Sunteți pe pagina 1din 1

Și "popii" plâng câteodată...

Dragii mei,

Vă scriu la ceas de seară pentru că abia acum mi-am stăpânit emoțiile. Astăzi, după 2
luni, în curtea Bisericii, deși am scos mai toate scaunele, nu am fost pregătiți și pentru
lacrimile care au curs.
Bineînțeles că au fost insuficiente locurile pregătite și pe un vânt care te tăia, printre
lacrimi, un "popă" a dat Binecuvântarea mare : "Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a
Fiului și a Sfântului Duh" iar 4 băieți au răspuns într-o armonie venită parcă dintr-o altă lume
( Așa să fie, adică Amin!).
Preasfințitul Părinte Ignatie spunea că acum când se slujește afară toată România
devine o mare Biserică, o Catedrală a Neamului. Adevărat a grăit. Cum in Biserică totul se
supune lui Dumnezeu, după primele momente ale slujbei dintr-o dată și vântul s-a oprit și
frigul parcă s-a îndepărtat.
Toată Sfânta Liturghie indiferent la care te uitai, simțeai cum îți roiesc lacrimile, ție ca
preot de bucurie că îi vezi și lor de bucurie că sunt alături în rugăciune.
Am văzut bătrână de 85 de ani adusă de braț care pur și simplu a refuzat să se așeze pe
scaun și toată slujba s-a sprijinit în baston cu mâna stânga iar mâna dreaptă nu s-a oprit din
făcut Sfinte Cruci și ștergând din când în când lacrimile care ii curgeau. Am văzut bărbați
ștergând ochii și copii care nu înțelegeau de ce plâng părinții lor, dar mai presus de orice am
văzut ( deși nu este pentru prima dată) și un preot plângând.
Să știți că și preoții plâng și chiar dacă mulți nu o fac fizic, sufletește se jelesc la
propriu în fiecare Liturghie pentru că se știu nevrednici de taină și mai ales se știu temători de
Dumnezeu. "Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele
dinlăuntru ale mele. Dă-mi, Hristoase, picături de lacrimi, care să-mi curăţească necurăţia
inimii mele... "
Să știți că în aceste două luni preoții i-au spus TOTUL lui Dumnezeu și i-au spus cu
lacrimi grele, iar astăzi i-au mulțumit tot cu lacrimi că nu au mai stat înaintea Lui singuri!
Nu vă spun nimic din predica de astăzi.. Doar că preoții au plâns, cu lacrimi grele...

S-ar putea să vă placă și