Liceul Tehnologic ,, Grigore Moisil”

Catedra: Limba si Literatura romana

Caragiale , contemporanul nostru……

Individualitatea creatiei lui Caragiale este asa de puternica incat , la prima vedere,
intreprinderea de a cauta in literatura romana, anterioara, precursori ai dramaturgului sau
prozatorului pare zadarnica. Istoricul literar cel mai erudit stie ca opera profund originala a lui
Caragiale nu are antecedente, ca n-a fost niciodata anticipata de nicio scriere de aceeasi
esenta, oricat de modest realizata din punct de vedere artistic.
Caragiale a fost tipul creatorului pasionat, pe care viata intelectuala a tarii l-a
framantat necontenit si nu i-a dat linistea specifica spiritelor mediocre care prefera sa treaca
nepasatoare pe langa lucrurile ce le pot tulbura tihna. Recitind contributiile pe taramul
publicisticii culturale, imaginea unui Caragiale indifirent, privind cu scepticism in jurul sau si
cu oarecare voluptate a negarii , apare anacronica si unilaterala. E drept, Caragiale poate a
avut, mai mult decat alti contemporani ai sai , pasiunea criticii si fulgerele pe care le-a aruncat
in cercetarile sale critice asupra teatrului romanesc, de pilda, a luminat literatura vremii.
E drept , Caragiale, spirit malitios cum putine au fost altele , a patruns cu inciziile
sale mai adanc si fara menajamente , dezvaluind nu atat defectele de amanunt , cat directii ,
sisteme gresite. Si tocmai pentru aceasta , articolele sale au spravietuit timpului. Desigur .
aprecierile asupra unei opere si fapte de cultura trebuie raportate si intelese in contextul
epocii. Dar toate pledeaza pentru corectarea imaginii false a unui Caragiale privind in jur cu
satisfactia descoperirii numai a ceea ce cade sub incidenta satirei . A fost bucuros sa ii
sprijine pe cei ce faceau opera de pionierat si pe cei ce isi asezau activitatea sub semnul
dezinteresului , intr-o vreme cand interesul vulgar era suveran. Concerte simfonice la
Bucuresti , o revista dedicate taranimii , un manual didactic bine intocmit , un dictionar util ,
au avut parte de calduroasa lui primire si incurajare.
Dar daca peste decenii , recitind pe Caragiale , deslusim mai sclar trasaturile
portretului sau si il intelegem in toata complexa lui infatisare , nu este mai putin adevarat ca
ideile afirmate de el au capatat perenitate. Timpul a trecut peste teatrul lui Caragiale fara a
altera cu nimic viabilitatea umana si artistica, am putea spune ca departarea de atmosfera
militanta a junimismului ne-a dat o perspectiva mai clara a valorii lui creatoare. Temerile d-
lui Lovinescu nu s-au confirmat , in sensul sufocarii fondului uman , prin circumstantierea
istorica. Unele expresii mutilate , unele aluzii de istorie politica , tabloul general al
moravurilor electorale , nu i-au luat omenescul , i-au tocit numai asperitatile care puteau sa
trezeasca susceptibilitati contemporane..
Este curios ca insasi critica nationala , in majoritatea ei, n-a acceptat de la inceput
opera scriitorului. Cu exceptia lui Maiorescu , care a insistat asupra organicitatii ei de

1
Motto: ,, Copiii nostri vor avea , poate, de ce sa planga … noi , am ras destul! ’’ ( I. L.
Caragiale)
creatie , aparand-o de o pretinsa ,, imoralitate’’ , criticii urmatori au inceput sa ii caute diferite
lacune . Astfel , Gherea l-a mustrat pe marele comic pentru lipsa lui de ideal social ,
imputandu-I ca ,, rade cu pofta ’’ de metehnele pe care le satirizeaza. Mai tarziu , Lovinescu ,
la rezerva viabilitatii comediei caragialiene , pe care o socotea repede intrata in domeniul
documentului social , a reluat obiectiile lui Gherea , exprimandu-si dezgustul pentru lumea ei
de infirmi morali.
Caragiale ne vorbeste la distanta de atatea decenii despre acest simt al masurarii ,
al judecatii lucide ce trebuie sa ne insoteasca intotdeauna. Isi hranea certitudinile si
optimismul cu privire la viitorul artei noastre din increderea nelimitata in fortele spirituale ale
poporului roman , din aprecierea lucida a ceea ce au realizat cei dinaintea sa: ,, Popor
statornic’’ , cum numea el poporul roman , are ,, bunul lui simt , o istorie plina de suferinta ,
nevoi , simtiri si ganduri proprii ‘’. De aceea i-a combatut folosind adeseori armele ironiei , pe
cei ce se credeau ,, chemati ‘’ a scrie pentru teatru si care ,, nici nu cunosc istoria tarii.’’ De
aceea, ani de zile , in repetate randuri , a indreptat un foc concentric impotriva operelor
literare de imprumut ce deformau si mutilau sufletul poporului roman , ce nu tinea seama de
calitatile lui specifice. Pentru ca scepticul Caragiale a avut un ideal pe care nu l-a infirmat
niciodata: dragostea fata de acest pamant , de oamenii de aici , de zestrea spiritual ape care ei
au daruit-o omenirii.
Intr-un moment in care s-au auzit glasuri ce exprimau ingrijorarea fata de viitorul
culturii noastre , Caragiale le riposta: ,, Dar sa ne temem ca are sa se prapadeasca , sa se
piarza, asa , de azi pe maine pana nici nu s-a ridicat bine-n picioare , un neam de zece
milioane…’’. A avut atunci , cand a vorbit despre tara si poporul sau , despre valorile
spirituale , cuvintele unui adevarat vizionar!
A venit , poate , timpul sa ne aducem aminte de acel Caragiale pe care l-a produs
epoca lui , atat de asemanatoare cu cea pictata de impresionisti , vesela , nepasatoare. Din
istoria secolului nostru , lumea lui Caragiale se retrage , pe nesimtite , in postistoria epocii
frumoase care i-a dat nastere!

Prof . BADICA ANA-MARIA

2
Motto: ,, Copiii nostri vor avea , poate, de ce sa planga … noi , am ras destul! ’’ ( I. L.
Caragiale)