Sunteți pe pagina 1din 3

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ

pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.147/2020 privind acordarea


unor zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor, în situaţia limitării sau suspendării
activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ şi în unităţile
de educaţie timpurie antepreşcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 și pentru
completarea art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin
destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea
coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă

Având în vedere faptul că, pe termen scurt, provocarea cea mai importantă rămâne combaterea şi
limitarea efectelor crizei COVID-19 asupra sănătăţii şi economiei, fapt care impune adoptarea unor
măsuri de redresare economice şi de sprijinire a populaţiei,
întrucât, în perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă, au fost adoptate măsuri în acord cu
schimbările înregistrate astfel încât impactul negativ asupra cetăţenilor să fie cât mai redus,
luând în considerare necesitatea protecţiei sociale a cetăţenilor ca urmare a efectelor răspândirii
coronavirusului SARS-CoV-2,
având în vedere faptul că sumele acordate în baza art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului
nr.132/2020, vizau doar angajatorii ai căror angajați au efectuat cel puțin 15 zile în regim de
telemuncă, în perioada stării de urgență și care au respectat prevederile legale privind transmiterea de
date privind elementele raportului de muncă în Registrul electronic de evidență a salariaților
(REVISAL),
având în vedere reglementările cuprinse în art. 38 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri
pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, cu
privire la posibilitatea limitării sau suspendării activităţilor didactice ce presupun prezenţa efectivă a
copiilor la cursuri, precum și ale Ordinului comun al ministrului educației și cercetării și ministrului
sănătății nr. 5487/1494/2020 din 31 august 2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii
în cadrul unităților/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea
îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2
luând în considerare situaţia epidemiologică din România şi riscul asupra sănătăţii populaţiei,
ţinând cont de faptul că neadoptarea unor măsuri urgente, cu caracter excepţional, pe de o parte
ar putea afecta sănătatea copiilor şi siguranţa acestora în lipsa părinţilor care să îi supravegheze pe
perioada suspendării cursurilor sau închiderii unităţilor de învăţământ şi ar creşte riscul transmiterii
comunitare a coronavirusului SARS-CoV-2, iar pe de altă parte ar conduce la posibilitatea ca unii
angajatori să beneficieze de măsuri acordate în mod necuvenit aceștia nerespectând obligațiile ce le
revin potrivit prevederilor legale privind transmiterea de date în REVISAL
aceste elemente vizează un interes public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei
reglementare nu poate fi amânată şi care impune adoptarea de măsuri imediate prin ordonanţă de
urgenţă.

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. I - Ordonanța de urgență a Guvernului nr.147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru
părinţi în vederea supravegherii copiilor, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care
presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie timpurie
antepreşcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I nr. 790 din 28 august 2020, se modifică și se completează, după cum urmează:
1. La articolul 1, după litera b) a alineatului (2), se introduce o nouă literă c), cu următorul
cuprins:
”c) părintele nu se află în situația prevăzută de art. 17 din Legea nr. nr.55/2020 privind unele
măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările
ulterioare .”

2. Alineatul (5) al articolului 2 se modifică și va avea următorul cuprins:


”(5) Angajatorul este obligat să acorde zilele libere dacă angajatul solicită acest drept în baza
prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă și nu își desfășoară activitatea în regim de telemuncă sau
muncă la domiciliu.

3. După alineatul (3) al articolului 6 se introduce un nou alineat alin.(4), cu următorul


cuprins:
” (4) Listele prevăzute la alin.(1) lit.a) se transmit prin Sistemul Informatic Integrat al Învățământului
din România, pe baza unui protocol încheiat între Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă
și Ministerul Educației și Cercetării. ”

4. După articolul 8 se introduce un nou articol 81, cu următorul cuprins:


”Art. 81 – (1) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică și pentru scenariul 2 ”Participarea
zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a
XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie şi Revenirea parţială (prin rotaţie de 1 -
2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor
normelor de protecţie”, precum și pentru scenariul 3 ” Participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la
activităţi/lecţii online” prevăzute în Anexa 1 – GHIDUL privind măsurile sanitare şi de protecţie în
unităţile de învăţământ preuniversitar în perioada pandemiei COVID-19 la Ordinul comun al
ministrului educației și cercetării și ministrului sănătății nr. 5487/1494/2020 din 31 august 2020 pentru
aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităților/instituţiilor de învăţământ în condiţii
de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările
și completările ulterioare.
(2) Pe durata aplicării scenariilor prevăzute la alin.(1), zilele libere se acordă pe toată perioada
prevăzută de hotărârea Consiliului județean pentru situații de urgență/Consiliului Municipiului
București pentru situații de urgență.
(3) Acordarea zilelor libere în situația prevăzută la alin.(1) se face pe perioada stării de alertă
instituită potrivit Legii nr.55/2020, cu modificările ulterioare .”

Art. II – După alineatul (5) al articolului 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020
privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice
determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii
ocupării forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României nr.720 din 10 august 2020, se
introduce un nou alineat, alin.(6), cu următorul cuprins:
” (6) Suma prevăzută la alin. (1) se acordă, în ordinea prevăzută la alin.(2) angajatorilor care au
transmis în termenul legal prevăzut la art.4 alin.(2) din Hotărârea Guvernului nr.905/2017 privind
registrul general de evidenţă a salariaţilor, datele privind elementele raportului de muncă prin care s-a
stabilit desfășurarea activității în regim de telemuncă.”

PRIM MINISTRU
LUDOVIC ORBAN

S-ar putea să vă placă și