UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA’’, IAȘI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ “DUMITRU STĂNILOAE”

SECȚIA PASTORALĂ, ANUL II, SEMESTRUL II

DISCIPLINA: NOUL TESTAMENT

Darul de tămâie

STUDENT: MĂTRESCU IUSTIN

PROFESOR: CONF. DR.PR.

ILIE MELNICIUC PUICĂ

 Tămâia
Preliminarii
Înainte de a vorbi despre simbolistica tămâii in cartea Apocalipsei din Noul Testament
vom încerca să definim, în termeni cât mai coerenți ce este defapt tămâia.Tamaia este o substanta
rasinoasa obtinuta prin crestarea scoartei unor arbusti exotici, solidificata sub forma unor boabe
neregulate, de culoare galbuie-rosiatica, care prin ardere, produce un fum cumiros aromat
patrunzator. 
Aceasta rășina se strange de pe scoarta copacului si, pentru a fi mai parfumata, se
amesteca si cu alte arome, asa cum se precizeaza in Vechiul Testament (Iesire 30, 38). Tamaia
face parte din simbolurile de cult, fiind un aromat natural, folosit in toate religiile din vremuri
stravechi. Folosirea ei este expresia pioseniei, a cinstirii lui Dumnezeu: "Tamaie... sa nu va faceti
pentru voi: sfintenie sa va fie ea pentruDomnul" (Iesire 30, 34-37).
Tămâia a fost folosită  din toate timpurile şi de toate popoarele. ÎnAmerica
Centrală  tămâia aparţine aceluiaşi simbolism ca sângele, seva şi ploaia. Fumul de tămâie, ca şi
norul, izvorăşte din spiritul sfânt. Nor şi fum sunt două  cuvinte înrudite în limbile din America
Centrală.
Tămâia, prin fumul și mireasma ei, subliniază frumusețea actelor de cult, creează
atmosfera de sfințenie și, astfel, ea se integrează în actul de slujire a lui Dumnezeu ca un dar, ca o
prețioasă ofrandă și simbol al rugăciunii și al faptei bune. Să se îndrepteze rugăciunea mea ca
tămâia înaintea Ta, ridicarea mâinilor mele, jertfa de seară (Psalmul 140, 2), se cântă la slujba
Vecerniei. Tămâia e simbol al rugăciunii de cinstire a lui Dumnezeu, dar și de implorare a harului
sfințitor al Sfântului Duh: Tămâie Îți aducem Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, întru miros de
bună mireasmă duhovnicească, pe care primindu-o întru jertfelnicul Tău cel mai presus de
ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh, așa cum se formulează în Liturghierul
Ortodox.
 Simbolistica tămâii în Noul Testament și în Apocalipsă

Putem observa că tămâia sau darul tămâierii este identificat atât în Vechiul Testament cât
și în Noul Testamet. În Evanghelia după  Matei (2:11) citim că magii (craii)de la Răsărit, călăuziţi
de stea, căutau pe Pruncul Iisus şi pe Mama Lui. Ajungând la Betleem, au căzut la picioarele Lui,
I s-au închinat,aducându-I ca daruri: Aur ca unui Împărat; Tămâie ca unui muritor; Smirna cu
unui Dumnezeu. Astfel, tămâia a fost dată ca celui ce este Arhiereu .

Cele trei versete care fac obiectul lucrării noastre sunt acestea :

,,Şi când a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut
înaintea Mielului, având fiecare alăută şi cupe de aur pline cu tămâie care sunt rugăciunile
sfinţilor”.(Apocalipsa 5,8).

,,Şi a venit un alt înger şi a stat la altar, având cădelniţă de aur, şi i s-a dat lui tămâie
multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea
tronului.” (Apocalipsa 8,3)

,,Şi scorţişoară şi balsam şi mirodenii şi mir şi tămâie şi vin şi untdelemn şi făină de

grâu curat şi grâu şi vite şi oi şi cai şi căruţe şi trupuri şi suflete de oameni.”( Apocalipsa
18,13)

Înainte de a alcătui referințele anagogice la adresa acestor versete, este bine de menționat
faptul că acest obiect, tămâia, a însoțit de-alungul istoriei mântuirii neamului omenesc, parcursul
devenirii noastre la starea cea aleasă. Participăm cu cei din Vechiul Testament la tămâierile ce se
făceau la templu, suntem martori împreună cu magii la Nașterea Domnului, iar aceștia au adus
tămâie și în final vedem cu ochii minții cum îngerii tămâiază la Apocalipsă.

,,Şi când a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut
înaintea Mielului, având fiecare alăută şi cupe de aur pline cu tămâie care sunt rugăciunile
sfinţilor”.(Apocalipsa 5,8).

Cu referire la acest verset, Arhiepiscopul Andrei al Cezareei spune în felul următor :

„Alăuta” arată lauda lui Dumnezeu cea bine întocmită şi aşezată, iar tămîierile arată jertfa
credincioşilor cea cu 1 1 „Şi toate coamele păcătoşilor le voi zdrobi, şi se va înălţa cornul
dreptului” (Psalm 74: l6). bună mireasmă ce se aduce prin viaţa curată, precum spune Sfîntul
Apostol al lui Dumnezeu: „Noi sîntem [...] bună mireasmă a lui Hristos întru cei ce se mîntuiesc
şi întru cei ce se pierd” (2 Corinteni 2:15)*. Iar „cupele” arată gîndurile din care iese mirosul
faptelor bune şi rugăciunea cea curată.1

În continuare, același volum face precizarea că : „Mielul – zice cuviosul Averchie - a luat
cartea de la Cel ce şedea pe tron, şi îndată cele patru fiinţe (Serafimii) împreună cu cei douăzeci
şi patru de bătrîni au căzut înaintea Lui, dîndu-i închinare dumnezeiască. «Alăutele» pe care le
aveau în mîini închipuie cîntarea plină de armonie a sufletelor lor. «Cupele de aur pline cu
tămîie» sînt, aşa cum se arată, rugăciunile sfinţilor.”2

Emanația olfactivă, buna mireasmă a adevărurilor creştine revelate, pe care le

propovăduiesc aici, în lume, spre trezvia sulfletească a credincioșilor şi spre ieșirea lor din starea
de concupiscență. Miresmii tămâiei i se mai face o analogie cu donațiile pe care le fac creştinii
ca filantropie pentru Instituția divino-umană : „Un miros de bună mireasmă, bineplăcută lui
Dumnezeu“(Filipeni 4:10-19). Tamîia este simbolul meritelor jertfei ispasitoare a lui Iisus.
Mijlocirea pe care o fac bătrânii, este lucrarea pe care Hristos ne-a învăţat să o facem noi între
noi, să mijolcim unii pentru alţii,să ne sprijinim, să ne ajutăm. Această mijlocire nu este
ispăşitoare, ca a lui Hristos – este unică.

,,Şi a venit un alt înger şi a stat la altar, având cădelniţă de aur, şi i s-a dat lui tămâie
multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea tronului.”
(Apocalipsa 8,3)

Arhiepiscopul Andrei al Cezareii afirmă despre înger că ,,Peste fire sînt cele ce se pot vedea de
sfinţi, atît altarul, cît şi cădelniţa şi orice se spune. Deci, înaintea unui astfel de jertfelnic stînd,
îngerul cu cădelniţa de tămîiere, i-a adus lui Dumnezeu rugăciunile sfinţilor, ca pe nişte tămîieri.
Prin acestea, cereau ca Dumnezeu să micşoreze chinurile păgînilor din muncă şi a celor fără de
lege din veacul viitor, după sfîrşitul a toată lumea; şi, prin venirea Sa, să dea plată celor ce s-au
ostenit.”3

Cu referire strictă la verset același arhiereu menționează că : „Jertfelnicul de aur”, în

care s-a pus toată puterea de slujbă sfîntă şi pe care sînt aduse jertfele de mucenicie, este
Hristos, a cărui închipuire i-a fost arătată lui Moisi pe munte odată cu Cortul. Iar tămîierile sînt
rugăciunile sfinţilor, care sînt bună mireasmă lui Dumnezeu. şi, zicînd: „dinaintea tronului”,
spune că sînt înaintea Sfintelor Puteri cele prea-înalte ale lui Hristos.”

Spre o mai adâncă înțelegere, exegetul ne spune că ,,Fumul tămîiei s-a suit la Domnul.
Rugăciunile sfinţilor ce se aduc prin înger sînt primite. Apoi, umplînd cădelniţa din focul cel de
muncă, îngerul l-a făcut să se verse pe pămînt, precum i s-a arătat de demult lui Iezechiil că unul
din Heruvimi a luat din focul acesta şi s-a dat îngerilor ce au fost trimişi să-i ucidă pe locuitorii
1
Diacon Gheorghe Băbuț,Tîlcuire la Apocalipsă a Sfântului Părintelui nostru Andrei, Arhiepiscopul Cezareei.
Capadociei în lucrarea Comentariu extras la Apocalipsă a Sfântului Ambrozie , Episcop al Milanului , Editura
Pelerinul Român, Oradea,1991, pag.28
2
Ibidem,pag.28
3
Ibidem,pag.120
din Ierusalim (Iezechiil 10:2). Chipul acestui înger îl poartă fiecare arhiereu (episcop) ca un
mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, cel care înalţă rugăciunile unora şi milostivirile altora cu
rugăciunea, iar pe cei păcătoşi îi mustră fie cu cuvîntul, fie cu certări mai grele. şi s-au pornit
tunete, şi glasuri, şi fulgere şi pămîntul s-a cutremurat.”/ Prin aceasta, arată toate grozăviile
dinaintea sfârşitului, aşa cum pe Muntele Sinai au slujit ca semne ale venirii lui Dumnezeu, care
pe toţi îi vor îngrozi şi-i vor aduce la întoarcere pe cei mai pricepuţi.”4

Evagrie Monahul, cu referire la rugăciune aducând în fața aceste versete afirmă : ,,

Îngerul lui Dumnezeu arătându-se, oprește cu cuvântul numai lucrarea potrivnică din noi și
mișcă lumina minții la lucrare fără rătăcire. Cuvântul spus în Apocalipsă, cî îngerul adduce
tămâie ca să o adauge la rugăciunile sfinților, socotesc că este lucrul acesta, care e lucrat prin
înger. Căci el sădește conștiința adevăratei rugăciuni, încât mintea stă de aici înainte în afară de
orice clătinare și nepăsare.”5

Tămâia se îndreaptă cu cereile spre Cel de Sus de la altarul de aur. La sfârşit, îngerul
umple cădelniţa cu foc şi îl aruncă pe pământ. Atunci, glasuri, tunete, fulgere şi un cutremur
depământ.Însuşi,  El intervine pe pământ pentru sfinţi (cei credincioşi). Acest lucru înfățișează că
Parusia va și un rezultat al rugăciunilor sfinţilor (a celor credincioşi). Imaginea îngerului care
aruncă din cădelniţă, cărbunii încinşi, este sesizată și în Vechiul Legământ, serviciul zilnic de la
Templu, când cărbunii erau înlocuiţi în cădelniţă. Odată pe an doar, marele preot intra în Sfânta
Sfintelor, cu cădelniţa. Imaginea de aici face referire la serviciul zilnic, deci la mijlocirea zilnică.

,,Şi scorţişoară şi balsam şi mirodenii şi mir şi tămâie şi vin şi untdelemn şi făină de grâu
curat şi grâu şi vite şi oi şi cai şi căruţe şi trupuri şi suflete de oameni.”( Apocalipsa 18,13)

Părintele Sorin Usca spune în legătură cu acest verset : ,,Și acesta este un anunț de
condamnare, adresat comrcianților pământului. Sunt vizați cei care,pentru interesul material,
creditează puterile vrășmașe Împărăției lui Dumnezeu, fie că această vrășmășie este declarată,
fie că e subînțeleasă.”6

Concluzie
4
Ibidem, pag 121
5
Evagrie Monahul, Cuvânt despre rugăciune,pag.74
6
Pr.Ioan Usca, Prof. Ana Usca, Tâlcuirea Apocalipsei de la Sfinții Părinți până în zilele noastre, pag.79
 Tamâia, are rolul de a inalta rugaciunea spre ceruri, este in acest sens o
emblema pentru cel careindeplineste o functie sacerdotala: asa se explica faptul ca unul dintre
Regii îi Magii daruiesc pruncului Iisus așa cum știm, tămâie. Folosirea ei  are peste
tot aceeasi valoare simbolica: prin ea se asociaza umanul cu divinitatea, finitel cu
infinitul, muritorul cu cel nemuritor.
În același timp, prin specificarea tămâii în Cartea Apocalipsei scrisă de Sfântul Ioan
Evanghelistul și Teologul, pe la anul 100, în Insula Patmos, ea dobândește o conotație
eshatologică. Putem spune că tămâia se înscrie pe axa timpului în mod simetric, încă de la
început și până la sfârșitul lumii.

Bibliografie

***, Biblia sau Sfânta Scriptură, editura I.B.M.B.O.R., București, 2001.

1. Băbuț, Diacon Gheorghe, Tîlcuire la Apocalipsa a Sfântuluu Părintelui nostru

Andrei, Arhiepiscopul Cezareei. Capadociei în lucrarea Comentariu extras la Apocalipsa a
Sfântului Ambrozie , Episcop al Milanului , Editura Pelerinul Român, Oradea,1991.
2. Evagrie Monahul, Cuvânt despre rugăciune, Sibiu, 1997.
3. Usca,Pr.Ioan , Prof. Ana Usca, Tâlcuirea Apocalipsei de la Sfinții Părinți până în
zilele noastre,Editura Christiana.