4.

Faceți o propunere coerentă de schimbare a școlii și a comportamentelor

cadrelor didactice pentru ca școala voastră să fie incluzivă și să răspundă
cerințelor educative ale tuturor copiilor.

Incluziunea se referă la faptul că „oricine, indiferent de deficienţa sa sau de

dificultăţile pe care le întâmpină în învăţare, trebuie tratat ca un membru al
societăţii, iar diversele servicii speciale de care are nevoie, trebuie furnizate în
cadrul serviciilor sociale, educaţionale, medicale şi celelalte servicii puse la
dispoziţia tuturor membrilor societăţii” (ap. Popovici D., 1999).
Astfel, incluziunea şi educaţia incluzivă pun accentul pe necesitatea ca
sistemul educaţional şi şcolile/grădiniţele să se schimbe şi să se adapteze continuu
pentru a răspunde diversităţii copiilor şi nevoilor ce decurg din acestea.
Principiul fundamental al educaţiei incluzive are în vedere dreptul fiecărui
copil sau tânăr, indiferent de gen, de apartenenţă etnică, religioasă, socială sau de
nivelul de dezvoltare a capacităţilor sale, de a beneficia de o educaţie de o bună
calitate, care să conducă în măsura cea mai mare posibilă la dezvoltarea
capacităţilor sale cognitive şi de integrare socială.
Pricipala schimbare ce ar trebui să se desfășoare atât la nivel de școală, cât
și la nivel de cadre didactice presupune schimbare de atitudini, comportamente,
curriculum, care să satisfacă diversitatea copiilor, inclusiv a celor cu C.E.S. și
dreptul la educație a tuturor copiilor.
Cadrele didactice ar trebui să aplice o pedagogie incluzivă, adică o
pedagogie a diversităţii, care conţine în esenţa ei atributele de a fi: pedocentristă,
progresistă, personalizată, optimistă, socială, o pedagogie a iubirii. Afecțiunea
acordată elevilor dezvoltă nu doar încrederea în profesori și actul didactic
propriu-zis, ci și inteligența emoțională de care fiecare individ în parte are nevoie
pentru viitor. Cadrele didactice vor fi instruite cu privire la metodele de aplicare a
școlii incluzive. Astfel prin activităţi practice la clasă, cadrul didactic capătă
încredere în forţele proprii şi devine un profesionist competent, capabil să ia
decizii prompte şi corecte în orice situaţie. Contactul direct cu elevii cu
CES îl face să simtă diferenţa dintre a lucra cu elevi obişnuiţi şi a lucra cu elevi
deosebiţi. Ca urmare, cadrul didactic îşi poate revizui în mod obiectiv
arsenalul de metode şi instrumente, adaptându-l la formele şi conţinuturile
procesului instructiv/educativ de tip incluziv. Doar în acest caz, demersul
său profesional va deveni accesibil tuturor elevilor şi astfel se vor asigura
finalităţile urmărite
La nivel de școală elaborarea unui curriculum “incluziv” este strict
necesar. Acest curriculum trebuie să se definească prin flexibilitate şi diversitate:
curriculum-ul adaptat la nevoile copilului; diversitatea situaţiilor de învăţare şi a
materialelor suportive; metodologie didactică diversificată, interactivă, adecvată
stilurilor şi tipurilor de învăţare diferite ale elevilor; diversitate în evaluare:
forme, metode, instrumente.
De asemenea consider că este strict necesar crearea şi funcţionarea unui
sistem de servicii de sprijin la toate nivelurile învăţământului: asistenţă psiho-
pedagogică (psiholog, logoped), asistenţă socială, medicală, sprijin în învăţare
(profesor de sprijin).
Așsadar discutăm despre un cumul de modificări, atât la nivel de școală, cât
și la nivel de cadre didactice, astfel încât acestea să răspundă cerințelor educative
ale tuturor copiilor.
În concluzie educaţia incluzivă presupune un proces permanent de
îmbunătăţire a instituţiei şcolare având ca scop exploatarea resurselor existente,
mai ales a resurselor umane, pentru a menţine participarea la procesul de învăţare
a tuturor elevilor din cadrul unei comunităţi