Sunteți pe pagina 1din 79

MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA FACULTATEA DE DREPT

NOTE DE CURS ASISTENŢA JURIDICĂ INTERNAŢIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ (Ciclul I)

AUTOR:

Tatiana Zbancă mg.în drept, lector univ.

Aprobat la şedinţa Catedrei Științe penale din: 20.05.2013, proces-verbal Nr. 10

Examinat de Consiliul facultăţii de Drept USEM la 24.05.2013, proces-verbal Nr. 5

Aprobat la ședința Senatului USEM din: 01.07.2013, proces-verbal Nr. 9

CHIŞINĂU – 2013

1

SUBIECTUL 1. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND ASISTENȚA JURIDICĂ INTERNAȚIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ

1.1.

Conceptul şi importanţa asistenței juridice internaționale în materie penală;

1.2.

Modul de transmitere a adresărilor de asistenţă juridică.

1.3.

Volumul asistenţei juridice.

1.4.

Motivele de refuz la acordarea asistenţei juridice internaţionale.

1.5.

Cheltuielile legate de acordarea asistenţei juridice internaţionale în materie

penală.

1.1.

Conceptul şi importanţa asistenței juridice internaționale în materie penală.

În ultima perioadă de timp, Republica Moldova a cunoscut mutaţii de fond în structura şi dinamica fenomenului infracţional sub toate aspectele, inclusiv prin dezvoltarea crimei organizate şi a corupţiei. Dimensiunile criminalităţii organizate fac din aceasta o ameninţare la adresa siguranţei naţionale a Republicii Moldova prin afectarea majorităţii domeniilor de manifestare ale mediului economic şi social, fapt ce a determinat elaborarea unei strategii adecvate, fundamentată pe analiza de stare a criminalităţii organizate şi a tendinţelor de manifestare a fenomenului. Statele lumii sunt nevoite să ajungă la o colaborare mai strânsă în vederea prevenirii şi combaterii formelor de criminalitate, în conformitate cu legislaţia lor internă şi folosind mecanismele internaţionale pentru culegerea de informaţii şi date necesare instituţiilor abilitate şi guvernelor de a preveni şi elimina aceste infracţiuni, de a urmări şi extrăda pe autorii lor. În condiţii în care criminalitatea internaţională, a căpătat odată cu deschiderea frontierelor o amploare din ce în ce mai mare, cooperarea juridică internaţională în materie penală constituie un mijloc eficient de a răspunde acestui fenomen. Principiul cooperării este astăzi unanim admis în raporturile internaţionale dintre state, contribuind la cunoaşterea reciprocă, la asigurarea progresului, la întărirea păcii. Prin urmare, putem defini cooperarea internaţională, ca fiind o modalitate de întrajutorare între diferite state ale lumii, pe diverse domenii, stabilite în mod concret prin tratate, convenţii acorduri, etc., care vizează în final promovarea şi protejarea unor interese naţionale, regionale sau mondiale, în baza principiului respectării independenţei şi suveranităţii fiecărei părţi contractante. Asistenţa juridică internaţională în materie penală reprezintă un domeniu extrem de important în cadrul cooperării internaţionale între statele lumii. Însă, noţiunea de asistenţă juridică internaţională în materie penală nu este încă, în literatura juridică, suficient de precizată. Dealtfel, lucrările de specialitate, ocupîndu-se mai ales de diferitele laturi ale asistenţei penale între state, de formele prin care aceasta se realizează, trec sub tăcere conceptul însuşi. Astfel, noţiunea de asistenţa juridică (judiciară) internaţională în materie penală a fost acceptată în doctrină la sfîrşitul secolului al XIX-lea nefiind definită în mod concret şi fiind asimilată în totalitate celei de cooperare judiciară internaţională în materie penală. Cel mai adesea, noţiunea de asistenţă penală internaţională îmbracă două accepţiuni: o accepţiune mai restrânsă, aşa-numita asistenţă juridică cu caracter judiciar sau procesual (in foro), prin care se înţelege asistenţa pe care organele judiciare din diferite state şi-o acordă în cursul procesului penal şi care se manifestă în mod obişnuit în efectuarea sau în trimiterea actelor procedurale devenite necesare în cadrul acelui proces şi o accepţiune mai largă, prin care se înţelege asistenţa oferită în general în cadrul luptei împotriva infracţionalităţii (in et extra foro) şi anume cooperarea organelor de urmărire penală, comisiile rogatorii internaţionale în materie penală, recunoaşterea hotărîrilor judecătoreşti penale, extrădarea, etc. Asistenţa judiciară „in stricto sensu‖ include, „inter alia‖, notificarea (comunicarea) de acte judiciare, comisiile rogatorii, precum şi mijloacele moderne de investigaţie: audierile prin videoconferinţă, echipele comune de anchetă, livrările controlate, transmiterea spontană de informaţii, supravegherea transfrontalieră, etc., iar lato sensu, din asistenţa judiciară în materie

2

penală fac parte şi transferul de proceduri şi recunoaşterea procedurilor, etc. Asistenţa judiciară în materie penală se solicită de autorităţile judiciare competente din statul solicitant şi se acordă de autorităţile judiciare din statul solicitat. De aici, cel mai adesea şi o terminologie diferită: asistenţă judiciară pentru prima accepţiune, asistenţă juridică pentru cea de-а doua, fiind însă frecvente cazurile în care termenul de asistenţă juridică este exclusiv întrebuinţat pentru a desemna activitatea de cooperare între state în materie penală. Astfel asistenţa juridică internaţională se referă la asistenţa juridică cu caracter judiciar (sau procesual) prin care se înţelege asistenţa pe care organele judiciare dintr-un stat o acordă în cursul procesului penal organelor judiciare din statul în care are loc activitatea judiciară şi care constă în efectuarea, predarea sau comunicarea unor acte procedurale necesare soluţionării acelei cauze. Sunt frecvente cazurile în care termenul de asistenţă juridică este exclusiv întrebuinţat pentru a desemna activitatea de cooperare între state în materie penală. Prin urmare, cele mai recente modificări legislative în domeniul asistenţei juridice internaţionale ne oferă prilejul câtorva reflecţii privind reglementarea acestei instituţii, şi readucerii în discuţie a conceptelor de asistenţă juridică şi de asistenţă judiciară internaţională în materie penală. În acest context putem defini, asistenţa juridică internaţională în materie penală, ca fiind sprijinul reciproc pe care şi-l acordă statele în activitatea de descoperire, judecare şi pedepsire a infractorilor. Această activitate se realizează în temeiul prevederilor legii procesual penale, a tratatelor internaţionale, ratificate de Republica Moldova ori pe bază de reciprocitate[24], adică îndeplinirea în baza tratatelor internaţionale şi actelor juridice normative naţionale de către un stat în interesele altui stat a cererilor privind efectuarea acţiunilor procesuale sau privind extrădarea învinuitului (bănuitului) pentru tragerea lui la răspundere penală conform cauzei penale concrete, care se examinează în cadrul urmăririi penale sau se soluţionează în instanţa de judecată a statului solicitant, sau privind executarea sentinţei sau altor decizii (încheieri) judecătoreşti, inclusiv transferul persoanei condamnate într-un stat pentru executarea pedepsei sale în alt stat. Referindu-se la asistenţa juridică şi judiciară internaţională, un alt autor apreciază că: „în condiţiile săvârşirii unor infracţiuni pe teritoriul unui stat de către persoane aparţinând altui stat sau în cazul organizaţiilor criminale internaţionale care implică săvârşirea de infracţiuni pe teritoriul mai multor state, sunt necesare acţiuni şi reglementări de colaborare internaţională pe plan judiciar. Această colaborare se obţine prin încheierea de tratate internaţionale de asistenţă juridică şi judiciară între state, pe baza unor recomandări ale convenţiilor internaţionale în acest domeniu. În cazul în care se pune problema unei asistenţe juridice între statul nostru şi alt stat, regulile convenite în tratatul de asistenţă juridică îşi au deplină aplicare. Fiind însă posibilă o colaborare între statul nostru şi un stat cu care nu avem tratat de asistenţă juridică, în practică se pot folosi reguli stabilite pe bază de reciprocitate. În fine, în cazul în care nici astfel de reguli nu sunt stabilite, Codul de procedură penală din 2003 a adoptat, în art.art. 531-559, norme după care să se conducă asistenţa juridică internaţională. Astfel de norme pot fi stabilite şi prin legi speciale, de exemplu, Legea nr. 371-XVI din 01.12.2006 cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală. În concluzie, potrivit actualei reglementări, conceptul de cooperare judiciară internaţională se apropie de sensul larg al noţiunii de asistenţă juridică internaţională în materie penală, iar asistenţa juridică internaţională se consideră ca fiind doar una din formele de cooperare judiciară internaţională. Organizarea unei colaborări internaţionale între organele judiciare din diferite state în vederea asigurării unei bune administrări a justiţiei formează obiectul asistenţei juridice în materie penală. Cererea prin care se solicită asistenţă într-o cauză penală se expediază statului sub denumirera de cerere de asistenţă juridică internaţională în materie penală, perfectată în corespundere cu cerinţele tratatelor internaţionale, conform art.art.531, 532 a CPP al RM şi conform Legii cu privire la asistenţă juridică internaţională în materie penală. Statul care

3

formulează cererea de acordare a asistenţei juridice, se numeşte stat solicitant, iar statul, căruia îi este adresată cererea de asistenţă juridică se numeşte stat solicitat[27]. Acordarea asistenţei juridice internaţionale în materie penală atinge interesele acelui stat, care s-a adresat după asistenţă. Scopul principal al acestei instituţii este unirea eforturilor statelor în vederea combaterii criminalităţii, acordându-şi reciproc asistenţă la descoperirea şi cercetarea infracţiunilor, identificarea persoanelor care le-au comis, şi emiterea sentinţelor echitabile, executarea acestor sentinţe, precum şi recuperarea prejudiciului cauzat victimelor infracţiunii indiferent în ce stat se află, de diversitatea legislaţiei naţionale, a celei internaţionale şi a statelor străine. Volumul şi procedura efectuării acţiunilor procedurale la acordarea asistenţei juridice internaţionale, depinde într-o măsură oarecare şi de care comunitate internaţională ţine statul cu care conlucrează Republica Moldova: Consiliul Uniunii Europene sau Comunitatea Statelor Independente (CSI). Acordarea asistenţei juridice internaţionale în materie penală de către statele-membre ale Consiliului Europei, se efectuează în baza convenţiilor Consiliului Europei, tratatelor internaţionale bilaterale şi multilaterale la care R.Moldova este parte şi conform normelor capitolului IX al Codului de procedură penală a Republicii Moldova. Obiectul asistenţei juridice internaţionale este desfăşurat prin anumite activităţi şi anume:

1. comisia rogatorie;

2. extrădarea;

3. transferul persoanelor condamnate;

4. reconoaşterea hotărîrilor penale definitive pronunţate de instanţele judecătoreşti străine.

Potrivit Legii privind asistenţa juridică internaţională în materie penală scopul aplicării ei este protecţia intereselor de suveranitate, securitate, ordine publică şi a altor interese ale Republicii

Moldova definite prin Constituţie. 1

1.2. Modul de transmitere a adresărilor de asistenţă juridică. Modul de transmitere a adresărilor privitor la asistenţa juridică internaţională în materie penală este reglemantat în instrumentele de ratificare a tratatelor internaţionale de asistenţă juridică în materie penală. În conformitate cu prevederile articolului 4 din Hotărărea Parlamentului Republicii Moldova nr.1332 din 26.09.1997 "Pentru ratificarea Convenţiei europene de asistenţă juridică în materie penală" toate cererile de asistenţă juridică trebuie să fie adresate Ministerului Justiţiei sau Procuraturii Generale. 2 Prin intermediul Ministerului Justiţiei se transmit cererile de asistenţă juridică formulate în fazele de judecată şi de executare a pedepsei, iar prin intermediul Procuraturii Generale, cele formulate în faza de urmărire penală. Cererile de asistenţă juridică pot fi transmise fie direct de către autorităţile străine, fie pe cale diplomatică sau prin intermediul Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale (Interpol). În cazurile cînd cererile de asistenţă juridică se transmit direct organelor de urmărire penală, ori autorităţilor judecătoreşti ale Republicii Moldova, acestea din urmă vor fi în drept să le execute numai după obţinerea autorizaţiei de executare din partea autorităţilor centrale. În caz de urgenţa cerea de asistenţă juridică poate fi transmisă prin poştă, inclusiv cea electronică, prin telegraf, fax sau prin orice alt mijloc de comunicare adecvat care lasă urmă scrisă, cu garantarea transmiterii ulterioare pe cale oficială.

1.3. Volumul asistenţei juridice. Volumul asistenţei juridice internaţionale se stabileşte de tratatul internaţional respectiv ce reglementează genul dat de activitate. Asistenţa juridică internaţională se solicită sau se acordă în executarea unor activităţi procesuale prevăzute de legislaţia procedural penală a Republicii Moldova şi a statului respectiv cu care a încheiat tratat de asistenţă juridică. Legislaţia Republicii

1 Legea privind asistenţa juridică internaţională în materie penală nr.137-XVI din 01.12.2006.pagina 4 articolul 1. 2 Legea privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006.

4

Moldova şi anume codul de procedură penală prevede că asistenţa juridică internaţională poate include asemenea activităţi:

comunicarea actelor de procedură sau a hotărîrilor judiciare persoanelor fizice sau

juridice aflate peste hotarele ţării;

audierea persoanelor în calitate de martor, bănuit, învinuit, inculpat, parte civilmente

responsabilă;

efectuarea cercetării la faţa locului, a percheziţiei, ridicarea de obiecte şi documente şi

transmiterea lor peste hotare, sechestrarea, confruntarea, prezentarea spre recunoaştere, identificarea abonaţilor telefonici, interceptarea comunicărilor, efectuarea expertizelor, confiscarea bunurilor provenite din săvîrşirea infracţiunilor şi alte acţiuni de urmărire penală prevăzute de codul de procedură penală;

citarea martorilor, experţilor sau a persoanelor urmarite de către organele de urmărire penală sau de către instanţa de judecată;

preluarea urmării penale la cerea unui stat străin;

căutarea şi extrădarea persoanelor care au comis infracţiuni sau pentru a executa

pedeapsa penală;

transferarea pesoanelor condamnate;

comunicarea cazierului judiciar;

recunoaşterea şi executarea sentinţelor străine;

alte acţiuni care nu contravin codului de procedură penală al Republicii Moldova. 3

Nu constituie obiect al asistenţei juridice internaţionale luarea măsurilor preventive.

1.4. Motivele de refuz la acordarea asistenţei juridice internaţionale.

Conform Convenţiei Europene de asistenţă juridică în materie penală din 20 aprilie 1959 Strasbourg asistenţa judiciară va putea fi refuzată:

→ dacă cererea se referă la infracţiuni considerate de partea solicitată fie ca infracţiuni politice, sau infracţiuni conexe cu cele politice, fie ca infracţiuni fiscale;

→ dacă partea solicitată cosideră că îndeplinirea cererii este de natură să aducă atingere

suveranităţii, securităţii, ordinii publice sau altor interese esenţiale ale ţării sale. 4 Conform Legii cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală nr.371-XVI din 01.12.2006 prevede că cererea de asistenţă juridică este refuzată în următoarele cazuri:

procedura din statul solicitant nu prevede sau nu respectă condiţiile Convenţiei Europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale încheiate,la Roma 4 noiembrie 1950 sau al oricărui alt tratat internaţional pertinent în domeniu, ratificat de Republica Moldova;

cererea de asistenţă juridică este formulată într-o cauză aflată pe rolul unei instanţe extraordinare altele decît cele constituite prin tratate internaţionale pertinente sau în vederea executării unei pedepse aplicate de o asemenea instanţă;

fapta care motivează cererea de asistenţă juridică face obiectul unei proceduri în curs, sau această faptă trebuie sau poate face deasemenea obiectul unei urmăriri penale ce ţine de competenţa organelor de urmărire penală a Republicii Moldova. 5 Legislaţia Republicii Moldova prin Codul de procedură penală şi anume art.534 prevede că asistenţa juridică poate fi refuzată dacă:

cererea se referă la infracţiuni politice sau conexe acestora. Refuzul nu se admite şi în cazul cînd persoana este banuită, învinuită sau a fost condamnată pentru săvîrşirea

3 Comentariu Codului de procedură penală.Iurie Sedleţchi,Dumitru Vîzdoagă,Vasile Rotaru,Raisa Botezatu ş,a . Editura Cartier Juridic.pagina710.

4 Convenţia Europeană de asistenţă juridică în materie penală,adoptată la 20 aprilie 1959 la Strasbourg,ratificată prin Hotărîrea Parlamentului R.M.nr.1332-XIIIdin 26.09.1997.

5 Legea cu privire la asistenţa juridică internaţională în materi penală din 01.12.2006.

5

faptelor prevăzute de articolele 5-8 al Statutului de la Roma al Curţii Internaţionale Penale;

cererea de asistenţă juridică se referă la o faptă ce constituie o încălcare a disciplinei militare;

dacă prin cererea de asistenţă juridică se poate aduce daune securităţii, suveranităţii sau ordinii publice a statului;

dacă sunt motive pentru a crede că bănuitul este urmărit sau pedepsit penal din motive de rasă, naţionalitate, religie, cetăţenie, apartenenţa la un grup politic sau dacă situaţia lui se va agrava şi mai mult pentru unul din motivele descrise;

dacă fapta săvîrţită de bănuit este pedepsită cu moartea în statul solicitant şi statul solicitant nu oferă garanţii în vederea neaplicării sau neexecutării pedepsei capitale;

dacă faptele invocate în cererea de asistenţă juridică potrivit Codului Penal al Republicii Moldova nu întrunşte elementele infracţiunii. 6 În sensul aceluiaşi articol al Codului de Procedură Penală nu sunt considerate infracţiuni de natură politică:

atentatul la viaţa unui şef de stat sau a unui membru de familie al acestuia;

crimele împotriva umanităţii prevăzute de Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid,adoptată la 9 decembrie 1948 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, la care Republica Moldova a aderat în temeiul Hotărîrii Parlamentului nr.707- XII din 10 septembrie 1991;

infracţiunile prevăzute în Convenţia de la Geneva din 1949 pentru îmbunătăţirea sorţii răniţilor şi bolnavilor din forţele armate în campanie la art.50, forţelor armate maritime art.51, în Convenţia de la Geneva din 1949 cu privire la tratamentul prizonierilor de război la art.129 şi în Convenţia de la Geneva din 1949 cu privire la protecţia persoanelor civile în timp de război la art.147, la care Republica Moldova a aderat în temeiul Hotărîrii Parlamentului nr.1318-XII din 2 martie 1993;

orice violare similară a legilor războiului care nu este prevăzută în convenţiile de la Geneva enumerate mai sus;

→infracţiunile prevăzute în Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului la art.1, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1997, în alte tratate internaţionale pertinente;

→ acţiunile prevăzute în Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, adoptată la 17 decembrie,1984 de Adunarea Genarală a Naţiunilor Unite;

→ orice altă infracţiune al cărei caracter politic a fost eliminat de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. În caz că cererea de asistenţă juridică penală internaţionlă este refuzată, atunci va fi necesar motivarea acesteia. Republica Moldova ratificînd Convenţia europeană privind asistenţa juridică internaţională în materie penală a declarat că se va refuza de asistenţă juridică în cazurile:

infractorului i s-a aplicat actul de amnistie;

în conformitate cu legislaţia naţională persoana nu poate fi trasă la răspundere penală;

fapta comisă nu constituie infacţiune conform legislaţiei Republicii Moldova;

în privinţa aceleiaşi persoane şi pentru aceleaşi fapte este deja intentată o procedură penală în curs;

după comiterea crimei infractorul a avut o dereglare psihică de lungă durată care exclude responsabilitatea penală a acestuia, cu alte cuvinte persoana devine iresponsabilă. Responsabilitatea presupune starea psihologică care are capacitatea de a înţelege caracterul prejudiciabil al faptei, de-aşi manifesta voinţa de a-şi dirija acţiunile. Iresponsabilitatea poate fi privită sub două forme din punct de vedere juridic:

6 Codul de procedură penală a Republicii Moldova, art.534,alin1.

6

persoana care în timpul săvîrşirii faptei prejudiciabile nu-şi putea dădea seama de acţiunile sau inacţiunile sale, sau nu le putea dirija din cauza unei boli psihice cronice, a unei tulburări psihice temporare sau a altei stari patologice. Persoana dată nu va fi pasibilă de răspundere penală.

nu va fi pasibilă de răspundere penală persoana care a săvîrşit fapta prejudiciabilă în stare de responsabilitate, însă înainte de pronunţarea sentinţei de către instanţa de judecată s-a îmbolnăvit de o boală psihică care a limitat-o de posibilitatea de a-şi da seama sau de a-şi dirija acţiunile sau inacţiunile sale. În cazul nostru refuzul cererii de asistenţă jurică va fi motivat de forma a doua a iresponsabilităţii persoanei care a comis infracţiunea. în privinţa aceleiaşi persoane şi aceleiaşi fapte esxistă deja o sentinţă sau o hotărîre în vigoare a organelor competente de clasare a urmăririi penale. 7

1.5. Cheltuielile legate de acordarea asistenţei juridice, limbile utilizate.

Conform articolui 20 din Convenţia Europeană de asistenţă juridică în materie penală, cheltuielile legate de acordarea asistenţei judiciare le suportă fiecare parte pe teritoriul statului său. Exceptie de la această regulă o poate constitui doar rambursarea de către partea solicitantă părţii solicitate a cheltuielilor:

legate de avansul acordat martorului sau expertului pentru deplasare în statul solicitant;

ocazionate de intervenţia experţilor pe teritoriul părţii solicitate;

de transferul persoanelor deţinute pentru a fi audiate în calitate de martor în statul solicitant. În cazul cînd asistenţa juridică internaţională este reglementată de tratate bilaterale sau multilaterale la care Republica Moldova este parte, în tratatele date se stabileşte modul de acoperire a cheltuielilor legate de asistenţa juridică internaţională. 8 Legea Republicii Moldova cu privire la asistenţa juridică internaţională prevede că cheltuielile de îndeplinire a cererii de asistenţă juridică sunt suportate de regulă de statul solicitat. Statul solicitant suportă următoarele cheltuieli:

remuneraţiile martorilor, experţilor, cheltuielile lor de călătorie şi de şedere în statul solicitant;

cheltuielile de remitere a obiectelor;

cheltuielile de recurgere la videoconferinţă pentru îndeplinirea cererii de asistenţă juridică;

cheltuielile de tranzit al persoanelor de pe teritoriul unui stat terţ;

alte cheltuieli considerate drept extraordinare de statul solicitat în funcţie de mijloacele umane şi tehnologice utilizate pentru îndeplinirea cererii de asistenţă juridcă. În urma unui acord între autorităţile Republicii Moldova solicitate şi autorităţile străine solicitante se pot deroga ca excepţie de la dispoziţiile menţonate mai sus. 9 Cererile de asistenţă juridică şi actele anexate la acestea formulate de autorităţile Republicii Moldova vor fi însoţite de traduceri în una din limbile prevăzute de tratatul internaţional aplicabil în relaţia cu statul solicitat. Răspunsul la cererea de asistenţă juridică formulat de autorităţile Republicii Moldova va fi redactat în limba de stat cu traducerea acestuia în limba prevăzută de tratatul aplicabil între părţi.

7 Comentariul Codului de procedură penală.Igor Dolea,Iurie Sedleţchi,Sergiu Ursu, Tatiana Vîzdoagă, Vasile Rotaru,Raisa Botezatu ş.a. Editura Cartier Juridic.

8 Comentariu Codului de procedură penală,pagina713

9 Legea Republicii Moldova privid asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2066,articolul11.

7

SUBIECTUL 2. IZVOARELE ŞI SURSELE DE REGLEMENTARE ALE ASISTENȚEI JURIDICE INTERNAȚIONALE ÎN MATERIE PENALĂ

2.1. Sursele şi reglementarea juridică internă ale asistenței juridice internaționale în

materie penală; 2.2. Convenţiile internaţionale multilaterale şi tratate internaţionale bilaterale la care Republica Moldova este parte

2.3. Tratate interguvernamentale și interdepartamentale la care Republica Moldova este parte; 2.4. Principiile de aplicare în caz de divirgenţe între tratate

2.1. Sursele şi reglementarea juridică internă a asistenței juridice internaționale în

materie penală Republica Moldova că şi membri ai comunităţii mondiale, nu pot duce o luptă eficientă cu criminalitatea internaţională fără a se implica activ în procesul comunităţii mondiale, deoarece

starea criminogenă existentă cere de la organele de drept de a se alinia, a se racorda în permanenţă la cadrul legislativ internaţional, la strategia şi tactica de apărare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului a altor state. In acest scop Republica Moldova a semnat şi a ratificat un şir de Convenţii şi Tratate internaţionale atât multilaterale, cât şi bilaterale, privind acordarea asistenţei juridice internaţionale in materie penală. Cu alte cuvinte, în zilele noastre baza juridică a asistenţei juridice internaţionale în materie penală o constituie:

1. tratate internaţionale (interstatale) multilaterale sau bilaterale;

2. tratate interguvernamentale;

3. tratatele interdepartamentale;

4. legislaţia naţională cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală;

5. normele nescrise (obiceiurile) ale dreptului internaţional (diplomaţia internaţională,

reciprocitatea etc.). Cooperarea în domeniul judiciar a fost realizată, în primul rând, cu scopul de a facilita şi accelera cooperarea în materia penală şi a executării deciziilor, simplificând procedura extrădării între statele membre, punând în aplicare reguli minime cu privire la elementele constitutive ale infracţiunilor şi în special ale sancţiunilor aplicate criminalităţii organizate. Republica Moldova acordă atenţie sporită problemelor cooperării internaţionale în materie penală. In acest context, este de menţionat, faptul că activitatea de cooperare internaţională a Republicii Moldova are ca bază prevederile art. 8 al Constituţiei Republicii Moldova în care este stipulat că: „Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute, ale dreptului internaţional"'. La efectuarea asistenţei internaţionale în materie penală, documentul juridic de bază este Constituţia Republicii Moldova, care a proclamat în alin.1 art.4, că dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte, iar dacă va intra în vigoare vreun tratat internaţional conţinând dispoziţii contrare Constituţiei, ea va fi precedată de o revizuire (alin.2 art.8). Astfel, Constituţia nu determină locul normelor de drept internaţional în cadrul sistemul juridic naţional, dar în caz de neconcordanţe au prioritate şi se aplică direct reglementările internaţionale. Dar, chiar şi la includerea în Constituţie a dispoziţiilor privind introducerea normelor de drept internaţional în sistemul juridic naţional, aceste norme nu pot acţiona în afara mecanismului, care determină acţiunea lor în dreptul naţional.

8

Constituţia, recunoscând prioritatea dreptului internaţional asupra legislaţiei naţionale, nu presupune supremaţia lui asupra Legii Supreme a ţării 10 . Pe lângă Constituţia Republicii Moldova, colaborarea internaţională în domeniul descoperirii

şi cercetării infracţiunilor se efectuează în baza unui şir de legi şi acte normative subordonate Legii Supreme. La ele se referă Lege din 24.09.1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova; Codul de procedură penală a Republicii Moldova; Codul penal al Republicii Moldova; Lege din

01.12.2006 cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală; Lege din 18.12.1990 cu

privire la poliţie; Hotărîrea Parlamentului privind aderarea Republicii Moldova la Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale – Interpol; Decretul Preşedintelui Republicii Moldova din

08.11.1994 cu privire la crearea pe lîngă Guvernul RM a Consiliului coordonator în problemele

combaterii combaterii criminalităţii şi corupţiei, menţinerii ordinii de drept şi aprobarea Regulamentului acestui consiliu la 21.09.2001; Hotărârea Guvernului Republicii Moldova din

10.05.1995 cu privire la Biroul Central Naţional Interpol din Republica Moldova, care este chemat

să intervină la cererea serviciilor de poliţie din diferite ţări membre prin intermediul birourilor centrale naţionale, atât în cazul când un infractor este fugit în străinătate, cât şi în cazul când infracţiunea interesează mai multe state. Aceste stipulări şi-au găsit o reglementare mai amplă în Capitolul IX din Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova, capitol intitulat „Asistenţa juridică internaţională în materie penală", adoptat prin Legea nr. 122-XV din 14.03.2003 şi pus în vigoare din 13 iunie 2003 prin Legea cu privire la punerea în aplicare a Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr. 205-XV din 29.05.2003. Continuând perfecţionarea cadrului juridic ce ţine de cooperarea internaţională în drept penal, fiind inspirat de Acţiunea comună nr.98/427/JHA din 29 iunie 1998 privind bunele practici în asistenţa juridică internaţională în materie penală, adoptată de Consiliul Uniunii Europene, la 01.12.2006 Parlamentul Republicii Moldova prin Hotărîrea nr. 372.XVI a adoptat Declaraţia privind bunele practici în asistenţa juridică internaţională în materie penală. Tot la 01.12.2006 Parlamentul a adoptat şi o lege specială - Legea cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală nr. 371-XVI în care a fost stipulat cu maximă certitudine cadrul juridic privind dreptul penal internaţional, reglementând asistenţa juridică internaţională în materie penală, volumul şi formele, subiecţii şi conţinutul acesteia, procedura adresării şi executării comisiilor rogatorii, conţinutul şi forma acestora, procedura efectuării extrădării, transferul persoanelor condamnate etc. Colaborarea statelor în lupta împotriva criminalităţii se realizează, în principal, prin semnarea sau aderarea la convenţii internaţionale prin care statele îşi asumă obligaţii, de a reprima, prin mijloace proprii, anumite categorii de infracţiuni. Un spectru mai larg de activităţi, la fel cu caracter subsidiar, este prevăzut în acest sens de legiuitorul Republicii Moldova, care atribuie la volumul asistenţei juridice, următoarele:

comunicarea actelor de procedură sau a hotărârilor judiciare persoanelor fizice sau juridice care se află peste hotarele ţării; audierea persoanelor în calitate de martor, bănuit, învinuit, inculpat, parte civilmente responsabilă; efectuarea cercetării la faţa locului, a percheziţiei, ridicarea de obiecte şi documente şi transmiterea lor peste hotare, sechestrarea, confruntarea, prezentarea spre recunoaştere, identificarea abonaţilor telefonici, interceptarea comunicărilor, efectuarea expertizelor, confiscarea bunurilor provenite din săvârşirea infracţiunilor şi alte acţiuni de urmărire penală prevăzute de CPP al RM; citarea martorilor, experţilor sau a persoanelor urmărite de către organele de urmărire penală sau de către instanţa de judecată; preluarea urmăririi penale la cererea unui stat străin; căutarea şi extrădarea persoanelor care au comis infracţiuni sau pentru a executa pedeapsă privativă de libertate; recunoaşterea şi executarea sentinţelor străine; transferarea persoanelor condamnate; comunicarea cazierului judiciar; sau alte acţiuni care nu contravin legislaţiei procesuale penale. 11

10 Карташкин В.А. Права человека в международном и внутригоссударственном праве. М., 1995. pag.17

11 Codul de procedură penală al Republicii Moldova, art.533.

9

Codul de procedură penală al Federaţiei Ruse, spre deosebire de cel al Republicii Moldova, nu conţine prevederi exprese referitoare la obiectul asistenţei juridice. Doctrina rusă 12 , asumându- şi obligaţia să suplinească această lacună, aduce următoarea clasificare a acţiunilor procedurale ce pot fi realizate prin comisie rogatorie, şi anume: primirea cererilor şi declaraţiilor; acordarea asistenţei la aducerea persoanelor, aflate în detenţie pe teritoriul statului străin, pentru depunerea mărturiilor şi acordarea ajutorului la desfăşurarea anchetei şi altor măsuri procesuale; înmânarea actelor, referitoare la procedura în cauzele penale; executarea cercetărilor de anchetă şi judecătoreşti; identificarea personalităţii şi locul aflării anumitor peroane; efectuarea expertizelor judiciare; acţiuni cu privire la sechestrarea averii, transmiterea bunurilor căpătate pe cale criminală; alte modalităţi de asistenţă. Astfel, legislaţia internă, ca şi practica convenţională a Moldovei în domeniul asistenţei juridice, reprezintă astfel un instrument important al politicii sale de largă dezvoltare a relaţiilor de colaborare cu toate ţările lumii, de promovare a unui climat de pace şi securitate, de reprimare a oricăror forme de violenţă şi încălcare a legii. 13 Contribuţia practicii noastre convenţionale la practica generală în materia asistenţei juridice internaţionale reflectă şi subliniază încă o dată dorinţa ţării noastre de a dezvolta progresiv relaţiile de colaborare juridică cu alte state, de a contribui la cunoaşterea reciprocă între naţiuni şi la apărarea drepturilor fundamentale ale omului. Elaborarea şi adoptarea de către ţările acestui grup a obligaţiilor internaţionale rezultate din acte destinate problemelor concrete privind procesul penal. 14 Unii jurişti occidentali întemeiat vorbesc şi scriu despre „apropierea către modelul european al procesului penal‖ 15 , despre convergenţa procesual-penală care se manifestă nu doar prin apropierea şi unificarea instituţiilor respective, dar şi a sistemelor de drept în genere. Aceasta se demonstrează şi prin reglementarea normativă a asistenţei juridice internaţionale, oferită de Codul de procedură penală al Republicii Moldova, care stipulează în mod expres că, dispoziţiile tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte şi alte obligaţii internaţionale ale Republicii Moldova vor avea prioritate în raport cu prevederile prezentului capitol‖

2.2. Convenţiile internaţionale multilaterale şi tratate internaţionale bilaterale la care Republica Moldova este parte Actualmente întru soluţionarea problemelor ce ţin de drept penal internaţional se aplică direct dispoziţiile convenţiilor şi tratatelor (acordurilor) ce au fost semnate şi ratificate de Republica Moldova în materie de asistenţă juridică internaţională. În acest context e de menţionat că Republica Moldova a semnat şi ratificat:

Convenţia europeană privind asistenţa juridică în materie penală semnată la Strasbourg la

20 aprilie 1959 (ratificată de Parlamentul RM la 26 septembrie 1997 pentru Republica Moldova

este în vigoare din 5 mai 1998);

Protocolul adiţional la Convenţia europeană privind asistenţa juridică în materie penală,

întocmit la 17 martie 1978, în vigoare pentru Republica Moldova din 25 septembrie 2001. Convenţia CSI privind asistenţa juridică şi raporturile de drept în procesele civile, familiale şi penale semnată la Mensc la 22 ianuarie 1993 (ratificată de Parlamentul RM la 16 martie 1995, pentru Republica Moldova este în vigoare din 26 martie 1996); Analizând Convenţia europeană de asistenţă juridică internaţională în materie penală din 1959 şi Convenţia semnată de statele-membre ale CSI, la Minsk în 1993, asistenţă juridică internaţională, cuprinde, îndeosebi, următoarele activităţi: notificarea actelor de procedură care se întocmesc ori se depun într-un proces penal; efectuarea comisiilor rogatorii; înfăţişarea în statul

12 А.В. Смирнов, К.Б. Калиновскпй, Комментарий к Уголовно -процессуальному кодексу

Российской Федерации, Постатейный /Под общ. ред. A.В. Смирнова, статья 453, 2-е изд., Изд. Питер. СПб 2004. pag . 805.

13 Volonciu N., Tratat de procedură penală, partea specială voi. II, ed. Paideia, Bucureşti

1994, pag.459

14 К.Ф. Гуцепко, Л.В. Головко, B.А. Филимонов, Уголовный процесс западных

государств.

15 В.В. Милничук, Институт взаимной правовой помощи по уголовным делам.

Изд. Юрлит-Информ. Москва.2001, pag.8

10

Изд. Зерцало - Москва, 2001, pag.32-33

solicitant a martorilor, experţilor şi a persoanelor urmărite; cazierul judiciar; măsuri referitoare la amânarea pronunţării hotărârii judecătoreşti sau la suspendarea executării pedepsei, la liberarea condiţionată, la amânarea începerii executării pedepsei sau la întreruperea executării acesteia; cererea de urmărire; sau alte forme de cooperare, inclusiv cele derivând din obligaţiile internaţionale de prevenire şi combatere a infracţiunilor.

Convenţia europeană de extrădare semnată la 13 decembrie 1957 (ratificată de

Parlamentul RM la 14 mai 1997, pentru Republica Moldova este în vigoare din 31 decembrie

1997);

Protocolul adiţional la Convenţia europeană de extrădare, întocmit la 15 octombrie 1975, în vigoare pentru Republica Moldova din 25 septembrie 2001;

Al doilea Protocol adiţional, întocmit la Strasbourg la 17 martie 1978, în vigoare pentru Republica Moldova din 21 iunie 2001;

Convenţia europeană privind transferul de proceduri în materie penală, adoptată la Strasbourg la 15 mai 1972

Convenţia privind recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine din 10.06.1958, New-York

Tratatul moldo-român privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, semnat la

Chişinău la 6 iulie 1996, în vigoare din 22 martie 1998;

Tratatul moldo-ucrainean privind asistenţa juridică şi raporturile de drept în materie civilă

şi penală, semnat la Kiev la 13 decembrie 1993, în vigoare din 04 noiembrie 1994; Tratatul moldo-rus privind asistenţa juridică şi relaţiile de drept în materie civilă, familială şi penală, semnat la Moscova la 25 februarie 1993, în vigoare din 04 noiembrie 1994;

Tratatul moldo-lituanian privind asistenţa juridică şi relaţiile de drept in materie i ivilă,

familială şi penală, semnat la Chişinău la 9 februarie 1993, în vigoare din 18 februarie 1995;

Tratatul moldo-leton privind asistenţa juridică şi relaţiile de drept în materie civilă, familială şi penală, semnat la Riga la 14 aprilie 1993, în vigoare din 18 iunie 1996;

Acordul moldo-turc privind asistenţa juridică în materie civilă, comercială şi penală,

semnat la Ankara la 22 mai 1996, în vigoare din 03 decembrie 1996;

Tratatul intre URSS şi Republica Socialistă Cehoslovacă privind asistenţa juridică şi raporturile juridice in materie civilă, familială şi penală, din 12.08.1982, tratat pus in

aplicare prin succesiune in raporturi intre RM şi Republica Cehă,

Tratatul intre URSS şi Republica Populară Ungară privind acordarea asistenţei juridice in materie civilă, familială şi penală din 15.07.1958 şi Protocolul la acesta din 19.10.1971,

tratat pus in aplicare prin succesiune in raporturi intre RM şi Republica Ungaria,

Tratatul intre RM şi Republica Azerbaidjan cu privire la asistenţa juridică şi raporturile juridice in materie civilă, familială şi penală din 26.10.2004.

Protocolul privind cooperarea între Procuratura Generală a Republicii Moldova şi Ministerul Public Român, încheiat la Chişinău la 10 februarie 2005;

Convenţia penală privind corupţia, adoptată la Strasbourg la 27.01.1999, instrument

juridic elaborat în urma recomandării din Rezoluţia nr.l, adoptată de miniştrii europeni de justiţie la cea de-a 21a Conferinţă a lor (Praga, 1997), în scopul aplicării rapide a Programului de acţiune împotriva corupţiei; care prevede Conventia prevede mentinerea incriminarii coruptiei active / pasive a functionarilor publici, coruptia parmanentarilor straini, coruptia activa in sectorul privat, infractiunile contabile, coruptia functionarilor internationali, coruptia judecatorilor si a angajatilor Curtilor internationale, traficul de influenta, sa incrimineza actelel de participare, sa includa responsabilitatea persoanelor juridice, cooperarea intre autoritatile nationale privind justitia si martorii;

Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului adoptată la Strasbourg la 27.01.1977, prin care statele membre ale Consiliului Europei, constatând înmulţirea actelor de terorism, au stabilit măsuri pentru ca autorii unor astfel de acte să nu se poată sustrage tragerii la răspundere penală;

11

Convenţia asupra substanţelor psihotrope, adoptată la Viena la 21.02.1971 şi Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante, adoptată la Viena la 02.12.1988, prin care statele membre O.N.U. care au aderat la aceste instrumente internaţionale, se obligă să colaboreze pe linia prevenirii şi combaterii traficului ilicit de stupefiante. Asistenţă juridică internaţională în materie penală poate fi solicitată sau acordată şi în bază de reciprocitate. În asemenea situaţii, Ministerul Justiţiei sau Procurorul General pot depune sau primi anumite adresări direct, sau prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene. La momentul actual, după cum am mai menţionat, cooperarea internaţională în domeniul justiţiei penale se realizează la diferite niveluri şi în diverse direcţii: ea poate fi formală (cu caracter informativ) şi procesuală, diferită după dimensiuni, după caracterul bi- sau multelateral. Cele mai eficiente se demonstrează a fi cooperările bilaterale a statelor, exceptând cazurile de influenţă a statului mai puternic asupra statului mai slab, în acest sens, mai efectivă devine abordarea multilaterală a problemei. 16 Acordurile bilaterale între state presupun o detaliere a condiţiilor de asistenţă juridică, reflectând profund interesele părţilor. Însă nu mai puţin importante sunt şi convenţiile, în accepţiunea largă, care conţin esenţa instrumentelor juridice, necesare pentru reglementarea chestiunilor ivite în procesul acordării ajutorului reciproc, şi care se bazează pe standardele recunoscute în domeniul drepturilor omului şi principiului suveranităţii. 17

2.3. Tratate interguvernamentale și interdepartamentale la care Republica Moldova este parte În scopul colaborării reuşite întru combaterea criminalităţii sunt încheiate acorduri între guvernele statelor, care se numesc tratate interguvernamentale. De rând cu convenţiile internaţionale se încheie şi sunt în vigoare tratatele interguvernamentale bilaterale cu privire la acordarea asistenţei juridice internaţionale în materie penală cu ţările străine, ca: Federaţia Rusă (din 25.02.1993); Republica Lituania (din 09.02.1993); Republica Letonia (din 14.04.1993); Ucraina (din 13.12.1993); Republica Turcia (din 22.05.1996); România (din 06.07.1996); Republica Azerbaidjan (din 26.10.2004), etc. În prezent se duc negocierile între Republica Moldova cu Republica Bulgaria, Republica Polonia, Republica Populară China în privinţa încheierii Tratatelor bilaterale cu privire la asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală 18 . Ele determină volumul şi conţinutul asistenţei juridice la cercetarea infracţiunilor; posibilitatea aplicării normelor procesuale ale părţii contractante solicitante la îndeplinirea cererii de asistenţă juridică; dreptul fiecărei din părţile contractante de a efectua interogările cetăţenilor lor, aflaţi pe teritoriul celeilaltei părţi prin intermediul reprezentanţelor diplomatice sau oficiilor consulare; condiţiile, temeiurile şi ordinea extrădării persoanelor, etc. De exemplu, Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse au încheiat aparte Acordul privind protecţia reciprocă a informaţiilor secrete la 23 aprilie 2003, 19 Asemenea acorduri au fost încheiate şi cu Cabinetul de Miniştri al Ucrainei (19.02.2004) 20 , cu Guvernul Republicii Tadjikistan (19.11.2004). 21 Tratatele bilaterale interguvernamentale se încheie între state pentru dezvoltarea reglementărilor convenţiilor multilaterale şi pentru concretizarea aplicării principiilor sale. De

16 C.C. Кузьмина, Процессуальные проблемы расследования уголовных дел в

отношении иностранцев в соответствии с международными договорами, Изд.Альфа, СПБ, 1994, pag.18

17 F. H. Hinsley, Siiveranitate, Ed. Ştiinţa, Chişinău, 1998, pag.169

18 Decret nr. 300 din 01.11.1994 cu privire la componenţa nominală a delegaţiei Republicii Moldova pentru

negocierea şi încheierea Tratatelor de asistenţă juridică şi şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală între Republica Moldova şi Republica Bulgaria, Republica Polonia, Republica Turcia, Republica Populară China., M.O. nr. 13/132 din 10.11.1994.

19 Tratate internaţionale, 2005 vol.33, pag.309

20 Tratate internaţionale, 2006 vol.34, pag.396

21 Tratate internaţionale, 2006 vol.34, pag.196

12

exemplu, în ele pot preciza temeiurile pentru refuzul acordării asistenţei juridice internaţionale, dispoziţii privind coinciderea concepţiilor (cum ar fi: competenţa dublă, lipsa termenului de prescripţie), organele abilitate de a solicita asistenţa juridică etc. Tratate interdepartamentale. După anul 1994, Organele de Stat ale Republicii Moldova, inclusiv şi Ministerul Justiţiei al RM, Ministerul Afacerilor Externe al RM, Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Procuratura Generală a RM au început „spontan‖ de a perfecta în formă de tratate (acorduri, memorandumuri) acţiunile sale în comun cu organele respective, la început, ale statelor CSI, iar apoi şi cu ale altor state europene. De exemplu, Memorandum de înţelegere din 20.02.2003 privind colaborarea dintre Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi Ministerul Justiţiei al Republicii Ungare 22 ; Convenţie privind cooperearea poliţienească în Europa de Sud-Est, semnată la Viena la 5 mai 2006; Memorandum din 11.11.2002, între Serviciul Federal de Informaţii al Republicii Federative Germania şi Serviciui de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova 23 ; Memorandum din 16.04.2001 privind consultările şi colaborarea dintre Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova şi Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse 24 ; Acord de colaborare între Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Ministerul Afacerilor Interne al Federaţiei Ruse din 8 iulie 1993, Memorandumul de colaborare între Procuratura Generală a Republicii Moldova şi Biroul Naţional Antimafia (Italia) pentru combaterea crimei organizate şi prevenirii ei, încheiat la Chişinău în 2002. etc. În acelaşi timp MAI al Republicii Moldova a încheiat un şir de acorduri de cooperare multilaterale. De exemplu: Memorandumul Preşedinţilor Republicii Moldova, României şi Ucrainei privind colaborarea în domeniul combaterii criminalităţii (Chişinău, 22.10.1998) 25 ; la 24 aprilie 1992 în Alma-Ata a fost semnat Tratatul privind cooperarea Ministerelor Afacerilor Interne ale statelor independente în vederea combaterii criminalităţii. Acordul respectiv stabileşte direcţiile principale ale colaborării, printre care şi combaterea infracţiunilor de banditism, terorism, precum şi din domeniul economic, combaterea criminalităţii internaţionale, circulaţiei ilegale a substanţelor narcotice şi a substanţelor psihotrope, etc. Art.3 prevede ordinea perfectării şi conţinutul cererilor de acordare a asistenţei juridice internaţionale precum şi a comisiilor rogatorii. De asemenea, sunt stipulate motivele refuzul exercitării cererilor, dacă ele atrag după sine încălcarea drepturilor omului, suveranitatea, securitatea statului sau un şir de alte interese importante. Conform art. 5 al tratatului examinat, în cazul când informaţiile transmise poartă un caracter secret, atunci Părţile trebuie să asigure confidenţialitatea informaţiilor respective. Totodată gradul de confidenţialitate se determină de Partea solicitantă. Conform art.8, în baza acordul reciproc, pot fi trimişi în deplasare colaboratorii MAI, iar partea solicitată acordă acestor colaboratori asistenţa necesară în vederea îndeplinirea cererilor şi conisiilor rogatorii părţii solicitante, şi anume: ia măsuri de asigurare a protecţiei juridice în corespundere cu legislaţia statului său. Includerea acestei dispoziţii în tratat contribuie la ridicarea eficienţei interacţiunii în vederea cercetării infracţiunilor. De asemenea, au fost semnate: Acordul privind schimbul de informaţie juridică între statele CSI, încheiat la Moscova la 21 octombrie 1994 în afară de Turkmenistan şi Ucraina; Acordul privind colaborarea statelor membre ale Comunităţii Statelor Independente în lupta cu infracţiunile în domeniul informaţiei computerizate, semnat la Minsk la 1 iunie 2001; Acord între Statele CSI privind asigurarea informaţională a executării acordurilor multilaterale din 24.09.1993; Acord din 17.09.2003 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Kazahstan privind colaborarea şi schimbul de informaţii în domeniul combaterii infracţiunilor economice şi contravenţiilor în domeniul legislaţiei fiscale; Acord din 17.12.1998 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Uzbekistan privind schimbul de informaţie în domeniul juridic. Republica Moldova a încheiat şi tratate cu privire la infracţiuni concrete în vederea combaterii criminalităţii, cum ar fi: Acord din 30.11.2000 privind cooperarea statelor membre ale

22 Tratate internaţionale, 2006, vol.34, pag.468.

23 Tratate internaţionale, 2005, vol.32, pag.255.

24 Tratate internaţionale, 2002, vol.29, pag.307.

25 Tratate internaţionale, 1999 vol.23, pag.359.

13

CSI în lupta cu traficul ilicit de substanţe narcotice, psihotrope şi precursori ale acestora 26 ; În această convenţie pe lângă formele obişnuite de colaborare, art.1 prevede efectuarea operaţiilor coordonate de blocare a canalelor de trafic ilicit de substanţe narcotice, inclusiv efectuarea „furnizărilor de controlate‖, şi acordarea asistenţei în domeniul combaterii „spălării‖ banilor, obţinuţi în rezultatul activităţii criminale, legate de circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope şi precursori ale acestora. Totodată, Guvernul Republicii Moldova aprobă Memorandumurile de colaborare cu privire la anumite infracţiuni între anumite Organe de Stat ale Republicii Moldova cu Organele respective ale statelor străine cu privire la anumite infracţiuni. Printre ele sunt: Memorandum de înţelegere între Guvernele Republicii Albania, Bosniei şi Herţigovinei, Republicii Bulgaria, Republicii Croaţia, Fostei Republici Iugoslave Macedonia, Republicii Montenegru, României şi Republicii Serbia cu Republica Moldova privind cooperarea în domeniul combaterii corupţiei prin intermediul Iniţiativei Anticorupţie Sud-est-europene, semnat la Zagreb la 13 aprilie 2007 27 , în vederea combaterii cât mai eficiente a infracţiunilor; Memorandumul de înţelegere din 17.01.2001 între Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Asociaţia Şefilor de Poliţie, Procuratura Regală a Angliei şi Ţării Galilor, Oficiul pentru Fraude Grave, Departamentul de Taxe Vamale şi Accize ale Măiestăţii Sale, Brigada Naţională împotriva Criminalităţii şi Serviciul Naţional de Informaţii în domeniul Criminalităţii ale Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord cu privire la combaterea infracţiunilor grave, crimei organizate, traficului ilicit de droguri, şi alte probleme similare de interes reciproc 28 ; Memorandum de colaborare între Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei al Republicii Moldova şi Serviciul de Monitorizare Financiară al Georgiei în domeniul combaterii legalizării (spălării) veniturilor provenite din activitatea ilicită şi finanţării terorismului, semnată la Strasbourg la 21 februarie 2007 29 ; Memorandumul asemănător a fost semnat şi de Agenţia de Intelegenţă Financiară a Republicii Bulgaria la Chişinău, la 09.06.2006 30 , Serviciul Coreean de Informaţii Financiare al Republicii Coreea (Chişinău, 23.09.2005) 31 , Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălarii Banilor al României (Chişinău, 06.09.2005) 32 Memorandum de înţelegere între Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei al Republicii Moldova şi Biroul de Informaţii privind Spălarea Banilor al Republicii Estonia privind cooperarea în schimbul de informaţii referitor la spălarea banilor, finanţarea terorismului şi infracţiunilor conexe şi în domeniul combaterii legalizării (spălării) veniturilor provenite din activitatea ilicită (Tallinn, 29.09.2005) 33 , etc. La momentul dat au fost semnate circa 40 tratate interdepartamentale. Însă, numărul tratatelor încheiate creşte din an în an. Cu toate acestea la efectuarea asistenţei juridice internaţionale trebuie de luat în consideraţie, că tratatele interguvernamentale şi cele interdepartamentale nu se ratifică. De aceea normele, care se conţin în ele, au putere juridică pentru organele care le-au încheiat şi, prin urmare, nu au prioritate în faţa legislaţiei în vigoare. Acordurile, încheiate de Procuratura Republicii Moldova şi Procuraturile altor state servesc, de asemenea, drept bază juridică pentru acordarea asistenţei internaţionale la cercetarea infracţiunilor. Ele sunt orientate spre dezvoltarea efectivă a cooperării dintre state, spre menţinerea relaţiilor existente şi crearea noilor cooperări. Pentru aceasta la 18 februarie 1992 de către Procurorii Generali ale Comunităţii Statelor Independente a fost încheiat protocolul privind principiile generale de cooperare şi colaborare între Procuraturi, etc. Desigur, Convenţiile de asistenţă juridică internaţională în materie penală prezintă o argumentare legală pentru adresarea cu cererea de acordare a asistenţei juridice, de exemplu,

26 Tratate internaţionale, 2006 vol.37, pag.334.

27 Monitorul Oficial al R. Moldova nr.69-71/236 din 04.04.2008.

28 Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.376 din 29.05.2001, M.O. al R. Moldova nr.59-61/411 din

07.06.2001.

29 Monitorul Oficial al R. Moldova nr.54-56/403 din 20.04.2007.

30 Monitorul Oficial al R. Moldova nr.14-17/103 din 02.02.2007.

31 Monitorul Oficial al R. Moldova nr.168-171/1377 din 16.12.2005.

32 Monitorul Oficial al R. Moldova nr.135-138/1136 din 14.10.2005.

33 Monitorul Oficial al R. Moldova nr.168-171/1378 din 16.12.2005.

14

pentru efectuarea anumitor acţiuni procedurale în statul străin, restul depinde doar de legislaţia naţională. Colaborarea internaţională în domeniul cercetării infracţiunilor presupune respectarea şi actelor juridice departamentale. Actele normative departamentale, inclusiv Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova din 04.11.1999 privind activitatea Procuraturii Generale şi Ministerului Afacerilor Interne în combaterea crimei organizate şi corupţiei; Protocolul privind cooperarea între Procuratura Generală a Republicii Moldova şi Ministerul Public Român din 10.02.2005; Acord de colaborare în domeniul asistenţei juridice între Procuratura Generală a Republicii Moldova şi Procuratura Generală a Uzbekistanului din 09.10.1992; Ordinul Procurorului General din 17 decembrie 2004 cu privire la cooperarea internaţională a Procuraturii Republicii Moldova; Ordinul Procurorului General din 21.03.2005 despre aprobarea Regulamentului cu privire la organizarea activităţii de asistenţă juridică internaţională a Procuraturii Republicii Moldova, acordă atenţie sporită relaţiilor de cooperare cu organele similare din alte ţări, cu organismele internaţionale. Lucrătorii procuraturii au participat la elaborarea şi definitivarea Planului de cooperare dintre Republica Moldova, Consiliul Europei şi Uniunea Europeană. Au fost realizate un şir de activităţi şi in cadrul programelor şi grupurilor de lucru ale Consiliului Europei, Pactului de Stabilitate, Uniunii Europene. Asociaţia Internaţională a procurorilor, fiind prima şi unica organizaţie de acest gen, are în calitate de membri instituţii şi indivizi din 130 de ţări (aproape 300.000 de procurori) şi îşi propune sporirea eficacităţii activităţii procurorilor, promovarea cooperării internaţionale între membrii asociaţiei de aceea conlucrarea şi aderarea la ea poate îmbunătăţi considerabil activitatea organelor procuraturii din ţară 34 . Examinând documentele de bază, atât de drept internaţional, cât şi legislaţia interstatală, se poate trage concluzia, că la momentul dat în Republica Moldova este creată o bază destul de semnificativă în vederea colaborării internaţionale cu alte state la descoperirea infracţiunilor.

2.4. Principiile de aplicare în caz de divirgenţe între tratate

Principiile de aplicare în caz de divirgenţe între tratate, potrivit legislaţiei naţionale sînt:

1. Prevederile tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, precum şi alte obligaţii internaţionale ale Republicii Moldova au prioritate în raport cu prevederile legislaţiei naţionale.

2. Dacă Republica Moldova şi statul străin solicitat / solicitant sînt părţi contractante ale mai

multor tratate internaţionale care reglementează proceduri de asistenţă juridică similare, şi dacă între prevederile acestor tratate există careva divergenţe sau incompatibilităţi, se vor aplica prevederile acelui tratat care asigură o protecţie mai bună a drepturilor şi libertăţilor omului.

3. Admisibilitatea acordării asistenţei juridice internaţionale o decide Ministerul Justiţiei,

Procuratura Generală, instanţele de judecată şi organele procuraturii competente în materie. Ministerul Justiţiei poate decide neexecutarea unei hotărîri judecătoreşti privind admiterea acordării asistenţei juridice internaţionale în cazul în care interesele naţionale fundamentale sînt în discuţie. 4. Cereri privind asistenţa juridică internaţională în materie penală se înaintează Ministerului Justiţiei şi Procuraturii Generale direct sau prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, cu excepţia cazurilor cînd în baza de reciprocitate o altă cale de adresare este prevăzută. Admisibilitatea acordării asistenţei juridice internaţionale în toate cazurile o decide instanţa de judecată, pornind de la faptul că într-o asemenea activitate pot fi afectate anumite drepturi şi interese ale persoanei.

34 Raportul activităţii Procuraturii Republicii Moldova în anul 2004, pag.25

15

SUBIECTUL 3. PRINCIPIILE ASISTENȚEI JURIDICE INTERNAȚIONALE ÎN MATERIE PENALĂ

3.1. Principiile aplicării legii penale în raport cu spaţiul:

3.1.1. principiului ubicuităţii

3.1.2. principiul personalităţii legii penale

3.1.3. principiul protecţiei reale

3.1.4. principiul teritorialităţii;

3.1.5. principiul cetăţeniei;

3.1.6. principiul universalităţii;

3.2. Sistemul principiilor generale ale asistenței juridice internaționale în materie penală:

3.2.1.

principiul legalităţii;

3.2.2.

principiul asigurării şi respectării suveranităţii statelor contractante;

3.2.3.

principiul non bis in idem;

3.2.4.

principiul reciprocităţii.

3.2.5.

principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce

3.2.6. principiul cooperării internaţionale

3.3. Conţinutul principiilor specifice asistenței juridice internaționale în materie penală:

3.3.1. principiul confidenţialităţii

3.3.2. recunoaşterea competenţei statului străin pe cauza penală, în legătură cu participarea unui cetăţean străin

3.3.3. caracterul extensiv al cooperării;

3.3.4. funcţionarea suplă a cooperării;

3.3.5. principiul oportunităţii;

3.3.6. principiul specialităţii.

3.3.7. cedarea unei părţi din suveranitate la efectuarea acţiunilor cu participarea cetăţenilor statului străin;

3.3.8. respectarea drepturilor şi intereselor statelor terţe de către statele contractante;

3.3.9. realizarea condiţiilor tratatului prin intermediul legislaţiei naţionale;

3.1. Principiile aplicării legii penale în raport cu spaţiul Proclamarea Republicii Moldova drept parte a comunităţii internaţionale şi a priorităţii normelor şi principiilor unanim recunoscute ale dreptului internaţional nu a putut să nu exercite influenţă asupra asistenței juridice internaționale în materie penală. Colaborarea internaţională în materie penală este ghidată de unele reguli — principii generale conforme normelor şi principiilor internaţionale, care ţin de aplicarea legii penale, care de fapt sunt acceptate de state. Elaborarea normelor penale concrete, care reglementează relaţiile, ce se formează în sfera cooperării Republicii Moldova cu statele străine privitor la problemele de combatere a criminalităţii, este imposibilă fără determinarea raportului principiilor dreptului internaţional şi asistenței juridice internaționale în materie penală. Situaţia dată este legată de aceea, că principiile sunt ideile fundamentale, care se manifestă prin totalitatea normelor de drept, ele sunt criteriile legalităţii şi se manifestă în calitate de bază pentru adoptarea deciziilor în acţiuni concrete. Activitatea asistenței juridice internaționale în materie penală este subordonată principiilor constituţionale, principiilor fundamentale de drept şi ordinii publice ale statului nostru. Organizaţiile criminale transnaţionale aduc atingeri grave suveranităţii naţionale şi subminează instituţiile democratice, chiar şi în statele dezvoltate, ameninţă să destabilizeze

16

procesul de democratizare şi privatizare in ţările aflate in tranziţie şi adaugă noi dimensiuni unor probleme deja existente, cum sunt ameninţarea nucleară şi terorismul. Criminalitatea organizată din Republica Moldova şi alte state se caracterizează prin trei tendinţe fundamentale:

extinderea ariei geografice;

diversificarea obiectului activităţilor criminale;

perfecţionarea instrumentelor şi metodelor de desfăşurare a activităţilor criminale

După cum ştim, locul săvârşirii infracţiunii are un rol important în reglementările juridico- penale din Codul penal al Republicii Moldova. El constituie, în primul rând, un criteriu de stabilire a principiilor de aplicare a legii penale în spaţiu (art.ll C.pen. RM). Dacă locul săvârşirii infracţiunii este teritoriul Republicii Moldova, se aplică principiul teritorialităţii (art.ll alin.(l) C.pen.). Dar, în cazul în care locul infracţiunii este teritoriul unui stat străin, iar făptuitorul ei este un cetăţean al Republicii Moldova, conform principiului personalităţii, se aplică legea penală a Republicii Moldova (art.ll alin.(2) C.pen.) Prin acţiunea legii penale în spaţiu se înţelege aplicarea acestei legi pe un teritoriu

determinat şi în raport cu anumite persoane care au săvârşit o infracţiune 35 . Raportul dintre incidenţa legilor penale şi spaţiu determină aria în care poate interveni dreptul penal internaţional. Aplicarea legii penale poate fi cercetată în raport cu o serie de factori cum ar fi:

faptele, persoanele, timpul, spaţiul, factori care determină întinderea sferei de aplicare a legii penale, adică limitele acestei aplicări. Săvârşirea de infracţiuni în afara teritoriului unui stat, dar care interesează ordinea de drept a acelui stat, fiind îndreptate contra intereselor sale sau ale cetăţenilor săi, ori fiind săvârşite de cetăţenii acelui stat sau de străini fără cetăţenie dar domiciliaţi pe teritoriul statului respectiv, constituie situaţii pe care efectul strict teritorial al legii penale nu le acoperă' 8 . Pe de altă parte, în caz de infracţiuni săvârşite pe teritoriul statului, dar urmate de refugierea infractorilor pe un alt teritoriu, efectul teritorial al legii penale apare trunchiat. Problema de a şti care este legea aplicabilă infracţiunii săvârşite este o problemă de drept substanţială. Nu trebuie confundată problema aplicării legii penale, cu problema instanţei căreia îi revine competenţa de a face aplicarea legii. Aceasta explică de ce legea unui stat poate fi aplicată de instanţele altui stat. Potrivit principiului ubicuităţii locul săvârşirii infracţiunii este considerat locul unde s-a comis cel puţin un act de executare, o parte din acţiunea ilicită sau locul unde s-a produs rezultatul infracţional. Acest principiu face posibil intervenţia legii penale a statelor pe toată perioada de desfăşurare a infracţiunii în spaţiu, indiferent de modul de realizare a ei. Aceasta se confirmă şi prin faptul că aceste criterii de stabilire a locului săvârşirii infracţiunii elaborate pe baza teoriei ubicuităţii, au fost puse şi la baza infracţiunii transnaţionale, a cărei definiţie a fost dată în Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptate la New York, la 15 noiembrie 2000. Astfel, conform art.3 alin. (2) din Convenţia menţionată, o infracţiune este de natură transnaţională dacă:

a) este săvârşită în mai mult de un stat; b)este săvârşită într-un stat, dar o parte substanţială a pregătirii, planificării, conducerii sale sau a controlului său are loc într-un alt stat; c) este săvârşită într-un stat, dar implică un grup infracţional organizat care desfăşoară acrivităţi infracţionale în mai mult de un stat; sau d)este săvârşită într-un stat, dar are efecte substanţiale într-un alt stat.

"'A. Barbaneagră s.a. Comentariu la Codul penal al Republicii Moldova nr. 985-XV din 18.04.2002 Republicat: Monitorul Oficial al R.Moldova nr.72-74/195 din 14.04.2009 (arr. 11)

17

Prin expresia „săvârşirea infracţiunii transnaţionale" din art. 12 C.pen. al Republicii Moldova se înţelege săvârşirea infracţiunii neconsumate sau consumate (art.25 C.pen.) în mai mult de un stat. In sensul art. 12 C.pen., prin locul săvârşirii infracţiun ii transnaţionale se are în vedere teritoriul Republicii Moldova şi al altor state în spaţiile cărora, s-a desfăşurat activitatea în vederea săvârşirii infracţiunii. Dispoziţiile art. 12 C.pen. cuprind 4 reguli care conţin criterii distincte de a considera infracţiunea transnaţională ca fiind săvârşită atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi pe teritoriul altui stat. Conform regulii prevăzute de art.12 alin.(2) lit.a) C.pen., locul săvârşirii infracţiunii transnaţionale se consideră şi teritoriul Republicii Moldova, dacă actele de executare a infracţiunii se realizează atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi pe teritoriul unui sau al mai multor state. De exemplu, la reţinerea pe teritoriul Republicii Moldova a unei partide de substanţe narcotice, procurate într-un stat străin şi expediate prin tranzit pentru a fi înstrăinate pe teritoriul altui stat, locul săvârşirii acestei infracţiuni transnaţionale v a fi teritoriul Republicii Moldova. Dacă actele de pregătire a infracţiunii, planificarea, organizarea, conducerea sau controlul acesteia se realizează pe teritoriul Republicii Moldova, iar săvârşirea nemijlocită a infracţiunii are loc pe teritoriul unuia sau al mai multor state, şi invers, locul săvârşirii infracţiunii transnaţionale se consideră şi teritoriul Republicii Moldova (art. 12 alin.(2) lit.b) C.pen. al Republicii Moldova. De exemplu, dacă fabricarea sau procurarea instrumentelor sau a altor obiecte destinate prin natura lor la fabricarea de monedă falsă a avut loc pe teritoriul Republicii Moldova, iar fabricarea cu ajutorul acestor instrumente sau mijloace are loc pe teritoriul altui stat, locul săvârşirii infracţiunii va fi şi teritoriul Republicii Moldova. Regula prevăzută de art.12 alin.(2) lit.c) C.pen. dă dreptul de a considera locul săvârşirii infracţiunii transnaţionale şi teritoriul Republicii Moldova, dacă un grup criminal organizat sau o organizaţie criminală care activează pe teritoriul Republicii Moldova este implicată în săvârşirea infracţiunii pe teritoriul altui stat, şi invers. In afară de aceasta, participarea la orice asociere, înţelegere, complicitate prin acordarea de asistenţă, ajutor sau sfaturi în vederea comiterii acţiunilor de spălare a banilor pe teritoriul unui stat străin constituie infracţiunea prevăzută de art.243 alin.(l) lit.d) şi alin.(4) C.pen. al Republicii Moldova în acest caz, locul săvârşirii infracţiunii este de asemenea şi teritoriul Republicii Moldova. Atunci când acţiunile infracţionale au fost săvârşite într-un stat străin, iar consecinţele grave au survenit pe teritoriul Republicii Moldova, şi invers, locul săvârşirii infracţiunii transnaţionale se consideră şi teritoriul Republicii Moldova (art.12 alin.(2) lit.d) C.pen.). De exemplu, în cazul intoxicării atmosferei prin acţiuni sau inacţiuni intenţionate săvârşite pe teritoriul altui stat, dar care pot provoca o catastrofa ecologică pe teritoriul Republicii Moldova, locul săvârşirii infracţiunii de ecocid (art.136 C.pen.) poate fi considerat şi teritoriul Republicii Moldova. Regulile menţionate, dau temei de a concluziona că în cazul infracţiunii transnaţionale toate activităţile infracţionale săvârşite în Republica Moldova şi în alte state în ansamblul lor constituie o singură infracţiune unică conform legii penale atât a Republicii Moldova, cât şi a fiecărui srat unde ea s-a manifestat spaţial. De aceea, consideră, autorii, în cazul infracţiunii transnaţionale, pentru a respecta principiul non bis in idem, garantat de art. 7 C.pen. şi de art.22 C.proc.pen., Republica Moldova poate aplica legea sa penală numai cu condiţia ca persoanele participante la ea, în momentul descoperirii ei nu au fost trase la răspundere penală în alt stat pentru activităţile săvârşite în vederea realizării infracţiunii Articolul 11 CP. al Republicii Moldova fixează două principii de aplicare a legii penale în spaţiu: principiul teritorialităţii şi principiul cetăţeniei. Principiul teritorialităţii legii penale priveşte infracţiunile săvârşite pe teritoriul statului, adică legea penală a unui stat se aplică oricărei infracţiuni săvârşite pe

18

teritoriul acelui stat. Admis astăzi de toate legislaţiile penale, ca principiu fundamental al aplicării legii penale în raport cu spaţiul. Teritoriul juridico-penal cuprinde: suprafaţa teresrră; apele interioare; marea teritorială; spaţiul aerian; subsolul. Însă legislaţia care reglementează instituţia aplicării legii penale în raport c u spaţiul stipuleză şi anumite excepţii de la principiul teritorialităţii. Acestea se referă la:

a) Nave. Asimilarea se referă la cazul când nava se găseşte în afara mării sau a

apelor teritoriale ale statului, căruia îi aparţine nava.

Când nava se găseşte în largul mării, într-un spaţiu care nu este supus nici unei suveranităţi, este firesc ca suveranitatea statului căruia îi aparţine nava să se exercite, şi în consecinţă legea pavilionului să fie aplicată.

b) Aeronave. În ceea ce priveşte infracţiunile săvârşite la bordul aeronavelor,

regimul acestora este, în genere, asimilat cu acela al navelor. Când infracţiunea este săvârşită în spaţiul aerian al statului căruia îi aparţine aeronava, se aplică legea acestui stat, Se poate considera că liber, este numai spaţiul aerian situat deasupra mării libere şi a teritoriilor nesupuse nici unei suveranităţi, caz în care se aplică legea pavilionului. Imunitate penală. Reprezintă o excepţie de la principiul teritorialităţii legii penale şi intervine în cazul infracţiunilor săvârşite pe teritoriul statului, de persoane care se bucură de imunitate penală sau în localurile şi pe terenurile misiunilor diplomatice. Imunitatea diplomatică duce la o restrângere a limitelor de aplicare a legii teritoriale, justificându-se pe consideraţii de politică internaţională. În Republica Moldova, principiul teritorialităţii de aplicare a legii penale în spaţiu, indicat în alin.l art.ll Cod pen., stabileşte că toate persoanele, indiferent de cetăţenie, care săvârşesc infracţiuni pe teritoriul RM sunt pasibile de răspundere, conform Codului penal. Teritoriul RM se stabileşte prin frontieră de stat. În conformitate cu Legea din 17.05.1994 privind frontiera de stat a RM, frontieră de stat este linia ce desparte pe uscat şi pe apă teritoriul RM de teritoriile statelor vecine, iar în plan vertical delimitează spaţiul aerian şi subsolul RM de spaţiul aerian şi subsolul statelor vecine (a se vedea MO nr.12/107 din 03.11.1994). Prin urmare, noţiunea de teritoriu al RM reflectă spaţiul acvatic, aerian, solul şi subsolul delimitate prin graniţe şi supuse suveranităţii statului. Potrivit opiniei autorilor Comentariilor la Codul penal al Republicii Moldova, principiul teritorial de aplicare a legii penale în spaţiu este completat de principiul cetăţeniei, prin care se înţelege extinderea jurisdicţiei RM asupra cetăţenilor RM, apatrizilor şi a cetăţenilor străini care au săvârşit infracţiuni în afara RM. Respectiv, sunt supuşi răspunderii penale cetăţenii RM şi apatrizii care "domiciliază permanent pe teritoriul RM şi au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului RM (alin.2 art. 11) în cazul în care:

a) acţiunea săvârşită este recunoscută drept infracţiune atât în RM, cât şi în statul pe al cărui teritoriu a fost săvârşită; b)aceste persoane nu au fost judecate în statul străin pentru fapta săvârşită. În acelaşi timp prin sintagma cetăţean străin, în sensul Legii cetăţeniei, nr.l024 -XIV din 02.06.2000, se înţelege o persoană care aparţine unui stat străin, nu RM. Pentru infracţiunile menţionare cetăţenii străini şi apatrizii sunt pasibili de răspundere pe teritoriul RM dacă ei nu au fost supuşi pedepsei în statul străin. Este de menţionat că principiul cetăţeniei de aplicare a legii penale în spaţiu, în doctrina română este numit - principiul personalităţii legii penale. Respectiv, doctrina română stipulează că în raport cu principiul teritorialităţii legii penale, principiul personalităţii este un principiu complementar, al cărui rol este de a umple anumite goluri lăsate de principiul teritorialităţii. Principiul teritorialităţii fiind aplicabil faptelor săvârşite pe teritoriul statului, rămân în afara sferei sale de aplicaţiune, infracţiunile comise în străinătate.

19

Principiul personalităţii legii penale duce la extinderea incidenţei naţionale şi asupra unora din faptele săvârşite în străinătate. Există două concepţii de abordare a principiului personalităţii legii penale:

- prima concepţie priveşte faptele penale săvârşite în afara Teritoriului statului, de subiecţii acelui stat (principiul personalităţii active);

- cea de-a doua se referă la faptele săvârşite în străinătate, împotriva subiecţilor statului (principiul personalităţii pasive).

In acelaşi timp, persistă anumite condiţii de aplicare a principiului personalităţii, inclusiv:

a) Condiţii privind persoana

Incidenţa principiului personalităţii, implică precisa delimitare a noţiunii de subiect penal faţă de legea penală a statului, iniţial ţinându-se seama de domiciliul persoanelor, apoi de cel al naţionalităţii, iar astăzi de cetăţenia persoanei. Calitatea de subiect penal al statului, trebuie să existe în momentul comiterii

infracţiunii. Cu privire la noţiunea de subiect penal, în legislaţia diferitelor state sunt folosiţi termeni de: supus, naţional, cetăţean, sau persoană fără cetăţenie. In caz de schimbare a cetăţeniei, se susţine că este aplicabilă legea penală potrivit cu statutul persoanei din momentul săvârşirii infracţiunii.

In caz de participaţiune la comiterea unei infracţiuni, potrivit rezoluţiei Institutului de Drept Internaţional votată la Munchen în 1883, principiul personalităţii privea numai pe autorii infracţiunilor săvârşire în străinătate. Ulterior, rezoluţiile de la Cambridge au extins sfera de aplicaţiune a principiului personalităţii şi la participanţii care au calitatea de subiecţi penali ai statului".

b) Condiţii privind fapta

Principiul personalităţii a fost admis la început numai faţă de un grup restrâns de infracţiuni, însă cu timpul s-a extins la toate infracţiunile. în raport cu fazele de desfăşurare a activităţii infracţionale, principiul personalităţii priveşte deopotrivă:

actele preparatorii, tentativa (atunci când sunt incriminare) şi fapta consumată.

O controversă o reprezintă condiţia dublei incriminări.

Pornind de la fundamentul principiului personalităţii legii penale, acela ca toţi cetăţenii să respecte legile statului căruia îi aparţin, oriunde s-ar afla, ar trebui ca independent de faptul că legea de la locul comiterii faptei incriminează sau nu fapta, statul să-şi poată întotdeauna pedepsi cetăţenii săi. Deci. în cadrul acestei concepţii, condiţia dublei incriminări nu-şi are justificarea.

S-ar putea, deci, obiecta că ar fi exagerat şi contrar principiilor justiţiei ca pentru săvârşirea unor infracţiuni care nu interesează decât indirect statul, infractorul să fie pus în situaţia, de a fi de două ori pedepsit.

În afară de principiile nominalizate, în doctrina română se opinează pentru existenţa

a încă două principii - principiul protecţiunii reale şi principiul universalităţii. Principiul protecţiunii reale priveşte aplicarea legii penale naţionale privitor la fapta săvârşită în afara teritoriului unui stat, în raport cu natura infracţiunii. Ceea ce caracterizează principiului protecţiunii reale este natura faptei săvârşite, aplicarea acestui principiu fiind, cu alte cuvinte, limitată la anumite infracţiuni. Mai menţionăm faptul că, extinderea câmpului de aplicare a legii penale naţionale, la anumite fapte săvârşite în străinătate, este justificată de specificul acestor fapte, care, fie că lovesc interesele superioare ale statului, fie au avut ca victimă un cetăţean al statului respectiv. Se poate aprecia că protecţiunea reală are ca obiect, o specială ocrotire a intereselor statului şi a cetăţenilor săi 2 . Astăzi, legislaţiile penale prezintă o evidentă concordanţă în ceea ce priveşte dreptul pe care diferitele state şi-l recunosc, în a reprima faptele comise în străinătate, pe motivul că acele fapte sunt susceptibile a aduce grave atingeri siguranţei sau

20

creditului statului (Codul penal austriac, Legea belgiană din 1878, Codul de procedură penală franceză, etc). În ceea ce priveşte persoana făptuitorului, principiul protecţiunii reale are în vedere cetăţenii străini şi persoanele fără cetăţenie, nedomiciliate pe teritoriul statului. Făptuitorul trebuie să aibă, deci, calitatea de cetăţean străin în momentul săvârşirii infracţiunii. Schimbările intervenite ulterior acestui moment, vor influenţa asupra incidenţei legii aplicabile, deci calitatea de cetăţean străin trebuie să existe în momentul pornirii procesului penal. În privinţa victimei infracţiunii, aceasta trebuie să aibă calitatea de cetăţean al statului în momentul comiterii infracţiunii, dar si în momentul urmăririi penale. Dacă victima a pierdut calitatea de cetăţean al statului, înainte de pornirea procesului penal, dispare temeiul de aplicare a legii penale naţionale. Totodată, principiul realităţii este aplicabil cetăţenilor străini: coautori, complici sau instigatori ai infracţiunii faţă de care operează principiul. În viziunea autorilor, principiul universalităţii, are ca origine faptul că, „Principiile:

teritorialităţii, personalităţii şi protecţiunii reale nu asigură, totuşi, ubicuitatea represiunii, sens în care a fost introdus principiul universalităţii". Acest principiu, duce la aplicarea legii penale naţionale unor infracţiuni săvârşite în afara statului, de către cetăţenii străini, sau de către persoanele care nu au nici o cetăţenie şi care domiciliază în străinătate. Principiul universalităţii presupune că fiecare ţară să poată coopera cu orice stat din lume, indiferent de poziţia geografică, particularităţile lingvistice sau consideraţiile de ordin politic Principiul universalităţii se întemeiază pe interesul comun, pe care statele îl au de a nu tolera pe teritoriul lor prezenţa unor infractori nepedepsiţi, şi deci pe voinţa de a colabora la realizarea represiunii faţă de orice infractor. Fundamentul acestui principiu constă, în obligaţia internaţională a statelor de a nu tolera ca în arena internaţională să poată fi săvârşite fapte penale, fără ca făptuitorul lor să-şi primească pedeapsa. Competenţa determinară de principiul universalităţii este, de regulă, subsidiară.

3.2. Sistemul principiilor generale ale asistenței juridice internaționale în materie penală:

Principiile generale ale asistenței juridice internaționale în materie penală sunt reguli de conduită universal valabile şi juridic obligatorii pentru subiecţii de drept penal naţional şi celui de drept penal internaţional. Acestea sunt:

principiul legalităţii;

principiul cooperării internaţionale

respectarea suveranităţii şi securităţii statelor;

principiul non bis in idem;

principiul reciprocităţii;

principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce

Este de subliniat că între principiile fundamentale există o interdependenţă şi o interpătrundere, ele condiţionându-se reciproc. Principiile fundamentale ale asistenței juridice internaționale se află într-o permanentă dezvoltare, conţinutul lor îmbogăţindu-se în mod continuu. Dinamica principiilor se manifestă în primul rând prin încheierea de noi tratate internaţionale şi crearea de noi norme cutumiare, menite să concretizeze şi să completeze normele existente; prin consacrarea unor noi principii fundamentale de drept internaţional capabile să guverneze problemele ce se ridică în faţa civilizaţiei umane.

21

Principiul legalităţii - este principiul conform căruia asistența juridică internațională în materie penală se realizază în stricta conformitate cu

- principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional,

- tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte

- prevederile constituţionale, a codului penal şi a codului de procedură penală a Republicii

Moldova. Caracterul specific al acestui principiu constă în faptul că schimbul de date şi informaţii operative se realizează numai la cererea autorităţilor competente, cu respectarea legislaţiei în domeniul informaţiilor clasificate şi a celei din domeniul prelucrării datelor cu caracter personal. Principiul cooperării internaţionale este un rezultat al accentuării interdependenţelor existente în societatea internaţională sub diferite aspecte: politic, economic şi social, al dezvoltării largi a relaţiilor internaţionale, în special acelor economice, precum şi a aprofundării diviziunii internaţionale a muncii. Rolul cel mai important în formularea şi dezvăluirea conţinutului principiului cooperării internaţionale îi revine Declaraţiei privind principiile de drept internaţional asupra relaţiilor prieteneşti şi de cooperare între state, în conformitate cu Carta ONU din anul 1970. Principiul obligă statele să coopereze unele cu altele, oricare ar fi deosebirile între sistemele lor politice, economice şi sociale. Declaraţia mai precizează şi principalele direcţii de cooperare: dirijarea relaţiilor internaţionale în domeniile economic, social, cultural, tehnic şi comercial în conformitate cu principiile egalităţii suverane şi neintervenţiei; cooperarea cu ONU şi adoptarea măsurilor prevăzute de Cartă; promovarea creşterii economice în întreaga lume. iar în mod special în ţările în curs de dezvoltare. Principiul asigurării şi respectării suveranităţii statelor contractante presupune cooperarea organelor judiciare nu poate avea loc decât în baza respectării suveranităţii naţionale a fiecărui stat în parte, în conformitate cu legislaţia naţională proprie. Principiul non bis in idem (necondamnării repetate pentru una şi aceiaşi faptă). Este un principiu fundamental cunoscut în majoritatea sistemelor de drept, potrivit căruia o persoană nu poate fi cercetată penal decât o singură dată pentru aceiaşi faptă. Principiul dat era cunoscut şi în antichitate la romani sub denumirea de "non bis in idem" ceea ce înseamnă "nu de două ori pentru acelaşi lucru". Acest principiu de-a nu fi urmărit, judecat sau pedepsit de mai multe ori reglementează raporturile de drept şi de procedură penală. Este logic şi real ca persoana care şi-a ispăşit deja pedeapsa pentru infracţiunea săvîrşită să nu mai fie pusă în situaţia de a fi iarăşi pedepsită pentru aceiaşi infracţiune. Acest principiu include şi interdicţia urmăririi sau judecării repetate, deoarece aceste sunt acţiuni inseparabile de procedura tragerii la răspundere pnală. Principiul dat se regăseşte în majoritatea instrumentelor internaţionale astfel art.4 din cel de- al 7-lea Protocol la Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale prevede că nici o persoană nu poate fi urmărită sau pedepsită penal de jurisdicţia aceluiaşi stat pentru săvîrşirea unei infracţiuni care a fost deja achitată sau condamnată printr-o hotărîre definitivă a legii şi a procedurii penale a acelui stat. Potrivit Legii Republicii Moldova cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală sub incidenţa acestui principiu asistenţa juridică internaţională nu este admisibilă dacă în Republica Moldova sau în orice alt stat s-a desfăşurat un proces penal pentru aceiaşi faptă şi dacă printr-o hotărîre judecătorească definitivă s-a dispus achitarea sau încetarea procesului penal. Sau dacă pedeapsa aplicată printr-o hotărîre judecătorescă definitivă de condamnare a fost executată sau a format obiectul unei graţieri sau amnistii în totalitatea ei sau asupra părţii neexecutate. Toate cele mai sus menţionate nu se vor aplica dacă asistenţa juridică este solicitată pentru revizuirea hotărîrii judecătoreşti definitive în unul din motivele care justifică promovarea unei căi extraordinare de atac. Principiul reciprocităţii presupune că asistenţa juridică de drept penal internaţional se acordă pe cale diplomatică în cazul când între Republica Moldova şi statul respectiv nu este încheiat un tratat bilateral de asistenţă juridică internaţională în materie penală sau aceste 2 state

22

nu sunt parte la un tratat multilateral sau convenţie internaţională de asistenţă juridică internaţională de drept penal. Condiţiile de reciprocitate se confirmă într-o scrisoare, prin care Ministerul Justiţiei sau Procurorul General se obligă să acorde în numele Republicii Moldova asistenţă juridică statului străin sau instanţei penale internaţionale la efectuarea unor acţiuni procesuale prevăzute de legea naţională ale persoanei în privinţa căreia se efectuează asistenţa schimbul de date şi informaţii de interes operativ în cadrul cooperării poliţieneşti se realizează în condiţii de reciprocitate. Principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce este un factor cheie în dezvoltarea unei zone a libertăţii, securităţii şi justiţiei, dar şi pentru creşterea protecţiei drepturilor fundamentale. Prin realizarea faptului că o hotărâre adoptată într-un stat nu va fi atacată în altul, recunoaşterea hotărârilor va contribui la asigurarea certitudinii juridice în cadrul Uniunii Europene. Implementarea principiului recunoaşterii hotărârilor presupune încrederea în sistemele de drept penal, încredere fundamentată pe angajamentul respectării principiului libertăţii, democraţiei şi drepturilor fundamentale.

3.3. Conţinutul principiilor specifice asistenței juridice internaționale în materie penală:

Dreptul penal internaţional se desfăşoară în baza unor principii specifice indispensabile, după cum urmează:

principiul confidenţialităţii

caracterul extensiv al cooperării;

funcţionarea suplă a cooperării;

principiul oportunităţii;

principiul specialităţii.

cedarea

unei

părţi

din

suveranitate

participarea cetăţenilor statului străin;

la

efectuarea

acţiunilor

cu

respectarea drepturilor şi intereselor statelor terţe de către statele contractante;

realizarea condiţiilor tratatului prin intermediul legislaţiei naţionale;

recunoaşterea

competenţei

statului

străin

pe

cauza

penală,

în legătură cu

participarea unui cetăţean străin

Principiul confidenţialităţii – autorităţile competente au obligaţia de a asigura, pe cât posibil, la cererea autorităţii solicitante, confidenţialitatea cererilor de asistenţă formulate şi a actelor anexate acestora. În cazul în care condiţia păstrării confidenţialităţii nu ar putea fi asigurată, autoritatea competentă înştiinţează autoritatea solicitantă, care decide cu privire la transmiterea cererii de asistenţă. Caracterul extensiv al cooperării, în baza căruia oricare din instituţiile care îşi aduc aportul la aplicarea legii penale sau la derularea acţiunii penale sunt îndreptăţite să beneficieze de cooperarea poliţienească internaţională. Funcţionarea suplă a cooperării, care asigură înlăturarea standardizării excesive şi obiectivizarea diversităţii de situaţii internaţionale, prin evitarea formulărilor de texte rigide, care ar reglementa în mod exagerat aspectele de amănunt ale cooperării poliţieneşti. Principiul oportunităţii - este principiul potrivit căruia schimbul de date şi informaţii operative de interes poliţienesc se desfăşoară în condiţiile în care nu afectează derularea unor activităţi specifice de prevenire şi combatere a criminalităţii ori îngreunează cercetarea sau judecarea unei cauze. Potrivit principiului specialităţii, autorităţile statului solicitant nu au dreptul să folosească actele obţinute ca urmare a executării cererii în alte scopuri decât cele pentru care a fost solicitată asistenţa (spre exemplu, în vederea cercetării unei persoane, folosirea ca mijloace de probă într-o altă cauză privind o infracţiune pentru care asistenţa nu este admisibilă).

23

În ceea ce priveşte acordarea asistenţei, este greşit să se aprecieze că statul solicitant trebuie

să solicite asistenţa doar după ce a epuizat mijloacele sale interne pentru cercetarea penală a infracţiunii care face obiectul cauzei. Ceea ce este important este ca asistenţa acordată să răspundă solicitărilor autorităţilor străine, aceasta în măsura în care nu aduce atingere unor interese fundamentale ale României (limitele cooperării judiciare) sau nu încalcă principiile de drept fundamentale. În accelaşi timp, autorităţile române trebuie să se limiteze la ceea ce s-a solicitat, iar în măsura în care, pentru acordarea asistenţei, sunt necesare informaţii suplimentare, să solicite transmiterea acestora. Potrivit acestui principiu autorităţile competente nu vor folosi datele şi informaţiile primite de la autorităţile solicitate decât în scopul îndeplinirii obiectului cererii de asistenţă. Principiul reprimării infracţiunilor de drept comun, consensul internaţional privind necesitatea prevenirii şi eradicării acestora fiind o condiţie de bază a cooperării. Din această perspectivă, cooperarea poliţienească internaţională exclude cauzele având caracter politic, militar, religios sau rasial.

Reieşind din noţiunea asistenţei juridice internaţionale în materia penală, din tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte şi din principiile ce stau la temelia acestui institut, în concluzie, putem afirma cu certitudine că importanţa asistenţei juridice în materie penală joacă un rol important în combaterea criminalităţii, prin colaborarea şi cooperarea statelor. Acest institut apare ca o excepţie de la principiul suveranităţii de stat, care este acea trăsătură a puterii de stat de a fi supremă în raport cu oricare altă putere socială existentă în limitele sale teritoriale şi independentă faţă de puterea oricărui alt stat sau organism internaţional, calitate exprimată în dreptul statului de a-şi stabili în mod liber fără nici o intervenţie din afară, scopul activităţilor sale pe plan intern şi extern, sarcinile fundamentale pe care le are de îndeplinit şi mijloacele necesare realizării lor, respectînd suveranitatea altor state şi normele dreptului internaţional, excepţie ce se exprimă prin faptul că statele părţi acordîndu-şi reciproc asistenţă juridică internaţională în materie penală, cedează o parte din suveranitatea lor, în scopul cooperării pentru combaterea infracţionalităţii.

SUBIECTUL 4. FORMELE DE ASISTENŢĂ JURIDICĂ INTERNAŢIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ.

4.1.

Clasificarea formelor de asistenţă juridică internaţională în materie penală;

4.2.

Forme de asistenţă juridică eventual acceptabile;

4.3.

Forme de asistenţă juridică consacrate:

4.3.1. cu caracter informativ.

4.3.2. cu caracter procesual

4.1.

Clasificarea formelor de asistenţă juridică internaţională în materie penală

O trăsătură a epocii contemporane determinată de progresul tehnico-ştiinţific, de schimbul

intens de valori materiale şi spirituale, o constituie tendinţa de intensificare a cooperării între state pe diverse planuri ale activităţii politice, sociale, culturale, juridice. Principiul cooperării este astăzi unanim admis în raporturile internaţionale dintre state, contribuind la cunoaşterea reciprocă, la asigurarea progresului, la întărirea păcii. Astfel, în etapa actuală de dezvoltare a societăţii colaborarea internaţională între state suverane şi egale în drepturi devine o realitate incontestabilă, impusă de necesităţi obiective. În acest sens, Republica Moldova tinde să dezvolte legături pe tărâm economic, cultural, ştiinţific cu alte state, incluzându-se în circuitul mondial de valori materiale şi spirituale. Activitatea de colaborare şi asistenţă în diverse domenii ale activităţii juridice constituie la rândul său una din importantele forme de cooperare internaţională. Pe planul raporturilor juridice atunci când acestea intră în circuitul juridic internaţional, principiul cooperării are de asemenea

24

un rol primordial. Statele nu-şi realizează astfel opera lor de justiţie în mod ermetic, izolat unele de altele, ci se ajută, acordându-şi reciproc asistenţă. Particularităţile asistenţei juridice internaţionale în domeniul juridic, decurg din însuşi specificul dreptului penal şi al raporturilor juridice pe care le disciplinează. Putem menţiona că realizarea asistenţei juridice internaţionale în materie penală poate îmbrăca diferite forme. Cadrul formelor de asistenţă juridică internaţională a luat fiinţă şi s-a lărgit treptat în secolul al XX-lea, iar tendinţa actuală este numai de sporire a formelor de asistenţă juridică internaţională, ci şi de universalizare a acestora. Sursele acestor forme sunt: tratatele şi convenţiile, declaraţiile de reciprocitate bilaterale şi legile interne ale diferitor state.

În literatura de specialitate s-a apreciat că în concepţia actuală a Legii cu privire la asistenţa

juridică internaţională cuprinde îndeosebi următoarele forme de cooperare juridică internaţională în materie penală:

a)

transmiterea înscrisurilor, datelor şi informaţiilor;

b)

comunicarea actelor de procedură;

c)

citarea martorilor, experţilor şi persoanelor urmărite;

d)

comisiile rogatorii;

e)

transferul, la solicitare, de proceduri penale;

f)

extrădarea;

g)

transferul persoanelor condamnate;

h)

recunoaşterea hotărîrilor penale ale instanţelor judecătoreşti străine;

i)

comunicarea cazierului judiciar.

Clasificarea formelor de asistenţă juridică internaţională este posibilă în dependenţă de baza pe care funcţionează (tratate, convenţii sau în afara acestora). Potrivit acestui criteriu deosebim forme de asistenţă juridică eventual acceptabile şi forme consacrate. Cele consacrate din punct de vedere al conţinutului lor pot fi clasificate :

a) în forme cu caracter informativ (generale, care privesc infracţiunea în general);

b) forme cu caracter procesual (speciale, care privesc o infracţiune concretă).

4.2. Forme de asistenţă juridică eventual acceptabile Aceste forme de asistenţă, spre deosebire de cele consacrate, nu funcţionează pe bază de tratate, ci pe baza sistemului de declaraţii de reciprocitate. Această cale este folosită, de regulă, de statele vecine care au frontieră comună, încât trecerea lor de către infractori este posibilă, iar faptele acestora privesc ambele teritorii. Formele de asistenţă juridică eventual acceptabile sunt în general determinate de poziţia geografică a statelor şi de fenomenele infracţionale specifice acestei poziţii, precum şi de gradul intens de trafic rutier, aerian şi maritim dintre aceste state. Formele de asistenţă juridică ce fac parte din această categorie pot fi destul de variate, în funcţie de interesele pe care statele care recurg la aceste forme le pot avea la un anumit moment.

O analiză detaliată a acestor forme este dificilă, de aceea ne vom mărgini doar la câteva

exemple de forme de asistenţă juridică bilaterală. Spre exemplu, Interpolul asigură colaborarea dintre organele de poliţie judiciară ale diferitor state, dar nimic nu împiedică ca statele să stabilească contacte directe între organele de poliţie judiciară proprii, în afara Interpolului.

Recurg la această formă directă în special statele care nu sunt afiliate Interpolului. Aceasta însă nu exclude posibilitatea ca statele afiliate Interpolului să folosească în anumite cazuri calea contactelor directe.

O formă de asistenţă juridică bilaterală, folosită, de regulă, de către statele limitrofe, o

constituie angajamentul luat de fiecare stat de a avansa cheltuielile de transport şi întreţinere, pe teritoriul respectiv, a martorilor chemaţi dintr-un stat înaintea instanţelor din celălalt stat. Tot o formă de asistenţă bilaterală între state vecine este citată de R.Legros cu privire la raporturile dintre Franţa şi Belgia. Astfel, arată autorul, între autorităţile franceze şi belgiene, ca urmare a unei înţelegeri, a putut fi pusă în aplicare o procedură utilă, într-o cauză de asasinat a

25

unui agent de poliţie din Bruxelles: un deţinut din Franţa pentru o infracţiune comisă în Belgia a fost „împrumutat‖ anchetatorilor belgieni pentru a se putea determina locul unde a fost îngropat corpul agentului de poliţie36. Sunt doar câteva exemple de forme de asistenţă eventual acceptabile. Statele au libertatea, cu respectarea propriilor lor legi penale şi procedurale, să folosească orice formă de asistenţă juridică în lupta eficace contra fenomenului infracţional.

4.3. Forme de asistenţă juridică consacrate:

4.3.1. Forme de asistenţă juridică consacrate cu caracter informativ. În cadrul formelor de asistenţă juridică penală consacrate un prim grup al acestor îl constituie formele care servesc la realizarea luptei împotriva criminalităţii în general, contribuind prin transmiterea de informaţii, la prevenirea generală. Informaţiile procurate prin intermediul acestor forme pot însă servi deseori şi la descoperirea, urmărirea şi soluţionarea unui caz concret, precum şi la cunoaşterea antecedentelor unor infractori, facilitând identificarea acestora şi individualizarea pedepselor ce li se aplică. Drept formă cu caracter informativ ce face parte din grupul formelor consacrate poate fi procurarea de informaţii ce include în sine aşa modalităţi ca remiterea de copii sau extrase de pe hotărârile penale, remiterea fişelor de antecedente penale, schimbul internaţional de informaţii privind o serie de probleme care interesează statele în lupta lor comună contra criminalităţii. Toate acestea pot avea loc în baza unei înţelegeri anterioare (spre ex., convenţii bilaterale). Procurarea de informaţii serveşte la ţinerea în evidenţă a persoanelor socialmente periculoase refugiate pe teritoriul unui stat, este utilă realizării în bune condiţii a justiţiei penale. Astăzi toate legislaţiile penale admit că pentru aplicarea unei pedepse juste, trebuie să se ţină seama de personalitatea infractorului, personalitate care, din punct de vedre penal, poate fi cunoscută şi prin antecedentele sale, prin condamnările sale anterioare (inclusiv referitoare la infracţiunile săvârşite şi condamnate pe teritoriul altor state). Actele internaţionale semnate de Republica Moldova prevăd expres diferite forme de asistenţă cu caracter informativ. Convenţia europeană de asistenţă juridică în materie penală (Strasbourg, 20.04.2959, pentru Republica Moldova în vigoare din 05.05.1998) în art.22 prevede direct schimbul de informaţii din cazierul judiciar: „Fiecare Parte Contractantă va da Părţii interesate informaţii despre condamnările penale şi despre măsurile ulterioare care privesc pe cetăţenii acestei Părţi şi au făcut obiectul unei menţiuni în cazierul judiciar. Ministerele de Justiţie îşi vor comunica aceste informaţii cel puţin o dată pe an. Dacă persoana în cauză este considerată ca resortisant a două sau mai multe Părţi Contractante, informaţiile vor fi comunicate fiecărei Părţi interesate, în afară de cazul în care această persoană are naţionalitatea Părţii pe teritoriul căreia a fost condamnată‖. Convenţia CSI cu privire la asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală (Minsk, 22.01.1993, pentru Republica Moldova în vigoare din 26.03.1996) stabileşte expres că instituţiile centrale de justiţie ale statelor îşi transmit reciproc, la cerere, informaţii despre legislaţia în vigoare sau care a acţionat pe teritoriile lor şi despre practica aplicării ei de instituţiile de justiţie. Această necesitate apare în cazurile când organele de drept ale unui stat nu au posibilitatea de a avea acces la actele normative ale altui stat. Acest act mai stipulează şi obligaţia Părţii solicitate de a comunica Părţii solicitante hotărârea sa definitivă şi să remită copia hotărârii definitive. Cu privire la formele de asistenţă cu caracter informativ, Convenţia mai menţionează şi informarea reciprocă anuală despre sentinţele de învinuire, care au intrat în vigoare; transmiterea amprentelor digitale ale condamnaţilor, de care dispun; punerea la dispoziţie a informaţiilor privind antecedentele penale ale persoanelor condamnate anterior de instanţele de judecată.

36 R.Legros. Droit penal internaţional, Revue de droit penal et de criminologie, 1967, nr.2, p.275 în Stânoiu R.M., Asistenţa juridică internaţională în materie penală, Bucureşti, 1975, p.82.

26

Tratatele bilaterale încheiate de Republica Moldova cu alte state (Rusia, Ucraina, Letonia ş.a.) în domeniul asistenţei juridice de asemenea conţin dispoziţii referitoare la obligaţia statelor de a informa asupra rezultatelor urmăririi penale împotriva persoanei în privinţa căreia au fost înaintate cereri de pornire a urmăririi penale, precum şi a persoanelor extrădate; dispoziţii referitore la transmiterea de anumite informaţii statului de execuţie în cazul transferării unui condamnat în vederea executării pedepsei în statul al cărui cetăţean este; acordarea de asistenţă juridică în vederea determinării adreselor persoanelor ce locuiesc pe teritoriul lor, stabilirea locului de muncă şi a veniturilor în scopul realizării anumitor drepturi a persoanelor şi pentru asigurarea reprimării criminalităţii. Transmiterea imediată de informaţii Autorităţile centrale abilitate ale Republicii Moldova pot, fără cerere prealabilă, să transmită autorităţilor unui stat parte la Convenţia europeană privind asistenţa juridică în materie penală, adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959 şi amendată prin cele două protocoale adiţionale, informaţiile obţinute în cadrul activităţilor operative de investigaţie sau al urmăririi penale în cazul în care consideră că acestea ar putea ajuta statul destinatar să iniţieze o procedură penală sau informaţiile ar putea servi formulării unei cereri de asistenţă juridică. Informaţiile

obţinute în cadrul activităţilor operative de investigaţie sau al urmăririi penale vor fi transmise de către organul de urmărire penală procurorului, care le va prezenta ulterior Procuraturii Generale

în vederea

Transmiterea informaţiilor atribuite la secret de stat se efectuează în condiţiile Legii nr.245- XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat. În cazul în care utilizarea informaţiilor transmise este restricţionată şi impune unele condiţii sau informaţiile constituie secret comercial sau bancar, acestea vor fi expediate numai în cazul autorizării expedierii de către judecătorul de instrucţie, la demersul motivat al procurorului. Procedura de transmitere a informaţiilor va avea forma unei comisii rogatorii, în al cărei conţinut se indică expres condiţiile sau restricţiile impuse, astfel fiind aduse la cunoştinţă statului străin, care va fi obligat să le respecte la utilizarea acestor categorii de informaţii.

expedierii

către

statul

străin vizat.

4.3.2. Forme de asistenţă juridică consacrate cu caracter procesual. Formele de asistenţă cu caracter procesual se caracterizează prin aceea că ele se desfăşoară în sfera activităţii de represiune în mod concret, fiecare din aceste forme reprezentînd un mijloc de colaborare între state în realizarea represiunii împotriva unor infracţiuni determinate. Legea cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală a precizat în mod clar formele de cooperare ca fiind:

Cooperarea organelor de poliţie judiciară;

Efectuarea de comisii rogatorii;

Citarea martorilor, experţilor şi persoanelor urmărite;

Audierile prin tele/videoconferință;

Efectuarea de percheziții, ridicarea de obiecte sau documente, sechestrul;

Transferul de proceduri penale;

Extrădarea;

Remiterea obiectelor, dosarelor și documentelor;

Supravegherea transfrontalieră;

Transferul persoanelor condamnate;

Recunoaşterea hotărîrilor penale ale instanţelor judecătoreşti străine;

SUBIECTUL 5. COOPERAREA ORGANELOR DE POLIŢIE JUDICIARĂ (INTERPOL, EUROPOL).

5.1. Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale (O.I.P.C. Interpol);

5.2. Biroul Central Naţional Interpol din Republica Moldova;

5.3. Oficiul European de Poliţie (Europol);

27

5.4.

Cooperare polițienească

5.1. Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale (O.I.P.C. Interpol);

Uneori organele de poliţie naţională întâmpină serioase greutăţi le pornirea proceselor penale fiindcă facilitatea cu care se trec frontierele face nu numai ca prinderea şi arestarea unor infractori să nu poată fi efectuată, dar şi ca unele mijloace de probă să fie exportate. Lipsa unei cooperări între state în acest sens poate constitui o piedică serioasă în realizarea activităţii de tragere la răspundere penală în statul unde au fost săvârşite infracţiunile. Ideea de cooperare a statelor în domeniul activităţii de poliţie judiciară iniţial a format obiectul unor preocupări sporadice şi izolate, concretizate în unele înţelegeri cu caracter bilateral. Mai târziu însă interesul pentru această idee a căpătat o deosebită amploare, fiind tot mai larg studiată pe plan internaţional. în ajunul primului război mondial în aprilie 1914 la Monaco a avut loc primul congres internaţional al poliţiei judiciare ce a avut ca obiect (printre altele) problema centralizării documentelor referitoare la identificarea infractorilor, facilităţile ce trebuie asigurate cercetărilor internaţionale şi procedura de extrădare37.

În 1923 la Congresul internaţional de poliţie de la Viena s-a constituit o comisie internaţională de poliţie criminală, ale cărei lucrări s-au desfăşurat anual, de atunci pînă la al doilea război mondial. Anume în activitatea acestei comisii internaţionale îşi găseşte originea actuală Organizaţie internaţională a poliţiei criminale Interpol, care a luat fiinţă în 1956. în fiecare ţară membră a Interpolului există „Biroul central naţional‖. Organizaţia este chemată să intervină la cererea serviciilor de poliţie din diferite ţări membre prin intermediul birourilor centrale naţionale, atât în cazul când un infractor este fugit în străinătate, cât şi în cazul când infracţiunea interesează mai multe ţări B.C.N. Interpolul din Republica Moldova acţionează cu statut de serviciu al aparatului central în cadrul MAI. El îşi desfăşoară activitatea din 1995, odată cu adoptarea la 10.05.1995 a Hotărârii Guvernului Republicii Moldova cu privire la B.C.N. Interpol din Republica Moldova.

5.2. Biroul Central Naţional Interpol din Republica Moldova;

În activitatea sa BNC Interpol exercită următoarele atribuţii:

1. În vederea asigurării schimbului informaţional:

a) elaborează politici şi strategii de cooperare şi coordonare a acţiunilor comune cu organele de

drept ale Republicii Moldova şi cele similare de peste hotarele ţării orientate la depistarea şi reţinerea persoanelor, obiectelor, mijloacelor de transport anunţate în căutare internaţională;

b) anunţă şi declanşează căutarea internaţională a persoanelor puse sub învinuire, a inculpaţilor,

condamnaţilor, cînd cererea de extrădare a acestora urmează a fi înaintată;

c) organizează, asigură şi realizează extrădarea în Republica Moldova a persoanelor arestate pe

teritoriul statelor-membre în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, Convenţiei

europene cu privire la extrădare şi tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte;

d) anunţă în căutare internaţională persoanele dispărute fără veste;

e) întreprinde măsuri de identificare a cadavrelor cu identitatea necunoscută;

f) solicită informaţii despre persoanele care figurează în cauze penale în calitate de subiecţi ai

infracţiunii sau martori, precum şi a persoanelor care au săvîrşit infracţiuni cu caracter internaţional sau sînt bănuite de comiterea lor;

g) localizează persoanele puse sub învinuire, inculpaţii sau condamnaţii, în cazurile cînd înaintarea

cererii de extrădare a acestora nu este posibilă;

h) declanşează căutarea internaţională şi difuzează informaţii detaliate despre bunurile (obiectele)

37 К.С., Интерпол: вчера, сегодня, завтра. - Москва: Международные отношения, 1990, с.90.

28

sustrase;

i) anunţă şi declanşează căutarea internaţională a obiectelor de valoare culturală şi anticariat;

j) solicită informaţii cu privire la agenţii economici, date cu privire la înregistrarea şi activitatea

acestora;

k) difuzează informaţii referitor la modalităţile distincte de operare ale infractorilor, inclusiv de

tăinuire a infracţiunilor săvârşite;

l) realizează schimbul de informaţii operative cu privire la infracţiunile ce se pregătesc, se

săvârşesc sau au fost deja săvârşite, precum şi persoanele implicate în comiterea lor;

m) la indicaţia conducerii IGP și a MAI angajații BNC Interpol participă în comun cu serviciile operative ale MAI la activităţi operative de investigaţie ce includ acţiuni de colectare a informaţiei primare în baza cererilor parvenite din partea ţărilor-membre Interpol.

2. În scopul asigurării capacităţii tehnice şi operaţionale a BNC Interpol:

a) elaborează şi promovează strategii şi proiecte orientate la dezvoltarea posibilităţilor oferite de

BNC Interpol în vederea prevenirii şi contracarării eficiente a criminalităţii cu caracter

internaţional;

b) elaborează mecanisme întru asigurarea implementării şi realizării politicii, strategiilor şi

proiectelor ce ţin de dezvoltarea BNC Interpol;

c) desfăşoară acţiuni privind implementarea standardelor de serviciu obligatorii înaintate de

Secretariatul General Interpol şi a noilor tehnologii informaţionale cu asigurarea viabilităţii acestora; d) asigură şi monitorizează legătura directă între BNC Interpol şi organele de drept ale Republicii Moldova, alte ministere, departamente, organizaţii de stat, privind verificarea în bazele de date ale Secretariatului General Interpol a mijloacelor de transport, cetăţenilor străini, obiectelor, actelor de identitate, armelor şi muniţiilor pe faptul stabilirii căutării internaţionale a acestora;

e) asigură şi monitorizează accesul on-line al subdiviziunilor IGP și MAI şi comisariatelor de

poliţie la bazele de date ale Secretariatului General Interpol;

f) gestionează şi asigură funcţionarea bazelor de date interne ale BNC Interpol;

g) asigură funcţionarea şi întreţinerea reţelei locale de computere şi a sistemului de telecomunicaţii

I-24/7.

3. În domeniul activităţii informaţional analitice:

a) realizează un complex de activităţi analitico-metodologice de monitorizare a situaţiei

criminogene la nivel naţional pe diferite categorii de infracţiuni în vederea reacţionării adecvate şi

oportune asupra fenomenului infracţional;

b) elaborează în baza analizelor efectuate rapoarte anuale cu privire la activitatea organelor

afacerilor interne ale Republicii Moldova pentru a fi prezentate în cadrul Asambleelor Generale organizate sub egida OIPC Interpol;

c) elaborează mecanismul de cooperare şi coordonare a acţiunilor comune cu subdiviziunile MAI

şi comisariatele de poliţie în vederea sporirii activităţilor de conlucrare cu BNC Interpol;

e) asigură prelucrarea materialelor ce cuprind experienţa şi practica înaintată ale statelor-membre

Interpol în prevenirea şi combaterea diferitor categorii de infracţiuni;

f) organizează seminare, cursuri de instruire pentru subdiviziunile organelor afacerilor interne în

scopul prezentării celor mai avansate tactici, strategii şi metode de combatere a criminalităţii atît la

nivel naţional cît şi internaţional;

g) participă la elaborarea proiectelor de acte normative, ordinelor, regulamentelor şi instrucţiunilor

ce ţin de competenţă, înaintează propuneri de revizuire şi modificare a actelor normative existente;

29

h) participă la elaborarea şi implementarea planurilor şi programelor naţionale de integrare a

Republicii Moldova în Uniunea Europeană, în limita competenţelor, în domeniul prevenirii şi

combaterii criminalităţii transnaţionale. 4. În vederea organizării deplasărilor de verificare şi acordare a asistenţei metodico-practice subdiviziunilor teritoriale:

a) asigură acordarea asistenţei metodico-practice şi instruirea personalului respectiv întru

îmbunătăţirea activităţii de conlucrare cu BNC Interpol;

b) generalizează eficienţa deplasărilor, întreprinde măsuri întru îmbunătăţirea organizării acestora

prin instruirea minuţioasă a personalului implicat, evaluarea rezultatelor deplasărilor, realizarea comună a concluziilor şi propunerilor înaintate;

c) întocmeşte, în baza rezultatelor verificărilor efectuate, materiale generalizate cu concluzii şi

propuneri concrete de îmbunătăţire a activităţii de serviciu;

5.3.Oficiul European de Poliţie (Europol); Europol este organizaţia care se ocupă de aplicarea legii în cadrul Uniunii Europene şi care operează cu informaţiile referitoare la criminalitate. Obiectivul Europol este să contribuie la asigurarea unei Europe mai sigure, sprijinind autorităţile

Analiza se află în centrul activităţilor Europol. Pentru a oferi statelor-membre UE o imagine mai detaliată despre problemele de criminalistică cu care se confruntă, Europol realizează cu regularitate evaluări care oferă analize aprofundate şi de perspectivă referitoare la criminalitate şi terorism în Uniunea Europeană. Colectarea, analizarea şi diseminarea acestor informaţii presupune schimbul unei mari cantităţi de date personale. Europol stabileşte şi respectă cele mai înalte norme de protecţie şi de securitate a datelor. Domeniile de criminalitate incluse in mandatul Europol sunt:

1. Traficul ilegal de droguri; reprezinta infractiunile enumerate in art. 3(1) din Conventia

Natiunilor Unite din 20 decembrie 1988 impotriva traficului ilicit de droguri si substante

psihotrope si prevederile care amendeaza sau inlocuiesc acea conventie;

2. infractiuni legate de substante radioactive si nucleare; reprezinta infractiunile enumerate in art.

7(1) din Conventia privind protectia fizica a materialelor nucleare, semnata la Viena si la New York la 3 martie 1980, si care se refera la materialele nucleare si/sau radioactive definite in art. 197 din Tratatul Euratom si Directiva 80/836 Euratom din 15 iulie 1980;

3. contrabanda cu imigranti;

4. trafic cu fiinte umane;

5. infractionalitatea cu vehicule cu motor;

6. falsificare de bani si mijloace de plata; reprezinta activitatile definite in art. 3 din Conventia de

la Geneva din 20 aprilie 1929 privind stoparea falsificarii de moneda, care se aplica atat banilor in

numerar, cat si altor mijloace de plata;

7. activitati ilegale de spalare a banilor reprezinta infractiunile prezentate in art. 6(1)-(3) din

Conventia Consiliului Europei privind spalarea, cautarea si confiscarea bunurilor rezultate in urma infractiunilor, semnata la Strasbourg la 8 noiembrie 1990.

5.4. Cooperare polițienească

30

În scopul exercitării dispoziţiilor tratatelor internaţionale, Guvernul Republicii Moldova a înfiinţat în cadrul Departamentului Vamal, Biroul Naţional al Iniţiativei de cooperare în Sud-Estul Europei (SECI) / Oficiul regional pentru schimbul de informaţii (RILO), întru realizarea prevederilor Acordului de parteneriat şi cooperare dintre comunităţile europene şi statele lor membre (Bruxelles, 28.11.1994), Acordului de cooperare pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere (Bucureşti, 26.05.1999), Cartei de organizare şi funcţionare a Centrului regional SECI pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere (Bucureşti, 26.05.1999), Acordul dintre Departamentul Controlului Vamal al Republicii Moldova, Organizaţia Mondială a Vămilor (WCO) şi Organizaţia Naţiunilor Unite contra răspândirii drogurilor (UNDCP), Proiectul centrului regional pentru schimbul de informaţii semnat la Bruxelles, la 3 aprilie 1995. SECI/RILO este un organ de specialitate, având ca obiectiv cooperarea şi schimbul de informaţii, în domeniul combaterii infracţionalităţii transfrontaliere, contrabandei, fraudelor vamale, şi aplicarea măsurilor de frontieră pentru protecţia drepturilor proprietăţii intelectuale. 38

1. Asigurarea cooperării şi interacţiunii organelor de drept şi altor autorităţi publice, schimbul de

informaţii la nivel naţional şi internaţional în cadrul statelor SELEC, GUAM și CCPESE în scopul combaterii infracţionalităţii transnaţionale, migraţiei ilegale, descoperirii reţelelor regionale şi

internaţionale de trafic de persoane, droguri, muniţii, substanţe explosive, combaterii terorismului, contrabanedei şi fraudelor vamale, cercetării altor infracţiuni grave;

2. Coordonarea operaţiunilor regionale organizate în cadrul SELEC, GUAM, CCPESE altor

operaţiuni, în limita competenţei sale;

3. Studierea, analizarea şi generalizarea, în limitele competenţei, a tendinţelor generale de

dezvoltare a infracşionalităţii transfrontaliere în cadrul statelor membre SELEC, GUAM și

CCPESE;

4. Studierea experienţei altor state în domeniul combaterii criminalităţii transfrontaliere,

elaborarea propunerilor pentru aplicare în activitatea organelor de drept;

5. Acordarea ajutorului metodic şi consultativ necesar organelor de drept şi altor autorităţi publice

ale Republicii Moldova în problemele cooperării ionternaţionale în domeniul combaterii criminalităţii, în limitele competenţei Secției cooperare polițienească;

6. Acordarea asistenţei juridice autorităţilor competente ale statelor SELEC, GUAM și CCPESE

în limita competenţei competenţei Secției cooperare polițienească.

Informaţii de contact

SUBIECTUL 6. COMUNICAREA ACTELOR PROCEDURALE ȘI CITAREA MARTORILOR, EXPERŢILOR ŞI A PERSOANELOR URMĂRITE.

6.1. Obligaţia de comunicare a actelor procedurale

6.2. Adresarea de comunicare în străinătate a actelor procedurale

6.3. Citarea martorilor, experţilor şi a persoanelor urmărite. Imunităţi.

6.4. Audierile prin teleconferinţă

6.5. Transferul temporar al martorilor deţinuţi

6.1. Obligaţia de comunicare a actelor procedurale

Republica Moldova va proceda la comunicarea către destinatarul aflat pe teritoriul său a

actelor procedurale transmise în acest scop de statul solicitant.

38 Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.815 din 13.08.2001 cu privire la înfiinţarea Biroul Naţional al

Iniţiativei de cooperare în Sud-Estul Europei (SECI) / Oficiul regional pentru schimbul de informaţii (RILO) în cadrul Departamentului Vamal şi Punctul naţional Focal SECI / în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. M.O. al R. Moldova nr.97-99/860 din 17.08.2001.

31

Prin acte procedurale se înţelege, în principal, citaţiile pentru părţi sau martori, ordonanţa de punere sub învinuire, alte acte de urmărire penală, hotărîrile judecătoreşti, cererile pentru exercitarea căilor de control judiciar sau actele privind executarea unei pedepse, plata unei amenzi ori plata cheltuielilor de procedură. Comunicarea actelor procedurale se efectuează prin simpla lor transmitere către destinatar. Dacă statul solicitant cere în mod expres, Republica Moldova va efectua comunicarea în una din formele prevăzute de legislaţia naţională pentru înmînări similare sau într-o formă specială compatibilă cu această legislaţie. Dovada comunicării se face printr-un document datat şi semnat de destinatar sau printr-o declaraţie a organului solicitat, în care se constată faptul comunicării, forma şi data efectuării ei. Documentul sau declaraţia se transmite de organul solicitat fără întîrziere, prin intermediul autorităţilor centrale, către statul solicitant. La cererea acestuia din urmă, Republica Moldova va preciza dacă notificarea a fost făcută în conformitate cu legislaţia naţională. În cazul în care comunicarea nu s-a putut face, Republica Moldova înştiinţează de îndată statul solicitant despre motivul necomunicării, specificat, totodată, în documentul menţionat la

alin.(2).

Citaţia unei persoane care se află pe teritoriul Republicii Moldova se transmite organelor competente cu cel puţin 50 de zile înainte de data înfăţişării, termen de care se ţine cont la fixarea datei înfăţişării şi la transmiterea citaţiei.

6.2. Adresarea de comunicare în străinătate a actelor procedurale Prevederile art.art.15-17 ale Legii privind asistența juridică internatională în materie penală din 2006 se aplică în modul corespunzător şi în situaţia în care Republica Moldova este statul solicitant. Organul de urmărire penală sau instanţa judecătorească din Republica Moldova va formula cererea de comunicare în străinătate a actelor procedurale, ţinînd cont de prevederile Codului de procedură penală art.537 alin.(1). La cerere se vor anexa actele a căror comunicare se solicită, precum şi dovada comunicării care urmează a fi completată în urma executării cererii de către organul străin competent. De asemenea, acest set de acte va fi însoţit de traducerile necesare, în conformitate cu prevederile şi rezervele la tratatul internaţional aplicabil formulate de statul solicitat. Cererile menţionate în prezentul alineat, răspunsurile la ele vor fi adresate prin intermediul autorităţilor centrale. Autorităţile centrale ale Republicii Moldova pot transmite direct, prin poştă, actele procedurale şi hotărîrile judecătoreşti persoanelor care se află pe teritoriul unui stat străin dacă prin tratatul juridic internaţional aplicabil în relaţia cu acel stat se prevede astfel şi nu a fost formulată nici o rezervă în acest sens din partea statelor implicate. În cazul prevăzut la alin.(3), actele procedurale şi hotărîrile judecătoreşti sînt însoţite de o notă care indică faptul că destinatarul poate obţine de la autoritatea emitentă informaţii asupra drepturilor şi obligaţiilor sale.

6.3. Citarea martorilor, experţilor şi a persoanelor urmărite. Imunităţi. Martorul este persoana care posedă informaţii cu prvire la vreo circumstanţă care urmează să fie constată în cauză. Potrivit articolului 90 al Codului de procedură penală, martorul este persoana citată în această calitate de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, precum şi persoana care face declaraţii, în modul prevăzut de prezentul cod, în calitate ca martor. Nici o persoană nu poate fi silită să facă declaraţii contrar intereselor sale sau a rudelor sale apropiate. Calitatea de martor se dobîndeşte formal prin chemarea unei persoane ca martor în procesul penal. 39 Expertul este persoana care posedă cunoştinţe temeinice speciale într-un anumit domeniu şi este abilitat în modul prevăzut de lege să facă o expertiză. Expertul este persoana numită pentru a efectua investigaţii în cazurile prevăzute de codul de procedură penală, care nu este interesată în rezultatele cauzei penale şi care, aplicind cunoştinţele

39 Codul de procedură penală a Republicii Moldova, articolul 90.

32

speciale din domeniul ştiinţei, tehnicii, artei şi din alte domenii, prezintă rapoarte în baza acestora. Participarea expertului în procesul penal este determinată de complexitatea problemelor ce se pot ivi în rezolvarea unor cauze penale şi de necesitatea de a apela la concursul unor oameni cu pregătire profesională, alta decît cea juridică, pentru a elucida aspecte ce ţin de alte ramuri ale ştiinţei. 40 Martorul sau expertul care se află în afara hotarelor Republicii Moldova poate fi citat pentru a fi audiat de către instanţă precum şi pentru executarea altor acţiuni procesuale cu participarea lui pe teritoriul Republicii Moldova, doar cu condiţia că el acceptă să se prezinte în faţa organului solicitant. Citarea martorului trebuie efectuată prin intermediul autorităţii respective din statul solicitat şi martorul nu va fi preîntîmpinat despre o careva răspundere în caz de nu se va prezenta la citaţie, aşa cum se face în cazul citării unui martor dinăuntrul ţării. Prezenţa martorului poate fi doar benevolă, chiar şi în cazul în care martorul se află în stare de arest în statul solicitat. Citarea martorului sau a expertului se face prin comisie rogatorie. În citaţie urmează a fi menţionat şi faptul că înfăţişarea personală a martorului sau a expertului este în mod deosebit necesară. Pentru a facilita prezenţa martorului la citare, în citaţie i se explică martorului că i se vor rambursa toate cheltuielile legate de deplasarea sa în Republica Moldova, precum şi posibilitatea de a primi un avans pentru a se deplasa în ţară. Dacă este cererea în scris a martorului acestuia i se poate expedia un avans care i-ar asigura deplasarea în RM. Audierea martorului sau a expertului citat prin comisie rogatorie, precum şi alte acţiuni procesuale efectuate cu participarea lui se fac în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală. Martorul sau expertul citaţi prin comisie rogatorie din altă ţară dispun de anumită imunitate faţă de acţiunile pe care le-au săvîrşit pînă la venirea în ţară pentru a fi audiaţi. Astfel, martorul sau expertul, indiferent de cetăţenia lui, care s-a prezentat în faţa organului pentru a fi audiat în urma unei citaţii prin comisie rogatorie în condiţiile prezentului articol, nu poate fi nici urmărit, nici deţinut, nici supus vreunei alte limitări a libertăţii sale individuale pe teritoriul Republicii Moldova pentru fapte sau condamnări anterioare trecerii frontierei de stat a RM.

Această imunitate martorul o păstrează pe toată perioada aflării lui pe teritoriul RM de la data cînd a intrat în ţară şi pînă la ieşirea din ţară, dacă aceasta a avut loc în cel mult 15 zile de la data cînd organul respectiv care l-a chemat i-a comunicat că prezenţa lui nu mai este necesară. În termenul de 15 zile nu se include timpul în care martorul sau expertul nu a putut părăsi teritoriul Republicii Moldova din motive independente de voinţa sa. Dacă în aceste 15 zile martorul a ieşit din ţară, apoi a revenit în ţară, nu mai beneficiază de imunitatea menţionată. Persoana deţinută pe teritoriul unui stat străin se citează ca martor prin comisie rogatorie, şi această persoană va fi transportată pe teritoriul RM doar dacă va accepta să fie audiată ca martor şi cu condiţia că persoana temporar transferată pe teritoriul Republicii Moldova de către organul respectiv al ţării străine pentru efectuarea acţiunilor indicate în cererea de transferare va

fi întoarsă în statul solicitat în termenul menţionat în cerere, termen asupra căruia a convenit şi

statul solicitat. Persoana deţinută are calitatea numai de martor şi de asemenea beneficiază de imunitatea. Atât martorul deţinut cît şi martorul care s-a deplasat de sine stătător, pot fi urmăriţi

penal pe teritoriul RM numai pentru infracţiunile săvârşite după sosirea lor în ţară. Condiţiile de transferare sau refuzul transferării martorului deţinut se reglementează de tratatele internaţionale la care Republica Moldova şi ţara solicitată sînt parte sau în temeiul obligaţiilor scrise în condiţii de reciprocitate. 41 Dacă Republica Moldova în calitate de stat solicitant, consideră că participarea în persoană

a unui martor sau expert în faţa organelor de urmărire penală sau a instanţei de judecată este deosebit de necesară, trebuie să menţioneze acest fapt în cererea de asistenţă juridică privind

40 Manualul de procedură penală,Igor Dolea,Iurie Sedleţchi,Dumitru Vîzdoagă,Vasile Rotaru,Adrian Cerbu,Sergiu Ursu,Tatiana Vîzdoagă,Partea generală,volumul I,pagina 179.

41 Comentariul Codului de procedură penala a Republicii Moldova,Iurie Sedleţchi,Igor Dolea,Dumitru Vîzdoagă, Sergiu Ursu ş.a.Editura Cartier Juridic, pagina 716-717.

33

înmînarea citaţiei. Statul străin solicitat va comunica Republicii Moldova răspunsul marorului sau expertului. Potrivit celor enunţate mai sus în cererea de asistenţă juridică sau în citaţie se menţionează cuantumul îndemnizaţiilor, precum şi celor a cheltuielilor de călătorie şi de şedere rambursabile, sau a garaţiilor privind restituirea acestor cheltuieli. Cuantumul cheltuielilor rambursabile se stabilesc la niveluri cel puţin egale cu cele prevăzute de tarifele şi regulamentele în vigoare în statul în care trebuie să aibă loc audierea. Dacă i se prezintă o cerere în sens, statul solicitat poate acorda martorului sau expertului un avans, care se va menţiona în citaţie şi va fi rambursat de Republica Moldova ca stat solicitant. Martorul sau expertul care nu s-a prezentat la citaţie, a cărui comunicare a fost cerută, nu poate fi supus unei sancţiuni sau a unei măsuri de constrîngere, chiar dacă citaţia cuprinde un ordin categoric, în afară de cazul în care martorul sau expertul revine din proprie iniţiativă pe teritoriul Republicii Moldova, ca stat solicitant, şi dacă este citat din nou aici în mod legal. Martorul citat care se prezintă în faţa au torităţilor centrale ale Republicii Moldova ca stat solicitant, şi refuză a depune mărturie în totalitate sau în parte nu poate fi supus nici unei măsuri de restrîngere a libertăţii şi nici împiedicat în alt mod să părăsească Republica Moldova, chiar dacă potrivit legislaţiei naţionale, un asemenea refuz ar constitui o infracţiune sau ar putea trage măsuri coercitive. 42 Nici un martor sau expert, oricare ar fi naţionalitatea sa, care, ca urmare a unei citaţii, se va înfăţişa în faţa autorităţilor judiciare ale Părţii solicitante, nu va putea fi nici urmărit, nici deţinut, nici supus vreunei alte restricţii a libertăţii sale individuale pe teritoriul acestei Părţi pentru fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul Părţii solicitate. Nici o persoană, oricare ar fi naţionalitatea ei, citată în faţa autorităţilor judiciare ale Părţii solicitante pentru a răspunde acolo de fapte pentru care ea se află sub urmărire penală, nu va putea fi acolo nici urmărită, nici deţinută, nici supusă vreunei alte restricţii a libertăţii sale individuale pentru fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul Părţii solicitate şi care nu sunt menţionate în citaţie. Imunitatea prevăzută va înceta dacă martorul, expertul sau persoana urmărită, avînd posibilitatea să părăsească teritoriul Părţii solicitante timp de cincisprezece zile consecutive, după ce prezenţa sa nu mai era cerută de autorităţile judiciare, va rămîne, totuşi, pe acest teritoriu sau se va reîntoarce aici după ce îl va fi părăsit. 43 Dacă în timpul procesului penal ar putea fi dispusă arestarea unui martor bănuit de săvîrşirea, în legătură cu declaraţiile sale făcute în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei judecătoreşti a Republicii Moldova ca stat solicitant, unei infracţiuni, alta decît refuzul de adepune mărturie, se va lua în considerare posibilitatea unei protecţii mai bune a intereselor juştiţiei prin încredinţarea urmăririi către statul străin solicitat. Nici o persoană, indiferent de cetăţenie, citată în faţa autorităţilor centrale ale Republicii Moldova care desfăşoară procesul penal în vederea executării anumitor acţiuni procesuale pe teritoriul Republicii Moldova nu va putea fi nici urmărită, nici deţinută, nici supusă vreunei alte măsuri de restrîngere a libertăţii în Republica Moldova pentru fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul statului străin solicitat nemenţionate în citaţie. Martorii audiaţi benefeciază de protecţie potrivit legislaţiei naţionale în vigoare.

6.4. Audierile prin teleconferinţă În cazul în care o persoană care se află pe teritoriul Republicii Moldova trebuie să fie audiată ca martor sau expert de către organele de urmărire penală ori instanţele judecătoreşti ale unui stat străin, ori de către o instanţă internaţională şi este inoportun sau imposibil pentru acea persoană să se prezinte personal pe teritoriul acelui stat, statul străin poate solicita ca audierea să aibă loc prin teleconferinţă, potrivit prevederilor prezentei legi.

42 Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006.

43 Convenţia Europeană de asistenţă juridică în materie penală,adoptată la Strasbourg 20 aprilie 1959, ratificată prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.1332-XIII din 26.09.1997.

34

Solicitarea prevăzută la alin.(1) poate fi acceptată de Republica Moldova în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală privind modalităţile speciale de audiere a martorului şi protecţia lui, în condiţia dispunerii de mijloace tehnice care să permită efectuarea audierii prin teleconferinţă. În cererea de audiere prin teleconferinţă trebuie să se precizeze, în afară de informaţiile prevăzute în Codul de procedură penală la art.537 alin.(1), motivul pentru care este inoportun sau imposibil ca martorul ori expertul să fie prezent la audiere, precum şi denumirea instanţei judecătoreşti sau a organului de urmărire penală, numele persoanelor care vor participa la audiere. Martorul sau expertul vor fi citaţi potrivit procedurii prevăzute în Codul de procedură penală.

Audierea prin teleconferinţă se desfăşoară potrivit următoarelor reguli:

a) audierea are loc în prezenţa unui judecător de instrucţie competent, asistat, după caz, de

un interpret; judecătorul de instrucţie verifică identitatea persoanei audiate şi este obligat să asigure respectarea principiilor fundamentale ale legislaţiei procesual-penale naţionale. Dacă se constată încălcarea acestor principii, judecătorul de instrucţie ia de îndată măsuri pentru a asigura

desfăşurarea audierii în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova; b) autorităţile centrale competente ale Republicii Moldova şi cele ale statului solicitant convin, după caz, asupra măsurilor de protecţie a martorului sau expertului;

c) audierea se efectuează direct de către autoritatea competentă a statului solicitant ori sub

coordonarea acesteia, în conformitate cu legislaţia naţională; d) martorul sau expertul are dreptul să fie asistat, după caz, de un interpret, potrivit legislaţiei Republicii Moldova;

e) persoana chemată ca martor sau expert poate invoca dreptul de a nu depune mărturie,

conferit de legislaţia Republicii Moldova ori de legislaţia statului solicitat. Fără a aduce atingere măsurilor convenite pentru protecţia martorilor, declaraţiile martorului sau cele ale expertului, audiat în condiţiile prezentului articol, se înregistrează prin mijloace tehnice video şi se consemnează în procesul-verbal, încheiat în conformitate cu

prevederile Codului de procedură penală. Procesul-verbal se transmite autorităţii competente a statului solicitant prin intermediul autorităţilor centrale, precum şi prin canale diplomatice. Dispoziţiile prezentului articol se pot aplica şi în cazul audierii învinuiţilor sau inculpaţilor dacă persoana în cauză consimte şi dacă există un acord în acest sens între Republica Moldova şi statul solicitant.

6.5. Transferul temporar al martorilor deţinuţi Orice persoană deţinută a cărei prezenţă în vederea audierii ca martor sau a confruntării este cerută de statul solicitant va fi tranferată temporar pe teritoriul acelui stat, cu condiţia revenirii sale în termenul menţionat de Republica Moldova. Transferarea de pe teritoriul Republici Moldova poate fi refuzată dacă:

a) persoana deţinută nu consimte la transfer;

b) transferul persoanei deţinute îi poate prelungi detenţia;

c) transferul său pe teritoriul statului solicitant este împiedicat din alte considerente întemeiate;

d) prezenţa persoanei deţinute este necesară într-un proces penal în curs pe teritoriul statului

solicitat.

În cazul în cînd în vederea audierii ca martor sau a confruntării, tranzitul persoanei deţinute prin teritoriul unui stat terţ va fi acordat la cererea adresată de ministerul justiţiei al statului solicitant, ministerului justiţiei al statului solicitat pentru tranzit, însoţită de documentele necesare. Republica Moldova poate să nu acorde transfer cetăţenilor săi. Persoana transferată rămîne în detenţie pe teritoriul statului solicitant şi, dacă este cazul, pe teritoriul statului solicitat pentru tranzit, cu excepţia cazului în care statul solicitat pentru transfer cere punerea persoanei în libertate. Perioada în care persoana deţinută a fost transferată, se scade din durata pedepsei aplicate.

35

Locul predării va fi de regulă un punct de trecere a frontierii de stat a Republicii Moldova. Deţinutul este predat şi preluat sub escortă de către Departamentul Instituţiilor Penitenciare ale Ministerului Justiţiei, care va informa Ministerul Justiţiei sau Procuratura Generală. Aceste dispoziţii se aplică şi atunci cînd Republica Moldova este stat solicitant. 44 În cazul în care o persoană care se află pe teritoriul Republicii Moldova trebuie să fie audiată ca martor sau expert de către organele de urmărire penală ori instanţele judecătoreşti a unui stat strain, ori de către o instanţă internaţională şi este inoportun sai imposibil pentru acea persoană să se prezinte personal pe teritoriu acelui stat, statul străin poate solicita ca audierea să aibă loc prin teleconferinţă. Această solicitare poate fi acceptată de Republica Moldova în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală prinvind modalităţile speciale de audiere a martorului şi protecţia lui, în condiţia dispunerii de mijloace tehnice care să permită efectuarea audierii prin teleconferinţă. Codul de procedură penală în articolul 110 prevede modalităţile speciale de audiere a martorului şi protecţia lui, şi anume se enunţă că dacă există motive întemeiate de a cosidera că viaţa, integritatea corporală sau libertatea martorului ori a unei rude apropiate sunt puse în pericol în legătură cu declaraţiile sale făcute într-o cauză penală şi dacă există mijloace tehnice respective, judecătorul de instrucţie sau după caz instanţa poate admite ca martorul să fie audiat fără a fi prezent fizic la locul unde se află organul de urmărire penală sau sala în care se desfăşoară şedinţa de judecată, prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute de articolul dat. Audierea martorului în condiţiile menţionate mai sus se face în baza unei încheieri motivate

a judecătorului de instrucţie, sau, după caz a instanţei din oficiu ori la cererea motivată a procurorului, avocatului, martorului respectiv sau a oricărei persoane interesate. Martorul poate

fi audiat prin intermediul unei teleconferinţe cu circuit închis, cu imagine şi voce distorsionată

astfel încît să nu poată fi recunoscut. 45 În cererea de audiere prin teleconferinţă trebuie să se precizeze, înafară de informaţiile prevăzute de Codul de procedură penală , motivul pentru care este inoportun sau imposibil ca martorul ori expertul să fie prezent la audiere, precum şi denumirea instanţei judecătoreşti sau a organului de urmărire penală, numele persoanelor care vor participa la audiere.

Martorul sau expertul vor fi citaţi potrivit procedurii prevăzute în Codul de procedură penală. Audierea prin teleconferinţă se desfăşoară potrivit următoarelor reguli:

1. audierea are loc în prezenţa unui judecător de instrucţie competent, asistat, după caz de

un interpret; judecătorul de instrucţie verifică identitatea persoanei audiate şi este obligat să asigure respectarea princiipiilor fundamentale ale legislaţiei procesual-penale naţionale. Dacă se

constată încălcarea acestor principii, judecătorul de instrucţie ia de îndată măsuri pentru a asigura desfăşurarea audierii în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova;

2. autorităţile centrale competente ale Republiciii Moldova şi cele ale statului solicitant

convin, după caz, asupra măsurilor de protecţie a martorului sau expertului;

3. audierea se efectuează direct de către autoritatea competentă a statului solicitant ori sub

coordonarea acestuia, în conformitate cu legislaţia naţională;

4. martorul sau expertul are dreptul să fie asistat, după caz, de un interpret, potrivit

legislaţiei Republicii Moldova;

5. persoana chemată ca martor sau expert poate invoca dreptul de-a nu depune mărturie,

conferit de legislaţia Republicii Moldova ori de legislaţia statului solicitat; Fără a aduce atingere măsurilor convenite pentru protecţia martorilor, declaraţiile martorului sau cele ale expertului, se înregistrează prin mijloace tehnice video şi se consemnează în procesul –verbal, încheiat în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală. Procesul verbal se transmite autorităţii competente a statului solicitant prin intermediul autorităţilor centrale, precum şi prin canale diplomatice. 46

44 Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală, din 01.12.2006.

45 Codul de procedură penală al Republicii Moldova articolul 110.

46 Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006.

36

SUBIECTUL 7. EFECTUAREA DE COMISII ROGATORII INTERNAŢIONALE.

7.1. Noţiunea şi obiectivele comisiei rogatorii.

7.2. Conţinutul şi forma cererii de comisie rogatorie.

7.3. Comisii rogatorii internaţionale interne şi externe.

7.4. Executarea în Republica Moldova a comisiei rogatorii cerute de organele din străinătate.

7.1. Noţiunea şi obiectivele comisiei rogatorii.

Asistenţa statelor nu se limitează doar la cooperarea între organele de poliţie judiciară. Adesea, în faza urmăririi penale, ca şi în aceea a judecării cauzei, examinarea probelor poate face de asemenea necesară o colaborare internaţională. Cînd organul judiciar constată că exacta cunoaştere a adevărului depinde de anumite probe care se găsesc în străinătate, solicită în acest caz concursul autorităţilor străine. Pentru obţinerea acestora organul judiciar se adresează autorităţilor străine pe cale de comisii rogatorii, cu solicitarea de a se proceda la audieri de martori sau la constatări la faţa locului. Uneori, organele judiciare dintr-un stat pot socoti necesar ca martorii domiciliaţi în străinătate să fie invitaţi a se înfăţişa înaintea acestor organe. Se poate întâmpla ca martorii unei cauze să fie deţinuţi într-un alt stat, iar aducerea lor în ţara care-i solicită ca martori pentru a fi ascultaţi sau pentru o confruntare să fie neapărat necesară. Alteori, este necesară comunicarea unor piese judiciare aflate într-o ţară şi solicitate de organele judiciare din altă ţară. Îndeplinirea actelor şi măsurilor procedurale de către organele unui stat la cererea unui stat străin are loc în executarea comisiilor rogatorii. Comisiile rogatorii în materie penală către autorităţile judiciare ale altor state se fac conform dispoziţiilor cuprinse în tratate şi convenţii, în dispoziţiile de drept intern, iar în lipsa acestora după uzul consacrat de dreptul penal. Adresarea prin comisie rogatorie pentru prima oară în legislaţia Republicii Moldova este reglementată în art. 536 al Codului de procedură penală al Republicii Moldova adoptat la 14 martie 2003. În conformitate cu prevederile acestui articol, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, în cazul în care consideră necesară efectuarea unei acţiuni procesuale pe teritoriul unui stat străin, se adresează prin comisie rogatorie organului de urmărire penală sau instanţei de judecată din statul respectiv, sau către o instanţă penală internaţională conform tratatului internaţional la care Republica Moldova este parte sau în condiţii de reciprocitate. Comisia rogatorie este actul procedural prin care reprezentantul organului de urmărire penală sau instanţa de judecată a unui stat sau a unei instanţe internaţionale solicită asistenţă juridică de la organul respectiv din alt stat. După cum se vede, comisia rogatorie este un act procedural prin care organul de urmărire sau instanţa unui stat ori reprezentanţii unei instanţe penale internaţionale solicită o intervenţie a organelor statului respectiv. Comisia rogatorie se va întocmi de către organele competente din Republica Moldova în condiţiile prevăzute de tratatul respectiv la care Republica Moldova este parte sau în codiţii de reciprocitate. Prin acordarea asistenţei juridice în codiţii de reciprocitate se înţelege că, asistenţa juridică se acordă doar în cazul cind între Republica Moldova şi statul respectiv nu este încheiat un tratat bilateral de asistenţa juridică în materie penală, sau aceste două state nu sunt parte la un tratat multilateral de asistenţă juridică în materie penală. Condiţiile de reciprocitate urmează să fie consemnate printr-o scrisoare prin care Ministrul Justiţiei, sau Procurorul General se obligă să acorde în numele Republicii Moldova asistenţă juridică statului străin sau instanţei penale internaţionale, la efectuarea unor acţiuni procesuale cu garantarea drepturilor procesuale prevăzute de legea naţională, ale persoanei în privinţa careia se efectuează asistenţa. Scrisoarea prin care se solicită aistenţa juridică în condiţii de reciprocitate se transmite statlui respectiv prin intermediul Ministerului de Externe. Dacă ambele părţi au notificat condiţiile

de reciprocitate a acordării asistenţei juridice, în continuare asistenţa juridică între Republica Moldova şi

37

statul respectiv se va efectua pe baza acestor notificări în direct de către Ministerul de Justiţie sau Procuratura Generală şi organele centrale din statul respectiv, fără a implica Ministerul de Externe. 47

7.2.Conţinutul şi forma cererii de comisie rogatorie. Cererea privind comisia rogatorie se întocmeşte în formă scrisă de către procurorul care conduce sau efectuează urmărirea în cauza respectivă şi se înaintează Procurorului General, sau

de către instanţa în procedura căreia se află cauza penală şi se transmite Ministerului de Justiţie. Autorităţile competente de a solicita sau acorda asistenţă juridică internaţională sunt considerate următoarele:

1. judecătoriile;

2. curţile de apel;

3. Curtea Supremă de Justiţie;

4. Ministerul Justiţiei;

5. Procuratura Generală;

6. şi organele procuraturii Republicii Moldoba.

Cererea de comisie rogatorie trebuie să cuprindă datele privind:

denumirea organului care se adresează cu cerere;

denumirea şi adresa, dacă este cunoscută, a instituţiei căreia se trimite cererea;

tratatul internaţional sau acordul de reciprocitate în baza căruia se solicită asistenţa;

indicarea cauzei penale în care se solicită acordarea asistenţei juridice, informaţie despre

împrejurările de fapt în care sau comis acţiunile şi încadrarea juridică a acestor acţiuni, textul articolului respectiv din codul penal al Republicii Moldova şi date privitor la prejudiciul cauzat de infracţiunea respectivă;

datele referitoare la persoanele în privinţa cărora se solicită comisia rogatorie, inclusiv

despre calitatea lor procesuală, data şi locul naşterii lor, precum şi numele, prenumele şi adresele reprezentanţilor acestor persoane cînd este cazul;

obiectul cererii şi datele necesare pentru îndeplinirea ei, cu expunerea circumstanţelor care

for fi constatate, lista documentelor, corpurilor delicte şi altor probe solicitate, circumstanţele în

legătură cu care urmeazăsă se administreze proba, precum şi întrebările care trebuie să fie puse persoanelor care urmeză să fie audiate;

data la care se aşteaptă răspuns la cerere şi după caz solicitarea de-a permite ca, executarea

acţiunilor procesuale respective, să asiste reprezentantul organului de urmărire penală al Republicii Moldova. 48 La cererea de comisie rogatorie se anexează actele procesuale necesare pentru efetuarea acţiunilor de urmărire penală.Toată informaţia expusă în cererea de comisie rogatorie trebuie să fie detaliată şi concretă. Informaţia despre faptă trebuie expusă succint, inclusiv data, locul, mijloacele şi modul de săvîrşire a infracţiunii, consecinţele ei motivele şi semnele calificative pentru încadrarea juridică a faptei. Aceste infomaţii dă posibilitatea organului din statul solicitat să verifice dacă fapta dată constituie infracţiune conform legislaţiei penale a statului, acesta presupune respectarea principiul dublei incriminări. Direcţiile de relaţii internaţionale din Procuratura Generală şi Ministerul justiţiei asigură

traducerea cererii de comisie rogatorie şi a documentelor anexate la aceasta în limba accesibilă organului sau instanţei din statul care va executa asistenţa solicitată. După traducere, Ministerul Justiţiei sau Procurorul General va transmite comisia rogatorie şi documentele anexate la ea organului respectiv central din statul solicitat. Cererea de comisie rogatorie se semnează de către persoana oficială care le-a întocmit sau de către preşedintele şedinţei de judecată şi de grefier şi autentificate cu ştampila oficială a instituţiei competente solicitante. 49 Potrivit Legii Republicii Moldova cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală, comisia rogatorie este o formă de asistenţă juridică internaţională care constă în

47 Comentariul Codului de procedură penală a RM.Iurie Sedleţchi,Dumitru Vîzdoagă,Adrian Cerbu,Igor Dolea, etc.

48 Codul de procedură penală al Republicii Moldova, art.537. 49 Comentariu codului de procedură penală a Rep.Moldova.

38

imputernicirea pe care un organ de urmărire penală sau o instanţă judecătorească competentă dintr-un stat, sau o instanţă internaţională o acordă unor autorităţi similare din alt stat pentru a îndeplini în locul şi în numele său activităţi procesuale referitoare la un anumit proces penal. Tot legea dată ne relatează următoarele obiective ale comisiei rogatorii:

1. localizarea şi identificarea persoanelor şi a obiectelor;

2. audierea învinuitului sau inculpatului, părţii vătămate, martorilor, experţilor şi a

celorlalte părţi;

3. confruntarea, precheziţia, ridicarea de obicte sau documente, sechestrul, confiscarea

specială;

4. cerecetarea la faţa locului şi reconstituirea;

5. expertizele, constatarea tehnico-ştiinţifică şi constatarea medico-legală;

6. transmiterea de informaţii necesare într-un anumit proces;

7. interceptările audio şi video, examinarea documentelor de arhivă şi a fişierelor

specializate;

8. transmiterea probelor materiale;

9. comunicarea de documente sau dosare. 50

Dacă partea solicitantă doreşte ca martorii sau experţii să depună jurămînt, va cere aceasta în mod expres. Republica Moldova poate satisface această cerere dacă ea nu contravine legislaţiei naţionale. Republica Moldova va transmite doar copiile sau fotocopiile autentificate de pe documentele sau dosarele cerute. Copiile de pe documente sau de pe dosare solicitate printr-o comisie rogatorie internaţională se autentifică de către organul de urmărire penală, de autoritatea judecătorească sau de către orice altă autoritate care deţine documentele şi dosarele originale, prin semnătura persoanei împuternicite să efectueze copiile şi să aplice ştampila instituţiei eminente. Dacă statul solicitant cere în mod expres, Rep.Moldova îl va informa despre data şi locul îndeplinirii comisiei rogatorii. Autoritățile şi persoanele în cauză, menţionate de statul solicitant vor putea să asiste şi să colaboreze la efectuarea comisiei rogatorii în limitele permise de legislaţia naţională.

7.3. Comisii rogatorii internaționale interne şi externe. Codul de procedură penală al RM reglementează comisia rogatorie internaţională sub două forme: una sub denumirea de comisie rogatorie activă sau în străinătate şi alta sub cea de comisie rogatorie pasivă sau din străinătate. În cele din urmă comisia rogatorie activă adică cea în străinătate presupune că, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată cînd consideră necesară efectuarea unui act procedural în străinătate se adresează prin comisie rogatorie organului de urmărire penală sau instanţei judecătoreşti din străinătate care are posibilitatea să efectueze acel act. Comisia rogatorie pasivă sau cea din străinătate, conform art.540 Codul de procedură penală al RM, presupune că organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate efectua comisii rogatorii cerute de organele de urmărire penală ori de către instanţele judecătoreşti din străinătate. 51 Deorece prin comisie rogatorie se înţelege mandatul eliberat de o autoritate competentă a Republicii Moldova către o autoritate competentă străină, pentru a efectua în locul său una sau mai multe acţiuni prevăzute de legea procesual penală, actul procedural întocmit în ţară străină în conformitate cu prevederile legii acelei ţări este valabil în faţa organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti din Republica Moldova atunci cînd executarea lui se desfăşoară în conformitate cu procedura prevăzută de Codul de procedură penală. Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată execută comisii rogatorii cerute de organele respective din străinătate în temeiul tratatelor internaţionale la care Republica Moldova

50 Legea Rep. Moldova cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006. 51 Drept procesual penal, partea specială, Doctor Conferenţiar universitar Vasile Păvăleanu. Universitatea"Ştefan cel Mare" Suceava. Editura Lumina Lex,Bucureşti 2002.

39

şi ţara solicitată sunt parte sau în urma condiţiilor de reciprocitate. Comisiile rogatorii venite din alte state se execută în cadrul urmăririi penale de către procuror cu concursul ofiţerilor de urmărire penală sau, după caz, de către judecătorul de instrucţie dacă se solicită audierea martorilor. Comisia rogatorie urmează a fi executată cît mai urgent posibil, luîndu-se în cosideraţie că organele respective din statul solicitant aşteaptă răspunsul pentru a lua soluţia necesară în cauza respectivă; Republica Moldova asigură îndeplinirea, în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei naţionale, a comisiilor rogatorii în materie penală, care îi sînt adresate de către autorităţile de drept competente ale statului solicitant. Comisia rogatorie internaţională în materie penală este acea formă de asistenţă juridică internaţională care constă în împuternicirea pe care un organ de urmărire penală sau o instanţă judecătorească competentă dintr-un stat, sau o instanţă internaţională o acordă unor autorităţi de acelaşi fel din alt stat, împuternicite să îndeplinească, în locul şi în numele său, unele activităţi procesuale referitoare la un anumit proces penal.

7.4. Executarea în Republica Moldova a comisiei rogatorii cerute de organele din străinătate. Executarea în Republica Moldova a comisiei rogatorii cerute de organele străine se prevede în articolul 540 al Codului de procedură penală prin care se enunţă următoarele:

Cererea pentru executarea comisiei rogatorii se trimite de către Procurorul General organului de urmărire penală, sau de către Ministrul Justiţiei instanţei judecătoreşti de la locul de unde urmează efectuată acţiunea procesuală solicitată; Cererea de audiere a martorului sau a expertului se execută în toate cazurile de către judecătorul de instucţie. Comisia rogatorie se execută în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală a Republicii Moldova, însă la demersul părţii solicitante, poate să se aplice o procedură specială prevăzută de legislaţia ţării străine, în conformitate cu tratatul internaţional respectiv sau în condiţii de reciprocitate, dacă acestea nu contravine legislaţiei naţionale şi obligaţiilor internaţionale ale Republicii Moldova şi dacă textul prevederilor legislaţiei procesuale penale din statul solicitant care urmează a fi aplicate au fost anexate la comisia rogatorie; La executarea comisiei rogatorii se aplică prevederile codului de procedură penală a Republicii Moldova, însă, la demersul părţii solicitante, poate să se aplice o procedură specială prevăzută de legislaţia ţării străine, în conformitate cu tratatul internaţional respectiv sau în condiţii de reciprocitate, dacă acestea nu contravine legislaţiei naţionale şi obligaţiilor internaţionale ale Republicii Moldova. Dacă în comisia rogatorie a fost solicitată permisiunea ca reprezentantul organului respectiv din statul solicitant să asiste la executarea comisiei rogatorii şi organul caruia îi revine executarea acceptă aceasta, atunci despre data şi locul executării comisiei rogatorii va fi informat organul respectiv. În cazul în care reprezentantul organului care a solicitat asistenţa juridică participă la executarea comisiei rogatorii, despre aceasta se face menţiune în procesul-verbal al acţiunii procesuale respective; La executarea comisiei rogatorii pot asista reprezentanţi ai statului străin sau a instanţei internaţionale dacă acestea sunt prevăzute de tratatul internaţional respectiv sau de către o obligaţie scrisă în condiţii de reciprocitate. În asemenea caz la cererea părţii solicitante organului căruia îi revine executarea comisiei rogatorii informează partea solicitantă despre timpul, locul şi termenul executării comisiei rogatorii ca partea interesată să poată asista. Dacă adresa persoanei în privinţa căreia se solicită executarea comisiei rogatorii este indicată greşit sau pe această adresă nu se găseşte persoana dată, procurorul sau, după caz, judecătorul de instrucţie căruia îi revine executarea, ia măsurile respective în scopul stabilirii adresei persoanei respective. În cazul cînd stabilirea adresei nu este posibilă, despre acest fapt este adusă la cunoştinţă partea solicitantă; În cazul în care comisia rogatorie nu poate fi executată, documentele primite se restituie părţii solicitante prin intermediul instituţiilor de la care le-a primit, cu indicarea motivelor care a făcut imposibilă executarea comisiei rogatorii.Cererile de comisie rogatorie şi documentele

40

anexate la ea se restituie şi în cazurile de refuz la asistenţă juridică internaţională în baza temeiurilor prezute de articolul 534 al Codului de procedură penală a Republicii Moldova. 52

SUBIECTUL 8. EXTRĂDAREA.

8.1.

Noţiunea şi trăsăturile esenţiale ale extrădării;

8.2.

Condiţiile de fond ale extrădării,

8.3.

Procedura și condițiile de formă extrădării:

8.3.1. Procedura extrădării din Republica Moldova

8.3.2. Arestarea persoanei în vederea extrădării

8.3.3. Solicitarea extrădării de către Republica Moldova

8.4.

Supravegherea transfrontalieră

8.1.

Noţiunea şi trăsăturile esenţiale ale extrădării;

Extrădarea este actul prin care un stat predă, la cererea altui stat, o persoană aflată pe teritoriul său, presupusă a fi autorul unei infracţiuni, pentru a fi judectă sau pentru a executa o pedeapsă la care a fost condamnată anterior. Ca regulă, cetăţenii proprii nu se extrădează. Această măsură de siguranţă a căpătat dea lungul timpului, numeroase definiţii atît în literatura de specialitate internă, cît şi în cea internaţională. Spre exemplu în documentele celui de-al X-lea Congres al Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal, ţinut la Roma din 29 septembrie – 5 octombrie 1969, extrădarea era definită drept "un act de asistenţă juridică internaţională în materie penală care urmăreşte transferul unui individ sau condamnat penal din domeniul suveranităţii judiciare a unui stat în domeniul celuilalt stat". O altă concepţie stabileşte că extrădarea este actul prin care un stat solicitat, predă unui alt sat solicitant un infractor care a săvîrşit o infracţiune de o anumită gravitate, pe teritoriu acestui stat sau îndreptată împotriva intereselor acestuia, ori cînd infractorul este cetăţean al statului solicitant. 53 Rezultă că extrădarea este un act bilateral, deoarece implică cererea de extrădare din partea unui stat şi predarea infractorului de către statul pe teritoriul căruia acesta se refugiază. În doctrina de specialitate, aceasta nu apare numai ca o "măsură", ci ca un "act de asistenţă judiciară", astfel că extrădarea este un "act judiciară interstatală în materie penală care urmăreşte transferul unui individ urmărit sau condamnat penal, din domeniul suveranităţii judiciare a unui stat în domeniul celuilalt stat" 54 sau ca un act de aistenţă juridică în domeniul dreptului penal, fiind definită ca "actul prin care statul pe teritoriul căruia s-a refugiat o persoană urmărită penal sau condamnată într-un alt stat remite, la cererea statului interesat, acea persoană pentru a fi judecată sau pentru a executa pedeapsa la care a fost condamnată. 55 Din această definiţie deducem că rolul principal al extrădării este acela de a asigura fiecărui stat condiţii optime de realizare a justiţiei, prin represiunea infractorilor. Extrădarea este o instituţie atît a dreptului intern, cît şi a dreptului internaţional prin care persoanele vinovate de săvîrşirea unor infracţiuni internaţionale sunt predate statelor îndreptăţite a le judeca şi condamna ori a le obliga să execute o pedeapsă la care au fost condamnate. Din perspectiva dreptului internaţional extrădarea reprezintă un atribut al suveranităţii statului care o acordă, statele fiind îndreptăţite să aprecieze dacă un asemenea act se impune ca necesar ori să-l refuze în caz contrar. Deasemenea o altă concepţie defineşte extrădarea ca fiind actul prin care un stat remite altui stat un individ urmărit sau condamnat pentru o altă infracţiune la legile ţării reclamante. 56

52 Comentariul Codului de procedură penală, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă, Iurie Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu. Editura Cartier Juridic, pagina 717. Codul de procedură penală a Republicii Moldova art.540.

53 Gh. Nistoreanu, Prevenirea infracţiunilor prin măsuri de siguranţă, Academia de Poliţie, Bucureşti, 1991, pag.255

54 Gr. Geamănu, Drept internaţional public, vol.I, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981, pag.354.

55 Rodica Mihaela Stănoiu, Drept internaţional public, vol.I, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981, pag.98.

56 Dicţionarul de drept internaţional public, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, pag.138.

41

Această măsură asigură ca autorii unor infracţiuni, mai ales infracţiuni internaţionale grave, să nu rămînă nejudecaţi şi nepedepsiţi, ascunzîndu-se pe teritoriul altor state. Într-o definiţie pe care o cosiderăm mai exactă în raport cu realităţile contemporane,

extrădarea este un act juridic internaţional bilateral, care constă în acceptarea remiterii unei persoane, presupusă ca autor al unei infracţiuni, de către statul solicitat, în vederea judecării acestuia sau pentru a executa o pedeapsă la care a fost condamnată anterior. Fiind o instituşie juridică, extrădarea prezintă şi un pronunţat conţinut politic, întrucît se realizează pe baza voinţei liber exprimate a statelor, cu respectarea suveranităşii şi independenţei lor. 57 Extrădarea este întotdeauna un act bilateral, statul care cere extrădarea numindu-se stat solicitant, iar cel căruia i se cere remiterea infractorului sau condamnatului – stat solicitat 58 . Extrădarea poate fi recunoscută ca o modalitate de colaborare internaţională în cauzele penale şi

o instituţie care, într-o oarecare măsură, aduce atingere suveranităţii statului 59 . Procedura

extrădării poate fi clasificată în două grupuri: în cazul când Moldova este stat solicitant şi în cazul când Moldova este stat solicitat.

Instituţia extrădării a fost cunoscută din cele mai vechi timpuri, existînd înţelegeri între state

de predare reciprocă a infractorilor refugiaţi pe teritoriul lor. Astfel, extrădarea a fost întîlnită pe

tertoriul ţării noastre, încă din vremea lui Ştefan cel Mare ( 1498-1499), care s-a adresat unui principe străin cerîndu-i să extrădeze mai mulţi romîni fugari. 60 Instituţia extrădării intră în practica generală a statelor în secolul al XVIII-lea. Conform unei practici consacrate, statele nu extrădează o persoană refugiată pe teritoriul lor decît în cazul în care infracţiunea respectivă este prevăzută în convenţiile de extrădare sau în legislaţia statului şi numai dacă infracţiunea în legătură cu care s-a făcut cererea este sancţionată potrivit legilor ambelor state. După cel de-al doilea război mondial au fost încheiate o serie de convenţii internaţionale care prevăd obligativitatea extrădării criminalilor de război şi a celor vinovaţi de crime contra umanităţii, printre care genocidul, crima de apartheid, precum şi a persoanlor care au comis infracţiuni contra securităţii aviaţiei civile, a agenţilor diplomatici. 61 În Romînia, extrădarea a fost reglementată pentru prima dată, în Constituţia Principatelor Unite Moldova şi Ţara Romînească, 62 dar care fiind supusă promulgării, nu a fost admisă de catre Al. I. Cuza, fiind respinsă prin scrisoarea nr. 206 din 12 noiembrie 1859. În conformitate cu art. 28 alin. (3) din această constituţie, " Oricine este refugiat în statul romîn nu poate fi extrădat decît existînd reciprocitate de extrădare". 63 Extrădarea este acordată de Republica Moldova în vederea urmăririi penale sau a judecăţii numai pentru fapte pasibile de pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an, potrivit legislaţiei Republicii Moldova şi a statului solicitant. Extrădarea în vederea executării unei sancţiuni penale se acordă numai dacă este permisă extrădarea în condiţiile de mai sus şi dacă urmează a fi executată o pedeapsă privativă de libertate. În acest caz, extrădarea se va acorda în situaţia în care termenul de detenţie ce urmează

57 Studii Juridice, Aurel Teodor Moldovan, Expulzarea, extrădarea şi readmisia în dreptul internaţional, Editura All Beck, Bucureşti 2004.

58 În unele lucrări se consideră că instituţia extrădării este o instituţie independentă în cadrul dreptului, având atât aspecte ale dreptului procesual penal, cât şi ale dreptului internaţional. Instituţia extrădării în aceste opinii este o instituţie a dreptului tratatelor şi nu a dreptului intern, deoarece, o dată ce nu există un tratat respectiv, nu poate fi vorba de extrădare. În detaliu, a se vedea: Ю. Васильев, Институт выдачи преступников (экстрадиции) в современном международном праве, Москва, 2003, Современная экономика и право, с. 85-88. 59 В. Монженкина, Нормы международного правa в российском угoловном процессе, Санкт-Петербург, Юридический центр пресс, 2001, c. 183.

60 "La voi se oploţesc mai mulţi romîni fugiţi din ţara Moldovei, pe care graţia voastră să-i trimită înapoi în Moldova, în puterea tratatului".

61 Dicţionarul de drept internaţional public, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, pag. 138.

62 Votată de Comisiunea de la Focşani, în şedinţa sa din 9-12 octombrie 1959 ( a se vedea M. Kogălniceanu – Proiect de Constituţiunea Principatelor Unite Moldavia şi Ţara Romînească, Tipografia Minervei, Podul Lung, 1861).

63 Studii Juridice, Aurel Teodor Moldovan, Expulzarea,extădarea şi readmisia în dreptul internaţional, Editura All Beck, Bucureşti 2004.

42

a fi executat sau cumulul termenilor de detenţie ce urmează a fi executate este de cel puţin 6 luni dacă tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte nu prevede altfel. 64 Extrădarea este un act de asistenţă juridică interstatală în materie penală care urmăreşte scopul transferului unei persoane care se află sub urmărire penală sau este condamnată penal din domeniul suveranităţii judiciare a unui stat în domeniul celuilalt stat. Extrădarea poate fi caracterizată prin următoarele trăsături:

a) relaţii între două state unul din care este solicitant, altul solicitat;

b) toate chestiunile legate cu extrădarea întră în competenţa statelor care au prevederi legale

naţionale privind extrădarea, sunt parte la tratate internaţionale în acest domeniu şi efectuează activitatea practică în problemele extrădării;

c) subiectul extrădării este o persoană fizică, care se află în afară teritoriului statului care

solicită extrădare;

d) extrădarea poate avea loc numai după săvîrşirea unei infracţiuni care dă temei pentru

extrădare, încălcările care atrag după sine răspundere contravenţională sau civilă nu pot servi ca

temei pentru a cere extrădarea unei persoane;

e) extrădarea presupune că persoana extrădată este un învinuit, inculpat sau o persoană

condamnată.

8.2. Condiţiile de fond ale extrădării,

Extrădarea poate fi exercitată numai în anumite condiţii. Condiţiile de extrădare pot fi evidenţiate în condiţii de fond şi condiţii de formă. Condiţiile de fond se divizează în condiţii ce se referă la persoană; la fapta penală şi la pedeapsă. Condiţiile de fond referitoare la persoană sunt:

a) neextrădarea propriilor cetăţeni în temeiul art. 17 alin. (3) din constituţie;

b) neextrădarea propriilor justiţiabili, deci nu vor fi extrădate persoanele care se află sub

urmărire penală sau în proces de judecare în statul solicitat;

c) nu va fi extrădată persoana care pentru fapta care face obiectul cererii de extrădare a fost

definitiv judecată de către instanţa naţională sau de instanţa unui stat terţ, sau urmărirea penală să

fi fost încetată pentru această faptă.

Condiţiile de fond referitoare la faptă sunt:

a) sancţiunea prevăzută de legea penală naţională pentru fapta respectivă trebuie să fie mai

mare de un an privare de libertate;

b) pedeapsa pentru executarea căreia se solicită extrădarea persoanei nu poate fi mai mică

de 4 luni;

c) fapta trebuie să fie săvîrşită pe teritoriul aflat sub jurisdicţia părţii solicitante;

d) fapta trebuie să fie incriminată de legislaţia penală a ambelor state implicate în procesul

de extrădare – principiul dublei incriminări;

e) persoana extrădată va fi judecată doar pentru fapta pentru care s-a exercitat extrădarea -

regula specialităţii.

Condiţii ce se referă la pedeapsă sunt:

a) pedeapsa, stabilită de legea penală sau pronunţată faţă de persoana a cărei extrădare se

cere, trebuie să fie privativă de libertate cu limită minimă prevăzută de tratatele internaţionale;

b) pedeapsa nu trebuie să aibă caracter de tortură, tratament inuman sau degradant;

c) persoana nu va fi supusă unei pedepse capitale.

8.3. Procedura și condițiile de formă extrădării:

Condiţiile de formă privind cererea de extrădare sunt prevăzute în legislaţia naţională şi în

tratatele internaţionale pe baza căruia se efectuează extrădarea. În privinţa persoanelor aflate sub urmărire penală cererea de extrădare o întocmeşte procurorul care conduce sau, după caz, nemijlocit efectuează urmărirea penală în cauza respectivă. Cererea de extrădare în privinţa persoanelor care se află în curs de judecare se întocmeşte de către instanţa care judecă cauza.

64 Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006.

43

În cerere trebuie în mod obligatoriu să fie indicat tratatul internaţional în baza căruia se solicită extrădarea, iar dacă statele implicate în procesul de extrădare sunt parte la mai multe tratate internaţionale care reglementează extrădarea, necesită a fi menţionate toate aceste tratate, pentru a fi verificate prevederile acestora. La întocmirea cererii de extrădare urmează a fi respectate strict condiţiile de formă şi conţinut. În cerere urmează a fi expuse detaliat toate datele de care dispune organul de urmărire penală privitor la persoana care urmează a fi extrădată, date care vor facilita identificarea, constatarea şi extrădarea acesteia. La cererea de extrădare urmează a fi anexate toate documentele care vor fi necesare în procesul soluţionării cererii de extrădare. 65 Codul de procedură penală prevede:

Republica Moldova se poate adresa unui stat străin cu cerere de extrădare a persoanei în privinţa căreia se efectuează urmărirea penală în legătură cu infracţiunile pentru care legea penală prevede o pedeapsă maximă de cel puţin un an de închisoare ori o altă pedeapsă mai aspră sau în privinţa căreia a fost adoptată o sentinţă de condamnare la pedeapsa închisorii pe o durată de cel puţin 6 luni în cazul extrădării pentru executare, dacă tratatele internaţionale nu prevăd altfel. Cererea de extrădare se face în temeiul tratatului internaţional la care sînt parte Republica Moldova şi statul solicitat sau în temeiul obligaţiilor scrise în condiţii de reciprocitate. Dacă este necesar a cere extrădarea persoanei necondamnate, toate materialele necesare se remit Procurorului General pentru soluţionarea chestiunii privind înaintarea cererii de extrădare instituţiei respective a statului străin. În privinţa persoanelor condamnate chestiunea referitor la înaintarea cererii de extrădare o soluţionează ministrul justiţiei. În cazul în care nu a fost încheiat un tratat internaţional cu statul solicitat, chestiunea privitor la înaintarea cererii de extrădare se soluţionează pe cale diplomatică. Cererea de extrădare trebuie să conţină o descriere cuprinzătoare privind:

1) denumirea şi adresa instituţiei solicitante; 2) denumirea instituţiei solicitate; 3) tratatul internaţional sau acordul de reciprocitate în baza căruia se solicită extrădarea; 4) numele, prenumele şi patronimicul persoanei a cărei extrădare se cere, data şi locul naşterii, informaţii privind cetăţenia, domiciliul sau locul de aflare şi alte date privitor la persoană, precum şi, pe cît este posibil, descrierea exteriorului ei, fotografia şi alte materiale care pot identifica persoana; 5) fapta comisă de persoana a cărei extrădare se cere, încadrarea juridică a faptei comise, informaţii privitor la prejudiciul cauzat prin infracţiune, precum şi textul legii penale naţionale care prevede răspunderea penală pentru această faptă, cu indicarea obligatorie a sancţiunii; 6) informaţii privitor la locul şi data adoptării sentinţei intrate în vigoare sau a ordonanţei de punere sub învinuire, cu anexarea copiilor autentificate de pe aceste documente. La cererea de extrădare va fi anexată copia autentificată de pe încheierea judecătorului de instrucţie sau, după caz, a instanţei cu privire la autorizarea arestării preventive. La cererea de extrădare a persoanei condamnate, în afară de copia de pe sentinţa intrată în vigoare, se anexează şi date cu privire la partea neexecutată din pedeapsă. 66 Extrădarea se acordă numai dacă, ca rezultat al comiterii faptei, se prezintă mandatul de arestare sau un document cu forţă juridică corespunzătoare, sau decizia autorităţii competente a statului solicitant, care este executorie şi care ordonă plasarea în detenţie, precum şi descrierea legilor aplicabile. Dacă se cere extrădarea pentru urmărirea mai multor infracţiuni, în schimbul mandatului de arestare sau al unui document cu forţă juridică corespunzătoare, va fi suficient un alt document, emis de autorităţile competente ale statului solicitant, care caracterizează acuzaţiile aduse împotriva persoanei a cărei extrădare este solicitată.

65 Comentariul Codului de procedură penală a Republicii Moldova, Iurie Sedleţchi, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Cartier Juridic, pag. 719.

66 Codul de procedură penală a Republicii Moldova, art.541.

44

Dacă există circumstanţe speciale care justifică verificarea faptului existenţei temeiurilor rezonabile de a crede că învinuitul a comis infracţiunea pentru care i-a fost înaintată învinuirea, extrădarea va fi acordată numai la prezentarea probelor ce confirmă probabilitatea săvîrşirii infracţiunii. Extrădarea în scopul executării unei sentinţe sau a unei alte pedepse, stabilite de un stat terţ, va fi acordată numai la prezentarea: deciziei executorii de plasare în detenţie şi a unui document din partea statului terţ ce conţine consimţămîntul statului care a preluat executarea de

a o executa unui document din partea autorităţii competente a statului care a preluat executarea,

prin care se confirmă că sentinţa sau o altă sancţiune este executorie pe teritoriul acestui stat; prevederilor legale aplicabile. Pentru soluţionarea extrădării sunt necesare doar documente cu forţă juridică corespunzătoare: mandatul de arest eliberat în ordinea prevăzută de legislaţia naţională a statului solicitant; hotărîrea instanţei prin care s-a dispus plasarea în detenţie a persoanei respective, sentinţa instanţei prin care persoana a fost condamnată la închisoare. Hotărîrile judecătoreşti menţionate trebuie să fie executorie, adică să fie definitive, sau după caz irevocabile. Documentele menţionate trebuie să fie însoţite de textul legii penale privitor la fapta care a dat temei de a le adopta, în cazul sentinţei urmează a fi anexat certificat privitor la partea de pedeapsă care nu a fost încă executată. În cazul în care din sensul tratatului internaţionale se cere ca în cadrul soluţionării cererii de extrădare să fie verificat şi faptului existenţei temeiurilor rezonabile de a crede că învinuitul a comis infracţiunea pentru care i-a fost înaintată învinuirea, extrădarea va fi acordată numai la prezentarea probelor ce confirmă probabilitatea săvîrşirii infracţiunii. Dacă extrădarea persoanei este cerută pentru a executa sentinţa unui stat terţ este necesar de

a prezenta hotărîrea judecătorească definitivă a statului solicitant prin care a fost recunoscută sentinţa statului terţ şi celelalte documente menţionate la alin. (3) din articolului 542 Codul de procedură penală al Republicii Moldova. 67

Convenţia europeană de extrădare prevede că parţile contractante se angajează să-şi predea reciproc, potrivit regulilor şi sub condiţiile determinate în conveţie, persoanele care sunt urmărite pentru o infracţiune sau cautate în vederea executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă de către autorităţile judiciare ale părţii solicitante. 68 Vor da loc la extrădare faptele pedepsite de legile părţii solicitante şi ale părţii solicitate cu

o pedeapsă privativă de libertate sau cu o măsură de siguranţă privativă de libertate de cel puţin

un an sau cu o pedeapsă mai severă. Cînd pe teritoriul părţii solicitante a intervenit o condamnare la o pedeapsă ori cîn d s-a aplicat o măsură de siguranţă, sancţiunea pronunţată va trebui să fie de

o durată de cel puţin 4 luni. Dacă cererea de extrădare vizează mai multe fapte distinctive, pedepsite fiecare de legea părţii solicitante şi a părţii solicitată cu o pedeapsă privativă de libertate sau cu o măsură de siguranţă privativă de libertate, dar dintre care unele nu îndeplinesc condiţia privind durata pedepsei, partea contractantă solicitată va avea facultatea să acorde extrădarea şi pentru acestea din urmă. Orice parte contractantă, a carei legislaţie nu autorizează extrădarea pentru anumite infracţiuni, va , putea în ceea ce o priveşte, să excludă aceste infracţiuni din cîmpul de aplicare a convenţiei. Dacă ulterior alte infracţiuni vor fi fost excluse de la extrădare ptin legislaţia unei părţi contractante, aceasta va notifica o atare excludere Secretariatului general al Consiliului Europei, care va informa despre aceasta pe ceilalţi semnatari. Această notificare nu va produce

67 Comentariu Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă, Iurie Sedlţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic, pagina 720-721. Codul de procedură penală al Republicii Moldova art. 542.

68 Convenţia europeană de etrădare din 13.12.1957, publicată în ediţia oficială" Tratate internaţionale", 1998, volumul I, pagina 318.

45

efect decît la expirarea unui termen de 3 luni calculat de la data primirii ei de către Secretarul general. 69 Poate fi extrădat din Republica Moldova, la cererea unui stat, cetăţeanul străin sau apatridul urmărit penal sau condamnat în acel stat. Nu pot fi extrădaţi de pe teritoriul Republicii Moldova:

cetăţenii Republicii Moldova;

persoanele cărora li s-au acordat drept de azil;

persoanelor cărora li s-a acordat statutul de refugiat politic;

persoanele străine care se bucură în Republica Moldova de imunitate de jurisdicţie, în

condiţiile şi în limitele stabilite în tratatele internaţionale;

persoanele străine citate din străinătate în vedrea audierii ca părţi, martori sau experţi în

faţa unei autorităţi judecătoreşti sau a unui organ de urmărire penală, în limitele imunităţilor conferite prin tratat internaţional. 70 Există anumite împrejurări când Republica Moldova refuză extrădarea persoanei. În primul rând este vorba de dreptul constituţional al cetăţeanului Republicii Moldova de a nu fi extrădat şi acest drept guvernează şi procesul penal. De asemenea, nu sunt extrădate persoanele cărora li s-a acordat dreptul de azil. Art. 546 al Codului de procedură penală stabileşte totalitatea de împrejurări în care extrădarea este refuzată. Este important ca instanţa de judecată din Republica Moldova care decide extrădarea persoanei să examineze chestiunea referitoare la existenţa în legislaţia ţării solicitante a posibilităţii condamnării persoanei la pedeapsa capitală. În asemenea situaţii, dacă nu există garanţii suficiente că această persoană nu va fi condamnată la pedeapsa capitală, extrădarea poate fi refuzată. De regulă, persoana a cărei extrădare se cere se arestează pentru a asigura executarea hotărârii de extrădare. Termenul de arestare poate să fie de 18 zile, dar nu trebuie să depăşească 45 de zile. În cazul în care în acest termen – 18 zile de la arestare – instanţa care decide asupra admisibilităţii arestării nu primeşte cererea de extrădare cu totalitatea de acte, persoana este pusă în libertate. Totuşi, acest termen poate fi prelungit, dar nu mai mult de 40 de zile. Extrădarea poate fi amânată în situaţia când persoana este pusă sub învinuire într- un proces de urmărire sau judecare a cauzei, sau a fost condamnată pentru altă infracţiune decât aceea în legătură cu care se cere extrădarea. Executarea poate fi amânată până la terminarea procesului penal sau până la executarea completă a pedepsei stabilite de instanţa naţională, ori până la eliberarea definitivă înainte de expirarea termenului pedepsei. 71 Republica Moldova nu-şi extrădează propriii cetăţeni şi persoanele cărora le-a acordat dreptul de azil. Extrădarea va fi, de asemenea, refuzată dacă:

1) infracţiunea a fost săvîrşită pe teritoriul Republicii Moldova; 2) în privinţa persoanei respective a fost deja pronunţată de către o instanţă naţională sau o instanţă a unui stat terţ o hotărîre judecătorească de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal pentru infracţiunea pentru care se cere extrădarea, sau o ordonanţă a organului de urmărire penală de încetare a procesului ori în privinţa acestei fapte se efectuează urmărirea penală de către organele naţionale; 3) s-a împlinit termenul de prescripţie al tragerii la răspundere penală pentru infracţiunea respectivă, conform legislaţiei naţionale, sau a intervenit amnistia;

4) potrivit legii, urmărirea penală poate fi pornită numai la plîngerea prealabilă a victimei, însă o asemenea plîngere lipseşte; 5) infracţiunea pentru care se cere extrădarea persoanei este considerată de legea naţională infracţiune politică sau faptă conexă unei asemenea infracţiuni; 6) Procurorul General, ministrul justiţiei sau instanţa care soluţionează chestiunea privind extrădarea are motive serioase să creadă că:

69 Conveţia europeană de extrădare din 13.12.1957, publicată în ediţia oficială " Tratate internaţionale", 1998, volumul I, pagina 318.

70 Legea Republicii Moldova cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006.

71 Manual de drept procesual penal, partea specială, volumul II,Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Iurie Sedleţchi, Sergiu Ursu, Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău 2006.

46

a) cererea de extrădare a fost înaintată în scopul de a urmări sau a pedepsi o persoană pentru motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, origine etnică sau opinii politice; b) situaţia acestei persoane riscă să fie agravată; c) în cazul în care persoana va fi extrădată, ea va fi supusă torturii, tratamentului inuman sau degradant în ţara solicitantă; 7) persoanei cerute i-a fost acordat statut de refugiat politic; 8) statul care solicită extrădarea nu asigură reciprocitatea în sfera extrădării. În cazul în care fapta pentru care se cere extrădarea este pedepsită de legea ţării solicitante cu pedeapsa capitală, extrădarea persoanei poate fi refuzată dacă partea solicitantă nu va da asigurări, considerate ca suficiente, că pedeapsa capitală nu va fi executată în privinţa persoanei extrădate. În hotărîrea de refuz a extrădării urmează a fi motivat unul sau mai multe din temeiurile pentru refuz prevăzute de lege sau de tratatul internaţional în baza căruia se soluţionează cererea de extrădare. Dacă legea penală a statului solicitant prevede pentru infracţiunea pentru săvîrşirea căreia se solicită extrădarea pedeapsă capitală, statul solicitant urmează să anexeze la cerere documente respective care ar convinge instanţa naţională că o asemenea pedeapsă în privinţa persoanei respective nu va fi aplicată, sau executată, în caz contrar instanţa naţională va refuza extrădarea pe acest temei. 72 La examinarea cererii de extrădare adresate Republicii Moldova, în sensul posibilului refuz pe lîngă condiţiile specificate în Codul de procedură penală la art. 546, se va ţine cont şi de următoarele situaţii procesuale:

1. persoana a cărei extrădare este cerută urmează să fie judecată în statul solicitant de

către o instanţă extraordinară, instituită pentru un caz particular, precum şi în cazul în care

persoana a cărei extrădare se cere ar fi judecată în statul solicitant de o instanţă judecătorească care nu asigură garanţiile fundamentale de procedură şi de protecţie a drepturilor la apărare;

2. fapta penală pentru care se cere extrădarea este o încălcare a disciplinei militare şi

nu constituie infracţiune de drept comun;

3. pedeapsa prevăzută pentru infracţiune de legislaţia părţii solicitante este pedeapsă

capitală. Prin derogare de la această regulă, extrădarea persoanei poate fi acordată numai în cazul în care statul solicitant dă asigurări, considerate ca suficiente de către Republica Moldova, că pedeapsa capitală nu se va executa, urmînd să fie comutată. Refuzul extrădării persoanei necondamnate din Republica Moldova se decide de Procurorul General, iar în privinţa persoanei condamnate de Ministrul Justiţiei. Refuzul extrădării propriului cetăţean ori a refugiatului politic obligă Republica Moldova, la cererea statului solicitant, să înainteze cauza către autorităţile sale competente, astfel încît să se poată exercita urmărirea penală şi judecata dacă este cazul. În acest scop, statul solicitant urmează să transmită gratuit Procuraturii Generale, în faza de urmărire penală, sau Ministerului Justiţiei, în faza judiciară, cauzele penale, informaţiile şi obiectele privind infracţiunea. Statul solicitant va fi informat despre rezultatul cererii sale. Dacă extrădarea este cerută de mai multe state fie pentru aceeaşi faptă, sau pentru fapte diferite, Republica Moldova decide extrădarea ţinînd cont de toate împrejurările şi în mod deosebit de gravitatea şi de locul săvîrşirii

infracţiunilor, de data depunerii cererii, de cetăţenia persoanei solicitate, de existenţa reciprocităţii de extrădare în raport cu Republica Moldova şi de posibilitatea unei extrădări ulterioare de către un alt stat solicitant. 73 Conform regulii specialităţii: persoana care a fost extrădată de un stat străin nu poate fi trasă la răspundere penală şi condamnată, precum şi transmisă unui stat terţ spre pedepsire, pentru infracţiunea săvîrşită de ea pînă la extrădare, pentru care ea nu a fost extrădată, dacă în privinţa acestei cauze lipseşte consimţămîntul statului străin care a extrădat-o. Extrădarea se acordă numai dacă se garantează următoarele:

72 Comentariu Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă, Iurie Sedlţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic, pagina 720-721. Codul de procedură penală al Republicii Moldova art. 546.

73 Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006.

47

1) persoana nu va fi pedepsită în statul solicitant fără consimţămîntul Republicii Moldova pentru un motiv apărut anterior predării sale, cu excepţia infracţiunii pentru care se acordă extrădarea, şi libertatea ei personală nu va fi limitată, iar ea nu va fi

persecutată prin intermediul măsurilor ce pot fi luate şi în absenţa ei; 2) persoana nu va fi predată, transferată sau deportată într-un stat terţ fără consimţămîntul Republicii Moldova; 3) persoana va putea părăsi teritoriul statului solicitant după încheierea procedurii pentru care a fost acordată extrădarea ei.

Statul solicitant

poate

renunţa

la

respectarea

regulii specialităţii numai dacă:

Republica Moldova şi-a dat acordul de a efectua urmărirea penală sau de a pune în executare o sentinţă ori o altă sancţiune în privinţa unei infracţiuni facultative sau de a preda, transfera sau deporta într-un alt stat;

persoana nu a părăsit teritoriul statului solicitant timp de 45 de zile de la încheierea procedurii pentru care a fost acordată extrădarea ei, deşi a avut posibilitatea şi dreptul să o facă;

s-a reîntors sau a fost trimisă

înapoi de către un stat terţ;

se acordă extrădarea simplificată. Regula specialităţii reprezintă nişte garanţii stricte care urmează a fi asigurate persoanei extrădate de către statul solicitant împotriva unor învinuiri sau pedepse, altele decăt cele care au fost indicate în cererea de extrădare şi acceptate de către instanţa statului solicitat care a soluţionat această cerere. Astfel, persoana care a fost extrădată de un stat străin instanţei naţionale nu poate fi trasă la răspundere penală şi condamnată, precum şi transmisă unui stat terţ spre pedepsire, pentru infracţiunea săvîrşită de ea pînă la extrădare, pentru care ea nu a fost extrădată, dacă în privinţa acestei cauze lipseşte consimţămîntul statului străin care a extrădat-o. Garanţiile persoanei urmează a fi asigurate de către instanţa care va judeca cauza din statul solicitant, iar Ministerului Justiţiei îi revine funcţia de a verifica respectarea acestor garanţii în urma solicitării şi primirii sentinţei adoptate de către instanţa din statul solicitant. Statul solicitant poate renunţa la respectarea regulii specialităţii în cazurile anume:

a) cînd instanţa naţională care a soluţionat cererea de extrădare a admis cererea suplimentară

prin care s-a solicitat acordul la urmărire sau judecarea persoanei în baza altor infracţiuni ori la executarea altei pedepse decît cele care au fost obiectul extrădării iniţiale, dacă persoana nu a

părăsit în termen de 40 de zile ţara în care a fost extrădată după încheierea procedurii pentru care a fost extrădată deşi a avut posibilitatea reală şi dreptul să plece din această ţară; b) dacă persoana, după părăsirea teritoriului statului solicitant, s-a reîntors sau a fost trimisă înapoi de către un stat terţ;

persoana,

după

părăsirea teritoriului statului solicitant,

c) dacă extrădarea a fost acordată prin procedura simplificată;

d) precum şi în cazul în care persoana extrădată a săvîrşit infracţiune în statul solicitant după extrădarea sa. 74

8.3.1. Procedura extrădării din Republica Moldova Cetăţeanul străin sau apatridul care este urmărit penal sau care a fost condamnat într-un stat străin pentru săvîrşirea unei fapte pasibile de pedeapsă în acel stat poate fi extrădat acestui stat străin la cererea autorităţilor competente, în scopul urmăririi sau executării sentinţei pronunţate pentru fapta comisă sau pronunţării unei noi sentinţe. Cetăţeanul străin sau apatridul care a fost condamnat într-un stat străin pentru comiterea unei fapte pasibile de pedeapsă în acel stat poate fi extrădat statului străin, care a preluat executarea, la cererea autorităţilor competente ale statului, în scopul executării sentinţei pronunţate pentru fapta comisă sau pentru pronunţarea unei noi sentinţe.

74 Comentariul Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă, Iurie Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic, pagina 721.

48

Extrădarea în scopul urmăririi penale se acordă numai dacă fapta este pasibilă de pedeapsă conform legislaţiei Republicii Moldova şi pedeapsa maximă este de cel puţin un an de închisoare sau dacă, după o inversare similară a lucrurilor, fapta ar fi, potrivit legislaţiei Republicii Moldova, pasibilă de o asemenea pedeapsă. Extrădarea urmează a fi acordată în cazul în care termenul de detenţie care urmează a

fi executat sau cumulul termenelor de detenţie care urmează a fi executate este de cel puţin 6

luni, dacă tratatul internaţional nu prevede altfel. Dacă extrădarea unei persoane este cerută în concurs de către mai multe state, fie pentru aceeaşi faptă, fie pentru fapte diferite, Republica Moldova va decide extrădarea ţinînd cont de toate circumstanţele, inclusiv de gravitatea şi locul săvîrşirii infracţiunilor, de datele respective din cereri, de cetăţenia persoanei solicitate şi de posibilitatea unei extrădări ulterioare altui stat. Dacă Procurorul General sau, după caz, ministrul justiţiei consideră că persoana solicitată de statul străin sau instanţa internaţională nu poate fi extrădată, refuză extrădarea prin hotărîre motivată, iar în cazul în care consideră că persoana poate fi extrădată, el face un demers în judecătoria în raza teritorială a căreia se află Ministerul Justiţiei, la care se

anexează cererea şi documentele statului solicitant. Instanţa soluţionează demersul de extrădare cu participarea procurorului, a persoanei

a cărei extrădare se cere şi a apărătorului acesteia. În cazul cînd persoana pentru care este

solicitată extrădarea nu are apărător ales, ea este asigurată de un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat. Demersul de extrădare în privinţa persoanei arestate se soluţionează de urgenţă şi cu prioritate. Încheierea instanţei de judecată devenită definitivă se expediază Procurorului General sau ministrului justiţiei pentru executare sau pentru informarea statului solicitant. 75 Cererea de extrădare a unei persoane poate fi adresată instanţei competente din Republica Moldova atît de către statul care exercită urmărirea penală sau a adoptat sentinţă în privinţa acestei persoane pentru infracţiune săvîrşită pe teritoriul său, cît şi de statul care a preluat fie urmărirea penală şi judecarea cauzei ori executarea pedepsei în privinţa acestei persoane.

La soluţionarea cererii de extrădare instanţa naţională urmează să verifice toate condiţiile de extrădare de formă şi conţinut, prevăzute de legea naţională şi de tratatele internaţionale respective. În cazul în care extrădarea unei persoane este cerută în concurs de către mai multe state, fie pentru aceeaşi faptă, fie pentru fapte diferite, instanţa naţională va decide extrădarea ţinînd cont de toate circumstanţele, inclusiv de gravitatea şi locul săvîrşirii infracţiunilor, de datele respective din cereri, de cetăţenia persoanei solicitate şi de posibilitatea unei extrădări ulterioare altui stat, precum şi de condiţiile pe această chestiune prevăzute în tratatul internaţional în baza căruia se solicită extrădarea. Dacă Procurorul General sau, după caz, Ministrul Justiţiei va considera că există circumstanţe care împiedică extrădarea persoanei solicitate de statul străin sau instanţa internaţională, ei refuză extrădarea prin hotărîre motivată. În cazul în care Procurorul General sau Ministrul Justiţiei consideră că persoana poate fi extrădată, ei vor face un demers în judecătoria în raza teritorială a căreia se află Ministerul Justiţiei, la care se va examina cererea şi documentele statului solicitant. Astfel orice caz de admitere a cererii de extrădare trebuie să fie soluţionat de către instanţa de judecată, fiindu-i asigurate acestei persoane toate drepturile procesuale garantate de prezentul Codul de proderură penală, care se aplică în modul corespunzător şi de către tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte şi în baza cărora se solicită extrădarea persoanei. Cererea de extrădare se examinează de către instanţă în baza demersului cu participarea procurorului, a persoanei a cărei extrădare se cere, a apărătorului acesteia şi a

75 Comentariul Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă, Iurie Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic.

49

reprezentantului lui legal. În cazul cînd persoana pentru care este solicitată extrădarea nu are apărător ales, ea este asigurată cu apărător din oficiu. Demersul de extrădare în privinţa persoanei arestate se soluţionează de urgenţă şi cu prioritate.

Cererea de extrădare se soluţionează prin încheiere. Încheierea judecătorească urmează a fi motivată, făcîndu-se menţiune la toate condiţiile pentru extrădare care au fost verificate de către instanţă. Încheierea instanţei poate fi atacată de către părţi cu recurs în instanţa judecătorească ierarhic superioară şi recursul se judecă în modul corespunzător. Încheierea instanţei de judecată devenită definitivă se expediază Procurorului General sau Ministrului Justiţiei pentru executare sau pentru informarea statului solicitant. 76 Decizia privind extrădarea din Republica Moldova se ia de către instanţa judecătorească competentă. Dacă Procurorul general sau Ministrul justiţiei consideră că cererea de extrădare a statului străin sau a instanţei internaţionale întruneşte toate condiţiile de admisibilitate şi nu există impedimente pentru extrădarea persoanei, înaintează în instanţa judecătorească un demers,

la care se anexează cererea şi actele însoţitoare ale părşii solicitante.

Încheierea judecătorului de instrucţie, devenită definitivă, se expediază Procuraturii Generale sau Ministerului Justiţiei spre executare sau informare a statului solicitant. Procuratura

Generală sau după caz, Ministerul Justiţiei va comunica autorităţii centrale a statului solicitant soluţia dispusă privind admisibilitatea cererii de extrădare, sau a cererii de arest provizoriu în vederea extrădării, pronunţate de instanţa de judecată competentă. 77 Autorităţilor centrale ale statului solicitant li se poate permite, la cerere, să asiste, prin intermediul unui reprezentant desemnat în acest scop, la examinarea în instanţa judecătorească a demersului de extrădare din Republica Moldova, instanţa dejudecată fiind în drept să acorde o asemenea permisiune.

8.3.2. Arestarea persoanei în vederea extrădării După primirea cererii de extrădare, Procuratura Generală sau, după caz, Ministerul Justiţiei va lua neîntîrziat măsuri, pentru arestarea persoanei a cărei extrădare se cere, conform normelor codului de procedură penală. Reprezentanţii care care au efectuat reţinerea sub conducerea procurorului competent vor proceda, în termen de 72 de ore de la primirea cererii de extrădare şi a actelor anexate, la identificarea persoanei a cărei extrădare se cere, căreia îi înmînează mandatul de arestare, precum şi celelalte acte transmise de autorităţile statului solicitant. După identificare, de îndată urmează a fi sesizată instanţa judecătorească din raza teritorială

a Ministerului Justiţiei pentru a se decide asupra măsurii arestului provizoriu în vederea

extrădării persoanei a cărei extrădare se cere şi continuării procedurii judiciare de soluţionare a cererii de extrădare. Demersul de arest va fi depus în numele Procurorului General 78 . În caz de urgenţă, persoana a cărei extrădare se cere poate fi arestată în baza unui mandat de arestare pe un termen de 18 zile, însă acest termen în orice caz nu va depăşi 45 de zile, şi pînă la primirea cererii de extrădare, dacă statul străin sau instanţa internaţională au solicitat arestarea şi dacă solicitarea conţine date despre mandatul de arestare ori despre hotărîrea definitivă adoptată în privinţa acestei persoane şi asigurarea că cererea de extrădare va

fi expediată ulterior. În solicitare se va arăta infracţiunea pentru care se va cere extrădarea,

data şi locul unde a fost comisă infracţiunea, precum şi, în măsura posibilităţii, semnele caracteristice ale persoanei căutate. Solicitarea arestării poate fi făcută prin poştă, telegraf, fax sau prin orice alt mijloc care lasă urmă scrisă. Autoritatea solicitantă va fi informată în cel mai scurt timp despre cursul dat solicitării sale. Persoana arestată în condiţiile alin.(2) al articolului 547 din codul de procedură penală urmează să fie pusă în libertate dacă, în termen de 18 zile de la arestare, instanţa care decide

76 Comentariul Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă, Iurie Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic, pagina 722

77 Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006

78 Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006

50

asupra admisibilităţii arestării persoanei nu va primi cererea de extrădare şi documentele respective. Acest termen poate fi prelungit la solicitarea statului străin sau a instanţei internaţionale, dar în nici un caz nu poate să depăşească 30 de zile de la arestare. Cu toate acestea, punerea în libertate provizorie este oricînd posibilă, cu condiţia că în privinţa persoanei solicitate pot fi luate alte măsuri în vederea evitării sustragerii ei de la urmărire. Decizia cu privire la admisibilitatea extrădării trebuie să fie motivată. Procurorului General, persoanei a cărei extrădare se cere şi apărătorului acesteia li se expediază cîte o copie de pe decizia respectivă. Punerea în libertate a persoanei arestate în condiţiile prezentului articol nu împiedică o nouă arestare şi extrădare dacă cererea de extrădare va fi primită ulterior. 79 Pentru că persoana în privinţa căreia se cere extrădarea să fie la îndemîna statului solicitat pentru a putea fi predată în caz de admitere a cererii ea poate fi arestată. Persoana poate fi arestată întru executarea unui mandat de arestare anexat la cererea de extrădare. Mandatul de arestare poate fi emis doar de către statul solicitant, iar statul solicitat va lua măsuri pentru executarea acestuia. După primirea cererii de extrădare, Procurorul General sau, după caz, ministrul justiţiei va lua neîntîrziat măsuri, pentru arestarea persoanei a cărei extrădare se cere. În caz de urgenţă, cînd persoana a fost anunţată în căutare şi a fost constatată pe teritoriul Republicii Moldova, la solicitarea statului care a anunţat-o în căutare ea poate fi arestată în baza unui mandat de arestare pe un termen de pînă la 15 zile, pînă la primirea cererii de extrădare, dacă statul străin sau instanţa internaţională au solicitat arestarea şi solicitarea conţine date despre prezenţa unui mandat legal de arestare ori despre hotărîrea definitivă adoptată în privinţa acestei persoane, asigurarea că cererea de extrădare va fi expediată ulterior, precum şi menţiune despre infracţiunea care dă temei pentru extrădare, date despre persoana în cauză şi semnele ei caracteristice. Solicitarea arestării poate fi făcută prin poştă, telegraf, telex, fax sau prin orice alt mijloc care lasă urmă scrisă . Dacă în termenul de 18 zile cererea cu documentele necesare nu au parvenit, dar este o cerere suplimentară de a menţine persoana în stare de arest cu motivarea neprezentării cererii de extrădare sau pentru a prezenta o cerere suplimentară, instanţa naţională poate decide prelungirea deţinerii persoanei în cauză în stare de arest dar nu mai tîrziu de 40 de zile, condiţii prevăzute de tratatele internaţionale privind extrădarea. Despre acţiunile organelor respective şi ale instanţei naţionale privitor la solicitarea înaintată, autoritatea solicitantă va fi informată în cel mai scurt timp. Persoana arestată în condiţiile prezentului articol beneficiază de toate drepturile prevăzute de Codul de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător. Astfel, persoana arestată trebuie asigurată cu un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat, dacă nu are un apărător ales, cu interpret, trebuie să fie adusă în faţa judecătorului de instrucţie în cel mult 72 ore pentru ca acesta să verifice dacă este o asemenea solicitare, dacă nu sunt temeiuri de a refuza extrădarea imediat, dacă nu sunt temeiuri pentru a pune persoana în libertate provizoriu, dacă pot fi luate alte măsuri în privinţa ei în vederea evitării sustragerii ei de la soluţionarea cererii de extrădare. Dacă în aceste 40 de zile nu au parvenit documentele respective care ar confirma necesitatea deţinerii persoanei în stare de arest, aceasta este eliberată însă ulterior poate din nou fi arestat dacă a parvenit ulterior cererea de extrădare şi documentele respective. 80 Iniţial instanţa judecătorească asigură luarea unei declaraţii de la persoana a cărei extrădare se cere şi care va fi asistată gratuit de un interpret şi de un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat dacă nu există un avocat ales.prezenţa procurorului este obligatorie. Procedura este publică dacă persoana a cărei extrădare sau procurorul nu se opune sau dacă interesele justiţiei o cer, este oral şi are caracter de contradictorialitate. Persoana a cărei extrădare se cere sau procurorul poate cere instanţei judecătoreşti un termen suplimentar, care nu va depăşi 8 zile, pentru motive justificate. Procurorul este obligat să

79 Codul de procedură penală a Republicii Moldova art.547.

80 Comentariul Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă, Iurie Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic, pagina 725-726.

51

contribuie la prezentarea datelor şi actelor necesare pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile extrădării şi să dispună ridicarea şi depunerea la instanţa judecătorească a obiectelor specificate în art. 12 din legea privind asistenţa juridică internaţională în materie penală. După interogatoriu persoana a cărei extrădare se cere poate să opteze fie pentru extrădare voluntară fie pentru continuarea procedurii în caz de opunere la extrădare. 81 Extrădarea simplificată Cu consimţămîntul persoanei, extrădarea căreia se solicită în baza unui mandat de arestare, cererea de extrădare poate fi soluţionată printr-o procedură simplificată. Persoana poate da consimţămîntul în şedinţă de judecată, după ce i s-au explicat toate drepturile procesuale de către judecătorul de instrucţie, inclusiv şi dreptul de a examina cererea de extrădare în procedură deplină şi în ce constă procedură deplină, precum şi explicaţii asupra procedurii simplificate de extrădare. Despre explicarea drepturilor menţionate şi despre renunţarea persoanei la regula specialităţii se consemnează în procesul verbal al şedinţei. Renunţarea poate fi făcută de către persoana respectivă doar în prezenţa apărătorului şi după consultarea chestiunii în cauză cu acesta. Consimţămîntul persoanei la renunţare la regula specialităţii nu poate fi revocat de către persoana în cauză după ce după ce a fost confirmat de către instanţă. La cererea autorităţii competente a statului străin de a extrăda persoana sau de a o aresta provizoriu în scopul extrădării, poate fi acordată extrădarea cetăţeanului străin sau a apatridului în privinţa căruia a fost eliberat un mandat de arestare pentru extrădare, fără a urma procedura formală de extrădare, dacă persoana consimte la o asemenea extrădare simplificată, iar consimţămîntul ei este confirmat de către instanţa de judecată. Judecătorul de instrucţie de la instanţa competentă va informa cetăţeanul străin sau apatridul despre posibilitatea aplicării procedurii extrădării simplificate şi efectele ei juridice, apoi va consemna declaraţia făcută de el. Consimţămîntul dat nu poate fi revocat odată ce a fost confirmat de către instanţa de judecată. Consimţămîntul persoanei solicitate, se face în prezenţa apărătorului după ce judecătorul de instrucţie a examinat datele de identificare ale acestei persoane, informînd-o despre dreptul ei la o procedură deplină prevăzută de Codul de procedură penală a Republicii Moldova. 82 Persoana a cărei extrădare se cere are dreptul să declare în faţa instanţei judecătoreşti că renunţă la beneficiile pe care i le poate conferi legea de a se apăra împotriva cererii de extrădare şi că îşi dă consimţămintul să fie extrădată şi predată autorităţilor competente ale statului solicitant. Declaraţia este consemnată într-un proces verbal, semnat de preşeditele completului de judecată, grefier, persoana a cărei extrădare se cere,de avocatul ei şi de interpret. După ce constată că persoana a cărei extrădare se cere este pe deplin conştientă de consecinţele opţiunii sale, instanţa judecătorească, luînd în considerare şi concluziile procurorului, examinează existenţa vreunui impediment care ar exclude extrădarea. Dacă se constată că extrădarea simplificată este admisibilă, instanţa judecătorească emite încheiere despre acest fapt şi dispune asupra măsurii preventive necesare a fi luată pînă la predarea persoanei a cărei extrădare se cere. Încheierea este definitivă, se redactează în 24 de ore şi se transmite de îndată, în copie autentificată, Procurorului General sau Ministrului Justiţiei pentru emiterea unei decizii legale. Dacă se opune la extrădare, persoana a cărei extrădare se cere îşi va putea formula argumentele oral şi în scris, totodată va putea propune probe. În urma audierii persoanei a cărei extrădare se cere, dosarul cauzei este pus la dispoziţia apîrîtorului ei pentru a putea prezenta în scris, în termen de pînă la 8 zile, o opunere motivată la cererea de extrădare şi a indica mijloacele de probă admise de legislaţia Republicii Moldova, numărul de martori fiind limitat la doi. Opunerea nu poate fi întemeiată decît pe faptul că persoana arestată nu este cea urmărită sau că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru extrădare. Odată prezentată opunerea la extrădare sau odată expirat termenul de prezentare a opunerii, procurorul poate solicita un termen de pînă la 8 zile pentru a răspunde opunerii sau a administra probe. Mijloacele de probă acceptate de instanţa

81 Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006

82 Codul de procedură penală a Republicii Moldova, art. 545.

52

judecătorească vor fi administrate în maximum 15 zile în prezenţa persoanei a cărei extrădare se cere, asistată de apărător, şi dacă este nevoie , de interpret, precum şi în prezenţa procurorului. 83 După examinarea cererii de extrădare, a materialului probator şi a concluziilor prezentate de partea a cărei extrădare se cere şi de procuror instanţa judecătorească dispune:

în cazul concursului de cereri, conexarea dosarelor, chiar dacă se referă la fapte diferite; în cazul necesităţii de a primi informaţii suplimentare de la statul solicitant, amînarea cererii de extrădare pentru un termen de 2 luni, cu posibilitatea remiterii cererii, şi acordarea unui ultim termen de 2 luni; constată prin încheiere, dacă sunt sau nu întrunite condiţiile extrădării. Instanţa judecătorească nu este competentă să se pronunţe asupra temeiniciei urmăririi penale sau condamnării pentru care autoritatea centrală străină cere extrădarea, nici asupra oportunităţii extrădării. În cazul în care constată că sunt îndeplinite condiţiile de extrădare, instanţa judecătorească hotărăşte admiterea cererii de extrădare, dispunînd totodată, menţinerea stării de arest provizoriu în vederea extrădării, pînă la predarea persoanei extrădate. Hotărîrea prin care s-a dispus extrădarea se redactează în cel mult 5 zile de la data pronunţării. În cazul extrădării temporare sau sub condiţie, instanţa judecătorească va menţiona

în dispozitivul încheierii condiţiile prevăzute pentru astfel de cazuri. În cazul admiterii cererii de extrădare, dacă se remit şi obiecte se va face menţiune despre aceasta în cuprinsul încheierii, anexîndu-se eventual un borderou. Dacă instanţa judecătorească constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru extrădare, respinge cererea şi dispune punerea în libertate a persoanei a cărei extrădare se cere. Hotărîrea se redactează în 24 de ore de la pronunţare şi este transmisă Procurorului General sau ministrului justiţiei. În termen de 10 zile de la pronunţare, hotărîrea judecătorească asupra extrădării poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Chişinău de către Procurorul General, precum şi de către persoana a cărei extrădare se cere. Recursul declarat împotriva hotărîrii judecătoreşti prin care s-

a respins cererea de extrădare este suspensiv de executare. Recursul declarat împotriva hotărîrii

judecătoreşti prin care s-a dispus extrădarea este suspensiv de executare, cu excepţia dispoziţiilor referitoare la starea de arest provizoriu în vederea predării.

Dispoziţiile enunţate mai sus se aplică în modul corespuzător şi în cazurile în care instanţa

judecătorească se pronunţă cu privire la amînarea extrădării, admiterea sub condiţie a extrădării, consimţămîntul extinderii obiectului extrădării, reextrădarea către un stat terţ. 84 Dacă persoana, a cărei extrădare se cere, în Republica Moldova este pusă sub învinuire într- un proces în curs de urmărire penală sau de judecare a cauzei, ori dacă a fost condamnată pentru

o altă infracţiune decît aceea în legătură cu care se cere extrădarea, executarea extrădării

poate fi amînată pînă la terminarea procesului penal sau pînă la executarea completă a pedepsei stabilite de instanţa naţională ori pînă la eliberarea definitivă înainte de expirarea termenului pedepsei. Dacă amînarea extrădării ar putea atrage împlinirea termenului de prescripţie a cauzei penale sau ar putea aduce prejudicii serioase pentru constatarea faptelor, persoana poate fi extrădată temporar, pe baza unei cereri motivate, în condiţii ce vor fi determinate de comun acord cu partea solicitantă. Persoana extrădată temporar urmează să fie retrocedată îndată după efectuarea acţiunilor procesuale pentru care a fost extrădată. Reieşind din principiul priorităţii instanţei naţionale asupra justiţiabililor săi, în cazul în care persoana, a cărei extrădare se cere, în Republica Moldova este pusă sub învinuire într-un proces în curs de urmărire penală sau de judecare a cauzei, ori dacă a fost condamnată pentru o altă infracţiune decît aceea în legătură cu care se cere extrădarea, executarea extrădării poate fi

83 Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006.

84 Comentariul Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă, Iurie Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic, pagina 727.

53

amînată pînă la terminarea procesului penal sau pînă la executarea completă a pedepsei stabilite de instanţa naţională ori pînă la eliberarea definitivă înainte de expirarea termenului pedepsei. Totodată la soluţionarea cererii de extrădare instanţa urmează să verifice dacă amînarea extrădării nu va atrage după sine împlinirea termenului de prescripţie a cauzei penale pentru infracţiunea pentru care se solicită extrădarea sau dacă amînarea extrădării nu va putea aduce prejudicu serios pentru constatarea faptelor. Dacă în baza unei cereri motivate se constată asemenea situaţii, instanţa va decide extrădarea temporară a persoanei, în condiţii ce vor fi determinate de comun acord cu partea solicitantă. În aşa caz instanţa va condiţiona extrădarea cu indicarea unui anumit termen sau pentru efectuarea anumitor acţiuni procesuale. După efectuarea acestor acţiuni, persoana extrădată temporar urmează să fie retrocedată instanţei statului naţional. 85 În cazul în care extrădarea persoanei este acceptată de către instanţa judecătorească, după intrarea în vigoare a hotărîrii acesteia, Procurorul General sau, după caz, ministrul justiţiei informează statul solicitant sau instanţa internaţională despre locul şi data predării extrădatului, precum şi asupra duratei detenţiei executate în legătură cu extrădarea. Dacă partea solicitantă nu ia în primire persoana extrădată la data fixată pentru predare şi dacă nu s-a solicitat o amînare a extrădării, persoana poate fi pusă în libertate la expirarea termenului de 15 zile de la această dată şi, în orice caz, va fi pusă în libertate la expirarea termenului de 30 de zile, calculat de la data stabilită pentru predare, dacă tratatul bilateral nu prevede condiţii mai benefice pentru această persoană. Extrădarea persoanei pentru aceeaşi faptă după expirarea termenelor menţionate în prezentul articol poate fi refuzată. După întrarea în vigoare a încheierii privind admiterea cererii de extrădare, Procurorul General sau, după caz, Ministrul Justiţiei urmează să informeze partea solicitantă despre locul şi data predării persoanei extrădate, precum şi despre durata deţinerii persoanei în stare de arest în legătură cu extrădare. Dacă partea solicitantă nu preia persoana extrădată la data fixată pentru predare şi dacă nu a solicitat o amînare a extrădării, instanţa va dispune eliberarea persoanei la expirarea termenului de 15 zile de la această dată, iar în caz dacă a parvenit cerere de amînare a predării persoanei, şi totuşi nu a fost preluată persoana, ea va fi pusă în libertate la expirarea termenului de 30 de zile, calculat de la data stabilită pentru predare, dacă tratatul bilateral nu prevede condiţii mai benefice pentru această persoană. O nouă cerere de extrădare a aceleiaşi persoane şi pentru aceeaşi faptă din partea statului solicitant urmează a fi refuzată. 86 În caz de forţă majorăcare împiedică predarea sau primirea persoanei extrădate, statul interesat va informa despre aceasta celălalt stat. Ambele state se vor pune de acord asupra unei noi date de predare. Predarea amînată presupene că, existenţa unui proces penal în Republica Moldova împotriv apersoanei a cărei extrădare se cere sau faptul că această persoană execută o pedeapsă privativă de libertate nu împiedică extrădarea, în aceste cazuri predarea extrădatului poate fi amînată. În caz de amînare extrădarea poate deveni efectivă numai după ce procesul penal a luat sfirşit, iar în caz de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, numai după acesta a fos executată sau considerată ca executată. Predarea persoanei extrădate poate fi amînată şi atunci cînd, în baza unei expertize medicale se constată că suferă de o boală care i-ar putea pune viaţa în pericol. În cazul amînării predării persoanei a cărei extrădare a fost aprobată, instanţa judecătorească emite un mandat de arest provizoriu în vederea extrădării. În cazul în care asupra persoanei extrădate , la momentul admiterii cererii de extrădare, se resfrîng prevederile unui mandat de

85 Comentariul Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă, Iurie Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic, pagina 726.

86 Comentariul Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă, Iurie Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic, pagina 727.

54

arest preventiv sau de executare a pedepsei închisorii emis de organele de drept competente ale Republicii Moldova, mandatul de arest provizoriu în vederea extrădării intră în vigoare la data încetării motivelor care au justificat amînarea. Persoana extrădată poate fi predată temporar în cazul în care statul solicitant face dovada faptului că amînarea predării ar provoca un prejudiciu grav cum ar fi înplinirea prescripţiei, cu condiţia că acestă predare să nu dăuneze desfăşurării procesului penal în curs în Republica Moldova şi ca statul solicitant să dea asigurări că, odată îndeplinite actele procesuale pentru care a fost acordată extrădarea, va remite persoana extrădată. Predarea temporară se aprobă prin încheiere a instanţei judecătoreşti care a judecat în primă instanţă cererea de extrădare. Dacă persoana predată temporar execută o pedeapsă sau o măsură preventivă, executarea se consideră suspendată de la data la care persoana a fost predată autorităţilor competente ale statului solicitant şi pînă la data la care este retrimisă autorităţilor Republicii Moldova. Tranzitul pe teritoriul Republicii Moldova al unei persoane extrădate care nu este cetăţean al Republicii Moldova poate fi acordat în cazul unei infracţiuni ce permite extrădarea conform legislaţiei Republicii Moldova şi cu condiţia respectării ordinii publice. Tranzitul este acordat la cererea statului interesat, formulată şi transmisă conform

dispoziţiilor prevăzute la art. 50 al prezentei legi, la care se anexează cel puţin mandatul de arest preventiv sau mandatul de executare a pedepsei închisorii care a justificat acordarea extrădării. Cererea de tranzit este soluţionată de Procurorul General sau, după caz de ministrul justiţiei. Decizia Procurorului General sau a ministrului justiţiei este comunicată imediat Ministerului Afacerilor Interne pentru organizarea tranzitului persoanei extrădate, precum şi statului solicitant. În cazul tranzitului aerian cînd nu este prevăzută o aterizare pe teritoriul Republicii Moldova, este suficientă o notificare transmisă de autoritatea competentă a statului solicitant Ministerului Justiţiei. În caz de aterizare forţată, această notificare va produce efectele cererii de arest provizoriu în vederea extrădării, iar statul solicitant va adresa de îndată o cerere formală de tranzit. Extrădatul în tranzit rămîne în stare de arest provizoriu în perioada şederii sale pe teritoriul Republicii Moldova. 87 La cererea părţii solicitante, în modul prevăzut pot fi reţinute şi transmise, în măsura permisă de legislaţia naţională:

1) obiectele care pot avea importanţă ca probe în cauza penală pentru care a fost cerută extrădarea; precum şi 2) venitul care a provenit din infracţiunea pentru care se cere extrădarea şi obiectele care se aflau în posesia persoanei, la momentul arestării, sau au fost descoperite ulterior. Obiectele şi venitul menţionate mai sus pot fi transmise chiar şi în cazul în care extrădarea nu poate avea loc din cauza decesului persoanei sau a sustragerii ei de la judecată. Dacă obiectele cerute sînt necesare ca probe într-o altă cauză în procesul penal naţional, transmiterea lor poate fi amînată pînă la terminarea procesului în cauză sau acestea pot fi predate temporar, cu condiţia de a fi restituite. Drepturile asupra acestor obiecte sau valori sînt rezervate Republicii Moldova şi ele vor fi transmise părţii solicitante, cu condiţia terminării procesului penal cît mai curînd posibil şi fără cheltuieli, fiind apoi restituite.Orice stat poate solicita de la un alt stat transmiterea anumitor obiecte sau documente, care au importanţă pentru soluţionarea legală a unei cauze penale, în baza unui tratat internaţional la care sunt parte ambele state sau în bază de reciprocitate. La cererea părţii solicitante instanţa poate dispune fie concomitent cu extrădarea, fie ulterior acesteia, ridicarea şi transmiterea către statul solicitant:

a) obiectele care pot avea importanţă ca probe în cauza penală pentru care a fost cerută

extrădarea persoanei;

b) valorile care au provenit din infracţiune pentru care se cere extrădarea şi care au fost

descoperite fie pînă la extrădare fie ulterior extrădării. Art. 78 din Convenţia CSI enumeră ca

obiecte mijloacele de săvîrşire a infracţiunii, obiectele, dobândite în rezultatul săvîrşirii

87 Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006.

55

infracţiunii sau primite în calitate de recompensă pentru aceasta, sau obiectele pe care infractorul le-a primit în schimbul celor dobândite pe această cale. Aceste obiecte şi valori pot fi transmise chiar şi în cazul în care extrădarea persoanei nu poate avea loc din cauza decesului sau a sustragerii de la judecată. Dacă obiectele cerute sînt necesare ca probe într-o altă cauza în care sînt competente şi organele de urmărire penală sau instanţelor naţionale, transmiterea lor poate fi amânată până la soluţionarea definitivă a cauzei sau pot fi predate temporar cu condiţia de a fi restituite. Drepturile asupra obiectelor sau valorilor transferate altui stat se păstrează după Republica Moldova şi urmează a fi transmise părţii solicitante cu condiţia terminării procesului cât mai curând posibil şi fără cheltuieli, fiind apoi restituite gratuit în Republica Moldova. 88

8.3.3. Solicitarea extrădării de către Republica Moldova Extrădarea unei persoane împotriva căreia instanţa judecătorescă a Republicii Moldova a emis un mandat de arest preventiv sau un mandat de executare a pedepsei închisorii sau căreia i s-a aplicat o masură de siguranţă va fi solicitată statului străin pe al cărui teritoriu persoana a fost localizată. Cererea de extrădare se face în temeiul tratatului internaţional la care Republica Moldova şi statul solicitat sînt părţi sau în temeiul obligaţiilor scrise în condiţii de reciprocitate. În cazul în care nu a fost încheiat un tratat internaţional cu statul soliciatat, înaitarea cererii de extrădare se soluţioneză pe cale diplomatică. Competewnţa de soluţionare a înaintării către autorităţile statului solicitat a cererii de extrădare a unei persoane necondamnate o are Procurorul General. În privinţa unei persoane condamnate, competenţa de înaintare a cererii de extrădare o soluţionează ministrul justiţiei. În privinţa persoanei condamnate care a evadat din locul de detenţie situat pe teritoriul Republicii Moldova, în cazul în care, pentru evadare, a fost pornită urmărirea penală, Procuratura Generală va solicita extrădarea atît pentru tragere la răspundere penală, cît şi pentru executare. În cazul în care urmărirea penală nu este pornită, Ministerul Justiţiei va cere extrădarea în vederea executării părţii neexecutate din pedeapsă. Cererea de extrădare se prezintă, de către organele care au iniţiat procedura de extrădare, Procuraturii Generale, sau după caz, Ministerului Justiţiei în două exemplare, unul în limba de stat a Republicii Moldova, altul cu traducere în limba statului solicitat sau în orice altă limbă, potrivit prevederilor sau rezervelor formulate la tratatul internaţional aplicabil. În caz de urgenţă, dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru a solicita extrădarea, organele competente ale Republicii Moldova pot solicita, înaite de formularea unei cereri formale de extrădare, arest provizoriu în vederea extrădării persoanei date în urmărire internaţională în baza unui mandat de arest preventiv sau de executare a pedepsei închisorii emis de instanţa judecătoarească competentă. Cererea de arest provizoriu în vederea extrădării este formulată de autoritatea emitentă a mandatului de arest preventiv sau de executare a pedepsei închisorii şi se trimite direct Procuraturii Generale sau Ministerului Justiţiei, sau prin intermediul Biroului Naţional Central Interpol în Republica Moldova care are obligaţia de a o difuza pe canalele Organizaţiei Internaţional a Poliţiei Criminale. Persoana extrădată adusă în Republica Moldova va fi predată de urgenţă administraţiei penitenciare sau organului competent. Dacă a fost condamnată în lipsa ei, persoana extrădată va fi rejudecată, la cerere, cu respectarea drepturilor prevăzute de legislaţia procesuală-penală. Dacă, prin hotărîre judecătorească, persoana extrădată a fost condamnată pentru săvîrşirea mai multor infracţiuni, fiind dispus cumulul de pedepse, iar statul solicitat a acceptat extrădarea numai pentru o singură infracţiune, sau pentru mai puţine din cele cumulate, Ministerul Justiţiei adresează instanţei judecătoreşti emitente a hotărîrii de condamnare solicitarrea de-a disjunge

88 Comentariul Codului de procedură penală al Republicii Moldova, Igor Dolea, Dumitru Vîzdoagă, Tatiana Vîzdoagă, Iurie Sedleţchi, Valeria Ştirbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Editura Cartier Juridic. Codul de procedură penală a Republicii Moldova, art.550.

56

pedepsele stabilite prin hotărîrea judecătorească iniţială şi de a dispune asupra modului de executare a pedepselor în vederea respectării regulii specialităţii. 89 Dacă statul solicitat suspendă examinarea cererii de extrădare, organul naţional care a iniţiat procedura de extrădare va fi informat de autorităţile centrale şi după expirarea termenului de suspendare , va înainta repetat materialele necesare extrădării. În cazul în care statul solicitat refuză extrădarea solicitată, Republica Moldova va cere transmiterea procedurilor penale sau recunoaşterea sau executarea hotărîrii judecătoreşti în conformitate cu prezenta lege. Cheltuielile de tranzit le suportăstatul solicitant. 90 În încheiere putem adăuga că extrădarrea este procedura menită să ducă la o scădere a fenomenului infracţionalitaţii şi anume al caracterului ei internaţional, fiind de mare ajutor în practica de drept a statelor.

8.4. Supravegherea transfrontalieră Cu excepţia cazurilor cînd există dispoziţii contrare în tratatul internaţional aplicabil în relaţia cu un stat străin, reprezentanţii organului de urmărire penală al unui stat, care, în cadrul unei urmăriri penale, supraveghează pe teritoriul altui stat o persoană presupusă a fi participat la săvîrşirea unei infracţiuni care permite extrădarea sau o persoană faţă de care există motive serioase a se crede că poate duce la identificarea sau localizarea presupusului participant la săvîrşirea infracţiunii, sînt autorizaţi, în baza unei cereri prealabile de asistenţă juridică, să continue această supraveghere pe teritoriul Republicii Moldova. La cerere, supravegherea poate fi exercitată de autorităţile competente ale Republicii Moldova. Cererea de asistenţă juridică prevăzută la alin.(1) se adresează Procuraturii Generale. În caz de urgenţă, dacă nu poate fi solicitată autorizarea prealabilă a Republicii Moldova, reprezentanţii organelor de urmărire penală străine ce acţionează în cadrul urmăririi penale sînt autorizaţi să continue pe teritoriul Republicii Moldova supravegherea unei persoane bănuite că a comis una din faptele enumerate mai sus, în următoarele condiţii:

a) trecerea frontierei de stat a Republicii Moldova va fi comunicată imediat, în timpul

supravegherii, Procuraturii Generale prin intermediul Poliţiei de Frontieră din subordinea

Ministerului Afacerilor Interne;

b) cererea de asistenţă juridică, prevăzută la alin.(1), în care sînt expuse motivele ce

justifică trecerea frontierei fără autorizaţie prealabilă va fi transmisă fără întîrziere. Supravegherea prevăzută la alin.(1) şi (3) poate fi efectuată în următoarele condiţii:

a) reprezentanţii observatori ai organelor de urmărire penală străine trebuie să respecte

dispoziţiile legislaţiei Republicii Moldova, inclusiv ale prezentului articol;

b) în afară de cazurile prevăzute la alin.(3), în timpul supravegherii, reprezentanţii

observatori ai organelor de urmărire penală străine vor avea asupra lor un document care să ateste că le-a fost acordată permisiunea;

c) reprezentanţii observatori ai organelor de urmărire penală străine trebuie să justifice

calitatea lor oficială;

d) reprezentanţii observatori ai organelor de urmărire penală străine pot purta, în timpul

supravegherii, armă de serviciu, a cărei utilizare este interzisă, cu excepţia cazului de legitimă

apărare;

e)

pătrunderea în domiciliul unei persoane şi în alte locuri inaccesibile publicului este

interzisă;

f)

reprezentanţii observatori ai organelor de urmărire penală străine nu pot reţine sau

aresta persoana supravegheată;

g) orice operaţiune va face obiectul unui raport, care va fi prezentat organelor competente

ale Republicii Moldova;

89 Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006.

90 Legea Republicii Moldova privind asistenţa juridică internaţională în materie penală din 01.12.2006, articolul 81-

82.

57

h) autorităţile statului căruia îi aparţin reprezentanţii observatori ai organelor de urmărire penală ale acestui stat, la cererea autorităţilor Republicii Moldova, contribuie la desfăşurarea în bune condiţii a urmăririi penale ce urmează operaţiunii la care au participat. Supravegherea poate avea loc doar la infracţiuni considerate drept grave, deosebit de grave şi excepţional de grave, conform Codului penal al Republicii Moldova.

SUBIECTUL 9. TRANSFERUL PROCEDURILOR PENALE

9.1. Preluarea de către autoritățile centrale a Republicii Moldova a urmăririi penale și

a cauzelor penale aflate în faza judiciară a procesului penal;

9.2.

Transmiterea procedurilor represive către autoritățile străine.

9.1.

Preluarea de către autoritățile centrale a Republicii Moldova a urmăririi penale și

a cauzelor penale aflate în faza judiciară a procesului penal; Creşterea continuă a criminalităţii în Europa a condus la consolidarea unor atitudini şi acţiuni concrete din partea statelor membre ale Consiliului Europei, avînd drept scop combaterea criminalităţii cu elemente de extraneitate, sau transnaţionale. Unele dintre aceste acţiuni sau materializat în elaborarea şi adoptarea unor convenţii, inclusiv, a Convenţiei europene privind transferul de proceduri în materie penală, adoptată la Strasbourg la 15 mai 1972 ş.a. În contextul instituţiei examinate este de menţionat că Convenţia referitoare la transferul de proceduri în materie penală reprezintă un instrument european în baza căruia statele membre, în temeiul încrederii reciproce, organizează urmărirea infracţiunilor la nivel internaţional, cu scopul pedepsirii tuturor celor ce au săvîrşit infracţiuni şi pentru evitarea riscurilor care pot apărea ca rezultat al unor conflicte de competenţe Transferul de proceduri оn materie penalг poate fi definit ca acea formă de cooperare judiciară internaţională în materie penală pin care, la cererea unui stat (solicitant), un al stat (solicitat) preia exercitarea urmăririi penale sau a judecăţii împotriva unei persoane acuzată de săvîrşirea unei infracţiuni pe teritoriul statului solicitant,daca statul solicitat are competenţa de a exercita urmărirea,potrivit unuia din principiile aplicării legii penale în spaţiu. Transferul procedurii penale poate fi solicitat numai dacă statul solicitat are competenţa de jurisdicţie în cauză sau extrădarea nu poate fi solicitată ori,în cazul în care s-a solicitat extrădarea,cererea a fost respinsă. Transferul procedurii penale se solicită de organul de urmărire penală competent,daca procedura se referă la activitatea de urmărire penală,sau de către instanţa pe rolul căreia se află cauza în primă instanţă,dacă procedura se referă la activitatea de judecată.Cererea de transfer al procedurii penale este formulată în baza încheierii prin care instanţa competentă dispune motivat transferul.în acest sens,instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă sau instanţa pe rolul căreia se află cauza,după caz,verifică dacă sînt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune transferul procedurii penale. Încheierea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare,pentru cei prezenţi sau de la comunicare,pentru cei lipsă.încheierea prin care se dispune transferul procedurii,suspendă termenul de prescripţie a răspunderii penale,precum şi continuarea procedurii penale începute,sub rezerva actelor şi demersurilor cu caracter urgent. Esenţa şi originile acestei forme de cooperare judiciare se regăsesc în adagiul aut dedere,aut judiciare.Principiul enunţat de acest adagiu este unul simplu:fie predai,fie urmăreşti.Cu alte cuvinte,dacă un stat refuză să acorde extrădarea unei persoane,trebuie să îşi asume,la cererea statului solicitant,obligaţia de a solicita urmărirea sau judecata faţă de persoana respectivă. După cum s-a mai menţionat anterior,o regulă (în zilele noastre mult atenuantă) în materia extrădării era şi aceea a neextrădării propriilor cetăţeni,specifică mai ales statelor care aparţin sistemului de drept continental. De asemenea, pot exista şi alte motive pentru care extrădarea nu poate fi acordată. Sau, nu se poate accepta ca o persoană care a săvîrşit o infracţiune să nu fie trasă la răspundere penală.în aceste situaţii,mai ales în cazul refuzului extrădării propriilor cetăţeni,singura alternativă,o constituie preluarea urmăririi penale sau a judecăţii ori preluarea

58

executării pedepsei.Întrucît preluarea executării pedepsei este reglementată distinct,chiar dacă şi executarea este o fază a procedurii,aici vom aborda noţiunea de „transfer al procedurii penale„ consacrată pe plan internaţional,care are în vedere doar faza de urmărire şi cea de judecată. Principiul aut dedere,aut judiciare este prevăzut în orice tratat de extrădare sau cu dispoziţii referitoare la extrădare modema.De exemplu,în art.6 alin (2) din Convenţia europeană de extrădare,adoptată la Paris la 13 decembrie 1957,se prevede că dacă partea solicitată nu-şi trădează propriul resortisant,ea va trebui,la cererea părţii solicitante,să supună cauza autorităţilor competente,astfel încît să se poată exercita urmăririi judiciare,dacă este cazul. Cererea este elementul esenţial pentru existenţa transferului de proceduri.Prin cerere se exprimă voinţa statului solicitant de exercita propria jurisdicţie şi a delega cauza penală autorităţilor competente ale statului solicitat.în absenţa unei cereri,chiar dacă statul care refuză extrădarea pe motivul cetăţeniei începe din oficiu urmărirea faţă de persoana în cauză,nu se mai poate face vorbire de un transfer al procedurii,pentru că statul pe teritoriul căruia s-a săvîrşit fapta nu a înţeles nici un moment să renunţe la jurisdicţia sa asupra faptei şi persoanei în cauză şi va insista în obţinerea extrădării dacă persoana va fi localizată într-un alt stat sau o va urmări în cazul în care persoana va reveni de bună voie pe teritoriul acelui stat. Ca expresie a principiul non bis in idem,art.3 din Convenţie prevede dreptul statelor semnatare de a renunţa la angajarea unor proceduri în conformitate cu propria legislaţie în condiţiile în care făptuitorul este urmărit penal pentru aceeaşi infracţiune de către autorităţile altei părţi contractante.Orice decizie de renunţare la procedură este provizorie,însă doar pînă la pronunţarea unei hotărîri definitive într-un alt stat membru la convenţie. Procedura de transfer este reglementată în secţiunea a 2-a din Titlul III al Convenţiei.

In primul rînd,cum am arătat deja,trebuie să existe o cerere,cu precizarea că ea va fi formulată în scris. Cererea se transmite între Ministerele de Justiţie ale Statelor Părţi,cu excepţia cazului în care prin alte tratate s-ar prevedea comunicarea directă de către autoritătile statului solicitant către cele ale statului solicitat. In cazuri urgente, cererile şi comunicările necesare aplicării convenţiei pot fi trimise prin intermediul Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale (Interpol). În temeiul art.17 din Convenţie,este prevăzut că,în ipoteza în care cererea de transfer de procedură se întemeiază exclusiv pe prevederile art.2 din convenţie,statul solicitat trebuie să informeze persoana acuzată despre formularea cererii de către statul solicitant cu scopul de a permite acesteia să îşi expună poziţia mai înainte de a se lua o hotărîre cu privire la admiterea sau respingerea cererii. La art.18 alin.(l) se prevede că traducerea documentelor necesare în aplicarea convenţiei nu este necesară şi că aceste documente sunt scutite de formalităţile de legalizare. Alineatul (2) al aceluaiaşi articol dă însă posibilitatea oricărui stat contractant ca, în momentul semnării sau depunerii instrumentului său de ratificare, printr-o declaraţie, să îşi rezerve dreptul ca documentele sus menţionate să fie transmise însoţite de o traducere, posibilitate de care au profitat desigur toate statele, care au cerut fie traducerea în limba lor, fie în una din limbile oficiale ale Consiliului Europei. În ceea ce priveşte fondul cererii de transfer, convenţia stipulează că în cazul în care o persoană este suspectată de a fi comis o infracţiune potrivit legii unei părţi contractante, acel stat poate solicita altei părţi contractante să înceapă urmărirea în cazurile şi conform condiţiilor prevăzute de convenţie. Articolul 7 din convenţie reglementează un principiu cunoscut în materia asistenţei judiciare internaţionale, şi anume dubla incriminare a faptelor. Astfel, urmărirea nu poate fi exercitată în statul solicitat decît atunci cînd fapta în legătură cu care s-a solicitat începerea urmăririi ar fi infracţiune în cazul comiterii pe teritoriul acestui stat şi cînd autorul ar fi pasibil de o condamnare şi în baza legilor acestui stat. O menţiune specială se acordă infracţiunilor comise de persoane învestite cu funcţii publice în statul solicitant sau infracţiuni săvîrşite cu privire la o persoană învestită cu o funcţie publică, o instituţie publică sau un bun cu caracter public. Astfel, calitatea conferită potrivit legislaţiei

59

statului solicitant va fi recunoscută ţi în statul solicitat. Convenţia enumeră în art.8 cazurile în care o parte contractantă poate solicita altui stat membru să înceapă urmărirea:

a) acuzatul are reşedinţa obişnuită în statul solicitat;

b) acuzatul este cetăţean al statului solicitat sau acesta este statul său de origine;

c) acuzatul execută sau urmează să execute o pedeapsă privativă de libertate în statul solicitat;

d) acuzatul face obiectul în statul solicitat al unei urmăriri juduciare pentru aceeaşi infracţiune sau pentru alte infracţiuni;

e) dacă se consideră că transferul urmăririi este justificat prin interesul de a descoperi adevărul şi, mai ales, dacă elementele de probă cele mai importante se găsesc în statul solicitat;

f) dacă se consideră că executarea unei eventuale condamnări în statul solicitat este susceptibilă să amelioreze posibilităţile de reintegrare socială a condamnatului;

g) dacă se consideră că prezenţa acuzatului la audieri nu poate fi asigurată în statul solicitat;

h) dacă statul solicitant consideră că nu este în măsură să execute o eventuală condamnare,

chiar atunci cînd are calea extrădării, şi că statul solicitat este în măsură să o facă. Se observă că enumerarea este exemplificativă şi nu trebuie înţeleasă în sensul că este necesară îndeplinirea cumulativă a tuturor cazurilor de la lit.

a) la lit. h).

Articolul 9 din convenţie reglementează principiul potrivit căruia soluţionarea cererii de

transfer de procedură se face în conformitate cu legislaţia internă a statului solicitat. Motivele obligatorii de refuz al cererii sunt următoarele:

a) cererea nu este conformă cu dispoziţiile art.6 alin.(l) şi ale art.7alin.(l);

b) exercitarea urmăririi este contrară dispoziţiilor art.35 din convenţie (care instituie regula non bis in idem - nici o persoană nu poate fi condamnată de două ori pentru aceeaşi faptă);

c) la data menţionată pe cerere prescripţia este împlinită în statul solicitant,în

conformitate cu legislaţia acestuia. Aceste motive de refuz obligatoriu conduc la revocarea acceptării cererii, dacă sunt descoperite

după ce s-a emis o decizie de a admite solicitarea unui alt stat. Motivele de refuz opţional al cererii sunt următoarele:

a) se consideră că motivul pe care se întemeiază cererea în aplicarea art.8 nu este justificat;

b) acuzatul nu are reşedinţa obişnuită în statul solicitat;

c) acuzatul nu este cetăţean al statului solicitat şi nu avea reşedinţa obişnuită pe teritoriul acestui stat în momentul comiterii infracţiunii;

d) se consideră că infracţiunea în legătură cu care se solicită urmărirea are caracter politic sau este o infracţiune pur militară sau pur fiscală;

e) se estimează că există motive serioase să se creadă că cererea de urmărire este determinată din considerente de rasă, naţionalitate sau opinii politice;

f) dacă propria lege este deja aplicabilă faptei şi, conform acestei legi, acţiunea publică este prescrisă la momentul primirii cererii;

g) dacă competenţa statului se bazează exclusiv pe prevederile art.2 din convenţie şi, în momentul primirii cererii, acţiunea publică este prescrisă, luîndu-se în considerare prelungirea cu 6 luni a termenului de prescripţie;

h) fapta s-a comis în afara teritoriului statului solicitant;

i) urmărirea este contrară angajamentelor internaţionale ale statului solicitat;

j) urmărirea este contrară principiilor fundamentale ale ordinii juridice din statul solicitat;

k) statul solicitant a încălcat o regulă de procedură prevăzută în convenţie.

Se mai prevede că acceptarea cererii poate fi revocatг,dacă:

a) este evident că prezenţa acuzatului nu poate fi asigurată pentru audiere în statul

60

solicitat sau că o eventuală condamnare nu poate fi executată în acel stat;

b) unul dintre motivele de refuz opţional prevăzute de art. 11 este descoperit înainte de începerea judecării cauzei în primă instanţă;

c) statul solicitant este de acord.

Principalul efect al formulării cererii de transfer de procedură în statul solicitant constă în aceea că acest stat nu mai poate să procedeze la urmărirea persoanei pentru fapta care a motivat cererea sau să mai execute o hotărîre pronunţată anterior. Statul solicitant îşi recapată dreptul de urmărire şi de executare dacă statul solicitat nu dă curs cererii in cazurile prevăzute de art. 10 şi 11 din convenţie, precum şi dacă statul solicitat revocă acceptarea în cazurile prevăzute de art. 12 din convenţie. De asemenea, statul solicitant reia dreptul de urmărire în situaţia în care îşi retrage cererea mai înainte ca statul solicitat să îl informeze cu privirea la hotărîrea adoptată. Principalul efect al cererii de transfer de procedură în statul solicitat constă în faptul că Autorităţile acestui stat devin competente să procedeze la urmărirea persoanei pentru fapta indicată în cerere. Un aspect foarte important vizează prescripţia urmăririi penale. Astfel, în convenţie se prevede că termenul de prescripţie atît în statul solicitant, cît şi în statul solicitat se prelungeşte cu 6 luni. Orice act întrerupător de prescripţie valabil întocmit în statul solicitant are aceleaşi efecte în statul solicitat şi invers. De asemenea, se impune sublinierea că sancţiunea aplicabilă infracţiunii deduse urmăririi din cererea de transfer este prevăzută de legislaţia internă a statului solicitant. în cazul în care competenţa statului solicitat se bazaează excclusiv pe prevederile art.2 din convenţie, pedeapsa aplicabilă nu poate fi mai severă decît cea prevăzută de legea statului solicitant. Se mai prevede că orice act de procedură îndeplinit în statul solicitant în conformitate cu reglementările sale interne are aceeaşi valoare în statul solicitat ca şi cum ar fi fost îndeplinit de către autorităţile acestui stat. Convenţia reglementează şi posibilitatea că statul solicitat să ia, la cererea statului solicitant, o serie de măsuri provizorii. Cea mai importantă dintre acestea o reprezintă o arestare preventivă. Măsura arestării preventive poate fi dispusă, potrivit art.27 dacă:

a) legea statului solicitat autorizează detenţia preventivă pentru infracţiunea respectivă

b) există motive să se creadă că învinuitul va dispărea sau va crea un pericol de distrugere a

probelor. în cererea de arestare preventivă se va menţiona existenţa unui mandat de arestare sau a oricărui act avînd aceeşi forţă emis în conformitate cu legea statului solicitant,se va face o descriere a situaţiei de fapt şi a textului legal aplicabil şi vor fi transmise date de identificare cît mai precise ale învinuitului. O persoană arestată preventiv în temeiul convenţiei poate să fie eliberată dacă statul solicitat

nu a primit cererea de urmărire în termen de 18 zile de la data arestării. Mai mult, măsura încetează şi în cazul în care în documentele care însoţesc cererea de urmărire nu au fost primite de către statul solicitat într-un termen de 15 zile de la primirea cererii de urmărire. Ca şi în materia extrădării, măsura încetează de drept la expirarea unui termen de 40 de zile de la luarea ei dacă statul solicitat nu primeşte cererea de urmărire şi documentele în sprijinul acesteia. Republica Moldova a formulat următoarele declaraţii:

- In baza art.13 paragraful 3, Republica Moldova declară că toate cererile formulate în faza de urmărire penală vor fi adresate Procuraturii Generale, iar cele în faza de judecată vor fi adresate Ministerului Justiţiei. - In baza art. 18 paragraful 2, Republica Moldova declară că cererile formulate în temeiul

61

prezentei convenţii şi documentele anexate vor fi trimise autorităţilor Republicii Moldova însoţite de o traducere în limba moldovenească sau în una dintre limbile oficiale ale Consiliului Europei.

- In baza art.40 paragraful 1, Republica Moldova declară că, pînă la restabilirea deplină a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, prevederile convenţiei se vor aplica doar pe teritoriul controlat efectiv de autorităţile Republicii Moldova.

- In baza art.4l paragraful 1, Republica Moldova declară că:

va refuza o cerere de urmărire, dacă apreciază că infracţiunea are un caracter pur religios, conform lit.a) din anexa nr. 1;

- va refuza o cerere de urmărire pentru o faptă a cărei sancţionare, conform propriei legislaţii, este de competenţa exclusivă a unei autorităţi administrative, conform lit.b) din anexa nr. 1;

- nu va aplica preve