CURS 2

CEREREA, OFERTA SI ECHILIBRUL PIETEI

Ştiinţa economică studiază comportamentul oamenilor în activitatea de alocare optimă a

resurselor limitate. Puţini dintre noi conştientizează că, atunci când mergem la piaţă şi negociem
preţul cartofilor sau a altor produse, avem un comportament economic. La fel atunci când intrăm
într-un magazin şi ne place o pereche de pantofi, dar nu o cumpărăm pentru că apreciem că preţul
este prea mare, sau când ne bucurăm de o reducere cu ocazia lichidării stocurilor. Acest
comportament economic aparţine consumatorului raţional, care caută să-şi maximizeze satisfacţia
cu venitul de care dispune. Capitolul care urmează abordează consumatorul în calitatea sa de
purtător al cererii de bunuri şi servicii exprimate pe piaţă.

1. Ce este cererea? Legea cererii.

Cererea individuală exprimă relaţia dintre cantitatea dintr-un bun economic pe care un
consumator doreşte şi poate să o achiziţioneze într-o perioadă determinată de timp şi preţul
acelui bun. Dacă însumăm cererile individuale referitoare la un anumit bun, obţinem cererea
pieţei. Scurta definiţie anterioară evidenţiază câteva aspecte importante ale cererii, şi anume:
- cererea nu este sinonimă cu cantitatea cerută, ci este o relaţie între un set determinat de cantităţi
corespunzătoare unor niveluri determinate de preţ; ea arată cât se cere dintr-un bun la un anumit
preţ, toate celelalte variabile considerându-se constante;
- cererea evidenţiază cantitatea dintr-un bun pe care consumatorul doreşte şi are capacitatea
financiară să o cumpere; dacă, de exemplu, doriţi o limuzină BMW, dar nu aveţi bani să o
cumpăraţi, nu sunteţi o componentă a cererii pe piaţa acestor autoturisme;
- cererea este o variabilă de flux, în sensul că se manifestă pe o anumită perioadă de timp: zi,
săptămână, lună e.t.c..
Un exemplu de cerere individuală este următorul:

Tab. 1. Cererea săptămânală de cafea a unui consumator individual

Preţ (lei) Cantitate cerută (număr cafele)

4 5
3 7
2 10
1,5 14
1 15

În acest exemplu nu este o întâmplare că pe măsură ce preţul scade, cantitatea cerută creşte.
Relaţia inversă dintre preţ şi cantitatea cerută poartă numele de legea cererii. Există mai multe
explicaţii pentru acţiunea acestei legi. În primul rând, este logic să presupunem că oamenii vor
dori să cumpere mai mult dintr-un bun care se ieftineşte. De cele mai multe ori ne dorim mai
multe perechi de pantofi, mai multe autoturisme ş.a. decât ne permitem să cumpărăm. Preţul este
o barieră importantă în calea accesului la bunurile economice. Atunci când această restricţie se
relaxează, probabil că vom cumpăra mai mult. În al doilea rând reducerea preţului este resimţită
de consumator ca o creştere a venitului real, astfel că acesta va consuma mai mult pentru a-şi
maximiza satisfacţia (efect de venit). În plus, el va fi tentat să înlocuiască bunurile ale căror preţuri
nu s-au modificat cu bunul ieftinit, ceea ce va mări din nou cantitatea consumată (efect de
substituţie). Nu în ultimul rând, legea cererii se explică prin acţiunea legii utilităţii marginale
descrescătoare, potrivit căreia pe măsură ce se consumă tot mai mult dintr-un bun, utilitatea
marginală scade, deci consumatorul va fi dispus să plătească din ce în ce mai puţin pe acel bun.
Pe baza tabelului de mai sus poate fi construită curba cererii:
P
4

1
Q
5 15
Graf.1: Curba cererii

Pornind de la cererea individuală, poate fi construită curba cererii pieţei, care însumează
cantităţile cerute de ansamblul consumatorilor de pe o anumită piaţă. Cererea totală se obţine
adunând cantităţile pe care fiecare consumamtor ar dori să le consume la diferite niveluri ale
preţului. De exemplu, să presupunem că pe piaţa bunului X există numai patru consumatori: A,
B, C şi D. Cantitatea cerută de aceşti consumatori în funcţie de preţ se prezintă astfel:

Tab. 2. Cererea individuală pe piaţa bunului X

Preţ Cantitate cerută de Cantitate cerută de Cantitate cerută de Cantitate cerută de
(u.m.) A B C D
1 10 20 15 30
2 5 15 10 20
3 3 10 5 15

Cererea totală va arăta astfel:

Tab. 3. Cererea totală pentru bunul X

Preţ (u.m.) Cantitate cerută (buc.)

1 75
2 50
3 33

Puteţi observa din nou acţiunea legii cererii: cu cât preţul este mai mare, cantitatea cerută
este mai mică. Creşterea cantităţii consumate atunci când preţul scade şi reducerea sa când preţul
creşte poartă numele de extinderea, respectiv contracţia cererii.
 Creşterea şi reducerea cererii sunt determinate de alţi factori decât preţul, factori care poartă
numele de condiţiile cererii.

2. Condiţiile cererii

Până acum am studiat modificarea cantităţii cerute numai în funcţie de modificarea

preţului, considerând constante toate celelalte variabile care pot afecta comportamentul
consumatorilor. Există însă o serie de factori care exercită o influenţă puternică asupra cererii,
dintre care cei mai importanţi sunt:
a) Veniturile consumatorilor. În general, atunci când veniturile lor cresc, consumatorii cumpără
mai mult, iar când veniturile scad, cumpără mai puţin. Bunurile a căror cerere creşte când
veniturile cresc şi scade în situaţia inversă se numesc bunuri normale şi deţin cea mai mare
pondere în totalul mărfurilor. Alături de acestea există şi bunuri inferioare a căror cerere se află
în relaţie inversă cu venitul: scade când creşte venitul şi creşte când venitul scade. Exemple de
astfel de bunuri sunt pâinea, fasolea, cartofii, îmbrăcămintea second-hand e.t.c..
b) Preferinţele consumatorilor. O modificare a gusturilor consumatorilor în favoarea unui
produs va determina o creştere a cererii pentru produsul respectiv şi invers. Firmele investesc
sume mari de bani în publicitate tocmai pentru a orienta preferinţele consumatorilor în favoarea
a ceea ce produc. De asemenea firmele care rezistă pe piaţă o perioadă îndelungată sunt cele care
îşi înoiesc continuu produsele, deoarece apariţia produselor noi, mai performante, diminuează
puternic cererea pentru produsele deja existente.
c) Numărul consumatorilor influenţează direct cererea. De exemplu, reducerea natalităţii în
România determină o reducere a cererii de îmbrăcăminte pentru copii. Reducerea barierelor
tarifare la importul de autoturisme ar determina o creştere a numărului de consumatori de
autoturisme provenite din străinătate, deci o creştere a cererii.
d) Preţul altor bunuri. Există două categorii de bunuri:
- substituibile, care pot fi folosite alternativ pentru a acoperi aceeaşi nevoie; de exemplu mierea
şi zahărul sau autoturismul personal şi mijloacele de transport în comun;
- complementare, utilizate împreună pentru a acoperi o nevoie; de exemplu CD-urile şi lectorul
de CD-uri sau autoturismul şi benzina sau motorina.
Dacă bunurile X şi Y sunt substituibile şi preţul bunului X creşte, consumatorii vor opta
pentru bunul Y, comparativ mai ieftin, ceea ce va conduce la creşterea cererii din acest bun.
Dacă X şi Y sunt complementare şi preţul lui X creşte, acest bun devine mai puţin accesibil,
cantitatea cerută scade, dar în acelaşi timp se va reduce şi cererea pentru bunul Y, ce nu poate fi
folosit fără X.
e) Previziunile consumatorilor. Aşteptările consumatorilor au în vedere: evoluţia preţului, a
venitului, ca şi posibilităţile de acces la anumite produse. În cazul în care consumatorii anticipează
o creştere a preţului în viitor, cererea prezentă creşte; asemenănător o anticipare a creşterii
veniturilor conduce la creşterea cererii. Dacă se prevede o penurie de produse în viitor, cererea
prezentă creşte; de exemplu dacă se anticipează o criză valutară care să stopeze importurile,
cererea pentru bunuri importate va creşte.
Creşterea şi reducerea cererii în funcţie de alţi factori decât preţul pot fi reprezentate grafic astfel:

P
Creşterea cererii
Reducerea cererii

Cerere iniţială

Graf. 2. Creşterea şi reducerea cererii

Pe scurt, cererea creşte atunci când:

- cresc veniturile consumatorilor
- se accentuează preferinţele
- creşte numărul consumatorilor
- creşte preţul bunurilor substituibile sau scade preţul bunurilor complementare
- se anticipează o creştere a preţului, a venitului sau o penurie de bunuri.
Evident, în situaţiile inverse, cererea se va reduce.

3. Legea ofertei. Condițiile ofertei

Oferta reprezintă relaţia dintre cantitatea pe care un producător doreşte şi poate să o

vândă dintr-un anumit bun şi preţul respectivului bun de-a lungul unei perioade de timp
determinate. Prin însumarea ofertelor individuale se obţine oferta pieţei. Rezultă cu uşurinţă din
această definiţie câteva observaţii importante, şi anume:
- Oferta este o relaţie între diferite niveluri ale cantităţii oferite şi diferite niveluri ale
preţului; ea nu este sinonimă cu cantitatea oferită;
- Oferta reflectă cantitatea pe care producătorul poate să o realizeze într-o anumită perioadă,
cantitate care în mod evident va depinde de resursele sale;
- Oferta, ca şi cererea, este o variabilă de flux, în sensul că se exprimă pe o anumită perioadă.
Modul în care se determină oferta pieţei, pornind de la oferta individuală îl vom explica cu
ajutorul următorului tabel:

Tab. 4 Oferta individuală şi oferta pieţei

P (u.m.) QA QB QC QT
1 100 50 200 350
2 200 150 250 600
3 300 300 300 900
4 400 350 400 1150
5 500 400 450 1350
 În acest tabel, am notat prin QA, QB , QC cantiatea oferită dintr-un bun oarecare, să spunem
X, de către firmele A, B şi C, iar prin QT oferta pieţei.
Din tabel puteţi observa că atunci când preţul creşte, cantitatea oferită creşte şi ea, iar când
preţul scade, cantitatea oferită scade. Relaţia directă, pozitivă, dintre preţ şi cantitatea oferită
poartă numele de legea ofertei.
Grafic, oferta îmbracă forma unei curbe cu pantă pozitivă:
P

Curba ofertei

Q
Graficul 3. Curba ofertei
Forma specifică a curbei ofertei, evidenţiată de graficul 3., îşi găseşte explicaţia în
comportamentul raţional al producătorului îndreptat spre maximizarea profitului.
Modificarea ofertei în funcţie de preţ nu deplasează curba ofertei şi o vom numi extinderea
(când preţul creşte), respectiv contracţia ofertei (când preţul scade). Creşterea şi descreşterea
ofertei sunt determinate de modificarea altor factori decât preţul, numiţi condiţiile ofertei.
Cei mai importanţi factori care influenţează oferta sunt:
a) Costul producţiei. O reducere a preţului factorilor de producţie determină reducerea
costurilor, astfel că firmele pot produce mai mult. Invers, o creştere a preţului acestor factori
reduce oferta de bunuri şi servicii de pe piaţă. De exemplu, şocul petrolului din 1973 a redus
oferta şi a mărit presiunile inflaţioniste în toate ţările dependente de importurile petroliere;
b) Modificările tehnologice. În primul curs dedicat relaţiei nevoi-resurse am văzut cum noile
tehnologii deplasează spre dreapta frontiera posibilităţilor de producţie. Descoperirea şi aplicarea
unor tehnologii mai performante conduce la creşterea ofertei cu acelaşi volum de resurse; de
exemplu, descoperirea fertilizantelor a condus la creşterea ofertei de produse agricole.
c) Preţul altor bunuri. Există două categorii de bunuri: bunuri substituibile în ofertă şi bunuri
complementare în ofertă. Substituibile în ofertă sunt acele bunuri ce se pot realiza alternativ cu
aceleaşi resurse. De exemplu, iaurtul şi brânza. Dacă preţul la brânză creşte, scade oferta de iaurt,
pentru că producătorii întrevăd câştiguri mai mari la brânză. Complementare în ofertă sunt
bunurile ce rezultă împreună din acelaşi proces de producţie: de exemplu făina şi tărâţele. O
creşterea a preţului la făină va atrage automat o creştere a ofertei de tărâţe.
d) Aşteptările privind evoluţia preţului. Dacă producătorii estimează o creştere a preţului
pentru produsele lor în viitor, oferta prezentă se va reduce. Reciproca este şi ea adevărată. De
exemplu, dacă se estimează creşterea cursului acţiunilor B.R.D. la bursă în viitor, oferta prezentă
de titluri se va reduce.
e) Numărul ofertanţilor. Creşterea numărului de producători antrenează, în general, creşterea
ofertei şi invers. De exemplu, apariţia facultăţilor particulare după 1989 în România a condus la
creşterea ofertei de economişti pe piaţa muncii.
f) Taxele şi subsidiile. O creştere a poverii fiscale creşte costurile firmei şi reduce oferta, în timp
ce reducerea impozitelor stimulează oferta. Subvenţiile sunt un fel de taxe negative care reduc
artificial costurile firmelor şi stimulează producţia.
Sintetizând, oferta creşte când:
- scad costurile pentru că se reduce preţul factorilor de producţie;
- se descoperă tehnologii şi produse mai performante;
- creşte preţul bunurilor complementare în ofertă şi scade preţul celor substituibile;
- se aşteaptă o reducere a preţurilor în viitor;
- creşte numărul ofertanţilor;
- scad taxele şi cresc subvenţiile.
Creşterea ofertei deplasează curba ofertei către dreapta, iar reducerea sa deplasează curba
cătrea stânga, după cum puteţi observa din următorul grafic:
P Oferta iniţială
Reducerea
ofertei
Creşterea ofertei

Q
Graficul 4. Creşterea şi reducerea ofertei

4. Echilibrul pieței

Vom asambla în continuare cunoştiinţele dobândite cu privire la cerere şi ofertă pentru a

înţelege mecanismul general de formare liberă a preţurilor. Ca şi până acum, ne vom folosi de un
exemplu: vom presupune că pe piaţa merelor, cantităţile cerute şi oferite la diferite niveluri ale
preţului se prezintă astfel:
Tab. 5. Formarea preţului
Preţ/kilogram Cantitate cerută Cantitate oferită Surplus
(kilograme) (kilograme) (kilograme)
10 10.000 4.000 - 6000
15 9.000 9.000 0
20 6.000 12.000 +6000
25 4.000 14.000 +10.000
30 1.000 16.000 +15.000

Puteţi observa în acest tabel că un preţ de 10 lei/kilogram convine cumpărătorilor, dar nu

îi mulţumeşte pe producători. La acest preţ se cere o cantitate de mere mai mare cu 6000 de
kilograme decât cea oferită, iar execesul de cerere va exercita presiuni asupra preţului în sensul
creşterii sale. La un preţ de 20 de lei/kilogram, există un surplus de ofertă de 6000 de kilograme
care va exercita presiuni în sensul reducerii preţului. Preţul la care cantitatea cerută este egală
cu cea oferită, iar volumul tranzacţiilor pe piaţă este maxim, numit preţ de echilibru, este de 15
lei/kilogram.
Grafic, echilibrul se stabileşte în punctul de intersecţie a curbei cererii cu curba ofertei,
după cum urmează:
P
Ofertă
Exces de ofertă

Exces de
cerere

P*
Cerere
Q* Q
Graficul 5. Echilibrul pieţei
În graficul de mai sus prin P* şi Q* am notat preţul, respectiv cantitatea de echilibru, cărora
în tabel le-ar corespunde valorile 15 lei şi 9000 de kilograme. Mai sus de acest preţ vom avea
exces de ofertă, iar sub el există un exces de cerere. Orice modificare a cererii şi ofertei vor
determina o deplasare a punctului de echilibru. De exemplu, o creştere a cererii în condiţiile
aceleiaşi oferte, va determina creşterea preţului şi a cantităţii de echilibru:

P
Oferta
P1

P0
C1
C0
Q
Q0 Q1
Graficul 6. Efectul creşterii cererii asupra echilibrului
Guvernele pot interveni asupra preţurilor pieţei fie în mod direct, prin controlul preţurilor,
fie indirect, prin măsuri care să afecteze comportamentul producătorilor şi consumatorilor.
Intervenţia directă a statului se face prin stabilirea unor niveluri maxime sau minime de
preţ. Dacă statul fixează un nivel maxim al preţului, sub preţul de echilibru, producătorii nu au
voie să-l depăşească şi atunci vor produce mai puţin. Aşa cum puteţi observa din graficul de mai
jos, pe piaţă apare o penurie de bunuri:
 P’ Oferta

P*

Pmax Cererea
Q
Q’ Exces de cerere
Graficul 7. Efectul unui preţ maxim asupra echilibrului
În practică această situaţie poate să apară într-o perioadă de război sau de recesiune
economică prelungită şi inflaţie ridicată, intenţia declarată a statului fiind protecţia populaţiei şi
mai ales a săracilor.
Pentru că pe piaţă există mai puţin decât se cere, iar preţul nu mai joacă în mod real un rol
restrictiv în calea accesului la acest bun, apare problema alocării cantităţii produse între
consumatori. O primă posibilitate de alocare este cea a „primului venit - primul servit”, care va
conduce la formarea unor fire de aşteptare („coada” în limbajul curent) şi la pierderi importante
de timp din partea consumatorilor. O altă alternativă este raţionalizarea consumului, astfel încât
puţinul care există să se împartă tuturor.
Alături de raţionalizare, preţurile maxime generează alte două mari probleme: accentuează
inflaţia şi stimulează dezvoltarea pieţei negre. De multe ori, inclusiv în România, s-a argumentat
că este nevoie de aceste preţuri pentru produsele de strictă necesitate, astfel încât toată lumea să
aibă acces la respectivele produse, indiferent de rata inflaţiei. După cum am văzut, controlul
preţurilor reduce producţia şi nu face decât să accentueze sau să amâne (cu perspectiva unei
„explozii”) creşterea preţurilor.
Cât priveşte piaţa neagră, să observăm că pentru cantitatea oferită pe piaţă, Q’,
cumpărătorii ar fi dispuşi să plătească preţul P’, cu mult mai mare decât cel de echilibru, dar
ilegal. De aceea, controlul preţurilor nu este o politică eficientă împotriva inflaţiei pe termen lung.
Preţurile minime, mai mari decât cel de echilibru, se practică în scopul declarat al statului
de asigura un venit mai mare anumitor producători, cum ar fi fermierii în Uniunea Europeană. În
acest caz, producătorii vor fi tentaţi să producă peste cererea pieţei, după cum relevă şi graficul
următor:
P Exces de ofertă

Pmin Oferta

P*
Cererea

Q
Graficul 8. Efectul unui preţ minim asupra echilibrului pieţei
În condiţiile creşterii producţiei, pentru ca preţul să fie menţinut la nivelul notat în grafic
cu Pmin, singura posibilitate a guvernului este să cumpere excedentul existent pe piaţă. Aşa se
explică de ce multe ţări din Uniunea Europeană au acumulat în timp importante cantităţi de
produse agricole. Pentru a reduce rezervele excesive aceste state au decis subvenţionarea preţului
produselor agricole, dar această practică a condus la proteste din partea exportatorilor de produse
agricole nesubvenţionate din alte ţări, proteste exprimate în general în cadrul Organizaţiei
Mondiale a Comerţului. O altă practică a fost restricţionarea cultivării pământului, dar nici ea nu
a dat rezultate din cauza faptului că fermierii au descoperit tehnologii de cultivare mai
performante, ca substituenţi ai pământului.
Intervenţia indirectă a statului îmbracă cel mai adesea forma taxelor. Taxele sunt cele mai
importante venituri ale statului şi îmbracă în general forma unui procent aplicat asupra preţului
unui produs. Consecinţa taxei aplicate asupra unui produs este că preţul plătit de cumpărător nu
mai este egal cu cel primit de vânzător.
Cea mai importantă critică adusă de economişti practicii taxelor de către guverne constă în
faptul că taxele distorsionează alocarea resurselor în economie. Ele orientează firmele către
produsele mai puţin împovărate în defavoarea celor puternic impozitate şi împiedică alocarea
optimă a resurselor disponibile.
Pornind de la efectele economice ale preţurilor controlate şi taxelor, s-a conturat concluzia
generală că preţurile trebuie lăsate să se formeze liber, pe baza raportului cerere-ofertă. Numai
libere preţurile sunt o sursă corectă de informare asupra situaţiei pieţei şi, în acelaşi timp, un
mecanism de stimulare a creşterii eficienţei în alocarea resurselor.

Idei în rezumat

1. Cererea exprimă relaţia dintre cantitatea dintr-un bun economic pe care un consumator doreşte
şi poate să o achiziţioneze într-o perioadă de timp şi preţul respectivului bun. Prin însumarea
cererilor individuale se obţine cererea pieţei.
2. Legea cererii exprimă relaţia inversă dintre preţ şi cantitatea cerută.
3. Pentru bunurile normale, între veniturile consumatorilor şi cerere există o relaţie pozitivă.
Pentru bunurile inferioare, relaţia este negativă.
4. Preferinţele consumatorilor şi numărul consumatorilor se află în relaţie directă cu cererea.
5. Dacă două bunuri A şi B sunt substituibile, creşterea preţului bunului A determină o creştere a
cererii pentru bunul B. Dacă cele două bunuri sunt complementare, creşterea preţului lui A
determină reducerea cererii pentru B.
6. În cazul în care consumatorii anticipează o creştere a preţului în viitor, cererea prezentă creşte;
reciproca este şi ea adevărată.
7. Oferta exprimă relaţia dintre cantitatea dintr-un bun pe care un producător doreşte şi poate să
o vândă dintr-un bun şi preţul acelui bun pe o perioadă de timp determinată.
8. Legea ofertei exprimă relaţia directă dintre preţ unui bun economic şi cantitatea oferită din
respectivul bun.
9. Oferta creşte când:
- scade costul producţiei;
- se descoperă tehnologii mai performante;
- preţul bunurilor substituibile în ofertă scade;
- preţul bunurilor complementare în ofertă creşte;
- producătorii anticipează reducerea preţului;
- creşte numărul ofertanţilor;
- scad taxele şi/sau cresc subvenţiile.
10. Echilibrul pieţei se realizează când cererea este egală cu oferta, iar volumul valoric al
tranzacţiilor este maxim.
11. Guvernele pot interveni asupra preţului în mod direct, prin fixarea unor preţuri maxime sau
minime, sau indirect, prin politica bugetară.
12. Preţurile administrate creează fie penurie (dacă sunt maxime), fie exces de ofertă pe piaţă
(dacă sunt minime). Taxele distorsionează alocarea resurselor, deoarece orientează factorii de
producţie către produsele mai puţin impozitate, în defavoarea celorlalte.