Originea limbii romane

«Limba se naşte şi se dezvoltă odată cu naşterea şi dezvoltarea societății şi moare odată cu moartea
acesteia»

Evoluția limbii este o condiție de bază pentr-u dezoltarea spirituală a fiecărei națiuni. Ea se afla intr-o
permanentă căutare fiind ca un organism viu, ce-și înnoiește stabil structura .Originea limbii române
este legata de procesul de formare a poporului român.Evoluția accesteea, ca şi a oricărui fenomen, are
loc necontenit, ca rezultat al luptei permanente dintre vechi şi nou, al trecerii de la acumulările
cantitative, realizate în sute de ani, la salturile calitative și inovative. 

Etnogeneza româneasca a fost exprimată divers ,adesea plină de contradicții sau fara dovezi
concludente originea limbii este atestată de diverse teorii : teoria continuității daco-getice , teoria
migraționistă a românilor din sudul Dunarii, teoria rezistentei & a asimilarii elementului latin , teza
expansiunii spiritualitatii daco-geto-tracice etc. Din decalogul veacurilor , s-au desprins mai multe
grupari de limbi: geto-dacică ,latină,slavă,magheară,turcă,greacă,francexă...etc. Între acestea există o
multitudine de asemănări cu specificul limitelor introduse de veacuri.

1Pornind de la cultura daco-getică, am putea afirma că este una originală ce își are rădăcinile bine și
adânc înfipte în mediul și în credința autohtonă, putând fi urmărită în timp cu milenii în urmă. Se
presupune că ar fi fost prima limbă care a influențat latina vorbită în Dacia, însă se știu prea puține
despre această limbă.Preluînd în limba română unele elemente de cultură dacică s-au stabilit și anumite
transformări ce au dus la îmbogățirea, făurirea unei limbi profund-originale,adaptată și prelucrată în
manieră proprie. Aportul făcut, mai cu seamă în ultimele 2 decenii, de cultura geto-dacice, a spulberat
anumite concepții și a introdus o notă reformatoare in cultivarea limbii române.  S-au găsit aproximativ
300 de cuvinte pur românești, despre care se crede că ar putea fi moștenite din substratul limbii dace,
multe dintre ele legate de viața pastorală.Cuvintele care se presupun a fi de origine dacică: abur, a
ademeni,aidoma, a ameţi, amurg, a anina, aprig, a arunca, baci, baligă,baltă, barză, balaur, a băga, băiat,
bălan, bordei, bortă, brad, brînduşă, brînză, brîu, brusture, a bucura, bucuros, a răbda, reazem, a
scăpăra, scrum, sîmbure, stejar, sterp, stînă, strugure, şale, şopîrlă, Şoric (pielicică de porc),  vatră, viscol,
zăr (zer),a zburda, zestre, a zgîria.

2O altă influență materializată este introdusă de limba latină care a stat la baza gramaticii și morfologiei
românești . Astfel limba română a preluat câteva trăsături specifice care nu se găsesc în celelalte limbi
romanice.Unele dintre trăsăturile comune în cadrul acestei uniuni lingvistice sunt :  prezența articolul
hotărât , îmbinarea elementelor eterogene pentr-u cazurilor genitiv și dativ, formarea timpurilor viitor și
perfect, precum și evitarea infinitivului. Aceste influențe s-au materializat în produse evident superioare
de care cultura română nu a beneficiat anterior. Originea latină a limbii române reprezintînd punctul de
pornire în stabilirea etimologiei unor cuvinte aparte.O contribuție aparte a avut cercetătoriir români
:Lazăr Şăineanu, Sextil Puşcariu, Simion Florea Marian, George Coşbuc, dar şi a celor străini Andres M.
Kristol, Maria Grossmann. plecare în cercetare. Numele celor şapte culori care alcătuiesc materialul de
studiu româna le-a moştenit din latină: alb, negru, roşu, galben, albastru, verde, vânăt . Termenii
transmişi şi-au păstrat sensul lor exact (lat. VIRIDIS > rom. verde, fr. vert, it. verde) O altă influență a fost
asupra creștinismul, drept dovada stau cuvintele de baza ale credintei crestine, care se regasesc in
romana, prin mostenirea directa a unor termeni din latina: Dumnezeu (din domine deus), crestin (din
christianus), biserica (din basilica), botez (din baptism), rugaciune (din rogationem), preot (din
presbiterius), cruce (din crucem), pacat (din pecatum), inger (din duiangelus) etc..
Denumirile principale, de însemnătate primordială pentru viaţa şi activitatea umană în limba
moldovenească sînt asemănătoare celor de origine latină:

— părţi ale corpului: cap, mînă, faţă, ochi, nas, păr, ureche, limbă, piele, inimă, os ş. a.;
— obiecte, fenomene ale naturii: apă, gheaţă, cer, munte, rîu, piatră, nour, rîpă ş. a.;
— raporturi de înrudire: părinte, soră, nepot, fiu, bărbat, familie, frate, femeie ş. a.;
— animale, păsări, insecte: cal, capră, cîne, cerb, iepure, lup, găină, furnică, muscă ş. a.;
— copaci, ierburi: pom, plop, măr, iarbă, frunză ş. a.;
— cereale: pîne, secară, orz ş. a.;
— obiecte de cultură materială: casă, roată, uşă, fereastră, car ş. a.;
— metale: fer, aramă, aur, argint ş. a.;
— zile, luni, anotimpuri: august, zi, an, sară, noapte, luni, marţi, iarnă ş. a.;
— cuvinte referitoare la orînduirea social-politică: ţară, cetate, lege, stat, guvern ş. a.

3Una dintre influențele de bază asupra limbii române a avuto limbile slave datorită migrației
triburilor care traversau teritoriul României de astăziI nfluența slavă a continuat în Evul Mediu, în
special prin folosirea limbii slavone bisericești, în scop liturgic și ca limbă de cancelarie, până
în secolul al XVIII-lea. Împrumutul român este o consecinţă a contactului cultural ceea ce relevă
unele avantaje privind puterea de

implementare, prestigiul şi bogăţia semantică prin intermediul căreia obiectele şi ideile împrumutate
devin dezirabile şi folositoare.Influența slavă se simte atât la nivel fonetic cât și lexical până la 20% din
vocabularul limbii române este preluat din slavonă

Însumînd mărturiile despre fondul slav în limba moldoromână observăm că se evidenţiază trei categorii
de cuvinte:

1. cuvinte din perioada străveche, din timpurile comunității indo-europene şi a contactelor dintre traci,
protoslavi şi slavii timpurii; (babă, colac, nevastă, coasă, rană, slab, dăruiesc, citesc, cerneală, milă
2.cuvinte slave vechi, de provenienţă bulgară şi sîrbă;
3. cuvinte slave răsăritene caracteristice numai limbii moldoveneşti, împrumuturi ce imprimă acestui
idiom anumite particularităţi, individualizîndu-l, determinîndu-i specificul, dîndu-i un anumit farmec şi
originalitate: dulcele grai moldovenesc. cuvinte imprumutate din limba slava (sau derivatii):a iubi, glas,
nevoie, prieten, osanda, a zambi, zapada, ceas, duh, iad, granita jertfa, magar, nadejde, perstera, pricina,
rai, ras, a sadi, scarba, sfant, sila, stapan, sfant, veac, vreme, plug, sită, război, brici, dobândă, a sfarsi, a
savarsi, apostol, arhiereu, calugar, cazanie, slova, staret, episcop, evanghelie, brazda, ogor, snop, baba,
boier, sticla, steag, veac, veste, zid, zvon, bogat, bolnav, scund, slab, vesel, vrednic, cladi, izbi, indrazni,
lipi, lovi, privi, trai, trasni

O dară cu  secolul al XIX-lea, româna a intrat în contact cu câteva limbi apropriate geografic de aceasta:

germană (de exemplu: cartof < Kartoffel; bere < Bier; șurub < Schraube)

greacă (de exemplu: folos < ófelos; buzunar < buzunára; proaspăt < prósfatos)

maghiară (de exemplu: oraș < város; a cheltui < költeni; a făgădui < fogadni; hotar < határ; chip < kép)

turcă (de exemplu: cafea < kahve; cutie < kutu; papuc < papuç)

ceea ce a dus la apariția și la dezvoltarea noilor cuvinte care a stat la baza dezvoltării patrimoniului
nostru cultural . Influenţa greacă S-a realizat prin coloniile greceşti din Dobrogea, prin influenţa
Bizanţului asupra culturii noastre şi prin domniile fanariote. Termeni: alfabet, geometrie, condei, dialog,
analogie, , VAsile, Ioan, Alexandru, Constantin, Elena, Andrei, Teodor

Influenţa turcă s-a realizat ca urmare a deselor şi violentelor incursiuni ale Imperiului otoman în
principate. Termeni: paşă, vizir, iahnie, cataif, harem, hazna, rahat, cafea, alivenci, halva, sarma, simigiu,
geamgiu, ciulama, musaca.

Influenţa franceză se datorează contactelor culturale, introducerii studiului limbii franceze în şcoli.
Termeni: republică, administraţie, egalitate, librărie, parfumerie, galanterie, constituţie, revoluţie,
libertate, cavalerie. Această influenţă continuă, limba română adoptă multe neologisme de origine
franceză.

Etapele evoluției limbei literare

Dea lungul istoriei limba română evoluiază în strinsă legătură cu dezvoltarea culturală a societăți.
Aceasta apare in anumite imprejurari , in functie de dezvoltarea culturala a societatii pe care e menita
sa o serveasca , iar constituirea ei imbraca , oblgatoriu , aspectul unui proces , al unei evolutii care se
intinde pe o perioada de timp determinata . Limba română este limba latină vobită în mod neîntrerupt
în partea orientală a Imperiului roman cuprinzând provinciile dunărene romanizate din momentul
pătrunderii limbii latine în aceste provincii şi până în zilele noastre”

PERIOADA DE FORMARE A LIMBII ROMÂNE  a constituit citeva etape de bază :

       procesul de formare a limbii romane se incheie sec VI-VII, rezultand romana comuna ;

    in sec XIV-XV are loc desprinderea dialectelor limbii romane : aromana , meglenoromana ,
istroromana , dacoromana ;  

in 1521  Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung, datată cu exactitate de N. Iorga (29 – 30 iunie 1521) este
adresată lui Johannes Benkner, judele Braşovului, şi avertiza asupra unei posibile incursiuni a turcilor
peste Dunăre. Textul arată deprinderi exersate de scris în limba română.       tot in sec al XVI-lea se
scriu primele carti in limba romana – texte maramuresene;

  Primele tiparituri in limba romana dateaza din a 2 a jumatate a sec al XVI-lea , fiind editate de
catre diaconul Coresi, ce tipareste 11 articole religioase in limba slava si 9 carti in limba
romana.Tipariturile sale constitue dupa unii lingvisti romani inceputurile limbii romane literaredeoarece
diaconul , originar din Targoviste utilizeaza limba din aceasta zona care a devenit baza limbii romane
literare.

Sec al XVII-lea are o deosebita importanta in evolutia limbii romane literare pentru ca se inmulteste
tiparirea de carti religoase in limba romana.

 Cele mai importante astfel de tiparituri sunt Cazania (1643)-Varlaanm , Noul Testament de la

Balgrad(1648)-Simion Stefan , Psaltirea in versuri (1673)-Dosoftei , Biblia de la Bucuresti (1688)
,Didahiile lui Antim Ivireanul.

Prin ele, treptat , limba romana evolueaza , isi imbogateste vocabularul , se nuanteaza.In aceste
tiparituri gasim inceputurile stilului beletristic , astfel in Psaltirea lui Dosoftei apar primele imagini
poetice , figuri de stil , comparatii artistice.Prin Didahiile lui Antim Ivireanul se pun bazele stilului
oratoric.In Cazania lui Varlaam apar elemente ale stilului popolar narativ.In Predoslavia catre cititoria lui
Simion Stefan este pusa problema latinitatii limbii romane si a unitatii ei.
  In sec XVII-XVIII apare istoriografia in limba romana odata cu marii cronicari Grigore Ureche , Miron
Costin , Ion Neculce.

       In ultimele 3 decenii ale sec al XVIII-lea , odata cu aparitia Scolii Ardelene , incepe procesul
de modernizare a vocabularului prin introducerea de neologisme de origine franceza sau din latina culta.

 Modernizarea vocabularului a limbii romane are loc in sec al XIX lea , dupa Unirea din 1859 , cand in
limba noastra patrunde un numar mare de neologisme de origine romanica , datorita carora se produce
un proces de reromanizare a limbii romane si de modernizare a vocabularului.

O contributie importanta la formarea limbii romane literare apartine pasoptistilor , iar stabilizarea limbii
romane literare in tiparele ei actuale se produce prin opera marilor clasici : Mihai Eminescu , Ion
Creanga , I.L.Caragiale , Ioan Slavici.

Procesul de perfectionare a limbii romane continua si in sec al XX -lea , la imbogatirea masiva a limbii
literare  cu neologisme contribuind simbolistii si scriitorii interbelici , ce consolideaza procesul de
modernizare a limbii inceput la jumatatea sec al XIX -lea

      III . Demonstrarea caracterului latin al limbii romane

Limba romana face parte din grupul limbilor romanice , alaturi de: catalana , dalmata , franceza , italiana
, portugheza , provensala , reto-romana , sarda , spaniola. Demonstrarea caracterului latin al limbii
romane se poate face prin metoda comparativ istorica.

 1.sistemul fonetico-fonologic este cel mostenit din latina populara cu unele modificari , astfel se
remarca faptul ca din latina in romana s-au produs urmatoarele modificari :

-inchiderea vocalei ‘’a’’ atunci cand este urmata de consoanele ‘’m’’ sau ‘’n’’           ex : campus > camp

‘’o’’ accentuat s-a diftongat ex : florem > floare

  2.Structura gramaticala a limbii romane e mostenita aproape integral din cea a latinei populare , dar in
general gramatica limbii romane populare fiind mai simpla , romana a dus mai departe acest proces de
simplitate a structurii gramaticale /     Astfel, in domeniul verbului s-au mostenit din latina cele 7 moduri
la care romana a adaugat conditional-optativul. In latina erau 3 timpuri (imperfect , perfectul si mai mult
ca perfectul) iar in romana s-a adaugat si perfectul compus.

 S-au mostenit de asemenea cele 4 conjugari din latina : -canto-are ; (a) canta (I) -video-ere ; (a) vedea
(II) faco-ere  ; (a) face (III) audio-ire ; (a) auzi (IV)

In ceea ce priveste substantivul, a mostenit declinarile lor.In latina erau 5 declinari , iar in romana din
cauza caderii consoanei finale , au ramas 3 declinari.

Am mostenit toate cele 5 cazuri din  latina , cu exceptia “Ablativului”.Marea varietate a pronumelor din
romana isi are originea tot in latina ;astfel ,ego , mei , mihi , me > eu , mie , ma , mi.

Numeralul este mostenit integral din latina cu exceptia numeralului 100.

 

De fapt structura vocabularului limbii romane este urmatoarea:

* Elemente romanice 71.66%, din care

o 30,33% latineşti moştenite
o 22,12% franceze
o 15,26% latineşti savante
o 3,95% italiene
* Formaţii interne 3,91% (majoritatea fiind bazate pe etimoane latine)
* Slave total 14,17%, din care
o 9,18% slava veche
o 2,6% bulgăreşti
o 1,12% ruseşti
o 0,85% sârbo-croate
o 0,23% ucrainene
o 0,19% poloneze
* Germane 2,47%
* Neogreceşti 1,7%
* Traco-dace de substrat 0,96%
* Maghiare 1,43%
* Turceşti 0,73%
* Englezeşti 0,07% (în creştere)
* Onomatopee 0,19%
* Origine incertă 2,71%

Concluzii
Dacă avem în vedere şi alte împrumuturi, putem afirma că

influenţele exercitate asupra limbii române sunt foarte variate şi că

ele explică mult discutata progenitate a vocabularului românesc

judecată în ansamblu. Este interesant de remarcat că aceste

influenţe nu au alterat esenţa latină a limbii noastre, în schimb au

influenţat fizionomia ei lexicală până într-atât încât şi-au asigurat

un loc aparte printre celelate idiomuri neola