038 - Dreptul Contenciosului Administrativ PDF

Universitatea de Studii Europene din Moldova
Facultatea de Drept
Catedra Drept Public
Contenciosul Administrativ
Note de curs
MOCANU Victor ENCIU Lilian

Doctor în drept Masterand
Chișinău, 2014
Cuprins
Tema 1. Noţiunea şi formele contenciosului administrativ………………. 3

Tema 2. Evoluţia instituţiei contenciosului administrativ……………….. 9
Tema 3. Controlul judecătoresc al legalităţii actelor administrative exercitat
în baza legii contenciosului administrativ din Republica Moldova………. 13
Tema 4. Subiecţii cu drept de sesizare…………………………………….. 18
Tema 5. Obiectul acţiunii în contenciosul administrativ…………………. 23
Tema 6. Actele administrative exceptate de la controlul contenciosului
administrativ……………………………………………………………….. 30
Tema 7. Procedura privind examinarea judecătorească a acțiunilor în
contenios administrativ..…………………………………………………… 34
Folosirea neautorizată a materialelor prin (copiere, reproducere, republicarea,

distribuire sau modificare, în orice fel) va fi calificată drept încălcare a dreptului de autor.
2
© ENCIU Lilian, MOCANU Victor, 2014
Tema 1. Noţiunea şi formele contenciosului administrativ
Având o proveniență lingvistică franceză, cuvântul contencios își are

rădăcinile în contentieux, care la rândul său are originea în sintagma latină
contentiosus, și în verbul latin contendere ceia ce presupune a lupta. În una din
opiniile doctrinare, contenciosul administrativ reprezintă totalitatea mijloacelor
juridice puse la dispoziția cetățenilor, pentru a putea lupta în vederea restabilirii
ordinii de drept încălcate prin actele juridice și faptele materiale ale organelor
administrației publice în procesul aplicării legilor și în funcționarea serviciilor
publice1.
Deși analiza prevederilor doctrinare ne indică diferite abordări și distinge
multiple formulări ale noțiunii de contencios administrativ, care variază în
dependență de perioada de dezvoltare și arealul de aplicare, vom încerca să
delimităm câteva noțiuni de bază.
Autorii Eufemia și Dumitru Vieru opiniază, că din punct de vedere juridic,
cuvântul contencios are două accepțiuni:
- De activitate – menită să soluționeze un conflict de interese, un
conflict juridic;
- De organ.
Astfel în concepția de activitate, contenciosul este înțeles ca fiind
activitatea propriu-zisă de soluționare a litigiilor, în care cel puțin una este o
autoritate publică, iar privit ca organ, contenciosul reprezintă totalitatea
organelor care soluționează litigiile, în care cel puțin una dintre părți este o
autoritate publică2.
Autorul V. Zubco cu referire la opinia lui T. Mrejeru, prezintă următoarea
noțiune „contencios administrativ – ansamblul normelor juridice care
reglementează relațiile sociale, ce apar în activitatea de soluționare a litigiilor, în
care cel puțin una dintre părți este un organ al administrației publice”3.
V. Prisăcaru consideră necesară evidenţierea elementelor ce vor face
posibilă definirea noţiunii de contencios administrativ, astfel:
1
Valeriu Zubco, Anastasia Pascari, Gheorghe Crețu. Contenciosul administrativ. Chișinău: Cartier, 2004, p. 18
2
Eufimia Vieru, Dumitru Vieru, Drept administrativ și știința administrației, București: Pro Universitatea 2011,
p.776
3
Valeriu Zubco, Anastasia Pascari, Gheorghe Crețu. Contenciosul administrativ. Chișinău: Cartier, 2004, p.18
3
în primul rând, este necesar de observat că activitatea desfăşurată de
instanţa de contencios administrativ este aceea de a soluţiona cu putere de adevăr
legal, un conflict juridic în care una din părţi este un serviciu public administrativ;
în al doilea rând, organele special create, care înfăptuiesc această
activitate fac parte din sistemul organelor judecătoreşti;
în al treilea rând, obiectul acţiunii de contencios administrativ îl
constituie anularea sau modificarea unui act administrativ de autoritate,
obligarea autorităţii administrative la rezolvarea cererii referite la un drept
recunoscut de lege şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin emiterea actului
administrativ de autoritate ori prin refuzul de a rezolva cererea referitoare la un
drept recunoscut de lege.
Deci, după părerea autorului sus-menţionat, prin contencios administrativ
se poate de înţeles o „activitate de soluţionare cu putere de adevăr legal, de către
instanţele de contencios administrativ competente potrivit normelor legale, a
conflictelor juridice în care cel puţin una din părţi este un serviciu public
administrativ iar conflictul juridic s-a născut din adoptarea sau emiterea unui act
administrativ de autoritate ilegală ori din refuzul de a rezolva o cerere referitoare
la un drept recunoscut de lege”4.
O altă opinie susținută de Toader Toma, prezintă contenciosul
administrativ, drept activitatea de soluţionare de către instanţele competente,
potrivit legii, a conflictelor în care cel puţin una din părţi este organ al
administraţiei publice, un funcţionar al acesteia ori un serviciu public
administrativ, conflicte născute din acte administrative ilegale, ori din refuzul de
a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege5.
Totodată, contenciosul poate fi conceput și ca instituție juridică, ca
ansamblu normelor juridice care reglementează relațiile ce se nasc în activitatea
de soluționare a litigiilor6.
Legiuitorul Republicii Moldova a consacrat art. 1 din Legea contenciosului
administrativ, nr.793-XIV din 10.02.20007: „Contenciosul administrativ ca
instituţie juridică are drept scop contracararea abuzurilor şi exceselor de putere
ale autorităţilor publice, apărarea drepturilor persoanei în spiritul legii,
ordonarea activităţii autorităţilor publice, asigurarea ordinii de drept.”.
4
Valentin Prisăcaru. Tratat de drept administrativ roman. Partea generala. București: All Beck, 1996, p.278
5
Toader Toma. Tratat de drept administrativ, Iaşi: Editura Vasiliana, 2003, p. 410
6
Mircea Preda. Drept administrativ, București: Lumina Lex, 2004, p.253
7
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.57-58/375 din 18.05.2000
4
Astfel, distingem componentele instituției contenciosului și anume:
a) contracararea abuzurilor şi exceselor de putere ale autorităţilor
publice;
b) apărarea drepturilor persoanei în spiritul legii;
c) ordonarea activităţii autorităţilor publice;
d) asigurarea ordinii de drept.
Respectiv, din totalitatea concepțiilor sus menționate am putea formula o
noțiune distinctă a contenciosului administrativ: instituție a dreptului public
care cuprinde o totalitate de norme juridice specifice soluționării conflictelor
survenite în cadrul raporturilor juridice între cetățeni și autoritatea publică,
serviciu public, sau funcționar public, drept urmare a ignorării de către acestea
a prevederilor legii.
În cît privește categoriile de contencios administrativ, care potrivit

literaturii de specialitate se disting în două mari ramuri și anume, în funcție de
competența instanței de contencios administrativ, care poate anula sau modifica
un act administrativ adoptat sau emis de o autoritate publică, un serviciu public
sau de un funcționar public, să oblige autoritatea publică, serviciul public sau
funcționarul să soluționeze în termenul legal o cerere referitoare la un drept
recunoscut de lege, să-i oblige la repararea pagubelor cauzate prin adoptarea sau
emiterea unui act administrativ nelegal, fie prin nesoluționarea în termen legal a
unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege8.
Astfel se conturează:
- contenciosul administrativ de anulare;
- contenciosul administrativ de plină jurisdicție;
Iar potrivit unor opinii doctrinare9 există:
- contencios administrativ obiectiv;
- contencios administrativ subiectiv.
În lumina celor menționate anterior se cer a fi delimitate câteva noțiuni
cheie, care formează de fapt obiectul abordării și care au fost definite și
consacrate de legiuitor, în textul legii cu privire la contenciosul administrativ și
anume:
8
9
Sergiu Cobăneanu, Elena Bobeica, Viorel Rusu. Drept Administrativ. Note de curs, Chișinău: Tipografia
Centrală, 2012, p. 290
5
 instanţă de contencios administrativ – judecătorii desemnaţi din
judecătorii, colegiile sau completele de contencios administrativ ale curţilor de
apel, colegiul de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, abilitate
prin lege cu înfăptuirea controlului judecătoresc al legalităţii actelor
administrative emise de autorităţile publice în activitatea de organizare a
executării şi de executare în concret a legii, precum şi de gestionare a
domeniului public;
 autoritate publică – orice structură organizatorică sau organ,
instituite prin lege sau printr-un act administrativ normativ, care acţionează în
regim de putere publică în scopul realizării unui interes public. Sunt asimilate
autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele de drept privat care
exercită atribuţii de putere publică sau utilizează domeniul public, fiind
împuternicite prin lege să presteze un serviciu de interes public, inclusiv
persoanele care prestează servicii notariale;
 act administrativ – manifestare juridică unilaterală de voinţă, cu
caracter normativ sau individual, din partea unei autorităţi publice în vederea
organizării executării sau executării în concret a legii. Actului administrativ, în
sensul prezentei legi, este asimilat contractul administrativ, precum şi
nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, iar potrivit Rezoluției (77) 31 cu
privire la protecția persoanei în relațiile cu autoritățile administrative, adoptată
de Comitetul de Miniștri la 28 septembrie 1977, actul administrativ este definit –
drept orice măsură individuală sau decizii luate în exercitarea autorității publice
care sunt de natură să afecteze direct drepturile, libertățile sau interesele
persoanelor.
 serviciu public – activitate de interes public organizată sau
autorizată de o autoritate a administraţiei publice;
 funcţionar public – persoană numită sau aleasă într-o funcţie de
decizie sau de execuţie din structura unei autorităţi publice, precum şi altă
persoană de drept privat asimilată autorităţilor publice în sensul prezentei legi;
În contextul în care am remarcat anterior faptul că doctrina distinge două
categorii de contencios administrativ vom încerca să caracterizez aceste modele,
astfel:
Contenciosul administrativ de anulare reprezintă categoria în care
instanța poate să anuleze sau să modifice un act administrativ nelegal adoptat
6
sau emis de o autoritate publică ori să oblige autoritatea publică să rezolve o
cerere referitoare la un drept recunoscut de lege.
Potrivit unor opinii, în acest caz instanţa de contencios nu este competentă
să rezolve şi problema reparării daunelor, această problemă revenind, în cadrul
unui litigiu separat, instanţelor de drept comun.
Contenciosul administrativ de plină jurisdicție în cadrul căruia instanța
de contencios administrativ este competentă să anuleze sau să modifice actul
administrativ contestat, să oblige autoritatea publică să rezolve o cerere
referitoare la un drept recunoscut de lege și să acorde repararea daunelor cauzate
persoanei de către o autoritate publică prin adoptarea sau emiterea actului
administrativ ori prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri referitoare la
un drept recunoscut de lege.
Iar potrivit opiniei sus menționate, se reliefează:
Contenciosul administrativ obiectiv având la bază noțiunea de drept
obiectiv, în sensul că există un ansamblu de norme juridice independent de
voința subiecților raportului juridic.
Contencios administrativ subiectiv având la bază noțiunea de drept
subiectiv, adică prerogativa prevăzută de lege a unei persoane de a pretinde
săvârșirea anumitor fapte de la altă persoană.
Potrivit opiniei doctrinare cererea pentru despăgubiri se poate formula fie
în cadrul acțiunii inițiale, separat sau atunci când, la data judecării acțiunii, îi era
sau nu cunoscută paguba sau întinderea ei.
V. Zubco, A. Pascari, G. Crețu10, menționează în lucrarea sa, că suntem în
prezența unui contencios administrativ de plină jurisdicție în cazurile în care,
potrivit art.25 „Împuternicirile instanței de contencios administrativ” din Legea
contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10.02.2000, instanța este competentă:
- să anuleze în tot actul administrativ adopta sau emis de o autoritate
publică, de un serviciu public sau de un funcționar public, prin care o persoană a
fost vătămată într-un drept al său recunoscut de lege;
- să anuleze în parte actul administrativ adoptat sau emis de o autoritate
publică, de un serviciu public sau de un funcționar public, prin care o persoană a
fost vătămată într-un drept al său recunoscut de lege;
10
7
- să oblige autoritatea publică să emită actul administrativ cerut, în cazul
în care actul administrativ contestat a fost anulat sau dacă autoritatea publică
refuză să adopte sau să emită actul administrativ cerut;
- să oblige autoritatea publică, să elibereze persoanei actul administrativ
solicitat;
- să oblige autoritatea publică, serviciul public sau funcționarul public să
dea persoanei răspuns la cererea referitoare la un drept recunoscut de lege;
- să oblige autoritatea publică sau serviciul public la repararea pagubei
cauzate persoanei prin actul administrativ adoptat sau emis de către autoritatea
publică sau serviciul public ori prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri
referitoare la un drept recunoscut de lege.
Totodată, în literatura de specialitate se vorbește de un contencios
„subiectiv” și de unul „obiectiv”, autorii argumentând că denumirea de
contencios „subiectiv” se bazează pe noțiunea de „drept subiectiv”, adică dreptul
persoanei de a pretinde subiectului pasiv să săvârșească o anumită acțiunea sau
să se abțină de la săvârșirea ei.
Pe când denumirea de contencios „obiectiv” are un temei legal consacrat
în textele actelor normative care asigură legalitatea și promovează interesele
generale la nivelul unităților administrativ teritoriale11.
11
Mircea Preda. Drept Administrativ – partea specială, ediție revăzută și actualizată, București: Lumina Lex,
2002, p. 253
8
Tema 2. Evoluţia instituţiei contenciosului administrativ.
Potrivit literaturii juridice de specialitate, instituţia juridică a contenciosului

administrativ a apărut ca urmare a organizării puterilor în stat potrivit cerinţelor și
principiilor separării puterilor în stat şi a fost legiferată pentru prima dată în
Franţa, când în anul 1790 a fost înfiinţat Consiliul de Stat şi Comisiile de
prefectură, ulterior în majoritatea statelor europene, în mod ad-hoc în perioada din
sec. XVII-XIX. Totodată în prima decadă a sec. XIX, Franța dispunea de o
fundamentare științifică bine definită a contenciosului administrativ, astfel încât o
dată cu anul 1817, în baza legii cu privire la justiția administrativă, este creată
Catedra de drept administrativ în cadrul Universității din Paris12.
Către finele sec. XIX, Germania își formează baza doctrinar-științifică
remarcându-se lucrările autorilor: Dr. R. Gneist, L. Shtain, O Maier.
Un moment istoric important îl formează controversa trezită în Franța
perioadei post revoluționare, care sa conturat după instituirea și formarea
instanțelor administrative, astfel se arătau indignați judecătorii care aveau
accepțiuni conservative și studii în Franța Regală, dezacordul consta în
funcționarea instanțelor administrative, care încălca principiul unității instanțelor
judecătorești, principiu care rezultă din separația puterilor în stat (în original:
Функционирование особых административных судов противоречит
принципу единства суда, вытекающему из принципа разделения властей),
dar și filosofii s-au remarcat drept opozanți ai instituției date, discuțiile
controversate fiind atestate pe toată perioada sec. XIX13.
Dezacordul față de instituția justiției administrative o exprimau și
funcționarii publici, fapt care a atras după sine desființarea în anul 1831 a
instanțelor administrative de pe teritoriul Belgiei, apoi fiind restabilite în 1946,
la fel în Germania instituțiile fiind lichidate în anul 1933 prin ordinul special al
ministrului de interne nazist, argumentând că aceasta reprezintă o instituție
inutilă, ulterior fiind restabilită în a doua jumătate a anilor ’40 al sec. XX14.
Alte surse menționează că bazele contenciosului administrativ au fost
puse ca urmare a Revoluției Franceze în anul 1789, care treptat s-a dezvoltat și
în celelalte țări, reprezentând astfel un mijloc fundamental de protecție a
cetățeanului.
12
Хомяков Г.А., Административный суд в Российской Федерации, p. 49
13
Ibidem, p. 49
14
Хомяков Г.А., Административный суд в Российской Федерации, p. 49
9
Savantul rus Nazimov А., susţine însă, că apariţia institutului justiţiei
administrative se atestă în Europa, încă în evul mediu. De la mijlocul secolului
XIII în Anglia apare treptat institutul judecătorilor, funcţie ce putea fi deţinută
de marii proprietari de pământ, cumulând, totodată, funcţiile de conducători cu
cele de judecători ai justiţiei administrative, care examinau litigiile legate de
fiscalitate dintre cetăţeni şi organele de poliţie etc.
Totodată în doctrina dreptului francez, un moment culminant îl constituie
Decizia Blanco din 1873 aparținând Tribunalului de Conflicte (instanță abilitată
să soluționeze conflictele de competența apărute între instanța de contencios
administrativ și instanțele ordinare) se afla la originea unei veritabile revoluții
jurisprudențiale, schimbând radical orientarea în problem răspunderii statului
pentru daune.
Începând cu aceasta decizie, litigiile referitoare la pagubele cauzate de
către serviciile publice locale, care se soluționau de tribunalele judiciare, fiind
strâns legate de ideea de „gestiune privată”, au fost judecate de jurisdicțiile
administrative.
S-a admis astfel, răspunderea statului nu doar pentru fapta culpabilă a
funcționarului sau proasta funcționare a serviciului public, ci și pentru riscul
serviciului public (ideea răspunderii obiective) și implicit, ideea unui regim
exorbitant aplicabil acestei forme de răspundere, regimul dreptului public15.
În epoca feudalismului în Franţa, Germania, Italia un rol important în
examinarea plângerilor cetăţenilor asupra acţiunilor autorităţilor publice îl jucau
instanţele de drept comun care adoptau decizii. În Franţa medievală,
parlamentele erau exponentele puterii judecătoreşti superioare administrative în
toate provinciile „competenţa generală a parlamentelor le oferea de rând cu toate
şi competenţa de organ al jurisdicţiei administrative, care soluţiona litigiile de
drept public”.
În spațiul Republicii Moldova această instituție apare mut mai târziu, după
două secole de la existența acesteia în Franța și după un secol de funcționare în
România fiind cunoscută în istoria dreptului românesc încă de la mijlocul sec.
XIX și utilizată de Basarabia în perioada aflării ei în componenţa Statului Român.
Conform Așezământului din 1818, justiția era înfăptuită de trei instanțe:
1. Judecătoriile județene;
15
Dana Apostol Tofan, Drept Administrativ. Note de curs. Vol. II, București: C.H. Beck, 2006, p. 107
10
2. Curtea Civilă și Penală;
3. Consiliul Suprem, cu caracter mixt, administrativ judiciar, care era
instanța judiciară supremă16.
Prima perioadă de existență a contenciosului administrativ român aplicat
şi pe teritoriul Basarabiei a fost reglementată de Legea contenciosului
administrativ din 11.02.1864, iar mai apoi instituția contenciosului a fost
consfințită în textul Constituției din anul 192317.
În materie de contencios administrativ, Consiliul de Stat soluţiona, potrivit
legii organice, litigiile între particulari şi persoanele juridice care reclamau
vătămarea intereselor lor, prin măsuri administrative, luate de: miniştri, prefecţi
şi alţi agenţi administrativi, cu încălcarea legilor şi regulamentelor interne.
Deși pentru spațiul actual al Republicii Moldova, se poate sistematiza o
periodizare a evoluţiei instituţiei contenciosului administrativ per ansamblu:
- contenciosul administrativ în perioada sovietică
Este caracteristic faptul că, deşi nu a existat instanţa specializată de
contencios administrativ, drepturile şi libertăţile ce ţin de petiţionare și plângeri
împotriva actelor funcţionarilor, organelor de stat şi obşteşti au fost stipulate în
Constituţia URSS şi Constituţia Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti.
Legile fundamentale stipulau că actele funcţionarilor îndeplinite cu încălcarea
legii, cu depăşirea limitelor împuternicirilor, ce ştirbesc drepturile cetăţenilor, pot
fi atacate în justiţie conform legii. Plângerile trebuie să fie soluţionate în ordinea
şi în termenele stabilite de lege.
- contenciosul administrativ în perioada anilor 1990 – 2000
Declarându-se drept stat independent şi suveran, Republica Moldova a
adoptat legea supremă – Constituţia, în care se reglementează principiile şi
caracteristicile statului de drept. În acest sens, în problemele care ne interesează
se conturează deja trăsăturile cele mai importante şi anume:
 independenţa şi separarea puterilor;
 asigurarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor;
 exercitarea şi respectarea strictă a legilor de către toţi (cetăţeni,
funcţionari, organe de stat sau organe nestatale.
- contenciosul administrativ în perioada 2000 – prezent
16
Elena Aramă, Valentina Copileț. Evoluția dreptului public pe teritoriul dintre Prut și Nistru în prima jumătate
a sec. al XIX – lea, Chișinău: Știința, 2003
17
Teodor Cârnaț. Drept constituțional, USM, Chișinău: Reclama, 2004
11
Adoptarea Legii contenciosului administrativ în anul 2000, lege care a
marcat necesitatea reglementărilor într-un mod corect şi adecvat a raporturilor
juridice administrative, supunând unui control judecătoresc specializat actele
emise de autorităţile administraţiei publice.
Astfel, în istoria statului modern Republica Moldova, instituția
contenciosului administrativ a fost consfințită în Constituția din 29 iulie 1994,
ulterior la 10 februarie 2000 fiind adoptată Legea contenciosului administrativ
nr. 793-XIV, care are drept scop instituirea controlului jurisdicțional asupra
activității organelor administrației publice, conturându-se ca un mecanism de
garantare a drepturilor fundamentale împreună cu Curtea Constituțională și
Avocatul Parlamentar.
12
Tema 3. Controlul judecătoresc al legalităţii actelor administrative
exercitat în baza legii contenciosului administrativ din Republica Moldova.
Controlul judecătoresc al legalității actelor administrative, presupune

apărarea drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor, împotriva abuzurilor
administrației publice, în condițiile legii contenciosului administrativ18.
Acest control se înfăptuiește de către instanțele de judecată în condițiile
legii privind organizarea judecătorească19. Într-u elucidarea subiectului privind
realizarea controlului judecătoresc se impune conceptul competenței, în baza
căruia se realizează respectivul control.
Pornind de la scopul primordial al instituției contenciosului administrativ
care este prestabilit de legiuitor și care presupune contracararea abuzurilor şi
exceselor de putere ale autorităţilor publice, apărarea drepturilor persoanei în
spiritul legii, ordonarea activităţii autorităţilor publice, asigurarea ordinii de
drept.
Și reieșind din dreptul subiectiv al subiectului afectat, care la fel a fost
predeterminat de legiuitorul și care a fost formulat astfel - orice persoană care se
consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate
publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a
unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente
pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea
pagubei ce i-a fost cauzată.
În lumina subiectului cercetat devine extrem de importantă analiza
competenței în materie de contencios administrativ, pentru a determina
aptitudinea instanțelor de a judeca pricinile ce decurg din raporturile publico –
private, întrucât nerespectarea regulilor de competență la judecarea pricinii în
toate cazurile constituie temei pentru casarea hotărîrii cu trimiterea pricinii la
rejudecare instanței competente.
Potrivit dicționarului explicativ al limbii române, competența presupune
capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri
adânci a problemei în discuție; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc.
de a exercita anumite atribuții.
18
Monitorul Oficial Nr. 57-58, art Nr : 375 din 18.05.2000
19
Monitorul Oficial Nr. 58, art Nr : 641 din 19.10.1995
13
În general competenţa jurisdicţională este definită drept o instituţie
procesuală prin intermediul căreia se delimitează atribuţiile instanţelor
judecătoreşti.
Autorul Ion Deleanu, definește competența prin prisma a două concepte:
subiectiv și obiectiv, astfel prin competența în sens obiectiv este privit – spațiul
activității funcționale a unui organ de stat, iar din punct de vedere subiectiv –
aptitudinea sau puterea de care dispune organul în îndeplinirea misiunii pentru
care este destinat20.
Sursa doctrinară sus citată menționează că competența jurisdicțională
poate fi divizată în: competență materială – determină atribuțiile comune
instanțelor ce fac parte din sistemul judecătoresc și competență teritorială –
delimitează pe orizontală prerogativele între instanțele de același grad21.
Astfel, dacă analizăm competența materială, menționăm că potrivit art.
115 din Constituția RM - Justiţia se înfăptuieşte prin Curtea Supremă de Justiţie,
prin curţile de apel şi prin judecătorii. Racordând aceste prevederi la art. 6 din
Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10.02.2000, competenţă de
judecare a acţiunilor în contenciosul administrativ au: judecătoriile, curţile de
apel, Curtea Supremă de Justiţie, totodată legea stabilește că pentru judecarea
acţiunilor în contenciosul administrativ, la curţile de apel şi la Curtea Supremă
de Justiţie se instituie colegii specializate.
Privit în aspect comparativ este important să menționăm că în unele state
există un sistem jurisdicțional autonom de înfăptuire a justiției administrative în
fruntea căruia se afle Curtea Supremă Administrativă.
Observăm că competența materială are drept scop delimitarea atribuțiilor
instanțelor judecătorești pe linie ierarhică între instanțe de grad diferit ori între
instanțe de drept comun și în anumite cazuri instanțe specializate.
Doctrina promovează importanța delimitării competenței instanțelor
judecătorești în totalitatea lor de competența altor organe cu activitate
jurisdicțională. Unii autori susțin că regulile de competență pot fi împărțite în
două categorii și anume: reguli de competență generală și reguli de competență
jurisdicțională, în contextul în care această delimitare vizează sfera de activitate
20
Ion Deleanu. Tratat de procedură civilă, Arad: Servo-Sat, 2000, p. 308
21
Ibidem, p. 309
14
a organului de jurisdicție, după cum delimitarea se face prin referire la organe
din același sistem sau organe diferite22.
După cum am menționat anterior delimitarea competenței materiale este
indispensabilă în contextul în care atrage după sine casarea hotărîrii pe motivul
lipsei de competență, potrivit art. 386 Cod de Procedură Civilă RM care
coroborat cu art. 388, alin.(1), lit. i) prevede că servește motiv de casa a hotărîrii
în instanța de apel, examinarea pricinii cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
În cât privește competența teritorială, Legea contenciosului administrativ,
stabilește în art. 11 „Acţiunile de contencios administrativ se înaintează în
judecătoriile sau curţile de apel în a căror rază teritorială îşi are domiciliul
reclamantul sau îşi are sediul pârâtul, cu excepţia cazurilor când prin lege este
stabilită o altă competenţă.”
Potrivit doctrinei23 unele instanțe judecătorești care au competență la
examinarea litigiilor în materie de contencios administrativ, cum ar fi curțile de
apel și judecătoriile, dispun de o competență limitată în plan teritorial de
competența altor instanțe de grad diferit, astfel necesită concretizare care dintre
două sau mai multe instanțe de același grad este competentă să soluționeze o
anumită cauză.
Un moment distinctiv îl constituie faptul că reclamantul dispune de
oportunitatea de a alege intentarea acțiunii: în instanța de la domiciliul său sau în
cea de la locul aflării pârâtului.
Dacă este să analizăm în particular competența fiecărei instanțe atunci
legiuitorul a prevăzut în textul Legii contenciosului administrativ, competența
fiecărei instanțe, astfel, potrivit art. 7, în competenţa judecătoriilor intră
examinarea litigiilor ce ţin de:
- nesoluţionarea în termenul legal a cererilor şi de verificarea legalităţii
actelor administrative emise sau adoptate de autorităţile publice care sunt
constituite şi activează pe teritoriul satului, comunei sau oraşului pentru
promovarea intereselor şi soluţionarea problemelor colectivităţilor locale, de
serviciile publice descentralizate organizate în mod autonom în unitatea
administrativ-teritorială respectivă, de funcţionarii publici din cadrul organelor
şi serviciilor menţionate şi de persoanele de drept privat de nivelul respectiv,
care prestează servicii publice;
22
23
Ibidem, p.111
15
- cererile privind constatarea circumstanţelor care justifică suspendarea
activităţii consiliului local;
- contestaţiile în materie electorală, cu excepţia celor date prin lege în
competenţa altor instanţe judecătoreşti;
- litigiile cu privire la refuzul organelor notariale de a îndeplini anumite
acte notariale, precum şi verifică legalitatea actelor notariale îndeplinite, cu
excepţia cazurilor când între persoanele interesate apare un litigiu de drept privat
ce decurge din actul notarial contestat, situaţie în care cauza se examinează în
ordinea acţiunii civile.
În cât privește competența Curților de Apel, art.8 din Legea
contenciosului administrativ stabilește – Curţile de apel examinează în primă
instanţă:
- litigiile ce ţin de nesoluţionarea în termenul legal a cererilor şi de
verificarea legalităţii actelor administrative emise sau adoptate de autorităţile
publice care sunt constituite şi activează pe teritoriul raionului, municipiului,
unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special pentru promovarea
intereselor şi soluţionarea problemelor populaţiei unităţii administrativ-
teritoriale, de serviciile publice descentralizate organizate în mod autonom în
unitatea administrativ-teritorială respectivă, de serviciile publice desconcentrate,
de funcţionarii publici din cadrul organelor şi serviciilor menţionate, precum şi
de persoanele de drept privat de nivelul respectiv asimilate autorităţilor publice,
care prestează servicii publice;
- cererile privind constatarea circumstanţelor care justifică suspendarea
activităţii consiliului raional;
- litigiile ce ţin de nesoluţionarea în termenul legal a cererilor şi de
verificarea legalităţii actelor administrative emise sau adoptate de autorităţile de
specialitate ale administraţiei publice centrale, de autorităţile publice autonome
constituite de către autorităţile publice centrale şi de funcţionarii publici din
cadrul acestor organe;
- verifică legalitatea hotărîrilor Comisiei Electorale Centrale cu privire la
încălcarea legislaţiei electorale.
Ca instanţe de recurs, curţile de apel judecă:
- recursurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate de judecătorii.
16
La capitolul competenței Curții Supreme de Justiție, art.10 din Legea
contenciosului administrativ prevede:
Curtea Supremă de Justiţie, în primă instanţă:
- exercită controlul asupra legalităţii actelor administrative cu caracter
individual adoptate şi/sau emise de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova
şi Guvern, prin care sunt lezate drepturile şi interesele legitime ale persoanelor
fizice şi juridice, în afara actelor exceptate de la controlul judecătoresc;
- verifică legalitatea hotărîrilor Consiliului Superior al Magistraturii în
cazurile prevăzute de lege.
Ca instanţă de recurs, Curtea Supremă de Justiţie judecă:
- recursurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate în primă instanţă de
curţile de apel, precum şi alte recursuri date prin lege în competenţa sa.
Totodată prin lege, Curţii Supreme de Justiţie i se pot atribui spre judecare
în primă instanţă şi alte categorii de cauze.
17
Tema 4. Subiecţii cu drept de sesizare în contenciosul administrativ
Contenciosul administrativ ca de altfel oricare altă instituție a dreptului

presupune un raport juridic, iar orice raport juridic implică întotdeauna cel puțin
doi subiecți: unul activ (reclamant) și altul pasiv (pârât).
Potrivit doctrinei teoriei generale a dreptului, subiectul activ are
întotdeauna facultatea de a pretinde ceva, la rândul său subiectul pasiv este acela
care poartă obligația corespunzătoare pretenției24.
Astfel, analizând mecanismul realizării raportului de contencios, putem
menționa prevederea constituțională, consfințită în art. 53, alin. (1) „Persoana
vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ
sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să
obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei”,
pe de o parte (în calitate de subiect activ) și în alin. (2) „Statul răspunde
patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvârșite în
procesele penale de către organele de anchetă şi instanţele judecătoreşti” pe de
altă parte (în calitate de subiect pasiv).
În același context, Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din
10.02.200025, în art. 5 stabilește expres categoriile de subiecți cu drept de
sesizare, altfel spus subiectul cu statut procesual de reclamant, astfel distingem:
- Persoana, inclusiv funcţionarul public, militarul, persoana cu statut
militar, care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de
către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în
termenul legal a unei cereri;
- Guvernul, Cancelaria de Stat, oficiul teritorial al Cancelariei de Stat,
preşedintele raionului şi primarul;
- Procurorul care, în condiţiile articolului 5, lit. c) din legea cu privire la
contenciosul administrativ, atacă actele emise de autorităţile publice;
- Avocatul parlamentar, care, la sesizarea persoanei vătămate într-un drept
al său, atacă actele administrative;
- Comisia Naţională de Integritate – în condiţiile Legii cu privire la
Comisia Naţională de Integritate;
24
Gheorghe Avornic, Teoria Generala a Dreptului, Ediția I, Chișinău: Cartier, 2004, p. 369
25
18
- Instanţele de drept comun şi cele specializate, în cazul ridicării excepţiei
de ilegalitate;
- Alte persoane, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Astfel, analizând prevederile constituționale și cele ale legii cu privire la
contenciosul administrativ în special sintagma „Persoana vătămată într-un drept
al său de o autoritate publică”, trebuie să menționăm că legea acordă dreptul la
sesizare nu doar persoanelor vătămate, ci și unei categorii de subiecți care nu
sunt vătămate într-un drept propriu, recunoscut de lege, dar urmăresc apărarea
drepturilor unor terțe persoane, în temeiul acestui drept au calitatea procesuală:
Guvernul, oficiul teritorial al Cancelariei de Stat, președintele raionului,
procurorul, etc.
Doctrina în acest sens susține că contenciosul administrativ în asemenea
situații este atât obiectiv cât și subiectiv, în contextul în care contenciosul
subiectiv are drept scop apărarea drepturilor subiective ale persoanei concret
determinate, pe când contenciosul obiectiv are drept scop apărarea unui drept
obiectiv în sensul asigurării legalității și apărării intereselor generale26.
În lumina celor enunțate anterior se cer a fi tratate anumite noțiuni și
concepte, astfel:
Orice persoană – prin care vom înțelege orice persoană fizică (fără
deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie,
indiferent de faptul că este cetățean al RM sau cetățean străin, eventual apatrid)
sau juridică (colectivitățile legal constituite de drept privat și public) care se
consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate
publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a
unei cereri.
În contextul subiecților sus menționați, nu este suficientă doar calitatea
procesuală ci și capacitatea procesuală, care se prezumă a fi aptitudinea generală
a persoanelor de a dobândi și a exercita drepturi și de a-și asuma obligații, astfel,
capacității procesuale îi este aplicabilă capacitatea civilă constituită din:
capacitatea de folosință și capacitatea de exercițiu, particularitate care vizează
atât persoana fizică cât și cea juridică.
Militarul (persoana cu statut militar) – poate beneficia de dreptul de
sesizare cu excepția actelor de comandament cu caracter militar, inclusiv actele
26
19
de aplicare a sancțiunilor disciplinare și de destituire din funcție (care sunt
exceptate de la control judecătoresc prin art. 4, lit. e) a legii contenciosului
administrativ).
În contextul organelor de stat menționăm, potrivit doctrinei nu se vor
putea adresa în contencios administrativ funcționarii, care se numesc, se
eliberează sau se destituie din funcțiile publice prin Hotărîre a Parlamentului,
Decret al Președintelui RM sau prin Hotărîre de Guvern27.
Procurorul – poate sesiza instanțele de contencios administrativ în temeiul
art.71 Cod de Procedură Civilă28, „Acţiunea în apărare a drepturilor, libertăţilor
şi intereselor legitime poate fi intentată de către procuror numai la cererea scrisă
a persoanei interesate dacă aceasta nu se poate adresa în judecată personal din
cauză de sănătate, vârstă înaintată, incapabilitate sau din alte motive întemeiate.
Acţiunea în apărarea intereselor persoanei incapabile poate fi înaintată de
procuror indiferent de existenţa cererii persoanei interesate sau a
reprezentantului ei legal. În cazurile prevăzute de lege, procurorul este în drept
să se adreseze în judecată în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor
legitime ale unui număr nelimitat de persoane”. Art. 19 din Legea cu privire la
Procuratură nr. 294-XVI din 25.12.200829 prevede „Dacă în exercitarea
atribuţiilor a depistat acte administrative ilegale cu caracter normativ sau
individual, emise de un organ sau de o persoană cu funcţie de răspundere, care
încalcă drepturile şi libertăţile cetăţeanului, procurorul este în drept să le
conteste cu recurs.”
Avocatul Parlamentar – poate sesiza instanța de contencios administrativ
în condițiile Legii cu privire la avocații parlamentari nr.1349-XIII din
17.10.199730. Astfel, conform art. 15 „Avocaţii parlamentari examinează
cererile privind deciziile sau acţiunile (inacţiunile) autorităţilor publice centrale
şi locale, instituţiilor, organizaţiilor şi întreprinderilor, indiferent de tipul de
proprietate, asociaţiilor obşteşti şi persoanelor cu funcţii de răspundere de toate
nivelurile care, conform opiniei petiţionarului, au încălcat drepturile şi
libertăţile sale constituţionale” și art. 17 „Cererea adresată avocatului
parlamentar se depune până la expirarea unui an din ziua încălcării presupuse
27
Ion Creangă, Curs de Drept Administrativ, Chișinău: Epigraf, 2003, p.276
28
29
Monitorul Oficial nr.55-56/155 din 17.03.2009
30
20
a drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale petiţionarului sau din ziua când
petiţionarul a aflat despre presupusa încălcare”.
Comisia Națională de Integritate – potrivit art. 32 al Legii cu privire la
Comisia Naţională de Integritate nr. 180 din 19.12.201131, „În vederea
exercitării atribuţiilor sale, Comisia formulează cereri de chemare în judecată
în modul stabilit de legislaţia de procedură civilă”.
Instanțele de drept comun și cele specializate – în cazul ridicării
excepției de ilegalitate, în contextul în care excepția de ilegalitate32 constă în
dreptul oricărei părți a unui litigiu de a invoca, în apărarea sa, ilegalitatea actului
pe care se sprijină susținerile părții adverse. Potrivit altei opinii excepţia de
ilegalitate reprezintă un mijloc de apărare prin care o parte invocă în faţa
judecătorului, în timpul procesului, ilegalitatea actului ce îi este opus şi,
totodată, un mijloc de control indirect al actelor administrative33.
În acest sens, alin. (3) art.13, din Legea contenciosului administrativ,
prevede „În cazul în care instanța constată că de actul administrativ depinde
soluționarea litigiului în fond, ea sesizează, prin încheiere motivată, instanța de
contencios administrativ competentă și suspendă cauza.”. Unii autori consideră
nejustificat dreptul părților de a solicita invocarea excepției de ilegalitate
invocând că acestea pot cere oricând controlul legalității actului administrativ cu
caracter normativ pe cale ordinară34.
Alți subiecți – potrivit doctrinei, din această categorie fac parte: consilierii
consiliilor locale și a consiliilor raionale, cărora legea le conferă dreptul de a
ataca în instanța de contencios administrativ având drept obiect, de ex. decizia
de ridicare a mandatului sau refuzul președintelui consiliului de a convoca
ședința consiliului.
În această categorie se mai includ și autoritățile tutelare cum sunt:
a) Autoritatea centrală pentru protecția copilului;
b) Organele executive ale autorităților administrației publice locale din
UAT de nivelul II;
c) Autoritățile deliberative din UAT de nivelul I.
31
32
Valeriu Zubco, Anastasia Pascari, Gheorghe Crețu. Contenciosul administrativ. Chișinău: Cartier , 2004,p.77
33
I. Nedelcu. Excepţia de ilegalitate în contenciosul administrativ comparativ cu excepţia de neconstituţionalitate.
În Revista de Ştiinţe Juridice a Universităţii Craiova, nr. 4/2006, p. 1
34
V. Zubco, I. Creangă, A. Pascari, D. Visterniceanu, O. Uțică, R. Pulbere. Ghidul funcționarului public în
contenciosul administrativ, Chișinău: Bons Offices, 2005, p. 33
21
Ca și oricare raport juridic, raportul de contencios administrativ implică
pe lângă subiectul cu statul de reclamant și pârâtul, calitate ce urmează a fi
conturată reieșind din prevederile Constituționale, art.53 prevede în sintagmele
„…vătămată într-un drept al său de o autoritate publică…”, respectiv calitatea
de pârât o are autoritatea publică care a vătămat o persoană într-un drept al său
subiectiv.
Legiuitorul definește expres în textul Legii contenciosului administrativ,
în art. 2, conceptul de autoritate publică, astfel menționând: autoritate publică -
orice structură organizatorică sau organ, instituite prin lege sau printr-un act
administrativ normativ, care acţionează în regim de putere publică în scopul
realizării unui interes public35.
Racordarea prevederilor art.2 din legea sus menționată cu prevederile
Titlului III din Constituție „Autoritățile Publice”, ne permită să identificăm
expres următoarele categorii de autorități: Parlamentul, Președinția, Guvernul,
administrația publică, autoritatea judecătorească, Consiliul Superior al
Magistraturii, Procuratura.
Asimilând totodată autorităţilor publice și persoanele de drept privat care
exercită atribuţii de putere publică sau utilizează domeniul public, fiind
împuternicite prin lege să presteze un serviciu de interes public, inclusiv
persoanele care prestează servicii notariale. Doctrina atribuie acestei categorii
atât persoanele fizice cât și juridice, întreprinderile de stat și municipale,
societățile comerciale și alte întreprinderi fondate conform legislației etc.36.
Astfel, putem contura subiecții care pot avea calitatea procesuală de pârât
în litigiile de contencios administrativ:
- Autoritățile publice – exponente ale celor trei puteri în stat;
- Autoritățile administrative;
- Funcționarii publici din cadrul instituțiilor vizate anterior;
- Persoanele de drept privat care exercită atribuții de putere publică (în
cadrul parteneriatului public – privat sau a contractului de concesiune)
etc.
35
36
Ion Creangă, Curs de Drept Administrativ, Chișinău: Epigraf, 2003, p.290
22
Tema 5. Obiectul acţiunii în contenciosul administrativ
În contextul prezentei lucrări devine deosebit de importantă conturarea

mecanismului de control al activității organelor autorităților publice, control
efectual de instanțele judecătorești, fapt care constituie o garanție a exercitării
drepturilor cetățenilor și un mijloc de protecție contra încălcării drepturilor
subiective.
Astfel, legiuitorul urmărind scopul instituirii unui mecanism eficient de
control, introduce o dată cu adoptarea legii contenciosului administrativ,
instituția controlului – ca instituție care are drept scop contracararea abuzurilor
și exceselor de putere ale autorităților publice.
Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10.02.2000, stabilește
în art. 1, alin. (2) „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al
său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ
sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei
de contencios administrativ competente pentru a obţine anularea actului,
recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată”, de
unde deducem obiectul contenciosului administrativ, însă pentru a evita
interpretarea eronată, legiuitorul a consfințit expres în art.3 al legii, intitulat
„Obiectul acțiunii în contencios administrativ”, în care menționează:
Obiect al acţiunii în contenciosul administrativ îl constituie actele
administrative, cu caracter normativ şi individual, prin care este vătămat un
drept recunoscut de lege al unei persoane, inclusiv al unui terţ, emise de:
a) autorităţile publice şi autorităţile asimilate acestora;
b) subdiviziunile autorităţilor publice;
c) funcţionarii din structurile specificate la lit. a) şi b).
Obiect al acţiunii în contenciosul administrativ poate fi şi nesoluţionarea
în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.
Reiterând prevederile legale putem delimita anumite condiții necesare
pentru existența unei stabilități și a corectitudinii formulării cererilor de chemare
în judecată:
- actul emis trebuie să parvină de la o autoritate administrativă;
- condiţia existenţei vătămării unui drept recunoscut de lege reclamantului;
- existenţa capacităţii de exercițiu și a celei procesuale;
23
- vătămarea dreptului să fie cauzată printr-un act administrativ sau prin
refuzul autorităţii administrative de a soluționa în termenul legal cererea;
- obligativitatea îndeplinirii procedurii administrative prealabile.
Astfel, vom încerca să delimităm sistematic elementele care formează
obiectul acțiunii în contencios administrativ:
1. Actul administrativ
Potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10.02.2000,
actul administrativ reprezintă manifestare juridică unilaterală de voinţă, cu
caracter normativ sau individual, din partea unei autorităţi publice în vederea
organizării executării sau executării în concret a legii. Totodată legiuitorul
asimilând acestuia contractul administrativ.
Potrivit doctrinei, actele administrative prin trăsăturile lor specifice se
deosebesc de alte acte juridice sau de alte activități ale autorităților publice, având
drept argument următoarea definiție: Actul administrativ, este un act juridic emis
de sau adoptat pentru a produce efecte juridice, adică pentru a modifica, a stinge
sau a naște raporturi juridice, drepturi și obligații juridice. Prin aceasta
deosebindu-se de faptele și operațiunile tehnico-materiale ce se adoptă de
autoritatea publică în executarea actului administrativ și nu produc efecte juridice
proprii. În contextul în care nu pot constitui obiect: avizele, acordurile și
autorizațiile prealabile necesare pentru emiterea actului administrativ, inclusiv
răspunsul autorității publice cu caracter explicativ, corespondența prin care
autoritatea publică expediază cererea petentului37 (ultimele două conținându-se în
Hotărîrea nr.10 din 30 octombrie 2009 a Plenului CSJ „Cu privire la practica
aplicării de către instanțele de contencios administrativ a unor prevederi ale
Legii contenciosului administrativ”).
Urmărind scopul de a distinge acele administrative de celelalte acte civile,
am considerat oportun să prezint conceptele doctrinare privind trăsăturile
esențiale ale acestora și anume:
- Actele administrative sunt manifestări unilaterale de voință;
- Sunt adoptate sau emise de autoritățile publice, serviciile sau instituțiile
acestor autorități
- Sunt obligatorii;
37
Jeans Meyer – Ladewing, Anastasia Pascari, Eugenia Fistican, Valeriu Doagă, Gheorghe Crețu. Comentariul
Legii contenciosului administrativ. Republica Moldova, Chișinău: Cartier, 2002, p.20
24
- Se emit în baza și executarea unei legi existente;
- Sunt executorii;
- Nu sunt îndeplinite în cadrul exercitării unei funcții judiciare38.
Aceiași opinie citată susține că nu toate actele juridice adoptate sau emise
de autoritățile publice administrative au aceiași natură, importanță și valoare
juridică, ele divizându-se în:
Acte administrative de autoritate – acel act emis sau adoptat de un
serviciu public administrativ, în mod unilateral, în vederea legii, pentru nașterea,
modificarea sau stingerea unor raporturi juridice, de regulă, de drept
administrativ.
Actul administrativ de autoritate are următoarele trăsături distincte:
- Este o manifestare unilaterală de voință;
- Este emis sau adoptat de autoritățile publice competente sau persoanele
asimilate acestora;
- Are un caracter obligatoriu;
- Se emite sau se adoptă în baza și executarea unei legi existente;
- Este adoptat și emis în formă scrisă;
- Nu are caracter retroactiv;
- Nu este îndeplinit în cadrul exercitării unei funcții judiciare39.
- Potrivit unei opinii doctrinare40, când ne referim la actele administrative
ale autorităților publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul, trebuie
să avem în vedere:
a) Actele privind raporturile dintre Parlament și Guvern;
b) Actele privind raporturile dintre Președinte și Parlament.
Această opinie fiind susținută și tratată explicit de doctrinarii români
Eufimia și Dumitru Vieru41, care susțin că în cadrul actelor privind raporturile
dintre Parlament și Guvern includem:
a) Stabilirea datei alegerilor parlamentare;
b) Stabilirea modelului listei electorale;
c) Alocarea fondurilor corespunzătoare pentru alegerile parlamentare.
38
Valeriu Zubco, Anastasia Pascari, Ion Creangă, Vasile Cobâșneanu. Ghidul cetățeanului în contenciosul
administrativ, Chișinău: ULYSEE, 2003, p. 48-49
39
V. Zubco, I. Creangă, A. Pascari, D. Visterniceanu, O. Uțică, R. Pulbere, Ghidul funcționarului public în
contenciosul administrativ, Chișinău: Bons Offices, 2005, p. 36
40
Mircea Preda, B. Vasilescu, Drept administrativ, București: Lumina Lex, 2007, p. 314
41
Eufimia Vieru, Dumitru Vieru, Drept administrativ și știința administrației, București: Pro Universitate, 2008
25
La categoria actelor privind raportul dintre Președinte și Parlament
atribuim:
a) Decretul de convocare a Parlamentului rezultat din alegeri parlamentare;
b) Decretul de dizolvare a Parlamentului;
c) Decretul de supunere spre ratificare a tratatului internațional încheiat.
Acte administrative de gestiune – acelea pe care le încheie autoritățile
publice, serviciile sau instituțiile acestor autorități în vederea gestionării
patrimoniului statului sau al unității administrativ – teritoriale.
Acte administrative cu caracter jurisdicțional – potrivit opiniei autorului
V. Prisăcaru este actul juridic prin care un organ al administraţiei de stat
soluţionează după o anumită procedură şi cu putere de adevăr legal un conflict
juridic cu care a fost sesizat.
Potrivit opiniei autorului Antonie Iorgovan, sfera actelor supuse
contenciosului administrativ sunt42:
a) Organe ale administraţiei de stat (Preşedintele României, Guvernul,
ministerele, prefecturile etc.)
b) Organe ale autonomiei locale (Consiliul Judeţean, Consiliul Local şi
structuri subordonate acestora)
c) Organisme nonguvernamentale (barouri, asociaţii, societăţi, institute,
academii etc.) autorizate prin lege să presteze servicii publice, în regim de putere
publică (stabilimente de utilitate publică).
În contextul în care actul provine de la o componenta a sistemului
administrației publice.
2. Contractul administrativ
Potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10.02.2000,
contractul administrativ reprezintă contract încheiat de autoritatea publică, în
virtutea prerogativelor de putere publică, având ca obiect administrarea şi
folosirea bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public,
prestarea de servicii publice, activitatea funcţionarilor publici care reiese din
relaţiile de muncă reglementate de statutul juridic al acestora.
În contextul contractului administrativ, doctrina43 distinge anumite
trăsături ale acestuia, și anume:
42
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ. Ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, Bucureşti: All Beck, 2000,
p. 417
26
- Este un act juridic care reprezintă un acord de voință între un organ al
administrației publice și un particular;
- Una din părțile acestuia este un subiect determinat (organ care
acționează în realizarea puterii publice);
- Se încheie prin alegerea partenerului de către serviciile publice, în urma
unei licitații;
- Poziția ierarhică a subiecților (subiectul determinat are o poziție
superioară față de subiectul determinabil);
- Este un contract de adeziune, părțile fiind obligate să accepte clauzele
reglementate prin lege;
- Obiectul contractului: realizarea unui serviciu publice, efectuarea unei
lucrări, punerea în valoare a unui bun public, prestarea de serviciu publice;
Un contract administrativ poate fi încheiat în numele statului de către:
Miniștri și conducători ai organelor de specialitate – pentru actele
administrative de gestiune care privesc proprietatea statului;
Președintele raionului și Bașcanul UTA Găgăuzia – pentru actele
administrative care privesc proprietatea raionului și a UTA Găgăuzia;
Primarii – pentru actele administrative de gestiune care privesc
proprietatea satelor, comunelor, orașelor, municipiilor44.
Astfel din categoria contractelor administrative pot face parte:
1) Contractul de concesiune
2) Contractul de achiziții publice
3) Contractul de prestări servicii sau de executări de lucrări
4) Contractul de închiriere de bunuri
5) Contractul de împrumut de bani
La fel ca și alte fenomene juridice, în materia contractelor administrative
se atestă tendința novatorie, astfel fiind utilizate categorii de contracte precum:
Affermage – este un tip de contract utilizat în Franța, unde este văzut ca o
varianta a concesiunii de serviciu public. În Franța affermage-ul este utilizat în
anumite comune pentru ocuparea, de către comercianți a unor hale sau piețe
publice sau în sectorul distribuției de apa potabila, contra unei taxe.
43
Valeriu Zubco, Anastasia Pascari, Gheorghe Crețu. Contenciosul administrativ. Chișinău: Cartier, 2004, p.92-93
44
V. Zubco, I. Creangă, A. Pascari, D. Visterniceanu, O. Uțică, R. Pulbere, Ghidul funcționarului public în
contenciosul administrativ, Chișinău: Bons Offices, 2005, p.38
27
Contractul de cercetare științifică (le contrat de recherché) – este vorba de
contractul administrativ prin care o persoană publică însărcinează un organism
public sau privat să efectueze o cercetare științifica pură și aplicată.
3. Nesoluționarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept

recunoscut de lege
Potrivit art. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din
10.02.2000, prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri înțelegem refuzul
de a primi o cerere sau faptul de a nu răspunde petiţionarului în termen de 30 de
zile de la data înregistrării cererii de către o autoritate publică, în cazul în care
legea nu dispune altfel, acest fapt juridic devine obiect al litigiului în contencios
administrativ și prin prevederea art.3, alin. (2), al aceleiași legi, care menționează
„Obiect al acţiunii în contenciosul administrativ poate fi şi nesoluţionarea în
termenul legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege”45.
Doctrina susține că nesoluționarea cererii în termenul legal, are două
forme de manifestare46:
a) Refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a soluționa
cererea referitoare la un drept recunoscut de lege sau așa numita „tăcere
administrativă”;
b) Lipsa răspunsului oferit petiționarului în termenul legal de 30 zile de la
înregistrarea cererii respective, dacă prin lege nu este prevăzut un alt termen.
În cât privește termenul, legiuitorul stabilește în textul Legii cu privire la
petiționare47, în art.8, alin. (2) „În cazuri deosebite, termenul de examinare
poate fi prelungit de către conducătorul organului corespunzător cu cel mult o
lună, fapt despre care este informat petiţionarul”, astfel încât consider că
această prevedere deși se conține într-un act normativ atipic contenciosului
administrativ, face referire expresă la obiectul acestei instituții și anume în art. 4
alin. (1) „Prin petiţie, în sensul prezentei legi, se înţelege orice cerere,
reclamaţie, propunere, sesizare, adresată organelor de resort, inclusiv cererea
prealabilă prin care se contestă un act administrativ sau nesoluţionarea în
termenul stabilit de lege a unei cereri”.
45
46
Verginia Vedinaș, Introducere în dreptul contenciosului administrativ, București, 1999, p.57
47
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.4/47 din 08.09.1994
28
4. Repararea pagubei
Potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 793-XIV din
10.02.2000, cumulând prevederile art. 1, alin. (2) „…şi repararea pagubei ce i-a
fost cauzată” și art. 18, repararea pagubei poate servind drept obiect al acțiunii
în contenciosul administrativ.
Astfel, acțiunea în despăgubire este înaintată concomitent cu acțiunea
principală de contestare a actului administrativ sau ulterior, printr-o cerere
separată.
Este de menționa că potrivit Codului Civil al Republicii Moldova48,
termenul general de prescripţie extinctivă este de 3 ani, fapt consfințit în art.267,
alin.(1) „Termenul general în interiorul căruia persoana poate să-şi apere, pe
calea intentării unei acţiuni în instanţă de judecată, dreptul încălcat este de 3
ani”.
48
29
Tema 6. Actele administrative exceptate de la controlul contenciosului
administrativ
Deși Legea contenciosului administrativ asigură persoanei vătămate într-

un drept al său recunoscut de lege de către o autoritate publică, aceasta instituie
anumite limite, instituind anumite categorii de acte exceptate de control
judecătoresc.
Existenţa unor acte exceptate de la controlul judecătoresc se bazează fie
pe ideea că aceste acte au un conţinut politic, fiind cunoscute în literatura de
specialitate sub denumirea de acte de guvernământ având o „imunitate de
jurisdicţie”, explicată pe consideraţii legate de separaţia puterilor sau de
desfăşurarea relaţiilor diplomatice, fie privesc regimul militar în timp de pace
sau război, ori îndeplinirea serviciului militar iar din anumite raţiuni sunt
nesusceptibile de a fi controlate din punct de vedere al regularităţii şi efectelor
lor juridice, de către instanţele de contencios administrativ.
Astfel potrivit legii sus menționate cu modificările ulterioare, art.4
stabilește că nu pot fi atacate în instanţele de contencios administrativ,
următoarele categorii de acte:
● actele exclusiv politice ale Parlamentului, Preşedintelui Republicii
Moldova şi Guvernului, precum şi actele administrative cu caracter
individual, emise de Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de
Guvern în exerciţiul atribuţiilor prevăzute expres de normele constituţionale
sau legislative, ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţiile publice
cu responsabilităţi de protecţie a intereselor generale ale statului sau ale
instituţiilor publice a persoanelor oficiale de stat, exponente ale unui interes
politic sau public deosebit – reieșind din considerentul că aceste acte sunt emise
de subiecți ai dreptului public în exercitarea atribuțiilor sale stabilite de
Constituție, iar potrivit doctrinei aceste acte sunt cu privire la raporturile
constituționale dintre organele autorității publice și îmbracă forma: declarațiilor,
apelurilor, moțiunilor, mesajelor, scrisorilor etc.49 Totodată sursa citată susține
că Actele exclusiv politice nu întrunesc trăsăturile caracteristice ale actelor
49
Jeans Meyer – Ladewing, Anastasia Pascari, Eugenia Fistican, Valeriu Doagă, Gheorghe Crețu. Comentariul
Legii contenciosului administrativ. Republica Moldova, Chișinău: Cartier, 2002, p.38
30
administrative și nu sunt producătoare de efecte juridice, ele având doar
rezonanță și eventual un rezultat exclusiv politic50.
Această categorie de acte exceptate a cunoscut o abordare controversată în
contextul în care a făcut și obiectul sesizării Curții Constituționale a RM, astfel,
opinia avocatului parlamentar Constantin Lazari, art.4 lit. a) din Legea
contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10.02.2000, contravine art.15, art.16,
art.20, art.53 şi art.54 din Constituţie, precum şi art.26 şi art.6 din Convenţia
europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Curtea Constituțională a recunoscut constituționalitatea art.4 lit. a),
argumentând că prin Hotărîrea nr.39 din 9 iulie 2001 „Privind revizuirea
Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.16 din 28 mai 1998 „Cu privire la
interpretarea art.20 din Constituţia Republicii Moldova”, Curtea a apreciat că
aceste acte administrative cu caracter individual în privinţa unor categorii de
persoane oficiale de stat nu pot face obiectul controlului constituţionalităţii la
sesizarea subiecţilor abilitaţi cu acest drept şi nu contrazic principiul statuat de
art.20 din Constituţie - accesul liber la justiţie, deoarece aceste reguli rezultă din
necesitatea înfăptuirii unor acţiuni exclusiv politice, care nu comportă un litigiu
de muncă51 (în Hotărîrea CC pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi
din Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din10 februarie 2000* cu
modificările şi completările operate prin Legea nr. 726-XV din 7 decembrie
2001**şi Legea nr. 833-XV din 7 februarie 2002***Nr.46 din 21.11.2002).
● actele administrative cu caracter diplomatic referitoare la politica
externă a Republicii Moldova – în contextul funcționării principiilor dreptului
diplomatic și a actelor internaționale în materie de drept internațional public,
Guvernul Republicii Moldova poartă responsabilitate exclusivă în acest sens.
Legile, decretele Preşedintelui Republicii Moldova cu caracter normativ,
ordonanţele şi hotărîrile Guvernului cu caracter normativ, tratatele internaţionale
la care Republica Moldova este parte, care sunt supuse controlului de
constituţionalitate – reieșind din prevederile art. 135, al (1), lit. a) din Constituția
RM52, care atribuie controlul actelor sus menționate Curții Constituționale:
„Curtea Constituţională:
50
Ibidem, p.38
51
52
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994
31
a) exercită, la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor și hotărîrilor
Parlamentului, a decretelor Președintelui Republicii Moldova, a hotărîrilor și
ordonanţe-lor Guvernului, precum și a tratatelor internaţionale la care Republica
Moldova este parte;”
Legile, decretele Preşedintelui Republicii Moldova cu caracter normativ,
ordonanţele şi hotărîrile Guvernului cu caracter normativ, tratatele internaţionale
la care Republica Moldova este parte, care sunt supuse controlului de
constituţionalitate – potrivit sesizării Curții Constituționale RM, autorul
menționează că prevederea dată îngrădeşte accesul liber la justiţie al persoanelor
lezate într-un drept sau interes legitim printr-o hotărîre de Guvern cu caracter
normativ, însă curtea a recunoscut constituțională prevederea, dat fiind faptul că
legislatorul constituant a stipulat expres în art.135 alin.(1) lit. a) din Constituţie
că numai Curtea Constituţională exercită controlul constituţionalităţii hotărîrilor
şi ordonanţelor Guvernului53.
● actele de comandament cu caracter militar – doctrina susțină că prin
act de comandament militar înțelegem actul administrativ referitor la probleme
strict militare ale activității din cadrul forțelor armate, precum sunt acțiunile
specifice organizării militare, ce presupun dreptul șefilor de a da ordine
subordonaților în aspecte privitoare la conducerea trupei54.
● actele administrative referitoare la securitatea naţională a Republicii
Moldova, la exercitarea regimului stării excepţionale, la măsurile de urgenţă
luate de autorităţile publice în vederea combaterii calamităţilor naturale,
incendiilor, epidemiilor, epizootiilor şi altor fenomene de aceeaşi natură –
sintagma securitatea statului legiuitorul a definit-o în textul Legii securității
statului nr. 618-XIII din 31.10.199555, în art. 1 „Prin securitatea statului se
înţelege protecţia suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a ţării, a
regimului ei constituţional, a potenţialului economic, tehnico-ştiinţific şi
defensiv, a drepturilor şi libertăţilor legitime ale persoanei împotriva activităţii
informative şi subversive a serviciilor speciale şi organizaţiilor străine,
împotriva atentatelor criminale ale unor grupuri sau indivizi aparte.” Ceia ce
prin definiție exceptează de la controlul judecătoresc.
53
54
Ion Creangă, Curs de Drept Administrativ al RM, Chișinău: Epigraf, 2003, p. 294
55
32
● actele administrativ-jurisdicţionale de sancţionare contravenţională şi
alte acte administrative pentru a căror desfiinţare sau modificare legea
prevede o altă procedură judiciară – argumentul doctrinar servind posibilitatea
de a ataca în instanța de judecată de drept comun56.
● actele de gestiune emise de autoritatea publică în calitate de persoană
juridică, în legătură cu administrarea şi folosirea bunurilor ce aparţin
domeniului său privat;
● actele administrative emise pentru executarea hotărîrilor judecătoreşti
irevocabile – dat fiind faptul că această categorie de acte este examinată de
instanțele judecătorești conform prevederilor Codului de Procedură Civilă.
Privit în aspect comparativ cu jurisprudența României, conceptul
exceptării actelor de la controlul judecătoresc ne conturează câteva deosebiri
esențiale, aparent marcate de conceptele legislative, astfel legiuitorul român
atribuie categoriei citate și acte de gestiune ale organelor de conducere din
cadrul Parlamentului, actele administrative referitoare la interpretarea şi
executarea actelor internaţionale în care România este parte, actele emise în
circumstanţe excepţionale, actele de gestiune săvârşite de stat, în calitatea de
persoană juridică şi pentru administrarea patrimoniului său, cererile privitoare la
stabilirea şi scăderea impozitelor şi taxelor, precum şi a amenzilor prevăzute de
legile de impozite şi taxe.
Personal consider că unele modele sunt binevenite și justificate, iar o
preluare a acestora ar servi la perfecționarea cadrului legislativ național, astfel
de exemplu actele emise în circumstanţe excepţionale sau actele de gestiune
săvârşite de stat, în calitatea de persoană juridică şi pentru administrarea
patrimoniului său care reprezintă o categorie de acte prin care în primul rând nu
se aduce atingere drepturilor subiective ale subiecților potențial afectați, iar în al
doilea rând gestionarea patrimoniului statului în calitatea acestuia de persoana
juridică în esență nu poate provoca situații care ar necesita un control
judecătoresc.
56
33
Tema 7. Procedura privind examinarea judecătorească a acțiunilor în
contencios administrativ
Reieșind din considerentul că contenciosul administrativ reprezintă o

procedură complexă de soluționare cu putere de adevăr legal de către instanțele
judecătorești competente, potrivit legii, a litigiilor dintre autoritatea publică și un
particular, precum și cele dintre autoritățile publice, iar litigiul juridic urmează a
fi născut din adoptarea sau emiterea unui act administrativ ilegal ori din refuzul
de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege.
Se cer a fi analizate câteva particularități ale declanșării și funcționării
mecanismului dat, în contextul celor expuse, în calitate de particularități se
conturează: cererea prealabilă precum și natura, rolul ei în soluționarea litigiilor,
condițiile introducerii cererii în contenciosul administrativ și nu în ultimul rând
suspendarea actului administrativ contestat.
 Cererea prealabilă – esența și rolul.
Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10.02.2000, definește
cererea prealabilă drept cerere prin care autorităţii emitente sau organului
ierarhic superior i se solicită reexaminarea unui act administrativ cu caracter
individual sau normativ
Obligativitatea depunerii cererii prealabile este impusă de Legea sus
numită, unde în art.14 prevede „Persoana care se consideră vătămată într-un
drept al său, recunoscut de lege, printr-un act administrativ va solicita, printr-o
cerere prealabilă, autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data
comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, în cazul în care
legea nu dispune altfel”, sau așa-numitul recurs grațios, deși legea stabilește că
termenul de 30 de zile specificat anterior nu se extinde asupra actului
administrativ cu caracter normativ, în același context legiuitorul admite
posibilitatea adresării cererii prealabile organului ierarhic superior, fapt stabilit
expres în alin. (2) al articolului sus citat „În cazul în care organul emitent are un
organ ierarhic superior, cererea prealabilă poate fi adresată, la alegerea
petiţionarului, fie organului emitent, fie organului ierarhic superior dacă
legislaţia nu prevede altfel”.
Din cele expuse deducem că subiectul lezat în drepturi (petiționarul), nu
poate acționa direct în instanța de contencios administrativ, ci urmează să
34
respecte procedură prealabilă, care poate fi declanșată din momentul
comunicării actului administrativ, în acest caz petiționarul este în drept, în
termen de 30 de zile să se adreseze organului emitent sau la expirarea
termenului de 30 zile de când s-a adresat cu cererea la autoritatea emitentă.
Totodată dacă reclamantul înaintează inițial cererea de chemare în
judecată, iar ulterior depune cererea prealabilă, instanțele restituie cererea pe
motivul nerespectării procedurii prealabile, însă în cazul refuzului nejustificat de
a satisface o cerere referitoare la un drept, precum și nerezolvarea cererii în
termenul prevăzut de lege, sesizarea autorității administrative în cadrul
procedurii prealabile înainte de introducerea acțiunii în instanța judecătorească
nu este necesară57.
Doctrina susține că necesitatea depunerii cererii prealabile constă în
obligarea administrației de a se pronunța benevol în sensul anulării actului sau al
întreprinderii măsurilor pretinse de persoană printr-un recurs grațios58.
O altă opinie susține că cerea prealabilă reprezintă un avantaj pentru
reclamant, în sensul că organul emitent al actului sau organul ierarhic superior al
acestuia pot verifica şi dispune asupra actului atacat atât în ceea ce priveşte
legalitatea, cât şi oportunitatea acestuia, în timp ce instanţele judecătoreşti nu se
pot pronunţa decât asupra legalităţii actului atacat în justiţie.
Un subiect sensibil este termenul depunerii cererii prealabile stipulat de
lege, în acest sens practicienii susțin oportunitatea art.115 CPC, potrivit căruia
dacă persoana vătămată într-un drept al său recunoscut de lege a omis termenul
de depunere a cererii prealabile sau a cererii de chemare în judecată, ea poate
solicita repunerea în termen, anexând la cerere probe ce dovedesc
imposibilitatea depunerii cererii în termen.
Deși legea impune obligativitatea adresării cererii prealabile cu stabilirea
sancțiunilor procedurale, cum ar fi cea prevăzută de art.170, alin. (1), lit. a) din
CPC RM, care prevede restituirea cererii de chemare în judecată pe motiv că
reclamantul nu a respectat procedura de soluţionare prealabilă a pricinii pe calea
extrajudiciară, prevăzută de lege pentru categoria respectivă de pricini sau de
contractul părţilor, totuși sunt stabilite și excepții de la această regulă și anume
în cazul în care obiectul litigiului îl constituie repunerea în funcție a
funcționarilor publici, militarilor, polițiștilor și persoanelor cu statul militar,
57
Manualul judecătorului pentru cauze civile, ediția II, Chișinău 2013, p.154
58
35
subiecți care sunt împuterniciți de lege cu dreptul de sesizare în contencios
administrativ.
O particularitate importantă a cererii prealabile o constituie instituția
recursului administrativ ierarhic, potrivit căreia, petiționarul se poate adresa
organului ierarhic superior după ce a primit un răspuns nefavorabil din partea
autorității emitente.
Spre deosebire de recursul graţios obligatoriu, recursul ierarhic este
facultativ. De asemenea, sesizarea organului ierarhic superior poate fi exercitată
fie înainte de recursul graţios, fie în timpul derulării termenului de răspuns la
acesta, fie după expirarea celor 30 de zile (termenul de soluţionare a recursului
graţios).
Potrivit opiniei doctrinare recursul ierarhic are următoarele trăsături:
a) se exercită la organul ierarhic superior organului care a produs
vătămarea;
b) din punct de vedere al sferei sale de aplicare nu vizează decât actele
emise de organele administrative care au organe superioare ierarhic;
c) potrivit doctrinei române, pot există trei situaţii de sesizare a
superiorului ierarhic, cu efecte juridice asupra termenului de sesizare a instanţei:
- dacă ambele recursuri – recursul graţios şi recursul ierarhic – se
efectuează deodată, termenul de sesizare a instanţei va curge din momentul
primirii răspunsului la recursul ierarhic (explicit sau implicit);
- dacă în termenul de recurs graţios, dar după acesta, este efectuat şi
recursul ierarhic, soluţia este aceeaşi;
- dacă recursul ierarhic este exercitat după primire a răspunsului
emitentului actului, termenul de sesizare a instanţei, care a început să curgă
anterior, este prorogat până la primirea răspunsului de la superiorul ierarhic.
Soluţionarea în vreun fel a recursului ierarhic determină curgerea unui nou
termen de sesizare a instanţei, tot de 30 de zile.
Potrivit opiniei doctrinarului Dacian Cosmin Dragoș59, adresarea unei
cereri prealabile presupune obligarea administrației organului emitent de a se
pronunța benevol în interesul abrogării sau anulării actului administrativ
contestat și a întreprinde măsurile pretinse de persoana vătămată în recursul
59
D. C. Dragoș. Procedura contenciosului administrativ, București: All Beck, 2002
36
grațios, excluzând astfel posibilitatea persoanei de a apela ulterior direct la
instanța de contencios administrativ pentru soluționarea pretențiilor.
Astfel, organul emitent este în drept:
a) să respingă cererea prealabilă;
b) să admită cererea prealabilă și, după caz, să revoce sau să modifice
actul administrativ.
Iar în cazul organului ierarhic superior, acesta poate:
a) respinge cererea prealabilă;
b) admite cererea prealabilă și anula actul administrativ în tot sau în
parte, să oblige organul ierarhic inferior să repună în drepturi persoana
respectivă ori, după caz, să revoce actul administrativ emis cu acordul său.
 Introducerea acțiunii în instanța de contencios administrativ –

condiții și termene
Astfel, dacă persoana care se consideră vătămată într-un drept al său
recunoscut de lege și nu este mulțumită de modul cum a fost soluționată cererea
sa de către organul emitent sau nu a primit răspuns la cererea prealabilă în
termenul legal stabilit, din momentul epuizării procedurii prealabile,
petiționarul, se poate adresa instanței judecătorești competente. Potrivit Legii
contenciosului administrativ, cererea prin care se solicită anularea unui act
administrativ sau recunoaşterea dreptului pretins poate fi înaintată în termen de
30 de zile, în cazul în care legea nu dispune altfel. Acest termen curge de la:
a) data primirii răspunsului la cererea prealabilă sau data expirării
termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea acesteia;
b) data comunicării refuzului de soluţionare a unei cereri prin care se
solicită recunoaşterea dreptului pretins sau data expirării termenului prevăzut de
lege pentru soluţionarea unei astfel de cereri;
c) data comunicării actului administrativ, în cazul în care legea nu prevede
procedura prealabilă.
Oficiul teritorial al Cancelariei de Stat și avocatul parlamentar sesizează
instanța de contencios administrativ în termenele prevăzute de legile organice cu
privire la activitatea acestora.
37
Însă prin lege pot fi reglementate și alte termene, spre exemplu în cazul
litigiilor electorale, termenul fiind de 3 zile, din momentul recepționării
răspunsului la cererea prealabilă.
Respectiv petiționarul poate solicita (obiectul litigiului):
- Anularea totală sau parțială a actului administrativ;
- Încasarea prejudiciului material;
- Încasarea prejudiciului moral.
Totodată, acțiunea depusă în instanța de judecată este supusă unor reguli
prescrise de lege, astfel petiționarul, urmează să întocmească cererea de chemare
în judecată în limba de stat cu respectarea obligatorie a prevederilor ce
reglementează condițiile formei și cuprinsului cererii de chemare în judecată,
stabilite de art. 166 CPC RM, cu anexele respective cerute de lege. Acțiunea
urmând a fi semnată personal de petiționar sau de reprezentantul său.
Legea procesual civilă tratează riguros condițiile de formă și cuprins,
astfel încât nerespectarea acestora atrage după sine potrivit art. 171 CPC RM,
restituirea cererii pentru lichidarea neajunsurilor.
 Introducerea în proces a funcționarului public

Pornind de la faptul că Legea contenciosului administrativ prevede în art.
20 alin.(1) „Cererea de chemare în judecată poate fi formulată şi împotriva
funcţionarului public al autorităţii publice pârâte care a elaborat actul
administrativ contestat sau care a refuzat să soluţioneze cererea în cazul în care
se solicită despăgubiri.”, deși în doctrina deseori se întâlnește dilema „este
oportun sau nu” să fie atras în calitate de pârât, funcționarul public „deoarece
poate genera pericolul de paralizare a capacităților funcționarului public, de a
lucra sau a acționa într-un mod responsabil…fiind responsabil ulterior de
repararea prejudiciilor…”60, acțiuni confirmate și de prevederile art.20 a legii
menționate „ În cazul în care acţiunea se admite, funcţionarul public poate fi
obligat să plătească despăgubirile solidar cu autoritatea publică respectivă.”
Rezultă că funcționarul public poate introdus în proces doar dacă se
solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat. Împotriva lui nu poate
fi depusă cererea dacă se solicită doar anularea actului administrativ contestat61
60
61
Manualul judecătorului pentru cauze civile, ediția II, Chișinău, 2013, p.156
38
Legea contenciosului administrativ admite și cazul în care funcționarul
public poate chema în garanție pe superiorul său, fapt prevăzut de art.20, alin.
(3) „Funcţionarul public acţionat astfel în justiţie poate chema în garanţie
superiorul său ierarhic care i-a ordonat să elaboreze actul administrativ sau să
refuze soluţionarea cererii, acesta fiind introdus în proces ca terţă persoană”,
potrivit doctrinei dacă acțiunea reclamantului de acest gen se va admite,
funcționarul public va fi atras în mod solidar la plata despăgubirilor. În
condițiile Codului de Procedură Civilă, funcționarul public va fi atras în calitate
de intervenient accesoriu.
 Suspendarea actului administrativ contestat
Legea contenciosului administrativ, prevede posibilitatea reclamantului de
a solicita instanței de contencios administrativ să suspende executarea actului,
solicitare pe care o poate face doar concomitent cu înaintarea acțiunii, iar în
scopul prevenirii unei pagube iminente, instanța poate dispune suspendarea
actului administrativ din oficiu62.
Fapt prevăzut de art. 21, alin. (1) „Suspendarea executării actului
administrativ contestat poate fi solicitată de către reclamant instanţei de
contencios administrativ concomitent cu înaintarea acţiunii.” și respectiv alin.
(2) „În cazuri temeinic justificate şi în scopul prevenirii unei pagube iminente,
instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ şi din oficiu.”, în acest
caz se cere ca motivele suspendării să fie din start temeinice și bine justificate,
să provoace de la bun început o îndoială puternică asupra legalității actului
administrativ contestat, pentru a evita „paralizarea” activității autorității publice
și producerea dereglărilor prin neexecutarea actului administrativ suspendat.63
Potrivit doctrinei, instanța de contencios administrativ trebuie să
soluționeze în regim de urgență cererea de suspendare a executării actului
administrativ contestat fără citarea părților64.
Din cele expuse reiterăm condițiile de bază pentru suspendarea actului din
oficiu:
1. Motive temeinice și justificate;
2. Să prevină producerea unei pagube iminente.
62
63
Ibidem, p. 128-129.
64
Ibidem, p.129.
39
Însă suspendarea actului administrativ contestat nu poate fi dispusă până
când acțiunea cu privire la contestarea actului administrativ nu este pusă pe rolul
instanței de contencios administrativ, deși Comitetul de Miniștri al Consiliului
Europei, prin recomandarea R (89)8 din 13 septembrie 1989 „Privind executarea
deciziilor administrative și jurisdicționale în domeniul dreptului administrativ”,
recomandă statelor membre ale CE să i-a măsuri provizorii de suspendare a
actelor administrative contestate înaintea unei autorități publice, dacă acesta încă
nu s-a pronunțat cu privire la legalitatea actelor contestate65.
Procedura în instanța de fond

1. fază (actele judecătorului)
Valorificându-și dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor
judecătorești, petiționarul depune acțiunea în instanța de contencios
administrativ, ceia ce atrage după sine, potrivit legii, obligativitatea
judecătorului de a primi cererea sau a o respinge în termenul stabilit de 3 zile de
la data depunerii, cu respectarea condițiilor stabilite de Codul de Procedură
Civilă, fapt prevăzut de art.22 din Legea contenciosului administrativ, unde în
alin. (1) este prevăzut expres „Judecătorul decide primirea cererii de chemare
în judecată sau respingerea acesteia în termen de 3 zile de la data depunerii, în
condiţiile Codului de procedură civilă”. Potrivit doctrinei termenul de 3 zile
stabilit de lege servește pentru verificarea respectării condițiilor prestabilite ce
CPC RM, art. 166, 167 care prevăd condițiile de formă ale cererii, în cazul în
care judecătorul constată că condițiile sunt respectate, urmează să pronunțe o
încheiere prin care dispune primirea acțiunii pe rol.
Totodată potrivit legii în cazul punerii cererii pe rol, judecătorul dispune:
a) înmânarea copiei cererii de chemare în judecată şi a copiilor actelor
anexate la cerere pârâtului;
b) prezentarea de către pârât a actului administrativ contestat şi a
documentaţiei care a stat la baza emiterii acestuia, a înscrisurilor sau a altor date
pe care instanţa le consideră necesare în judecarea pricinii.
În același timp judecătorul dispune citarea părților pentru prima zi de
înfățișare, care se fixează în cel mult 10 zile de la data punerii cererii pe rol,
potrivit art. 22, alin. (1), lit. c) din legea sus numită „citarea părţilor pentru ziua
65
Manualul judecătorului pentru cauze civile, ediția II, Chișinău 2013, p.156
40
primei înfăţişări, care trebuie fixată în cel mult 10 zile de la data punerii cererii
pe rol”. În acest sens, în prima zi de înfățișare, pârâtul este obligat să prezinte
instanței actele solicitate prin emiterea încheierii despre punerea cererii pe rol în
instanță, potrivit art. 22, alin. (3) „Pârâtul este obligat să prezinte instanţei
documentele solicitate la prima zi de înfăţişare…”, iar în caz contrar, în baza
aceluiași articol „…i se aplică o amendă judiciară în mărime de până la 10
salarii minime pentru fiecare zi de întârziere nejustificată. Aplicarea amenzii
judiciare nu scuteşte pârâtul de obligaţia de a prezenta documentele solicitate.”
În această fază, judecătorul constată dacă reclamantul a respectat
procedura de soluționare prealabilă a pricinii pe cale extrajudiciară, iar contrar,
emite o încheiere motivată prin care restituie cererea, iar în cazul în care
constată că nu au fost respectate prevederile art. 166, 167 CPC RM, emite o
încheiere pentru a nu da curs cererii și acordă reclamantului un termen pentru
înlăturarea neajunsurilor.
A 2-a fază (examinarea cererii în instanță)

Judecarea acțiunii are loc în termenul fixat de instanță potrivit art.23 din
Legea contenciosului administrativ, cu participarea părților (reprezentaților
acestora), în ședință publică, conform prevederilor CPC RM.
Pentru a evita tergiversarea procesului, părților li se impune
obligativitatea de a se prezenta la ședințele de judecată potrivit art. 24 din Legea
contenciosului administrativ „Neprezentarea la şedinţa de judecată, fără motive
temeinic justificate, a părţilor şi/sau a reprezentanţilor lor nu împiedică
examinarea cererii, iar în cazul în care este imposibil de a judeca cauza în lipsa
reclamantului, instanţa de contencios administrativ va scoate cererea de pe rol
în condiţiile Codului de procedură civilă.”, text din care deducem că instanța î-și
rezervă dreptul de a scoate cererea de pe rol dacă părțile nu onorează cu
prezența.
În cât privește sarcina probațiunii în proces, sunt aplicabile prevederile
capitolului X, din CPC RM, care reglementează regimul probelor, cu respectarea
prevederilor art. 24, alin. (3) care prevede că la examinarea în instanţa de
contencios administrativ a cererii în anulare, sarcina probaţiunii este pusă pe
seama pârâtului, iar în materie de despăgubire, sarcina probaţiunii revine
ambelor părţi.
41
A 3-a fază (împuternicirile instanței de contencios administrativ),
adoptarea hotărîrii
După examinarea acțiunii, instanţa de contencios administrativ adoptă
hotărîrea în condiţiile Codului de procedură civilă, iar potrivit legii, instanța de
contencios administrativ are următoarele împuterniciri și poate adopta:
a) respingerea acţiunea ca fiind nefondată sau depusă cu încălcarea
termenului de prescripţie;
b) admiterea acţiunii şi anularea, în tot sau în parte, a actului administrativ
sau:
- obligă pârâtul să emită actul administrativ cerut de reclamant ori să
elibereze un certificat, o adeverinţă sau oricare alt înscris,
- ori să înlăture încălcările pe care le-a comis, precum şi dispune
adjudecarea în contul reclamantului a despăgubirilor pentru întârzierea
executării hotărîrii;
Instanța poate anula actul administrativ în tot sau în parte numai în cazul
în care acesta satisface cerințele prevăzute de art. 26, alin. (1), care prescrie
condițiile de anulare și anume:
a) este ilegal în fond ca fiind emis contrar prevederilor legii – în contextul
în care autorității publice i-se poate imputa încălcarea principiului legalității66;
b) este ilegal ca fiind emis cu încălcarea competenţei – în cazul în care
actul a fost emis sau adoptat de către autoritatea publică cu încălcarea
competenței materiale sau teritoriale67;
c) este ilegal ca fiind emis cu încălcarea procedurii stabilite – actul nu a
fost emis în forma stabilită, nu cuprinde elemente de formă care să confirme că
actul a fost emis sau adoptat cu respectarea legii68.
d) admite acţiunea şi constată circumstanţele care justifică suspendarea
activităţii consiliului local sau a consiliului raional, după caz.
Instanţa de contencios administrativ este în drept să se pronunţe, în limitele
competenţei sale, din oficiu sau la cerere, şi asupra legalităţii actelor sau
operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ
contestat. În cazurile în care controlul legalităţii acestor acte sau operaţiuni ţine de
66
Anastasia Pascari, Eugenia Fistican, Valeriu Doagă, Gheorghe Crețu. Comentariul Legii contenciosului
administrativ. Republica Moldova, Chișinău: Cartier, 2002, p.113
67
Ibidem, p. 113-114
68
Ibidem, p. 114
42
competenţa instanţei de contencios administrativ ierarhic superioare, urmează a fi
ridicată excepţia de ilegalitate în faţa acestei instanţe în condiţiile prezentei legi.
Iar, în cazul admiterii acţiunii, instanţa de contencios administrativ se
pronunţă, la cerere, şi asupra reparării prejudiciului material şi moral cauzat prin
actul administrativ ilegal sau prin neexaminarea în termenul legal a cererii
prealabile.
Procedura deliberării și pronunțării hotărîrii este reglementată de art. 238
– 259 CPC RM.
Specific pentru cazurile de contencios administrativ este faptul că
hotărîrea irevocabilă a instanței de contencios administrativ de anulare în tot sau
în parte a actului administrativ ilegal, a cărui intrare în vigoare a fost
condiționată de publicarea oficială, urmează a fi publicată în aceiași sursă
oficială69.
Procedura în instanța de recurs

Considerații generale
Potrivit doctrinei calea de atac este mijlocul procedural prin care se poate
obține anularea sau reformarea totală sau parțială a unei hotărîri pronunțate de
instanța de judecată70. În acest context Lega contenciosului administrativ,
reglementează în art.30, alin. (1) „Hotărîrea instanţei de contencios
administrativ asupra acţiunii judecate în fond poate fi atacată cu recurs, în
termen de 15 zile de la data pronunţării sau de la data comunicării hotărîrii
integrale, în cazul în care acţiunea este judecată în lipsa părţii, dacă legea nu
dispune altfel”.
Însă odată cu adoptarea Legii 155 din 05.07.2012, pentru modificarea şi
completarea Codului de procedură civilă al Republicii Moldova, recursul în
secțiunea I, cuprins în art. 397 – 442 CPC, a fost exclus, astfel potrivit art. II,
pct. (5) al Legii nr.155 din 05.07.2012 „Recursurile depuse la curţile de apel
împotriva hotărîrilor primei instanţe până la intrarea în vigoare a prezentei legi
se vor examina în apel”. În consecință, potrivit doctrinei71, hotărîrile
judecătoriilor ca instanțe de contencios administrativ se vor contesta cu apel și
69
Ion Creangă, Curs de drept administrativ, Chișinău: Epigraf, 2003, p.301
70
V. Zubco, A. Pascari, G. Crețu. Contenciosul administrativ. Chișinău: Cartier, 2004, p.139
71
Manualul judecătorului pentru cauze civil, Asociația Judecătorilor din RM, Chișinău, 2013
43
ulterior cu recurs, respectiv art. 30 din Legea contenciosului administrativ nu
poate fi aplicat în actualele condiții, deci a devenit desuet.
În acest context este foarte important ca instanța să pronunțe hotărîrea în
prezența părților, astfel în cazul în care instanța a pronunțat hotărîrea în lipsa
unei părți, este obligată să comunice părții respective, hotărîrea integrală, pentru
ca partea să poate realiza dreptul de atac în termenul stabilit de lege.
Potrivit legii recursul se judecă în condiţiile Codului de procedură civilă.
Doctrina susține că recursul în contencios administrativ are efect suspensiv72.
Astfel, instanța de recurs, după ce judecă recursul este în drept73:
a) Să respingă recursul și să mențină hotărîrea primei instanțe;
b) Să admită recursul și să modifice hotărîrea primei instanțe;
c) Să admită recursul și să dea o nouă hotărîre fără a restitui pricina spre
rejudecare, anulând hotărîrea primei instanțe, dacă nu este necesar să verifice
suplimentar dovezile prezentate în instanța de recurs și dacă circumstanțele
pricinii au fost stabilite de prima instanță, însă normele de drept material au fost
aplicate eronat;
d) Să admită recursul și să caseze integral sau parțial hotărîrea primei
instanțe restituind pricina spre rejudecare în prima instanță în cazul în care
eroarea judiciară a primei instanțe nu poate fi corectată de instanța de recurs;
e) Să admită recursul și să caseze hotărîrea primei instanțe, luând spre
examinare pricina dacă constantă că este competentă să soluționeze pricina în
prima instanță sau în recurs;
e) Să admită recursul și să caseze parțial sau integral hotărîrea primei
instanțe, dispunând încetarea procesului ori scoaterea cererii de pe rol, dacă
există temeiurile prevăzute de lege.
Hotărîrea irevocabilă a instanței de contencios administrativ privind
anularea, în tot sau în parte, a actului administrativ ilegal, a cărui intrare în
vigoare a fost condiționată de publicarea în sursa oficială, precum și hotărîrea
irevocabilă asupra excepției de ilegalitate se publică în aceiași sursă.
Cheltuielile legate de publicarea hotărîrii le suportă, de regulă, pârâtul. Iar
în cazul publicării din conul reclamantului, cheltuielile suportate se încasează de
la pârât printr-o încheiere a instanței de judecată care execută hotărîrea.
72
A. Pascari, E. Fistican, V. Doagă, G. Crețu. Comentariul Legii contenciosului administrativ. Republica
Moldova, Chișinău: Cartier, 2002, p.119
73
S. Cobăneanu, E. Bobeica, V. Rusu. Drept administrativ, note de curs, Chișinău: Tipografia Centrală, 2012, p.
302
44
Efectele recursului
Potrivit art. 30, alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, recursul
suspendă executarea hotărîrii. Astfel hotărîrea pronunțată de prima instanță și
recuzată nu poate fi executată până la expirarea termenului de declarare a
recursului, iar dacă este declarat recursul, până la examinarea recursului.
Însă analiza legii procesual civile, ne indică excepții de la efectul
suspensiv al hotărîrii, în acest context, potrivit art. 256 CPC RM, alin. (1) lit. d),
urmează a fi executată imediat hotărîrea ce vizează plata unui salariu mediu
pentru absenţă forţată de la lucru, în cazul reintegrării în serviciu, iar potrivit
alin. (2) hotărîrea judecătorească privind reintegrarea în serviciu a salariatului
concediat sau transferat nelegitim.
Procedura de executare a hotărîrilor pronunțate de instanța de

contencios
Conform art.31 din Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din
10.02.2000, hotărîrile judecătoreşti irevocabile, adoptate în condiţiile prezentei
legi, constituie titluri executorii, ceia ce presupune prin deducție logică, dar și
consacrare legală în art.30, al (2), al Legii contenciosului administrativ, care
prevede că declararea recursului suspendă executarea hotărîrii.
Totodată art. 11, lit. b) din Codul de Executare al RM74, prevede că sunt
documente executorii şi se execută conform normelor stabilite din cod: hotărîrile
date de instanţele de judecată în pricinile de contencios administrativ.
Potrivit doctrinei, instanța trebuie să indice concret în hotărîre modul de
executare a acesteia și condițiile publicării acestora în sursa oficială sau în altă
publicație75, iar potrivit legii, art. 32, instanţa de contencios administrativ care a
adoptat hotărîrea în fond, în termen de 3 zile de la data la care hotărîrea devine
irevocabilă, trimite o copie a hotărîrii pârâtului pentru executare şi alta –
instanţei de drept comun de la sediul pârâtului pentru controlul executării
hotărîrii şi, în caz de necesitate, pentru executare silită.
74
75
Ibidem, p.141
45
După cum se afirmă pe bună dreptate în unele surse76, în materia dreptului
administrativ, executarea silită a hotărîrilor pronunţate de către instanţa de
contencios administrativ se desfăşoară după reguli speciale, adoptate de către
legiuitor datorită specificului acestui domeniu, în care instanţa dispune prin
hotărîre îndeplinirea unei obligaţii specifice activităţii autorităţii pârâte.
Astfel, instanța de drept comun este obligată să efectueze controlul
executării hotărîrii instanței de contencios administrativ din momentul când
hotărîrea devine irevocabilă, însă în cazul în care în dispozitivul hotărîrii nu s-a
indicat termenul executării, aceasta se execută în termenul stabilit în dispozitivul
ei, iar în cazul în care termenul nu este stipulat - în cel mult 30 de zile de la data
la care hotărîrea devine irevocabilă – în baza art. 32, alin. (2) al Legii
contenciosului administrativ 793-XIV din 2000 cât și de art. 16, alin. (3) din
Codul de executare care prevede „Hotărîrile judecătoreşti în contencios
administrativ se prezintă spre executare în decursul a 30 de zile de la data
expirării termenului de executare benevolă stabilit de lege sau de instanţa de
judecată.”
În cazul neexecutării în termen a hotărîrii, conducătorul autorităţii publice
în a cărei sarcină a fost pusă executarea acesteia poate fi tras la răspundere în
conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, potrivit art. 32, al (3) din
Legea contenciosului administrativ, iar art. 33 consacră dreptul acțiunii în
regres77 a conducătorului autorității publice „Conducătorul autorităţii publice
poate înainta în instanţa de drept comun o acţiune în regres împotriva
funcţionarului public vinovat de neexecutarea hotărîrii instanţei de contencios
administrativ.”
Potrivit Hotărîrii Guvernului RM nr. 34 din 15.01.200278, cu privire la
crearea Departamentului de executare a deciziilor judiciare „În scopul
eficientizării activităţii în vederea organizării controlului asupra executării
reale, în termene rezonabile, şi sporirii responsabilităţii pentru modul de
76
Andreea Tabacu. Executarea hotărîrilor în materie contenciosului administrativ, Revista Transilvană de
Științe Administrative din 01.30.2012, p.183
77
Potrivit dicționarului juridic - Acțiunea de regres este o acțiune civilă, de drept comun, izvorâtă din
împrejurarea ca victima prejudiciului are dreptul sa acționeze pentru despăgubiri printr-o acțiune civilă atât pe
comitent, cât și pe prepus, concomitent sau succesiv sau numai pe unul dinte ei.
Comitentul, care este garant al prepusului, plătește despăgubirile pentru prepusul vinovat, dar preia prin
subrogare drepturile și acțiunile victimei și se îndreaptă la rândului lui, printr-o acțiune de regres împotriva
prepusului având dreptul atât la recuperarea integrală a despăgubirilor efectiv plătite (damnum emergens), cât și
la beneficiul de care a fost lipsit: de ex. dobânda pierdută sau profitul neinvestit etc. (lucrum cessans).
78
46
executare a hotărîrilor, deciziilor, încheierilor şi sentinţelor emise de instanţele
judecătoreşti cu privire la cauzele civile…” este înființat Departamentul de
executare a deciziilor judiciare, de pe lângă Ministerul Justiției al RM.
La 17 iunie 2010 Parlamentul RM a adoptat Legea nr. 113 privind
executorii judecătoreşti care stabileşte statutul, sarcinile şi responsabilităţile
executorilor judecătoreşti ce efectuează acţiuni procedurale pentru executarea
documentelor executorii în conformitate cu dispoziţiile Codului de executare,
ale Codului de procedură civilă şi ale altor acte legislative şi normative,
autorităţile publice şi organizaţiile implicate în activitatea executorului
judecătoresc.
Astfel, întru executarea prevederilor alin.(5) art.12 şi lit.c) alin.(1) art.55
din Legea privind executorii judecătoreşti nr.113 din 17.06. 2010, Guvernul RM
prin Hotărîrea nr. 958 din 15.10.2010 a abrogată Hotărîrea nr. 34 din
15.01.200279, cu privire la crearea Departamentului de executare a deciziilor
judiciare. Conform art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea privind executorii
judecătoreşti nr.113 din 17.06. 2010 în cadrul Ministerului Justiţiei a fost creată
o subdiviziune care să asigure coordonarea activităţii executorilor judecătoreşti -
Secția executori judecătorești.
Astfel reiterând momentele cheie la capitolul executarea hotărîrii

judecătorești putem menționa că întru realizarea acestei proceduri este nevoie de:
- Dispunerea de hotărîrea judecătorească irevocabilă, care de altfel este și
- Titlul executoriu
- Respectarea termenului pentru executare, care este de 30 zile dacă nu
sunt întrunite alte termene prevăzute de lege
- Oportunitatea conducerii autorității publice de a utiliza acțiunea în regres
79
47
Bibliografie
Acte legislative și normative

1. Constituția Republicii Moldova, Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr.1 din 12.08.1994
2. Codul Civil al Republicii Moldova nr. 1107-XV din 06.06.2002, Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr.82-86/661 din 22.06.2002
3. Codul de Procedură Civilă a Republicii Moldova nr. 225-XV din 30.05.2003,
4. Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443-XV din 24.12.2004,
Republicat: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.214-220/704 din
05.11.2010; Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.34-35/112 din
03.03.2005
5. Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10.02.2000, Republicat:
Monitorul Oficial ediţie specială din 03.10.2006, pag.30; Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr.57-58/375 din 18.05.2000
6. Legea cu privire la Procuratură nr. 294-XVI din 25.12.2008, Monitorul
Oficial nr.55-56/155 din 17.03.2009
7. Legea cu privire la avocaţii parlamentari nr.1349-XIII din 17.10.1997,
8. Legea cu privire la Comisia Naţională de Integritate nr. 180 din 19.12.2011,
9. Legea securităţii statului nr. 618-XIII din 31.10.1995, Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr.10-11/117 din 13.02.1997
10.Legea cu privire la petiţionare nr.190-XIII din 19.07.1994, Republicat:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.6-8 din 24.01.2003 pag.5;
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.4/47 din 08.09.1994
11.Legea privind administraţia publică locală nr. 436-XVI din 28.12.2006,
12.Legea privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale
administraţiei publice centrale şi locale nr. 317-XV din 18.07.2003,
Legea privind executorii judecătoreşti nr. 113 din 17.06.2010, Monitorul Oficial
nr.126-128/406 din 23.07.2010
48
Monografii, note de curs, publicații
13.Aramă Elena, Copileț Valentina. Evoluția dreptului public pe teritoriul dintre

Prut și Nistru în prima jumătate a sec. al XIX – lea, Chișinău: Știința, 2003
14.Avornic Gheorghe. Teoria Generala a Dreptului, Ediția I, Chișinău: Cartier,
2004
15.Belecciu Ștefan. Contenciosul Administrativ, Chișinău: Elena V.I., 2003
16.Creangă Ion. Curs de Drept Administrativ. vol. I, Chișinău: Epigraf, 2003
17.Dastic Angela. Contenciosul Administrativ, Academia de Științe a Moldovei,
Chișinău, 2007
18.Deleanu Ion. Tratat de procedură civilă, Arad: Servo-Sat, 2000
19.Dinuică Doinel. Contencios administrativ Român, București: editura
Fundației România de Mâine, 2003
20.Dragoș Dacian-Cosmin. Procedura contenciosului administrativ, București:
All Beck, 2002
21.Fistican Eugenia, Pascari Anastasia, Climova Alla, Furdui Sergiu, Bleșceaga
S. Administrarea cauzelor de contencios administrativ, INJ, Chișinău: Elan
INC, 2009
22.Iorgovan Antonie. Tratat de drept administrativ. vol. I, Bucureşti: All Beck,
2000
23.Iorgovan Antonie. Tratat de drept administrativ, vol. II, Bucureşti: All Beck,
2001
24.Ladewing Jeans Meyer, Pascari Anastasia, Fistican Eugenia, Doagă Valeriu,
Crețu Gheorghe. Comentariul Legii contenciosului administrativ. Republica
Moldova, Chișinău: Cartier, 2002
25.Mrejeru Teodor. Contenciosul administrativ. Doctrină. Jurisprudență,
București: All Beck, 2003
26.Nedelcu Iulian. Excepţia de ilegalitate în contenciosul administrativ
comparativ cu excepţia de neconstituţionalitate, Revista de Ştiinţe Juridice,
nr.4, 2006
27.Oprican Mariana. Contenciosul administrativ, București: editura Universității
Titu Maiorescu, 2002.
28.Orlov Maria. Curs de contencios administrativ, Chișinău: Elena–V.I., 2009
49
29.Pascari Anastasia, Fistican Eugenia, Doagă Valeriu, Crețu Gheorghe.
Comentariul Legii contenciosului administrativ. Republica Moldova,
Chișinău: Cartier, 2002
30.Petrescu Rodica Narcisa. Drept administrativ, ediţie revăzută şi adăugită,
Cluj–Napoca: Cordial Lex, 2001
31.Poalelungi Mihai, Filincova Svetlana, Sîrcu Iulia. Manualul judecătorului
pentru cauze civil, Asociația Judecătorilor din RM, Chișinău, 2013
32.Preda Mircea. Vasilescu B. Drept administrativ, București: Lumina Lex,
2007
33.Preda Mircea. Drept Administrativ – partea specială, ediție revăzută și
actualizată, București: Lumina Lex, 2002
34.Preda Mircea. Drept administrativ, București: Lumina Lex, 2004
35.Priscaru Valentin. Tratat de drept administrativ roman. Partea generala. Ed.
All Beck, București, 1996
36.Revista de Ştiinţe Juridice a Universităţii Craiova, nr. 4/2006
37.Tabacu Andreea. Executarea hotărîrilor în materie contenciosului
administrativ. Revista Transilvană de Științe Administrative din 01.30.2012,
38.Tofan Dana Apostol. Drept Administrativ, Vol. II, Note de curs, București:
C.H. Beck, 2006
39.Toma Toader. Tratat de drept administrativ, Iaşi: Vasiliana, 2003
40.Vedinaș Verginia. Introducere în dreptul contenciosului administrativ,
București: editura fundației „România de mâine”, 1999
41.Vieru Eufimia, Vieru Dumitru. Drept administrativ și știința administrației,
București: Pro Universitatea, 2011
42.Zubco V., Creangă I., Pascari A., Visterniceanu D., Uțică O., Pulbere R.
Ghidul funcționarului public în contenciosul administrativ, Chișinău: Bons
Offices, 2005
43. Zubco Valeriu, Anastasia Pascari, Gheorghe Cretu. Contenciosul administrativ.
Chisinau: Cartier, 2004
44.Zubco Valeriu, Pascari Anastasia, Creangă Ion, Cobâșneanu Vasile, Ghidul
cetățeanului în contenciosul administrativ, Chisinau: ULYSEE, 2003
50
Referințe bibliografie în limba rusă
45.Агаров А.Б., Административная ответственность, Учебник, М.:
Статут, 2000
46.Костаки Г., Игнатиев В., Кушмир В., Административное право,
Академия Наук Молдовы, Кишинёв, 2000
47.Хомяков Г.А., Административный суд в Российской Федерации, Казань
51

038 - Dreptul Contenciosului Administrativ PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

038 - Dreptul Contenciosului Administrativ PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea de Studii Europene din Moldova

Catedra Drept Public

MOCANU Victor ENCIU Lilian

Tema 1. Noţiunea şi formele contenciosului administrativ………………. 3

Folosirea neautorizată a materialelor prin (copiere, reproducere, republicarea,

Având o proveniență lingvistică franceză, cuvântul contencios își are

În cît privește categoriile de contencios administrativ, care potrivit

Potrivit literaturii juridice de specialitate, instituţia juridică a contenciosului

Controlul judecătoresc al legalității actelor administrative, presupune

Contenciosul administrativ ca de altfel oricare altă instituție a dreptului

În contextul prezentei lucrări devine deosebit de importantă conturarea

3. Nesoluționarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept

Deși Legea contenciosului administrativ asigură persoanei vătămate într-

Reieșind din considerentul că contenciosul administrativ reprezintă o

 Introducerea acțiunii în instanța de contencios administrativ –

 Introducerea în proces a funcționarului public

Procedura în instanța de fond

A 2-a fază (examinarea cererii în instanță)

Procedura în instanța de recurs

Procedura de executare a hotărîrilor pronunțate de instanța de

Astfel reiterând momentele cheie la capitolul executarea hotărîrii

Acte legislative și normative

13.Aramă Elena, Copileț Valentina. Evoluția dreptului public pe teritoriul dintre

S-ar putea să vă placă și