CAPITOLUL I.

ASPECTE GENERALE PRIVIND SECURITATEA

FINANCIARĂ

1.1 Securitatea financiară – definiție conținut și clasificare

Securitate  financiară concept care include un set de măsuri, metode și mijloace pentru

protejarea intereselor economice ale statului la nivel macro, structuri corporative, activități
financiare ale entităților comerciale la nivel micro.

Conceptul de securitate financiară este la fel de larg precum interpretarea finanțelor ca o

categorie economică. Astăzi, nu există o definiție unică și bine stabilită a termenului „securitate
financiară”. Definițiile existente reflectă doar anumite aspecte ale securității financiare și nu pot
pretinde interpretarea sa neechivocă și exclusivă. Securitatea financiară ca definiție este privită
din diferite unghiuri, în special:

 Din punctul de vedere al unei abordări funcționale în materie de resurse, securitatea

financiară reprezintă protecția intereselor financiare ale entităților comerciale la toate
nivelurile relațiilor financiare ; furnizarea de gospodării, întreprinderi, organizații și
instituții, regiuni, industrii, sectoare ale economiei de stat cu resurse financiare suficiente
pentru a satisface nevoile lor și pentru a îndeplini obligațiile relevante;
 Din punct de vedere static, securitatea financiară este o stare a sistemelor financiare ,
monetare, valutare, bancare , bugetare, impozite , investiții, vamale și tarife și stocuri,
caracterizate prin echilibru, rezistență la influențe negative interne și externe și
capacitatea de a preveni extinderea financiară externă, asigură funcționarea eficientă a
sistemului economic național și creșterea economică;
 În contextul reglementării legale de reglementare, securitatea financiară prevede crearea
unor astfel de condiții pentru funcționarea sistemului financiar în care, în primul rând, nu
există practic posibilitatea de a direcționa fluxurile financiare către zonele de utilizare ale
acestora care nu sunt asigurate prin reglementări legislative și, în al doilea rând,
posibilitatea abuzului de resurse financiare este minimizată .

Astfel, din perspectiva unei abordări diversificate, securitatea financiară reprezintă protecția

intereselor financiare la toate nivelurile relațiilor financiare; asigurare stabilității sistemului
financiar al țării sub influența factorilor de destabilizare externi și interni care reprezintă o
amenințare la securitatea financiară; capacitatea sistemului financiar al statului de a asigura
funcționarea eficientă a sistemului economic național și creșterea economică durabilă.
 La nivel macro, securitatea financiară este capacitatea statului în timp de pace și în
situații de urgență de a răspunde în mod adecvat la impactul financiar negativ intern și extern.

Securitatea financiară reflectă starea și disponibilitatea sistemului financiar al statului în

sprijinul financiar în timp util și de încredere al nevoilor economice în cantități suficiente pentru
a menține nivelul necesar de securitate economică și militară a țării. Securitatea financiară se
realizează prin activități din sectorul financiar și în domeniile conexe: monetar, economic,
social, financiar internațional etc.

1.2 Securitatea financiară a statului

Securitatea financiară a statului este un concept suficient de divers în contextul economic

și extrem de relevant în sistemul politic, deoarece este rezultatul unor măsuri practice ale
autorităților legislative și executive ale statului în domeniul finanțelor.

Securitatea financiară a statului este starea economiei care asigură dezvoltarea și

funcționarea stabilă a sistemului financiar al statului și protecția intereselor naționale în sfera
financiară.

Securitatea financiară a statului este determinată de indicatori specifici ai funcționării

sistemului economic al statului pentru o anumită perioadă de timp. Indicatorii cheie includ:

Valoarea datoriei
publice interne și
externe.

Stabilitatea
Balanța de plăți. monedei
naționale.

Rata inflației.

Figura1. Indicatori specifici funcționării sistemului economic al statului.

Sursa: Elaborat de autor

Securitatea financiară a statului poate fi considerată în două aspecte:

 extern (afectează suveranitatea financiară a țării, nivelul de independență a sistemului

financiar național față de impactul organizațiilor financiare și de credit la nivel
internațional și capitalul transnațional);
 intern (securitatea financiară este determinată de perfecțiunea cadrului legal,
organizațional și instituțional, stabilitatea politică, nivelul riscurilor de piață, amploarea
economiei subterane și nivelul corupției din stat).

Componentele securității financiare de stat

Structura securității financiare a statului include: bugetar, fiscal, securitatea datoriei,

securitatea financiară a sistemului bancar, moneda, securitatea monetară, investițiile, securitatea
financiară a piețelor de asigurări și bursă.

Securitatea bugetară implică o stare în care este asigurată solvabilitatea statului, se

realizează un echilibru al veniturilor și cheltuielilor bugetelor locale și ale statului, iar creșterea
raționalității și a calității distribuției fondurilor bugetare. Nivelul de securitate bugetară a statului
este determinat de indicatori precum:

 suma bugetului;
 volumul PIB distribuit prin buget;
 prezența unui deficit bugetar, dimensiunea acestuia și sursele de finanțare;
 amploarea finanțării bugetare;
 nivelul disciplinei bugetare;
 calitatea execuției bugetului de trezorerie.

Securitatea fiscală a statului constă în eficacitatea politicii fiscale urmată de stat ,

combinând interesele fiscale ale statului cu interesele contribuabililor, pentru a oferi statului o
sumă optimă de venituri fiscale care îndeplinește toate cerințele doctrinei economice și a
suficienței fiscale. De asemenea, securitatea fiscală a statului implică optimizarea nivelului
impozitării: revizuirea a numeroase beneficii fiscale , adesea nerezonabile , reglementarea cotei
de impozitare, pentru a evita reducerea bazei de impozitare datorată creșterii economiei umbră,
reducerea afacerilor legale și evaziune fiscală masivă.
 Securitatea datoriei statului - se caracterizează printr-un anumit nivel al datoriei
interne și externe a statului, cu contabilitatea obligatorie a costurilor serviciilor și evaluarea
utilizării efective a împrumuturilor. Raportul optim între datoria internă și externă, contribuind la
satisfacerea nevoilor socio-economice, va asigura stabilitatea sistemului financiar al țării la
amenințările interne și externe. Securitatea datoriei contribuie la păstrarea independenței și
suveranității statului atunci când efectuează plăți pentru a achita suma principală a datoriei și a
dobânzii aferente acesteia și la menținerea nivelului adecvat de solvabilitate și rating al țării.
Securitatea financiară a sistemului bancar este considerată sub două aspecte:

 din punct de vedere al consecințelor financiare ale activităților sale în ansamblu pentru
stat și clienții și contrapartidele sale individuale;
 în ceea ce privește evitarea amenințărilor potențiale și reale asupra stării financiare a
întregului sistem bancar al țării, inclusiv banca centrală și băncile comerciale .

În general, securitatea financiară a sistemului bancar constă în atingerea nivelului maxim

de eficiență în utilizarea potențialului de resurse al băncilor, crearea condițiilor favorabile pentru
ca instituțiile bancare să își desfășoare activitățile, prevenirea apariției amenințărilor interne și
externe, evitarea crizelor bancare și crearea condițiilor pentru funcționarea stabilă și eficientă a
sistemului bancar.

Securitatea valutară a statului se caracterizează prin gradul de furnizare a statului cu

monedă străină și starea formării cursului de schimb al monedei naționale. Securitatea valutară a
statului este evidențiată de balanța de plăți pozitivă, capacitatea de a îndeplini obligațiile
internaționale, disponibilitatea cantității necesare de rezerve de aur și de schimb valutar ,
stabilitatea monedei naționale, care protejează împotriva șocurilor pe piețele
valutare internaționale , crearea condițiilor optime pentru dezvoltarea exporturilor interne și a
intrării investițiilor străine în țară .

Securitatea monetară implică o stare stabilă a sistemului monetar, unitatea monetară,

disponibilitatea resurselor de credit și inflația, care asigură creșterea economică și o creștere
a veniturilor reale ale populației . În acest caz, mărimea ofertei de bani ar trebui să acopere în
totalitate cifra de afaceri economică prestată de aceasta, iar valoarea dobânzii împrumutului ( rata
de reducere ) ar trebui să fie optimă pentru a satisface cererea de bani .
 Securitatea investițiilor - caracterizată printr-un nivel ridicat de investiții , ceea ce face
posibilă satisfacerea optimă a nevoilor curente ale economiei în ceea ce privește volumul și
structura investițiilor de capital , atunci când se evaluează utilizarea și returnarea efectivă a
fondurilor investite. Securitatea investițiilor este facilitată de stabilirea unui raport efectiv dintre
investițiile străine în țară și investițiile interne în alte țări, menținând un bilanț național de plăți
pozitiv.

Securitatea pieței bursiere este prezența unui volum optim al valorificării sale, ținând
cont de structura și nivelul de lichiditate al valorilor mobiliare vândute pe aceasta . Securitatea
financiară a pieței bursiere se caracterizează printr-o condiție financiară stabilă a emitenților ,
proprietarilor, cumpărătorilor, organizatorilor comerțului, intermediarilor ( brokerilor ),
consultanților, registratorilor , depozitarilor și a altor participanți la bursă . În general, securitatea
pieței bursiere constă în evaluarea nivelului de stabilitate financiară a celor două componente
principale ale acesteia:

 piața titlurilor de stat;

 piața valorilor mobiliare corporative și segmentele sale (piața
de acțiuni , obligațiuni , facturi , obligațiuni de trezorerie , certificate de
economii , piețe de acțiuni și de vânzare peste cont).

Securitatea financiară a pieței de asigurări în ansamblu și, în special, a

unui asigurător în special, constă în realizarea de către companiile de asigurări a unui volum de
resurse financiare formate de acestea, care le-ar putea compensa pierderile clienților ca urmare a
producerii unui eveniment asigurat , precum și asigurarea funcționării efective a întregului sector
de asigurări . Securitatea financiară a pieței asigurărilor, în funcție de un număr mare de factori,
atât obiectivi, cât și subiectivi, și interni și externi, este determinată în primul rând de starea
dezvoltării acesteia. Performanța financiară și eficiența pieței asigurărilor și a entităților de
afaceri au, de asemenea, un impact .
1.3 Indicatori care determină securitatea financiară a statului

În conformitate cu standardele internaționale și indicatorii de științe financiare acceptate în

general, suma optimă a datoriei publice nu trebuie să depășească 70% din produsul intern
brut anual. Dacă acest nivel este depășit, statul poate pierde independența financiară și poate
deveni un stat falimentar. Desigur, utilizarea împrumuturilor are o serie de principii, a căror
încălcare poate afecta semnificativ securitatea financiară a statului. Plasarea datoriilor pe termen
scurt creează instabilitate și tensiune constantă în finanțarea cheltuielilor bugetare, deci ar trebui
să se prefere împrumuturile pe termen lung. La rândul său, împrumuturile pe termen lung sunt
posibile dacă există încredere în guvern și în stat în ansamblu. Existența unui sistem de asigurare
de risc este, de asemenea, importantă.

Datoriile de stat sunt justificate economic numai dacă cheltuielile efectuate la cheltuiala
lor cresc venituri viitoare sau conduc la o reducere a cheltuielilor bugetare viitoare, adică au un
nivel pozitiv de rentabilitate, ceea ce permite statului să ramburseze suma principală a datoriei și
să plătească dobânzile asupra acesteia în viitor. Astfel de cheltuieli includ investiții și, prin
urmare, creșterea datoriei publice în conformitate cu teoria economică nu ar trebui să depășească
valoarea investițiilor publice. În multe țări, o astfel de limitare este consacrată în constituții.

Rata ridicată de creștere a obligațiilor datoriei, ca urmare a menținerii unui nivel ridicat al
deficitului bugetar, reduce inevitabil încrederea guvernului din partea investitorilor autohtoni și
străini și, în consecință, duce la o creștere a ratelor dobânzii (ca plată pentru risc ) și la o agravare
suplimentară a problemelor bugetare - o creștere a cheltuielilor guvernamentale să își
îndeplinească obligațiile și, în consecință, nevoia de a reduce costurile care nu sunt legate de
plățile de dobândă sau de nevoia de împrumuturi noi.

Un indicator la fel de important al securității financiare a statului este nivelul inflației.  În
general, inflația este un fenomen sistemic, care este asociat nu numai cu circulația banilor, ci și
cu întregul sistem economic, cu situația generală din economie, locul său în diviziunea mondială
a muncii. Trebuie menționat că inflația nu se manifestă întotdeauna în creșterea
prețurilor. Prețurile pot fi destul de stabile, iar inflația poate fi ascunsă, de exemplu, manifestată
sub forma datoriei bugetare față de cetățeni cu privire la salarii și alte prestații sociale, neplată și
altele asemenea.

Inflația este întotdeauna un semnal al pericolului financiar, care necesită anumite măsuri
din partea autorităților guvernamentale. Este o manifestare a dezechilibrului întregului sistem
economic și mai ales în sfera circulației banilor . Unul dintre motivele inflației este declinul
producției, atunci când securitatea mărfii în bani scade, ceea ce duce la creșterea
prețurilor. Restricția ofertei de bani în circulație inhibă creșterile prețurilor, dar afectează negativ
producția, generează un sistem de neplată și o creștere a obligațiilor datoriei.

Declinul producției se poate datora, pe de o parte, scăderii cererii consumatorilor, iar pe de

altă parte, întârzierii tehnologice a producției, creșterii intensității materiale și energetice a
acesteia, nivelului scăzut de utilizare a capacităților de producție și altele asemenea.

Odată cu scăderea cererii consumatorilor de bunuri, inflația de până la 4 la sută poate

contribui la creșterea producției și poate deveni un stimulent pentru creșterea economică. Când
inflația ajunge la 4-5 la sută, creșterea economică începe să scadă, iar când inflația ajunge la 25-
45 la sută, creșterea economică se oprește, ea este înlocuită cu stagnarea și scăderea producției,
care se adâncește treptat. Cu stagnare de mai bine de 5 ani, statul își pierde independența
financiară.

Inflația din motive tehnologice și tehnice nu poate fi eliminată doar prin  măsuri
monetare . Acest lucru necesită investiții în economie cu obiectivul de a reechipa, alinierea
mediului de afaceri pentru toți producătorii, creșterea competitivității produselor și încurajarea
populației pentru a-și crește economiile în active financiare, care ar trebui ulterior să devină
investiții care pot reînvia producția.

Politica anti-inflaționistă implică o serie de măsuri în domeniile activităților economice,

industriale, instituționale, financiare, de credit, sociale. Măsurile în toate aceste domenii ar trebui
realizate în paralel, întrucât întârzierile în implementarea lor în oricare dintre ele pot determina
inflația să crească și să agraveze criza financiară . Măsurile suplimentare ale politicii
antiinflaționiste sunt, în special, procesul de dezvoltare a pieței valorilor mobiliare și, ca urmare,
mobilizarea de fonduri gratuite pentru persoane juridice și persoane fizice.

În sfera activității economice străine, în loc de o liberalizare excesivă, ar fi recomandabil să

se utilizeze un sistem flexibil de tarife vamale diferențiate pentru diferite tipuri de mărfuri. Acest
lucru va face posibilă egalizarea condițiilor de activitate pe piața națională a producătorilor
autohtoni și străini.

Piața valorilor mobiliare este, de asemenea, un element necesar în transformarea

economiilor existente în investiții, care vor reînvia sectorul investițional și vor elimina
dezechilibrele acumulate în producție. Un element important al politicii antiinflaționiste poate fi
binecunoscuta teorie a „multiplicatorului bugetar” din Occident. Esența sa este că noi
întreprinderi și locuri de muncă sunt create pe cheltuiala bugetului. Acest lucru face posibilă
obținerea de venituri suplimentare, care pot fi din nou direcționate către investiții noi. Toate
acestea contribuie în mod direct la extinderea cererii, ceea ce stimulează producția suplimentară.

Utilizarea fondurilor bugetare în scopuri de investiții creează condiții mai bune de creștere
economică în comparație cu cheltuielile în scopuri sociale. Crearea unui buget de dezvoltare este
doar primul pas, următorul ar trebui să fie crearea unui climat de investiții comun
pentru investitorii autohtoni și străini, inclusiv prin utilizarea pe scară largă a deprecierii
accelerate și a tratamentului fiscal preferențial pentru acele întreprinderi care investesc activ în
extinderea producției în funcție de prioritate direcții.

Măsurile guvernamentale care vizează crearea unui climat investițional favorabil includ, de
asemenea, măsuri pentru stimularea cererii eficiente, cu efect de levier de credit

 extinderea creditului (creșterea ofertei de capital împrumutat prin reducerea rezervelor

necesare și a ratei de actualizare );
 Împrumutarea în detrimentul resurselor bugetare ale sectoarelor economiei în dezvoltarea
cărora interesează statul;
 asigurarea solvabilității debitorilor în activitățile cărora statul este interesat.

Pentru a activa viața economică în stat și pentru a răspunde nevoilor de resurse financiare
în implementarea ajustării structurale a economiei, se poate utiliza și emisia de credit. Aceasta
contribuie la rezolvarea problemei lipsei de bani în economie și restrânge sfera compensațiilor și
a altor înlocuitori monetari.

Un indicator important al securității financiare a statului este stabilitatea și convertibilitatea

monedei naționale. Acest lucru poate fi obținut dacă există o legislație monetară perfectă, rezerve
suficiente ale băncii naționale și o politică monetară eficientă în stat.

Desigur, după cum sa menționat mai sus, stabilitatea monedei naționale se bazează în
primul rând pe dezvoltarea stabilă a economiei și, în consecință, pe nivelul deficitului bugetar. În
același timp, stabilitatea monedei naționale, suportul acesteia au forme și metode speciale de
identificare și funcționare. Deci, sursele de valută străine intră în stat și direcțiile de utilizare a
acestuia, posibilitatea accesului liber la achiziționarea de monedă străină pe piață, urmărirea unei
politici de schimb prin instituirea unui regim de schimb „flotant” și altele asemenea devin
importante.