BOLI CARENȚIALE ALE SUGARULUI ȘI

COPILULUI

STUDENT: DATCU ALIN

GRUPA: KINETOTERAPIE 1

MALNUTRITIA – importanţa problemei

• Este prima cauză de morbiditate şi mortalitate la copii în
ţările subdezvoltate;
• Anual decedează aproximativ 14 mil. înainte de vârsta
scolară
• 50% din malnutriţie se instalează in primele 6 luni de viaţă,
suprapunându-se perioadei de maximă dezvoltare a SNC;
• Favorizează o sensibilitate crescută la infecţii, acestea
agravează deficitul iniţial, deci un cerc vicios;
• Apărută la vârstă mică, durând o perioadă prelungită va
favoriza handicapuri psihice permanente;
• În România se regăseşte cu o frecvenţă crescută, mai ales la
vârste mici ca urmare: înţărcare precoce, incapacitatea
asigurării unei alimentaţii artificiale corecte la sugarii mici,
defavorizaţi, numărul mare de copii abandonaţi sau din familii
dezorganizate.
 MALNUTRIŢIA- definiţie
Tulburare cronică a stării de nutriţie datorată insuficienţei
aportului nutritiv (aportului nutritiv (CALORIC şi/sau
PROTEIC) specifică perioadei de sugar şi copil mic. Se
caracterizează prin:
- greutate mică în raport cu vârsta;
- în formele cronice, printr-o greutate mică în raport cu talia
(abatericu talia (abateri > de 2 deviaţii standard);
- asocierea de deficite nutriţionale
şi vitaminice (anemie, rahitism,
avitaminoză)

ETIOLOGIA
MALNUTRITIEI
1.Deficitul aportului alimentar
- cantitativ:
-hipogalactie maternă
-diversificare precoce
-diluţii necorespunzătoare sau zaharare insuficientă
-diete restrictive
-tabu alimentar dificultăţi de alimentaţie (regurgitaţii cronice,
vărsături cronice, anomalii bucale)
-calitativ:
-carenţă de GLUCIDE
-carenţa de PROTEINE (distrofie edematoasă prin exces de
făinoase sau folosirea de proteine cu valoare biologică
scăzută)
-carenţa de LIPIDE (folosirea îndelungată de produse
semiecremate)

2.Infecţii repetate sau trenante

- infecţii enterale sau parenterale (otite, OM, ITU, diaree
bacteriană,TBC, lues, bronhopneumonie, etc.)
3.Carenţe psiho-sociale
- deprivare maternă
- neglijarea ritmului fiziologic al alimentaţiei
- lipsa de igienă
- frig, poluare
- hospitalism
4.Afecţiuni psihosomatice
- anorexie nervoasă
- boli organice (stenoză hipertrofică de pilor, MCC, FKP,
malformaţii digestive, celiachie)
- paralizii cerebrale cu tulburări de deglutiţie

TRATAMENT
1.Tratament profilactic previne malnutritia
- alimentatie naturala in primele 4-6 luni;
- ATENŢIE la alimentaţia artificială: tipul de lapte adaptat la
vârstă, diluţie corespunzătoare, zaharare sau îmbogăţire cu
MO
- respectare a calendarului de vaccinări şi tratament corect al
infecţiilor;
- asanarea condiţiilor de mediu şi sociale necorespunzătoare

2.Tratament propriu-zis
- tratament dietetic
- tratament antiinfecţios
- corectarea deficitelor nutriţionale asociate
- stimulare neuropsihică
- dispensarizare corectă

Rahitismul
Rahitismul este rezultatul:
-deficitului de vitamină D
-metabolismului anormal al vitaminei D
-metabolismului sau excreţiei anormale a fosfatului anorganic
CAUZE: Factorii de risc și cauzele mai frecvente care au fost
decelate în această boală sunt: aport
alimentar insuficient de vit. D/calciu;
prematuritate; infecţii repetate;
malabsorbţia intestinală cu diaree frecventă;
istoric familial de boli osoase ca
osteomalacia, rahitismul, osteoporoză; boli cronice hepatice
sau renale; condiţii de viaţă precare, etc.
Diagnosticul este aproape 100% clinic dar cauza exactă,
gravitatea bolii, eficacitatea şi durata tratamentului se măsoară
prin analize de laborator şi radiografii osoase.
Are impact asupra imunității, mușchilor, glandelor endocrine,
metabolismului, creșterii în înălțime, dă anemie și modificări
de dispoziție și comportament.

TRATAMENT
Odată instalată boala, rezultatele și eficiența depind de
precocitatea și corectitudinea terapiei.
Se dau cantități mari de vit D și calciu. Se dau magneziu și
alte minerale. Se dau vitamine cu rol stimulativ al
metabolismului osos.
Tratamentul trebuie să fie suficient de lung pentru a corecta
deficitul şi a reumple rezervoarele (2-3 luni); cu analize de
control periodice și monitorizare până la normalizarea clinică
şi de laborator și cu… răbdare, până la vindecare, cu sau fără
sechele(deformări osoase). Omega 3 nu e vitamina D!
Calciul asociat cu magneziu în produsele de multivitamine de
pe piață, conțin cantități prea mici de vit D, deci nu previn
rahitismul ci, din contră, dereglează metabolismul osos și
maschează simptomatologia!

Anemia carențială feriprivă

Anemia reprezintă cea mai frecvent întâlnită afecţiune
hematologică, definindu-se prin scăderea concentraţiei
hemoglobinei sub media valorilor normale corespunzătoare
fiecărei vârste, fiind determinată de diverse cauze. Hematiile,
cunoscute şi sub denumirea de eritrocite, reprezintă celule
specializate cu formă discoidală, ceea ce le conferă o suprafaţă
mai mare pentru a transporta oxigenul de la nivelul plămânilor
către ţesuturi. O picătură de sânge este compusă din milioane
de astfel celule, a căror funcţie este îndeplinită cu ajutorul unei
cromoproteine din compoziţia lor, numită hemoglobina, căreia
i se datorează culoarea roşie a eritrocitelor. Hemoglobina este
alcătuită dintr-o parte prostetică, care conţine un atom de fier,
la nivelul căreia se leagă oxigenul, şi o parte proteică, numită
globina.
Odată cu trecerea sângelui prin plămâni, hemoglobina se
leagă de oxigen ca urmare a presiunii oxigenului crescută în
capilarele de la acest nivel, pe care îl transportă la ţesuturi,
unde presiunea este mai mică. Globina este alcătuită, la rândul
ei, din patru lanţuri polipeptidice, două alfa şi două beta, în
cazul adulţilor, în timp ce fătul are o proteină cu o structură
diferită. Fătul primeşte sânge prin intermediul venei
ombilicale de la mamă, însă hematiile odată ajunse la el
posedă o concentraţie mai scăzută de oxigen, întrucât
organismul mamei l-a folosit pentru funcţionalitatea
ţesuturilor. De aceea, hemoglobina fătului trebuie să fie
capabilă să se lege de oxigen cu afinitate mai mare decât cea
maternă, pentru ca fătul să primească necesarul de oxigen. La
naştere, aproximativ 50-95% din hemoglobina nou-născutului
este de tip fetal, dar după primele şase luni, forma
predominantă va fi cea a adultului.
Fierul este foarte important pentru buna funcţionare a
organismului, având multiple roluri. Intrând în constituţia
hematiilor, este necesar pentru transportul oxigenului, însă
intervine şi în alte procese metabolice, cum ar fi sinteza ADN-
ului şi menţinerea sănătoasă a părului, unghiilor. Fierul poate
fi preluat de către organism din alimentaţie într-o proporţie
scăzută, prin absorbţia sa din tractul intestinal, ulterior trecând
în circulaţie unde este transportată spre situsurile de stocaj de
către o proteină numită transferina. Astfel, fierul este stocat la
nivel hepatic sub forma feritinei sau hemosiderinei, de unde va
fi mobilizat în funcţie de necesităţile organismului. De
asemenea, hematiile au o durată de viaţă de aproximativ 120
de zile, după care sunt hemolizate la nivel splenic, rezultând
fier care va fi reutilizat.
Cauze şi factori de risc
Cauzele deficitului de fier sunt reprezentate de:
aportul insuficient;
absorbţie defectuoasă;
necesităţi crescute;
pierderi suplimentare.
Cea mai comună cauză întâlnită în rândul copiilor este
asocierea dintre aportul inadecvat, creşterea rapidă, greutatea
mică la naştere şi pierderile gastro-intestinale. Acestea din
urmă pot apărea ca urmare a consumului precoce şi excesiv al
laptelui de vacă, care poate declanşa intoleranţa la proteinele
din laptele de vacă, iar, în plus, absorbţia fierului este mai
scăzută decât în cazul laptelui matern.
În perioada vieţii intrauterine, sursa de fier era oferită
fătului de către mamă, prin placentă, pentru ca în ultimul
trimestru, fătul să posede o concentraţie de fier de aproximativ
75 mg/kg. Depozitele de fier sunt suficiente pentru a asigura
eritropoieza în primele şase luni de viaţă ale sugarului, până la
începerea diversificării, încă cu câteva condiţii: dacă
depozitele mamei nu au fost scăzute, dacă aceasta s-a
alimentat adecvat pe parcursul sarcinii şi dacă fătul nu prezintă
alte afecţiuni. Astfel, diversificarea corectă este esenţială
pentru prevenirea anemiei feriprive printr-o alimentaţie
corespunzătoare, evitând instalarea sa prin lipsa aportului
suficient de fier.
Nou-născuţii cu greutate mică la naştere sau care au suferit
hemoragii perinatale vor epuiza rezervele de fier mult mai
devreme decât ceilalţi. Clamparea cordonului ombilical tardiv
poate îmbunătăţi concentraţia de fier din organismul fătului,
reducând riscul de apariţie a anemiei feriprive. De asemenea,
absorbţia fierului din laptele matern este mai crescută faţă de
cel din laptele de vacă, astfel încât sugarii alimentaţi artificial,
a căror diversificare este realizată incorect sau prea tardiv,
sunt predispuşi dezvoltării anemiei feriprive, prin aport
inadecvat de fier.
O altă cauză, mai rară, este reprezentată de pierderile de
sânge, spre care ne putem orienta atunci când pacientul nu
răspunde la tratamentul cu fier. Aceste pierderi sanguine pot
avea diverse etiologii, precum ulcerul peptic, diverticulul
Meckel, polipi intestinali, hemangioame sau boli inflamatorii
ale intestinului. Absorbţia deficitară este o altă posibilă
etiologie, fiind cauzată de o multitudine de afecţiuni sau poate
fi scăzută de interacţiunea cu medicamente, precum
antiacidele, inhibitorii pompei de proton sau alimente, precum
ceaiul, ciocolata, ouăle. Dintre afecţiunile ce pot determina
scăderea absorbţiei evidenţiem boala celiacă, bolile
inflamatorii ale intestinului ca boala Crohn, deficitul factorului
intrinsec.
Anemia feriprivă este observată în procent de 2% în rândul
adolescentelor, fiind corelată de cele mai multe ori cu
dezvoltarea şi creşterea în timpul pubertăţii şi cu pierderile de
sânge menstruale.
Unii copii au un risc crescut de a suferi de această
afecţiune:
- nou-născuţii prematuri;
- nou-născuţii ai căror mame au prezentat anemie severă sau
diabet;
- sugarii a căror diversificare este
începută tardiv;
- sugarii care primesc lapte de vacă
precoce, înainte de 12 luni, existând
riscul dezvoltării unei intoleranţe a
cărei rezultat este sângerarea gastro-
intestinală;
- sugarii afectaţi de diverse maladii;
- sugarii care, odată cu diversificarea, nu primesc alimente
bogate în fier;
- copiii vegetarieni;
- adolescentele a căror menstruaţie este abundentă;
- copiii cu intoxicaţie cu plumb.