Sunteți pe pagina 1din 5

Metode de examinare nedistructivă

Metodele de examinare nedistructivă sunt aplicabile pe un anumit domeniu, ele prezentând limite.
Cu o metodă de examinare nedistructivă aleasă aleator, nu se poate detecta orice tip de
imperfecțiuni, indiferent de poziționarea acestora în piesă.

Din punct de vedere al detectabilității, defectele pot prezenta (în ordinea descreșterii șanselor de
detectare):
✓ detectare aproape sigură – probabilitate mare de detectare, cu metode de examinare sigure
și cu grad de incertitudine extrem de redus;
✓ șanse mari de detectare – atunci când prezența imperfecțiunilor este ușor de sesizat,
aplicarea metodelor de examinare este simplă, cu rezultate sigure și grad de incertitudine
redus;
✓ șanse moderate de detectare – probabilitatea de detecție este medie, din cauza unor factori
perturbatori legați de configurația obiectului controlat, materialul acestuia sau limitările
metodei.
✓ șanse mici de detectare – probabilitatea controlului de a detecta defectul sunt mici, fie că
nu există o metodă adecvată, fie că factorii perturbatori sunt puternici și/sau numeroși.
✓ imposibilitatea detectării – șansele de detectare sunt reduse la minimum. Defectul nu este
detectat, „scapă controlului” și se poate manifesta în exploatarea produsului

Criterii de evaluare a calității

Evaluarea calității poate fi pusă în practică prin cunoaşterea caracteristicilor de calitate cărora li se
ataşează un sistem de indici, indicatori şi coeficienţi. Evaluarea este impusă de complexitatea
produselor și proceselor, fiind capabilă să exprime sintetic o serie de aspecte referitoare la calitate.

Pentru a evalua calitatea se aplică metode de inspecție încadrate în trei categorii, și anume:
✓ în raport cu procesul de producție:
o inspecție de recepție a materiilor prime și materialelor, precum și a produselor finite
la sfârșitul procesului de producție;
o inspecție pe flux de fabricație, desfășurată pe toate fazele procesului tehnologic;
✓ în raport cu integritatea produsului examinat:
o examinare nedistructivă;
o examinare distructivă;
✓ în raport cu numărul produselor verificate:
o inspecție integrală sau 100%;
o inspecție prin sondaj sau prin eșantionare empirică sau statistică.

În cazul identificării unei neconformități pentru a evalua calitatea produsului respectiv se parcurg
următorii pași:
✓ se caracterizează neconformitatea;
✓ se stabilește referențialul în raport cu care se va analiza neconformitatea;
✓ se analizează și se ia decizia ADMIS/RESPINS.
În general, criteriul este un principiu, o normă la care se fac referiri pentru definirea, aprecierea și
clasificarea situațiilor sau obiectelor.
În cazul inspecției calității, criteriile de acceptabilitate sunt:
✓ criteriul bunului simț – un produs este acceptat dacă nu prezintă defecte sau în cazul în care
acestea sunt considerate nepericuloase; acesta se bazează pe experiența personalului de a
prevedea situațiile în care acceptarea unor defecte nu ar duce la consecințe grave;
✓ criteriul arbitrar – un produs este acceptat pe baza unei liste de defecte, cu dimensiuni
încadrate în anumite condiții prestabilite, realizându-se un compromis între cerințele
organismului de inspecție și posibilitățile de realizare a produsului;
✓ criteriul rațional – un produs este acceptat în urma unui studiu calitativ al influenței
defectelor asupra caracteristicilor, estimându-se comportarea în exploatare.

Domeniile de aplicabilitate ale metodelelor de examinare nedistructiv:

1. Examinarea optico vizuală (VT–visual testing) – cu ajutorul acesteia se pun în evidență


imperfecțiunile de suprafață din materiale.
2. Examinarea cu pulberi magnetice (MT–magnetic testing) – cu ajutorul acesteia se pun în
evidență imperfecțiunile de suprafață, cât și imperfecțiunile aflate în imediata vecinătate a
suprafeței. Este aplicabilă doar în cazul materialelor feromagnetice.
3. Examinare cu lichide penetrante (PT–penetrant testing) – pune în evidență imperfecțiunile
de suprafață și defectele care au legătură cu suprafața în materiale neporoase.
4. Examinarea cu curenți turbionari (ET–eddy curent testing) – detectarea imperfecțiunilor
de suprafaţă şi a celor de lângă suprafaţă în materiale conductoare.
5. Examinarea cu radiații penetrante (RT–radiographic testing) – evidențiază
imperfecțiunile de interior și de suprafață ale unei piese.
6. Examinarea cu ultrasunete (UT–ultrasonic testing) – cu ajutorul ei se pot evidenția atât
imperfecțiunile de suprafață cât și defectele de interior din piese.
7. Verificarea etanșeității (LT–leak testing) – pune în evidență scăpările de fluid.
8. Examinarea prin termografie în inflaroșu (TT, inflared thermographic testing) – permite
detectarea defectelor în materiale stratificate, acoperite, lipite, compozite; măsurarea
grosimilor straturilor de acoperire sau a învelișurilor; caracterizarea materialelor din punct
de vedere al comportamentului termic; evaluarea structurii materialelor compozite
polimerice, analiza sau măsurarea fluxului termic furnizat de produsul examinat (căldura
există sau este produsă independent de procesul de examinare) .
9. Examinarea prin emisie acustică (AT, acoustic emission testing) – permite monitorizarea
integrităţii structurilor, semnalarea pierderilor prin neetanşeităţi, detectarea fisurilor
incipiente sau chiar în momentul apariţiei acestora, caracterizarea comportarii materialelor
10. Verificarea tensiunilor cu traductor tensometric (ST – strain gauge testing) - consta in
evidentierea starii de tensiuni prin efectele acestora, in special deformatii cu ajutorul unor
traductori dintre care mai cunoscute sunt marcile .tensometrice.
Criterii de alegere a metodelor de examinare

Atunci când se dorește realizarea unei examinări nedistructive a unei îmbinări sudate, trebuie ca
metodele de examinare nedistructivă să fie alese astfel încât să se poată evidenția toate tipurile de
imperfecțiuni din structura respectivă.

Pentru alegerea corectă a metodei de examinare nedistructivă trebuie să se țină cont de o serie de
criterii, cum ar fi: utilitatea piesei, materialul, destinație, tipul de structură, costuri, etc.

Orice tip de investigare trebuie să fie precedată de o examinare vizuală a suprafeței. Examinarea
vizuală presupune respectarea condițiilor de claritate satisfăcătoare a suprafețelor materialelor,
echipamentelor și sudurilor luând în considerare caracteristicile și proprietățile acestora.

După realizarea examinării vizuale, dacă piesa este acceptată, se poate continua examinarea piesei
prin una sau mai multe metode de control nedistructiv.

Metodele de examinare se aleg prin corelarea corectă a cerinţelor documentaţiei tehnice cu


performanţele echipamentelor disponibile aferente. Acestea sunt analizate pentru a se stabili
grupul optim de metode necesare pentru identificarea imperfecțiunilor .

CRITERII DE ACCEPTABILITATE

În urma studiului literaturii de specialitate, se poate observa că, în prezent, există numeroase
tehnici și metode pentru detectarea și măsurarea imperfecțiunilor.

Încă din trecut, metodele de examinare nedistructivă și distructivă au fost utilizate pentru
detectarea și măsurarea imperfecțiunilor.

Metodele de examinare nedistructivă pot detecta imperfecțiuni până la o anumită mărime (în
funcție de tipul de metodă și echipament), și sunt condiționate de orientarea imperfecțiunii. Aceste
nu pot detecta imperfecțiunile de mărime microscopică, aici intervin metodele de examinare
distructivă.

Cunoașterea defectelor/imperfecțiunilor presupune parcurgerea următoarelor etape:


✓ cunoașterea tipurilor de defecte/imperfecțiuni ce pot apărea în îmbinarea sudată, ținânt cont
de natura materialului, proiectare și de procesul tehnologic de realizare;
✓ detectarea defectelor/imperfecțiunilor, semnalarea prezenței acestora;
✓ localizarea în raport cu un sistem de referință convenabil ales;
✓ măsurarea și estimarea formei și volumului – se aproximează mărimea
defectului/imperfecțiunii prin mărimea unei figuri geometrice în care poate fi înscris sau
prin luarea în considerare a dimensiunii celei mai mari, denumită dimensiune caracteristică;
✓ estimarea tendinței de a evolua în timp, de propagare;
✓ compararea caracteristicilor reale ale produsului afectat de prezența imperfecțiunilor cu
valorile stabilite la proiectare sau prescrise pentru acele caracteristici;
✓ luarea unei decizii privind acceptabilitatea imperfecțiunilor detectate în conformitate cu o
normă sau în conformitate cu cerințele beneficiarului;
✓ analiza produsului declarat neconform – în vederea stabilirii “traseului” lui specific:
declașare, derogare, reprelucrare și reciclare.

Se consideră o caracteristică a unui produs, a cărei valoare nominală N este prescrisă. În urma
procesului de fabricație, aceasta va suferi modificări, creându-se o dispersie a valorii prescrise
(distribuție normală și curba lui Gauss) .
În funcție de limitările variației mărimii caracteristice, se disting două cazuri, și anume :
✓ variația mărimii caracteristice este limitată superior (Lcs) și inferior (Lci). În acest caz, o
imperfecțiune este respinsă dacă valoarea ei nu se află în intervalul dat de cele două limitări
(fig.1.6);
✓ variația mărimii caracteristice este fie limitată inferior (fig. 1.7), fie superior (fig. 1.8). Dacă
limita este inferioară, atunci toate imperfecțiunile aflate sub aceasta sunt respinse, dacă
limita este superioară, tot ce este poziționat deasupra este respins.

Variația mărimii caracteristice în timp – cazul cu 2 limite

Variația mărimii caracteristice în timp – cazul cu limită superioară


Variația mărimii caracteritice în timp – cazul cu limită inferioră

Evaluarea sudurilor

O îmbinare sudată trebuie să fie evaluată, în mod normal, separat pentru fiecare tip de
neconformitate, dacă într-o secțiune dată există mai multe tipuri de neconformități, acestea pot
face obiectul unei examinări speciale.

La alegerea nivelului de acceptare al unei imperfecțiuni trebuie să se țină cont de factori ca:
proiectarea, tratamentul ulterior, modul de solicitare, condițiile de lucru, consecințele unei avarii.
Imperfecțiunile sunt indicate în dimensiuni reale. Depistarea și apoi evaluarea lor poate necesita
utilizarea uneia sau mai multor metode de examinare nedistructivă .

În tabelul urmator sunt prezentate nivelurile de calitate conform SR EN ISO 5817 pentru structuri
sudate. Simbolurile D, C, B sunt atribuite arbitrar și acoperă teoretic majoritatea aplicațiilor
practice.
Tabel 1.3. Niveluri de acceptare a imperfecțiunilor sudurilor
Simbolizare Nivel de acceptare
D Moderat
C Intermediar
B Sever

În funcție de metoda nedistructivă utilizată se pot identifica umătoatele tehnici de măsurare a


imperfecțiunilor:
✓ În cazul examinării cu lichide penetrante, măsurarea și acceptarea imperfecțiunilor se
realizează în funcție de prescripțiile ISCIR și apoi în funcție de standardul ISO 5817. Se
măsoară indicația obținută, se încadrează în una din cele două categorii (indicație lineară
sau indicație circulară) și apoi se compară cu cerințele normativelor.