Cuvânt înainte 3

Alina-Petronela Haller
Romulus-Cătălin Dămăceanu
(coordonatori)

Crizele şi pieţele emergente

3
Cuvânt înainte

Referenţi ştiinţifici:
Prof. univ. dr. Ion Ignat, Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi
Prof. univ. dr. Spiridon Pralea, Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi

Autorii volumului îşi asumă întreaga responsabilitate pentru respectarea normelor

legale în ceea ce priveşte drepturile de autor şi a normelor etice şi deontologice ale
cercetării, inclusiv utilizarea echitabilă (fair use) a unei lucrări supuse legislaţiei
copyright-ului.

Drepturile de proprietate intelectuală aferente tuturor lucrărilor publicate în cadrul

volumului aparţin Academiei Române – Filiala Iaşi. Volumul poate fi citat fără
permisiune scrisă, doar cu specificarea sursei, în condiţiile respectării regulilor
utilizării echitabile a lucrărilor supuse legislaţiei copyright-ului.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Crizele şi pieţele emergente / Alina-Petronela Haller, Romulus-Cătălin
Dămăceanu (coord.). - Bucureşti : Pro Universitaria, 2015
Bibliogr.
ISBN 978-606-26-0341-0

I. Dămăceanu, Romulus Cătălin (coord.)

II. Haller, Alina-Petronela (coord.)

339

4
Cuvânt înainte 5

Cuprins

Cuvânt înainte ............................................................................................................... 7

Crizele şi pieţele emergente. Secolul XX vs. Secolul XXI

(Alina-Petronela Haller) .............................................................................................. 11

Economiile emergente din Europa - o analiză comparativă

(Romulus-Cătălin Dămăceanu) ................................................................................... 41

Criza, balanţa de plăţi şi politicile băncii centrale în pieţele emergente

(Tudor Gherasim Smirna) ........................................................................................... 73

Evoluţia structurii de producţie a României pe parcursul ciclului economic

(2004-2014) (Mihaela Ifrim) ....................................................................................... 91

Investiţiile străine directe – vectori ai ascensiunii economiilor

de piaţă emergente (Sebastian-Andrei Labeş) .......................................................... 109

Turismul - o perspectivă de redresare economică durabilă în economiile

europene emergente (Mara Ursache) ........................................................................ 137

Agricultura ecologică în ţările emergente din Uniunea Europeană

în contextul crizei economice actuale (Ioan Sebastian Brumă) ................................ 165

Lanţuri logistice agroalimentare scurte sustenabile pentru dezvoltarea

inovativă a turismului şi a comunităţilor rurale din ţările emergente
(Lucian Tanasă) ......................................................................................................... 191

Europa emergentă – interferenţe structurale între fluxurile globalizării

academice şi refluxurile crizei economice (Constantin Hălăngescu) ....................... 219

Libertate economică şi prosperitate în ţările emergente

(Oana-Georgiana Amarandei) ................................................................................... 249

Impactul socio-economic al sistemelor de reabilitare robotizate

pe pieţele emergente (Florin Serea) .......................................................................... 269

Abstract ..................................................................................................................... 285

Despre autori ............................................................................................................ 289

5
 Crizele şi pieţele emergente

Agricultura ecologică în ţările emergente

din Uniunea Europeană în contextul crizei
economice actuale∗

Ioan Sebastian Brumă

Introducere

În condiţiile economico - sociale actuale, profund influenţate de criza economică,

producţia durabilă şi sustenabilă, reducerea dependenţei faţă de resurse energetice
neregenerabile, protecţia mediului, adaptarea la schimbările climatice şi dezvoltarea
rurală, reprezintă unele dintre cele mai importante obiective strategice ale Uniunii
Europene.
Strategia „Europa 2020” vizează obţinerea unei creşteri inteligente, durabile şi
favorabile incluziunii (Comisia Europeană 2010).
În cadrul Iniţiativei „O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării
resurselor”, parte a Strategiei „Europa 2020 - O strategie europeană pentru o creştere
inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii”, se menţionează „resursele naturale sunt
esenţiale pentru funcţionarea economiei europene şi mondiale, precum şi pentru
calitatea vieţii noastre. Aceste resurse, printre care se numără materii prime precum
combustibilii, mineralele şi metalele, dar şi produsele alimentare, solul, apa, aerul,
biomasa şi ecosistemele, sunt supuse unor presiuni din ce în ce mai mari. Dacă se
menţin tendinţele actuale, se preconizează că, până în 2050, populaţia mondială va
creşte cu 30 %, ajungând la aproximativ 9 miliarde de persoane, iar locuitorii din ţările
în curs de dezvoltare şi din ţările cu economii emergente vor aspira, în mod legitim, la
nivelurile de bunăstare şi de consum existente în ţările dezvoltate. După cum am văzut
în ultimele decenii, utilizarea intensivă a resurselor mondiale exercită presiuni asupra
planetei noastre şi ameninţă securitatea aprovizionării. Menţinerea modelelor noastre
actuale de utilizare a resurselor este exclusă” (European Commission 2011, 3).
Preocuparea pentru protecţia mediului, pentru dezvoltarea rurală durabilă şi
interesul din ce în ce mai crescut al consumatorilor în privinţa securităţii alimentare,
respectiv în privinţa alimentelor sănătoase, cu valoare nutriţională ridicată, au contribuit
la dezvoltarea unor concepte privind sistemele de agricultură „prietenoase faţă de
mediu”, printre care şi sistemul de agricultură ecologică. Acest sistem nu este unul de
dată recentă, reprezintă o întoarcere în timp, agricultura ecologică având rădăcini

∗
Această lucrare a fost realizată în cadrul proiectului POSDRU 159/1.5/S/133675 „Inovare şi dezvoltare în
structurarea şi reprezentarea cunoaşterii prin burse doctorale şi posdoctorale (IDSRC- doc posdoc)”, cofinanţat
de Uniunea Europeană şi Guvernul României din Fondul Social European prin Programul Operaţional
Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

165
Ioan Sebastian Brumă

istorice adânci, fiind menţionată în toate scrierile străvechi, ştiut fiind faptul că marile
civilizaţii s-au clădit pe o agricultură prosperă, nepoluantă, bazată pe gândire,
înţelepciune, îndemânare şi muncă.
Membrii Federaţiei Internaţionale a Mişcărilor pentru Agricultură Organică
(IFOAM), definesc agricultura organică/ecologică ca reprezentând „un sistem de
producţie care susţine bunăstarea solurilor, a ecosistemelor şi a oamenilor. Aceasta
are la bază sistemele ecologice, biodiversitatea şi ciclurile de viaţă adaptate condiţiilor
locale, în locul utilizării substanţelor chimice cu efecte adverse. Agricultura ecologică
combină tradiţia, inovaţia şi ştiinţa în beneficiul mediului înconjurător şi promovează
relaţiile echitabile precum şi o calitate bună a vieţii tuturor celor implicaţi” (IFOAM
2008, 1).
Sistemul de agricultură ecologică prezintă un caracter pregnant interdisciplinar,
aspect evidenţiat prin: aer, apă şi produse agroalimentare mai puţin contaminate;
condiţii sigure de muncă pentru agricultori; biodiversitate; sol fertil şi sănătos;
reducerea pierderilor de elemente nutritive prin levigare; reducerea eroziunii solului;
utilizarea eficientă a apei; calitatea nutritivă a produselor ecologice; protecţia mediului
înconjurător; utilizarea redusă a resurselor neregenerabile; reducerea riscurilor
agricultorilor; protejarea generaţiilor viitoare; avantaje economice.
Acest sistem trebuie privit ca parte integrantă a strategiilor de dezvoltare
durabilă şi ca alternativă viabilă pentru agricultura convenţională.

Metodologia de cercetare

Ca metodologie de lucru s-a folosit cercetarea atentă a lucrărilor ştiinţifice

publicate, precum şi a datelor statistice naţionale şi internaţionale în ceea ce priveşte
agricultura ecologică.
Sistemul metodologic utilizat în lucrare pentru prelucrarea informaţiilor culese,
prezentarea rezultatelor şi formularea concluziilor a dispus de metode şi procedee
bazate pe studiul bibliografic, statistică internaţională, naţională şi teritorială, statistică
agricolă.
Pentru a putea utiliza cât mai complet informaţiile existente în prezent în
domeniul agriculturii ecologice a fost utilizată cu precădere tehnica indirectă, cea a
documentării, care constă în consultarea diferitelor lucrări ştiinţifice, a documentelor
existente în cadrul diferitelor instituţii, a documentelor oficiale, precum şi în culegerea
informaţiilor cu ajutorul internetului. Efectuarea operaţiilor propriu-zise de analiză s-a
bazat pe utilizarea diferitelor metode de cercetare, grupate în modul următor: metode
folosite pentru stabilirea nivelului fenomenului (metoda comparaţiei); metode utilizate
în scopul studierii structurii fenomenului pe elemente componente, a relaţiilor de
interdependenţă dintre ele (metoda divizării materialului); metode de analiză a
fenomenelor caracteristice unui grup de unităţi omogene (metoda grupării statistice).
Datorită complexităţii fenomenului analizat a fost necesară îmbinarea metodelor de
166
 Crizele şi pieţele emergente

analiză cantitativă şi calitativă pentru cunoaşterea completă a rezultatelor obţinute şi

fundamentarea concluziilor formulate.
Metoda comparaţiei, care permite scoaterea în evidenţă a anumitor aspecte pe
care le îmbracă fenomenul analizat în comparaţie cu situaţia sa anterioară, s-a utilizat
pentru a analiza evoluţia agriculturii ecologice în Uniunea Europeană şi în ţările
emergente în perioada crizei economice. Comparaţia în timp a datelor statistice
referitoare la suprafeţele certificate ecologic, numărul operatorilor din sistem, valoarea
de piaţă a produselor ecologice precum şi consumul pe cap de locuitor, atât la nivel
european cât şi în ţările emergente din Uniunea Europeană, a permis atât evidenţierea
tendinţei fenomenului cât şi identificarea actorilor principali în domeniu.
Rezultatele analizelor efectuate, alcătuite dintr-un număr mare de date au fost
dispuse în tabele sau exprimate grafic. Prin reprezentarea grafică se prezentă sintetic,
sugestiv şi atrăgător trăsăturile esenţiale ale fenomenului analizat.

Agricultura ecologică în Europa

Istoricul agriculturii ecologice în Europa

Agricultura ecologică s-a dezvoltat ca răspuns la convingerea, din ce în ce mai

pregnantă, a consumatorilor că o agricultură intensivă determinată de nevoia de a hrăni
populaţia exercită o mare presiune asupra resurselor agricole ceea ce are ca rezultat o
degradare pe plan mondial a calităţii solului, precum şi un consum rapid al resurselor
finite.
Deseori, acest sistem de producţie este confundat cu agricultura biologică sau
cu cea organică, deoarece termenii se folosesc cu acelaşi înţeles în diferite ţări:
- Marea Britanie şi SUA – agricultură organică;
- Italia, Franţa, Olanda – agricultură biologică;
- Spania şi Germania – agricultură ecologică.
Izvoarele agriculturii ecologice sunt reprezentate prin cele trei curente apărute în
Europa. Primul este cel apărut în Germania în anul 1924 sub impulsul lui Rudolf
Steiner, cu denumirea de agricultură biodinamică. Cel de-al doilea curent, apărut în
Marea Britanie în 1940, bazat pe teoria dezvoltată de către Sir Albert Haward şi Lady
Eve Balfour sub denumirea de agricultură organică. Nu în ultimul rând, cel de-al
treilea curent, sub denumirea de agricultură organo-biologică a fost dezvoltat în
Elveţia de către Hans Peter Rush şi H. Müller (Toncea şi alţii 2013, 11).
Aceste trei curente privite în ansamblu ca izvoare ale agriculturii ecologice au
contribuit semnificativ la apariţia acestui sistem de producţie. Agricultura ecologică a
apărut în secolul al XX-lea, dar o amploare mai mare a urmat după al cel de-al II-lea
război mondial, dată de către consumatorii şi medicii preocupaţi de efectul alimentelor
asupra sănătăţii oamenilor.

167
Ioan Sebastian Brumă

Unele dintre obiectivele majore ale agriculturii ecologice sunt:

- obţinerea unor produse agricole de calitate în cantităţi suficiente şi la costuri
rezonabile;
- îmbunătăţirea şi conservarea calităţii mediului înconjurător şi reducerea
surselor de poluare;
- crearea cadrului general pentru producătorii de produse agroalimentare
ecologice care să permită creşterea veniturilor, să ofere satisfacţii muncii şi
armonizarea vieţii.
Conform Codex Alimentarius Guidelines for the production, processing,
labeling and marketing of organically produced foods,1, agricultura ecologică este un
sistem holistic de management al producţiei care promovează şi îmbunătăţeşte
sănătatea agroecosistemului, inclusiv biodiversitatea, ciclurile şi activitatea biologică a
solului, contribuind totodată la atingerea următoarelor obiective:
- creşterea biodiversităţii per ansamblul sistemului;
- creşterea activităţii biologice a solului;
- menţinerea, pe termen lung, a fertilităţii solului;
- reciclarea deşeurilor de origine vegetală şi animală cu scopul de a restitui
elementele nutritive solului, reducând, pe cât posibil, utilizarea resurselor
neregenerabile;
- accentuarea folosirii resurselor regenerabile în sistemele agricole organizate
la nivel local;
- promovarea utilizării cu măsură a solului, a apei şi a aerului şi reducerea cât
mai mult posibil a tuturor formelor de poluare provocate de cultivarea
plantelor şi creşterea animalelor;
- manipularea produselor agricole acordându-se o atenţie deosebită metodelor
de prelucrare cu scopul de a menţine integritatea ecologică şi calităţile
esenţiale ale produsului în toate stadiile;
- să fie făcută într-o exploataţie existentă după o perioadă de conversie a cărei
durată este determinată de factorii specifici locului, ca, de exemplu,
precedentele culturale, tipurile de culturi şi animalele crescute (Codex
Alimentarius Commission 2007, 2).
Din punct de vedere practic, în ultima perioadă, agricultura ecologică se bazează
pe respectare unor principii elaborate de membrii IFOAM, dintre care amintim
(IFOAM 2014a):
1
Codex Alimentarius este o colecţie de standarde internaţionale, de coduri de bună practică alimentară, de
ghiduri şi de alte recomandări referitoare la produsele alimentare, la producerea şi siguranţa acestora. Numele
derivă din Codex Alimentarius Austriacus. Cuprinsul acestui codex a fost elaborat în anul 1963 de către
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO) în colaborare cu Organizaţia Mondială a
Sănătăţii (OMS). Comisia creată în acest scop avea drept obiectiv protejarea sănătăţii consumatorilor şi
asigurarea unor practici pentru obţinerea produselor alimentare. Codex Alimentarius este recunoscut de către
OMS ca punct de referinţă pentru rezolvarea disputelor referitoare la securitatea alimentară a consumatorilor.
Codex Alimentarius cuprinde standarde pentru toate alimentele, fie ele preparate, semipreparate sau crude şi
pentru distribuţia către consumator, prevederi în ceea ce priveşte igiena alimentară, aditivi alimentari, reziduuri
de pesticide, factori de contaminare, etichetare şi prezentare, metode de analiză şi prelevare (Codex
Alimentarius 2013).

168
 Crizele şi pieţele emergente

- Principiul sănătăţii: „Agricultura ecologică trebuie să susţină şi să sporească

sănătatea solului, a plantelor, a animalelor, a oamenilor şi a planetei ca un tot
indivizibil” (IFOAM 2014e)
- Principiul ecologiei: „Agricultura ecologică trebuie să se bazeze pe sisteme
şi cicluri de viaţă ecologice, să le copieze, să lucreze cu ele şi să le ajute să
se susţină” (IFOAM 2014c)
- Principiul echităţii: „Agricultura ecologică trebuie să se bazeze pe relaţii
care asigură corectitudinea în ceea ce priveşte mediul şi viaţa” (IFOAM
2014d)
- Principiul precauţiei: „Agricultura ecologică ar trebui practicată în mod
precaut şi responsabil pentru a proteja sănătatea şi bunăstarea generaţiilor
actuale şi viitoare precum şi a mediului înconjurător” (IFOAM 2014b)
Pentru Uniunea Europeană „agricultura organică este un sistem agricol care
încearcă să ofere consumatorului alimente proaspete, gustoase şi autentice, respectând
totodată sistemele ciclului natural de viaţă” (European Commission 2012).
Membrii Organizaţiei pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO) au identificat trei
forţe care acţionează asupra agriculturii ecologice (FAO 2014, 1):
- „Consumer or market-driven organic agriculture”/agricultura organică/
ecologică impusă de consumator sau de piaţă. Produsele agroalimentare sunt
identificate prin certificare şi etichetare. Consumatorii iau o decizie
conştientă cu privire la modul în care sunt realizate, prelucrate, manipulate
şi comercializate produsele, prin urmare, consumatorul exercită o influenţă
puternică asupra producţiei organice/ecologice.
- „Service-driven organic agriculture”/agricultura organică/ecologică impusă
de servicii. În ţările membre ale Uniunii Europene subvenţiile pentru
agricultura organică/ecologică sunt disponibile pentru a genera bunuri şi
servicii ecologice – reducerea poluării apelor subterane sau crearea unor
peisaje cu o diversitate biologică ridicată.
- „Farmer-driven organic agriculture”/agricultura organică/ecologică impusă
de fermieri. Fermierii care au considerat că agricultura convenţională nu este
durabilă au dezvoltat moduri de producţie alternative pentru a îmbunătăţi
sănătatea familiilor lor, pentru a creştere încredea în sine şi pentru a dezvolta
economia agricolă.
În multe ţări în curs de dezvoltare, agricultura ecologică este adoptată ca o
metodă de a îmbunătăţi securitatea alimentară a familiei sau pentru a reduce costurile
de producţie (Rusu 2014, 517).

Evoluţia agriculturii ecologice în Europa

Agricultura ecologică în ţările europene, deşi se practică din cele mai vechi
timpuri, abia în ultimii ani a constituit un domeniu de interes. Datele statistice cu privire
la anumiţi indicatori specifici agriculturii ecologice, cu referire la suprafeţele cultivate
în sistem ecologic, numărul producătorilor ecologici înregistraţi, valoarea de piaţă a

169
Ioan Sebastian Brumă

produselor ecologice precum şi consumul pe cap de locuitor în ţările europene sunt

incomplete, atât ca serii de timp cât şi ca date disponibile la nivelul diferitelor ţări.
În ceea ce priveşte suprafaţa cultivată respectând normele şi principiile
agriculturii ecologice în Europa, se observă faptul că aceasta a crescut treptat, în timp,
ajungând în 2011 la 10,6 milioane hectare (figura nr.1.), ceea ce reprezintă aproximativ
2,2 % din suprafaţa totală.

Figura nr. 1
Evoluţia suprafeţelor agricole ecologice în Europa

Sursa: prelucrări după Willer 2013, 210

De remarcat este faptul că în perioada 2007 – 2011, ce se suprapune cu criza

economică, suprafeţele cultivate în sistem ecologic, în Europa, au crescut de la 7,8
milioane hectare în anul 2007 la 10,6 milioane hectare în anul 2011, demonstrându-se
astfel că sectorul agricol ecologic, în ceea ce priveşte extinderea suprafeţelor, nu a fost
afectat în mod negativ de problemele financiare specifice perioadei.
Dacă analizăm datele la nivelul Uniunii Europene, se constată că sectorul
agricol ecologic a cunoscut o dezvoltare puternică. În anul 2011, suprafaţa exploatată
ecologic era de 9,5 milioane hectare, comparativ cu anul 2001 când aceasta era doar de
5 milioane hectare, deci, suprafaţa agricolă ecologică în Uniunea Europeană s-a dublat
în decurs de zece ani. Dintre ţările Uniunii Europene, la nivelul anului 2011, se remarcă
Spania, cu 1,6 milioane hectare, urmată de Italia (1,1 milioane hectare) şi Germania (1
milion hectare) (Willer şi Lernoud 2013, 215).
Analizând datele statistice disponibile cu privire la evoluţia numărului de
producători certificaţi ecologic, se demonstrează faptul că numărul acestora a crescut
constant, cum era şi normal, odată cu creşterea suprafeţelor certificate. Astfel, la nivelul
anului 2005, numărul producătorilor era de 190.000 în Europa, ajungând ca în anul
2011 numărul acestora să fie de 290.000 (figura nr. 2.).
170
 Crizele şi pieţele emergente

Figura nr. 2
Evoluţia numărului de producători ecologici în Europa

Sursa: prelucrări după Willer 2007, 134; Willer 2008, 118; Willer 2009, 148; Willer 2010,
136; Willer şi Lernoud 2012, 60; Willer şi alţii 2013a, 29

Datele statistice cu privire la piaţa produselor ecologice în Europa sunt foarte

reduse, cu toate că aceasta este în continuă creştere. Există câteva ţări europene, care în
mod constant, se situează pe primele poziţii în ceea ce priveşte valoarea de piaţă a
produselor ecologice. Dacă analizăm informaţiile culese pentru anii 2009 şi 2011
observăm că piaţa cea mai dezvoltată se regăseşte în Germania (5.800 mil. euro în
2009 şi 6.590 mil. euro în 2011), urmată de Franţa, Anglia, Italia (figura nr. 3.). Deşi
criza economică a afectat multe domenii în ţările Europei, se remarcă faptul că valoarea
de piaţă a produselor ecologice a crescut în perioada 2009 – 2011 în toate ţările.

171
Ioan Sebastian Brumă

Figura nr. 3
Top 10 ţări din Europa cu ce mai mare piaţă pentru produse ecologice
(milioane euro)

Sursa: prelucrări după Schaack şi alţii 2011, 156 şi Schaack şi alţii 2013, 226

Consumul de produse ecologice pe cap de locuitor variază în funcţie de puterea

de cumpărare, de gradul de informare a populaţiei şi de preţul produselor ecologice.
Analizând datele statistice cu privire la consumul de produse ecologice pe cap de
locuitor în ţările europene, se constată, cum era şi firesc, că ţările în care puterea de
cumpărare a locuitorilor este ridicată se află pe primele locuri în ceea ce priveşte
consumul de alimente ecologice şi, foarte important, valoarea alocată pentru această
categorie de produse a fost în creştere în anul 2011, comparativ cu anul 2009 (figura
nr. 4).

172
 Crizele şi pieţele emergente

Figura nr. 4
Top 10 ţări din Europa cu cel mai mare consum de produse ecologice
per capita (euro/an)

Sursa: prelucrări după Schaack şi alţii 2011, 156 şi Schaack şi alţii 2013, 227

Agricultura ecologică în ţările emergente din Uniunea Europeană

În anul 2012, Fondul Monetar Internaţional a clasificat Bulgaria, Estonia, Ungaria,
Letonia, Lituania, Polonia şi România ca fiind ţări cu economii emergente în Uniunea
Europeană (International Monetary Fund 2012, 3). La o privire atentă pe harta Europei se
observă că aceste ţări reprezintă graniţa de est a Uniunii Europene (figura nr. 5), formând un
cordon tampon între abordări diferite asupra agriculturii şi protecţiei mediului.

Figura nr. 5
Ţările emergente din Uniunea Europeană

Legendă

EE - Estonia
LV - Letonia
LT - Lituania
PL - Polonia
HU - Ungaria
RO - România
BG - Bulgaria

173
Ioan Sebastian Brumă

Sectorul agricol ecologic din ţările emergente din Uniunea Europeană (Bulgaria,
Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia şi România) prezintă, în mod evident,
caracteristicile acestor categorii de ţări, fapt demonstrat prin:
a) armonizarea legislaţiei specifice agriculturii ecologice din toate ţările cu
legislaţia comunitară în domeniu, începând din anul 1997;
b) suprafaţa administrată conform regulilor sistemului ecologic a crescut an de
an, de la 612.008 hectare în anul 2005 la 1.458.962 hectare în anul 2011;
c) creşterea continuă a numărului operatorilor înregistraţi în agricultura
ecologică, de la 34.317 în anul 2010 la 43.813 în anul 2011;
d) piaţa produselor ecologice este în extindere şi se caracterizează prin
creşterea valorii de piaţa a produselor agroalimentare ecologice în toate ţările
emergente de la 101,3 mil. euro în anul 2009 la 262 mil. euro în anul 2011.
Agricultura ecologică în ţările emergente din Uniunea Europeană, deşi se practică
din cele mai vechi timpuri, abia în ultimii ani a fost legiferată, iar toate activităţile din
acest domeniu se desfăşoară conform unor reguli şi principii clar definite.
La nivelul fiecărei ţări se identifică momente importante în evoluţia acestui
domeniu, şi anume:
a) în Bulgaria: prima fermă ecologică a fost înfiinţată în anul 1993, pe o
suprafaţă de 8 hectare, la Universitatea Agrară din Plovdiv, în perioada 2002 – 2004 a
fost stabilită legislaţia naţională în ceea ce priveşte producţia şi desfacerea produselor
ecologice. În anul 2003 Bulgaria participă pentru prima dată la Târgul de produse
ecologice BioFach Nuremberg, Germania iar în perioada 2005 – 2008 produsele
ecologice au fost prezente pe piaţa de desfacere din Bulgaria. Criza economică din
perioada 2009 – 2010 nu a afectat sectorul, mai mult a contribuit la consolidarea
acestuia, producătorii ecologici reuşind să se unească în diverse asociaţii de profil
(Apostolov 2012, 216);
b) în Estonia, dezvoltarea agriculturii ecologice a început încă din anul 1989
când a fost înfiinţată Asociaţia biodinamică din Estonia, asociaţie ce folosea standardele
IFOAM şi utiliza sigla ,,ÖKO ", primul act legislativ specific agriculturii ecologice a
fost adoptat în anul 1997, acest moment fiind considerat unul foarte important. După
anul 2000 în Estonia s-au înfiinţat foarte multe asociaţii, institute, centre de promovare
a produselor ecologice, fapt ce a dus la dezvoltarea acestui sector. În cadrul
Ministerului agriculturii a fost creat, în anul 2000, Biroul de agro-mediu, iar din anul
2004 Biroul de Agricultură Ecologică, birou care are responsabilităţi de supraveghere a
activităţilor desfăşurate în domeniul agriculturii ecologice. În anul 2006 opt asociaţii de
profil au înfiinţat Platforma pentru Agricultura Ecologică din Estonia iar în anul 2008
în cadrul Universităţii de Ştiinţe ale Vieţii a fost creat Centrul de Cercetare pentru
Agricultură Ecologică (Vetemaa şi Mikk 2012, 5-13);
c) în Ungaria, agricultura ecologică a început să se dezvolte încă din anul
1980, trei ani mai târziu înfiinţându-se prima asociaţie de profil ,,Biokultura-Klub”, la
Budapesta, iar în anul 1987 Asociaţia Biokultura (Biokultura Egyesület). Aceasta din
urmă a fost înregistrată ca o asociaţie pentru agricultura ecologica, mediu şi sănătate şi
începând din anul 1997 a fost acreditat prin programul de acreditare IFOAM. În anul
1997 şi în anul 1999 apar primele reglementări legislative în domeniul agriculturii

174
 Crizele şi pieţele emergente

ecologice din Ungaria, cu precădere specifice etichetării şi utilizării termenilor „eco” şi

„bio” (Mögért 2010, 17-20);
d) în Letonia, agricultura ecologică s-a dezvoltat începând cu anul 1989, iar
primele asociaţii în domeniu au fost înfiinţate după anul 1995. Conceptul de agricultură
ecologică a fost legiferat în Letonia în anul 1998, iar Asociaţia Agricultorilor Ecologici
din Letonia a devenit membră IFOAM 2003, an în care Guvernul leton a acceptat
Programul de Dezvoltare a Agriculturii Ecologice (Tambovceva şi Tambovceva 2013,
108-115);
e) în Lituania, primele iniţiative în domeniul agriculturii ecologice au apărut în
anul 1987. Profesorii de la Academia lituaniană de Agricultură şi o parte din fermieri au
înfiinţat, în anul 1990 Asociaţia Lituaniană de Agricultura Ecologica ,,Gaja". Această
asociaţie a fost fondată cu scopul de a promova agricultura ecologică, de a pregăti
primele standarde pentru agricultura ecologică, pentru a oferi servicii de consultanţă,
precum şi certificarea pentru agricultură ecologică. În anul 1993, guvernul lituanian a
înfiinţat o organizaţie non-profit, fundaţia ,,Tatula" pentru a pune în aplicare programul
ecologic. În conformitate cu standardele internaţionale de certificare pentru agricultura
ecologică, organismul public independent ,,Ekoagros" a fost fondată în 1997, iar Gaja
nu mai era responsabilă pentru certificare ecologică. Din 2004 până în 2012, suprafaţa
agricolă ecologică în Lituania a crescut de aproape patru ori, cea mai mare creştere a
fost în perioada 2004 şi 2010, de atunci, creşterea a fost mai lentă şi echilibrată
(Pilipavicius 2013, 1-3);
f) în Polonia mişcarea agricolă ecologică a apărut în anul 1980 sub influenţa
experţilor Demeter Association. În anul 1989 s-a înfiinţat asociaţia Ekoland care, din
anul 1990, devine membru cu drepturi depline în cadrul IFOAM şi începe certificarea
producătorilor ecologici după anumite standarde proprii. În anul 1999 a fost introdus,
de către Ministerul Agriculturii, Regulamentul privind subvenţiile directe pentru
fermele ecologice, fapt care a contribuit la dezvoltarea rapidă a acestui sector în
Polonia. Odată cu aderarea Poloniei la Uniunea Europeana, în anul 2004, sistemul
legislativ s-a modificat iar programele de agro-mediu din cadrul Politicii Agricole
Comune au generat interesul crescut pentru conversie la agricultura ecologică (Metera
2005, 3-12);
g) în România prima asociaţie a producătorilor agricoli ecologici a fost
înfiinţată în anul 1997 sub denumirea de „Asociaţia Biottera”, iar în anul următor ia
fiinţă Asociaţia Română pentru Agricultură Durabilă, asociaţie fondată de cercetători
ştiinţifici, cadre universitare având ca scop promovarea sistemelor de agricultură
durabilă. Cadrul tehnic şi organizatoric în care se produc, prepară, importă/exportă
şi/sau se comercializează produse agroalimentare ecologice în România este
reglementat din punct de vedere legislativ încă din anul 2000 când Guvernul adoptă
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2000, privind produsele agroalimentare
ecologice (conform R(CEE) no.2092/91). În conformitate cu O.U.G. nr.34/2000,
autoritatea responsabilă pentru sectorul de agricultură ecologică din România este
Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor respectiv, biroul ,,Autoritatea
Naţională a Produselor Ecologice” (A.N.P.E.). A.N.P.E are următoarele atribuţii
principale: elaborează proiecte de acte normative, reguli şi norme de control, de

175
Ioan Sebastian Brumă

certificare şi comercializare a produselor ecologice; notifică operatorii; acreditează

organismele de inspecţie şi certificare; controlează şi supraveghează activitatea
organismelor de inspecţie şi certificare; asigură monitorizarea şi supravegherea
activităţii din întreg sectorul (Guvernul României 2000). În anul 2004 se înfiinţează
prima firmă românească de certificare „S.C. Ecoinspect”. Suprafeţele şi numărul
operatorilor certificaţi ecologic au fost în continuă creştere în perioada 2004 – 2011,
mai cu seamă după 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană. Politicile
comunitare implementate în România în acest sector au influenţat în mod evident
dezvoltarea agriculturii ecologice, prin armonizarea legislaţiei naţionale cu cea
europeană şi prin implementarea măsurilor de finanţare specifice.

Evoluţia suprafeţelor ecologice în ţările emergente din Uniunea Europeană

Suprafeţele agricole administrate conform regulilor şi principiilor agriculturii

ecologice (organice, biologice, de tip LEISA - Low External Inputs Sustainable
Agriculture) în ţările emergente din Uniunea Europeană au înregistrat o creştere
semnificativă în perioada 2006 – 2011, identică cu tendinţa manifestată în Europa în
aceiaşi perioadă. Agricultura ecologică se practica în anul 2011 pe o suprafaţă de
1.458.962 hectare, mai mare cu 714.856 hectare faţă de anul 2006 (figura nr. 6),
înregistrându-se o creştere medie anuală de 120.000 hectare.
Procentual, suprafeţele ecologice din ţările emergente din UE reprezentau, în
anul 2011, aproximativ 14% din totalul suprafeţelor agricole ecologice din Europa.

Figura nr. 6
Evoluţia suprafeţelor ecologice totale din ţările emergente din UE (ha)

Sursa: prelucrări după European Commission 2014

176
 Crizele şi pieţele emergente

În perioada crizei economice, 2007 – 2011, suprafeţele agricole ecologice au

înregistrat modificări specifice fiecărei ţări emergente din Uniunea Europeană
(Bulgaria, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia şi România). Creşterea cea mai
mare s-a înregistrat în Polonia, suprafaţa agricolă ecologică dublându-se în această
perioadă, de la 289.440 ha., în anul 2007, la 609.412 ha., în anul 2011. Estonia, Letonia,
Lituania, Bulgaria şi România au manifestat un trend crescător linear în această
perioadă, spre deosebire de Ungaria unde, după o creştere înregistrată în anul 2009,
suprafeţele ecologice au scăzut în anul 2011 până la nivelul din anul 2008 (figura nr. 7).

Figura nr. 7
Evoluţia suprafeţelor ecologice în ţările emergente din UE (ha)

Sursa: prelucrări după European Commission 2014

În ceea ce priveşte ponderea suprafeţelor ecologice din totalul suprafeţelor

agricole utilizate în ţările emergente din Uniunea Europeană se observă că acestea
reprezintă diferenţieri majore între state, datorită specificului agriculturii naţionale. De
remarcat este faptul că ponderea suprafeţelor ecologice a crescut constant în această
perioadă, salturi importante înregistrându-se în Estonia, de la 8,7% în anul 2007 la
14,1% în anul 2011. Polonia şi România, deşi se află pe primele locuri în ceea ce
priveşte suprafaţa exploatată, conform regulilor agriculturii ecologice dintre ţările
emergente din UE, înregistrează valori reduse ale ponderii suprafeţelor ecologice din
totalul terenurilor agricole utilizate (figura nr. 8). Evoluţia pozitivă în ceea ce priveşte
ponderea suprafeţelor ecologice se datorează şi sprijinului financiar acordat, în ultima
perioadă, fermierilor încurajându-i astfel să treacă la sisteme agricole prietenoase faţă
de mediu.

177
Ioan Sebastian Brumă

Figura nr. 8
Evoluţia ponderii suprafeţelor ecologice din totalul suprafeţei arabile în ţările
emergente din UE

Sursa: prelucrări după European Commission 2014

Evoluţia numărului operatorilor înregistraţi în sistemul ecologic din ţările

emergente din Uniunea Europeană

Operatorii (producători, procesatori, comercianţi, importatori şi exportatori) care

doresc să activeze în sistemul ecologic de producţie, procesare şi comercializare trebuie
să se supună unor anumite reglementări legislative, specifice fiecărei ţări. Informaţiile
statistice cu privire la această categorie de agenţi economici sunt de dată recentă, mai
precis, există date disponibile pentru anul 2009, 2010 şi 2011. Totuşi, se observă că
numărul total al operatorilor înregistraţi în sistemul ecologic este în creştere în toate
ţările emergente din Uniunea Europeană (figura nr. 9). Creşterea cea mai mare s-a
înregistrat în România, numărul operatorilor din sistemul ecologic triplându-se în anul
2011, comparativ cu anul 2009.

178
 Crizele şi pieţele emergente

Figura nr. 9
Evoluţia numărului operatorilor înregistraţi în agricultura ecologică în ţările
emergente din UE (nr.)

Sursa: prelucrări după European Commission 2014

Ponderea cea mai mare în rândul operatorilor înregistraţi în sistemul de

agricultură ecologică o deţin producătorii. Având în vedere că în Polonia agricultura
ecologică a început să fie certificată încă din anul 1990 este normal ca numărul
producătorilor înregistraţi ecologic să fie cel mai mare. Analizând datele disponibile la
nivelul anului 2009, 2010 şi 2011 în ceea ce priveşte numărul producătorilor înregistraţi
în sistemul agricol ecologic se observă două tipuri de evoluţie. În Bulgaria, Estonia,
Polonia şi România numărul producătorilor a crescut în anul 2011, faţă de anul 2010,
iar în Ungaria, Letonia şi Lituania numărul acestora a scăzut cu aproximativ 10%
(figura nr. 10). De remarcat este faptul că măsurile de susţinere a sistemului ecologic de
producţie au dat roade în România, numai într-un an numărul producătorilor ecologici a
crescut cu 6.500, ceea ce reprezintă o creştere cu 300%. În cazul ţărilor emergente din
Uniunea Europeană în care numărul producătorilor a fost în scădere considerăm că
asistăm la o consolidare a sistemului agricol ecologic, variaţiile minore nu pot fi puse
pe seama influenţei negative a crizei economice asupra acestora.

179
Ioan Sebastian Brumă

Figura nr. 10
Evoluţia numărului producătorilor înregistraţi în agricultura ecologică în ţările
emergente din UE (nr.)

Sursa: prelucrări după European Commission 2014

Având în vedere faptul că agricultura ecologică în ţările emergente din Uniunea

Europeană este încă în perioadă de pionierat şi producţia obţinută este procesată în
cantităţi foarte reduse. Din acest motiv numărul procesatorilor înregistraţi în sistem
ecologic este foarte redus, dar dacă privim atent datele disponibile pentru anii 2009,
2010 şi 2011 (figura nr. 11) observăm că acest segment începe să se dezvolte,
înregistrându-se creşteri de aproximativ 20%. Singura ţară emergentă din Uniunea
Europeană în care numărul procesatorilor a scăzut este Bulgaria. De remarcat este
faptul că în Ungaria, deşi numărul producătorilor a scăzut în anul 2011 faţă de anul
2010, numărul procesatorilor a crescut cu aproximativ 20%. Procentual creşterea cea
mai mare a numărului de operatori ecologici s-a înregistrat în Letonia. Exemplul
Ungariei şi al Letoniei, cu referire la sporirea numărului de procesatori, ar trebui urmat
şi de celelalte state emergente. Creşterea numărului de procesatori certificaţi ecologic
are influenţă deosebită în dezvoltarea întregului sistem ecologic din aceste ţări,
contribuind astfel la creşterea cantităţilor de produse ecologice procesate, aducând plus
valoare produselor agroalimentare ecologice.

180
 Crizele şi pieţele emergente

Figura nr. 11
Evoluţia numărului procesatorilor înregistraţi în agricultura ecologică în ţările
emergente din UE (nr.)

Sursa: prelucrări după European Commission 2014

Valoarea de piaţă a produselor ecologice şi a consumului în ţările

emergente din Uniunea Europeană

Piaţa produselor ecologice în ţările emergente din Uniunea Europeană este o

piaţă în stadiu incipient de formare şi dezvoltare.
Datele statistice în ceea ce priveşte valoarea de piaţă a produselor ecologice,
precum şi a consumului/cap de locuitor nu sunt disponibile sau actualizate pentru toate
ţările emergente din Uniunea Europeană.
Valoarea de piaţă a produselor ecologice este în continuă creştere, în perioada
2009 – 2011 ţările emergente şi-au mărit de 2,5 ori valoarea produselor ecologice
comercializate. Mare parte a producţiei este destinată exportului, sectorul agroalimentar
ecologic contribuind la balanţa comercială a fiecărui stat în parte. Dificultăţile
economice din timpul crizei financiare nu au influenţat în mod negativ valoarea totală
de piaţă a produselor ecologice în ţările emergente din Uniunea Europeană, mai mult
decât atât, asistăm la creşteri spectaculoase în România şi Polonia, piaţa din aceste două
state influenţând creşterea generală a pieţei produselor ecologice din ţările emergente.
Această analiză se bazează doar pe datele oficiale disponibile, dar valoarea de piaţă
reală a produselor ecologice este cu mult mai mare, dacă se ţine cont de specificul
comerţului cu produse agricole şi agroalimentare din aceste ţări.

181
Ioan Sebastian Brumă

Marea majoritate a populaţiei din ţările emergente ale Uniunii Europene

consideră produsele agroalimentare ecologice ca fiind unele de lux, catalogându-le ca
produse scumpe. Într-adevăr, produsele agroalimentare ecologice sunt comercializate
pe piaţă la un preţ mai ridicat faţă de produsele agroalimentare convenţionale dar ţinând
cont de calităţile superioare ale acestor produse, considerăm că diferenţa de preţ este
una corectă şi nu exagerată.
În ultimii ani, în ţările emergente din Uniunea Europeană se constată o creştere
uşoară, în valoare absolută a consumului anual de produse agroalimentare ecologice pe
cap de locuitor. Astfel, tot mai mulţi consumatori sunt dispuşi să plătească suplimentar
pentru securitatea alimentară a lor şi a membrilor familiei. Se constată un interes
crescut al populaţiei tinere pentru consumul de produse ecologice. Conform datelor
disponibile, în perioada 2009 – 2011 consumul de produse ecologice pe cap de locuitor
a crescut în Polonia de la 1 euro/capita în 2009 la 3 euro per capita în 2011 şi în
România de la 0,1 euro per capita în 2009 la 4 euro per capita în 2011 (Schaack şi alţii
2013, 228).

Premisele dezvoltării agriculturii ecologice în ţările emergente din Uniunea

Europeană

Dezvoltarea unui sector economic este influenţată, în mare măsură, de politicile

comunitare şi naţionale.
Agricultura ecologică, prin efectele pozitive pe care le generează asupra
mediului, contribuie la îndeplinirea obiectivelor europene asumate printr-o serie de acte
normative emise de Comisia Europeană, dintre care amintim: COM(2011) 244
Strategia privind biodiversitatea pentru 2020, SWD(2013) 155 Comunicarea privind
infrastructurile ecologice, COM(2006) 231 Strategia tematică pentru protecţia solului,
Directiva 2009/147/CE. Directiva privind păsările, Directiva 43/92/CEE. Directiva
privind habitatele, Directiva 91/676/CEE. Directiva privind nitraţii, Directiva
2000/60/CE. Directiva-cadru privind apa, Directiva 2001/81/CE. Directiva privind
plafoanele naţionale de emisie.
În cadrul politicilor europene, Politica Agricolă Comună ocupă un loc şi un rol
important. La nivelul UE, în scopul promovării şi al consolidării sectorului ecologic, în
anul 2004, Comisia Europeană a adoptat primul Plan de acţiune european pentru o
alimentaţie şi o agricultură ecologică. După 2004, Consiliul a revizuit legislaţia privind
agricultura ecologica în 2007, iar în anul 2014 Comisia Europeană a adoptat Planul de
acţiune pentru viitorul producţiei ecologice în Uniunea Europeană. Acest plan
contribuie la îndeplinirea unor obiective majore stabilite în Strategia „Europa 2020 – O
strategie europeană pentru o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii”.
Ambiţia planului de acţiune este de a sprijini creşterea sectorului, îmbunătăţirea
cadrului legislativ, identificarea unor soluţii pe termen lung care să răspundă
provocărilor legate de cerere şi de ofertă.

182
 Crizele şi pieţele emergente

O provocare majoră este aceea a expansiunii şi a reacţiei la cerere fără

periclitarea încrederii consumatorilor în principiile agriculturii ecologice şi în calitatea
produselor ecologice.
Un alt element, de care trebuie să se ţină cont, este presiunea cererii, care
determină, de asemenea, creşterea riscului de comportamente frauduloase sau de alte
încălcări intenţionate. Acestea nu doar dăunează intereselor consumatorilor şi provoacă
daune economice care denaturează concurenţa, au, de asemenea, un impact negativ
asupra reputaţiei operatorilor ecologici care se conformează normelor.
Produsele importate au un rol important în aprovizionarea cu produse ecologice.
În acest sens, normele aferente trebuie să garanteze dezvoltarea comerţului cu produse
ecologice, prevenind, în acelaşi timp, slăbirea sistemului de control.
Producţia ecologică trebuie să îşi păstreze rolul inovator, influenţând producţia
convenţională, graţie normelor sale şi tehnicilor aplicate.
Pentru a răspunde acestor provocări, Comisia Europeană se va concentra asupra
următoarelor domenii prioritare:
- creşterea competitivităţii producătorilor ecologici din Uniunea Europeană;
- consolidarea şi sporirea încrederii consumatorilor în sistemul european pentru
alimentele ecologice, precum şi a încrederii în produsele ecologice importate, mai ales
în ceea ce priveşte măsurile de control;
- consolidarea dimensiunii externe a sistemului UE privind producţia ecologică.
Uniunea Europeană intenţionează să contribuie la creşterea competitivităţii
producătorilor ecologici prin: sporirea gradului de conştientizare privind instrumentele
UE care vizează producţia ecologică şi sinergiile dintre acestea; abordarea lacunelor
tehnice ale producţiei ecologice prin cercetare, inovare şi diseminarea rezultatelor
acestora; creşterea gradului de informare privind sectorul producţiei ecologice, precum
şi aspecte legate de piaţă şi comerţ.
Uniunea Europeană, prin documentele programatice adoptate va sprijini
dezvoltarea sectorului agricol ecologic, va fi garantul autenticităţii produselor ecologice
şi va consolida dimensiunea externă a producţiei agricole ecologice a UE.
În acest sens, Comisia Europeană şi-a asumat, ca în perioada următoare să
implementeze un număr de 18 Acţiuni specifice domeniului agriculturii ecologice, şi
anume (Comisia Europeană 2014, 6-14):
Acţiunea 1: în anul 2014, Comisia va publica un document de informare
destinat fermierilor, prelucrătorilor şi distribuitorilor din sectorul ecologic, prezentând
normele aplicabile producţiei, prelucrării şi comerţului în sectorul ecologic, inclusiv
normele aplicabile conversiei, precum şi măsurile de sprijin din cadrul PAC.
Acţiunea 2: Comisia va include agricultura ecologica printre temele specifice
din cadrul viitoarei cereri de propuneri pentru sprijinul acordat pentru măsuri de
informare destinate fermierilor şi producătorilor în legătură cu politica agricola comună
(PAC).
Acţiunea 3: Comisia va continua să crească gradul de sensibilizare privind
posibilităţile pe care le oferă reglementarea referitoare la activităţile de informare şi
promovare în favoarea produselor agricole pe piaţa internă şi în ţările terţe.
183
Ioan Sebastian Brumă

Acţiunea 4: Comisia va efectua sondaje periodice referitoare la gradul de

conştientizare în rândul consumatorilor privind logoul ecologic al UE şi un sondaj
specific referitor la gradul de conştientizare şi de înţelegere de către consumatori a
sistemului UE privind agricultura ecologică şi la încrederea consumatorilor în acest
sistem.
Comisia Europeană continuă promovarea agriculturii ecologice şi a logoului
european specific acestui sector prin toate canalele media. Folosind explicaţii simple,
vesele şi sugestive în acelaşi timp contribuie, astfel, la conştientizarea populaţiei cu
privire la sistemul ecologic din Uniunea Europeană (figura nr. 12).

Figura nr. 12
Afiş promovare LOGO agricultură ecologică

Sursa: European Commission 2014a

Acţiunea 5: Până la sfârşitul anului 2015, Comisia îşi va revizui criteriile privind
achiziţiile publice ecologice pentru serviciile de alimentaţie şi alimentaţie publică şi va
elabora materiale de informare specifice care ar exemplifica utilizarea în achiziţiile
publice a cerinţelor privind agricultura ecologică.

184
 Crizele şi pieţele emergente

Acţiunea 6: În 2015, Comisia va organiza o conferinţă pentru a identifica

priorităţile producătorilor în materie de cercetare şi inovare, în raport cu provocările
care ar putea rezulta din viitoarele norme privind producţia ecologică.
Acţiunea 7: În formatele relevante Orizont 2020, Comisia va ţine cont de:
nevoia de consolidare a cercetării, a schimbului de rezultate şi a asimilării acestora, prin
măsuri specifice precum acţiunile de cercetare şi inovare, reţelele tematice şi alte tipuri
de „acţiuni de cooperare şi sprijin", care abordează sinergiile dintre rezultatele cercetării
în alte sectoare de producţie, pe de o parte, şi cercetarea privind producţia conven-
ţională şi cea ecologică, pe de alta parte; sprijinirea ERA-Net sau a altor tipuri de
instrumente, pentru a îmbunătăţi coordonarea cercetării între organismele din UE care
finanţează cercetarea.
Acţiunea 8: Comisia va publica rapoarte regulate privind producţia ecologică
din UE, conţinând mai ales informaţii privind suprafeţele, exploataţiile implicate în
producţia ecologică şi principalele sectoare de producţie.
Acţiunea 9: Comisia va analiza distribuţia valorii adăugate de-a lungul lanţului
de aprovizionare cu alimente şi va analiza obstacolele din calea intrării în sectorul
ecologic, cu ajutorul unui sondaj privind atractivitatea sistemului ecologic, în special
pentru fermele mici şi pentru întreprinderile mici şi mijlocii din sectorul producţiei de
alimente.
Acţiunea 10: Comisia va încuraja statele membre să exploreze sinergii între
activităţile organismelor de acreditare şi cele ale autorităţilor competente, precum şi
posibilităţi de simplificare a activităţilor respective.
Acţiunea 11: Comisia va propune Comitetului TARIC să integreze cerinţele
legislative privind producţia ecologică în baza de date TARIC.
Acţiunea 12: Comisia va dezvolta un sistem de certificare electronică pentru
import, ca modul integrat în sistemul TRACES (viitorul sistem de gestionare a
informaţiilor pentru controalele oficiale - IMSOC), până în 2015;
Acţiunea 13: Comisia va sprijini statele membre la elaborarea şi la punerea în
aplicare a unei politici de prevenire a fraudelor în sectorul ecologic, prin ateliere
specializate pentru schimburi de bune practici.
Acţiunea 14: Comisia va continua să sprijine şi să coopereze cu partenerii
comerciali din ţările în curs de dezvoltare în cadrul politicii UE privind dezvoltarea.
Analizarea oportunităţii de a desfăşura consultări cu părţi interesate şi cu reprezentanţi
ai ţărilor în curs de dezvoltare care exportă spre UE, pentru a se asigura conformitatea
schimburilor comerciale cu legislaţia UE.
Acţiunea 15: Comisia va evalua oportunitatea unei convergenţe sporite a
standardelor în rândul principalilor parteneri din sectorul ecologic şi va explora
posibilitatea unui acord multilateral.

185
Ioan Sebastian Brumă

Acţiunea 16: Comisia va explora diferite posibilităţi de culegere şi analizare a

datelor statistice privind volumul şi valoarea comerţului cu ţările terţe, în scopul unei
mai bune cunoaşteri a pieţelor potenţiale pentru sectorul ecologic al UE.
Acţiunea 17: În ceea ce priveşte Codex Alimentarius, Comisia va sprijini
elaborarea unor norme privind acvacultura şi va explora fezabilitatea lansării lucrărilor
referitoare la normele privind vinul ecologic.
Acţiunea 18: Comisia va spori protecţia logoului ecologic al UE în ţările terţe,
prin înregistrarea logoului ca marcă colectivă prin acorduri bilaterale.
Prin implementarea acţiunilor specifice agriculturii ecologice în ţările emergente
din Uniunea Europeană, acest sistem de agricultură se va dezvolta în următorii ani,
ajungându-se ca la finalul perioadei programatice (anul 2020) acest sector să se apropie
mai mult de media europeană. Prin sprijinul financiar consistent acordat operatorilor
înregistraţi în sistemul ecologic de producţie din ţările emergente din Uniunea
Europeană acest sector economic se va consolida şi va genera efecte pozitive asupra
balanţei comerciale a fiecărui stat în parte. Piaţa internă, specifică fiecărui stat
emergent, se va dezvolta pe măsură ce produsele agroalimentare ecologice vor fi
disponibile în magazine specializate, dar cel mai important factor pentru dezvoltare îl
reprezintă câştigarea încrederii populaţiei în autenticitatea produselor ecologice.
Legislaţia europeană cu privire la acest domeniu este bine consolidată, iar politicile
agricole naţionale din toate ţările emergente sunt armonizate cu directivele Comisiei
Europene.
Utilizarea tuturor canalelor media pentru diseminarea informaţiilor cu privire la
agricultura ecologică este un aspect uzitat de forurile europene. Postarea informaţiilor
pe canalele de socializare contribuie în mod evident la conştientizarea publicului, mai
cu seamă a publicului tânăr, cu privire la calităţile, beneficiile şi autenticitatea produ-
selor ecologice.
Prin utilizarea logo-ului european specific agriculturii ecologice (figura nr. 13)
atât consumatorii cât şi producătorii vor fi siguri că produsul este certificat ecologic.

Figura nr. 13
Logo-ul european specific agriculturii ecologice

Sursa: European Commission 2010

186
 Crizele şi pieţele emergente

Concluzii

Agricultura ecologică în ţările emergente din Uniunea Europeană se află încă în

fază incipientă de dezvoltare, atât din punctul de vedere al producţiei, cât mai ales din
punctul de vedere al procesării şi al comercializării.
Legislaţia naţională specifică domeniului agricol ecologic din toate statele
emergente a fost elaborată în concordanţă cu reglementările Comisiei Europene.
Criză economică manifestată în ultimii ani nu a avut efecte negative asupra
sectorului agricol ecologic din ţările emergente din Uniunea Europeană, mai mult decât
atât s-au constatat creşteri ale suprafeţelor cultivate în sistem ecologic, ale numărului de
operatori înregistraţi, atât producători cât şi procesatori. Valoarea de piaţă a produselor
ecologice este în creştere în aceste ţări, marea parte a producţiei fiind destinată
exportului.
Prin implementarea acţiunilor asumate de Comisia Europeană în domeniul
agriculturii ecologice, la finele perioadei programatice, sectorul agricol ecologic din
ţările emergente din Uniunea Europeană se va dezvolta şi se va consolida.
Asocierea producătorilor, procesatorilor şi comercianţilor din domeniul
agriculturii ecologice constituie principala cale de urmat pentru a avea succes garantat
în următoarea perioadă. Aceste acţiuni vor fi sprijinite şi financiar prin măsurile
specifice prevăzute în planurile naţionale de dezvoltare rurală din ţările emergente.
Agricultura ecologică reprezintă un domeniu de viitor pentru statele emergente
din Uniunea Europeană din mai multe motive, printre care:
- terenurile agricole sunt mai puţin poluate cu îngrăşăminte chimice şi
pesticide datorită faptului că agricultorii nu dispun de resurse financiare
pentru a practica o agricultură intensivă şi excesiv chimizată;
- sistemul de producţie aplicat de micii producători este foarte apropiat de
sistemul ecologic certificat;
- disponibilul de forţă de muncă din mediul rural este mare şi poate fi
valorificat în sectorul agricol ecologic;
- sprijinul financiar acordat producătorilor ecologici este consistent şi tentant
pentru agricultori.
Prezentarea, analiza şi interpretarea datelor statistice disponibile specifice
agriculturii ecologice din ţările emergente ale Uniunii Europene, precum şi a
obiectivelor majore ale Comisiei Europene pentru perioada 2014–2020 reprezintă o
etapă de cercetare care poate constitui punctul de plecare pentru dezvoltarea acestui tip
de agricultură la graniţa de Est - Nord Est a Uniunii Europene. Informaţiile prezentate
în acest studiu pot contribui la orientarea mediului de afaceri către acest sector
economic.

187
Ioan Sebastian Brumă

Referinţe bibliografice

Apostolov, Stoilkov. 2012. „Bulgaria: Boom of Organic Agriculture.” În The World of

Organic Agriculture. Statistics and Emerging Trends 2012, ed. Helga Willer şi
Lukas Kilcher, 216-220. FiBL şi IFOAM.
Codex Alimentarius Commission. 2007. Guidelines for the production, processing,
labeling and marketing of organically produced foods, CAC/GL 32-1999, Third
edition. http://www.fao.org/docs/eims/upload/230124/CXg_032e.pdf.
Codex Alimentarius. 2013. http://ro.wikipedia. org/wiki/Codex_alimentarius
Comisia Europeană. 2010. EUROPA 2020 O strategie europeană pentru o creştere
inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii. http://www.mae.ro/sites/default/
files/file/Europa2021/Strategia_Europa_2020.pdf.
Comisia Europeană. 2014. Planul de acţiune pentru viitorul producţiei ecologice în
Uniunea Europeană, COM, 179 final. http://www.cdep.ro/afaceri_europene/
CE/2014/COM_2014_179_RO_ACTE_f.pdf.
European Commission. 2010. COMMISSION REGULATION (EU) No 271/2010 of 24
March 2010 amending Regulation (EC) No 889/2008 laying down detailed rules
for the implementation of Council Regulation (EC) No 834/2007, as regards the
organic production logo of the European Union. http://ec.europa.eu/agriculture/
organic/ documents/logo/eu_organic_farming_logo_en.pdf.
European Commission. 2011. A resource-efficient Europe – Flagship initiative under
the Europe 2020 Strategy. http://ec.europa.eu/resource-efficient-europe/pdf/
resource_efficient_europe_en.pdf.
European Commission. 2012. Agriculture and Rural Development, Organic Farming.
European Commission. 2014. EUROSTAT Organic Farming Database.
http://ec.europa.eu/eurostat/web/organic-farming/database.
European Commission. 2014a. „Organic Farming in Europe.” În Agriculture and Rural
Development, Organic Farming. Infographics. http://ec.europa.eu/agriculture/
organic/images/infographics/organic-farming-infographic4_en.pdf.
FAO. 2014f. What is Organic Agriculture?. http://www.fao.org/organicag/
oa-faq/oa-faq1/en/.
Guvernul României. 2000. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind
produsele ecologice. Monitorul Oficial nr. 172/21 aprilie 2000. http://ec.europa.eu/
agriculture/organic/organic-farming/what-organic_en.
IFOAM. 2008. „Definition of Organic Agriculture.” http://infohub.ifoam.org/sites/
default/files/page/files/dooa_romanian.pdf.
IFOAM. 2014a. Principles of Organic Agriculture. http://www.ifoam.org/en/
organic-landmarks/principles-organic-agriculture.
IFOAM. 2014b. The Principles of Care. http://www.ifoam.org/en/principles-
organic-agriculture/principle-care.
IFOAM. 2014c. The Principles of Ecology. http://www.ifoam.org/en/principles-
organic-agriculture/principle-ecology.

188
 Crizele şi pieţele emergente

IFOAM. 2014d. The Principles of Fairness. http://www.ifoam.org/en/principles-

organic-agriculture/principle-fairness.
IFOAM. 2014e. The Principles of Health. http://www.ifoam.org/en/principles-
organic-agriculture/principle-health .
International Monetary Fund. 2012. World Economic Outlook Update New Setbacks,
Further Policy Action Needed. http://www.imf.org/ external/pubs/ft/weo/
2012/update/02/pdf/0712.pdf.
Metera, Darota. 2005. „Organic Farming in Poland.”http://www.organic-europe.
net/country-info-poland-report.html.
Mögért. 2010. National report of Hungarian Agriculture and Organic Farming 2010.
http://www.adam-europe.eu/prj/8410/prj/Situation%20of%20organic%20
farming%20 in%20Hungary.pdf.
Pilipavicius, Vytautas. 2013. „Lithuania: Country report”. http://www.organic-
europe.net/2671.html?&L=1.
Rusu, Marioara. 2014. „Agricultura organică: concepte, principii, evoluţii.” În
Dezvoltarea durabilă a economiei agroalimentare şi a spaţiului rural. Evaluări şi
direcţii strategice, 513 – 526 . Bucureşti: Editura Academiei Române.
Schaack, Diana, Julia Lernoud, Susane Padel şi Helga Willer. 2013. „The Organic
Market in Europe – 2011.” În The World of Organic Agriculture. Statistics and
Emerging Trends 2013, 224-233. FiBL şi IFOAM.
Schaack, Diana, Helga Willer şi Susane Padel. 2011. „The Organic Market in Europe.”
În The World of Organic Agriculture. Statistics and Emerging Trends 2011,
156-159. FiBL şi IFOAM.
Tambovceva, Tatjiana şi Andrejs Tambovceva. 2013. „Development of organic
agriculture: case of Latvia.” În Proceedings of the 2013 International Conference
on Energy, Environment, Ecosystems and Development, 108-115. http://www.
europment.net/library/2013/rhodes/EEED.pdf.
Toncea, Ion, Enuţă Simion, Georgeta Ioniţă Niţu, Daniela Alexandrescu şi Vladimir
Adrian Toncea. 2013. Manual de Agricultură Ecologică (suport de curs).
http://www.agriculturadurabila.ro/manual.pdf.
Vetemaa, Airi şi Mikk Merit. 2012. Organic farming in Estonia 2011. Tallinn: As Pajo.
Willer, Helga, Julia Lernoud şi Robert Home. 2013a. „The World of Organic
Agriculture. Statistics and Emerging Trends 2013: Summary”. În The World of
Organic Agriculture. Statistics and Emerging Trends 2013, 26-32. IFOAM şi
FiBL.
Willer, Helga şi Julia Lernoud. 2012. „Curent Statistics on Organic Agriculture.” În The
World of Organic Agriculture. Statistics and Emerging Trends 2012, 35-121.
IFOAM şi FiBL.
Willer, Helga şi Julia Lernoud. 2013. „Europe: Curent statistics.” În The World of
Organic Agriculture. Statistics and Emerging Trends 2013, 215-224. FiBL şi
IFOAM.

189
Ioan Sebastian Brumă

Willer, Helga. 2007. „Statistics, Suport Schemes and Research.” În The World of
Organic Agriculture. Statistics and Emerging Trends 2007. 9th edition, totally
revised and updated, 134-155. IFOAM şi FiBL.
Willer, Helga. 2008. „Statistics, Policy and Research.” În The World of Organic
Agriculture. Statistics and Emerging Trends 2008, 118-128. IFOAM şi FiBL.
Willer, Helga. 2009. „Europe: Overview.” În The World of Organic Agriculture.
Statistics and Emerging Trends 2009, 148-152. FiBL şi IFOAM.
Willer, Helga. 2010. „Organic Farming in Europe.” În The World of Organic
Agriculture. Statistics and Emerging Trends 2010, 136-141. IFOAM şi FiBL.
Willer, Helga. 2013. „Organic Farming in Europe.” În The World of Organic
Agriculture. Statistics and Emerging Trends 2013, 208-212. FiBL şi IFOAM.

190