsesc în caseta de dialog Properties deschisă cu
opţiunea Properties din meniul de context. Această casetă se dialog poate avea mai multe secţiuni,
dar nu lipseşte secţiunea General ce conţine informaţiile memorare în intrarea de director:
numaile şi tipul fişierului sau directorului dimensiunea în octeţi a fişierului sau directorului
data şi ora creării şi a ultimei modificări a fişierului sau directorului adresa sa pe disc, adică
calea de director
atributele fişierului sau directorului
6.Setarea atributelor şi ascunderea fişierelor
Setarea atributelor unui fişier se face din caseta de dialog Properties de mai sus.
Selectarea atributului Hidden duce la ascunderea fişierului (nu mai este afişat). Windows XP
permite administrarea fişierelor sistem şi a celor ascunse prin intermediul casetei de dialog Folder
Options, secţiune View deschisă cu opţiunea Folder Options a meniului Tools.
Actualizarea conţinutului unei ferestre (dacă de exemplu nu dispare un fişier ascuns) se face cu
tasta F5 (Refresh) care citeşte noile informaţii din intrarea de director.
În această casetă de dialog se poate opta pentru afişarea sau ascunderea fişierelor sistem şi ale
celor marcate ca ascunse.În secţiunea File Types sunt prezentate asocierile program – tip fişier şi
pictogramaile asociate fiecărui tip. Toate acestea pot fi modificate, dar cu mare atenţie pentru că se poate
ajunge la imposibilitatea deschiderii unor documente în cazul unor asocieri nepotrivite.
 MICROSOFT WORD
Lansarea în execuţie a aplicaţiei
După instalarea aplicaţiei pe calculator, pentru a lucra cu ea trebuie să o
lansaşi în execuţie. Lansarea în execuţie se realizează astfel:
În bara de aplicaţii (Taskbar) se alege Pornire → Toate programele → Microsoft
Office → Microsoft Office Word 2007 (Start → All Programs → Microsoft Office →
Microsoft Office Word
2007).
Interfaţa Microsoft Word
După lansarea în execuţie a aplicaţiei Microsoft Office Word 2007, pe ecran va apărea
fereastra aplicaţiei.
Interfaţa Word conţine elemente comune celorlalte aplicaţii Microsoft Office cum sunt:
Bara de titlu – conţine numele documentului curent şi al aplicaţiei; butoanele de
minimizare, maximizare/refacere, închidere

Buton Office (Office Button) - situat în colţul stânga sus al ferestrei aplicaţiei,
permite accesul la comenzi de bază pentru lucru cu fişiere
Bara de instrumente Acces rapid (Quick Access Toolbar) – situată în dreapta
butonului „Office”
Panglica (Ribbon) – situată sub bara de titlu, este proiectată pentru a avea acces
rapid la comenzile de care avem nevoie. Panglica (Ribbon) este parte a interfeţei
numită „Microsoft Office Fluent”, interfaţă care înlocuieşte meniurile ierarhice şi
barele de instrumente din versiunile anterioare cu comenzi organizate în file (tabs) şi
grupuri.
Riglele gradate (Rulers) – orizontală şi verticală sunt utilizate pentru alinierea
textului, graficii şi tabelelor în document.
Barele de defilare (Scroll bar) - pe orizontală şi vertical
Bara de stare (Status bar) – apare în partea de jos a ferestrei şi afişează informaţii
cu privire la contextul de lucru.
Pagina documentului – reprezintă zona de lucru în care se introduce textul şi
grafica şi apare sub forma unei coli albe de hârtie
Închiderea aplicaţiei Word
Când aţi terminat de lucrat în Word închideţi aplicaţia. Pentru a închide aplicaţia
Word alegeţi
Buton Office → X Ieşire Word (Office Button → X Exit Word) sau faceţi clic pe butonul
roşu X Închidere (Close) aflat pe bara de titlu.

Deschiderea unuia sau mai multor documente

Din Word un document existent se deschide alegând Buton Office → Deschidere
(Office Button → Open) sau prin clic pe numele lui dacă acesta apare în lista Documente
recente (Recent Documents la Office Button). De asemenea puteţi deschide un document
Word din aplicaţia Computer dacă daţi dublu-clic pe pictograma fişierului. Fişierele create
în Notepad şi în WordPad pot fi deschise cu aplicaţia Word.
În Word se poate lucra cu mai multe ferestre document deschise simultan.
Crearea unui document nou (folosind şablonul prestabilit)
Un document nou se creează prin alegerea Buton Office → Nou → Document
necompletat → Creare (Office Button → New → Blank Document → Create). Va apărea o
nouă fereastră Word cu un document numit „Document nr” ( unde nr este un număr dat
automat) ce are o singură pagină.
Salvarea unui document într-o locaţie pe disc
Salvarea iniţială se realizează aşa cum aţi învăţat în aplicaţiile precedente: alegeţi din
Buton Office → Salvare (Office Button → Save). În fereastra care va apărea, în caseta
Salvare cu tipul (Save as type) alegeţi Document Word (Word Document (*.docx)). Prin
această alegere vor rezulta fişiere cu extensia .docx (cea mai cunoscută extensie a aplicaţiei
Word 2007). Introduceţi în caseta
Nume fişier (File name) numele noului fişier, selectaţi discul şi dosarul (folder-ul) în care
acesta să fie salvat şi daţi clic pe butonul Salvare (Save).
 Pe parcursul lucrului în Word este indicat să faceţi salvări intermediare Buton Office
→ Salvare (Office Button → Save).
Se pot efectua salvări mai rapid prin acţionarea butonului Salvare (Save) din
bara Acces rapid (Quick Access Toolbar) sau apăsând combinaţia de taste Ctrl + S.
Salvarea unui document sub alt nume
Se pot aduce modificări în cadrul procesului de salvare dacă se alege Buton Office
→ Salvare ca
(Office Button → Save As), acţiune care determină reapariţia ferestrei de salvare în care se
va putea schimba discul, folderul în care se face salvarea, numele fişierului sau orice
combinaţie a celor amintite. Prin această acţiune documentul salvat iniţial nu va fi afectat ci
se va crea o copie a sa (dacă faceţi cel puţin o schimbare de disc, folder sau nume de fişier).
Observaţie: Dacă nu se modifică nimic în cadrul procesului de salvare atunci Salvare ca
(Save as) acţionează la fel ca şi Salvare (Save).
Schimbarea modului de vizualizare a paginii
În fila Vizualizare, grupul Vizualizări documente (View, grupul Document Views),
se găsesc comenzile pentru modurile de vizualizare a documentului.
Aceste comenzi pot fi accesate şi din bara de stare. În dreapta barei există butoane
care comută între diverse moduri de vizualizare.
Aspect pagină imprimată (Print layout) - permite lucrul cu documentul exact aşa
cum va arăta acesta după tipărire. Permite utilizarea tuturor facilităţilor aplicaţiei. Este
modul curent de lucru.
Citire în ecran complet (Full Screen Reading) – este o vizualizare optimizată pentru
citirea documentului pe întregul ecran. Şi în această vizualizare se poate alege opţiunea de
a vedea documentul aşa cum apare el la imprimantă. Ieşirea din acest mod se face prin
accesarea butonului
Închidere (Close) din colţul-dreapta sus al ferestrei.
Aspect pagină Web (Web Layout) - prezintă documentul exact aşa cum va apărea
acesta în programul de navigare (Browser).
Schiţă (Outline) - este un mod de vizualizare folositor atunci când utilizatorul
doreşte să creeze un plan preliminar sau să revizuiască planul în timpul dezvoltării unui
document.
Ciornă (Draft) – nu apar vizualizate marginile paginilor; scrisul curge pagină după
pagină şi trecerea la o altă pagină este evidenţiată printr-o linie orizontală punctată.
Introducerea textului în documente
Introducerea textului în document se poate realiza prin: tastare, copiere, mutare, etc..
Prin tastare, textul apare în locul în care se află cursorul de inserare text (liniuţa
pulsatoare).
Rândurile de text curg automat pe măsură ce tastaţi textul, nefiind necesară
acţionarea tastei
Enter la capăt de rând. Ele sunt reajustate automat dacă redimensionaţi pagina, modificaţi
marginile sau schimbaţi dimensiunea fontului.
Prin apăsarea tastei Enter se creează un nou paragraf. Paragraful reprezintă textul
introdus între două apăsări ale tastei Enter. Word-ul tratează fiecare paragraf ca o entitate
separată, având informaţii proprii de formatare.
Cum introduceţi text de la tastatură?
1. Plasaţi cursorul de inserare/inserţie text în locul în care doriţi să introduceţi
textul.
2. Vă comutaţi pe modul Inserare (Insert) sau Sprascriere (Overtype).
3. Tastaţi textul dorit.
Dacă se doreşte suprascrierea textului existent, se poate trece la modul suprascriere.
Pentru a comuta între modurile inserare şi suprascriere se execută clic pe butonul Inserare
(Insert) sau Suprascriere (Overtype) din bara de stare. Dacă butonul nu este vizibil atunci
se dă clic-dreapta pe bara de stare şi se bifează Suprascriere (Overtype).
Introducerea caracterelor speciale, a simbolurilor
Prin caracter special înţelegem orice caracter care nu apare pe tastatură. De exemplu
€ ® © ½ ¼ ± ≥ ≤ ≠ ÷ ∞ ¬ » ¥ Ω ∑ µ sunt caractere speciale.
Pentru a preveni separarea a două cuvinte la final de rând se foloseşte caracterul
Spaţiu neseparator (Non-breaking space) între cele două cuvinte, în loc de spaţiul normal.
De asemenea pentru ca liniuţa de legătură dintre două cuvinte să nu apară la final de
rând se utilizează Cratimă neseparatoare (non-breaking hyphen). De exemplu dacă textul
”Ana-Maria” se găseşte la final de rând şi dorim să rămână cele două cuvinte împreună se
foloseşte între ele liniuţa cratimă neseparatoare (non-breaking hyphen).
Pentru a introduce în document caractere speciale parcurgeţi paşii:
1. Plasaţi cursorul text în locul unde doriţi să inseraţi caracterul.
2. Alegeţi tab-ul Inserare → grupul Simbol → Simbol → Mai multe simboluri
(Insert → grupul Symbol → Symbol → More Symbols).
3. În caseta care va apărea faceţi clic pe fila Caractere speciale (Special
Characters):
4. În zona Caracter (Character:) faceţi clic pe caracterul dorit şi apoi pe butonul
Inserare
(Insert).
5. Caseta de dialog se închide efectuând clic pe butonul Închidere (Close) sau pe
butonul X .
Pentru a introduce în document simboluri parcurgeţi paşii:
6. Plasaţi cursorul text în locul unde doriţi să inseraţi simbolul.
7. Alegeţi Inserare → grupul Simbol → Simbol (Insert → grupul Symbol →
Symbol).
8. În caseta care va apărea faceţi clic pe o ofertă:
Selectarea unui caracter, cuvânt, paragraf, întregul corp al textului
Înainte de a muta, copia, formata sau de a efectua alte operaţii cu un text acesta
trebuie mai întâi selectat. Word permite selectarea textului care se află în secvenţă
(consecutiv) cât şi a blocurilor (secvenţelor) de text care nu sunt consecutive.
Selectarea textului în Word se realizează făcând clic cu mouse-ul la o extremitate a
textului care se doreşte a fi în selecţie şi apoi glisând mouse-ul până la cealaltă extremitate
a textului.
De asemenea, puteţi selecta zone de text poziţionând cursorul text la începutul
zonei respective şi apăsând tasta Shift împreună cu tastele cu săgeţi în sensul selecţiei.
Pe lângă aceste modalităţi de selecţie există variante mai rapide, unele dintre
acestea fiind prezentate în continuare.
Un cuvânt se selectează dacă se execută dublu-clic pe cuvântul respectiv. O
propoziţie se selectează prin Ctrl+clic oriunde în interiorul propoziţiei.
Selectarea unui rând se realizează mutând cursorul mouse-ului pe marginea din
stânga a rândului (săgeata mausului îşi schimbă direcţia spre dreapta ), apoi se execută clic.
Selectarea unui număr de rânduri se face astfel: se mută cursorul mouse-ului pe
marginea din stânga a primului rând (săgeata mausului îşi schimbă direcţia spre dreapta),
apoi se execută clic şi se glisează mouse-ul (în zona din stânga) în dreptul rândurilor ce se
doresc a fi în selecţie.
Un paragraf se poate selecta executând triplu clic în interiorul lui sau dublu clic în
stânga lui.
Pentru selectarea întregului text se alege fila Pornire → grupul Editare Selectare
→ Selectare totală
(Home → grupul Edit → Select → Select all) sau se dă triplu clic în stânga textului.
De asemenea, puteţi selecta zone de text poziţionând cursorul text la începutul
zonei respective şi
apăsând tasta Shift împreună cu tastele cu săgeţi în sensul selecţiei.
F8 activează modul selecţie Extindere selecţie (Extend); cu clic sau tastele săgeţi
selectaţi text în continuare până la ieşirea din acest mod prin Esc .
Folosirea comenzilor „Anulare” (Undo) şi „Refacere” (Redo)
În cazul în care aţi tastat un text greşit, sau aţi dat o comandă greşită aveţi
posibilitatea să anulaţi aceste acţiuni prin comanda Anulare (Undo). Comanda Refacere
(Redo) inversează acţiunea comenzii pentru anulare, adică anulează ultima Anulare, sau
ultimele Anulări. Refacerea (Redo) se utilizează în cazul în care nu aţi intenţionat să anulaţi
o acţiune, şi are ca efect revenirea la situaţia dinainte de a da comanda Anulare (Undo).
Aveţi acces la comenzile Anulare (Undo) şi Refacere (Redo) prin taste rapide sau
din bara de instrumente Acces rapid (Quick Access Toolbar).
Anularea ultimei acţiuni
 În bara Acces rapid (Quick Access Toolbar) faceţi clic pe butonul Anulare (Undo),
sau apăsaţi
combinaţia de taste Ctrl+ Z .
Observaţie: Dacă nu se poate anula ultima acţiune atunci numele butonului se schimbă în
Imposibil de anulat
(Can’t Undo).
Anularea mai multor acţiuni în acelaşi timp
Microsoft Word afişează o listă a celor mai recente acţiuni pe care aveţi posibilitatea
să le anulaţi.
1. În bara Acces rapid (Quick Access Toolbar), faceţi clic pe săgeata din dreapta
butonului
Anulare (Undo); va apărea o listă cu cele mai recente acţiuni pe care Microsoft
Word le poate anula.
2. Faceţi clic pe acţiunea pe care doriţi să o anulaţi. Dacă nu vedeţi acţiunea în listă,
pentru a o vizualiza, utilizaţi bara de derulare asociată listei.
Observaţie: Când anulaţi o acţiune din listă, se anulează de asemenea, toate acţiunile
situate înaintea ei.
Refacerea (Redo) ultimei acţiuni anulate
În bara Acces rapid (Quick Access Toolbar), faceţi clic pe butonul Refacere (Redo),
sau apăsaţi combinaţia de taste Crtl + Y.
Observaţie: Dacă nu se poate reface ultima anulare atunci numele butonului se schimbă în
Imposibil de refăcut
(Can’t redo).
Refacerea în acelaşi timp a mai multor acţiuni anulate
1. În Acces rapid (Quick Access Toolbar), faceţi clic pe săgeata din dreapta
butonului Refacere
(Redo); va apărea o listă cu cele mai recente acţiuni pe care Microsoft Word le
poate reface.
2. Faceţi clic pe acţiunea pe care doriţi să o refaceţi. Dacă nu vedeţi acţiunea în
listă, utilizaţi bara de derulare asociată listei, pentru a o vizualiza.
Observaţie: - Când refaceţi o acţiune din listă, se refac de asemenea, toate acţiunile situate
înaintea ei.
- Butonul de Refacere (Redo) apare numai după a anulare cu (Undo), în
restul timpului el este buton de Repetare (Repeat) ,repetă ultima acţiune.
Copierea textului în acelaşi document sau în alte documente deschise
O facilitate a sistemelor de operare de tip Windows este memoria Clipboard, care
permite stocarea temporară de text şi grafică.
Avantajele memoriei Clipboard:
- se pot muta sau copia texte sau grafică în cadrul aceluiaşi document;
- se pot efectua operaţii de copiere, respectiv mutare şi între documente Word
diferite;
- se pot muta sau copia texte sau grafică între diferite aplicaţii din Windows;
- informaţia rămâne în Clipboard şi după ce o lipiţi (Paste) undeva, ceea ce
permite să inseraţi de mai multe ori aceeaşi informaţie prin operaţii repetate de
lipire.
Copierea textului în acelaşi document se realizează parcurgând paşii:
1. Se selectează textul dorit (sursă).
2. Se alege fila Pornire → grupul Clipboard → Copiere (Home, grupul Clipboard →
Copy ) sau se apasă Ctrl + C.
3. Se plasează cursorul de inserare la destinaţie (clic cu mausul).
4. Se alege fila Pornire → grupul Clipboard → Lipire (Home, grupul Clipboard →
Paste) sau se apasă Ctrl + V.
Observaţie: După comanda Copiere (Copy) textul sau obiectul selectat va rămâne în
document, iar o copie a lui
va fi plasată în Clipboard.
Copierea textului în alt document deschis se realizează parcurgând paşii:
1. Se face activ documentul sursă şi selectăm textul (sursă).
2. Se alege fila Pornire → grupul Clipboard → Copiere (Home, grupul Clipboard
 → Copy).
3. Se activează documentul destinaţie, apoi se poziţionează cursorul de inserare în
locul unde va fi mutat textul (clic cu mausul în locul dorit).
4. Se alege fila Pornire → grupul Clipboard → Lipire (Home, grupul Clipboard →
Paste).
Mutarea textului în acelaşi document sau în alt document
Dacă o anumită secvenţă de text nu este scrisă în locul potrivit atunci se mută
secvenţa în poziţia corectă. Prin mutare textul dispare de la sursă şi apare la destinaţie.
Mutarea textului în acelaşi document se realizează parcurgând paşii:
1. Se selectează textul (sursă).
2. Se alege Pornire, grupul Clipboard → Decupare (Home, grupul Clipboard →
Cut) sau se apasă Ctrl + X.
3. Se poziţionează cursorul mausului la destinaţie şi se face clic.
4. Se alege din fila Pornire, grupul Clipboard → Lipire (Home, grupul Clipboard
→ Paste).
Observaţie: După comanda Decupare (Cut) textul sau obiectul selectat dispare din
document, iar o copie a lui
va fi plasată în Clipboard.
Mutarea textului în alt document deschis se realizează parcurgând paşii:
1. Se face activ documentul sursă şi se selectează textul (sursă).
2. Se alege fila Pornire grupul Clipboard → Decupare (Home, grupul Clipboard
→ Cut).
3. Se face activ documentul destinaţie, apoi se poziţionează cursorul de inserare
în locul unde se doreşte a fi mutat textul (clic cu mausul în locul dorit).
4. Se alege din fila Pornire, grupul Clipboard → Lipire ( Home, grupul Clipboard
→ Paste).
Ştergerea textului
Un text care introdus, poate fi uşor şters folosind tastele Backspace sau Delete
Folosirea comenzii de căutare a unui text într-un document
Găsirea şi înlocuirea unor fragmente de text este una dintre cele mai rapide
modalităţi de a efectua modificări repetitive asupra unui document.
Comanda Find (găsire) se referă la identificarea poziţiei unui şir de caractere, iar
Replace
(înlocuire) înlocuieşte şirul de caractere (porţiune de text) găsit cu unul nou.
Pentru utilizarea acestor comenzi, se alege fila Pornire → grupul Editare → Găsire
→ Găsire
(Home → grupul Editing → Find → Find) şi în fereastra care se deschide se introduce şirul
de caractere ce se doreşte a fi găsit în caseta De găsit (Find what) şi se apasă butonul
Următorul găsit
(Find Next). La fiecare găsire a şirului de caractere căutat, procesul de căutare se opreşte,
textul găsit fiind selectat. Prin apăsarea butonului Următorul găsit (Find Next) procesul de
căutare continuă.
Din lista Găsire în (Find in) se poate selecta unde să se facă căutarea Documentul
principal,
Anteturi şi subsoluri (Main Document, Header anf Footers) etc..
Folosirea comenzii de înlocuire a unui cuvânt sau a unei fraze
În unele cazuri este necesar ca textul găsit să fie înlocuit cu un altul. Pentru aceasta
se alege
Pornire → Editare → Înlocuire (Home → Editin g→ Replace). Se introduce şirul de
caractere ce se doreşte a fi găsit în caseta De găsit (Find what) iar în caseta Înlocuire cu
(Replace with) se introduce textul cu care se face înlocuirea. Se începe căutarea cu clic pe
Următorul găsit (Find Next). Cu clic pe butonul Înlocuire (Replace) textele găsite se vor
înlocui unul câte unul, iar dacă în unele locuri nu se doreşte substituirea textului găsit, se
apasă butonul Următorul găsit (Find Next); cu clic pe butonul Înlocuire peste tot (Replace
All) înlocuirea se va face automat în tot documentul.
Formatarea caracterelor
Textul introdus într-un document poate fi formatat, adică aspectul lui poate fi
modificat. Formatarea textului se referă atât la alegerea tipului de font, a stilului fontului, a
dimensiunii sau culorii lui, cât şi la alegerea distanţei (spaţierii) dintre caractere.
 Înainte de face orice formatare textul trebuie selectat. Dacă nu este selectat un text,
atunci formatările stabilite se vor aplica textului care se va introduce începând cu poziţia
curentă a cursorului text (punctului de inserţie).
Formatările se realizează din fila Pornire → grupul Font (Home→ grupul Font).
Unele comenzi de formatare se află pe panglică (butoane şi liste derulante care permit
selectarea unui font, a unei dimensiuni a fontului, a unor efecte etc.), altele pot fi selectate
din caseta de dialog Font dacă se activează lansatorul casetei de dialog Font (aflat în
dreapta numelui grupului).
Schimbarea aspectului textului: dimensiune şi tip font
Schimbarea tipului de font aplicat textului
1. Se selectează textul ce se doreşte a fi modificat.
2. În grupul Font se face clic pe numele fontului din lista Font.

Exemplu:
Schimbarea dimensiunii (mărimii) fontului aplicat textului:
1. Se selectează textul ce se doreşte a fi modificat.
2. În grupul Font se selectează dimensiunea din lista Dimensiune font (Font Size),
sau se
tastează o valoare în casetă şi apoi se apasă tasta Enter. De asemenea se pot
utiliza butoanele Creştere font (Grow Font) respectiv Reducere font
(Shrink Font) pentru a mări/micşora dimensiunea caracterelor.
Folosirea formatării de tip: Aldin (Bold), Cursiv (Italic), Subliniere (Underline)
Grupul Font conţine butoane şi liste derulante care permit scrierea cu caractere
aldine, cursive sau subliniate.
Cum aplicăm formatare de tip Bold (aldină, îngroşată) ?
1. Selectăm textul pe care dorim să-l modificăm.
2. În grupul Font facem clic pe butonul Aldin (Bold).
Cum aplicăm formatare de tip Italic (cursivă) ?
3. Selectăm textul pe care dorim să-l modificăm.
4. În grupul Font facem clic pe butonul Cursiv (Italic).
Cum aplicăm formatare de tip Underline (subliniere) ?
5. Selectăm textul pe care dorim să-l modificăm.
6. În grupul Font facem clic pe butonul Subliniere (Underline). Dacă dorim
un anumit model de
subliniere atunci îl selectăm din lista derulantă Subliniere (Underline) care apare la clic pe
săgeata din dreapta butonului.
Din fila Spaţiere caractere (Character Spacing) se poate modifica spaţiul dintre
caractere.
Se pot dispersa sau condensa caracterele unui text selectat, dacă în lista Spaţiere
(Spacing) se allege
Extinsă (Expanded) sau Condensată(Condensed) iar în caseta La: (By:) se introduce
distanţa cu care se doreşte să se extindă sau să se micşoreze spaţierea dintre caractere.
Această casetă este goală dacă selectaţi Normală (Normal) în caseta Spaţiere(Spacing).
În lista Poziţie (Position) se poate coborî sau ridica textul selectat faţă de linia de
scriere dacă se allege
Ridicată (Raised) sau Coborâtă (Lowered) şi se introduce valoarea în caseta La: (By:) cu
care să se ridice sau să se coboare textul selectat faţă de linia de scriere.

Trecerea unui text în format exponent sau indice

1. Se selectează textul ce se doreşte a fi scris sub formă de exponent sau indice.
2. În grupul Font se efectuează clic pe butonul Indice (Subscript) sau pe
Exponent
(Superscript).
Modificarea textului în majuscule, minuscule etc.
Dacă s-a introdus un text cu majuscule şi ar fi trebuit scris cu litere mici (sau invers)
nu se şterge textul pentru a-l introduce din nou cu litere mici, sau invers deoarece există
posibilitatea transformării caracterelor în mod automat.
Transformarea textului se realizează parcurgând paşii:
1. Se selectează textul ce se doreşte a fi modificat.
2. Se alege din lista Modificare majuscule/minuscule (Change Case) prin clic pe
varianta dorită.
Folosirea diferitelor culori în text
Schimbarea culorii textului
1. Se selectează textul a cărui culoare doriţi să fie modificată.
2. Se execută clic pe butonul Culoare font (Font color) aflat în grupul Font;
această operaţie are ca efect aplicarea ultimei culori folosite.
Dacă se doreşte aplicarea unei alte culori se execută clic pe săgeata din dreapta
butonului Culoare font (Font color) şi se alege culoarea dorită
Schimbarea culorii de fond a textului
1. Se selectează textul a cărui culoare de umbrire se
doreşte a fi modificată.
2. Se alege fila Pornire → grupul Paragraf, Umbrire (Home
→ Paragraph → Shading). Textului selectat i se va aplica ultima culoare
folosită. Dacă se doreşte aplicarea unei alte culori se execută clic pe săgeata de
lângă butonul Umbrire (Shading) şi se alege culoarea dorită:
Pentru renunţarea la culoarea de fundal se alege Fără culoare(No Color). Pentru
a avea acces la alte culori se alege Mai multe culori (More Colors).
Evidenţierea textului prin marcarea lui cu un marker colorat
Dacă utilizatorul doreşte să atragă atenţia asupra unei anumite regiuni din text se
poate evidenţia
textul respectiv prin utilizarea butonului Culoare evidenţiere text (Text Highlight
Color) din grupul Font fila Pornire (Home). Acesta este echivalentul computerizat al
utilizării unui marker de culoare, pe hârtie. Se poate alege culoarea din ofertele din lista de
culori asociată „marker-ului”. Butonul salvează ultima culoare folosită.
Alinierea textului la stânga, la centru, la dreapta, la stânga-dreapta (Justify)
Alinierea orizontală a textului dintr-un paragraf determină aspectul marginilor
liniilor paragrafului: aliniere la stânga, aliniere la dreapta, la centru sau aliniere stânga-
dreapta.
Aliniere text la stânga (Align Text Left) - liniile paragrafului vor fi aliniate în
partea stângă. Aliniere text la dreapta (Align Text Right) - liniile paragrafului vor
fi aliniate în partea dreaptă.
La centru (Center) –liniile paragrafului vor fi aliniate la centru
Stânga-dreapta (Justify) - liniile paragrafului vor fi aliniate stanga-dreapta
Pentru a alinia un text se poate utiliza una dintre variantele:
A) Alinierea textului folosind butoanele din panglică (Ribonn):
1. Se selectează textul ce se doreşte a fi aliniat.
2. În fila Pornire→ grupul Paragraf (Home → grupul Paragraph), se face clic
pe unul dintre butoanele:

Aliniere text la stânga (Align Text Left),

Aliniere text la dreapta (Align Text Right),

La centru (Center),
Stânga-dreapta (Justify).
B) Alinierea textului folosind caseta de dialog Paragraf (Paragraph):
1. Se selectează textul ce se doreşte a fi aliniat.
 2. Se dă clic pe lansatorul casetei de dialog Paragraf (Paragraph) din bara de
titlu a grupului Paragraf (Paragraph):
3. În fila Indentări şi spaţiere (Indents and Spacing) se alege varianta dorită
din lista derulantă Aliniere (Alignment).

4. Clic pe butonul pentru a închide caseta de dialog Paragraf

(Paragraph).
Spaţierea rândurilor unui paragraf
Distanţa dintre rândurile unui paragraf poate fi modificată. Spaţierea rândurilor
stabileşte dimensiunea spaţiului vertical dintre liniile textului unui paragraf. În mod
obişnuit liniile de text sunt spaţiate la un rând.
Spaţierea rândurilor unui paragraf se realizează astfel:
1. Se selectează
Paragraph →paragraful/
butonul paragrafele.
Line spacing).
3. Se selectează una dintre variante. Pentru accesul la alte variante de spaţiere se
alege Opţiuni spaţiere linie (Line Spacing Options)
În fila (eticheta) Indentări şi spaţiere (Indents and Spacing:) din lista Interlinie (Line
spacing) se alege varianta convenabilă. Se execută clic pe butonul OK pentru a închide
caseta.
Introducerea şi ştergerea marcatorilor (bullets) şi a numerotărilor (numbers) pentru
o listă simplă
În Microsoft Word se pot crea automat liste cu marcatori sau liste numerotate în
timpul tastării textului, sau se pot adăuga rapid marcatori sau numere la liniile de text deja
introduse. Un marcator sau o numerotare va apărea în faţa primului rând din paragraf.
Adăugarea de marcatori sau numerotări la textul existent
1. Se selectează textul ce urmează a fi marcat sau numerotat.
2. Din fila Pornire → grupul Paragraf (Home → grupul Paragraph) se activează
prin clic, după preferinţă, unul dintre butoanele Marcatori (Bullets),
respectiv Numerotare (Numbering).
Listele puse la dispoziţie prin utilizarea acestor butoane conţin un anumit
marcator (sau un anumit tip de numerotare) şi folosesc un spaţiu prestabilit între
marcator (sau număr) şi textul care urmează.
Liste cu marcatori sau numerotare, introduse în timpul tastării

1. Se activează unul dintre butoanele Marcatori (Bullets) sau

Numerotare (Numbering) înainte de a introduce elementele listei.
2. Se introduce apoi textul, tastând Enter după fiecare element din listă.
3. După ce se termină de introdus lista, se dezactivează butonul corespunzător:
sau .
Ştergerea (eliminarea) marcatorilor sau a numerotărilor din faţa textului
4. Se selectează textul de la care se elimină marcatorii sau numerotarea.
5. Se dezactivează prin clic butonul corespunzător tipului de listă respectiv
sau din lista asociată butonului se alege Fără (None).
Adăugarea de borduri (chenare) şi umbriri unui paragraf
Există situaţii în care se doreşte evidenţierea unui anumit text. Pentru aceasta se pot
utiliza font-uri diferite de restul textului, o altă mărime de font, o altă culoare a caracterelor,
se pot folosi caractere aldine, cursive sau subliniate. Se pot utiliza liste numerotate sau
marcate, se pot indenta paragrafe, spaţia rânduri şi paragrafe. În afară de acestea mai există
şi alte posibilităţi cum ar fi adăugarea unui chenar, a unei umbre şi/sau a unei culori de
fundal unui paragraf.
Adăugarea unei borduri prestabilite unuia sau mai multor paragrafe
1. Se selectează paragraful (paragrafele) la care se va aplica bordura (chenarul).
2. Din fila Pornire, grupul Paragraf (Home, grupul Paragraph) se alege din lista
cu modele de borduri varianta dorită:
Adăugarea unei borduri personalizate unui paragraf
 3. Se selectează paragraful/ paragrafele la care se va aplica bordura.
4. Se alege fila Pornire → grupul Paragraf, lista de borduri → Borduri şi
umbrire (Home → grupul Paragraph, lista de borduri → Borders and
Shading).
5. În fila Borduri (Borders) se alege:
 modelul de chenar din lista Setare (Setting), sau varianta Fără (None) pentru a
elimina chenarul existent la un paragraf;
 stilul de linie din lista Stil (Style);
 culoarea din lista Culoare (Color)
 grosimea de linie din lista Lăţime (Width);
 Paragraf (Paragraph) din lista Se aplică la: (Apply to:).
Pentru a adăuga sau elimina o anumită linie din chenar se poate executa clic pe
butoanele din secţiunea
Examinare (Preview).
4. Se închide caseta de dialog prin clic pe butonul OK
Adăugarea unei umbriri unui paragraf
1. Se selectează paragraful la care se va aplica umbrirea.
2. Se alege Pornire → grupul Paragraf → lista de borduri → Borduri şi umbrire,
fila Umbrire
(Home → grupul Paragraph → lista de borduri → Borders and Shading, fila
Shading):
Din fila Umbrire (Shading), lista Umplere (Fill) a casetei de dialog se adaugă sau
se elimină culori de fundal. Din lista Se aplică la: (Apply to:) se alege Paragraf
(Paragraph).
3. Se închide caseta de dialog prin clic pe butonul OK.
Schimbarea dimensiunii hârtiei şi a orientării
Utilizatorul poate stabili dimensiunea foii de hârtie, orientarea paginilor din
document, precum şi marginile libere ce se vor lăsa de la marginea foii fizice până la textul
din foaie. În vederea imprimării documentului, se stabilesc marginile libere (sus, jos,
stânga, dreapta) ce se vor lăsa de la marginea foii fizice până la textul din foaie, precum şi
dimensiunea spaţiului suplimentar ce se va adăuga marginii în scopul îndosarierii.
Schimbarea mărimii hârtiei, a orientării şi a marginilor:
Dimensiunea hârtiei - se alege fila Aspect pagină → grupul Iniţializare
pagină →
Dimensiune (Page Layout → Page Setup → Size). Se selectează una dintre
oferte.
Dacă varianta dvs. nu se află printre oferte atunci alegeţi Mai multe dimensiuni
de hârtie
(More Paper Size) situaţie în care va fi deschisă caseta de dialog Iniţializare
pagină (Page Setup). Efectuaţi clic pe fila Hârtie (Paper):
- Dimensiunea foii de hârtie se alege din caseta Dimensiune hârtie (Paper
size).
- În zona Examinare (Preview) în caseta Se aplică la (Apply to) se alege
varianta dorită (porţiunea din document căreia i se aplică setarea respectivă).
Dacă utilizatorul optează pentru o dimensiune de pagină personalizată numai
pentru o anumită parte a documentului atunci se poziţionează punctul de
inserţie la începutul paginii care se doreşte a fi modificată, se aleg setările
corespunzătoare şi în caseta Se aplică la (Apply to) se alege De la acest
punct înainte (This Point Forward). Dacă anterior a fost selectată o anumită
zonă de text atunci putem alege varianta Text selectat (Selected text).
Orientarea paginilor - se stabileşte din fila Aspect pagină → grupul Iniţializare
pagină →Orientare → Portret sau Vedere (Page Layout → grupul Page Setup →
Orientation→ Portrait sau Landscape)
Orientarea paginilor mai poate fi stabilită din caseta de dialog, dacă se parcurge
calea: Aspect pagină → grupul Iniţializare pagină → lansatorul casetei de dialog
Iniţializare pagină → fila Margini (Page Layout → grupul Page Setup → butonul Page
Setup → fila Margins). În zona Orientare (Orientation) se alege una dintre variantele: Tip
portret (Portrait) sau Tip vedere (Landscape):
 Marginile paginilor se stabilesc din fila Aspect pagină → grupul Iniţializare
pagină → lista Margini (Page Layout → Page Setup →Margins). Se alege una dintre
oferte.
Dacă doriţi să stabiliţi anumite valori pentru margini atunci alegeţi din listă Margini
particularizate (Custom Margins) situaţie în care se va afişa caseta de dialog Iniţializare
pagină (Page Setup) cu fila Margini (Margins) prezentată anterior.
- În zona Margini (Margins) se stabilesc marginile, care se lasă pentru foaia de hârtie, în
casetele Sus (Top),
Jos (Bottom), Stânga (Left), Dreapta (Right).
- În caseta Pt. îndoire (Gutter) se introduce dimensiunea spaţiului suplimentar pe care
dorim să îl adăugăm
marginii, în scopul îndosarierii (spaţiu pentru îndosariere). În zona Examinare (Preview) se
vede aspectul ajustărilor din document. De asemenea, din lista
- Poziţie îndoitură (Gutter position) se poate alege unde să fie poziţionat acest spaţiu.
În caseta Se aplică la: (Apply to:) se alege porţiunea din document pentru care se
doreşte aplicarea setării curente din fereastra Iniţializare pagină (Page Setup).
Adăugarea, modificarea unui text în antet şi subsol
În paginile lucrării create în Word se pot adăuga anteturi şi subsoluri. Aceste
elemente se tipăresc în mod obişnuit pe toate paginile documentului. De obicei în una din
aceste zone se face numerotarea automată a paginilor documentului.
Alegerea Header respectiv Footer va marca zonele de antet respectiv subsol din
pagină cu linii întrerupte şi va activa aceste zone pentru a se putea lucra în ele. Textul din
afara zonelor de antet şi subsol se va dezactiva.
Adăugare Antet şi Subsol (Header and Footer)
1. Se alege fila Inserare → grupul Antet şi subsol → Antet respectiv Subsol (Insert
→ grupul Header and Footer → Header respectiv Footer) şi se dă clic pe una
dintre oferte.
2. Se va activa zona de Antet (Header) sau Subsol (Footer) care va fi marcată cu
linie întreruptă
şi va apărea tab-ul Antet şi subsol (Header & Footer Tools):
Se tastează textul pentru antet şi se formatează ca orice text.
3.Comutarea între antet şi subsol se face cu clic în zona respectivă sau prin clic pe
butoanele
Salt la antet (Go to Header) respectiv Salt la subsol (Go to Footer) din fila
Instrumente
Antet şi subsol Proiectare, grupul Navigare (Header & Footer Tools Design,
grupul Navigation).
4.Când se finalizează crearea sau modificarea antetului respectiv a subsolului se
revine în document cu clic pe butonul Închidere antet şi subsol din fila
Instrumente Antet şi subsol
Proiectare (Close Header and Footer din tab-ul Header & Footer Tools Design)
sau se execută dublu-clic în zona de lucru.

Modificarea ulterioară a antetului şi subsolului:

1. Se parcurge calea Inserare → grupul Antet şi subsol → Antet → Editare antet
respectiv
Subsol → Editare subsol (Insert → grupul Header & Footer → Header → Edit
Header respectiv Footer → Edit Footer) sau se execută dublu clic în zona de
antet/subsol.
2. Se editează textul din zonele Antet (Header) respectiv Subsol (Footer).
3. Se revine în document prin clic pe butonul Închidere antet şi subsol (Close
Header and Footer) din tab-ul Header & Footer Tools sau se execută dublu clic
în zona de lucru.
Antetul sau subsolul introdus pe prima pagină impară va apărea pe toate paginile
impare, iar cel introdus pe prima pagină pară va apărea pe toate paginile pare.
Bifarea casetei Prima pagină diferită (Diferent first page) permite să fie creat un
antet sau un subsol diferit pentru prima pagină.
În casetele Antet de sus (Header from Top), Subsol de jos (Footer from Bottom) se
introduce distanţa care se lasă între marginea paginii de hârtie şi marginea superioară a
antetului sau marginea inferioară a subsolului.
Adăugarea unor câmpuri în antet şi subsol: data, oră etc.
Se poate adăuga în antet şi subsol text sau grafică, se pot numerota paginile
documentului, insera data şi ora curente, numele documentului şi locul unde se află acesta
pe disc, precum şi alte informaţii.
Adăugarea unor câmpuri în antet şi subsol se face parcurgând paşii:
1. Se activează zona antet/ subsol.
2. Se alege din fila Instrumente Antet şi subsol Proiectare, grupul Inserare
(Header & Footer Tools Design → grupul Insert) butonul corespunzător:
Aplicarea automată a numărului de pagină unui document
Microsoft Word oferă două modalităţi de numerotare automată a paginilor. Numărul
de pagină este un câmp care se pune de obicei în antet sau subsol.
Adăugarea unei numerotări standard paginilor
1. Se alege fila Inserare (Insert) sau Instrumente Antet şi subsol Proiectare, din
grupul Antet
şi subsol → Număr de pagină (Insert sau Header & Footer Tools Design → grupul
Header & Footer → Page Numbers). Fila Instrumente Antet şi subsol Proiectare (Header
& Footer Tools Design) apare numai dacă punctul de inserare se află în zona de antet sau
subsol.
2. Din lista care apare se indică dacă numerele de pagină să se imprime în antet, în subsol,
la marginea paginii sau în poziţia curentă a cursorului text. Pentru eliminarea
numerotării se alege Eliminare numere pagină (Remove Page Numbers).
3. Se pot stabili eventual alte opţiuni privitoare la formatul numerotării paginilor şi la
numărul cu care începe numerotarea paginilor cu clic pe Formatare numere de pagină
(Format Page Numbers).
Crearea unui tabel standard
O modalitate simplă de organizare şi prezentare a textului şi a graficii o reprezintă
tabelele. Un tabel este alcătuit din rânduri şi coloane de celule. Celulele pot conţine text,
numere, reprezentări grafice sau formule de calcul. Un tabel poate fi creat în mai multe
moduri.
Crearea unui tabel:
1. Se poziţionează punctul de inserare în locul în care se doreşte să apară tabelul.
2. Se alege fila Inserare → grupul Tabele→ Tabel ( Insert → grupul Tables →
Table).
3. Se selectează un număr de rânduri şi coloane de pătrăţele pentru a indica
dimensiunea
tabelului. Se poate alege Inserare ca tabel (Insert Table) şi să se stabilească aceste
opţiuni în caseta de dialog următoare
În zona Dimensiune tabel (Table size), se stabilesc numărul de coloane şi de
rânduri ale viitorului tabel.
În zona Regim de potrivire automată (AutoFit behavior), se aleg opţiunile pentru
ajustarea lăţimii coloanelor.
Ieşirea din casetă se face cu clic pe butonul OK.
Inserarea, ştergerea rândurilor şi a coloanelor
Dacă se doreşte adăugarea de rânduri în tabel se selectează în tabel un număr de
rânduri câte urmează a fi inserate şi se alege fila Instrumente Tabel Aspect → grupul
Rânduri şi coloane →
Inserare deasupra sau Inserare dedesubt (Table Tools Layout → grupul Rows &
Columns → Insert Above sau Insert Below).
Pentru ştergerea rândurilor, se selectează rândurile care urmează a fi şterse şi se
selectează fila
Instrumente Tabel Aspect → grupul Rânduri şi coloane → Ştergere → Ştergere
rânduri (Table Tools Layout → Delete → Delete Rows).
Dacă se selectează o celulă în locul unui rând, se va alege Instrumente Tabel
Aspect → grupul
Rânduri şi coloane → Ştergere → Ştergere Celule (Table Tools Layout → Delete →
Delete Cells) şi va apărea fereastra Ştergere celule (Delete Cells) din care se va alege
cum se vor deplasa celulele rămase.
Pentru a şterge tot tabelul se alege Instrumente Tabel Aspect → grupul Rânduri şi
coloane → Ştergere → Ştergere Tabel (Table Tools Layout → Delete → Delete Table).
Modificarea chenarului
 Într-un tabel se pot schimba stilul, lăţimea şi culoarea bordurii (chenarului) uneia sau
mai multor celule precum şi a întregului tabel.
Pentru aplicarea unei margini, se selectează celulele cărora urmează să li se aplice
marginea, se alege Instrumente Tabel Proiectare → Borduri (Table Tools Design →
Borders), se alege una dintre oferte.
Dacă se alege oferta Borduri şi umbrire (Border and Shading) va apărea o casetă de
dialog de unde se va selecta stilul de linie, grosimea şi culoarea care urmează a fi folosite şi
apoi se efectuează clic pe tipul de margine dorit.

O altă variantă ar fi să se utilizeze grupul de comenzi Desenare borduri (Draw

Borders) sau o ofertă din galeria Stiluri tabel (Table Styles)
Adăugarea unei umbriri (culoare de fond) celulelor
Pentru a adăuga culori de fundal se selectează celulele, rândurile sau coloanele dorite şi se
alege culoarea de fundal din lista asociată butonului
Umbrire din fila
Proiectare, grupul Stiluri tabel (Shading din tab-ul Table Tools Design, grupul
Table Styles).
O altă variantă: se selectează celulele, rândurile sau coloanele dorite şi se alege
culoarea prin
activarea butonului aflat în fila Pornire → grupul Paragraf (Home
→ grupul
Paragraph).
Introducerea graficii într-un document
Introducerea unei miniaturi (ClipArt)
Microsoft Word pune la dispoziţia utilizatorului o serie de miniaturi (ClipArt-uri).
Acestea sunt picturi de dimensiuni mici organizate pe categorii.
În document se poate introduce o miniatură dacă se alege: fila Inserare → grupul
Ilustraţii, Miniatură (Insert → grupul Illustrations, ClipArt). Din panoul de activităţi
Miniatură (Clip Art) ce va apărea în partea dreaptă se poate alege Organizare miniaturi
(Organize Clips) care conţine colecţia Microsoft Office de miniaturi. Acestea sunt grupate
pe mai multe categorii ce se deschid cu clic pe simbolul categoriei respective. Miniatura
dorită poate fi glisată cu mouse-ul în document. De asemenea poate fi copiată dacă se face
clic-dreapta pe miniatură şi din meniul contextual se alege opţiunea Copiere (Copy), se
poziţionează apoi în document cursorul de inserare şi se face din nou clic-dreapta şi se
alege opţiunea Lipire (Paste).
Introducerea unei imagini dintr-un fişier
Imaginile sunt reprezentări grafice care se inserează dintr-un alt fişier. Aceste fişiere
cu imagini se pot afla pe hard-disc, pe CD-uri, pe dischete etc.
1.Se execută clic în poziţia în care se doreşte să fie inserată imaginea.
2.Se alege Inserare → grupul Ilustraţii → Imagine (Insert → grupul Illustrations →
Picture).
3. Se selectează calea prin care se ajunge la imagine (pentru a localiza imaginea pe
care dorim să o inserăm).
4. Se selectează fişierul şi apoi se dă clic pe butonul Inserare (Insert) sau dublu clic
pe fişierul imagine.
Introducerea unei diagrame (grafic, Chart)
Se alege fila Inserare → grupul Ilustraţii → Diagramă (Insert → grupul
Illustrations → Chart) → se alege modelul de diagramă → OK. Se va afişa o diagramă
(grafic) şi o foaie de calcul tabelar în
Microsoft Excel ce conţine date pentru exemplificare.

Casete Text (Text Box)

În aplicaţia Word se pot folosi casete de text pentru poziţionarea textului oriunde în
pagină. O casetă text permite rotirea textului, aplicarea unei culori de fundal, bordură etc. O
casetă text poate fi de formă dreptunghiulară, circulară sau de orice formă care reprezintă
un contur închis.
Pentru a construi o casetă text se alege: fila Inserare → grupul Text → Casetă text
(Insert → grupul Text → Text Box). Se alege prin clic una dintre oferte sau pentru a desena
manual caseta se alege Casetă text desenare (Draw Text Box) situaţie în care cursorul
mouse-ului se transformă în cruce (se execută clic în locul în care dorim introducerea
casetei şi se glisează mouse-ul în direcţia dorită până se stabileşte dimensiunea acesteia).
Caseta text va avea în interior cursor de scriere. Textul se introduce şi se formatează ca
orice text. Caseta text se încadrează în textul din pagină selectând-o şi alegând Încadrare
text (Text Wrapping) din tab-ul Instrumente casetă text Format, grupul Aranjare(TextBox
Tools Format, grupul Arrange).
Din fila Instrumente casetă text Format (TextBox Tools Format) se pot stabili culori
şi grosimi de linii pentru contur sau culoarea de fundal. Textul dintr-o casetă text poate
avea orientări diferite dacă se selectează caseta text şi se alege Orientare text (Text
Direction). Pot fi aplicate Efecte 3D (3-D Effects) şi alte formatări. De asemenea poate fi
modificată forma casetei text Modificare formă(Change Shape).
Dacă se execută clic-dreapta în interiorul casetei text atunci apare un meniu de
context referitor la conţinutul (informaţia) casetei, iar dacă se dă clic-dreapta pe chenarul
casetei meniul de context se referă chiar la caseta de text.
Caseta de text se poate şterge rapid dacă se selectează cu clic pe marginea ei şi se
apasă tasta Delete.
Text decorativ WordArt
Textul decorativ se utilizează pentru secvenţe scurte de text. Se introduce astfel: se
alege fila Inserare
→grupul Text → Word Art (Insert → grupul Text → Word Art) → clic pe imaginea uneia
dintre oferte → se tastează textul → OK.
Forme
Într-un document Word se pot introduce obiecte desenate folosind
instrumentele din lista Forme
(Shapes). Se alege Inserare → grupul Ilustraţii → Forme (Insert → grupul Illustrations
→ Shapes).
Odată selectat, un obiect poate căpăta o culoare de fundal dacă se alege din fila
Instrumente de desen Format (Drawing Tools Format) culoarea din lista asociată
butonului Umplere formă (ShapeFill). Linia de contur se modifică dacă se face o alegere
din lista Contur formă (Shape Outline). Punctul colorat în verde care apare pe unele
obiecte se numeşte punct de rotaţie şi permite rotirea obiectului prin glisare şi fixare, iar
punctele galbene se numesc puncte active şi modifică înclinarea obiectului selectat.
Pentru a selecta mai multe obiecte se ţine tasta Shift apăsată în timpul selecţiei.
Obiectele selectate pot fi grupate alegând fila Instrumente de desen Format →
grupul Aranjare→
Grupare → Grupare (Drawing Tools Format → grupul Arrange → Group → Group).
Obiectele grupate se vor comporta ca unul singur. Degruparea se realizează dacă se
selectează grupul şi din meniul butonului Grupare (Group) se alege Anulare grupare
(Ungroup).
Obiectele se pot aşeza unele peste altele. Pentru a modifica ordinea de afişare a
obiectelor suprapuse din meniul butonului Aducere în prim plan (Bring to Front) şi
Trimitere în ultimul plan
(Send to Back) alegem varianta dorită.
Selectarea graficii dintr-un document
O imagine, o miniatură, o casetă text se selectează astfel: se plasează cursorul
mouse-ului pe obiect şi se execută clic. Obiectul selectat are afişat în jurul său un cadru cu
opt pătrate mici la colţuri şi în mijlocul laturilor (ghidaje de dimensionare).
Pentru o formă inserată în text se poate alege stilul de încadrare a imaginii respective în
text. Pentru aceasta se
selectează obiectul (clic pe el) şi se alege fila Instrumente de Desen Format → grupul
Aranjare → Încadrare text (Drawing Tools Format → grupul Arrange → Text Wrapping).
- În linie cu textul (In line with Text) - Plasează obiectul în linia de text în poziţia
punctului de inserare. Obiectul rămâne în acelaşi plan cu textul.
- Pătrat (Square) - Încadrează textul în jurul tuturor laturilor casetei pătrate de
delimitare pentru obiectul selectat
- Strâns (Tight) - Încadrează strâns textul în jurul marginilor imaginii curente (în loc
să îl aranjeze în jurul chenarului dreptunghiular care înconjoară obiectul). După ce
 aţi făcut clic pe
- Strâns (Tight) şi apoi pe OK, aveţi posibilitatea să ajustaţi perimetrul punctat al
încadrării, făcând clic pe butonul Încadrare text (Text Wrapping) din fila
Instrumente de Desen Format → grupul Aranjare → (Drawing Tools Format →
grupul Arrange), apoi clic pe
- Editare puncte de încadrare (Edit Wrap Points). Glisaţi linia punctată sau
ghidajele de dimensionare pentru a da o nouă formă perimetrului de încadrare.
- În spatele textului (Behind text) - Elimină încadrarea obiectului în text şi plasează
obiectul în document, în spatele textului. Obiectul este mobil în propriul său plan.
Mutaţi obiectul în faţa sau în spatele textului, în faţa sau în spatele altor obiecte,
utilizând comenzile Ordine (Order) din meniul contextual al obiectului (clic-
dreapta pe obiect).
- În faţa textului (In front of text) - Elimină încadrarea obiectului în text şi plasează
obiectul în document, în faţa textului. Obiectul poate ascunde secvenţe de text care
astfel nu mai sunt vizibile. Obiectul este mobil în propriul său plan.
- Sus şi jos (Top and Bottom) - Plasează obiectul în punctul de inserare într-o linie
de text în document. Obiectul rămâne singur pe rând.
- Printre (Through) → Textul încadrează obiectul pe toate laturile urmărind forma
obiectului.

MICROSOFT POWER POINT

Lansarea în execuţie a aplicaţiei Microsoft Office PowerPoint 2007

Pentru a lansa în execuţie aplicaţia Microsoft Office PowerPoint 2007 urmaţi calea:
Pornire → Toate Programele → Microsoft Office → Microsoft Office
PowerPoint 2007
(Start → All Programs → Microsoft Office → Microsoft Office PowerPoint 2007)
PowerPoint 2007 vă permite să creaţi prezentări dinamice, impresionante şi cu
impact ridicat, mai rapid decât înainte, utilizând noile capacităţi grafice într-o interfaţă
dinamică cu utilizatorul, interfaţa Microsoft Office Fluent.
Aspectul şi funcţionarea interfeţei utilizator Office Fluent facilitează şi face mai
intuitive crearea şi expunerea prezentărilor. Aceasta deţine caracteristici bogate ce sunt
prezentate într-un spaţiu de lucru simplificat şi ordonat, permit obţinerea rezultatelor dorite
mai repede şi mai uşor.
Un element nou oferit de aplicaţie este reprezentat de ilustraţiile SmartArt puternice
şi dinamice. Creaţi cu uşurinţă fluxuri de lucru, relaţii sau nomograme (reprezentări grafice
în plan) ierarhice dinamice şi cu impact ridicat. Aveţi posibilitatea să efectuaţi conversia
unei liste cu marcatori într-o ilustraţie SmartArt sau să modificaţi şi să actualizaţi
nomogramele existente. Pentru utilizatori este uşor să beneficieze de opţiunile bogate de
formatare, cu meniuri contextuale noi pentru nomograme.
Aţi făcut cunoştinţă cu noua interfaţă Office Fluent la modulele anterioare Word şi
Excel, oferită de pachetul Microsoft Office 2007.
Astfel că şi la aplicaţia PowerPoint 2007, meniurile şi barele de instrumente au fost
înlocuite cu
Panglica (Ribbon).
Detaliu din Panglica → fila Pornire (Ribbon → Home):
Comenzile sunt reprezentate prin butoane, ele sunt organizate în grupuri logice, la
rândul lor organizate în file (tabs). Fiecare filă reprezintă un tip de activitate. În exemplul
de mai sus fila Pornire (Home) este activă şi este formată din grupurile Clipboard
(Clipboard), Diapozitive (Slides), Font
(Font) şi Paragraf (Paragraph).
Acestea sunt compuse din butoane de comenzi corespunzătoare: copierea şi lipirea;
adăugarea, modificarea aspectului diapozitivelor; operaţii cu diapozitive; modificare
caractere, paragrafe.
Elementele de interfaţă ale aplicaţiei sunt următoarele:
Bara de titlu (Title Bar) cu numele aplicaţiei şi al fişierului deschis odată cu
aplicaţia;

Buton Office (Office Button) - care conţine comenzile de bază pentru fişiere, o
listă cu documentele recente, precum şi butonul Opţiuni PowerPoint (PowerPoint
Options) prin care aveţi acces la opţiunile de configurare şi personalizare ale
aplicaţiei;
Bara de instrumente Acces Rapid (Quick Access Toolbar)
oferă acces rapid la comenzile: Salvare (Save), Anulare (Undo), Refacere (Redo),
aflată deasupra Panglicii, în partea stângă sus lângă Butonul Office, dar care poate
fi şi sub Panglică;
Panglica (Ribbon) este formată din file (tabs):
Fila Inserare (Insert tab) – conţine toate elementele pe care le puteţi insera într-un
diapozitiv: tabele, imagini, nomograme, diagrame şi casete text, sunete,
hyperlinkuri, antete şi subsoluri;
Fila Proiectare (Design tab) – permite alegerea unui aspect complex pentru
diapozitive, care cuprinde fundaluri, fonturi şi schemă de culori. Apoi
particularizaţi acel aspect;
Fila Animaţii (Animations tab) – conţine toate efectele de animaţie;
Fila Expunere diapozitive (Slide Show tab) – permite lansarea prezentării în
diverse moduri, înregistrarea timpilor cât să dureze prezentarea;
Fila Revizuire (Review tab) – aici găsiţi verificatorul ortografic şi serviciul
Cercetare (Research). Echipa poate utiliza adnotări pentru a revizui prezentarea,
apoi examinează comentariile;
Fila Vizualizare (View tab) – comutaţi rapid între modurile de vizualizare oferite.
Pentru a reduce aglomerarea de pe ecran, unele file apar doar când sunt necesare. De
exemplu, fila Instrumente imagine Format (Image Tools Format) apare doar când este
selectată o imagine.
Fiecare filă conţine grupuri de butoane de comenzi specifice acţiunilor rezervate
fiecărei file în parte. Butoanele, la rândul lor, sunt comenzi ce se lansează prin clic, sau cele
care au ataşat butonul deschid liste cu butoane de comenzi.
Exemplu de astfel de buton este Lipire (Paste).
Panoul cu filele Diapozitive (Slides) şi Schiţă (Outline) aflat în partea stângă a
ferestrei;
- Fila Diapozitive este activă implicit, ea afişează diapozitivele prezentării în
format miniaturizat
- Fila Schiţă afişează informaţia text din casetele de tip substituenţi pentru
text din diapozitivelor prezentării
Panoul cu filele Diapozitive şi Schiţă poate fi ascuns prin clic pe butonul X de
închidere şi afişat prin clic pe bara verticala despărţitoare dintre panoul diapozitiv şi panoul
cu file, care este vizibilă spre marginea stângă a ferestrei, şi trageţi spre dreapta.
Zona centrală a ferestrei afişează funcţie de modul de vizualizare ales,
următoarele:
- Diapozitivul curent în modul de vizualizare Normal (Normal)– varianta
 implicită la deschiderea aplicaţiei
- Diapozitivul curent împreună cu pagina de note în modul de vizualizare
Pagină de note
(Notes Page)
- Lista tuturor diapozitivelor în format miniaturizat în modul de vizualizare
Expunere diapozitive (Slide Sorter);
Pregătirea şi proiectarea unei prezentări
Prezentările în Microsoft Office PowerPoint 2007 sunt alcătuite din diapozitive
(slides) - acestea fiind „paginile” fişierului. Un diapozitiv poate conţine texte, elemente
grafice, obiecte multimedia (elemente video, audio, etc.), elemente ce sunt repartizate pe
suprafaţa diapozitivului conform aspectelor standard oferite de aplicaţie numite cu termen
general Aspect diapozitiv (Slide Layout).
Aspectele sunt folosite la aranjarea obiectelor într-un diapozitiv. Un aspect
reprezintă o parte a unui coordonator de diapozitive, care stabileşte amplasarea
informaţiilor pentru un conţinut care urmează să apară într-un diapozitiv. Aspectele
diapozitiv conţin substituenţi (casete cu bordura punctată sau haşurată) pentru text şi
celelalte elemente: imagini, diagrame, tabele, imagini SmartArt, forme automate.
Substituenţii de texte şi obiecte se pot adăuga la un aspect sau la un coordonator de
diapozitive.
Aplicaţia PowerPoint 2007 oferă cinci aspecte predefinite, standard, dar puteţi să creaţi
aspecte particularizate care să corespundă cerinţelor dvs. Înainte de a crea un diapozitiv
trebuie să ştiţi cum va fi acesta alcătuit şi apoi alegeţi formatul pentru aspect diapozitiv.
Astfel că, înaintea de a începe crearea unei prezentări trebuie să aveţi în vedere
următoarele: -
să fiţi documentaţi referitor la subiectul pentru care veţi face prezentarea
să cunoaşteţi grupul ţintă cui vă adresaţi
să aveţi în vedere un număr aproximativ de diapozitive şi eventual o ciornă a conţinutului
acestora
structura pe care o dăm diapozitivelor: clară, scurtă, concisă, la obiect
să aveţi stabilit tipul de informaţii din fiecare diapozitiv, pentru a vă alege şablonul de
conţinut potrivit
să utilizaţi propriile imagini preluate din realitate şi scanate sau unele de calitate ridicată.
Capturile de ecran, în timpul diverselor programe sau pe anumite site-uri web, pot adăuga
realism prezentării informaţiilor despre acestea
să cunoaşteţi forma artistică de prezentare – design-ul prezentării
să nu folosiţi şabloane design (templates) încărcate; cel mai bine este să vă creaţi un şablon
propriu în care să utilizaţi logo-ul companiei într-un colţ al ecranului
să cunoaşteţi suportul de prezentare (retroproiectorul, videoproiectorul, monitorul,
prezentare listată)
Crearea unei prezentări necompletate (Blank Presentation)
În prezentările create cu aplicaţia PowerPoint 2007, aveţi posibilitatea să aplicaţi
şabloane (templates). Şablonul este un fişier sau un set de fişiere care conţine informaţii
despre temă, aspect şi alte elemente ale unei prezentări finalizate.
Crearea unei prezentări când se lansează aplicaţia PowerPoint
La lansarea aplicaţiei Microsoft Office se deschide automat şi un fişier de tip Prezentare
PowerPoint (PowerPoint Presentation) în baza unui şablon Prezentare necompletată
(Blank Presentation), cu numele implicit Prezentare (Presentation).
Crearea unei prezentări din şabloane instalate (Installed Templates)
Şabloanele instalate (Installed Templates) sunt prezentări care conţin un anumit
subiect, o anumită temă, care include o schemă de culori pentru fundal, pentru substituenţi
şi conţinutul lor.
În prezentările create cu aplicaţia PowerPoint 2007, aveţi posibilitatea să aplicaţi
şabloane predefinite în PowerPoint (Installed Template), şabloane luate din alte prezentări
- Şabloanele mele (My Templates), şabloane create şi salvate pe computer, sau descărcate
de pe site –urile Microsoft (Microsoft Office Online) sau de pe alte site-uri Web.
Pentru a crea o prezentare folosind un şablon instalat urmaţi paşii:
1. Clic pe Buton Office (Office Button)
2. Clic pe Nou (New), se deschide caseta de dialog O nouă prezentare (New
Presentation)
3. Selectaţi în panoul Şabloane → categoria Şabloane Instalate (panoul Templates →
 Installed Templates)
4. În zona centrală a casetei apare o listă de şabloane propuse
5. Selectaţi un tip de şablon
6. Clic pe butonul Creare (Create)
7. Se deschide un fişier nou cu un număr de diapozitive şi informaţii corespunzătoare
şablonului ales.
Diapozitivele prezentării vor avea textul şi topica conform tipului de şablon ales.
Puteţi să înlocuiţi sugestiile de text cu textul dorit, apoi faceţi orice altă schimbare dorită,
cum ar fi adăugarea sau ştergerea diapozitivelor, adăugarea elementelor de artă sau
efectelor de animaţie şi inserarea de antet şi subsol.
Când terminaţi de creat o prezentare printr-una din metode, salvaţi fişierul lansând
Salvare ca..., tastaţi un nume de fişier în caseta Nume fişier (File name), stabiliţi dosarul
(folder) unde doriţi să-l salvaţi, apoi faceţi clic pe butonul Salvare (Save).
Adăugarea de noi diapozitive
Când creaţi o prezentare necompletată în PowerPoint, diapozitivul propus implicit
este Diapozitiv Titlu (Title Slide), dar există şi alte aspecte standard pe care aveţi
posibilitatea să le aplicaţi şi să le utilizaţi
Diapozitivul titlu conţine substituenţi pentru titlu şi subtitlu. Aplicaţia oferă şi alte
tipuri de substituenţi: pentru tabele, imagini, diagrame, liste cu marcatori, ilustraţii
SmartArt.
Adăugarea diapozitivelor fără conţinut
Pentru a insera un diapozitiv nou într-o prezentare urmaţi paşii:
1. Selectaţi diapozitivul după care doriţi inserarea unuia nou
2. Selectaţi fila Pornire → grupul Diapozitive
(Home → Slides), care conţine comenzi pentru
diapozitive
3. Faceţi clic pe butonul Diapozitiv Nou (New Slide) în partea de sus a acestuia, dacă
doriţi să inseraţi un diapozitiv cu aspect implicit, sau clic pe săgeata de lângă el
pentru a alege din galeria de aspecte (layout) acel aspect de care aveţi nevoie
4. Completaţi diapozitivul cu informaţiile dorite
5. Repetaţi paşii de la 1 la 3 pentru a adăuga noi diapozitive.
Adăugare diapozitivelor din altă prezentare
Pentru a folosi diapozitive din prezentări salvate procedaţi astfel:
1. Selectaţi diapozitivul după care doriţi inserarea unuia nou
2. Selectaţi fila Pornire → grupul Diapozitive → se deschide lista butonului
Diapozitiv Nou
(Home → Slides → New Slide)
3. Din lista cu aspecte şi cu comenzi, clic pe comanda
Reutilizare diapozitive (Reuse Slides), se deschide panoul de activităţi
corespunzător
4. Clic pe butonul Răsfoire (Browse), sau pe Deschidere fişier PowerPoint (Open a
PowerPoint File)
5. Selectaţi fişierul prezentare a cărui
diapozitive vreţi să le inseraţi
6. În panou apar diapozitivele prezentării deschise
7. Clic pe diapozitivul pe care vreţi să-l inseraţi în prezentarea curentă
Modificarea aspectului unui diapozitiv
Dacă doriţi un aspect (layout) diferit pentru diapozitivul curent, se poate alege un alt
tip de aspect diapozitiv cu conţinut propus.
Pentru aceasta se procedează astfel:
1. Se selectează diapozitivul pentru care se va aplica un alt tip de aspect.
2. Clic pe fila Pornire→ grupul Diapozitive →buton Aspect
(Home → Slides → Layout) care deschide o galerie cu imaginile reduse
ale mai multor aspecte de diapozitive disponibile
3. Clic pe una dintre ofertele din listă.
Obiectele diapozitivului
Fiecare diapozitiv dintr-o prezentare poate avea unul sau mai multe elemente.
Microsoft PowerPoint 2007 tratează aceste elemente ca pe obiecte. Acestea pot fi casete
text, liste cu marcaje, imagini grafice, ilustraţii SmartArt, tabele, diagrame, elemente multi-
media şi altele. Deplasarea în cadrul unui diapozitiv de la un obiect la altul se face cu
ajutorul mouse-ului cât şi cu ajutorul tastaturii, respectiv tasta TAB.
Fiecare obiect are un set de proprietăţi precum: dimensiune, umplere cu culoare,
linie de contur, textură, efecte de animaţie.
Obiectele au o poziţie iniţială în diapozitiv, ele pot fi mutate, şterse, copiate, rotite.
Tipuri de obiecte
Casete text şi imagini
Liste cu marcatori
Tabel
Diagramă
Ilustraţie SmartArt
Obiecte desenate
Modificarea (editarea) obiectelor
Copierea, mutarea, ştergerea obiectelor prezentate mai sus se execută fie cu
ajutorul butoanelor de comenzi din fila Pornire (Home) → grupul Clipboard
(Clipboard), fie prin folosirea meniului de context obţinut prin clic dreapta mouse pe
obiectul respectiv.
Formatarea obiectelor
Formatarea obiectelor constă în modificarea proprietăţilor acestora, referiroare la
aspect, dimensiune, umplere cu culoare, linie de contur, textură, efecte de animaţie.
Obiectele conţinute în diapozitive pot fi formatate cu ajutorul Panglicii (Ribbon),
cu instrumente specifice, funcţie de tipul fiecăruia. Astfel că:
proprietăţile pentru text, legate de tipul de font, dimensiune, culoare, aliniere, etc., puteţi să
le modificaţi cu ajutorul comenzilor din fila Pornire → grupurile Font şi Paragraf
(Home→ Font şi Paragraph), sau cu ajutorul minibarei de instrumente ce apare în
momentul selectării unui text.
proprietăţile pentru obiectele de tipul imagini, miniaturi, tabele, diagrame, forme automate,
puteţi să le modificaţi cu ajutorul unor file care apar pe Panglică (Ribbon), în momentul în
care se selectează un element
Se vor folosi următoarele file cu instrumente:
fila Instrumente Imagine Format (Picture Tools Format) oferă comenzi pentru formatarea
obiectelor imagine, miniaturi (clipart);
filele Instrumente SmartArt Proiectare şi Format (SmartArt Tools Design şi Format)
oferă comenzi pentru formatarea ilustraţiilor SmartArt
fila Instrumente de desen Format (Drawing Tools Format) oferă comenzi de schimbare a
stilului formelor, culoarea de umplere, efectelor speciale pentru forme (shapes)
fila Instrumente tabel Proiectare şi Format (Table Tools Design şi Format) oferă comenzi
pentru modificarea aspectului tabelelor
filele Instrumente diagramă Proiectare, Aspect şi Format (Chart Tools Design, Layout şi
Format) oferă comenzi pentru modificarea tipului de grafic, aspectului acestuia.
Altă metodă de formatare, o reprezintă şi apelarea comenzilor specifice fiecărui
obiect selectat, ce apar în meniul de context, la clic buton dreapta mouse pe obiect.
Introducerea textului în diapozitiv
Adăugarea unui text în diapozitiv
Există câteva tipuri de text pe care aveţi posibilitatea să le adăugaţi unui diapozitiv:
text de substituenţi (placeholder) – casete text propuse de anumite şabloane pentru aspect
diapozitiv, alese din galeria de aspecte (layout)
text într-o casetă text (text box)
text ce poate fi adăugat în orice formă desenată (shapes)
text WordArt – text decorativ introdus prin intermediul unor şabloane ce oferă un aspect
spectaculos.
Text într-un substituent (placeholder) de tip text
Textul de substituent este textul pe care îl tastaţi în casete cu bordură punctată sau
haşurată din care se constituie majoritatea diapozitivelor care conţin elementul text. Aceste
casete de tip substituent pentru text se obţin prin alegerea unui aspect diapozitiv (layout)
corespunzător.
Pentru introducerea textului faceţi clic în interiorul unui substituent, în locul de pe
diapozitiv unde apare inscripţia Se face clic pentru titlu (Click to add title) şi tastaţi textul
dorit.
Text într-o Formă automată (Shape)
 Pentru a adăuga text care să devină parte dintr-o formă şi să se mute odată cu forma
urmaţi paşii:
1. Clic fila Inserare → grupul Text → butonul Casetă Text (fila Insert → grupul Text
→ butonul Text Box)
2. Clic în interiorul formei, în locul în care vreţi să scrieţi
3. Apare cursorul pentru introducerea textului, faţă de care tastaţi
Text într-o Casetă text (Text Box)
Pentru a introduce text oriunde în diapozitiv folosiţi elementul Casetă text (Text Box).
Pentru a crea un casetă text procedaţi astfel:
1. Selectaţi diapozitivul căruia îi adăugaţi o casetă text.
2. Fila Inserare → grupul Text→clic pe butonul Casetă text (fila Insert → grupul
Text→clic pe butonul Text Box)
3. Apare un cursor specific cu care descrieţi o casetă dreptunghiulară
4. Tastaţi sau lipiţi textul.

Text artistic – WordArt

WordArt este o galerie de stiluri de text ce pot fi adăugate documentelor pentru a
crea efecte decorative. Pentru a obţine un astfel de text procedaţi astfel:
5. Selectaţi diapozitivul căruia îi adăugaţi un text artistic.
6. Fila Insert → grupul Text → clic pe butonul WordArt (Fila Insert → grupul Text
→ clic pe butonul WordArt), în partea de sus, se aplică textului selectat un aspectul
artistic implicit; clic în partea de jos, se deschide o galerie cu stiluri de text artistic
din care selectaţi unul.
7. Introduceţi textul şi clic în exteriorul obiectului creat
8. Apare în diapozitiv textul implicit, pe care-l editaţi cu dublu clic pe acesta,
înlocuiţi-l cu textul dorit şi închideţi editarea cu tasta ESC.
Formatarea textului
Puteţi schimba apariţia oricărui text din componenţa prezentării. Pentru aceasta
trebuie mai întâi să-l selectaţi, după care lansaţi comanda de formatare dorită: butoanele de
comenzi vizibile din fila Pornire → grupurile Font şi Paragraf (fila Home → grupurile
Font şi Paragraph), precum şi comenzile din casetele de dialog corespunzătoare care se
deschid prin clic pe butonul lansator , asociat fiecărui grup.
Pentru modificarea proprietăţilor caracterelor lansaţi comenzile vizibile din grupul
Font, respectiv comenzile din caseta de dialog Font:
Alegeţi pentru caractere, un tip de aspect din lista de fonturi Font (Font)
Alegeţi un alt stil pentru font din lista Stil Font (Font style)
Puteţi stabili o altă dimensiune de caracter, alegând din lista Dimensiune (Size),
valoarea dorită
Culoarea fontului o alegeţi din lista Culoare Font (Font color)
Puteţi alege unul sau mai multe efecte din secţiunea Efecte (Effects).
Pentru modificarea proprietăţilor paragrafului lansaţi comenzile din grupul Paragraf
Paragraph) respectiv comenzile din caseta de dialog Paragraf → fila Indentări şi spaţiere
(Paragraph → fila Indents and Spacing)
Alegeţi tipul de aliniere pentru rândurile paragrafului din lista Aliniere (Alignment)
Stabiliţi retragerea
paragrafului în secţiunea Indentare (Indentation)
Spaţiaţi rândurile paragrafului, sau stabiliţi spaţiu între paragrafe, introducând valori
în casetele corespunzătoare din secţiunea Spaţiere (Spacing)
Navigarea în prezentare
O prezentare este formată din mai multe diapozitive, astfel că se impune deplasarea
în cadrul prezentării, pentru a efectua operaţii de vizualizare, modificare diapozitive,.
Există mai multe modalităţi de deplasare:
Bara de defilare verticală (scrollbar) care conţine butonul rapid de deplasare în prezentare,
butoane de deplasare la diapozitivul următor , la diapozitivul precedent
Tastatura
- Page Up – deplasare la diapozitivul precedent
- Page Down – deplasare la diapozitivul următor
 - Home – deplasare la primul diapozitiv
- End – deplasare la ultimul diapozitiv
Fila Diapozitive (Slides), din panoul aflat în partea stângă a ecranului, permite deplasarea
la un anumit diapozitiv prin selectarea diapozitivului miniatură, care devine curent. Panoul
are o bară de defilare verticală care apare odată cu creşterea numărului de diapozitive ce
depăşesc suprafaţa ecranului. Butonul rapid de pe bara verticală ajută la defilarea
diapozitivelor în cadrul prezentării.
Modalităţi de vizualizare
Vizualizarea diapozitivelor în prezentare poate fi realizată în diferite moduri pentru a
permite crearea, modificarea, ordonarea acestora.
Microsoft Office PowerPoint 2007 oferă următoarele moduri de vizualizare, ce pot
fi selectate din fila Vizualizare (View):
Vizualizarea Normal (Normal) se deschide implicit la deschiderea aplicaţiei. În aceast
mod de vizualizare se crează, modifică, formatează diapozitivele unei prezentări. Această
vedere are următoarele zone de lucru: panoul cu filele Schiţă (Outline) şi Diapozitive
(Slide), panoul central cu diapozitivul curent, panoul cu note în partea de jos a panoului
diapozitiv.
Vizualizarea Sortare diapozitive (Slide Sorter)
Acest mod de vizualizare afişează pe tot ecranul toate diapozitivele prezentării, în ordine,
într-o versiune miniaturizată.
Puteţi să copiaţi, mutaţi, duplicaţi, ştergeţi diapozitivele cu uşurinţă în acest mod
de vizualizare. În imaginea de mai jos aveţi diapozitivele unei prezentări în acest mod de
vizualizare:
Reordonarea diapozitivelor
1. Clic pe diapozitivul pe care vreţi să-l mutaţi
2. Folosiţi metoda de tragere a obiectului diapozitiv selectat în spaţiul liber după
diapozitivul care vreţi să-l preceadă
3. Puteţi muta mai multe diapozitive odată dacă selectaţi multiplu folosind
adăugarea la selecţie tasta CTRL.
Copierea diapozitivelor
1. Clic pe diapozitivul pe care vreţi să-l copiaţi
2. Lansaţi din fila Pornire → grupul Clipboard → butonul Copiere (fila
Home→ grupul
Clipboard → butonul Copy )
3. Clic în zona dintre diapozitive unde vreţi să plasaţi copia
4. Lansaţi din fila Pornire → grupul Clipboard → butonul Lipire (fila
Home→ grupul
Clipboard → butonul Paste)
Duplicarea unui diapozitiv
Clic pe diapozitivul pe care vreţi să-l duplicaţi
Lansaţi din fila Pornire → grupul Diapozitive → Diapozitiv nou → Duplicare Diapozitive
selectate (Home → Slides → New Slide → Duplicate Selected Slides)
Ştergerea unui diapozitiv
1. Selectaţi pictograma diapozitivului respectiv
2. Apăsaţi tasta Delete sau lansaţi din fila Pornire → grupul Diapozitive →
Stergere (Home
→ Slides → butonul Delete Slide).
Vizualizarea Pagină de note (Notes Page)
În acest mod de vizualizare puteţi introduce informaţii suplimentare în zona de note,
care să documenteze diapozitivul.
Vizualizarea Expunere diapozitive (Slide Show)
Acest mod de vizualizare lansează prezentarea pe ecran.
După ce aţi creat diapozitivele prezentării, aţi aplicat un anumit design şi efecte
speciale, puteţi lansa în execuţie prezentarea. În această vizualizare veţi vedea prezentarea
în acelaşi mod cum va fi văzută de audienţă.
Panoramare (Zoom) – potrivirea dimensiunii diapozitivului curent conform cu
cerinţele de lucru. Modifică factorul de scară fără să intervină în mod real asupra
dimensiunilor elementelor din diapozitiv.
Fila Vizualizare → grupul Panoramare → butonul Panoramare (View → Zoom →
Zoom), se deschide caseta de dialog unde selectaţi procentul de vizualizare dorit.

Aplicarea unei teme prezentării

Puteţi formata repede şi uşor întreaga prezentare, să-i daţi un aspect profesional şi
modern prin aplicarea unei teme (theme). Fiecare prezentare are o temă; diferenţa este că
unele sunt mai colorate decât altele.
Tema determină aspectul şi culorile diapozitivelor şi oferă prezentării o impresie
consistentă.
O temă include următoarele elemente, oferite ca pachet: stil de fundal, schemă de
culori, dimensiuni şi tipuri de font, şi poziţii de substituenţi
Schema de culori afectează culorile de fundal, de font, de umplere pentru forme,
culori ale bordurilor, hyperlinkurilor şi ale altor elemente, cum ar fi diagramele şi tabelele.
În legătură cu substituenţii, tema respectă aspectul ales, doar că efectuează
mici modificări. Aplicarea unei Teme (Theme) diapozitivelor selectate sau
prezentării se face astfel:
Selectaţi diapozitivul sau diapozitivele cărora vreţi să le aplicaţi o temă anume
Selectaţi fila Proiectare → grupul Teme (fila Design grupul Themes), este afişată o lista
de teme, sau prin clic pe butonul Mai multe (More), aveţi acces la toate temele propuse, iar
prin comanda Mai multe teme la Microsoft Office Online (More Themes on Microsoft
Office Online), puteţi avea acces la teme online.
Clic dreapta pe tema dorită şi alegeţi una din variantele:
- Se aplică la toate diapozitivele selectate (Apply to Selected Slides)
- Se aplică la toate diapozitivele (Apply to All Slides) - pentru a aplica tema
aleasă prezentării
Puteţi personaliza tema aplicată prezentării folosind butoanele Culori (Colors),
Fonturi (Fonts), Efecte (Effects) din grupul Teme (Themes), pentru modificarea schemei
de culori, fonturilor, efectelor aplicate elementelor din prezentare.
Tema modificată poate fi salvată dacă folosiţi comanda Salvare temă curentă (Save
Current Theme).
Comanda Răsfoire după teme (Browse for Themes) – este de răsfoire prin dosare
pentru a găsi teme suplimentare, eventual teme create de utilizator.
Adăugarea unei miniaturi
Inserarea unei miniaturi într-un diapozitiv se poate realiza prin două metode:
1. Alegeţi un Aspect Diapozitiv (Slide Layout) care să conţină pictograma Miniatură
(Clip Art)
În diapozitiv efectuaţi un clic pe aceasta. Apare în dreapta ferestrei panoul de activităţi
Miniatură (Clip Art)
Se introduce fie un cuvânt cheie de căutare a unei imagini, sau clic pe Organizare
Miniaturi (Organize clips), care deschide aplicaţia Microsoft Clip Organizer cu acces la
colecţia de miniaturi a pachetului Office
Clic pe imaginea dorită şi trageţi-o în diapozitiv.
2. Selectaţi fila Inserare grupul Ilustraţii → butonul Miniatură(fila Insert
grupul
Illustrations Clip Art)
Inserarea unei imagini
Inserarea unei imagini într-un diapozitiv se poate realiza prin două metode:
Alegeţi un şablon pentru Aspect Diapozitiv (Slide Layout) care să conţină pictograma
Imagine (Picture)
În diapozitiv efectuaţi un clic pe aceasta. Apare fereastra Inserare Imagine (Insert Picture)
Selectaţi discul, locul pe disc unde se află fişierul al cărui conţinut vrem să-l
inserăm Selectaţi fişierul dorit din lista de fişiere existente
Clic pe butonul Inserare (Insert).
Selectaţi fila Inserare grupul Ilustraţii → butonul Imagine (fila Insert
grupul Illustrations Picture)
Formatare imagini şi miniaturi
Fila Instrumente Imagine Format (Picture Tools Format) apare pe Panglică
(Ribbon), atunci când selectaţi un obiect imagine sau o miniatură. Această filă oferă
comenzi pentru modificare şi formatare imagini şi miniaturi.
Astfel, acestor obiecte puteţi să le aplicaţi muchii în diverse forme (formă de pătrat
sau curbe); să le aplicaţi o umbrire sau strălucire; să le adăugaţi o bordură colorată; să le
trunchiaţi sau să le redimensionaţi, etc.
Comenzile din grupul Ajustare (Adjust) permit modificarea strălucirii, contrastului,
culorilor, dimensiunilor; în grupul Stiluri imagini (Picture Styles) sunt oferite diferite
stiluri de aspect pentru imagini, cu anumite caracteristici de formă, stil de bordare, efecte
speciale, cu posibilitatea modificării acestora folosind butoanele de comenzi: Formă
imagine (Picture Shape), Bordură imagine (Picture Border), Efecte imagine (Picture
Effects).
De asemenea puteţi modifica aspectul unei imagini sau miniaturi dacă deschideţi
caseta de dialog Formatare imagine (Format Picture) prin clic pe butonul lansator al
grupului Stiluri Imagini (Picture Styles), prin modificarea proprietăţilor obiectului selectat.

Aplicarea efectelor de animaţie textului şi obiectelor

Aveţi posibilitatea de a aplica efecte de animaţie, efecte speciale de imagine sau
sunet textelor, reprezentărilor grafice, diagramelor şi altor obiecte din diapozitive, pentru a
atrage atenţia asupra punctelor importante şi pentru a spori interesul pentru prezentare.
Acestea sunt vizibile la Lansarea prezentării (Slide Show)
Pentru a simplifica proiectarea cu animaţii, aplicaţi un efect de animaţie predefinit,
standard, elementelor aflate în diapozitivele prezentării.
Aveţi posibilitatea să aplicaţi animaţii particularizate elementelor din diapozitive,
unui text sau unui paragraf, inclusiv unui singur element cu marcatori sau întregii liste.
De exemplu, aveţi posibilitatea să aplicaţi o animaţie de zbor tuturor elementelelor
unui diapozitiv sau unui singur paragraf dintr-o listă cu marcatori.
Utilizaţi efectele de intrare, accentuare sau ieşire în plus faţă de cele prestabilite.
Aveţi de asemenea posibilitatea de a aplica mai multe animaţii unui element, pentru a face
ca elementul cu marcator „să intre în zbor” şi apoi „să iasă în zbor”.
Aveţi posibilitatea să examinaţi animaţiile pentru text şi obiecte pentru un diapozitiv
sau pentru toată prezentarea.
Aplicarea unui efect de animaţie standard unui element:
1. Selectaţi textul sau obiectul pe care doriţi să îl animaţi
2. Fila Animaţii → grupul Animaţii clic pe lista Animare (Fila Animations
grupul Animations
Animate), selectaţi un efect de animaţie din lista de efecte predefinite.
Puteţi aplica oricâte efecte de animaţie obiectelor dintr-un diapozitiv, cu condiţia să
nu îngreuneze prezentarea.
Pentru a reda animaţia asociată obiectului ales, lansaţi examinare animaţii urmând
calea: fila
Aplicarea unui efect de animaţie particularizat unui element:
1. Selectaţi textul sau obiectul pe care doriţi să îl animaţi
2. Fila Animaţii → grupul Animaţii buton Animaţie particularizată (Fila
Animations grupul Animations Custom Animation), se deschide
panoul cu acelaşi nume în partea dreapta a ferestrei.
3. În panoul de activităţi deschis, faceţi clic pe Adăugare efect (Add Effect),
apoi alegeţi una sau mai multe din variantele următoare:
Efecte din grupul Intrare (Entrance) pentru intrarea cu efect a textului sau obiectului dorit
Efecte din grupul Accent (Emphasis) pentru a adăuga un efect de mărire/micşorare, rotire
unui text sau unui obiect
Efecte din grupul Ieşire (Exit) pentru a adăuga unui text sau unui obiect un efect de ieşire
din diapozitiv
 Efecte din grupul Căi de mişcare (Motion Paths) pentru a adăuga un efect care face ca
textul sau obiectul să se deplaseze în diapozitiv pe anumite direcţii, căi.
Eliminarea efectelor de animaţie
1. În modul de vizualizare Normal, selectaţi obiectul căruia vreţi să-i eliminaţi un
efect ataşat
2. Fila Animaţii → grupul Animaţii buton Animaţie particularizată (Fila
Animations grupul Animations Custom Animation), se deschide panoul
de activităţi corespunzător
3. Clic pe butonul Eliminare (Remove ).
Adăugarea efectelor de tranziţie între diapozitive
Tranziţiile între diapozitive sunt efecte asemănătoare animaţiilor, care se lansează în
vizualizarea Expunere diapozitive (Slide Show), atunci când se trece de la un diapozitiv la
altul. Aveţi posibilitatea să controlaţi viteza fiecărui efect de tranziţie între diapozitive şi să
adăugaţi sunete.
Microsoft Office PowerPoint 2007 oferă multe tipuri diferite de tranziţii între
diapozitive.
Aplicarea efectelor de tranziţii în prezentare se face cu ajutorul filei Animaţii
→ grupul Tranziţie
la acest diapozitiv (fila Animations → grupul Transition to This Slide).
Aplicarea unui efect de tranziţie unui diapozitiv
1. Selectaţi diapozitivul pentru care vreţi să adăugaţi un efect de tranziţie
2. Fila Animaţii → grupul Tranziţie la acest diapozitiv (fila Animations →
grupul Transition to This Slide), clic pe unul din efectele vizibile, sau pe altul
din galeria de efecte existente, deschisă prin clic pe butonul Mai multe (More)
3. Dacă doriţi să aplicaţi efectul de tranziţie tuturor diapozitivelor folosiţi butonul
Se aplică tuturor (Apply To All)
Setaţi viteza de tranziţie din lista care se deschide prin clic pe lista Viteză
de tranziţie (Transition Speed)
Setaţi un tip de sunet din lista Sunet de tranziţie (Transition Sound) care să
însoţească tranziţia
Stabiliţi metoda de trecere de la un diapozitiv la altul în cadrul prezentării: metoda
automată sau cu ajutorul mouse-ului, sau amândouă, folosind variantele din Avansare
diapozitiv (Advance Slide).
Eliminarea unui efect de tranziţie asociat unui diapozitiv
1. Selectaţi diapozitivul căruia vreţi să-i îndepărtaţi un efect de tranziţie
2. Selectaţi Fără tranziţie (No Transition) din galeria de efecte de tranziţii
Înregistrarea temporizării în timpul repetiţiilor – Rehearse Timing
Pentru a fi siguri că vă încadraţi în timpul alocat pentru susţinerea prezentării, puteţi să
vă înregistraţi timpi pentru fiecare diapozitiv din prezentare, astfel:
3. Stabiliţi tipul de vizualizare Sortare diapozitive (Slide Sorter):
În fila Vizualizare → grupul Vizualizări prezentări → clic pe butonul Sortare
diapozitive (fila View → Presentation Views → Slide Sorter)
4. Porniţi expunerea în modul repetiţie:
În fila Expunere diapozitive grupul Configurare → clic pe Programarea repetiţiilor
(Slide Show → grupul Set up → clic pe Rehearse Timing) pentru a înregistra un anumit
timp de expunere pentru fiecare diapozitiv, respectiv pentru întreaga prezentare.
Apare bara de instrumente Repetiţie (Rehearsal), şi în caseta Timp diapozitiv (Slide
Time) începe să se cronometreze timpul pentru diapozitivul curent
- Butonul 1 - Următorul (Next)
- Butonul 2 - Pauză (Pause)
- Butonul 3 - Timp diapozitiv (Slide Time)
- Butonul 4 - Repetare (Repeat)
- Butonul 5 - Contor al timpului total pentru prezentare
4. Faceţi clic pe butonul Următorul (Next) când doriţi să vă deplasaţi la următorul
diapozitiv.
5. Aplicaţia înregistrează timpii stabiliţi pentru fiecare diapozitiv.
6. După ultima înregistrare, apare un mesaj care afişează timpul total pentru
prezentare şi sunteţi
întrebat dacă păstraţi timpii înregistraţi.
 7. Dacă nu aţi fost iniţial în modul de vizualizare Sortare diapozitiv (Slide Sorter),
acum după ultimul
mesaj dat, se va deschide acest tip de vedere.

Inserarea butoanelor de acţiuni

Un buton acţiune este un buton predefinit care se poate insera în prezentare şi pentru
care se pot defini hyperlinkuri. Butoanele acţiune sunt forme ce reprezintă săgeţi (dreapta,
stânga) şi simboluri pentru deplasarea la diapozitivele următoare, cele precedente, la primul
şi ultimul diapozitiv şi pentru redarea filmelor şi a sunetelor.
Butoanele de acţiuni sunt utilizate pentru prezentările care se afişează în mod repetat
la computere care au ecran tactil, funcţii de sunet sau video, aflate în zone frecventate de
multe persoane.
Pentru a insera un buton acţiune într-un diapozitiv procedaţi astfel:
1. Lansaţi din fila Inserare → grupul Ilustraţii → clic pe săgeata de sub Forme (fila
Insert → grupul Illustrations → Shapes), apoi clic pe un buton acţiune din grupul
Butoane acţiune
(Action Buttons)
2. Descrieţi în dipozitivul curent butonul ales, după eliberarea mouse-ului apare
caseta de dialog
Setări acţiune (Action Settings)
3. Alegeţi un tip de acţiune din lista Hyperlink către: (Hyperlink to:)
4. Clic pe OK.

Lansarea unei prezentări

Expunerea unei prezentări prezentarea acesteia prin una din imprimări pe hârtie.
(Slide Show) în Microsoft Office PowerPoint 2007 constă în modalităţile: prezentare pe
ecran, interactiv, cu video-proiector,
Aveţi posibilitatea de a utiliza toate efectele speciale, butoanele de acţiune inserate şi
alte caracteristici din Microsoft Office PowerPoint 2007 pentru a face o prezentare pe
ecran interesantă şi completă.
Aveţi posibilitatea de a utiliza tranziţii între diapozitive, programări în timp, filme,
sunete, animaţie şi hyperlink-uri. După ce decideţi că veţi utiliza un computer pentru a face
prezentarea, aveţi diferite opţiuni pentru felul de a o face.
Cea mai simplă modalitate de lansare în execuţie (expunere diapozitive) a unei
prezentări o reprezintă utilizarea monitorului calculatorului propriu.
Lansarea prezentării (expunerea diapozitivelor) poate fi realizată prin mai multe
metode:
1. În fila Expunere Diapozitive → grupul Pornire expunere diapozitive (Slide Show
→ grupul
Start Slide Show), alegeţi:
- Clic pe butonul De la început (From Beginning) dacă vreţi lansarea
prezentării începând cu primul diapozitiv, indiferent de diapozitivul curent
- Clic pe butonul Din diapozitivul curent (From Current Slide) dacă vreţi
lansarea prezentării începând cu diapozitivul curent
- Clic pe butonul Expunere diapozitive particularizată (Custom Slide Show),
pentru a crea sau lansa o prezentare personalizată (afişează numai anumite
diapozitive din prezentare)
- Folosiţi fila Vizualizare → grupul Vizualizări prezentări → clic pe butonul
Expunere diapozitive (fila View → Presentation Views → Slide Show)
- Clic pe butonul Expunere diapozitive (Slide Show) de pe bara de stare,
lansează prezentarea începând cu diapozitivul curent.
- Tasta F5 lansează prezentarea începând cu primul diapozitiv.
În urma lansării uneia dintre acţiunile de mai sus se va afişa prezentarea pe tot
ecranul pornind de la diapozitivul curent, sau de la începutul prezentării.
În timpul prezentării trecerea de la un diapozitiv la altul se poate realiza manual, prin
clic , sau prin acţionarea barei de spaţiu, sau a tastei Enter.
Puteţi folosi şi metoda automată, dacă aţi stabilit pentru fiecare diapozitiv timpul de
expunere. În timpul lansării automate a prezentării, dacă vreţi să interveniţi, clic dreapta
mouse, apare meniul de context, de unde vă alegeţi comanda dorită:
Următorul (Next) –trece la diapozitivul următor
Anteriorul (Previous) – întoarce la
 diapozitivul anterior
Salt la diapozitiv (Go to Slide) – deschide lista cu diapozitive existente, de unde
puteţi selecta diapozitivul pe care vreţi să-l prezentaţi
Expunere particularizată (Custom Show) – se deschide lista cu prezentări
personalizate, din care puteţi alege una
Ecran (Screen) – puteţi alege Black –ecran negru sau
White – ecran alb
Opţiuni indicator (Pointer Options) –
puteţi face diverse însemnări pe
diapozitive
Pauză (Pause) – puteţi face o pauză în prezentare
Încheiere expunere (End Show) –
încheiaţi prezentarea

MIC
ROSOFT EXCEL

Microsoft Excel este cel de-al doilea program pe scara popularităţii din suita de
programe Office. Este un program din gama programelor de calcul tabelar permiţând
efectuarea prelucrărilor de date organizate sub formă de tabele în foi de calcul electronice.
Microsoft Excel permite realizarea de calcule utilizând formule simple sau complexe,
schimburi de informaţii între aplicaţii de acelaşi tip sau de tipuri diferite, reprezentări
grafice, etc..
Deschiderea aplicaţiei
Lansarea în execuţie se realizează astfel: Start → Toate Programele → Microsoft
Excel (Start
→ All Programs → Microsoft Excel.)
După lansarea în execuţie a programului, pe ecran apare fereastra Excel, prezentată
în figura următoare.
Lucrarea creată în Excel se numeşte Registru (Book, Workbook). Fiecare registru
conţine un anumit număr de foi de calcul (Sheet, Worksheet) şi foi cu diagrame (Chart).
Interfaţa Excel conţine elemente cunoscute din alte aplicaţii Office (bara de titlu,
bara de meniu, bare de instrumente, bara de stare, panoul de activitate, şi barele de
defilare), precum şi elemente specifice (zona de lucru, caseta nume, bara de formule).
Zona de lucru este constituită din foaia de calcul curentă. Aceasta este împărţită în
coloane şi linii (rânduri). Coloanele sunt numerotate alfabetic de la A la IV, iar rândurile,
numeric, de la 1 la 65536. Intersecţia dintre un rând şi o coloană se numeşte celulă (cell).
Fiecare celulă are o adresă formată din literele coloanei urmată de numărul rândului, la
intersecţia cărora se află.
Casetă Nume (Name Box), situată pe bara de formule, sub barele de instrumente în
partea stângă, afişează adresa celulei curente şi permite deplasarea rapidă la o anumită
celulă a cărei adresă se tastează în casetă.
 Bara de formule (Formula Bar) permite afişarea şi editarea conţinutului celulei
curente.
Afişarea sau ascunderea barei de formule şi a casetei nume se realizează prin
bifarea sau debifarea opţiunii Bară de formule (Formula Bar) din meniul Vizualizare
(View).
În stânga barei de defilare orizontală se situează lista cu indicatoarele foilor de
calcul şi butoanele pentru deplasarea între acestea:
|- vizualizarea începutului listei;
- deplasarea listei spre început cu o foaie;
- deplasarea listei spre sfârşit cu o foaie;
- vizualizarea sfârşitului listei.
La un moment dat doar una din foile de calcul ale registrului este curentă şi aceasta
se selectează cu clic pe numele ei din lista cu indicatoarele de foi.
Fiecare foaie electronică de calcul are un nume implicit Foaie1 (Sheet1). O celulă
dintr-o foaie de calcul va fi referită în formulele de calcul prin nume foaie!referinţă
celulă, (exemplu: Sheet1!A1) dacă referirea se realizează în altă foaie de calcul decât cea
curentă. Dacă referirea se realizează în foaia de calcul curentă celula va fi referită doar
prin referinţa sa (exemplu: A1).
Deschiderea, salvarea unui registru/foaie de calcul
Într-o sesiune de lucru în Excel se poate crea un nou registru prin Fişier → Nou
(File → New) se alege şablonul dorit din panoul de activităţi. Şablonul Registru de lucru
necompletat (Blank Workbook) conţine numai foi de calcul goale, dar alte şabloane conţin
foi completate parţial şi cu indicaţii de completare.
Salvarea fişierelor Excel se realizează din Fişier → Salvare (File → Save). În
cadrul acestei operaţii se stabilesc următoarele opţiuni: numele fişierului, locaţia (folderul
de stocare) şi tipul fişierului. Documentele create cu Excel sunt implicit de tipul Registru
de lucru Microsoft Excel
(Microsoft Excel Worksheet) cu extensia .xls.
În fereastra de salvare prin butonul Instrumente → Opţiuni generale (Tools →
General Options), se poate proteja fişierul prin parolă pentru deschidere (Password to
open) sau parolă pentru modificare (Password to modify) şi se poate solicita realizarea
unei copii de rezervă la fiecare salvare bifând opţiunea Se creează întotdeauna copie de
rezervă (Always create backup).
Salvarea pentru recuperarea automată, pentru refacere în cazul unei întreruperi
accidentale a sesiunii de lucru, se poate realiza din meniul Instrumente → Opţiuni →
Salvare → bifând Salvare informaţii pentru recuperarea automată (Tools → Options →
Save → se bifează Save AutoRecover info every) şi se precizează intervalul de timp la care
se va face salvarea automat.
Schimbarea opţiunilor de salvare ale fişierului curent se realizează din Fişier → Salvare
Ca(File → Save As).
Închiderea registrului curent se realizează din meniul Fişier → Închidere (File → Close).
Părăsirea aplicaţiei presupune închiderea automată a tuturor registrelor deschise şi se
solicită prin Fişier → Ieşire (File → Exit).
Introducerea informaţiilor într-o celulă
Pentru introducerea informaţiilor se selectează celula cu clic pe ea şi se tastează
conţinutul.
Acesta apare atât în celulă cât şi în bara de formule. Terminarea introducerii se face prin
confirmarea informaţiilor introduse:
Tasta Enter – celulă activă devine celula de mai jos;
Clic pe butonul de pe bara cu formule – celulă activă rămâne tot celula curentă;
Tasta Tab – celulă activă devine celula din dreapta.
sau prin renunţarea la introducerea acestor informaţii:
Tasta Esc – celulă activă rămâne tot celula curentă;
Clic pe butonul de pe bara cu formule – celulă activă rămâne tot celula curentă.
Modificarea conţinutului unei celule se realizează prin două metode:
Selectând celula cu clic pe ea, clic în bara de formule, apoi se operează
modificarea, sau
Dublu clic în celulă, apoi se operează modificarea.
Terminarea modificării se face ca mai sus.
Informaţiile în Excel sunt clasificate în două tipuri:
Informaţii numerice care cuprind numere întregi, numere zecimale, numere
procentuale, numere însoţite de simboluri monetare, date calendaristice, momente de timp;
implicit aceste informaţii se aliniază la dreapta celulei.
Informaţii text care conţin litere, numere şi alte simboluri; implicit aceste informaţii
se aliniază la stânga celulei.
Facilităţi de introducere a datelor:
Introducerea datei calendaristice curente (se apasă simultan tastele Ctrl + ; ) .
Introducerea orei curente (se apasă simultan tastele Ctrl + Shift + ;) .
Selectarea celulelor
Pentru multe acţiuni ce se efectuează în Excel trebuie să se selecteze una sau mai
multe celule. Există mai multe modalităţi de selectare a celulelor:
selectarea unei celule – alegerea celulei ca celulă activă prin clic în celulă;
selectarea unui bloc de celule (zona compactă de celule adiacente), se poate face
în două moduri:
clic pe una din celulele din colţul zonei → glisarea mausului până în colţul
diagonal opus;
clic pe una din celulele din colţul zonei → cu tasta Shift apăsată clic pe colţul
diagonal opus.
Adresa unui bloc de celule (zonă compactă de celule adiacente) se exprimă ca
adresa primei celule din grup (colţul stânga sus), urmata de semnul „:” şi apoi de adresa
ultimei celule a blocului (colţul dreapta jos).
selectarea unor celule/blocuri neadiacente – se selectează prima celulă/primul
bloc → cu tasta Ctrl apăsată se selectează pe rând celelalte celule/blocuri;
selectarea tuturor celulelor din foaia curentă – clic pe butonul Selectare totală
(aflat la intersecţia antetelor de rând şi de coloană);
selectarea celulelor unui rând – clic pe numărul rândului;
selectarea celulelor unor rânduri, dacă rândurile:
sunt adiacente - clic pe numărul primului rând şi se glisează până pe numărul
ultimului rând dorit;
nu sunt adiacente - clic pe numărul primului rând şi, ţinând tasta Ctrl apăsată,
clic pe numerele celorlalte rânduri sau se glisează peste rândurile
respective;
selectarea celulelor unei coloane - clic pe numele coloanei;
selectarea celulelor unor coloane, dacă coloanele:
sunt adiacente - clic pe numele primei coloane şi se glisează până la
numele ultimei coloane dorite;
nu sunt adiacente - clic pe numele unei coloane şi, ţinând tasta Ctrl apăsată,
clic pe numele celorlalte coloane sau se glisează peste coloanele respective.
Inserarea rândurilor / coloanelor / foilor de calcul
Pe parcursul lucrului în foaia de calcul se poate opta ca între anumite date să se mai
introducă altele fără a le pierde pe cele deja introduse. În acest caz se pot introduce celule,
rânduri, coloane sau foi electronice de calcul goale care ulterior se vor umple cu datele
dorite.
Inserarea se poate face prin mai multe modalităţi:
Rânduri – se selectează câte o celulă din fiecare rând ce va fi sub noile rânduri
goale →Inserare → Rânduri (Insert → Rows);
Coloane – se selectează câte o celulă din fiecare coloană ce va fi în dreapta noilor
coloane goale
→Inserare → Coloane (Insert → Columns);
Celule – se selectează celulele ce se află pe poziţia unde se doresc celulele goale,
noi →Inserare → Celule (Insert → Cells) → se alege acţiunea dorită a se efectua
cu celulele selectate după introducerea celor noi, sau se poate opta pentru
introducerea unor rânduri sau coloane noi întregi în zona selectată;
Foi electronice de calcul – există două metode de inserare a foilor de calcul:
O foaie electronică de calcul – se selectează (prin clic) indicatorul foii care va fi
după foaia nou introdusă → Inserare → Foaie de lucru (Insert → Worksheet);
Un număr de foi electronice de calcul – se selectează numărul respectiv de
indicatori de foi adiacente, din dreapta viitoarelor foi → Inserare → Foaie de lucru
(Insert →Worksheet).
Datele din foaia electronică de calcul se pot şterge astfel:
Conţinutul din celule - se selectează celulele → se apasă tasta Delete;
Diverse componente ale celulelor - se selectează celulele → Editare (Edit) →
Golire (Clear)→ se alege
componenta dorită .
Celulele, rândurile, coloanele sau foile electronice de calcul se elimină (se şterg) astfel:
Se selectează celulele → Editare → Ştergere (Edit → Delete) → se alege din
fereastră una dintre variante:
Deplasarea celulelor rămase către stânga
Deplasarea celulelor rămase în sus
Eliminarea întregului rând
Eliminarea întregii coloane.
Ştergerea foilor de calcul (Ruperea)
Se selectează indicatorii foilor → Editare → Ştergere foaie (Edit → Delete sheet).
Foile „rupte” dispar din registru de lucru şi nu se mai pot reface.
Redimensionarea rândurilor / coloanelor
În cazul în care dimensiunea coloanelor ce conţin valori numerice este prea mică,
în celulele respective se afişează eroarea.
Redimensionarea rândurilor/coloanelor se face indiferent de tipul informaţiilor
conţinute, astfel:
Manual – se poziţionează mausul pe chenarul din dreapta numelui coloanei sau de sub
numărul rândului şi se glisează până la dimensiunea dorită.
Automat – se selectează celule din rândul/ rândurile sau coloana/ coloanele respective →
Format (Format) şi se alege una dintre variantele:
Pentru rând: Rând → Înălţime (Row → Height) →se indică înălţimea;
Pentru coloană : Coloană → Lăţime (Column → Width) →se indică lăţimea.
Formatarea documentului
Formatarea documentului se realizează din meniul Fişier → Iniţializare pagină
Caseta de dialog prezintă patru taburi (file):
Tabul Pagină (Page), al ferestrei Iniţializare pagină (Page Setup) permite stabilirea
următoarelor caracteristici:
Orientarea (Orientation) paginii, care poate fi verticală Tip Portret (Portrait), sau
orizontală Tip Vedere (Landscape).
Scalarea (Scaling), reprezintă redimensionarea documentului pentru a se putea încadra
într-un număr de pagini stabilit. Opţiunea Ajustare la (Adjust To) permite scalarea
manuală prin alegerea unui procent pentru redimensionare. Opţiunea Potrivire la (Fit To)
redimensionează automat documentul pentru încadrarea într-un anumit număr de pagini.
Dimensiune hârtie (Paper Size) permite stabilirea formatului hârtiei.
Numărul primei pagini (First Page Number) stabileşte numărul cu care începe
numerotarea primei pagini.
Tabul Margini (Margins), al ferestrei Iniţializare pagină (Page Setup) este prezentat în
fereastra următoare şi permite stabilirea caracteristicilor:
Marginile documentului: Sus (Top), Jos (Bottom), Stânga (Left), Dreapta
(Right).
Distanţa Antetului (Header) şi Subsolului (Footer) faţă de pagină.
Alinierea tabelului în pagină:
Centrare pe pagină (Center on page) pe orizontală(Horizontally), pe verticală
(Verticaly).
Tabul Antet/Subsol (Header/Footer), al ferestrei Iniţializare pagină (Page Setup) este
prezentat în fereastra următoare şi permite crearea antetului (Header) şi a subsolului
(Footer).
Pentru crearea antetului se face clic pe butonul Antet particularizat (Custom
Header), iar pentru subsol se apasă butonul Subsol particularizat (Custom Footer).
Fereastra prezintă trei secţiuni în funcţie de alinierea dorită (Secţiunea stânga,
Secţiunea centru, Secţiunea dreapta) (Left section, Center section, Right section) şi o
bară de butoane. Textul corespunzător antetului sau subsolului se introduce în secţiunea
corespunzătoare.
Tabul Foaie (Sheet), al ferestrei Iniţializare pagină (Page Setup) este prezentat în
fereastra următoare şi permite stabilirea opţiunilor:
Zona de imprimat (Print Area) – zona ce va fi tipărită.
Rânduri de repetat la început (Rows to repeat at top) – rânduri ce se repetă în partea de
sus a fiecărei pagini tipărite; este indicat să se utilizeze pentru tabele cu număr mare de
rânduri.
Coloane de repetat la stânga (Columns to repeat at left) – coloane ce se repetă în partea
stângă a fiecărei pagini tipărite; este indicat să se utilizeze pentru tabele cu număr mare de
coloane.
Linii de grilă (Gridlines) – tipăreşte şi liniile de grilă ale tabelului.
Titluri rânduri şi coloane (Row and column heading) – imprimă numerele de rând şi
literele de coloană.
Formatarea foilor de calcul, a celulelor şi a textului
Pentru ca datele dintr-o foaie de calcul să poată fi interpretate mai uşor este indicat
ca după introducerea lor să fie formatate, adică să li se schimbe aspectul (culoare,
dimensiune, etc.).
Formatarea se face astfel:
Se selectează elementele (celule, rânduri, coloane) în care există date al căror
aspect se va schimba.
Se alege din meniul Format:
Rând (Row) – pentru formatarea rândurilor:
Înălţime (Height) – precizarea înălţimii rândurilor;
Potrivire automată (AutoFit) – rândurile se ajustează automat la
dimensiunea celui mai înalt
font;
Ascundere (Hide) – ascunderea rândurilor;
Reafişare (Unhide) – afişează rândurile din selecţia curentă care au fost
anterior ascunse
Coloană (Column) - pentru formatarea coloanelor:
Lăţime (Width) – precizarea lăţimii coloanelor;
Potrivire automată la selecţie (AutoFit Selection) – stabilirea lăţimii
coloanei astfel încât să se
afişeze tot conţinutul celulei curente;
Ascundere (Hide) – ascunderea coloanelor;
Reafişare (Unhide) – reafişarea coloanelor din selecţia curentă care au fost
anterior ascunse;
Lăţime standard (Standard Width) – stabilirea lăţimii standard pentru
coloane.
Foaie (Sheet) – pentru formatarea foii curente:
Redenumire (Rename) – redenumirea foii;
Ascundere (Hide) – ascunderea foii;
Reafişare (Unhide) – afişarea unei foi alese din lista celor ascunse;
Fundal (Background) – precizarea unei imagini care va fi fundalul foii;
Culoare filă (Tab Color) – precizarea culorii indicatorului foii curente din
lista de foi.
Celule (Cells) – pentru formatarea celulelor; va apărea caseta de dialog
Formatare celule (Format Cells) care conţine taburi:
Tabul Număr (Number) – permite alegerea modului de reprezentare a diferitelor tipuri de
date din celule, conform categoriei alese din lista Categorie (Category). Dintre categoriile
cel mai des utilizate amintim:
 General – anulează formatarea existentă pentru valori numerice.
Număr (Number) – permite:
Stabilire Număr de zecimale (Decimal places);
Afişare numere utilizând Separator mii (Use 1000 Separator);
Alegere mod de afişare pentru Numere negative (Negative Numbers).
Simbol monetar (Currency) – afişează valorile numerice însoţite de
simbolul monetar şi permite:
Stabilire Număr de zecimale (Decimal places);
Alegere simbol monetar Simbol (Symbol);
Alegere mod de afişare pentru Numere negative
(Negative Numbers). Aceste categorii sunt prezentate în
ferestrele din figurile următoare:
Dată (Date) – permite:
Selectarea regiunii geografice din lista Setări locale (Amplasare) (Locale (location)) şi a
diferitelor formate pentru data calendaristică din lista (Tip) (Type).
Timp (Time) – permite:
Selectarea regiunii geografice din lista Setări locale (Amplasare) (Locale (location)) şi a
diferitelor formate de timp din lista Tip (Type).
Procentaj (Percentage) – permite:
Transformarea valorii numerice existentă în celulă într-o valoare procentuală prin
înmulţirea valorii iniţiale cu 100 şi adăugarea simbolului „%”;
Stabilire Număr de zecimale (Decimal places).
Tabul Aliniere (Alignment) – permite alinierea conţinutului celulei (pe orizontală şi
verticală), orientarea, încadrarea textului în celulă, unirea mai multor celule (îmbinare
celule).
Aliniere text (Text alignment) permite alinierea textului pe Orizontală (Horizontal) şi pe
Verticală (Vertical) în cadrul celulei.
1. Subfereastra Orientare (Orientation) permite înclinarea textului cu un unghi,
sau scrierea pe verticală.
2. Bifarea casetei Încadrare text (Wrap text) împarte automat textul din celulă pe
mai multe rânduri în funcţie de lăţimea celulei.
3. Bifarea casetei Potrivire prin reducere (Shrink to fit) redimensionează textul
din celulă astfel încât să se încadreze pe un singur rând în lăţimea coloanei.
4. Bifarea casetei Îmbinare celule (Merge cells) fuzionează un bloc de celule
selectate rezultând o singură celulă.
Tabul Font (Font) – permite precizarea caracteristicilor fonturilor după cum urmează:
o Lista Font – permite alegerea unui corp de literă.
o Lista Stil font (Font Style) permite alegerea stilului fontului:
Obişnuit (Regular) – valoare implicită;
Cursiv (Italic) – înclinat;
Aldin (Bold) – îngroşat;
Aldin Cursiv (Bold Italic) – îngroşat şi înclinat.
o Lista Dimensiune (Size) – permite schimbarea
dimensiunii fontului.
o Lista Subliniere (Underline) – permite alegerea unui stil
de subliniere.
o Lista Culoare (Color) – permite modificarea culorii.
o Efecte (Effects) – permite adăugarea următoarelor efecte de text:
Tăiere text cu o linie (Stikethrough) – taie textul selectat cu o linie.
Exponent (Superscript) – scrie textul selectat sub formă de exponent (mai
mic şi mai sus).
Indice (Subscript) – scrie textul selectat sub formă de indice (mai mic şi
mai jos).
Tabul Bordură (Border) – permite alegerea stilului, culorii şi poziţiei chenarelor celulelor
selectate.
o Lista Stil (Style) – permite alegerea unui stil de linie.
o Lista Culoare (Color) – permite alegerea culorii liniei.
 oZona Prestabilit (Presets) – conţine opţiunile de bordură astfel:
Nici una (None) – elimină chenarele existente;
Contur (Outline) – adaugă chenar în exteriorul blocului de celule selectat;
Interior (Inside) – adaugă chenar grilei din interiorul blocului de celule
selectat.
Tabul Modele (Patterns) – se alege modelul de umbrire şi culoarea de fond folosită în
umbrirea celulelor.

Sortarea datelor dintr-o foaie de calcul

Sortarea face parte din prelucrările tip „bază de date”. Aceste prelucrări se aplică în
Excel unor tabele alcătuite astfel:
Primul rând conţine în fiecare celulă câte o etichetă numită „nume câmp” şi care este
numele coloanei respective.
Următoarele rânduri conţin informaţii specifice fiecărui câmp.
Tabelul tip bază de date se termină automat când întâlneşte un rând sau o coloană liberă.
Nu conţine celule îmbinate (Merge).
Selectarea unui astfel de tabel pentru operaţii specifice se face cu clic în el.
Datele dintr-un bloc de celule pot fi afişate în ordine alfabetică, numerică sau
cronologică dacă se selectează blocul → Date → Sortare (Data → Sort) şi se precizează:
Coloanele care constituie criteriul de sortare:
Sortare după (Sort by) - primul criteriu.
Apoi după (Then by) - al doilea criteriu de ordonare, în urma căruia vor fi sortate doar
rândurile ce au date identice după primul criteriu de sortare.
Apoi după (Then by) - al treilea criteriu de ordonare, în urma căruia vor fi sortate doar
rândurile ce au date identice după primul şi al doilea criteriu de sortare.
Tipul ordonării:
Ascendent(Ascending)– ordonează datele crescător alfabetic, numeric sau
cronologic.
Descendent(Descending)– ordonează dateledescrescător alfabetic,
numeric saucronologic.

Rând antet(Header Row)–primul rând din bloc nu se doreşte sortatdeoarece face
partedin antetul tabelului.

Fără rând antet(No Header Row)–primul rând din bloc va fi sortat deoarece el
conţinearticole unei înregistrări.
Introducerea unei formule într-o celulă
Formula – reprezintă expresie de calcul formată din:
operanzi (etichete, valori, referinţe de celule/blocuri de celule, funcţii);
operatori:
aritmetici (+ adunare, - scădere, / împărţire, * înmulţire, ^ ridicare la putere);
logici (and, or, not);
relaţionali (> mai mare, >= mai mare sau egal, < mai mic, <=mai mic sau
egal, = egal, <> diferit).
paranteze rotunde pentru a schimba ordinea normală de efectuare a calculelor.

Pentru introducerea unei formule se parcurg următorii paşi:

1. Se selectează celula în care se aşteaptă rezultatul.
2. Se tastează semnul „=”.
3. Se introduc componentele formulei:
Operatori, paranteze – direct de la tastatură;
Referinţele la celulele implicate în calcul pot fi specificate fie prin tastare, fie
prin selectare cu
mausul.
Se confirmă formula apăsând tasta Enter sau prin clic pe butonul  de pe bara de formule.
Se renunţă la introducerea formulei pe parcursul tastării apăsând tasta Esc, sau prin
clic pe butonul  de pe bara de formule.
Modificarea unei formule introdusă şi confirmată se realizează prin două metode:
În bara de formule – se selectează celula respectivă cu clic pe ea, clic în bara de
formule, apoi se operează modificarea.
Direct în celulă – dublu clic în celulă, apoi se operează modificarea.
Confirmarea terminării modificării se face ca mai sus.
Utilizarea funcţiilor de calcul Excel
Funcţiile Excel sunt proiectate să ajute în
crearea formulelor. Introducerea unei
funcţii într-o formulă se poate face:
Prin utilizarea casetei de dialog Inserare funcţie (Insert Function) urmând paşii:
1. Se selectează celula în care va apărea rezultatul.
2. Se alege Inserare → Funcţie (Insert → Function) sau se apasă butonul
din bara de ormule.
3. În fereastra Inserare funcţie (Insert Function), din lista Selectaţi o
categorie (Select a category) se alege categoria funcţiei (matematice,
statistice, logice, financiare, etc.), iar din lista Selectaţi o funcţie (Select a
function) se alege funcţia, apoi OK.
4. Apare fereastra Argumente funcţie (Function Arguments), în care se vor
introduce argumentele funcţiei (referinţele celulelor implicate în calcul, valori
numerice, alte funcţii, diverşi parametrii). Introducerea argumentelor se poate
face:
Prin tastare în casetele text corespunzătoare;
Prin selectare cu mausul.
Când toate argumentele au fost introduse rezultatul calculului apare în zona
Rezultatul formulei = (Formula result =) iar în bara de formule se vede
completată formula celulei curente cu funcţia respectivă.
5. Se apasă butonul OK, prin care rezultatul funcţiei este calculat şi afişat în
celulă.
Direct prin tastarea componentelor funcţiei în celulă, sau pe bara de formule,
respectând sintaxa funcţiei
MIN(lista argumente) - calculează minimul valorilor referite în lista de argumente.
MAX(lista argumente) - calculează maximul valorilor referite în lista de
argumente.
COUNT(lista argumente) - numără câte valori numerice sunt referite în lista de
argumente.
SUM(lista argumente) - adună valorile numerice referite în lista de argumente.
AVERAGE(lista argumente) - calculează media aritmetică a valorilor
referite în lista de argumente.
Aceste funcţii pot fi apelate prin metodele descrise anterior, sau printr-o
facilitate suplimentară
oferită de utilizarea butonului Însumare automată (AutoSum) de pe bara de
instrumente Standard.
Această facilitate devine oportună în situaţia în care rezultatul funcţiei urmează să
fie afişat în imediata vecinătate a argumentelor, pe acelaşi rând sau coloană.
Pentru utilizarea butonului se parcurg paşii:
1. Se selectează blocul argumentelor şi o celulă în plus (cea destinată afişării
rezultatului).
2. se deschide lista butonului Însumare automată (AutoSum) şi se alege
funcţia dorită:

Realizarea unui grafic sau a unei diagrame

Diagrama este definită ca reprezentarea grafică a datelor din tabel.
Pentru realizarea unei diagrame se selectează acele blocuri de celule din tabel care
vor fi reprezentate grafic (inclusiv celulele corespunzătoare din capul de tabel), apoi
Inserare → Diagramă (Insert → Chart) şi se parcurg cei patru paşi ai ferestrei Expert
diagramă (Chart Wizard)
Pasul 1 Tipuri de diagramă (Chart Type) – permite selectarea tipului de diagramă din
lista Tip de diagram
(Chart type) şi a subtipului de diagramă din lista Subip de diagramă (Chart sub-type)
Pasul 2 Datele sursă ale diagramei (Chart Source Data) – se verifică şi eventual se
modifică în caseta Zonă de date (Data range) blocurile de celule selectate ce stau la baza
diagramei
Pasul 3 Opţiunile Diagramei (Chart Options) – stabileşte opţiuni pentru trasarea
diagramei:
Tabul Titluri (Titles) – permite adăugarea de titluri pentru
diagramă şi pentru axe; Tabul Axe (Axes) – afişează/ ascunde prin
bifare/ debifare axele;
Tabul Linii de grilă (Gridlines) – schimbă, adăugă sau elimină caroiajului
(linii de grilă) din spatele diagramei;
Tabul Legendă (Legend) – ascunde sau afişează şi poziţionează
legenda diagramei; Tabul Etichete de date (Data Labels) – afişează
diferite informaţii pe diagramă:
Nume serie (Series Name) – afişează numele seriei reprezentate în
diagramă,
Nume categorie (Category Name) – afişează informaţii dintr-un bloc din
zona de date,
Valoare (Value) – afişează valori numerice reprezentate în diagramă,
Procentaj (Percentage) – afişează valori procentuale calculate automat ca
raport între valoarea
curentă dintr-o celulă şi totalul valorilor unei serii; opţiunea nu este activă
pentru toate tipurile de
diagrame.
Tabul Tabel de date (Data Tabel) – permite adăugarea sub diagramă a unui
tabel cu datele din zona de date.
Pasul 4 Amplasare diagramă (Chart Location) se precizează locul unde se va amplasa
diagrama Ca obiect
într-o foaie de calcul (As object in:) sau pe o foaie specială pentru diagramă Ca foaie
nouă (As new sheet:), ce
se va plasa automat în faţa foii cu datele din care s-a trasat diagrama şi va avea numele
implicit Diagramă1
(Chart1).
Între paşii expertului deplasarea se face cu butoanele Următorul (Next) şi Înapoi
(Back), iar în oricare pas, dacă se consideră că informaţiile furnizate pentru trasare sunt
suficiente se alege Terminare (Finish) pentru realizarea efectivă a diagramei.
 INTERNET
Programe de navigare
Browser-ele sunt programe de navigare ce permit accesarea unor locaţii Web;
conţinutul afişat fiind asimilat cu termenul Pagină de Web. replaz
Cele mai cunoscute astfel de programe sunt: Internet Explorer, Mozilla Firefox
şi Opera.
Programele menţionate au aproximativ aceleaşi funcţii şi caracteristici, iar interfeţele
grafice sunt asemănătoare.
Pentru Web forma generală a unei adrese (URL)
este următoarea:
http://NumeSiteWeb/Director/PaginaWeb.html
Exemplu:
http://www.cpi.ro/inscrier
e.html unde:
NumeSiteWeb – este numele site-ului ce urmează a fi vizitat (specific sistemului de
nume în Internet), de exemplu www.cpi.ro. În continuare se va detalia această adresă:
.ro – semnifică ţara (România)
cpi – reprezintă domeniul (Internet) al organizaţiei CPI
Observaţie: Există şi situaţii în care într-un URL există mai multe niveluri de subordonare
arborescentă a domeniilor Internet. De exemplu: sector1.bucuresti, domeniul principal fiind
Bucureşti, cel subordonat sector1. În acest caz URL-ul complet ar putea avea forma:
www.sector1.bucuresti.ro (această adresă Web este prezentată doar în scop didactic).
www – specific serviciului de Web (majoritatea site-urilor utilizează această
denumire).
Observaţie: Pot exista şi excepţii. De exemplu, următorul URL http://webmail.rol.ro este tot
o adresare a unui site Web.
Director – este numele unui Director (în Windows este termenul de Folder) de la
Serverul Web al site-ului.
PaginaWeb.html – reprezintă numele unei pagini Web ce urmează a fi vizualizată.
Dacă nu solicităm o pagină anume, serverul Web ne va “răspunde” cu o pagina web
implicită.
De cele mai multe ori o adresa Web are o forma
mult simplificată: http://NumeSiteWeb
sau doar
NumeSiteWeb
De exemplu adresa Web a Centrului de Pregătire în Informatică este
http://www.cpi.ro sau simplificat la maximum www.cpi.ro
Pentru deschiderea browser-ului Internet Explorer se parcurg etapele: Pornire →
Toate programele → Internet Explorer (Start → All Programs → Internet Explorer):
 Altă modalitate de deschidere a Internet Explorer este prin clic pe pictograma
aflată pe desktop.
Pentru închiderea Internet Explorer se face clic pe butonul Închidere (Close) aflat în
colţul dreapta sus al ferestrei.
Internet Explorer este browser-ul de Web inclus în Windows Vista. În fereastra
Internet Explorer se regăsesc toate componentele tradiţionale ale ferestrelor Windows
Vista.
Legăturile de text (hiperlegăturile)
Denumirea de hiperlegătură provine din limba engleză din termenul hyperlink, sau
mai simplu link. Un hiperlink , reprezintă o referinţă, legătură, element de navigaţie într-un
document către alte parţi ale aceluiaşi document, alte documente sau secţiuni din alte
documente, spre care un utilizator este trimis atunci când accesează elementul de navigaţie.
Hiperlegăturile sunt de obicei afişate în albastru şi sunt subliniate. Imaginile şi
butoanele pot fi şi ele legături. Indicatorul mouse-ului arată întotdeauna legăturile:
imaginea indicatorului se transformă într-o mână cu degetul arătător întins.
Pagina de pornire (Home Page)
La fiecare deschidere a browserul-ui sau ulterior, după acţionarea butonului Pornire
(Home)

(reprezentat de regulă printr-o căsuţă) browserul se conectează la o locaţie din

Internet, fără a i se mai preciza o adresă web. Adresa la care se face această conectare poate
fi desemnată prin Pagină de pornire (Home Page). Schimbarea acestei pagini de pornire se
realizează astfel: Instrumente →
Opţiuni Internet → General (Tools → Internet Options → General):
În câmpul destinat adresei din secţiunea Pagină de pornire (Home Page) se poate
introduce adresa web a unei pagini (exemplu http://www.google.ro). Tot în secţiunea
Pagină de pornire (Home Page) există trei butoane, cu semnificaţiile:
Pagină curentă (Use Current) va avea ca efect preluarea adresei paginii web
deschise în acest moment în fereastra browserului (pagina curenta)
Implicit (Use Default) va stabili o adresă de web a producătorului browserului
(Microsoft)
Pagină necompletată (Use Blank) va avea ca efect utilizarea unei pagini goale (albe)
ca pagină de pornire. La final clic pe OK.
Butonul Pornire (Home) poate fi folosit pentru afişarea şi stabilirea paginii Web de
pornire.
Căutarea informaţiilor
Pentru uşurinţa regăsirii informaţiilor există site-uri speciale ce poartă denumirea de
„motoare de căutare”. Lista motoarelor de căutare este foarte mare, dar se vor prezenta cele
mai cunoscute:
www.google.com
www.yahoo.com
www.live.com
www.altavista.com
Se va exemplifica o căutare a unui şir de caractere pe o anumită temă.
În caseta de text din mijlocul paginii se vor scrie cuvintele cheie după care se face
căutarea.
Alegerea lor se va face ţinând cont de faptul că se vor afişa toate adresele site-urilor care
conţin în paginile lor aceste cuvinte. De exemplu se va căuta „istorie bucuresti”.
După scrierea cuvintelor cheie, se apasă tasta Enter, sau se face clic pe butonul
Căutare Google.
Rezultatul căutării constă într-o listă cu foarte multe adrese de site-uri care conţin
cuvintele „Istorie Bucureşti”. Pentru accesarea uneia dintre aceste adrese se va face clic pe
numele ei.

Utilizarea regulilor de comportare în reţeaua Internet

Ca orice domeniu şi cel virtual are o cultură proprie ale cărei reguli trebuie
cunoscute înainte pentru o bună utilizare şi pentru a nu comite imprudenţe.
“Netetiquette” este un cod de reguli predefinit ce stabileşte ceea ce înseamnă un
comportament adecvat pe Internet. Sunt reglementate comportamentele utilizatorilor de
Internet ce folosesc e-mail-ul, ştirile electronice, listele de e-mail-uri sau alte servicii
electronice. Mai include, de asemenea liste de simboluri ce au rolul de a exprima cât mai
eficient emoţiile şi limbajul corpului în comunicarea electronică care spre deosebire de cele
convenţionale, are un mare dezavantaj în această privinţă.
Principalele reguli ar fi:
- nu se transmit mesaje fără importanţă;
- mesajele să fie scurte şi clare;
- fiecare scrisoare electronică va fi semnată;
- se va evita utilizarea diacriticelor (ă, ş, ţ, …). Ele se vor utiliza doar atunci când se
ştie cu siguranţă că destinatarul poate vizualiza corect diacriticele;
- textul introdus în câmpul Subiect (Subject) al mesajelor (subiectul scrisorii) să fie
întotdeauna completat, să fie concis, dar să fie suficient de lung pentru ca destinatarul să
înţeleagă conţinutul mesajului;
- mesajul ce urmează a fi trimis să nu conţină erori ortografice şi sintactice;
- respectaţi dreptul de autor. Nu toate informaţiile disponibile în Internet au
un caracter
public.
Înainte de a utiliza aceste informaţii în diverse scopuri, trebuie să ne asigurăm că nu
încălcăm drepturile de autor (copyright).
Unele persoane sau companii folosesc mesaje electronice cu scopul de a face
reclamă comercială. Aceste mesaje agresive şi nesolicitate sunt denumite în jargonul
Internet spam-uri sau Junk E-mail. Există pericolul primirii zilnice a unui număr mare de
mesaje inutile. Pentru evitarea acestei situaţii se recomandă să se comunice adresa de E-
mail numai persoanelor de încredere. Multe mesaje spam conţin instrucţiuni pentru
ştergerea adresei proprii din lista de distribuţie a mesajelor.
Rezultatul unei ştergeri însă s-ar putea să fie primirea şi mai multor mesaje. Se recomandă
utilizarea comenzilor de filtrare a mesajelor precum şi utilizarea programelor antispam. Un
alt aspect legat de mesajele provenite de la adrese necunoscute este cel al posibilităţii de
virusare. Astfel, se recomandă să nu se deschidă astfel de mesaje, primite de la persoane
necunoscute, mai ales dacă ele conţin fişiere ataşate deoarece există riscul virusării.

HTML
Introducere
HTML (HyperText Markup Language) este un limbaj utilizat pentru crearea
paginilor web ce pot fi afisate intr-un browser (sau navigator).
HTML este folosit pentru prezentarea unui continut (text, imagine) intr-o pagina
web, furnizeaza mijloacele prin care continutul unui document poate fi structurat si adnotat
cu diverse tipuri de metadate si indicatii de redare si afisare. Aceste indicatiile pot varia de
la decoratiuni minore ale textului, cum ar fi culoarea sau sublinierea unui cuvant ori
introducerea unei imagini, pana la adaugarea de elemente sofisticate, tabele, harti de
imagini, formulare si cod CSS sau scripturi JavaScript.
Metadatele pot include informatii despre titlul si autorul documentului, informatii
structurale despre cum este impartit documentul in diferite segmente, paragrafe, liste, titluri
etc. si informatii esentiale care permit ca documentul sa poata fi legat de alte documente
pentru a forma astfel hiperlink-uri.
1. Ce este HTML? (Hypertext Markup Language)
- Este un set de coduri logice care constituie apariţia unui document web si a informatiilor
pe care le deţine. Codurile sunt scrise intre "<" (paranteza deschisa) si ">" (paranteza
inchisa), cu toate ca nu sunt chiar paranteze, aşa se numesc si arata aşa: < >.
Exemplu:
<BODY> sau <FONT>
- Cele mai multe elemente (numite si tag-uri) au un element (tag) de deschidere si un
element de închidere distins prin "/" in interiorul parantezei deschise "<".
Exemplu:
<FONT> ... </FONT>
- Primul cuvânt care apare înăuntru "<" se numeşte element sau eticheta HTML si spune
browser-ului sa facă ceva, precum <FONT>
- Cuvintele care urmeaza după element in interiorul "< >"se numesc atribute care descriu
proprietăţile elementului. Cum ar fi : culoarea, mărimea, etc.
- Atributele sunt separate prin spatiu si urmate de semnul egal "=", dupa care sunt scrise,
intre ghilimele (" ") valorile atributelor.
- Astfel, o eticheta HTML poate contine elementul de identificare, atribute si valori.
- In urmatorul exemplu elementul este FONT atributul COLOR si valoarea BLUE:
<FONT COLOR="BLUE">Acest text va fi albastru</FONT>
2. Structura documentului HTML
- Un document (fisier) HTML este alcatuit din mai multe elemente si atributele lor.
- La început un element HTML cuprinde (înconjoară ) datele documentului. Acest element
conţine doua sub-elemente principale: HEAD si BODY. In HEAD se poate adauga titlul
paginii web si alte elemente numite metatag-uri, precum si scripturi JavaScript si stil-uri
CSS. In BODY se adauga continutul documentului care va fi afisat in pagina web.
Exemplu:
<html>
  <head>
    <title>Titlu Documentului</title>
  </head>
  <body>
    Continutul paginii
  </body>
</html>
Structura generala a unui document HTML
<HTML>
    <HEAD> Acesta are si el mai multe sub-elemente:
        <TITLE> Aici se scrie titlul documentului, cat mai sugestiv, si se încheie cu
</TITLE>
        <BASE> Poate fi folosit pentru a înregistra locaţia documentului in forma URL.
(Necesar daca documentul nu este accesat in locaţia lui originala). Se încheie cu </BASE>
        <LINK> Indica o relaţie dintre document si alte obiecte de pe WEB. Se încheie cu
</LINK>
        <META>  Aici sunt scrise informaţii cum ar fi tastatura (limbaj) folosita, descrierea si
cuvinte cheie care pot fi găsite de motoarele de căutare. Se încheie cu </META>
        <SCRIPT> Conţine oricare din JavaScript sau VB Script. Se încheie cu </SCRIPT>
        <STYLE> Conţine informaţii privind stilul, grafica informaţiilor care vor apărea pe
pagina. Se încheie cu </STYLE>
    Aici se încheie elementele adaugate in HEAD
  </HEAD>
    <BODY> Etichetele HTML si continutul documentului care va fi afisat in pagina web
sunt incluse in acest element. Aici pot fi puse si elemente cum ar fi: <SCRIPT>
</SCRIPT>
Se încheie cu
    </BODY>
    </HTML>
Crearea si editarea paginii HTML
Sunt mai multe programe cu care se pot crea pagini web, chiar fara a cunoaste
limbjul HTML, cum sunt Microsoft FrontPage sau Macromedia Dreamweaver.
Editoarele de text sunt programele de baza, si cele mai folosite, pentru editarea
paginii web. Avantajul folosirii lor este simplitatea, pentru creare paginii web sunt necesare
câteva din codurile invizibile ale limbajului HTML, astfel se creaza documente rapid si
usor, in plus ocupa foarte putin spatiu si resurse de memorie, acestea insa necesita
cunoasterea limbajului HTML.
Dintre editoarele de text cunoscute cel mai folosit este NotePad, care este folosit si pentru
acest curs, dar poate fi utilizat orice editor de text. Pentru începatori si pentru usurinta cu
care se lucreaza, eu recomand folosirea aplicatie NotePad sau Notepad++, dar cei avansati
pot folosi si altele cum ar fi Dreamweaver.
1. Crearea bazei de început a unui document
Cum ati vazut in Lectia 1, sunt elemente sigure, generale, care sunt necesare pentru crearea
unui document HTML.
Pentru început deschideti aplicatia NotePad si scrieti structura de baza a unei pagini web.
Aceasta este:
<html>
  <head>
    <title> Titlul </title>
  </head>
  <body>
    Continut
  </body>
</html>
Acum pagina dv. are HEAD si BODY in interiorul bazei <HTML>.
In interiorul elementului HEAD are elementul TITLE, pe care ar trebui sa-l
completati cu un text reprezentativ ca titlu al documentului dv.; si in BODY un text
"Continut".
Ceea ce scrieti la TITLE va apare in linia cea mai de sus a browseru-lui (deasupra
meniurilor). La TITLE puteti pune orice text, dar este bine sa scrieti ceva care sa descrie cat
mai bine obiectul si continutul paginii deoarece este ceea ce cauta si indexeaza multe
portaluri de cautare de pe internet, si indicat, sa nu depaseasca 70 caractere.
Ceea ce adaugati intre tag-urile <body> </body> reprezinta continutul paginii, care
va fi afisat in browser.
Mai jos gasiti un exemplu cum ar putea fi completat tag-ul TITLE si un mic continut in
pagina:
<html>
  <head>
    <title>MarPlo.net - Cursuri, Jocuri si Anime</title>
  </head>
  <body>
    <h1>Pagina HTML</h1>
    Lectii, exemple si explicatii.
  </body>
</html>
- <h1> </h1> este o eticheta HTML pentru afisare de text mare (ca un titlu) in pagina.
- Ca sa vedeti rezultatul, copiati acest cod intr-o pagina noua deschisa cu Notepad si apoi
salvati fisierul cu extensia .html. Daca nu stiti deja, pt. a-l salva alegeti la "Save as type" -
All Files, apoi la "File name" ii scrieti numele si extensia (ex.: "pagina.html"). Dupa ce a
fost salvat fisierul, deschideti-l cu un browser (trebuie sa mearga cu dublu-click pe el).
2. Setarea proprietarilor documentului
- Proprietatile documentului pot fi controlate de atributele elementului BODY, de exemplu
cum ar fi culorile pentru fondul paginii, pentru text si diferite faze ale link-urilor.
Culorile sunt setate folosind culorile de baza: rosu, verde si albastru; expresia folosita RGB
(Red, Green, Blue), acestea sunt reprezentate ca valori hexadecimale si sunt scrise intre
ghilimele (" "), la inceput trebuie adaugat caracterul '#'. Fiecare 2 unitati ale codului
reprezinta una din culorile RGB.
De exemplu: #00aa11  reprezinta o culoare care nu are Rosu (00), are Verde (aa) si
Albastru mai putin (11).

Elementul BODY
 - Acestui element ii puteti adauga informatii care sa defineasca culoarea sau
imaginea din fondul paginii, textul si culoarea link-urilor.
 - Daca elementul BODY nu este completat cu alte atribute atunci browser-ul va
prezenta culorile standard, de obicei fondul este alb.
 - Pentru a seta culoare fondului paginii adaugati in eticheta <BODY> atributul
BGCOLOR.
 - Urmatorul exemplu va prezenta un document a carui fond este de culoare
albastra:
<body bgcolor="#0000ff"></body>
 Culoarea textului
o - Atributul TEXT  controleaza culoarea textului normal din document.
o - Acesta va afecta tot textul din document care nu este colorat de alte
elemente, cum ar fi link-ul.
o - Culoarea standard pentru text este Negru.
o - Iata un exemplu in care culoarea fondului va fi albastru si culoarea
textului va fi rosu, atributul TEXT va fi adaugat astfel:
<body bgcolor="#0000ff" text="#ff0000"></body>
 Link-uri (LINK, VLINK si ALINK)
o - Aceste atribute controleaza culoarea link-ului in diferite stari
  1. LINK - culoarea initiala a link-ului. Standard este albastru
  2. VLINK - culoarea unui link vizitat. Standard este purpuriu.
  3. ALINK - culoarea link-ului in momentul activarii. Standard este rosu.
o - Modul de setare al acestor atribute este urmatorul:
<body bgcolor="#ffffff" text="#ff0000" link="#0000ff" vlink="#ff00ff"
alink="#ffff00"></body>
Rezultatul va fi o pagina cu fondul alb, textul rosu, link-urile albastre, link-
urile vizitate vor avea culoarea roz iar culoarea link-urilor in momentul
activarii va fi galben.
 Folosirea unei imagini ca fond pentru pagina (background)
o - Elementul body ofera posibilitatea înlocuiri fondului paginii cu o imagine
(Background image). Daca imaginea este mai mica decât dimensiunile
paginii atunci imaginea va fi multiplicata pana va acoperi întreg cadru
documentului. Este indicat ca imaginea sa fie in format *.gif sau *.jpg.
Folosirea unei imagini va da un aspect placut documentului.
o - Un exemplu de cod HTML cu imagine pentru background este urmatorul:
<body background="imagine.gif" bgcolor="#ffffff"></body>
In acest exemplu fondul pagini va fi dat de imaginea fisierului
"imagine.gif" si de asemenea am setat BGCOLOR astfel incat in timpul
procesului de încarcare a imaginii culoarea fondului va fi alba.
Dupa ce a-ti creat baza de început a unui document si a-ti setat proprietatile, trebuie
sa salvati fisierul. Salvarea trebuie facuta intr-un format pe care browser-ul îl poate
recunoaste. Extensia standard pentru un fisier care reprezinta o pagina web este ".htm" sau
".html". De obicei folosesc (".html").
- Pentru a salva documentul ca sa arate ca o pagina web, in NotePad alegeti din meniul
File comanda Save si salvati fisierul cu orice nume doriti dar cu extensia html (sau "htm")
- (La File name: scrieti si numele si extensia ".html", exemplu: index.html). Daca nu scrieti
extensia, NotePad va salva documentul in format "txt".
- Pentru a vedea documentul ca o pagina web, duceti-va in directorul in care a-ti salvat
fisierul si deschideti-l pur si simplu (cu Enter sau dublu-click la mouse), acesta va fi
deschis automat de browser-ul pe care-l folositi (Mozilla Firefox, Internet Explorer, Opera).
Sau deschide-ti browser-ul si din comanda Open deschideti documentul pe care l-ati salvat.
- Pentru a continua munca, a face modificari paginii sau pentru a adauga altceva in
documentul HTML, deschideti documentul cu NotePad. Una din metode este sa deschideti
aplicatia NotePad si din meniul File alegeti Open apoi gasiti fisierul pe care vreti sa-l
modificati si dati clic pe butonul Open. Dupa ce terminati modificarile salvati, astfel daca
redeschideti documentul ca o pagina web acesta va fi deschis cu noul format.
Titluri, Paragrafe, Un nou rând, Linie orizontala
1. Titluri <Hx> ... </Hx>
 - Pentru titluri din continutul documentului HTML este indicat folosirea etichetelor
<Hx>, (headings) unde 'x' este un numar intre 1 si 6.
 - In cadrul elementului BODY, elementele Headings sunt folosite ca titluri sau
pentru o mai buna impartire a continutului paginii.
 - Mărimea textului înconjurat de elementul Heading variază de la foarte mare, in
<H1> pana la foarte mic in <H6>.
2. Paragraf <p> ... </p>
 - Paragrafele permit sa adaugi text in document astfel incat lungimea de afisare a
textului va fi ajustata de marimea deschiderii browser-ului si fiecare paragraf va
incepe un nou rând.
 - Distanta dintre doua paragrafe succesive este mare deoarece browser-ul le
afiseaza cu un rând gol intre ele.
3. Un nou rand <br>
 - Tag-ul <br> permite sa decizi unde textul va incepe un nou rând, astfel se
forteaza începerea unui nou rând.
 - <br> este un Element Gol dar poate sa conţin atribut. <br> nu are si nu cere
element de închidere, nu se foloseste </br>
- Elementul <br> foloseşte un singur atribut – CLEAR care poate avea valoarea LEFT,
RIGHT sau ALL, si sunt folosite daca este o imagine pe pagina. Atributul CLEAR forţează
o linie in jos. Daca o imagine este aşezata in partea stanga a paginii, valoarea LEFT va
muta cursorul jos la  prima linie din marginea ştanga.
4. Linie orizontala <hr>
 - Acest element afiseaza o linie orizontala in document
 - Acest element nu foloseşte element de închidere [</hr>]
 - Elementul <hr> foloseste urmatoarele atribute:
o - SIZE = latimea liniei, in pixeli (standard este 2)
o - WIDTH = lungii liniei, in pixeli sau procente din lungimea afisarii
paginii (standard 100%)
o - NOSHADE = afiseaza linia fara a avea un aspect 3D
o - ALIGN = aliniaza linia (Left, Center, Right), adica Stanga, Centru sau
Dreapta paginii ( Standard centru)
o - COLOR = seteaza culoarea liniei
Formatul textului
HTML contine mai multe elemente, tag-uri si atribute, pentru afisarea textului in mai multe
formate cu aspecte grafice diferite.
1. Tag-ul <FONT> ... </FONT>
Cu acest element, <FONT>, puteti modifica aspectul textului, cum sunt tipul fontului
folosit, marimea si culoarea textului.
 - Marimea textului poate fi modificata cu elementul FONT si atributul SIZE.
Atributul SIZE poate lua valorile numerice de la 1 la 7 si pe langa acestea poate
folosi, ca valoare relativa, semnele "+" sau "-". Textul normal (daca nu este
specificat acest atribut) are valoarea 3.
 Exemplu :
<font size="+2">Doua mărimi mai mare</font>
 - Tipul fontului poate fi modificat cu elementul FONT si atributul FACE.
 Exemplu :
 <font face="Arial Black">Acesta este tipul de font Arial Black</font>
 - Culoarea textului poate fi modificata cu elementul FONT si atributul COLOR.
 Exemplu :
<font color="#00dd00">Acest text are culoarea verde</font>
2. Bold, Italic, Underline si alte elemente
Elemente des folosite pentru formatul textului sunt:
 - Bold (ingrosat) <b> ... </b>
 - Italic (inclinat) <i> ... </i>
 - Underline (subliniat) <u> ... </u>
Exemple:
<b> Bold </b>
<i> Italic </i>
<u> Underline </u>
Alte elemente folosite pentru formatul textului sunt:
 - <pre> Performated </pre> - Textul incadrat de elementul PRE este prezentat
intr-un singur font, oricare ar fi atributul FACE. Spatiile mai lungi si liniile
necesare sunt prezentate aşa cum sunt scrise in NotePad, ne mai fiind nevoie de
alte elemente adiţionale, cum ar fi <br> pentru o noua linie si &nbsp; &nbsp;
pentru mai mult spaţiu intre cuvinte.
 - <em> Accentuare (Emphasis) </em> - Browser-ul de obicei arata aces element ca
italic
 - <strong> Strong </strong> - Browser-ul de obicei arata aces element ca bold
 - <tt> Teletype </tt> - Ca si PRE, browser-ul prezinta acesta intr-un singur tip de
font, indiferent de fontul ales cu atributul FACE, in interiorul elementului FONT
 - <cite> Citatie </cite> - Reprezinta o citatie din document.
Mai jos puteti vedea câteva exemple de coduri si modul lor de afisare in browser.
<html>
<head>
<title>titlu documentului</title>
</head>
<body>
<p><font size="+1">O singura marire</font>- normal –
<font size="-1">O singura micsorare</font><br>
<b>Bold</b>- <i> Italic </i> - <u> Subliniat </u> -
<font color="#ff0000"> Colorat </font><br>
<em>Accentut</em> - <strong> Strong </strong> -
<tt>Tele type</tt><br>
<cite> Citatie </cite></p>
</body>
</html>
- In browser va fi afisat asa:
O singura marire- normal - O singura micsorare
Bold- Italic - Subliniat - Colorat
Accentut - Strong - Tele type
Citatie
3. Alinierea
Câteva elemente pot avea atributul (ALIGN) pentru aliniere, cum ar fi Titlurile <Hx> ,
Paragraful <p>…</p> si Linia orizontala <hr> . Cele trei valori ale atributului ALIGN
sunt: LEFT, RIGHT si CENTER.
Aliniamentul celor mai multe elemente se face cu ajutorul altor elemente:
 - <div align="valoare"> ... </div> Poate conţine cele mai multe elemente. Tot ce
este poziţionat cu elementul DIV poate fi aliniat oriunde-n pagina, indiferent daca
in acel loc se afla si alt ceva (Imagine, Text, …).
 - <center> ... </center> Va centra elementele
4. Alte etichete HTML pentru formatul textului
 - <strike> Text taiat </strike>
  - <big> Prezinta textul intr-un font mare </big>
 - <small> Prezinta textul intr-un font mic </small>
 - _{Afisaza textul in pozitia subscript}
 - ^{Aseaza textul in pozitia superscript}
In continuare puteti vedea un exemplu cu aceste coduri de mai sus si felul cum sunt afisate
de browser.
<html>
<head>
<title>Titlu documentului</title>
</head>
<body>
<p>
<strike> Text taiat </strike><br>
<big> Prezinta textul intr-un font mare </big><br>
<small> Prezinta textul intr-un font mic </small><br>
_{Aseaza textul in pozitia subscript} normal
^{Aseaza textul in pozitia superscript}<br>
</p>
</body>
</html>

Marcatori si numerotare
HTML contine cateva tag-uri utile pentru asezarea continutului in pagina. Prin acestea
textul este mai usor de citit si evidentiat.
1. Elementele pentru marcatori si numerotare
Un element des folosit in formarea listelor (neordonate) este <ul>.
 - <ul> este elementul de început si dupa scrierea listei se incheie cu </ul>.
 - Majoritatea elementelor pentru marcatori si numerotare sunt compuse din unu sau
mai multe elemente <li> ... </li> (list element). Fara atributul "type" specificat in
"<ul>" acestea prezintă un marcaj ca un bullet.
Mai jos puteti vedea exemplu.
<html>
<head>
<title>titlu documentului</title>
</head>
<body>
<ul>
<li>List item 1 ...</li>
<li>List item 2 ...</li>
<li>List item 3 ...</li>
</ul>
</body>
</html>
- Sunt 3 tipuri de marcaje: disc, circle (cerc) si square (patrat)
- Tipul de marcaj care se doreste folosit se introduce prin atributul type in eticheta <ul>
- Exemplu:
<html>
<head>
<title>titlu documentului</title>
</head>
<body>
<ul type="square">
<li>List item 1 ...</li>
<li>List item 2 ...</li>
<li>List item 3 ...</li>
</ul>
</body>
</html>
- In pagina web apare asa:
 List item 1 ...
 List item 2 ...
 List item 3 ...
Un alt element folosit pentru formarea listelor (ordonate) este <ol>.
 - <ol> ... </ol> este un element de numerotare. Elementele din lista sunt
numerotate automat.
 - Impreuna cu <ol> se foloseste <li> ... </li>
Iata un exemplu:
<html>
<head>
<title>titlu documentului</title>
</head>
<body>
<ol>
<li>List item 1 ...</li>
<li>List item 2 ...</li>
<li>List item 3 ...</li>
</ol>
</body>
</html>
Sunt mai multe tipuri de numerotare care pot fi folosite. Acestea sunt controlate de atributul
"type care este adaugat in elementul <ol>, le puteti vetea mai jos:
 - type="1" - stil: 1, 2, 3, ...
 - type="a" - stil: a, b, c, ...
 - type="i" - stil: i, ii, iii, ...
 - type="I" - stil: I, II, III, ...
De asemenea se poate specifica numarul de inceput al numerotarii printr-o valoare data
atributului start.
Exemplu:
<html>
<head>
<title>titlu documentului</title>
</head>
<body>
<ol type="a">
<li>List item 1 ...</li>
<li>List item 2 ...</li>
<li>List item 3 ...</li>
</ol>
- Alta lista:
<ol type="I" start="3">
<li>List item 1 ...</li>
<li>List item 2 ...</li>
<li>List item 3 ...</li>
</ol>
</body>
</html>
2. Alte elemente pentru asezarea textului in pagina
Alte elemente pentru asezarea textului sunt: tag-ul <dl>, care cuprinde in el elementele
<dt> si <dd>
 - <dl> ... </dl> este folosit (impreuna cu "dt" si "dd") pentru definirea si incadrarea
unei liste de definitii.
  - <dt> ... </dt> Defineste elementul din lista. Fiecare tip de astfel de element
trebuie precedad de unul sau mai multe elemente <dd> ... </dd>, folosite pentru
descrierea elementului definit.
Aceste elemente ajuta pentru a da un aspect ordonat si placut textului si a putea face o
separare mai buna a continutului.
In urmatorul exemplu puteti vedea cum se folosesc aceste elemente :
<html>
<head>
<title>titlu documentului</title>
</head>
<body>
<dl>
  <dt>HTML</dt>
    <dd> - Hyper Text Markup Language</dd>
    <dd> - Limbaj pentru pagini web</dd>
  <dt>Dog</dt>
    <dd>dog = caine</dd>
    <dd>animal de casa</dd>
</dl>
</body>
</html>
Pentru o eficienta mai buna se pot combina elementele de marcaj si numerotare,
introducand elementele <ul> si <ol> imbricate (unele in celelalte) impreuna cu elementele
<li>
Exemplu:
<html>
<head>
<title>titlu documentului</title>
</head>
<body>
<ul type="square">
<li> List item 1 ... </li>
<li> List item 2 ...
    <ol type="a" start="3">
        <li> Alt List item ... </li>
        <li> Alt List item ... </li>
    </ol></li>
<li> List item 5 ... </li>
</ul>
</body>
</html>
- Observati ca tot ce contine "<ol> ... </ol>" este adaugat in cadrul unui "<li> </li>"
Adaugare Imagini
HTML contine si elemente pentru adaugarea de imagini in pagina web.
1. Formatul imaginilor care pot fi folosite
Cele mai folosite formate pentru imaginile adaugate intr-o pagina HTML sun GIF si JPEG
(JPG ; JPE), avantajul acestora este ca imaginile care au aceste extensii au o marime mica
(in bytes), avand maximum 256 de culori.
Alte tipuri de formate (folosite mai rar) sunt:
 PNG, BMP, TIFF, PCX
2. Adaugarea unei imagini intr-o pagina web
Pentru a introduce o imagine intr-un format HTML se foloseşte elementul <img> ...
</img> împreuna cu urmatoarele atribute :
 - src   - Valoarea acestui atribut determina locatia fisierului care contine imaginea.
  - alt   - La acest atribut se scrie textul care va aparea daca imaginea nu e afisata (de
unele browsere) sau cand utilizatorul va pozitiona, in browser, mouse-ul peste
imagine.
 - align   - Acest atribut permite asezarea imagini in locuri diferite pe pagina. Pot fi
folosite urmatoarele optiuni:
o Bottom , Middle , Top , Left , Right , TextTop , ABSMiddle , Baseline ,
ABSBottom
 - width   - Valoarea acestui atribut reprezinta lungimea imaginii, in pixeli. Daca nu
este scris imaginea va fi prezentata cu lungimea originala.
 - height   - Valoarea acestui atribut reprezinta inaltimea (latimea) imaginii, in
pixeli. Daca nu este scris imaginea va fi prezentata cu inaltimea originala.
 - border   - Prin adaugarea acestui atribut imaginea va aparea înconjurata de un
chenar, valoarea acestui atribut reprezinta grosimea chenarului, in pixeli.
 - hspace   - Acest atribut este pentru spatiu orizontal pe ambele parti ale imaginii,
specificat in pixeli. De exemplu o valoare de 5 va pune un spatiu invizibil, de 5
pixel, in pârtile orizontale ale imaginii.
 - vspace   - Acest atribut este pentru spatiu vertical pe ambele parti ale imaginii,
specificat in pixeli. De exemplu o valoare de 5 va pune un spatiu invizibil, de 5
pixel, in pârtile verticale ale imaginii.
In exemplu de mai jos puteti vedea modul de introducere a unei imagini pe o pagina web si
cum pot fi folosite atributele :
<html>
<head>
<title>titlu documentului</title>
</head>
<body>
<img src="imagine.jpg" alt="puteti adauga orice text" align="top" width="100"
height="120" border="4" hspace="10" vspace="7"></img>
</body>
</html>
Crearea de link-uri
Link-urile (links) sunt elemente HTML cu ajutorul carora putem deschide alte pagini, sari
de la un document la altul sau la alt site. Sunt foarte importante in crearea de pagini web.
Forma generala pentru crearea unui link este urmatoarea:
 <a href="url" title="Titlu link">Nume</a>
- a este elementul specific pentru crearea link-urilor
- href este atributul care marcheaza indicarea adresei link-ului
- url este adresa link-ului (a paginii care va fi deschisa). De exemplu
(http://www.marplo.net)
- title este atributul prin care se da un titlu link-ului (un text ascuns, care apare numai cand
este pozitionat mouse-ul deasupra link-ului)
- Titlu link este textul ascuns care apare cand este pozitionat mouse-ul deasupra link-ului
- Nume este textul care va aparea in browser si pe care trebuie dat click cu mouse-ul. In loc
de acest text se poate folosi si o imagine, astfel "Nume" va fi inlocuit cu <img
src="nume_imagine.extensie">

Cand documentul este alcatuit din mai multe cadre se foloseste si atributul target,

Culoarea link-urilor poate fi schimbata de următoarele atribute, care trebuie scrise in

interiorul elementului <BODY>
 link="#0000ff - reprezinta culoarea link-ului in browser.
 vlink="#00ffff - reprezinta culoarea link-ului când pagina respectiva a fost / este
vizitata.
 alink="#ff0000 - reprezinta culoarea link-ului când acesta este activat.
 Exemplu:
<body bgcolor="#00ffff" link="#000000" vlink="#ff0000" alink="#00ff00">
Link-urile sunt de doua feluri:
1. Link-uri externe - (sunt cele mai utilizate), care sunt si ele de doua feluri:
      a) Link-uri externe câtre pagini ale aceluiasi site. Pentru acestea URL-ul poate sa nu
includa si domeniul site-ului, cum ar fi "http://www.nume.com", ci se poate folosi doar cale
in directoare, numele si extensia documentului la care se face saltul.
      De exemplu:
 - daca documentul tinta se afla in acelasi director cu fisierul in care se scrie link-ul,
codul va fi scris asa:
o <a href="nume_fisier.extensie" title="Titlu link">Nume</a>
 - daca documentul tinta se afla intr-un director anterior celui in care se afla fisierul
in care se scrie link-ul, codul va fi scris asa:
o <a href="../nume_fisier.extensie" title="Titlu link">Nume</a>
 - daca documentul tinta se afla intr-un director din cel care se afla fisierul in care se
scrie link-ul, codul va fi scris asa:
o <a href="director/nume_fisier.extensie" title="Titlu link">Nume</a>
      b) Link-uri externe câtre alte site-uri. Aici, adresa URL din link trebuie sa contina si
domeniul (numele site-ului) paginii tinta, codul HTML se va scrie, de exemplu, asa:
 <a href="http://nume_site/pagina" title="Titlu link">Nume</a>
2. Link-uri interne - sunt link-uri câtre alte texte din aceeasi pagina. Se folosesc când
pagina respectiva este lunga si e nevoie sa se sara spre anumite texte din pagina.
      - Pentru creare de link-uri interne trebuie urmati urmatorii pasi:
 1. Se scrie urmatorul cod la textul tinta, care marcheaza locatia unde se va face
saltul si se afla in aceeasi pagina cu linkul
o <a name="cuvant">Textul tinta</a>
o   - atributul "name" indica tinta pentru link, e un fel de semn care indica
locatia.
o   - "cuvant" poate fi orice cuvânt, trebuie sa fie unic pentru fiecare link.
o   - "Textul tinta" este textul unde se face saltul.
 2. In locul unde vrem sa fie link-ul (acolo unde o sa dam click pentru a face saltul
câtre textul ales), se scrie urmatorul cod:
o <a href="#cuvant">Nume</a>
o - aici "cuvant" este acelasi text scris la pasul 1.
Link-urile interne si externe pot fi combinate. Astfel putem face saltul câtre un anumit text
aflat intr-o alta pagina. In pagina respectiva se scrie codul de la pasul 1, la textul ales pentru
tinta link-ului, iar in pagina in care va fi link-ul se scrie:
 <a href="adresa_pagina#cuvant">Nume</a>
Lucru cu tabele
Tabelele sunt elemente foarte utile pentru asezarea si prezentarea continutului intr-o pagina
web.
1. Crearea de tabele
Pentru a crea tabele in paginile web se foloseste elementul <table> ... </table> , acesta
incadreaza alte patru sub-elemente, care alcatuiesc structura tabelului.
 - Linia (randul) Tabelului <tr> ... </tr>
 - Titlul Tabelului <th> ... </th>
 - Coloanele tabelului (datele) <td> ... </td>
 - Sub-titlu tabelului <caption> ... </caption>
Linia tabelului de obicei contine elementul pentru titlurile tabelului si elementul pentru
coloanele tabelului.
In cadrul elementelor pentru titluri si coloanele tabelului se pot adauga si alte elemente
HTML, cum ar fi cele pentru formatul textului, paragrafe, link-uri sau imagini
Mai jos puteti vedea un exemplu de cod HTML pentru crearea unui tabel:
<table border="1">
<tr>
    <th>titlu 1</th>
    <th>titlu 2</th>
</tr>
<tr>
    <td>linia 2- coloana 1</td>
    <td>linia 2- coloana 2</td>
</tr>
<tr>
    <td>linia 3- coloana 1</td>
    <td>linia 3- coloana 2</td>
</tr>
<tr>
    <td>linia 4- coloana 1</td>
    <td>linia 4- coloana 2</td>
</tr>
</table>
2. Atributele Tabelului
 - bgcolor   = defineste culoarea tabelului
 - width   = specifica lungimea tabelului (In pixeli sau procente din lungimea
paginii)
 - border   = grosimea liniei (in pixeli) ce defineste tabelul si înconjoara fiecare
celula
 - cellspacing   = spatiu dintre celule (in pixeli)
 - cellpadding   = spatiu dintre linia celulei si continutul acesteia (in pixeli)
 - align   = controlează poziţionarea tabelului in pagina, cu următoarele atribute :
left, right, sau center
 - background   = controleaza culoarea de fond a tabelului, care poate fi si o
imagine
 - bordercolor   = culoarea liniei din jurul tabelului
 - bordercolorlight   = culoarea luminoasa folosita de doua linii din cele patru care
înconjoara tabelul
 - bordercolordark   = culoarea întunecata folosita de doua linii din cele patru care
înconjoara tabelul
Sub-titlu tabelului
    - Sub-titlu tabelului "caption" permite specificarea unei linii de text care va aparea
deasupra sau sub tabel, acest lucru este definit de atributul "align" care poate lua valorile:
top (deasupra) bottom (jos)
Exemplu:
<table border="1" cellpadding="2">
<caption align="bottom">acesta este textul</caption>
<tr>
    <th>titlu 1</th>
    <th>titlu 2</th>
</tr>
<tr>
    <td>linia 2- coloana 1</td>
    <td>linia 2- coloana 2</td>
</tr>
</table>
3. Atributele specifice elementelor pentru titlu si coloane
 - colspan   = specifica cat de multe coloane ale tabelului aceasta celula va inlocui
 - rowspan   = specifica cat de multe randuri ale tabelului aceasta celula va inlocui
 - align   = alinierea datelor celulei pe orizontala (left, right sau center)
 - valign   = alinierea datelor celulei pe verticala (top, middle sau bottom)
 - background   = controleaza culoarea de fond a celulei, care poate fi si o imagine
 - bgcolor   = defineste culoarea celulei (dar nu imagine)
 - width   = specifica lungimea celulei (In pixeli sau procente din lungimea paginii)
 - height   = specifica inaltimea celulei (In pixeli sau procente din inaltimea paginii)
in urmatorul exemplu puteti vedea rezultatul folosirii atributelor: "colspan" "rowspan" si
"bgcolor"
<table border="1" cellpadding="2">
<caption align="bottom">acesta este textul</caption>
<tr>
    <th>titlu 1</th>
    <th>titlu 2</th>
</tr>
<tr>
    <td colspan="2">linia 2- coloana 1</td>
</tr>
<tr>
    <td rowspan="2">linia 3- coloana 1</td>
    <td>linia 3- coloana 2</td>
</tr>
<tr>
    <td bgcolor="#adadff">linia 4- coloana 2 - colorat</td>
</tr>
</table>

MICROSOFT ACCESS
1. Concepte generale privind bazele de date Access
Domeniul bazelor de date este foarte important la ora actuală. Indiferent că suntem un
utilizator obișnuit, unul experimentat sau un profesionist IT, studiul unei baze de date este
mai important ca oricând.
Baza de date - reprezintă un ansamblu de date, organizate coerent, structurate cu o
redundanţă minimă, accesibile cât mai multor utilizatori în acelaşi timp. Baza de date este
un ansamblu de colecţii de date organizate în tabele pentru bazele de date relaţionale şi în
obiecte pentru bazele de date obiect.
Exemple: evidenţa populaţiei la poliţie, clienţii băncilor, abonaţii de la EONgaz,
Electrica, RDS
Datele sunt organizate în tabele, o baza de date este alcătuită din mai multe tabele cu
diferite legături între ele. Exemplu: tabel cărţi, tabel abonați, tabel edituri
Entităţile alcătuiesc lumea reală. Exemple: angajat, carte
Atribute reprezintă proprietăţi sau caracteristici ale entităţilor care au
diferite valori. Exemple atribute: pentru angajat: nume, vârstă, ani
vechime,
pentru carte: titlu, autor, an apariţie, editură
Pentru a defini un tabel sunt necesare următoarele elemente:
a) domeniul de valori – ansamblu de valori caracterizate printr-un nume, ce poate fi definit
implicit sau explicit
b) atributul– reprezintă o coloană a tabelului
Pentru a defini o bază de date este nevoie de:
a) tabela (tabel) – reprezintă un produs cartezian dintre mai multe domenii
caracterizat
printr-un nume

exemplu: tabelul CARTI

titlu autor
- pe primul rând sunt trecute domeniile care aparţin Mihai
Poezii Eminescu
tabelei (titlu, autor) Baze de date Access Ioana Pop
Dinu
- în continuare se trec datele corespunzătoare acestor Fotografia digitala Dumbrava
domenii (Poezii, M. Eminescu etc.)
b) legăturile dintre tabele
Tipuri de legături:
1:1 – legătura de tip unu la unu – unei înregistrări dintr-o tabela îi corespunde o
înregistrare din altă tabelă (exemplu: un medic lucrează cu o singură asistentă)
1:M – legătura de tip unu la mai mulţi – unei înregistrări dintr-o tabela îi corespund mai
multe
înregistrări din altă tabelă (exemplu: o carte este tiparită la mai multe edituri, un angajat are
mai mulți copii, un autor a scris mai multe cărți, într-o clasă învaţă mai mulți elevi)
M:N – legătura de tipul mulți la mulți- mai multor înregistrări dintr-o tabela îi corespund
mai multe înregistrări din alta tabelă (exemplu: fiecare client poate comanda cărţi la mai
multe edituri iar fiecare furnizor poate lucra cu mai multe librării)
Microsoft Access 2007 face parte din pachetul de programe Office 2007 şi este o
aplicaţie pentru crearea şi gestionarea bazelor de date.
Lansarea în execuție a programului se face urmând calea: Start →Toate
programele(All
Programs)→Micorsoft Office → Microsoft Office Access 2007.

Închiderea aplicaţiei: Buton Office/Exit Access sau clic pe butonul de închidere din
colțul dreapta-sus al ferestrei
Deschiderea unei baze de date existente:
Se deschide Microsoft Access, Buton Office/Open(Deschidere) sau Ctrl+O
- în fereastra de dialog aparută se precizează locul unde este fişierul care trebuie
deschis
 - cu dublu clic pe fişier sau clic şi open se deschide baza de
date căutată sau
- se alege baza de date din partea dreaptă a ecranului, secțiunea Open recent
database
Salvarea unui fişier Access
Buton Office/Save (Salvare) sau clic pe butonul Save (Salvare) de pe bara de acces rapid
sau Ctrl+S
Utilizarea funcţiei Help
Se activează prin apăsarea butonului sau se apasă tasta F1.
- pe ecran apare fereastra Assistance (Ajutor Access)
- în câmpul Search for (Căutare pentru) se introduce ceea ce dorim să căutam şi se
apasă butonul Search (Pornire căutare)
Închiderea asistentului se face prin apăsarea butonului Închidere (Close)
Închiderea unei baze de date
- Buton Office/Close Database(Închidere Baza de date)

2. Operarea cu baze de date

2.1 Proiectarea bazei de date
Orice coloană dintr-un tabel se numește câmp. Orice linie dintr-un tabel se numește
înregistrare. Intersecția dintre o linie și o coloană se numește valoare.
Cea mai importantă linie dintr-un tabel este acea linie care defineşte tabelul. Ea se
numeşte cap de tabel (sau structura de bază). Acesta este primul lucru pe care îl creăm
atunci când vrem să facem un tabel. Capul de tabel contine definiţia coloanelor din tabelul
respectiv.
Crearea unei baze de date noi
- se deschide Microsoft Access, Buton Office/New(Nou) sau Ctrl+N sau clic
dreapta în fereastra Explorer în directorul unde dorim crearea fişierului/New
Microsoft Access
Aplication
în fereastra deschisă se alege opţiunea Blank Database (Baza de date necompletată)
- se precizează locul unde va fi salvată baza de date şi numele acesteia
- apoi se execută clic pe butonul
Creare(Create)
2.2 Crearea unui tabel
Tabelele din Access sunt mult mai "inteligente" decât cele din Excel. Au o
structură bine definită, fiecare coloană având un anumit tip de date, o anumită dimensiune,
etc. Este recomandat ca fiecare tabel dintr-o bază de date să stocheze informații referitoare
la o singura entitate din viața reală. De exemplu, tabela ELEVI să stocheze doar informații
despre elevi, tabela MEDII_ELEVI doar informații despre mediile elevilor. Nu stocăm în
interiorul unei singure tabele informații amestecate, ce se referă la entități diferite.
Există două moduri de vizualizare ale unui tabel: Vizualizare foaie de date, ce ne
permite să creăm structura tabelului și să introducem datele în același timp și Vizualizare
Proiect.
Se recomandă să creați structura tabelului în modul Vizualizare Proiect, apoi să
folosiți Vizualizare foaie de date pentu introducerea datelor.
În momentul în care alegem să creăm un tabel în Vizualizare Proiect, Access va
cere imediat să introducem numele acestuia. Completăm numele tabelei: ex. elevi și apoi,
clic pe OK.
Observăm tabela în partea stângă a ecranului, acolo unde avem un meniu ce ne
permite să navigăm prin elementele din interiorul bazei de date. Acum putem să creăm
coloanele din tabel. Este recomandat ca orice tabel să aibă o coloană cu rolul de
indentificator unic de linie și stabilim că această coloană este de tip AutoNumerotare.
Aceasta înseamnă că Access va genera în mod automat un număr de cod unic, sub forma de
număr curent (1, 2, 3…).
Adăugarea unui atribut nou unei tabele existente
-clic dreapta pe numele tabelului, se deschide tabelul în modul Design View(Vizualizare
proiect) sau
-se deschide tabelul şi se apasă butonul Design View(Vizualizare proiect)
Modificarea, ştergerea datelor unei înregistrări şi salvarea tabelei
-se deschide tabelul
cu dublu clic -se
modifică datele din
tabelă
-se închide tabela.
Access va salva automat modificările făcute. Se poate apăsă pentru siguranţă
butonul
Salvare(Save)
Ştergerea unei înregistrări
-se poziționează mouse-ul pe înregistrare(în stânga
rândului) -clic dreapta pe înregistrare Delete
record(Ştergere înregistrare)
Ştergerea tabelei
- se selectează tabelul şi se apasă butonul
Ştergere sau clic dreapta pe tabel/se alege
opţiunea Delete(Stergere)
- se cere confirmarea ştergerii şi se apasă Yes(Da)
2.3 Definirea cheilor unei tabele
Cheia unei tabele reprezintă un ansamblu minim de atribute care identifică în mod unic
o
înregistrare dintr-o tabelă.
3.2 poate fi formată dintr-un singur atribut (cheie simplă) sau din mai multe atribute
(cheie compusă)
Chei candidate – pot fi mai multe atribute care pot identifica o înregistrare
- Cheia primară – cheia care se folosește efectiv, identifică unic o înregistrare dintr-
o tabelă
Stabilirea cheii primare:
- se deschide tabela în modul
Vizualizare proiect(Design View)
- se selectează câmpul care dorim să fie cheia primară
- clic pe butonul Cheie primara
(Primary key) sau
- clic dreapta pe câmpul ales să fie cheie primară din meniul deschis alegem
Cheie Primara (Primary key)

Dacă cheia primară este formată din mai multe câmpuri, selectarea acestora se va face
ținând apăsată tasta Shift.
2.4 Crearea unui index
Indexul asigură ierarhizarea datelor într-o tabelă (exemplu: se poate construi un
index care să ordoneze datele din tabela în ordine crescătoare a vârstei)
- se deschide tabelul în modul Vizualizare Proiect(Design View)
- se selecteaza câmpul care dorim să devină index
- în dreptul indicației Indexat (Indexed) se alege opțiunea Da(Yes)
- dacă se alege opțiunea Da(Făra dubluri) (Yes(No duplicates)) atunci în câmpul
respectiv nu se pot introduce doua înregistrări cu aceeași valoare.
2.5 Schimbarea proprietăților unui atribut
- se deschide tabelul în modul Vizualizare proiect (Design View)
- se selectează atributul asupra căruia dorim să aducem modificări
- în partea de jos a ferestrei se aleg proprietățile dorite.
IMPORTANT: când modificăm proprietățile unui atribut, nu trebuie să alegem o
dimensiune mai mică deoarece există pericolul să pierdem date importante din acel tabel
2.6 Crearea unei reguli de validare
Regulile de validare au rolul de a nu permite introducerea datelor eronate
- se deschide tabelul în modul Vizualizare proiect (Design View)
- se selectează atributul pentru care dorim aplicarea unei reguli de validare
- se alege proprietatea Regula de validare (Validation rule)
Text de validare
daca se introduc date greșite (care nu respectă regula de validare) și dorim să fie
afișat un mesaj de atenționare într-o casetă de dialog în zona Text de validare
(Validation Text) se introduce mesajul de atenționare apoi clic pe OK
Schimbarea dimensiunii unei coloane dintr-o tabela
- se deschide tabelul cu dublu clic sau Deschidere (Open)
- selectez coloana pentru care doresc să modific lățimea
- clic dreapta și aleg Lățime coloană (Column Width)
- se deschide o fereastra în care se cere să se introducă dimensiunea dorită, apoi clci pe OK
- această modificare se poate realiza și manual cu ajutorul mouse-ului
Mutarea unei coloane într-o tabelă
- se deschide tabelul cu dublu clic sau Deschidere (Open)
- pentru schimbarea ordinii atributelor într-o tabela: cu ajutorul mouse-ului tragem de
atributul pe care dorim să îl mutăm și îl poziționam în locul dorit
4. Crearea unei legături între tabele
a) alegerea tabelelor
- În fila Instrumente bază de date(Database tools) alegem Relaţii (Relationships)

- se afişează fereastra Afisare Tabel (Show Table)

- se aleg pe rând tabelele între care dorim să creem legătura şi se apasă butonul
Adăugare (Add)
b) editarea legăturilor
- În fila Instrumente bază de date(Database tools) alegem Relaţii (Relationships)
– definim legătura dintre tabele
- se afişează fereastra Editare relaţii (Edit Relationship)
- se apasă butonul Creare...(Create New...)
- se aleg tabelele pe care dorim să le legăm şi atributele după care se va realiza
legătura/
OK
- se definesc restricţiile asupra legăturii
- se bifează casuţa Enforce Referential Integrity (Impunere integritate
referenţială) pentru a putea defini restricţiile asupra legăturii nou create
- se apasă butonul Creare (Create)
c) pe ecran în fereastra Relationships (Relaţii) va apărea legătura nou creată
d) semnul ∞ este corespunzător tabelei ce conţine mai multe înregistrări unei
înregistrări din tabela părinte
IMPORTANT: nu se pot crea legături între doua tabele după orice câmpuri ci numai după
acele câmpuri care într-o tabelă sunt cheie primară şi în cealaltă tabela reprezintă cheie
externa. Cele două câmpuri după care se face legătura trebuie să fie de acelasi tip.
Ştergerea legăturilor între doua tabele
 - se dă un clic dreapta pe legătura pe care dorim să o ştergem
- se alege opţiunea Ştergere (Delete)
- pe ecran apare o fereastră de dialog care cere confirmarea ştergerii legăturii
- se alege Da(Yes) daca dorim ştergerea legăturii, Nu (No) daca nu mai dorim să
ştergem legătura

2.8 Crearea unui formular simplu

Formularele reprezintă ferestre ce permit adăugarea, modificarea, ștergerea datelor
dintr-o baza de date. Formularele sunt special create astfel încât să permită cât mai facil și
rapid operațiile de mai sus.
În mod normal, dacă vrem să modificăm sau să adăugăm rânduri noi în tabelă ar trebui
să o deschidem și să operăm modificarile în Vizualizare foaie de date.
Pentru crearea unui formular din panglica Creare alegeți Mai multe formulare →
Expert formular
În fereastra ce s-a deschis alegem tabela pentru care creăm formularul apoi
câmpurile din tabela pentru care realizăm formularul.
Apoi parcurgem următorii pași prin acționarea butonului Următorul (Next).
Stabilim:
3. aspectul formularului
4. alegem un stil de formatare
5. completăm numele pentru formular după care apăsăm butonul
Terminare(Finish). Cu ajutorul formularului putem să facem orice operație de
modificare fără să deschidem
tabelul evitând astfel să alterăm liniile din tabelă și să introducem valori
neconforme cu realitatea.
Pentru a introduce o înregistrare nouă folosim butonul Înregistrare noua (necompletată).
2.9 Crearea unei interogari
Interogările sunt date extrase din baza de date. Crearea unei interogări este una
din cele mai importante operații dintr-o baza de date.
Din panglica Creare alegeți Proiectare interogare.
În fereastra deschisă alegem tabelele din care dorim extragerea informațiilor
folosind butonul Adăugare(Add) apoi apăsăm Închidere(Close).
Selectăm câmpurile pe care le dorim afișate în interogare apoi apăsăm butonul
Executare(Run), din panglica Proiectare(Design).

Într-o interogare datele pot fi sortate crescător sau descrescător. Se pot stabili condiții
logice, putem să filtrăm tabelele din Access stabilind niște condiții logice.

Deschidem interogarea în modul Vizualizare proiect(Design View), în câmpul

Sort(Sortare) se alege una din opțiunile Ascending(Ascendenta) sau
Descending(Descendenta)

Câmpul Show (Afișare) permite afișarea sau nu a unor câmpuri în interogare. Selectați
căsuța dacă doriți ca acest câmp să apară în interogare sau nu.
În câmpul Criteria (Criterii) se pot defini propriile restricții. Acestea pot fi de genul:
 mai mare decât o anumită valoare (>), mai mare sau egal(>=), mai mic(<), mai mic
sau egal cu anumita valoare(<=), se poate alege și opțiunea Egal cu o valoare sau
diferit (<>) de o valoare
 sau se pot crea expresii logice utilizând operatorii logici And (Și) și Or (Sau)

După închiderea interogării aceasta va conține numai acele înregistrări care corespund
restricției create. Pentru a păstra vechea interogare salvați noua interogare cu un alt nume
(utilizați Butonul Office/Salvare ca)
Aplicarea unui filtru asupra unei tabele
Tipuri de filtre:
 a) Filter by form (Filtrare dupa macheta) utilizatorul alege ce să caute

b) Filter excluding selection (Filtrare cu excluderea selecţiei) – realizează filtrarea

excluzând datele selectate
c) Filter by selection (Filtrare prin selectare) – filtrează datele dintr-o tabelă în
funcţie de înregistrările selectate
d) Advanced Filter (Filtrare/Sortare complexă) – realizează un mod de filtrare
foarte complex
-se deschide o fereastră în care se creaăa opţiuni de filtrare
- se pot găsi înregistrări care îndeplinesc mai multe criterii, aceste condiţii sunt
construite sub forma unor expresii
2.10 Crearea unui raport
Un raport reprezintă o situație extrasă dintr-o bază de date (o interogare). La
rapoarte contează foarte mult doua aspecte:
• Partea estetica (layout): culori, borduri, tabele;
• Forma în care sunt prezentate datele: antet, subsol,
formatari. Folosim panglica Creare și alegem Expert
Raport.
În caseta de dialog deschisă stabilim:
1. tabela sau interogarea pentru care dorim să realizăm raportul și câmpurile pe care
dorim să le conțină raportul
2. structura raportului
3. gruparea datelor din tabela sau interogare prin selectarea atributului după care
dorim să grupăm datele
4. sortarea datelor din raport (crescător sau descrescător)
5. alegerea modului în care vor fi aranjate în pagină datele și orientarea paginii
(portret sau vedere)
6. alegerea unui stil pentru raportul creat
7. introducem un nume pentru raport apoi clic pe Terminare