Sunteți pe pagina 1din 176

UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ BUCUREŞTI

FACULTATEA DE DREPT

DREPT PENAL
- PARTEA SPECIALĂ -

NOTE DE CURS

Prof. univ. dr. Buneci Petre


Lector univ. dr. Cleopatra Drimer

-2010-
TITLUL VI
INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR
ACTIVITĂŢI DE INTERES PUBLIC SAU ALTOR
ACTIVITĂŢI REGLEMENTATE DE LEGE

CAPITOLUL I
INFRACŢIUNI DE SERVICIU SAU
ÎN LEGĂTURĂ CU SERVICIUL

Aspecte generale şi comune


Prima subdiviziune în titlul privitor la grupul infracţiunilor care aduc atingere unor activităţi de
interes public sau altor activităţi reglementate de lege cuprinde dispoziţii privitoare la infracţiuni de serviciu
sau în legătură cu serviciul.
Ceea ce caracterizează, în principal, subgrupul infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul
este valoarea socială apărată şi anume: bunul mers al activităţii organelor sau instituţiilor de stat sau publice şi,
implicit, apărarea intereselor legale ale persoanelor particulare. Organele ori instituţiile de stat sau publice, cât
şi persoanele particulare sunt egal interesate ca să fie asigurată îndeplinirea regulată şi eficientă de către
funcţionari a îndatoririlor de serviciu, ca exerciţiul funcţiunilor să fie asigurat împotriva venalităţii unor
funcţionari, precum şi împotriva tendinţei de a obţine câştiguri ilicite.
Legea penală proteguieşte activitatea organelor sau instituţiilor de stat sau publice contra abuzurilor şi
neglijenţelor funcţionarilor săvârşite fie în raporturile interne, adică în prejudiciul imediat al unităţilor unde
sunt angajaţi, fie în raporturile externe, adică în prejudiciul imediat al unor persoane particulare (dar se poate
şi în prejudiciul unei unităţi, alta decât aceea unde se prestează serviciul de către funcţionar). De asemenea,
activitatea organelor sau instituţiilor de stat sau publice este protejată penaliceşte contra unor fapte (darea de
mită, traficul de influenţă etc), pentru a căror săvârşire nu se cere ca făptuitorul să aibă calitatea de funcţionar
public sau funcţionar, dar au legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestora.
Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul se mai caracterizează după Siegfried Kahane şi
prin elementul lor material care constă într-o atingere adusă valorii sociale ocrotite. Această atingere poate
avea uneori consecinţe deosebit de grave (ca în cazul abuzului în serviciu contra intereselor publice, prevăzut
în art. 2481 C.pen.), dar poate avea şi consecinţe mai puţin grave [ca în cazul neglijenţei în serviciu, prevăzută
în alin. (1) al art. 249 C.pen.].
Obiectul ocrotirii penale. Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul au acelaşi obiect
juridic generic şi o strânsă legătură în raport cu obiectul lor juridic special şi anume valoarea socială
(desprinsă din fasciculul valorilor care formează obiectul juridic generic), adică apărarea bunului mers al
activităţii organelor sau instituţiilor de stat sau publice şi, implicit, apărarea intereselor legale ale persoanelor.
La infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul obiectul material, de regulă, lipseşte.
Subiecţii infracţiunilor. Subiectul activ nemijlocit (autor) al acestor infracţiuni este de regulă un
funcţionar public sau funcţionar (în înţelesul art. 147 C.pen.). în cazul câtorva infracţiuni (de exemplu, darea
de mită, traficul de influenţă) subiect activ nemijlocit poate fi orice persoană ce întruneşte condiţiile generale
ale răspunderii penale.
Prin „funcţionar public", în sensul legii penale - art. 147 alin. (1) C.pen. -, se înţelege orice persoană
care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice
natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 C.pen. (autorităţile
publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public).
Autorităţile publice sunt cele prevăzute în Titlul III din Constituţia României, iar instituţiile publice
sunt, în principiu, calificate astfel prin actele normative ce le reglementează activitatea.
În lipsa unei definiţii legale în acest sens, prin sintagma „alte persoane juridice de interes public" s-a
spus” că se înţelege orice persoană juridică indiferent de forma de organizare - asociaţii, fundaţii, sindicate etc.
- indiferent de felul proprietăţii pe care se întemeiază şi indiferent dacă sunt guvernamentale sau
neguvernamentale, dacă, prin actul constitutiv legal aprobat, sunt destinate a organiza sau a servi o
colectivitate mare de oameni, o mulţime de oameni, fie din întreaga ţară, fie dintr-o zonă sau unitate
2
administrativ-teritorială, fie dintr-un domeniu de activitate dintr-o anumită profesie.
Nu pot fi considerate „alte persoane juridice de interes public" acele persoane juridice care au un
caracter închis, înfiinţate doar pentru satisfacerea unor interese ale unui grup restrâns de oameni, asociaţi,
salariaţi, colaboratori şi care urmăresc un profit. Spre exemplu, o societate comercială care are ca obiect de
activitate comerţul având ca partener alte persoane juridice nu putem spune că aceasta este o persoană juridică
de interes public chiar dacă bunurile pe care această persoană juridică le desface ajung la populaţie.
După alţi autori, se consideră că legiuitorul a intenţionat ca prin expresia instituţiile sau alte persoane
juridice de interes public să le nominalizeze pe cele înfiinţate de persoanele fizice sau juridice pentru
satisfacerea unor interese publice, făcând parte dintre acestea partidele politice, organizaţiile sindicale,
patronale sau profesionale.
Sintagma serviciile de interes public este mai puţin delimitabilă decât celelalte, incluzând regiile
autonome şi companiile naţionale create prin reorganizarea unor regii, cum ar fi: Poşta Română, CONEL,
SNCFR şi ROMTELECOM. Categoria societăţilor care desfăşoară servicii de interes public este însă mult
mai amplă, incluzând societăţile de transport, termoficare, distribuirea apei, prestarea serviciilor medicale etc.
Multe dintre acestea nu provin din fostele regii, au capital privat şi potenţial economic redus, însă nu pot fi
separate de anterioarele societăţi numai pe criteriul interesului public. Această noţiune nu este definită în
Codul penal, în titlul VIII intitulat „înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală", ea nu poate fi
asimilată nici cu termenul public definit în art. 145, întrucât nicio noţiune nu se poate defini prin ea însăşi. Pe
de altă parte, este evident faptul că noţiunea public din dreptul penal a primit un înţeles mai larg decât cel
specific dreptului constituţional, deşi pe parcursul câtorva ani s-a considerat în mod eronat că ele sunt
identice.
In dreptul penal, termenul de funcţionar public are un înţeles mai larg decât în alte ramuri de drept
(ex.: dreptul administrativ), fapt ce se justifică prin nevoia de a se realiza în mod corespunzător ocrotirea
intereselor sociale prin mijloace de drept penal.
În doctrină, s-a subliniat că sunt asimilaţi funcţionarilor publici şi cei care îndeplinesc „în fapt" o
însărcinare în serviciul unei persoane juridice de drept public cu condiţia ca unitatea de drept public să aibă
ştiinţă de acest lucru. Aceeaşi soluţie se impune în această concepţie şi în situaţia în care funcţionarul public
este angajat cu încălcarea dispoziţiilor legale (de ex.: nu are studiile necesare) ori urmează a fi învestit, fiind
pe cale de a fi angajat (de ex.: cei aflaţi în termenul de încercare).
Nu poate fi considerat însă funcţionar public persoana care, în mod sporadic, ţine locul unuia dintre
aceştia fără consimţământul organelor de conducere căci într-o asemenea situaţie, nu există un raport de
serviciu între această persoană şi unitatea în care activează.
„Funcţionar", în sensul legii penale - art. 147 alin. (2) C.pen. - este funcţionarul public, precum şi
orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât o unitate dintre cele la
care se referă art. 145 C.pen.
În doctrină este discutabilă, în raport cu legea penală în vigoare, calitatea de funcţionari a anumitor
categorii de persoane care exercită o profesie liberală (de exemplu: avocaţii, notarii publici, medicii, arhitecţii
etc).
În ceea ce priveşte avocaţii, Ilie Pascu, arată că trebuie făcută distincţia între avocaţii care au numai
calitatea de membri ai baroului, în baza cărora sunt abilitaţi să exercite profesia de avocat, de acordare a
asistenţei juridice justiţiabililor, şi avocaţii aleşi în organele de conducere ale baroului, deoarece în înţelesul
prevederilor sus-menţionate, numai aceştia din urmă pot fi subiecţi activi ai infracţiunilor de serviciu.
Referitor la medici, corelând dispoziţiile privind asistenţa medicală cu cele penale, se poate trage
concluzia că doar cei care funcţionează în reţeaua sanitară de stat sunt funcţionari publici în condiţiile art. 147
alin. (1) C.pen.. Această soluţie se întemeiază pe dispoziţiile constituţionale, conform cărora „dreptul la
ocrotirea sănătăţii este garantat" - art. 34 alin. (1) din Constituţia României, iar „statul este obligat să ia măsuri
pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice" - art. 33 alin. (2) din Constituţie.
Recent, instanţa supremă a decis că, în raport cu prevederile art. 147 C.pen. şi art. 1 din Legea nr.
51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, potrivit cărora această profesie este liberă şi
independentă, cu organizare şi funcţionare autonomă, avocatul nu are nici calitatea de funcţionar public şi nici
calitatea de funcţionar şi, în consecinţă, nu poate fi subiect activ al infracţiunii de abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor.
În literatura de specialitate, s-a susţinut că notarul public, deşi desfăşoară o activitate de interes public
(de aceea şi denumirea sa apare noţiunea de public, în sensul că stă la dispoziţia publicului, că serveşte
interesul acestuia), prestează aceste servicii fără a fi în serviciul unei unităţi, fără a fi încadrat într-o anumită
formă de organizare ierarhică, subordonat unui regulament intern de funcţionare etc, elemente care
caracterizează pe funcţionar, adică pe acela care exercită o funcţie şi se află în exercitarea unei însărcinări în
serviciul unei persoane juridice publice. Ca atare, în această concepţie, notarul public nu este funcţionar în
3
sensul art. 147 C.pen.. Deşi extrem de interesantă, această poziţie teoretică n-a fost însuşită de alţi autori1' sau
de instanţele de judecată.
Subiect activ al acestor infracţiuni poate fi şi o persoană juridică, în condiţiile şi cu limitările arătate în
art. 19' alin. (1) C.pen. Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei
fizice care a contribuit, în orice mod, la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Infracţiunile din acest subgrup sunt susceptibile de participaţie penală (pluralitate de subiecţi activi)
în toate formele sale: coautorat, instigare, complicitate.
Când un act este dat în căderea unui colectiv (comisie, complet de judecată etc), infracţiunea va avea
drept coautori pe toţi membrii colectivului. Instigatori şi complici pot fi orice persoane. Dacă instigatorul sau
complicele este şi el funcţionar, aceasta va constitui o împrejurare agravantă judiciară.
Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul constă,
de regulă, într-o acţiune şi uneori într-o inacţiune (unele modalităţi normative ale abuzurilor în serviciu sau ale
luării de mită).
Nu trebuie însă să confundăm comisiunea şi omisiunea, ca modalităţi de realizare în concret ale
elementului obiectiv, cu infracţiunile comisive şi infracţiunile omisive. De asemenea, nu trebuie să
confundăm comisiunea şi omisiunea, ca modalităţi de realizare în concret ale elementului obiectiv, cu fapta
descrisă în conţinutul normei de incriminare.
Urmarea imediată a acestor infracţiuni constă într-o atingere adusă bunului mers al activităţii unui
organ sau instituţii de stat ori publice, însoţită uneori şi de o vătămare a interesului legal al vreunei persoane.
Legătura de cauzalitate între acţiunea sau inacţiunea incriminată şi urmarea imediată trebuie să existe
şi, de regulă, rezultă din materialitatea faptei (ex re).
Latura subiectivă. Forma de vinovăţie în cazul acestor infracţiuni este, de regulă, intenţia;
infractorul trebuie să-şi fi dat seama de natura şi urmările faptei sale şi să le fi urmărit (intenţie directă) sau să
le fi acceptat (intenţie indirectă).
Unele infracţiuni pot fi săvârşite, însă numai cu intenţie directă (de pildă, luarea de mită - art. 254
C.pen.). Făptuitorul nu poate invoca pentru înlăturarea vinovăţiei ordinul primit de la un superior. Principiul
legalităţii nu îngăduie nici darea şi nici acceptarea de ordine ilegale.
În anumite situaţii, legea pedepseşte şi faptele săvârşite din culpă (neglijenţa în serviciu, art. 249
C.pen.). Posibilitatea de prevedere a rezultatului faptei la infracţiunile de serviciu săvârşite din culpă se
apreciază în mod concret, ţinându-se seama de condiţiile în care se aduc la îndeplinire sarcinile de serviciu, de
aptitudinile individuale (psihice, intelectuale) ale funcţionarului public, de pregătirea şi calificarea sa
profesională. De asemenea, se vor avea în vedere gradul de atenţie şi de prudenţă ori experienţa dobândită în
muncă).
De regulă, în conţinutul acestor incriminări nu sunt cerinţe esenţiale referitoare la scop sau mobil. Prin
urmare, cunoaşterea acestora va servi la dozarea pedepsei aplicabile infractorului. Acolo însă unde sunt
prevăzute astfel de cerinţe esenţiale, forma de vinovăţie cu care se pot comite acele infracţiuni va fi intenţia
directă.
Forme. Modalităţi. Sancţiuni
Forme. Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul sunt, de regulă, comisive. Ca atare, la
aceste infracţiuni pot fi concepute şi efectuate acte care să constituie forme de activitate infracţională
imperfectă, adică acte de pregătire şi tentativă.
În ceea ce priveşte infracţiunile omisive, ele nu sunt susceptibile de tentativă, dar şi în privinţa lor se
pot efectua unele acte de pregătire.
La nici una dintre infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul legea nu prevede însă că
tentativa se pedepseşte (art. 21 C.pen.). La unele infracţiuni numite de consumare anticipată (de exemplu,
luarea de mită) unele acte încercate sunt asimilate faptei consumate.
Cât priveşte actele de pregătire la infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul, în sistemul
Codului penal ele nu sunt incriminate ca o formă de activitate infracţională. Atunci însă, când infracţiunea în
vederea căreia au fost efectuate actele de pregătire a fost consumată, actele de pregătire săvârşite de alte
persoane decât autorul infracţiunii devin relevante, juridiceşte, ca acte de participare, opinie discutabilă
întrucât aceste acte nu dobândesc relevanţă juridică (complicitate anterioară) decât dacă se comit acte de
executare nemijlocită a faptei prevăzute de legea penală de către autor. Pe de altă parte, aceste categorii de
acte pregătitoare la care se face referire nu sunt săvârşite de autor, în lipsa căruia nu putem pune în discuţie
existenţa vreunei fapte din acest capitol.
La infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul consumarea faptei implică executarea acţiunii
prin care s-a adus atingere bunului mers al activităţii instituţiei de stat sau publice respective şi s-au produs
uneori anumite vătămări (de pildă, la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, art. 246
C.pen. sau la infracţiunea de purtare abuzivă, art. 250 C.pen.), ori o stare de fapt periculoasă (de exemplu, la
4
infracţiunea de neglijenţă în păstrarea secretului de stat, art. 252 C.pen.).
Modalităţi. De regulă, infracţiunile din acest grup prezintă mai multe modalităţi normative în raport
de felul în care se înfăţişează acţiunea sau inacţiunea incriminată cărora în concret le pot corespunde o
varietate şi multitudine de modalităţi faptice de care se va ţine seama la individualizarea judiciară a pedepsei.
Sancţiuni. Fiind fapte destul de grave, de regulă, acestea se sancţionează numai cu pedeapsa
închisorii în limite destul de ridicate. La unele infracţiuni pedeapsa închisorii este prevăzută însă alternativ cu
cea a amenzii. La abuzul în serviciu în formă calificată şi la luarea de mită este prevăzută şi pedeapsa
complementară a interzicerii unor drepturi.
Pentru faptele din acest capitol, persoana juridică este sancţionată cu amendă de la 5.000 lei la
600.000 lei, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsa închisorii de cel
mult 10 ani sau amenda sau cu amendă de la 10.000 lei la 900.000 lei, când legea prevede pentru infracţiunea
săvârşită de persoana fizică pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, potrivit
art. 71 alin. (2) şi (3) C.pen.
Conform art. 258 alin. (1) C.pen., dispoziţiile art. 246-250 C.pen. privitoare la funcţionari publici se
aplică şi celorlalţi funcţionari, în acest caz maximul pedepsei reducându-se cu o treime.
în cazul prevăzut la alin. (1), pentru faptele prevăzute în art. 246, 247 şi 250 alin. (l)-(4), acţiunea penală se
pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepţia acelora care au fost săvârşite de o
persoană dintre cele prevăzute în art. 147 alin. (1) C.pen.
Sistematizarea incriminărilor. Capitolul privitor la infracţiunile de serviciu sau în legătură cu
serviciul cuprinde, în art. 246-250, 252 şi art. 2531-257 C.pen., infracţiunile de: abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, abuz în serviciu contra intereselor
publice, abuzul în serviciu în formă calificată, neglijenţa în serviciu, purtarea abuzivă, neglijenţa în păstrarea
secretului de stat, conflictul de interese, luarea de mită, darea de mită, primirea de foloase necuvenite, traficul
de influenţă.
Pe lângă infracţiunile de serviciu acest capitol cuprinde şi unele infracţiuni care nu sunt de serviciu, ci
în legătură cu serviciul (darea de mită, traficul de influenţă etc), ai căror subiecţi activi nemijlociţi pot fi orice
persoane ce îndeplinesc condiţiile generale ale răspunderii penale. Deşi capitolul ar fi trebuit să cuprindă
numai infracţiunile de serviciu, exigenţele unei perfecte clasificări nu au putut fi respectate, deoarece strânsa
legătură pe care o au cu atribuţiile de serviciu a impus ca şi infracţiunile în legătură cu serviciul să fie incluse
în acest capitol.

Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor

1. Conţinut legal
Potrivit art. 246 Cod penal, constituie infracţiune "fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul
atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin
aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor este
reprezentat de relaţiile sociale referitoare la îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în mod corect, cu respectarea
intereselor legale ale persoanelor.
De regulă, infracţiunea este lipsită de un obiect material.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor poate fi numai un
funcţionar public sau un alt funcţionar.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele. În cazul coautoratului, acesta presupune ca
făptuitorii să aibă calitatea specială cerută de lege autorului infracţiunii.
Subiect pasiv general al infracţiunii este statul român. Subiect pasiv special este persoana fizică
vătămată în interesele sale legale prin săvârşirea faptei.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor se realizează, sub aspectul elementului material, fie
printr-o inacţiune (neîndeplinirea unui act) fie printr-o acţiune (îndeplinirea defectuoasă a unui act).

5
Termenul "act" are aici sensul oricărei operaţii pe care făptuitorul trebuie să o efectueze în temeiul
îndatoririlor sale de serviciu.
Prin neîndeplinirea unui "act" se înţelege omisiunea făptuitorului de a efectua operaţia pe care era
ţinut să o efectueze, iar prin "îndeplinirea în mod defectuos a unui act" se înţelege efectuarea unei operaţii
altfel de cum trebuia efectuată.
Neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea în mod defectuos a unui act de către funcţionarul public sau
de către orice alt funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu trebuie să aibă ca urmare
socialmente periculoasă vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Interese legale ale unei persoane sunt toate acele posibilităţi de manifestare ale persoanei, în
concordanţă cu interesele generale ale societăţii, pe care legea i le recunoaşte şi garantează.
Pentru existenţa infracţiunii, între neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a unui act de către
funcţionarul public sau de către orice alt funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu şi vătămarea
intereselor legale ale persoanei trebuie să existe o legătură de cauzalitate.
Latura subiectivă.
Sub aspectul formei de vinovăţie, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor se
săvârşeşte, în ambele sale modalităţi de realizare, numai cu intenţie.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă numai în cazul formei comisive a abuzului în serviciu contra intereselor
persoanelor, însă legea nu prevede sancţionarea acesteia.
Consumarea are loc în momentul îndeplinirii actului în mod defectuos în prima modalitate şi în
momentul expirării termenului înăuntrul căruia trebuie îndeplinit actul respectiv în cea de-a doua modalitate.
5. Sancţiuni.
Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la
3 ani.

Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi

1. Conţinut legal
Potrivit art. 247 Cod penal, constituie infracţiunea "îngrădirea, de către un funcţionar public, a
folosinţei sau a exerciţiului drepturilor unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei situaţii de
inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă
politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie
HIV/SIDA ".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu.
De regulă obiectul material lipseşte.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ al infracţiunii este calificat, poate fi numai un funcţionar public sau un alt funcţionar.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele. În ceea e priveşte coautorii, remarcăm faptul că fiecare
dintre aceştia trebuie să aibă calitatea specială cerută de lege autorului. Instigator sau complice poate fi orice
persoană.
Subiect pasiv este persoana căreia i-au fost îngrădite drepturile în sensul precizat în textul de lege
enunţat.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material al laturii obiective se poate realiza în oricare din modalităţile alternative
prevăzute, respectiv fie prin acţiunea de îngrădire a folosinţei sau exerciţiului drepturilor vreunui cetăţean, fie
prin cea de creare pentru acesta a unor situaţii de inferioritate pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau religie.
În prima ipoteză, făptuitorul împiedică fără drept cetăţeanul, subiect pasiv, să folosească drepturile pe
care le are sau să le exercite în întregime.

6
În cea de a doua, făptuitorul creează cetăţeanului, fără nici o justificare legală, o situaţie de
inferioritate pentru acesta comparativ cu a celorlalţi cetăţeni.
În ambele situaţii făptuitorului acţionează determinat de naţionalitatea, rasa, sexul sau religia
subiectului pasiv.
Infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi poate fi săvârşită atât prin acţiune cât şi
prin omisiune.
Urmare socialmente periculoasă constă în prejudiciul adus unui drept al unei persoane prin
îngrădirea folosinţei sau exerciţiului acelui drept sau prin nesocotirea lui.
Legătura de cauzalitate nu trebuie demonstrată, ea rezultă din însăşi săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi
este intenţia directă.
În ce priveşte stabilirea mobilului faptei acesta constituie o condiţie esenţială pentru existenţa
infracţiunii.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă dar nu se sancţionează.
Infracţiunea se consumă în momentul în care acţiunea de îngrădire a folosinţei sau exerciţiului
drepturilor vreunui cetăţean sau acţiunea de creare pentru acesta a unor situaţii de inferioritate pe temei de
naţionalitate, rasă, sex sau religie a fost dusă până la capăt.
5. Sancţiuni.
Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5
ani.

Abuzul în serviciu contra intereselor publice

1. Conţinut legal
Potrivit art. 248 Cod penal, constituie infracţiune "fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul
atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin
aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei
alte unităţii din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale care asigură buna desfăşurare a activităţii
de serviciu.
În situaţia în care, prin săvârşirea infracţiunii se produce o tulburare a bunul mers al unui organ sau al
unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 Cod penal, sau o pagubă constatăm
existenţa unui obiect juridic secundar reprezentat de relaţiile sociale cu caracter patrimonial sau cele privind
activitatea instituţiilor de la art. 145 Cod penal.
De regulă obiectul material lipseşte. În cazul în care prin comiterea faptei a fost avut în vedere un
anumit bun acesta devine obiect material al infracţiunii (ex. nepredarea unor bunuri, deşi intra în atribuţiile de
serviciu ale făptuitorului).
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este calificat, el trebuie să aibă calitatea de funcţionar public sau funcţionar.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele. Existenţa coautoratului este condiţionată pentru toţi
coautorii de existenţa calităţii speciale cerute de lege pentru autor. Instigator sau complice poate fi orice
persoană.
Subiect pasiv este instituţia sau orice altă unitate dintre cele enumerate care a suferit o tulburare
însemnată a activităţii sau al cărei patrimoniu a fost prejudiciat prin săvârşirea faptei.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se poate realiza atât printr-o inacţiune - neîndeplinirea unui act privitor la
îndatoririle de serviciu, cât şi prin acţiune - îndeplinirea defectuoasă a acestuia.
7
Urmarea socialmente periculoasă este expres prevăzută în textul de lege şi constă fie în tulburarea
însemnată a bunului mers al activităţii unui organ, al unei instituţii de stat sau al uneia din unităţile menţionate
anterior, fie într-o pagubă adusă patrimoniului acesteia.
În ce priveşte legătura de cauzalitate aceasta condiţionează existenţa infracţiunii şi trebuie
demonstrată.
Latura subiectivă.
Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte infracţiunea este intenţia cu ambele sale forme, directă sau
indirectă.
Mobilul sau scopul servesc doar la individualizarea judiciară a pedepsei.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă numai în cazul formei comisive a infracţiunii, dar nu este pedepsită
de lege.
Consumarea infracţiunii are loc în mod diferit, după modul de realizare a faptei. Astfel, în cazul
comisiunii în momentul îndeplinirii în mod defectuos a actului, în timp ce în cazul omisiunii în momentul
expirării termenului în care ar fi trebuit efectuat acesta.
5. Sancţiuni.
Abuzul în serviciu contra intereselor publice se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5
ani.

Abuzul în serviciu în forma calificată

1. Conţinut legal
Prin art. 2481 Cod penal, legiuitorul a consacrat o formă agravată, comună pentru toate cele trei forme
ale abuzului în serviciu. Potrivit textului de lege, abuzul în serviciu are formă calificată "dacă faptele
prevăzute în art. 246, 247, şi 248 au avut consecinţe deosebit de grave".
Prin consecinţe "deosebit de grave" se înţelege (conform art. 146 Cod penal) o pagubă materială
mai mare de 2.000.000.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice
sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145 Cod penal ori altei persoane juridice sau fizice.
2. Sancţiuni.
Abuzul în serviciu în forma calificată se sancţionează cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea
unor drepturi.

Neglijenţa în serviciu

1. Conţinut legal
Potrivit art. 249 Cod penal, constituie infracţiune "încălcarea din culpă, de către un funcţionar
public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă
s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte
unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă
intereselor legale ale unei persoane".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale referitoare la îndeplinirea corectă şi competentă a
îndatoririlor de serviciu.
Obiect material al infracţiunii lipseşte de obicei.

Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este calificat, el trebuie să aibă calitatea de funcţionar public. Fiind o infracţiune
săvârşită din culpă, neglijenţa în serviciu este susceptibilă numai de participaţie penală improprie.

8
Subiectul pasiv este organul ori instituţia de stat sau orice altă unitate dintre cele menţionate căreia i
s-a cauzat o tulburare însemnată a activităţii sau al cărei patrimoniu a fost prejudiciat prin săvârşirea faptei.
Calitate de subiect pasiv poate avea, de asemenea, persoana căreia i s-a cauzat o vătămare importantă
intereselor sale legale.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material al laturii obiective se realizează prin încălcarea unei îndatoriri de serviciu de către
un funcţionar public prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă.
Prin "îndatorire de serviciu" sunt înţelese toate obligaţiile ce-i revin funcţionarului public potrivit
normelor care reglementează postul respectiv sau care sunt inerente acestuia.
"Încălcarea unei îndatoriri de serviciu" înseamnă nerespectarea unei asemenea îndatoriri; poate fi
comisă fie printr-o inacţiune (neîndeplinirea acelei îndatoriri), fie printr-o acţiune (îndeplinirea ei în mod
defectuos).
Urmarea socialmente periculoasă constă fie într-o tulburare însemnată a bunului mers al uneia din
unităţile prevăzute în textul de lege, fie în prejudicierea patrimoniului acesteia, dar ea poate consta, în anumite
cazuri, şi în vătămarea importantă adusă intereselor legale ale unei persoane
Existenţa legăturii de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată trebuie întotdeauna
demonstrată.
Latura subiectivă.
Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte această infracţiune este întotdeauna culpa, posibilă în cele
două forme: uşurinţă sau neglijenţă.
4. Forme şi modalităţi.
Fiind o infracţiune care se săvârşeşte din culpă, neglijenţa în serviciu nu este susceptibilă de tentativă.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se produce urmarea periculoasă a
faptei.
Forma agravată, potrivit art. 249 alin.(2) Cod penal, se consideră comisă dacă a avut consecinţe
deosebit de grave.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă. Forma
agravată se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.

Purtarea abuzivă

1. Conţinut legal
Potrivit art. 250 Cod penal, infracţiunea se poate realiza atât într-o variantă tip precum şi în patru
variante agravate.
În art. 250 alin.(1) Cod penal legiuitorul incriminează ca variantă tip "întrebuinţarea de expresii
jignitoare faţă de o persoană de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu".
În art. 250 alin.(2) Cod penal se prevede prima variantă agravată, respectiv: „ameninţarea săvârşită
de către un funcţionar public, în condiţiile alin.(1)".
A doua variantă agravată, conform art. 250 alin.(3) Cod penal constă în: „lovirea sau alte acte de
violenţă săvârşite de către un funcţionar public, în condiţiile art. (1)".
A treia variantă agravată, conform art. 250 alin.(4), precum şi a patra variantă agravată, conform art.
250 alin.(5) au ca rezultat vătămarea corporală, respectiv vătămarea corporală gravă săvârşite de către un
funcţionar public în condiţiile alin.(1) al aceluiaşi text de lege.

2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.

9
Obiectul juridic special îl constituie, în principal, relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a
activităţii de serviciu şi, în secundar, cele referitoare la demnitatea sau integritatea corporală ori sănătatea
persoanei.
Obiectul material al infracţiunii este prezent doar în situaţiile agravante când este reprezentat de
corpul persoanei vătămate.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este calificat, el trebuie să aibă calitatea de funcţionar public aflat în exerciţiul
atribuţiilor de serviciu. În cazul participaţiei penale instigatorii sau complicii nu trebuie să aibă, cu necesitate,
calitatea cerută de lege pentru autori.
Subiect pasiv poate fi orice persoană căreia i s-au adresat expresiile jignitoare sau care a suferit o
vătămare a integrităţii sale corporale sau sănătăţii prin săvârşirea infracţiunii.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material al laturii obiective se realizează, în varianta tip, prin întrebuinţarea de expresii
jignitoare faţă de o persoană. Nu interesează dacă aceasta s-a realizat oral, în scris, prin gesturi, etc., este
suficient ca în acest mod să fi fost adusă o atingere onoarei sau demnităţii victimei. În situaţia descrisă în
variantele agravate elementul material se realizează prin acţiunile sau inacţiunile capabile să producă
rezultatele stipulate în textul de lege.
Urmarea socialmente periculoasă rezultă implicit din acţiunea incriminată şi constă în crearea unei
stări care aduce atingere demnităţii persoanei şi, în cazurile agravate, în vătămarea efectivă adusă integrităţii
corporale şi sănătăţii persoanei.
Legătură de cauzalitate trebuie să existe.
Latura subiectivă.
Forma de vinovăţie este intenţia directă sau indirectă. Mobilul şi scopul au relevanţă doar pentru
individualizarea pedepsei.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa la infracţiunea de purtare abuzivă nu este sancţionată de lege.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care făptuitorul întrebuinţează expresii jignitoare ori
când recurge la lovituri sau alte violenţe de natură să producă urmările cerute de lege, aşa cum sunt stipulate
pentru formele agravate.
5. Sancţiuni.
Purtarea abuzivă săvârşită în varianta tip se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu
amendă.
Pedeapsa în cazul formelor agravate diferă în funcţie de gravitatea urmărilor, respectiv:
- închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă, în cazul prevăzut la alin.(2)
- închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă, în cazul prevăzut la alin.(3)
- închisoare de la 6 luni la 6 ani, în cazul prevăzut la alin.(4)
- închisoare de la 3 la 12 ani, în cazul prevăzut la alin.(5).

Neglijenţa în păstrarea secretului de stat

1. Conţinut legal
Potrivit art. 252 Cod penal, constituie infracţiune "neglijenţa care are drept urmare distrugerea,
alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce constituie secret de stat, precum şi neglijenţa care a
dat prilej altei persoane să afle un asemenea secret, dacă fapta este de natură să aducă atingere intereselor
statului".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Infracţiunea are ca obiect juridic special relaţiile referitoare la buna desfăşurare a activităţii de
serviciu.
Obiectul material al infracţiunii constă în documentul distrus, alterat, pierdut sau sustras, în cazul în
care comportarea neglijentă a făptuitorului a avut ca urmare distrugerea, alterarea, piederea sau sustragerea
10
unui document de stat. Potrivit art. 150 alin.(1) Cod penal coroborat cu art. 44 alin.(2) din Legea nr. 182/2002
privind protecţia informaţiilor secrete de stat, "secrete de stat" sunt documentele şi datele care prezintă în mod
vădit acest caracter, precum şi cele declarate sau calificate astfel prin hotărâre a Guvernului.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este calificat, el trebuie să aibă calitatea de funcţionar public deoarece numai în aceste
condiţii ar putea avea o comportare neglijentă în raport cu documente ce conţin informaţii cu caracter de secret
de stat.
Subiect pasiv poate fi orice persoană juridică ale cărei interese au fost lezate din cauza neglijenţei în
păstrarea secretului de stat.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Infracţiunea presupune, sub aspectul elementului material al laturii obiective, o comportare neglijentă
a făptuitorului în păstrarea secretului de stat.
Prin comportarea neglijentă a făptuitorului în păstrarea secretului de stat se înţelege atât lipsa de grijă
a făptuitorului, cât şi nesocotinţa, imprudenţa, nepăsarea, nedibăcia acestuia în păstrarea documentelor sau
datelor ce constituie secrete de stat. Comportarea neglijentă se poate manifesta printr-o acţiune sau inacţiune
şi trebuie să aibă drept consecinţă distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce constituie
secret de stat ori să constituie un prilej dat altei persoane de a afla un astfel de secret.
Pentru existenţa infracţiunii sub aspectul laturii obiective mai este necesar ca fapta să fie de natură să
aducă atingere intereselor statului.
Urmare socialmente periculoasă trebuie să se realizeze în formele prevăzute de textul de lege,
respectiv să constea în distrugerea, alterarea, sustragerea sau pierderea unui document ce constituie secret de
stat, sau prilejuirea aflării acestor secrete de către o altă persoană.
Legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe.
Latura subiectivă.
Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte infracţiunea este culpa, în oricare din modalităţile sale, cu
uşurinţă sau din neglijenţă
4. Forme şi modalităţi.
Fiind o infracţiune care se săvârşeşte din culpă, tentativa nu este posibilă.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care comportarea neglijentă a făptuitorului
manifestată printr-o acţiunea sau inacţiune, are ca urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui
document ce constituie secret de stat sau aflarea unui astfel de secret de către o persoană neîndreptăţită a-l
cunoaşte.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea de neglijenţă în păstrarea secretului de stat se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3
ani.

Conflictul de interese

1. Conţinut legal
Potrivit art. 2531 alin.(1) Cod penal, constituie infracţiune: "fapta funcţionarului public care, în
exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat,
direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau
pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale sau de muncă în ultimii 5 ani sau din partea
căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile referitoare la buna desfăşurare a activităţii de
serviciu, cu imparţialitate şi corectitudine.
Infracţiunea de conflict de interese de regulă nu are obiect material.
Subiecţii infracţiunii.

11
Subiect activ al infracţiunii nu poate fi decât un funcţionar public. Participaţia penală este posibilă în
toate formele, cu menţiunea că în cazul coautoratului participanţii trebuie să aibă aceeaşi calitate, de
funcţionar public.
Subiect pasiv este statul, ca titular al valorii sociale protejate, reprezentat de unitatea în care ăţi
desfăşoară activitatea funcţionarul public.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material al laturii obiective constă în fapta funcţionarului public aflat în exerciţiul
atribuţiilor sale de serviciu care îndeplineşte un act sau participă la luarea unei decizii în condiţiile în care în
urma acestei activităţi se obţine un folos material injust pentru sine sau pentru una dintre persoanele
enumerate în textul de lege.
Art. 2531 alin.(2) Cod penal stipulează în mod expres că dispoziţiile alin.(1) nu se aplică în cazul
emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative.
Urmarea socialmente periculoasă constă în însăşi vicierea relaţiilor de serviciu în urma săvârşirii
faptei.
Pentru existenţa infracţiunii de conflict de interese între elementul material şi urmarea imediată
trebuie să existe o legătură de cauzalitate.
Latura subiectivă.
Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte fapta este intenţia.
Mobilul şi scopul au relevanţă doar pentru dozarea pedepsei.
4. Forme şi modalităţi.
Deşi posibilă, tentativa nu se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul obţinerii folosului material ca urmare a săvârşirii faptei
descrise de către funcţionarul public.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea de conflict de interese se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea
dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă, respectiv 10 ani.

Luarea de mită

1. Conţinut legal
Potrivit art. 254 Cod penal, constituie infracţiune "fapta funcţionarului care, direct sau indirect,
pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase
sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la
îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri".
Prin Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, s-au
adus unele modificări în structura şi conţinutul acestei infracţiuni.
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special constă în relaţiile sociale condiţionate de buna desfăşurare a activităţii de
serviciu realizată cu probitate, cinste şi corectitudine.
Infracţiunea de luare de mită nu are obiect material. Banii, valorile sau alte foloase reprezintă obiecte
ale mitei. Unii autori sunt de părere că infracţiunea de luare de mită poate avea totuşi obiect material, dacă
acţiunea făptuitorului priveşte în mod direct un bun.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este calificat; el trebuie să aibă calitate de funcţionar public sau alt funcţionar în sensul
art. 147 Cod penal. Potrivit art. 8 din Legea nr. 78/2000, subiect al infracţiunii de luare de mită poate fi şi un
manager, director, administrator sau cenzor al vreunei societăţi comerciale, companii, societăţi naţionale ori
regii autonome sau al altor agenţi economici.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele. În privinţa coautoratului, pentru existenţa acestuia
este necesar ca făptuitorul să aibă calitatea specială cerută de lege autorului. Instigator sau complice poate fi
orice persoană.
12
Subiectul pasiv este reprezentat de organul sau instituţia de stat, o unitate din cele enumerate la art.
145 Cod penal sau orice altă persoană juridică prejudiciată prin săvârşirea faptei.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Sub aspectul elementului material luarea de mită se poate realiza în două moduri: fie printr-o acţiune,
fie printr-o inacţiune. Acţiunea poate consta în pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase ce nu i se
cuvin făptuitorului, ori în acceptarea promisiunii unor astfel de foloase, iar inacţiunea în nerespingerea de
către acesta a unei asemenea promisiuni.
A pretinde ceva înseamnă a cere ceva. Pentru a realiza conţinutul infracţiunii nu este necesar ca
pretenţia formulată de făptuitor să fie satisfăcută.
A primi ceva înseamnă a lua efectiv ceva în posesie.
A accepta o promisiune înseamnă a-şi exprima acordul cu privire la promisiunea făcută de
cineva.
Oricare dintre aceste acţiuni şi inacţiuni trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase.
Noţiunea de "foloase" include orice avantaj de natură patrimonială. Banii sau alte foloase la care se
referă acţiunea sau inacţiunea făptuitorului trebuie să fie necuvenite, adică făptuitorul să nu fie îndreptăţit a le
pretinde sau primi. În acelaşi timp, banii sau foloasele trebuie să fie pretinse, primite etc. cu titlu de
contraprestaţie pentru îndeplinirea, neîndeplinirea sau întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle
sale de serviciu ori pentru efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
Acţiunea sau inacţiunea făptuitorului trebuie să fie anterioară sau concomitentă îndeplinirii,
neîndeplinirii etc. actului pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire etc. făptuitorul pretinde sau primeşte bani
sau foloase.
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire etc.
funcţionarul pretinde, primeşte etc. bani sau foloase să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale acestuia,
adică să fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru buna desfăşurare a
activităţii de serviciu în una din instituţiile menţionate; legea nu condiţionează existenţa infracţiunii de
producerea unei vătămări propriu-zise.
Fiind o infracţiune de pericol existenţa legăturii de cauzalitate nu trebuie dovedită; ea rezultă din
săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte infracţiunea de luare de mită este intenţia directă.
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca, în momentul săvârşirii acţiunii sau inacţiunii incriminate,
făptuitorul să fi urmărit scopul de a îndeplini, a nu îndeplini sau de a întârzia îndeplinirea unui act privitor la
îndatoririle sale de serviciu sau de a efectua un act contrar acestor îndatoriri.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa infracţiunii de luare de mită nu este pedepsită de lege deoarece practic, prin modul de
săvârşire a infracţiunii, poate fi asimilată infracţiunii - fapt consumat .
Infracţiunea se consumă în momentul săvârşirii acţiunii sau a inacţiunii incriminante, adică în
momentul pretinderii sau primirii banilor sau foloaselor necuvenite ori în momentul în care făptuitorul acceptă
sau nu respinge promisiunea unor asemenea foloase.
Potrivit art. 254 alin.(2) Cod penal, luarea de mită este mai gravă dacă fapta a fost săvârşită de un
funcţionar cu atribuţii de control. Prin art. 7 alin.(1) din Legea nr. 78/2000, modalitatea mai gravă a
infracţiunii prevăzute de art. 254 alin.(2) Cod penal a fost extinsă şi la cazurile în care infracţiunea de luare de
mită a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a
contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor.
Infracţiunea este mai gravă conform art. 9 din Legea nr. 78/2000, când a fost săvârşită şi în interesul
unei organizaţii, asociaţii sau grupări criminale, ori al unuia dintre membrii acesteia sau pentru a influenţa
negocierile tranzacţiilor comerciale internaţionale. În acest caz, maximul pedepsei se majorează cu 5 ani.

5. Sancţiuni.
Luarea de mită săvârşită în varianta tip se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea
unor drepturi.
13
În situaţia prevăzută la alin.(2) săvârşirea faptei se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi
interzicerea unor drepturi
Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea
nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului în bani (art. 254 alin.(3) Cod penal).

Darea de mită

1. Conţinut legal
Potrivit art. 255 Cod penal, constituie infracţiune "promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte
foloase, în modurile şi scopurile arătate în art. 254 Cod penal".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale condiţionate de buna desfăşurare a
activităţii de serviciu realizată cu probitate, cinste şi corectitudine.
Infracţiunea de dare de mită nu are obiect material. Totuşi, în doctrină există opinii care susţin
existenţa obiectului material în cazul în care acţiunea făptuitorului priveşte în mod direct un bun.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană care răspunde din punct de vedere penal.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
Subiect pasiv al infracţiunii de dare de mită este orice unitate din cele prevăzute la art. 145 Cod penal
sau o persoană juridică privată, în al cărui serviciu îşi desfăşoară activitatea funcţionarul căruia i se promite, i
se oferă sau i se dă mită.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material al laturii obiective poate fi realizat prin săvârşirea uneia dintre următoarele
acţiuni, prevăzute alternativ în textul legii: promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase unui
funcţionar pentru a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act referitor la îndatoririle sale de
serviciu ori pentru a efectua un act contrar acestor îndatoriri. Nu va exista infracţiune dacă funcţionarului
căruia i s-a oferit „mita" nu avea competenţa de a efectua acel act.
A promite înseamnă a făgădui unui funcţionar un avantaj pe care îl va avea dacă va acţiona sau nu va
acţiona în sensul dorit de acea persoană.
A oferi înseamnă a prezenta funcţionarului folosul pe care îl va primi pentru îndeplinirea,
neîndeplinirea etc. a actului respectiv.
A da bani sau alte foloase înseamnă a preda, a remite funcţionarului banii sau foloase. Darea
presupune întotdeauna actul corelativ al primirii.
Promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase trebuie să fie anterioară îndeplinirii,
neîndeplinirii etc. a actului avut în vedere de mituitor.
Pentru existenţa infracţiunii de dare de mită nu este necesar ca promisiunea sau oferta să fie urmată de
executare adică de darea efectivă a banilor sau foloaselor.
Urmarea socialmente periculoasă constă în producerea unei stări de pericol pentru buna desfăşurare
a activităţilor de serviciu într-un organ de stat, instituţie publică sau în cadrul unei persoane juridice.
Fiind o infracţiune de pericol legătura de cauzalitate nu trebuie dovedită; ea rezultă din săvârşirea
faptei.
Latura subiectivă.
Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte se săvârşeşte infracţiunea este intenţia directă calificată prin
scop deoarece, în momentul săvârşirii infracţiunii, făptuitorul trebuie să urmărească îndeplinirea,
neîndeplinirea sau întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale celui asupra căruia
săvârşeşte actul de corupere, ori efectuarea unui act contrar îndatoririlor de serviciu ale acestuia.

4. Forme şi modalităţi.
Tentativa la infracţiunea de dare de mită nu este posibilă deoarece aceasta este o infracţiune cu
consumare anticipată.
14
Infracţiunea se consumă în momentul în care făptuitorul promite, oferă sau dă funcţionarului banii sau
foloasele, în scopul arătat în textul legii, moment în care se produce şi urmarea periculoasă a faptei, adică
starea de pericol pentru buna desfăşurare a activităţii de serviciu.
Art. 7 alin.(2) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de
corupţie instituie o agravantă, respectiv atunci când darea de mită se săvârşeşte faţă de o persoană care,
potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor, ori de constatare, urmărire sau
judecare a infracţiunilor, precum şi faţă de un funcţionar cu atribuţii de control, fapta se sancţionează cu
pedeapsa prevăzută de art. 255 Cod penal, al cărei maxim se majorează cu 2 ani.
Infracţiunea este mai gravă conform art. 9 din Legea nr. 78/2000, şi atunci când a fost săvârşită şi în
interesul unei organizaţii, asociaţii sau grupări criminale, ori al unuia dintre membrii acesteia sau pentru a
influenţa negocierile tranzacţiilor comerciale internaţionale. În acest caz, maximul pedepsei se majorează cu 5
ani.
Conform art. 255 alin.(3) Cod penal există o clauză care exclude infracţiunea. Astfel, fapta de dare de
mită nu constituie infracţiune dacă mituitorul a fost constrâns, prin orice mijloace, de către cel care a luat mită.
5. Sancţiuni.
Darea de mită se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Potrivit art. 225 alin.(3) Cod penal, mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai
înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracţiune.

Primirea de foloase necuvenite

1. Conţinut legal
Potrivit art. 256 Cod penal, constituie infracţiune "primirea de către un funcţionar direct sau indirect,
de bani ori alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul
acesteia".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale bazate pe desfăşurarea normală, corectă şi
cinstită a activităţii de serviciu a funcţionarilor dintr-o unitate sau instituţie de stat sau publică, chiar şi după
îndeplinirea atribuţiilor pe care le au.
De regulă, infracţiunea este lipsită de obiect material. Banii sau alte foloase primite de funcţionar nu
constituie obiect material ci bunuri dobândite prin săvârşirea infracţiunii şi vor fi supuse confiscării speciale.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ al infracţiunii de primire de foloase necuvenite este calificat; poate fi numai un
funcţionar public sau alt funcţionar. Participaţia penală este posibilă sub toate formele. Pentru existenţa
coautoratului, este necesar ca făptuitorii să aibă calitatea specială cerută de lege autorului.
Subiect pasiv poate fi autoritatea sau instituţia de stat sau orice altă persoană juridică în al cărei
serviciu se află funcţionarul public (sau funcţionarul) care se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de primire
de foloase necuvenite.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea făptuitorului de a primi bani
sau alte foloase necuvenite după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale. A primi înseamnă a lua efectiv
în posesie. Prin foloase necuvenite se înţeleg orice avantaje de ordin patrimonial.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru bunul mers al
activităţii unei unităţi sau instituţii de stat sau publice sau al oricărei alte persoane juridice în serviciul căreia
se află făptuitorul.
Fiind o infracţiune de pericol legătura de cauzalitate nu trebuie demonstrată ci rezultă din săvârşirea
faptei.
Latura subiectivă.
Primirea de foloase necuvenite se săvârşeşte cu intenţie directă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă, însă legea nu o pedepseşte.
15
Consumarea infracţiunii are loc în momentul săvârşirii acţiunii incriminate, adică în momentul în care
făptuitorul, după îndeplinirea actului, primeşte banii sau foloasele necuvenite.
Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie instituie ca
agravantă primirea de foloase necuvenite săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare
sau de sancţionare a contravenţiilor, ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, precum şi faţă de
un funcţionar cu atribuţii de control, caz în care fapta se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de art. 255 Cod
penal, al cărei maxim se majorează cu 2 ani.
Infracţiunea este mai gravă conform art. 9 din Legea nr. 78/2000, când a fost săvârşită şi în interesul
unei organizaţii, asociaţii sau grupări criminale, ori al unui dinte membrii acesteia sau pentru a influenţa
negocierile tranzacţiilor comerciale internaţionale. În acest caz, maximul pedepsei se majorează cu 5 ani.
5. Sancţiuni.
Primirea de foloase necuvenite se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Potrivit art. 256 alin.(2) Cod penal, banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă
acestea nu se găsesc condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
Dacă persoana de la care făptuitorul a primit, în condiţiile art. 256 Cod penal, suma de bani a
denunţat fapta organelor de poliţie şi acestea au prins în flagrant delict pe făptuitor, suma urmează să-i fie
restituită.

Traficul de influenţă

1. Conţinut legal
Potrivit art. 257 Cod penal, constituie infracţiune „primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase,
ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o
persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l
determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special al infracţiunii de trafic de influenţă este reprezentat de relaţiile sociale
referitoare la activitatea de serviciu şi a căror desfăşurare normală trebuie realizată în condiţii de încredere în
corectitudinea şi probitatea morală a funcţionarilor fără a exista dubii legate de posibilitatea de a fi influenţaţi
în activitatea lor de terţe persoane.
Infracţiunea este, de regulă, lipsită de obiect material. Totuşi, dacă făptuitorul primeşte un bun, acesta
nu constituie obiect material al infracţiunii ci lucru dat pentru săvârşirea infracţiunii.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ al infracţiunii de trafic de influenţă este necircumstanţiat, poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă sub forma coautoratului, instigării şi complicităţii.
Subiect pasiv este organul de stat sau instituţia publică, dar şi orice persoană juridică în al cărei
serviciu se află funcţionarul care ar urma să fie influenţat în activitatea sa, în mod real sau doar imaginar, de
subiectul activ.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă se poate realiza prin trei acţiuni distincte,
respectiv primirea sau pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni sau daruri, direct sau
indirect, în vederea determinării unui funcţionar să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de
serviciu. Primirea de bani sau alte foloase presupune preluarea de către făptuitor a unei sume de bani, a unui
bun etc., iar pretinderea acestora înseamnă cererea făptuitorului, expresă sau tacită, de a i se da o sumă de bani,
un bun etc. Acceptarea de promisiuni sau daruri presupune manifestarea acordului cu privire la promisiunile
făcute sau darurile oferite.
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca făptuitorul să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are
influenţă asupra unui funcţionar. A avea influenţă asupra unui funcţionar înseamnă a avea trecere, a se bucura
în mod real de încrederea acelui funcţionar, iar a lăsa să se creadă că are influenţă înseamnă a crea
cumpărătorului de influenţă falsa impresie că se bucură de trecere în faţa respectivului funcţionar. Făptuitorul
16
trebuie să promită că va interveni la acel funcţionar pentru ca acesta să facă sau să nu facă un act ce intră în
atribuţiile sale de serviciu.
A treia condiţie esenţială pentru realizarea infracţiunii este ca făptuitorul să primească ori să pretindă
banii ori foloasele ori să accepte promisiuni ori daruri mai înainte ca funcţionarul asupra căruia are sau a lăsat
să creadă că are influenţă să fi îndeplinit actul care constituie obiectul intervenţiei.
Urmarea socialmente periculoasă constă în starea de pericol ce se creează în legătură cu prestigiul
funcţionarilor şi, mai ales, cu buna desfăşurare a activităţii la nivelul organului de stat, a instituţiei publice sau
persoanei juridice în al cărei serviciu se află funcţionarul respectiv.
Fiind o infracţiune de pericol legătura de cauzalitate nu trebuie demonstrată ci rezultă din săvârşirea
faptei.
Latura subiectivă.
Traficul de influenţă se săvârşeşte cu intenţie directă, ca formă de vinovăţie. Făptuitorul săvârşeşte fapta cu
scopul de a determina un funcţionar să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă dar nu este sancţionată de lege.
Infracţiunea se consumă în momentul în care făptuitorul, care are sau lasă să se creadă că are influenţă
asupra unui funcţionar, pretinde sau primeşte bani sau alte foloase, ori acceptă promisiunea unor foloase sau
daruri, pentru a-l determina pe acel funcţionar să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de
serviciu.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de
corupţie, infracţiunea este mai gravă când traficul de influenţă se săvârşeşte de o persoană care, potrivit legii,
are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor, ori de constatare, urmărire sau judecare a
infracţiunilor, precum şi faţă de un funcţionar cu atribuţii de control, fapta se sancţionează cu pedeapsa
prevăzută de art. 255 Cod penal, al cărei maxim se majorează cu 2 ani.
Potrivit art.9 din aceeaşi lege, când fapta a fost săvârşită şi în interesul unei organizaţii, asociaţii sau
grupări criminale, ori al unui dintre membrii acesteia sau pentru a influenţa negocierile tranzacţiilor
comerciale internaţionale, maximul pedepsei se majorează cu 5 ani.
5. Sancţiuni.
Traficul de influenţă se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.
Potrivit art. 257 alin.(2) Cod penal, banii, valorile sau orice alte bunuri primite de făptuitor se
confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. Aceste
foloase se confiscă de la orice persoană la care s-ar găsi, inclusiv de la cel care le-a dat, dacă i-au fost restituite
de făptuitor.

*
* *
În reglementarea noului Cod penal (Legea nr. 286/2009, publicată în M.Of. nr.510/24.07.2009)
Titlul V „Infracţiuni de corupţie şi de serviciu" este structurat în două capitole: primul capitol cuprinde
infracţiunile de corupţie, iar al doilea capitol pe cele de serviciu.
În Capitolul I, la stabilirea conţinuturilor infracţiunilor de corupţie s-au avut în vedere, pe de o parte,
reglementarea acestor fapte în Codul penal în vigoare, iar pe de altă parte, dispoziţiile din Legea nr. 78/2000
cu modificările şi completările ulterioare,, inclusiv cele produse prin Legea nr. 161/2003, fără a fi aduse
modificări semnificative de fond.
Luarea de mită, în proiect, este incriminată într-o variantă tip, care are un conţinut apropiat de cel din
Codul penal în vigoare.
Intr-un alineat distinct este incriminată luarea de mită când este săvârşită de către o persoană care
exercită o profesie de interes public, dar numai în ipoteza comiterii acestei fapte în scopul de a nu îndeplini, a
întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în scopul de a nu face un act contrar acestor
îndatoriri. Prin această dispoziţie se rezolvă mult controversata problemă dacă notarul public, executorul
judecătoresc sau alte persoane care execută o funcţie de interes public, pentru care este necesară o abilitate
specială a autorităţilor publice, poate fi sau nu autor al luării de mită.
Pentru realizarea în condiţii mai bune a prevenţiei generale, în cazul normei de incriminare a luării de
17
mită, s-a prevăzut ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică
sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
Infracţiunea de cumpărare de influenţă a fost adusă în proiect prin preluarea ei din Legea nr. 78/2000,
modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, la care s-a prevăzut aplicarea obligatorie a pedepsei
complementare a interzicerii exercitării unor drepturi.
În sfârşit, acest capitol cuprinde un text general (art. 294) preluat din Legea nr. 78/2000 modificată şi
completată, în care se prevede că dispoziţiile cuprinse în capitolul „infracţiuni de corupţie" se aplică în mod
corespunzător faptelor de corupţie săvârşite de către funcţionarii străini ori în legătură cu activitatea acestora.
De asemenea, ca urmare a ratificării de către România a Protocolului adiţional la Convenţia penală a
Consiliului Europei privind corupţia (Legea nr. 260/2004) s-a impus completarea cadrului infracţiunilor de
corupţie cu o prevedere referitoare la extinderea normelor penale respective în privinţa faptelor de dare şi
luare de mită comise de persoanele implicate în soluţionarea litigiilor pe cale de arbitraj intern sau
internaţional (art. 2 - 4 din Protocol).
Capitolul al II-lea, cuprinde incriminări cu privire la faptele de serviciu, săvârşite fie numai de
funcţionari publici, fie de către aceştia şi de către persoane fizice care exercită o profesie de interes public. în
această subdiviziune a proiectului s-au păstrat toate infracţiunile de serviciu prevăzute în Codul penal în
vigoare al căror conţinut însă a fost modificat sau completat. De asemenea, au fost aduse în cuprinsul acestui
capitol şi alte infracţiuni prevăzute în unele legi speciale sau în alte subdiviziuni ale Codului penal în
vigoare. Nu în ultimul rând, au fost propuse mai multe incriminări noi, menite să ofere soluţii unor probleme
evidenţiate de practica ultimilor ani.
În primul rând, trebuie subliniat că infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,
contra intereselor publice şi prin îngrădirea unor drepturi au fost unificate într-un singur text (art. 297),
reglementare ce simplifică modul de aplicare a dispoziţiilor legale în materie.
Neglijenţa în păstrarea informaţiilor şi-a păstrat conţinutul din Codul penal în vigoare cu unele
modificări determinate de necesitatea corelării acestui text cu legea specială privind clasificarea informaţiilor,
dar şi cu alte texte care au fost introduse în grupul infracţiunilor de serviciu.
O altă categorie de infracţiuni de serviciu incluse în Capitolul II al Titlului V al părţii speciale a
proiectului Codului penal o constituie delapidarea, folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, uzurparea
funcţiei, divulgarea informaţiilor secrete de stat, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice,
obţinerea ilegală de fonduri şi deturnarea de fonduri.
Delapidarea, în Codul penal în vigoare face parte din infracţiunile contra patrimoniului, în proiect
această faptă a fost adusă acolo unde îi era locul, în grupul infracţiunilor de serviciu pentru că prin comiterea
ei, se vătăma, mai întâi relaţia socială de serviciu şi în secundar se afectează patrimoniul unei persoane
juridice. Pedeapsa închisorii prevăzută în proiect pentru delapidare este mai redusă decât cea existentă în
norma de incriminare din Codul penal în vigoare, iar în plus se prevede aplicarea obligatorie a interzicerii
exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, cu titlu de pedeapsă complementară.
Folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual este o incriminare nouă, creată pornind de la infracţiunea
de hărţuire sexuală din reglementarea actuală, cuprinzând atât aşa-numita hărţuire verticală, prin abuz de
autoritate, cât şi ipoteze noi de incriminare. Incriminarea se justifică prin aceea că faptele de acest gen sunt de
natură să afecteze îndeplinirea corectă de către funcţionarul a atribuţiilor sale de serviciu. Această faptă se
deosebeşte de hărţuirea sexuală din categoria infracţiunilor contra libertăţii sexuale prin obiectul juridic
special şi elementul material, deşi la ambele fapte subiectul activ nemijlocit poate fi şi un funcţionar. în
redactarea textului au fost avute în vedere şi dispoziţiile art. 443 C.pen. spaniol.
Uzurparea funcţiei este o incriminare nouă şi se apropie, prin conţinut, de uzurparea de calităţi
oficiale, dar prezintă, în raport cu aceasta, deosebiri esenţiale care justifică incriminarea. Dacă uzurparea de
calităţi oficiale aduce atingeri autorităţii de stat, uzurparea funcţiei, afectează relaţiile de serviciu, pentru că
autorul este un funcţionar care îndeplineşte un act ce excede atribuţiunilor de serviciu sau continuă să exercite
funcţia publică dar alta decât cea care implică exerciţiul autorităţii de stat.
Divulgarea informaţiilor secrete de stat, deşi are unele elemente comune cu divulgarea secretului care
periclitează securitatea naţională (obiectul material, subiectul activ nemijlocit) se deosebeşte de aceasta din
urmă pentru că prin comiterea acţiunii incriminate se afectează interesele sau activitatea unei persoanejuridice
de drept public, ceea ce justifică incriminarea în grupul infracţiunilor de serviciu.
Divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice constituie o incriminare nouă numai sub
aspectul caracterului autonom al reglementării întrucât în privinţa conţinutului aceasta reuneşte în linii mari
actualele reglementări prevăzute în art. 298 (divulgarea secretului economic) şi art. 20 din Legea nr. 682/2002
privind protecţia martorilor.
Deturnarea de fonduri, în Codul penal în vigoare, face parte din grupul de infracţiuni la regimul
stabilit pentru anumite activităţi economice. În proiect această faptă a fost transferată în Capitolul II al Titlului
18
V întrucât are toate caracteristicile unei infracţiuni de serviciu: autorul este un funcţionar, iar prin comiterea
acesteia sunt aduse atingeri activităţii autorităţilor publice sau instituţiilor publice, prin tulburarea activităţii
normale a acestora.
În finalul prezentului titlu a fost introdus un nou articol care sancţionează săvârşirea faptelor
prevăzute în art. 295, 297, 298, 300, 303, 304, 306 şi 307 dacă au produs consecinţe deosebit de grave, situaţie
în care limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate.

CAPITOLUL II
INFRACŢIUNI CARE ÎMPIEDICĂ ÎNFĂPTUIREA JUSTIŢIEI
5 5

Aspecte generale şi comune


Infracţiunile care împiedică înfăptuirea justiţiei constituie, datorită importanţei relaţiilor sociale pe
care le proteguiesc, un capitol distinct în cadrul Titlului VI al părţii speciale a Cod penal.
Astfel, în cadrul Capitolului II din Titlul VI sunt incriminate denunţarea calomnioasă, mărturia
mincinoasă, încercarea de a determina mărturia mincinoasă, împiedicarea participării la proces, nedenunţarea
unor infracţiuni, omisiunea sesizării organelor judiciare, favorizarea infractorului, omisiunea de a
încunoştinţa organele judiciare, arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă, supunerea la rele tratamente, tortura,
represiunea nedreaptă, evadarea, înlesnirea evadării, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, reţinerea sau
distrugerea de înscrisuri şi sfidarea organelor judiciare.
Actuala denumire generică de „Infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei" a fost criticată în
literatura de specialitate deoarece sugerează că urmarea acestor fapte ar consta în efectiva împiedicare a
activităţii de justiţie, deşi în realitate acestea se consumă în momentul creării pericolului nerealizării activităţii
de justiţie.
Această denumire de grup este stabilită în raport cu valoarea socială a „înfăptuirii justiţiei", ocrotită
de legea penală prin aceste incriminări.
Datorită omogenităţii de principiu a infracţiunilor care împiedică înfăptuirea justiţiei, determinată de
unitatea valorii sociale ocrotite, aceste infracţiuni nu sunt subdivizate în funcţie de aspectele speciale ale
acestei valori sociale ocrotite. Spre deosebire de Codul penal în vigoare, Codul penal de la 1936 împărţea
„Infracţiunile contra administraţiei justiţiei" în „Delicte contra activităţii judiciare", „Delicte contra autorităţii
hotărârilor judecătoreşti" şi „Duelul".
Codul penal de la 1864 nu avea o secţiune rezervată infracţiunilor contra justiţiei, aceste fapte fiind
incriminate prin dispoziţii care se regăseau în despărţăminte diferite, caracteristice altor valori sociale.
Obiectul ocrotirii penale. Faptele îndreptate împotriva înfăptuirii justiţiei reprezintă un grav pericol
şi un însemnat obstacol pentru normala desfăşurare a activităţii organelor însărcinate cu înfăptuirea justiţiei.
Incriminarea acestor fapte reprezintă apărarea prin mijloace de drept penal a înfăptuirii justiţiei.
Justiţia este o formă fundamentală de realizare a puterii de stat, constând în soluţionarea pricinilor
civile, penale şi altele prin aplicarea legii la cazurile concrete.
Justiţia reprezintă o valoare socială deosebit de importantă, de a cărei nestingherită înfăptuire depinde
întreaga ordine de drept. Orice faptă îndreptată contra activităţii de înfăptuire a justiţiei este o atingere adusă
relaţiilor sociale, fiindcă acolo unde justiţia este împiedicată de a se înfăptui normal, acolo dispare securitatea
relaţiilor sociale".
Faptele prin care se aduce atingere activităţii de înfăptuire a justiţiei sunt manifestări antisociale care,
afectând activitatea justiţiei, lovesc în realitate în ordinea socială şi în ansamblul relaţiilor sociale, formarea şi
desfăşurarea normală a acestora fiind grav periclitată când realizarea justiţiei nu mai este posibilă.
Ca atare, ocrotirea penală are, după Nicoleta Iliescu, ca obiect relaţiile sociale, corectitudinea şi
legalitatea acestora fiind asigurate prin apărarea valorii sociale a înfăptuirii justiţiei împotriva infracţiunilor
prevăzute în capitolul II din Titlul VI al părţii speciale a Codului penal.
„Înfăptuirea justiţiei", ca valoare socială apărată prin incriminările din acest capitol, trebuie înţeleasă
în accepţiunea cea mai largă a acestei noţiuni. Acest înţeles larg, în raport cu ocrotirea penală, cuprinde
complexul de funcţiuni prin care se înfăptuieşte justiţia, adică diversele activităţi funcţionale caracteristice
operei de realizare a justiţiei. Această accepţiune largă se răsfrânge şi asupra înţelesului termenului de „organ
care înfăptuieşte justiţia".
Prin urmare, „înfăptuirea justiţiei" în sens larg, cuprinde pe lângă funcţia principală de jurisdicţie, şi
funcţiile complementare de urmărire penală şi de executare a hotărârilor judecătoreşti şi a măsurilor judiciare,
toate acestea concurând la înfăptuirea justiţiei.
19
Prin incriminările din acest capitol este apărată exercitarea tuturor funcţiilor judiciare menţionate, de
către organele judiciare şi cele jurisdicţionale prevăzute de legi speciale, ca şi activitatea organelor care
execută măsurile judiciare luate şi hotărârile pronunţate de către aceste organe. înfăptuirea justiţiei este
apărată de legea penală atât în ce priveşte infracţiunile săvârşite de persoanele particulare, cât şi împotriva
abuzurilor săvârşite de cei însărcinaţi cu înfăptuirea justiţiei.
înfăptuirea justiţiei este apărată însă şi de alte norme de incriminare din Codul penal decât cele prevăzute în
capitolul II din Titlul VI. Astfel de norme se regăsesc în: art. 221 C.pen. - Tăinuirea; art. 168 C.pen. -
Compromiterea unor interese de stat; art. 170 C.pen. - Nedenunţarea; art. 173 C.pen. - Sancţionarea tentativei,
tăinuirii şi favorizării şi art. 239 C.pen. - Ultrajul.
Legiuitorul a grupat aceste fapte în cadrul capitolului II din Titlul VI deoarece, întotdeauna, prin
natura lor, pun în pericol (ameninţă, periclitează) în primul rând înfăptuirea justiţiei.
Obiectul juridic generic al infracţiunilor care împiedică înfăptuirea justiţiei constă în ansamblul
relaţiilor sociale a căror formare şi dezvoltare depind de apărarea valorii sociale a înfăptuirii justiţiei.
Fiecare infracţiune care împiedică înfăptuirea justiţiei are şi un obiect juridic special, propriu, iar
unele au şi un obiect juridic secundar, adiacent, privind anumite valori sociale conexe, cum ar fi, de exemplu,
viaţa, integritatea corporală, libertatea ori demnitatea persoanei în cazul infracţiunilor de arestare nelegală şi
cercetare abuzivă, supunerea la rele tratamente, represiunea nedreaptă şi sfidarea organelor judiciare.
Obiectul material. Deoarece numai unele din infracţiunile care împiedică înfăptuirea justiţiei au
obiect material, acest obiect nu constituie un aspect comun, aşa că explicaţiile vor fi date cu ocazia explicării
fiecărei norme de incriminare în parte.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ nemijlocit (autor) al majorităţii infracţiunilor care împiedică
înfăptuirea justiţiei poate fi orice persoană fizică ce întruneşte condiţiile generale pentru a răspunde penal.
La unele fapte penale însă, se cere ca subiectul activ nemijlocit să îndeplinească o anumită calitate,
stabilită explicit sau implicit pentru fiecare infracţiune în parte (ex.: calitatea de martor, expert sau interpret
pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, art. 260 C.pen.; calitatea de funcţionar public pentru omisiunea
sesizării organelor judiciare, art. 263 C.pen.; calitatea de magistrat pentru represiunea nedreaptă, art. 268
C.pen.; persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat, pentru înlesnirea evadării, art. 270 alin.
(4) C.pen.).
La alte infracţiuni, cerinţa calităţii persoanei constituie un element circumstanţial de agravare (ex.:
funcţionar public cu atribuţii de conducere sau de control pentru omisiunea sesizării organelor judiciare, art.
263 C.pen.; persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat, art. 270 alin. (l)-(3) C.pen.).
Sub acest aspect, o caracteristică a infracţiunilor prevăzute în acest capitol este că pot fi comise şi de o
persoană juridică, cu limitările şi în condiţiile prevăzute în art. 191 alin. (1) C .pen.. Răspunderea penală a
persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit, în orice mod, la
săvârşirea aceleiaşi infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei.
Infracţiunile care împiedică înfăptuirea justiţiei sunt, de regulă, susceptibile de a fi săvârşite în
participaţie penală (coautorat, instigare, complicitate).
Subiectul pasiv (general şi imediat) al infracţiunilor care împiedică înfăptuirea justiţiei este statul ca
titular al valorii sociale ocrotite - „înfăptuirea justiţiei".
În afară de subiectul pasiv principal, unele infracţiuni au şi un subiect pasiv secundar, adiacent, şi
anume persoana fizică vătămată prin săvârşirea infracţiunii în integritatea ei corporală sau în libertatea, ori
demnitatea sa.
De regulă, acest subiect pasiv poate fi orice persoană. Totuşi, la anumite infracţiuni, legea prevede
explicit sau implicit necesitatea existenţei unei calităţi sau condiţii speciale a subiectului pasiv (ex.: art. 265
C.pen., art. 266 C.pen., art. 267 C.pen., art. 2721 C.pen.).
Dar subiect pasiv secundar poate fi şi o persoană juridică de drept public din cele prevăzute în art. 145
C.pen., ale cărei interese sunt vătămate prin săvârşirea unei infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei (ex.: mărturia
mincinoasă, reţinerea sau distrugerea de înscrisuri).
Latura obiectivă. Infracţiunile care împiedică înfăptuirea justiţiei sunt de regulă infracţiuni
comisive, elementul material al acestor incriminări constând într-o acţiune(comisiune). La unele infracţiuni
însă, elementul material constă într-o omisiune (nedenunţarea unor infracţiuni, art. 262 C.pen.; omisiunea
sesizării organelor judiciare, art. 263 C.pen.; omisiunea încunoştinţării organelor judiciare, art. 265 C.pen.).
Nu trebuie însă să confundăm comisiunea şi omisiunea, ca modalităţi de realizare în concret ale
elementului obiectiv, cu infracţiunile comisive şi infracţiunile omisive. De asemenea, nu trebuie să
confundăm comisiunea şi omisiunea, ca modalităţi de realizare în concret ale elementului obiectiv, cu fapta
descrisă în conţinutul normei de incriminare.
Urmarea imediată la infracţiunile care împiedică înfăptuirea justiţiei constă în crearea unei stări de
pericol prin care se aduce atingere înfăptuirii justiţiei şi relaţiilor sociale care se nasc şi se dezvoltă în jurul
20
acesteia.
La unele infracţiuni se poate produce şi o urmare adiacentă, constând într-o vătămare adusă unui
subiect pasiv secundar.
Legătura de cauzalitate între acţiunea incriminată şi urmarea imediată trebuie să existe şi să fie
dovedită, la infracţiunile materiale (ex.: împiedicarea participării la proces, art. 2611 C.pen. atunci când se
realizează prin violenţă), iar în cazul infracţiunilor formale (majoritatea incriminărilor din acest capitol),
aceasta rezultă ex re.
Latura subiectivă. Forma de vinovăţie. Infracţiunile care împiedică înfăptuirea justiţiei se comit, de
regulă, cu intenţie, directă sau indirectă.
Unele infracţiuni nu se pot comite decât cu intenţie directă calificată prin scop (ex.: cercetarea
abuzivă, art. 266 alin. (2) C.pen.).
În conţinutul acestor incriminări, de regulă, nu sunt prevăzute cerinţe esenţiale referitoare la mobil sau
scop.
Prin urmare, de regulă, mobilul determinant şi scopul nu interesează pentru existenţa laturii subiective
şi implicit a acestor infracţiuni. De acestea se va ţine seama însă la stabilirea gradului de pericol social concret
al faptei comise de subiectul activ şi la individualizarea pedepsei.
Alte infracţiuni (cele omisive) se pot săvârşi atât cu intenţie, cât şi din culpă (ex.: nedenunţarea unor
infracţiuni, art. 262 C.pen.; omisiunea sesizării organelor judiciare, art. 263 C.pen. etc), iar înlesnirea evadării
în ipoteza de incriminare arătată în art. 270 alin. (4) C.pen. nu se poate comite decât din culpă.
Forme. Modalităţi. Sancţiuni
Forme. Faptele care împiedică înfăptuirea justiţiei sunt, în marea lor majoritate, infracţiuni comisive
cu execuţie lentă şi intenţionate. Prin urmare, acestea au un iter criminis, fiind susceptibile astfel de acte
preparatorii şi tentativă.
Nedenunţarea unor infracţiuni (art. 262 C.pen.), omisiunea sesizării organelor judiciare (art. 263
C.pen.), omisiunea încunoştinţării organelor judiciare (art. 265 C.pen.), fiind fapte de inacţiune, nu pot avea
acte preparatorii sau tentativă. La fel în cazul faptelor din culpă: înlesnirea evadării - art. 270 alin. (4) C.pen.
Actele preparatorii nu sunt incriminate şi implicit pedepsite, deşi sunt posibile la majoritatea
infracţiunilor din acest grup.
Tentativa este posibilă la majoritatea infracţiunilor din acest capitol, dar nu este pedepsită decât la
faptele prevăzute în art. 2611 C.pen., art. 2671 C.pen., art. 269 C.pen. şi art. 270 alin. (l)-(3) C.pen.
Infracţiunile care împiedică înfăptuirea justiţiei se consumă în momentul realizării acţiunii sau inacţiunii
incriminate, după caz, şi al producerii urmării imediate.
În concret, aceste infracţiuni comisive şi intenţionate se vor putea săvârşi şi în formă continuată,
situaţie în care vom avea şi un moment al epuizării care va interveni la data comiterii ultimei acţiuni
incriminate.
Modalităţi. Infracţiunile care împiedică înfăptuirea justiţiei pot prezenta una sau mai multe
modalităţi normative cărora pot să le corespundă, în concret, o multitudine de modalităţi faptice de care se va
ţine seama la individualizarea pedepsei.
La infracţiunile care nu au decât o singură modalitate normativă, aceasta corespunde cu varianta de
incriminare.
Majoritatea infracţiunilor din acest capitol, de regulă, sunt incriminate atât în formă simplă (de bază),
cât şi în variante calificate (atenuate sau agravate).
Sancţiuni. Din punct de vedere al gravităţii, la aceste infracţiuni a fost prevăzută atât pedeapsa
închisorii în mod singular, cât şi alternativ cu amenda.
Persoana juridică se sancţionează pentru toate infracţiunile prevăzute în acest capitol, în condiţiile art. 711
C.pen.
Aspecte procesuale. La toate infracţiunile din acest capitol acţiunea penală se pune în mişcare din
oficiu.
La majoritatea infracţiunilor din acest grup activitatea de urmărire penală se efectuează de către
organele de cercetare ale poliţiei judiciare sub supravegherea procurorului competent, iar la altele (art.
265-268 C.pen.) urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror.
Competentă să judece, în primă instanţă, aceste fapte penale este judecătoria, cu excepţia
infracţiunilor prevăzute în art. 266-270 C.pen. care se soluţionează de tribunal, ca instanţă de fond.

Denunţarea calomnioasă

21
1. Conţinut legal
Potrivit art. 259 alin.(1)Cod penal, constituie infracţiune "învinuirea mincinoasă făcută prin plângere
sau denunţ cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o anume persoană", iar potrivit alin.2 al textului,
"producerea sau ticluirea de probe mincinoase, în sprijinul unei învinuiri nedrepte".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special al infracţiunii de denunţare calomnioasă este complex fiind format, pe de o
parte, din relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei dar şi, pe de altă parte, din relaţiile sociale
referitoare la demnitatea, şi libertatea persoanei căreia i se atribuie, pe nedrept, comiterea unei infracţiuni.
Obiectul material în cazul acestei infracţiuni nu există. Plângerea, denunţul sau probele mincinoase
produse sau ticluite reprezintă mijloace prin care se comite infracţiunea.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ al infracţiunii de denunţare calomnioasă este necalificat, poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
Subiect pasiv principal este statul român, iar subiect pasiv secundar persoana învinuită în mod
mincinos.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material al infracţiunii, în forma prevăzută la alin.(1), constă în învinuirea mincinoasă,
făcută prin plângere sau denunţ, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o anume persoană. A învinui
o persoană înseamnă a afirma că aceasta s-a făcut vinovată de ceva.
Pentru existenţa infracţiunii învinuirea trebuie să privească o persoană determinată, respectiv să se
indice numele şi prenumele acesteia sau alte elemente care să permită, fără echivoc, identificarea ei, şi să se
refere la săvârşirea unei infracţiuni. Prin "săvârşirea unei infracţiuni" se înţelege, potrivit art. 144 Cod penal,
săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă,
precum şi participarea la săvârşirea acestora, ca autor, instigator sau complice.
Învinuirea poate fi făcută prin plângere sau denunţ, în scris (semnat ori nesemnat) sau oral, şi trebuie
să fie mincinoasă, adică să nu corespundă realităţii. Netemeinicia învinuirii va fi stabilită de către organul de
urmărire penală sau de către instanţa de judecată.
În forma prevăzută în art. 259 alin.(2) Cod penal, infracţiunea de denunţare calomnioasă se
realizează, sub aspect obiectiv, prin producere sau ticluirea de probe mincinoase, în sprijinul unei învinuiri
nedrepte. A produce probe mincinoase înseamnă a prezenta probe neadevărate fie organului de urmărire
penală, fie instanţei de judecată. Ticluirea de probe mincinoase constă în inventarea de probe neadevărate în
legătură cu săvârşirea unei infracţiuni.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru înfăptuirea justiţiei, în
principal, dar şi în vătămarea efectivă adusă persoanei învinuite pe nedrept, în secundar.
Fiind o infracţiune de pericol legătura de cauzalitate nu trebuie demonstrată ci rezultă din săvârşirea
faptei.
Latura subiectivă.
Infracţiunea de denunţare calomnioasă se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă în cazul denunţării calomnioase, însă legea nu prevede sancţionarea ei.
Infracţiunea se consumă în momentul în care se face învinuirea mincinoasă sau în momentul în care se produc
ori se ticluiesc probele mincinoase.

5. Sancţiuni.
Infracţiunea de denunţare calomnioasă este sancţionată, în forma prevăzută în art. 259 alin.(1) Cod
penal, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, iar în forma prevăzută în alin.(2) al textului, cu închisoare de la 1 la 5
ani.
Prevederile cuprinse în art.259 alin.(3) cuprind şi cauze de reducere a pedepsei, dacă cel care a
săvârşit fapta declară mai înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de persoana în contra căreia s-a
22
făcut denunţul sau plângerea, ori împotriva căreia s-au produs probele, că denunţul, plângerea sau probele sunt
mincinoase, astfel pedeapsa se reduce potrivit art. 76 Cod penal.

Mărturia mincinoasă

1. Conţinut legal
Potrivit art. 260 alin.(1) Cod penal, constituie infracţiune "fapta martorului care într-o cauză penală,
civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase sau nu spune
tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat".
Alin.(4) al aceluiaşi articol prevede că aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător atât expertului
cât şi interpretului.
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este reprezentat în principal de relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea
justiţiei. În unele cazuri, infracţiunea poate avea şi un obiect juridic secundar constând în relaţiile sociale
referitoare la demnitatea sau libertatea persoanei sau în relaţiile sociale cu caracter patrimonial.
Infracţiunea de mărturie mincinoasă nu are obiect material.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă este calificat, nu poate fi decât un martor, expert
sau interpret, calitate determinată de existenţa unui raport juridic procesual între organul judiciar şi persoana
ascultată ca martor ori folosită ca expert sau interpret.
Martorul este persoana care are cunoştinţă despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să
servească la aflarea adevărului într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză.
Expertul este însărcinat de organul judiciar să lămurească, în baza cunoştinţelor de specialitate pe care
le are, anumite fapte sa nu împrejurări ale cauzei, în vederea stabilirii adevărului.
La interpret recurge organul judiciar atunci când una din părţi sau o altă persoană care urmează a fi
ascultată nu cunoaşte limba română sau nu se poate exprima ori atunci când unele dintre înscrisurile aflate la
dosarul cauzei sunt redactate într-o altă limbă decât cea română.
Participaţia penală este posibilă, de regulă, numai sub forma instigării şi a coautoratului. Coautoratul
poate fi luat în considerare doar în cazul unei echipe formate din mai mulţi experţi.
Subiect pasiv în principal este statul şi în secundar persoana fizică sau juridică, parte în proces, ale
cărei drepturi sau interese au fost lezate sau vătămate prin săvârşirea infracţiunii.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin acţiunea făptuitorului care într-o cauză penală, civilă,
disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase sau nu spune tot ce ştie
privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat.
A face afirmaţii mincinoase înseamnă a face afirmaţii nesincere, adică în neconcordanţă cu cele
cunoscute de martor. A nu spune tot ceea ce ştie înseamnă a omite să spună anumite fapte pe care le cunoaşte,
fapte determinante pentru rezolvarea cauzei.
În cazul expertului sau a interpretului elementul material constă fie în acţiunea de a efectua o
expertiză mincinoasă fie în aceea de a efectua o interpretare mincinoasă.
Urmarea socialmente periculoasă presupune crearea unei stări de pericol pentru înfăptuirea justiţiei
dar nu este necesar să se producă şi un rezultat concret.
Legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată rezultă din săvârşirea
faptei.

Latura subiectivă.
Infracţiunea de mărturie mincinoasă se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă. Culpa este exclusă
ca formă a vinovăţiei la această infracţiune iar dacă făptuitorul s-a aflat în eroare cu privire la anumite fapte
sau împrejurări va opera cauza care înlătură caracterul penal al faptei potrivit art. 51 Cod penal.

23
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa infracţiunii de mărturie mincinoasă deşi posibilă dar nu este sancţionată de lege.
Infracţiunea se consumă, în cazul martorului, expertului sau interpretului ascultat de organul judiciar,
în momentul în care ascultarea luând sfârşit, martorul, expertul sau interpretul semnează depoziţia făcută. În
cazul unor depoziţii sau a unor rapoarte, expertize, traduceri făcute în scris, infracţiunea se consumă în
momentul în care acestea se depun la organul care a dispus efectuarea lor.
5. Sancţiuni.
Mărturia mincinoasă se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Instanţa poate aplica şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi dacă pedeapsa închisorii
concret aplicate este mai mare de 2 ani.
Art. 260 alin.(2) Cod penal prevede o cauză specială de nepedepsire dacă în cauzele penale, mai
înainte de a se produce arestarea inculpatului, ori în toate cauzele mai înainte de a se fi pronunţat o hotărâre
sau de a se fi dat o altă soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase, martorul îşi retrage mărturia. Potrivit
aliniatului final al textului, aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi expertului sau interpretului.
Art. 260 alin.(3) Cod penal stipulează şi o cauză de reducere a pedepsei dacă retragerea mărturiei a
intervenit în cauzele penale după ce s-a produs arestarea inculpatului sau în toate cauzele după ce s-a
pronunţat o hotărâre sau după ce s-a dat o altă soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase, instanţa va reduce
pedeapsa potrivit art. 76 Cod penal.
Fiind o circumstanţa atenuantă personală, retragerea mărturiei mincinoase nu produce efecte asupra
instigatorului sau complicelui.

Încercarea de a determina mărturia mincinoasă

1. Conţinut legal
Potrivit art. 261 Cod penal, constituie infracţiune "încercarea de a determina o persoană prin
constrângere ori corupere să dea declaraţii mincinoase într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice
altă cauză în care se ascultă martori".
Alin.(2) prevede că fapta este sancţionată şi când este săvârşită faţă de un expert sau interpret.
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este reprezentat de acele relaţii sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei a
căror existenţă impune asigurarea protejării martorilor, experţilor şi interpreţilor care participă la proces. În
subsidiar, prin săvârşirea faptei sunt încălcate şi relaţiile sociale referitoare la unele atribute esenţiale ale
persoanei (relaţiile sociale referitoare la integritatea corporală sau cele referitoare la libertatea morală a
persoanei).
Infracţiunea este lipsită de regulă, de obiect material, însă când fapta se realizează, prin constrângerea
fizică a martorului, expertului sau interpretului, obiectul material al infracţiunii este chiar corpul persoanei
constrânse.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ al încercării de a determina mărturia mincinoasă este necalificat, poate fi orice
persoană. Participaţia penală este posibilă în toate formele.
Subiect pasiv principal este statul, ca titular al valorii sociale reprezentate de înfăptuirea justiţiei şi
secundar este persoana asupra căruia se realizează încercarea de a determina depunerea unei mărturii
mincinoase.

3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material al laturii obiective se realizează prin acţiunea de a încerca determinarea unei
persoane fie să depună o declaraţie mincinoasă, fie să facă o expertiză ori interpretare incorectă într-o cauză
penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză, în care se ascultă martori sau sunt folosiţi experţi sau

24
interpreţi. În acest scop făptuitorul trebuie să recurgă la constrângere fizică (violenţă) sau morală (ameninţare)
sau la corupere (oferirea sau promiterea de bani, daruri sau alte foloase).
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca acţiunea făptuitorului să rămână fără rezultat.
Urmare socialmente periculoasă în principal este starea de pericol la adresa înfăptuirii justiţiei dar
remarcăm şi existenţa unei urmări secundare, asupra subiectului pasiv secundar.
Legătura de cauzalitate nu trebuie dovedită ci rezultă implicit, din săvârşirea activităţii infracţionale.
Latura subiectivă.
Încercarea de a determina mărturia mincinoasă se săvârşeşte cu intenţie directă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa infracţiunii este posibilă, dar nu este sancţionată de lege.
Infracţiunea se consumă în momentul în care făptuitorul încearcă, prin constrângere sau corupere, să
determine o persoană să dea declaraţii mincinoase ori să facă o expertiză sau interpretare incorectă într-o
cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori sau se folosesc experţi ori
interpreţi.
5. Sancţiuni.
Încercarea de a determina mărturia mincinoasă se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu
amendă.

Împiedicarea participării în proces

1. Conţinut legal
Potrivit art. 2611 Cod penal, constituie infracţiune "împiedicarea participării într-o cauză penală,
civilă, disciplinară sau în orice altă cauză, a unui martor, expert, interpret sau apărător, săvârşită prin
violenţă, ameninţare sau prin orice alt mijloc de constrângere îndreptat împotriva sa ori a soţului sau a unei
rude apropiate".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este constituit în principal din relaţiile sociale referitoare la soluţionarea
temeinică şi legală a unei cauze judiciare şi în secundar din relaţiile sociale referitoare la libertatea morală,
integritatea corporală ori sănătatea persoanei, respectiv a martorului, expertului sau interpretului.
Infracţiunea are obiect material corpul victimei numai în cazul în care fapta se realizează prin acte de
constrângere fizică.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ al infracţiunii este necalificat, poate fi orice persoană, chiar şi una dintre părţile în
proces. Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
Subiectul pasiv este în principal statul, ca administrator al justiţiei, şi în secundar martorul, expertul
sau interpretul.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material al laturii obiective se realizează prin acţiunea de a împiedica o persoană, prin
violenţă, ameninţare sau prin orice alt mijloc de constrângere, să participe într-o cauză penală, civilă,
disciplinară sau în orice altă cauză ca martor, expert, interpret ori apărător, la data, locul şi ora stabilită, ori
împiedicarea efectuării expertizei sau a traducerii.
Acţiunea poate fi îndreptată în mod nemijlocit asupra celui ce urmează să participe în proces sau
împotriva soţului ori a unei rude apropiate.
Urmarea socialmente periculoasă constă în împiedicarea activităţii de înfăptuire a justiţiei şi în
încălcarea unuia sau unora dintre atributele persoanei.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa infracţiunii este incriminată în alin.(2).
25
Consumarea infracţiunii are loc în momentul împiedicării participării în proces prin mijloacele
arătate.
5. Sancţiuni.
Sancţiunea prevăzută pentru această infracţiune este închisoarea de la 6 luni la 7 ani. În condiţiile
art.65 Cod penal este posibilă şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.

Nedenunţarea unor infracţiuni

1. Conţinut legal
Potrivit art. 262 Cod penal, constituie infracţiune "omisiunea de a denunţa de îndată săvârşirea
vreuneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 174, 175, 176, 211, 212, 2151, 217 alin.(2)-(4), art. 218 alin.(1)
şi art. 276 alin.(3)".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special al infracţiunii este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea
justiţiei, relaţii care implică obligaţia celor în cunoştinţă de cauză, de a denunţa de îndată săvârşirea
infracţiunilor de o mare gravitate.
Nedenunţarea unor infracţiuni nu are obiect material.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este necalificat, infracţiunea poate fi săvârşită de orice persoană, cu excepţia autorului
şi a participanţilor la infracţiunea nedenunţată.
Soţul sau ruda apropiată a făptuitorului infracţiunii nedenunţate nu poate fi subiect activ al
infracţiunii.
Nedenunţarea unor infracţiuni este susceptibilă de săvârşire cu participaţie penală sub forma instigării
şi a complicităţii materiale.
Subiect pasiv este statul român, ca titular al valorii sociale ocrotite.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material al laturii obiective se realizează prin omisiunea făptuitorului de a denunţa de
îndată săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile de omor (art. 174), omor calificat (art. 175), omor deosebit de
grav (art. 176), tâlhărie (art. 211), piraterie (art. 212), delapidare (art. 2151), distrugere în formele agravate
(art. 217 alin.(2)-(4)), distrugere calificată (art. 218 alin.(1)) şi distrugere şi semnalizare falsă (art. 276
alin.(3)) Cod penal.
Pentru existenţa infracţiunii se cere şi ca nedenunţătorul să fi cunoscut săvârşirea uneia dintre faptele
enumerate, să nu fi încunoştiinţat organele competente iar omisiunea denunţării să fie nejustificată.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru desfăşurarea normală
a activităţii de înfăptuire a justiţiei.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Fiind o infracţiune omisivă, infracţiunea de nedenunţare a unor infracţiuni se săvârşeşte fie cu intenţie
directă sau indirectă, fie din culpă simplă sau cu previziune.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa nu este posibilă.
Consumarea are loc în momentul în care făptuitorul, având posibilitatea de a denunţa infracţiunea
despre a cărei săvârşire a luat cunoştinţă, nu-şi îndeplineşte de îndată obligaţia prevăzută de lege.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Art. 262 alin.(2) al Cod penal stipulează că fapta prevăzută în primul alineat al textului nu se
pedepseşte dacă a fost săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată.
Alin.(3) al aceluiaşi articol prevede în plus că nu se pedepseşte persoana care, mai înainte de a fi
început urmărirea penală pentru infracţiunea nedenunţată, încunoştiinţează autorităţile competente despre

26
acea infracţiune sau care, chiar după ce s-a început urmărirea penală ori după ce vinovaţii au fost descoperiţi,
a înlesnit arestarea acestora.

Omisiunea sesizării organelor judiciare

1. Conţinut legal
Potrivit art. 263 Cod penal, constituie infracţiune "fapta funcţionarului public care, luând cunoştinţă
de săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite
sesizarea de îndată a procurorului sau a organului de urmărire penală, potrivit legii de procedură penală".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei, relaţii
care implică îndeplinirea cu promptitudine de către funcţionari a obligaţiei de a sesiza organele judiciare cu
privire la infracţiunile săvârşite în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplinesc sarcinile.
Infracţiunea este lipsită de obiect material.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este calificat, nu poate fi decât de un funcţionar public aşa cum este definit acesta în
art. 147 alin.(1) Cod penal.
Participaţia penală este posibilă doar sub forma complicităţii sau instigării, coautoratul fiind luat în
considerare doar în mod excepţional.
Subiect pasiv este statul, ca titular al valorii sociale ocrotite de legea penală.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material al laturii obiective este reprezentat de o inacţiune, respectiv omisiunea
făptuitorului de a sesiza procurorul sau organul de urmărire penală cu privire la săvârşirea unei infracţiuni în
legătură cu serviciul în cadrul căruia făptuitorul îşi îndeplineşte sarcinile.
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca făptuitorul să fi avut cunoştinţe certe despre infracţiunea
săvârşită în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile.
De asemeni se cere să se fi omis sesizarea „de îndată" a procurorului sau organului de urmărire
penală, potrivit legii de procedură penală, şi omisiunea sesizării să fi fost nejustificată.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru buna înfăptuire a
justiţiei.
Legătura de cauzalitate nu trebuie dovedită, ea rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Omisiunea sesizării organelor judiciare poate fi săvârşită atât cu intenţie directă sau indirectă, dar şi
din culpă simplă sau cu previziune.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa nu este posibilă.
Infracţiunea se consumă în momentul în care făptuitorul, având posibilitatea de a sesiza organele
judiciare, nu-şi îndeplineşte această obligaţie de îndată.
Art. 263 alin.(2) Cod penal prevede că omisiunea sesizării organelor judiciare este mai gravă dacă
fapta este săvârşită de către un funcţionar public cu atribuţii de conducere sau de control. Circumstanţa
agravată se referă la subiectul infracţiunii, care trebuie să fie o persoană cu atribuţii de conducere sau de
control stabilite prin acte normative referitoare la activitatea de serviciu.

5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 5 ani.
Sancţiunea în cazul variantei agravate este închisoarea de la 6 luni la 7 ani.
Este posibilă şi aplicarea pedepsei complementare de interzicere a unor drepturi

27
Favorizarea infractorului

1. Conţinut legal
Potrivit art. 264 Cod penal, constituie infracţiune "ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere
stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală,
judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei sub
aspectul tragerii la răspundere penală a celor care au săvârşit infracţiuni sau al executării pedepselor definitive
pronunţate prin hotărâri judecătoreşti în condiţii legale.
De regulă, obiectul material lipseşte în cazul acestei infracţiuni. Dacă însă ajutorul dat constă în
ascunderea bunului provenit din infracţiunea săvârşită de infractorul favorizat, bunul ascuns constituie obiect
material al infracţiunii.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este necalificat, poate fi, în principiu, orice persoană. Remarcăm totuşi că autorul sau
participanţii infracţiunii în legătură cu care s-a săvârşit activitatea de favorizare nu pot avea această calitate.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
Subiect pasiv principal este statul, ca titular al valorii sociale ocrotite, în secundar fiind orice persoană
ale cărei interese au fost prejudiciate prin săvârşirea infracţiunii.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material al laturii obiective constă în ajutorul dat unui infractor, prin acte comisive sau
omisive, fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, fie pentru a îngreuna sau
zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, fie pentru a-i asigura folosul sau produsul
respectiv.
Ajutorul trebuie dat infractorului fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii.
În caz contrar, fapta nu constituie infracţiunea de favorizare a infractorului ci complicitate la acea infracţiune.
Ajutorul poate fi dat direct sau prin intermediul unei alte persoane, poate fi material sau moral, şi
trebuie dat cu scopul de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru
a-i asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii.
Urmarea socialmente periculoasă constă în starea de pericol pentru înfăptuirea justiţiei.
Legătura de cauzalitate rezultă deci din săvârşirea faptei..
Latura subiectivă.
Infracţiunea de favorizare a infractorului se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa nu este sancţionată de lege.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care ajutorul este dat infractorului.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 7 ani.
Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autor
(art. 264 alin.(2) Cod penal).
Potrivit prevederilor alin.(3) al aceluiaşi articol, favorizarea săvârşită de către soţ ori o rudă apropiată
nu se pedepseşte.

Omisiunea de a încunoştiinţa organele judiciare

1. Conţinut legal
Potrivit art. 265 Cod penal, constituie infracţiune "fapta de a nu aduce la cunoştinţă organelor
judiciare a unor împrejurări care, dacă ar fi cunoscute, ar duce la stabilirea nevinovăţiei unei persoane

28
trimise în judecată sau condamnate pe nedrept ori la eliberarea unei persoane ţinute în arest preventiv pe
nedrept".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special principal este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei
şi care sunt periclitate prin nerespectarea obligaţiei de a încunoştiinţa organele judiciare cu privire la probele
de nevinovăţie privind o persoană trimisă în judecată sau condamnată pe nedrept, sau ţinută în arest preventiv
pe nedrept. Prin săvârşirea faptei se aduce atingere şi relaţiilor sociale referitoare la unele atribute esenţiale ale
persoanei (libertatea, demnitatea), relaţii care constituie obiectul juridic secundar al infracţiunii.
Omisiunea de a încunoştiinţa organele judiciare este lipsită de obiect material.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este necircumstanţiat, poate fi orice persoană care are cunoştinţă despre vreuna dintre
împrejurările la care se referă textul, altfel neexistând obligaţia de a încunoştiinţa organele judiciare.
Participaţia penală este posibilă numai sub forma instigării şi a complicităţii.
Subiect pasiv este, în principal, statul şi în secundar persoana prejudiciată prin săvârşirea
faptei.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Sub aspectul elementului material, infracţiunea se realizează prin omisiunea făptuitorului de a aduce
la cunoştinţă organelor judiciare împrejurări care, dacă ar fi cunoscute, ar putea duce la stabilirea nevinovăţiei
unei persoane trimise în judecată sau condamnate pe nedrept ori la eliberarea unei persoane ţinute pe nedrept
în arest preventiv.
Pentru existenţa infracţiunii, omisiunea făptuitorului trebuie să se săvârşească faţă de organele
judiciare şi să se refere la împrejurări care nu sunt cunoscute de acestea şi care sunt de natură să ducă la
stabilirea nevinovăţiei unei persoane trimise în judecată sau condamnată pe nedrept ori la eliberarea unei
persoane ţinute pe nedrept în arest preventiv.
Urmarea socialmente periculoasă constă în starea de pericol pentru înfăptuirea justiţiei.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei şi nu trebuie dovedită.
Latura subiectivă.
Infracţiunea poate fi săvârşită atât cu intenţie directă ori indirectă dar şi din culpă simplă sau cu
previziune.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa nu este posibilă.
Infracţiunea se consumă la expirarea intervalului de timp necesar făptuitorului pentru a înştiinţa
organele judiciare cu privire la împrejurările pe care le cunoaşte şi care ar putea duce la stabilirea nevinovăţiei
unei persoane trimise în judecată sau condamnată pe nedrept ori la eliberarea unei persoane ţinute pe nedrept
în arest preventiv.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.
Art. 265 alin.(2) Cod penal stipulează o clauză de nepedepsire pentru persoana aflată în situaţia când
fapta prevăzută în primul aliniat al textului ar produce un prejudiciu pentru ea, pentru soţul său sau pentru o
rudă apropiată.

Arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă

1. Conţinut legal
Potrivit art. 266 alin.(1) Cod penal, constituie infracţiunea de arestare nelegală "reţinerea sau
arestarea nelegală ori în supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă sau
educative, în alt mod decât cel prevăzut în dispoziţiile legale ", iar potrivit alin. (2) şi (3) ale aceluiaşi articol

29
constituie infracţiunea de cercetare abuzivă "întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva
unei persoane aflate în curs de cercetare, anchetă penală sau de judecată, pentru obţinerea de declaraţii" dar
şi "întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe faţă de un martor, expert sau interpret".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special principal este reprezentat de acele relaţii sociale referitoare la înfăptuirea
justiţiei, prin asigurarea legalităţii în aplicarea măsurilor preventive, a pedepselor şi a măsurilor de siguranţă
sau educative, în cazul arestării nelegale, şi a legalităţii mijloacelor folosite pentru obţinerea declaraţiilor, în
cazul cercetării abuzive.
Obiectul juridic special secundar este constituit din relaţiile sociale referitoare la libertatea fizică a
persoanei, în cazul arestării nelegale, şi din cele cu privire la libertatea psihică, sănătatea şi integritatea
corporală a persoanelor cercetate, în cazul cercetării abuzive.
În cazul în care infracţiunea se realizează prin întrebuinţarea de violenţe, există şi un obiect material,
constând în corpul persoanei.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este calificat, arestarea nelegală nu poate fi săvârşită decât de un funcţionar public care
are atribuţii în legătură cu luarea, punerea în executare sau executarea reţinerii ori a arestării preventive, sau în
legătură cu punerea în executare ori executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă sau educative (judecător,
procuror, lucrător de poliţie, lucrător de la locul de executare a pedepselor, măsurilor de siguranţă sau
educative), iar cercetarea abuzivă, de un funcţionar public care are calitatea de a asculta o persoană aflată în
curs de urmărire penală sau de judecată, de a audia martori sau de a recurge la serviciile unor experţi sau
interpreţi (judecător, procuror, organ de cercetare penală).
Participaţia penală este posibilă în cazul ambelor infracţiuni sub toate formele.
În privinţa coautoratului este necesar ca făptuitorii să aibă calitatea specială cerută de lege autorului.
Instigator sau complice poate fi orice persoană.
Subiect pasiv principal, în cazul ambelor infracţiuni, este statul, ca titular al valorii sociale ocrotite de
lege, iar subiect pasiv secundar este persoana prejudiciată în drepturile sale prin săvârşirea infracţiunilor
prezentate.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează în mod diferit, în funcţie de modul de acţiune specific fiecărei
infracţiuni.
Astfel, în cazul arestării nelegale prin săvârşirea uneia dintre următoarele acţiuni prevăzute alternativ:
reţinerea sau arestarea nelegală ori supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă,
sau educative în alt mod decât cel prevăzut în dispoziţiile legale.
A reţine o persoană înseamnă a lua faţă de o persoană măsura preventivă a reţinerii, a pune în
executare sau a executa această măsură. Pentru a realiza elementul material al infracţiunii, reţinerea trebuie să
fie nelegală, adică măsura să fie luată, pusă în executare sau executată în alte cazuri decât cele prevăzute de
lege sau fără îndeplinirea formalităţilor impuse de lege.
A aresta o persoană înseamnă a lua faţă de o persoană măsura arestării preventive, a pune în executare
sau a executa această măsură ori a emite sau a aduce la îndeplinire mandatul de executare a pedepsei
închisorii. Măsura arestării trebuie să aibă caracter nelegal, adică să fie luată în alte cazuri decât cele prevăzute
în Codul de procedură penală.
Reţinerea sau arestarea nelegală a unei persoane se poate realiza şi printr-o inacţiune (de exemplu,
nepunerea în libertate a unei persoane reţinute sau arestate preventiv la expirarea termenului pentru care s-a
luat măsura).
A supune o persoană la executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă sau educative în alt mod decât
cel prevăzut în dispoziţiile legale înseamnă a impune persoanei un alt regim de executare a pedepsei, măsuri
de siguranţă sau educative decât cel stabilit de lege.
În cazul cercetării abuzive elementul material se realizează însă prin întrebuinţarea faţă de o persoană
aflată în curs de cercetare, anchetă penală sau de judecată ori faţă de un martor, expert sau interpret, de
promisiuni, ameninţări sau violenţe, pentru obţinerea unor declaraţii şi respectiv expertize sau interpretări în
sensul dorit de organul judiciar.
30
Promisiunile se pot referi la bani sau alte foloase materiale, la crearea unei situaţii avantajoase în
cursul urmăririi sau al judecăţii etc. Ameninţările creează persoanei o stare de temere, aducându-se atingere
libertăţii ei psihice. Violenţele sunt procedee de constrângere fizică.
Promisiunile, ameninţările sau violenţele trebuie să fie întrebuinţate faţă de o persoană aflată în curs
de urmărire penală, de judecată sau faţă de un martor, expert sau interpret şi trebuie să aibă ca obiectiv
obţinerea de declaraţii sau, respectiv, de expertize sau interpretări în sensul dorit de organul judiciar.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru înfăptuirea normală a
justiţiei, la care se adaugă şi o urmare materială, respectiv producerea unor suferinţe morale sau fizice
persoanelor în report cu care se dispune arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă.
Legătura de cauzalitate rezultă în cazul stării de pericol din săvârşirea faptei iar în cazul urmărilor
materiale existenţa acesteia trebuie dovedită.
Latura subiectivă.
Cele două infracţiuni se săvârşesc cu intenţie.
În cazul arestării nelegale intenţia poate fi directă sau indirectă, după cum făptuitorul cunoscând
caracterul abuziv al acţiunii sale şi prevăzând crearea prin săvârşirea ei a unei stări de pericol pentru
înfăptuirea justiţiei doreşte sau acceptă această urmare. În cazul cercetării abuzive, făptuitorul urmărind un
anumit scop (obţinerea de declaraţii, expertize sau traduceri), intenţia acestuia nu poate fi decât directă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă în cazul ambelor infracţiuni, dar nu este pedepsită de lege.
Consumarea infracţiunii are loc, în ambele cazuri, în momentul în care acţiunea incriminată fiind
săvârşită, se creează starea de pericol pentru desfăşurarea normală a activităţii de înfăptuire a justiţiei.
5. Sancţiuni.
Arestarea nelegală se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, iar cercetarea abuzivă, cu
închisoare de la 1 la 5 ani.
Când aceeaşi persoană săvârşeşte succesiv arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă se va reţine
concurs de infracţiuni.

Supunerea la rele tratamente

1. Conţinut legal
Potrivit art. 267 Cod penal, constituie infracţiune „supunerea la rele tratamente a unei persoane
aflate în stare de reţinere, deţinere ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau educative".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este reprezentat, în principal, de acele relaţii sociale ce privesc înfăptuirea
justiţiei sub aspectul executării sancţiunilor de drept penal şi a măsurilor procesuale în conformitate cu
prevederile legale, şi în secundar de relaţiile sociale ce privesc demnitatea şi sănătatea persoanelor.
Obiectul material al infracţiunii nu există, dar el poate fi reprezentat de corpul persoanei supuse la rele
tratamente când este lezată sănătatea fizică a acesteia.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este calificat, nu poate fi decât un funcţionar cu atribuţii pe linia organizării,
tratamentului şi supravegherii persoanelor aflate în stare de reţinere sau deţinere ori în executarea unei măsuri
de siguranţă sau educative.
Subiect pasiv principal este statul, iar secundar persoana care se află în stare de reţinere sau deţinere
ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau educative şi care este efectiv supusă la rele tratamente.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se poate realiza printr-o acţiune sau inacţiune care determină aplicarea unor rele
tratamente, respectiv producerea unor suferinţe fizice sau psihice care nu se înscriu în cele produse de un
tratament normal şi specific stării de reţinere, deţinere sau executare a unei măsuri de siguranţă sau educative.
Suferinţele pot fi determinate prin încălcări abuzive a ale regimului de cazare, igienă şi alimentaţie dar şi de
muncă, odihnă, asistenţă medicală sau alte tratamente degradante. Când acţiunile sau inacţiunile care
31
constituie elementul material pot fi catalogate ele însele ca infracţiuni se vor aplica regulile concursului de
infracţiuni.
Urmarea socialmente periculoasă constă în starea de pericol pentru înfăptuirea justiţiei, dar şi pentru
sănătatea, integritatea corporală sau demnitatea persoanei supuse la rele tratamente.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei şi nu trebuie dovedită.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa, deşi posibilă, nu este pedepsită.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care s-a realizat elementul material sub forma relelor
tratamente. Activitatea infracţională trebuie însă să dureze, să se repete, un act izolat putând constitui doar
abuz în serviciu.
Infracţiunea se poate săvârşi în formă continuă sau continuată şi este susceptibilă de epuizare.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani şi, dacă este cazul, şi pedeapsa
complementară a interzicerii unor drepturi.

Tortura

1. Conţinut legal
Potrivit art. 2671 Cod penal, constituie infracţiune "fapta prin care se provoacă unei persoane, cu
intenţie, o durere sau suferinţe puternice, fizice sau psihice, îndeosebi cu scopul de a obţine de la această
persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta
sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei
ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei terţe persoane, sau pentru oricare motiv bazat pe o formă de
discriminare oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau astfel de suferinţe sunt aplicate de un agent
al autorităţii publice sau de către orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau la instigare ori cu
consimţământul expres sau tacit al unor asemenea persoane".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special principal al infracţiunii este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la
înfăptuirea justiţiei iar cel secundar de relaţiile referitoare la drepturile omului.
Dacă activitatea făptuitorului priveşte direct corpul persoanei, acesta constituie obiectul material al
infracţiunii.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este calificat, nu poate fi decât un agent al autorităţii publice sau o altă persoană care
acţionează oficial ori la instigarea sau cu consimţământul unei asemenea persoane. Participaţia penală este
posibilă sub toate formele.
Subiect pasiv al torturii este, în principal, persoana supusă nemijlocit unor suferinţe fizice sau psihice
deosebite dar, secundar, poate fi şi o terţă persoană care prin torturarea victimei suportă o constrângere
morală.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material în cazul acestei infracţiuni se realizează prin orice activitate care provoacă unei
persoane o durere sau suferinţe puternice.
Deoarece legea nu prevede care trebuie să fie gravitatea acestor suferinţe pentru ca fapta să constituie
infracţiunea de tortură rămâne la latitudinea instanţei de judecată sarcina de a aprecia, în raport cu toate
împrejurările reţinute în cauză, îndeplinirea acestor condiţii. Dacă cerinţa legii nu este îndeplinită, fapta va
putea constitui o altă infracţiune (supunerea la rele tratamente, purtare abuzivă, lovire sau alte violenţe etc.).
Nu interesează dacă durerea sau suferinţele provocate persoanei sunt fizice sau psihice şi nici
metodele sau mijloacele prin care acestea au fost provocate.

32
Urmarea socialmente periculoasă constă în provocarea unor puternice suferinţe fizice sau psihice, în
mod ilegal, în scopul determinării victimei să adopte o anume conduită.
Legătura de cauzalitate trebuie dovedită.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie. Pentru a constitui infracţiunea de tortură, fapta trebuie săvârşită
în scopul de a obţine de la persoana respectivă sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o
pedepsi, pentru un act de care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a o
intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau de a face presiuni asupra unei terţe persoane.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul săvârşirii faptei prin care se provoacă persoanei o durere
sau suferinţe puternice, în unul din scopurile sau din motivul prevăzut în text.
Infracţiunea de tortură este mai gravă dacă fapta a avut vreuna din urmările prevăzute în art. 181 sau
182 Cod penal (art. 2671 alin.(2) Cod penal).
A doua formă agravată prevede ca urmare moartea victimei (art. 2671 alin. (3) Cod penal).
5. Sancţiuni.
Infracţiunea de tortură se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Pedeapsa pentru prima formă agravată a infracţiunii este închisoare de la 3 la 10 ani.
A doua formă agravată se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25
de ani.
Legiuitorul a prevăzut în mod expres în textul legii că nici o împrejurare excepţională, oricare ar fi ea,
fie că este vorba de o stare de război sau de ameninţare cu războiul, de instabilitate politică internă sau de
oricare altă stare de excepţie, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura. De asemenea, a prevăzut în mod
expres că nu poate fi invocat nici ordinul superiorului sau al unei autorităţi publice.
Legea cuprinde şi o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei astfel, potrivit art. 2671 alin.(6)
Cod penal, faptele prevăzute în primul aliniat din text nu constituie infracţiunea de tortură dacă durerea sau
suferinţele rezultă exclusiv din sancţiunile legale şi sunt inerente acestor sancţiuni sau ocazionate de ele.

Represiunea nedreaptă

1. Conţinut legal
Potrivit art. 268 Cod penal, constituie infracţiune "fapta de a pune în mişcare acţiunea penală, de a
dispune arestarea, de a trimite în judecată sau de condamna o persoană, ştiind că este nevinovată".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei, grav
afectate prin comiterea faptelor calificate ca represiune nedreaptă. Prin săvârşirea faptei se aduce atingere şi
relaţiilor sociale referitoare la libertatea şi demnitatea persoanei, relaţii care constituie, în felul acesta, obiectul
ei juridic secundar.
Obiectul material este corpul persoanei atunci când represiunea nedreaptă se răsfrânge asupra
persoanei deţinute preventiv sau condamnate la pedeapsa închisorii.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este calificat, infracţiunea poate fi săvârşită numai de un funcţionar public care,
potrivit legii, are dreptul de a pune în mişcare acţiunea penală, de a dispune arestarea, de a trimite în judecată
sau de a condamna o persoană.
Participaţia penală este posibilă sub forma instigării sau a complicităţii în toate cazurile, în forma
coautoratului, numai în cazul condamnării unei persoane de către completul de judecată.
Subiect pasiv nemijlocit este persoana faţă de care s-a efectuat un act de represiune nedreaptă.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.

33
Sub aspectul elementului material infracţiunea se realizează prin săvârşirea uneia dintre următoarele
acţiuni: punerea în mişcare a acţiunii penale, dispunerea arestării, trimiterea în judecată sau condamnarea unei
persoane nevinovate.
Prin punerea în mişcare a acţiunii penale se înţelege acţiunea de inculpare a unei persoane. Se poate
realiza prin ordonanţa procurorului sau prin încheierea instanţei în cazuri excepţionale.
Dispunerea arestării unei persoane înseamnă a lua împotriva unei persoane măsura arestării
preventive, ceea ce înseamnă, în cazul procurorului, întocmirea ordonanţei şi emiterea mandatului de arestare,
iar în cazul judecătorului, darea încheierii prin care se dispune luarea măsurii şi emiterea mandatului de
arestare.
Trimiterea în judecată constă în a deferi instanţei de judecată o persoană învinuită de săvârşirea unei
infracţiuni.
Condamnarea unei persoane reprezintă pronunţarea împotriva acesteia a unei hotărâri prin care se
constată că fapta de care a fost învinuită există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de aceasta.
Pentru a realiza elementul material al infracţiunii de represiune nedreaptă, oricare dintre acţiunile
prevăzute în art. 268 Cod penal trebuie săvârşite împotriva unei persoane nevinovate.
Urmarea socialmente periculoasă constă, în principal, în crearea unei stări de pericol pentru
înfăptuirea justiţiei şi, în secundar, în punerea în pericol a libertăţii, onoarei sau demnităţii persoanei.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Infracţiunea de represiune nedreaptă se săvârşeşte numai cu intenţie.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa infracţiunii nu este sancţionată de lege.
Consumarea are loc în momentul în care se săvârşeşte una dintre acţiunile prevăzute în textul legii,
moment în care se produce urmarea periculoasă a faptei.
5. Sancţiuni.
Represiunea nedreaptă se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Instanţa poate dispune şi aplicarea
pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi prevăzută în art. 64 Cod penal.

Evadarea

1. Conţinut legal
Potrivit art. 269 Cod penal, constituie infracţiune "evadarea din starea legală de reţinere sau de
deţinere".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei,
respectiv cele cu privire la autoritatea organelor judiciare şi respectarea stării legale de reţinere sau deţinere la
care este supusă o persoană în baza lor. În cazul formei agravate a infracţiunii (art. 269 alin.(2) Cod penal),
dacă evadarea se săvârşeşte prin folosirea de violenţe, infracţiunea are şi un obiect juridic secundar, constând
în relaţiile sociale referitoare la integritatea corporală sau sănătatea persoanei.
Obiectul material constă în corpul persoanei doar în cazul utilizării de violenţe.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ nu poate fi decât de o persoană care se află într-o stare legală de reţinere sau de deţinere.
Starea de reţinere sau de deţinere este legală dacă măsura a fost luată în unul din cazurile şi în condiţiile
prevăzute de lege.
Participaţia penală este posibilă doar sub forma coautoratului sau a instigării. Complicitatea este
sancţionată separat constituind infracţiunea de înlesnire a evadării (art. 270).
Potrivit art. 269 alin.(2) Cod penal infracţiunea este mai gravă dacă fapta este săvârşită de două sau
mai multe persoane împreună.
Subiect pasiv principal este statul, iar în cazul formei agravate există şi un subiect pasiv secundar
reprezentat de persoana împotriva căreia au fost îndreptate violenţele sau unitatea unde a fost reţinut
sau deţinut făptuitorul, dacă prin comiterea faptei s-au produs distrugeri sau degradări ale acesteia.
34
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Infracţiunea se realizează, sub aspectul elementului material, prin acţiunea de părăsire, fără
încuviinţarea obţinută în condiţiile legii, a locului în care făptuitorul este reţinut sau deţinut în mod legal. Nu
interesează mijloacele de săvârşire a infracţiunii.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru înfăptuirea justiţiei.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Infracţiunea de evadare se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa infracţiunii de evadare este pedepsită de lege.
Infracţiunea se consumă în momentul în care făptuitorul reuşeşte să înlocuiască starea de reţinere sau
deţinere în care s-a aflat în mod legal cu starea de libertate.
Art. 269 alin.(2) Cod penal prevede că infracţiunea este mai gravă dacă fapta este săvârşită prin
folosirea de violenţe, de arme sau de alte instrumente ori de către două sau mai multe persoane împreună.
Violenţele au acelaşi înţeles ca şi în cazul infracţiunii de tâlhărie. Ele trebuie folosite împotriva unei persoane
şi nu împotriva unui bun. De asemeni, infracţiunea de evadare este mai gravă dacă fapta se săvârşeşte prin
folosirea de arme. Agravarea infracţiunii este determinată şi de folosirea de către făptuitor a altor instrumente.
Prin "alte instrumente" se înţelege orice fel de unelte care sunt de natură a servi la evadare şi de care
făptuitorul s-a folosit efectiv în acţiunea sa.
Acţiunea de evadare este mai gravă şi în cazul în care fapta se săvârşeşte de două sau mai multe
persoane împreună. Prin săvârşirea faptei "împreună" de două sau mai multe persoane se înţelege atât
săvârşirea faptei de două sau mai multe persoane în calitate de coautori cât şi săvârşirea faptei de două sau mai
multe persoane, dintre care cel puţin una în calitate de autor, iar cealaltă sau celelalte în calitate de complici
concomitenţi.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea de evadare se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani.
Art. 269 alin.(3) Cod penal prevede că pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la
pedeapsa ce se execută, fără a se putea depăşi maximul general al pedepsei închisorii. Prevederile se aplică,
aşa cum rezultă din cuprinsul textului, numai dacă cel care a evadat a fost condamnat definitiv şi s-a aflat în
executarea pedepsei.
Evadarea săvârşită în cazul variantei agravate se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 8 ani.

Înlesnirea evadării

1. Conţinut legal
Potrivit art. 270 Cod penal, constituie infracţiune "înlesnirea prin orice mijloace a evadării".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii este comun cu al infracţiunii de evadare.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ al infracţiunii poate fi, de regulă, orice persoană, cu excepţia celui care evadează. Dacă
fapta este săvârşită de o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe care cel care a evadat, infracţiunea este mai
gravă.
Participaţia penală este posibilă sub forma instigării şi a complicităţii.
Subiect pasiv este statul, ca titular al dreptului de a înfăptui justiţia prin organele sale specializate.
Dacă însă prin săvârşirea infracţiunii au fost comise vătămări ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii unei
persoane vom avea şi subiect pasiv secundar reprezentat de aceasta.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin înlesnirea evadării unei persoane aflată în stare legală de
reţinere sau de deţinere, respectiv prin a-i da orice ajutor sau sprijin pentru a se sustrage de la starea de privare
de libertate în care se găseşte în mod legal.
35
Înlesnirea evadării poate fi înfăptuită printr-o acţiune sau printr-o inacţiune şi poate consta fie într-o
contribuţie materială (procurarea unor instrumente necesare evadării), fie într-o contribuţie morală (darea de
sfaturi, instrucţiuni, furnizarea unor informaţii etc.). Contribuţia poate interveni înainte sau în timpul evadării.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru desfăşurarea normală
a activităţii de înfăptuire a justiţiei.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte, de regulă, cu intenţie. Culpa apare doar în caz excepţional.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa infracţiunii de înlesnire a evadării este pedepsită de lege. Pentru existenţa tentativei este
necesar ca acţiunea de înlesnire a evadării întreruptă sau dusă până la capăt, să fi fost aptă, prin natura ei, de a
produce efectul.
Infracţiunea se consumă în momentul în care are loc evadarea sau încercarea de evadare.
În afara formei simple, Codul penal prevede mai multe variante agravate.
Astfel, potrivit art. 270 alin.(1) partea a II-a Cod penal, infracţiunea este mai gravă dacă fapta a fost
săvârşită de către o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat, calitatea subiectului activ
crescând în aceste condiţii gradul de pericol social.
Art. 270 alin.(2) Cod penal prevede că infracţiunea este, de asemenea, mai gravă dacă fapta a fost
săvârşită în condiţiile art. 269 alin.(2) Cod penal, respectiv dacă evadarea a fost săvârşită prin folosirea de
violenţă, de arme sau de alte instrumente ori de două sau mai multe persoane împreună. Violenţele, armele sau
orice alte instrumente trebuie să fie folosite de cel care evadează.
Art. 270 alin.(2) partea a II-a Cod penal stipulează că dacă făptuitorul este o persoană care avea
îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat, infracţiunea de înlesnire a evadării este mai gravă.
Art. 270 alin.(3) partea I Cod penal prezintă o altă formă agravată a infracţiunii în cazul în care se
înlesneşte evadarea unei persoane reţinute, arestate sau condamnate pentru o infracţiune prevăzută de lege. cu
o pedeapsă mai mare de 10 ani.
Art. 270 alin.(3) partea a II-a Cod penal prevede o nouă agravare dacă fapta este săvârşită de o
persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat.
Tentativa la formele agravante prevăzute în alin. (2) şi (3) se pedepseşte (alin.5).
Art. 270 alin.(4) incriminează şi înlesnirea evadării săvârşită din culpă, de către o persoană care avea
îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat. Culpa poate fi simplă sau cu previziune.
5. Sancţiuni.
Înlesnirea evadării în forma prevăzută în art. 270 alin.(1) partea I Cod penal se pedepseşte cu
închisoare de la 1 la 5 ani, iar dacă fapta a fost săvârşită în condiţiile stipulate în partea a II-a cu închisoare de
la 2 la 7 ani.
Înlesnirea evadării săvârşită în condiţiile art. 270 alin.(2) partea I Cod penal se pedepseşte cu
închisoare de la 2 la 8 ani iar dacă fapta a fost săvârşită în condiţiile stipulate în partea a II-a cu închisoare de
la 3 la 10 ani
Înlesnirea evadării săvârşită în condiţiile art. 270 alin.(3) partea I Cod penal se pedepseşte cu
închisoare de la 3 la 10 ani iar dacă fapta a fost săvârşită în condiţiile stipulate în partea a II-a cu închisoare de
la 3 la 12 ani.
Înlesnirea evadării săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.

Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti

1. Conţinut legal
Potrivit art. 271 alin.(1) Cod penal, constituie infracţiune "împotrivirea la executarea unei hotărâri
judecătoreşti, prin ameninţare faţă de organul de executare sau prin acte de violenţă". Potrivit alin.(2) al
aceluiaşi articol infracţiunea poate fi săvârşită şi prin "împiedicarea unei persoane de a folosi o locuinţă sau

36
parte dintr-o locuinţă sau imobil, deţinute în baza unei hotărâri judecătoreşti", iar conform alin.(3) fapta are
un grad de pericol social mai ridicat dacă este săvârşită prin „ameninţare" sau prin „acte de violenţă". Alin.(4)
stipulează a treia formă de săvârşire a acestei infracţiuni, respectiv "nerespectarea hotărârilor judecătoreşti,
prin sustragerea de la executarea măsurilor de siguranţă prevăzute în art. 112 lit. c), d ) şi g ) " , iar alin.(5)
prevede că există această infracţiune şi atunci când are loc „ nerespectarea hotărârilor judecătoreşti prin
neexecutarea, cu rea credinţă, a pedepselor complementare aplicate persoanelor juridice prevăzute în art.
714 şi art. 715 alin.(2)".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este reprezentat, în principal, de relaţiile sociale care asigură autoritatea
hotărârilor judecătoreşti, şi în secundar de relaţiile sociale referitoare atât la drepturile persoanelor care se
realizează prin hotărâri judecătoreşti, cât şi la integritatea corporală sau libertatea persoanei.
Obiectul material poate exista în condiţiile în care fapta se săvârşeşte prin violenţă, caz în care constă în
corpul victimei. Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ al infracţiunii, de regulă, poate fi orice persoană.
Excepţie, în cazul prevăzut în art.271 alin.(4), când nu poate fi săvârşită decât de persoana faţă de care
s-a luat una dintre măsurile de siguranţă prevăzute în art. 112 lit. c), d) şi g) Cod penal.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele în cazurile prevăzute de alin. (1) - (3). În forma
prevăzută în art. 271 alin. (4) Cod penal participaţia penală este posibilă numai în forma instigării sau a
complicităţii.
Subiect pasiv principal este statul, subiect pasiv secundar putând fi în acest caz atât persoana al cărui
drept se valorifică prin executarea hotărârii judecătoreşti, dar şi cea care reprezintă organul de executare şi
împotriva căreia s-au săvârşit ameninţările sau actele de violenţă.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Pentru existenţa infracţiunii în varianta prevăzută în art. 271 alin. (1) Cod penal se cere, sub aspectul
elementului material, în primul rând, o acţiune de împotrivire la executarea unei hotărâri judecătoreşti. Este
necesar ca hotărârea să fie executorie, să existe o activitate efectivă de punere în executare a acelei hotărâri de
către organul de executare şi ca acţiunea de împotrivire la executarea hotărârii judecătoreşti să se săvârşească
prin acte de violenţă sau ameninţare faţă de organul de executare.
Pentru existenţa infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti în forma prevăzută în art. 271
alin.(2) Cod penal se cere, sub aspectul elementului material, în primul rând, împiedicarea unei persoane de a
folosi o locuinţă, parte dintr-o locuinţă sau imobil deţinute în baza unei hotărâri judecătoreşti. Împiedicarea se
poate realiza atât prin acţiune cât şi prin inacţiune.
Potrivit prevederilor alin. (3) dacă pentru împiedicarea folosirii s-a recurs la acte de violenţă sau
ameninţare infracţiunea este mai gravă.
Elementul material al infracţiunii, în forma prevăzută în art. 271 alin.(4) Cod penal, se realizează prin
sustragerea de la executarea măsurilor de siguranţă prevăzute în art. 112 lit. c), d) şi g) Cod penal. Fapta se
poate comite atât prin acţiune cât şi prin inacţiune şi trebuie să constea în nerespectarea măsurilor de siguranţă
reprezentate de interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o altă ocupaţie (art.
112 lit.c) Cod penal), interzicerea de a se afla în anumite localităţi (art. 112 lit.d) Cod penal) sau de interdicţia
de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată (art.112 lit.g) Cod penal).
Alin.(5) cuprinde o serie de dispoziţii cu privire la nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, prin
neexecutarea, cu rea credinţă, a pedepselor complementare aplicate persoanelor juridice cum ar fi: dizolvarea,
suspendarea activităţii persoanei juridice sau închiderea unor puncte de lucru ale acestora, iar elementul
material în acest caz se realizează prin ignorarea conformării cu aceste dispoziţii.
Urmarea socialmente periculoasă constă în principal în starea de pericol pentru înfăptuirea justiţiei
şi, uneori, împiedicarea efectivă a unui act de justiţie, iar în secundar în prejudicierea unor drepturi ale
persoanei fizice recunoscute printr-o hotărâre judecătorească sau chiar vătămarea integrităţii corporale sau
libertăţii psihice a persoanei..
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei..
Latura subiectivă.

37
Infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, indiferent de forma în care se realizează,
presupune vinovăţia făptuitorului în forma intenţiei directe sau indirecte.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă dar nu este sancţionată.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se săvârşeşte acţiunea incriminată, respectiv în
momentul săvârşirii actului de opunere, prin violenţă sau ameninţare, la executarea unei hotărâri judecătoreşti,
momentul săvârşirii actului de împiedicare a folosirii unei locuinţe, părţi dintr-o locuinţă sau imobil, deţinute
în baza unei hotărâri judecătoreşti, şi, respectiv, momentul în care se săvârşeşte actul de sustragere de la
executarea măsurilor de siguranţă prevăzute în art. 112 lit. c), d) şi g) Cod penal.
În anumite cazuri infracţiunea poate fi săvârşită în formă continuată sau chiar continuă, caz în care
momentul epuizării se distinge de cel al consumării.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea prevăzută în art. 271 alin.(1) Cod penal, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani
când fapta se realizează prin ameninţare şi de la 1 la 7 ani când se realizează prin acte de violenţă.
În cea de a doua formă (art. 271 alin.(2)), infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani
sau cu amendă şi, respectiv, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani când fapta se săvârşeşte prin ameninţare şi
închisoare de la 1 la 5 ani, când se săvârşeşte prin acte de violenţă (art. 271 alin. (3) Cod penal).
Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti în forma prevăzută în art. 271 alin. (4) se pedepseşte cu
închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
Infracţiunea prevăzută în alin.(5) se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.

Reţinerea sau distrugerea de înscrisuri

1. Conţinut legal
Potrivit art. 272 Cod penal, constituie infracţiune "reţinerea sau distrugerea unui înscris emis de un
organ de urmărire penală, de o instanţă de judecată sau de un alt organ de jurisdicţie, ori împiedicarea în
orice mod a unui înscris destinat unuia dintre organele mai sus arătate să ajungă la acestea, când astfel de
înscrisuri sunt necesare soluţionării unei cauze".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei prin asigurarea
unei circulaţii normale a înscrisurilor necesare soluţionării cauzelor de către organele judiciare.
Obiectul material îl formează înscrisurile emise de un organ de urmărire penală, de o instanţă de
judecată sau de un alt organ de jurisdicţie ori adresat unuia dintre aceste organe şi care sunt necesare
soluţionării unei cauze. Nu interesează dacă sunt copii sau exemplare originale.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este necalificat, poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
Subiect pasiv principal este statul, iar secundar persoana fizică sau juridică prejudiciată efectiv prin
săvârşirea infracţiunii.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material al infracţiunii constă într-o acţiune de reţinere sau distrugere a unui înscris emis de
un organ de urmărire penală, de o instanţă de judecată sau de un alt organ de jurisdicţie ori de împiedicare ca
un înscris destinat unuia dintre organele mai sus arătate să ajungă la acesta, când înscrisul este necesar
soluţionării unei cauze.
Nu interesează modul şi mijloacele de săvârşire a infracţiunii (rupere, ardere, ştergere etc.).
Urmarea socialmente periculoasă este reprezentată de starea de pericol referitoare la desfăşurarea
normală a proceselor de soluţionare a cauzelor aflate în competenţa organelor judiciare.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
38
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă, dar legea nu o sancţionează.
Infracţiunea se consumă în momentul în care acţiunea de reţinere sau de distrugere a unui înscris emis
de unul dintre organele arătate în text sau acţiunea de împiedicare a unui înscris destinat unuia dintre aceste
organe să ajungă la destinaţie este dusă până la capăt.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

*
* *
În reglementarea noului Cod penal (Legea nr. 286/2009, publicată în M.Of. nr.510/24.07.2009)
infracţiunile contra înfăptuirii justiţiei cunosc modificări importante, justificate şi solicitate de noile realităţi
ale unei societăţi democratice în cadrul căreia dreptatea este ridicată la rang de valoare supremă [art. 1 alin. (3)
din Constituţie], şi are ca obiectiv asigurarea legalităţii, independenţei, imparţialităţii şi fermităţii în procesul
de înfăptuire a actului de justiţie, prin sancţionarea penală a faptelor de natură să influenţeze grav, să ignore
ori să submineze autoritatea justiţiei.
Pornind de la aceste, raţiuni au fost identificate şi incriminate o serie de fapte evidenţiate şi în practica
judiciară, care pot afecta semnificativ activitatea de înfăptuire a justiţiei precum: obstrucţionarea justiţiei,
influenţarea declaraţiilor, vendeta, presiuni asupra justiţiei, compromiterea intereselor justiţiei, sfidarea
instanţei, asistenţa şi reprezentarea neloială precum sau neexecutarea sancţiunilor penale.
Sub aspectul sistematizării, infracţiunile contra înfăptuirii justiţiei sunt prevăzute în Titlul IV al părţii
speciale, după titlul consacrat infracţiunilor contra autorităţii. In primul rând se observă că, spre deosebire de
reglementarea în vigoare, unde această categorie de infracţiuni este prevăzută în Capitolul II din Titlul IV
intitulat „Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de
lege", în noua reglementare infracţiunile contra înfăptuirii justiţiei sunt prevăzute într-un titlu distinct pentru a
acorda importanţa cuvenită acestei autorităţi, care reprezintă una dintre cele 3 puteri ale statului şi nu doar o
activitate de interes public.
In al doilea rând, sub aspect terminologic, a fost înlocuită denumirea de „Infracţiuni care împiedică
înfăptuirea justiţiei" cu cea de „Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei" întrucât, aşa cum pe drept cuvânt s-a
subliniat de altfel şi în literatura de specialitate, prin aceste infracţiuni nu este întotdeauna împiedicată efectiv
înfăptuirea justiţiei, unele neavând nici măcar această aptitudine (denunţarea calomnioasă în forma de bază
sau încercarea de a determina mărturia mincinoasă), dar pot produce o stare de pericol pentru realizarea
actului de justiţie.
In continuare vor fi prezentate pe scurt principalele modificări aduse în reglementarea infracţiunilor
contra înfăptuirii justiţiei, raţiunile avute în vedere şi, acolo unde este cazul, trimiteri la reglementările
similare din diferite coduri penale europene.
1.Nedenunţarea (art. 266). Această infracţiune cunoaşte o nouă reglementare în raport de conţinutul
său actual urmare modificărilor evidente ale raţiunilor avute în vedere de legiuitor la data incriminării acestei
fapte. După cum se cunoaşte, la apariţia codului penal în vigoare prin infracţiunea de nedenunţare se urmărea
determinarea oricărei persoane să sesizeze autorităţile cu privire la săvârşirea unor infracţiuni considerate de
mare gravitate pentru societatea din acea vreme, precum unele infracţiuni contra avutului obştesc .cum ar fi
delapidarea, furtul, tâlhăria, pirateria, înşelăciunea sau distrugerea [art. 223-art. 226, art. 229, şi art. 231 alin.
(2)-(4)], care puteau atrage chiar pedeapsa cu moartea în cazul în care produceau consecinţe deosebit de grave.
Ulterior anului 1989, deşi raţiunile ce justificau sancţionarea penală în cazul nedenunţării unor infracţiuni
săvârşite contra patrimoniului au dispărut, legiuitorul, care prin Legea nr. 140/1996 a abrogat integral
infracţiunile contra avutului obştesc, a înţeles să sancţioneze în continuare prin mijloace penale nedenunţarea
unor infracţiuni contra patrimoniului public sau privat, precum tâlhăria, pirateria, delapidarea, distrugerea sau
distrugerea calificată.
Sancţionarea penală a oricărei persoane pentru nedenunţarea unor infracţiuni săvârşite contra
patrimoniului nu mai este necesară în prezent, mai cu seamă. în condiţiile în care infracţiunea a fost deja
comisă, aşa cum prevede textul în vigoare. în majoritatea legislaţiilor penale de referinţă ale statelor europene
este incriminată nedenunţarea unei infracţiuni dar numai când cel care, având cunoştinţă despre pregătirea
comiterii acesteia, nu sesizează autorităţile pentru a putea împiedica săvârşirea infracţiunii. Totodată obligaţia

39
de denunţare nu subzistă decât în cazul unor infracţiuni de o gravitate deosebită pentru că numai în aceste
condiţii poate fi justificată aplicarea unei sancţiuni penale.
De aceea, a fost prevăzută doar dispoziţia privitoare la sancţionarea persoanei care, luând cunoştinţă
de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală contra vieţii sau care a avut ca urmare moartea unei
persoane, după săvârşirea acesteia, nu înştiinţează de îndată autorităţile. Se observă că în noua reglementare
există obligaţia de denunţare pentru toate faptele prevăzute de legea penală contra vieţii sau care au avut ca
urmare moartea unei persoane şi nu doar pentru faptele intenţionate contra vieţii, aşa cum prevede textul în
vigoare.
Textul propus aduce şi unele modificări de natură terminologică prin instituirea unei obligaţii de
denunţare a unei „fapte prevăzute de legea penală" şi nu a unei „infracţiuni", raţiunea fiind aceea că pentru
existenţa infracţiunii de nedenunţare interesează doar ţinerea sub tăcere faţă de autorităţi a pregătirii sau
comiterii unei fapte periculoase interzise de legea penală împotriva unei persoane, fiind fără relevanţă că fapta
respectivă nu a fost încă pusă în executare, că actele de executare deja comise se află în faza actelor
premergătoare ori a unei tentative nepedepsite de lege sau că nu s-ar putea angaja răspunderea penală ca
urmare a existenţei unor cauze de neimputabilitate (de exemplu minoritatea sau iresponsabilitatea). Pentru
aceste raţiuni a fost de asemenea modificată denumirea marginală a infracţiunii din „Nedenunţarea unor
infracţiuni" în cea de „Nedenunţare".
În acelaşi timp textul instituie obligaţia de denunţare atât atunci când faptele menţionate îmbracă
forma autonomă a unor fapte prevăzute de legea penală (de exemplu omor sau omor calificat), dar şi când
acestea intră ca element constitutiv în conţinutul unei infracţiuni complexe (de pildă atentatul care pune în
pericol securitatea naţională în conţinutul căreia intră o faptă de omor).
În privinţa formei de vinovăţie norma de incriminare prevede expres că nedenunţarea constituie
infracţiune şi atunci când este comisă din culpă, menţiunea fiind necesară ca urmare a modificării regulii
generale de determinare a formei de vinovăţie în raport de natura actului de conduită (acţiune sau inacţiune)
din art. 16 alin. (6), potrivit căreia fapta comisă din culpă constituie infracţiune numai când legea prevede
aceasta. în acelaşi timp se dă efect-formei de vinovăţie în procesul de individualizare legală a pedepsei prin
stabilirea unor limite de pedeapsă mai reduse în cazul faptei din culpă în raport cu cele prevăzute în cazul
faptei intenţionate, înlăturându-se astfel şi criticile aduse actualei reglementări care prevedea limite de
pedeapsă identice atât pentru fapta intenţionată cât şi pentru cea din culpă.
Cât priveşte cauza de nepedepsire incidenţă în cazul comiterii infracţiunii de soţ sau de o rudă
apropiată din reglementarea actuală aceasta a fost menţinută însă şi aici au fost operate unele modificări.
Astfel, nedenunţarea nu va fi pedepsită dacă a fost comisă de un membru de familie (înţelesul dat acestei
expresii fiind cel arătat în partea generală), deoarece proiectul nu mai operează cu expresia „rude apropiate"
iar persoanele care intrau în această categorie sunt acum incluse în categoria membrilor de familie. Pe de altă
parte extinderea cauzei de nepedepsire de la soţ sau rudele apropiate la cea a membrilor de familie se explică
prin însăşi raţiunea care a determinat introducerea în legea penală a acestei categorii de persoane, respectiv
recunoaşterea de către legiuitor a existenţei unor legături speciale, (afective, de încredere, de susţinere etc),
între anumite categorii de persoane care convieţuiesc (concubini, părinte sau fiu vitreg etc), legături la fel de
importante cu cele determinate de rudenie sau căsătorie. Din această perspectivă, întrucât argumentele care
justifică nepedepsirea soţului sunt la fel de valabile şi în cazul concubinului cu care convieţuieşte făptuitorul,
extinderea efectelor cauzei de nepedepsire este una logică. In acelaşi sens este şi art. 434-1 alin. (2) din codul
penal francez.
2. Inducerea în eroare a organelor judiciare (art. 268). Infracţiunea de inducere în eroare a
organelor judiciare a fost reglementată pornind de la regândirea actualei infracţiuni de denunţare calomnioasă,
care nu se mai regăseşte în cuprinsul proiectului. Raţiunea acestei modificări are în vedere faptul că
denunţarea calomnioasă în forma de bază, deşi reglementată ca o infracţiune contra înfăptuirii justiţiei, nu
reprezintă altceva decât o formă specială a infracţiunii de calomnie, urmarea evidentă a acestei fapte fiind
afectarea reputaţiei unei persoane căreia i se impută, în mod nereal, săvârşirea unei infracţiuni. în plus în
cuprinsul proiectului nu se mai regăseşte incriminată infracţiunea de calomnie astfel că denumirea marginală
nu mai putea fi menţinută.
În realitate sesizările mincinoase, fie că invocă săvârşirea unor fapte inexistente fie imputarea unor
fapte reale unei persoane nevinovate, reprezintă mijloace insidioase prin care organele judiciare sunt
determinate să efectueze investigaţii ori să desfăşoare anumite proceduri de verificare a veridicităţii acestora
ceea ce presupune o risipă de timp, energie, personal şi resurse în instrumentarea unor cauze sortite din start
eşecului (spre exemplu se reclamă uciderea unei persoane aflate în viaţă, sustragerea ori distrugerea unui bun
inexistent etc. - fapte care în prezent nu sunt incriminate). Mai mult, ele pot determina chiar efectuarea unor
acte procedurale care presupun restrângerea exercitării unor drepturi (de pildă o sesizare care reclamă în mod

40
neadevărat existenţa unui cadavru într-o locuinţă, fără a imputa vreo faptă penală unei anume persoane, poate
duce la efectuarea unei percheziţii în acea locuinţă -faptă de asemenea neincriminate în prezent).
Pornind de la aceste considerente, infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare
reglementează atât sesizarea neadevărată cu privire la o faptă prevăzută de legea penală cât şi atribuirea pe
nedrept a comiterii unei fapte reale unei persoane nevinovate.
O altă modificare adusă se referă la înlocuirea actualei cauze de reducere a pedepsei prevăzută în art.
268 alin. (3) cu o cauză de nepedepsire, în scopul de a încuraja persoanele care comit această infracţiune să
comunice organelor judiciare dacă denunţul, plângerea sau probele produse sunt neadevărate pentru a nu mai
continua investigaţiile şi a nu se produce vreo vătămare drepturilor ori intereselor unor persoane inocente,
cauza de impunitate putând interveni numai până la reţinerea, arestarea sau punerea în mişcare a acţiunii
penale împotriva celui faţă de care s-a făcut denunţul sau plângerea ori s-au produs probele.
3. Favorizarea făptuitorului (art.269). Această infracţiune păstrează în linii generale reglementarea
actuală însă au fost aduse unele modificări atât sub aspect terminologic dar şi de conţinut. în primul rând, s-a
renunţat la folosirea noţiunilor de „infracţiune" şi „infractor" în favoarea celor de „faptă prevăzută de legea
penală" şi de „făptuitor" întrucât activitatea de înfăptuire a justiţiei este împiedicată inclusiv prin sprijinirea
unei persoane care a comis o faptă interzisă de legea penală dar care ar putea în concret să nu angajeze
răspunderea penală datorită unor cauze care fac imposibilă întrunirea trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii (de
pildă minoritatea sau eroarea de fapt). Aceasta deoarece verificarea condiţiilor de existenţă sau inexistenţă a
responsabilităţii penale a unei persoane se face în cadrul unui proces penal şi nu în raport de aprecierea făcută
de favorizator. în acest sens sunt şi art. 378 alin. (4) din codul penal italian şi art. 453 din codul penal spaniol.
în acelaşi timp, s-a renunţat la favorizarea reală, ca modalitate de comitere a acestei infracţiuni, acţiunile
respective fiind prevăzute în conţinutul infracţiunii de tăinuire.
4. Tăinuirea (art. 270). în proiectul codului penal infracţiunea de tăinuire este reglementată în cadrul
infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei şi nu în cel al infracţiunilor contra patrimoniului întrucât prin
conţinutul său această faptă afectează în primul rând desfăşurarea actului de justiţie prin îngreunarea sau
împiedicarea identificării ori a recuperării bunurilor tăinuite şi, în plus, nu toate bunurile care formează
obiectul tăinuirii provin din comiterea unor infracţiuni contra patrimoniului ceea ce face dificil de explicat
cum poate fi considerată tăinuirea infracţiune contra patrimoniului în cazul în care aceasta ar privi de exemplu
o sumă de bani primită de tăinuitor în schimbul ascunderii unor acte de identitate false ori a unor mari sume de
bani provenite din traficul de droguri sau de persoane.
In privinţa conţinutului, s-a subliniat în mod explicit că fapta constituie infracţiune nu numai în cazul
în care tăinuitorul a cunoscut provenienţa ilicită a bunurilor dar şi atunci când din împrejurările concrete
acesta a putut în mod rezonabil să prevadă că bunurile provin dintr-o faptă prevăzută de legea penală. De altfel
doctrina este unanimă în susţinerea acestei soluţii însă practica judiciară a manifestat unele rezerve. în acest
sens este şi art: 231 din codul penal portughez.
În plus, este suficientă reprezentarea că bunul provine din comiterea unei fapte interzise de legea
penală fără să fie necesară cunoaşterea naturii acesteia (furt, tâlhărie, înşelăciune etc).
5. Obstrucţionarea justiţiei (art. 271). Infracţiunea de obstrucţionare a justiţiei reprezintă o
incriminare nouă iar reglementarea este justificată de realităţile practicii judiciare care nu de puţine ori s-a
confruntat cu o lipsă de cooperare din partea persoanelor cărora li se solicită sprijinul de către autorităţile
judiciare. Prin această infracţiune este sancţionată persoana care, în mod nejustificat şi după ce a fost
avertizată asupra consecinţelor faptei sale, împiedică efectuarea unui act procedural ori refuză să pună la
dispoziţia autorităţilor judiciare datele, informaţiile, înscrisurile sau bunurile deţinute, care au fost solicitate în
condiţiile legii, în vederea soluţionării unei cauze. Prin această reglementare se urmăreşte în primul rând
prevenirea comiterii faptelor incriminate şi numai în cazul în care mijloacele nepenale se dovedesc ineficiente
să se aprecieze asupra oportunităţii recurgerii la mijloace de natură penală.
6. Influenţarea declaraţiilor (art. 272). Reprezintă o incriminare nouă ce porneşte de la actuala
reglementare a infracţiunii de încercare de determinare a mărturiei mincinoase pe care însă o dezvoltă
valorificând unele reglementări similare întâlnite în codurile penale europene.
Reglementarea vizează atât încercarea de a determina cât şi determinarea unei persoane, indiferent de
calitatea acesteia, nu numai să dea declaraţii mincinoase dar şi să nu sesizeze organele de urmărire penală, să
nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă
procedură judiciară. Scopul urmărit prin această incriminare este acela de a întării garantarea accesului liber la
justiţie prin protejarea libertăţii oricărei persoane de a se adresa justiţiei şi de a da declaraţiile ori de a înfăţişa
probele pe care le consideră necesare în raport de interesele sale. independent de orice formă de presiune
exercitată din partea vreunui terţ, fie asupra sa, fie asupra membrilor de familie.
Importanţa şi necesitatea incriminării unor asemenea fapte sunt pe deplin justificate de fenomenul
actual al criminalităţii şi de presiunile asupra celor care pot contribui la înfăptuirea justiţiei, dreptul comparat
41
subliniind că legislaţiile europene au introdus, unele destul de recent, reglementări similare în codurile lor
penale. Aici avem în vedere § 160 din codul penal german, art. 464 din codul penal spaniol, art. 377bis din
codul penal italian (introdus prin Legea nr. 63 din 1 martie 2001 privind corectitudinea procesuală), art. 434-5,
art. 434-8, art. 434-15 din codul penal francez (texte introduse prin Ordonanţa nr. 2000-916 din 19 septembrie
2000 în vigoare de la 1 ianuarie 2002) şi Capitolul 15 - Secţiunea 9 din codul penal finlandez (introdus prin
Legea 563 din 1998).
7. Răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei (art. 274). Prin această nouă reglementare, aflată în
strânsă corelare cu infracţiunea de influenţare a declaraţiilor, se urmăreşte de asemenea protejarea libertăţii de
voinţă a persoanelor care sprijină activitatea de înfăptuire a justiţiei prin sancţionarea mai severă a actelor de
răzbunare comise prin săvârşirea unor infracţiuni împotriva unei persoane ori a unui membru de familie al
acesteia pe motiv că a sesizat organele de urmărire penală, a dat declaraţii ori a prezentat probe într-o cauză
penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară.
8. Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri (art. 275). Pornind de la realităţile
practicii judiciare infracţiunea de reţinere sau distrugere de înscrisuri a suferit unele completări prin adăugarea
unor noi modalităţi normative de comitere a infracţiunii şi extinderea obiectului material, în scopul asigurării
unei reglementări mai eficiente în ceea ce priveşte securitatea şi integritatea mijloacelor materiale de probă
sau înscrisurilor prin a căror sustragere, distrugere, reţinere, ascundere sau alterare este împiedicată aflarea
adevărului într-o cauză penală, ori a mijloacelor de probă sau a înscrisurilor aflate dintr-un dosar penal.
Dispoziţii similare conţin art. 434-4 din codul penal francez şi art. 189 alin. (1) pct. 2 din codul penal olandez.
În acelaşi timp, ţinând seama că, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, la înscrisurile sau mijloacele
de probă dintr-o cauză penală au acces în mod nemijlocit persoane cu atribuţii judiciare în realizarea actului de
justiţie, infracţiunea conţine o formă agravată când este comisă de către de un avocat, expert, interpret,
poliţist, grefier, procuror sau judecător.
9. Presiuni asupra justiţiei (art. 276). Introducerea acestei incriminări are drept principală raţiune
asigurarea şi protejarea imparţialităţii şi libertăţii judecătorilor şi organelor de urmărire penală în exercitarea
atribuţiilor judiciare conferite de lege faţă de încercările de intimidare sau influenţare a acestora.
Faptele incriminate sunt inspirate din realităţile practicii judiciare dar mai ales de frecvenţa,
intensitatea şi modul de manifestarea a acestor fapte în ultimii ani, constând în încercările de influenţare sau
intimidare din partea părţilor sau a reprezentanţilor acestora, în modalităţile arătate, pe durata desfăşurării
unui proces, obţinându-se astfel o atmosferă de natură să vicieze grav imparţialitatea judecătorilor sau
procurorilor, atmosferă care poate fie să profite celor ce recurg la asemenea mijloace în cazul obţinerii
efectului scontat, fie să-i dezavantajeze prin obţinerea unei atitudini ostile din partea magistraţilor.
10. Compromiterea intereselor justiţiei (art. 277). Reglementarea acestei noi infracţiuni urmăreşte
în primul rând creşterea gradului de exigenţă faţă de funcţionarii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul
administrării justiţiei în legătură cu modul de gestionare a unor date şi informaţii pe care le obţin în cursul unui
proces penal, care pot influenţa semnificativ aflarea adevărului ori dreptul la un proces echitabil al persoanei
cercetate sau judecate. Practica judiciară a dovedit fără echivoc că reglementările actuale nepenale sunt
insuficiente şi ineficiente astfel că folosirea mijloacelor penale pentru atingerea scopului urmărit este
justificată şi apare ca singura soluţie viabilă.
Astfel, incriminarea faptei de divulgare, fără drept, de informaţii confidenţiale privind data, timpul,
locul, modul sau mijloacele prin care urmează să se administreze o probă în cursul urmăririi penale, de către
un funcţionar care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea funcţiei, are drept scop împiedicarea scurgerilor de
informaţii, dar nu orice fel de informaţii privitoare la urmărirea penală ci doar a acelora care pot împiedica sau
îngreuna administrarea unei probe (de pildă divulgarea identităţii unui suspect ale cărui mijloace de
comunicaţie sunt interceptate, dezvăluirea unei operaţiuni sub acoperire preconizată ori aflată în desfăşurare,
«divulgarea datelor din conţinutul unei autorizaţii de percheziţie care nu a fost încă efectuată, dezvăluirea de
informaţii privind data şi locul în care urmează să se realizeze o prindere în flagrant etc).
În acelaşi timp, în scopul de a întări garanţiile privind dreptul la un proces echitabil şi în special
prezumţia de nevinovăţie, consacrate în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, a fost incriminată fapta de dezvăluire, fără drept, de mijloace de probă sau de înscrisuri oficiale
dintr-o cauză penală înainte de a se dispune o soluţie de netrimitere în judecată ori de soluţionarea definitivă a
cauzei, de către un funcţionar care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea funcţiei. Potrivit Convenţiei, statele
semnatare au, pe lângă obligaţia negativă de a se abţine de la orice încălcare a drepturilor în afara limitelor
permise, şi obligaţia pozitivă de a lua măsurile necesare să asigure garantarea acestor drepturi împotriva
încălcării lor de către orice altă persoană astfel că încălcarea prezumţiei de nevinovăţie angajează
responsabilitatea statului în cazul încălcării oricăreia dintre cele două obligaţii arătate.
Prin această reglementare se urmăreşte împiedicarea funcţionarilor să prezinte public mijloace de
probă (declaraţii de martori, expertize, înregistrări audio-video, procese verbale de redare a conţinutului unor
42
convorbiri înregistrate etc.) dintr-un proces penal în curs de desfăşurare în scopul de a nu transforma
prezumţia de nevinovăţie într-o prezumţie provizorie de vinovăţie până la soluţionarea cauzei. în plus,
aprecierea unei probe, indiferent de conţinutul acesteia, poate duce adesea la concluzii eronate atâta timp cât
nu este evaluată în raport de întregul probator al dosarului pentru a-i stabili astfel legalitatea, relevanţa şi forţa
probatorie (de pildă o interceptare telefonică din conţinutul căreia rezultă cu certitudine comiterea unei
infracţiuni poate fi declarată nelegală dacă pe parcursul procesului se dovedeşte că nu a fost autorizată sau că
este falsificată; o mărturie care ulterior este dovedită ca fiind mincinoasă etc.) dar odată adusă la cunoştinţa
publicului, o probă aparent incriminatoare, va induce în mod inevitabil ideea de vinovăţie, iar uneori aceasta
nu mai poate fi schimbată nici măcar prin prezentarea verdictului oficial de nevinovăţie constatat de
autorităţile judiciare.
Pe de altă parte s-a urmărit ca reglementarea să nu permită ascunderea sub motivarea protejării
intereselor justiţiei a unor manifestări contrare acestor interese comise de autorităţi, considerent pentru care a
fost prevăzută o cauză justificativă potrivit căreia divulgarea ori dezvăluirea de acte sau activităţi ilegale
comise de autorităţi într-o cauză penală nu intră în sfera ilicitului penal.
11. Încălcarea solemnităţii şedinţei (art. 278). Reprezintă o infracţiune nouă prin care sunt
incriminate manifestările jignitoare sau obscene efectuate în timpul unei proceduri ce se desfăşoară în faţa
instanţei în scopul de a proteja solemnitatea şedinţelor de judecată, reglementarea fiind justificată având în
vedere renunţarea la incriminarea faptelor de insultă şi calomnie. în acelaşi timp scopul incriminării este acela
de a proteja solemnitatea şi buna desfăşurare a procedurilor judiciare în faţa instanţei de judecată şi nu
neapărat onoarea sau reputaţia reprezentanţilor autorităţii judiciare. Tocmai datorită acestei abordări sunt
sancţionate manifestările jignitoare îndreptate împotriva oricărei persoane aflate în sala de judecată, indiferent
că aceasta participă sau nu la desfăşurarea procedurii (de pildă jignirile adresate publicului din sală) ori când
acestea sunt adresate judecătorului, procurorului sau avocatului pe durata procedurii. Infracţiunea de sfidare a
instanţei nu poate fi comisă de către judecătorul care prezidează ori participă la şedinţa de judecată întrucât
acesta are calitatea de subiect pasiv secundar în raport de conţinutul faptelor incriminate însă în cazul
comiterii unor asemenea fapte de către judecător în timpul procedurii acesta va răspunde pentru săvârşirea
infracţiunii de purtare abuzivă.
12. Ultrajul judiciar (art. 279). Infracţiunea de ultraj judiciar reprezintă o formă agravată a
infracţiunii de ultraj şi urmăreşte protejarea persoanelor cu atribuţii judiciare importante în realizarea actului
de justiţie împotriva manifestărilor de violenţă psihică sau fizică pe durata exercitării acestor atribuţii.
Justificarea incriminării distincte a infracţiunii de ultraj judiciar faţă de infracţiunea de ultraj constă în aceea
că, prin voinţa legii, judecătorul, procurorul sau avocatul au atribuţiile judiciare cele mai importante, iar de
modul de îndeplinire a acestora depinde decisiv buna desfăşurare a cursului unui proces şi rezultatul acestuia,
astfel că asigurarea unei protecţii sporite împotriva oricărei forme de violenţă exercitată asupra lor este, din
această perspectivă, justificată. Această distincţie este întâlnită şi în codul penal italian (art. 341 şi art. 343).
13. Asistenţa şi reprezentarea neloială (art. 284). Constituie de asemenea o reglementare nouă şi
urmăreşte sancţionarea fraudelor judiciare provocate cu intenţie de persoanele chemate să reprezinte sau să
apere interesele unei persoane în cadrul unei proceduri judiciare, comise fie prin înţelegeri oculte cu adversarii
celor pe care îi reprezintă în cadrul unei procedurii judiciare. în asemenea cazuri interesele persoanelor
reprezentate sunt adesea grav afectate iar uneori ireparabile (de exemplu avocatul care asistă o persoană într-o
cauză civilă o induce în eroare comunicându-i că nu poate ataca o hotărâre cu apel deşi legea prevedea acest
drept, ori îl sfătuieşte pe adversarul din proces ce diligente poate depune pentru a avea câştig de cauză în faţa
propriului client).
14. Neexecutarea sancţiunilor penale (art. 288). Această incriminare â fost introdusă pentru a
sancţiona nerespectarea unei pedepse complementare ori accesorii (de pildă interdicţia impusă condamnatului
de a se afla în anumite locuri, de a intra în legătură cu anumite persoane etc.) ori a măsurii de siguranţă
constând în interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o
altă activitate, în măsura în care încălcarea acestor interdicţii impuse condamnatului nu constituie o
infracţiune mai gravă (spre exemplu ieşirea frauduloasă din ţară a condamnatului căruia i s-a interzis
exercitarea dreptului de a părăsi acest teritoriu intră sub incidenţa infracţiunii de trecere frauduloasă a
frontierei, întrucât limitele de pedeapsă prevăzute de lege în acest caz sunt mai mari).
Pe de altă parte a fost incriminată sustragerea de la executarea unei măsuri educative privative de
liberate (internarea într-un centru educativ sau de detenţie) întrucât s-a urmărit stabilirea unui regim
sancţionator mai blând decât cel pentru infracţiunea de evadare.
În fine, tot în cuprinsul acestei infracţiuni este incriminată neexecutarea pedepselor complementare
care pot fi aplicate acelor persoane juridice pe care legea penală le exceptează de la dizolvare ori suspendare
(partide politice, persoanele juridice din domeniul presei etc.) pentru că aceasta este singura modalitate prin
care respectivele persoane juridice pot fi sancţionate pentru neexecutarea obligaţiilor menţionate mai sus.
43
CAPITOLUL III
INFRACŢIUNI CONTRA SIGURANŢEI CIRCULAŢIEI
PE CĂILE FERATE

Aspecte generale şi comune


Al treilea capitol din titlul privitor la grupul infracţiunilor care aduc atingere unor activităţi de interes
public sau altor activităţi reglementate de lege cuprinde dispoziţii privitoare la infracţiuni contra siguranţei
circulaţiei pe căile ferate.
Ceea ce caracterizează, în principal, subgrupul infracţiunilor contra siguranţei circulaţiei pe căile
ferate este valoarea socială apărată şi anume: bunul mers al activităţii de transport feroviar. Se ştie că de
îmbunătăţirea sectorului transporturi -din care fac parte şi transporturile pe căile ferate - depinde, într-o
măsură considerabilă, desfăşurarea ritmică a producţiei şi accelerarea procesului de circulaţie a bunurilor. Pe
de altă parte, asigurarea circulaţiei pe căile ferate pune la adăpost de pericol sau vătămări viaţa şi integritatea
corporală a persoanelor şi bunurilor aparţinând statului sau particularilor. Prin edictarea dispoziţiilor
incriminatoare din Capitolul III al Titlului VI se urmăreşte tocmai o cât mai eficientă asigurare a circulaţiei pe
căile ferate.
Infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate se caracterizează, în al doilea rând, prin aceea
că în varianta lor simplă fac parte din categoria infracţiunilor la care urmarea (rezultatul) constă în crearea
unei stări de pericol, în timp ce, în variantele lor agravate sunt infracţiuni la care urmarea (rezultatul) constă în
producerea unei leziuni, faptele în cazul acestor ipoteze de incriminare având ca urmare o vătămare materială
care constă fie în producerea unei tulburări în activitatea de transport pe calea ferată, fie în producerea unui
accident sau a unei catastrofe de cale ferată.
Capitolul privitor la infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate cuprinde următoarele
infracţiuni: neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă (art. 273
C.pen.); neîndeplinirea cu ştiinţă a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă (art. 274 C.pen.);
părăsirea postului şi prezenţa la serviciu în stare de ebrietate (art. 275 C.pen.); distrugerea şi semnalizarea
falsă (art. 276 C.pen.).
Această subdiviziune mai cuprinde un text (art. 277 C.pen.) în care se prevede înţelesul în legea
penală a expresiilor „accident de cale ferată" şi „catastrofă de cale ferată". Introducerea acestor norme
explicative a fost necesară întrucât expresiile menţionate sunt folosite în toate textele din Capitolul III, astfel
că interpretarea lor uniformă înlesneşte aplicarea acestor texte. Fiind vorba de o interpretare oficială
contextuală, aceste norme explicative sunt obligatorii pentru organul judiciar învestit cu soluţionarea unor
astfel de fapte.
Pentru buna înţelegere a conţinutului constitutiv al infracţiunilor din acest grup facem trimitere la
prevederile Legii nr. 289/2005 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional
în domeniul transportului pe calea ferată2' şi la cele ale H.G. nr. 203/1994 pentru stabilirea şi sancţionarea
contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române, republicată3', cu modificările şi
completările ulterioare, precum şi la jurisprudenţa apărută în legătură cu incidenţa normelor de incriminare
speciale.
Astfel, instanţa supremă a decis că sustragerea bobinelor care controlează electric prezenţa unui tren
pe o porţiune de linie de cale ferată se încadrează în prevederile art. 209 alin. (3) lit. f) C.pen., referitor la furtul
privind instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, iar nu în prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr.
289/2005 privitoare la sustragerea de componente ale căii ferate, întrucât bobinele ce controlează electric
prezenţa unui tren pe o porţiune de linie de cale ferată constituie instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului
feroviar în sensul art. 209 aun. (3) lit. f) C.pen..
De asemenea, s-a decis că demontarea contraşinelor care asigură stabilitatea căii ferate, urmată de
sustragerea acestora, întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 5 alin. (1) din
Legea nr. 289/2005, constând în distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a căii ferate
sau a componentelor acesteia, cât şi pe cele ale infracţiunii prevăzute în art. 6 alin. (1) din aceeaşi lege,
privitoare la sustragerea de componente ale căii ferate, aflate în concurs.
Obiectul ocrotirii penale. Obiectul juridic special al acestor infracţiuni este reprezentat de relaţiile
sociale referitoare la disciplina în domeniul circulaţiei feroviare a căror formare şi dezvoltare nu ar fi posibilă
fără asigurarea bunului mers al activităţii de transport feroviar sau, cu alte cuvinte, a siguranţei circulaţiei pe
căile ferate.
44
Prin siguranţa transporturilor se înţelege o stare de fapt creată de ansamblul regulilor stabilite, prin
regulamente, instrucţiuni, ordine, dispoziţii etc, în domeniul transporturilor feroviare şi destinate a asigura
desfăşurarea traficului feroviar în condiţii de maximă securitate pentru călători şi bunuri.
Prin incriminarea faptelor prevăzute în acest capitol, legea penală nu ocroteşte siguranţa individuală a
unor persoane considerate izolat, ca în cazul infracţiunilor contra persoanei sau patrimoniului, ci siguranţa
colectivă, siguranţa colectivităţii în ansamblu, căci acţiunile sau inacţiunile incriminate sunt susceptibile de a
genera efecte colective, în sensul că se pot răsfrânge asupra vieţii, integrităţii corporale ori a patrimoniului
unui număr nedeterminat de persoane.
Obiectul material. La infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate, în varianta lor simplă,
existenţa unui obiect material al infracţiunii este condiţionată de natura îndatoririi de serviciu pe care se
grefează fapta. Când această îndatorire priveşte o entitate materială, aceasta devine de la sine şi obiectul
material al infracţiunii.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ nemijlocit (autor) al infracţiunilor contra siguranţei circulaţiei
pe căile ferate este, de regulă, calificat şi anume un angajat al căilor ferate. Fac excepţie infracţiunile de
distrugere şi de semnalizare falsă (art. 276 C.pen.) la care poate fi subiect activ nemijlocit orice persoană.
Prin „angajat al căilor ferate" se înţelege orice persoană care, în temeiul unui contract de muncă, se află în
serviciul acestei instituţii (şef de gară, impiegat de mişcare, acar, telegrafist, mecanic, fochist, frânar, şef de
tren, picher, cantonier, inginer, maistru etc). Nu are relevanţă - în ceea ce priveşte aplicarea legii penale - dacă
angajarea este făcută pe o durată determinată sau nedeterminată, nici dacă priveşte ori nu o lucrare
determinată, dar este necesar ca - în momentul acţiunii sau inacţiunii care constituie elementul material al
infracţiunii - făptuitorul să fi avut calitatea de angajat al căilor ferate, chiar dacă în momentul producerii
urmării faptei sale nu mai avea această calitate îndatoririle care-i incumbă angajatului căilor ferate se găsesc
prevăzute în regulamente, instrucţiuni, ordine etc. sau sunt inerente naturii serviciului. Respectarea lor de
către angajaţii căilor ferate constituie pentru aceştia o obligaţie de serviciu.
Sub acest aspect, o caracteristică a infracţiunilor prevăzute în acest capitol este că, în principiu, pot fi
comise şi de o persoană juridică cu limitările şi în condiţiile prevăzute în art. 191 alin. (1) C.pen. Răspunderea
penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit, în orice mod, la
săvârşirea aceleiaşi infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate.
Infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate sunt susceptibile de participaţie ocazională
(pluralitate de subiecţi activi), în toate formele sale.
Când un act este dat în căderea unui colectiv, infracţiunea va avea drept coautori pe toţi membrii echipei.
Instigatori şi complici pot fi orice persoane. Dacă instigatorul sau complicele este şi el angajat al
căilor ferate, aceasta poate va constitui o împrejurare agravantă judiciară.
La toate infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate, subiectul pasiv special este
S.N.C.F.R. (Societatea Naţională a Căilor Ferate Române).
În anumite situaţii (de ex., în cazul unei catastrofe de cale ferată), pe lângă S.N.C.F.R. mai pot fi şi alţi
subiecţi pasivi, persoane juridice sau persoane fizice.
Latura obiectivă. Elementul material. La toate infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe căile
ferate, existenţa infracţiunii este condiţionată de preexistenta S.N.C.F.R., instituţia care organizează şi
exploatează transportul pe liniile ferate, folosind în acest scop mijloace de transport feroviar (materialul rulant
şi alte instituţii de cale ferată), situaţie care, cu excepţia infracţiunii de distrugere şi semnalizare falsă, se
răsfrânge asupra calităţii subiectului activ nemijlocit de angajat al căilor ferate având anumite atribuţii de
serviciu a căror exercitare constituie pentru acesta o îndatorire şi de a căror îndeplinire depinde bunul mers al
circulaţiei pe căile ferate. Materialul rulant care serveşte la efectuarea de transporturi feroviare constă în loco-
motive, vagoane etc; instalaţiile de cale ferată constau în şine, traverse, terasamente, buloane etc, aflate pe
teren de-a lungul unui traiect şi servind drept suport tracţiunii mecanice, precum şi în instalaţiile necesare
funcţionării tehnice a serviciului de transport ca: aparate de comunicare - semnalizare, de schimbatul
macazurilor, de alimentare a locomotivelor, centralizatoare, bariere, tuneluri, poduri, viaducte.
Infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate, după cum este descris verbum regens, pot fi
infracţiuni comisive sau omisive.
Nu trebuie însă să confundăm comisiunea şi omisiunea, ca modalităţi de realizare în concret ale
elementului obiectiv, cu infracţiunile comisive şi infracţiunile omisive. De asemenea, nu trebuie să
confundăm comisiunea şi omisiunea, ca modalităţi de realizare în concret ale elementului obiectiv, cu fapta
descrisă în conţinutul normei de incriminare.
Urmarea imediată în cazul acestor infracţiuni constă întotdeauna în crearea unei stări de pericol care
ameninţă bunul mers al activităţii de transport feroviar, însoţită uneori şi de o vătămare materială.

45
Legătura de cauzalitate între acţiunea sau inacţiunea incriminată şi urmarea imediată trebuie să existe
şi rezultă ex re, în cazul faptelor penale de pericol sau va trebui să fie dovedită, în cazul infracţiunilor de
rezultat (materiale).
Latura subiectivă. Forma de vinovăţie caracteristică acestor infracţiuni este intenţia, adică
infractorul trebuie să-şi fi dat seama de natura şi urmările faptei sale şi să fi dorit aceste urmări (intenţie
directă) sau să le fi acceptat (intenţie indirectă).
Făptuitorul nu poate invoca pentru înlăturarea vinovăţiei ordinul primit de la un superior. Principiul
legalităţii nu permite nici darea şi nici acceptarea de ordine ilegale.
În anumite situaţii, legea pedepseşte şi faptele săvârşite din culpă (neîndeplinirea îndatoririlor de
serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă, art. 273 C.pen.; distrugerea şi semnalizarea falsă, din
culpă, art. 276 alin. (4) C.pen.).
Forme. Modalităţi. Sancţiuni
Forme. Majoritatea infracţiunilor contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate sunt comisive. La aceste
infracţiuni, cu excepţia faptelor săvârşite din culpă - pot fi concepute şi efectuate acte care să constituie forme
de activitate infracţională imperfectă, adică acte de pregătire şi tentativă.
În ceea ce priveşte infracţiunile omisive, ele nu sunt susceptibile de tentativă, dar şi în privinţa lor se
pot efectua acte de pregătire.
Tentativa se pedepseşte numai la distrugerea şi semnalizarea falsă, prevăzută în art. 276 alin. (l)-(3)
C.pen. potrivit dispoziţiei din art. 276 alin. (6) C.pen.
Cât priveşte actele de pregătire, în sistemul Codului penal ele nu sunt incriminate ca o formă de
activitate infracţională. Atunci însă când infracţiunea - în vederea căreia au fost efectuate actele de pregătire -
a fost consumată (sau chiar numai încercată, în cazul tentativei pedepsibile), actele de pregătire săvârşite de
alte persoane decât autorul infracţiunii devin relevante juridiceşte ca acte de participare , opinie criticată, de
drept cuvânt, în doctrina mai nouă.
La infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate consumarea faptei se realizează în
momentul săvârşirii acţiunii sau inacţiunii incriminate şi al producerii urmării imediate.
Cu privire la infracţiunile contra siguranţei pe căile ferate, s-a susţinut că, în majoritatea cazurilor,
constituie forme speciale de neglijenţă şi abuz în serviciu; în aceste situaţii faptele întrunesc trăsăturile
conţinutului atât al unei infracţiuni de serviciu (art. 248 - art. 249 C.pen.), cât şi al unei infracţiuni contra
siguranţei circulaţiei pe căile ferate. Cum incriminarea cu caracter general (infracţiunea de serviciu) este
înlăturată de incriminarea cu caracter special (infracţiunea contra siguranţei pe căile ferate) care are astfel
preeminenţă, fapta săvârşită va primi numai această din urmă calificare. Cu alte cuvinte, existând un concurs
de texte, iar nu o pluralitate reală de infracţiuni, îşi are aplicarea principiul specialităţii legii penale, potrivit
căruia în cazul pluralităţii aparente de infracţiuni se aplică textul de lege care conţine incriminarea specifică a
faptei săvârşite. Tot concursul de texte - şi cu aceleaşi consecinţe - există şi în cazul faptei de distrugere a unor
mijloace specifice de transport în comun (art. 217, art. 218 C.pen.) .
După alţi autori, prin incriminarea specială din art. 273 alin. (1) C.pen. nu s-a urmărit limitarea
răspunderii penale a personalului căilor ferate, ci numai aplicarea unui regim special anumitor fapte săvârşite
de această categorie de persoane încadrate în muncă, astfel că ele răspund penal potrivit art. 249 C.pen. pentru
toate celelalte fapte de neglijenţă în serviciu prin care s-a cauzat o tulburare importantă intereselor legale ale
unei persoane, sau o pagubă unei persoane juridice de drept public. Dacă fapta a produs atât urmarea pe care o
implică infracţiunea prevăzută în art. 273 alin. (1) C.pen., cât şi una dintre urmările prevăzute în art. 249
C.pen., se aplică regulile referitoare la concursul ideal de infracţiuni3'.
Există şi părerea că cele două incriminări se vor reţine în concurs în toate situaţiile, neexistând un
concurs de texte (o pluralitate aparentă de infracţiuni). Astfel, Ioana Vasiu de la Cluj consideră că angajaţii
căilor ferate vor putea săvârşi atât infracţiunea de neglijenţă în serviciu (pentru ei sancţiunea va fi „generală",
deci li se va aplica atunci când încalcă îndatoriri ce incumbă unui „funcţionar"), cât şi cea prevăzută în art. 273
alin. (1) C.pen. (sancţiunea pentru ea va fi una specială pentru că s-a adus atingere relaţiilor referitoare la
circulaţia pe căile ferate).
De asemenea, se cuvine să subliniem că norma de incriminare prevăzută în art. 5 alin. (1) din Legea
nr. 289/20052' se află într-o relaţie de specialitate faţă de cea prevăzută în art. 276 alin. (1) C.pen. Ca atare,
norma specială va avea întâietate în aplicare dacă în fapta concretă se regăsesc toate condiţiile de incriminare
înscrise de legiuitor în textul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 289/2005, chiar dacă pedeapsa prevăzută în legea
generală - art. 276 alin. (1) C.pen. - este mai aspră decât cea stipulată în legea specială.
Modalităţi. Infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate prezintă mai multe modalităţi
normative, după cum se înfăţişează fapta descrisă în conţinutul normei de incriminare, cărora pot să le
corespundă, în concret, o multitudine de modalităţi faptice de care se va ţine seama la stabilirea gradului social
de pericol concret şi deci la individualizarea pedepsei.
46
Toate infracţiunile din acest capitol sunt incriminate atât în varianta simplă (de bază), cât şi în variante
calificate (atenuate sau agravate).
Sancţiuni. Din punct de vedere al gravităţii, infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate
se sancţionează numai cu închisoarea, iar la unele dintre acestea aplicarea pedepsei complementare a
interzicerii unor drepturi este obligatorie.
Potrivit art. 276 alin. (6) C.pen., „tentativa la faptele prevăzute în art. 276 alin. (l)-(3) se pedepseşte".
Persoana juridică se sancţionează pentru infracţiunile prevăzute în acest capitol cu amendă, potrivit
dispoziţiilor din art. 711 alin. (2) şi (3) C.pen.
Aspecte procesuale. Acţiunea penală pentru faptele prevăzute în art. 273 alin. (1) C.pen., art. 274
alin. (1) şi art. 275 alin. (1) şi (2) C.pen. se pune în mişcare numai la sesizarea organelor competente ale căilor
ferate (art. 278 C.pen.). în celelalte situaţii, acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Fiind vorba, în aceste cazuri, de fapte care se găsesc în strânsă legătură cu disciplina angajaţilor căilor ferate,
s-a apreciat de către redactorii Codului de la 1968 că este indicat ca gravitatea lor să fie în prealabil apreciată
de organele feroviare, acestea fiind mai în măsură să cunoască dacă în concret faptele respective puteau pune
în pericol siguranţa circulaţiei
Faptele penale din acest capitol se urmăresc obligatoriu de către procurorul din cadrul parchetului de
pe lângă judecătorie, potrivit art. 209 alin. (3) şi (4) C.proc.pen., şi se judecă în primă instanţă de către
judecătorie.

Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor


defectuoasă din culpă

1. Conţinut legal
Potrivit art. 273 Cod penal, constituie infracţiune "neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau
îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă, de către angajaţii căilor ferate, dacă aceasta ar fi putut pune în
pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport pe căile ferate".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la siguranţa circulaţiei pe căile
ferate, relaţii ce implică îndeplinirea în mod corespunzător a îndatoririlor de serviciu de către angajaţii căilor
ferate.
În cazul formelor agravate infracţiunea are ca obiect juridic secundar relaţiile sociale referitoare la
patrimoniu ori referitoare la integritatea corporală sau sănătatea persoanelor.
Obiectul material în varianta tip a infracţiunii lipseşte. Un astfel de obiect există însă întotdeauna în
cazul formelor sale agravate, constând în materialul rulant feroviar, instalaţii de cale ferată, bunuri
transportate, corpul omenesc.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este calificat, nu poate fi decât de un angajat al căilor ferate.
Infracţiunea este susceptibilă numai de participaţie improprie. Instigatorul sau complicele poate fi o
persoană care nu are calitatea de angajat al căilor ferate.
Subiectul pasiv este persoana juridică care desfăşoară activitatea pe calea ferată şi a cărei activitate a
fost afectată prin săvârşirea infracţiunii sau, în secundar în cazul variantelor agravate, persoanele fizice care
au suferit vătămări prin comiterea faptei.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material al laturii obiective se realizează fie printr-o inacţiune (neîndeplinirea îndatoririlor
de serviciu), fie printr-o acţiune (îndeplinirea defectuoasă a acestor îndatoriri), în ambele cazuri de natură să
cauzeze un pericol pentru siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor ferate.
Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu constă în omisiunea făptuitorului de a efectua un act care intră
în obligaţiile sale de serviciu şi care trebuia efectuat.
Îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu constă în efectuarea unuia sau mai multor acte
decurgând din obligaţiile de serviciu ale făptuitorului în mod necorespunzător.
Îndatoririle de serviciu sunt cele stabilite prin regulamente, instrucţiuni etc.

47
Urmarea socialmente periculoasă constă în cazul variantei tip în crearea unei stări de pericol pentru
siguranţa mijloacelor de transport pe căile ferate, dar presupune producerea unei tulburări în activitatea de
transport pe calea ferată, a unui accident sau a unei catastrofe de cale ferată în cazul variantelor agravate.
Legătura de cauzalitate trebuie demonstrată în cazul vătămărilor efective.
Latura subiectivă.
Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte această infracţiune este culpa, care poate fi simplă (dacă
făptuitorul nu a prevăzut posibilitatea producerii, prin inacţiune sau acţiunea sa, a stării de pericol pentru
siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport a căilor ferate, deşi putea trebuia să prevadă această posibilitate)
sau cu previziune (dacă făptuitorul a prevăzut posibilitatea producerii pericolului, dar a crezut, fără temei, că
această posibilitate nu se va crea).
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa nu este posibilă, infracţiunea fiind săvârşită din culpă.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se creează, ca urmare a inacţiunii sau acţiunii
făptuitorului, posibilitatea producerii unui pericol pentru siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport ale
căilor ferate.
Art. 273 alin.(2) Cod penal prevede ca variante agravate cazurile când fapta a avut ca urmare o
tulburare a activităţii de transport pe calea ferată sau un accident ori o catastrofă de cale ferată.
Potrivit art. 277 alin.(1), Cod penal, accidentul de cale ferată constă în distrugerea sau degradarea
importantă adusă materialului rulat de cale sau altor instalaţii feroviare în cursul circulaţiei sau manevrelor
mijloacelor de transport ale căilor ferate.
Catastrofa de cale ferată constă, potrivit art. 277 alin.(2) Cod penal, în deraierea, răsturnarea sau
prăbuşirea unui mijloc de transport al căilor ferate, sau în producerea unui alt asemenea rezultat, precum şi în
ciocnirea a două mijloace de transport ale căilor ferate sau a unui mijloc de transport al căilor ferate cu un alt
vehicul, dacă s-au produs urmări deosebit de grave prin moartea sau vătămarea integrităţii corporale a unor
persoane ori prin distrugerea sau degradarea mijloacelor de transport ale căilor ferate sau a mărfurilor
încredinţate pentru transport.
5. Sancţiuni.
Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă, se pedepseşte, în
forma sa simplă, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Acţiunea penală se pune în mişcare numai la sesizarea
organelor competente ale căilor ferate (art. 278 Cod penal).
Dacă neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea, lor defectuoasă, din culpă, a avut ca
urmare o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată, pedeapsa este
închisoarea de la 3 la 7 ani, iar în cazul în care fapta a produs o catastrofă de cale ferată, pedeapsa este
închisoarea de la 5 la 15 ani.

Neîndeplinirea cu ştiinţă a îndatoririlor de serviciu sau


îndeplinirea lor defectuoasă

1. Conţinut legal
Potrivit art. 274 Cod penal, constituie infracţiune "neîndeplinirea cu ştiinţă a îndatoririlor de serviciu
sau îndeplinirea lor defectuoasă de către angajaţii căilor ferate, dacă aceasta ar putea pune în pericol
siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor ferate".
În marea majoritate a aspectelor, respectiv punctele 2-4, care caracterizează această infracţiune există
identitate cu infracţiunea prezentată anterior. Diferenţierea intervine la nivel subiectiv, fiind o infracţiune
săvârşită cu intenţie.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
2. Sancţiuni.
Neîndeplinirea cu ştiinţă a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă se pedepseşte, în
forma sa simplă, cu închisoare de la 1 la 5 ani. Acţiunea penală se pune în mişcare numai la sesizarea
organelor competente ale căilor ferate.

48
Dacă fapta a avut ca urmare o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de
cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani, iar dacă s-a produs o catastrofă de cale ferată, pedeapsa
este închisoarea de la 10 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Părăsirea postului şi prezenţa la serviciu în starea de ebrietate

1. Conţinut legal
Potrivit art. 275 alin.(1) Cod penal, constituie infracţiune "părăsirea postului, în orice mod şi sub
orice formă, de angajaţii care asigură direct siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor ferate,
dacă prin aceasta s-ar fi putut pune în pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport", dar conform
alin.(2) al aceluiaşi articol infracţiunea se poate comite şi prin "exercitarea atribuţiilor de serviciu în stare de
ebrietate de către angajaţii care asigură direct siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor
ferate".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale care privesc siguranţa circulaţiei pe căile
ferate realizată prin îndeplinirea corectă a îndatoririlor de serviciu de către angajaţii căilor ferate implicaţi
direct în desfăşurarea circulaţiei pe acestea.
În formele tip, cele două infracţiuni sunt lipsite, de regulă de obiect material. Acesta există însă în
cazul formelor agravate, şi constă în materialul rulant sau instalaţiile feroviare distruse sau degradate ori în
corpul omenesc.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este calificat, faptele nu pot fi săvârşite decât de angajaţii care asigură direct siguranţa
circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor ferate (mecanicii de locomotivă, impegaţii de mişcare, şefii de
tren etc.).
În cazul părăsirii postului, participaţia penală este posibilă sub toate formele. Coautor nu poate fi
decât cel care îndeplineşte condiţia specială cerută de lege autorului, dar instigator sau complice poate fi orice
persoană.
În cazul prezenţei la serviciu în stare de ebrietate, participaţia penală este posibilă numai în forma
instigării sau a complicităţii.
Subiect pasiv este persoana juridică ce desfăşoară activităţi de transport pe căile ferate şi al cărei
angajat prezintă comportamentul interzis de lege.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Sub aspectul elementului material aceste infracţiuni se realizează în mod diferit, respectiv fie printr-o
acţiune (plecarea făptuitorului într-un moment când prezenţa la post este necesară) sau o inacţiune
(nerevenirea la post după o plecare îngăduită), în cazul părăsirii postului prevăzută în art. 275 alin. (1) Cod
penal, fie prin exercitarea atribuţiilor de serviciu în stare de intoxicaţie alcoolică, în cazul exercitării
atribuţiilor de serviciu în stare de ebrietate prevăzute în alin. (2) al aceluiaşi articol.
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca părăsirea postului să fi putut pune în pericol siguranţa
circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor ferate.
În ce priveşte starea de ebrietate fapta constituie infracţiunea prevăzută în art. 275 alin.(2) Cod penal
indiferent de gradul de îmbibaţie alcoolică. Nu este necesar ca prezenţa în stare de ebrietate să pună în pericol
siguranţa circulaţiei pe căile ferate, simpla stare de ebrietate fiind suficientă. Pentru stabilirea stării de
ebrietate se recurge la analize de laborator sau la alte mijloace de probă.
Faptele incriminate în cele două aliniate ale art. 275 Cod penal, constituie infracţiuni distincte şi nu
modalităţi alternative de săvârşire a aceleiaşi infracţiuni. Dacă făptuitorul săvârşeşte ambele fapte, există un
concurs de infracţiuni.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru siguranţa circulaţiei
mijloacelor de transport pe calea ferată.
În cazul ambelor infracţiuni este necesară constatarea existenţei unei legături de cauzalitate între
elementul material şi urmarea imediată.
49
Latura subiectivă.
Forma de vinovăţie este intenţia directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa nu este pedepsită.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care făptuitorul părăseşte postul, respectiv în
momentul în care făptuitorul începe să exercite atribuţiile sale de serviciu în stare de ebrietate.
Potrivit art. 275 alin. 3 Cod penal atât părăsirea postului cât şi prezenţa la serviciu în stare de ebrietate
sunt mai grave dacă s-a produs o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată, un accident ori o
catastrofă de cale ferată.
5. Sancţiuni.
Infracţiunile se sancţionează cu închisoare de la 2 la 7 ani. Acţiunea penală se pune în mişcare numai
la sesizarea organelor competente ale căilor ferate (art. 278 Cod penal).
Dacă s-a produs o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată,
pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani, iar dacă s-a produs o catastrofă de cale ferată, pedeapsa este
închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Distrugerea şi semnalizarea falsă

1. Conţinut legal
Potrivit art. 276 alin. (1) Cod penal, constituie infracţiunea de distrugere "distrugerea, degradarea
sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a liniei ferate sau a instalaţiilor de cale ferată ori în aşezarea de
obstacole pe linia ferată, dacă prin aceasta s-ar fi putut pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport ale
căilor ferate"; potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol constituie infracţiunea de semnalizare defectuoasă,
"săvârşirea de acte de semnalizare falsă sau în săvârşirea oricăror acte de natură a induce în eroare
personalul căilor ferate în timpul exercitării serviciului, dacă aceste fapte ar fi putut expune la un pericol de
accident sau de catastrofă de cale ferată".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este reprezentat în prima variantă a infracţiunii de relaţiile sociale referitoare
la siguranţa circulaţiei pe căile ferate care exclud actele de distrugere a materialului feroviar, iar în cea de a
doua variantă de relaţiile sociale referitoare la siguranţa circulaţiei pe căile feroviare care exclud actele de
semnalizare falsă.
Infracţiunea de distrugere are ca obiect juridic secundar relaţiile sociale cu caracter patrimonial.
În ce priveşte obiectul material acesta constă în linia ferată sau instalaţiile de cale ferată distruse,
degradate sau aduse în stare de neîntrebuinţare ori în obstacolele care au fost aşezate pe linia ferată sau, după
caz, în mijloacele de semnalizare falsă folosite de făptuitor.
Întotdeauna când distrugerea sau semnalizarea falsă a avut ca urmare un accident sau o catastrofă
de cale ferată există un obiect material constând în material feroviar rulant, instalaţiile de cale ferată sau
corpul omenesc.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană.
Dacă făptuitorul are calitatea de angajat al căilor ferate, oricare dintre aceste infracţiuni este mai gravă,
potrivit alin. penultim din art. 276 Cod penal. Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
Subiect pasiv este persoana juridică care desfăşoară activităţi de transport pe calea ferată.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material în cazul infracţiunii de distrugere (art. 276 alin.(1) Cod penal) se realizează prin
săvârşirea uneia dintre următoarele acţiuni alternative: distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de
neîntrebuinţare a liniei ferate sau a instalaţiilor de cale ferată ori aşezare de obstacole pe linia ferată. Pentru
existenţa infracţiunii este necesar ca linia ferată şi instalaţiile de cale ferată să fie în funcţiune, deoarece numai
într-un astfel de caz fapta ar putea pune în pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport.

50
Elementul material în cazul infracţiunii de semnalizare falsă (art. 276 alin.(2) Cod penal) se realizează
fie prin acte de semnalizare falsă, fie prin alte acte de natură a induce în eroare personalul căilor ferate în
timpul exercitării serviciului.
Actele de semnalizare falsă constau în diferite procedee prin care se dă o indicaţie mincinoasă cu
privire la punerea în mişcare, deplasarea sau manevrarea materialului feroviar rulant, atât în staţii cât şi în
afara acestora şi trebuie să fie din categoria celor adoptate şi folosite în cadrul activităţii de transport pe căile
ferate.
Urmarea socialmente periculoasă constă în primul caz în crearea posibilităţii de a pune în pericol
siguranţa mijloacelor de transport pe calea ferată iar în cel de-al doilea caz în crearea condiţiilor de natură să
expună căile ferate la un pericol de accident sau de catastrofă feroviară.
Legătura de cauzalitate între elementul material al laturii obiective şi urmarea imediată trebuie
constatată.
Latura subiectivă.
Faptele de distrugere şi de semnalizare falsă sunt incriminate atât în cazul când se săvârşesc cu
intenţie (art. 276 alin.(1), (2) şi (3)) cât şi în cazul când se săvârşesc din culpă (art. 276 alin.(4)).
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este pedepsită de lege când infracţiunile de distrugere şi de semnalizare falsă sunt săvârşite
cu intenţie (art. 276 alin. ultim Cod penal).
Consumarea are loc, în cazul infracţiunii de distrugere, în momentul în care se creează posibilitatea
punerii în pericol, prin săvârşirea vreuneia dintre acţiunile prevăzute în art. 276 alin.(1) Cod penal, a
siguranţei mijloacelor de transport ale căilor ferate, iar în cazul infracţiunii de semnalizare falsă, în momentul
în care se creează, ca urmare a săvârşirii uneia dintre cele două acţiuni prevăzute în art. 276 alin.(2) Cod penal,
posibilitatea expunerii la un pericol de accident sau de catastrofă de cale ferată.
Art. 276 alin.(3) Cod penal prevede existenţa unei variante agravate. Astfel, atât infracţiunea de
distrugere cât şi infracţiunea de semnalizare falsă sunt mai grave dacă au avut ca urmare o tulburare în
activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată ori dacă au produs o catastrofă de calea
ferată.
5. Sancţiuni.
Infracţiunile de distrugere şi de semnalizare falsă se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 12 ani, dacă se
săvârşesc cu intenţie şi cu închisoare de la 1 la 5 ani, dacă se săvârşesc din culpă.
Dacă faptele au avut ca urmare o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de
cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă s-a produs o
catastrofă de cale ferată, pedeapsa este detenţia pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea
unor drepturi.
Săvârşirea din culpă a infracţiunilor de distrugere şi de semnalizare falsă se sancţionează cu
închisoarea de la 3 la 7 ani, dacă s-a produs o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un
accident de cale ferată, şi cu închisoare de la 10 la 15 ani, dacă s-a produs o catastrofă de cale ferată.
Potrivit art. 276 alin.(5) Cod penal infracţiunea de distrugere şi infracţiunea de semnalizare falsă, în
formă simplă sau agravată, prezintă un grad de pericol social mai ridicat dacă făptuitorul este un angajat al
căilor ferate şi ca urmare pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită se poate spori cu până la 2 ani, fără
a se putea depăşi maximul general al pedepsei.

*
* *
TITLUL VII din noului Cod penal (Legea nr. 286/2009, publicată în M.Of. nr.510/24.07.2009)
reglementează infracţiunile contra siguranţei publice şi este structurat pe 6 capitole:
Capitolul I are ca obiect de reglementare infracţiunile contra siguranţei pe căile ferate, cu reţinerea,
în mare parte, a denumirilor marginale şi a conţinuturilor existente în Codul penal în vigoare la care, însă, au
fost operate unele modificări.
51
Prima modificare a avut în vedere sistematizarea incriminărilor şi îmbunătăţirea conţinutului unora
dintre acestea, în proiect, diferit de Codul penal în vigoare, s-a dat prioritate în reglementare infracţiunilor
intenţionate săvârşite de angajaţii căilor ferate în raport cu cele din culpă. Totodată la infracţiunile:
neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă; părăsirea postului şi prezenţa la
serviciu sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe; distrugerea sau semnalizarea falsă, în ipoteza în care
prin săvârşirea acestora s-a produs o catastrofă de cale ferată, nu mai constituie o variantă agravată; ci se
aplică regulile concursului de infracţiuni între aceste fapte şi cele privitoare la persoană sau patrimoniu, după
caz. Aceasta este şi raţiunea pentru care nu s-a mai definit „catastrofa de cale ferată".
A doua modificare vizează transformarea urmării imediate la infracţiunile prevăzute în art. 329 - 332,
dintr-o urmare „de pericol" într-o urmare de „de rezultat" prin înlocuirea sintagmei"ar fi putut pune în pericol"
sau „ar fi putut expune" cu „pune în pericol" sau „se creează un pericol". S-a considerat ca justificată o
asemenea modificare pentru a da faptei caracter penal numai dacă a avut un astfel de rezultat.
Capitolul al II-lea este consacrat reglementării infracţiunii contra circulaţiei pe drumurile publice.
La formularea conţinuturilor acestor infracţiuni s-au avut în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002 care în Capitolul VI „Infracţiuni şi pedepse" incriminează faptele săvârşite prin
încălcarea regimului circulaţiei pe drumurile publice şi prevede şi pedepsele corespunzătoare. Acestor
incriminări, în proiect, li s-au adus mai multe modificări sau completări.
S-au stabilit titlurile marginale la toate infracţiunile la regimul circulaţiei pe drumurile publice; la
unele variante tip sau atenuate ale acestor fapte s-a prevăzut pedeapsa amenzii ca pedeapsă alternativă.
Conţinutul legal al infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, refuzul sau sustragerea
de la recoltarea probelor biologice, au fost îmbunătăţite ţinând seama şi de observaţiile Institutului Naţional de
Medicină Legală, cât şi de alte modificări determinate, mai ales, de realizarea unor corelări cu alte incriminări
cuprinse în proiectul Codului penal.
Ca element de noutate, trebuie menţionat că determinarea concentraţiei de alcool în sânge relevantă
pentru reţinerea infracţiunii prevăzute la art. 336 se face la momentul prelevării probelor biologice, fără
posibilitatea unei recalculări ulterioare.

CAPITOLUL IV
INFRACŢIUNI PRIVITOARE LA REGIMUL STABILIT PENTRU UNELE
ACTIVITĂŢI REGLEMENTATE DE LEGE
5

Aspecte generale şi comune


Obiectul ocrotirii penale. Obiectul juridic generic al acestui grup de fapte penale îl constituie
ansamblul relaţiilor sociale a căror formare şi dezvoltare normală sunt condiţionate de respectarea regimului
stabilit pentru unele activităţi reglementate de lege şi anume: regimul armelor şi muniţiilor, al materialelor
nucleare, al celor explozive sau radioactive, cel al bunurilor făcând parte din patrimoniul naţional cultural sau
din fondul arhivistic naţional, regimul legal al exercitării unei profesii.
Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale care implică respectarea fiecărui regim legal
instituit prin dispoziţiile art. 279-2811 C.pen.
Obiectul material. Toate infracţiunile care aduc atingere unor activităţi reglementate de lege au un
obiect material care constă, după caz, în arme şi muniţii (art. 279 C.pen.), în materiale nucleare (art. 2791
C.pen.), în materii explozive sau radioactive (art. 280 C.pen.), în bunuri făcând parte din patrimoniul
naţional-cultural sau fondul arhivistic naţional (art. 2801 C.pen.), în bunurile asupra cărora se exercită o
profesie fără drept (art. 281 C.pen.)
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ nemijlocit (autor) al infracţiunilor care aduc atingere unor
activităţi reglementate de lege, poate fi, în principiu, orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale ale
răspunderii penale. Pentru infracţiunea de nepredare a armei sau a muniţiei în termenul fixat de lege la organul
competent [art. 279 alin. (2) C.pen.], subiect activ poate fi numai o persoană care a avut permis pentru armă
sau muniţie.
Participaţia penală este posibilă în forma instigării sau a complicităţii în toate cazurile, în forma
coautoratului numai în anumite cazuri. De exemplu, la infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi
muniţiilor, în varianta în care se comite (in persona propria) prin vreuna din următoarele modalităţi: deţinere,
port, înstrăinare, nepredare, coautoratul nu este posibil).
Sub acest aspect, o caracteristică a infracţiunilor prevăzute în acest capitol este că, în principiu, pot fi

52
comise şi de o persoană juridică cu limitările şi în condiţiile prevăzute în art. 191 alin. (1) C.pen. Răspunderea
penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit, în orice mod, la
săvârşirea aceleiaşi infracţiuni privitoare la regimul stabilit pentru unele activităţi reglementate de lege.
Subiectul pasiv general este statul, iar subiect pasiv special este persoana juridică sau fizică
prejudiciată prin nerespectarea regimului stabilit pentru anumite activităţi.
Latura obiectivă. Elementul material constă, cel mai adesea, într-o acţiune şi uneori într-o inacţiune,
de ex.: fapta prevăzută în art. 279 alin. (2) C.pen. Acţiunea sau inacţiunea incriminată realizează în toate
cazurile elementul material al infracţiunilor din acest capitol numai dacă este săvârşita fără drept.
Nu trebuie însă să confundăm comisiunea şi omisiunea, ca modalităţi de realizare în concret ale elementului
obiectiv, cu infracţiunile comisive şi infracţiunile omisive. De asemenea, nu trebuie să confundăm comisiunea
şi omisiunea, ca modalităţi de realizare în concret ale elementului obiectiv, cu fapta descrisă în conţinutul
normei de incriminare.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite prin
incriminările din acest grup.
În variantele agravate ale unora dintre infracţiunile analizate, urmarea imediată constă, după caz,
într-o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, ori în moartea uneia sau mai multor persoane, sau în
cauzarea unei pagube materiale.
În acest caz este absolut necesar să se stabilească existenţa legăturii de cauzalitate dintre acţiunea,
inacţiunea incriminată şi rezultat.
Legătura de cauzalitate între acţiunea sau inacţiunea incriminată şi urmarea imediată trebuie să
existe şi rezultă ex re la infracţiunile de pericol. La infracţiunile materiale (de rezultat) legătura cauzală trebuie
să fie dovedită în toate cazurile.
Latura subiectivă. Forma de vinovăţie la infracţiunile care aduc atingere unor activităţi reglementate
de lege este intenţia directă sau indirectă. Excepţie face numai infracţiunea de nerespectare a regimului
armelor şi muniţiilor care, în modalitatea prevăzută în art. 279 alin. (2) C.pen., (nedepunerea armei sau
muniţiei) poate fi săvârşită atât cu intenţie, cât şi din culpă. Unele forme agravate ale infracţiunii de
nerespectare a regimului materialelor nucleare sau a materialelor explozive sau radioactive care presupun
producerea unei vătămări corporale, ori moartea uneia sau mai multor persoane, se comit cu praeterintenfiel).
Mobilul determinant şi scopul urmărit de făptuitor nu interesează pentru existenţa laturii subiective acestor
infracţiuni, dar vor fi ţinute în seamă la individualizarea pedepsei.
Forme. Modalităţi. Sancţiuni
Forme. întrucât infracţiunile care aduc atingere unor activităţi reglementate de lege sunt comisive -
cu excepţia nerespectării regimului armelor şi muniţiilor, prevăzute în art. 279 alin. (2) C.pen. -, acestea pot
parcurge etapele obişnuite de desfăşurare a unei activităţi infracţionale, adică pot să aibă un iter criminis.
Actele pregătitoare deşi posibile, nu sunt sancţionate, iar tentativa este incriminată numai la infracţiunea de
nerespectare a regimului materialelor nucleare şi la cea de nerespectare a regimului materialelor explozive.
Consumarea are loc, în cazul tuturor acestor infracţiuni, în momentul în care acţiunea sau inacţiunea
incriminată a fost săvârşită şi s-a produs urmarea imediată. La unele variante agravate ale infracţiunilor de
nerespectare a regimului materialelor nucleare şi nerespectarea regimului materiilor explozive, consumarea
are loc în momentul producerii rezultatului cerut de norma de incriminare.
Infracţiunile care fac obiectul reglementării capitolului IV din Titlul VI C.pen. au, uneori, caracter de
infracţiuni continue, de exemplu, deţinerea de arme sau muniţii, deţinerea de materiale nucleare etc. Alteori,
aceste infracţiuni pot fi săvârşite în forma continuată, de exemplu, transportul de arme sau muniţii, transportul
de materii explozive sau nucleare etc. în asemenea cazuri distingem şi un moment al epuizării acţiunii
incriminate care este, după caz, al încetării acţiunii continue sau al ultimului act al infracţiunii continuate }.
Modalităţi. Toate infracţiunile din acest grup prezintă mai multe modalităţi normative, după cum se
înfăţişează acţiunea sau inacţiunea incriminată sau rezultatul acesteia, cărora pot să le corespundă în concret o
multitudine şi varietate de modalităţi faptice de care se va ţine seama la individualizarea judiciară a pedepsei.
Sancţiuni. Majoritatea infracţiunilor care aduc atingere unor activităţi reglementate de lege sunt
sancţionate cu pedeapsa închisorii în limite destul de ridicate, iar în cadrul unor forme agravate pedeapsa
închisorii este prevăzută alternativ cu detenţiunea pe viaţă.
Numai exercitarea fără drept a unei profesii este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la o lună la 1 an
sau cu amendă.
Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi se aplică obligatoriu în cazul faptelor incriminate
în art. 2791 şi art. 280 C.pen., iar în cazul celorlalte fapte, cu excepţia celei prevăzute în art. 281 C.pen., numai
când instanţa o consideră necesară. La toate infracţiunile care aduc atingere unor activităţi reglementate de
lege se poate aplica măsura de siguranţă a confiscării speciale.
Aspecte procesuale. Acţiunea penală pentru infracţiunile din acest capitol se pune în mişcare din
53
oficiu, iar urmărirea şi judecarea acestor fapte se realizează, de regulă, potrivit regulilor procesuale obişnuite.

Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

1. Conţinut legal
Potrivit art.279 alin.(1) Cod penal, constituie infracţiune "deţinerea, portul, confecţionarea,
transportul, precum şi în orice operaţie privind circulaţia armelor şi muniţiilor sau funcţionarea atelierelor
de reparat arme, fără drept"; iar potrivit alin.(2) al textului, infracţiunea constă în "nedepunerea armei sau a
muniţiei în termenul fixat de lege la organul competent, de către cel căruia i s-a respins cererea pentru
prelungirea valabilităţii permisului". Alin.(3) al aceluiaşi articol stipulează ca modalităţi de săvârşire a
infracţiunii şi „deţinerea, înstrăinarea sau portul, fără drept, de arme ascunse ori de arme militare, precum şi
a muniţiei pentru astfel de arme"(lit.a), „deţinerea, înstrăinarea sau portul, fără drept, a mai multor arme cu
excepţia celor prevăzute la lit.a, precum şi a armelor de panoplie, ori muniţiei respective în cantităţi mari"
(lit.b). De asemeni, alin. (31) prevede că se pedepseşte şi „portul de arme, fără drept, în localul unităţilor de
stat sau al altor unităţi la care se referă art. 145, la întruniri publice ori în localuri de alegeri".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale care implică respectarea regimului legal al
armelor şi muniţiilor.
Obiectul material al infracţiunii constă în armele şi muniţiile asupra cărora poartă activitatea
infracţională.
"Arme", în înţelesul art. 151 alin.(1) Cod penal, reprezintă acele instrumente, piese sau dispozitive
astfel declarate prin dispoziţii legale. O astfel de dispoziţie legală este cea prevăzută în art. 3 din Legea nr.
17/1996 cu privire la arme militare, arme de tir, arme de vânătoare, arme ascunse (care sunt arme de foc astfel
fabricate sau confecţionate încât existenţa lor să nu fie, vizibilă sau bănuită), arme de panoplie, precum şi
orice alte arme care acţionează ca armele de foc. Deoarece toate aceste categorii de arme sunt arme
propriu-zise, se consideră că nu constituie obiect material al infracţiunii armele asimilate, prevăzute în alin. 2
din art. 151 Cod penal. De asemenea, nu constituie obiect material al infracţiunii piese sau părţi dintr-o armă şi
nici armele care nu sunt în stare de funcţionare. Muniţiile constau, potrivit art. 4 din Legea nr. 17/1996, în
cartuşele, proiectilele şi încărcăturile de orice fel, care pot fi întrebuinţate la armele prevăzute în art. 3 din
lege.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ al infracţiunii, de regulă, poate fi orice persoană. În forma prevăzută în alin.(2) al
textului, subiect activ al infracţiunii nu poate fi decât o persoană care a avut permis pentru respectiva armă sau
muniţie.
Participaţia penală este posibilă, în toate cazurile, numai sub forma instigării şi a complicităţii morale.
Subiect pasiv principal este statul, ca titular al valorii sociale puse în pericol prin săvârşirea
infracţiunii, iar secundar este persoana fizică sau juridică asupra căreia se răsfrânge activitatea infracţională.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează în varianta prevăzută în alin.(1) prin săvârşirea, fără drept, a uneia
dintre următoarele acţiuni alternative: deţinerea, portul, confecţionarea, transportul, orice operaţie privind
circulaţia armelor şi muniţiilor sau funcţionarea atelierelor de reparat arme.
A deţine arme şi muniţii înseamnă a le avea în posesie.
A purta arme şi muniţii înseamnă a avea asupra sa arme şi muniţii. Nu interesează dacă arma a fost sau
nu încărcată, ori dacă, nefiind încărcată, făptuitorul a avut sau nu muniţii asupra sa.
A confecţiona arme sau muniţii înseamnă a produce, a realiza arme sau muniţii.
A transporta arme sau muniţii înseamnă a le duce dintr-un loc în altul.
Prin orice operaţie privind circulaţia armelor şi muniţiilor se înţelege, orice acţiune prin care armele
sau muniţiile sunt transmise de la un deţinător la altul (vânzare, cumpărare, împrumut, schimb etc.).
Prin orice activitate privind funcţionarea atelierelor de reparat arme se înţelege orice acţiune privind
înfiinţarea, organizarea, activitatea unor asemenea ateliere.
54
În varianta stipulată în alin.(2) elementul material se realizează printr-o inacţiune, respectiv
nedepunerea armelor şi/sau a muniţiei în termenul fixat de lege la organul competent, de către cel căruia i s-a
respins cererea pentru prelungirea valabilităţii permisului.
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca să fi expirat termenul stabilit de lege pentru depunerea
arme şi sau a muniţiei, respectiv cele 10 zile de la data luării la cunoştinţă a dispoziţiei prin care s-a respins
cererea de prelungire a valabilităţii permisului (art. 28 din Legea nr. 17/1996).
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale
ocrotite prin incriminarea faptelor prevăzute în art. 279 Cod penal.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
În forma prevăzută în alin.(1) infracţiunea nu poate fi săvârşită decât cu intenţie directă sau indirectă.
În forma prevăzută în alin. (2) infracţiunea poate fi săvârşită atât cu intenţie cât şi din culpă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă numai în varianta prevăzută în alin.(1) şi se pedepseşte.
Consumarea are loc, în cazul acestei forme a infracţiunii, în momentul în care acţiunea este dusă până
la capăt. În forma prevăzută în alin. (2) consumarea are loc în momentul expirării termenului prevăzut de lege
pentru depunerea arme şi sau a muniţiei.
Art. 279 alin. (3) Cod penal prevede trei forme agravate ale infracţiunii, respectiv:.
a) deţinerea, înstrăinarea sau portul, fără drept, de arme ascunse ori de arme militare,
precum şi a muniţiei pentru astfel de arme.
Arme ascunse sunt potrivit art. 3 din Legea nr. 17/1996 armele de foc astfel fabricate sau
confecţionate încât existenţa lor să nu fie vizibilă sau bănuită, iar armele militare sunt, potrivit, aceluiaşi text,
armele de foc, precum şi orice alte instrumente, piese sau dispozitive destinate pentru a imobiliza, răni, ucide
ori pentru a distruge, dacă prezintă caracteristicile unei arme militare.
b) deţinerea, înstrăinarea sau portul, fără drept, a mai multor arme, cu excepţia celor prevăzute la lit.
a, precum şi a armelor de panoplie, ori a muniţiei respective în cantităţi mari.
c) portul de arme fără drept, în localul unei autorităţi publice, la întruniri publice ori în localuri de
alegeri.
5. Sancţiuni.
În ambele variante tip infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 8 ani.
Formele agravate ale infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor sunt sancţionate cu
închisoare de la 3 la 10 ani pentru infracţiunile enumerate anterior la lit.a) şi b)şi de la 5 la 15 ani pentru cea de
la lit. c).

Nerespectarea regimului materialelor nucleare sau a


altor materii radioactive

1. Conţinut legal
Potrivit art. 2791 alin.(1) Cod penal, constituie infracţiune "primirea, deţinerea, folosirea, cedarea,
modificarea, înstrăinarea, dispersarea, expunerea, transportul sau deturnarea materialelor nucleare ori a
altor materii radioactive, precum şi orice alte operaţiuni privind circulaţia acestora, fără drept".
Variantele agravate, enumerate în alin.(2)-(7) constau în următoarele situaţii:
- dacă faptele descrise la varianta tip au produs pericol public, au avut vreuna din urmările arătate la
art.181 sau art.182, ori au cauzat o pagubă materială;
- sustragerea ori distrugerea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive;
- dacă faptele prevăzute în aliniatul precedent au produs pericol public sau au avut vreuna dintre
urmările arătate în art. 181 sau art.182 Cod penal;

55
- dacă faptele prevăzute la varianta tip sau cele arătate în aliniatul precedent au avut consecinţe
deosebit de grave sau dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane;
- ameninţarea adresată unui stat, unei organizaţii internaţionale sau unei persoane fizice sau juridice,
cu folosirea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive, în scopul de a provoca vătămarea corporală
sau moartea unor persoane ori pagube materiale;
- dacă fapta prezentată anterior este condiţionată de îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act sau când
prin ameninţare, sub orice formă, se pretinde a se da ori a se preda materiale nucleare sau alte materii
radioactive.
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special constă în relaţiile sociale referitoare la viaţa şi integritatea corporală a
persoanelor, la patrimoniu, la ordinea şi siguranţa publică şi aflate în legătură cu garantarea respectării
regimului stabilit cu privire la materialele nucleare sau alte materii radioactive.
Obiectul material este constituit din materialele nucleare sau din alte materii radioactive la care se
referă oricare dintre acţiunile incriminate. Dacă fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau moartea uneia
sau mai multor persoane, infracţiunea are ca obiect material şi corpul omenesc.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă în toate formele sale.
Subiect pasiv principal este statul, iar în secundar persoana fizică sau juridică asupra căreia s-au
răsfrânt consecinţele faptei în varianta agravată.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se poate realiza prin oricare din următoarele acţiuni efectuate fără drept: primirea,
deţinerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea, dispersarea, expunerea, transportul sau deturnarea
materialelor nucleare ori a altor materii radioactive, precum şi orice alte operaţiuni privind circulaţia acestora..
A primi materiale nucleare sau alte materii radioactive înseamnă a le lua în posesie, iar a deţine astfel
de materiale înseamnă a le avea în posesie.
A folosi materiale nucleare înseamnă a da acestora o anumită întrebuinţare, fără a interesa modul de
folosire şi nici scopul pentru care se face aceasta.
A ceda materiale nucleare înseamnă a le pune la dispoziţia unei alte persoane.
A modifica materialele nucleare sau alte materii radioactive înseamnă a le transforma, a le schimba
aspectul, forma sau conţinutul.
A înstrăina materiale nucleare înseamnă a le trece de la un deţinător la altul.
A dispersa înseamnă a le răspândi, împrăştia sau risipi.
A expune înseamnă a le arăta publicului, a le prezenta, a le aşeza la vedere.
A transporta înseamnă a le duce între două puncte diferite, de regulă aflate în afara razei unde se află
depozitate în mod obişnuit.
A deturna înseamnă a schimba destinaţia iniţial stabilită.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru viaţa şi integritatea
corporală a persoanelor, pentru patrimoniul public şi privat, precum şi pentru ordinea şi siguranţa publică.
Între acţiunea incriminată şi urmarea imediată trebuie stabilită existenţa unei legături de cauzalitate.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul săvârşirii oricăreia dintre acţiunile incriminate.
Variantele agravate au elemente circumstanţiale diferite, după cum sunt enumerate în conţinutul legal al
infracţiunii.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Săvârşirea infracţiunii
în forma agravată prevăzută la alin.(2) se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 12 ani şi interzicerea unor
drepturi.
56
Săvârşirea infracţiunii în forma agravată prevăzută la alin.(3) se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15
ani şi interzicerea unor drepturi.
Săvârşirea infracţiunii în forma agravată prevăzută la alin.(4) se pedepseşte cu închisoare de la 5 la
20 ani şi interzicerea unor drepturi.
Săvârşirea infracţiunii în forma agravată prevăzută la alin.(5) se pedepseşte cu închisoare de la 10 la
20 ani şi interzicerea unor drepturi, pentru prima teză, sau de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi
dacă a avut ca urmare moartea uneia sau a mai multor persoane.
Săvârşirea infracţiunii în forma agravată prevăzută la alin.(6) se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12
ani, iar în varianta stipulată în alin.(7) cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Nerespectarea regimului materiilor explozive

1. Conţinut legal
Potrivit art. 280 alin.(1) Cod penal, constituie infracţiune "producerea, experimentarea, prelucrarea,
deţinerea, transportul sau folosirea materiilor explozive sau orice alte operaţiuni privind aceste materii fără
drept".
Variantele agravate, enumerate în alin.(2)-(7) constau în următoarele situaţii:
- sustragerea materialelor explozive;
- săvârşirea faptei prevăzute la varianta tip sau la varianta prezentată anterior dacă privesc o cantitate
mai mare de 1 kg. echivalent trotil sau când cantitatea de exploziv este însoţită de materiale de iniţiere;
- săvârşirea faptelor prezentate în aliniatul precedent dacă au produs pericol public sau au avut vreuna
dintre urmările arătate în art.181 sau art.182, ori au cauzat o pagubă materială;
- săvârşirea faptelor descrise mai sus dacă au avut consecinţe deosebit de grave ori dacă s-a produs
moartea uneia sau a mai multor persoane;
- ameninţarea adresată unui stat, unei organizaţii internaţionale sau unei persoane fizice sau juridice,
cu folosirea materiilor explozive, în scopul de a provoca vătămarea corporală sau moartea unor persoane ori
pagube materiale;
- dacă fapta prezentată anterior este condiţionată de îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act sau când
prin ameninţare, sub orice formă, se pretinde a se da ori a se preda materii explozive.
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la viaţa, integritatea corporală
şi sănătatea persoanelor, patrimoniul, ordinea şi siguranţa publică.
Obiectul material constă în materiile explozive cu privire la care se desfăşoară activitatea
infracţională. Prin "materii explozive" sunt înţelese, potrivit art. 1 din Legea nr. 126/1995: explozivii
propriu-zişi, amestecurile explozive, pirotehnice şi simple, mijloacele de iniţiere, cele auxiliare de aprindere,
precum şi orice alte substanţe destinate să producă reacţii chimice instantanee, cu degajare de căldură şi gaze
la temperatură ridicată.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este necalificat, poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă în toate formele.
Subiect pasiv principal este statul, iar în variantele agravate subiect pasiv secundar este persoana
fizică sau juridică prejudiciată prin săvârşirea faptei.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se poate realiza prin săvârşirea, fără drept, a uneia dintre următoarele acţiuni:
producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea materiilor explozive sau orice alte
operaţiuni privind aceste materii.
Prin orice operaţie privind aceste materii se înţelege tranzitarea pe teritoriul ţări şi transmiterea sub
orice formă, depozitarea şi mânuirea, activităţi enumerate în art. 1 din Legea nr. 126/1995.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru viaţa şi integritatea
corporală a persoanei, pentru bunurile din patrimoniul public sau privat sau pentru întreaga ordine şi siguranţă
57
publică. În variantele agravate va exista şi o urmare secundară, atingerea adusă dreptului la viaţă, la integritate
corporală ori patrimoniului public sau privat.
Între acţiunea incriminată şi urmarea imediată trebuie stabilită existenţa unei legături de cauzalitate.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa infracţiunii se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care executarea oricăreia dintre acţiunile incriminate
este dusă până la capăt. Infracţiunea are formă continuă în cazul deţinerii de materii explozive şi se epuizează
în momentul în care această acţiune încetează.
Variantele agravate au elemente circumstanţiale diferite, după cum sunt enumerate în conţinutul legal
al infracţiunii.
5. Sancţiuni.
Sancţiunea pentru infracţiunea tip constă în închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Săvârşirea infracţiunii în forma agravată prevăzută la alin.(2) se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15
ani şi interzicerea unor drepturi.
Săvârşirea infracţiunii în forma agravată prevăzută la alin.(3) se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20
ani şi interzicerea unor drepturi.
Săvârşirea infracţiunii în forma agravată prevăzută la alin.(4) se pedepseşte cu închisoare de la 5 la
20 ani şi interzicerea unor drepturi.
Săvârşirea infracţiunii în forma agravată prevăzută la alin.(5) se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20
ani şi interzicerea unor drepturi, pentru prima teză, sau de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi dacă
a avut ca urmare moartea uneia sau a mai multor persoane.
Săvârşirea infracţiunii în forma agravată prevăzută la alin.(6) se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12
ani, iar în varianta stipulată în alin.(7) cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri

1. Conţinut legal
Potrivit art. 2801 Cod penal, constituie infracţiune "înstrăinarea, ascunderea sau orice altă faptă prin
care se pricinuieşte pierderea pentru patrimoniul cultural naţional sau pentru fondul arhivistic naţional a
unui bun care, potrivit legii, face parte din acel patrimoniu sau fond".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la integritatea patrimoniului
cultural-naţional şi a fondului arhivistic naţional.
Obiectul material îl formează orice bun care, potrivit legii, face parte din patrimoniul
cultural-naţional sau din fondul arhivistic naţional.
Potrivit art. 3 alin(1) din Legea nr. 182/2000, patrimoniul cultural naţional este compus din bunuri cu
valoare istorică, arheologică, documentară, etnografică, artistică, ştiinţifică şi tehnică, literară,
cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, ibliofilă, cartografică şi epigrafică.
Fondul arhivistic naţional include, potrivit Legii nr. 16/1996, acte, corespondenţă oficială sau
particulară, memorii, manuscrise ale lucrărilor ştiinţifice, literare şi artistice, planuri, hărţi, filme, diapozitive,
plăci fotografice, fotografii, înregistrări fonice sau video, jurnale, chemări, proclamaţii, afişe, şi alte asemenea
documente cu caracter istoric sau documentar.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este necalificat, poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă în toate formele.
Subiect pasiv principal este statul, titular al patrimoniului cultural naţional şi al fondului arhivistic
naţional, în secundar putând fi şi persoana juridică publică sau privată ori persoana fizică în deţinerea căreia
s-a aflat bunul.

58
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin înstrăinarea sau ascunderea sau prin orice altă faptă prin care se
pricinuieşte pierderea pentru patrimoniul cultural-naţional sau pentru fondul arhivistic naţional a unui bun
care, potrivit legii, face parte din acest patrimoniu sau fond, ori prin orice altă faptă similară.
A înstrăina un bun înseamnă a transmite acel bun unei alte persoane, sub orice formă (vânzare,
schimb, donaţie etc.). Înstrăinarea trebuie să aibă loc fără respectarea condiţiilor impuse de Legea nr.
182/2000. '
În toate cazurile, acţiunea trebuie să aibă ca urmare socialmente periculoasă pierderea bunului
pentru patrimoniul cultural-naţional sau pentru fondul arhivistic naţional. Pierderea bunului trebuie să fie
efectivă şi definitivă. Se poate întâmpla ca fapta prin care se produce pierderea bunului să constituie prin ea
însăşi o infracţiune. În acest caz, potrivit art. 2801 alin. (2) Cod penal, pedeapsa este cea prevăzută de lege
pentru acea infracţiune, al cărei maxim se majorează cu 3 ani.
Legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată trebuie demonstrată.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu vinovăţie sub forma intenţiei.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa, deşi posibilă, nu este pedepsită.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se produce, ca urmare a înstrăinării, ascunderii
sau a oricărei fapte similare, pierderea bunului pentru patrimoniul cultural naţional sau pentru fondul
arhivistic naţional.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea de nerespectare a regimului de ocrotire a unor bunuri se pedepseşte cu închisoare de la 2
la 7 ani.
Art. 2801 alin. (3) Cod penal stipulează că fapta prevăzută în alin.(1) al textului nu se pedepseşte, iar în
cazul prevăzut în alin. (2) pedeapsa nu se majorează, dacă înainte ca hotărârea să fi rămas definitivă,
făptuitorul înlătură rezultatul infracţiunii, făcând ca bunul să reintre în acel patrimoniu sau fond.

Exercitarea fără drept a unor profesii

1. Conţinut legal
Potrivit art. 281 Cod penal, constituie infracţiune "exercitarea fără drept a unei profesii sau a
oricărei alte activităţi pentru care legea cere autorizaţie, ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele
legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la regimul legal de exercitare a
unei profesii sau a altor activităţi.
Obiectul material există doar dacă acţiunea efectuată în exercitarea profesiei sau a activităţii priveşte
în mod direct un bun sau corpul unei persoane infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii şi constă în
acel bun sau în corpul acelei persoane.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană, legea necerând subiectului vreo calitate specială.
Participaţia penală este posibilă numai în forma instigării şi a complicităţii.
Subiect pasiv principal este statul, iar dacă prin exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi sau
realizată în mod abuziv au fost produse vătămări unei persoane fizice, aceasta va fi subiect pasiv secundar.
59
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Pentru realizarea elementului material al acestei infracţiuni, fie prin exercitarea fără drept a unei
profesii sau a oricărei alte activităţi pentru care legea cere autorizaţie, fie prin exercitarea acestora în alte
condiţii decât cele legale, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
- în ambele cazuri, este necesar ca legea specială să prevadă că săvârşirea unei astfel de fapte se
sancţionează potrivit legii penale.
- profesia sau activitatea pentru care legea cere autorizaţie să fie exercitată fără drept sau în alte
condiţii decât cele legale.
A exercita o profesie sau o altă activitate înseamnă a efectua acte specifice unei profesii sau unei alte
activităţi.
O profesie este exercitată fără drept atunci când persoana care o exercită nu îndeplineşte condiţiile
cerute de lege pentru exercitarea acelei profesii şi, similar, o activitate pentru care legea cere autorizaţie este
exercitată fără drept atunci când persoana care o exercită nu are autorizaţie cerută de lege.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale
ocrotite prin incriminarea faptelor prevăzute de legea specială.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii se săvârşeşte numai cu intenţie.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa, deşi posibilă, nu este pedepsită de lege.
Infracţiunea se consumă în momentul în care realizează un număr suficient de acte pentru a învedera
obiceiul, îndeletnicirea de a exercita o profesie fără drept sau o activitate pentru care legea cere autorizaţie.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an sau
cu amendă.

Nerespectarea regimului transportului rutier public

1. Conţinut legal
Potrivit art. 2811 alin.(1) Cod penal, constituie infracţiune "efectuarea transportului rutier public fără
licenţă de transport, fără licenţă de execuţie pentru vehicul sau fără licenţă de execuţie pentru traseu, după
caz, ori cu licenţe cu valabilitate expirată". Alin.(2) prevede ca variantă agravată cazul „când o persoană
dispune efectuarea transportului rutier public în condiţiile prevăzute la alin.(1) sau consimte la efectuarea
acestuia". Alin.(3) al aceluiaşi articol stipulează ca a doua agravantă „eliberarea, cu bună ştiinţă, a unei
licenţe de transport rutier public, a unei licenţe de execuţie pentru vehicul sau a unei licenţe de execuţie
pentru traseu, fără respectarea legii" .
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la nerespectarea regimului de
exercitare a unei activităţi de transport rutier public.
Infracţiunea nu are obiect material, mijloacele de transport utilizate în desfăşurarea activităţii ilicite
sunt mijloace de comitere a infracţiunii şi nu obiect material al acesteia.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Subiect pasiv principal este statul, ca titular al valorilor sociale ocrotite prin lege.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin activităţi de efectuare a transportului public rutier în condiţii de
lipsă a uneia sau mai multor licenţe cerute de normele legale în vigoare, respectiv cu încălcarea prevederilor

60
OUG nr.109/2005 cu privire la anumite proceduri administrative care trebuie parcurse în mod obligatoriu.
Variantele alternative de săvârşire a infracţiunii constau în:
- efectuarea transportului rutier public fără licenţă de transport;
- efectuarea transportului rutier public fără licenţă de execuţie pentru vehicul;
- efectuarea transportului rutier public fără licenţă de traseu;
- efectuarea transportului rutier public după expirarea valabilităţii licenţelor de transport, de execuţie
pentru vehicul sau a licenţei de traseu.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale
stabilite cu privire la siguranţa transportului rutier public.
Legătura de cauzalitate trebuie să existe între elementul material şi urmarea imediată. Latura
subiectivă.
Infracţiunea este comisă cu intenţie directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă, dar nu se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul săvârşirii oricăreia dintre acţiunile incriminate.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă, pentru varianta prevăzută
la alin.(1).
Săvârşirea faptei în condiţiile prevăzute în alin.(2) se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani ori
amendă.
Săvârşirea faptei în condiţiile prevăzute în alin.(3) se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

*
* *
În Titlul VII a noului Cod penal (Legea nr. 286/2009, publicată în M.Of. nr.510/24.07.2009)
Capitolul al III-lea - „Nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materialelor
explozive"- este rezervat incriminării faptelor care se săvârşesc prin încălcarea regimului juridic al acestor
domenii şi care pun în pericol alte valori sociale fundamentale dintre cele mai importante.
Codul penal în vigoare incriminează aceste fapte într-o subdiviziune distinctă dar alături de alte fapte
care privesc nerespectarea unor regimuri juridice stabilite de lege. Proiectul, în capitolul pe care îl comentăm,
cuprinde infracţiunile la cele trei regimuri (arme, muniţii, materiale nucleare, materii explozive) al căror
conţinut are mai multe elemente de noutate.
Un prim element de noutate se referă la reformularea conţinutului infracţiunii de nerespectare a
regimului armelor şi al muniţiilor. Dacă această faptă, în Codul penal în vigoare, este incriminată într-o
variantă tip, una asimilată şi două agravate şi are ca obiect material armele şi muniţiile aşa cum acestea au fost
clasificate prin Legea nr. 17/1996, fără să se ţină seamă de faptul că regimul armelor şi al muniţiilor
reglementat de Legea nr. 295/2004, dă o altă clasificare armelor şi muniţiilor (arme şi muniţii interzise; arme
şi muniţii letale; arme şi muniţii neletale), în proiect, la stabilirea incriminărilor la regimul armelor şi al
muniţiilor, s-a avut în vedere această nouă reglementare promovată de legea specială în vigoare. De aceea
nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, în varianta tip, propusă în proiect, vizează incriminarea
anumitor acţiuni care au ca obiect, arme şi muniţii letale, mecanisme sau dispozitive ale acestora, iar varianta
asimilată presupune nepredarea armei sau muniţiilor letale pentru că numai acestea sunt supuse autorizării. în
sfârşit, fapta realizează conţinutul variantei agravate dacă are ca obiect arme interzise sau muniţii, mecanisme
ori dispozitive ale acestora.
De asemenea, s-a apreciat că se impune incriminarea, ca o variantă distinctă, a nerespectării regimului
armelor şi al muniţiilor, fapta de sustragere a armelor sau muniţiilor letale, pentru că prin săvârşirea acestora
se vatămă, în principal, relaţiile sociale privitoare la regimul armelor şi muniţiilor şi numai în secundar, pe
cele cu caracter patrimonial.
Prin noul conţinut al normelor de incriminare a faptelor la regimul armelor şi al muniţiilor s-a urmărit
armonizarea acestora cu Directiva nr. 91/477 C.E.E., Convenţia Drepturilor Omului, Convenţia Schengen şi
Convenţia Europeană cu privire la controlul achiziţionării armelor de foc de către particulari.
61
Un alt element de noutate priveşte conţinutul infracţiunii „nerespectarea regimului materialelor
nucleare sau a altor materii radioactive".
Dacă în conţinutul variantei tip cât şi al sustragerii sau distrugerii materialelor nucleare sau a altor
materii radioactive nu s-au operat modificări, în celelalte variante au avut loc modificări. Au fost aduse într-o
variantă distinctă de incriminare împrejurările prin care săvârşirea faptei de nerespectarea regimului
materialelor nucleare sau a altor materii radioactive, ori sustragerea sau distrugerea acestora, au avut ca
urmare punerea în pericol a altor persoane sau bunuri, o vătămare corporală a uneia sau a mai multor persoane,
iar într-o alta, când faptele au avut ca urmare moartea uneia sau a mai multor persoane. Aceasta pentru a păstra
ierarhia valorilor sociale dând prioritate celor privitoare la integritatea corporală sau viaţa persoanei.
Faptele prevăzute în art. 279 alin. (6) şi (7) din Codul penal în vigoare, nu au mai fost reţinute în
conţinutul art. 346 din proiect pentru că acestea au fost cuprinse deja în conţinutul incriminărilor din art. 47
din Legea nr. 111/1996 cu modificările şi completările ulterioare, putând constitui fapte de terorism nuclear.
Unele elemente de noutate distingem şi la infracţiunea de nerespectare a regimului materiilor
explozive în ceea ce priveşte, pe de o parte, limitele pedepselor, care în proiect sunt mai reduse, iar pe de altă
parte, variantele agravate ale acestei infracţiuni au fost mai bine formulate ţinând seama de ierarhia valorilor
sociale care pot fi vătămate prin săvârşirea acestor fapte.
Faptele prevăzute în alin. (6) şi (7) ale art. 280 Cod penal în vigoare nu au mai fost reţinute în proiect
întrucât acestea pot constitui, când sunt săvârşite în anumite condiţii, infracţiuni de terorism.
Capitolul al IV-lea - „Infracţiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activităţi reglementate de
lege"- include acele fapte care se comit prin încălcarea altor regimuri juridice decât cele la care ne-am referit
în capitolele I-III. Unele dintre aceste infracţiuni sunt prevăzute şi în Codul penal în vigoare; altele sunt
prevăzute în Legea nr. 319/2006 privind sănătatea şi securitatea în muncă, iar camătă constituie o incriminare
nouă.
Camătă, sub o formulare nouă, este adusă din nou în sfera ilicitului penal. Codul în vigoare, la
adoptare, avea incriminată camătă sub denumirea marginală „specula", constând în fapta de a da bani cu
dobândă ca îndeletnicire.
Prin Legea nr. 12/1990 această faptă a fost dezincriminată. Se consideră justificată incriminarea
cametei întrucât aceasta prezintă pericol specific infracţiunii iar realitatea a demonstrat că prin săvârşirea
acestui gen de fapte, ce pot aduce mari venituri, se eludează legislaţia fiscală dar se pot produce şi consecinţe,
uneori grave, pentru interesele unei persoane.

AUTOEVALUARE
TESTE GRILĂ

1. În ce constă obiectul material la infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul ?


a) obiectivitatea atribuţiilor de serviciu, actele materiale ce incorporează atribuţiile agentului;
b) foloasele injuste obţinute de funcţionar;
c) bunurile pretinse de funcţionarul corupt sau promise acestuia.

2. Infracţiunea de dare de mită se poate realiza prin:


a) promisiunea de bani sau alte foloase în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui
act privitor la îndatoririle de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri;
b) oferirea de bani sau alte foloase în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act
privitor la îndatoririle de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri;
c) darea de bani sau alte foloase în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act
privitor la îndatoririle de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri;

3. Există infracţiunea de „primire de foloase necuvenite” atunci când:


a) bunurile au fost primite de funcţionar după ce a îndeplinit un act, în baza unei înţelegeri anterioare;

62
b) bunurile au fost primite de funcţionar înainte de îndeplinirea unui act la care era obligat în temeiul funcţiei
sale;
c) bunurile au fost primite de funcţionar după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale.

4. Infracţiunea de mărturie mincinoasă poate fi săvârşită într-o cauză:


a) civilă, în care se ascultă martori;
b) penală în care se ascultă martori;
c) disciplinară în care se ascultă martori;

5. Infracţiunea de arestare nelegală şi cercetare abuzivă:


a) presupune existenţa unei situaţii premisă;
b) se poate săvârşi numai printr-o acţiune;
c) este incriminată şi în forma tentativei.

6. Infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti:


a) incriminează sustragerea de la executarea măsurii de siguranţă a interdicţiei de a reveni în locuinţa familiei
pe o perioadă determinată;
b) are în toate cazurile un subiect activ calificat şi anume persoana împotriva căreia s-a pronunţat o hotărâre
judecătorească definitivă;
c) poate avea ca subiect pasiv adiacent organul de executare împotriva căruia s-au săvârşit violenţe sau
ameninţări.

7. Ce infracţiune constituie ameninţarea executorului judecătoresc cu prilejul punerii în executare a


unei hotărâri judecătoreşti ?
a) ultraj;
b) ameninţare în concurs cu infracţiunea de ultraj;
c) nerespectarea hotărârilor judecătoreşti.

8. Ce infracţiune constituie distrugerea unui înscris emis de un organ de urmărire penală, de o instanţă
de judecată sau de un organ de jurisdicţie, când acesta este necesar soluţionării unei cauze ?
a) reţinerea sau distrugerea de înscrisuri;
b) sustragerea sau distrugerea de înscrisuri;
c) distrugere.

9. Cine este subiect activ al infracţiunii de trafic de influenţă ?


a) funcţionarul care îndeplineşte un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu în schimbul unui folos material
injust;
b) persoana care are sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar;
c) doar funcţionarul public.

10. Infracţiunea de neglijenţă în serviciu:


a) este o infracţiune de pericol;
b) se poate realiza în forma continuată;
c) nu se poate realiza în forma continuă.

SPEŢE
TITLUL VI – INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR ACTIVITĂŢI DE
INTERES PUBLIC SAU ALTOR ACTIVITĂŢI REGLEMENTATE DE LEGE

Speţa nr.1 – Luare de mită. Funcţionar cu atribuţii de control. Funcţionar bancar

63
Prin sentinţa penală nr.10/2002, Tribunalul a condamnat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiuni de
luare de mită prev. de art.254 alin.2 C.pen., motivat de faptul că acesta în calitate de director de bancă a
pretins şi a primit o sumă de bani de la denunţător pentru a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de
serviciu legate de acordarea unui împrumut bancar.
Apelul declarat de inculpat a fost admis de Curtea de Apel, care a dispun schimbarea încadrării
juridice în art.254 alin.1 C.pen. cu motivarea că inculpatul, director de bancă, nu avea atribuţii de serviciu
exprese în ceea ce priveşte acordarea creditului astfel încât nu se poate reţine agravanta prev de art.254 alin.2
C.pen.
Recursul declarat de Parchet a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a casat în totalitate
decizia pronunţată de Curtea de Apel menţinând soluţia instanţei de fond.

Întrebări:
1. Ce faptă a săvârşit inculpatul care în calitate de director de bancă a pretins şi a primit o
sumă de bani de la denunţător pentru ai facilita obţinerea unui împrumut?
2. Inculpatul ca director de bancă poate săvârşi infracţiunea prev. de art.254 alin.2 C.pen.,
respectiv forma agravantă a luării de mită în condiţiile în care el personal nu are atribuţii de
acordarea a creditelor ci numai atribuţii de control?

Speţa nr.2 – Mărturie mincinoasă. Condiţii.


Tribunalul a condamnat în primă instanţă pe inculpatul X pentru infracţiunea de tâlhărie prev. de art.
211 alin.2 C.pen., iar pe inculpata Y pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă prev. de art.260 C.pen.
constând în aceea că a afirmat în mod mincinos că în ziua săvârşiri faptei de tâlhărie ar fi fost plecată din
localitate împreună cu primul inculpat, creând un alibiu în favoarea acestuia.
Apelul declarat de inculpata Y a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel.
Recursul inculpatei a fost admis de I.C.C.J. care a casat ambele hotărâri şi care a dispus achitarea
acesteia în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10.lit.d. motivat de faptul că afirmaţia generală a acesteia dată în
faţa instanţei de fond potrivit căreia în ziua săvârşiri faptei ar fi fost plecată din localitate împreună cu soţul ei
nu este de natură a conduce cu certitudine la stabilirea vinovăţiei deoarece, ea nu sa referit la împrejurări
esenţiale legate de fapta de tâlhărie pentru simplul motiv că nu a fost întrebată.
Întrebări:
1. Care sunt condiţiile ce atrag răspunderea penală în cazul infracţiuni de mărturie
mincinoasă?
2. Care a fost motivarea Înaltei Curţi care a condus la casarea ambelor hotărâri şi la achitarea
inculpatei Y?

Speţa nr.3 – Distrugerea instalaţilor de cale ferată. Infracţiune prev. de art.276 alin.1 C.pen.
Distrugere agravată prev. de art.217 alin.3 C.pen.
Tribunalul a condamnat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.276 alin.1 C.pen. şi
art.208-209 C.pen. motivat de faptul că a sustras în mod repetat de pe stâlpi amplasaţi în lungul căi ferate
aproximativ 500 kg sârmă din cupru şi 135 manşoane din acelaşi material, punând în pericol siguranţa
mijloacelor de transport ale căilor ferate.
Apelul declarat de inculpat a fost admis de Curtea de Apel care a dispus în legătură cu prima
infracţiune schimbarea încadrări juridice din art.276 alin.1 C.pen. în art. 217 alin.3 C.pen. – distrugere
calificată, cu motivarea că inculpatul nu a avut reprezentarea că prin sustragerile comise prejudiciază siguranţa
pe căile ferate.
Recursul declarat de Parchet a fost admis de I.C.C.J. care a casat în totalitate decizia şi care a menţinut
soluţia instanţei de fond.

Întrebări:

64
Ce diferenţiază din punct de vedere al laturi obiective infracţiunea prev. de art. 276 alin.1
C.pen. faţă de infracţiunea de distrugere calificată prev. de art.217 alin. 3 C.pen. ?
Care au fost motivele ce au determinat Înalta Curte de a admite recursul, de a casa decizia şi de
a menţine soluţia fondului?

Speţa nr.4 – Deţinerea şi punerea în circulaţie, fără autorizaţie, a armelor pentru împrăştierea de gaze
nocive, iritante sau de neutralizare.
Judecătoria a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 279 alin.1
C.pen. motivat de faptul că pentru deţinerea unui pistol cu gaze, găsit asupra sa, nu era necesară a autorizaţie
din partea organelor abilitate, situaţie în care lipseşte un element constitutiv al laturi obiective, fapt ce atrage
achitarea conform art.10 lit.d C.pr.pen..
Apelul declarat de Parchet a fost respins ca nefondat.
Recursul Parchetului a fost admis de Curtea de Apel, care a casat ambele hotărâri şi care condamnat
pe inculpat pentru infracţiunea prev. de art. 279 alin.1 C.pen. având în vedere probele dosarului care însă nu
au fost interpretate în mod corect de Judecătorie şi Tribunal.
Întrebări:
1. Era necesară autorizaţie pentru deţinerea pistolului cu gaze, care potrivit probelor
dosarului intră în categoria armelor de foc?

TITLUL VII
INFRACŢIUNI DE FALS

Aspecte generale şi comune


Generalităţi. Faptele incriminate sub denumirea de „infracţiuni de fals" constituie o categorie bine
particularizată şi extrem de variată în sfera vastă a faptelor socotite ca fiind periculoase. Faptele de fals aduc o
gravă atingere adevărului şi încrederii care trebuie să determine formarea şi desfăşurarea relaţiilor dintre
oameni. Orice relaţie socială priveşte şi se grefează pe o anumite realitate pe care subiecţii relaţiei o au în
vedere şi a cărei existenţă implică deci o reciprocă bună-credinţă şi încredere din partea acestor subiecţi. Fără
îndatorirea de respect faţă de adevăr şi fără sentimentul de încredere că adevărul este efectiv respectat, relaţiile
sociale nu ar fi posibile decât cu anevoioase precauţii şi cu inevitabile riscuri.
De aceea, legea penală a socotit că este necesar ca, pentru ocrotirea relaţiilor sociale, pentru
asigurarea normalei formări şi desfăşurări a acestor relaţii, să fie incriminate faptele prin săvârşirea cărora,
alterându-se adevărul, se creează un grav pericol sau se aduce o vătămare anumitor relaţii sociale. După cum
s-a menţionat mai sus, sfera acestor fapte este deosebit de cuprinzătoare conţinând variate categorii ce pot fi
determinate, fie datorită modului special în care adevărul este alterat, fie datorită specificului relaţiilor sociale
65
atinse prin fapta de alterare a adevărului, fie, în fine, datorită naturii încrederii care este acordată adevărului,
presupus ca fiind respectat".
Aceste diferenţieri apar în mod evident în sfera infracţiunilor care implică o alterare de adevăr.
Astfel, în cazul infracţiunilor de seducţie (art. 199), denunţare calomnioasă art. 259), mărturie
mincinoasă (art. 260) şi altele, alterarea adevărului se face prin cuvinte (oral sau scris), iar încrederea este
acordată subiectiv (personal) celui care a alterat adevărul. în cazul infracţiunilor de: înşelăciune (art. 215),
uzurpare de calităţi oficiale (art. 240), represiune nedreaptă (art. 268), exercitarea fără drept a unei profesii
(art. 281), înşelăciunea la măsurătoare sau la calitatea mărfurilor (art. 296 şi 297) şi altele, alterarea
adevărului se face prin diverse mijloace frauduloase simple sau calificate), iar încrederea este acordată atât
subiectiv, faţă de cel care foloseşte acele mijloace, cât şi obiectiv, faţă de mijloacele amăgitoare.
La grupul special al infracţiunilor de fals alterarea adevărului se face asupra unor entităţi (lucruri)
cărora li se atribuie juridic însuşirea şi deci funcţiunea de a servi drept probă adevărului pe care îl exprimă sau
îl atestă cu prilejul diverselor relaţii sociale (monede, timbre, titluri de credit, sigilii, instrumente de marcat,
înscrisuri etc), iar încrederea este acordată obiectiv lucrului care constituie prin el însuşi proba adevărului.
Desigur, şi în cazul infracţiunilor de fals alterarea adevărului se obţine prin activitatea infracţională a unei sau
a unor persoane, în raport însă cu rezultatul acestei activităţi, adică cu înşelarea încrederii, aceasta se
realizează prin produsul activităţii infracţionale şi independent de persoana sau persoanele care au efectuat
acea activitate".
Aceste particularităţi justifică crearea în sistemul părţii speciale a Codului penal a unui grup aparte de
„infracţiuni de fals" (art. 282-294).
Infracţiunile din titlul VII constau în acţiuni de falsificare a anumitor valori a căror autenticitate,
veridicitate sau exactitate prezintă un mare interes social şi care. de aceea, trebuie apărate prin mijloace de
drept penal. Tot în această categorie sunt cuprinse, ca incriminări conexe şi alte fapte (de ex., punerea în
circulaţie, uzul de fals etc), ca infracţiuni derivate şi corelative, antecedente sau subsecvente celor de fals.
Noţiunile de fals, de falsificare şi de încredere. Fals, în sens larg, este tot ceea ce nu corespunde
adevărului. Noţiunea de fals este un concept antinomic, derivat din noţiunea de adevăr. Nu poate exista fals,
adică o alterare de adevăr, decât acolo unde este de conceput existenţa sau posibilitatea existenţei adevărului.
Cu alte cuvinte, falsul constă în alterarea sau denaturarea adevărului; este denumit fals ceea ce are
numai aparenţă de adevăr, ceea ce este neadevărat, neautentic, artificial, contrafăcut.
Falsificarea este operaţia prin care se realizează acţiunea de alterare a adevărului. Falsificarea
presupune, ca şi falsul, existenţa unui adevăr şi a unor lucruri, entităţi, care servesc pentru dovedirea lui şi
asupra cărora se efectuează acţiunea de alterare a adevărului. Neantul nu poate fi falsificat.
Nu orice fals este un fals penal. De aceea, în dreptul penal nu este incriminat decât falsul care prin
consecinţele sau posibilitatea producerii unor consecinţe juridice prezintă un anumit grad de pericol social.
Cu privire la raţiunea incriminării acestor fapte antisociale, s-a susţinut că legea penală nu
incriminează însă orice denaturare a adevărului, orice minciună. Intervenţia sa are loc numai atunci când
minciuna poate aduce atingere uneia din valorile sociale cărora ea le acordă ocrotire (patrimoniul, persoana,
înfăptuirea justiţiei etc). Dar nici în aceste cazuri legea penală nu creează din fals o infracţiune generală, ci,
faţă de pericolul social mai accentuat pe care îl prezintă anumite procedee de denaturare a adevărului, ea
circumscrie incriminarea numai la acestea.
In sistemul legii penale faptele incriminate ca infracţiuni de fals privesc alterarea adevărului şi deci
falsificarea numai atunci când aceasta poartă asupra vreuneia din entităţile (lucrurile) cu însuşiri probatorii
arătate în dispoziţiile incriminatoare".
Cuvintele de „fals", şi „falsificare", însoţite de anumite precizări, sunt folosite şi în cazul altor
incriminări prevăzute de Codul penal, ex.: distrugerea şi semnalizarea falsă (art. 276); falsificarea de
alimente sau alte produse (art. 313), dar aceste fapte nu constituie însă infracţiuni de fals. Ele sunt săvârşite tot
printr-o alterare a adevărului, dar nu privesc în materialitatea lor lucruri care au însuşirea juridică de a servi de
probe).
Încrederea este starea psihică determinată de prezumţia de bună-credinţă pe care şi-o acordă
persoanele în relaţiile dintre ele şi de prezumţia de veracitate privind existenţa şi valoarea lucrurilor.
încrederea poate fi deci personală (acordată unei persoane) sau obiectivă (acordată unui lucru).
Falsul, prin natura sa, aduce totdeauna o atingere încrederii pe care oamenii sunt nevoiţi şi trebuie deci
să şi-o acorde reciproc în relaţiile dintre ei, sau pe care trebuie să o aibă în funcţie de lucrurile socotite, în mod
obişnuit, ca fiind expresia şi proba adevărului. Fără un minim de reciprocă încredere, realizarea acestor relaţii
ar fi real şi continuu stânjenită, lipsa de încredere impunând la tot pasul efectuarea de investigaţii, verificări de
afirmaţii, luări de garanţii etc. Ocrotirea încrederii în cadrul relaţiilor sociale nu este însă realizată numai prin
sancţionarea infracţiunilor de fals, ci şi prin incriminarea altor fapte care, fără a conţine o alterare de adevăr, se
înfăptuiesc însă prin nesocotirea încrederii acordate unei persoane (acţiunile de divulgarea secretului
66
profesional, delapidare, abuz de încredere, gestiune frauduloasă, ruperea de sigilii şi sustragere de sub
sechestru săvârşite de custode, divulgarea secretului economic şi altele).
Însă, în timp ce la infracţiunile săvârşite prin violarea încrederii, această încredere este de regulă
acordată intuitu personae, adică ţinându-se seama de condiţia personală a celui căruia i se acordă încrederea,
la infracţiunile de fals încrederea este acordată in rem, adică însuşi lucrului care este considerat ca fiind
expresia adevărului şi deci nu ne găsim în faţa violării unei încrederi acordate unei anumite persoane, ci în faţa
încrederii acordate lucrului căruia i se atribuie juridic însuşirea de a exprima adevărul, adevăr care a fost însă
alterat.
Practic, se poate întâmpla ca cele două forme de încredere să se întâlnească în desfăşurarea unei
activităţi infracţionale. în astfel de situaţii trebuie să se facă cu atenţie deosebire între situaţiile în care acea
activitate constituie o singură infracţiune şi situaţiile în care există un concurs de infracţiuni. De regulă, în
astfel de situaţii se recurge la mijloace obiective, care sunt de natură să inspire încredere, pentru a se obţine
mai uşor acordarea încrederii personale care ar fi putut fi obţinută şi fără aceste mijloace, dar mai greu. Ori de
câte ori mijloacele obiective întrunesc elementul unei infracţiuni de fals cu ajutorul căreia a fost săvârşită ori a
fost mascată săvârşirea unei alte infracţiuni prin înşelarea încrederii personale va exista un concurs de
infracţiuni. Dimpotrivă, atunci când mijloacele obiective, deşi conţin o alterare de adevăr, nu constituie totuşi
o infracţiune de fals, va exista o singură infracţiune, aceea privitoare la înşelarea încrederii personale".
Într-o altă concepţie, se consideră că ceea ce deosebeşte, în esenţă, infracţiunile de fals de celelalte
infracţiuni care constau într-o alterare a adevărului este faptul că, pe când în cazul acestor din urmă infracţiuni,
alterarea adevărului nu este decât un mijloc de a aduce atingere interesului individual sau colectiv, a cărui
lezare caracterizează infracţiunea, în cazul infracţiunilor de fals, alterarea adevărului constituie un scop şi
aduce, prin ea însăşi, atingere încrederii publice care este un interes social.
Obiectul ocrotirii penale. 1. Prin incriminarea faptelor care alcătuiesc grupul infracţiunilor de fals,
legea penală a înţeles să ocrotească relaţiile sociale care se nasc, desfăşoară şi dezvoltă în legătură cu
încrederea publică în lucrurile (entităţile) cu valoare probatorie. După cum s-a menţionat deja pericolul social
pe care îl prezintă faptele incriminate în acest titlu decurge din alterarea adevărului săvârşită asupra unor
entităţi (lucruri) care au însuşirea legală de a servi ca mijloc de probă, de a constitui dovada unor realităţi de
existenţa şi veracitatea cărora depind formarea şi desfăşurarea diferitelor relaţii sociale. Sancţionând penal
alterarea adevărului asupra unor astfel de lucruri (entităţi) cu însuşire probatorie, legea penală creează o
protecţie juridică pentru aceste lucruri, întărind încrederea pe care oamenii trebuie să o aibă în valoarea lor
probatorie, încredere care contribuie la ocrotirea şi implicit la larga şi nestânjenita dezvoltare a relaţiilor
sociale şi deci la progresul social.
Fără ajutorul acestor lucruri cu însuşiri probatorii, relaţiile sociale ar fi greu de conceput şi tot atât de
greu de realizat, iar fără apărarea prin mijloace penale a acestor lucruri cu funcţie probatorie, încrederea pe
care ele ar inspira-o şi deci puterea lor probantă ar fi, dacă nu inexistentă, în orice caz considerabil slăbită.
Această ocrotire penală se răsfrânge în mod firesc asupra întregului sistem juridic al probelor, contribuind la
întărirea rolului şi a eficienţei acestui sistem şi deci la ocrotirea relaţiilor sociale respective.
2. Criteriul avut în vedere la calificarea de grup a infracţiunilor (sistematizare) din Codul penal în
vigoare a fost cel al relaţiilor sociale împotriva cărora sunt săvârşite faptele incriminate şi pentru ocrotirea
cărora intervin sancţiunile penale (relaţii privind siguranţa statului, relaţii privitoare la persoana omului, relaţii
privind patrimoniul persoanelor fizice sau juridice etc).
În cazul infracţiunilor de fals, acest criteriu de sistematizare nu a putut fi folosit fiindcă prin
materialitatea lor (alterarea adevărului) aceste infracţiuni pot fi săvârşite in raport cu oricare dintre relaţiile
sociale la a căror formare şi desfăşurare pot fi folosite lucruri cu funcţie probatorie.
Ocrotirea penală, în cazul infracţiunilor de fals, neputând fi deci raportată la o anumită categorie de
relaţii sociale, această dificultate a impus găsirea unui obiect al ocrotirii penale care să corespundă
complexului de relaţii sociale susceptibile de a fi primejduite prin săvârşirea infracţiunilor de fals şi care să fie
propriu (comun) acestui grup de infracţiuni, în întregul său. Acest obiect propriu tuturor infracţiunilor de fals
constă în valoarea socială a „încrederii publice" care trebuie să fie acordată de orice persoană lucrurilor cărora
legea le atribuie funcţie probatorie, indiferent dacă atribuirea acestei funcţii probatorii este prevăzută explicit
în lege (probele scrise, declaraţii oficiale consemnate, diplome etc), fie că decurge implicit din natura lucrului
(monedă, timbru, titlu de credit etc.).
În cadrul relaţiilor sociale şi în raport cu specificul acestora, încrederea devine publică şi capătă
caracter de valoare socială. încrederea publică este, prin urmare, în sfera instituţiilor de drept penal, o
categorie juridică distinctă de încrederea personală pe care şi-o pot acorda oamenii între ei. Şi această
încredere personală, după cum s-a mai arătat, este ocrotită de legea penală, dar nu ca valoare socială distinctă,
ci ca o cerinţă specială în cadrul unor relaţii sociale.
Cadrul infracţiunilor de fals.
67
1. Infracţiunile de fals sunt prevăzute în Titlul VII din Partea specială a Codului penal. în actuala
reglementare s-a ţinut seama de lipsa de omogenitate a lucrurilor cu funcţie probatorie, lucruri care pot forma
obiectul asupra căruia se efectuează operaţia de alterare a adevărului în diferite infracţiuni de fals, astfel încât
acest grup de incriminări a fost împărţit în trei capitole: Capitolul I -Falsificarea de monede, timbre sau alte
valori; Capitolul II - Falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare; Capitolul III - Falsuri în
înscrisuri.
2. Pe lângă incriminările referitoare la diferitele infracţiuni de fals propriu-zis sunt prevăzute şi unele
„incriminări conexe" privitoare la anumite fapte care au o strânsă (firească) legătură cu infracţiunile de fals.
Aceste fapte nu numai că împrumută caracterul lor ilicit de la infracţiunea de fals, dar, la rândul lor, contribuie
în mod esenţial la crearea sau agravarea pericolului social pe care îl prezintă aceste infracţiuni. Incriminările
conexe privesc faptele derivate şi anume: faptele de punere în circulaţie sau de deţinere în vederea punerii în
circulaţie a monedelor sau valorilor falsificate; faptele de fabricare sau de deţinere a instrumentelor sau
materialelor destinate a servi la falsificarea de monede sau valori; faptele de folosire a instrumentelor de
autentificare sau de marcare falsificate, ori de folosirea înscrisurilor falsificate şi fapta de a face declaraţii
mincinoase, producătoare de consecinţe juridice, în faţa organelor competente".
Datorită acestei strânse conexiuni între fapta principală (falsul) şi faptele derivate (conexe),
incriminarea faptelor derivate în cadrul infracţiunilor de fals apare astfel ca deplin justificată.
3. Profesorul Vintilă Dongoroz a susţinut, pe drept cuvânt şi ca efect al principiului specialităţii, ca
mod principal de soluţionare a concursului de norme penale, că dispoziţiile cuprinse în grupul „infracţiunilor
de fals" îşi găsesc aplicaţia atât timp cât nu există vreo dispoziţie derogatorie fie în cuprinsul codului penal, fie
în vreo lege specială, prin care se incriminează în mod diferit vreo faptă care în lipsa acelei dispoziţii ar fi
intrat în cadrul infracţiunilor de fals. De ex.: alterarea unui înscris constituie fals (art. 288 şi 290), dacă
alterarea s-a efectuat însă asupra unui înscris în care sunt stabilite drepturi ale statului român, fapta se va
încadra în dispoziţia privitoare la „compromiterea unor interese de stat" (art. 168); declaraţia mincinoasă
producătoare de consecinţe juridice făcută în faţa organului competent constituie o infracţiune de fals (art.
292), dacă declaraţia este făcută însă de către un martor, într-o cauză judiciară, fapta se va încadra în dispoziţia
privitoare la mărturia mincinoasă (art. 260); declaraţiile făcute, de exemplu, în materie vamală, în materia
mijloacelor de plată străine, în materie fiscală, sunt anume sancţionate prin legile speciale care reglementează
materiile respective.
Aşadar, cadrul infracţiunilor de fals denumite astfel în nomenclatura Codului penal, nu cuprinde toate
faptele de fals care sunt incriminate ca infracţiuni în legislaţia noastră.
Aspecte comune infracţiunilor de fals.
1. Din punctul de vedere al ocrotirii penale şi deci al obiectului juridic generic al infracţiunilor de fals,
valoarea socială pe care legea penală o apără este încrederea publică - fides publica - în lucrurile (entităţile
care au legal însuşirea de a face probă (monede, titluri, instrumente de autentificat, înscrisuri etc.).
Încrederea publică, căreia falsul îi aduce atingere, nu este o simplă stare de fapt. un sentiment născut
spontan printre membrii societăţii, ci o încredere dirijată, organizată, limitată la anumite lucruri, semne sau
înscrisuri, cărora legea le recunoaşte o anumită valoare probantă şi din care ea face să rezulte anumite efecte
juridice.
După alţi autori , obiectul juridic generic comun tuturor infracţiunilor din această categorie, îl
constituie relaţiile social-juridice privitoare la asigurarea adevărului, adică a autenticităţii sau veridicităţii
anumitor valori materiale, în baza cărora se instituie obligaţia generală (erga omnes) de a nu le altera sau
denatura în nici un mod, în scopul menţinerii încrederii publice faţă de ele.
Nu există infracţiune de fals când lucrul asupra căruia s-a efectuat falsificarea nu are însuşirea de a
servi de probă, fapta putând constitui eventual o înşelăciune dacă sunt realizate şi celelalte condiţii de
incriminare prevăzute în art. 215 C.pen. (ex. alterarea adevărului privind valoarea unei monede ieşită din
circulaţie sau efectuată într-un cont de cheltuieli întocmit de un prepus nu constituie infracţiune de fals,
fiindcă în primul caz moneda nu mai are funcţie probatorie, iar în al doilea caz contul întocmit este un tablou
de afirmaţii, şi nu un instrument de probă).
2.Conceptual, toate infracţiunile din acest titlu implică referirea la un anumit adevăr aparent presupus
ca fiind dovedit, dar care în realitate este alterat prin săvârşirea falsului. O monedă falsă circulă fiindcă aparent
ea este socotită ca exprimând adevărul; un obiect purtând în mod fals semnul de marcaj al unui metal preţios
este acceptat ca valabil, fiindcă aparent poartă atestarea adevărului; un înscris fals produce efecte juridice
fiindcă este presupus aparent că exprimă adevărul etc. Acolo unde nu există un adevăr care să fie presupus
dovedit, nu poate exista o infracţiune de fals, ci o faptă de fals inutil sau putativ (de exemplu, un debitor
falsifică o chitanţă de plată unei datorii, care însă era prescrisă sau care îi fusese remisă prin testamentul
creditorului decedat).

68
3.Subiectul activ nemijlocit (autor) la infracţiunile de fals, în principiu, poate fi orice persoană, fără
vreo calificare (circumstanţiere).
Sub acest aspect, o caracteristică a infracţiunilor prevăzute în acest titlu este că pot fi comise şi de o persoană
juridică cu limitările şi în condiţiile prevăzute în art. 191 alin. (1) C.pen.
Toate infracţiunile de fals sunt susceptibile de participaţie penală (ocazională) şi deci de pluralitate de
subiecţi activi (coautori, instigatori, complici).
4.In privinţa laturii obiective, în principiu toate infracţiunile de fals constau într-o comisiune
(acţiune), sunt deci fapte comisive. Acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii trebuie să
constea într-o operaţie de alterare a adevărului săvârşită în orice mod (material, scriptic sau oral), dar care se
concretizează totdeauna în lucrul (obiectul) care conţine alterarea adevărului. Chiar în cazul alterării pe cale
orală, de pildă declaraţii false, operaţia de alterare a adevărului se sublimează în conţinutul înscrisului
întocmit de organul care a primit declaraţia, înscris care va servi ca mijloc de probă".
Sub raportul urmării imediate (tipice), toate infracţiunile de fals propriu-zis, ca şi infracţiunea de
deţinere de valori falsificate sau de instrumente ori de materiale destinate falsificării sunt infracţiuni care
produc o stare de pericol. Chiar şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată este producătoare a
unei stări de pericol în forma tentativă. Infracţiunile derivate de punere în circulaţie sau de folosire a lucrului
fals pot deveni infracţiuni cauzatoare de vătămare când prin acestea s-a produs o inducere în eroare, dar
îmbracă forma infracţiunii generatoare a unei stări de pericol în cazul în care tentativa lor este sancţionată.
De aceea, aceste infracţiuni se consumă prin simpla operaţiune de falsificare, prejudiciul material
nefiind un element constitutiv al infracţiunii.
5. Din punct de vedere al laturii subiective, toate infracţiunile din acest titlu sunt fapte penale cu
forma de vinovăţie intenţie. Faptele de alterare a adevărului nu constituie infracţiuni când alterarea s-a produs
din culpă.
Forma de vinovăţie trebuie să fie constatată şi verificată în raport cu fiecare faptă în parte, atunci când
vin în concurs fapte de fals propriu-zis cu fapte derivate. Astfel, s-ar putea ca un înscris alterat din culpă şi deci
care nu ar constitui o infracţiune pentru făptuitor, să fie ulterior folosit cu intenţie de acesta sau de o altă
persoană, ştiind că înscrisul conţine o alterare de adevăr, caz în care va exista infracţiunea de uz de fals. Şi
invers, o monedă sau un înscris a fost falsificat cu intenţie şi există deci infracţiune, dar cel care pune în
circulaţie acea monedă sau care se foloseşte de acel înscris nu ştie că există o alterare de adevăr, în acest caz,
fapta nu constituie infracţiunea de uz de fals, chiar dacă făptuitorului i s-ar putea reproşa vreo culpă .
6. Din punct de vedere procesual toate infracţiunile de fals sunt urmăribile din oficiu.
În ceea ce priveşte competenţa organelor de urmărire şi a instanţelor de judecată, există unele
deosebiri, în sensul că în cazul infracţiunilor de fals, în principiu, se aplică regulile obişnuite, în timp ce pentru
infracţiunea de fals de monedă sau alte valori competenţa de a efectua urmărire o are numai procurorul, iar
judecata în primă instanţă este de competenţa tribunalului în condiţiile prevăzute în Legea nr. 39/2003 privind
prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate şi Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate
Organizată şi Terorism, cu modificările şi completările ulterioare.
Între infracţiunile de fals propriu-zise şi infracţiunile derivate există, după cum s-a arătat deja, o
firească conexitate cu caracter de corelaţie, în sensul că existenţa infracţiunii posterioare depinde de existenţa
celei anterioare (de ex., existenţa infracţiunii de punere în circulaţie a monedelor sau valorilor falsificate este
condiţionată de existenţa infracţiunii de falsificare de monede sau valori; infracţiunea de folosire a
instrumentelor de autentificare sau de marcat falsificate implică existenţa infracţiunii de falsificare a acestor
instrumente; infracţiunea de folosire de înscrisuri false presupune existenţa infracţiunii de fals în înscrisuri).
Ţinând seamă de această corelaţie, pentru a se evita pronunţarea unor hotărâri inconciliabile, se va face ori de
câte ori este posibil, aplicarea dispoziţiilor privitoare la indivizibilitate şi conexitate (art. 32-35 C.proc.pen.).
În procesul penal având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de fals este necesar, de regulă, să se
dispună efectuarea, după caz, a unei cercetări tehnico-ştiinţifice (art. 112 C.proc.pen.) sau a unei expertize
(art. 116 C.proc.pen.), constatarea alterării adevărului şi deci a existenţei falsului reclamând de cele mai multe
ori cunoştinţe tehnice şi de specialitate. Dacă după descoperirea falsului, obiectul falsificat (monedă, titlu,
înscris, sigiliu etc.) a dispărut sau a fost distrus, existenţa falsului va putea fi dovedită cu orice alte probe.
În cazul infracţiunilor de falsificare de monede sau de alte valori, organul de urmărire penală sau
instanţa de judecată va putea cere lămuriri de la institutul de emisie (art. 126 C.proc.pen.). Când moneda sau
valoarea falsificată este străină, lămuririle vor putea fi cerute, când va fi necesar, în condiţiile Legii nr.
302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările
ulterioare, de la institutul de emisie respectiv.

69
CAPITOLUL I
FALSIFICAREA DE MONEDE, TIMBRE SAU DE ALTE VALORI

Falsificarea de monede sau de alte valori

1. Conţinut legal
Potrivit art. 282 alin.(1) Cod penal, constituie infracţiune "falsificarea de monedă metalică, monedă
de hârtie, titluri de credit public, cecuri, titluri de orice fel pentru efectuarea plăţilor, emise de instituţia
bancară ori de alte instituţii de credit competente, sau falsificarea oricăror alte titluri ori valori
asemănătoare", iar potrivit alin. (2) constituie infracţiune "punerea în circulaţie, în orice mod, a valorilor
falsificate arătate în alineatul precedent sau deţinerea lor în vederea punerii în circulaţie."
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la încrederea publică în
autenticitatea monedelor sau a altor valori.
Obiectul material al infracţiunii de falsificare de monede sau de alte valori, în varianta tip prevăzută
la alin.(1) constă, atunci când se realizează prin alterare, în moneda sau titlul de valoare asupra căruia se
efectuează operaţia de alterare, iar atunci când infracţiunea se realizează prin contrafacere, în materialele din
care se confecţionează moneda sau titlul de valoare contrafăcut.
Infracţiunile derivate prevăzute de alin.(2) au ca obiect material moneda sau titlul de valoare
falsificat.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este necalificat, poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă în toate formele.
Fiind vorba de infracţiuni distincte, dacă aceeaşi persoană falsifică monede sau alte valori, iar apoi
pune în circulaţie monedele sau valorile falsificate, există concurs de infracţiuni. Se aplică concursul de
infracţiuni şi în situaţia în care aceeaşi persoană deţine monede sau alte valori falsificate, iar apoi le pune în
circulaţie.
Potrivit prevederilor art. 2851 Cod penal infracţiunea poate fi săvârşită şi de către o persoană juridică.
Subiect pasiv este instituţia care a emis moneda sau titlul de valoare falsificat şi ale cărei interese,
autoritate şi încredere publică sunt afectate. Subiect pasiv adiacent este persoana fizică sau juridică indusă în
eroare prin primirea monedei sau valorii falsificate şi care astfel suportă un prejudiciu material.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material în cazul săvârşirii infracţiunii tip prevăzută la alin.(1) se realizează printr-o
acţiune de falsificare care presupune o operaţie de contrafacere sau de alterare de monede sau de alte valori
care trebuie să se afle în mod legal în circuitul monetar sau financiar.
Contrafacerea (plăsmuirea) constă în confecţionarea de monede sau de alte valori prin imitarea
monedelor sau a valorilor adevărate, autentice.
Alterarea constă în modificarea conţinutului sau aspectului unei monede sau al unei valori adevărate,
creându-se astfel o aparenţă necorespunzătoare adevărului.
Falsificarea, realizată prin contrafacere sau alterare, trebuie să se refere la o monedă metalică, monedă
de hârtie, titluri de credit public, cecuri, titluri de orice fel pentru efectuarea plăţilor, emise de instituţia
bancară sau de alte instituţii de credit competente, precum şi la orice alte titluri ori valori asemănătoare.
Acţiunea de falsificare se poate referi şi la monede sau titluri de valoare străine (art. 284 Cod penal).
Elementul material în cazul săvârşirii infracţiunii prevăzute la alin.(2) se realizează prin punerea în
circulaţie şi respectiv, în deţinerea în vederea punerii în circulaţie a monedelor sau valorilor falsificate de felul
celor indicate în dispoziţiile alin. (1).
Punerea în circulaţie de monede sau alte valori falsificate constă în introducerea unor asemenea
monede sau valori în circuitul monetar sau financiar prin efectuarea de plăţi, schimburi, depuneri etc.

70
Deţinerea de monede sau alte valori constă în primirea şi păstrarea unor asemenea monede sau valori.
Acţiunea de deţinere trebuie să fie săvârşită în vederea punerii în circulaţie a monedelor sau valorilor
falsificate.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru încrederea publică în
autenticitatea monedelor sau a altor valori.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Falsificarea de monede sau de alte valori, punerea în circulaţie de monede sau de alte valori
falsificate, precum şi deţinerea acestora în vederea punerii lor în circulaţie sunt fapte care constituie infracţiuni
numai atunci când forma de vinovăţie cu care se săvârşesc este intenţia.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă şi este pedepsită de lege atât în cazul falsificării de monede ori alte valori, cât
şi în cazul punerii în circulaţie sau al deţinerii de monede sau alte valori falsificate (art. 282 alin. ultim Cod
penal).
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care executarea acţiunii incriminate este dusă până la
capăt. Este suficient să se falsifice o singură monedă sau o singură altă valoare sau să se pună în circulaţie ori
să se deţină o singură monedă sau valoare falsificată. Deţinerea de monede sau alte valori falsificate fiind o
infracţiune continuă, aceasta are şi un moment al epuizării, care este momentul încetării acţiunii de deţinere.
Art. 282 alin.(3) Cod penal prevede ca agravante cazurile în care prin săvârşirea uneia din infracţiuni
s-ar fi putut cauza sau s-a cauzat efectiv o pagubă importantă sistemului financiar.
5. Sancţiuni.
Infracţiunile sunt sancţionate cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
Dacă fapta ar fi putut produce o pagubă importantă sistemului financiar, pedeapsa este închisoarea de
la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă a produs o pagubă importantă sistemului financiar,
pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi.
Dacă infracţiunea a fost săvârşită de către o persoană juridică, pe lângă pedeapsa amenzii se aplică şi
pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice sau a suspendării activităţii ori a uneia dintre
activităţile persoanei juridice, după caz.
Falsificarea de timbre, mărci sau de bilete de transport

1. Conţinut legal
Potrivit art. 283 Cod penal, constituie infracţiune "falsificarea de timbre, mărci poştale, plicuri
poştale, cărţi poştale, bilete ori foi de călătorie sau transport, cupoane răspuns internaţional ori punerea în
circulaţie a unor astfel de valori falsificate".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale referitoare la încrederea publică în autenticitatea
timbrelor, mărcilor poştale, precum şi a celorlalte valori indicate în text.
Obiectul material este reprezentat de materialele din care s-au confecţionat timbrele, mărcile poştale,
plicurile sau cărţile poştale etc., atunci când falsificarea s-a realizat prin contrafacere, şi respectiv timbrele,
mărcile poştale etc. adevărate asupra cărora s-a efectuat operaţia de alterare, atunci când falsificarea s-a
realizat prin alterare.
Infracţiunea derivată, de punere în circulaţie de timbre, mărci sau bilete de transport falsificate, are ca
obiect material timbrele, mărcile poştale, plicurile sau cărţile poştale falsificate pe care făptuitorul le-a pus în
circulaţie.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este necalificat, poate fi orice persoană. Dacă o aceeaşi persoană falsifică timbre,
mărci sau bilete de transport, iar apoi le pune în circulaţie, există concurs de infracţiuni, deoarece faptele sunt
incriminate în mod distinct.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
Potrivit prevederilor art. 2851 Cod penal infracţiunea poate fi săvârşită şi de către o persoană juridică.
Subiect pasiv este instituţia abilitată de lege să emită şi să pună în circulaţie timbrele, mărcile sau
biletele de transport. Subiect pasiv adiacent este persoana fizică sau juridică indusă în eroare prin
71
achiziţionarea timbrelor, mărcilor sau biletelor de transport falsificate şi care astfel suportă un prejudiciu
material.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material în cazul săvârşirii infracţiunii tip prevăzută la alin.(1) se realizează printr-o
acţiune de falsificare care presupune o operaţie de contrafacere sau de alterare de timbre, mărci sau bilete de
călătorie. Timbrele, mărcile sau biletele de transport falsificate trebuie să corespundă cât mai bine celor reale
astfel încât să aibă capacitatea de a circula.
Contrafacerea (plăsmuirea) constă în confecţionarea de astfel de valori prin imitarea celor adevărate,
autentice şi se realizează de obicei prin imprimare sau alte procedee grafice.
Alterarea constă în modificarea conţinutului sau aspectului valorilor adevărate, creându-se astfel o
aparenţă necorespunzătoare adevărului.
Elementul material în cazul săvârşirii infracţiunii prevăzute la alin.(2) se realizează prin punerea în
circulaţie de timbre, mărci sau bilete de călătorie falsificate.
şi respectiv, în deţinerea în vederea punerii în circulaţie a monedelor sau valorilor falsificate de felul
celor indicate în dispoziţiile alin. (1).
Punerea în circulaţie de monede sau alte valori falsificate constă în introducerea unor asemenea valori
falsificate de către falsificatori, dar şi în înmânarea acestora unei alte persoane pentru a le utiliza sau prin
vânzarea lor pentru a obţine un folos material.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru încrederea publică în
autenticitatea timbrelor, mărcilor poştale, plicurilor poştale, cărţilor poştale, biletelor ori foilor de călătorie
sau transport, cupoanelor răspuns internaţional aflate în circulaţie.
Legătura de cauzalitate între acţiunile incriminate şi urmarea imediată trebuie să existe.
Latura subiectivă.
Atât infracţiunea principală de falsificare de timbre, mărci sau bilete de călătorie, cât şi cea derivată de
punere în circulaţie de astfel de valori falsificate se săvârşesc cu intenţie directă sau indirectă.

4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă şi pedepsită de lege în cazul ambelor infracţiuni.
Consumarea are loc în momentul în care acţiunea de falsificare este dusă până la capăt, fiind suficient
un singur timbru sau marcă etc. falsificată pentru infracţiunea principală şi când făptuitorul reuşeşte să
introducă în circuitul timbrelor, mărcilor poştale etc. adevărate primul timbru, prima marcă poştală etc.
falsificată pentru infracţiunea derivată.
5. Sancţiuni.
Ambele infracţiuni sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani.
Dacă infracţiunea a fost săvârşită de către o persoană juridică, pe lângă pedeapsa amenzii se aplică şi
pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice sau a suspendării activităţii ori a uneia dintre
activităţile persoanei juridice, după caz.

Falsificarea de valori străine

1. Conţinut legal
Potrivit art. 284 Cod penal „dispoziţiile cuprinse în acest capitol se aplică şi în cazul când
infracţiunea priveşte monede sau timbre ale altor state ori alte valori străine " .

Deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori

1. Conţinut legal
Potrivit art. 285 Cod penal, constituie infracţiune „fabricarea ori deţinerea de instrumente sau
materiale cu scopul de a servi la falsificarea valorilor sau titlurilor enumerate în art. 282284".

72
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la încrederea publică în
autenticitatea monedelor, a timbrelor sau a altor valori.
Infracţiunea are ca obiect material instrumentele şi materialele fabricate sau deţinute în vederea
falsificării de monede, timbre sau de alte valori.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană. Participaţia penală este posibilă sub toate formele. Potrivit prevederilor
art. 2851 Cod penal infracţiunea poate fi săvârşită şi de către o persoană juridică.
Subiect pasiv principal este statul iar secundar este instituţia abilitată de lege să emită şi să pună în
circulaţie, după caz, monedele, titlurile, timbrele, mărcile, biletele de transport sau celelalte valori prevăzute
în art. 282-284 Cod penal, a căror falsificare este urmărită prin fabricarea sau deţinerea instrumentelor sau
materialelor utilizabile în acest scop.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se poate realiza prin acţiunea de fabricare sau prin aceea de deţinere de
instrumente sau materiale apte prin natura lor să servească la falsificarea de monede, timbre, mărci, bilete de
transport sau de alte valori.
A fabrica înseamnă a confecţiona sau adapta instrumentele ori a prepara sau a prelucra materialele.
A deţine înseamnă a lua în primire şi a păstra, sub orice titlu, instrumentele sau materialele. Urmarea
socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru încrederea publică ce este acordată
valorilor enumerate în art.282-284 Cod penal. Legătura de cauzalitate trebuie să existe.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu vinovăţie sub forma intenţiei directe. Făptuitorul săvârşeşte acţiunea de
fabricare sau deţinere a instrumentelor sau materialelor cu scopul de a-i servi la falsificarea de monede, timbre
sau de alte valori.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa, deşi posibilă, nu este pedepsită.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care s-a fabricat un instrument sau un material cu
scopul de a servi la falsificarea de monede, timbre sau de alte valori şi, respectiv, în momentul în care o
persoană a luat în posesie în acelaşi scop, un instrument sau un material fabricat de o altă persoană. În cazul
deţinerii de instrumente sau materiale, infracţiunea este continuă, existând şi un moment al epuizării, care
coincide cu momentul în care încetează acţiunea de deţinere.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Dacă infracţiunea a fost săvârşită de către o persoană juridică, pe lângă pedeapsa amenzii se aplică şi
pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice sau a suspendării activităţii ori a uneia dintre
activităţile persoanei juridice, după caz.

CAPITOLUL II
FALSIFICAREA INSTRUMENTELOR DE
AUTENTIFICARE SAU DE MARCARE

Falsificarea instrumentelor oficiale

1. Conţinut legal
Potrivit art. 286 Cod penal, constituie infracţiune „falsificarea unui sigiliu, unei ştampile sau a unui
instrument de marcare de care se folosesc unităţile la care se referă art. 145".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
73
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la încrederea publică în
autoritatea instrumentelor de autentificare sau de marcare.
Obiectul material al infracţiunii constă în sigiliile, ştampilele sau instrumentele de marcare de care se folosesc
organizaţiile prevăzute în art. 145 Cod penal.
Subiecţii infracţiunii. Subiect activ poate fi orice persoană. Participaţia penală este posibilă în toate
formele.
Subiect pasiv principal este statul român, iar secundar este una din unităţile prevăzute la art.145 Cod
penal al cărei sigiliu, ştampilă sau instrument de marcare a fost contrafăcut sau alterat şi ale cărei interese au
fost astfel lezate prin săvârşirea faptei.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material presupune săvârşirea unei acţiuni de falsificare a unui sigiliu, a unei ştampile sau a
unui instrument de marcare, realizată fie prin contrafacere, fie prin alterare.
Contrafacerea reprezintă confecţionarea unui instrument care-l imită pe cel autentic în timp ce
alterarea modificarea unui sigiliu, a unei ştampile sau a unui instrument de marcare adevărat.
Pentru a exista infracţiunea trebuie să fie falsificată partea instrumentului care are rolul de a lăsa
amprenta.
Instrumentul fals trebuie să corespundă unui instrument oficial de autentificare sau de marcare.
Instrumentele oficiale de autentificare şi de marcare sunt indicate în diferite acte normative, care conţin
descrierea, precum şi modul lor de întrebuinţare.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru încrederea publică cu
privire la autenticitatea instrumentelor oficiale.
Legătură de cauzalitate trebuie să existe.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte, ca formă de vinovăţie, cu intenţie directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă şi este pedepsită.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care acţiunea de falsificare este realizată şi a rezultat
un instrument fals de autentificare sau de marcare.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea de falsificare a instrumentelor oficiale se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Folosirea instrumentelor oficiale false

1. Conţinut legal
Potrivit art. 287 alin.(1) Cod penal, constituie infracţiune "folosirea instrumentelor false arătate în
art. 286 Cod penal", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "folosirea fără drept a unui sigiliu sau a unei
ştampile cu stema ţării".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la încrederea publică a
autenticităţii instrumentelor de autentificare sau de marcare.
Obiectul material al infracţiunii constă în instrumentul fals de autentificare sau de marcare pe care îl
foloseşte făptuitorul. Constituie obiect material al infracţiunii şi instrumentul adevărat atunci când acesta este
folosit fără drept.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă în toate formele sale.
Subiect pasiv este una din unităţile prevăzute la art.145 Cod penal al cărei sigiliu, ştampilă sau
instrument de marcare a fost falsificat şi ulterior folosit şi ale cărei interese au fost lezate prin săvârşirea faptei.
În cea de-a doua modalitate de săvârşire a faptei subiect pasiv este statul român.

74
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material constă fie într-o acţiune de folosire a unui instrument fals de autentificare sau de
marcare, fie într-o acţiune de folosire fără drept a unui astfel de instrument adevărat.
A folosi un instrument de autentificare sau de marcare înseamnă a întrebuinţa un astfel de instrument
în conformitate cu destinaţia pe care o are potrivit actului normativ care îl reglementează. În cazul prevăzut în
art. 287 alin.(1) Cod penal, acţiunea de folosire trebuie să se refere la un instrument fals de autentificare sau de
marcare. Iar, în cazul prevăzut în alin.(2), acţiunea de folosire trebuie să se refere la un sigiliu sau o ştampilă
cu stema ţării şi trebuie săvârşită fără drept.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru încrederea publică
acordată instrumentelor de autentificare sau de marcare şi amprentelor aplicate de acestea pe diferite suporturi
destinate a fi astfel certificate.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Infracţiunea de folosire a instrumentelor oficiale false se săvârşeşte cu vinovăţie sub forma intenţiei
directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă dar nu este pedepsită.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care acţiunea de folosire fără drept a instrumentului
adevărat este dusă până la capăt.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani, în cazul folosiri unor instrumente false
şi cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă în cazul folosirii fără drept a unui sigiliu sau a unei ştampile
cu stema ţării.

CAPITOLUL III
FALSURI ÎN ÎNSCRISURI

Falsul material în înscrisuri oficiale

1. Conţinut legal
Potrivit art. 288 alin.(1) Cod penal, constituie infracţiune "falsificarea unui înscris oficial prin
contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe
juridice ".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale referitoare la încrederea publică în autenticitatea
sau veridicitatea înscrisurilor oficiale.
Obiectul material este reprezentat materialul pe care se scrie când infracţiunea se realizează prin
contrafacere şi respectiv de înscrisul oficial adevărat când se realizează prin alterare.
"Înscris oficial" , în accepţiunea dată de art. 150 alin.(2) Cod penal este "orice înscris care emană de la
o organizaţie din cele prevăzute în art. 145 Cod penal sau care aparţine unei asemenea organizaţii". De
asemenea sunt asimilate înscrisurilor oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de
consecinţe juridice.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană. Dacă fapta este săvârşită de un funcţionar ori alt salariat în exerciţiul
atribuţiilor de serviciu, infracţiunea este mai gravă (art. 288 alin. 2 Cod penal). Participaţia penală este
posibilă în toate formele sale.
Subiect pasiv este unitatea căreia i se atribuie în mod fraudulos înscrisul oficial falsificat.

75
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se poate realiza prin una din următoarele acţiuni alternative: contrafacerea scrierii
sau a subscrierii (a semnăturii) sau alterarea înscrisului în orice mod, cu condiţia ca acţiunea de falsificare în
modalităţile expuse mai sus să fie de natură să producă consecinţe juridice.
Falsificarea prin contrafacerea scrierii înseamnă a reproduce conţinutul pe care îl are în mod obişnuit,
un asemenea înscris oficial.
Falsificarea prin contrafacerea subscrierii înseamnă a executa pe un înscris oficial, adevărat sau
plăsmuit, semnătura pretins autentică a celui care trebuia să semneze înscrisul.
Falsificarea prin alterare înseamnă a denatura forma materială a unui înscris oficial adevărat şi
preexistent prin adăugiri sau ştersături.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru valoarea socială
ocrotită de lege prin realizarea unui înscris care prezintă aparent toate însuşirile unui înscris oficial autentic. În
cazul unui fals grosolan nu există urmarea cerută de lege.
Legătură de cauzalitate trebuie să existe.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă şi este sancţionată de lege. Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care
acţiunea de falsificare se termină prin realizarea înscrisului oficial fals.
Art. 288 alin. (2) Cod penal prevede ca primă variantă agravată săvârşirea faptei de un funcţionar în
exerciţiul atribuţiilor de serviciu, deoarece prin săvârşirea faptei se aduce atingere şi relaţiilor sociale
referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu.
5. Sancţiuni.
Falsul material în înscrisuri oficiale se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani. Pedeapsa pentru
forma agravată infracţiunii este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Falsul intelectual

1. Conţinut legal
Potrivit art. 289 Cod penal, constituie infracţiune "falsificarea unui înscris oficial cu prilejul
întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte
sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiune cu ştiinţă de a insera unele date sau
împrejurări".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale referitoare la încrederea publică de care trebuie să
se bucure un înscris oficial dar şi cele referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu.
Obiectul material al infracţiunii constă în înscrisul oficial al cărui conţinut este alterat în momentul
când acesta este întocmit. Înscrisul oficial emană de la un organ competent şi, din punctul de vedere al
condiţiilor de formă şi al materialităţii scrierii, este un înscris valabil.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este calificat, infracţiunea poate fi săvârşită doar de un funcţionar aflat în exerciţiul
atribuţiilor de serviciu.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale. Dacă pentru existenţa coautoratului este
necesar însă ca făptuitorii să aibă calitatea specială cerută de lege autorului şi să săvârşească fapta în
exercitarea atribuţiilor de serviciu, instigator sau complice poate fi orice persoană.
Subiect pasiv principal este statul, prejudiciat prin slăbirea încrederii în înscrisurile oficiale, precum şi
persoana juridică de la care emană înscrisul, iar subiect pasiv secundar este persoana fizică sau juridică ale
cărei interese au fost prejudiciate în urma săvârşirii infracţiunii.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.

76
Elementul material constă în activitatea de falsificare a unui înscris oficial în conţinutul său, realizată
prin alterarea în privinţa adevărului despre care face probă, fie prin atestarea unor fapte sau împrejurări
necorespunzătoare adevărului (acţiune), fie prin omisiunea de a insera unele date sau împrejurări (inacţiune).
Pentru existenţa infracţiunii această activitate trebuie să aibă loc cu prilejul întocmirii înscrisului de către un
funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru valoarea socială
protejată prin lege, prin întocmirea unui înscris oficial fals.
Legătura de cauzalitate trebuie să existe.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă şi este pedepsită.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se termină întocmirea înscrisului oficial fals, prin
semnare şi aplicarea ştampilei sau a sigiliului. Nu are relevanţă dacă înscrisul a fost folosit sau nu.
5. Sancţiuni.
Falsul intelectual se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Falsul în înscrisuri sub semnătură privată

1. Conţinut legal
Potrivit art. 290 Cod penal, "falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile
arătate în art 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre
folosire în vederea producerii unei consecinţe juridice".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale referitoare la încrederea publică pe care trebuie
să o inspire înscrisurile sub semnătură privată.
Obiectul material este chiar înscrisul sub semnătură privată falsificat.
Prin "înscris sub semnătură privată" se înţelege orice înscris care emană de la o persoană particulară,
conţine o manifestare de voinţă ori constatarea unui act, fapt sau împrejurări cu semnificaţie juridică şi care
este susceptibil de a dovedi existenţa, modificarea sau stingerea unui drept sau a unei obligaţii.
Nu poate fi obiect material al acestei infracţiuni un înscris sub semnătura privată care a fost
autentificat, deoarece prin autentificare înscrisul devine oficial.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale.
Subiect pasiv este persoana fizică sau juridică prejudiciată prin folosirea înscrisului sub semnătură
privată falsificat.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin două acţiuni care trebuie să se desfăşoare în mod succesiv,
respectiv falsificarea unui înscris sub semnătură privată şi folosirea acestuia sau încredinţarea folosirii altei
persoane în scopul producerii de consecinţe juridice.
Falsificarea se poate produce prin unul din modurile arătate în art. 288 Cod penal, adică prin
contrafacerea scrierii sau a subscrierii ori prin alterarea înscrisului în orice mod.
Deoarece semnătura este cea care dă caracter veridic înscrisului, contrafacerea acesteia este esenţială
în cazul falsificării prin contrafacere.
Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin alterare constă în denaturarea conţinutului unui
înscris adevărat, preexistent, prin efectuarea unor adăugiri sau ştersături.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru încrederea pe care
publicul o acordă autenticităţii înscrisurilor sub semnătură privată.
Legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe.
77
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă deoarece făptuitorul urmăreşte producerea de consecinţe
juridice.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă şi este pedepsită (art. 290 alin. 2).
Consumarea infracţiunii are loc în momentul când ambele acţiuni constitutive ale elementului
material au fost complet realizate şi s-a produs urmarea imediată cerută de lege.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Uzul de fals

1. Conţinut legal
Potrivit art. 291 Cod penal, constituie infracţiune „folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură
privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la autenticitatea şi veridicitatea
unui înscris oficial, în prima modalitate a infracţiunii, sau de relaţiile sociale referitoare la încrederea publică
pe care trebuie să o inspire înscrisurile sub semnătură privată, în cazul celei de a doua modalităţi.
Obiectul material este chiar înscrisul fals (oficial sau sub semnătură privată) folosit de făptuitor în
vederea producerii unei consecinţe juridice.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale.
Subiect pasiv este persoana fizică sau juridică prejudiciată sau care ar fi putut fi lezată prin folosirea
înscrisului falsificat.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin acţiunea de folosire efectivă a unui înscris fals ,oficial sau sub
semnătură privată.
Folosirea poate avea loc prin depunerea ori prezentarea înscrisului fals ca adevărat sau chiar prin
invocarea ori referirea făcută la un înscris fals, dar esenţial este ca să poată produce consecinţe juridice.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru încrederea ce se
acordă înscrisurilor, fie ele oficiale sau sub semnătură privată. Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea
faptei.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă. Făptuitorul acţionează în scopul producerii unei
consecinţe juridice.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă dar nu este pedepsită.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care înscrisul fals, oficial sau sub semnătură privată,
este efectiv folosit.
Infracţiunea poate fi comisă şi în formă continuată, dacă făptuitorul, în baza aceleaşi rezoluţii
infracţionale, foloseşte la diferite intervale de timp acelaşi înscris fals, în vederea producerii unei consecinţe
juridice, sau de concurs de infracţiuni dacă există o pluralitate de rezoluţii infracţionale.
5. Sancţiuni.
Uzul de fals se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, dacă înscrisul este oficial, şi cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă înscrisul este sub semnătură privată.

78
Recurs în interesul legii. Prin Decizia nr. XIX/2006 (M. Of. nr. 6 din 4 ianuarie 2007), Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite - a admis recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la încadrarea juridică a faptei de folosire
de acte vamale false la Registrul Auto Român, în vederea verificării unui autoturism adus din străinătate cu
scopul înmatriculării acestuia . şi a decis că:
„(...) fapta de folosire, cu vinovăţie, de acte vamale false la Registrul Auto Român, în vederea verificării unui
autoturism adus din străinătate în scopul înmatriculării acestuia, constituie infracţiunea de uz de fals
prevăzută în art. 291 din Codul penal."

Falsul în declaraţii

1. Conţinut legal
Potrivit art. 292 Cod penal, constituie infracţiune "declararea necorespunzătoare a adevărului,
făcută unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145, în vederea
producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor,
declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la încrederea publică pe care
trebuie să o inspire declaraţiile făcute oficial.
Infracţiunea nu are obiect material dacă declaraţia a fost făcută pe cale orală, altfel, înscrisul în care
făptuitorul o consemnează poate constitui atât produs dar şi obiect material, în unele opinii.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale.
Subiect pasiv este persoana fizică sau juridică prejudiciată în drepturile sau interesele sale prin
săvârşirea infracţiunii de către făptuitor.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Sub aspectul elementului material, falsul în declaraţii presupune, în primul rând, o declaraţie
necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi dintre cele la care se
referă art. 145 Cod penal.
Declaraţia trebuie să servească la producerea unor consecinţe juridice, poate fi din proprie iniţiativă
sau la solicitarea organului competent, şi poate fi depusă în scris sau făcută oral şi consemnată în scris de
organul în faţa căruia a fost făcută. Dacă este verbală, declaraţia trebuie făcută personal.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru încrederea publică în
declaraţiile date în condiţiile legii.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă. Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca declaraţia
necorespunzătoare adevărului să fie făcută cu scopul de a produce consecinţe juridice.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa infracţiunii de fals în declaraţii este posibilă, însă legea nu o sancţionează. Consumarea are loc în
momentul în care declaraţia mincinoasă scrisă a fost primită sau în momentul în care declaraţia mincinoasă
verbală a fost consemnată de organul competent.
5. Sancţiuni.
Falsul în declaraţii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Falsul privind indentitatea

1. Conţinut legal

79
Potrivit art. 293 alin.(1) Cod penal, constituie infracţiune "prezentarea sub o identitate falsă ori
atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane, pentru a induce sau menţine în eroare un organ sau o
instituţie de stat sau o altă unitate dintre cele la care se referă art. 145 Cod penal, în vederea producerii unei
consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul". Alin. (2) al aceluiaşi articol incriminează şi "încredinţarea
unui înscris care serveşte pentru dovedirea stării civile ori pentru legitimare sau identificare spre a fi folosit
pe nedrept".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din ansamblul de relaţiile sociale referitoare la încrederea publică
în adevărul privind identitatea persoanelor.
În cazul variantei tip prevăzute în alin. (1), de regulă, obiectul material lipseşte. Dacă însă făptuitorul
săvârşeşte infracţiunea prin prezentarea sau folosirea fără drept a unor înscrisuri false, acestea pot fi
considerate obiect material al falsului privind identitatea. În cazul formei asimilate prevăzute în alin.(2),
înscrisul încredinţat pentru a fi folosit pe nedrept constituie obiectul material al infracţiunii.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale.
Subiect pasiv este instituţia de stat sau oricare dintre unităţile la care se referă art. 145 Cod penal, care
a fost indusă în eroare prin săvârşirea infracţiunii, dar poate fi considerată şi persoana fizică a cărei identitate
a fost folosită în mod ilegal.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează, în varianta tip, fie prin prezentarea sub o identitate falsă, fie prin
atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane, faţă de un organ sau instituţie de stat sau faţă de o altă
unitate din cele prevăzute în art. 145 Cod penal.
Prezentarea sub o identitate falsă înseamnă a-şi atribui o identitate care nu-i aparţine, iar a atribui o
asemenea identitate altei persoane înseamnă a declara, a afirma sau atesta că acea persoană are o identitate
diferită de cea pe care o are în realitate.
În cazul formei asimilate, elementul material se realizează prin încredinţarea, remiterea unui înscris
care serveşte pentru legitimare sau identificare, altei persoane.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru încrederea publică în
corectitudinea prezentării identităţii persoanei.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă, dar nu e pedepsită.
Consumarea infracţiunii săvârşită în varianta tip are loc în momentul prezentării sub o identitate falsă
sau în momentul atribuirii unei asemenea identităţi altei persoane, iar în forma asimilată, în momentul
încredinţării înscrisului care serveşte pentru dovedirea stării civile, pentru legitimare sau identificare.
5. Sancţiuni.
Falsul privind identitatea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

Recurs în interesul legii. Prin Decizia nr. XK/2007, nepublicată, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile
Unite - a admis recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie, cu privire la existenţa infracţiunii de fals privind identitatea prevăzută de art. 293 alin.
(1) teza I C. pen. în ipoteza specifică în care cetăţeanul român, aflat în străinătate, se prezintă sub o identitate
falsă autorităţilor acelui stat străin şi a decis că:
„Fapta cetăţeanului român, aflat în străinătate, de a se prezenta sub o identitate falsă autorităţilor unui stat
străin, constituie infracţiunea de fals privind identitatea prevăzută de art. 293 alin. 1 teza I din Codul penal"

Falsul prin folosirea emblemei Crucii Roşii

80
1. Conţinut legal
Potrivit art. 294 Cod penal, constituie infracţiune "folosirea fără drept a emblemei sau denumirii de
„Crucea Roşie" ori a unei embleme sau denumiri asimilate acesteia, precum şi folosirea oricărui semn sau
oricărei denumiri care constituie o imitaţie a vreunei asemenea embleme ori denumiri, dacă fapta a cauzat
pagube materiale".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la încrederea publică în emblema şi
denumirea de "Crucea Roşie".
Emblema sau denumirea de "Crucea Roşie" nu au existenţă materială dar pot fi materializate în
desenul sau scrierea imprimată sau aplicată pe diferite lucruri. Aceste lucruri, atunci când au existenţă
autonomă, pot fi considerate obiect material al infracţiunii.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă în toate formele sale.
Subiect pasiv este, în principal, Societatea de Cruce Roşie, prejudiciată prin uzurparea identităţii sale,
dar şi persoanele, în secundar, îndreptăţite să folosească aceste însemne şi a căror autoritate va fi astfel slăbită.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material presupune o acţiune de folosire a emblemei sau denumirii de "Crucea Roşie" ori a
unei embleme sau denumiri asimilate acesteia sau o acţiune de folosire a oricărui semn ori oricărei denumiri
care constituie o imitaţie a vreunei asemenea embleme sau denumiri.
Pentru existenţa infracţiunii se mai cere, indiferent de modalitatea, în care se săvârşeşte, ca fapta să
producă pagube materiale.
Urmarea socialmente periculoasă constă în producerea unei pagube materiale, în caz contrar
considerându-se că nu există infracţiune.
Legătura de cauzalitate trebuie să existe.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa deşi posibilă nu este pedepsită.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se produc pagube materiale ca urmare a săvârşirii
faptei.
Potrivit alin.(2) art. 294 Cod penal, infracţiunea este mai gravă dacă fapta se săvârşeşte în timp de
război. Prin "timp de război" se înţelege, potrivit art. 153 Cod penal, intervalul de timp de la data declarării
mobilizării sau de la începerea operaţiilor de război până la trecerea armatei la starea de pace.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă. Forma
agravată a infracţiunii se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.

* *

TITLUL VI din noul Cod penal (Legea nr. 286/2009, publicată în M.Of. nr.510/24.07.2009) este
consacrat infracţiunilor de fals, în conţinutul său regăsindu-se cu unele modificări şi completări
incriminările din Titlul VII al codului penal în vigoare.
În Capitolul I, privind falsificarea de monede şi alte valori, au fost separate în două texte distincte
prevederile referitoare la falsul de monedă şi respectiv falsificarea titlurilor de credit şi altor instrumente de
plată. Soluţia, promovată şi de alte legislaţii, se justifică prin pericolul diferit al celor două fapte, reflectat şi în
pedepsele asociate acestora.

81
De asemenea, în cazul infracţiunii de punere în circulaţie a valorilor falsificate s-a prevăzut explicit că
şi autorul infracţiunii de falsificare poate fi subiect activ al acestei fapte (nu însă şi al faptei de deţinere în
vederea punerii în circulaţie sau al celorlalte modalităţi introduse în text) şi, de asemenea, s-a revenit la soluţia
tradiţională în dreptul nostru (art. 389 C.pen. din 1936) şi consacrată şi de alte legislaţii, potrivit căreia
repunerea în circulaţie a unei valori falsificate de către o persoană care a primit-o fără să ştie iniţial acest lucru,
constituie infracţiune, dar se sancţionează mai puţin sever decât prima punere în circulaţie.
În cazul infracţiunii de deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori a fost consacrată o
cauză de nepedepsire, incidenţă atunci când autorul faptei predă aceste instrumente autorităţilor sau
încunoştinţează autorităţile de existenţa lor, înainte de a se fi trecut la comiterea faptei de falsificare.
De asemenea, pentru a asigura transpunerea în dreptul intern â dispoziţiilor Deciziei-cadru nr. 2000/3
83/JAI a Consiliului Uniunii Europene, privind întărirea, prin sancţiuni penale, a prevenirii falsificării de
monedă, textele din acest capitol au fost completate cu noi modalităţi normative şi au fost introdusă o nouă
incriminare. Astfel, în cuprinsul infracţiunii de falsificare, a fost inclusă şi modalitatea falsificării unei
monede deja emise, înainte de punerea efectivă în circulaţie (art. 5 din Decizia-cadru). Tot astfel, în cazul
infracţiunilor de punere în circulaţie de monedă falsificată şi al deţinerii de instrumente în vederea falsificării
au fost introduse noi modalităţi de comitere (art. 3 din Decizia-cadru).
În fine, a fost prevăzută o nouă incriminare, emiterea frauduloasă de monedă, ce va opera atunci
când emiterea s-a făcut chiar prin folosirea instalaţiilor sau materialelor în mod legal pentru emitere de
monedă, dar fără acordul autorităţile competente ori cu încălcarea condiţiilor stabilite de acestea. Incriminarea
este cerută de art. 4 din Decizia-cadru.
Capitolul al III-lea - falsuri în înscrisuri - cuprinde, la rândul său, o serie de modificări faţă de legea
în vigoare. Astfel, infracţiunea de fals intelectual a fost completată cu o nouă dispoziţie, incidenţă atunci când
fapta nu a fost săvârşită de un funcţionar. în acest caz, bineînţeles, nu mai este vorba de un înscris oficial, ci de
un înscris sub semnătură privată. Incriminarea se impunea, datorită faptului că, pe baza textelor existente în
legea în vigoare, era dificilă încadrarea juridică a unor fapte, devenite din ce în ce mai frecvente, comise în
sfera raporturilor comerciale (spre exemplu, facturi care consemnează date neconforme realităţii).
O altă incriminare nou introdusă este falsificarea unei înregistrări tehnice, în condiţiile în care în viaţa
socială contemporană tot mai multe documente atestând o anumită împrejurare şi care pot produce efecte
juridice sunt eliberate automat, fără intervenţia nemijlocită a unui funcţionar, se impune o protecţie penală a
veridicităţii acestor atestări, în condiţiile în care falsificarea lor nu poate fi încadrată pe baza textelor existente.
Astfel, fie prin intervenţii frauduloase asupra aparatelor de măsură sau înregistrare, fie prin folosirea lor
frauduloasă, se pot obţine atestări neconforme cu realitatea privind viteza cu care circulă un vehicul,
concentraţia de alcool în aerul expirat, concentraţia diferitelor componente în gazele de eşapament, greutatea
unui bagaj înregistrat automat într-un aeroport etc.
O altă modificare propusă de proiect priveşte falsul privind identitatea. Prin noua reglementare s-a
tranşat disputa privind necesitatea utilizării unor documente de identitate.
O altă modificare propusă de proiect priveşte falsul privind identitatea. Prin noua reglementare s-a
tranşat disputa privind necesitatea utilizării unor documente de identitate pentru comiterea acestei infracţiuni,
pornindu-se de la premisa că funcţionarul în faţa căruia autorul se prevalează de o identitate falsă nu trebuie să
dea crezare simplelor afirmaţii ale acestuia, el dispunând de mijloacele necesare identificării persoanei. De
asemenea, s-a introdus o diferenţiere sub aspectul regimului sancţionator între ipoteza recurgerii la o identitate
fictivă şi cea a utilizării frauduloase a identităţii aparţinând altei persoane, în acest din urmă caz existând riscul
angajării unor consecinţe juridice în sarcina persoanei respective.

82
AUTOEVALUARE
TESTE GRILĂ

1. Elementul material al infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale îl constituie:


a) falsificarea unui înscris oficial, cu prilejul întocmirii acestuia, prin consemnarea unor fapte neadevărate ori
neconsemnarea unor date sau împrejurări;
b) falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii ori prin alterarea lui în orice mod;
c) folosirea unui înscris oficial în vederea producerii de consecinţe juridice.

2. Ce poate reprezenta acţiunea de întocmire a unei „copii” a unui act oficial inexistent:
a) poate reprezenta infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale;
b) poate reprezenta infracţiunea de fals intelectual;
c) nu poate reprezenta o infracţiune.

3. În cazul infracţiunii de fals intelectual:


a) nu este posibil coautoratul;
b) elementul material nu se poate realiza prin omisiune;
c) tentativa este posibilă şi este pedepsită.

4. La infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată:


a) tentativa este posibilă şi se pedepseşte;
b) tentativa este posibilă dar nu se pedepseşte;
c) tentativa nu este posibilă.

5. În ce constă obiectul material al infracţiunii de uz de fals ?


a) doar un înscris oficial;
b) doar un înscris sub semnătură privată;
83
c) un înscris oficial sau un înscris sub semnătură privată.

6. Ce infracţiune constituie fapta soţului care a semnat o cerere de schimb de locuinţă, în numele sau şi
în numele soţiei sale de care era despărţit, după care a depus cererea la primărie ?
a) fals în înscrisuri sub semnătură privată, în concurs cu uz de fals
b) fals în înscrisuri sub semnătură privată;
c) fals intelectual.

7. Care poate fi obiectul material la infracţiunea de uz de fals ?


a) poate fi doar un înscris sub semnătură privată;
b) este reprezentat de înscrisul fals folosit;
c) poate fi doar un înscris oficial.

8. Cine este subiectul activ al infracţiuni de fals în declaraţii ?


a) martorul, expertul sau interpretul;
b) persoana care face în public declaraţii calomnioase;
c) orice persoană capabilă să facă declaraţii producătoare de consecinţe juridice.

9. Infracţiunea de fals în declaraţii:


a) are ca obiect material înscrisul în care se consemnează declaraţia;
b) nu are obiect material;
c) are ca obiect material acţiunea de a face declaraţii necorespunzătoare adevărului.

10. La infracţiunea de fals privind identitatea:


a) nu poate exista obiect material;
b) participaţia este posibilă, inclusiv sub forma coautoratului;
c) tentativa este incriminată.
SPEŢE
TITLUL VII – INFRACŢIUNI DE FALS

Speţa nr.1 – Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Fals material în înscrisuri oficiale. Uz de fals.
Încadrare juridică.
Prin sentinţa penală nr. 2/2000 Judecătoria a condamnat pe inculpat pentru infracţiunea de fals
material în înscrisuri oficiale prev. de art.288 alin.1 C.pen. şi uz de fals prev. de art.291 C.pen. motivat de
faptul că acesta în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu răspundere limitată a falsificat
borderoul de achiziţie şi facturi fiscale pe care ulterior le-a folosit.
Apelul declarat de inculpat sub aspectul greşitei încadrări juridice date infracţiuni de fals a fost respins
ca nefondat.
Curtea de Apel a admis recursul inculpatului, a casat ambele hotărâri iar pe fond a dispus schimbarea
încadrări juridice în legătură cu infracţiunea de fals.
Întrebări:
1. Ce infracţiune a săvârşit inculpatul, administrator al unei societăţi cu răspundere limitată,
care a falsificat borderouri şi facturi fiscale, acte care intrate în circuitul civil au produse efecte
juridice?
2. Care a fost motivarea instanţei de recurs în baza căreia a dispus schimbarea încadrării
juridice?

84
TITLUL VIII
INFRACŢIUNI LA REGIMUL STABILIT
PENTRU ANUMITE ACTIVITĂŢI
ECONOMICE

Aspecte generale şi comune


Obiectul ocrotirii penale. Obiectul juridic generic în cazul infracţiunilor din acest titlu îl constituie
relaţiile sociale a căror formare, normală desfăşurare şi dezvoltare sunt asigurate prin apărarea economiei
naţionale". Incriminarea în Codul Penal a unor fapte care încalcă regimul stabilit pentru anumite activităţi
economice constituie mijlocul juridic necesar pentru apărarea economiei naţionale împotriva acestor fapte
care creează o stare de pericol sau aduc păgubitoare atingeri economiei României.
Cu alte cuvinte prin incriminările din acest grup sunt protejate relaţiile sociale privitoare la viaţa
economică, industria, comerţul şi regimul fiscal, relaţii care depind de respectarea principiilor economiei de
piaţă.
Datorită importanţei acestor valori sociale, legiuitorul român a instituit un sistem de protecţie al
acestora chiar prin dispoziţiile constituţionale. Astfel, conform art. 4 alin. (1) din Constituţia României „statul
este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un
nivel de trai decent".
De asemenea, potrivit art. 135 din legea fundamentală „economia României este economie de piaţă,
bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă". Statul trebuie să asigure, între altele:
- libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor
factorilor de producţie;
- protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară sau valutară:
- stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor;
- exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;
- refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic;
- crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii.
85
Toate aceste prevederi îşi găsesc reflectarea şi în dispoziţiile legii penale care incriminează
principalele fapte prin care se aduce atingere sau se pune în pericol vreuna dintre valorile ocrotite prin legea
fundamentală.
Aceste incriminări îşi au sediul, în principal, în legi speciale cu dispoziţii penale, iar cele care au mai
multă stabilitate şi privesc întrucâtva interese de ansamblu ale economiei naţionale, au fost prevăzute în Titlul
VIII al părţii speciale a Codului penal de la 1968.
Întrucât fiecare infracţiune din acest titlu, potrivit specificului său priveşte interese diferite ale
unităţilor economice sau ale cetăţenilor, în mod firesc, pe lângă obiectul juridic generic, fiecare infracţiune are
şi un obiect juridic special.
Obiectul material. Majoritatea infracţiunilor privind regimul economic privesc fapte a căror săvârşire
poartă asupra unui obiect (marfă, produs), aşa încât, cu excepţia infracţiunii de divulgare a secretului
economic (art. 298 C.pen.) şi a variantelor contrafacere (art. 299) şi concurenţă neloială (art. 301), toate
celelalte infracţiuni au obiect material".
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ nemijlocit (autor) al acestor infracţiuni poate fi orice persoană
fizică ce întruneşte condiţiile generale pentru a răspunde penal, dispoziţia incriminatoare necondiţionând
existenţa infracţiunii de vreo calitate specială a autorului. Numai la divulgarea secretului economic subiectul
infracţiunii în varianta tip - art. 298 alin. (1) - este circumstanţiat prin atribuţiile sale de serviciu, datorită
cărora cunoaşte datele sau informaţiile divulgate.
Subiect activ al infracţiunilor din acest titlu poate să fie şi o persoană juridică, potrivit dispoziţiei din
art. 191 C.pen. Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care
a contribuit, în orice mod, la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni la regimul stabilit pentru anumite activităţi
economice.
Participaţia penală (ocazională) la aceste infracţiuni, de regulă, este posibilă în toate formele sale:
coautorat, instigare, complicitate.
Subiectul pasiv principal este statul, ca titular al valorilor sociale ocrotite prin aceste incriminări.
Pot fi subiecţi pasivi secundari agenţii economici sau persoanele fizice ale căror interese patrimoniale
sunt afectate prin acţiunea ilicită a subiectului activ.
Latura obiectivă. Elementul material. Faptele din cadrul acestui titlu sunt infracţiuni comisive,
elementul lor material realizându-se printr-o acţiune care creează o stare de pericol pentru economia
naţională, iar uneori poate aduce o vătămare intereselor unităţilor economice sau intereselor cetăţenilor.
Nu trebuie însă să confundăm comisiunea şi omisiunea, ca modalităţi de realizare în concret ale
elementului obiectiv, cu infracţiunile comisive şi infracţiunile omisive. De asemenea, nu trebuie să
confundăm comisiunea şi omisiunea, ca modalităţi de realizare în concret ale elementului obiectiv, cu fapta
descrisă în conţinutul normei de incriminare.
Din punct de vedere al elementului material, unele fapte prevăzute în acest titlu sunt infracţiuni cu
conţinuturi alternative. Prin urmare, săvârşirea oricăreia dintre acţiunile incriminate este suficientă pentru
consumarea infracţiunii. Comiterea de către aceeaşi persoană a mai multor acţiuni incriminate alternativ nu
afectează unitatea infracţională (pluralitate aparentă de infracţiuni), dar de acest aspect se va ţine seama la
stabilirea gradului de pericol social concret al faptei comise şi deci la individualizarea pedepsei".
La majoritatea acestor infracţiuni, elementul material are ataşată o cerinţă esenţială care trebuie
îndeplinită, cerinţă care constituie deci o condiţie pentru existenţa infracţiunii.
Urmarea imediată constă, de regulă, în crearea unei stări de pericol pentru normala desfăşurare a
activităţilor economice şi comerciale.
Legătura de cauzalitate între acţiunea incriminată şi urmarea imediată a acestor infracţiuni de pericol
trebuie să existe şi rezultă, de regulă, ex re.
Latura subiectivă. Forma de vinovăţie. Infracţiunile la regimul stabilit pentru anumite activităţi
economice se comit, sub aspectul laturii subiective, numai cu intenţie. Intenţia, nefiind calificată printr-un
scop care să constituie o cerinţă esenţială a laturii subiective (cu excepţia infracţiunii de speculă), poate fi atât
directă, cât şi indirectă. Conţinutul concret al intenţiei este determinat de natura faptei săvârşite şi a urmărilor
acesteia, iar existenţa ei rezultă din însăşi fapta săvârşită.
În conţinutul acestor incriminări nu sunt prevăzute cerinţe esenţiale referitoare la mobil. Prin urmare,
de regulă, mobilul determinant nu interesează pentru existenţa laturii subiective şi implicit a acestor
infracţiuni. De acesta se va ţine seama însă la stabilirea gradului de pericol social concret al faptei comise de
agent şi la individualizarea pedepsei.
Forme. Modalităţi. Sancţiuni
Forme. La aceste infracţiuni - dat fiind caracterul lor de infracţiuni comisive -activitatea prin care se
realizează conţinutul lor este susceptibilă de o desfăşurare pe faze şi în timp, fiind deci posibile în principiu
două forme de activitate imperfectă şi anume: actele de pregătire şi tentativa.
86
Întrucât în Codul penal actele de pregătire nu sunt incriminate şi nu sunt pedepsite, în opinia lui Iosif
Fodor, pe care nu o susţinem, aceste acte capătă o relevanţă penală şi devin acte de participaţie (de regulă acte
de complicitate) numai dacă sunt săvârşite de alte persoane decât autorul infracţiunii.
Alături de alţi autori considerăm că în această situaţie nu există acte de executare propriu-zise, persoana care
le săvârşeşte neacţionând pentru punerea în aplicare a unei hotărâri proprii, ci a unei hotărâri luate de o altă
persoană (autorul). De asemenea, în lipsa unor acte de executare pedepsibile săvârşite de autor nu se poate în
discuţie existenţa unor acte de complicitate anterioare sancţionabile ca o consecinţă a adoptării de către
sistemul de drept penal românesc a teoriei moniste asupra participaţiei penale.
Tentativa, posibilă la aproape toate infracţiunile prevăzute în acest titlu, nu este incriminată decât la
unele infracţiuni (înşelăciunea la măsurătoare, înşelăciunea cu privire la calitatea mărfurilor, nerespectarea
dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri), în special la acelea care prezintă un grad mai ridicat de
pericol social.
Infracţiunile din acest titlu se consumă în momentul realizării acţiunii incriminate şi implicit al
producerii urmării imediate. La unele dintre aceste infracţiuni (înşelăciunea la măsurătoare sau cu privire la
calitatea mărfurilor, concurenţa neloială, etc.) executarea elementului material se prelungeşte, de regulă, în
timp şi după consumare şi în asemenea cazuri acestea capătă caracter continuu sau continuat.
Modalităţi. Unele dintre infracţiunile prevăzute în acest titlu pot prezenta două sau mai multe
modalităţi normative, corespunzătoare conţinutului dispoziţiei incriminatoare. Aceste modalităţi variază, de
regulă, în funcţie de acţiunile care constituie elementul material al infracţiunii, de felul obiectului material, iar
câteodată de condiţiile care constituie cerinţa esenţială a laturii obiective.
Aceste infracţiuni pot prezenta modalităţi faptice diferite, în funcţie şi de împrejurările concrete în
care este săvârşită infracţiunea sau de particularităţile pe care le poate prezenta în concret elementul material
al unor infracţiuni de care se va ţine seama la determinarea gradului concret de pericol social al faptei şi deci la
individualizarea corespunzătoare a pedepsei ce se aplică făptuitorului.
Sancţiuni. Corespunzător gradului mai scăzut de pericol social al acestor infracţiuni, regimul
sancţionator prevăzut în Codul penal este mai puţin sever, cu excepţia faptelor penale prevăzute în art. 302' şi
302 C.pen. Pentru câteva infracţiuni mai uşoare este prevăzută ca sancţiune pedeapsa închisorii alternativ cu
amenda.
De regulă, în dispoziţiile incriminatoare, pedeapsa principală nu este însoţită de o pedeapsă
complementară, cu excepţia dispoziţiilor din art. 3021 şi 3022 C.pen. care prevăd şi interzicerea unor drepturi.
Persoana juridică se sancţionează pentru infracţiunile prevăzute în prezentul titlu cu amendă (art. 711
C.pen.).
Aspecte procesuale. Acţiunea penală pentru infracţiunile la regimul stabilit pentru anumite activităţi
economice se pune în mişcare din oficiu.
Urmărirea penală şi judecata acestor infracţiuni se face, în principiu, potrivit regulilor procesuale
obişnuite.

Specula

1. Conţinut legal
Potrivit art. 295 Cod penal, constituie infracţiune "săvârşirea uneia dintre următoarele
fapte:
a ) cumpărarea în scop de revânzare a produselor industriale sau agricole care, potrivit dispoziţiilor
legale, nu pot face obiectul comerţului particular;
b ) cumpărarea de produse industriale sau agricole, în scop de prelucrare în vederea revânzării,
dacă ceea ce rezultă din prelucrare nu poate face, potrivit dispoziţiilor legale, obiectul comerţului
particular".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special principal este format din relaţiile sociale referitoare la regimul legal al
circulaţiei produselor industriale şi agricole, iar secundar din relaţiile sociale referitoare la interesele
patrimoniale ale cetăţenilor.
Obiectul material constă în produsele industriale sau agricole asupra cărora poartă acţiunile
incriminate.
Subiecţii infracţiunii.
87
Subiect activ poate fi săvârşită de orice persoană.
Participaţia penală este posibilă în toate formele sale.
Subiect pasiv este persoana fizică păgubită prin săvârşirea infracţiunii.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material, în prima variantă, constă în acţiunea de cumpărare a unor produse industriale sau
agricole care nu pot face obiectul comerţului particular. În cea de-a doua variantă, se realizează tot printr-o
acţiune de cumpărare a unor produse industriale sau agricole dar de data aceasta, nu interesează dacă
produsele sunt sau nu exceptate de la comerţul particular.
Pentru existenţa infracţiunii, este necesar ca făptuitorul să urmărească obţinerea, prin prelucrarea
produselor, a unui produs care nu poate face obiectul comerţului particular.
A prelucra un produs înseamnă a supune produsul unor operaţii de modificare, de transformare, care
pot duce chiar până la schimbarea substanţei acelui produs.
Urmarea socialmente periculoasă constă în punerea în pericol a desfăşurării corecte a activităţii în
domeniul economic.
Legătură de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte în ambele variante cu intenţie directă. În forma prevăzută la lit. a) scopul
urmărit este revânzarea produselor cumpărate, în timp ce la lit. b) scopul este de prelucrare în vederea
revânzării.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă dar nu este pedepsită.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul cumpărării produselor în scopul revânzării sau se realizează
vânzarea lor la suprapreţ. 5. Sancţiuni.
Infracţiunea de speculă în ambele forme se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Înşelăciunea la măsurătoare

1. Conţinut legal
Potrivit art. 296 Cod penal, constituie infracţiune "înşelarea prin folosirea unui instrument de
măsurat inexact ori prin folosirea frauduloasă a unui instrument de măsurat exact".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special principal este format din relaţiile sociale referitoare la corectitudinea
efectuării operaţiilor de măsurare în domeniul circulaţiei bunurilor materiale, iar secundar din relaţiile sociale
cu caracter patrimonial.
Obiect material poate fi orice bun aflat în circuitul economic, susceptibil de numărare sau măsurare.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă în toate formele sale.
Subiect pasiv principal poate fi orice persoană prejudiciată prin activitatea infracţională, fie că este
agent economic sau comercial păgubit sau salariat însărcinat cu aprovizionarea, fie cumpărător - consumator
al bunurilor.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează printr-o acţiune de inducere în eroare, desfăşurată de subiect cu
ocazia vânzării, repartizării sau transmiterii unor produse sub cantitatea solicitată.
Această acţiune poate fi săvârşită în modalităţi alternative, fie prin prin folosirea unui instrument de
măsurat inexact, fie prin folosirea frauduloasă a unui instrument de măsurat exact.
În prima modalitate de săvârşire a infracţiunii făptuitorul utilizează un instrument ce înregistrează o
cantitate mai mare sau mai mică decât cea reală.

88
În cea de-a doua modalitate instrumentul de măsurat este exact, însă făptuitorul, prin diferite
manopere, face ca operaţia de măsurare să nu fie corectă.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale
economice ocrotite dar şi a unui prejudiciu concret adus patrimoniului persoanelor înşelate.
Legătura de cauzalitate trebuie să existe.
Latura subiectivă.
Infracţiunea de înşelăciune la măsurătoare se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă şi este sancţionată.
Consumarea infracţiunii se produce în momentul în care acţiunea făptuitorului este dusă până la capăt
şi se realizează inducerea în eroare a persoanei.
5. Sancţiuni.
Înşelăciunea la măsurătoare se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 5 ani.

Înşelăciunea cu privire la calitatea mărfurilor

1. Conţinut legal
Potrivit art. 297 Cod penal, constituie infracţiune "falsificarea ori substituirea de mărfuri sau orice
alte produse, precum şi expunerea spre vânzare sau vânzarea de asemenea bunuri, cunoscând că sunt
falsificate ori substituite".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la probitatea şi încrederea cu
privire la calitatea mărfurilor sau a oricăror alte produse destinate consumului particular, productiv sau
industrial.
Obiect material poate fi orice marfă sau orice alt produs, susceptibile de a fi falsificate sau substituite.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ în principiu poate fi orice persoană, dar de cele mai multe ori are calitatea de angajat al unei
societăţi comerciale, comerciant particular sau producător agricol. Participaţia penală este posibilă în toate
formele sale.
Subiect pasiv este în primul rând consumatorul înşelat dar poate fi şi unitatea economică sau
comercială unde lucrează subiectul activ şi al cărei prestigiu este astfel prejudiciat.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin săvârşirea oricăreia dintre următoarele acţiuni: falsificarea sau
substituirea de mărfuri sau a oricăror alte produse, expunerea spre vânzare sau vânzarea de bunuri falsificate
sau substituite.
Acţiunea de falsificare de mărfuri sau orice alte produse înseamnă denaturarea acestora prin
contrafacere (mărfurile sau produsele sunt falsificate sau preparate din alte materii sau materiale decât cele din
care trebuiesc fabricate sau preparate) sau alterare(conţinutul mărfurilor sau produselor este schimbat prin
adăugarea sau amestecarea în compoziţia lor a unor substanţe străine).
Substituirea reprezintă înlocuirea mărfurilor sau produselor cu altele asemănătoare, dar de calitate
inferioară.
Expunerea spre vânzare înseamnă oferirea de mărfuri sau produse falsificate sau substituite spre
vânzare.
Art. 297 alin.(2) Cod penal, prevede că "dacă mărfurile sau produsele au devenit, prin falsificare sau
substituire, vătămătoare sănătăţii", atunci faptele săvârşite aduc atingere sănătăţii publice şi nu economie işi
vor fi aplicabile dispoziţiile art. 313 Cod penal (infracţiunea de falsificare de alimente sau de alte produse).
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru buna desfăşurare a
activităţilor economice precum şi în crearea unui prejudiciu efectiv pentru cei înşelaţi.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
89
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă şi este pedepsită de lege
Consumarea are loc în momentul în care acţiunea de falsificare, substituire, expunere spre vânzare
sau vânzare a luat sfârşit.
5. Sancţiuni.
5

Infracţiunea de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 7


ani.

Divulgarea secretului economic

1. Conţinut legal
Potrivit art. 298 alin. (1) Cod penal, constituie infracţiune "divulgarea unor date sau informaţii care
nu sunt destinate publicităţii, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă fapta este de
natură să producă pagube". Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că infracţiunea poate fi săvârşită şi de o altă
persoană, oricare ar fi modul în care acea persoană a ajuns să cunoască datele sau informaţiile.

2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la păstrarea strictă a datelor şi
informaţiilor cu caracter economic care nu sunt destinate publicităţii.
Obiect material există doar în cazul în care acesta poate fi un document care conţine date şi informaţii
care nu sunt destinate publicităţii şi care vor fi astfel divulgate.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ în prima modalitate de săvârşire a faptei este calificat, nu poate fi decât un funcţionar
care cunoaşte datele sau informaţiile pe care le divulgă datorită atribuţiilor de serviciu.
În cea de-a doua modalitate descrisă în alin.(2) subiect activ poate fi orice persoană, indiferent de
calitatea pe care o are şi indiferent de modul în care a ajuns să cunoască datele sau informaţiile nedestinate
publicităţii pe care le divulgă.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele. În privinţa coautoratului, în modalitatea prevăzută
de alin. (1), trebuie îndeplinită condiţia privind calitatea autorului.
Subiect pasiv este unitatea economică a cărei activitate este prejudiciată prin divulgarea secretelor
către alte persoane.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin acţiunea de divulgare a unor date sau informaţii care nu sunt
destinate publicităţii şi a căror dezvăluire este de natură să producă pagube.
A divulga date sau informaţii înseamnă a le da în vileag, a le aduce la cunoştinţa unor persoane
neîndreptăţite a le cunoaşte. Acţiunea de divulgare se poate face oral sau în scris sau în orice alt mod.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru avutul public sau
privat.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă dar legea nu o sancţionează.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care datele sau informaţiile care nu sunt destinate
publicităţii ajung la cunoştinţa unor persoane neîndreptăţite a le cunoaşte.
5. Sancţiuni.

90
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani dacă făptuitorul a cunoscut datele sau
informaţiile datorită atribuţiilor de serviciu, şi cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, dacă fapta este săvârşită de
orice altă persoană.

Contrafacerea obiectului unei invenţii

1. Conţinut legal
Potrivit art. 299 Cod penal, constituie infracţiune "contrafacerea sau în folosirea fără drept a
obiectului unei invenţii".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este constituit din relaţiile sociale referitoare la asigurarea progresului tehnic
în economie, prin normala şi nestânjenita folosire a invenţiilor de către cei în drept.
Obiectul material în cazul săvârşirii infracţiunii prin contrafacere nu există deoarece, în fapt,
infracţiunea atentează la o valoare imaterială, la drepturile autorului în legătură cu obiectul invenţiei.
În cazul folosirii fără drept a obiectului unei invenţii, întrucât acţiunea incriminată se referă chiar la obiectul
invenţiei, acesta constituie obiectul material al infracţiunii.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană. Participaţia penală este posibilă în toate formele.
Subiect pasiv este în primul rând statul, ca titular principal al valorii reprezentate de economia
naţională şi, în secundar, autorul invenţiei, ale cărui drepturi sunt lezate.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează fie prin acţiunea de contrafacere fie prin cea de folosire fără drept a
obiectului unei invenţii.
Contrafacerea obiectului unei invenţii constă în fabricarea, confecţionarea unui obiect care imită
obiectul unei invenţii.
Urmarea socialmente periculoasă constă în producerea unei stări de pericol pentru economia
naţională dar şi a unui prejudiciu moral sau patrimonial pentru autorul invenţiei.
Legătură de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa deşi posibilă nu este sancţionată.
Consumarea infracţiunii se produce în momentul în care executarea oricăreia dintre cele două acţiuni
descrise în normă este dusă până la capăt.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Punerea în circulaţie a produselor contrafăcute

1. Conţinut legal
Potrivit art. 300 Cod penal, constituie infracţiune "punerea în circulaţie a produselor realizate ca
urmare a contrafacerii sau folosirii fără drept a obiectului unei invenţii".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la asigurarea progresului tehnic în
economie, prin normala şi nestânjenita folosire a invenţiilor de către cei în drept.
Obiectul material este chiar produsul contrafăcut asupra căruia poartă acţiunea de punere în
circulaţie.
Subiecţii infracţiunii.
91
Subiect activ poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă în toate formele sale.
Subiect pasiv este însăşi titularul brevetului de invenţie ale cărei interese morale şi patrimoniale au
fost prejudiciate.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material constă în acţiunea de punere în circulaţie a produselor realizate ca urmare a
contrafacerii sau folosirii fără drept a obiectului unei invenţii.
A pune în circulaţie produse înseamnă a introduce produsele în circuitul desfacerii bunurilor, prin
expunere spre vânzare, vânzare, schimb etc.
Urmarea socialmente periculoasă constă în producerea unei stări de pericol pentru economia
naţională dar şi a unui prejudiciu moral sau patrimonial titularului brevetului de invenţie.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa deşi posibilă nu este pedepsită de lege.
Infracţiunea se consumă în momentul în care se realizează un act de punere în circulaţie a produsului
obţinut ca urmare a contrafacerii sau folosirii, fără drept, a obiectului unei invenţii.
Infracţiunea poate fi săvârşită în formă continuată dacă în executarea aceleaşi rezoluţii infracţionale,
făptuitorul săvârşeşte acte repetate de punere în circulaţie a unor astfel de produse.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

Concurenţa neloială

1. Conţinut legal
Potrivit art. 301 Cod penal, constituie infracţiune "fabricarea ori punerea în circulaţie a produselor
care poartă denumiri de origine ori indicaţii de provenienţă false, precum şi aplicarea pe produsele puse în
circulaţie de menţiuni false privind brevetele de invenţii, ori folosirea unor nume comerciale sau a
denumirilor organizaţiilor de comerţ ori industriale, în scopul de a induce în eroare pe beneficiari".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la ocrotirea intereselor
beneficiarilor sau consumatorilor, dar şi a producătorilor sau furnizorilor, prin asigurarea adevărului cu privire
la autenticitatea informaţiilor despre produsele fabricate sau puse în circulaţie, folosirea numelor comerciale
ori a denumirii organizaţiilor de comerţ sau industriale.
Obiect material este orice produs care poartă denumiri de origine ori indicaţii de provenienţă,
denumiri sau menţiuni false.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă în toate formele sale.
Subiect pasiv
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se poate realiza prin săvârşirea oricăreia dintre următoarele acţiuni: fabricarea ori
punerea în circulaţie a produselor care poartă denumiri de origine ori indicaţii de provenienţă false, aplicarea
pe produsele puse în circulaţie de menţiuni false privind brevetele de invenţii, folosirea unor nume comerciale
sau a denumirilor organizaţiilor de comerţ ori industriale.
Legea prevede că pentru existenţa elementului material activitatea desfăşurată de făptuitor trebuie să
fie de natură a induce în eroare pe beneficiari.

92
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru desfăşurarea cu
corectitudine a activităţilor economice.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei incriminate.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă, în scopul inducerii în eroare a beneficiarilor.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa deşi posibilă nu este pedepsită de lege.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se fabrică sau se pune în circulaţie un produs care
poartă o denumire de origine ori indicaţii de provenienţă false, sau se aplică pe produsele puse în circulaţie,
menţiuni false privind brevetele de invenţii sau când se foloseşte, fără drept, un nume comercial sau
denumirea unei organizaţii de comerţ sau industriale, neavând relevanţă faptul că beneficiarii au fost sau nu
efectiv induşi în eroare.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.

Nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export

1. Conţinut legal
Potrivit art. 302 Cod penal, constituie infracţiune "efectuarea, fără autorizaţie, a oricăror acte sau
fapte care potrivit dispoziţiilor legale sunt considerate operaţiuni de import, export sau tranzit."
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la activitatea de comerţ exterior.
Obiectul material este reprezentat de mărfurile şi produsele la care se referă operaţiile de import,
export sau tranzit.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană care efectuează, fără autorizaţie, o operaţie de comerţ exterior.
Participaţia penală este posibilă în toate formele sale.
Subiect pasiv este statul în calitatea sa de titular al drepturilor de a emite licenţe de import şi
export.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin acţiunea de efectuare, fără autorizaţie, a unor acte sau fapte care,
potrivit dispoziţiilor legale, sunt considerate operaţiuni de import, export sau tranzit.
Operaţiunile de import, export şi tranzit, prevăzute în mod limitativ în lege, constau în vânzarea,
cumpărarea sau schimburile de mărfuri, transporturile şi expediţiile internaţionale, vânzarea sau cumpărarea
de licenţă etc. şi în general, orice acte sau fapte de comerţ, precum şi prospectările, ofertele, demersurile,
tratativele şi înţelegerile privind asemenea operaţiuni. Sunt exceptate actele sau faptele privind bunuri
destinate uzului sau consumului personal ori familial.
Urmarea socialmente periculoasă constă în creara unei stări de pericol pentru buna desfăşurare a
activităţilor de comerţ exterior.
Legătură de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei incriminate.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa deşi posibilă nu este pedepsită.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care s-a efectuat, fără autorizaţie, una din operaţiunile
de import, export sau tranzit.

93
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Deturnarea de fonduri

1. Conţinut legal
Potrivit art. 3021 Cod penal, constituie infracţiune "schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti, sau a
resurselor materiale, fără respectarea prevederilor legale, dacă fapta a cauzat o perturbare a activităţii
economico-financiare sau a produs o pagubă unui organ ori unei instituţii de stat sau unei alte unităţi dintre
cele la care se referă art. 145".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special principal este format din relaţiile sociale referitoare la disciplina financiară,
iar cel adiacent din relaţiile sociale cu caracter patrimonial, dacă prin săvârşirea faptei au fost produse pagube
unui organ sau instituţie de stat ori unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 Cod penal.
Obiectul material este reprezentat de fondurile băneşti sau resursele materiale care au fost deturnate
prin activitatea infracţională.
Subiecţii infracţiunii. Subiect activ poate fi orice persoană. Participaţia penală este posibilă în toate
formele sale.
Subiect pasiv este statul, ca titular al bugetului prejudiciat prin săvârşirea faptei.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin acţiunea de folosirea a fondurilor băneşti sau a resurselor
materiale în alt scop decât cel stabilit. Schimbarea destinaţiei acestor fonduri sau resurse trebuie să se facă fără
respectarea prevederilor legale şi să fie de natură să producă o perturbare a activităţii economico-financiare
sau o pagubă unui organ ori instituţii de stat sau unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 Codul penal.
Urmarea socialmente periculoasă constă în perturbarea activităţii economico-financiare sau
producerea unei pagube unui organ ori instituţii de stat sau unei alte unităţi din cele enumerate anterior.
Legătura de cauzalitate trebuie stabilită în fiecare caz.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa, deşi posibilă, nu este pedepsită de lege.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care schimbarea fondurilor băneşti sau a resurselor
materiale a fost efectiv realizată şi s-a produs fie o perturbare a activităţii economico-financiare, fie o pagubă
unui organ sau instituţii de stat sau unei alte unităţi din cele prevăzute în art. 145 Cod penal.
Art. 3021 alin. (2) Cod penal prevede ca variantă agravată producerea unor consecinţe deosebit de
grave, considerate astfel în accepţiunea dată de art. 146 Cod penal.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea, în varianta tip, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Sancţiunea în cazul formei
agravate constă în închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri

1. Conţinut legal
Potrivit art. 302 alin. (1) Cod penal, constituie infracţiune "efectuarea oricăror operaţiuni de import
de deşeuri ori reziduuri de orice natură sau de alte mărfuri periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru
mediul înconjurător, precum şi introducerea, în orice mod, sau tranzitarea acestora pe teritoriul ţării, fără
respectarea dispoziţiilor legale". Alin.(2) prevede şi două variante agravate „dacă faptele prevăzute în
alineatul precedent au pus în pericol sănătatea sau integritatea corporală a unui număr mare de persoane, au
avut vreuna din urmările arătate în art. 182 ori au cauzat o pagubă materială importantă", respectiv „în
94
cazul în care s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane ori pagube importante economiei naţionale
".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la activitatea de import de deşeuri,
reziduuri sau alte substanţe periculoase, precum şi cea de tranzitare pe teritoriul ţării a acestora pe teritoriul
ţării. În secundar, infracţiunea are ca obiect juridic, relaţiile sociale referitoare la sănătatea populaţiei şi a
mediului înconjurător.
Obiectul material este
Infracţiunea are ca obiect material respectivele deşeuri şi reziduuri care sunt importate sau tranzitate. În
formele agravate calitate de obiect material pot avea şi corpul victimei sau victimelor. Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană. Participaţia penală
este posibilă sub toate formele.
Subiect pasiv este în principal statul ca titular al valorilor sociale ocrotite prin lege şi în secundar
persoanele fizice a căror sănătate, integritate corporală sau chiar viaţă au fost puse în pericol sau lezate, dar şi
eventual persoanele juridice prejudiciate prin activitatea infracţională.

3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se poate realiza prin una din următoarele acţiuni alternative, cu încălcarea
dispoziţiilor legale:
- efectuarea de operaţiuni de import de deşeuri, reziduuri ori alte mărfuri;
- introducerea, în orice mod, a acestora în ţară;
- tranzitarea pe teritoriul ţării a reziduurilor, deşeurilor ori a altor mărfuri periculoase. Pentru
existenţa infracţiunii se cere ca reziduurile, deşeurile, celelalte mărfuri importate să
fie periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediul înconjurător.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru sănătatea populaţiei şi
pentru mediul înconjurător.
Legătura de cauzalitate trebuie să existe.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se realizează oricare din cele trei acţiuni ce
constituie elementul material.
Art. 3022 alin.(2) prevede şi două variante agravate, atunci când faptele prevăzute în alin. (1) au avut
drept consecinţe fie punerea în pericol a sănătăţii sau integrităţii corporale a unui număr mare de persoane, au
avut vreuna din urmările arătate în art. 182 ori au cauzat o pagubă materială importantă, fie moartea uneia sau
mai multor persoane ori pagube importante economiei naţionale.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea săvârşită în varianta tip se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Pentru prima formă agravată, pedeapsa constă în închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor
drepturi, iar pentru a doua formă agravată, în închisoare de la 7 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

95
AUTOEVALUARE
TESTE GRILA

1. Tentativa se pedepseşte:
a) la înşelăciunea la măsurătoare;
b) la speculă;
c) la înşelăciunea cu privire la calitatea mărfurilor.

2. Infracţiunea de speculă se poate realiza prin:


a) cumpărarea în scop de revânzare a produselor industriale sau agricole, care, potrivit dispoziţiilor legale, nu
pot face obiectul comerţului particular;
b) cumpărarea în scop de revânzare a produselor industriale sau agricole, fără plata taxelor prevăzute de lege;
c) cumpărarea de produse industriale sau agricole în scop da prelucrare în vederea revânzării, dacă ceea ce ar
rezulta prin prelucrare nu poate face obiectul comerţului particular.

3. Înşelarea prin folosirea frauduloasă a unui instrument de măsurat exact constituie infracţiunea de:
a) înşelăciune - infracţiune prevăzută de art. 215 C. pen.;
b) înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor - infracţiune prevăzută de art. 297 C. pen.;
c) înşelăciune la măsurătoare - infracţiune prevăzută de art.296 C. pen.

4. Constituie infracţiunea de contrafacere a obiectului unei invenţii:


a) punerea în circulaţie a produselor realizate ca urmare a contrafacerii sau folosirii fără drept a obiectului unei
invenţii;
b) contrafacerea, fără drept, a obiectului unei invenţii;
c) folosirea, fără drept, a obiectului unei invenţii.

5. Producerea sau orice operaţiune privind circulaţia produselor toxice, fără drept, constituie
infracţiunea de:
a) nerespectare a dispoziţiilor privind importul de deşeuri sau reziduuri;
b) nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export;
c) trafic de stupefiante.

6. Fapta funcţionarului care înşeală prin folosirea unui instrument de măsurat inexact ori prin
folosirea frauduloasă a unui instrument de măsurat exact, constituie:
a) infracţiunea de înşelăciune la măsurătoare (art. 296 C. pen.);

96
b) concurs între infracţiunile de înşelăciune la măsurătoare (art. 296 C. pen.) şi abuz în serviciu contra
intereselor personale (art. 246 C. pen.);
c) infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor personale (art. 246 C. pen.).

7. Infracţiunea de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor poate fi săvârşită:


a) numai de un producător;
b) numai de un comerciant;
c) de orice persoană.

8. Divulgarea unor date sau informaţii care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care le cunoaşte
datorită atribuţiilor de serviciu, dacă fapta este de natură să producă pagube, constituie infracţiunea
de:
a) divulgarea secretului profesional - infracţiune prevăzută de art. 196 C. pen.;
b) divulgarea secretului economic - infracţiune prevăzută de art. 298 C. pen.;
c) abuz de serviciu contra intereselor publice - infracţiune prevăzută de art. 248 C. pen.

9. Efectuarea, fără autorizaţie, a oricăror acte sau fapte care, potrivit dispoziţiilor legale, sunt
considerate operaţiuni de export, import sau tranzit, constituie infracţiunea de:
a) nerespectare a dispoziţiilor privind importul de deşeuri sau reziduuri;
b) speculă;
c) nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export.

10. Constituie infracţiunea de deturnare de fonduri (art. 3021 C. pen.):


a) folosirea de către un funcţionar, în interesul său, de bani pe care îi administrează sau îi gestionează;
b) schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti, fără respectarea prevederilor legale, dacă fapta a cauzat o
perturbare a activităţii económico-financiare;
c) pricinuirea de pagube unei persoane, cu rea-credinţă, cu ocazia administrării bunurilor acesteia de către cel
care are grija administrării.

SPEŢE
TITLUL VIII – INFRACŢIUNI LA REGIMUL STABILIT PENTRU
ANUMITE ACTIVITĂŢI ECONOMICE

Speţa nr.1 – Înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor. Concurenţă neloială. Elemente constitutive
Tribunalul a condamnat pe inculpat, administrator şi asociat unic la o societate comercială, pentru
săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor prev. de art.297 alin.1 C.pen. şi
respectiv concurenţă neloială prev. de art.5 alin.1 lit. a şi b din Legea nr.11/1991 modificată prin Legea
nr.298/2001 motivat de faptul că a vândut unor societăţi comerciale materiale pentru hidroizolaţii care însă
erau inscripţionate cu sigla altei societăţi comerciale şi nu a societăţii sale şi mai mult decât atât calitatea
mărfurilor nu corespundea din punct de vedere tehnic clasei materialelor hidroizolante specifice produselor
vândute.
Instanţa a reţinut în mod concret că inculpatul a confecţionat carton asfaltat falsificat şi
necorepunzător din punct de vedere calitativ şi că apoi la vândut la alte societăţi comerciale ambalate şi
etichetate ca şi cum ar proveni de la o societate comercială recunoscută în domeniu când de fapt produsul era
fabricat de el.
Apelul declarat de inculpat a fost admis de Curtea de Apel care a dispus achitarea acestuia pentru
infracţiunea de concurenţă neloială menţinând doar condamnarea pentru infracţiunea de înşelăciune privind
calitatea mărfurilor.
97
Recursul declarat de Parchet a fost admis de I.C.C.J. care a casat parţial decizia în ceea ce priveşte
achitarea, menţinând în final soluţia instanţei de fond.
Întrebare:
1. În condiţiile arătate mai sus fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale unei
singure infracţiuni de înşelăciune sau aceasta se află în concurs şi cu infracţiunea de concurenţă
neloială?
2. Care este motivarea care justifică admiterea recursului şi menţinerea soluţiei fondului?

TITLUL IX
INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR RELAŢII
PRIVIND CONVIEŢUIREA SOCIALĂ
Aspecte generale şi comune
În titlul IX din partea specială a Codului penal sunt prevăzute infracţiunile care aduc atingere unor
relaţii privind convieţuirea socială. Alcătuirea acestui grup de infracţiuni, înscris într-un titlu aparte, s-a făcut
tot după criteriul obiectului juridic, şi anume relaţiile sociale privind convieţuirea socială.
Noţiunea de relaţii privind convieţuirea socială. în definirea noţiunii de convieţuire socială trebuie
reţinut că această noţiune are, pe de o parte, un sens larg, potrivit căruia cele mai multe relaţii sociale sunt, în
fond, relaţii de convieţuire socială, relaţii de vieţuire a unor oameni împreună cu alţi oameni. în acest sens, şi
în cazul infracţiunilor contra persoanei se încalcă unele relaţii de convieţuire socială, după cum se încalcă
asemenea relaţii şi în cazul infracţiunilor contra patrimoniului, aşa cum se încalcă asemenea relaţii de
convieţuire în cazul infracţiunilor contra familiei, ori cel al infracţiunilor care privesc asistenţa celor în
primejdie. Ori de câte ori este vorba de infracţiuni, acestea presupun relaţii sociale, relaţii de convieţuire între
oameni, relaţii de convieţuire socială.
Dar, pe de altă parte, noţiunea de relaţii de convieţuire socială are şi un sens restrâns, anume acele
relaţii de convieţuire socială care presupun contacte apropiate, directe, frecvente între oameni şi a căror
încălcare implică o suferinţă morală, cum sunt relaţiile de familie, relaţiile de asistenţă a celor în primejdie,
relaţiile dintre locatari, relaţiile dintre oameni de naţionalităţi diferite, relaţiile privind exercitarea liberă a
cultelor religioase, relaţiile privind buna-cuviinţă şi respectul reciproc.
În cazul infracţiunilor din Titlul IX al părţii speciale a Codului penal este vorba de relaţiile de
convieţuire socială în sens restrâns. De altfel, acest lucru rezultă şi din denumirea titlului, unde se prevede că
este vorba de infracţiuni care aduc atingere „unor" relaţii de convieţuire socială, lăsându-se să se înţeleagă, pe
de o parte, că şi în cazul celorlalte infracţiuni, din celelalte titluri, este vorba tot de relaţii de convieţuire
socială; pe de altă parte, acest titlu priveşte infracţiuni referitoare la un câmp mai restrâns al relaţiilor de
convieţuire socială.
Cadrul infracţiunilor. Infracţiunile care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială sunt
numeroase întrucât şi relaţiile privind convieţuirea socială sunt numeroase şi variate. Legiuitorul nostru, luând
drept criteriu de sistematizare relaţiile privind convieţuirea socială, considerată ca valoare socială principală,
şi diferitele fascicule de relaţii care intră în alcătuirea sa ca valori sociale speciale, a înscris în acest cadru toate
infracţiunile care privesc acest obiect juridic.
Infracţiunile care formează acest cadru sunt: bigamia (art. 303), abandonul de familie (art. 305), relele
tratamente aplicate minorului (art. 306), nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului (art. 307),
zădărnicirea combaterii bolilor (art. 308), contaminarea venerică (art. 309), sustragerea de la tratament
medical (art. 3091), răspândirea bolilor la animale sau plante (art. 310), infectarea apei (art. 311), traficul de
substanţe toxice (art. 312), falsificarea de alimente sau alte produse (art. 313), punerea în primejdie a unei
98
persoane în neputinţă de a se îngriji (art. 314). lăsarea fără ajutor (art. 315), lăsarea fără ajutor prin omisiunea
de înştiinţare (art. 316). instigarea la discriminare (art. 317), împiedicarea libertăţii cultelor (art. 318), profa-
narea de morminte (art. 319), tulburarea folosinţei locuinţei (art. 320), ultrajul contra bunelor moravuri şi
tulburarea liniştii publice (art. 321), încăierarea (art. 322), asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni (art. 323),
instigarea publică şi apologia infracţiunilor (art. 324), răspândirea de materiale obscene (art. 325), cerşetoria
(art. 326). prostituţia (art. 328), proxenetismul (art. 329) şi jocul de noroc (art. 330).
Sistematizarea infracţiunilor. Grupul infracţiunilor care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea
socială este împărţit în subgrupe sau categorii de infracţiuni, aşezate în patru capitole şi anume: infracţiuni
contra familiei (capitolul I). infracţiuni contra sănătăţii publice (capitolul II), infracţiuni privitoare la asistenţa
celor în primejdie (capitolul III) şi alte infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială
(capitolul IV).
Această sistematizare a infracţiunilor care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială
corespunde unor criterii obiective, anume obiectul juridic special al acestora, adică valorile sociale speciale
apărate prin incriminările respective, într-adevăr, relaţiile sociale care privesc familia, relaţiile sociale care
privesc sănătatea publică şi relaţiile sociale care privesc asistenţa celor în primejdie constituie fascicule de
relaţii sociale bine definite şi conturate, iar sistematizarea infracţiunilor conform acestor relaţii este
corespunzător făcută, infracţiunile prevăzute în aceste subgrupe fiind asemănătoare între ele.
În schimb, infracţiunile din ultima subgrupă, anume „alte infracţiuni care aduc atingere unor relaţii
privind convieţuirea socială" (capitolul IV), sunt mai puţin asemănătoare între ele, iar subgrupa respectivă de
infracţiuni, cel puţin la prima vedere, este mai puţin unitară. într-adevăr, în această subgrupă, având în vedere
obiectul juridic special, sunt aşezate infracţiuni care privesc valori sociale speciale deosebite: infracţiuni care
aduc atingere relaţiilor dintre naţionalităţi (art. 317), infracţiuni care aduc atingere relaţiilor privind respectul
datorat morţilor (art. 319), infracţiuni de parazitism social - cerşetorie, prostituţie (art. 326, 328) etc..
Cu toate acestea, la o examinare mai atentă, şi infracţiunile din această subgrupă au o sistematizare
potrivit cu obiectul lor juridic. Aceste infracţiuni aduc atingere altor fascicule de relaţii privind convieţuirea
socială, deci altor valori sociale speciale care constituie obiectul lor juridic special, şi sunt aşezate în capitolul
respectiv, în următoarea ordine: a ) infracţiuni care aduc atingere bunelor relaţii dintre naţionalităţi
(instigarea la discriminare - art. 317); b ) infracţiuni care aduc atingere relaţiilor privind respectul libertăţii
cultelor şi respectul datorat morţilor (împiedicarea libertăţii cultelor - art. 318, profanarea de morminte - art.
319); c ) infracţiuni privind relaţiile de respect şi bună convieţuire între oameni (tulburarea folosirii locuinţei
-art. 320, încăierarea - art. 322); d ) infracţiuni care aduc atingere bunei cuviinţe şi bunei conduite între
oameni (ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii -art. 321 şi răspândirea de materiale obscene - art.
325, asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni - art. 323, instigarea publică şi apologia infracţiunilor - art.
324); e ) infracţiuni care aduc atingere relaţiilor sociale de muncă cinstită sau infracţiuni de parazitism
social (cerşetorie - art. 326, vagabondaj - art. 327, prostituţie -art. 328, proxenetism - art. 329 şi jocul de noroc
- art. 330).
Obiectul ocrotirii penale. Obiectul juridic generic al infracţiunilor din acest titlu îl constituie
relaţiile sociale care privesc convieţuirea socială sub diferite aspecte, formând fascicule distincte ale acesteia
(familie, sănătate publică etc). Aceste relaţii sociale privind convieţuirea socială sunt reglementate prin
diferite norme de conduită, începând cu cele morale şi terminând cu cele juridice, iar fiecare fascicul de relaţii
format în concordanţă cu aceste norme constituie indiscutabile valori sociale, iar ocrotirea relaţiilor sociale nu
ar fi posibilă fară o apărare prin mijloace juridice a acestor valori sociale. Fasciculul relaţiilor de familie, de
asistenţă a celor în primejdie, al celor de respect al muncii etc. constituie, ca valori sociale speciale, obiectul
juridic special al infracţiunii privitoare la fasciculul respectiv de relaţii.
Obiectul material. Cele mai multe dintre aceste infracţiuni au un obiect material format din corpul
persoanei (de pildă: abandonul de familie, relele tratamente aplicate minorului, infracţiunile privitoare la
asistenţa celor în primejdie, încăierarea) sau din bunurile sau lucrurile asupra cărora se desfăşoară activitatea
infracţională (de exemplu: falsificarea de alimente sau alte produse, profanarea de morminte, tulburarea
folosinţei locuinţei).
Subiecţii infracţiunilor. În privinţa subiecţilor persoane fizice nu există aspecte comune tuturor
infracţiunilor care alcătuiesc grupul faptelor care aduc atingere unor relaţii de convieţuire socială.
Există, dimpotrivă, numeroase deosebiri: astfel, subiecţi activi la unele infracţiuni sunt persoane cu
calităţi speciale sau aflate în situaţii speciale, cum sunt la infracţiunile contra familiei şi la unele infracţiuni
privitoare la asistenţa celor în primejdie (ex.: punerea în primejdie a unei persoane în neputinţă de a se îngriji).
La celelalte infracţiuni, subiecţi activi pot fi orice persoane (ex.: la infracţiunile contra sănătăţii publice,
infectarea apei, contaminarea venerică şi transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit, zădărnicirea
combaterii bolilor etc, sau la alte infracţiuni care aduc atingere relaţiilor privind convieţuirea socială: joc de
noroc etc).
99
În ceea ce priveşte însă persoanele juridice, acestea pot fi subiect activ al tuturor infracţiunilor din
acest titlu, în condiţiile art. 191 C.pen. Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală
a persoanei fizice care a contribuit, în orice mod, la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni care aduce atingere unor
relaţii privind convieţuirea socială.
Cu privire la subiecţii pasivi se constată, de asemenea, că unii sunt persoane care trebuie să
îndeplinească o anumită condiţie (ex.: la unele infracţiuni contra familiei -la infracţiunea de abandon de
familie - persoana îndreptăţită la întreţinere, la infracţiunea de rele tratamente - minorul).
La alte infracţiuni, subiect pasiv poate fi orice persoană ca de ex.: infracţiunile contra sănătăţii publice
(contaminarea venerică, infectarea apei etc.) sau alte infracţiuni care aduc atingere unor relaţii care privesc
convieţuirea socială (ex.: jocul de noroc, cerşetoria etc).
Conţinutul constitutiv. În conţinutul infracţiunilor care aduc atingere unor relaţii privind
convieţuirea socială, privite în ansamblul lor, nu există aspecte comune. în schimb, astfel de aspecte apar la
subgrupele de infracţiuni. Astfel, la subgrupa infracţiunilor contra familiei se prevede, explicit sau implicit, o
situaţie premisă similară, de ex.: la bigamie (art. 303), abandon de familie (art. 305). Situaţie premisă există,
de altfel, la toate infracţiunile privitoare la relaţiile de convieţuire socială, dar diferă în substanţa lor, aşa că nu
pot fi socotite ca un aspect comun.
Aspecte procesuale. La majoritatea acestor infracţiuni, acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Excepţie fac infracţiunile de abandon de familie şi tulburarea folosirii locuinţei, la care acţiunea penală se
pune în mişcare la plângerea prealabilă. Explicaţia constă în interesul public pe care-1 vizează majoritatea
acestor infracţiuni.
Urmărirea penală se efectuează de organele de cercetare penală sub supravegherea procurorului, iar
competenţa de judecată, pentru prima instanţă, revine judecătoriei.

CAPITOLUL I INFRACŢIUNI
CONTRA FAMILIEI
În Capitolul I din Titlul IX al Codului penal sunt incriminate tot ca infracţiuni care aduc atingere unor
relaţii privind convieţuirea socială faptele care aduc atingere familiei şi anume: bigamia, abandonul de
familie, relele tratamente aplicate minorului şi nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului.
Din acest capitol nu mai face parte, fiind dezincriminată prin Legea nr. 278/2006", fapta de adulter
prevăzută în art. 304 C.pen. S-a avut în vedere că în practică nu s-a făcut aproape niciodată aplicarea acestui
text şi, de asemenea, că în cazul săvârşirii de către unul din soţi de fapte contra moralei şi intereselor familiei,
soţul nevinovat are la dispoziţie calea divorţului spre a cere desfacerea căsătoriei.
Familia reprezintă unul dintre factorii cei mai eficienţi ai formării şi perfecţionării continue a
personalităţii umane.
Fiind o instituţie de maximă importanţă, aceasta a dobândit, în primul rând, o consacrare
constituţională prin art. 48 din legea fundamentală, unde se arată că „Familia se întemeiază pe căsătoria liber
consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea,
educaţia şi instruirea copiilor."
În mod corespunzător, prin dispoziţia din art. 2 al C.fam. se prevede că „Relaţiile de familie se
bazează pe prietenie şi afecţiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să-şi acorde unul altuia sprijin
moral şi material."

Aspecte generale şi comune


Obiectul ocrotirii penale. Obiectul juridic generic al infracţiunilor din acest capitol constă în
relaţiile sociale care se nasc şi se dezvoltă în jurul persoanei umane, în principalele sale atribute ori care sunt
în strânsă legătură cu aceasta, cum sunt relaţiile de familie. Valoarea socială proteguită prin aceste incriminări
este familia. Oricare dintre aceste fapte penale aduce atingere unor relaţii de familie.
Obiectul material. Infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului are obiect material, la alte
incriminări acesta lipseşte (bigamia), iar la unele existenţa sau nonexistenţa acestuia reprezintă o chestiune
controversată (abandonul de familie, nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului).
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ nemijlocit (autor) al acestor incriminări este, de regulă,
calificat. Prin urmare, coautoratul la aceste infracţiuni proprii este posibil numai dacă la data comiterii faptei
aceşti participanţi au calitatea cerută de lege. Dacă nici unul dintre aceştia nu au calitatea cerută de lege la data
săvârşirii faptei, atunci fapta acestora nu va putea fi încadrată în vreuna din incriminările din acest capitol.

100
Dacă numai unul are acea calitate, celălalt sau ceilalţi participanţi, după caz, vor fi consideraţi complici
concomitenţi chiar dacă au comis acte de executare nemijlocită a infracţiunii".
Instigatori şi complici la aceste fapte penale pot fi şi persoane din afara familiei.
Subiect activ al infracţiunilor din acest capitol poate să fie şi o persoană juridică, potrivit dispoziţiei
din art. 191 C.pen. Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice
care a contribuit, în orice mod, la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni contra familiei.
Subiectul pasiv al infracţiunilor contra familiei, de regulă, este circumstanţiat de text, sfera acestora
fiind astfel destul de restrânsă.
Latura obiectivă. Elementul material. Din punct de vedere al elementului material toate
incriminările din acest capitol, cu excepţia abandonului de familie în modalitatea normativă a lăsării fără
ajutor, prevăzută în art. 305 lit. a) teza a IlI-a şi în ipotezele de incriminare de la lit. b) şi c) C.pen., sunt
infracţiuni comisive.
Nu trebuie însă să confundăm comisiunea şi omisiunea, ca modalităţi de realizare în concret ale
elementului obiectiv, cu infracţiunile comisive şi infracţiunile omisive. De asemenea, nu trebuie să
confundăm comisiunea şi omisiunea, ca modalităţi de realizare în concret ale elementului obiectiv, cu fapta
descrisă în conţinutul normei de incriminare.
De regulă, faptele din acest grup sunt infracţiuni cu conţinuturi alternative. Prin urmare, săvârşirea
infracţiunilor contra familiei în oricare din modalităţile lor normative este suficientă pentru a consuma acea
faptă penală. In ipoteza în care o anumită infracţiune, din acest grup de incriminări, este comisă în două sau
mai multe modalităţi sub care se înfăţişează verbum regens, acest aspect nu va afecta unitatea infracţiunii, dar
va fi luat în seamă la individualizarea judiciară a pedepsei concrete ce va fi aplicată făptuitorului.
La unele incriminări legiuitorul a ataşat una sau mai multe cerinţe esenţiale care afectează elementul
material şi implicit însăşi existenţa infracţiunii respective.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol faţă de valoarea socială proteguită de legea penală şi
de relaţiile sociale care se nasc şi se dezvoltă în jurul acesteia.
Legătura de cauzalitate. Fiind infracţiuni de pericol, legătura de cauzalitate care trebuie să existe între
acţiunea sau inacţiunea incriminată şi urmarea imediată rezultă, de regulă, din materialitatea faptei (ex re).
Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care se comit aceste fapte penale este intenţia directă sau
indirecta.
În conţinutul acestor incriminări nu sunt prevăzute cerinţe esenţiale referitoare la mobil sau scop.
Forme. Modalităţi. Sancţiuni
Forme. Una din caracteristicile acestor fapte penale este că numai forma consumată este incriminată.
Deşi, de regulă, actele preparatorii şi tentativa sunt posibile, acestea nu sunt incriminate şi implicit pedepsite.
Toate infracţiunile contra familiei sunt incriminate numai în varianta tip sau simplă.
Consumarea acestor fapte penale are loc, de regulă, în momentul comiterii de către subiectul activ a
acţiunii sau inacţiunii incriminate.
Modalităţi. Fiecare faptă descrisă în norma de incriminare are una sau mai multe modalităţi
normative. Fiecărei modalităţi normative poate să-i corespundă o varietate de modalităţi faptice de care se va
ţine seama la individualizarea judiciară a pedepsei.
Sancţiuni. La infracţiunile mai uşoare s-a prevăzut pedeapsa închisorii între limite variate alternativ
cu amenda, iar la cele mai grave s-a prevăzut pedeapsa închisorii între limite ridicate şi interzicerea unor
drepturi (relele tratamente aplicate minorului).
La bigamie a fost introdusă o cauză specială de nepedepsire, iar la faptele mai puţin grave s-a prevăzut
posibilitatea înlăturării răspunderii penale prin împăcarea părţilor (abandonul de familie, nerespectarea
măsurilor privind încredinţarea minorilor).
Aspecte procesuale. La bigamie şi relele tratamente aplicate minorului acţiunea penală se pune în
mişcare din oficiu în timp ce la faptele de abandon de familie şi nerespectarea măsurilor privind încredinţarea
minorilor acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Plângerea prealabilă va fi adresată organului de cercetare penală sau procurorului în termen de 2 luni
din ziua în care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul.
Când persoana vătămată este un minor sau un incapabil, termenul de 2 luni curge de la data când
persoana îndreptăţită a reclama a ştiut cine este făptuitorul.
La toate faptele penale din acest capitol, urmărirea penală se efectuează de către organele de cercetare
penală sub supravegherea procurorului, iar competentă a judeca, în primă instanţă, aceste infracţiuni este
judecătoria.

101
Bigamia

1. Conţinut legal
Potrivit art. 303 Cod penal, constituie infracţiune "încheierea unei noi căsătorii de către o persoană
căsătorită".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este constituit din relaţiile sociale de convieţuire care se stabilesc în cadrul familiei şi
care se întemeiază pe caracterul monogam al căsătoriei. Obiectul material lipseşte.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este calificat, nu poate fi decât de o persoană căsătorită.
Participaţia penală este posibilă atât în forma coautoratului (ambele persoane sunt deja căsătorite), cât
şi sub forma complicităţii (persoana necăsătorită a cunoscut că cealaltă persoană este căsătorită sau delegatul
de stare civilă a cunoscut, în momentul încheierii căsătoriei, că una dintre părţi este căsătorită) sau a instigării.
Subiect pasiv este soţul persoanei care încheie o nouă căsătorie.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin acţiunea de încheiere a unei noi căsătorii de către o persoană
care este deja căsătorită. Această nouă căsătorie trebuie să fie valabil încheiată, adică de către delegatul de
stare civilă, în urma luării consimţământului viitorilor soţi, care semnează, împreună cu el actul pe care acesta
l-a întocmit în registrul de stare civilă.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale
stabilite între soţi şi care se întemeiază pe caracterul monogam al acestei relaţii.
Legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa, deşi posibilă, nu este pedepsită de lege.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul încheierii noii căsătorii.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea de bigamie se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Art. 303 alin.(2) Cod penal prevede că "persoana necăsătorită care se căsătoreşte cu o persoană, pe
care o ştie căsătorită" se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Art. 303 alin.(3) Cod penal introduce şi o clauză de nepedepsire dacă prima sau cea de a doua
căsătorie este declarată nulă pentru alt motiv decât bigamia.

Abandonul de familie

1. Conţinut legal
Potrivit art. 305 Cod penal, constituie infracţiune "săvârşirea de către persoana care are obligaţia
legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte:
a ) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale;
b ) neîndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiei de întreţinere prevăzută de lege;
c ) neplata cu rea-credinţă, timp de 2 luni, a pensiei de întreţinere stabilită pe cale
judecătorească".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile referitoare la familie, relaţii care implică îndeplinirea
obligaţiei legale de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la aceasta. Obiectul material nu există.
Subiecţii infracţiunii.

102
Subiectul activ este calificat, nu poate fi decât de persoana care are obligaţia legală de întreţinere faţă
de o altă persoană.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele, dar coautorul trebuie să aibă calitatea cerută de
lege autorului infracţiunii. Instigator sau complice poate fi orice persoană.
Subiect pasiv este persoana care avea drept la întreţinere.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se poate realiza în diferite acţiuni sau inacţiuni alternative, respectiv prin
părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, sau prin neîndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiei de întreţinere
prevăzută de lege ori neplata cu rea-credinţă, timp de 2 luni, a pensiei de întreţinere stabilită pe cale
judecătorească, în oricare din aceste modalităţi cel îndreptăţit la întreţinere este expus la suferinţe fizice sau
morale. Este suficient să existe şi numai posibilitatea producerii acestei consecinţe.
Părăsirea constă în abandonarea celui îndreptăţit la întreţinere.
Alungarea în izgonirea celui îndreptăţit la întreţinere.
În cazul lăsării fără ajutor, făptuitorul are o atitudine de pasivitate nu mai furnizează mijloacele
necesare de trai persoanei îndreptăţite la întreţinere.
În modalităţile prevăzute la art. 305 lit.b) şi lit.c) Cod penal ceea ce atrage atenţia este
„neîndeplinirea cu rea-credinţă" a obligaţiilor de întreţinere datorate.
Urmarea socialmente periculoasă constă în producerea unei stări de pericol pentru sănătatea fizică
sau psihică a persoanei faţă de care există obligaţia de întreţinere.
Legătura de cauzalitate trebuie, în aceste condiţii, să existe.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Infracţiunea de abandon de familie este susceptibilă de tentativă, când se realizează prin acţiune, dar
aceasta nu este nu este pedepsită.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul lăsării victimei fără ajutor, în oricare din modalităţile de
săvârşire a faptei, sau în ultima variantă la împlinirea termenului de 2 luni.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte în cazurile prevăzute de lit. a) şi b) cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu
amendă, iar în cazul prevăzut de lit. c) cu închisoare de la 1 la 3 ani sau cu amendă.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar împăcarea
părţilor înlătură răspunderea penală.
Potrivit art. 305 alin. (4) Cod penal dacă părţile nu s-au împăcat, însă în cursul judecăţii inculpatul îşi
îndeplineşte obligaţiile, instanţa, în cazul când stabileşte vinovăţia, pronunţă împotriva inculpatului o
condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute la art. 81 Cod penal.
Potrivit art. 305 alin.(5) Cod penal, revocarea suspendării condiţionate nu are loc decât în cazul când,
în termenul de încercare, condamnatul săvârşeşte din nou infracţiunea de abandon de familie în oricare dintre
formele acesteia.
În cazul săvârşirii infracţiunii prin neplata cu rea credinţă pensiei de întreţinere stabilită pe cale
judecătorească, timp de două luni, condiţia îndeplinirii obligaţiilor în cursul judecăţii este realizată dacă în
recurs inculpatul face dovada că a plătit pensia de întreţinere datorată, până la data pronunţării sentinţei de
condamnare.

Relele tratamente aplicate minorului

1. Conţinut legal
Potrivit art. 306 Cod penal, constituie infracţiune "punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau
tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice
persoană căreia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare".

103
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic este constituit din relaţiile sociale stabilite la nivelul familiei, relaţii care implică grija
faţă de dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a minorului.
Obiectul material este corpul minorului, dacă măsurile sau tratamentele aplicate îl privesc în mod
nemijlocit.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este calificat, nu poate fi decât unul dintre părinţi sau persoana căreia minorul i-a fost
încredinţat spre creştere şi educare. Nu poate fi subiect al infracţiunii părintelui decăzut din drepturile
părinteşti.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele, dar coautorul trebuie să aibă calitatea cerută de
lege autorului infracţiunii. Instigator sau complice poate fi orice persoană.
Subiect pasiv este minorul prejudiciat prin săvârşirea faptei.

3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin măsuri sau tratamente de orice fel, cu condiţia ca să pună în
primejdie gravă dezvoltarea minorului. Acestea pot consta în loviri sau violenţe, în neasigurarea hranei, a
îmbrăcămintei, a condiţiilor corespunzătoare de locuit etc.
Urmarea socialmente periculoasă constă tocmai în punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice,
intelectuale sau morale a minorului.
Legătura de cauzalitate trebuie să existe.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa, deşi posibilă, nu este sancţionată de lege.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul când dezvoltarea fizică intelectuală sau morală a
minorului este primejduită în mod grav prin măsurile luate sau tratamentele aplicate acestuia. Dacă măsurile
sau tratamentele se repetă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, infracţiunea prezintă forma continuată de
săvârşire şi se epuizează atunci când încetează măsurile luate sau tratamentele aplicate minorului.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului

1. Conţinut legal
Potrivit art. 307 alin.(1) Cod penal, constituie infracţiune "reţinerea de către un părinte a copilului
său minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit
legii". Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că infracţiunea poate consta şi în "fapta persoanei căreia i s-a
încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească, spre creştere şi educare, de a împiedica în mod repetat pe
oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţii stabilite de părţi sau de organul
competent".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este constituit din relaţiile stabilite în cadrul familiei cu privire la creşterea şi
educarea copiilor.
Obiectul material poate fi corpul minorului, dacă prin modul de săvârşire a faptei este
afectat.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este calificat, poate fi unul din părinţi sau persoana căreia i s-a încredinţat minorul,
prin hotărâre judecătorească, spre creştere şi educare.
Participaţia penală este posibilă în toate formele, dar coautorul trebuie să aibă calitatea cerută de lege.
104
Subiect pasiv este în primul rând minorul, dar poate fi considerat şi părintele care este în acest mod
împiedicat să-şi exercite drepturile părinteşti prevăzute de lege.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează fie prin acţiunea de reţinere a minorului de către un părinte, fie prin
aceea de împiedicare a oricăruia dintre părinţi de a avea legături cu minorul, oricare dintre aceste modalităţi
fiind săvârşite în mod repetat.
Reţinerea presupune ca minorul să fi fost încredinţat spre creştere şi educare unuia dintre părinţi sau
unei alte persoane. Acest minor, aflându-se temporar la celălalt părinte sau la unul dintre părinţi, ca urmare a
dreptului fiecărui părinte de a avea legături cu copilul său, nu este lăsat să se întoarcă la părintele sau persoana
căreia i-a fost încredinţat potrivit legii. Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca reţinerea minorului să se
facă fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul.
În cazul împiedicării oricăruia dintre părinţi de a avea legături cu minorul, este vorba de un minor care
a fost încredinţat altei persoane, prin hotărâre judecătorească, iar această persoană îl pune în situaţia de a nu
avea contacte personale cu părinţii săi.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru dezvoltarea şi
educarea minorului.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Infracţiunea, în oricare din modalităţile sale, se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă, însă legea nu o sancţionează.
Consumarea infracţiunii are loc, în cazul reţinerii, în momentul în care reţinerea este efectivă şi se
epuizează în momentul când încetează acţiunea de reţinere, iar în cazul împiedicării oricăruia dintre părinţi de
a avea legături cu minorul, infracţiunea se consumă în momentul în care acţiunea s-a săvârşit în mod repetat.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă. Acţiunea penală se pune în
mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

*
* *

În Capitolul al II -lea, din Titlul VIII al noului Cod penal, consacrat infracţiunilor contra familiei, au
fost incluse, în plus faţă de incriminările existente astăzi, incestul consimţit -care nu aduce atingere libertăţii
sexuale ci relaţiilor de familie - şi o incriminare nouă - împiedicarea accesului la învăţământul general
obligatoriu. Aceasta reprezintă o necesitate, în condiţiile creşterii alarmante a ratei abandonului şcolar de
către elevi de vârstă tot mai mică. Bineînţeles, textul nu vizează situaţiile în care acest abandon este
determinat de o situaţie materială precară, caz în care statul trebuie să intervină prin alte mijloace, ci situaţiile
în care părintele acţionează în mod abuziv, retrăgându-1 pe minor de la studii sau împiedicându-1 să le
urmeze, deşi ar fi avut toate condiţiile pentru aceasta.

CAPITOLUL II INFRACŢIUNI CONTRA


SĂNĂTĂŢII PUBLICE
Aspecte generale şi comune
În Capitolul II al titlului IX al Codului penal, partea specială, sunt prevăzute infracţiunile contra
sănătăţii publice. în grupul complex privind „Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea
socială", infracţiunile contra sănătăţii publice alcătuiesc un subgrup aparte, bine conturat. Explicaţia formării
din infracţiunile contra sănătăţii publice a unui subgrup aparte constă în aceea că ele au un obiect juridic
special propriu şi distinct de acela al celorlalte subgrupuri din titlul IX, anume relaţiile de convieţuire socială
care privesc sănătatea publică, considerată importantă valoare socială.
105
Nu sunt cuprinse în acest cadru infracţiunile care aduc atingere indirect sănătăţii publice.
Faptele care alcătuiesc cadrul infracţiunilor contra sănătăţii publice, potrivit Codului penal, sunt:
zădărnicirea combaterii bolilor (art. 308); contaminarea venerică şi transmiterea sindromului imunodeficitar
dobândit (art. 309); sustragerea de la tratament medical (art. 3091); răspândirea bolilor la animale sau plante
(art. 310); infectarea apei (art. 311); traficul de substanţe toxice (art. 312) şi falsificarea de alimente sau alte
produse (art. 313).
Sănătatea publică este o valoare socială deosebit de importantă pentru relaţiile de convieţuire socială
şi pentru toate relaţiile sociale în general.
Din punct de vedere uman, sănătatea publică înseamnă oameni cu o stare fizică şi psihică bună,
neafectate de boli. Din punct de vedere colectiv, sănătatea publică înseamnă, pe de o parte, totalitatea
condiţiilor şi măsurilor menite să asigure cât mai deplin sănătatea unui grup social organizat - comună, oraş
etc. -, iar pe de altă parte, starea pe care acel grup o are sub raportul sănătăţii sale. Din acest punct de vedere,
sănătatea publică este cu adevărat o valoare socială, o valoare colectivă, la care deci sunt interesaţi toţi
membrii colectivităţii. Tocmai de aceea, faptele care aduc atingere unei astfel de valori sociale sunt fapte
socialmente periculoase.
După alţi autori, sănătatea publică, în sensul legii penale, priveşte nu numai sănătatea oamenilor, dar
şi a animalelor şi plantelor. Prin aceasta, pe de o parte, se ocroteşte viaţa în toate formele ei, iar, pe de altă
parte, se previn consecinţele pe care îmbolnăvirea animalelor sau a plantelor le pot avea atât pentru sănătatea
oamenilor, cât şi pentru satisfacerea altor nevoi ale acestora, legate de folosirea animalelor şi plantelor.
Obiectul ocrotirii penale. Infracţiunile contra sănătăţii publice au ca obiect juridic generic relaţiile
de convieţuire socială, iar obiectul juridic special este constituit din relaţiile sociale a căror normală formare,
desfăşurare şi dezvoltare depind de apărarea sănătăţii publice ca valoare socială. Oricare din infracţiunile ce
fac parte din acest subgrup, aduce atingere relaţiilor de convieţuire socială care privesc sănătatea publică".
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ nemijlocit (autor) al acestor infracţiuni poate fi orice persoană
fizică ce îndeplineşte condiţiile generale pentru a răspunde penal.
Subiect activ al infracţiunilor din acest capitol poate să fie şi o persoană juridică, potrivit dispoziţiei
din art. 191 C.pen. Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice
care a contribuit, în orice mod, la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni contra sănătăţii publice.
Toate aceste infracţiuni sunt susceptibile de participaţie penală (coautorat, instigare, complicitate).
Contaminarea venerică şi transmiterea sindromului imunodeficitar obţinut - art. 309 C.pen. este însă o
infracţiune in persona propria. Prin urmare, la această infracţiune nu este posibil coautoratul.
Există şi părerea potrivit căreia infracţiunea prevăzută în art. 309 C.pen. nu este susceptibilă de
participaţie penală.
Subiectul pasiv principal la toate infracţiunile din acest grup este statul ca titular al valorii sociale
proteguite, respectiv sănătatea publică.
Subiect pasiv secundar poate fi orice persoană care ar suferi o vătămare în urma săvârşirii vreuneia
dintre aceste infracţiuni.
Latura obiectivă. Latura obiectivă a fiecăreia dintre infracţiuni este caracterizată, în normele de
incriminare ale acestui capitol, fie prin acţiuni, fie prin inacţiuni, de natură a crea un pericol pentru sănătatea
publică şi uneori de a produce chiar rezultate vătămătoare în legătură cu sănătatea publică.
Majoritatea incriminărilor din acest capitol sunt infracţiuni comisive, dar sunt şi unele omisive. Nu
trebuie însă să confundăm comisiunea şi omisiunea, ca modalităţi de realizare în concret ale elementului
obiectiv, cu infracţiunile comisive şi infracţiunile omisive. De asemenea, nu trebuie să confundăm comisiunea
şi omisiunea, ca modalităţi de realizare în concret ale elementului obiectiv, cu fapta descrisă în conţinutul
normei de incriminare.
Urmarea imediată. Unele fapte contra sănătăţii publice sunt infracţiuni de rezultat (ex.: împiedicarea
combaterii bolilor, contaminarea venerică, răspândirea bolilor la animale sau plante, punerea în consumul
public de carne sau produse de carne provenite din tăieri de animale sustrase controlului veterinar), iar altele
sunt infracţiuni de pericol (ex.: traficul de substanţe toxice, falsificarea de alimente sau alte produse -art. 313
alin. (1) şi (2) C.pen.).
Legătura de cauzalitate între acţiunea sau inacţiunea incriminată şi urmarea imediată trebuie să existe
întotdeauna şi rezultă ex re, în cazul infracţiunilor formale, iar în cazul infracţiunilor materiale, va trebui să fie
dovedită.
Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care pot fi comise infracţiunile contra sănătăţii publice
constă, de regulă, în intenţia directă sau indirectă; la unele intenţia este calificată prin scop, iar altele nu se
pot comite decât cu praeterintenţie (de ex.: falsificarea de alimente sau alte produse, în anumite ipoteze de
incriminare).
Faptele penale prevăzute în art. 308 şi 310 C.pen. se pot comite şi din culpă.
106
De regulă, mobilul determinant şi scopul urmărit de făptuitor nu interesează pentru existenţa laturii
subiective şi implicit a infracţiunilor din acest capitol, dar de acestea se va ţine seama la stabilirea gradului de
pericol social concret şi deci la individualizarea pedepsei.
Forme. Modalităţi. Sancţiuni
Forme. Faptele contra sănătăţii publice sunt, în marea lor majoritate, infracţiuni comisive cu execuţie
lentă şi intenţionate. Prin urmare, acestea au un iter criminis, fiind susceptibile astfel de acte preparatorii şi
tentativă.
Cele care sunt fapte de inacţiune, nu pot avea tentativă. La fel în cazul infracţiunilor
praeterintenţionate3'.
Actele preparatorii nu sunt incriminate şi implicit pedepsite, deşi sunt posibile la majoritatea
infracţiunilor din acest grup.
Tentativa este posibilă la majoritatea infracţiunilor din acest capitol, dar nu este pedepsită decât la
infracţiunile prevăzute în art. 312 C.pen. şi art. 313 alin. (1) şi (2) C.pen.
Infracţiunile contra sănătăţii publice se consumă în momentul realizării acţiunii sau inacţiunii
incriminate şi al producerii urmării imediate.
În concret, aceste infracţiuni comisive şi intenţionate se vor putea săvârşi şi în formă continuată,
situaţie în care vom avea şi un moment al epuizării care va interveni la data comiterii ultimei acţiuni
incriminate.
Modalităţi. Infracţiunile contra sănătăţii publice pot prezenta una sau mai multe modalităţi
normative cărora pot să le corespundă, în concret, variate şi multiple modalităţi faptice de care se va ţine
seama la individualizarea pedepsei.
La infracţiunile care nu au decât o singură modalitate normativă, aceasta corespunde cu varianta de
incriminare.
Majoritatea infracţiunilor din acest capitol, de regulă, sunt incriminate atât în formă simplă (de bază),
cât şi în variante calificate (atenuate sau agravate).
În toate cazurile când aceste infracţiuni au cauzat vătămări corporale sau moartea unei persoane, cu
excepţia falsificării de alimente sau alte produse, în anumite ipoteze de incriminare, se aplică regulile de la
concursul de infracţiuni.
Sancţiuni. Din punct de vedere al gravităţii, aceste infracţiuni se pedepsesc atât cu închisoarea în mod
singular, cât şi alternativ cu amenda.
Persoana juridică se sancţionează pentru infracţiunile prevăzute în acest capitol, după caz, conform
art. 711 C.pen., cu amenda de la 5.000 la 600.000 lei sau de la 10.000 la 900.000 lei.
Aspecte procesuale. Acţiunea penală pentru infracţiunile din acest grup se pune în mişcare din
oficiu.
Urmărirea penală şi judecarea acestor fapte penale se realizează potrivit regulilor procesuale
obişnuite.
Toate infracţiunile contra sănătăţii publice se judecă în primă instanţă de către judecătorie, cu excepţia
traficului de substanţe toxice care se judecă în primă instanţă de către tribunal.

Zădărnicirea combaterii bolilor

1. Conţinut legal
Potrivit art. 308 Cod penal, constituie infracţiune "nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea
sau combaterea bolilor molipsitoare, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la sănătatea publică care implică
prevenirea şi combaterea bolilor molipsitoare. Obiect material nu există.
Subiecţii infracţiunii. Subiect activ poate fi orice persoană. Participaţia penală este posibilă în toate
formele.
Subiect pasiv este persoana care s-a îmbolnăvit ca urmare a activităţii infracţionale
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.

107
Elementul material se realizează fie prin acţiune, fie prin inacţiune, dar nerespectarea măsurilor
privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor molipsitoare trebuie să aibă ca urmare răspândirea unei
asemenea boli.
Măsurile prevăzute de lege pot fi luate de organele de stat competente să emită acte normative, dar şi
de organele sanitare ori alte organe de specialitate, cu drept de dispoziţie, cărora le revine sarcina de a preveni
şi combate bolile molipsitoare.
Răspândirea unei boli molipsitoare reprezintă contaminarea, transmiterea bolii altor persoane. Dacă
fapta are ca urmare îmbolnăvirea efectivă sau moartea unei persoane, infracţiunea de zădărnicire a combaterii
bolilor intră în concurs, după caz, cu infracţiunea de vătămare corporală din culpă, sau cu infracţiunea de
ucidere din culpă.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol grav prin transmiterea unei
boli molipsitoare altei persoane.
Legătura de cauzalitate trebuie să existe.
Latura subiectivă.
Infracţiunea poate fi săvârşită atât cu intenţie, dar şi din culpă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa deşi posibilă nu este pedepsită de lege.
Consumarea infracţiunii se produce în momentul răspândirii bolii molipsitoare, ca rezultat al
inacţiunii sau acţiunii făptuitorului.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu
amendă.

Contaminarea venerică şi transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit

1. Conţinut legal
Potrivit art. 309 alin. (1)Cod penal, constituie infracţiune „transmiterea unei boli venerice prin
raport sexual, prin relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex sau prin acte de perversiune sexuală, de către
o persoană care ştie că suferă de o astfel de boală". Alin.(2) incriminează şi „transmiterea sindromului
imunodeficitar dobândit - SIDA - de către o persoană care ştie că suferă de această boală".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la sănătatea publică care necesită
apărarea sănătăţii persoanelor împotriva contaminării cu boli venerice ori cu sindromul imuno-deficitar
dobândit.
Obiectul material îl constituie corpul persoanei contaminate.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este calificat, nu poate fi decât persoana care suferă de o boală venerică sau de
sindromul imuno-deficitar dobândit şi care în deplină cunoştinţă procedează la transmiterea unei asemenea
boli..
Subiect pasiv poate fi orice persoană căreia i se transmite prin contact sexual o boală venerică sau
SIDA.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material presupune o acţiune fie de transmitere prin raport sexual, prin relaţii sexuale sau
prin acte de perversiune a unei boli venerice fie de transmitere a sindromului imuno-deficitar dobândit, de la o
persoană bolnavă, şi care ştie acest lucru, către o persoană care nu suferă de o asemenea afecţiune.
Dacă ambele persoane sunt bolnave, însă de boli diferite, pe care şi le transmit reciproc, fiecare dintre
aceste persoane realizează acţiunea incriminată şi va răspunde pentru fapta sa.
Modalităţile de transmitere a bolii venerice sunt prevăzute alternativ, ceea ce înseamnă că pentru
existenţa infracţiunii este suficient să aibă loc numai unul dintre aceste acte fireşti sau nefireşti de satisfacere a
instinctului sexual.
108
Dacă actul sexual prin care s-a transmis boala venerică constituie o infracţiune privitoare la viaţa
sexuală (viol, raport sexual cu o minoră etc.), se aplică regulile referitoare la concursul de infracţiuni.
Remarcăm faptul că în cazul transmiterii SIDA nu există limitări reglementate cu privire la modul de
contaminare a unei alte persoane, deci nu se rezumă la raport, relaţii sau perversiuni sexuale.
Urmarea socialmente periculoasă constă în îmbolnăvirea persoanei cu care făptuitorul a realizat actul
sexual.
Legătura de cauzalitate trebuie să existe. Dacă victima este contaminată cu o asemenea afecţiune în
alte condiţii decât cele prevăzute în mod expres în lege nu va exista infracţiune.

Latura subiectivă.
Contaminarea venerică se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă. Intenţia presupune cunoaşterea
de către făptuitor că suferă de o boală venerică. Dacă făptuitorul este în eroare cu privire la această
împrejurare, răspunderea sa penală este înlăturată.
În cazul transmiterii bolii de către o persoană victimă a unui viol, a infracţiunii de relaţii sexuale între
persoane de acelaşi sex sau a infracţiunii de acte de perversiune sexuală lipseşte elementul subiectiv al
infracţiunii şi răspunderea penală nu intervine.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa deşi posibilă nu este pedepsită. Dacă fapta constituie însă o infracţiune privitoare la viaţa
sexuală, făptuitorul răspunde pentru acea infracţiune.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se produce rezultatul cerut de lege, adică
transmiterea bolii venerice.
Dacă făptuitorul transmite boala de care suferă mai multor persoane cu care realizează acte sexuale,
există tot atâtea infracţiuni câte persoane au fost contaminate.
Infracţiunea este mai gravă, potrivit alin.(2), dacă are loc "transmiterea sindromului SIDA de către o
persoană care ştie că suferă de această boală", iar sancţiunea constă în închisoare de la 5 la 15 ani.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea de transmitere a unei boli venerice se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. În toate cazurile,
adică şi atunci când nu aplică făptuitorului o pedeapsă, instanţa de judecată va dispune şi măsura de siguranţă
a obligării la tratament medical (art. 309 alin. (3)).

Sustragerea de la tratament medical

1. Conţinut legal
Potrivit art. 3091 Cod penal, constituie infracţiune „sustragerea de la executarea măsurii de
siguranţă a obligării la tratament medical, în cazul infracţiunii de contaminare venerică".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special constă în relaţiile sociale referitoare la combaterea faptelor de contaminare
venerică, relaţii ce impun, printre altele, respectarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical. În
secundar, prin săvârşirea faptei sunt încălcate şi relaţiile sociale cu privire la activitatea de înfăptuire a
justiţiei.
Infracţiunea nu are obiect material.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ nu poate fi decât persoana faţă de care s-a luat măsura de siguranţă a obligării la
tratament medical ca urmare a săvârşirii infracţiunii de contaminare venerică.
Participaţia penală este posibilă sub forma instigării şi a complicităţii. Coautoratul nu este posibil
deoarece obligaţia încălcată are caracter personal.
Subiect pasiv este statul, ca titular al valorii sociale ocrotite reprezentate de sănătatea publică.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.

109
Elementul material se realizează prin sustragerea de la executarea măsurii de siguranţă, faptă care se
poate comite fie prin comisiune (de exemplu, părăsirea unităţii sanitare), fie prin omisiune (neprezentarea la
tratament medical).
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol, determinată de posibilitatea
transmiterii bolii venerice şi altor persoane.
Legătura de cauzalitate trebuie să existe.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se comite cu intenţie directă, indiferent de modalitatea de săvârşire a faptei.
4. Forme şi modalităţi.
Atunci când este posibilă, tentativa nu este pedepsită. Consumarea are loc în momentul în care
sustragerea este efectivă.

5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.

Răspândirea bolilor la animale sau la plante

1. Conţinut legal
Potrivit art. 310 Cod penal, constituie infracţiune „nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea
sau combaterea bolilor molipsitoare la animale sau plante ori a dăunătorilor, dacă a avut ca urmare
răspândirea unei asemenea boli ori a dăunătorilor, sau alte urmări grave".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special relaţiile sociale referitoare la sănătatea publică care implică prevenirea şi
combaterea bolilor molipsitoare la animale sau plante, precum şi a dăunătorilor.
Obiect material sunt animalele sau plantele contaminate sau distruse prin răspândirea bolilor sau a
dăunătorilor.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Dacă făptuitorul avea ca obligaţie de serviciu respectarea măsurilor de prevenţie sau combatere a
bolilor molipsitoare sau dăunătorilor, infracţiunea intră în concurs cu o infracţiune de serviciu (după caz, cu
abuzul sau neglijenţa în serviciu).
Participaţia penală este posibilă în toate formele sale.
Subiect pasiv este orice persoană fizică sau juridică ale cărei interese au fost prejudiciate prin
săvârşirea faptei incriminate.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se poate realiza fie printr-o acţiune, când făptuitorul ia măsuri contrare sau
inadecvate scopului de a preveni sau combate bolile molipsitoare sau dăunătorii, fie printr-o inacţiune, când
nu întreprinde luarea măsurilor ce se impun pentru aceasta, oricare dintre modalităţi determinând apariţia
urmărilor prevăzute în lege.
Urmarea socialmente periculoasă constă în răspândirea unei asemenea boli ori a dăunătorilor la
animale sau plante, ori atragerea altor urmări grave.
Legătura de cauzalitate trebuie să existe.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte fie cu intenţie, fie din culpă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa, este posibilă numai atunci când fapta se realizează prin acţiune, dar nu este pedepsită.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul producerii uneia dintre urmările prevăzute în
text.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă.
110
Infectarea apei

1. Conţinut legal
Potrivit art. 311 Cod penal, constituie infracţiune "infectarea prin orice mijloace a surselor sau
reţelelor de apă, dacă este dăunătoare sănătăţii oamenilor, animalelor sau plantelor".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la sănătatea publică sub aspectul
asigurării igienei şi purităţii surselor sau reţelelor de apă, a ocrotirii calităţii acestora.
Obiect material este apa, indiferent de sursa la care se află, în izvoare, lacuri, rezervoare de diferite
tipuri sau conducte, uzine de filtrare a apei etc
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material presupune o acţiune de infectare a unei surse sau reţele de apă, indiferent prin ce
mijloace se realizează aceasta, condiţia esenţială fiind caracterul nociv, capacitatea de a determina în acest
mod moartea sau îmbolnăvirea oamenilor sau animalelor ori distrugerea plantelor.
A infecta o sursă sau reţea de apă înseamnă a introduce în acestea substanţe sau agenţi patogeni,
vătămători sănătăţii oamenilor, animalelor sau plantelor.
Urmarea socialmente periculoasă constă în starea de pericol creată pentru sănătatea oamenilor,
animalelor sau plantelor nefiind necesară producerea în mod efectiv a unei asemenea urmări. Dacă se produce
şi moartea sau îmbolnăvirea unei persoane sau a unui animal ori distrugerea unor plante, în raport cu acest
rezultat se realizează şi conţinutul altei infracţiuni.
Legătura de cauzalitate trebuie să existe.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa, deşi posibilă, nu este pedepsită de lege.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul introducerii în acea sursă sau reţea a substanţelor sau
factorilor care fac apa dăunătoare sănătăţii oamenilor, animalelor sau plantelor. Nu este necesar - sub aspectul
existenţei infracţiunii în formă consumată - ca apa să fie folosită şi, cu atât mai puţin, ca în caz de folosire, să
producă în mod efectiv vreo îmbolnăvire. Infectarea apei, fiind o infracţiune de pericol, este suficient, ca prin
săvârşirea faptei să se creeze o stare de pericol pentru sănătatea publică.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

Traficul de substanţe toxice

1. Conţinut legal
Potrivit art. 312 alin.(1) Cod penal, constituie infracţiune "producerea, deţinerea sau orice
operaţiune privind circulaţia produselor ori substanţelor stupefiante sau toxice, cultivarea în scop de
prelucrare a plantelor care conţin astfel de substanţe ori experimentarea produselor sau substanţelor toxice,
toate acestea fără drept". Alin.(3) al art.312 Cod penal incriminează în acelaşi mod şi „prescrierea de către
medic, fără a fi necesar, a produselor sau substanţelor stupefiante", dar şi „organizarea sau îngăduirea
consumului de asemenea produse ori substanţe în locuri anumite".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.

111
Obiectul juridic special este constituit din relaţiile sociale referitoare la sănătatea publică, relaţii care
implică respectarea regimului special al produselor sau substanţelor stupefiante ori toxice.
Obiectul material este format din produsele ori substanţele stupefiante sau toxice.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi săvârşit de orice persoană, cu excepţia cazului în care, în forma agravată din
alin.(3), se realizează prin prescrierea, fără a fi necesar, a produselor sau substanţelor stupefiante, când subiect
al infracţiunii nu poate fi decât un medic.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
Subiect pasiv este persoana care suportă consecinţele consumului substanţelor incriminate.

3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se poate realiza prin una dintre următoarele acţiuni, săvârşite fără drept:
producerea, deţinerea sau orice operaţiune privind circulaţia produselor ori substanţelor stupefiante sau
toxice, cultivarea, în scop de prelucrare, a plantelor care conţin astfel de substanţe ori experimentarea
produselor sau substanţelor toxice.
Producerea de produse sau substanţe stupefiante ori toxice se poate săvârşi, după caz, prin fabricarea,
extracţia, prepararea, condiţionarea unor astfel de produse sau substanţe, iar deţinerea de produse sau
substanţe stupefiante ori toxice constă în păstrarea unor asemenea produse sau substanţe.
Operaţiile privind circulaţia produselor sau substanţelor stupefiante ori toxice constau în orice acte
legate de circulaţia unor astfel de produse sau substanţe (oferirea spre vânzare, punerea în vânzare, vânzarea,
cumpărarea, distribuirea, transportul etc.).
Cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conţin substanţe stupefiante sau toxice constă în
complexul de activităţi care privesc însămânţarea, întreţinerea şi recoltarea unor astfel de plante.
Prin experimentarea produselor sau substanţelor toxice se înţelege efectuarea oricăror experienţe,
încercări sau verificări a unor astfel de produse sau substanţe. Spre deosebire de modalităţile anterioare, în
această modalitate de săvârşire a infracţiunii, acţiunea incriminată priveşte numai produse sau substanţe
toxice, nu şi produse sau substanţe stupefiante.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru sănătatea
publică.
Legătura de cauzalitate trebuie să existe.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu vinovăţie sub forma intenţiei.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă şi este pedepsită de lege.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul când executarea oricăreia dintre acţiunile prevăzute de
text este dusă până la capăt, producându-se urmarea periculoasă a faptei, adică starea de pericol pentru
sănătatea publică.
În anumite modalităţi de săvârşire (deţinere, cultivare), traficul de stupefiante are caracterul unei
infracţiuni continue existând, în consecinţă, şi un moment al epuizării.
Art. 312 alin.(3) Cod penal reglementează ca modalităţi de săvârşire a infracţiunii în prima parte
„prescrierea de către medic, fără a fi necesar, a produselor sau substanţelor stupefiante", precum şi
organizarea sau îngăduirea consumului de asemenea produse ori substanţe în locuri anumite, în partea a doua.
Rezultă de aici, pe de o parte, că atunci când starea sănătăţii persoanei impune administrarea unor astfel de
produse sau substanţe, fapta nu constituie infracţiune şi pe de altă parte că Legiuitorul a apreciat că simplul
fapt de a organiza sau permite folosirea unui loc pentru consumul de stupefiante este suficient de periculos şi
trebuie să constituie, din această cauză, infracţiune.
Art. 312 alin.(2) Cod penal prevede o variantă agravată, dacă fapta prevăzută în alin.(1) a fost
săvârşită organizat. Legiuitorul are în vedere crima organizată, filierele traficanţilor de stupefiante.
5. Sancţiuni.

112
Traficul de stupefiante săvârşit în forma tip prevăzută la alin.(1) se pedepseşte cu închisoare de la 3 la
15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Când infracţiunea se comite în varianta prescrierii abuzive a produselor sau substanţelor stupefiante
de către medic aceasta se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani, iar când se realizează sub forma organizării
sau îngăduirii consumului unor asemenea produse, cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Pedeapsa pentru varianta agravată este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi
interzicerea unor drepturi.

Falsificarea de alimente sau alte produse

1. Conţinut legal
Potrivit art. 313 Cod penal, legiuitorul a incriminat o serie de fapte care, datorită consecinţelor pe care
le pot atrage, prezintă un mare pericol pentru sănătatea publică. Astfel, alin.(1) stipulează că infracţiunea
poate consta în "prepararea de alimente ori băuturi falsificate, alterate sau interzise consumului,
vătămătoare sănătăţii, expunerea spre vânzare sau vânzarea unor astfel de alimente sau băuturi cunoscând
că sunt falsificate sau alterate ori interzise consumului".
Alin.(2) din acelaşi text prevede că infracţiunea poate fi săvârşită şi prin "falsificarea sau substituirea
altor mărfuri sau produse, dacă prin falsificare sau substituire acestea au devenit vătămătoare sănătăţii".
Potrivit alin.(3) din text constituie infracţiune şi "punerea în consum public de carne sau produse din
carne, provenite din tăieri de animale sustrase controlului veterinar, dacă a avut ca urmare îmbolnăvirea
unei persoane sau dacă a avut ca urmare moartea".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la sănătatea publică, relaţii care
implică asigurarea condiţiilor de igienă a alimentelor, băuturilor, precum şi a celorlalte produse, destinate
consumului public.
Obiectul material este diferit în funcţie de modalitatea de săvârşire a infracţiunii (alimente sau
băuturi, mărfuri sau alte produse, carne sau produse din carne).
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă în toate formele sale.
Subiect pasiv este persoana a cărei sănătate este pusă în pericol ca urmare a consumării produselor
falsificate.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se poate realiza în mod diferit în cele trei variante, după cum urmează:
În cazul stipulat la alin.(1), prin una din următoarele acţiuni alternative: prepararea de alimente ori
băuturi falsificate, alterate sau interzise consumului, vătămătoare sănătăţii, expunerea spre vânzare sau
vânzarea unor astfel de alimente sau băuturi.
Pentru existenţa infracţiunii nu este necesar ca îmbolnăvirea să se fi produs, dar trebuie ca produsele
enumerate să aibă aptitudinea de a o produce.
Alimente sau băuturi falsificate înseamnă alimente sau băuturile cărora li s-a modificat compoziţia, în
aşa fel încât, deşi par identice cu cele adevărate, în realitatea au un conţinut diferit.
Alimentele sau băuturile alterate sunt acele alimente sau băuturi care, datorită vechimii sau condiţiilor
de păstrare, au suferit un proces de putrefacţie sau fermentaţie care le-a modificat conţinutul.
Prin alimente sau băuturi interzise consumului se înţeleg acele alimente sau băuturi cu privire la care
s-a stabilit această interdicţie, fie prin acte normative, fie prin măsuri luate de organele sanitare competente.

113
Fapta prevăzută de alin.(2) prezintă şi ea modalităţi alternative de realizare a elementului material,
respectiv: poate consta fie în acţiunea de falsificare a altor mărfuri sau produse, fie în substituirea unor mărfuri
sau produse, în ambele cazuri, dacă mărfurile sau produsele au devenit vătămătoare sănătăţii.
Falsificarea unor mărfuri sau produse reprezintă denaturarea sau contrafacerea unor mărfuri sau
produse, iar prin substituirea unor mărfuri sau produse se înţelege înlocuirea unor mărfuri sau produse de o
calitate superioară cu altele de aceeaşi natură, dar de o calitate inferioară.
Alin. (3) reglementează altă variantă: punerea în consumul public de carne sau preparate din carne,
provenite din tăieri de animale sustrase controlului veterinar, acţiune care are ca rezultat îmbolnăvirea unei
persoane.
Remarcăm că există punere în consum public atât în situaţia în care carnea sau produsele de carne sunt
introduse în circuitul autorizat (magazine, restaurante etc.) cât şi în situaţia în care acestea sunt desfăcute
clandestin.
Urmarea socialmente periculoasă constă în punerea în pericol a sănătăţii persoanei şi, în cazuri mai
grave, îmbolnăvirea sau moartea unei persoane.
Legătură de cauzalitate trebuie să existe.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se comite cu intenţie. Săvârşirea din culpă a oricăreia dintre aceste fapte nu constituie
infracţiune.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa nu se sancţionează.
În cazurile prevăzute de art. 313 alin. (1) şi (2) Cod penal infracţiunea fiind de pericol, consumarea
are loc în momentul când acţiunea este dusă până la capăt şi se produce starea de pericol pentru sănătatea
publică. În cazul prevăzut de alin. (3) legea cere un anumit rezultat, îmbolnăvirea sau moartea unei persoane,
şi infracţiunea se consumă în momentul producerii lui.
Art. 313 alin. (4) Cod penal introduce ca primă variantă agravată producerea uneia sau mai multor
persoane, pentru faptele prevăzute în alin.(1) şi (2), de vătămări care necesită îngrijiri medicale fie de cel mult
20 zile, fie, în a doua ipoteză, de cel mult 60 zile.
Art. 313 alin. (5) Cod penal reglementează o a doua variantă agravată, mai severă, când pentru
aceleaşi fapte consecinţele ajung la producerea uneia sau mai multor persoane de vătămări care necesită
pentru vindecare fie mai mult de 60 de zile de îngrijiri medicale sau vreuna din consecinţele prevăzute în
art.182 alin.(1), fie, în a doua ipoteză, moartea victimei.
5. Sancţiuni.
Falsificarea de alimente sau alte produse se pedepseşte, în cazurile prevăzute de alin. (1) şi (2), cu
închisoare de la 3 la 10 ani, iar în cazul prevăzut de alin. (3) cu închisoare de la 3 la 10 ani dacă a avut ca
urmare îmbolnăvirea unei persoane sau 7 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă a avut ca urmare moartea
unei persoane.
Săvârşirea infracţiunii în varianta agravată prevăzută de alin.(4) se pedepseşte cu închisoare de la 4 la
12 ani şi interzicerea unor drepturi, pentru prima ipoteză, sau de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi,
pentru a doua ipoteză.
Săvârşirea infracţiunii în varianta agravată prevăzută de alin.(5) se pedepseşte cu închisoare de la 5 la
15 ani şi interzicerea unor drepturi, pentru prima ipoteză, sau de la 7 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi,
pentru a doua ipoteză.

*
* *

În capitolul al V-lea din Titlul VII al noului Cod penal (Legea nr. 286/2009, publicată în M.Of.
nr.510/24.07.2009), intitulat „Infracţiuni contra sănătăţii publice" s-a considerat că acest grup de
infracţiuni, care în Codul penal în vigoare face parte din Titlul IX „Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii
privind convieţuirea socială", să fie aduse în categoria infracţiunilor care vizează siguranţa publică, cu
păstrarea, în principal, a conţinutului acestora însă cu unele modificări.

114
O primă modificare se referă la fapta de contaminare venerică şi transmiterea sindromului
imunodeficitar dobândit. Dacă această faptă în Codul penal în vigoare este incriminată în acelaşi articol, în
proiect, se incriminează contaminarea venerică distinct de transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit.
Această soluţie este cerută atât în doctrina penală cât şi de practica judiciară pentru că trebuie făcută distincţia
între transmiterea, prin orice mijloace, a sindromului imunodeficitar dobândit - SIDA - de către o persoană
care ştie că suferă de această boală, de transmiterea acestui sindrom, prin orice mijloace, de o altă persoană
decât cea care suferă de această boală. Această din urmă împrejurare este mult mai gravă decât prima prin
prisma pericolului social evident mai ridicat.
De asemenea, s-a instituit o variantă agravată a faptei de transmitere a sindromului imunodeficitar
dobândit în oricare din modalităţile normative, dacă s-a produs moartea victimei.
A doua modificare se referă la introducerea, ca o variantă agravată la infracţiunea de falsificare sau
substituire de alimente ori alte produse, â faptei de preparare, oferire sau expunere spre vânzare de
medicamente falsificate sau substituite care sunt vătămătoare sănătăţii ori şi-au pierdut în tot sau în parte
eficienţa terapeutică. Această incriminare este justificată de realitatea socială care a scos în evidenţă, mai ales,
oferirea sau expunerea spre vânzarea de medicamente vătămătoare sănătăţii.
A treia modificare are în vedere incriminarea distinctă a faptei de comercializare de produse alterate,
respectiv alimente, băuturi, carne sau produse din carne, medicamente, cunoscând că sunt alterate şi
vătămătoare sănătăţii.
De precizat că, în ipoteza în care, prin falsificarea de alimente sau produse ori comercializarea de
produse alterate, s-au produs vătămări ori aceste fapte au avut ca urmare moartea unei persoane, s-a adoptat
soluţia concursului de infracţiuni şi nu a unor infracţiuni complexe praeterintenţionate.

CAPITOLUL III
INFRACŢIUNI PRIVITOARE LA ASISTENTA CELOR ÎN
PRIMEJDIE
Aspecte generale şi comune
Cadrul şi sistematizarea infracţiunilor. Infracţiunile privitoare la asistenţa celor în primejdie
alcătuiesc, după cum s-a mai spus, un subgrup aparte, iar dispoziţiile incriminatoare respective sunt aşezate
într-un capitol separat (capitolul III) al titlului IX privitor la infracţiunile ce aduc atingere unor relaţii privind
convieţuirea socială, în cadrul acestui subgrup s-au înscris acele fapte privitoare la asistenţa celor în primejdie,
care prezintă un pericol social de natură să justifice aplicarea de sancţiuni penale. Nu s-au înscris în cadrul
acestor infracţiuni fapte care, deşi contrarii îndatoririi de asistenţă, prezintă un grad redus de pericol social sau
care sunt absorbite în cadrul altor infracţiuni.
Faptele care formează acest cadru al infracţiunilor privitoare la asistenţa celor în primejdie prevăzute
în Codul penal sunt: a) punerea în primejdie a unei persoane în neputinţă de a se îngriji (art. 314 C.pen.); b)
lăsarea fără ajutor (art. 315 C. pen.); c) lăsarea fără ajutor prin omisiunea de înştiinţare (art. 316 C.pen.).
Datorită numărului lor restrâns, aceste infracţiuni nu pot forma obiectul unei sistematizări speciale
care implică un număr mai mare de fapte.
Obiectul ocrotirii penale. În grupul „infracţiunilor care aduc atingere unor relaţii privind
convieţuirea socială", un loc important îl ocupă subgrupul infracţiunilor care privesc asistenţa celor în
primejdie, înscris în Capitolul III din Titlul IX al Părţii speciale. Acest subgrup de infracţiuni, ca şi celelalte
subgrupuri din Titlul IX, priveşte un fascicul special în cadrul relaţiilor de convieţuire socială, relaţii
referitoare la asistenţa celor aflaţi în primejdie. Apărarea acestor relaţii îşi găseşte o deosebită justificare în
dreptul penal al societăţii noastre. în această societate, se cultivă spiritul de solidaritate între oameni, spiritul
de întrajutorare şi ajutorare. Aşa fiind, relaţiile de convieţuire socială privitoare la asistenţa celor în primejdie
trebuie să fie expresia celei mai desăvârşite solidarităţi între membrii colectivităţii şi să fie riguros apărate.
Infracţiunile privitoare la asistenţa celor în primejdie au ca obiect juridic special relaţiile de
convieţuire socială care privesc asistenţa celor în primejdie. Dezvoltarea acestor relaţii asigură realizarea
promptă şi eficace a asistenţei persoanelor aflate în primejdie.
Infracţiunile care privesc asistenţa celor în primejdie constituie încălcări ale obligaţiei de asistenţă în
sfera acestor relaţii şi pun în pericol însăşi convieţuirea socială.
Asistenţa celor în primejdie poate fi apărată şi pe cale extrapenală, pe cale morală, constând în
încurajarea şi aprobarea faptelor de asistenţă a celor în primejdie şi în dezaprobarea şi condamnarea morală a

115
celor ce încalcă regulile de asistenţă a celor în primejdie. Când este vorba de fapte grave, cu caracter penal,
apărarea morală nu mai este suficientă şi trebuie să se recurgă la cea penală.
Infracţiunile din acest capitol sunt lipsite de obiect material.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ nemijlocit (autorul) infracţiunilor examinate nu este
circumstanţiat de text, cu excepţia infracţiunii prevăzută în art. 314 C.pen., la care subiectul activ este calificat
şi anume, persoana care are sub pază sau îngrijire altă persoană.
Subiect activ al infracţiunilor din acest capitol poate să fie şi o persoană juridică, potrivit dispoziţiei
din art. 191 C.pen. Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice
care a contribuit, în orice mod, la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni privitoare la asistenţa celor aflaţi în
primejdie.
Toate aceste infracţiuni sunt susceptibile de participaţie penală (coautorat, instigare, complicitate).
Subiectul pasiv, la toate cele trei infracţiuni, este circumstanţiat de texte, acesta fiind persoana aflată
în primejdie, în neputinţă de a se ajuta (copil, persoană abandonată sau pierdută) şi care are nevoie de asistenţa
altei persoane.
Toate faptele penale analizate în continuare au o situaţie premisă comună, care constă în preexistenta
unei persoane aflată în primejdie şi care necesită ajutor2'.
Latura obiectivă. De regulă, elementul material se exprimă prin inacţiuni. în excepţie, există două
modalităţi normative ale infracţiunii prevăzută în art. 314 C.pen., la care elementul material constă în acţiuni
(părăsire, alungare).
Nu trebuie însă să confundăm comisiunea şi omisiunea, ca modalităţi de realizare în concret ale
elementului obiectiv, cu infracţiunile comisive şi infracţiunile omisive. De asemenea, nu trebuie să
confundăm comisiunea şi omisiunea, ca modalităţi de realizare în concret ale elementului obiectiv, cu fapta
descrisă în conţinutul normei de incriminare.
Urmarea imediată la toate infracţiunile este identică şi ea rezidă în punerea în primejdie a vieţii,
integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei.
Raportul de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe şi rezultă, în
principiu, ex re.
Latura subiectivă. Infracţiunile de acţiune se săvârşesc cu intenţie, fie directă, fie indirectă, iar cele
de inacţiune se săvârşesc cu intenţie şi din culpă (art. 19 alin. ultim C.pen.).
Mobilul determinant şi scopul urmărit de făptuitor nu interesează pentru existenţa laturii subiective şi implicit
a infracţiunilor din acest capitol, dar de acestea se va ţine seama la stabilirea gradului de pericol social concret
şi deci la individualizarea pedepsei.
Forme. Modalităţi. Sancţiuni
Forme. Tentativa, la unele modalităţi, este posibilă, dar nu este sancţionată de lege.
Pentru toate infracţiunile este prevăzută doar forma consumată.
Modalităţi. Infracţiunile privitoare la asistenţa celor aflaţi în primejdie pot prezenta una sau mai
multe modalităţi normative cărora pot să le corespundă, în concret, variate şi multiple modalităţi faptice de
care se va ţine seama la individualizarea pedepsei.
La infracţiunile care nu au decât o singură modalitate normativă, aceasta corespunde cu varianta de
incriminare.
Sancţiuni. Infracţiunile privitoare la asistenţa celor aflaţi în primejdie sunt sancţionate cu pedeapsa
închisorii alternativ cu amenda.
Persoana juridică se sancţionează pentru infracţiunile prevăzute în acest capitol, conform art. 711
C.pen., cu amenda de la 5.000 la 600.000 lei.
La infracţiunea prevăzută în art. 314 C.pen. este reglementată, în alin. (2), o cauză de nepedepsire.
Aspecte procesuale. Acţiunea penală pentru infracţiunile din acest grup se pune în mişcare din
oficiu.
Urmărirea penală şi judecarea acestor fapte penale se realizează potrivit regulilor procesuale
obişnuite.
Toate infracţiunile privitoare la asistenţa celor aflaţi în primejdie se judecă, în primă instanţă, de către
judecătorie.

Punerea în primejdie a unei persoane în neputinţă de a se îngriji

1. Conţinut legal

116
Potrivit art. 314 Cod penal, constituie infracţiune "părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, în
orice mod, a unui copil sau a unei persoane care nu are putinţa de a se îngriji, de către acela care o are sub
pază sau îngrijire, punându-i în pericol iminent viaţa, sănătatea sau integritatea corporală".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile de convieţuire socială referitoare la asistenţa celor
aflaţi în neputinţă de a se îngriji în condiţiile în care astfel ar putea apare o stare de pericol pentru aceştia.
Obiect material este reprezentat de persoana celui care necesită asistenţă şi ajutor.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este calificat, nu poate fi decât părinţii sau de cei care au sub pază, îngrijire, creştere
sau educare, un minor sau o persoană în neputinţă de a se îngriji (ex. tutori, paznici, infirmier etc.). Nu poate fi
subiect al acestei infracţiuni, părintele decăzut din drepturile părinteşti sau pus sub interdicţie în caz de divorţ,
subiect al infracţiunii putând fi însă, părintele căruia i s-a încredinţat minorul.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale şi poate fi săvârşită de orice persoană dar
coautorii trebuie să aibă calitatea cerută de lege.
Subiect pasiv este persoana aflată în neputinţă de a se îngriji.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează printr-o acţiune (părăsire, alungare) sau inacţiune (lăsare fără ajutor)
de punere în primejdie a unei persoane în neputinţă de a se îngriji astfel fiind creat un pericol iminent pentru
viaţa, sănătatea ori integritatea corporală a acesteia.
Dacă fapta are ca urmare o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, infracţiunea de punere în
primejdie a unei persoane în neputinţă de a se îngriji intră în concurs cu infracţiunea de vătămare corporală.
Urmarea socialmente periculoasă constă în punerea în pericol iminent a vieţii, integrităţii corporale
sau sănătăţii persoanei.
Legătura de cauzalitate trebuie să existe.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu vinovăţie sub forma intenţiei directe sau indirecte.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă dar nu se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul când, prin săvârşirea acţiunii sau inacţiunii, a fost pusă
efectiv în primejdie viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a persoanei.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani.
Art. 314 alin. (2) Cod penal prevede că este apărată de pedeapsă persoana care, după săvârşirea faptei,
îşi reia de bună voie îndatoririle.

Lăsarea fără ajutor

1. Conţinut legal
Potrivit art. 315 Cod penal, constituie infracţiune "omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a
înştiinţa autoritatea, de către cel care a găsit o persoană a cărei viaţă, sănătate sau integritate corporală este
în primejdie şi care este în neputinţă de a se salva".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este constituit din relaţiile de convieţuire socială referitoare la asistenţa celor
aflaţi în primejdie şi în neputinţa de a se salva.
Obiectul material este corpul persoanei aflată în primejdie.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă numai sub forma instigării sau a complicităţii morale , fiecare
comitent fiind autor independent al infracţiunii.
117
Subiect pasiv este persoana aflată în pericol şi în neputinţă de a se salva.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se poate realiza prin săvârşirea alternativă a uneia dintre următoarele inacţiuni: fie
a omisiunii de a da ajutorul necesar, fie a celei de a înştiinţa autoritatea.
Omisiunea de a da ajutorul necesar constă în neefectuarea oricăreia dintre acţiunile reclamate de
necesitatea înlăturării primejdiei în care se găseşte persoana (de exemplu, nescoaterea din apă a celui aflat în
primejdie de a se îneca). Ea presupune, pe de o parte posibilitatea făptuitorului de a da acest ajutor, iar pe de
altă parte, inexistenţa unui risc, adică a unei temeri întemeiate de pericol pentru persoana sa sau pentru o altă
persoană. Riscul producerii unui pericol pentru sine sau pentru o terţă persoană, dacă legea nu obligă prin
natura meseriei la aceasta, exonerează făptuitorul de răspundere penală, cu condiţia ca acesta să fi
încunoştiinţat autorităţile despre starea de pericol în care se află victima.
Omisiunea de a înştiinţa autoritatea, cea de-a doua modalitate de săvârşire a infracţiunii, constă în
neaducerea de îndată la cunoştinţa autorităţii că persoana găsită se află în primejdie. Autoritatea care trebuie
înştiinţată poate fi una dintre autorităţile care poate acorda ajutorul necesar salvării persoanei (de exemplu o
instituţie medico-sanitară) sau care poate, lua măsuri pentru acordarea acestui ajutor (de exemplu organele de
poliţie).
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol suplimentar pentru persoana
aflată deja în primejdie.
Legătura de cauzalitate trebuie să existe.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte atât cu intenţie cât şi din culpă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa nu este posibilă, deoarece este o infracţiune omisivă.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care făptuitorul, deşi avea posibilitatea de a-şi
îndeplini îndatorirea, nu şi-o îndeplineşte.
5. Sancţiuni.
5

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

Lăsarea fără ajutor prin omisiunea de înştiinţare

1. Conţinut legal
Potrivit art. 316 Cod penal, constituie infracţiune "neînştiinţarea autorităţii de către cel ce găseşte o
persoană abandonată sau pierdută, care are nevoie de ajutor, fiindu-i pusă în pericol viaţa, sănătatea ori
integritatea corporală".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile de convieţuire socială referitoare la asistenţa
persoanelor abandonate sau pierdute, care au nevoie de ajutor, fiindu-le pusă în primejdie viaţa, integritatea
corporală sau sănătatea.
Obiect material este corpul persoanei abandonate sau pierdute şi aflată în primejdie
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă numai sub forma instigării sau a complicităţii morale. Subiect pasiv
este persoana abandonată sau pierdută şi aflată în pericol.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează printr-o inacţiune, respectiv prin neînştiinţarea autorităţii cu privire
la existenţa unei persoane abandonate sau pierdute pe care făptuitorul a găsit-o şi care are nevoie de ajutor,
fiindu-i pusă în primejdie viaţa, integritatea corporală sau sănătatea.

118
Se consideră a fi „abandonată" persoana părăsită, alungată sau lăsată fără ajutor de către cel care are
obligaţia legală de a o păzi sau îngriji.
Persoană „pierdută" este cea care, în mod întâmplător, a ieşit de sub supravegherea sau îngrijirea celui
la care se află şi care este în neputinţă de a se întoarce la locul de unde a plecat.
Urmarea socialmente periculoasă constă în sporirea pericolului în care se găseşte victima prin
pasivitatea sau reaua-credinţă a făptuitorului.
Legătura de cauzalitate trebuie să existe.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte atât cu intenţie cât şi din culpă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa nu este posibilă, deoarece este o infracţiune omisivă.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care făptuitorul, deşi avea posibilitatea de a-şi
îndeplini îndatorirea, nu şi-o îndeplineşte.
5. Sancţiuni.
Lăsarea fără ajutor prin omisiunea de înştiinţare se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau
cu amendă.

CAPITOLUL IV
ALTE INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR RELAŢII PRIVIND
CONVIEŢUIREA SOCIALĂ
Aspecte generale şi comune
Aşa după cum arată însăşi denumirea Capitolului IV din Titlul IX al Părţii speciale a Codului penal,
această subdiviziune cuprinde, dintre infracţiunile care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială,
pe acelea care nu sunt cuprinse în Capitolele I - III din acelaşi titlu, adică pe acelea care nu fac parte dintre
infracţiunile contra familiei, contra sănătăţii publice, sau privitoare la asistenţa celor în primejdie. Ca şi
celelalte infracţiuni din acelaşi titlu, infracţiunile grupate în ultimul capitol din Titlul IX au ca obiect juridic
generic, deci ca obiect al ocrotirii juridice penale, relaţii privind convieţuirea socială şi valorile sociale legate
de aceste relaţii. Este vorba numai despre o parte dintre relaţiile de convieţuire socială care constituie obiectul
juridic generic al infracţiunilor din acest titlu, şi anume despre acelea care constituie obiectul ocrotirii juridice
a incriminărilor din celelalte trei capitole. în alţi termeni, deşi incriminările din acest titlu au acelaşi obiect
juridic generic, contribuţia lor la realizarea ocrotirii juridice a relaţiilor de convieţuire socială care formează
acest obiect nu este uniformă, ci în funcţie de subgrupurile cărora le aparţin aceste relaţii".
Într-adevăr, relaţiile de convieţuire socială se formează şi ele, ca toate celelalte relaţii sociale, în jurul
şi datorită unor valori sociale, prin intermediul cărora, aceste relaţii ar fi vătămate sau puse în pericol. Aceste
valori sociale, ca realităţi în jurul cărora gravitează relaţiile sociale corespunzătoare şi totodată ca obiectiv
nemijlocit al faptei îndreptată împotriva acelor relaţii, servesc drept criteriu de grupare atât a relaţiilor sociale
în cadrul categoriei date, cât şi a infracţiunilor care au ca obiect special aceste relaţii. Acest criteriu a stat la
baza grupării infracţiunilor în primele trei capitole din Titlul IX rezervat infracţiunilor care aduc atingere unor
relaţii privind convieţuirea socială.
Nu acelaşi lucru se poate spune despre gruparea infracţiunilor în Capitolul IV. Criteriul folosit în
alcătuirea acestei subdiviziuni nu a mai fost acela al unicităţii valorii materiale în jurul căreia se formează
relaţiile sociale care fac obiectul infracţiunilor incluse, pe acest temei, în subdiviziunea respectivă, ca în cazul
celorlalte capitole. Relaţiile privind convieţuirea socială, care fac obiect special de ocrotire împotriva
infracţiunilor din Capitolul IV sunt formate în jurul a diferite valori sociale, fără însă ca vreuna dintre aceste
valori să poată servi ca obiect juridic special comun pentru mai multe incriminări şi, deci, pentru o nouă
subdiviziune. Aşadar, în lipsa posibilităţii de regrupare a unor incriminări în subdiviziuni distincte în cadrul
titlului IX, din numărul incriminărilor cuprinse în acest titlu, aproximativ jumătate neputând fi incluse în
capitolele I - III, au trebuit să formeze conţinutul ultimului capitol, al IV-lea, de care ne ocupăm. Aparţinând
însă grupului infracţiunilor privind convieţuirea socială din care s-au desprins subgrupările din capitolele I -
III, infracţiunile din capitolul IV păstrează aspectele caracteristice tuturor infracţiunilor care aduc atingere
unor relaţii privind convieţuirea socială. Fiind vorba de o categorie de infracţiuni eterogene care nu au comun
decât obiectul juridic generic, implicit ele nu oferă aspecte comune tuturor sau măcar majorităţii acestor
infracţiuni. Ceea ce particularizează infracţiunile din Capitolul IV este tocmai diversitatea valorilor sociale în

119
jurul cărora s-au format relaţiile de convieţuire socială care constituie obiectul juridic special al fiecăreia
dintre aceste infracţiuni
Diversitatea valorilor sociale a căror apărare este necesară pentru ocrotirea relaţiilor de convieţuire
socială care formează obiectul juridic special al fiecăreia dintre infracţiunile din Capitolul IV determină ca şi
cadrul incriminărilor din acest capitol să fie eterogen. Din examinarea dispoziţiilor incriminatoare, se poate
constata că acestea privesc fapte care aduc atingere relaţiilor de convieţuire socială a căror normală formare,
desfăşurare şi dăinuire este asigurată prin apărarea următoarelor valori sociale: armonie între naţionalităţile
conlocuitoare (instigarea la discriminare), libertatea conştiinţei (împiedicarea libertăţii cultelor), respectul
datorat morţilor (profanarea de morminte), liniştea personală (tulburarea folosinţei locuinţei), bunele
moravuri şi liniştea (ultrajul contra bunelor moravuri, răspândirea de materiale obscene, tulburarea liniştii
publice, încăierarea), securitatea publică (asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni, instigarea publică la
apologia infracţiunilor), asigurarea existenţei prin muncă utilă (cerşetoria, prostituţia, proxenetismul, jocul de
noroc). Apărarea valorilor sociale enumerate prin incriminarea faptelor îndreptate împotriva lor asigură
ocrotirea relaţiilor de convieţuire socială care constituie obiectul juridic special al infracţiunilor respective.
Fiecare dintre aceste valori prezintă conexiuni şi cu alte valori sociale care sunt însă apărate prin incriminări
distincte privind alte relaţii sociale decât cele privitoare la convieţuirea socială. Aceste valori sociale conexe
variază, la rândul lor, ceea ce face ca posibilitatea de grupare a incriminărilor din Capitolul IV în subdiviziuni
să fie exclusă. De exemplu, în cazul prostituţiei şi proxenetismului apare ca valoare socială conexă
normalitatea şi securitatea vieţii sexuale; în cazul profanării de morminte şi al jocului de noroc, se alătură ca
valoare socială conexă patrimoniul, în cazul încăierării, valoarea socială conexă este viaţa, integritatea
corporală, sănătatea. La unele din incriminările cuprinse în Capitolul IV, alături de valoarea socială apărată,
apar ca fiind conexe valori sociale apărate prin norme contravenţionale (exemplu: la cerşetorie, la ultraj contra
bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice)".
Deşi variate, infracţiunile din acest capitol îşi păstrează totuşi caracteristica comună tuturor
infracţiunilor cuprinse în Titlul IX, aceea de a se referi la relaţii de convieţuire socială, formate din faptul
convieţuirii oamenilor în societate.
În acest capitol sunt incriminate următoarele fapte: instigarea la discriminare, împiedicarea libertăţii
cultelor, profanarea de morminte, tulburarea folosinţei locuinţei, ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea
liniştii publice, încăierarea, asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni, instigarea publică şi apologia
infracţiunilor, răspândirea de materiale obscene, cerşetoria, prostituţia, proxenetismul şi jocul de noroc.
Obiectul ocrotirii penale. Obiectul juridic special al acestor infracţiuni îl constituie relaţiile de
convieţuire socială.
În secundar, prin unele incriminări sunt protejate şi relaţiile sociale privind diferite atribute ale
persoanei umane sau patrimoniul - de ex.: art. 318 alin. (2), 319, 322 şi 329 alin. (2) C.pen.
Diversitatea valorilor sociale şi a relaţiilor care se nasc şi se dezvoltă în jurul acestora, a determinat
caracterul eterogen al incriminărilor din acest capitol.
Obiectul material la majoritatea infracţiunilor din acest capitol lipseşte deoarece acţiunea sau
inacţiunea incriminată nu se îndreaptă contra unei entităţi materiale, fizice. în principiu, unele incriminări nu
au un obiect material (ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, jocul de noroc), la alte
incriminări existenţa sa este o chestiune controversată (prostituţia), iar la proxenetism acesta este posibil
numai în anumite ipoteze de incriminare. La incriminarea prevăzută în art. 325 C.pen., existenţa obiectului
material (materialele obscene) nu este pusă la îndoială.
În ipoteza în care acţiunile sau inacţiunile incriminate prin aceste texte se îndreaptă asupra corpului
unor persoane sau asupra unor bunuri, corpul persoanelor agresate şi bunurile respective devin obiect material
al acelor incriminări - ex.: art. 318 alin. (2), 319, 322 şi 329 alin. (2) C.pen. etc..
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ nemijlocit (autor) al majorităţii infracţiunilor din acest capitol
este orice persoană fizică ce întruneşte condiţiile generale pentru a răspunde penal.
Unele infracţiuni au un subiect activ nemijlocit calificat, de ex., art. 324 alin. (2) C.pen. La aceste
infracţiuni coautoratul nu va fi posibil decât dacă subiecţii activi nemijlociţi au calitatea cerută de lege la data
comiterii faptei penale. Cei care nu au această calitate vor răspunde ca şi complici concomitenţi.
Alte infracţiuni nu pot fi comise decât de un singur autor (ex.: art. 326, 328 C.pen.) şi exclud
coautoratul.
Cu rezervele arătate, participaţia penală este posibilă în toate formele sale: coautorat, instigare şi
complicitate.
Subiect activ al infracţiunilor din acest capitol poate să fie şi o persoană juridică, potrivit dispoziţiei
din art. 191 C.pen. Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice
care a contribuit, în orice mod, la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni care aduce atingere unor relaţii privind
convieţuirea socială.
120
Subiectul pasiv al acestor fapte penale, de regulă, este statul ca titular al valorii sociale ocrotite de lege
- convieţuirea socială.
Pe lângă acest subiect pasiv principal, la unele infracţiuni, pot exista unul sau mai mulţi subiecţi
pasivi adiacenţi: persoanele asupra cărora s-au săvârşit violenţe ori cele care deţin sau au în posesie bunurile
distruse sau degradate.
De regulă, acest subiect pasiv poate fi orice persoană. Totuşi, la anumite infracţiuni, legea prevede
explicit sau implicit necesitatea existenţei unei calităţi sau condiţii speciale a subiectului pasiv - ex.: art. 329
alin. (3) teza I C.pen.
Dar subiect pasiv secundar poate fi şi o persoană juridică de drept public din cele prevăzute în art. 145
C.pen. sau privată, ale cărei interese sunt vătămate prin săvârşirea unei infracţiuni care aduce atingere unor
relaţii de convieţuire socială.
Latura obiectivă. Infracţiunile care aduc atingere unor relaţii de convieţuire socială sunt în general
infracţiuni comisive, elementul material al acestor incriminări constând într-o acţiune. Acestea însă în concret
se pot săvârşi şi prin omisiuni.
Nu trebuie însă să confundăm comisiunea şi omisiunea, ca modalităţi de realizare în concret ale
elementului obiectiv, cu infracţiunile comisive şi infracţiunile omisive. De asemenea, nu trebuie să
confundăm comisiunea şi omisiunea, ca modalităţi de realizare în concret ale elementului obiectiv, cu fapta
descrisă în conţinutul normei de incriminare.
Din punct de vedere al elementului material, majoritatea faptelor prevăzute în acest capitol sunt
infracţiuni cu conţinuturi alternative. Prin urmare, săvârşirea oricăreia dintre acţiunile incriminate este
suficientă pentru consumarea infracţiunii. Comiterea de către aceeaşi persoană a mai multor acţiuni
incriminate nu afectează unitatea infracţională, dar de acest aspect se va ţine seama la stabilirea gradului de
pericol social concret al faptei comise şi deci la individualizarea pedepsei.
Urmarea imediată în cazul infracţiunilor care aduc atingere unor relaţii de convieţuire socială, de
regulă, este o stare de pericol pentru valoarea socială proteguită prin aceste incriminări, respectiv convieţuirea
socială.
La unele infracţiuni, alături de urmarea imediată principală, corespunzătoare obiectului ocrotirii
penale, se produce şi o urmare adiacentă, constând într-o vătămare sau o pagubă adusă unui subiect pasiv
secundar.
Legătura de cauzalitate între acţiunea incriminată şi urmarea imediată trebuie să existe şi să fie
dovedită, la infracţiunile materiale, iar în cazul infracţiunilor formale (majoritatea incriminărilor din acest
titlu), aceasta rezultă ex re.
Latura subiectivă. Forma de vinovăţie. Infracţiunile care aduc atingere unor relaţii de convieţuire
socială se comit, de regulă, cu intenţie, directă sau indirectă. în unele ipoteze de incriminare de la anumite
infracţiuni, forma de vinovăţie constă în intenţia directă calificată prin scop. Scopul, în conţinutul acestor
incriminări este o chestiune controversată în ceea ce priveşte sensul său de finalitate sau de destinaţie.
În conţinutul acestor norme penale, de regulă, nu sunt prevăzute cerinţe esenţiale referitoare la mobil
sau scop. La incriminările care nu prevăd astfel de condiţii mobilul determinant şi scopul urmărit nu
interesează pentru existenţa laturii subiective şi implicit a acestor infracţiuni. De acestea se va ţine seama însă
la stabilirea gradului de pericol social concret al faptei comise de agent şi la individualizarea pedepsei.
Forme. Modalităţi. Sancţiuni
Forme. Infracţiunile care aduc atingere unor relaţii de convieţuire socială sunt fapte penale comisive
cu execuţie lentă şi intenţionate. Prin urmare, acestea au un iter criminis, fiind susceptibile de acte
preparatorii şi tentativă.
Actele preparatorii nu sunt incriminate şi implicit pedepsite, deşi sunt posibile la majoritatea
infracţiunilor din acest grup.
Tentativa este posibilă la majoritatea infracţiunilor din acest capitol, dar nu este pedepsită decât la
infracţiunea de proxenetism, prevăzută în art. 329 C.pen.
Infracţiunile care aduc atingere unor relaţii de convieţuire socială se consumă în momentul realizării
acţiunii sau inacţiunii incriminate, după caz, şi al producerii urmării imediate.
În concret, aceste infracţiuni comisive şi intenţionate, în principiu, se vor putea săvârşi şi în formă
continuată, situaţie în care vom avea şi un moment al epuizării care va interveni la data comiterii ultimei
acţiuni incriminate.
Modalităţi. Infracţiunile care aduc atingere unor relaţii de convieţuire socială pot prezenta una sau
mai multe modalităţi normative cărora pot să le corespundă, în concret, o multitudine de modalităţi faptice de
care se va ţine seama la individualizarea pedepsei.
La infracţiunile care nu au decât o singură modalitate normativă, aceasta corespunde cu varianta de
incriminare.
121
Majoritatea infracţiunilor din acest capitol, de regulă, sunt incriminate atât în formă simplă (de bază),
cât şi în variante calificate (atenuate sau agravate).
Sancţiuni. O caracteristică a infracţiunilor din acest grup este că, din punct de vedere al gravităţii,
sunt pedepsite cu închisoarea fie în mod singular, fie alternativ cu amenda.
Potrivit art. 329 alin. (5) C.pen., tentativa la proxenetism se pedepseşte.
Persoana juridică se sancţionează pentru infracţiunile prevăzute în acest capitol, după caz, cu amenda
de la 5.000 la 600.000 lei sau de la 10.000 la 900.000 lei, conform art. 711 alin. (2) şi (3) C.pen.
Aspecte procesuale. Acţiunea penală pentru faptele prevăzute în acest capitol, de regulă, se pune în
mişcare din oficiu. în cazul infracţiunii de tulburare a folosinţei locuinţei, acţiunea penală se pune în mişcare
la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
Urmărirea penală a acestor fapte, cu excepţia infracţiunilor prevăzute în art. 317 şi 323 C.pen., se
efectuează de către organele de cercetare penală sub supravegherea procurorului.
Cu excepţia instigării la discriminare, toate celelalte infracţiuni din acest grup se soluţionează în
primă instanţă de către judecătorie.

Instigarea la discriminare

1. Conţinut legal
Potrivit art. 317 Cod penal, constituie infracţiune "instigarea la ură pe temei de rasă, naţionalitate,
etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri, avere, origine socială,
vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA " .
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special constă în relaţiile sociale ce implică unitatea, armonia dintre toţi cetăţenii ţării,
indiferent de naţionalitate sau rasă. Obiect material nu există.
Subiecţii infracţiunii. Subiect activ poate fi orice persoană. Participaţia penală este posibilă sub toate
formele sale.
Subiect pasiv principal este statul român, ca titular al valorii sociale reprezentate de buna convieţuire
dintre cetăţenii săi, în secundar fiind membrii comunităţii catalogată ca inferioară pe oricare dintre criteriile
enumerate în textul de lege.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin acţiuni de instigare, de încurajare a sentimentelor de ură
dezvoltate pe temei de rasă, naţionalitate, etnie etc., săvârşite în orice mod şi prin orice mijloace.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile de
convieţuire socială.
Legătura de cauzalitate trebuie să existe.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte numai cu intenţie.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă, însă legea nu o sancţionează.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul când se săvârşeşte un act de aţâţare la ură pe unul din
criteriile enumerate anterior.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Împiedicarea libertăţii cultelor

1. Conţinut legal
Potrivit art. 318 alin. (1) Cod penal, constituie infracţiune "împiedicarea sau tulburarea libertăţii de
exercitare a vreunui cult religios, care este organizat şi funcţionează potrivit legii". Alin. (2) al aceluiaşi

122
articol incriminează şi "fapta de a obliga o persoană, prin constrângere, să participe la serviciile religioase
ale vreunui cult, sau să îndeplinească un act religios legat de exercitarea unui cult".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special relaţiile sociale referitoare la libertatea conştiinţei şi la libertatea exercitării
unui cult religios care este organizat şi funcţionează potrivit legii.
Obiect material este corpul persoanei asupra căreia au fost săvârşite acte de constrângere sau violenţe,
dar poate fi de asemeni şi oricare din bunurile care folosesc la exercitarea unui cult religios, dacă acţiunea prin
care se împiedică sau se tulbură exerciţiul acelui cult a fost exercitată asupra lor.

Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi săvârşită orice persoană. Participaţia
penală este posibilă în toate formele sale.
Subiect pasiv principal este statul, secundar fiind persoana a cărei libertate de conştiinţă a fost
restrânsă prin activitatea infracţională.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează, în varianta prevăzută de alin.(1), prin acţiuni alternative: fie de
împiedicare, fie de tulburare a libertăţii de exercitare a vreunui cult religios care este organizat şi funcţionează
legal.
Împiedicarea libertăţii de exercitare a unui cult religios poate fi directă sau indirectă, şi constă în orice
activitate, realizată prin orice mijloace, prin care se face imposibilă exercitarea acelui cult.
Tulburarea libertăţii de exercitare a unui cult religios constă în orice activitate, realizată prin orice
mijloace, care face ca respectivul cult să nu poată fi exercitat în mod normal.
Art. 318 alin. (2) Cod penal reglementează şi o a doua formă de realizare a elementului material a
infracţiunii, prin acţiunea de a obliga o persoană, prin constrângere fizică sau morală, să participe la serviciile
religioase ale unui cult sau să îndeplinească un act religios legat de exercitarea unui cult.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru libertatea de
conştiinţă a persoanei şi, în speţă, pentru libertatea alegerii şi practicării unui anume cult religios recunoscut
legal.
Legătura de cauzalitate trebuie să existe
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă, în condiţiile săvârşirii faptei conform
reglementărilor din alin.(1), şi numai cu intenţie directă, în forma prevăzută de alin.(2).
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă dar nu se sancţionează.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul când se săvârşeşte una dintre acţiunile prevăzute de text.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte, cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.

Profanarea de morminte

1. Conţinut legal
Potrivit art. 319 Cod penal, constituie infracţiune "profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a
unui monument sau a unei urne funerare ori a unui cadavru".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale de convieţuire, relaţii care implică respect şi
veneraţie faţă de cei morţi şi faţă de obiectele care simbolizează amintirea acestora.
Obiectul material poate fi atât mormântul, monumentul sau urna funerară, cât şi cadavrul asupra
căruia s-a exercitat acţiunea de profanare.
123
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
Subiect pasiv este statul, în calitatea pe care o are de garant al păstrării unei atitudini de respect pentru
cei morţi.

3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material presupune o acţiune de profanare, comisă prin acte de violenţă sau care exprimă
lipsa de respect faţă de memoria celor dispăruţi, a unui mormânt, a unui monument sau a unei urne funerare ori
a unui cadavru.
Profanarea se poate săvârşi prin distrugerea, degradarea sau alterarea în orice mod a unui mormânt,
monument etc. sau prin distrugerea rămăşiţelor pământeşti ale celui mort sau a schimbarea poziţiei acestora.
Nu constituie profanare dacă fapta se săvârşeşte în baza legii, de exemplu, o exhumare permisă sau
ordonată în temeiul legii, o autopsie necesară pentru stabilirea cauzei morţii etc.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru convieţuirea socială
prin atingerea adusă sentimentelor de pietate faţă de cei morţi.
Legătura de cauzalitate trebuie să existe.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă, însă legea nu o sancţionează.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care acţiunea făptuitorului a fost săvârşită şi s-au
produs semnele materiale ale profanării.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

Tulburarea folosinţei locuinţei

1. Conţinut legal
Potrivit art. 320 Cod penal, constituie infracţiune "fapta prin care se tulbură în mod repetat folosinţa
locuinţei locatarilor dintr-un imobil, ori prin care se împiedică normala folosinţă a locuinţei".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale de convieţuire, relaţii care implică asigurarea
folosinţei liniştite şi nestingherite, de către fiecare locatar, a locuinţei sale.
Obiect material nu există.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale. Subiect pasiv este persoana care ocupa locuinţa în baza
unui titlu legal şi căreia i-a fost tulburat dreptul de folosinţă a acesteia..
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se poate realiza prin două modalităţi alternative: fie printr-o faptă prin care se
tulbură în mod repetat folosinţa locuinţei locatarilor dintr-un imobil, fie printr-o faptă prin care se împiedică
normala folosinţă a locuinţei.
Tulburarea folosinţei locuinţei locatarilor dintr-un imobil reprezintă incomodarea folosinţei, atentarea
la liniştea locatarilor, determinate prin acte de violenţă verbală (ţipete, strigăte, fluierături), prin provocarea de

124
scandaluri, prin provocarea de zgomote excesive etc., dacă se produc în mod repetat. Actele de tulburare a
folosinţei locuinţei pot fi sau nu identice în materialitatea lor.
Împiedicarea normalei folosinţe a locuinţei presupune o stânjenire adusă folosinţei unei anumite
locuinţe, punerea titularului dreptului de folosinţă în situaţia de a nu-şi putea exercita în mod firesc dreptul său
prin aşezarea unor obstacole ce îngreunează accesul în locuinţă sau într-o anumită încăpere, prin întreruperea
nejustificată a apei gazului sau energiei electrice, prin interzicerea accesului în unele dependinţe etc.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru desfăşurarea normală
a relaţiilor de convieţuire socială armonioasă între locatari.
Legătură de cauzalitate trebuie să existe.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte intenţie directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tulburarea folosinţei locuinţei, în prima modalitate de săvârşire, este o infracţiune de obicei iar
tentativa nu este posibilă. Consumarea are loc în momentul realizării unui număr suficient de repetări pentru a
intenţia făptuitorului.
În a doua modalitate infracţiunea nu presupune repetare, tulburarea folosinţei locuinţei
consumându-se în momentul când, printr-un singur act, se împiedică efectiv normala folosinţă a locuinţei.
5. Sancţiuni.
Tulburarea folosinţei locuinţei se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă, a persoanei vătămate, iar împăcarea părţilor
înlătură răspunderea penală (art. 320 alin. (2) şi (3) Cod penal).

Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice

1. Conţinut legal
Potrivit art. 321 alin.(1)Cod penal, constituie infracţiune "fapta persoanei care, în public, săvârşeşte
acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce
atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniştea publică". Potrivit
alin.(2) aceeaşi faptă este mai gravă dacă „s-au tulburat grav liniştea şi ordinea publică".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la bunele moravuri şi liniştea
publică.
Obiect material există doar în condiţiile în care făptuitorul acţionează cu violenţă asupra unor bunuri sau
asupra corpului unei persoane.
Subiecţii infracţiunii. Subiect activ poate fi orice persoană. Participaţia penală este posibilă sub toate
formele.
Subiect pasiv în principal este statul, în secundar persoana lezată prin manifestările făptuitorului.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin acţiuni alternative, săvârşite în public, fie prin acte sau gesturi,
fie prin proferarea de cuvinte ori expresii sau în orice alte manifestări, acţiune care aduce atingere bunelor
moravuri sau produce scandal public.
Definiţiile date în literatura de specialitate precizează că:
Bunele moravuri reprezintă obiceiuri, deprinderi, comportări care, în raporturile dintre membrii unei
colectivităţi, sunt compatibile cu respectul reciproc, cu păstrarea demnităţii umane, cu observarea decenţei în
atitudini şi cuvinte.
Scandalul public presupune, potrivit Dicţionarului limbii române "zarvă, vâlvă, produsă de o faptă
urâtă, ruşinoasă, indignare, revoltă, provocată de o asemenea faptă".
Liniştea publică este acel atribut al vieţii sociale în care raporturile dintre oameni, comportarea lor şi,
în genere, activităţile lor, atunci când participă la forme de viaţă în comun, în public, se desfăşoară în mod
125
paşnic, după norme de respect reciproc, de securitate personală, de încredere în atitudinea şi faptele celorlalţi
oameni.
Dacă modalitatea prin care se realizează acţiunea constituie conţinutul unei infracţiuni distincte, de
exemplu, infracţiunea de lovire sau alte violenţe, vătămare corporală, distrugere etc., se aplică regulile
referitoare la concursul de infracţiune.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile de
convieţuire socială.
Legătură de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.

Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă când infracţiunea se realizează prin acte materiale, însă legea nu o
sancţionează.
Consumarea are loc în momentul în care se săvârşeşte acţiunea prin care se aduce atingerea bunelor
moravuri sau se produce un scandal public. Dacă se produc ambele rezultate, infracţiunea nu îşi pierde
caracterul unitar. Formă agravată.
Art. 321 alin. (2) Cod penal reglementează ca agravantă producerea unei urmări specifice, tulburarea
gravă a liniştii şi ordinii publice.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se sancţionează cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă.
Forma agravată a infracţiunii se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Încăierarea

1. Conţinut legal
Potrivit art. 322 alin.(1) Cod penal, constituie infracţiune „participarea la o încăierare între mai
multe persoane " . Potrivit alin.(2) fapta este mai gravă dacă „s-a cauzat o vătămare gravă integrităţii
corporale sau sănătăţii unei persoane " .
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este constituit din relaţiile de convieţuire socială referitoare la ocrotirea
ordinii şi a liniştii publice împotriva faptelor de încăierare.
Obiect material poate fi corpul persoanelor sau bunurile asupra cărora se exercită actele de violenţă.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Pentru existenţa infracţiunii trebuie să existe o pluralitate de făptuitori, fiecare răspunzând în calitate
de autor pentru participarea la încăierare.
Participaţia penală este posibilă sub forma instigării sau a complicităţii.
Subiect pasiv principal este statul, ca reprezentant al societăţii, iar secundar sunt persoanele care au
suferit vătămări prin săvârşirea infracţiunii.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează participarea la o încăierare între mai multe persoane, acţiune ce
presupune schimbul de îmbrânceli şi lovituri între două grupuri.
Urmarea socialmente periculoasă constă în producerea unei stări de pericol pentru relaţiile de
convieţuire socială, pentru securitatea persoanelor, suplimentar şi în vătămarea integrităţii corporale şi
sănătăţii persoanelor participante sau, conform prevederilor alin.(3), chiar moartea.
Legătură de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei, dacă urmarea imediată este doar starea de
pericol, dar trebuie demonstrată în cazul agravantei.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte intenţie, directă sau indirectă.
126
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă dar nu este sancţionată de lege.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul când are loc încăierarea, adică atunci când mai multe
persoane sunt angajate într-un conflict violent, în aşa fel încât acţiunile lor se împletesc şi sunt greu de
delimitat.
Art. 322 alin. (2) Cod penal prevede că fapta este mai gravă dacă s-a produs o vătămare a integrităţii
corporale sau sănătăţii unei persoane. Alin.(3) al aceluiaşi articol stipulează că se poate ajunge chiar până la
moartea persoanei agresate în acest mod.

5. Sancţiuni.
Infracţiunea de încăierare, în forma sa tip, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu
amendă.
Art. 322 alin.(2) Cod penal stipulează că, dacă în cursul încăierării s-a cauzat o vătămare gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane şi făptuitorul este cunoscut, cel care a săvârşit această faptă
se pedepseşte cu pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se reduce cu un an iar ceilalţi
participanţi se pedepsesc cu pedeapsa prevăzută în alin.(1). Reducerea cu un an a pedepsei se explică, pe de o
parte, prin aceea că făptuitorul a acţionat în stare de surescitare, iar pe de altă parte, prin aceea că victima a
participat la încăierare săvârşind la rândul ei acte de violenţă. Dacă însă nu se cunoaşte care dintre participanţi
a săvârşit faptele incriminate, se aplică tuturor închisoarea de la 6 luni la 5 ani, în cazul vătămării integrităţii
corporale sau a sănătăţii, sau de la 3 la 15 ani, dacă s-a cauzat moartea victimei.
Potrivit art. 322 alin.(4) Cod penal nu se pedepseşte cel care a fost prins în încăierare împotriva
voinţei sale sau care a încercat să despartă pe alţii, să respingă un atac ori să apere pe altul.

Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni

1. Conţinut legal
Potrivit art. 323 Cod penal, constituie infracţiune "fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea
unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, altele decât cele arătate de art. 167, ori
aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privind convieţuirea socială, a cărei existenţă
este condiţionată de asigurarea ordinii şi liniştii publice împotriva pericolului creat de asocierea pentru
săvârşirea de infracţiuni.
Obiect material nu există deoarece în acest caz este incriminată asocierea.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Observăm că, dacă fapta constă în iniţierea, aderarea sau sprijinirea unei asocieri, infracţiunea poate fi
săvârşită şi de o singură persoană, dacă însă este săvârşită în forma constituirii asocierii, fiind vorba de un
acord de voinţă, infracţiunea presupune întotdeauna o pluralitate constituită de făptuitori, cu o organizare
specială şi un program infracţional bine pregătit.
Participaţia penală este posibilă sub forma instigării la aderare sau sprijinirea asocierii, precum şi sub
forma complicităţii prin promisiunea de tăinuire sau favorizare.
Subiect pasiv este statul.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se poate realiza prin una din următoarele acţiuni alternative: asocierea în scopul
săvârşirii uneia sau a mai multor infracţiuni, iniţierea constituirii unei asocieri având acelaşi scop, aderarea
sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri.
Asocierea implică manifestarea de voinţă în vederea constituirii asocierii şi de a fi membru al
acesteia.

127
Iniţierea constituirii unei asocieri în vederea săvârşirii uneia sau a mai multor infracţiuni reprezintă
comunicarea ideii de a se constitui asocierea, propunerea adresată unor persoane de a intra în asociere,
organizarea întrunirii de constituire. etc., indiferent dacă a avut sau nu rezultat.
Aderarea la o asociere constituită în vederea săvârşirii uneia sau a mai multor infracţiuni constituie
intrarea efectivă a făptuitorului, expresă sau tacită, într-o astfel de asociere ca membru al acesteia.
Sprijinirea asocierii ce are ca scop săvârşirea uneia sau a mai multor infracţiuni reprezintă ajutorul
dat, sub orice formă, unei astfel de asocieri, pentru a înlesni sau a asigura menţinerea asocierii sau
desfăşurarea activităţii acesteia.
Toate aceste acţiuni pot constitui element material al laturii obiective numai dacă asocierea nu are ca
scop săvârşirea infracţiunilor prevăzute la infracţiunea de complot, art. 167 Cod penal, respectiv faptele
incriminate în art. 155-163, 165 şi 1661 cod penal.
Urmarea socialmente periculoasă constă într-o stare de pericol pentru relaţiile de convieţuire socială,
care rezultă din însăşi săvârşirea uneia din acţiunile incriminate.
Legătura de cauzalitate trebuie să existe.
Latura subiectivă.
Infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni se săvârşeşte cu intenţie directă, deci
făptuitorul trebuie să cunoască scopul asocierii.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă dar nu este pedepsită de lege.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul săvârşirii oricăreia dintre acţiunile prevăzute de textul
de incriminare, indiferent dacă scopul asocierii a fost sau nu realizat.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani,
fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce intră în scopul asocierii. Dacă fapta de
asociere a fost urmată de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică celor ce au săvârşit infracţiunea respectivă,
pedeapsa pentru acea infracţiune în concurs cu pedeapsa prevăzută în alin. (1).
Art. 323 alin.(3) Cod penal prevede că nu se pedepsesc persoanele prevăzute în alin. (1) care denunţă
autorităţilor asocierea mai înainte de a fi fost descoperită şi de a fi început săvârşirea infracţiunii care intră în
scopul asocierii. Cauza de nepedepsire are caracter personal şi profită numai denunţătorului.

Instigarea publică şi apologia infracţiunilor

1. Conţinut legal
Potrivit art. 324 alin.(1) Cod penal, constituie infracţiune "fapta de a îndemna publicul prin grai, scris
sau prin orice alte mijloace, de a nu respecta legile ori de a săvârşi fapte ce constituie infracţiuni". Alin.(4) al
aceluiaşi articol incriminează şi "purtarea în public a unei uniforme, embleme, insigne sau altor asemenea
semne distinctive neautorizate, în scopurile arătate în alin.(1)", iar alin.(5) "lăudarea în public a celor care au
săvârşit infracţiuni sau a infracţiunilor săvârşite de aceştia".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este constituit din relaţiile sociale referitoare la ordinea şi securitatea publică.
Obiect material nu există.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale.
Subiect pasiv este statul.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material în varianta tip prevăzută în alin.(1) se realizează prin diferite acţiuni de îndemnare
a publicului la nerespectarea legilor sau la săvârşirea unor fapte ce constituie infracţiuni.
În varianta asimilată prevăzută de alin.(4), elementul material al infracţiunii se realizează prin
acţiunea de purtare în public a unei uniforme, embleme, insigne sau altor asemenea semne distinctive,
128
neautorizate, în scopurile arătate în alin.(1), adică pentru a îndemna la nerespectarea legilor sau la săvârşirea
de infracţiuni.
În varianta asimilată prevăzută de alin.(5), constituie element material al infracţiunii acţiunea de
lăudare în public a celor ce au săvârşit infracţiunea sau a infracţiunilor săvârşite de aceştia, concret
determinate, subminând astfel încrederea publică în corectitudinea legilor.
Urmarea socialmente periculoasă constă în starea de pericol pentru ordinea de drept.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea infracţiunii.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte intenţie.
În cazul variantei tip, prevăzute la alin.(1), intenţia nu poate fi decât directă, deoarece cel ce îndeamnă
la o faptă urmăreşte ca acea faptă să fie săvârşită.
În cazul variantei din alin.(4), intenţia este tot directă deoarece, acţiunea de purtare a unor uniforme,
embleme etc. trebuie efectuată, potrivit textului, într-un anumit scop şi anume, fie pentru a îndemna publicul
la nerespectarea legilor, fie pentru a-l îndemna la săvârşirea de infracţiuni.
În varianta prevăzută de alin.(5), infracţiunea poate fi săvârşită atât cu intenţie directă cât şi cu intenţie
indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa nu este pedepsită de lege.
Consumarea infracţiunii, pentru variantele prevăzute la alin.(1) şi (5), are loc în momentul săvârşirii
acţiunii, când se produce şi urmarea periculoasă a faptei.
În varianta prevăzută de alin.(4), infracţiunea are caracterul unei infracţiuni continue, ce se consumă
în momentul când începe acţiunea de purtare şi se epuizează în momentul când această acţiune încetează.
Art. 324 alin.(2) Cod penal prevede că fapta prevăzută în alin.(1) este mai gravă dacă este săvârşită de
un funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori de către o persoană
din cele prevăzute în art. 160 Cod penal.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea săvârşită în forma tip de alin.(1) se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, fără a se
putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.
Sancţiunea pentru varianta agravată prevăzută de alin.(2) constă în închisoare de la 1 la 5 ani, fără a se
putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.
Potrivit alin.(3), dacă instigarea publică a avut ca rezultat săvârşirea infracţiunii la care s-a instigat,
pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracţiune.
În ce priveşte sancţionarea infracţiunii comise în variantele din alin.(4) şi (5) pedeapsa prevăzută este
închisoarea de la 3 luni la 3 ani.

Răspândirea de materiale obscene

1. Conţinut legal
Potrivit art. 325 Cod penal, constituie infracţiune "fapta de a vinde sau răspândi, precum şi de a
confecţiona ori deţine, în vederea răspândirii, obiecte, desene, scrieri sau alte materiale cu caracter obscen".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile de convieţuire socială referitoare la bunele moravuri
şi la decenţă.
Obiectul material îl constituie obiectele, desenele, scrierile sau alte materiale cu caracter obscen. Noţiunea de
obscen are înţelesul de indecent, trivial, pornografic.
Subiecţii infracţiunii. Subiect activ poate fi orice persoană. Participaţia penală este posibilă sub toate
formele sale. Subiect pasiv este statul.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin acţiuni alternative, fie prin vinderea sau răspândirea, fie prin
confecţionarea sau deţinerea în scopul răspândirii a unor astfel de materiale.
129
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru moralitatea publică.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea infracţiunii.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa, deşi posibilă, nu este sancţionată.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care făptuitorul realizează una din cele patru acţiuni
ce constituie latura obiectivă (a vinde, a răspândi, a confecţiona sau a deţine în vederea răspândirii, un material
cu caracter obscen). În cazul realizării prin deţinere, infracţiunea fiind continuă, există şi un moment al
epuizării, care este momentul încetării acestei acţiuni.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă.

Cerşetoria

1. Conţinut legal
Potrivit art. 326 Cod penal, constituie infracţiune "fapta persoanei care, având capacitatea de a
munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special îl constituie relaţiile de convieţuire socială care privesc procurarea mijloacelor de
existenţă de către fiecare membru al societăţii în mod legal. Obiect material nu există.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană care are capacitatea de a munci, în caz contrar fapta nu constituie
infracţiune.
Participaţia penală este însă posibilă sub forma instigării şi a complicităţii. Subiect
pasiv este statul.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin acţiunea de a apela, în mod obişnuit, la mila publicului, cerând
ajutor material. Acţiunea de a apela la mila publicului se poate realiza în mod explicit sau implicit dar trebuie
astfel comisă încât să poată determina sentimente de compasiune. Solicitarea poate fi făcută prin orice
mijloace (oral, în scris, prin gesturi etc.). Nu interesează dacă cererea de ajutor material a primit sau nu
răspuns.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile de
convieţuire socială referitoare la procurarea mijloacelor de existenţă.
Legătură de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă.
4. Forme şi modalităţi.
Infracţiunea de cerşetorie, fiind o infracţiune de obicei, nu este susceptibilă de tentativă.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care s-a realizat, prin repetare, un număr suficient de
acte, din care să rezulte atitudinea făptuitorului de a face din cerşetorie o sursă de procurare a mijloacelor de
existenţă.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea de cerşetorie se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 ani.

Prostituţia

1. Conţinut legal

130
Potrivit art. 328 Cod penal, constituie infracţiune "fapta persoanei care îşi procură mijloacele de
existenţă sau principalele mijloace de existenţă, practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite
persoane".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile referitoare la convieţuirea socială, relaţii care implică
procurarea mijloacelor de existenţă în mod legal, respectând bunele moravuri.
Obiectul material îl constituie sumele de bani, valorile şi bunurile procurate de făptuitor în urma
săvârşirii activităţii infracţionale.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană, indiferent de sex.
Participaţia penală este posibilă doar sub forma complicităţii sau a instigării.
Subiect pasiv este statul.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin două acţiuni corelative: o acţiune scop (procurarea mijloacelor
de existenţă) şi o acţiune mijloc (practicarea de raporturi sexuale cu diferite persoane).
Pentru existenţa infracţiunii trebuie ca activitatea infracţională să reprezinte un obicei, pe parcursul
unei anumite perioade de timp, şi să constituie în acest răstimp pentru făptuitor unica sursă de mijloace de
existenţă sau sursa principală .
Pentru existenţa infracţiunii de prostituţie, legea cere ca raporturile sexuale să fie practicate cu
persoane diferite şi nu cu o singură persoană.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile de
convieţuire socială.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă, în scopul procurării mijloacelor de existenţă sau a
principalelor mijloace de existenţă.
4. Forme şi modalităţi.
Fiind o infracţiune de obicei tentativa nu este posibilă.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul când se realizează un număr suficient de raporturi
sexuale cu diferite persoane pentru ca aceste raporturi să poată fi caracterizate ca fiind un mod obişnuit de
procurare a mijloacelor de existenţă sau a principalelor mijloace de existenţă pentru făptuitor.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

Proxenetismul

1. Conţinut legal
Potrivit art. 329 alin.(1) Cod penal, constituie infracţiune "îndemnul ori înlesnirea practicării
prostituţiei sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană". Alin.(2) al
aceluiaşi articol incriminează şi „recrutarea unei persoane pentru prostituţie ori traficul de persoane în acest
scop, precum şi constrângerea la prostituţie ".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este constituit din relaţiile privind convieţuirea socială, relaţii care implică
procurarea mijloacelor de existenţă în mod legal, respectând bunele moravuri.
Obiectul material este corpul persoanei constrânse la prostituţie sau care a făcut obiectul traficului în
vederea practicării prostituţiei.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale.
131
Subiect pasiv principal este statul, iar secundar persoana constrânsă la practicarea prostituţiei ori
recrutată sau traficată în acest scop.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin acţiuni alternative, respectiv îndemnarea sau înlesnirea
practicării prostituţiei sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană, prevăzute
în alin.(1), dar şi recrutarea unei persoane în vederea practicării prostituţiei, traficul de persoane în acest scop
sau constrângerea la practicarea prostituţiei, stipulate în alin.(2)..
Îndemnul la prostituţie reprezintă incitarea, trezirea interesului sau convingerea unei persoane să
practice prostituţia, indiferent dacă a avut sau nu rezultat..
Înlesnirea practicării prostituţiei reprezintă ajutorul dat sub orice formă, unei persoane, să practice
prostituţia.
Tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană constă în obţinerea de
profituri sau a oricăror avantaje materiale din practicarea prostituţiei de către o altă persoană decât făptuitorul.
Recrutarea unei persoane pentru prostituţie se realizează prin acţiuni de atragere, angajare şi
îndrumare a unei persoane să practice prostituţia.
Traficul de persoane în scopul practicării prostituţiei, constă în efectuarea unor acte de comerţ cu
persoane în vederea practicării prostituţiei.
Constrângerea la prostituţie se realizează prin acţiuni de silire, prin orice mijloace, a unei persoane să
practice prostituţia, indiferent dacă a avut sau nu succes. Constrângerea urmată de practicarea prostituţiei de
către cel constrâns înlătură caracterul penal al faptei de prostituţie.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile de
convieţuire socială referitoare la libertatea sexuală a persoanei.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei incriminate.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu vinovăţie sub forma intenţiei directă şi indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă şi este sancţionată. Consumarea infracţiunii are loc în momentul săvârşirii
acţiunii incriminate, moment când se produce şi urmarea periculoasă a faptei.
Art. 329 alin.(3) Cod penal prevede ca agravantă dacă fapta este săvârşită faţă de un minor sau
prezintă un alt caracter grav.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea de proxenetism se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi,
dacă se săvârşeşte sub forma îndemnării, înlesnirii sau tragerii de foloase, şi cu închisoare de la 3 la 10 ani şi
interzicerea unor drepturi, în varianta traficului, a recrutării sau a constrângerii la practicarea prostituţiei.
În forma sa agravată, infracţiunea de proxenetism se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 18 ani şi
interzicerea unor drepturi.
Potrivit alin.(4), banii, valorile sau orice alte bunuri care au servit ori au fost destinate să servească,
direct sau indirect la comiterea infracţiunii prevăzute în alin. (1)- (3) şi cele care au fost dobândite prin
săvârşirea acesteia se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc condamnatul este obligat la plata echivalentului
lor în bani.

Recurs în interesul legii. Prin Decizia nr. XVI/, nepublicată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite
- a admis recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, cu privire la raportul dintre infracţiunile de proxenetism şi trafic de persoane, prevăzute de
art. 329 C. pen., respectiv de art. 12 din Legea nr. 678/2001, sub aspectul încadrării juridice a faptelor în unul
sau altul dintre textele de lege menţionate şi a decis că:
„1. Distincţia dintre infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 şi respectiv art. 13 din
Legea nr. 678/2001 şi cea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. 1 din Codul penal este dată de obiectul
juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv de valoarea socială diferită, protejată de legiuitor
prin textele incriminatorii ale celor două legi: în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001
aceasta fiind apărarea dreptului la libertatea de voinţă şi acţiune a persoanei iar în cazul infracţiunii de

132
proxenetism prevăzută de art. 329 din Codul penal, apărarea bunelor moravuri în relaţiile de convieţuire
socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă.
2. Drept urmare, în cazul în care o persoană, fără a întrebuinţa constrângeri, îndeamnă sau
înlesneşte practicarea prostituţiei ori trage foloase de pe urma practicării prostituţiei de către persoane
majore săvârşeşte infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. 1 din Codul Penal.
3. In cazul în care o persoană, fără a întrebuinţa constrângerea, recrutează persoane majore pentru
prostituţie ori trafica persoane majore în acest scop, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii
de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. 2 tezele I şi II din Codul penal.
4. In situaţia unor acte de recrutare, transportare, transferare, cazare sau primire a unei persoane,
prin ameninţare, violenţă, răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau prin alte forme de
constrângere ori profitând de imposibilitatea acelei persoane de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea,
acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are
autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, fapta întruneşte elementele
constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001.
5.In cazul în care o persoană acţionează asupra altei persoane prin modalităţile arătate la punctele 2
şi 3, îndemnând, înlesnind sau trăgând foloase ori recrutând sau traficând persoane majore în vederea
practicării, de bună voie, a prostituţiei, iar ulterior acţionează asupra aceleiaşi persoane şi prin modalităţile
arătate în conţinutul textului art. 12 din Legea nr. 678/2001, se va retine atât săvârşirea infracţiunii
prevăzută de art. 329 alin. 1 din Codul penal sau art. 329 alin. 2 tezele I şi II din Codul penal, după caz, cât şi
a infracţiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 678/2001, în concurs real."

Jocul de noroc

1. Conţinut legal
Potrivit art. 330 alin. (1) Cod penal, constituie infracţiune „organizarea sau îngăduirea jocurilor de
noroc pentru public, fără autorizare", iar potrivit alin. (2) „organizarea sau îngăduirea în mod obişnuit a
jocurilor de noroc, într-o casă particulară, în scopul de a realiza foloase materiale".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile de convieţuire socială care privesc obţinerea
mijloacelor de existenţă numai prin mijloace licite..
Obiect material nu există.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale.
Subiect pasiv
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin acţiuni alternative, fie de organizare, fie de îngăduire a jocurilor
de noroc, pentru public, dacă sunt săvârşite fără autorizaţie..
Organizarea reprezintă crearea condiţiilor necesare practicării unor asemenea jocuri (punerea la
dispoziţie a spaţiului, atragerea de clienţi etc.).
Îngăduirea jocurilor de noroc constă în permiterea practicării acestora.
Nu interesează dacă locul unde se practică jocurile de noroc este anume destinat acestui scop sau dacă
este vorba de un local public. Locul trebuie, însă să fie accesibil publicului.
Pentru existenţa infracţiunii în forma prevăzută de art. 330 alin. (2) Cod penal, legea cere, în mod
cumulativ, ca organizarea sau îngăduirea jocurilor de noroc să aibă loc într-o casă particulară şi să se facă în
mod obişnuit, adică trebuie să se repete de un număr suficient de ori pentru a rezulta caracterul de obişnuinţă.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol social pentru regulile de
convieţuire socială.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei incriminate.
Latura subiectivă.

133
Infracţiunea de joc de noroc se săvârşeşte cu intenţie. În forma prevăzută de alin. (1), intenţia poate fi
directă sau indirectă, în cea prevăzută de alin. (2) intenţia nu poate fi decât directă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa, posibilă numai în cazul primei forme a infracţiunii, nu este pedepsită.
Consumarea infracţiunii are loc, în cazul prevăzut alin.(1), în momentul când organizarea jocurilor de
noroc a luat fiinţă sau când a intervenit îngăduirea practicării acestora, iar în cazul prevăzut de alin.(2), în
momentul când s-a realizat un număr suficient de repetări pentru a rezulta caracterul de obişnuinţă al
organizării sau îngăduirii jocurilor de noroc.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
*

* *

TITLUL VIII din noul Cod penal (Legea nr. 286/2009, publicată în M.Of. nr.510/24.07.2009) este
consacrat infracţiunilor privitoare Ia convieţuirea socială. In conţinutul acestui titlu au fost regrupate, în
mai multe capitole, incriminări existente în codul penal în vigoare, incriminări care în prezent se aflau
dispersate în diverse legi speciale, dar şi incriminări noi, ce vin să răspundă unor necesităţi evidenţiate de
practica ultimilor ani.
Capitolul I cuprinde infracţiunile contra ordinii şi liniştii publice.
În privinţa grupărilor infracţionale, proiectul propune renunţarea la paralelismul existent astăzi între
textele care incriminează acest gen de fapte (grup infracţional organizat, asociere în vederea săvârşirii de
infracţiuni, complot, grupare teroristă) în favoarea instituirii unei incriminări cadru -constituirea unui grup
infracţional organizat - cu posibilitatea menţinerii ca incriminare distinctă a asociaţiei teroriste, dat fiind
specificul acesteia.
In categoria incriminărilor noi din acest capitol, trebuie menţionată încercarea de a determina
comiterea unei infracţiuni, incriminare necesară în condiţiile renunţării la reglementarea, în partea generală, a
instigării neurmate de executare. Fiind o ipoteză de excepţie, această incriminare nu priveşte decât faptele
grave, sancţionate cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu închisoarea mai mare de 10 ani.
Totodată au fost aduse în secţiunea de faţă textele de incriminare aflate în prezent în legislaţia specială
(Legea nr. 61/1991 şi respectiv Legea nr. 60/1991) şi care prin obiectul lor juridic se încadrează în această
categorie. De asemenea, au fost introduse unele incriminări noi, legate în special de libertatea de întrunire,
menite să contribuie la respectarea obligaţiei pozitive a statului în privinţa asigurării condiţiilor de exercitare a
acestei libertăţi - fiind astfel incriminată împiedicarea desfăşurării unei adunări publice.
Prin reglementarea infracţiunii de pornografie infantilă s-a urmărit eliminarea suprapunerilor în
reglementare determinate în prezent de existenţa a trei acte normative care conţin incriminări în materie
(Legea nr. 678/2001, Legea nr. 161/2003 şi Legea nr. 196/2003). Elementele constitutive ale incriminărilor
din aceste texte au fost sintetizate în textul propus de proiect, text care a avut în vedere şi dispoziţiile
Deciziei-cadru a Consiliului Uniunii Europene nr. 2004/68/JAI din 22 decembrie 2003 privind lupta
împotriva exploatării sexuale a copiilor şi pedo-pornografiei.
Infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri a fost, la rândul ei reformulată, prin separare de
infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice, inclusă într-un text distinct al acestui capitol. Astfel,
infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri urmează a acoperi situaţiile de expunere în public a unor
imagini ce prezintă o activitate sexuală explicită, dar şi cele de comitere în public a unor acte de exhibiţionism
sau acte sexuale explicite, indiferent de natura acestora (raporturi sexuale, acte sexuale orale sau anale, acte cu
caracter zoofil etc.).
Capitolul al III-lea cuprinde incriminarea faptelor prin care se aduce atingere libertăţii cultelor şi
respectului datorat persoanelor decedate.
Faţă de textele astăzi în vigoare, incriminările existente au fost completate cu noi ipoteze şi au fost
incriminate noi fapte a căror comitere a fost semnalată în ultima perioadă. Astfel, s-a prevăzut, ca ipoteză
distinctă,, obligarea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, la efectuarea unui act interzis de cultul căreia
îi aparţine (spre exemplu, obligarea unei persoane să consume alimente interzise de religia sa). De asemenea,
a fost incriminată distinct fapta de profanare a lăcaşurilor şi obiectelor de cult.

134
În privinţa infracţiunii de profanare de morminte, au fost separate ipotezele de profanare a unui
cadavru de cele referitoare la profanarea unui mormânt sau monument funerar, intensitatea atingerii aduse
valorii sociale ocrotite şi ecoul social al faptei fiind în mod evident diferite în cele două situaţii.

AUTOEVALUARE
TESTE GRILĂ

1. Soţul nevinovat, în cazul infracţiunii de adulter, poate cere oricând:


a) încetarea urmăririi penale;
b) încetarea procesului penal;
c) încetarea executării pedepsei.

2. Infracţiunea de bigamie nu se sancţionează dacă:


a) una dintre părţi a fost în eroare cu privire la calitatea de persoană căsătorită a celeilalte părţi;
b) dacă prima căsătorie este declarată nulă pentru alt motiv decât bigamia;
c) dacă a doua căsătorie se declară nulă pentru bigamie.

3. Reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al
persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul, potrivit legii, constituie infracţiunea de:
a) rele tratamente aplicate minorului;
b) nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului;
c) lipsire de libertate în mod ilegal.

4. Proba infracţiunii de adulter se poate face:


a) numai prin proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante;
b) prin scrisori care emană de la soţul vinovat;
c) prin martori direcţi.

5. Infracţiunea de cerşetorie (art. 326 C. pen.) poate fi săvârşită de:


a) o persoană fără capacitate de a munci;
b) o persoană având capacitate de a munci;
c) numai de către o persoană ce are capacitate de a munci.
a)
6. Constituie infracţiunea de sustragere de la tratament medical (art. 3091 C. pen.):
a) sustragerea de la executarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical;
b) sustragerea de la executarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical, în cazul infracţiunii de
contaminare venerică;
c) sustragerea de la executarea oricărei măsuri de siguranţă.

7. Infracţiunea de trafic de stupefiante se poate săvârşi prin:


a) cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conţin substanţe stupefiante sau toxice;
b) prescrierea de către medic, fără a fi necesar, a produselor sau substanţelor stupefiante;
c) organizarea ori îngăduirea consumului de produse ori substanţe stupefiante sau toxice, în locuri anumite.

8. Omisiunea de a înştiinţa autoritatea de către cel care a găsit o persoană a cărei viaţă, sănătate sau
integritate corporală este în primejdie şi care este lipsită de putinţa de a se salva, constituie
infracţiunea de:
a) lăsarea fără ajutor prin omisiunea de înştiinţare (art. 316
C. pen.);
b) lăsarea fără ajutor (art. 315 C. pen.);
c) punerea în primejdie a unei persoane în neputinţă de a se
îngriji.

135
9. Constituie infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburare a liniştii publice, în formă
simplă:
a) fapta persoanei care, în apartamentul său, proferează cuvinte sau expresii prin care se aduce atingere
bunelor moravuri şi se produce scandal public;
b) fapta persoanei care, în public, săvârşeşte acte sau gesturi, dar numai dacă se aduce atingere bunelor
moravuri şi se produce şi scandal public;
c) fapta persoanei care, în public, se dedă la orice manifestări şi se produce scandal public;
d) fapta persoanei care, în public, săvârşeşte acte sau gesturi sau se dedă la orice alte manifestări, numai
dacă se aduce atingere bunelor moravuri şi se tulbură grav şi liniştea publică.

10. Împiedicarea folosinţei normale a unei locuinţe deţinute în baza unui titlu legal, constituie
infracţiunea de:
a) tulburare de posesie;
b) nerespectarea hotărârilor judecătoreşti;
c) tulburarea folosinţei locuinţei.

SPEŢE
TITLUL IX - INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR RELAŢII
PRIVIND CONVIEŢUIREA SOCIALĂ

Speţa nr.1 – Abandonul de familie. Condiţia relei-credinţe


Judecătoria a condamnat pe inculpată pentru infracţiunea de abandon de familie motivat de faptul că
deşi a fost obligată la plata unei pensii de întreţinere, a refuzat cu rea-credinţă să se achite de această obligaţie.
Apelul inculpatei a fost respins ca nefondat de Tribunal.
Recursul declarat de inculpată a fost admis de către Curtea de Apel care a casat ambele hotărâri şi care
a dispus achitarea inculpatei motivat de faptul că nu s-a dovedit reaua-credinţă a acesteia în neplata pensiei.

Întrebări:
3. Care este condiţia esenţială prevăzută pentru existenţa infracţiuni de abandon de familie ?
4. Care este motivarea instanţei de recurs ce a fost avută în vedere la soluţia de achitare a
inculpatei?

Speţa nr.2 – Trafic de persoane. Proxenetism. Trăsături caracteristice.

Prin sentinţa penală nr. 1/2003, Tribunalul D. a condamnat pe inculpaţi A.B. şi D.C. pentru săvârşirea
infracţiuni de trafic de persoane, prev. de art.12 alin.1 şi 2 lit. a din Legea nr.678/2001, motivat de faptul că
aceştia au recrutat mai multe femei spunându-ne că le duc la muncă în Spania pentru a lucra într-un restaurant,
că le-au transportat după obţinerea paşapoartelor în această ţară dar că aici le-au sustras actele şi banii,
obligându-le să practice prostituţia.
Apelul declarat de către cei doi inculpaţi a fost admis de Curtea de Apel care a dispus schimbarea
încadrării juridice în infracţiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin.1 C.pen. cu motivarea că aceştia au
îndemnat au îndemnat femeile racolate la practicarea prostituţiei.
Recursul declarat de Parchet împotriva deciziei a fost admis de I.C.C.J. care a dispus…. .

Întrebare:
1. Ce infracţiune au săvârşit cei doi inculpaţi prin recrutarea şi transportarea femeilor în
străinătate cărora le-au promis un loc de muncă într-un restaurant?
2. Care este soluţia pronunţată de I.C.C.J. prin admiterea recursului?

136
Înalta Curte pronunţă în acest caz o hotărâre judecătorească rejudecând cauza sau dispune
trimiterea dosarului la instanţa de fond pentru reluarea judecăţii?

TITLUL X
INFRACŢIUNI CONTRA CAPACITĂŢII DE APĂRARE
A ROMÂNIEI
Aspecte generale şi comune
Acest grup de infracţiuni a fost rezervat incriminării faptelor prin care este pusă în pericol capacitatea
de apărare a ţării.
Prin capacitate de apărare credem că trebuie înţeleasă forţa, puterea statului de a acţiona pentru
respingerea unei agresiuni externe, a unui atac armat.
Gradul (nivelul, stadiul) capacităţii de apărare a ţării este dat de suma unor factori, dintre care cei mai
importanţi sunt puterea economică, politică, diplomatică şi, nu în ultimul rând, puterea forţelor armate.
Într-o asemenea înţelegere a conceptului se ajunge la concluzia potrivit căreia capacitatea de apărare a
ţării poate fi primejduită nu numai prin comiterea faptelor prevăzute în Titlul X, ci şi prin săvârşirea de
infracţiuni îndreptate împotriva altor valori sociale, ca, de pildă, trădarea prin ajutarea inamicului, actele de
diversiune constând în incendierea unei fabrici de armament, neglijenţa în serviciu care a avut drept
consecinţă provocarea unei pagube importante economiei naţionale ş.a.
În acest titlu au fost însă incriminate faptele periculoase preponderent pentru forţele armate.
În încercarea de a desluşi înţelesul conceptului forţe armate sunt evocate trei surse de documentare.
Unul dintre modernele dicţionare militare româneşti" se opreşte asupra următoarei definiţii: „Forţe
armate. Termen definind, în general, forţele şi mijloacele militare (efective umane, armament, tehnică de
luptă) organizate în vederea ducerii luptei armate".
În limbaj diplomatic, un important instrument juridic internaţional, ratificat de aproximativ o sută
dintre statele lumii, defineşte conceptul în următorii termeni: „Forţele armate ale unei părţi la conflict se
compun din toate forţele, toate grupurile şi toate unităţile armate şi organizate care sunt puse sub comandă,
care răspund de conduita subordonaţilor săi faţă de această Parte, chiar dacă aceasta este reprezentată de un
guvern sau o autoritate nerecunoscută de către Partea adversă".
Legiuitorul nu a definit conceptul, ci i-a enunţat componentele astfel: „Forţele armate cuprind armata,
mari unităţi şi unităţi din subordinea Ministerului Reformei Administrative şi Internelor, cele ale Serviciilor
de Informaţii ale statului şi alte formaţiuni de apărare armată organizate potrivit legii."
Obiectul ocrotirii penale. Obiectul juridic generic al infracţiunilor reglementate în Titlul X este
constituit din ansamblul relaţiilor sociale care asigură existenţa şi menţinerea la nivel performant a capacităţii
de apărare a ţării.
Ca infracţiuni de pericol, acestea sunt lipsite, în regulă generală, de obiect material. In excepţie,
corpul militarului molestat - la infracţiunile de lovirea superiorului sau inferiorului -, mijlocul de luptă predat,
distrus etc. - la infracţiunea de capitulare -, nava avariată - la infracţiunea de coliziune.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ nemijlocit (autorul) infracţiunilor analizate este militar, în cele
mai numeroase cazuri.
Astfel, fără excepţie, subiectul activ la infracţiunile prevăzute în Capitolul I are calitatea de militar.
La unele dintre aceste infracţiuni autorul are o dublă calitate, în sensul că, în afara aceleia de militar, el
trebuie să fie purtătorul unui anumit grad - art. 331, art. 334, alin. (2) - sau să aibă o anumită funcţie ori
însărcinare - art. 333, 335, 336, 338, 341, 342, 343, 345 C.pen..
La infracţiunile prevăzute în Capitolul II subiectul activ poate fi militar sau civil, iar la cele
reglementate în Capitolul III, subiectul activ este doar civil.
In prezent, ca urmare a adoptării Legii nr. 395/2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului
militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat, calitatea de militar în termen a fost
fundamental regândită şi reglementată.
Astfel, vor avea atare calitate cetăţenii români, bărbaţi, care execută serviciul militar obligatoriu
exclusiv pe durata stării de război, a stării de mobilizare şi pe timpul stării de asediu.
Durata (timpul) stării de război şi a stării de mobilizare „este intervalul de timp de la data declarării
mobilizării sau de la începerea operaţiilor de război până la data trecerii armatei la starea de pace" - art. 153
C.pen.
137
Declararea mobilizării şi luarea măsurilor necesare pentru respingerea unei agresiuni armate fac
obiectul unor decrete prezidenţiale, în adoptarea acestor decizii fiind nemijlocit implicate Consiliul Suprem de
Apărare a Ţării şi Parlamentul.
Durata (timpul) stării de asediu este intervalul cuprins între decretul prezidenţial de instituire a stării
şi cel de încetare a acesteia, ambele contrasemnate de primul-ministru.
Pe timp de pace, această categorie de militari va cuprinde soldaţi şi gradaţi voluntar.
La nivelul superior acestei categorii se situează aceea a cadrelor militare care, potrivit gradului
acordat, sunt constituite, în ordinea ierarhică, în corpul subofiţerilor, corpul maiştrilor militari şi corpul
ofiţerilor.
Infracţiunile din Titlul X sunt susceptibile de săvârşire în participaţie sub forma instigării şi
complicităţii, coautoratul fiind posibil doar la unele dintre acestea.
Subiectul pasiv este, în principal, statul, a cărui capacitate de apărare este periclitată, într-un plan
secund apare ca subiect pasiv unitatea/formaţiunea militară în cadrul căreia s-a comis infracţiunea, precum şi
militarul - superior/inferior - lovit.
Latura obiectivă. Elementul material se exprimă, în cele mai numeroase cazuri prin acţiuni, de mare
diversitate, ca, de exemplu, părăsirea comenzii, lovirea superiorului/inferiorului, coborârea pavilionului,
provocarea de vătămări pentru a se sustrage serviciului militar ş.a.
Sunt însă şi infracţiuni al căror element material constă dintr-o omisiune (inacţiune) - art. 331, 332,
343, 354 C.pen.
Urmarea imediată, la toate infracţiunile reglementate în Titlul X, constă în crearea unei stări de
pericol pentru capacitatea de apărare a ţării. La unele infracţiuni - art. 338, 345 - această urmare este dublată şi
de producerea unei vătămări.
Legătura de cauzalitate - cu excepţia infracţiunilor de rezultat - decurge pentru majoritatea
infracţiunilor din însăşi materialitatea faptelor - ex re.
Latura subiectivă. Forma de vinovăţie. Infracţiunile contra capacităţii de apărare se săvârşesc cu
intenţie - directă sau indirectă. în excepţie, infracţiunea de coliziune în modalitatea prevăzută în alin. (1) al
art. 345 C.pen., se săvârşeşte din culpă.
Scopul şi mobilul nu prezintă relevanţă în realizarea infracţiunilor.
Forme. Modalităţi. Sancţiuni
Forme. Actele pregătitoare nu cad sub incidenţa legii penale.
Tentativa este sancţionată la infracţiunile prevăzute în art. 338-342, 344 şi 345 alin. (2) şi (3) C.pen.
Infracţiunile contra capacităţii de apărare sunt de consumare instantanee, fie la momentul comiterii
acţiunii (insubordonarea, zborul neautorizat, coborârea pavilionului ş.a.), fie la momentul împlinirii unor
termene (absenţa nejustificată, dezertarea), în cazul lipsei din unitate peste termenele prevăzute de lege, fapta
capătă caracterul infracţiunii continue. Epuizarea are loc la încetarea absenţei din unitate, prin predarea
militarului sau capturarea acestuia.
Modalităţi. Infracţiunile supuse analizei prezintă două sau mai multe modalităţi corespunzătoare
dispoziţiilor incriminatorii.
Sunt însă de remarcat modalităţile agravate ataşate unor infracţiuni, în situaţia în care faptele sunt
comise pe durata stării de război, a stării de mobilizare şi pe timpul stării de asediu.
Sancţiuni. Legiuitorul a instituit un regim sancţionator suplu şi diferenţiat în raport cu pericolul
social concret al fiecărei infracţiuni îndreptate împotriva capacităţii de apărare, scara pedepselor începând cu
închisoarea de la o lună la 3 luni, sau cu amendă - art. 353 - şi terminând cu detenţiunea pe viaţă, alternând cu
închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi - art. 338, 339 C.pen. ş.a.
Persoana juridică se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în art. 711 C.pen.
Articolul 62 din Codul penal reglementează un regim de executare a pedepsei pentru militari
derogatoriu de la acela de drept comun.
Aspecte procesuale. În conformitate cu dispoziţiile art. 337 şi art. 355, acţiunea penală pentru
infracţiunile prevăzute în art. 331-336, art. 353 şi art. 354 se pune în mişcare numai la sesizarea
comandantului.
După sesizarea formulată de comandant, urmărirea penală se efectuează de ofiţeri anume desemnaţi -
organe de cercetare penală speciale prevăzute în art. 208 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedură penală -, sub
supravegherea procurorului militar, iar judecata în primă instanţă revine în competenţa tribunalului militar -
art. 26 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală -, după caz, înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -art. 29 pct. 1
lit. d) din Codul de procedură penală -, în raport cu gradul militar al inculpatului.
Prin Decizia nr. XXVI din 16.04.2007, instanţa supremă a stabilit că, în cauzele ce au ca obiect
infracţiunile prevăzute în art. 331-352 C.pen., precum şi alte infracţiuni în legătură cu îndatoririle de serviciu,

138
comise de personalul militar al fostei Direcţii Generale a Penitenciarelor anterior intrării în vigoare a Legii nr.
293/2004:
a) şi înregistrate pe rolul instanţelor militare înaintea actului normativ menţionat, competenţa
judecării lor revine instanţelor militare, în condiţiile art. 40 C.proc.pen. şi art. IX pct. 4 din Legea nr.
281/2003;
b)şi înregistrate pe rolul instanţelor ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat,
competenţa judecării lor revine instanţei civile.

CAPITOLUL I
INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE MILITARI

SECŢIUNEA I. INFRACŢIUNI CONTRA ORDINII ŞI DISCIPLINEI MILITARE

Absenţa nejustificată

1. Conţinut legal
Potrivit art. 331 alin. (1) Cod penal, constituie infracţiune „absenţa nejustificată de la unitate sau de
la serviciu, care a depăşit 24 de ore dar nu mai mult de trei zile, a militarului în termen sau concentrat, până
la gradul de sergent inclusiv". Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că „în timp de război, absenţa
nejustificată a oricărui militar de la unitate sau de la serviciu, care a depăşit 4 ore dar nu mai mult de 24 ore"
se pedepseşte.
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la ordinea şi disciplina militară.
Obiect material nu există.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este calificat, nu poate fi decât un militar în termen sau concentrat având cel mult
gradul de sergent.
Participaţia penală este posibilă doar sub forma complicităţii sau a instigării. Subiect pasiv
este unitatea militară în care îşi desfăşoară activitatea făptuitorul.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material constă în absenţa nejustificată a militarului de la unitate sau serviciu.
Prin „unitate" se înţelege orice formaţiune militară, indiferent de numărul militarilor care o alcătuiesc,
indiferent dacă a fost constituită permanent sau temporar.
Prin „serviciu" se înţelege locul unde militarul îndeplineşte o anumită activitate (ex. serviciile
auxiliare ale unităţii).
Absentarea reprezintă neîndeplinirea de către militar a îndatoririlor de a fi prezent la unitate sau la
serviciu, fie prin neprezentare, fie prin părăsire.
Pentru existenţa infracţiunii se cere şi ca absenţa nejustificată să dureze un interval de timp cuprins
între 24 ore şi 3 zile, precum şi să se fi petrecut pe timp de pace.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol determinată de nesocotirea
ordinii şi disciplinei militare.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte atât cu intenţie, cât şi din culpă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa , fiind vorba de o infracţiune omisivă, nu este posibilă.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul expirării celor 24 ore de lipsă nejustificată a militarului
de la unitate sau de la serviciu.

139
Art. 331 alin.(3) stabileşte ca variantă agravată săvârşirea faptei în timp de război, dacă absenţa
nejustificată depăşeşte 4 ore dar nu mai mult de 24 ore.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea săvârşită în varianta tip se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an. Săvârşirea în
varianta agravată prevăzută la alin.(3) se sancţionează cu închisoare de la 1 la
5 ani.
Art. 331 alin.(2) stipulează că pedeapsa aplicată unui militar în termen se execută într-o închisoare
militară.
Acţiunea penală se pune în mişcare numai la sesizarea comandantului (art. 337 Cod penal).

Dezertarea

1. Conţinut legal
Potrivit art. 332 alin. (1) Cod penal, constituie infracţiune „absenţa nejustificată de la unitate sau
serviciu, care depăşeşte 3 zile, a oricărui militar", iar alin. (2) prevede că „în timp de război, absenţa
nejustificată a oricărui militar de la unitate sau serviciu, care a depăşit 24 ore " se pedepseşte mai aspru.
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la ordinea şi disciplina militară.
Obiect material nu există.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este calificat, trebuie să aibă calitatea de militar, indiferent de categoria din care face
parte şi indiferent de gradul pe care îl are.
Participaţia penală este posibilă doar sub forma complicităţii sau a instigării. Subiect pasiv
este unitatea militară în care îşi desfăşoară activitatea făptuitorul.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează în mod alternativ, printr-o acţiune sau inacţiune, respectiv fie prin
părăsirea sau plecarea din unitate ori serviciu a oricărui militar, fără permisiunea comandantului sau şefului
său, şi rămânerea în această situaţie un interval de timp mai mare de 3 zile, fie prin neprezentarea la unitate sau
serviciu, în aceleaşi condiţii şi după 3 zile de la expirarea termenului când militarul se afla în învoire, detaşare,
concediu etc.
Prezentarea de bunăvoie a făptuitorului în faţa reprezentanţilor autorităţilor sau prinderea acestuia de
către autorităţi reprezintă sfârşitul activităţii infracţionale. Arestarea unui militar pentru săvârşirea altor
infracţiuni înlătură răspunderea pentru dezertare.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru ordinea şi disciplina
militară.
Legătura de cauzalitate trebuie să existe.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se poate comite atât cu intenţie, cât şi din culpă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa nu este posibilă.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul împlinirii celor 3 zile de absenţă nejustificată.
Fiind o infracţiune continuă, momentul epuizării reprezintă momentul în care militarul s-a întors de
bunăvoie sau a fost prins de autorităţi.
Art. 332 alin.(2) consideră agravată săvârşirea faptei în timp de război , dacă absenţa nejustificată este
mai mare de 24 ore.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 7 ani, dacă a fost săvârşită în varianta tip prevăzută
la alin.(1), sau de la 3 la 12 ani, în cazul formei agravate.
Acţiunea penală se pune în mişcare numai la sesizarea comandantului (art. 337 Cod penal).

140
Călcarea de consemn

1. Conţinut legal
Potrivit art. 333 alin.(1) Cod penal, constituie infracţiune „călcarea regulilor serviciului de gardă, de
pază, de însoţire sau de securitate", iar alin.(3) prevede „călcarea consemnului de către santinela aflată în
serviciu de gardă sau de pază pe lângă depozitele de armament, muniţii sau materiale explozive, la frontieră
ori în alte posturi de un deosebit interes militar sau de stat, ori dacă fapta ar fi putut avea urmări grave" se
pedepseşte mai aspru. Alin.(4) introduce o a doua agravantă, dacă faptele de mai sus au fost săvârşite în timp
de război.
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile privitoare la ordinea şi disciplina militară şi care
presupun îndeplinirea cu corectitudine a obligaţiilor ce le revin în executarea serviciului de gardă, de pază, de
însoţire sau securitate.
Obiect material, în principiu, nu există. Dacă însă călcarea de consemn se răsfrânge asupra unui bun,
acesta poate deveni obiect material.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este calificat, nu poate fi decât militarul care făcea parte, în momentul săvârşirii
infracţiunii, din personalul gărzii sau din serviciul de pază, de însoţire, escortă sau securitate ori căruia i se
încredinţase paza oricărui post care purta răspunderea îndeplinirii consemnului primit.
Participaţia penală este posibilă numai sub forma instigării sau complicităţii.
Subiect pasiv este unitatea din care face parte făptuitorul.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează, în cazul variantei tip prevăzute în alin.(1), prin încălcarea de către
militari a regulilor care privesc un consemn, adică a regulilor stabilite pentru buna îndeplinire a îndatoririlor
primite în cadrul serviciului de gardă, pază, însoţire sau securitate. Se poate comite atât prin acţiune (ex.
militarul părăseşte postul de santinelă), cât şi prin inacţiune (militarul permite unei persoane străine să se
apropie de postul pe care îl păzeşte).
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru buna desfăşurare a
activităţii unei unităţi militare, pentru ordinea şi disciplina militară.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie, dacă se realizează prin acţiune, şi intenţie sau culpă, dacă se
comite prin inacţiune.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă, dar nu se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii se produce instantaneu, în momentul săvârşirii faptei incriminate.
Art. 333 alin.(3) prevede agravarea faptei în condiţiile în care călcarea consemnului este comisă de
către santinela aflată în serviciu de gardă sau de pază pe lângă depozitele de armament, muniţii sau materiale
explozive, la frontieră ori în alte posturi de un deosebit interes militar sau de stat, ori dacă fapta ar fi putut avea
urmări grave.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea săvârşită în condiţiile alin.(1) se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an. Conform alin.(2),
părăsirea comenzii sau oricărui alt post de către militar se sancţionează cu aceeaşi pedeapsă.
Pentru varianta agravată prevăzută în alin.(3) pedeapsa va fi închisoarea de la 1 la 5 ani, iar dacă faptele se
săvârşesc în timp de război sunt pedepsite cu închisoare de la 3 la 12 ani (alin.(4)). Acţiunea penală se pune în
mişcare numai la sesizarea comandantului (art. 337 Cod penal).

141
Insubordonarea

1. Conţinut legal
Potrivit art. 334 alin.(1) Cod penal, constituie infracţiune „refuzul de a executa un ordin cu privire la
îndatoririle de serviciu", iar alin.(2) prevede „dacă fapta săvârşită de un ofiţer, de un maistru militar sau
subofiţer, de un militar angajat, de doi sau mai mulţi militari împreună în faţa trupei adunate sau dacă fapta
are urmări grave" se pedepseşte mai sever; de asemeni şi comiterea faptei în timp de război, potrivit alin.(3).
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la ordinea şi disciplina militară,
relaţii care presupun în acest caz executarea întocmai a ordinelor primite de către militar de la şefii sau
superiorii săi.
Obiect material nu există.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este calificat, nu poate fi decât un militar.
Participaţia penală este posibilă doar sub forma instigării sau a complicităţii.
Subiect pasiv este unitatea militară din care face făptuitorul.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin refuzul militarului de a executa un ordin primit de la un şef sau
un superior sau derivând din obligaţiile generale ale militarilor, cu condiţia să fie un ordin legal ca formă şi
conţinut şi să privească îndatoriri de serviciu..
Refuzul poate fi explicit, verbal sau în scris, sau implicit, rezultând din atitudinea făptuitorului.
Urmarea socialmente periculoasă constă în starea de pericol cu privire la ordinea şi disciplina
militară.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se comite cu intenţie.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa, deşi posibilă, nu este pedepsită de lege.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care militarul refuză efectiv să execute ordinul.
Art. 334 alin. (2) prevede şi o primă variantă agravată dacă fapta a fost săvârşită de un ofiţer, de un
maistru militar sau subofiţer, de un militar angajat, de doi sau mai mulţi militari împreună în faţa trupei
adunate sau dacă fapta are urmări grave.
Art. 334 alin. (3) stipulează a doua agravantă în sensul în care activitatea infracţională se petrece în
timp de război.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea în varianta tip, prevăzută la alin.(1), este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 2 ani, iar
prima variantă agravată cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Săvârşirea faptei în cele două variante în timp de război atrage pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani,
pentru varianta tip, şi de la 3 la 12 ani, pentru prima formă agravată.
Acţiunea penală se pune în mişcare numai la sesizarea comandantului (art. 337 Cod penal).

Lovirea superiorului

1. Conţinut legal
Potrivit art. 335 Cod penal, constituie infracţiune „lovirea superiorului de către inferior sau a şefului
de către subordonat". Alin.(2) stipulează că este mai gravă fapta prevăzută de alin.(1) săvârşită în timp de
război.

142
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este complex fiind format din relaţiile sociale referitoare la ordinea şi
disciplina militară, sub aspectul atitudinii corecte şi respectuoase a inferiorului faţă de superiorul său, dar şi
din cele referitoare la integritatea corporală şi demnitatea persoanei împotriva căreia se îndreaptă activitatea
infracţională.
Obiect material în cazul acţiunilor de lovire sau alte violenţe este corpul persoanei agresate, în speţă
corpul superiorului.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este calificat, nu poate fi decât militarul inferior în grad sau subordonatul cu condiţia
să cunoască faptul că victima activităţii sale infracţionale îi este şef sau superior.
Participaţia penală este posibilă numai sub forma instigării sau cea a complicităţii.
Subiect pasiv principal este unitatea militară din care face parte făptuitorul în timp ce subiectul activ
secundar este militarul cu grad superior sau şeful care a fost victimă a violenţelor.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin acte de lovire sau alte violenţe care au produs suferinţe fizice
sau vătămări ce necesită cel mult 20 zile de îngrijiri medicale.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru ordinea şi disciplina
militară dar şi în producerea consecinţelor specifice infracţiunilor săvârşite cu violenţă.
Legătura de cauzalitate trebuie dovedită.
Latura subiectivă.
Infracţiunea este săvârşită cu intenţie.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă, dar nu se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul producerii lovirii sau săvârşirii altor violenţe asupra
superiorului.
Potrivit prevederilor alin.(2) săvârşirea faptei în timp de război constituie variantă agravată. 5.
Sancţiuni.
Infracţiunea este pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 1 an, în varianta tip, pentru varianta agravată
maximul pedepsei urmând să fie crescut cu 2 ani.
Acţiunea penală se pune în mişcare numai la sesizarea comandantului (art. 337 Cod penal).

Lovirea inferiorului

1. Conţinut legal
Potrivit art. 336 Cod penal, constituie infracţiune „lovirea inferiorului sau subordonatului de către un
superior sau şef".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este complex fiind format din relaţiile sociale referitoare la ordinea şi
disciplina militară, sub aspectul atitudinii corecte a superiorului faţă de inferiorul său şi apărării acestuia din
urmă de purtarea abuzivă a primului, dar şi din relaţiile sociale referitoare la integritatea corporală şi
demnitatea persoanei împotriva căreia se îndreaptă activitatea infracţională.
Obiect material în cazul acţiunilor de lovire sau alte violenţe este corpul persoanei agresate, în speţă
corpul inferiorului.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ este calificat, nu poate fi decât militarul care are un grad superior ori care deţine funcţia
de şef al militarului agresat şi care cunoaşte această subordonare.
Participaţia penală este posibilă numai sub forma instigării sau cea a complicităţii.

143
Subiect pasiv principal este unitatea militară din care face parte făptuitorul în timp ce subiectul activ
secundar este militarul cu grad inferior sau subalternul care a fost victimă a violenţelor.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin acte de lovire sau alte violenţe care au produs suferinţe fizice
sau vătămări ce necesită cel mult 20 zile de îngrijiri medicale.
Lovirea inferiorului nu va constitui infracţiune dacă va fi săvârşită în timp de război impusă fiind de o
necesitate militară (art.336 alin.(2)).
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru ordinea şi disciplina
militară dar şi în producerea consecinţelor specifice infracţiunilor săvârşite cu violenţă.
Legătura de cauzalitate trebuie dovedită.
Latura subiectivă.
Infracţiunea este săvârşită cu intenţie.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă, dar nu se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul producerii lovirii sau săvârşirii altor violenţe asupra
superiorului.
5. Sancţiuni.
5

Infracţiunea este pedepsită cu închisoare de la o lună la 1 an.


Acţiunea penală se pune în mişcare numai la sesizarea comandantului (art. 337 Cod penal).

SECŢIUNEA II. INFRACŢIUNI PE CÂMPUL DE LUPTĂ

Capitularea

1. Conţinut legal
Potrivit art. 338 Cod penal, constituie infracţiune „predarea în mâinile inamicului de către
comandant a forţelor militare pe care le comandă, lăsarea în mâinile duşmanului, distrugerea sau aducerea
în stare de neîntrebuinţare de către comandant a mijloacelor de luptă sau a altor mijloace necesare pentru
purtarea războiului, fără ca aceasta să fi fost determinată de condiţiile de luptă".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privitoare la capacitatea de luptă a forţelor
armate, relaţii care presupun o comportare comandanţilor pe câmpul de luptă plină de devotament şi curaj.
Obiect material pot constitui mijloacele de luptă şi celelalte mijloace necesare purtării războiului.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este calificat, nu poate fi decât militarul cu funcţie de comandant al unei formaţiuni de
luptă, indiferent de dimensiunile acesteia.
Participaţia penală este posibilă numai sub forma instigării sau a complicităţii.
Subiect pasiv principal este statul, ca titular al valorii sociale reprezentate de capacitatea de apărare a
ţării, iar secundar unitatea militară căreia îi aparţin formaţiunile de luptă respective.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin modalităţi alternative: de predare în mâinile inamicului de către
comandant a forţelor militare pe care le comandă, lăsare în mâinile duşmanului, distrugere sau aducere în stare
de neîntrebuinţare de către comandant a mijloacelor de luptă sau a altor mijloace necesare pentru purtarea
războiului, în condiţiile în care niciuna dintre aceste activităţi nu a fost determinată de condiţiile de luptă.
Oricare dintre aceste fapte se poate săvârşi atât prin acţiuni cât şi prin inacţiuni.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru capacitatea de apărare
a ţării.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei incriminate.
144
Latura subiectivă.
Infracţiunea se comite numai cu intenţie.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care făptuitorul săvârşeşte efectiv una din activităţile
descrise în norma de incriminare.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor
drepturi.

Părăsirea câmpului de luptă

1. Conţinut legal
Potrivit art. 339 Cod penal, constituie infracţiune „părăsirea câmpului de luptă sau refuzul de a
acţiona, săvârşite în timpul luptei, ori predarea în captivitate sau săvârşirea altor asemenea fapte de natură a
servi cauza duşmanului".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la capacitatea de apărare a ţării,
relaţii care presupun din partea militarilor loialitate şi îndeplinirea cu curaj a îndatoririlor pe care le au pe
câmpul de luptă.
Obiect material există doar în cazurile în care, spre exemplu, armamentul este abandonat pe câmpul
de luptă sau lăsat în mâinile inamicului.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este calificat, nu poate fi decât militarul care participă efectiv la operaţiile militare pe
câmpul de luptă.
Participaţia penală este posibilă în toate formele sale.
Subiect pasiv principal este statul, ca titular al valorii sociale reprezentate de capacitatea de apărare a
ţării, iar secundar unitatea militară căreia îi aparţine militarul care a părăsit câmpul de luptă.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin modalităţi alternative: părăsirea câmpului de luptă sau refuzul
de a acţiona, ambele săvârşite în timpul luptei, sau predarea în captivitate ori săvârşirea altor fapte
asemănătoare, toate acestea fiind menite să ajute inamicul.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei grave stări de pericol pentru capacitatea de
apărare a ţării.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul săvârşirii oricăreia dintre faptele incriminate.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se sancţionează cu detenţiunea pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 ani şi interzicerea
unor drepturi.

145
SECŢIUNEA III. INFRACŢIUNI SPECIFICE AVIAŢIEI ŞI MARINEI MILITARE

Zborul neautorizat

1. Conţinut legal
Potrivit art. 340 alin.(1) Cod penal, constituie infracţiune „zborul cu o aeronavă aparţinând forţelor
armate ale statului român, fără prealabilă autorizare, precum şi nerespectarea regulilor de zbor, dacă prin
aceasta se periclitează securitatea zborului în spaţiul aerian sau a aeronavei".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este constituit din relaţiile sociale referitoare la capacitatea de apărare a ţării,
relaţii care presupun respectarea tuturor regulilor şi de autorizare cu privire la zborul unei aeronave.
Obiect material este însăşi aeronava care este, în acelaşi timp, şi mijloc de săvârşire a infracţiunii.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este calificat, nu poate fi decât militarul din unitatea de aviaţie care efectuează un zbor
neautorizat sau fără respectarea regulilor de zbor în timpul unui zbor autorizat.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele, dar pentru coautorat subiecţii activi trebuie să aibă
calitatea cerută de lege.
Subiect pasiv este unitatea care deţine aeronava şi căreia îi aparţine făptuitorul.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează în modalităţi alternative, fie prin săvârşirea unui zbor fără autorizare
prealabilă, fie prin nerespectarea regulilor de zbor în timpul unui zbor autorizat.
Pentru existenţa infracţiunii, în oricare din modalităţile de săvârşire a faptei, zborul trebuie să se
realizeze cu o aeronavă aparţinând forţelor armate române şi prin modul de comitere a faptei să fie periclitată
securitatea zborului în spaţiul aerian sau a aeronavei.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru capacitatea de apărare
a ţării dar şi pentru activitatea normală în unităţile de aviaţie şi pentru bunurile care le aparţin.
Legătură de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei incriminate.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care pilotul a decolat cu nava, iar epuizarea în
momentul aterizării.
Art.340 alin.(29 prevede ca agravantă săvârşirea faptei în condiţiile stipulate în alin.(1) dar cu
producerea unor urmări grave sau a unui dezastru.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani când este comisă în forma tip, sau cu
închisoare de la 1 la 5 ani în cazul urmărilor grave sau închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi,
în ipoteza dezastrului.

Părăsirea navei

1. Conţinut legal
Potrivit art. 341 alin.(1) Cod penal, constituie infracţiune „părăsirea unei nave militare în caz de
naufragiu de către comandant, mai înainte de a-şi fi exercitat până la capăt îndatoririle de serviciu, precum şi

146
de către orice persoană ce face parte din echipajul navei, fără ordinul comandantului". Alin.(2) prevede ca
variantă agravată „aceeaşi faptă săvârşită în timp de război".
Conform prevederilor art.347 Cod penal, dispoziţiile acestui articol se aplică şi aeronavelor militare.
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la capacitatea de apărare a ţării dar
şi la buna desfăşurare a activităţii în cadrul unităţilor militare de marină şi aviaţie.
Obiect material este nava expusă distrugerii sau pierderii ca urmare a săvârşirii infracţiunii. Subiecţii
infracţiunii.
Subiectul activ este calificat, nu poate fi decât comandantul navei sau un militar care face parte din
echipajul acestuia.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele, dar pentru existenţa coautoratului se cere calitatea
specială prevăzută de lege.
Subiect pasiv principal este statul, în secundar fiind unitatea căreia îi aparţine nava părăsită.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin acţiunea de părăsire a navei de către comandant, în condiţiile în
care acesta nu îşi exercitase îndatoririle de serviciu în totalitate, sau de către orice membru al echipajului, fără
ordinul comandantului.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru capacitatea de apărare
a ţării, în general, precum şi pentru securitatea navei, în special.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă şi este pedepsită.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul părăsirii navei de către persoana prevăzută. Art.341
alin.(2) introduce ca agravantă săvârşirea faptei incriminate în timp de război.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea săvârşită în varianta tip se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar în cazul
variantei agravate cu închisoare de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi.

Părăsirea comenzii

1. Conţinut legal
Potrivit art. 342 alin.(1) Cod penal, constituie infracţiune „părăsirea comenzii de către comandantul
unei sau al unei grupări de nave militare, în situaţii ce a r fi putut periclita nava sau navele militare ori
echipajul acestora". Alin.(2) prevede ca variantă agravată părăsirea comenzii săvârşită în timpul luptei, de
către comandantul unei nave sau al unei grupări de nave militare.
Conform prevederilor art.347 Cod penal, dispoziţiile acestui articol se aplică şi aeronavelor militare.
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la capacitatea de apărare a ţării dar
şi la păstrarea şi exercitarea în permanenţă a comenzii de către comandantul unei nave sau al unei grupări de
nave militare.
Obiect material este nava pusă în pericol prin părăsirea comenzii de către comandant..
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este calificat, nu poate fi decât comandantul navei sau grupării de nave militare.
Participaţia penală este posibilă doar sub forma instigării sau a complicităţii. Subiect pasiv principal este
statul, în secundar fiind unitatea căreia îi aparţine nava sau gruparea de nave militare al cărei comandant a
părăsit comanda..

147
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin părăsirea comenzii navei de către comandant, săvârşită fie
printr-o acţiune (a plecat), fie printr-o inacţiune(nu a revenit), şi poate fi făcută în mod expres sau să înceteze
doar în fapt, după cum poate fi definitivă sau temporară, modalitatea de comitere a faptei neavând relevanţă
pentru existenţa infracţiunii.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru capacitatea de apărare
a ţării, în general, precum şi pentru securitatea navei şi a echipajului ei, în special.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă şi este pedepsită.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul părăsirii comenzii navei de către comandant. Art.342
alin.(2) introduce ca agravantă săvârşirea faptei incriminate în timp de război.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea săvârşită în varianta tip se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar în cazul variantei
agravate cu închisoare de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi.

Neluarea măsurilor necesare în operaţiile navale

1. Conţinut legal
Potrivit art. 343 Cod penal, constituie infracţiune „fapta comandantului unei nave militare sau
grupări de nave militare care fără să fi fost oprit de vreun ordin sau fără să fi fost împiedicat de misiunea
specială pe care o avea, nu ia măsurile necesare să atace, să lupte împotriva duşmanului, să ajute o navă a
statului român sau a unei ţări aliate urmărită de duşman ori angajată în luptă, sau nu ia măsurile necesare
pentru a distruge un convoi duşman, ori nu urmăreşte navele de război sau comerciale ale duşmanului".
Conform prevederilor art.347 Cod penal, dispoziţiile acestui articol se aplică şi aeronavelor militare.
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile privitoare la capacitatea de luptă a marinei sau
aviaţiei militare, a căror existenţă depinde de atitudinea corectă şi combativă a comandanţilor în timpul luptei.
Obiect material poate fi nava sau grupul de nave rămase în inactivitate din cauza lipsei de
combativitate a comandantului.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ este calificat, nu poate fi decât comandantul navei sau grupului de nave care nu ia
măsurile cuvenite în operaţiunile navale.
Participaţia penală se poate realiza sub forma instigării sau a complicităţii.
Subiect pasiv este statul, în principal, precum şi unitatea militară navală din care face parte
comandantul şi căreia îi aparţine nava sau grupul de nave.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează printr-o inacţiune, săvârşită în variante alternative, respectiv, prin
omisiunea comandantului unei nave sau unui grup de nave să ia măsurile corespunzătoare în timpul unui atac,
să lupte împotriva duşmanului, să ajute o navă a statului român sau a unei ţări aliate urmărită de duşman ori
angajată în luptă, să nu ia măsurile necesare pentru a distruge un convoi duşman, ori să nu urmărească navele
de război sau comerciale ale duşmanului.
Condiţia esenţială pentru existenţa infracţiunii este absenţa unui ordin contrar în acest sens sau a unei
misiuni speciale care l-ar putea împiedica justificat pe comandant să acţioneze.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru potenţialul militar
român şi aliat, angajat în luptă cu duşmanul.

148
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei incriminate.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se comite fie cu intenţie, fie din culpă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa, fiind o infracţiune omisivă, nu este posibilă.
Consumarea infracţiunii are loc odată cu omisiunea comandantului de a avea comportamentul cerut
de lege.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi.

Coborârea pavilionului

1. Conţinut legal
Potrivit art. 344 Cod penal, constituie infracţiune „coborârea pavilionului, în timpul luptei, cu scopul
d e a servi cauza duşmanului, săvârşită de către comandantul unei nave militare sau al unei grupări de nave
militare, precum şi de către orice altă persoană îmbarcată".
Pentru o navă militară coborârea pavilionului echivalează cu pierderea, abandonarea luptei de către
comandant şi echipaj.
Conform prevederilor art.347 Cod penal, dispoziţiile acestui articol se aplică şi aeronavelor militare.
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile privitoare la capacitatea de luptă a marinei sau
aviaţiei militare în timp de război, a căror existenţă depinde de atitudinea corectă şi combativă a
comandanţilor în timpul luptei.
Obiect material este chiar pavilionul coborât în timpul luptei.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană care se află îmbarcată în mod legal pe navă.
Săvârşirea faptei de către o persoană aflată ocazional pe navă constituie infracţiunea prevăzută în
art.156 lit.d) Cod penal (trădare prin ajutarea inamicului).
Participaţia penală este posibilă în toate formele, dar coautorii trebuie să aibă calitatea cerută de lege.
Subiect pasiv este statul, în principal, precum şi unitatea militară navală căreia îi aparţine nava al cărei
pavilion este coborât.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin acţiunea de coborâre a pavilionului, dacă este săvârşită în timpul
luptei şi în zona de luptă.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru succesul misiunii de
luptă pe care o are nava sau grupul de nave.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se comite numai cu intenţie directă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care s-a comis fapta de coborâre a pavilionului.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor
drepturi.

149
Coliziunea

1. Conţinut legal
Potrivit art. 345 alin.(1) Cod penal, constituie infracţiune „fapta comandantului unei nave militare
sau a oricărei persoane aflate la bordul navei, prin care s-a cauzat, din culpă, o coliziune sau punerea pe
uscat a navei sau alte urmări grave". Alin.(2) consideră agravantă săvârşirea faptei cu intenţie, în timp ce
alin.(3) incriminează mai grav comiterea faptei în timp de război.
Conform prevederilor art.347 Cod penal, dispoziţiile acestui articol se aplică şi aeronavelor militare.
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privitoare la capacitatea de luptă a unităţilor
navale pentru a cărei asigurare este necesară o atitudine preventivă, de eliminare a oricărui pericol de
coliziune sau punere pe uscat a navelor militare.
Obiect material este chiar nava sau grupul de nave militare care a suportat activitatea infracţională.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi atât comandantul navei cât şi orice persoană aflată la bordul acesteia, dacă este
membru al echipajului sau militar aparţinând unei unităţi afectate navei sau transportate pe navă.
Subiect pasiv este statul, în principal, precum şi unitatea militară navală căreia îi aparţine nava intrată
în coliziune.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin activităţi alternative, comisive sau omisive, care determină fie
coliziunea, ciocnirea navei cu o altă navă sau orice alt obstacol, fie punerea pe uscat, eşuarea navei la ţărm, pe
un banc de nisip sau de mâl, astfel putând fi determinate şi alte urmări grave..
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru capacitatea de apărare a ţării
precum şi o urmare materială, avarierea navei respective.
Legătura de cauzalitate trebuie dovedită.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se poate săvârşi atât cu intenţie, cât şi din culpă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care s-au produs urmările cerute în norma de
incriminare.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, dacă a fost săvârşită în varianta tip, cu
închisoare de la 5 la 20 ani, săvârşită în varianta agravată prevăzută în alin.(2), sau cu detenţiune pe viaţă sau
închisoare de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi, pentru varianta agravată prevăzută în alin.(3).

CAPITOLUL II
INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE MILITARI SAU DE CIVILI

Sustragerea de la serviciul militar

1. Conţinut legal
Potrivit art. 348 Cod penal, constituie infracţiune „fapta persoanei care îşi provoacă vătămări
integrităţii corporale sau sănătăţii, simulează o boală sau o infirmitate, foloseşte înscrisuri false sau alte
150
mijloace, în scopul de a se sustrage serviciului militar". Săvârşirea infracţiunii în timp de război constituie
agravantă.

2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale referitoare la capacitatea de apărare a ţării pentru
a cărei asigurare este necesară satisfacerea serviciului militar în condiţiile prevăzute în
lege.
Obiect material nu există.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană care poate dobândi calitatea de militar. Subiect pasiv este statul, în ca
titular al valorii sociale reprezentate de capacitatea de apărare.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin săvârşirea uneia din următoarele acţiuni alternative:
autoprovocarea de vătămări integrităţii corporale sau sănătăţii, simularea de boli sau infirmităţi, folosirea de
înscrisuri false sau alte mijloace, oricare dintre acestea comise în scopul sustragerii de la serviciul militar.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru capacitatea de apărare
a ţării prin încălcarea obligaţiilor militare.
Legătură de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se comite cu intenţie directă calificată prin scop.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa, deşi posibilă, nu este pedepsită.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul săvârşirii oricăreia dintre faptele prezentate. Dacă
activitatea infracţională se petrece în timp de război va constitui variantă agravantă.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, săvârşită în varianta tip, şi închisoare de
la 3 la 10 ani, dacă a fost comisă în timp de război.
Acţiunea penală se pune în mişcare numai la sesizarea comandantului unităţii.

Defetismul

1. Conţinut legal
Potrivit art. 349 Cod penal, constituie infracţiune „ răspândirea sau publicarea în timp de război de
zvonuri sau informaţii false, exagerate sau tendenţioase relative la situaţia economică şi politică a ţării, la
starea morală a populaţiei în legătură cu declararea şi mersul războiului, precum şi săvârşirea altor
asemenea fapte d e natură să slăbească rezistenţa morală a populaţiei".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privitoare la capacitatea de apărare a ţării
pentru a cărei existenţă este necesară păstrarea rezistenţei morale şi a spiritului de luptă neştirbite.
Obiect material nu există, publicaţiile, înscrisurile prin care poate fi comisă fapta reprezintă mijloace de
săvârşire a infracţiunii.
Subiecţii infracţiunii. Subiect activ poate fi orice persoană. Participaţia penală este posibilă sub toate
formele sale.
Subiect pasiv este statul a cărui capacitate de apărare a fost pusă în pericol prin săvârşirea faptei
incriminate.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
151
Elementul material se realizează printr-o acţiune de răspândire sau de publicare a unor zvonuri sau
informaţii false, exagerate sau tendenţioase, în timp de război, de natură să demobilizeze populaţia în legătură
cu declararea sau mersul războiului, precum şi prin săvârşirea unor asemenea fapte.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru capacitatea de apărare
a ţării.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea infracţiunii.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa, deşi posibilă, nu se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se săvârşeşte oricare dintre faptele incriminate.
5. Sancţiuni.
5

Infracţiunea este pedepsită cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Jefuirea celor căzuţi pe câmpul de luptă

1. Conţinut legal
Potrivit art. 350 Cod penal, constituie infracţiune „jefuirea pe câmpul de luptă a morţilor sau
răniţilor de obiectele aflate asupra lor" (alin.(1)), precum şi „fapta arătată în alineatul precedent care, fără
să fie săvârşită pe câmpul de luptă, este urmarea unei operaţii de război"
(alin.(2)).
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privitoare la capacitatea de apărare a ţării,
relaţii care sunt atinse prin jefuirea morţilor sau răniţilor pe câmpul de luptă sau în urma unor operaţii de
război..
Obiectul material este reprezentat din bunurile aflate asupra morţilor sau răniţilor şi de care aceştia
sunt jefuiţi în condiţiile amintite.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană, militar sau civil.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
Subiect pasiv statul, a cărei capacitate de apărare a fost lezată, precum şi persoana căzută pe câmpul
de luptă şi jefuită sau jefuită în condiţii legate de operaţii de război.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin acţiunea de jefuire a unui bun mobil aflat asupra unui rănit sau a
unui mort, acţiune realizată pe câmpul de luptă sau ca urmare a unor operaţii de război.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru capacitatea de apărare
a ţării prin impactul avut asupra populaţiei şi combatanţilor de jefuirea celor răniţi sau morţi în luptă.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei incriminate.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa, deşi posibilă, nu se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care s-a produs deposedarea prin jefuire a persoanei
rănite sau decedate, în condiţiile legii.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

152
Folosirea emblemei „Crucii Roşii" în timpul operaţiilor militare

1. Conţinut legal
Potrivit art. 351 Cod penal, constituie infracţiune „folosirea, fără drept, în timp de război şi în
legătură cu operaţiile militare a emblemei ori denumirii de „Crucea Roşie" sau a celor asimilate acesteia".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la capacitatea de apărare a ţării şi
care presupun folosirea licită a emblemei sau denumirii de „Crucea Roşie" ori a celor asimilate acestora în
timp de război.
Obiectul material este chiar emblema sau denumirea de „Crucea Roşie" sau a celor asimilate acesteia.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă în toate formele.
Subiect pasiv este statul, în principal, precum şi organizaţia „Crucea Roşie" sau cele asimilate
acesteia, în secundar.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin acţiunea de folosire a emblemei sau denumirii de „Crucea
Roşie", precum şi a celor asimilate acesteia, dacă se săvârşeşte fără drept şi în timp de război şi în legătură cu
operaţiile militare.
Urmarea socialmente periculoasă constă în starea de pericol creată cu privire la capacitatea de
apărare a ţării prin încălcarea normelor legale care reglementează condiţiile de utilizare a emblemei sau
denumirii de „Crucea Roşie".
Legătură de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei incriminate.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie, directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă dar nu se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul folosirii efective a emblemei sau denumirii de „Crucea
Roşie" sau a celor asimilate acesteia.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.

Sustragerea de la rechiziţii militare

1. Conţinut legal
Potrivit art. 352 Cod penal, constituie infracţiune „refuzul nejustificat de a pune la dispoziţia forţelor
armate bunurile legal rechiziţionate, sustragerea de la îndeplinirea acestor obligaţii ori nedeclararea la
recensământ a bunurilor supuse rechiziţionării".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la capacitatea de apărare a ţării şi
care presupun îndeplinirea în conformitate cu prevederile legale a obligaţiilor privind rechiziţiile militare.
Obiect material pot fi oricare din bunurile legal rechiziţionate sau supuse rechiziţionării.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
Subiect pasiv este statul, în principal, şi unitatea militară căreia îi erau destinate bunurile
rechiziţionate sau supuse rechiziţionării, în secundar.
153
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin trei modalităţi alternative, respectiv: refuzul nejustificat de a
pune la dispoziţia armatei bunurile legal rechiziţionate, sustragerea de la îndeplinirea obligaţiei de a pune la
dispoziţia armatei bunurile amintite sau nedeclararea bunurilor supuse rechiziţionării în momentul realizării
unui recensământ în acest scop.
Urmarea socialmente periculoasă constă în starea de pericol creată pentru capacitatea de apărare a
ţării.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei incriminate.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se comite cu intenţie, directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa, deşi posibilă, nu este pedepsită.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care executarea acţiunii de sustragere, în oricare din
formele sale, a fost dusă până la capăt.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Recurs în interesul legii. Prin Decizia nr. XXVI/2007 (M. Of. nr. 772 din 14 noiembrie 2007), înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite - a admis recursul în interesul legii, declarat de procurorul general
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 331-351 C.
pen. şi a decis că:
„(...) în cauzele ce au ca obiect infracţiunile prevăzute de art. 331-352 din Codul penal, precum şi
alte infracţiuni săvârşite în legătură cu îndatoririle de serviciu, comise de personalul militar al fostei Direcţii
Generale a Penitenciarelor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 293/2004:
a) şi înregistrate pe rolul instanţelor militare înaintea actului normativ menţionat, competenţa
judecării lor revine instanţelor militare, în condiţiile art. 40 din Codul de procedură penală şi art. IX pct. 4
din Legea nr. 281/2003;
b) şi înregistrate pe rolul instanţelor ulterior intrării în vigoare a actului
normativ menţionat, competenţa judecării lor revine instanţei civile."

CAPITOLUL III
INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE CIVILI

Sustragerea de la recrutare

1. Conţinut legal
Potrivit art. 353 Cod penal, constituie infracţiune „sustragerea de la recrutare în timp de război" .
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la capacitatea de apărare a ţării şi care
presupun îndeplinirea obligaţiei de prezentare pentru recrutare, în condiţiile legii. Obiect material nu există.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi numai persoana care are, potrivit legii, obligaţia de a se prezenta la recrutare.
Participaţia penală este posibilă numai sub forma instigării sau a complicităţii. Subiect pasiv este
statul a cărui capacitate de apărare este în acest fel pusă în pericol.

3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
154
Elementul material se realizează prin sustragerea de la recrutare care se săvârşeşte fără a avea motive
întemeiate, fie prin omisiuni (neprezentare la termenul stabilit), fie prin comisiuni (dispariţie de la domiciliu,
ascundere, părăsirea ţării etc.).
Urmarea socialmente periculoasă constă în starea de pericol creată pentru capacitatea de apărare a
ţării prin neasigurarea armatei cu numărul de militari necesar.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie, directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă dar nu se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul neprezentării nejustificate la recrutare.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Acţiunea penală se pune în mişcare numai la sesizarea comandantului centrului militar.

Neprezentarea la încorporare sau concentrare

1. Conţinut legal
Potrivit art. 354 alin.(1) Cod penal, constituie infracţiune „neprezentarea la încorporare sau
concentrare ori neprezentarea celor încorporaţi sau concentraţi la unitatea unde au fost repartizaţi, în timp
de mobilizare sau război, în termenul precizat în ordin".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special constă în relaţiile sociale referitoare la capacitatea de apărare a ţării şi care
presupun prezentarea în termenul legal a celor chemaţi la încorporare sau concentrare sau a celor încorporaţi
sau concentraţi.
Obiect material nu există.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi numai persoana care îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi încorporat sau
concentrat, deci tânăr apt pentru încorporare sau rezervist apt pentru concentrare. Participaţia penală este
posibilă numai sub forma instigării sau a complicităţii.
Subiect pasiv este statul a cărui capacitate de apărare este în acest fel pusă în pericol.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează printr-o inacţiune, respectiv prin neprezentarea la încorporare sau
concentrare, în termenul stabilit în ordinul de chemare, dacă se săvârşeşte în timp de mobilizare sau în timp de
război.
Art. 354 alin.(2) acordă o derogare de 10 zile de la termenul prevăzut în ordinul de chemare în situaţia
în care cel convocat se află plecat în afara ţării.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea uni stări de pericol pentru capacitatea de apărare
a ţării prin lipsa din incinta unităţilor militare a celor convocaţi pentru încorporare sau recrutare.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie sau din culpă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa nu este posibilă, deoarece este o infracţiune omisivă.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se împlineşte termenul prevăzut în ordinul de
chemare.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.
Acţiunea penală se pune în mişcare numai la sesizarea comandantului.

155
*

* *

În Titlul X intitulat „infracţiuni contra securităţii naţionale” din noul Cod penal (Legea nr.
286/2009, publicată în M.Of. nr.510/24.07.2009) au fost menţinute în linii generale incriminările din actuala
reglementare fiind însă operate unele modificări de natură terminologică dar şi prin redefinirea conţinutului
anumitor infracţiuni.
Privitor la modificările de ordin terminologic, s-a renunţat la expresia „siguranţă naţională" în
favoarea celei de „securitate naţională”, aceasta din urmă fiind consacrată expres în diferite texte
constituţionale [art. 31 alin. (3) şi art. 119].
Pentru a garanta respectarea principiului legalităţii raportat la dispoziţiile constituţionale, a fost
incriminată explicit infracţiunea de înaltă trădare, având ca subiect activ pe Preşedintele României sau un alt
membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (art. 398).
Între elementele de noutate aduse de proiect în această materie se află modificarea conţinutului
infracţiunii de atentat care pune în pericol securitatea naţională (art. 396), textul propus sancţionând numai
atentatul contra vieţii unei persoane care deţine o funcţie de demnitate publică cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă
sau cu închisoarea de la 15 la 25 de ani.
De asemenea, infracţiunea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale a fost regândită astfel încât
noul său conţinut reuneşte atât infracţiunea de subminare a puterii de stat cât şi pe cea de acţiuni împotriva
ordinii constituţionale din actuala reglementare care, luate separat, în anumite cazuri creează paralelisme
nedorite iar în alte cazuri cele două texte apar ca fiind incomplete. Astfel, o acţiune armată cu manifestări de
violenţă prin care se urmăreşte schimbarea ordinii constituţionale dar care, prin durată, este şi de natură să
slăbească puterea de stat, va face discutabilă încadrarea acesteia în oricare dintre cele două texte în cauză
având în vedere că realizează deopotrivă condiţiile ambelor infracţiuni. Pe de altă parte, o acţiune armată fără
manifestări de violenţă prin care se urmăreşte schimbarea ordinii constituţionale, dar prin care nu este slăbită
puterea de stat, nu constituie infracţiunea de subminare a puterii de stat întrucât lipseşte urmarea cerută de
norma de incriminare dar nici infracţiunea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale pentru că fapta nu a fost
comisă prin violenţă. Prin noua reglementare aceste neajunsuri sunt evitate.
Un alt element de noutate priveşte introducerea infracţiunii de propagandă pentru război (art. 405) în
cadrul infracţiunilor contra securităţii naţionale, renunţându-se la menţinerea acesteia în rândul infracţiunilor
contra păcii şi omenirii din actuala reglementare, întrucât acestea din urmă au fost modificate substanţial prin
punerea de acord cu Statutul Curţii Penale Internaţionale (CPI), ratificat de către România prin Legea nr.
111/2002, în cuprinsul căruia nu este reglementată infracţiunea de propagandă pentru război.
In fine, a fost adusă în codul penal, ca infracţiune contra securităţii naţionale, infracţiunea de
constituire de structuri informative ilegale, reglementată în prezent în Legea nr. 51/1991 privind siguranţa
naţională a României, pentru a asigura un cadru unitar reglementărilor în această materie ţinând seama de
legătura evidentă a acestei incriminări cu anumite infracţiuni reglementate în prezentul titlu.
TITLUL XI - Infracţiuni contra capacităţii de luptă a forţelor armate în proiect este structurat pe două
capitole.
Primul capitol cuprinde infracţiunile care pot fi săvârşite numai de militari fără a mai face deosebirea
dacă acestea se comit contra ordinii sau disciplinei militare, pe câmpul de luptă ori sunt specifice aviaţiei şi
marinei militare.
Au fost introduse o serie de infracţiuni noi, cum ar fi: părăsirea postului sau comenzii (art. 416),
constrângerea superiorului (art. 418), abuzul de autoritate (art. 419), în scopul asigurării desfăşurării în
condiţii optime a activităţii specifice forţelor armate.
In Capitolul al II-lea sunt incluse infracţiunile care pot fi săvârşite de militari sau de civili.
In stabilirea conţinutului normelor de incriminare a faptelor contra capacităţii de apărare s-a ţinut cont
de prevederile art. 55 şi art. 73 alin. (3) lit. f) din Constituţia României revizuită, de cele ale Legii nr. 395/2005
privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de
voluntariat, cât şi de propunerile Ministerului Apărării.

156
în principiu, s-au păstrat denumirile marginale ale normelor de incriminare a faptelor contra
capacităţii de apărare, precum şi conţinutul acestora cuprinse în Codul penal în vigoare, dar s-au operat
modificări.
Unele infracţiuni, precum sustragerea de la rechiziţii militare, neprezentarea la încorporare sau
concentrare şi sustragerea de la recrutare în timp de pace, nu au mai fost reţinute în proiect fie pentru faptul că
îşi găsesc locul în alte incriminări, fie că nu mai constituie infracţiuni datorită noilor reglementări în materia
serviciului militar.

157
AUTOEVALUARE
SPEŢE
TITLUL X – INFRACŢIUNI CONTRA CAPACITĂŢII DE APĂRARE A
ROMÂNIEI

Speţa nr.1- Lovirea inferiorului. Vătămări corporale care necesită îngrijiri medicale. Concurs de
infracţiuni
Tribunalul Militar a fost sesizat cu dosarul privind pe inculpatul X, trimis în judecată pentru două
infracţiuni şi anume lovirea inferiorului prev. de art. 336 alin.1 C.pen. în concurs cu infracţiunea d e lovire
prev. de art.180 alin.2 C.pen.
Tribunalul a schimbat încadrarea juridică într-o singură infracţiune şi anume cea prevăzută de art.336
C.pen. apreciind că cea de a doua infracţiune este absorbită în prima.
Recursul declarat de inculpat împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat.

Întrebare:
Care a fost motivarea instanţelor atunci când au schimbat încadrarea juridică într-o singură
infracţiune?

158
TITLUL XI
INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII ŞI OMENIRII

Istoria a consemnat - şi continuă să consemneze - numeroase şi abominabile acţiuni de exterminare


fizică, biologică sau culturală, întreprinse împotriva unor colectivităţi umane, sub diferite motivaţii, pe
aproape întreaga hartă a lumii.
Acestea sunt crime contra umanităţii.
Ab initio, astfel de grave ameninţări la adresa comunităţii internaţionale au fost incriminate prin
norme ale dreptului internaţional penal, incriminările fiind ulterior preluate în legislaţia penală internă a
multor state europene, între care şi România.

Aspecte generale şi comune


Obiectul ocrotirii penale. Obiectul juridic generic este alcătuit din relaţiile sociale care asigură
securitatea omenirii.
Obiectul material îl constituie fie corpul persoanelor care fac parte din colectivităţile ori din grupurile
de indivizi oprimaţi, fie din bunuri (mijloace de transport, spitale, muzee etc.) supuse acţiunilor distructive.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ nemijlocit (autor) al infracţiunii nu este calificat de text, deci
poate fi oricare persoană.
Este însă neîndoielnic - în opinia noastră - că asemenea acţiuni de anvergură, prin care se tinde la
distrugerea unei colectivităţi sau a unui grup - în cazul infracţiunii de genocid - nu pot fi puse în operă de o
persoană insignifiantă, ci numai de persoane aparţinând fie puterii etatice şi/sau politice dintr-un stat, fie unor
organizaţii - adesea transfrontaliere - extrem de puternice financiar, logistic şi militar.
Tot astfel, acţiunile prin care persoanele căzute sub puterea adversarului sunt supuse unor experienţe
medicale ori ştiinţifice, sunt deportate, dislocate ş.a.m.d. - în cazul infracţiunii de tratamente neomenoase - pot
fi realizate doar de membrii unor forţe etatice ori ai unor megaorganizaţii de tip terorist.
De asemenea, lansarea unui atac asupra unor nave, depozite, biblioteci ş.a. - în cazul altor infracţiuni
împotriva umanităţii - presupune, indiscutabil, existenţa unei structuri bine organizate şi puternice - financiar
şi militar - interne ori externe.
Examinate în această perspectivă, rezultă, prin consecinţă, că infracţiunile contra umanităţii se
caracterizează printr-o pluralitate de subiecţi activi şi, nu numai atât, printr-o pluralitate constituită de
făptuitori.
Subiect activ al infracţiunilor poate fi şi persoana juridică, în condiţiile şi cu limitările prevăzute în
art. 191 C.pen. Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care
a contribuit, în orice mod, la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni contra păcii sau omenirii.
Participaţia penală este posibilă în toate formele acesteia.
Subiecţii pasivi principali sunt statul - ca reprezentant al societăţii afectate prin aceste acţiuni de
maximă gravitate - şi comunitatea internaţională a popoarelor; subiecţii pasivi, într-un plan secund, sunt
colectivităţile sau grupurile de persoane împotriva cărora se îndreaptă acţiunile exterminatoare, precum şi,
după caz, persoanele fizice ori juridice prejudiciate prin distrugerea sau sustragerea unor bunuri.
Latura obiectivă. Elementul material se exprimă printr-o gamă întinsă şi diversă de acţiuni şi, într-o
măsură redusă, prin inacţiuni, la unele variante normative ale infracţiunii de tratamente neomenoase.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru colectivităţile umane, dar şi în
producerea unor rezultate materiale (uciderea, deportarea, torturarea unor persoane, distrugerea sau
sustragerea de bunuri etc).
Latura subiectivă. Infracţiunile contra umanităţii se comit cu intenţie, în ambele sale modalităţi -
directă sau indirectă. La infracţiunea de genocid intenţia este chiar calificată, întrucât însumează elementul
scop.
Forme. Modalităţi. Sancţiuni
Forme. Tentativa la infracţiunile cuprinse în acest capitol este posibilă şi sancţionată potrivit
prevederilor art. 361 C.pen.
Consumarea infracţiunilor survine la momentele proprii şi specifice fiecărei reglementări în parte.
Sancţiuni. Gradul de pericol social deosebit de ridicat pe care îl prezintă infracţiunile contra
umanităţii motivează sancţiunile aspre stabilite de legiuitor: detenţie pe viaţă - art. 357, alin. (2) - sau pedepse
cuprinse între 5 şi 15 ani - art. 356 -, respectiv 5 şi 20 de ani - art. 357 alin. (3), art. 358, art. 359 alin. (l)-(3) şi
art. 360 C.pen.

159
Dispoziţie derogatorie de la dreptul comun
În excepţie de la regulile potrivit cărora după trecerea unor intervale de timp de la data săvârşirii
infracţiunilor este înlăturată răspunderea penală, iar pedepsele pronunţate se prescriu, infracţiunile contra
umanităţii - conform dispoziţiilor art. 121 alin. (2) Cod penal - sunt imprescriptibile. Aşadar, aceste fapte pot
fi urmărite şi judecate, după caz hotărârile sunt puse în executare indiferent de timpul scurs de la săvârşirea lor,
respectiv de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Aspecte procesuale. Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Urmărirea penală se efectuează obligatoriu de procuror - art. 209 alin. (3) C.proc.pen., iar judecarea
cauzelor în primă instanţă revine în competenţa curţii de apel - art. 28 pct. 1 a1 C.proc.pen.

Propaganda pentru război

1. Conţinut legal
Potrivit art. 356 Cod penal, constituie infracţiune „propaganda pentru război, răspândirea de ştiri
tendenţioase sau orice alte manifestări în favoarea dezlănţuirii unui război, săvârşite prin grai, scris, radio,
televiziune, cinematograf sau prin alte asemenea mijloace".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la menţinerea şi apărarea păcii, prin care se
asigură şi coexistenţa paşnică între popoare. Obiect material nu există. Subiecţii infracţiunii. Subiect activ
poate fi orice persoană. Participaţia penală este posibilă în toate formele sale. Subiect pasiv este statul, ca
reprezentant al societăţii.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin acţiuni alternative, respectiv prin propagandă, răspândire de ştiri
tendenţioase sau inventate precum şi prin oricare alte manifestări săvârşite în favoarea dezlănţuirii unui
război, săvârşite oricare dintre aceste acţiuni în orice mod (prin viu grai, în scris, radio, televiziune,
cinematograf ş.a.).
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca săvârşirea acţiunilor să fie de natura aţâţării războiului.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru pacea şi coexistenţa la
nivel de state în siguranţă.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptelor incriminate.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie, directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care activitatea infracţională, săvârşită în oricare
dintre modalităţi, a fost dusă până la capăt şi s-a produs rezultatul socialmente periculos.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Genocidul

1. Conţinut legal
Potrivit art. 357 Cod penal, constituie infracţiune „săvârşirea în scopul de a distruge în întregime sau
în parte o colectivitate sau un grup naţional, etnic, rasial sau religios a vreuneia dintre următoarele fapte:
a ) uciderea membrilor colectivităţii sau grupului;
b ) vătămarea gravă a integrităţii fizice sau mintale a colectivităţii sau grupului;
c ) supunerea colectivităţii ori grupului la condiţii de existenţă sau tratament de natură să
ducă la distrugere fizică;
d ) luarea de măsuri tinzând la împiedicarea naşterilor în sânul colectivităţii sau grupului;
160
e ) transferarea forţată a copiilor aparţinând unei colectivităţi sau unui grup, în altă
colectivitate sau în alt grup".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale care asigură existenţa sau coexistenţa
popoarelor sau a grupurilor sociale constituite pe criterii naţionale, etnice, rasiale sau religioase.
Obiect material este corpul persoanelor împotriva cărora se îndreaptă activitatea infracţională.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă în toate formele sale.
Subiect pasiv este, în principal, colectivitatea sau grupul supus unei acţiuni care vizează exterminarea
sa totală sau parţială, precum şi, în secundar, persoanele care compun colectivitatea sau grupul respectiv.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se poate realiza prin oricare din acţiunile alternative prevăzute în textul de lege,
respectiv:
- uciderea membrilor colectivităţii sau grupului;
- vătămarea gravă a integrităţii fizice sau mintale a colectivităţii sau grupului;
- supunerea colectivităţii ori grupului la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la
distrugere fizică;
- luarea de măsuri tinzând la împiedicarea naşterilor în sânul colectivităţii sau grupului;
- transferarea forţată a copiilor aparţinând unei colectivităţi sau unui grup, în altă colectivitate sau în alt
grup.
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca acţiunile avute în vedere să fie săvârşite în scopul de a
distruge total sau în parte o colectivitate sau un grup constituit pe criterii naţionale, etnice, rasiale sau
religioase.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru existenţa
colectivităţilor umane.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se comite numai cu intenţie directă calificată prin scop.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care a fost executată oricare din activităţile
incriminate şi se produce rezultatul socialmente periculos.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 ani şi interzicerea
unor drepturi.
Săvârşirea faptei în timp de război se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă (art.357 alin.(2) Cod penal).
Înţelegerea în vederea săvârşirii infracţiunii de genocid se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 ani şi
interzicerea unor drepturi (art.357 alin.(3) Cod penal.

Tratamentele neomenoase

1. Conţinut legal
Potrivit art. 358 alin. (1) Cod penal, constituie infracţiune „supunerea la tratamente neomenoase a
răniţilor ori bolnavilor, a membrilor personalului civil sanitar sau al Crucii Roşii ori al organizaţiilor
asimilate acesteia, a naufragiaţilor, a prizonierilor de război şi în general a oricărei alte persoane căzute în
puterea adversarului, ori supunerea acestora la experienţe medicale sau ştiinţifice care nu sunt justificate de
un tratament medical în interesul lor". Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede în plus sancţionarea săvârşirii faţă
de persoanele enumerate în alin. (1) „a vreuneia din următoarele fapte:
a ) constrângerea de a servi în forţele armate ale adversarului;
161
b) luarea de ostatici;
c) deportarea;
d) dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal;
e) condamnarea sau execuţia fără o judecată prealabilă efectuată de către un tribunal
constituit în mod legal şi care să fi judecat cu respectarea garanţiilor judiciare fundamentale
prevăzute de lege",
iar alin.(3) stipulează în plus şi situaţiile în care intervine „torturarea, mutilarea sau exterminarea celor
prevăzuţi la alin.(1)".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la drepturile fundamentale ale
persoanei, viaţa, integritatea corporală şi sănătatea acesteia, precum şi la libertatea şi dreptul la o judecată
corectă şi legală a persoanelor căzute sub puterea adversarului.
Obiect material este reprezentat de acordul persoanei căzute sub puterea adversarului.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană care are posibilitatea să dispună în vreun fel cu privire la
tratamentul aplicat adversarului.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
Subiect pasiv poate fi orice persoană căzută sub puterea adversarului, fără a fi necesară îndeplinirea
altor criterii.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin mai multe activităţi alternative, prevăzute în mod expres în
reglementarea dată de art. 357 Cod penal.
Astfel, infracţiunea în varianta tip descrisă în alin.(1) poate fi săvârşită atât prin supunerea la
tratamente neomenoase a răniţilor ori bolnavilor, a membrilor personalului civil sanitar sau al Crucii Roşii ori
al organizaţiilor asimilate acesteia, a naufragiaţilor, a prizonierilor de război şi în general a oricărei alte
persoane căzute în puterea adversarului, cât şi prin supunerea acestora la experienţe medicale sau ştiinţifice
care nu sunt justificate de un tratament medical în interesul lor.
Prin supunerea la tratamente neomenoase se înţelege punerea silită a persoanelor respective în
condiţii de hrană, locuinţă, asistenţă medicală etc, greu de suportat fizic şi degradante din punct de vedere
moral.
Prin supunerea la experienţe medicale şi ştiinţifice nejustificate de un tratament medical se înţelege
folosirea persoanelor respective pe post de cobai pentru asemenea experienţe, cu riscul periclitării în mod grav
a sănătăţii şi integrităţii lor corporale sau chiar moartea acestora.
Alin.(2) enumeră în mod limitativ celelalte modalităţi în care poate fi comisă fapta incriminată,
respectiv:
- constrângerea de a servi în forţele armate ale adversarului, care poate fi fizică sau morală;
- luarea de ostatici, care presupune lipsirea de libertate a una sau mai multe persoane drept represalii
sau pentru a determina un anume comportament din partea adversarului;
- deportarea, respectiv strămutarea forţată;
- dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal;
- condamnarea sau execuţia fără o judecată prealabilă efectuată de către un tribunal constituit în mod
legal şi care să fi judecat cu respectarea garanţiilor judiciare fundamentale prevăzute de lege.
Urmarea socialmente periculoasă constă, în principal, în crearea unei stări de pericol pentru valorile
fundamentale ale omenirii şi, în secundar în moartea, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii
persoanelor care au fost victime directe ale agresiunii.
Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptelor incriminate.
Latura subiectivă.
Infracţiune se săvârşeşte cu intenţie, directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă şi este pedepsită.

162
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care activitatea infracţională este dusă până la capăt şi
se produce rezultatul socialmente periculos.
Art.358 alin.(3) Cod penal prevede ca primă variantă agravantă torturarea, mutilarea sau exterminarea
celor prevăzuţi în alin.(1), în timp ce alin.(4) reglementează ca a doua variantă agravantă săvârşirea faptelor în
timp de război.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi, pentru
săvârşirea ei în varianta tip, şi respectiv detenţiunea pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 ani şi interzicerea
unor drepturi, pentru prima variantă agravată, sau detenţiunea pe viaţă, pentru a doua variantă agravată.

Distrugerea unor obiective şi însuşirea unor bunuri

1. Conţinut legal
Potrivit art. 359 alin. (1) Cod penal, constituie infracţiune „distrugerea în întregime sau în
parte :
a) a clădirilor, a oricăror alte construcţii sau a navelor care servesc de spitale;
b) a mijloacelor de transport de orice fel afectate unui serviciu sanitar sau de Cruce Roşie, ori
al organizaţiilor asimilate acesteia, pentru transportul răniţilor, bolnavilor, materialelor
sanitare sau al materialelor Crucii Roşii ori ale organizaţiilor asimilate acesteia;
c) a depozitelor de materiale sanitare, dacă toate acestea poartă semnele distinctive
reglementare".
Alin.(2), respectiv alin. (3) ale aceluiaşi articol incriminează şi situaţiile când are loc „însuşirea sub
orice formă , nejustificată de o necesitate militară şi săvârşită în proporţii mari, a mijloacelor sau
materialelor destinate pentru ajutorul ori îngrijirea răniţilor sau bolnavilor căzuţi sub puterea adversarului"
, respectiv „distrugerea, în întregime sau în parte, ori însuşirea sub orice formă, nejustificată de vreo
necesitate militară şi săvârşită în proporţii mari, a oricăror alte bunuri".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la protecţia şi conservarea anumitor
categorii de bunuri prevăzute în textul de lege.
Obiectul material constă în oricare din bunurile menţionate.
Subiecţii infracţiunii. Subiect activ poate fi orice persoană. Participaţia penală este posibilă sub toate
formele. Subiect pasiv este colectivitatea umană lipsită de bunurile enumerate.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează, în varianta stipulată de alin.(1), prin acţiuni de distrugere totală sau
parţială a bunurilor enumerate expres în lege, respectiv a clădirilor, a oricăror alte construcţii sau a navelor
care servesc de spitale, a mijloacelor de transport de orice fel afectate unui serviciu sanitar sau de Cruce Roşie,
ori al organizaţiilor asimilate acesteia, pentru transportul răniţilor, bolnavilor, materialelor sanitare sau al
materialelor Crucii Roşii ori ale organizaţiilor asimilate acesteia, a depozitelor de materiale sanitare.
În condiţiile alin.(1) existenţa infracţiunii este condiţionată de existenţa pe bunurile asupra cărora
poartă elementul material a semnelor distinctive reglementare.
Alin.(3) prevede că activitatea infracţională se poate realiza fie prin distrugere oricăror alte bunuri, fie
prin însuşirea respectivelor bunuri.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru valorile fundamenatel
ale păcii şi omenirii, dar şi în existenţa unor daune materiale concrete.
Legătura de cauzalitate trebuie să existe şi în cazul urmărilor de rezultat trebuie demonstrată.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie, directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul producerii rezultatelor vătămătoare.
163
5. Sancţiuni.
Infracţiunea , indiferent de modalitatea în care a fost săvârşită, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la
20 ani şi interzicerea unor drepturi.

Distrugerea, jefuirea sau însuşirea unor valori culturale

1. Conţinut legal
Potrivit art. 360 Cod penal, constituie infracţiune „distrugerea sub orice formă, fără necesitate
militară, de monumente sau construcţii care au valoare artistică, istorică ori arheologică, de muzee, mari
biblioteci, arhive de valoare istorică sau ştiinţifică, opere de artă, manuscrise, cărţi de valoare, colecţii
ştiinţifice sau colecţii importante de cărţi, de arhive ori de reproduceri ale bunurilor de mai sus şi în general
a oricăror valori culturale ale popoarelor".
2. Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la patrimoniul artistic, cultural şi
ştiinţific al popoarelor.
Obiect material poate fi oricare din valorile culturale enumerate în textul de lege.
Subiecţii infracţiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
Subiect pasiv poate fi, în primul rând o colectivitate umană, iar adiacent o persoană fizică sau juridică
deţinătoare, cu orice titlu, a valorilor enumerate.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă.
Elementul material se realizează prin acţiuni de distrugere, realizate în orice modalitate, a
monumentelor sau construcţiilor care au valoare artistică, istorică ori arheologică, a muzeelor, marilor
biblioteci, arhivelor de valoare istorică sau ştiinţifică, operelor de artă, manuscriselor, cărţilor de valoare,
colecţiilor ştiinţifice sau colecţiilor importante de cărţi, a arhivelor ori de reproduceri ale bunurilor de mai sus
şi în general a oricăror valori culturale ale popoarelor, în condiţiile în care nu exista o necesitate militară iar
faptele erau săvârşite pe un teritoriu aflat sub ocupaţie.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru patrimoniul cultural
al popoarelor, dar şi în producerea unor daune materiale concrete.
Legătura de cauzalitate trebuie să existe şi în cazul urmărilor de rezultat trebuie demonstrată.
Latura subiectivă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie, directă sau indirectă.
4. Forme şi modalităţi.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul săvârşirii faptei incriminate şi al producerii rezultatelor
vătămătoare.
5. Sancţiuni.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi.

164
* *

TITLUL XII din noul Cod penal (Legea nr. 286/2009, publicată în M.Of. nr.510/24.07.2009)
reglementează într-o formă complet revizuită, infracţiunile de genocid, contra umanităţii şi de război.
Conform art. 17 din Statutul Curţii Penale Internaţionale (CPI), jurisdicţia Curţii este una
complementară faţă de cea a instanţelor naţionale ale statelor ce au ratificat Statutul. în consecinţă, ca urmare
a ratificării Statutului de către România prin Legea nr. 111/2002, este necesară alinierea legislaţiei penale
române la standardele Statutului CPI, în scopul facilitării exercitării propriei competenţe.
Acesta este de altfel, principalul scop al prezentului titlu - asigurarea unei compatibilităţi depline între
prevederile Statutului de la Roma şi cele ale noului Cod penal român. Acest imperativ a fost de altfel
recunoscut şi de alte state ce au ratificat Statutul şi care, fie au recurs la modificarea codurilor penale, fie au
creat un Cod al infracţiunilor internaţionale, aşa cum s-a întâmplat în dreptul german (a se vedea Gesetz zur
Einführung des Völkerstrafgesetzbuches (VStG), publicat în Bundesgesetzblatt nr. 42/29.06.2002). Această
din urmă reglementare a servit ca model pentru sistematizarea dispoziţiilor din prezentul titlu.
Textele în materie propuse de proiect nu se limitează la" o traducere a dispoziţiilor Statutului,
operându-se, după modelul reglementării germane, unele modificări de fond şi formă. Astfel, precizăm că, în
plus faţă de textul Statutului Curţii, au fost avute în vedere şi alte elemente:
a) încorporarea suplimentară a prevederilor unor acte normative de drept internaţional (în special
Protocolul Adiţional I la Convenţiile de la Geneva şi a Protocolului II din 1999 la Convenţia pentru protecţia
bunurilor culturale în caz de conflict armat din 1954);
b) raportarea la Elementele infracţiunilor (conform art. 9 din Statut), act aprobat de Comisia
Preparatorie la data de 30 iunie 2000;
c)raportarea la jurisprudenţa instanţelor internaţionale ulterioară anului 1998, ce nu a putut fi
încorporată în Statut.
Capitolul I cuprinde infracţiunea de genocid şi infracţiunile contra umanităţii, optându-se pentru
includerea acestora în acelaşi capitol datorită legăturii strânse existente între elementele lor constitutive.
În privinţa infracţiunii de genocid, în considerarea obligaţiilor asumate de România prin ratificarea
Convenţiei cu privire la prevenirea şi combaterea genocidului din 9 decembrie 1948, textul propus reia
practic, fără modificări de substanţă, textul actualului art. 356 C.pen. Modificările propuse vizează doar
forma, pentru o mai bună corelare cu art. 6 din Statutul CPI. Astfel, a fost înlocuită noţiunea de „colectivitate"
cu cea de „grup", preferată în actele normative internaţionale recente, şi s-a precizat în cazul lit. c)
posibilitatea ca distrugerea grupului să fie totală sau parţială. Forma actuală a textului - „(...) de natură să
conducă la distrugerea fizică" - este echivocă, putând sugera că doar distrugerea totală determină reţinerea
infracţiunii.
In plus faţă de prevederile Statutului, conform proiectului sunt incriminate înţelegerea [alin. (3)] şi
incitarea [alin. (4)] la săvârşirea infracţiunii de genocid, incriminări cerute de prevederile art. 3 lit. b) şi c) din
Convenţia din 1948.
Referitor la infracţiunile contra umanităţii, textul propus reia, într-o formă adaptată, prevederile art. 7
din Statutul CPI, valorificând, astfel, definiţiile anterioare promovate de art. 6 lit. c) din Statutul Tribunalului
Militar Internaţional de la Nuremberg, art. II nr. 1 c) a Legii nr. 10 a Consiliului de Control, de art. 5 lit. c) din
Statutul Tribunalului Penal Internaţional pentru Orientul îndepărtat, respectiv mai actualele art. 5 din Statutul
Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie şi art. 3 din Statutul Tribunalului Penal Internaţional
pentru Ruanda.
Infracţiunile contra umanităţii formează un grup distinct de acte infracţionale, ce pot fi comise atât în
timp de pace, cât şi de război. în cadrul textului, au fost sistematizate - după modelul german - 12 modalităţi
normative. Urmând acelaşi model, *s-a renunţat la definirea termenilor în finalul articolului, fără a aduce
astfel atingere principiului lex certa, noţiunile fiind explicate în mod suficient în cadrul fiecărei secţiuni.
Faţă de forma art. 8 din Statut, s-a renunţat la precizarea ca faptele să fie comise „(...) în cunoştinţă de
acest atac". Necesitatea ca atacul să fie lansat contra unei populaţii civile implică automat existenţa cel puţin a
intenţiei eventuale, făcând, astfel, inutilă ultima teză care relua doar aceasta. Mai mult, dacă este necesar să
existe o intenţie directă în privinţa iniţierii atacului, este în schimb suficientă intenţia eventuală în raport de
integrarea actelor ulterioare în atacul în curs de desfăşurare.
Cele 12 ipoteze reglementate reiau, fără modificări de fond, prevederile similare din Statut. în ceea ce
priveşte ipoteza de Ia lit. b) - supunerea unei populaţii sau părţi a acesteia, în scopul de a o distruge în tot sau
în parte, la condiţii de viaţă menite să determine distrugerea fizică, totală sau parţială, a acesteia sau
exterminarea cum este denumită în Statut - ea pare, la o primă analiză, a se suprapune cu conţinutul
infracţiunii de genocid. Concursul de norme este, însă, doar unul aparent, căci, deşi sub aspectul laturii

165
obiective, cele două infracţiuni sunt asemănătoare, conduita incriminată în ipoteza genocidului, priveşte doar
anumite grupuri, individualizate pe baza unor criterii expres prevăzute (rasial, etnic, religios etc). în schimb, în
cazul infracţiunilor contra umanităţii, grupul sau grupurile vor fi, de regulă, individualizate pe baza unor
criterii politice sau sociale.
În cazul lit. d) - transferul forţat -, urmând modelul german, nu s-a prevăzut condiţia ca transferul să
vizeze o populaţie. Astfel, fapta se va putea reţine şi în cazul unor persoane individuale, respectându-se astfel
Elementele crimelor, care prevăd posibilitatea reţinerii faptei şi chiar în cazul unei singure persoane. în
evaluarea faptului dacă persoana în cauză se află legal pe teritoriul respectiv, nu va fi luată în considerare
norma de drept intern care contravine regulilor de drept internaţional.
În cadrul lit. f), textul este modificat formal faţă de corespondentul său din Statut, fiind introdusă
noţiunea de agresiune sexuală. Aceasta deoarece, în capitolul infracţiunilor privind inviolabilitatea sexuală,
alături de viol este reglementată expres şi agresiunea sexuală. Nu s-a preluat din textul Statutul sintagma
„sclavaj sexual", ce nu are un sens clar în contextul legislaţiei noastre.
În cadrul lit. g), tot după modelul reglementării germane, a fost inclusă o modalitate de comitere a
faptei ce nu se regăseşte enumerată expres în Statut, şi anume, vătămarea integrităţii fizice sau psihice. Astfel,
vor fi evitate controversele legate de a şti dacă distrugerea grupului include şi simpla vătămare a indivizilor
membri, definiţia oferită de Statut (art. 7 par. 2 lit. b) nefiind suficient de explicită.
Capitolul al II-lea conţine, în principal, infracţiunile reglementate, sub denumirea „infracţiuni de
război", de art. 8 din Statutul CPI. Au fost însă incluse aici şi anumite dispoziţii de drept internaţional ce
decurg din Protocolul Adiţional I la Convenţiile de la Geneva, respectiv din Protocolul II din 1999 al
Convenţiei pentru protecţia proprietăţii culturale în situaţii de conflict armat din 1954. în orice caz, dispoziţiile
suplimentare reprezintă consacrarea legislativă a unor norme din dreptul internaţional cutumiar, fiind pe
deplin acceptate în practica internaţională şi în literatura de specialitate.
Faţă de dispoziţiile art. 8 Statutul CPI, capitolul este sistematizat într-o manieră diferită, operându-se
cu distincţia între infracţiuni de război contra persoanelor (art. 440), contra proprietăţii şi altor drepturi (art.
441), infracţiuni de război contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor (art. 442), utilizare de metode
interzise în operaţiunile de luptă (art. 443) şi respectiv utilizare de mijloace interzise în operaţiunile de luptă
(art. 444). Avantajul acestei metode de sistematizare este crearea unor texte mai accesibile, atât pe fond - fiind
scoasă în evidenţă valoarea protejată, respectiv conduita incriminată - cât şi sub aspectul formei, normele fiind
de o întindere mult mai restrânsă. De asemenea, se evită o repetiţie inutilă în text a acelor fapte care pot fi
comise atât în cadrul unui conflict armat fără caracter internaţional, cât şi cu caracter internaţional şi care sunt
enumerate în Statut atât la art. 8 par. 2 lit. a), cât şi la lit. b) sau c), după caz.
Inspirată de modelul german, metoda de sistematizare aleasă ia în considerare tendinţa actuală a
instanţelor penale internaţionale de a pune semnul egalităţii între infracţiunile de război comise într-un
conflict, indiferent dacă are sau nu caracter internaţional. Distincţia după caracterul conflictului armat este
totuşi făcută acolo unde ea se dovedeşte necesară, în sensul că există particularităţi ale uneia sau alteia dintre
categoriile de conflicte menţionate.
2.95. Textul referitor la infracţiunile de război contra persoanelor cuprinde în alin. 1 în principal acele
fapte care sunt prevăzute de art. 3 comun Convenţiilor de la Geneva şi regăsite în Statut în cadrul art. 8 par. 2
lit. a). în mod firesc, persoana protejată nu mai este acum prizonierul de război sau populaţia civilă, ci
persoana protejată de dreptul internaţional umanitar, ce include toate Convenţiile de la Geneva, conform alin.
5 lit. a)-c).
Suplimentar faţă de textul corespondent din Statut - ce face referire doar la experienţe medicale
neconsimţite şi nemotivate de un tratament medical -, alin. (1) lit. g) detaliază aceste aspecte şi adaugă
elemente de protecţie suplimentară a persoanei şi anume: prelevarea de ţesuturi sau organe (pct. 2), respectiv
supunerea la metode de tratament nerecunoscute medical (pct. 3). Aceste elemente sunt preluate din art. 11
par. 2 lit. b) şi c) din Protocolul Adiţional nr. I la Convenţiile de la Geneva (ratificat de România prin Decretul
nr. 224/1990). Deşi acesta se referă doar la protecţia victimelor conflictelor armate internaţionale, în
considerarea evoluţiei dreptului internaţional cutumiar, sfera protecţiei s-a extins şi la victimele conflictelor
internaţionale, fapt recunoscut de prevederile Statutului CPI - art. 8 par. 2 lit. e) pct. (xi).
Corespunzător prevederilor art. 8 par. 2 lit. b) pct. (vi), respectiv art. 85 par. 3 lit. e) din Protocolul
Adiţional nr. I, în cadrul alin. 2 s-a incriminat expres „rănirea, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter
internaţional, a unui membru al forţelor armate inamice sau a unui combatant al părţii inamice după ce acesta
s-a predat fără condiţii, sau care a fost scos din luptă în orice mod". Protecţia oferită este mai largă atât din
perspectiva conflictului - nu doar cu caracter internaţional cum prevede Statutul CPI - cât şi a persoanei, care
nu trebuie să se fi predat obligatoriu necondiţionat, poate chiar să nu se fi predat, dacă este scos din luptă.

166
În cadrul alin. (4) se face distincţia deja amintită în funcţie de caracterul internaţional al conflictului,
existând anumite măsuri care nu îşi au sensul în cazul unui conflict fără caracter internaţional, ca de exemplu
întârzierea repatrierii etc.
În cadrul incriminării infracţiunilor de război contra proprietăţii şi altor drepturi au fost integrate
prevederile art. 8 par. 2 lit. b) pct. (xvi) şi (xiii), respectiv, lit. e) pct. (v) şi (xii) din Statut. Textul de lege are ca
obiectiv protecţia dreptului de proprietate [alin. (1)], precum şi a acţiunilor Injustiţie [alin. (2)]..
Fapta prevăzută de la alin. (2) este posibilă doar în cadrul unui conflict armat cu caracter internaţional,
vizând resortisanţii părţii inamice. Intră în aria de aplicare a normei orice măsură sau restricţie legală cu
caracter discriminatoriu privind exercitarea unui drept injustiţie.
Incriminarea infracţiunilor de război contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor (art. 444) are ca
obiectiv protejarea acestora şi asigurarea desfăşurării unor astfel de operaţiuni cu respectarea Cartei ONU.
Prevederile alin. (1) lit. a) îşi găsesc corespondent în cuprinsul art. 8 par. 2 lit. b) pct. (iii) şi lit. e) pct.
(iii) din Statut, ce codifică astfel dreptul internaţional cutumiar, precum şi voinţa Consiliului de Securitate,
exprimată în numeroase rezoluţii (a se vedea, cu titlu de exemplu, Rezoluţia nr. 1258/1999). Dacă atacul este
îndreptat contra unor obiective militare (determinate astfel potrivit art. 5 1 - 5 2 din Protocolul Adiţional nr. I),
fapta nu se va încadra în dispoziţiile prezentului articol.
Ipoteză declanşării atacului asupra bunurilor enumerate la alin. 1 lit. b) corespunde dispoziţiilor art. 8
par. 2 lit. b) pct. (xxiv) şi lit. e) pct. (ii) din Statutul CPI.
În cazul faptei de la alin. 2 este incriminată utilizarea fără drept a anumitor embleme (ca de exemplu,
semnele distinctive prevăzute de Convenţiile de la Geneva), în conformitate cu dispoziţiile art. 8 par. 2 lit. b)
pct. (vii) din Statut, respectiv art. 85 par. 3 lit. f) din Protocolul Adiţional nr. I. Fără recunoaşterea şi
respectarea unanimă a anumitor semne distinctive, operaţiunile umanitare şi protecţia persoanelor care
participă la ele ar fi imposibilă, motiv pentru care se impune protejarea acestor embleme şi sancţionarea faptei
de a le utiliza fără drept, profitând de „scutul" oferit de ele.
Pentru toate faptele incriminate de acest articol, nu prezintă relevanţă faptul că este vorba de un
conflict cu sau fără caracter internaţional.
Fapta de utilizare de metode interzise în operaţiunile de luptă reia în alin. (1) - aplicabil în cazul unui
conflict cu sau fără caracter internaţional -mai multe prevederi ale art. 8 par. 2 din Statut. Astfel, incriminarea
de la lit. a) - declanşarea atacului prin mijloace militare contra populaţiei civile sau unor civili care nu
participă direct la ostilităţi - corespunde art. 8 par. 2 lit. b) pct. (i) şi lit. e) pct. (i) Statutul CPI, precum şi art. 85
par. 3 lit. a) din Protocolul Adiţional nr. I. Fapta se va distinge de cea prevăzută la art. 432 alin. (1) lit. a) prin
faptul că atacul trebuie declanşat prin mijloace militare.
Textul ,de la lit. b) - corespondent art. 8 par. 2 lit. b) pct. (ii), (v) şi (ix), precum şi lit. e) pct. (iv) şi art.
85 par. 4 lit. d) din Protocolul Adiţional nr. I -vizează protecţia anumitor bunuri (în special clădiri consacrate
cultului religios, învăţământului, artei, ştiinţei, acţiunilor caritabile, a monumentelor istorice, spitalelor,
locurilor unde bolnavii sau răniţii sunt adunaţi, precum şi a oraşelor, satelor, locuinţelor sau clădirilor
neapărate ori a zonelor demilitarizate etc), cuprinzând în sfera sa de aplicare bunurile prevăzute de art. 359
C.pen. din codul în vigoare.
Prevederile de la lit. c) incriminează atacul prin mijloace militare, ştiindu-se că vor fi provocate
pierderi umane în rândul civililor, vădit disproporţionate în raport cu avantajul militar previzibil în mod direct.
Potrivit Statutului CPI - art. 8 par. 2 lit. b) pct. (iv) şi art. 85 par. 3 lit. b) lit. c) din Protocolul Adiţional nr. I,
protecţia vizează doar conflictele cu caracter internaţional. Textul propus extinde însă această protecţie, dat
fiind că atât Curtea Internaţională de Justiţie (în raportul său despre utilizarea şi ameninţarea cu utilizarea de
arme nucleare, 1996), cât şi Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (decizia Kupreskic şi alţii,
IT-95-16-T), au stabilit că dreptul internaţional cutumiar nu face distincţie între tipul conflictului, protecţia
fiind necesară în ambele situaţii.
Conform lit. d) este interzisă utilizarea unei persoane protejate pe post de „scut uman" pentru a
asigura apărarea anumitor zone militare, iar potrivit lit. e) se interzice purtarea războiului prin înfometarea
deliberată a civililor, privându-i de bunurile indispensabile supravieţuirii, sau împiedicând, cu încălcarea
dispoziţiilor dreptului internaţional umanitar, primirea ajutoarelor destinate acestora. Textul Statutului
incriminează aceste fapte doar dacă sunt comise în cadrul unui conflict cu caracter internaţional - art. 8 par. 2
*,lit. b) pct. (xxiii), respectiv pct. (xxv) - dar evoluţia şi interpretarea dreptului cutumiar internaţional justifică
acordarea acestei protecţii suplimentare şi civililor dintr-un conflict fără caracter internaţional (în acelaşi sens
a se vedea reglementarea din dreptul german). Reglementarea propusă are în vedere atât practica Tribunalului
Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (raportat la prevederile lit. d), cât şi numeroasele documente
adoptate la nivelul ONU care solicită permiterea accesului populaţiei civile la ajutoarele umanitare în
conflictele fără caracter internaţional (Rezoluţia nr. 1265/1999 privind protecţia populaţiei civile în timp de
conflict armat, precum şi situaţiile din Sudan, Congo şi Afganistan).
167
Preluând prevederile art. 8 par. 2 lit. b) pct. (xii) şi lit. e) pct. (x) din Statut, în cadrul lit. f) este
incriminată fapta de a declara sau a ordona că nu va exista îndurare pentru învinşi. Faţă de forma prevăzută de
Statut, unica modificare constă în adăugarea în text a verbului a ordona. Urmând precizările Elementelor
infracţiunilor, cât şi modelul german, elementele constitutive ale infracţiunii vor fi îndeplinite doar dacă
declararea sau ordonarea este realizată de o persoană cu o anumită autoritate, ce are printre atribuţiile sale cele
de comandă.
In fine, potrivit lit. g) este incriminată fapta de a ucide sau răni, prin viclenie, un membru al forţelor
armate inamice sau un combatant al forţelor inamice, corespondent prevederilor art. 8 par. 2 lit. b) pct. (xxv) şi
lit. e) pct. (ix) din Statutul CPI. Fapta a fost incriminată încă din 1907, prin prevederile art. 23 al Convenţiei de
la Haga privind regulile şi obiceiurile de purtare a războiului.
Potrivit alin. (2) al art. 443, este incriminat atacul desfăşurat în condiţiile în care se cunoaşte că el va
cauza mediului înconjurător daune extinse, de durată şi grave, care ar fi vădit disproporţionate în raport cu
ansamblul avantajului militar concret şi direct aşteptat. Incriminarea vizează doar conflictul armat cu caracter
internaţional, dreptul internaţional cutumiar nefiind încă suficient consolidat pentru a extinde sfera protecţiei
şi la alte conflicte.
În cadrul incriminării utilizării de mijloace interzise în operaţiunile de luptă, la lit. a) se regăseşte
utilizarea otrăvii sau armelor cu substanţe otrăvitoare. Faţă de dispoziţiile similare ale art. 8 par. 2 lit. b) pct.
(xvii) din Statut, interdicţia este aplicabilă şi conflictelor fără caracter internaţional. Aceasta deoarece
utilizarea unor astfel de arme constituie o gravă încălcare a dreptului internaţional umanitar încă din 1907,
momentul apariţiei Convenţiei de la Haga privind regulile şi obiceiurile de purtare a războiului.
Potrivit lit. b) este interzisă utilizarea de gaze asfixiante, toxice sau asimilate, precum şi de orice
lichide, materii sau procedee similare. Spre deosebire de prevederile în materie ale Statutului CPI - art. 8 par.
2 lit. b) pct. (xviii) - ce incriminează fapta doar dacă a fost comisă în cadrul unui conflict cu caracter
internaţional, textul proiectului nu conţine această limitare. Extinderea domeniului de incidenţă al incriminării
este justificată atât de numeroasele acte normative existente la nivel internaţional (privind interzicerea
armelor biologice, chimice etc.) ce incriminează fapta indiferent de caracterul conflictului, cât şi de practica
Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, care a decis că interdicţia utilizării armelor chimice
este aplicabilă conflictelor armate cu sau fără caracter internaţional (decizia Tadic, IT-94-AR72).
Conform lit. c), este interzisă utilizarea oricăror arme care cauzează suferinţe fizice inutile, doar dacă
fapta este comisă în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional.
În privinţa sistemului sancţionator prevăzut de proiectul codului penal pentru incriminările din acest
titlu, se observă că el este pe deplin compatibil cu prevederile art. 77 din Statut. Potrivit acestui articol atunci
când faptele sunt judecate de Curte, se poate aplica o pedeapsă cu închisoarea de cel mult 30 de ani [alin. (1)
lit. a)], sau o pedeapsă cu detenţiunea pe viaţă, dacă gravitatea extremă a infracţiunii şi situaţia personală a
condamnatului o justifică [alin. (1) lit. b)].
De asemenea, potrivit alin. (2), potrivit Statutului CPI este posibilă şi aplicarea cumulativă a unei amenzi, care
poate fi stabilită (conform Regulamentului de procedură şi de probe, Regula nr. 146), potrivit sistemului
zilelor-amendă. Potrivit proiectului, o astfel de aplicare cumulativă a amenzii este posibilă în condiţiile art. 62
C.pen. (dacă s-a urmărit un folos patrimonial prin comiterea infracţiunii), iar ziua-amendă este modalitatea de
stabilire a acesteia, conform art. 61 C.pen.

168
RĂSPUNS AUTOEVALUĂRI

TITLUL VI: INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR ACTIVITĂŢI DE INTERES


PUBLIC SAU ALTOR ACTIVITĂŢI REGLEMENTATE DE LEGE

Răspuns Teste Grilă


1. a;
2. a, b, c;
3. c;
4. a, b, c;
5. a;
6. c;
7. c;
8. a;
9. b;
10. b.

Răspuns speţa nr.1:


Fapta persoanei având calitatea de director de bancă de a pretinde sume de bani în scopul de a îndeplini
un act privitor la îndatoririle sale de serviciu legate de acordarea unui împrumut întruneşte elementele
constitutive ale infracţiuni de luare de mită în formă agravată prev. de art.254 alin.2 C.pen., deoarece acesta are
calitatea de funcţionar cu atribuţii de control chiar dacă nu are în mod expres atribuţii în ceea ce priveşte
acordarea creditului. Funcţia sa îi conferă calitatea de funcţionar cu atribuţii de coordonare dar şi de control al
activităţii subordonaţilor.

Răspuns speţa nr.2:


Potrivit art.260 C.pen., constituie infracţiunea de mărturie mincinoasă, între altele, fapta martorului
care într-o cauză penală nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat. Prin
urmare, dacă martorul nu a fost întrebat asupra unor împrejurări esenţiale pentru soluţionarea cauzei, fapta
acestuia de a nu face afirmaţii cu privire la o astfel de împrejurare nu întruneşte elementele constitutive ale
infracţiuni de mărturie mincinoasă.
În speţa de mai sus inculpata Y a dat o singură declaraţie în faţa instanţei de judecată arătând că a fost
plecată împreună cu inculpatul X timp de 10 zile din localitate, ea nefiind întrebată în legătură cu împrejurări
esenţiale legate de infracţiunea de tâlhărie.
Nefiind întrebată asupra acestei împrejurări inculpatei nu i se poate imputa faptul că declaraţia a fost
dată la modul general şi sumar astfel încât nu poate fi condamnată pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă.

Răspuns speţa nr.3:


Sustragerea unor componente de instalaţii, cu ştiinţă că ele aparţin căilor ferate având ca urmare
aducerea acestor instalaţii în stare de neîntrebuinţare şi periclitarea siguranţei mijloacelor de transport ale
căilor ferate, constituie infracţiunea prev. de art. 276 alin.1 C.pen. săvârşită cu intenţie directă sau indirectă. În
atare situaţie nu sunt incidente prevederile art.217 alin.3 C.pen. referitoare la distrugerea calificată, prevederi
care se referă la echipamente şi instalaţii care nu au legătură cu siguranţa circulaţiei pe căile ferate.
Prin sustragerea unei cantităţi importante de sârmă cupru şi a unor manşoane din acelaşi material
inculpatul a distrus instalaţia telefonică a căii ferate şi a scos din funcţie regulatorul de circulaţie creând o stare
gravă de pericol pentru siguranţa circulaţiei trenurilor. Fapta există chiar dacă inculpatul a afirmat că nu şi-a
dat seama că aceste echipamente fac parte din instalaţiile de comunicare ale căilor ferate.

Răspuns speţa nr.4:


Inculpatul a săvârşit infracţiunea prev. de art.279 alin.1 C.pen. deoarece a deţinut fără autorizaţie un
pistol cu gaze care face parte de categoria armelor de foc fiind folosit pentru imobilizarea sau neutralizarea
unei persoane.
În acest context, deţinerea sa este legală doar în prezenţa autorizaţiei de legea nr. 17/1996
169
TITLUL VII: INFRACŢIUNI DE FALS

Răspuns Teste Grilă

1. b;
2. a;
3. c;
4. a;
5. c;
6. b;
7. b;
8. c;
9. b;
10. b.

Răspuns speţa nr.1:


Falsificarea de borderouri şi facturi fiscale de către administratorul unei societăţi comerciale
cu răspundere limitată întruneşte elementele constitutive ale infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură
privată prev. de art.290 C.pen. deoarece aceste societăţi comerciale sunt persoane juridice de drept privat, ele
neintrând sub incidenţa prevederilor art. 145 C.pen.. În acest context înscrisurile emise de aceste societăţi
comerciale nu sunt înscrisuri oficiale în înţelesul art. 150 alin.2 C.pen. care stipulează că înscrisul oficial este
doar acel înscris care emană de la o unitate din cele la care se referă art. 145 C.pen., acest text stabilind prin
termenul „public” doar ceea ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau persoanele juridice de
interes public.

TITLUL VIII: INFRACŢIUNI LA REGIMUL STABILIT PENTRU ANUMITE


ACTIVITĂŢI ECONOMICE

Răspuns Teste Grilă:


1. a,c;
2. a,c;
3. c;
4. b,c;
5. c;
6. a;
7. c;
8. b;
9. c;
10. b;

Răspuns speţa nr.1:


Fapta inculpatului de a confecţiona produse calitativ necorespunzătoare şi de a le vinde ambalate şi
etichetate ca cele fabricate de o altă societate comercială creând convingerea cumpărătorilor că produsele sunt
fabricate de această societate întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiuni de înşelăciune cu privire la
calitatea mărfurilor prev. de art.297 C.pen. cât şi pe cele ale infracţiuni de concurenţă neloială prev. de art.5 lit.
a şi b din Legea nr.11/1991.
Fapta de înşelăciune rezidă din faptul că inculpatul a confecţionat carton asfaltat falsificat de o calitate
necorespunzătoare în timp ce concurenţa neloială are în vedere faptul că el a vândut marfa falsificată la alte
societăţi comerciale cu eticheta altei firme consacrate în domeniu, cauzându-i prejudicii acesteia pe piaţa
cumpărătorilor de materiale de construcţii.

TITLUL IX: INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR RELAŢII


PRIVIND CONVIEŢUIREA SOCIALĂ
170
Răspuns Teste Grilă:
1. a,b,c;
2. b;
3. b;
4. b;
5. c;
6. b;
7. b,c;
8. b;
9. c;
10. c.

Răspuns speţa nr. 1:


Infracţiunea de abandon de familie în modalitatea prev. de art. 305 alin.1 lit.c C.pen. se caracterizează
sub aspectul laturi subiective prin rea-credinţă.
Dacă neplata timp de 2 luni a pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească nu se datorează
relei-credinţe a inculpatului ci altor cauze cum sunt nerealizarea din motive obiective a veniturilor necesare,
fapta nu constituie infracţiune.
În speţă, inculpata nu a achitat pensia de întreţinere datorită unor condiţii obiective şi anume lipsa
mijloacelor materiale care a împiedicat-o să o plătească.

Răspuns speţa nr.2


Recrutarea, transportarea, transferarea unei persoane prin înşelăciune, cu promisiunea de a o duce în
străinătate pentru a munci în condiţii avantajoase, dar în realitate pentru a o constrânge la practicarea
prostituţiei în scopul exploatării ei de către făptuitor constituie infracţiunea de trafic de persoane prev. de
art.12 din Legea nr.678/2000, iar nu aceea de proxenetism prevăzută în art. 329 C.pen.
Înalta Curte având în vedere considerentele exprimate mai sus, va admite recursul declarat de Parchet,
va casa decizia pronunţată de Curtea de Apel şi rejudecând va menţine hotărârea primei instanţe care este
legală şi temeinică.

TITLUL X – INFRACŢIUNI CONTRA CAPACITĂŢII DE APĂRARE A ROMÂNIEI

Răspuns speţa 1:
Fapta inculpatului care îndeplinit funcţia de ofiţer şi a lovit pe inculpat care a avut nevoie de 8-9 zile
îngrijiri medicale pentru vindecare îndeplineşte elementele constitutive doar a infracţiuni prev. de art. 336
alin.1 C.pen. deoarece această infracţiune absoarbe şi infracţiunea de lovire prev. de art.180 alin.2 C.pen..
Numai în ipoteza în care victima ar fi suferit vătămări corporale care necesitau pentru vindecare
îngrijiri medicale pe o durată de timp mai mare de 20 de zile, cât prevede art.180 alin.2 C.pen., ar exista
concurs de infracţiuni între cea prev. de art. 336 C.pen. şi eventual art. 181 sau art. 182 C.pen.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

171
1. Codul penal al României – republicat (M. Of. Nr. 65 din 16 aprilie 1997) cu
modificările şi completările ulterioare
2. Nistoreanu Gh., Boroi Al. – Drept penal. Partea specială – Editura All Beck,
2002, 2004
3. Pascu I., Lazăr V. – Drept penal – partea specială –Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2004
4. Toader T.- Drept penal – Partea specială – Editura Hamangiu, 2007
5. Dongoroz V., Kahane S., Oancea I., Stănoiu R., Fodor I., Iliescu N., Bulai C.,
Roşca V. - Explicaţii teoretice ale Codului penal român - vol III - IV, Ediţia a II-a,
Editura Academiei Române, Editura All Beck, Bucureşti, 2003
6. Boroi Al., Radu – Sultănescu V., Neagu N. – Drept penal. Partea specială –
Culegere de speţe pentru uzul studenţilor – Editura All Beck, Bucureşti, 2002
7. Dobrinoiu V., Conea N., Romiţan C.P., Dobrinoiu M. – Cauze penale comentate
– Editura Semne, Bucureşti, 2003
8. Toader T. – Drept penal român – partea specială – Culegere de probleme din
practica judiciară – Casa de presă şi editură „Şansa” SRL, Bucureşti, 1996
9. Gheorghe Diaconescu, Constatin Duvac – Tratat de drept penal partea specială
– Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2009.
10. Ilie Pascu, Mirela Gorunescu – Drept Penal. Partea Specială, ediţia a 2-a,
Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009.
11. Teodor Vasiliu, Doru Pavel s.a. – Codul penal al României – comentat si
adnotat, vol. I 1976 si II 1977, Ed. Stiinţifică Enciclopedică, Bucuresti.
12. Gheorghe Mateuţ, Drept penal special – Sinteze de teorie si practică judiciară,
Ed. Lumina Lex, 1999.
Dobrinoiu, Vasile, Drept penal. Partea specială, Curs universitar, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 2004.

CUPRINS
TITLUL VI: INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR ACTIVITĂŢI DE
INTERES PUBLIC SAU ALTOR ACTIVITĂŢI REGLEMENTATE DE LEGE
172
CAPITOLUL I - Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul
Aspecte generale şi comune…………………………………………………………………………….2
Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor ...................................................................................5
Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi .................................................................................... 6
Abuzul în serviciu contra intereselor publice .........................................................................................7
Abuzul în serviciu în formă calificată .................................................................................................... 8
Neglijenţa în serviciu .............................................................................................................................. 8
Purtarea abuzivă .......................................................................................................................................9
Neglijenţa în păstrarea secretului de stat ................................................................................................10
Conflictul de interese ............................................................................................................................. 11
Luarea de mită ........................................................................................................................................12
Darea de mită ....................................................................................................................................... ..14
Primirea de foloase necuvenite ............................................................................................................. ..15
Traficul de influenţă ................................................................................................................................16

CAPITOLUL II - Infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei


Aspecte generale şi comune…………………………………………………………………………….19
Denunţarea calomnioasă ....................................................................................................................... ..22
Mărturia mincinoasă................................................................................................................................23
Încercarea de a determina mărturia mincinoasă ......................................................................................24
Împiedicarea participării în proces .......................................................................................................…25
Nedenunţarea unor infracţiuni.............................................................................................................. ..26
Omisiunea sesizării organelor judiciare ................................................................................................ ..27
Favorizarea infractorului .........................................................................................................................28
Omisiunea de a încunoştiinţa organele judiciare.................................................................................. ..29
Arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă .............................................................................................. .30
Supunerea la rele tratamente ................................................................................................................. ..31
Tortura ....................................................................................................................................................32
Represiunea nedreaptă........................................................................................................................... .33
Evadarea..................................................................................................................................................34
Înlesnirea evadării ................................................................................................................................ .35
Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti ….. ............................................................................................37
Reţinerea sau distrugerea de înscrisuri ...................................................................................................38

CAPITOLUL III - Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate


Aspecte generale şi comune…………………………………………………………………………….44
Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă din culpă ........................... ..47
Neîndeplinirea cu ştiinţă a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă ......................... ..48
Părăsirea postului şi prezenţa la serviciu în stare de ebrietate............................................................. ...49
Distrugerea şi semnalizarea falsă ........................................................................................................ ..50

CAPITOLUL IV - Infracţiuni privitoare la regimul stabilit pentru unele activităţi


reglementate de lege
Aspecte generale şi comune……………………………………………………………………………52
Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor..................................................................................... ..54
Nerespectarea regimului materialelor nucleare sau a altor materii radioactive.................................... ..56
Nerespectarea regimului materiilor explozive ..................................................................................... ..57
Nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri .................................................................................58
Exercitarea fără drept a unor profesii ......................................................................................................59
Nerespectarea regimului transportului rutier public.............................................................................. 60
AUTOEVALUARE……………………………………………………………………………………63

TITLUL VII: INFRACŢIUNI DE FALS


Aspecte generale şi comune……………………………………………………………………………66

173
CAPITOLUL I - Falsificarea de monede, timbre sau de alte valori
Falsificarea de monede sau de alte valori.............................................................................................. .70
Falsificarea de timbre, mărci sau de bilete de transport .........................................................................72
Falsificarea de valori străine................................................................................................................. ..73
Deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori......................................................................73

CAPITOLUL II - Falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare


Falsificarea instrumentelor oficiale ........................................................................................................74
Folosirea instrumentelor oficiale false ................................................................................................. .75

CAPITOLUL III - Falsuri în înscrisuri


Falsul material în înscrisuri oficiale .......................................................................................................76
Falsul intelectual .................................................................................................................................. .77
Falsul în înscrisuri sub semnătură privată ..............................................................................................77
Uzul de fals............................................................................................................................................ .78
Falsul în declaraţii ................................................................................................................................ .79
Falsul privind identitatea........................................................................................................................80
Falsul prin folosirea emblemei Crucii Roşii......................................................................................... .81
AUTOEVALUARE…………………………………………………………………………………....84

TITLUL VIII: INFRACŢIUNI LA REGIMUL STABILIT PENTRU


ANUMITE ACTIVITĂŢI ECONOMICE
Aspecte generale şi comune……………………………………………………………………………86
Specula .................................................................................................................................................. 88
Înşelăciunea la măsurătoare.................................................................................................................. .89
Înşelăciunea cu privire la calitatea mărfurilor ........................................................................................89
Divulgarea secretului economic .............................................................................................................90
Contrafacerea obiectului unei invenţii .................................................................................................. .91
Punerea în circulaţie a produselor contrafăcute..................................................................................... 92
Concurenţa neloială................................................................................................................................93
Nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export ........................................................ .94
Deturnarea de fonduri........................................................................................................................... ..94
Nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri .....................................................95
AUTOEVALUARE……………………………………………………………………………………97

TITLUL IX: INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR RELAŢII PRIVIND


CONVIEŢUIREA SOCIALĂ
Aspecte generale şi comune……………………………………………………………………………99

CAPITOLUL I - Infracţiuni contra familiei


Aspecte generale şi comune……………………………………………………………………………101
Bigamia ................................................................................................................................................. 102
Abandonul de familie ........................................................................................................................... 103
Relele tratamente aplicate minorului.................................................................................................... 104
Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului.................................................................... 105

CAPITOLUL II - Infracţiuni contra sănătăţii publice


Aspecte generale şi comune……………………………………………………………………………106
Zădărnicirea combaterii bolilor ..............................................................................................................108
Contaminarea venerică şi transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit .....................................109
Sustragerea de la tratament medical......................................................................................................110
Răspândirea bolilor la animale sau la plante .........................................................................................111
Infectarea apei ...................................................................................................................................... 111
Traficul de substanţe toxice .................................................................................................................112
Falsificarea de alimente sau alte produse ............................................................................................. 114

174
CAPITOLUL III - Infracţiuni privitoare la asistenţa celor în primejdie
Aspecte generale şi comune…………………………………………………………………………...116
Punerea în primejdie a unei persoane în neputinţă de a se îngriji ....................................................... 117
Lăsarea fără ajutor ................................................................................................................................118
Lăsarea fără ajutor prin omisiunea de înştiinţare ................................................................................ 119

CAPITOLUL IV - Alte infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea
socială
Aspecte generale şi comune……………………………………………………………………………120
Instigarea la discriminare ................................................................................................................... . 123
Împiedicarea libertăţii cultelor ............................................................................................................ .123
Profanarea de morminte ....................................................................................................................... 124
Tulburarea folosinţei locuinţei ............................................................................................................. 125
Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice............................................... 126
Încăierarea .............................................................................................................................................127
Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni ........................................................................................... 128
Instigarea publică şi apologia infracţiunilor......................................................................................... .129
Răspândirea de materiale obscene..........................................................................................................130
Cerşetoria ...........................................................................................................................................…131
Prostituţia ..............................................................................................................................................131
Proxenetismul......................................................................................................................................…132
Jocul de noroc......................................................................................................................................…134
AUTOEVALUARE……………………………………………………………………………………………….136

TITLUL X: INFRACŢIUNI CONTRA CAPACITĂŢII DE APĂRARE A ROMÂNIEI


Aspecte generale şi comune…………………………………………………………………………….138

CAPITOLUL I - Infracţiuni săvârşite de militari


SECŢIUNEA I. Infracţiuni contra ordinii şi disciplinei militare
Absenţa nejustificată ........................................................................................................................... ...140
Dezertarea...............................................................................................................................................141
Călcarea de consemn ..............................................................................................................................142
Insubordonarea ................................................................................................................................... …143
Lovirea superiorului ........................................................................................................................... ...143
Lovirea inferiorului ............................................................................................................................ …144
SECŢIUNEA II. Infracţiuni pe câmpul de luptă
Capitularea ..........................................................................................................................................145
Părăsirea câmpului de luptă................................................................................................................. 146
SECŢIUNEA III. Infracţiuni specifice aviaţiei şi marinei militare
Zborul neautorizat .............................................................................................................................. .147
Părăsirea navei ....................................................................................................................................147
Părăsirea comenzii ..............................................................................................................................148
Neluarea măsurilor necesare în operaţiile navale ...............................................................................149
Coborârea pavilionului...................................................................................................................... 150
Coliziunea ...........................................................................................................................................151

CAPITOLUL II - Infracţiuni săvârşite de militari sau de civili


Sustragerea de la serviciul militar ....................................................................................................... 151
Defetismul .......................................................................................................................................... 152
Jefuirea celor căzuţi pe câmpul de luptă ............................................................................................ .153
Folosirea emblemei „Crucii Roşii" în timpul operaţiilor militare .......................................................154
Sustragerea de la rechiziţii militare ..................................................................................................... 154

CAPITOLUL III - Infracţiuni săvârşite de civili


175
Sustragerea de la recrutare ..................................................................................................................155
Neprezentarea la încorporare sau concentrare..................................................................................... 156
AUTOEVALUARE…………………………………………………………………………………………….159

TITLUL XI: INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII ŞI OMENIRII


Aspecte generale şi comune………………………………………………………………………….160
Propaganda pentru război....................................................................................................................161
Genocidul ............................................................................................................................................ 161
Tratamentele neomenoase .................................................................................................................. 162
Distrugerea unor obiective şi însuşirea unor bunuri............................................................................164
Distrugerea, jefuirea sau însuşirea unor valori culturale .....................................................................165
RĂSPUNS AUTOEVALUĂRI………………………………………………………………………………....170

Bibliografie selectivă………………………………………………………………………………..173
CUPRINS……………………………………………………………………………………………174

176

S-ar putea să vă placă și