Tema 3.

Documentarea-informarea
în cercetarea ştiinţifică

1. Informaţia ştiinţifică economică în perioada

contemporană
2. Documentarea bibliografică
3. Documentarea directă asupra faptelor empirice
Informaţia ştiinţifică economică în
perioada contemporană
 Produsul specific al ştiinţei - oricare ar fi purtătorul lui
concret - este informatia ştiinţifică. Valoarea informaţiei
condiţionează în cel mai înalt grad decizia economică
micro, mezo şi macroeconomică.
 În orice domeniu, al practicii sau al ştiinţei, informaţia
îndeplineşte o serie de funcţii:
 informaţia este instrument de muncă şi deci de producţie;
 informaţia este capital al materiei cenuşii;
 informaţia este o moştenire, un patrimoniu cultural - ştiinţific viu;
 informaţia este instrument de pregătire şi calificare profesională;
 informaţia este un factor de schimb între oameni, agenţi etc.;
 informaţia este un motor al creaţiei, al adaptării şi inovării.
Informaţia ştiinţifică are o serie de particularităţi:
 spre deosebire de bunurile corporale, materiale, cunoştinţele
ştiinţifice au proprietatea de a se acumula şi multiplica necontenit;
 informaţia ştiinţifică este o resursă a societăţii cu caracter practic
inepuizabil, putându-se automultiplica şi amplifica;
 prin utilizare, informaţia ştiinţifică se consolidează, se perfecţionează
şi completează;
 cunoştinţele ştiinţifice acumulate de-a lungul vremii apar ca o sursa
gratuită de putere de creaţie a oamenilor;
 atunci când într-o formă sau alta sunt transmise altor persoane,
cunoştinţele ştiinţifice nu se înstrăinează;
 în vederea valorificării acestor calităţi distinctive ale informaţiei
ştiinţifice, eforturile se cer orientate simultan în două direcţii majore:
 asigurarea cadrului organizatoric, a mijloacelor de culegere de stocare, de
prelucrare şi de transmitere a informaţiilor ştiinţifice;
 crearea de noi informaţii ştiinţifice în sfera cercetării ştiinţifice în laboratoare,
institute şi academii de cercetare etc. Informaţiile ştiinţifice produse şi furnizate de
cercetarea ştiinţifică servesc realizării de invenţii şi inovaţii, crearea de produse,
program (soft-ware), elaborarea de noi materiale, utilaje, tehnologii, sisteme
moderne de formare a personalului, de organizare şi management.
Piaţa informaţiei ştiinţifice
 Informaţia ştiinţifică este o marfa ea are atributele oricărei
mărfi, de cerere şi de ofertă.
 Cererea de informaţii ştiinţifice economice în epoca
globalizării economiei mondiale se determină oriunde prin
luarea în considerare a următoarelor straturi
(componente):
 stratul ambiental - pentru procesele geofizice, adică
pământ, aer, resurse naturale şi pentru procesele
ecologice;
 stratul tehnologic - pentru activităţile umane legate
de transferul de energie şi materii prime;
 stratul demo-economic - pentru evidenţa populaţiei, a
producţiei şi a altor procese economico-sociale;
 stratul socio-politic - pentru sistemele instituţionale şi
procesele sociale;
Piaţa informaţiei ştiinţifice
 Oferta de informaţii ştiinţifice economice este cantitatea de
informaţii ştiinţifice care poate fi vândută în condiţiile preţului
existent. Oferta de informaţii ştiinţifice economice - diferită
conceptual de oferta de informaţii economice - se caracterizează
prin următoarele trăsături speciale:
 oferta de informaţii ştiinţifice economice se formează într-un timp
îndelungat, în care se instruieşte fiecare generaţie de specialişti;
 oferta de informaţii ştiinţifice economice depinde de vârstă, sex, starea
sănătăţii, psihologie, condiţii de muncă specifice cercetătorilor;
 oferta de informaţii ştiinţifice economice este perisabilă într-un grad
foarte ridicat. Uzura morală a acestei oferte ştiinţifice este accelerată şi
se produce, în special, datorită progresului alert al ştiinţei şi al
tehnologiei;
 oferta de informaţii ştiinţifice economice se produce în cadrul activităţii
de cercetare ştiinţifică economică.
Accesul la informaţii

 În cazul cercetării ştiinţifice se deosebesc două

tipuri de acces:
 Accesul fizic – permisiunea de a colecta datele
necesare într-o singură rată
 Accesul permanent – permisiunea de a colecta date
suplimentare la diferite etape de cercetare în diferite
subdiviziuni
 Obţinerea accesului la informaţii poate fi
problematic, astfel pentru a obţine acces la
informaţii pot fi aplicate 2 modalităţi:
 Utilizarea unor relaţii personale
 Aplicarea adresărilor oficiale
2. Documentarea bibliografică
 Orice studiu şi orice investigaţie ştiinţifică presupune
cunoaşterea lucrărilor publicate pe tema respectivă şi a
rezultatelor obţinute în cercetări asemănătoare de către
alţi învăţaţi. Se impune astfel alcătuirea unei bibliografii
cât mai cuprinzătoare şi adecvate;
 Studierea surselor bibliografice permite:
 Evitarea cercetărilor deja efectuate;
 Convingerea în actualitatea temei;
 Cunoaşterea gradului de elaborare a temei;
 Precizarea obiectivelor cercetării;
 Elaborarea sintezei bibliografice.
 Trimiterile bibliografice vor trebui sa fie precise pentru a
putea permite cunoaşterea şi identificarea originii
informaţiilor cuprinse în cercetare;
 Sunt practicate două procedee de constituire a bibliografiei:
 procedeul empiric, potrivit căruia cercetătorul îşi
stabileşte singur, treptat, adesea la întâmplare
materialele bibliografice necesare;
 procedeul sistematic, potrivit căruia bibliografia este
stabilită de centre specializate de documentare, la
„comanda" echipei de cercetare.
 In funcţie de conţinutul materialelor
bibliografice putem stabili:
1. o bibliografie generală,
constituită din lucrări şi Surse
documente teoretice,
epistemologice şi
metodologice generale,
care se refera la probleme
şi aspecte interesând
mai multe domenii şi teme
de cercetare;
Primare Secundare Terţiare
•Ziare
2. o bibliografie specifică, •Rapoarte ştiinţifice •Sinteze de referate
•Reviste
•Publicaţii guvernamentale •Indici bibliografici
constituită din documente •Documentaţie statistică
•Monografii
•Enciclopedii şi dicţionare
care se referă direct la tema •Teze de doctorat
•Tratate
•Antologii
studiată şi la „universul" •Eseuri ştiinţifice
concret investigat;
Conţinutul complex al documentării ştiinţifice rezultă din etapele sale interne, şi anume:

a) Informarea asupra surselor cuprinde următoarele operaţiuni principale:

 identificarea surselor existente pentru tema de cercetare;

 locul unde este depozitată şi posibilităţile de obţinere, de acces;
 conturarea unui program de continuare a informării şi pe parcursul etapelor de cercetare care
urmează documentării în ansamblu, până la încheierea temei de cercetare şi chiar după
aceasta.
b) Culegerea surselor include activităţile de:
 obţinerea (procurarea) surselor;
notarea (fişarea) surselor;
 examinarea sumară a surselor (cuprinsul acestora, semnificaţia, posibilitatea de folosire
ulterioară etc.).
с) Studierea surselor este etapa de învăţare cu cel mai intens consum intelectual şi cu cel mai mare
consum de timp. Ea cuprinde următoarele activităţi mai importante:
 gruparea surselor documentare în mai multe clase, în raport cu conţinutul temei de cercetare şi
cu timpul disponibil pentru studiu evaluarea globală a unor surse;
 studiul aprofundat al surselor din perspectiva nevoii de cunoaştere a literaturii de
specialitate, a faptelor empirice, a ipotezelor şi ideilor teoretice pro şi contra, a metodei de
analiză şi calcul etc.
d) Utilizarea surselor în cadrul procesului de documentare se referă la:
 consemnarea sistematizată a informaţiilor unei surse ca bază de comparaţie şi confruntare cu
alte surse;
 interpretarea generală a surselor;
 pregătirea utilizării informaţiilor documentare în cadrul celorlalte etape ale cercetării propriu-zise,
definitivării structurii finale a lucrării în vederea redactării etc.,
Documentarea bibliografică
 Analiza documentelor este una din cele mai vechi, dar
şi una din cele mai răspândite metode de cercetare. Este
o metodă clasică, universală
 Documentarea bibliografică este o componentă mai
largă a procesului cuprinzător de documentare ştiinţifică.
 Sursele de documentare bibliografică, după criteriul -
gradul de originalitate şi intermediere, se structurează în
patru categorii:
 documente primare;
 documente secundare;
 documente terţiare:
 microformateîe.
Documente primare
 Documentele primare sunt acelea în care se cuprind rezultatele
cercetărilor ştiinţifice, contribuţiile originale ale cercetătorilor,
adică informaţia ştiinţifica (formele de comunicare ştiinţifică).
 Documentele primare sunt împărţite în două grupe:
 documente primare periodice, cum sunt seriale, editoriale, reviste,
ziare, publicaţii. anuare
 documente primare nepenodice-tradiţionale, cum sunt cărţi
(tratate, manuale, monografii), broşuri, publicaţii aie unor instituţii şi
organisme naţionale şi internaţionale, congrese şi simpozioane;
 speciale:
standarde, brevete de invenţii, cataloage şi prospecte comerciale
şi tehnice, rapoarte de cercetare ştiinţifică, teze de doctorat;
 documente de evidenţă a faptelor empirice: evidenţă contabilă
şi statistică, (dări de seamă şi anchete) evidenţă operativă,
analize, expertize şi studii etc.
 Documentele secundare sunt rezultatul prelucrării documentelor
primare în vederea facilitării muncii cercetătorului de identificare,
selecţie şi de utilizare a documentelor primare. Documentele
secundare se clasifică în:
 periodice reviste de referate, reviste de titluri;
 neperiodice, cum sunt: enciclopedii, dicţionare, bibliografii,
cataloage, indexuri bibliografice, sinteze documentare, ghiduri
bibliografice, tezaure ş.a.
 Documentele terţiare sunt acelea care rezultă din prelucrarea
documentelor secundare. Documentele terţiare sunt: bibliografii,
culegeri de traduceri, sinteze de referate etc.
 Microformatele sunt înregistrări pe benzi, discuri, imagini etc.
facilitate de extinderea tehnologiilor informaţionale moderne şi de
amplificarea schimbului internaţional de informaţie ştiinţifică. Intre
microformate pot fi menţionate: microfilme, microfişe, fotocopii,
benzi şi discuri magnetice, mijloace de difuzare în masă, TV,
Radio,
filme etc.
3. Documentarea directă asupra faptelor empirice

 Utilizarea datelor secundare

 Observare
 Interviu
 Anchetare
 Experiment economic
 Etapele cercetării sociologice empirice

de pregătire (proiec- de culegere a de prelucrare şi analiză a

tare şi organizare) informaţiei (de teren) informaţiei

pregătirea pentru prelucrare

elaborarea pro-
iectului cercetării
prelucrarea

cercetarea de probă
(sondajul - pilot) analiza şi interpretarea

formularea concluziilor,
elaborarea planului propunerilor şi aplicarea lor
de lucru şi alte în practică
măsuri
organizatorice
elaborarea raporturilor
de cercetare
Utilizarea datelor secundare
 Datele secundare reprezintă datele colectate anterior
în alte scopuri decât cele presupuse prin cercetarea
dată.
 Asemenea date pot exista în sistemul informaţional
intern al întreprinderii. Dacă ele lipsesc sau sunt
insuficiente, se poate adresa la biblioteci, un enorm
masiv de date conţinându-se în ziare (de exemplu,
cotaţiile bursiere, rezultatele activităţii SA, indicatorii
dezvoltării sistemului bancar, sondajele
conjuncturale ale diverselor pieţe etc.)
 Totalitatea datelor secundare pot fi divizate în trei mari
categorii:
 date documentate - scrise şi nescrise
 date obţinute din sondaje - colectate prin intermediul anchetării
 date colectate din surse multiple - date
documentate, bazate pe sondaje, sau combinaţii din acestea
Avantajele utilizării datelor secundare
 Costuri reduse de obţinere a informaţiilor
 Simplitatea obţinerii
 Posibilitatea efectuării analizelor comparative

Dezavantajele utilizării datelor secundare

 Corespunderea parţială a necesităţilor de
cercetare
 Dificultatea obţinerii accesului la unele date
 Incompatibilitatea unor date
Evaluarea calităţii surselor datelor
secundare
se efectuează în baza răspunsului la
următoarele întrebări-cheie:
 Setul de date secundare este relevant?
 Setul de date secundare este reprezentativ faţă de
colectivitatea generală?
 Cât de actuale sunt datele secundare?
 Cât de autentice (exacte) sunt sursele datelor
secundare?
 Cât de minuţios este descrisă metodologia
colectării datelor?
 Datele secundare sunt obiective sau posedă un
caracter preconceput ?
Observarea Observaţia empirică Observaţia ştiinţifică

1. Întâmplătoare şi 1.Plănuită, sistemică,

spontană repetabilă şi verificabilă
 Observarea
2. Fragmentară, 2. Integrală şi completă
reprezintă metoda incompletă
de cercetare 3. Lipsită de obiectivitate 3. Asigură un nivel înalt de
empirică, care (subiectivă) obiectivitate
presupune 4. Nu se fixează informaţia 4. Foloseşte diferite
(ne bazăm pe memorie) metode de fixare şi
înregistrarea şi înregistrare a informaţiei
codificarea 5. Nu este judecată, 5. Presupune un înalt grad
comportamentelor analizată critic de sistematizare, procedee
caracteristice moderne de analiză

colectivităţii 6. Nu este metodică 6. Este metodică

observate
7. Nu are fondal teoretic 7. Este fundamentată
teoretic
Observarea directă
 este metoda de colectare a datelor primare, prin care cercetătorul
este inclus în mediul de activitate al celor supuşi observării
 Prin aplicarea acestei metode, cercetătorul poate îndeplini unul din
patru roluri posibile:
 participant pur (devină membru al grupului de indivizi supus observării,
fără a-l informa de scopurile urmărite)
 observator pur (observatorul îşi ascunde
scopul urmărit, dar nu participă la activitatea grupului cercetat)
 observator participant (cercetătorul poate înregistra liber orice
evenimente sau intra în discuţii cu orice participant al grupului observat
fără a participa nemijlocit la activitatea desfăşurată de grup)
 participant-observator (Cercetătorul, fiind membru al
grupului observat, aduce la cunoştinţa grupului scopul
investigaţiei sale, încercând a câştiga încrederea maximă a
celorlalţi participanţi)
 Observarea directă posedă următoarele avantaje:
 permite cercetătorului de a înţelege, din propria experienţă, comportamentul
participanţilor la observare
 asigură obţinerea unor date complexe
 Dezavantajele metodei observării directe:
 cheltuieli de timp relativ mari
 posibilitatea apariţiei unor conflicte legate de rolul
cercetătorului-observator
 posibilitatea denaturării datelor în urma opiniilor
preconcepute ale cercetătorului

 Observarea structurată este metoda de colectare a datelor primare, care

permite determinarea repetiţiei faptelor şi proceselor studiate: a duratei şi
frecvenţei cu care se realizează activitatea, modul curent de executare,
dificultăţile şi locurile înguste existente, materialele şi informaţiile necesare
execuţiei, interacţiunea cu celelalte activităţi. Ea presupune obţinerea unor
caracteristici cantitative, din care motiv are loc structurarea preventivă a
proceselor de colectare a datelor.
Interviul
 Interviul reprezintă o discuţie orientată
între două sau mai multe persoane în
vederea colectării de date necesare
atingerii obiectivelor cercetării
 Interviul presupune parcurgerea
următorilor paşi:
 elaborarea planului de interviu;
 stabilirea listei de întrebări;
 dirijarea interviului şi înregistrarea datelor
Tipuri de interviu
 Interviul structurat presupune utilizarea fişelor cu întrebări identice
pentru toţi intervievaţii. Interviatorul citeşte întrebările din fişă,
răspunsurile primite fiind introduse într-un formular standardizat şi
codificat
 interviului semistructurat, toate întrebările
importante sunt puse într-o ordine fixată, dar acolo unde trebuie să
se obţină informaţii suplimentare sunt inserate întrebări suplimentare
 Interviul nestructurat este în toate cazurile neformal -
sunt specificate doar problemele dialogului, nu şi întrebările
concrete. Intervievaţii obţin posibilitatea de a discuta liber diverse
evenimente, modele de comportament şi opinii, ei fiind cei care
dictează tonul discuţiei
 Interviurile semistructurate şi nestructurate sunt organizate,
preponderent, pentru obţinerea unor date cu conţinut calitativ,
menite a explica mecanismele realizării unor fenomene şi procese
economice.
 în cadrul unui interviu, pot fi folosite următoarele tipuri de întrebări:
 întrebări de probă, cu care începe interviul şi se încearcă stabilirea unei
legături cu intervievatul;
 întrebări ajutătoare, care explică întrebările anterioare şi creează un
context favorabil obţinerii unor răspunsuri mai precise la întrebări;
 întrebări de verificare - reformulări ale unei întrebări prin care, în cazul
primirii unor răspunsuri diferite, se încearcă aflarea răspunsului corect.
 Fiabilitatea datelor poate fi pusă la îndoială în cazul comportamentului
preconceput al cercetătorului (tonul, formularea întrebărilor, interpretarea
răspunsurilor), sau a intervievatului (cînd întrebările adresate pot atinge
interesele personale ale intervievatului)
 validitatea informaţiei obţinute prin interviu poate fi apreciată după
următoarea scală:
 discuţia liberă în cadrul interviului nestructurat - 25-30%;
 răspunsuri obţinute în urma interviului structurat -40-75%;
 informaţii din intervievarea parţial structurată a specialiştilor-consultanţi -
90-95%.
 Pentru a asigura o calitate adecvată a datelor colectate prin interviu este
necesară respectarea unor condiţii:
 Informarea cercetătorului asupra organizaţiei cercetate
 Informarea participanţilor asupra subiectelor convorbirii
 Exteriorul cercetătorului şi modul lui de comportare
 Modalitatea de apune întrebări
Colectarea datelor primare prin
anchetare
 Anchetarea reprezintă procedeul de colectare a datelor, prin
care respondenţii răspund la un set identic de întrebări,
aranjate într-o consecutivitate determinată şi lansate pe un
suport scris.
 Anchetarea poate fi organizată în diferite moduri.
 autoorganizată: când chestionarul este trimis pe adresa
electronică sau internet (sondaj interactiv), prin poştă (sondaj
poştal) sau transmis personal (sondaj la domiciliu).
 sub controlul anchetatorului: în cazul sondajului telefonic şi al
interviului structurat.
 Majoritatea chestionarelor sunt orientate spre obţinerea
informaţiilor clasate în trei tipuri de variabile:
 de opinie - reflectă atitudinea anchetaţilor faţă de un anumit
fenomen
 de comportament acţiunile anchetaţilor
 de atribuit caracteristicile anchetaţilor
Exemplu de chestionar care conţine cele
trei tipuri de variabile
 1. Care este opinia Dvs. faţă de următoarea afirmaţie: „Consultantul trebuie să acorde prioritate intereselor
clienţilor faţă de interesele proprii"?
 sunt total de acord
 sunt de acord în linii
 generale
 am o atitudine neutră
nu sunt de acord
 2. Consideraţi că în activitatea lor reală consultanţii financiari acordă, de obicei, prioritate intereselor clienţilor faţă
de interesele proprii?
 în toate cazurile
 de obicei, da
 deseori, da
 uneori, da
 nici o dată
 3. Cât de des Dvs.personal acordaţi prioritate intereselor clienţilor faţă de cele proprii?
 în 80-100% din cazuri
 în 60-79% din cazuri
 în 40-59% din cazuri
 în 20-39% din cazuri
 în 0-19% din cazuri
 4. Care este vârsta Dvs. ?
 până la 30 de ani
 între 30 şi 40 de ani
 între 40 şi 50 de ani
 între 50 şi 60 de ani
 peste 60 de ani
 Majoritatea chestionarelor reprezintă o combinare a întrebărilor
deschise şi închise.
 întrebările deschise sunt acelea care solicită răspunsuri libere şi
imprevizibile
 întrebările închise furnizează un set determinat de răspunsuri
posibile dintre care chestionatul poate face alegerea. . întrebările
închise se clasifică în cinci categorii:
 Structurate - din setul de răspunsuri propuse, respondentul poate alege
orice răspuns, sau chiar mai multe.
 Categoriale - din setul de răspunsuri, respondentul alege doar un
singur răspuns
 De rang - respondentul ordonează răspunsurile după importanţă
 De scală - respondentul îşi exprimă atitudinea faţă de un enunţ
oarecare prin intermediul unei scale ordinale
 Cantitative - răspunsul la o întrebare cantitativă este un număr.

 Difuzarea chestionarului în vederea colectării datelor primare este

precedată de testarea lui pilotată. Numărul de respondenţi aleşi
pentru testarea pilotată
trebuie să fie suficient pentru a reflecta variaţiile caracteristice
colectivităţii generale: nu mai mic de 10 persoane şi 100-200 de
persoane pentru anchetările de proporţie.
Experiment economic
 Experimentul este reproducerea artificială a fenomenului ale
cărui condiţii de apariţie sunt în întregime controlate şi
reproductibile. Experimentul în economie este un procedeu de
verificare a relaţiilor dintre mai multe variabile - variaţia uneia
sau a mai multor variabile este controlată de cercetător, după
care se măsoară efectul acestei variaţii asupra variabilei
dependente.

 Variabila independentă corespunde unui factor manipulat de

cercetător, pe care acesta doreşte să-l măsoare. Variabila
dependentă corespunde factorului măsurat, celui despre care
doreşte să afle cauza de care depinde.

 Experimentul se efectuează în etapele următoare:

 Determinarea condiţiilor experimentului
 Efectuarea experimentului
 Confirmarea sau infirmarea ipotezei
 In funcţie
de scop, experimentele pot fi clasificate în:
 • experiment de cercetare - menit a descoperi
unele caracteristici în obiectul cercetat;
 • experiment de evaluare - orientat spre
măsurarea
unor parametri ale obiectului cercetat;
 • experiment de verificare - organizat pentru
confirmarea sau infirmarea conţinuturilor
teoretice.
 După modul de efectuare, experimentul poate fi
sincronic şi diacronic
Experimentul sincronic
 Experimentul sincronic reprezintă experimentul de
nivel minim, cu o singură măsurătoare. Astfel, un grup de
subiecţi este supus influenţei variabilei independente şi apoi i
se măsoară o serie de variabile dependente. In acelaşi timp,
altui grup, care nu a fost supus influenţei variabilei
independente, i se măsoară aceleaşi variabile dependente.
Primul grup se numeşte grup experimental, iar al doilea - grup
de control. Scopul unui asemenea experiment este, deci,
compararea măsurii obţinute în grupul experimental cu cea
obţinută în grupul de control. Distanţa dintre cele două măsuri
permite constatarea efectelor variabilei independente.
 De exemplu, dorim să cunoaştem influenţa unui mesaj
publicitar asupra comportamentului de cumpărare. Grupul
experimental este expus acelui mesaj publicitar, în vreme ce
grupul de control nu este supus nici unei astfel de influenţe. în
fiecare grup se efectuează apoi un anumit număr de măsurători
cu privire la comportamentul de cumpărare (de exemplu,
numărul de obiecte vândute). Atunci când comportamentul de
cumpărare este mai important în grupul supus mesajului
publicitar, însemnă că mesajul a avut un efect, între cele două
grupuri toţi ceilalţi parametri fiind egali.
Experimentul diacronic
 Experimentul diacronic, spre deosebire de cel sincronic, se
caracterizează prin două măsurători efectuate în acelaşi grup.
Compararea celor două măsurători permite cunoaşterea evoluţiei
grupului în timp, ceea ce explică denumirea acestui tip de
experiment, care poate lua mai multe forme:
 Observarea în timp Se efectuează o primă serie de măsurători asupra
unui grup de subiecţi, se introduce variabila independentă, apoi se
fac din nou aceleaşi măsurători. Se compară, aşadar, starea
iniţială a grupului cu starea consecutivă introducerii variabilei
independente şi se află, astfel, evoluţia grupului.
 Observarea în timp cu grupul de control Se folosesc două grupuri: unul
supus influenţei variabilei independente şi celălalt nu. Prima serie de
măsurători se face în ambele grupuri, iar compararea lor permite să ne
asigurăm că cele două grupuri sunt echivalente în ceea ce priveşte
variabila studiată. Apoi, doar unul dintre cele două grupuri este supus
variabilei independente. în final, se efectuează o nouă serie de
măsurători în ambele grupuri spre a le compara.