Colegiul Național „Ion C.

Brătianu”

Arhitectura Calculatoarelor
Elev Bădescu Victor-Ștefan

Prof. Adrian Benghe

Structura unui calculator electronic

 Din punct de vedere structural, pornind de la diferenţierea modulelor fizice şi logice, calculatorul
(el însuşi un sistem informatic) are două componente:

1.    Hardware (pe scurt, hard) – constă din:

-ansamblul elementelor fizice şi tehnice cu ajutorul cărora datele se pot culege, verifica,
transmite, stoca şi prelucra;

 -suporturile de memorare a datelor;

 -echipamentele de redare a rezultatelor

2.    Software (pe scurt, soft) – ansamblul programelor, procedurilor, rutinelor care

controlează funcţionarea corectă şi eficientă a elementelor hard.

Structura unui calculator personal

Din punct de vedere funcţional, arhitectura unui sistem de calcul este redată în schiţa următoare:

Elementele din această schemă sunt:

1.    UC (Unitatea Centrală), alcătuită din:

UM – Unitatea de Memorie internă sau memoria internă (principală) – este destinată păstrării datelor

şi instrucţiunii programelor pe timpul prelucrării sau, în unele cazuri, pe toată durata funcţionării
sistemului de calcul.
UCP – Unitatea Centrală de Prelucrare – este implementată cu ajutorul microprocesorului, elementul
de bază al sistemului de calcul.

UCC – Unitatea de Comandă şi Control – primeşte instrucţiunile din memoria internă, le interpretează
şi, corespunzător acestora, emite comenzi către UAL şi UM, respectiv comenzi de transfer către S I/O
şi ME.

UAL – Unitatea Aritmetică şi Logică – execută operaţii aritmetice şi logice cu date furnizate de UM şi
redepune în aceasta rezultatul obţinut.

2.    S I/O (Sistemul de Intrare/Ieşire):

1. Medii de stocare – reprezintă suportul fizic pe care se stochează informaţia (hard-disc, CD,
DVD, dischetă (floppy), disc ZIP, cameră foto/video, stick etc.). De fapt, ele reprezintă o
memorie suplimentară.
2. Dispozitive periferice – se împart în:
 Dispozitive pentru accesarea mediilor de stocare: sunt unităţile de dischetă (floppy), CD, DVD,
ZIP. După poziţia lor în sistem, ele pot fi interne sau externe. Cele mai multe se găsesc, din
punct de vedere al firmelor furnizoare, în ambele variante.
 Dispozitive pentru interfaţa cu utilizatorul – reprezintă totalitatea dispozitivelor cu ajutorul
cărora este posibilă introducerea datelor în prelucrare şi furnizarea rezultatelor obţinute. La
rândul lor, acestea pot fi:
o Dispozitive periferice de intrare (DP I) – tastatură, mouse, joystick, microfon, scanner,
cameră video/foto;
o Dispozitive periferice de ieşire (DP O) – monitor, imprimantă, boxe.
3. Interfaţa – componenta ce asigură o conexiune între două elemente pentru ca acestea să
poată lucra împreună. Interfeţele pot fi de mai multe tipuri:
 Paralele – transmit simultan un byte (8 biţi de informaţie); se folosesc, în general,
pentru conectarea imprimantelor;
 Seriale – biţii unui byte se transmit pe rând, sub forma unor impulsuri; în general,
sunt utilizate la conectarea la un modem sau la alt calculator;
 USB (Universal Serial Bus) – pentru conectarea oricărui periferic.
4. ME (Memoria Externă sau memoria secundară) – este utilizată în cazul în care prelucrările
depăşesc capacitatea memoriei interne sau când se doreşte arhivarea datelor şi programelor.
Este strâns legată de mediile de stocare din S I/O, referindu-se, de fapt, la aceleaşi
componente, privite dintr-un alt unghi.
5. Magistrale de transmitere a comenzilor de control, informaţiilor şi instrucţiunilor – asigură
funcţionarea întregului ansamblu, stabilind legătura fizică între componente. Sunt sistem de
conductoare de semnal (cabluri sau trasee pe circuite imprimate) care transportă o anumită
cantitate de date mai repede sau mai încet, în funcţie de lăţimea magistralei (numărul de căi).

Hardware

1. Placa de bază (Mainboard sau motherboard)

Placa de bază este principala componentă hard dintr-un calculator. Ea constă dintr-un circuit
imprimat pe care se află diverse sloturi şi conectori pentru ataşarea celorlalte componente ale
sistemului.

Cele mai importante sloturi sunt:

 Slotul procesorului, în care se montează „inima“ calculatorului şi anume procesorul.

 Sloturile ISA – sunt pe cale de dispariţie şi erau folosite la plăci grafice, plăci de sunet şi
modemurile mai vechi.

 Sloturile PCI – pentru conectarea unor plăci care au nevoie de un astfel de slot, cum ar fi
plăcile de sunet, plăcile de reţea, unele plăci video şi, nu în ultimul rând, plăcile modem.

 Sloturile AGP – aici se pot conecta doar plăcile video care au o viteză mai mare de 133 Mhz.

 Sloturile pentru memorie – folosite la montarea circuitelor de memorie internă.

2. Unitatea centrală de prelucrare (procesorul)

Este un circuit integrat montat în soclul (socket) corespunzător de pe placa de bază. El poate fi
considerat creierul unui calculator, deoarece el execută „gândirea” acestuia din punct de vedere
hardware. De fapt, el nu face altceva decât să „proceseze” biţii de 1 si 0 primiţi din memoria RAM a
sistemului.
 3. Memoria

 Memoria internă

Este zona de stocare temporară a datelor şi programelor într-un calculator, pe durata execuţiei.

Termenul este folosit pentru a desemna cipurile reale capabile să păstreze datele, cipuri care se
montează în sloturile corespunzătoare de pe placa de bază.

Tipuri de memorii interne

Din punct de vedere al „volatilităţii“, memoria este de două tipuri:

1.    Memoria ROM (Read Only Memory), caracterizată prin următoarele:

o nu îşi pierde conţinutul la oprirea calculatorului;

o nu poate fi „scrisă“ de utilizator (este inscripţionată de producător cu ajutorul unei aparaturi

speciale);

o este de capacitate redusă (până în 2 MB);

o este folosită pentru stocarea informaţiilor despre hardware;

o conţine mici programe esenţiale care se încarcă în memoria internă la pornirea calculatorului

2.    Memoria RAM (Random Access Memory):

o este o memorie volatilă (se pierde la oprirea calculatorului);

o poate fi atât citită cât şi modificată;

o este folosită pentru stocarea programelor şi datelor, fiind considerată principala memorie de
lucru a calculatorului.
  Memoria externă (suplimentară)

Este memoria care foloseşte dispozitive speciale pentru stocarea datelor (hard-disc, CD, dischetă, disc
ZIP, pen-drive, DVD).

 Memoria cache

Este un mecanism de stocare de mare viteză. Poate fi o secţiune rezervată în memoria principală sau
un dispozitiv independent.

Uneori este încorporată în arhitectura procesorului (de exemplu, la calculatoarele Pentium).

4. Dispozitive de intrare

Sunt dispozitive prin intermediul cărora utilizatorul introduce informaţii în calculator.

 Tastatură

Reprezintă principalul periferic de introducere a datelor în calculator, fiind un periferic standard (este
inclusă în cadrul minim de dotare a unui calculator).

 Mouse
Este un dispozitiv periferic, parte integrantă a interfeţei grafice, care controlează mişcarea cursorului
(pointer) pe un ecran de afişare.

 Trackball (bila rulantă)

Este un dispozitiv de intrare ce poate fi considerat un mouse aşezat pe spate; mutarea cursorului pe
ecran se poate face prin rotirea bilei cu ajutorul degetelor.

 Touchpad

Este o mică suprafaţă sensibilă la atingere şi la deplasarea degetului pe ea, folosită ca dispozitiv de
indicare şi/sau selectare pe unele calculatoare portabile.
  Scanner

Este un dispozitiv de intrare care poate parcurge text sau imagini tipărite pe hârtie, transformându-le
într-o formă pe care calculatorul o poate interpreta, stoca (de obicei sub forma unui fişier) şi folosi.
Ulterior, aceste imagini pot fi afişate pe ecran, prelucrate şi tipărite prin programe speciale.

 Microfon

Este un periferic de intrare folosit pentru a înregistra diverse sunete pe calculator sau pentru a
comunica, pe cale sonoră, cu alte calculatoare legate într-o reţea.

 Camera web

Este o variantă mai evoluată de cameră video sau aparat de fotografiat, la care stocarea informaţiilor
nu se mai face pe film foto sau pe casetă video, ci în format digital, pe un mini hard-disc încorporat.
 5. Dispozitive de ieşire

Extragerea datelor din computer se face prin utilizarea unor dispozitive de ieşire specializate, care pot
prezenta rezultatele într-o formă inteligibilă, prin vizualizare directă, pe hârtie sau acustic, după
dorinţa utilizatorului.

 Subsistemul video

Pentru afişarea directă a informaţiilor, un calculator foloseşte subsistemul video, compus din:

a) Monitor

Monitorul (VDU – Video Display Unit) este perifericul standard de ieşire, având rolul de a afişa texte

sau imagini.

Din punct de vedere al principiului de funcţionare, există două tipuri de monitoare:

I. cu tub catodic (CRT – Cathod Ray Tube) – imaginea se formează în mod asemănător cu cea de

pe un televizor obişnuit.

II. cu cristale lichide (LCD –Liquid Crystal Display) – ecranele utilizează două straturi de material

polarizat, cu o soluţie de cristale lichide între ele care, la trecerea unui curent electric, se
aşează astfel încât să oprească/să permită trecerea luminii spre utilizator. Se utilizează, de
 obicei, la calculatoare portabile (laptop-uri) dar, mai nou, se pot folosi şi la sistemele de birou
(se mai numesc şi monitoare TFT).

b) Display screen

Este un ecran de afişare al unui monitor propriu-zis; de cele mai multe ori funcţionează cu tub
catodic.

c) Placa/adaptorul video/grafic

Monitorul este cuplat la calculator prin intermediul unui dispozitiv, cu aspect de circuit imprimat,
numit placă/adaptor video/grafic.

 Imprimante

Sunt dispozitive de ieşire care afişează pe hârtie texte sau ilustraţii.

  Plotterul

Este un periferic special pentru desenarea pe hârtie a unor planuri şi desene tehnice, folosind una sau
mai multe peniţe.

 Boxe (difuzoare)

Sunt folosite ca dispozitive de ieşire pentru sunet. Sunt legate la placa de sunet (eventual, se pot
folosi căşti în locul lor).

6. Dispozitive de intrare/ieşire

 Modemul
Este un dispozitiv care permite calculatorului să transmită date prin liniile telefonice.

7. Dispozitive de stocare

 Hard-Discul (discul fix)

Este un disc magnetic pe care se pot stoca date şi programe într-un calculator. Marea majoritate a
programelor şi datelor de pe un calculator sunt memorate pe hard-discuri.

Hard-diskurile au capacităţi mari, în general peste 40 GB (actualmente, capacităţile uzuale sunt de 60,
80, 120, 160 GB, dar pot ajunge până la 500 GB).

 CD-ROM (Compact-Disc Read Only Memory)

Compact discul este un tip de disc optic pe care stocarea si accesarea datelor se realizează prin
mijloace optice (un laser de mică putere ce „sapă“ în suprafaţa activă a discului).

CD-urile permit stocarea unor cantităţi mari de informaţii, capacitatea sa standard fiind de 700 MB.

Unităţile de CD pot fi de două tipuri:

o CD-ROM – care permit doar citirea CD-urilor deja inscripţionate;

o CD-RW – care permit atât citirea CD-urilor cât şi memorarea informaţiilor pe ele.